Ordinul nr. 2460
A/2.460 din 16 martie 2010 privind publicarea rezoluțiilor Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite nr. 1.896 (2009) și 1.906 (2009) privind situația din Republica Democratică Congo
prezumat în vigoare
În baza
art. 5 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 202/2008
privind punerea în aplicare a sancțiunilor internaționale, aprobată cu modificări prin
în temeiul
art. 4 alin (5) din Hotărârea Guvernului nr. 100/2004
privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Externe, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul afacerilor externe emite prezentul ordin.
Articol unic
Se dispune publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a următoarelor rezoluții ale Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite:
a) Rezoluția Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite nr. 1.896 (2009), prevăzută în anexa nr. 1;
b) Rezoluția Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite nr. 1.906 (2009), prevăzută în anexa nr. 2.
Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezentul ordin.
Ministrul afacerilor externe, Teodor Baconschi București, 16 martie 2010. Nr. A/2.460.
Anexa 1 REZOLUȚIA Nr. 1.896 (2009)
adoptată de Consiliul de Securitate în cadrul
celei de-a 6.225-a întruniri, la 30 noiembrie 2009
Consiliul de Securitate,
amintind rezoluțiile sale anterioare, în special rezoluțiile 1.804 (2008), 1.807 (2008) și 1.857 (2008), precum și declarațiile președintelui Consiliului referitoare la Republica Democratică Congo,
reafirmându-și angajamentul față de suveranitatea, integritatea teritorială și independența politică a Republicii Democratice Congo, precum și a tuturor statelor din regiune,
luând notă de raportul intermediar, raportul final (S/2009/253 și S/2009/603) și recomandările Grupului de experți privind Republica Democratică Congo (Grupul de experți), înființat potrivit Rezoluției 1.771 (2007) și al cărui mandat a fost extins potrivit rezoluțiilor 1.807 (2008) și 1.857 (2008),
reiterându-și serioasa îngrijorare față de prezența grupărilor și milițiilor armate în regiunile estice ale Republicii Democratice Congo, în special în provinciile Kivu de Nord și de Sud, Ituri și în Provincia Orientală, care perpetuează un climat de insecuritate în întreaga regiune,
cerând ca toate grupările armate, în special Forțele Democratice de Eliberare a Rwandei (FDER) și Armata de Rezistență a Domnului (ARD), să depună imediat armele și să își înceteze atacurile împotriva populației civile, cerând ca toate părțile la acordurile de la 23 martie 2009 să respecte încetarea focului și să implementeze angajamentele lor în mod eficient și cu bunăcredință,
exprimându-și îngrijorarea față de sprijinul primit de către grupările armate care operează în regiunile estice ale Republicii Democratice Congo din partea rețelelor regionale și internaționale,
salutând angajamentul Republicii Democratice Congo și al țărilor din regiunea Marilor Lacuri să promoveze împreună pacea și stabilitatea în regiune și reiterând că este important ca Guvernul Republicii Democratice Congo și toate guvernele, în special cele din regiune, să adopte măsuri efective pentru a se asigura că pe teritoriile lor și de pe teritoriile lor nu sunt sprijinite grupările armate din regiunile estice ale Republicii Democratice Congo,
luând notă cu profundă îngrijorare de continuarea încălcării drepturilor omului și a dreptului umanitar în ceea ce îi privește pe civili în regiunile estice ale Republicii Democratice Congo, inclusiv de uciderea și strămutarea unui număr semnificativ de civili, recrutarea și folosirea soldaților copii și de violența sexuală larg răspândită, subliniind că autorii acestor acte trebuie deferiți justiției, reiterând condamnarea fermă a tuturor încălcărilor drepturilor omului și dreptului internațional umanitar din țară și amintind toate rezoluțiile sale relevante privind femeile, pacea și securitatea, copiii și conflictul armat și protecția civililor în conflictele armate,
subliniind că Guvernul Republicii Democratice Congo este principalul responsabil de asigurarea securității pe teritoriul său și de protecția civililor, respectând statul de drept, drepturile omului și dreptul internațional umanitar,
subliniind necesitatea combaterii impunității ca parte integrantă a reformei globale indispensabile a sectorului de securitate și încurajând Guvernul Republicii Democratice Congo să implementeze "politica sa de toleranță zero" în ceea ce privește actele criminale și indisciplina în rândul forțelor armate,
încurajând Guvernul Republicii Democratice Congo să adopte măsuri concrete vizând reforma sectorului justiției și implementarea Planului de acțiune privind Reforma Sistemului Penitenciar, cu scopul de a asigura existența unui sistem just și credibil de combatere a impunității,
amintind Rezoluția sa 1.502 (2003) privind protecția personalului Organizației Națiunilor Unite, a personalului asociat și a personalului umanitar în zonele de conflict,
condamnând continuarea fluxului ilegal de arme pe teritoriul și către Republica Democratică Congo, reprezentând o încălcare a rezoluțiilor 1.533 (2004), 1.807 (2008) și 1.857 (2008), declarându-și hotărârea de a continua să monitorizeze îndeaproape aplicarea embargoului asupra armelor și a celorlalte măsuri prevăzute de rezoluțiile sale referitoare la Republica Democratică Congo și subliniind obligația tuturor statelor de a respecta cerințele de notificare prevăzute în paragraful 5 al Rezoluției 1.807 (2008),
recunoscând că legătura dintre exploatarea ilegală a resurselor naturale, comerțul ilicit cu aceste resurse și proliferarea armelor și traficul cu acestea reprezintă unul dintre principalii factori care alimentează și exacerbează conflictele din regiunea Marilor Lacuri din Africa,
salutând anunțarea de către Departamentul pentru Operațiunile de Menținere a Păcii a intenției sale de a elabora recomandări privind intensificarea cooperării și a schimbului de informații între misiunile de menținere a păcii ale Organizației Națiunilor Unite și grupurile de experți ale comitetelor de sancțiuni ale Consiliului de Securitate,
constatând că situația din Republica Democratică Congo continuă să reprezinte o amenințare la adresa păcii și securității internaționale din regiune,
acționând în temeiul cap. VII din Carta Organizației Națiunilor Unite:
1. hotărăște să reînnoiască până la 30 noiembrie 2010 măsurile privind armele, impuse prin paragraful 1 al Rezoluției 1.807 (2008), și reafirmă prevederile paragrafelor 2, 3 și 5 ale respectivei rezoluții;
2. hotărăște să reînnoiască, pe perioada specificată în paragraful 1 de mai sus, măsurile privind transportul impuse prin paragrafele 6 și 8 ale Rezoluției 1.807 (2008) și reafirmă prevederile paragrafului 7 al respectivei rezoluții;
3. hotărăște să reînnoiască, pe perioada specificată în paragraful 1 de mai sus, măsurile financiare și cele referitoare la călătorii, impuse prin paragrafele 9 și 11 ale Rezoluției 1.807 (2008), și reafirmă prevederile paragrafelor 10 și 12 ale respectivei rezoluții privind persoanele și entitățile la care se face referire în paragraful 4 al Rezoluției 1.857 (2008);
4. hotărăște în continuare să extindă mandatul Comitetului descris în paragraful 8 al Rezoluției 1.533 (2004), extins în paragraful 18 al Rezoluției 1.596 (2005), în paragraful 4 al Rezoluției 1.649 (2005) și în paragraful 14 al Rezoluției 1.698 (2006) și reafirmat în paragraful 15 al Rezoluției 1.807 (2008) și în paragrafele 6 și 25 ale Rezoluției 1.857 (2008), în vederea includerii următoarelor sarcini:
a) promulgarea de directive care să ia în considerare paragrafele 17 și 24 ale Rezoluției 1.857 (2008), în termen de 6 luni de la data adoptării prezentei rezoluții, cu scopul de a facilita implementarea măsurilor impuse prin prezenta rezoluție, și revizuirea lor permanentă în funcție de necesitate;
b) consultarea regulată cu statele membre implicate, în vederea asigurării implementării depline a măsurilor prevăzute în prezenta rezoluție;
c) specificarea informațiilor necesare pe care statele membre trebuie să le furnizeze pentru a îndeplini cerința vizând notificarea prevăzută în paragraful 5 al Rezoluției 1.807 (2008) și distribuirea acestora statelor membre;
5. cere tuturor statelor, în special celor din regiune și celor în care se află persoanele și entitățile nominalizate potrivit paragrafului 3 al prezentei rezoluții, să aplice pe deplin măsurile precizate în prezenta rezoluție și să coopereze pe deplin cu Comitetul în vederea îndeplinirii mandatului său și cere în continuare statelor membre care nu au făcut aceasta anterior să raporteze Comitetului, în termen de 45 de zile de la data adoptării prezentei rezoluții, privind acțiunile întreprinse în vederea implementării măsurilor impuse prin paragrafele 1, 2 și 3 de mai sus;
6. cere secretarului general să prelungească până la 30 noiembrie 2010 mandatul Grupului de experți înființat potrivit Rezoluției 1.533 (2004) și reînnoit prin rezoluții ulterioare și cere Grupului de experți să își îndeplinească mandatul stabilit prin paragraful 18 al Rezoluției 1.807 (2008) și extins prin paragrafele 9 și 10 ale Rezoluției 1.857 (2008) și să raporteze Consiliului în scris, prin Comitet, până la 21 mai 2010 și încă o dată înainte de 20 octombrie 2010;
7. hotărăște că mandatul Grupului de experți la care se face referire în paragraful 6 de mai sus va include și sarcina de a elabora, luând în considerare paragraful 4 (g) al rezoluției 1857 (2008), utilizând inter alia rapoartele lor și lucrările realizate în alte forumuri, recomandări către Comitet legate de directive vizând exercitarea obligației de vigilență de către importatori, industriile procesatoare și consumatorii de produse minerale în ceea ce privește cumpărarea, procurarea (inclusiv indicarea măsurilor care trebuie adoptate în vederea stabilirii originii produselor minerale), achiziția și procesarea produselor minerale din Republica Democratică Congo;
8. cere Grupului de experți să își focalizeze activitatea asupra regiunilor Kivu de Nord și de Sud, Ituri și a Provinciei Orientale, precum și asupra rețelelor regionale și internaționale care sprijină grupările armate care operează în regiunile estice ale Republicii Democratice Congo;
9. recomandă Guvernului Republicii Democratice Congo să promoveze de urgență securitatea stocurilor, asumarea responsabilității și administrarea armelor și muniției și să implementeze un program național de marcare a armelor conform standardelor stabilite prin Protocolul de la Nairobi și de către Centrul Regional pentru Arme Mici;
10. cere Guvernului Republicii Democratice Congo și guvernelor tuturor statelor, în special celor din regiune, Misiunii Organizației Națiunilor Unite în Republica Democratică Congo (MONUC) și Grupului de experți să coopereze intens, inclusiv prin schimbul de informații privind transporturile de arme, rutele de comercializare și minele strategice despre care se știe că sunt controlate sau utilizate de grupări armate, zborurile din regiunea Marilor Lacuri către Republica Democratică Congo și din Republica Democratică Congo către regiunea Marilor Lacuri și privind exploatarea ilegală a resurselor naturale, traficul cu acestea și activitățile persoanelor și entităților nominalizate de Comitet potrivit paragrafului 4 al Rezoluției 1.857 (2008);
11. cere în mod particular ca MONUC să ofere toate informațiile relevante Grupului de experți, în special informații privind recrutarea și utilizarea copiilor și atacarea deliberată a femeilor și copiilor în situații de conflict armat;
12. cere în continuare ca toate părțile și statele să asigure cooperarea cu Grupul de experți a persoanelor și entităților aflate în jurisdicția lor sau sub controlul lor și cere în această privință tuturor statelor să identifice pentru Comitet un punct focal, în vederea intensificării cooperării și schimbului de informații cu Grupul de experți;
13. își reiterează cererea, exprimată în paragraful 21 al Rezoluției 1.807 (2008) și reafirmată în paragraful 14 al Rezoluției 1.857 (2008), ca toate părțile și statele, mai ales cele din regiune, să coopereze pe deplin cu Grupul de experți și să asigure siguranța membrilor acestuia, accesul neobstrucționat și imediat în special la persoanele, documentele și locațiile pe care Grupul de experți le consideră relevante pentru îndeplinirea mandatului său;
14. cere statelor membre să adopte măsuri pentru a se asigura că importatorii, industriile procesatoare și consumatorii de produse minerale congoleze aflați sub jurisdicția lor respectă obligația de vigilență privind furnizorii lor și originea mineralelor pe care le cumpără;
15. cere statelor membre să coopereze pe deplin cu Grupul de experți în ceea ce privește mandatul său, conform paragrafului 7 al prezentei rezoluții, cu scopul de a elabora pentru Comitet recomandări vizând directive privind respectarea obligației de vigilență, în special prin furnizarea de detalii despre directivele naționale relevante, cerințele vizând acordarea de licențe sau legislația legată de comerțul cu produse minerale;
16. recomandă importatorilor și industriilor procesatoare să adopte politici și practici, precum și coduri de comportament, cu scopul de a preveni sprijinirea indirectă a grupărilor armate în Republica Democratică Congo prin exploatarea resurselor naturale și traficul cu acestea;
17. recomandă în continuare statelor membre, mai ales celor din regiunea Marilor Lacuri, să publice în mod regulat date statistice complete despre importul și exportul de aur, casiterit, coltan și wolframit;
18. îndeamnă comunitatea de donatori să ia în considerare furnizarea de mai multă asistență tehnică sau de alt tip și de sprijin în vederea consolidării capacității instituționale a agențiilor și instituțiilor miniere, de aplicare a legii și de control al frontierei din Republica Democratică Congo;
19. încurajează statele membre să furnizeze Comitetului, în vederea includerii pe lista sa de nominalizări, numele persoanelor sau entităților care îndeplinesc criteriile stabilite în paragraful 4 al Rezoluției 1.857 (2008), precum și pe cele ale oricăror alte entități deținute sau controlate, direct ori indirect, de către persoanele sau entitățile nominalizate ori ale persoanelor sau entităților care acționează în numele ori sub îndrumarea entităților nominalizate;
20. reiterează prevederile privind includerea pe listă de către statele membre a persoanelor sau entităților conform paragrafelor 17, 18, 19 și 20 ale Rezoluției 1.857 (2008), privind radierea persoanelor și entităților conform paragrafelor 22, 23 și 24 ale Rezoluției 1.857 (2008) și privind rolul Punctului focal, conform Rezoluției 1.730 (2006);
21. hotărăște că, la momentul oportun și nu mai târziu de 30 noiembrie 2010, va revizui măsurile prevăzute în prezenta rezoluție, în vederea adaptării lor, după caz, în lumina situației securității în Republica Democratică Congo, în special a progreselor în reforma sectorului de securitate, care include integrarea forțelor armate și reforma poliției naționale, dezarmarea, demobilizarea, repatrierea, reinstalarea și reintegrarea, după caz, a grupărilor armate congoleze și străine;
22. hotărăște să rămână activ sesizat cu această chestiune.
Anexa 2 REZOLUȚIA Nr. 1.906 (2009)
adoptată de Consiliul de Securitate în cadrul
celei de-a 6.253-a întruniri, la 23 decembrie 2009
Consiliul de Securitate,
amintind rezoluțiile sale anterioare, în special rezoluțiile 1.896 (2009), 1.856 (2008) și 1.843 (2008), precum și declarațiile președintelui Consiliului referitoare la Republica Democratică Congo,
reafirmându-și angajamentul față de suveranitatea, integritatea teritorială și independența politică a Republicii Democratice Congo,
subliniind că Guvernul Republicii Democratice Congo este principalul responsabil de asigurarea securității pe teritoriul său și protecția civililor, respectând statul de drept, drepturile omului și dreptul internațional umanitar, și subliniind importanța realizării urgente a unei reforme complete și durabile a sectorului de securitate și a dezarmării permanente, demobilizării, reinstalării sau repatrierii, după caz, și a reintegrării grupărilor armate congoleze și străine, în vederea stabilizării pe termen lung a Republicii Democratice Congo, precum și importanța contribuției partenerilor internaționali în acest domeniu,
cerând tuturor părților la conflictul armat din regiunea Marilor Lacuri să respecte obligațiile aplicabile lor potrivit dreptului internațional umanitar de a adopta toate măsurile necesare în vederea protecției civililor și a facilitării tranzitului rapid și neobstrucționat al ajutoarelor, echipamentului și personalului umanitar,
încurajând țările din regiunea Marilor Lacuri să mențină un nivel înalt de angajament față de promovarea comună a păcii și stabilității în regiune și salutând îmbunătățirile recente în relațiile dintre guvernele Republicii Democratice Congo și Republicii Rwanda, Republicii Uganda și Republicii Burundi,
subliniind că procesele de la Goma și Nairobi, precum și acordurile de la 23 martie 2009 reprezintă cadrul adecvat pentru stabilizarea situației în regiunea estică a Republicii Democratice Congo și îndemnând toate părțile să respecte pe deplin și să implementeze aceste acorduri,
fiind profund îngrijorat de faptul că unele miliții și grupări armate din regiunea estică a Republicii Democratice Congo nu au depus încă armele și continuă să atace populația,
exprimându-și extrema îngrijorare față de deteriorarea situației umanitare și a drepturilor omului și continuarea impunității celor responsabili de abuzuri contra drepturilor omului și alte atrocități, condamnând în special atacurile deliberate asupra populației civile, violența sexuală larg răspândită, recrutarea și utilizarea copiilor-soldați și execuțiile extrajudiciare, subliniind necesitatea urgentă ca Guvernul Republicii Democratice Congo, în cooperare cu Misiunea Organizației Națiunilor Unite în Republica Democratică Congo (MONUC) și alți actori relevanți, să pună capăt încălcărilor drepturilor omului și ale dreptului internațional umanitar și să îi aducă pe autorii acestora în fața justiției și cerând statelor membre să asiste în această privință și să continue să ofere victimelor asistență medicală, umanitară și de alt tip,
cerând tuturor părților implicate să creeze condiții pentru întoarcerea voluntară, demnă, sustenabilă și în siguranță a refugiaților și a persoanelor strămutate în interiorul țării,
salutând angajamentul Guvernului Republicii Democratice Congo de a deferi justiției pe cei responsabili de atrocitățile din țară, luând notă de cooperarea Guvernului Republicii Democratice Congo cu Tribunalul Penal Internațional și subliniind importanța depunerii de eforturi intense pentru ca cei responsabili de crime de război și crime împotriva umanității în țară să fie deferiți justiției,
amintind rezoluțiile sale 1.325 (2000), 1.820 (2008), 1.888 (2009) și 1.889 (2009) privind femeile, pacea și securitatea, Rezoluția sa 1.502 (2003) privind protecția personalului Organizației Națiunilor Unite, personalului asociat și personalului umanitar în zonele de conflict, rezoluțiile sale 1.674 (2006) și 1.894 (2009) privind protecția civililor în conflictele armate și rezoluțiile 1.612 (2005) și 1.882 (2009) privind copiii și conflictul armat și amintind concluziile Grupului de lucru al Consiliului de Securitate privind copiii și conflictul armat referitoare la părțile la conflictul armat din Republica Democratică Congo (S/AC.51/2009/3),
subliniind că legătura dintre exploatarea ilegală a resurselor naturale, comerțul ilegal cu aceste resurse și proliferarea armelor și traficul cu acestea reprezintă unul dintre principalii factori care alimentează și exacerbează conflictele din regiunea Marilor Lacuri, în special în Republica Democratică Congo, îndemnând toate statele, în special pe cele din regiune, să implementeze pe deplin măsurile prevăzute în Rezoluția 1.896 (2009) și reiterându-și hotărârea de a continua să monitorizeze îndeaproape implementarea și respectarea măsurilor prevăzute în Rezoluția 1.896 (2009),
subliniind necesitatea ca Guvernul Republicii Democratice Congo să depună eforturi pe termen lung și sustenabile în vederea furnizării unui calendar al alegerilor locale, generale și prezidențiale, respectând pe deplin prevederile Constituției, în vederea consolidării democrației și promovării statului de drept, a guvernării democratice, refacerii și dezvoltării, cu sprijinul partenerilor săi internaționali,
exprimându-și sprijinul deplin acordat MONUC, condamnând toate atacurile împotriva personalului de menținere a păcii al Organizației Națiunilor Unite și personalului umanitar, indiferent de autorii lor, și subliniind că cei responsabili pentru asemenea atacuri trebuie să fie deferiți justiției,
luând notă de cel de-al 30-lea raport regulat al secretarului general privind Misiunea Organizației Națiunilor Unite în Republica Democratică Congo, din data de 4 decembrie 2009 (S/2009/623), și de recomandările sale,
stabilind că situația din Republica Democratică Congo continuă să reprezinte o amenințare la adresa păcii și securității internaționale din regiune,
acționând în temeiul cap. VII din Carta Organizației Națiunilor Unite:
1. hotărăște să prelungească mobilizarea MONUC până la 31 mai 2010, cu intenția de a o prelungi suplimentar la acea dată cu încă douăsprezece luni, autorizează menținerea până la acea dată a unor efective de până la 19.815 militari, 760 observatori militari, 391 polițiști și 1.050 de membri ai personalului unităților de poliție constituite și subliniază intenția sa de a lua în considerare în rezoluția următoare evaluarea și adaptarea mandatului și de a rămâne ferm angajat să contribuie la stabilitatea pe termen lung a Republicii Democratice Congo;
2. cere secretarului general să realizeze o revizuire strategică a situației din Republica Democratică Congo și a progreselor MONUC către îndeplinirea mandatului său, luând în considerare cadrul strategic integrat pentru prezența Națiunilor Unite în țară, să elaboreze în continuare standardele existente în acest scop și să stabilească, în strânsă cooperare cu Guvernul Republicii Democratice Congo și cu țările care furnizează MONUC trupe și forțe de poliție, modalitățile de reconfigurare a mandatului MONUC, în special sarcinile esențiale care trebuie îndeplinite înainte ca MONUC să poată lua în considerare retragerea sa fără a provoca o resurgență a instabilității, și să raporteze Consiliului de Securitate prezentând recomandări până la 1 aprilie 2010;
3. îndeamnă Guvernul Republicii Democratice Congo să instaureze o pace sustenabilă în regiunea estică a țării, să protejeze în mod efectiv populația civilă, să înființeze instituții sustenabile în sectorul de securitate care să respecte pe deplin statul de drept și să asigure respectarea drepturilor omului și combaterea impunității prin consolidarea capacității sistemelor judiciare și corecționale;
4. recunoaște existența unei interdependențe între protecția eficientă a civililor, reducerea și eliminarea amenințării grupărilor armate și reforma cuprinzătoare și sustenabilă a sectorului de securitate și subliniază că eforturile depuse în fiecare dintre aceste zone cheie contribuie semnificativ și în mod complementar atât la îmbunătățirea situației umanitare, cât și la obiectivul strategic al instaurării păcii și stabilității în Republica Democratică Congo;
5. hotărăște că, de la adoptarea prezentei rezoluții, MONUC, acționând în strânsă cooperare cu Guvernul Republicii Democratice Congo, va avea următorul mandat, în ordinea de mai jos a priorității:
a) asigurarea protecției efective a civililor, personalului umanitar și personalului și facilităților Organizației Națiunilor Unite, potrivit paragrafelor 3 de la (a) la (e) și 4 (c) ale Rezoluției 1.856 (2008) și paragrafelor de la 7 la 18 de mai jos;
b) realizarea unor acțiuni intensificate de dezarmare, demobilizare și reintegrare (DDR) a grupărilor armate congoleze și de dezarmare, demobilizare, repatriere, reinstalare și reintegrare (DDRRR) a grupărilor armate străine, inclusiv conform prevederilor paragrafelor de la 19 la 28 de mai jos și paragrafelor de la 3 (n) la 3 (p) ale Rezoluției 1.856 (2008);
c) sprijinirea reformei sectorului de securitate realizate de Guvernul Republicii Democratice Congo, inclusiv conform prevederilor paragrafelor de la 29 la 38 de mai jos;
6. autorizează MONUC să folosească toate mijloacele necesare, în limita capacității sale și în zonele în care sunt mobilizate unitățile sale, în vederea îndeplinirii sarcinilor din mandatul său enumerate în paragraful 3 de la (a) la (e) al Rezoluției 1.856 și în paragrafele 9, 20, 21 și 24 de mai jos;
Protecția civililor, inclusiv a personalului umanitar și a apărătorilor drepturilor omului, și a personalului și facilităților Organizației Națiunilor Unite
7. subliniază că protecția civililor, conform descrierii din paragraful 5 (a), trebuie să aibă prioritate atunci când se iau decizii legate de utilizarea capacității și resurselor disponibile față de oricare sarcină dintre cele descrise în paragraful 5 (b) și (c);
8. amintește că protecția civililor necesită un răspuns coerent din partea tuturor componentelor relevante ale misiunii și încurajează MONUC să intensifice interacțiunea, sub autoritatea reprezentantului special al secretarului general, dintre componentele sale civile și militare la toate nivelurile și actorii umanitari, în vederea consolidării expertizei privind protecția civililor;
9. cere ca MONUC să utilizeze cele mai bune practici și să extindă măsurile de protecție care au avut succes în acțiunile de protecție pilotate în Kivu de Nord, în special înființarea echipelor comune de protecție, a centrelor de alertă timpurie și a serviciilor de legături și comunicații cu satele locale și celelalte măsuri, în alte zone, mai ales în Kivu de Sud;
10. cere ca toate grupările armate, în special Forțele Democratice de Eliberare a Ruandei (FDER) și Armata de Rezistență a Domnului (ARD) să înceteze imediat toate formele de violență și toate abuzurile contra drepturilor omului îndreptate împotriva populației civile în Republica Democratică Congo, în special violența pe motive de gen, inclusiv violul și alte forme de abuz sexual;
11. cere ca Guvernul Republicii Democratice Congo, în conformitate cu Rezoluția 1.888 (2009), să adopte imediat măsurile necesare pentru a-i proteja pe civili, inclusiv pe femei și copii, de încălcări ale dreptului internațional umanitar și de abuzuri contra drepturilor omului, inclusiv de orice formă de violență sexuală; îndeamnă Guvernul Republicii Democratice Congo să asigure implementarea deplină a "politicii sale de toleranță zero" în ceea ce privește disciplina și încălcările drepturilor omului, inclusiv față de violența sexuală și violența pe motive de gen, comise de elemente ale Forțelor Armate ale Republicii Democratice Congo (FARDC), și îndeamnă în continuare ca toate încălcările de acest tip raportate să fie investigate în detaliu, cu sprijinul MONUC, și ca toți cei responsabili să fie deferiți justiției prin proceduri solide și independente;
12. cere secretarului general să continue să investigheze pe deplin acuzațiile referitoare la exploatarea și abuzurile sexuale comise de personalul civil și militar al MONUC și să adopte măsurile adecvate prevăzute în buletinul secretarului general privind măsurile speciale pentru protecția împotriva exploatării sexuale și abuzului sexual (ST/SGB/2003/13);
13. cere secretarului general să se asigure că țările care furnizează MONUC trupe și forțe de poliție beneficiază, înaintea mobilizării și în teatrele de operațiuni, de asistență tehnică ce include îndrumare și instruire adresată personalul militar și de poliție referitoare la protejarea civililor de amenințări iminente și la reacțiile adecvate, inclusiv referitoare la drepturile omului, violența sexuală și problematica de gen;
14. încurajează MONUC să își intensifice interacțiunea cu populația civilă pentru a-și face mai bine cunoscute și înțelese activitățile și mandatul și pentru a strânge informații sigure despre încălcările dreptului internațional umanitar și abuzurile contra drepturilor omului îndreptate împotriva civililor;
15. cere tuturor grupărilor armate, în special FDER și ARD, să înceteze imediat recrutarea și utilizarea copiilor și să îi elibereze pe toți copiii asociați cu ei și cere Guvernului Republicii Democratice Congo să continue să colaboreze cu MONUC, Mecanismul de monitorizare și raportare și alți factori relevanți la finalizarea elaborării unui plan de acțiune în vederea eliberării copiilor prezenți în FDER și prevenirii unor noi recrutări;
16. cere guvernelor din regiunea Marilor Lacuri să își coordoneze eforturile pentru a face față amenințării reprezentate de ARD și încurajează intensificarea schimburilor regulate de informații privind ARD în această privință cu MONUC și cu alte misiuni ale Organizației Națiunilor Unite din zonele în care ARD amenință populația și cere secretarului general să intensifice cooperarea și schimburile de informații dintre misiunile Organizației Națiunilor Unite din regiune privind orice chestiune legată de amenințări la adresa securității regionale;
17. cere statelor din regiune să se asigure că orice acțiune militară împotriva grupărilor armate este întreprinsă potrivit dreptului internațional umanitar, dreptului internațional al drepturilor omului și dreptului internațional al refugiaților și că adoptă măsurile adecvate pentru a-i proteja pe civili și a reduce impactul acțiunilor militare asupra populației civile, inclusiv prin contacte regulate cu populația civilă și avertizarea timpurie a acesteia privind potențiale atacuri;
18. cere reprezentantului special al secretarului general să identifice consilieri pentru protecția femeilor (CPF) printre consilierii pentru problematica de gen ai MONUC și unitățile de apărare a drepturilor omului, în conformitate cu strategia globală de combatere a violenței sexuale a MONUC;
DDR a grupărilor armate congoleze și DDRRR a grupurilor armate străine
19. cere ca toate grupările armate, în special FDER, ARD și alte grupări armate străine, să depună imediat armele și cere în continuare grupărilor armate congoleze să se prezinte fără întârziere sau precondiții în fața autorităților congoleze și a MONUC în vederea DDR, iar grupărilor armate străine, în mod similar, să se prezinte în fața autorităților congoleze și a MONUC în vederea DDRRR;
20. subliniază că MONUC trebuie să descurajeze orice încercare de a utiliza forța pentru a amenința procesele de la Goma și Nairobi ale oricărei grupări armate, în special în regiunea estică a Republicii Democratice Congo, și să întreprindă toate acțiunile necesare pentru a preveni atacurile asupra civililor și a submina capacitatea militară a grupărilor armate care continuă să utilizeze violența în acea zonă;
21. cere MONUC ca, în strânsă cooperare cu Guvernul Republicii Democratice Congo, să continue să își coordoneze operațiunile cu brigăzile FARDC mobilizate în regiunea estică a Republicii Democratice Congo, pornind de la premiza că protecția civililor este o prioritate, că operațiunile vor fi planificate în comun cu aceste brigăzi și potrivit Documentului de politică la care se face referire în paragraful 23 de mai jos, având ca scop:
a) dezarmarea grupărilor armate străine și congoleze în zonele-țintă cu scopul de a asigura participarea lor la procesele de DDRRR și DDR;
b) menținerea teritoriilor libere de grupări armate cu scopul de a asigura protecția populațiilor civile;
c) asistarea Guvernului Republicii Democratice Congo în vederea restabilirii autorității sale în aceste teritorii, în special în regiunea estică a Republicii Democratice Congo, în zonele eliberate de grupările armate și în zonele miniere cheie;
d) depunerea de eforturi sporite pentru a preveni furnizarea de sprijin grupărilor armate, inclusiv sprijin bazat pe activități economice ilicite și pe comerțul ilicit cu resurse naturale;
22. reiterează, în conformitate cu paragrafele 3 (g) și 14 ale Rezoluției 1.856 (2008), că sprijinirea de către MONUC a operațiunilor militare conduse de FARDC împotriva grupărilor armate străine și congoleze este strict condiționată de respectarea de către FARDC a dreptului internațional umanitar, a dreptului internațional al drepturilor omului și a dreptului internațional al refugiaților și de planificarea comună efectivă a acestor operațiuni, hotărăște că, înainte de a oferi sprijin unor asemenea operațiuni, conducerea militară a MONUC trebuie să confirme că s-a asigurat o planificare comună suficientă, în special în ceea ce privește protecția populației civile, cere MONUC să intervină pe lângă conducerea FARDC dacă elemente ale vreunei unități FARDC care beneficiază de sprijinul MONUC sunt suspectate de comiterea unor încălcări grave a legislației menționate și, dacă situația continuă, cere MONUC să retragă sprijinul acordat acestor unități FARDC;
23. ia notă în această privință de elaborarea de către MONUC a unui document de politică în care sunt stabilite condițiile în care Misiunea poate oferi sprijin unităților FARDC și cere secretarului general să introducă un mecanism adecvat pentru evaluarea regulată a implementării acestui document;
24. îndeamnă MONUC ca, în strânsă cooperare cu alți parteneri, inclusiv Banca Mondială și Programul Organizației Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, să contribuie în continuare la realizarea demobilizării, dezarmării și reintegrării (DDR) combatanților congolezi și a celor aflați în întreținerea lor, acordând o atenție sporită copiilor, prin monitorizarea procesului de dezarmare și asigurarea, în funcție de necesitate, a securității în unele locații sensibile, precum și prin susținerea eforturilor de reintegrare depuse de autoritățile congoleze în cooperare cu Echipa de țară a Organizației Națiunilor Unite și partenerii bilaterali și multilaterali;
25. îndeamnă MONUC să își intensifice sprijinul acordat demobilizării și repatrierii voluntare a combatanților străini dezarmați și a celor aflați în întreținerea lor și cere Guvernului Republicii Democratice Congo și statelor vecine să rămână angajate în acest proces;
26. cere guvernelor Republicii Democratice Congo și Republicii Rwanda să coopereze și să cadă de acord asupra unui set clar de obiective finale privind FDER, în cadrul unei abordări multidimensionale;
27. îndeamnă toate statele să adopte măsurile legale adecvate împotriva liderilor FDER care își au reședința în țările lor, inclusiv prin implementarea efectivă a regimului de sancțiuni stabilit prin Rezoluția 1.533 (2004) și reînnoit prin Rezoluția 1.896 (2009);
28. îndeamnă toate statele, în special pe cele din regiune, să adopte măsurile necesare în vederea eliminării comerțului ilegal cu resurse naturale, inclusiv, dacă este necesar, prin metode judiciare, și, în cazul în care este necesar, să raporteze Consiliului de Securitate și îndeamnă MONUC, potrivit paragrafului 3 (j) al Rezoluției 1.856 (2008) să își consolideze și evalueze, alături de Guvernul Republicii Democratice Congo, proiectul-pilot de a comasa toate serviciile statului în 5 birouri de evidență comercială în Kivu de Nord și de Sud, în vederea îmbunătățirii trasabilității produselor minerale;
Sprijinirea reformei sectorului de securitate
29. reiterează faptul că Guvernul Republicii Democratice Congo este principalul responsabil de reformarea sectorului său de securitate și încurajează Guvernul Republicii Democratice Congo ca, în cooperare cu MONUC și cu ceilalți parteneri internaționali, să constituie o forță centrală, multietnică, formată din membri cărora li s-au verificat antecedentele în detaliu, iar dimensiunea, compoziția și structura acesteia trebuie elaborate de guvern, cu sprijinul MONUC, în vederea consolidării capacității, disciplinei și profesionalismului FARDC;
30. cere MONUC ca, în cooperare cu autoritățile congoleze, să coordoneze eforturile comunității internaționale, incluzându-i pe toți actorii bilaterali și multilaterali care sunt activi în acest domeniu, privind chestiunile legate de reforma sectorului de securitate și cere tuturor statelor membre și organizațiilor internaționale să coopereze pe deplin cu MONUC în această privință;
31. cere în continuare MONUC să ofere FARDC instruire militară, inclusiv în domeniul drepturilor omului, dreptului internațional umanitar, protecției copilului și prevenirii violenței de gen și violenței sexuale, inclusiv brigăzilor integrate mobilizate în regiunea estică a Republicii Democratice Congo, în cadrul mai general al eforturilor internaționale de sprijinire a reformei sectorului de securitate;
32. își reiterează cererea adresată autorităților congoleze de a institui, cu sprijinul MONUC, un mecanism eficient de verificare a antecedentelor membrilor FARDC și ai forțelor de securitate naționale, conform standardelor internaționale, în vederea excluderii persoanelor asociate cu încălcări ale dreptului internațional umanitar și abuzuri contra drepturilor omului și în vederea declanșării procedurilor judiciare împotriva unor asemenea persoane, după caz;
33. încurajează Guvernul Republicii Democratice Congo, cu sprijinul MONUC, să se asigure că grupările armate recent integrate în FARDC sunt mobilizate pe întreg teritoriul țării și nu sunt cantonate în regiunile lor de origine;
34. îndeamnă Guvernul Republicii Democratice Congo să facă demersurile necesare pentru ca Parlamentul să adopte de urgență legislația privind reforma FARDC, Înaltul Consiliu al Apărării și statutul personalului militar al FARDC, precum și legislația privind reforma poliției, îndeamnă în continuare Guvernul Republicii Democratice Congo să asigure progresele în implementarea acestei legislații potrivit calendarului prevăzut de prezenta rezoluție și îl mai îndeamnă în continuare să adopte o strategie națională globală privind sectorul de securitate pe întreg teritoriul țării;
35. cere ca Guvernul Republicii Democratice Congo, cu sprijinul MONUC și al celorlalți parteneri internaționali, să asigure FARDC condiții adecvate, inclusiv acordând grade elementelor recent integrate, asigurându-le plata soldelor, echipamente și furnizându-le cazărmi;
36. cere tuturor părților la acordurile din 23 martie să își îndeplinească angajamentele și să accelereze implementarea tuturor aspectelor acordurilor și cere MONUC să ofere asistență în această privință, susținând integrarea grupărilor armate și instituirea de mecanisme pentru soluționarea disputelor locale, conform prevederilor respectivelor acorduri;
37. recomandă ca Guvernul Republicii Democratice Congo, în special prin FARDC și Poliția Națională Congoleză (PNC), în cooperare cu MONUC, să își continue eforturile de a administra o bază de date cuprinzătoare și exactă, conținând toate informațiile disponibile privind armele și muniția aflate în custodia lor;
38. cere ca toate părțile să coopereze pe deplin cu operațiunile MONUC și să asigure securitatea și accesul neobstrucționat și imediat al personalului Organizației Națiunilor Unite și personalului asociat, în vederea îndeplinirii mandatului lor, pe întreg teritoriul Republicii Democratice Congo și cere secretarului general să raporteze fără întârziere orice nerespectare a acestor cerințe;
39. cere MONUC și Echipei de țară a Organizației Națiunilor Unite să continue să sprijine extinderea autorității statului în Republica Democratică Congo, în special în cadrul Planului de stabilizare și reconstrucție al Guvernului (STAREC) și al Strategiei Organizației Națiunilor Unite de sprijinire a securității și stabilizării (SNUSSS), cu un accent special pus pe consolidarea instituțiilor democratice și pe crearea capacității efective a statului de drept, inclusiv a instituțiilor judiciare și corecționale;
40. cere secretarului general să prezinte Consiliului de Securitate și țărilor furnizoare de trupe și forțe de poliție, până la 16 februarie 2010, o informare legată de implementarea strategiei de protecție la nivelul întregului sistem și un raport de etapă privind cadrul strategic integrat;
41. cere în continuare secretarului general să prezinte un raport complet privind situația din Republica Democratică Congo și activitățile MONUC, până la 1 aprilie 2010, în vederea pregătirii revizuirii strategice prevăzute în paragraful 2 al prezentei rezoluții, iar acest raport trebuie să includă:
a) informații specifice privind obstacolele pe care le are de înfruntat MONUC în protecția civililor, evaluarea mecanismelor de protecție existente, în special a măsurilor descrise în paragrafele 8, 9, 11, 12 și 13 ale prezentei rezoluții, și evaluarea măsurilor speciale pentru protecția împotriva violenței sexuale;
b) evaluarea implementării documentului de politică ce stabilește condițiile în care MONUC sprijină FARDC, conform paragrafelor 22 și 23 ale prezentei rezoluții;
c) informații privind mobilizarea și utilizarea capacităților suplimentare autorizate prin Rezoluția 1.843 (2008);
d) evaluarea progreselor înregistrate în reforma sectorului de securitate, inclusiv eficiența măsurilor de instruire stabilite în paragraful 31 al prezentei rezoluții;
42. elogiază contribuția în beneficiul MONUC a donatorilor și a țărilor furnizoare de trupe și forțe de poliție și cere statelor membre să se angajeze să furnizeze elicopterele, capacitățile aeriene, resursele informaționale și alte mijloace necesare Misiunii;
43. cere secretarului general să se asigure că regulile de angajare și conceptul de operare ale MONUC sunt actualizate în mod regulat cu scopul de a le face pe deplin conforme cu prevederile prezentei rezoluții și să raporteze în această privință Consiliului de Securitate și țărilor furnizoare de trupe;
44. cere secretarului general ca prin reprezentantul său special pentru Republica Democratică Congo să continue să coordoneze toate activitățile sistemului Organizației Națiunilor Unite în Republica Democratică Congo;
45. hotărăște să rămână activ sesizat cu această chestiune.
-------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.