Decizia nr. 125/2010

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Marinela Mincă - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent-șef

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 148 alin. 1 lit. f) teza a doua, art. 160^b, art. 300^2 și art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală, excepție invocată de Adrian Goga în Dosarul nr. 2.511/117/2007 al Curții de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, invocând și jurisprudența Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 6 mai 2009, pronunțată în Dosarul nr. 2.511/117/2007, Curtea de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 148 alin. 1 lit. f) teza a doua, art. 160^b, art. 300^2 și art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală, excepție invocată de Adrian Goga.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că nedefinind sintagma "pericol concret pentru ordinea publică", cuprinsă în art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală, legiuitorul a determinat pe judecători să stabilească ei înșiși, pe cale jurisprudențială, în afara legii, substituindu-se legiuitorului, criteriile după care se apreciază acest pericol, iar aceste criterii au condus ca în situații juridice identice tratamentul juridic să fie diferit, ceea ce constituie o discriminare. În ceea ce privește art. 160^b din Codul de procedură penală, se arată că, potrivit acestui text legal, se înțelege că în cursul judecății "arestarea preventivă nu mai este fracționată în perioade de 30 de zile, așa cum prevede Constituția, ci ea devine fără niciun temei de drept sine die de 60 de zile, în condițiile în care instanța de judecată nu mai prelungește în cursul judecății, prin încheiere motivată, măsura arestării preventive din 30 în 30 de zile și nici nu dispune distinct, conform art. 160 din Codul de procedură penală, arestarea preventivă a inculpatului după trimiterea acestuia în judecată, pentru 30 de zile, la expirarea arestării preventive luată în cursul urmăririi penale, pe care a menținut-o la primirea dosarului". Ca urmare, "sub incidența art. 160^b din Codul de procedură penală, întrucât din 30 în 30 de zile instanța nu mai dispune prin încheiere motivată prelungirea arestării preventive, menținerea în stare de arest preventiv a inculpaților devine nelegală și neconstituțională". Se arată în acest sens că legiuitorul ar fi trebuit să caute și să instituie soluții legislative concordante cu prevederile constituționale și comunitare. Se mai susține că dispozițiile art. 300^2 din Codul de procedură penală sunt neconstituționale în măsura în care acestea "sunt echivoce și interpretabile în strânsă legătură cu prevederile art. 160^b din Codul de procedură penală". În ceea ce privește art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală, se susține că este neconstituțional sub aspectul îngrădirii dreptului la un proces echitabil, în condițiile în care suspendarea judecării în cazul invocării excepțiilor de neconstituționalitate, statuată prin

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , este anulată.

Curtea de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori apreciază că dispozițiile criticate nu încalcă prevederile constituționale invocate, "ci dau expresie acestor garanții constituționale". Se mai arată că "asemenea critici nu privesc, în realitate, constituționalitatea textelor de lege criticate, ci, pe de o parte, modul de interpretare și de aplicare a acestora, iar, pe de altă parte, soluția legislativă prin prisma a ceea ce nu cuprinde". Or, "completarea dispozițiilor legale ține de competența exclusivă a legiuitorului iar, pe de altă parte, interpretarea conținutului unor norme juridice, ca fază indispensabilă procesului de aplicare a legii, aparține instanțelor judecătorești".

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 148 alin. 1 lit. f) teza a doua, art. 160^b, art. 300^2 și art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală, având următorul cuprins:

- Art. 148 alin. 1 lit. f): "Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 și există vreunul dintre următoarele cazuri: [...] f) inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.";

- Art. 160^b : "În cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.

Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

Încheierea poate fi atacată cu recurs, prevederile art. 160^a alin. 2 aplicându-se în mod corespunzător.";

- Art. 300^2: "În cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160^b.";

- Art. 303 alin. 6: "Instanța suspendă judecata, prin încheiere motivată, și în cazul în care a fost ridicată o excepție de neconstituționalitate, până la soluționarea de către Curtea Constituțională a excepției. Dacă inculpatul este arestat, se aplică în mod corespunzător prevederile art. 300^2, iar dacă față de acesta s-a dispus măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau măsura obligării de a nu părăsi țara, se aplică, în mod corespunzător, art. 145 și 145^1. Încheierea este supusă recursului în termen de 24 de ore de la pronunțare, pentru cei prezenți, și de la comunicare, pentru cei lipsă. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

În susținerea neconstituționalității acestor prevederi de lege, autorul excepției invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (4) privind separația puterilor în stat, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 - Accesul liber la justiție și ale art. 23 - Libertatea individuală, art. 129 - Folosirea căilor de atac, cu raportare la art. 5 paragraful 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la libertatea individuală.

Examinând excepția de neconstituționalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată următoarele:

Critica dispozițiilor art. 148 alin. 1 lit. f) teza a doua, art. 160^b și art. 300^2 din Codul de procedură penală vizează, în esență, redactarea acestora, apreciată de autorul excepției ca fiind defectuoasă, precum și pretinsul caracter echivoc al textelor legale, care, în opinia autorului excepției, "nu corespund cerințelor principialității constituționale și normelor de drept comunitare." Asemenea critici excedează însă competenței Curții Constituționale, care, potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , "se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului". Tot astfel, Curtea nu se poate pronunța asupra modului de interpretare și aplicare a textelor de lege, competența sub acest aspect revenind instanțelor de judecată. Curtea Constituțională a statuat în repetate rânduri că nu intră în atribuțiile sale cenzurarea aplicării legii de către instanțele judecătorești, controlul judecătoresc realizându-se exclusiv în cadrul sistemului căilor de atac prevăzute de lege.

În ceea ce privește critica art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală, aceasta este formulată din perspectiva unei comparații cu prevederile

art. 29 din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, invocându-se sub acest aspect "un conflict temporal de legi". Curtea a statuat în acest sens că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acelui text cu dispozițiile constituționale pretins încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele și raportarea concluziei ce ar rezultă din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției.

Se mai constată că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat asupra constituționalității acelorași texte de lege, în raport de dispoziții ale Legii fundamentale invocate și în prezenta cauză. În acest sens sunt, de exemplu,

Decizia nr. 946 din 25 iunie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 13 august 2009, prin care Curtea a respins, pentru considerentele acolo reținute, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 160^b, art. 300^2 și art. 303 alin. 6 teza a doua din Codul de procedură penală, sau Decizia nr. 1.142 din 4 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 7 ianuarie 2008, prin care Curtea a respins excepția de neconstituționalitate a art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală. Întrucât nu au intervenit elemente noi, considerentele de principiu reținute de Curte în jurisprudența menționată sunt valabile și în prezenta cauză.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 148 alin. 1 lit. f) teza a doua, art. 160^b, art. 300^2 și art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală, excepție invocată de Adrian Goga în Dosarul nr. 2.511/117/2007 al Curții de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 11 februarie 2010.