Normele din 15 iunie 2010
privind activitatea entităților care organizează cursuri de pregătire profesională unitară a personalului din asigurări
prezumat în vigoare
Articolul 1
Prezentele norme stabilesc obligațiile privind activitatea entităților implicate în organizarea cursurilor de pregătire profesională, în vederea asigurării unei educații profesionale unitare și de calitate a persoanelor care lucrează în domeniul asigurărilor.
Pregătirea profesională implică una dintre următoarele forme: calificarea profesională, specializarea/perfecționarea profesională sau pregătirea profesională continuă.
Pregătirea profesională se realizează prin participarea la cursuri organizate de către furnizorii de programe educaționale în domeniul asigurărilor, atestați conform prezentelor norme.
Articolul 2
Entitățile care doresc să devină furnizori de programe educaționale în domeniul asigurărilor trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
a) să fie persoane juridice române;
b) să aibă ca obiect de activitate desfășurarea altor forme de învățământ (pentru societățile comerciale n.c.a. cod CAEN 8559);
c) să corespundă cerințelor unor activități formative de calitate sub aspectul experienței conducătorului formatorilor în domeniul asigurărilor, existenței sau posibilității asigurării spațiilor de curs și de examinare necesare și dotărilor aferente procesului educativ și de examinare;
d) să corespundă prevederilor prezentelor norme.
Entitățile autorizate să funcționeze de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor pot organiza cursuri de pregătire în mod exclusiv pentru angajații cu contract de muncă implicați în activitatea de distribuție a produselor de asigurare, dacă îndeplinesc următoarele condiții:
a) dețin un departament de training, conform structurii organizatorice și regulamentului de organizare și funcționare;
b) dețin spațiile de curs și examinare necesare și dotările aferente procesului educativ și de examinare;
c) corespund prevederilor prezentelor norme.
Articolul 3
În vederea asigurării educației profesionale unitare și de calitate, se constituie Comisia de monitorizare a calității pregătirii profesionale, denumită în continuare Comisia de monitorizare, care are drept obiectiv evaluarea programelor de pregătire profesională și a aplicării acestora.
Membrii Comisiei de monitorizare sunt numiți prin ordin al președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
Principalele atribuții ale Comisiei de monitorizare sunt:
a) analizarea documentațiilor depuse de entitățile care doresc să devină furnizori de programe educaționale în domeniul asigurărilor și formularea de propuneri către Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor;
b) atestarea lectorilor pentru programele de pregătire profesională în domeniul asigurărilor;
c) monitorizarea furnizorilor de programe educaționale, în sensul respectării condițiilor sub care au fost aprobate programele pe pregătire profesională;
d) orice alte atribuții stabilite prin prezentele norme sau dispoziții ale Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
Articolul 4
Entitățile care îndeplinesc condițiile menționate la art. 2 și doresc să devină furnizori de programe educaționale în domeniul asigurărilor sunt înregistrate, pe baza unei cereri scrise, în Registrul furnizorilor de programe educaționale în domeniul asigurărilor, prevăzut în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentele norme.
La cererea scrisă adresată Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor se vor anexa:
a) certificatul de înmatriculare, actul constitutiv și, după caz, statutul care dovedește faptul că are în obiectul de activitate desfășurarea altor forme de învățământ (pentru societățile comerciale, cod CAEN 8559, "alte activități n.c.a."), iar în cazul entităților autorizate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, copia hotărârii prin care s-au aprobat structura organizatorică, organigrama și regulamentul de organizare și funcționare;
b) documente din care să rezulte conducerea executivă la zi a entității;
c) dovada existenței spațiului necesar și a dotărilor aferente desfășurării procesului educativ, corelat cu numărul de participanți;
d) proiectul de programă analitică, incluzând lista lectorilor pe fiecare segment de curs;
e) proiectul tematicii examenului de absolvire;
f) dovada plății taxei de atestare;
g) indicarea paginii web a societății.
Pentru programele de pregătire profesională a intermediarilor în asigurări, programa-cadru analitică și tematica examenului de absolvire se preiau de la Comisia de monitorizare.
Entitățile atestate să deruleze cel puțin un program educațional în domeniul asigurărilor nu mai trebuie să depună documentele prevăzute la alin. (2), dacă nu au intervenit modificări ale acestora.
Furnizorul de programe educaționale în domeniul asigurărilor este obligat să anunțe în termen de 15 zile orice modificare survenită în datele pe baza cărora s-a făcut înregistrarea în Registrul furnizorilor de programe educaționale în domeniul asigurărilor.
Articolul 5
Programul de pregătire profesională este supus aprobării Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
Programul de pregătire profesională cuprinde:
a) condițiile de înscriere și de participare la cursuri;
b) durata cursului;
c) metodele folosite la pregătirea cursanților;
d) numărul maxim de cursanți într-o grupă;
e) modalități de ținere a evidenței prezenței la cursuri;
f) programa analitică a cursurilor, prevăzută la art. 6.
Articolul 6
Programa analitică a cursurilor de pregătire profesională trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
a) obiectivul programului răspunde unor cerințe concrete de pregătire aferente domeniului asigurărilor și/sau domeniilor conexe;
b) conținutul programului are o tematică în concordanță cu obiectivul de pregătire asumat și cu tematica elaborată de Comisia de monitorizare;
c) cuprinde un număr de ore corespunzător pentru acoperirea tematicii propuse;
d) este structurată într-o manieră care să permită asimilarea noțiunilor predate, inclusiv a lucrărilor practice și a studiilor de caz;
e) este însoțită de o bibliografie accesibilă și de suportul de curs pus la dispoziție de către Comisia de monitorizare;
f) este însoțită de tematica examenului de absolvire sau a formei de evaluare finală a absolvenților;
g) este acoperită integral de lectori abilitați potrivit prezentelor norme.
Articolul 7
Evaluarea programului de pregătire profesională include: furnizorul programului, denumirea programului de formare, programa analitică a cursurilor, tematica examenului de absolvire, lectorii atașați programului.
Programele de pregătire profesională pot fi structurate în module de cursuri.
Articolul 8
Comisia de monitorizare verifică documentația depusă și face propuneri de aprobare/respingere a programelor de pregătire profesională.
În vederea analizei calității programelor de pregătire profesională, membrii Comisiei de monitorizare pot face vizite la sediul instituțiilor care solicită aprobarea programelor de pregătire și la spațiile de desfășurare a cursurilor și pot face orice alte investigații necesare fundamentării propunerilor către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.
Articolul 9
Condițiile de atestare a lectorilor pentru programele de pregătire profesională în domeniul asigurărilor sunt următoarele:
a) să fie absolvenți cu diplomă ai unei instituții de învățământ superior din România sau din Spațiul Economic European;
b) să aibă o experiență de cel puțin 3 ani în domeniul asigurărilor;
c) să fi absolvit o formă de pregătire pentru educația adulților în domeniul formării formatorilor.
Fac excepție de la prevederile alineatului precedent personalul didactic din învățământul superior și specialiștii desemnați de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor din cadrul unor autorități/instituții al căror obiect de activitate are implicații în domeniul asigurărilor.
Pot fi atestați, cu titlu provizoriu, în calitate de formatori, fără a îndeplini condiția prevăzută la alin. (1) lit. c), specialiști din piața asigurărilor și din domeniile conexe, cu obligația ca aceștia să absolve un curs de pregătire în domeniul formării formatorilor în termen de cel mult 2 ani de la data înscrierii în Registrul lectorilor, prevăzut în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentele norme.
Articolul 10
Persoanele care doresc să se înregistreze în Registrul lectorilor ca lectori pentru programele de pregătire profesională în domeniul asigurărilor vor prezenta următoarele documente:
a) copie legalizată de pe diploma de absolvire a unei instituții de învățământ superior; pentru absolvenții din Spațiul Economic European, aceasta va fi tradusă în limba română;
b) dovada unei experiențe de 3 ani în domeniul asigurărilor (copie după cartea de muncă, contracte de management etc.);
c) certificatul de absolvire a unei forme de pregătire pentru educația adulților în domeniul formării formatorilor;
d) dovada plății taxei de atestare.
Articolul 11
Înainte de începerea fiecărui program de pregătire profesională, furnizorii de programe educaționale transmit electronic Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor tabelul nominal cu datele personale ale cursanților și locația de desfășurare a cursurilor.
Desfășurarea programelor de pregătire profesională se realizează numai în condițiile în care acestea au fost aprobate.
Pentru susținerea unor subiecte specifice din cadrul programelor de pregătire sau în cazul unor prelegeri specifice, furnizorii de programe educaționale pot invita și persoane care nu fac parte din Registrul lectorilor, cu condiția ca ponderea acestor subiecte să nu depășească 20% din durata programului de pregătire.
Articolul 12
Programele de pregătire profesională se finalizează cu examen de absolvire, ale cărui rezultate se afișează pe site-ul furnizorului de programe, în termen de maximum 3 zile de la susținerea acestuia.
Examenul de absolvire se poate organiza pentru întreg programul sau prin teste de examinare pentru fiecare modul component, așa cum au fost ele aprobate de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.
Examenul de absolvire a programului de pregătire profesională se desfășoară în prezența unei comisii formate din 3-5 persoane. Din comisie poate face parte un reprezentant desemnat de către Comisia de monitorizare.
După crearea unei platforme-suport în cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, se pot organiza și examene on-line.
Persoanele care au promovat examenul de absolvire primesc un certificat de absolvire. Modelul certificatului este prevăzut în anexa nr. 3, care face parte integrantă din prezentele norme.
Contestațiile rezultatelor la examen se transmit furnizorilor de programe educaționale în domeniul asigurărilor în termen de două zile de la afișarea rezultatelor și se soluționează de către aceștia în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data înregistrării contestației.
Persoanele care nu au susținut sau nu au promovat examenul de absolvire ori testele de examinare pot solicita repetarea lor, fără reluarea cursurilor de pregătire, într-o perioadă de cel mult 6 luni de la data comunicării rezultatelor sau de la data finalizării cursurilor/modulelor de pregătire profesională, cu plata unei taxe individuale de reexaminare. Data și locul reexaminării vor fi stabilite de către furnizorul de programe educaționale și vor fi comunicate Comisiei de monitorizare.
Articolul 13
Comisia de monitorizare nominalizează supraveghetori în vederea efectuării unor controale ale procesului de formare și examinare. Prezența supraveghetorilor la examen nu este o condiție obligatorie.
Dacă la controlul activității de formare s-au constatat nereguli, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor stabilește un termen pentru remedierea acestora.
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor radiază furnizorul din Registru, dacă:
a) furnizorul solicită radierea;
b) furnizorul intră în lichidare;
c) în urma controalelor, se constată repetarea neregulilor sau încălcarea legislației din domeniul asigurărilor;
d) furnizorul nu aduce la cunoștința Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor modificările condițiilor în baza cărora a fost înregistrat în Registru;
e) furnizorul nu respectă programul de pregătire profesională.
Articolul 14
Furnizorii de programe educaționale publică pe pagina web informații despre data de începere a cursurilor și alte informații necesare participanților la cursuri.
Articolul 15
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor deschide și menține următoarele registre, care vor fi disponibile în format electronic spre consultare publică:
a) Registrul furnizorilor de programe educaționale în domeniul asigurărilor;
b) Registrul lectorilor;
c) Registrul absolvenților programelor de pregătire profesională în domeniul asigurărilor, aprobate de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.
Articolul 16
Atribuțiile și obligațiile Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor prevăzute în prezentele norme sunt duse la îndeplinire prin intermediul Institutului de Management în Asigurări.
Articolul 17
Prezentele norme nu se aplică:
a) instituțiilor de învățământ superior acreditate de către Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului;
b) programelor de pregătire profesională concepute și derulate de asigurători sau brokeri de asigurare și/sau reasigurare pentru personalul propriu, care nu se supun aprobării de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.
Articolul 18
Nerespectarea prevederilor prezentelor norme constituie contravenție și se sancționează conform prevederilor
art. 39 din Legea nr. 32/2000
privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare.
Anexa 1 ───────
la norme ──────── Registrul furnizorilor de programe educaționale în domeniul asigurărilor Codul unic alocat de CSA/IMA Data înregis- trării Denumirea persoanei juridice Datele de identificare (Reg. com., Reg. jud., CUI) Adresa sediului Conducerea Data radierii 1 2 3 4 5 6 7
Anexa 2 ───────
la norme ───────── Registrul lectorilor Codul unic alocat de CSA/IMA Data înregis- trării Numele și prenumele Codul numeric personal* Datele de contact (adresă, telefon, fax, e-mail) Data- limită pentru plata taxei anuale Obser- vații Data radierii 1 2 3 4 5 6 7 8 ________ * Codul numeric personal nu apare la consultarea publică a registrului.
Anexa 3 ───────
la norme ──────── Furnizorul de programe educaționale SIGLA (dacă este cazul) Date de identificare (Reg. com./Reg. jud., CUI) Fotografie CERTIFICAT DE ABSOLVIRE Doamna/Domnul .........., nnăscut(ă) la data de .......... în ........., județul ......, CNP .........., a absolvit cu nota/calificativul ........ cursul de pregătire profesională .......................... . Conducătorul furnizorului de programe, ..................................... (semnătura, ștampila) Data .................... Seria ...... Nr. ........ _____________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.