Decizia nr. 384/2010

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Carmen-Cătălina Gliga - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 24 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 211/2004

privind unele măsuri pentru asigurarea protecției victimelor infracțiunilor, excepție ridicată din oficiu de instanța de judecată în Dosarul nr. 519/100/2009 al Curții de Apel Cluj - Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 17 iunie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 519/100/2009, Curtea de Apel Cluj - Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 24 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 211/2004

privind unele măsuri pentru asigurarea protecției victimelor infracțiunilor, excepție ridicată din oficiu de instanța de judecată în dosarul de mai sus.

În motivarea excepției de neconstituționalitate Curtea de Apel Cluj - Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 53 alin. (1) referitoare la cazurile în care poate fi restrâns exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți, art. 20 alin. (2) referitoare la prioritatea reglementărilor internaționale, cu excepția cazului când Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile, precum și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la Dreptul la un proces echitabil, deoarece se instituie un termen-limită până la care se pot solicita compensațiile bănești. Stabilirea unui termen de prescripție a dreptului material la acțiune pentru acordarea unui sprijin financiar mai scurt decât dreptul de a cere executarea silită a hotărârii penale de condamnare sau de achitare în situațiile prevăzute de art. 10 lit. c), d) și e) din Codul de procedură penală sau încetarea procesului penal în cazurile prevăzute de art. 10 lit. g) și i^1) din același cod este de natură a restrânge în mod nejustificat exercițiul dreptului în discuție, drept care, golit fiind de conținut, devine iluzoriu.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 24 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 211/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 4 iunie 2004, care au următorul conținut: "(1) În cazul în care făptuitorul este cunoscut, compensația financiară poate fi acordată victimei dacă sunt întrunite următoarele condiții:

a) victima a formulat cererea de compensație financiară în termen de un an, după caz:

1. de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care instanța penală a pronunțat condamnarea sau achitarea în cazurile prevăzute la art. 10 alin. 1 lit. d) și e) din Codul de procedură penală și a acordat despăgubiri civile ori a pronunțat achitarea în cazul prevăzut la art. 10 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală sau încetarea procesului penal în cazurile prevăzute la art. 10 alin. 1 lit. g) și i^1) din Codul de procedură penală;

2. de la data la care procurorul a dispus scoaterea de sub urmărire penală în cazurile prevăzute la art. 10 alin. 1 lit. c), d) și e) din Codul de procedură penală sau a dispus încetarea urmăririi penale în cazul prevăzut la art. 10 alin. 1 lit. g) din Codul de procedură penală;

3. de la data la care s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cazurile prevăzute la art. 10 alin. 1 lit. c), d), e) și g) din Codul de procedură penală;".

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate instituie un termen-limită, de maximum un an, până la care victimele vreunei infracțiuni pot solicita compensații materiale atunci când făptuitorul este insolvabil sau dispărut, iar partea civilă nu a obținut repararea integrală a prejudiciului cauzat de la o societate de asigurare. În opinia instanței de judecată de drept comun, textul afectează exercițiul dreptului la un proces echitabil.

Curtea constată că o asemenea critică nu poate fi primită pentru următoarele considerente:

Dreptul de a solicita compensații financiare nu se confundă cu executarea unei hotărâri judecătorești. Acesta este instituit ca un beneficiu acordat de către stat și care are drept fundament principiul echității și solidarității sociale. În scopul prevenirii unor eventuale abuzuri sau limitării unor efecte perturbatoare asupra stabilității și securității raporturilor juridice civile, el poate fi exercitat numai într-un climat de ordine juridică prestabilită. În plus, exigențele de genul celor contestate în prezenta excepție nu neagă dreptul în sine, dar absolutizarea exercitării lui poate avea drept consecință fie negarea, fie amputarea drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cărora statul este ținut să le acorde ocrotire, în egală măsură.

Prin urmare, instituția prescripției, în general, și termenele în raport cu care își produce efecte juridice aceasta nu pot fi considerate de natură a afecta art. 53 din Constituție ori art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Mai mult, în jurisprudența sa referitoare la dreptul de acces la justiție, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis, în Cauza Z și alții contra Regatului Unit al Marii Britanii (2001), că art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale poate fi invocat de orice persoană care consideră că a existat o ingerință ilegală în privința exercițiului unuia dintre drepturile sale având caracter civil, adăugând însă că "dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut" și că "acesta poate fi supus unor restricții legitime, cum ar fi termenele legale de prescripție sau ordonanțele care impun depunerea unei cauțiuni".

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 24 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 211/2004

privind unele măsuri pentru asigurarea protecției victimelor infracțiunilor, excepție ridicată din oficiu de instanța de judecată în Dosarul nr. 519/100/2009 al Curții de Apel Cluj - Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 13 aprilie 2010.