Ordinul nr. 1004/2010
privind modificarea Ordinului ministrului dezvoltării regionale și locuinței și al ministrului finanțelor publice nr. 832 / 3.157/2009 pentru aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile în cadrul axei prioritare "Asistență tehnică" a Programului IPA de cooperare transfrontalieră România-Serbia
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Modifică 1
- Ordinul nr. 832/2009 8 octombrie 2009 pentru aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile în cadrul axei prioritare "Asistență…
În conformitate cu prevederile
Regulamentului (CE) nr. 1.085/2006
al Consiliului din 17 iulie 2007 de instituire a unui instrument de asistență pentru preaderare (IPA) și cu prevederile
Regulamentului (CE) nr. 718/2007
al Comisiei din 12 iunie 2007 de punere în aplicare a
Regulamentului (CE) nr. 1.085/2006
al Consiliului de instituire a unui instrument de asistență pentru preaderare (IPA),
în temeiul
art. 13 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.631/2009
privind organizarea și funcționarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului și al
art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009
privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul dezvoltării regionale și turismului și ministrul finanțelor publice emit următorul ordin:
Articolul I
Ordinul ministrului dezvoltării regionale și locuinței și al ministrului finanțelor publice
nr. 832 / 3.157/2009
pentru aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile în cadrul axei prioritare "Asistență tehnică" a Programului IPA de cooperare transfrontalieră România-Serbia, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 816 din 27 noiembrie 2009, se modifică după cum urmează:
1. Articolul 3 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 3. - Cheltuielile efectuate pentru implementarea măsurilor prevăzute la art. 2 sunt considerate eligibile astfel:
a) de la data aprobării oficiale a Programului IPA de cooperare transfrontalieră România-Serbia de către Comisia Europeană, pentru Autoritatea de management și Autoritatea de audit;
b) de la data semnării Acordului de finanțare dintre Comisia Europeană și Guvernul Republicii Serbia pentru Autoritatea Națională din Serbia și pentru Antena Secretariatului tehnic comun situată la VrŸac, Republica Serbia;
c) de la data intrării în vigoare a Acordului de implementare a Programului, încheiat între Autoritatea de management și Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Timișoara, în cazul cheltuielilor efectuate de către Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Timișoara pentru finanțarea activităților Secretariatului tehnic comun, Unității de control de prim nivel, precum și a activităților suport pentru implementarea Programului."
2. La articolul 9 alineatul (3), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:
"b) în limita a maximum 20% din valoarea totală a contractului de finanțare încheiat cu Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Timișoara".
Articolul II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul dezvoltării regionale și turismului, Elena Gabriela Udrea p. Ministrul finanțelor publice, Gheorghe Gherghina, secretar de stat
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.