Decizia nr. 709/2010

Acsinte Gaspar - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Fabian Niculae - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, excepție ridicată de Paulina Valentina Brehui în Dosarul nr. 4.189/1/2003 al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 13 ianuarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 4.189/1/2003, Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. II alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă.

Excepția a fost ridicată de Paulina Valentina Brehui într-o cauză având ca obiect cerere de repunere pe rol - recurs.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul consideră că textul

art. II alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 219/2005

contravine art. I pct. 45 din aceeași lege, care a modificat art. 299 alin. 2 din Codul de procedură civilă. Astfel, art. 299 din Codul de procedură civilă prevede că "recursul se soluționează de instanța imediat superioară celei care a pronunțat hotărârea în apel". Autorul arată că, pentru că în speță apelul a fost soluționat de Curtea de Apel București, este logic și legal ca recursul să fie soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție. Autorul consideră că principiul potrivit căruia normele de procedură sunt de imediată aplicare nu poate să înlăture principiul ierarhiei căilor de atac. Conform articolului criticat, pentru procesele aflate în curs de judecată în cadrul cărora instanțele au fost legal învestite înainte de intrarea în vigoare a legii se aplică noile dispoziții procedurale privitoare la competența instanțelor de judecată, ceea ce presupune nu numai tergiversarea judecății, ci și încălcarea principiului fundamental al neretroactivității legii.

Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. II alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005, texte de lege care au următorul conținut: "(1) Procesele în curs de judecată în prima instanță la data schimbării competenței instanțelor legal învestite, precum și căile de atac se judecă de instanțele competente, potrivit legii.[...]

(3) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel se trimit la curțile de apel.

(4) În cazurile prevăzute la alin. (1)-(3), trimiterea dosarelor se va face, pe cale administrativă, instanțelor devenite competente să le judece."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în fața legii, art. 21 alin. (1)-(3) privind liberul acces la justiție, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 53 alin. (1) și (2) privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 115 alin. (4), (5) și (6) privind delegarea legislativă, art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiției, art. 126 alin. (1) privind instanțele judecătorești și art. 129 privind folosirea căilor de atac.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:

Dispozițiile legale criticate reglementează modificarea competenței de soluționare a căilor de atac, prevăzând trimiterea la curțile de apel, pe cale administrativă, a recursurilor aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data intrării în vigoare a legii, respectiv trimiterea, în același mod, la tribunale, a apelurilor aflate pe rolul curților de apel, la aceeași dată.

Textele legale criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate. Astfel, prin

Decizia nr. 90 din 7 februarie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 1 martie 2006, Curtea a respins excepția de neconstituționalitate, arătând că reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul competenței sale constituționale, astfel cum este consacrată prin art. 126 alin. (2) și art. 129 din Constituție, potrivit cărora "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", iar, "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii". De asemenea, Curtea a reținut că, deși prin efectul aplicării imediate a noii reglementări referitoare la competența materială, aceeași instanță urmează să soluționeze o cale de atac împotriva propriei sale hotărâri, soluția legislativă adoptată nu relevă niciun fine de neconstituționalitate. Astfel, dincolo de caracterul tranzitoriu al acestei reglementări, soluționarea aparține unor complete cu o compunere diferită, iar părțile beneficiază de toate drepturile și garanțiile procesuale menite să le asigure dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil și la soluționarea acestuia într-un termen rezonabil. În fine, Curtea a constatat că nu poate fi primită nici critica privind încălcarea principiului controlului judiciar ierarhic, întrucât Constituția nu consacră un asemenea principiu, ci, potrivit art. 129, numai folosirea căilor de atac prevăzute de lege.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, argumentarea și soluția reținute în decizia de mai sus își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, excepție ridicată de Paulina Valentina Brehui în Dosarul nr. 4.189/1/2003 al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 25 mai 2010.