Decizia nr. 30/2010

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Carmen-Cătălina Gliga - procuror

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80 și

art. 81 din Legea nr. 168/1999

privind soluționarea conflictelor de muncă, ale art. 3 pct. 3 din Codul de procedură civilă, ale art. 2 alin. (3) și

art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și ale

art. V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2008

privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, excepție ridicată de Simina Verginia Avram în Dosarul nr. 1.342/102/2008 al Curții de Apel Târgu Mureș - Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că accesul liber la justiție nu presupune accesul la toate gradele de jurisdicție existente, fiind justificată excluderea unora dintre acestea în scopul asigurării celerității procedurii de judecată. În ceea ce privește critica referitoare la dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 28 aprilie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 1.342/102/2008, Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80 și

art. 81 din Legea nr. 168/1999

privind soluționarea conflictelor de muncă, ale art. 3 pct. 3 din Codul de procedură civilă, ale art. 2 alin. (3) și

art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și ale

art. V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2008

privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției. Excepția a fost ridicată de Simina Verginia Avram cu prilejul soluționării recursului formulat împotriva Sentinței civile nr. 1.263 din 17 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în Dosarul nr. 1.342/102/2008.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că art. 80 și

art. 81 din Legea nr. 168/1999

și art. 3 pct. 3 din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale, întrucât nu prevăd dreptul la calea de atac a apelului. Astfel, sunt încălcate prevederile constituționale care prevăd dreptul la o justiție unică și egală pentru toți, dreptul la un proces echitabil și dreptul de a accede la o cale de atac garantată de lege celorlalți cetățeni. În ceea ce privește textele criticate din

Legea nr. 47/1992 , susține că, în mai multe decizii ale sale, Curtea Constituțională a interpretat legea depășindu-și atribuțiile. Astfel, arată că interpretarea legii este un atribut exclusiv al Parlamentului, al Înaltei Curți de Casație și Justiție și al instanțelor judecătorești. Referitor la

art. V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2008 , arată că acesta stabilește o discriminare în materie salarială.

Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că, excepție făcând dreptul la un dublu grad de jurisdicție în materie penală, nici Constituția și nicio altă normă cuprinsă într-o convenție sau într-un tratat internațional nu prevăd câte grade de jurisdicție trebuie asigurate pentru soluționarea diferitelor litigii. De asemenea, arată că natura specifică a litigiilor de muncă, ce impune o soluționare cu celeritate a acestora, a determinat stabilirea unei singure căi de atac. Această cale de atac este deschisă oricărei persoane aflate în ipoteza normei juridice, astfel că justiția este unică și egală pentru toți. În continuare, arată că argumentele invocate de autor în susținerea neconstituționalității dispozițiilor art. 2 alin. (3) și

art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992

se referă la modul în care a soluționat instanța de contencios constituțional anumite cauze, iar nu la neconstituționalitatea textelor de lege însele. În fine, arată că prevederile

art. V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2008

au fost abrogate prin articolul unic pct. 3 din

Legea nr. 76/2009 , astfel că, potrivit

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , Curtea nu se poate pronunța asupra constituționalității acestor prevederi.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituționale. În acest sens, arată că accesul liber la justiție nu presupune în toate cazurile posibilitatea de a recurge la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece competența și căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care poate institui reguli deosebite, în considerarea unor situații diferite. În ceea ce privește prevederile art. 2 alin. (3) și

art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , arată că instanța de contencios constituțional este o autoritate politico-jurisdicțională care se situează în afara sferei puterii legislative, executive sau judecătorești, rolul său fiind acela de a asigura supremația Constituției. În plus, legiuitorul este îndreptățit să reglementeze competența și atribuțiile Curții Constituționale în mod diferit de acelea ale instanțelor de judecată, fiind vorba de instituții cu natură juridică și funcții diferite, în deplin acord cu prevederile art. 1 alin. (4) din Constituție. În acest context amintește și jurisprudența în materie a Curții Constituționale. În sfârșit, în ceea ce privește prevederile

art. V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2008 , arată că acestea au fost abrogate, astfel că excepția de neconstituționalitate referitoare la acest articol de lege este inadmisibilă.

Până la data întocmirii prezentului raport, președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 80 și

art. 81 din Legea nr. 168/1999

privind soluționarea conflictelor de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 29 noiembrie 1999, dispoziții potrivit cărora:

- Art. 80: "Termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțate de instanța de fond.";

- Art. 81: "(1) În caz de admitere a recursului, instanța va judeca în fond cauza.

(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică în următoarele situații:

a) soluționarea cauzei de instanța de fond s-a făcut cu încălcarea prevederilor legale referitoare la competență;

b) judecata în fond a avut loc în lipsa părții care nu a fost legal citată."

De asemenea, obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie și dispozițiile art. 3 pct. 3 din Codul de procedură civilă, dispoziții potrivit cărora "Curțile de apel judecă [...] 3. ca instanțe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel sau împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de tribunale, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului, precum și în orice alte cazuri expres prevăzute de lege;".

Excepția de neconstituționalitate are ca obiect și dispozițiile art. 2 alin. (3) și

art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004, dispoziții potrivit cărora:

- Art. 2 alin. (3): "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.";

- Art. 3 alin. (2): "În exercitarea atribuțiilor care îi revin Curtea Constituțională este singura în drept să hotărască asupra competenței sale."

În sfârșit, obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie și dispozițiile

art. V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2008

privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 462 din 20 iunie 2008, dispoziții potrivit cărora: "În

Ordonanța Guvernului nr. 137/2000

privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2007, după alineatul (2) al articolului 19 se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins: «(3) Sesizările având ca obiect măsurile legislative adoptate în contextul stabilirii politicii de salarizare a personalului din sistemul bugetar nu intră în competența de soluționare a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.»"

Autorul excepției consideră că aceste prevederi de lege sunt contrare următoarelor texte din Constituție: art. 1 alin. (3) și (5) privind statul român, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 61 alin. (1) referitor la rolul și structura Parlamentului, art. 124 alin. (1) și (2) referitor la înfăptuirea justiției, art. 126 alin. (3) privind rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii, art. 129 privind folosirea căilor de atac, art. 146 lit. d) și art. 147 alin. (1) referitoare la atribuțiile și deciziile Curții Constituționale. De asemenea, consideră că sunt încălcate și prevederile art. 11 și art. 20 din Constituție prin raportare la prevederile art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la interzicerea discriminării, și ale Protocolului nr. 12 la Convenție, privind, de asemenea, interzicerea discriminării, ale art. 2 alin. (1), art. 7 și art. 23 paragraful 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului referitoare la interzicerea discriminării și dreptul la un salariu egal pentru muncă egală, ale Directivei Consiliului nr. 2000/43/CE cu privire la implementarea principiului tratamentului egal între persoane, indiferent de originea rasială și etnică și ale Directivei nr. 78/2000/CE de creare a unui cadru general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de muncă.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, înainte de sesizarea Curții cu prezenta excepție de neconstituționalitate, prevederile

art. V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2008

au fost abrogate prin articolul unic pct. 3 din

Legea nr. 76/2009

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2008

privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 231 din 8 aprilie 2009.

Așa fiind, având în vedere prevederile

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , potrivit cărora "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare", excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2008

este inadmisibilă.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 80 și 81 din Legea nr. 168/1999

și art. 3 pct. 3 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că aceste texte de lege reglementează calea de atac ce poate fi exercitată în conflictele de muncă și termenul de declarare a acesteia. Aceste texte sunt în perfect acord cu prevederile art. 126 alin. (2) și art. 129 din Constituție, potrivit cărora competența și procedura de judecată sunt stabilite numai prin lege, iar căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești se exercită în condițiile legii.

După cum a statuat în mod constant Curtea Constituțională în jurisprudența sa, cu excepția dreptului la un dublu grad de jurisdicție în materie penală, nici Constituția și nici vreun instrument juridic internațional nu prevăd câte grade de jurisdicție trebuie asigurate pentru soluționarea diferitelor litigii, căile de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătorești ori condițiile procedurale de exercitare a acestora.

Cât privește susținerea potrivit căreia reglementarea unei proceduri diferite de cea prevăzută de dreptul comun în materie civilă ar avea semnificația unei încălcări a principiului egalității în drepturi a cetățenilor, Curtea reține că acest principiu reclamă un tratament egal pentru situații egale. În cazul existenței unor situații obiectiv diferite însă instituirea unui tratament diferențiat este justificată și, uneori, chiar necesară.

În situația textelor de lege criticate, Curtea constată că prevederea unei singure căi de atac, cea a recursului, este justificată de necesitatea asigurării celerității în soluționarea conflictelor de muncă.

De altfel, în sensul celor arătate mai sus, Curtea s-a mai pronunțat și prin

Decizia nr. 703 din 11 septembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 24 octombrie 2007.

Referitor la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 alin. (3) și

art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , Curtea reține că, în exercitarea atribuțiilor prevăzute la

art. 146 lit. d) din Legea nr. 47/1992 , instanța de contencios constituțional procedează la analizarea conformității textelor din legi sau ordonanțe cu prevederile Constituției. O astfel de analiză a textelor de lege presupune, în primul rând, stabilirea conținutului acestora, fără de care este imposibilă aprecierea conformității cu dispozițiile Legii fundamentale. Aceasta nu presupune însă stabilirea de către Curtea Constituțională a normelor aplicabile în diferitele litigii în cadrul cărora s-a ridicat excepția de neconstituționalitate și nici pronunțarea asupra aspectelor de fapt ce sunt puse în discuție în litigiile în cadrul cărora se invocă excepția de neconstituționalitate. În acest sens, pot fi invocate și cele reținute în

Decizia nr. 1.016 din 7 iulie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 14 august 2009, în care s-a arătat că problemele ce țin de aplicarea legii, respectiv luarea deciziei asupra incidenței în cauză a unor texte de lege, revin instanței de judecată, potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (1) din Constituție, care prevede că "Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege", iar nu instanței de contencios constituțional. Astfel, instanța de judecată este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide care dintre legile puse în discuție sunt incidente, folosind toate principiile de interpretare a legii. Decizia instanței de judecată poate fi atacată la instanța superioară, iar, în cazul în care practica judiciară vădește o interpretare neunitară, Constituția, prin art. 126 alin. (3), dă Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar nu Curții Constituționale competența de a stabili interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești. De asemenea, relevante sunt și considerentele

Deciziei nr. 342 din 18 martie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 7 aprilie 2008, prin care Curtea a arătat că aspectele de fapt invocate de autorul excepției nu constituie veritabile critici de neconstituționalitate, ci aspecte de fapt, ce revin competenței instanței de judecată.

Așa fiind, nu se poate susține că, procedând la interpretarea legii în sensul și limitele arătate mai sus, Curtea Constituțională își depășește atribuțiile stabilite prin Constituție ori intervine în atribuțiile exclusive ale legiuitorului sau cu cele ale instanțelor de judecată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2008

privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, excepție ridicată de Simina Verginia Avram în Dosarul nr. 1.342/102/2008 al Curții de Apel Târgu Mureș - Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

2. Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80 și

art. 81 din Legea nr. 168/1999

privind soluționarea conflictelor de muncă, ale art. 3 pct. 3 din Codul de procedură civilă și ale art. 2 alin. (3) și

art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, excepție ridicată de același autor în același dosar.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 ianuarie 2010.