Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 280/2010

privind suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor și Infrastructurii din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale produse în data de 20 februarie 2010 pe magistrala de cale ferată București-Timișoara în zona Balota

prezumat în vigoare

Data actului
31 martie 2010
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 230 din 12 aprilie 2010
Citează
2 acte
Structură
3 articole · 2.274 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În temeiul

art. 108 din Constituția României, republicată , al

art. 30 alin. (4) din Legea nr. 500/2002

privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

(1)

Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor și Infrastructurii din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2010, cu suma de 1.300 mii lei (cu TVA) la capitolul 84.01 "Transporturi", titlul VII "Alte transferuri", poziția "Reparații curente la infrastructura feroviară publică".

(2)

Fondurile prevăzute la alin. (1) se utilizează pentru servicii de proiectare și execuție a lucrărilor necesare pentru reparația terasamentului de cale ferată situat între stațiile Balota-Valea Albă, pe zona km 345+740-345+755 magistrala 100 București-Timișoara, și aducerea în parametrii tehnici corespunzători pentru circulația trenurilor în condiții de siguranță, linie de cale ferată afectată de calamitățile naturale produse în data de 20 februarie 2010.

Articolul 2

Ministerul Finanțelor Publice este autorizat să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat și în volumul și structura bugetului Ministerului Transporturilor și Infrastructurii pe anul 2010.

Articolul 3

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii răspunde de modul de utilizare, în conformitate cu prevederile legale, a sumelor alocate potrivit prezentei hotărâri.

PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
p. Ministrul transporturilor
și infrastructurii,
Constantin Dascălu,
secretar de stat
Ministrul finanțelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
București, 31 martie 2010.
Nr. 280.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.