Decizia nr. 145/2010

Acsinte Gaspar - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Carmen-Cătălina Gliga - procuror

Benke Karoly - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 41 din Legea nr. 19/2000

privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, excepție ridicată de Alexandrina Diaconescu în Dosarul nr. 7.992/121/2007 al Tribunalului Galați - Secția civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care apreciază că excepția ridicată este neîntemeiată, invocând, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 5 iunie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 7.992/121/2007, Tribunalul Galați - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 41 din Legea nr. 19/2000

privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, excepție ridicată de Alexandrina Diaconescu într-o cauză având ca obiect soluționarea unui litigiu de muncă.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că textul legal criticat este neconstituțional, întrucât îngrădește accesul femeilor la muncă. Prevederea unei vârste de pensionare diminuate în raport cu cea a bărbaților este o măsură de protecție a femeilor, care, însă, nu trebuie aplicată în mod obligatoriu împotriva acestora atunci când femeia dorește să își exercite în continuare dreptul la muncă, și nu să beneficieze de favoarea acordată de legiuitor.

Tribunalul Galați - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este întemeiată în măsura în care rezultă dreptul angajatorului de a refuza în mod discreționar ca angajatul să își continue activitatea și după împlinirea vârstei standard de pensionare.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispozițiile

art. 41 din Legea nr. 19/2000

privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000. În realitate, autorul excepției critică numai teza întâi a art. 41 alin. (2) de lege, astfel încât Curtea urmează să rețină ca obiect al excepției

art. 41 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 19/2000 , care are următorul cuprins:

"(2) Vârsta standard de pensionare este de 60 de ani pentru femei și 65 de ani pentru bărbați."

Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 41 alin. (1) privind dreptul la muncă.

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, se constată următoarele:

Cu titlu de principiu, Curtea, spre exemplu, prin

Decizia nr. 1.100 din 8 septembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 657 din 2 octombrie 2009,

Decizia nr. 888 din 30 noiembrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 24 ianuarie 2007,

Decizia nr. 191 din 28 februarie 2008 , publicată în Monitorul Oficial la României, nr. 260 din 2 aprilie 2008, și

Decizia nr. 1.007 din 7 octombrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial la României, Partea I nr. 777 din 20 noiembrie 2008, a stabilit că "tratamentul juridic diferențiat a fost considerat ca o măsură de protecție specială a femeilor, întemeiată nu pe deosebirea de sex, ci pe situația socială care decurge din această deosebire". Cu aceeași ocazie, Curtea, citând considerentele hotărârilor pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Stec și alții contra Regatului Unit (2006) și Walker contra Regatului Unit (2006) a arătat "că diferențele dintre vârstele de pensionare au continuat să fie justificate până la acel moment când condițiile sociale s-au schimbat. De asemenea, a arătat și că schimbările, în sensul egalizării vârstelor de pensionare, trebuie să fie prin însăși natura lor graduale și că este dificil dacă nu chiar imposibil să se stabilească precis un moment anume când nedreptatea cauzată bărbaților prin instituirea unor vârste diferite de pensionare va începe să depășească necesitatea de a corecta dezavantajele situației femeilor".

Raportat la critica de neconstituționalitate ce vizează încălcarea dreptului la muncă al femeii, Curtea constată că, din moment ce instanța constituțională a stabilit că există o rațiune obiectivă și justificată a existenței unei vârste mai mici de pensionare la femei decât la bărbați, înseamnă că aceeași rațiune subzistă și pentru încetarea de drept a contractului de muncă în condițiile art. 56 lit. d) din Codul muncii, articol ce se aplică în egală măsură și bărbaților. Însă, desigur, făcându-se aplicarea

art. 41 alin. (5) din Legea nr. 19/2000 , cu acordul angajatorului, persoana în cauză își poate continua activitatea. Dar aceasta este o problemă ce ține de interpretarea și aplicarea legii.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 41 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 19/2000

privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, excepție ridicată de Alexandrina Diaconescu în Dosarul nr. 7.992/121/2007 al Tribunalului Galați - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 25 februarie 2010.