Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 338/2010

privind participarea a doi ofițeri ai Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova la Cursul postuniversitar de management al resurselor de apărare pentru personalul de conducere, organizat la Departamentul Regional de Studii pentru Managementul Resurselor de Apărare de la Brașov, în anul 2010

prezumat în vigoare

Data actului
7 aprilie 2010
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 258 din 21 aprilie 2010
Citează
2 acte
Structură
3 articole · 2.050 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În temeiul

art. 108 din Constituția României, republicată , și al

art. III lit. c) din Acordul

privind colaborarea în domeniile științei, învățământului și culturii dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova, încheiat la Chișinău la 19 mai 1992, aprobat prin

Hotărârea Guvernului nr. 525/1992 ,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă suportarea cheltuielilor de școlarizare pentru un număr de doi ofițeri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova de către Ministerul Apărării Naționale din România, pentru participarea la Cursul postuniversitar de management al resurselor de apărare pentru personalul de conducere, organizat la Departamentul Regional de Studii pentru Managementul Resurselor de Apărare de la Brașov, în anul 2010.

Articolul 2

Cheltuielile prevăzute la alin. (1), în limita sumei de 11.000 lei, se suportă din bugetul aprobat Ministerului Apărării Naționale din România pe anul 2010.

Articolul 3

În sensul prezentei hotărâri, prin cheltuieli de școlarizare se înțelege suma totală a cheltuielilor de învățământ, cazare, hrană, asistența medicală și stomatologică de urgență, în facilitățile proprii, și transportul intern pentru asigurarea procesului de învățământ al celor doi ofițeri din Republica Moldova, pe durata studiilor în România.

PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
Ministrul apărării naționale,
Gabriel Oprea
Ministrul finanțelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
București, 7 aprilie 2010.
Nr. 338.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.