Decizia nr. 146/2010

Acsinte Gaspar - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Carmen-Cătălina Gliga - procuror

Benke Karoly - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței Guvernului nr. 137/2000

privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, excepție ridicată din oficiu de Curtea de Apel Bacău - Secția civilă, minori și familie, conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 919.1/110/2008.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care apreciază că excepția ridicată este inadmisibilă.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 15 iunie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 919.1/110/2008, Curtea de Apel Bacău - Secția civilă, minori și familie, conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței Guvernului nr. 137/2000

privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, excepție ridicată din oficiu într-o cauză având ca obiect pretenții bănești.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că

Ordonanța Guvernului nr. 137/2000

este neconstituțională în măsura în care din dispozițiile acesteia se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești nu au competența și/ori posibilitatea de a constata existența unor discriminări în conținutul unor acte normative în ceea ce privește două categorii socioprofesionale identice sau diferite (dar aflate în situații similare) în legătură cu salariul sau indemnizațiile și/sau alte drepturi de natură salarială (cum ar fi sporurile, primele de concediu etc.) acordate doar unora (sau într-un cuantum diferit) dintre ele conform legilor de salarizare. De asemenea, se consideră că actul normativ criticat este neconstituțional în măsura în care din acesta se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești nu au competența și/sau posibilitatea de a acorda persoanelor în privința cărora s-a reținut în prealabil starea de discriminare despăgubiri materiale (nu dreptul salarial în sine) într-un cuantum egal cu diferențele de drepturi salariale ori de natură salarială dintre salariile sau indemnizațiile ori sporurile acordate prin lege altor categorii socioprofesionale identice ori similare și salariile (indemnizațiile) sau alte drepturi acordate lor tot printr-un act normativ (același ori altul) sau într-un cuantum egal cu valoarea patrimonială a dreptului salarial ori de natură salarială acordat prin lege doar persoanelor în raport cu care o alta a fost discriminată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

Ordonanței Guvernului nr. 137/2000

privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2007, cu completările ulterioare.

Se susține că textele legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5) privind caracterele statului român, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi și art. 21 privind accesul liber la justiție. Totodată, se apreciază că sunt încălcate și prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv și art. 14 privind egalitatea din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și cele ale Protocolului nr. 12 la aceasta, care vizează, în esență, interzicerea generală a discriminării.

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, se constată următoarele:

I. De principiu, Curtea Constituțională, prin

Decizia nr. 1.325 din 4 decembrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 23 decembrie 2008, a statuat că "dispozițiile

Ordonanței Guvernului nr. 137/2000

privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative". Curtea constată că, în temeiul art. 147 alin. (4) din Constituție, instanța de judecată trebuie să țină cont de faptul că deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și se impun a fi respectate în egală măsură de către toate autoritățile publice.

Prin urmare, interpretarea considerată de către Curtea Constituțională ca fiind neconstituțională nu poate fi în niciun fel aplicată de către instanțele judecătorești, iar orice excepție de neconstituționalitate care contestă constituționalitatea interpretării date de Curte pentru motivele reținute în

Decizia nr. 1.325 din 4 decembrie 2008 , decizie sub rezervă de interpretare, este inadmisibilă în temeiul art. 147 alin. (4) din Constituție coroborat cu

art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 .

II. Pe de altă parte, Curtea constată că instanțele judecătorești pot acorda orice reparații/despăgubiri pe care le consideră adecvate numai în măsura în care repararea prejudiciului nu vizează drepturi salariale prevăzute de lege. Condiția pe care trebuie să o respecte instanța de judecată este aceea de a nu înlocui acte normative cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Deci, instanța de judecată nu trebuie să se transforme în legiuitor pozitiv, ci trebuie să aplice

Ordonanța Guvernului nr. 137/2000

într-un mod care să asigure repararea adecvată a oricărui prejudiciu suferit de o persoană în urma constatării unei discriminări.

Obiter dictum, Curtea Constituțională nu poate da indicații unei instanțe judecătorești despre modul concret în care trebuie să aplice și să interpreteze legea la cazul dedus judecății sale, întrucât aceste chestiuni excedează competenței instanței de contencios constituțional. Însă Curtea subliniază faptul că numai instanța constituțională poate constata neconstituționalitatea unui text de lege sau ordonanță care reglementează drepturi salariale, celelalte autorități urmând să dea efect direct actului normativ, precum și deciziei Curții printr-o interpretare și aplicare conformă.

Având în vedere cele de mai sus, excepția de neconstituționalitate urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței Guvernului nr. 137/2000

privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, excepție ridicată din oficiu de Curtea de Apel Bacău - Secția civilă, minori și familie, conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 919.1/110/2008.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 25 februarie 2010.