Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 614/2010

privind acordarea unui ajutor umanitar de urgență pentru populația din județele Neamț, Tulcea, Bacău, Suceava și Botoșani

prezumat în vigoare

Data actului
30 iunie 2010
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 442 din 30 iunie 2010
Citează
3 acte
Structură
4 articole, 1 anexă · 4.487 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

În temeiul prevederilor art. 108 din Constituția României, republicată, și al

art. 5 alin. 1 litera a) din Legea nr. 82/1992

privind rezervele de stat, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se acordă un ajutor umanitar de urgență, cu titlu gratuit, în limita sumei de 765.000 lei, pentru ajutorarea populației din județele Neamț (126.000 lei), Tulcea (101.000 lei), Bacău (252.000 lei), Suceava (66.000 lei) și Botoșani (220.000 lei) afectate de inundații, constând în motorină, pături, conserve de carne și pateuri și apă minerală, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 2

(1)

Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale va scădea din gestiune, la prețurile de înregistrare, prin debitarea contului 6891 "Cheltuieli privind rezerva de stat", cantitățile de produse aprobate a fi scoase din rezervele de stat, potrivit prezentei hotărâri, pe baza avizelor de expediție și a proceselor-verbale de predare-primire semnate de împuterniciții desemnați de instituțiile prefectului din județele Neamț, Tulcea, Bacău, Suceava și Botoșani.

(2)

Reîntregirea stocurilor cu cantitățile de apă minerală, conserve de carne de porc și pateuri de ficat, acordate ca ajutor umanitar, se va face în regim de urgență în anul 2010, finanțarea fiind asigurată din bugetul aprobat Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale.

Articolul 3

(1)

Transportul produselor până la locurile indicate de instituțiile prefectului din județele Neamț, Tulcea, Bacău, Suceava și Botoșani se va efectua în regim de urgență cu mijloace auto din dotare și/sau ale unor societăți comerciale angajate de Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale.

(2)

Cheltuielile legate de transportul produselor se suportă de către Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, în limita bugetului aprobat.

(3)

Schimbarea, sub orice formă, a destinației produselor acordate ca ajutor din rezervele de stat este interzisă și atrage, după caz, răspunderea civilă, administrativă, disciplinară sau penală.

Articolul 4

(1)

Instituțiile prefectului din județele Neamț, Tulcea, Bacău, Suceava și Botoșani vor justifica distribuirea produselor scoase din rezervele de stat în condițiile prezentei hotărâri, conform prevederilor

art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 371/1993

privind acordarea, în primă intervenție, a ajutoarelor umanitare populației sinistrate, ca urmare a unor situații excepționale.

(2)

Documentele justificative privind distribuirea vor fi păstrate la sediul instituțiilor prefectului din județele Neamț, Tulcea, Bacău, Suceava și Botoșani în vederea punerii lor la dispoziția organelor de control abilitate.

PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
Ministrul administrației și internelor,
Vasile Blaga
Președintele Administrației Naționale
a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale,
Adrian Gurău
Ministrul finanțelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
București, 30 iunie 2010.
Nr. 614.

Anexa LISTA

produselor care se scot din rezervele de stat ca ajutor

umanitar de urgență pentru populația din județele Neamț,

Tulcea, Bacău, Suceava și Botoșani

Nr.

crt.

Produsul

U/M

Neamț

Tulcea

Bacău

Suceava

Botoșani

Total

1.

Motorină

tone

25

20

50

-

20

115

2.

Pături

bucăți

-

-

-

500

-

500

3.

Apă minerală

litri

-

-

-

10.000

20.000

30.000

4.

Conserve de carne

kg

-

-

-

750

4.800

5.550

5.

Pateuri de ficat

kg

-

-

-

500

1.800

2.300

VALOARE

lei

126.000

101.000

252.000

66.000

220.000

765.000

-------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.