Convenția
CONVENȚIA INTERNATIONALA din 1979 privind căutarea și salvarea pe mare, adoptată de Conferința internationala organizată de Organizația Maritima Internationala la Hamburg în perioada 9-27 aprilie 1979
prezumat în vigoare
remarcand importanța deosebită atribuită în diverse convenții acordării asistenței persoanelor aflate în pericol pe mare și stabilirii de către fiecare stat cu ieșire la mare a măsurilor adecvate și eficiente pentru supravegherea coastei și serviciile de căutare și salvare,
luând în considerare Recomandarea 40, adoptată de Conferința internationala pentru siguranța vieții pe mare, 1960, care recunoaște necesitatea coordonării activităților unor organizații interguvernamentale referitoare la siguranța pe mare și deasupra acesteia,
dorind sa dezvolte și sa promoveze aceste activități prin stabilirea unui plan internațional de căutare și salvare pe mare, corespunzător necesităților traficului maritim, pentru salvarea persoanelor aflate în pericol pe mare,
dorind sa promoveze cooperarea dintre organizațiile de căutare și salvare din întreaga lume și dintre cele participante la operațiunile de căutare și salvare pe mare,
au convenit următoarele:
*) Traducere.
Părțile la convenție,
Articolul 1
Obligații generale impuse prin convenție
Părțile se obliga sa adopte toate măsurile legislative sau alte măsuri adecvate pentru a aplica efectiv convenția și anexa la aceasta, care formează parte integrantă a convenției. Orice referire la convenție constituie în același timp o referire la anexa acesteia, cu excepția cazului în care este în mod expres prevăzut altfel.
Articolul 2
Alte tratate și interpretări
Nici o prevedere a convenției nu va prejudicia codificarea și dezvoltarea dreptului marii în cadrul Conferintei Organizației Națiunilor Unite asupra Dreptului Marii, convocată în virtutea Rezoluției 2.750 (XXV) a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, nici pretențiile sau interpretarile legale, prezente sau viitoare, ale oricărui stat referitoare la dreptul marii și la natura și întinderea jurisdicției statului de coasta sau statului de pavilion.
Nici o prevedere a convenției nu va fi interpretată ca prejudiciind obligațiile și drepturile navelor prevăzute în alte instrumente internaționale.
Articolul 3
Amendamente
Convenția poate fi amendata prin oricare din procedurile specificate în paragrafele (2) și (3) de mai jos.
Amendarea după examinarea în cadrul Organizației Consultative Interguvernamentale Maritime, denumita în continuare organizația:
a) Orice amendament propus de o parte și transmis secretarului general al organizației, denumit în continuare secretarul general, sau orice amendament considerat ca fiind necesar de către secretarul general ca rezultat al unui amendament adus prevederii corespunzătoare din anexa nr. 12 la Convenția Aviației Civile Internaționale va fi adus la cunoștința tuturor membrilor organizației și tuturor părților cu cel puțin 6 luni înainte de a fi analizat în cadrul Comitetului de siguranță maritima al organizației.
b) Părțile, fie ca sunt sau nu membre ale organizației, vor avea dreptul sa participe la întrunirile Comitetului de siguranță maritima pentru dezbaterea și adoptarea de amendamente.
c) Amendamentele vor fi adoptate cu o majoritate de două treimi dintre părțile prezente și votante în cadrul Comitetului de siguranță maritima, cu condiția ca cel puțin o treime dintre părți să fie prezenta în momentul adoptării amendamentului.
d) Amendamentele adoptate în conformitate cu subparagraful c) vor fi comunicate de către secretarul general tuturor părților pentru acceptare.
e) Un amendament la un articol sau la paragrafele 2.1.4, 2.1.5, 2.1.7, 2.1.10, 3.1.2 sau 3.1.3 ale anexei este considerat acceptat la data la care secretarul general a primit instrumentele de acceptare de la două treimi dintre părți.
f) Un amendament adus prevederilor anexei, altele decât cele ale paragrafelor 2.1.4, 2.1.5, 2.1.7, 2.1.10, 3.1.2 sau 3.1.3, va fi considerat acceptat la sfârșitul unei perioade de un an de la data la care acesta a fost comunicat părților pentru acceptare. Totuși, dacă în această perioadă de un an, mai mult de o treime dintre părți notifica secretarului general ca are obiecții la amendament, acesta va fi considerat neacceptat.
g) Un amendament la un articol sau la paragrafele 2.1.4, 2.1.5, 2.1.7, 2.1.10, 3.1.2 sau 3.1.3 ale anexei va intră în vigoare:
(i) la șase luni de la data la care este considerat a fi fost acceptat, pentru acele părți care l-au acceptat;
(îi) la data intrării în vigoare a amendamentului, pentru acele părți care l-au acceptat, după ce condiția menționată la subparagraful e) a fost îndeplinită și înainte de intrarea în vigoare a amendamentului;
(iii) la 30 de zile după depunerea unui instrument de acceptare, pentru acele părți care l-au acceptat după data la care amendamentul a intrat în vigoare.
h) Un amendament la prevederile anexei, altele decât cele ale paragrafelor 2.1.4, 2.1.5, 2.1.7, 2.1.10, 3.1.2 sau 3.1.3, va intră în vigoare pentru toate părțile, cu excepția celor care au adus obiecții la amendament în condițiile subparagrafului f) și care nu și-au retras aceste obiecții după 6 luni de la data la care este considerat a fi fost acceptat. Totuși, înainte de data stabilită pentru intrarea în vigoare, oricare dintre părți poate notifica secretarului general ca se considera exceptată de la aplicarea efectivă a acestui amendament pentru o perioadă nu mai mare de un an de la intrarea în vigoare a acestuia sau pentru o perioadă mai lungă, dacă se hotărăște astfel de o majoritate de două treimi dintre părțile prezente și votante în cadrul Comitetului siguranței maritime în momentul adoptării amendamentului.
Amendamentul adus de o conferința:
a) La cererea unei părți, susținută de cel puțin o treime dintre părți, organizația va convoca o conferința a părților pentru discutarea amendamentelor la convenție. Amendamentele propuse vor fi aduse la cunoștința tuturor părților de către secretarul general cu cel puțin 6 luni înainte de discutarea lor în cadrul conferintei.
b) Amendamentele vor fi adoptate în cadrul unei astfel de conferințe de o majoritate de două treimi dintre părțile prezente și votante, cu condiția ca cel puțin o treime din numărul părților să fie prezenta în momentul adoptării amendamentului. Amendamentele astfel adoptate vor fi comunicate pentru acceptare tuturor părților de către secretarul general.
c) Cu excepția cazului în care conferința hotărăște altfel, amendamentul va fi considerat acceptat și va intră în vigoare în conformitate cu procedurile specificate în subparagrafele (2) e), (2) f), (2) g) și, respectiv, (2) h), cu condiția ca referirea din subparagraful (2) h) cu privire la Comitetul de siguranță maritima, largit în concordanta cu prevederile subparagrafului (2) b), să fie considerată referire la conferința.
Orice declarație de acceptare a unui amendament sau de obiectie la un amendament sau orice notificare comunicată în condițiile paragrafului (2) h) va fi supusă spre analiza, în scris, secretarului general, care va informa toate părțile asupra oricărei astfel de comunicări și asupra datei primirii acesteia.
Secretarul general va informa statele asupra oricăror amendamente care intră în vigoare și asupra datei la care fiecare astfel de amendament intră în vigoare.
Articolul 4
Semnarea, ratificarea, acceptarea, aprobarea și aderarea
Convenția va rămâne deschisă spre semnare la sediul organizației, începând cu 1 noiembrie 1979 până la 31 octombrie 1980, și apoi va rămâne deschisă pentru aderare. Statele pot deveni părți la convenție prin:
a) semnarea fără rezerva ratificării, acceptării sau aprobării; sau
b) semnarea sub rezerva ratificării, acceptării sau aprobării, urmată de ratificare, acceptare sau aprobare; sau
c) aderare.
Ratificarea, acceptarea, aprobarea sau aderarea se va efectua prin depunerea unui instrument în acest scop la secretarul general.
Secretarul general va informa statele asupra oricărei semnari sau asupra depunerii oricărui instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, precum și asupra datei depunerii acestuia.
Articolul 5
Intrarea în vigoare
Convenția va intră în vigoare după 12 luni de la data la care 15 state au devenit părți la aceasta, în conformitate cu art. IV.
Pentru statele care ratifica, accepta, aproba sau adera la convenție, în conformitate cu art. IV, după ce condiția prevăzută în paragraful (1) a fost îndeplinită și înainte de intrarea în vigoare a convenției, data intrării în vigoare va fi aceea a intrării în vigoare a convenției.
Pentru statele care ratifica, accepta, aproba sau adera la convenție după data la care convenția intră în vigoare, aceasta va intră în vigoare la 30 de zile după depunerea unui instrument, în conformitate cu art. IV.
Orice instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, depus după data intrării în vigoare a unei amendament la convenție, în conformitate cu art. III, se va aplica convenției astfel amendate și convenția astfel amendata va intră în vigoare, pentru statul care depune un astfel de instrument, la 30 de zile de la data depunerii acestuia.
Secretarul general va informa statele asupra datei intrării în vigoare a convenției.
Articolul 6
Denunțarea
Convenția poate fi denunțată de oricare dintre părți, în orice moment după expirarea a 5 ani de la data la care convenția a intrat în vigoare pentru acea parte.
Denunțarea se va efectua prin depunerea la secretarul general a unui instrument de denunțare. Secretarul general va notifica statele asupra oricărui instrument de denunțare primit, asupra datei la care acesta a fost primit, precum și asupra datei la care o astfel de denunțare devine efectivă.
O denunțare va deveni efectivă după un an de la data la care secretarul general a primit notificarea acesteia sau la expirarea unei perioade mai lungi, specificată în instrumentul de denunțare.
Articolul 7
Depozitare și înregistrare
Convenția va fi depozitata la secretarul general, care va trimite statelor copii legalizate ale acesteia.
Imediat ce convenția intră în vigoare, secretarul general va transmite textul acesteia secretarului general al Organizației Națiunilor Unite pentru înregistrare și publicare, în conformitate cu art. 102 al Cartei Organizației Națiunilor Unite.
Articolul 8
Limbi de redactare
Convenția este redactată într-un singur exemplar în limbile chineza, engleza, franceza, rusa și spaniola, fiecare text fiind egal autentic. Traducerile oficiale în limbile arabă, germană și italiana vor fi pregătire și depuse cu semnatura originala.
Încheiată la Hamburg la 27 aprilie 1979.
Drept pentru care subsemnații*), fiind împuterniciți în mod corespunzător de către guvernele lor respective în acest scop, au semnat convenția.
*) Lista semnaturilor nu este reprodusa.
Anexa 1
Capitolul 1 Termeni și definiții
1.1. Verbele la timpul viitor sunt folosite în anexa pentru a indica o prevedere a carei aplicare uniforma de către toate părțile este necesară în interesul siguranței vieții pe mare.
1.2. Verbele la modul condițional sunt folosite în anexa pentru a indica o prevedere a carei aplicare uniforma de către toate părțile este recomandată în interesul siguranței vieții pe mare.
1.3. Expresiile de mai jos sunt folosite în anexa cu următoarele sensuri:
1. regiune de căutare și salvare - zona cu dimensiuni definite, în limitele căreia sunt furnizate servicii de căutare și salvare;
2. centru de coordonare a operațiunilor de salvare - unitate însărcinată să asigure organizarea eficienta a serviciilor de căutare și salvare și sa coordoneze operațiunile de căutare și salvare într-o regiune de căutare și salvare;
3. filiala a centrului de coordonare a operațiunilor de salvare - unitate subordonata centrului de coordonare a operațiunilor de salvare, complementara acestuia, într-o zona determinata a unei regiuni de căutare și salvare;
4. unitate de supraveghere de coasta - unitate terestra, fixa sau mobila, desemnată sa supravegheze siguranța navelor în zonele de coasta;
5. unitate de salvare - unitate alcătuită din personal calificat și prevăzută cu echipamente adecvate pentru efectuarea de urgenta a operațiunilor de căutare și salvare;
6. comandant la fața locului - comandantul unei unități de salvare, desemnat sa coordoneze operațiunile de căutare și salvare într-o zona de căutare determinata;
7. coordonatorul cautarii de suprafața - nava, alta decât o unitate de salvare, desemnată sa coordoneze operațiunile de căutare și salvare de la suprafața într-o zona de căutare determinata;
8. faza de urgenta - termen generic însemnând, după caz, faza de incertitudine, faza de alerta sau faza de pericol;
9. faza de incertitudine - situație în care exista incertitudine în ceea ce privește siguranța unei nave și a persoanelor de la bord;
10. faza de alerta - situație în care exista temeri în ceea ce privește siguranța unei nave și a persoanelor de la bord;
11. faza de pericol - situație în care este aproape sigur ca o nava sau o persoană de la bord este amenințată de un pericol grav și iminent și ca necesita asistența imediata;
12. efectuarea unei amerizari forțate - cazul în care o aeronava executa o aterizare forțată pe apa.
Capitolul 2 Organizare
2.1. Măsuri pentru asigurarea și coordonarea serviciilor de căutare și salvare
2.1.1. Părțile se vor asigura ca, de-a lungul coastelor lor, sunt luate măsurile necesare pentru asigurarea serviciilor de căutare și salvare adecvate pentru persoanele aflate în pericol pe mare.
2.1.2. Părțile vor transmite secretarului general informații asupra modului în care își organizează căutarea și salvarea și asupra modificărilor ulterioare importante aduse acestora, inclusiv în ceea ce privește:
1. serviciile naționale maritime de căutare și salvare;
2. amplasarea centrelor înființate pentru coordonarea operațiunilor de salvare, numerele de telefon și telex și zonele lor de responsabilitate; și
3. unitățile principale de salvare aflate la dispoziția acestora.
2.1.3. Secretarul general va transmite, într-un mod adecvat, tuturor părților informațiile la care face referire paragraful 2.1.2.
2.1.4. Fiecare regiune de căutare și salvare va fi stabilită prin înțelegere între părțile interesate. Secretarul general va fi notificat asupra unor astfel de înțelegeri.
2.1.5. În cazul în care părțile interesate nu reușesc sa ajungă la o înțelegere în ceea ce privește dimensiunile exacte ale regiunii de căutare și salvare, acele părți vor depune toate eforturile pentru a ajunge la o înțelegere în ceea ce privește adoptarea de măsuri corespunzătoare care să permită coordonarea generală echivalenta a serviciilor de căutare și salvare în zona. Secretarul general va fi notificat asupra unor astfel de înțelegeri.
2.1.6. Secretarul general va notifica toate părțile semnatare asupra înțelegerilor sau măsurilor la care s-a făcut referire în paragrafele 2.1.4. și 2.1.5.
2.1.7. Delimitarea regiunilor de căutare și salvare nu este legată de cea a frontierelor între state și nu prejudiciază în nici un fel aceste frontiere.
2.1.8. Părțile ar trebui sa ia măsuri pentru ca serviciile lor de căutare și salvare să poată interveni prompt în cazul receptionarii apelurilor de pericol.
2.1.9. La primirea informațiilor privind faptul ca o persoană se afla în pericol pe mare într-o zona în care o parte asigura în întregime coordonarea serviciilor de căutare și salvare, autoritățile responsabile ale acelei părți vor lua de urgenta măsurile necesare pentru a asigura asistența disponibilă cea mai corespunzătoare.
2.1.10. Părțile se vor asigura ca va fi acordată asistența oricărei persoane în pericol pe mare. Acestea vor proceda astfel, fără a tine cont de naționalitatea sau statutul persoanei sau de circumstanțele în care persoana este gasita.
2.2. Coordonarea mijloacelor de căutare și salvare
2.2.1. Părțile vor lua măsuri pentru coordonarea mijloacelor necesare asigurării serviciilor de căutare și salvare în jurul coastelor lor.
2.2.2. Părțile vor stabili un organism național pentru coordonarea generală a serviciilor de căutare și salvare.
2.3. Înființarea centrelor de coordonare a operațiunilor de salvare și a filialelor acestora
2.3.1. Pentru a îndeplini cerințele paragrafelor 2.2.1. și 2.2.2., părțile vor înființa centre de coordonare a operațiunilor de salvare pentru serviciile lor de căutare și salvare și filiale ale centrelor de coordonare a operațiunilor de salvare, după cum vor considera necesar.
2.3.2. Autoritățile competente ale fiecărei părți vor determina zona de care va răspunde fiecare filiala a centrelor de coordonare a operațiunilor de salvare.
2.3.3. Fiecare centru de coordonare a serviciilor de salvare și fiecare filiala a centrelor de coordonare a operațiunilor de salvare, înființate în conformitate cu prevederile paragrafului 2.3.1., vor dispune de mijloace adecvate de receptionare a semnalelor de pericol prin stații radio sau alte modalități. Fiecare centru și fiecare filiala vor deține, de asemenea, mijloace adecvate pentru comunicare cu unitățile de salvare și cu centrele de coordonare a operațiunilor de salvare sau cu filialele centrelor de coordonare a operațiunilor de salvare, după caz, din zonele adiacente.
2.4. Desemnarea unităților de salvare
2.4.1. Părțile vor desemna fie:
1. ca unități de salvare, servicii de stat sau alte servicii publice sau private corespunzătoare, situate și echipate adecvat, sau subunitati ale acestora; fie
2. ca elemente de organizare a operațiunilor de căutare și salvare, servicii de stat sau alte servicii publice sau private corespunzătoare sau subunitati ale acestora, care nu pot fi desemnate ca unități de salvare, dar care sunt în măsura sa participe la operațiunile de căutare și salvare; părțile vor stabili funcțiile acestor elemente.
2.5. Mijloace și echipamente ale unităților de salvare
2.5.1. Fiecare unitate de salvare va fi dotată cu mijloacele și echipamentele necesare îndeplinirii sarcinilor sale.
2.5.2. Fiecare unitate de salvare ar trebui sa dispună de mijloace de comunicare rapide și sigure cu celelalte unități sau elemente angajate în aceeași operațiune.
2.5.3. Containerele sau cutiile care conțin echipamentele de supravietuire care sunt lăsate la apa supravietuitorilor ar trebui să aibă conținutul indicat prin codul de culori, în conformitate cu paragraful 2.5.4., precum și prin indicații inscriptionate și prin simboluri explicite, în măsura în care aceste simboluri exista.
2.5.4. Culoarea de identificare a continuturilor containerelor și a pachetelor conținând echipamente de supravietuire care pot fi lăsate la apa ar trebui să aibă forma unor benzi colorate, în conformitate cu următorul cod:
1. roșu - provizii medicale și echipament de prim ajutor;
2. albastru - alimente și apa;
3. galben - paturi și îmbrăcăminte protectoare; și
4. negru - diferite echipamente auxiliare, cum ar fi: cuptoare, topoare, busole și ustensile de gătit.
2.5.5. Când articole cu o natura diversa sunt lăsate la apa în același container sau pachet, codul de culori ar trebui să fie folosit în combinație.
2.5.6. Instrucțiunile de folosire a echipamentelor de supravietuire ar trebui să se afle în fiecare container sau pachet care poate fi lăsat la apa. Aceste instrucțiuni ar trebui să fie tipărite în limba engleza și în cel puțin alte doua limbi.
Capitolul 3 Cooperarea
3.1. Cooperarea dintre state
3.1.1. Părțile își vor coordona organizațiile lor de căutare și salvare și ar trebui, oricând este necesar, să-și coordoneze operațiunile de căutare și salvare cu cele ale statelor vecine.
3.1.2. Cu excepția cazului în care se convine altfel între statele interesate, o parte ar trebui sa autorizeze imediat, cu respectarea legilor, regulilor și reglementărilor naționale aplicabile, intrarea în sau survolarea marii sale teritoriale sau a teritoriului sau a unităților de salvare aparținând celorlalte părți numai în scopul cautarii locului evenimentelor maritime și al salvării supravietuitorilor unor astfel de evenimente. În astfel de cazuri, operațiunile de căutare și salvare vor fi coordonate, pe cat posibil, de către centrele adecvate de coordonare a operațiunilor de salvare ale părții care a autorizat intrarea sau de către oricare alta autoritate care a fost desemnată de către acea parte.
3.1.3. Cu excepția cazului în care se convine altfel între statele interesate, autoritățile unei părți, care doresc ca unitățile lor de salvare să între în sau sa survoleze marea teritorială sau teritoriul unei alte părți numai în scopul cautarii locului evenimentelor maritime și al salvării supravietuitorilor unor astfel de evenimente, vor transmite o cerere centrului de coordonare a operațiunilor de salvare al acelei alte părți sau acelei alte autorități care a fost desemnată de către acea parte, dând detalii complete asupra misiunii pe care o au în vedere și asupra necesității acesteia.
3.1.4. Autoritățile competente ale părților:
1. vor confirma imediat primirea unei astfel de cereri; și
2. vor indica cat de repede posibil condițiile, dacă exista, în conformitate cu care misiunea avută în vedere poate fi întreprinsă.
3.1.5. Părțile ar trebui sa încheie înțelegeri cu statele vecine pentru stabilirea condițiilor de admitere reciprocă a unităților de salvare ale fiecărei părți în limitele sau deasupra marii sale teritoriale sau a teritoriului sau respectiv. De asemenea, ar trebui ca aceste înțelegeri sa prevadă posibilități de intrare rapida pentru astfel de unități, cu minimum posibil de formalități.
3.1.6. Fiecare parte ar trebui să-și autorizeze centrele de coordonare a operațiunilor de salvare:
1. să solicite celorlalte centre de coordonare a operațiunilor de salvare asistența care le-ar putea fi necesară, inclusiv nave, aeronave, personal sau echipamente;
2. sa acorde autorizația necesară pentru intrarea unor astfel de nave, aeronave, personal sau echipamente în apele teritoriale sau pe teritoriul sau ori să le survoleze; și
3. sa întreprindă demersurile necesare pe lângă autoritățile vamale de emigrare sau alte autorități competente, în scopul grabirii unei astfel de intrari.
3.1.7. Fiecare parte ar trebui să își autorizeze centrele de coordonare a operațiunilor de salvare să asigure, la cerere, asistența altor centre de coordonare a operațiunilor de salvare, inclusiv asistența sub forma de nave, aeronave, personal sau echipamente.
3.1.8. Părțile ar trebui sa încheie înțelegeri privind căutarea și salvarea, cu statele vecine, în ceea ce privește folosirea în comun a mijloacelor, stabilirea unor proceduri comune, realizarea în comun a pregătirii personalului și a exercițiilor, verificări regulate ale canalelor de comunicație între state, vizite ale personalului din centrele de coordonare a operațiunilor de salvare pentru strângerea legăturilor și schimbul de informații privind căutarea și salvarea.
3.2. Coordonarea cu serviciile aeronautice
3.2.1. Părțile vor asigura cea mai strâns posibila coordonare între serviciile maritime și cele aeriene, astfel încât să se asigure servicii de căutare și salvare cat mai eficiente în și dincolo de regiunile lor de căutare și salvare.
3.2.2. Fiecare parte ar trebui sa înființeze, atunci când este posibil, centre mixte de coordonare a operațiunilor de salvare și filiale mixte ale centrelor de coordonare a operațiunilor de salvare, care să servească atât scopurilor maritime, cat și celor aeronautice.
3.2.3. În cazul în care sunt înființate centre de coordonare a operațiunilor de salvare și filiale ale centrelor de coordonare a operațiunilor de salvare maritime și aeronautice distincte, în scopul deservirii aceleiași zone, partea interesată va asigura coordonarea cea mai strâns posibila între centre sau filiale.
3.2.4. Părțile vor asigura, în măsura posibilului, folosirea unor proceduri comune de către unitățile de salvare înființate în scopuri maritime și cele înființate în scopuri aeronautice.
Capitolul 4 Măsuri pregătitoare
4.1. Informații necesare
4.1.1. Fiecare centru și fiecare filiala a centrului de coordonare a operațiunilor de salvare vor dispune de informații relevante actualizate pentru desfășurarea operațiunilor de căutare și salvare în zona de operare a acestora, inclusiv de informații referitoare la:
1. unitățile de salvare și unitățile de supraveghere a coastei;
2. alte resurse publice și private, inclusiv facilitățile de transport și aprovizionare cu combustibil care ar putea fi utile în operațiunile de căutare și salvare;
3. mijloacele de comunicație care pot fi folosite în operațiunile de căutare și salvare;
4. numele, adresele telegrafice și de telex și numerele de telefon și de telex ale agentiilor de nava, ale autorităților consulare, ale organizațiilor internaționale și ale altor organisme care ar putea furniza informații esențiale referitoare la nave;
5. amplasarile, indicativele de apel sau identitatile serviciului maritim mobil, orele de ascultare și frecventele tuturor statiilor radio care ar putea fi folosite în operațiunile de căutare și salvare;
6. amplasarile, indicativele de apel sau identitatile serviciului maritim mobil, orele de ascultare și frecventele tuturor statiilor radio de coasta care transmit prognoze meteorologice și avertismente pentru regiunile de căutare și salvare;
7. amplasarile și orele de ascultare ale serviciilor care asigura ascultarea radio și frecventele de ascultare;
8. obiectele care pot fi confundate cu epave nelocalizate sau nesemnalate; și
9. locurile de stocare a echipamentelor de supravietuire care pot fi lăsate la apa în caz de urgenta.
4.1.2. Fiecare centru și fiecare filiala a centrului de coordonare a operațiunilor de căutare și salvare ar trebui să aibă acces imediat la informații cu privire la poziția, cursul, viteza și indicativul de apel sau la identitatea statiilor navelor situate în zona lor de operare, care pot oferi asistența navelor sau persoanelor aflate în pericol pe mare. Aceste informații pot fi păstrate de centrul de coordonare a operațiunilor de salvare sau pot fi puse la dispoziție cu usurinta, când este necesar.
4.1.3. Fiecare centru de coordonare a operațiunilor de salvare și fiecare filiala a centrului de coordonare a operațiunilor de salvare trebuie să dispună de o harta la scara mare a regiunii sale, pe care vor fi afișate și evidentiate informații utile pentru operațiunile de căutare și salvare.
4.2. Planuri sau instrucțiuni operationale
4.2.1. Fiecare centru și filiala a centrului de coordonare vor elabora sau vor avea la dispoziție planuri sau instrucțiuni detaliate pentru conducerea operațiunilor de căutare și salvare în zona lor de operare.
4.2.2. Planurile sau instrucțiunile vor preciza măsurile luate pentru asigurarea, cat de mult posibil, a întreținerii și aprovizionarii cu combustibil a navelor, a aeronavelor și a vehiculelor utilizate în operațiunile de căutare și salvare, inclusiv a celor puse la dispoziție de alte state.
4.2.3. Planurile sau instrucțiunile ar trebui sa conțină detalii privind acțiunile care trebuie întreprinse de către cei angajați în desfășurarea operațiunilor de căutare și salvare în zona de operare, mai ales despre:
1. modul în care trebuie desfășurate operațiunile de căutare și salvare;
2. folosirea sistemelor și facilităților de comunicații disponibile;
3. acțiunile care trebuie întreprinse în comun cu alte centre sau filiale ale centrelor de coordonare a operațiunilor de salvare, după caz;
4. metodele care permit alertarea navelor pe mare sau a aeronavelor în zbor;
5. funcțiile și puterile personalului desemnat pentru operațiunile de căutare și salvare;
6. posibila relansare a echipamentelor, care poate fi cerută de condițiile meteorologice sau de alte condiții;
7. metodele de obținere a informațiilor esențiale relevante pentru operațiunile de căutare și salvare, cum ar fi: avizele către navigatori, buletinele și prognozele meteo și starea marii;
8. metodele de obținere a asistenței necesare de la alte centre sau filiale ale centrelor de coordonare a operațiunilor de salvare, după caz, mai ales nave, aeronave, personal și echipamente;
9. metodele care urmăresc facilitarea operațiunilor de intalnire între navele de salvare sau alte nave și navele aflate în pericol; și
10. metodele care urmăresc facilitarea operațiunilor de intalnire între aeronavele în pericol, constranse să efectueze o amerizare forțată, și navele de la suprafața.
4.3. Disponibilitatea unităților de salvare
4.3.1. Fiecare unitate de salvare desemnată va fi menținută într-o stare de disponibilitate adecvată funcțiunilor sale și ar trebui sa țină la curent asupra stării sale de disponibilitate centrul sau filiala centrului de coordonare a operațiunilor de salvare căreia îi corespunde.
Capitolul 5 Proceduri de operare
5.1. Informații referitoare la cazurile de urgenta
5.1.1. Părțile se vor asigura ca ascultarile radio permanente, considerate posibile și necesare, sunt menținute pe frecventele internaționale de pericol. O statie radio de coasta care receptioneaza orice apel sau mesaj de pericol:
1. va informa imediat centrul sau filiala centrului de coordonare a operațiunilor de salvare corespunzător;
2. va retransmite acest apel sau mesaj, în măsura în care aceasta este necesară, pentru a informa navele pe una sau mai multe frecvente internaționale de pericol sau pe orice alta frecventa corespunzătoare;
3. va preceda aceasta retransmisie cu semnalul de alarma automat corespunzător, dacă aceasta nu s-a realizat deja; și
4. va lua orice alta măsura ulterioară care ar putea fi hotărâtă de autoritatea competentă.
5.1.2. Orice autoritate sau componenta a serviciilor de căutare și salvare, care are motive sa creadă ca o nava se afla în situație de urgenta, ar trebui, cat de curând posibil, sa comunice centrului sau filialei centrului de coordonare a operațiunilor de salvare competente toate informațiile disponibile.
5.1.3. Centrele și filialele centrelor de coordonare a operațiunilor de salvare trebuie, imediat ce au primit informațiile cu privire la o nava aflată în situație de urgenta, sa evalueze aceste informații și sa determine faza de urgenta în conformitate cu paragraful 5.2., precum și amploarea operațiunilor necesare.
5.2. Faza de urgenta
5.2.1. În scopuri operationale, se disting următoarele faze de urgenta:
1. faza de incertitudine:
1.1. când se semnaleaza ca o nava nu a sosit la destinație; sau
1.2. când nava nu și-a semnalat, asa cum fusese prevăzut, poziția sau starea de siguranță;
2. faza de alerta:
2.1. când, după o faza de incertitudine, încercările de a stabili o legătură cu nava a eșuat sau când cercetările efectuate pe lângă alte surse corespunzătoare au rămas fără rezultat; sau
2.2. când informațiile primite indica faptul ca funcționarea navei este compromisa, fără ca aceasta să facă nava sa ajungă în situație de pericol;
3. faza de pericol:
3.1. când informațiile primite indica în mod clar ca o nava sau o persoană este în pericol grav și iminent și are nevoie de asistența imediata; sau
3.2. când, după faza de alerta, orice noua încercare de a stabili o legătură cu nava și orice cercetare mai extinsă au rămas fără rezultat, se ajunge la concluzia ca nava este fără indoiala în pericol; sau
3.3. când informațiile primite indica faptul ca funcționarea navei este compromisa într-o asemenea măsura încât situația de pericol este posibila.
5.3. Proceduri aplicabile de către centrele și filialele centrelor de coordonare a operațiunilor de salvare în timpul fazelor de urgenta
5.3.1. După declararea fazei de incertitudine, centrul sau filiala centrului de coordonare a operațiunilor de salvare, după caz, va iniția investigații pentru a determina starea de siguranță a navei sau va declara faza de alerta.
5.3.2. După declararea fazei de alerta, centrul sau filiala centrului de coordonare a operațiunilor de salvare, după caz, va extinde ancheta întreprinsă pentru regasirea navei dispărute, va alerta serviciile de căutare și salvare competente și va declansa procedura indicată la paragraful 5.3.3., după cum este necesar și în funcție de circumstanțele proprii fiecărui caz.
5.3.3. După declararea fazei de pericol, centrul sau filiala centrului de coordonare a operațiunilor de salvare, după caz:
1. va iniția acțiunile prevăzute la paragraful 4.2.;
2. când este cazul, va estima, în funcție de necesitați, marja de incertitudine cu privire la poziția navei și va determina suprafața zonei de căutare;
3. va informa, dacă este posibil, proprietarul navei sau agentul acestuia și îl va tine la curent cu evoluția situației;
4. va informa alte centre sau filiale ale centrelor de coordonare a operațiunilor de salvare, care ar putea fi solicitate sa ia parte la operațiuni sau pe care aceste operațiuni le-ar putea interesa;
5. va solicita de îndată orice ajutor care ar putea fi furnizat de aeronave, nave sau alte servicii care nu sunt incluse propriu-zis în organizarea operațiunilor de căutare și salvare, ținând seama de faptul ca în majoritatea situațiilor de pericol pe suprafața oceanelor, navele din vecinătate joaca un rol important în desfășurarea operațiunilor de căutare și salvare;
6. va stabili un plan general de executare a operațiunilor în baza informațiilor disponibile și îl va comunică spre informare autorităților desemnate în conformitate cu paragrafele 5.7. și 5.8.;
7. va modifica, în cazul în care circumstanțele o cer, dispozițiile prevăzute în paragraful 5.3.3. pct. 6;
8. va informa autoritățile consulare sau diplomatice interesate sau, dacă evenimentul privește un refugiat sau un expatriat, biroul organizației internaționale competente;
9. va informa, dacă este necesar, autoritățile însărcinate sa ancheteze accidentul; și
10. va informa orice aeronava, nava sau alte servicii menționate în paragraful 5.3.3. pct. 5, în acord cu autoritățile desemnate conform dispozițiilor paragrafului 5.7 sau 5.8, după caz, când asistența acestora nu mai este necesară.
5.3.4. Declanșarea operațiunilor de căutare și salvare în cazul unei nave a carei poziție nu este cunoscută
5.3.4.1. În cazul declanșării unei faze de urgenta privind o nava a carei poziție nu este cunoscută, următoarele măsuri sunt aplicabile:
1. când un centru sau o filiala a centrului de coordonare a operațiunilor de salvare este informată asupra unei faze de urgenta și nu are cunoștința ca alte centre iau măsurile adecvate, își va lua sarcina de a declansa acțiunile necesare și de a se consulta cu centrele invecinate în scopul desemnării unui centru care să își asume responsabilitatea imediata a operațiunilor;
2. cu excepția cazului în care se hotărăște altfel printr-o înțelegere între centrele interesate, centrul care urmează a fi desemnat va fi centrul responsabil pentru zona în care se afla nava în momentul ultimei raportări a poziției; și
3. după declararea fazei de pericol, centrul care coordonează operațiunile de căutare și salvare va informa, dacă este necesar, celelalte centre interesate asupra tuturor circumstanțelor cazului de urgenta și asupra evoluției situației.
5.3.5. Informarea navelor care fac obiectul fazei de urgenta
5.3.5.1. Atunci când este posibil, centrul sau filiala centrului de coordonare a operațiunilor de salvare, responsabilă de operațiunile de căutare și salvare, va avea sarcina sa transmită navei care face obiectul fazei de urgenta informațiile asupra operațiunilor de căutare și salvare pe care acest centru le-a declansat.
5.4. Coordonarea operațiunilor în cazul în care sunt implicate doua sau mai multe părți
5.4.1. Când conducerea operațiunilor în întreaga regiune de căutare și salvare intră în responsabilitatea mai multor părți, fiecare parte va lua măsurile corespunzătoare în conformitate cu planurile sau instrucțiunile operationale prevăzute în paragraful 4.2, atunci când este solicitată de centrul regional de coordonare a operațiunilor de salvare.
5.5. Încetarea și suspendarea operațiunilor de căutare și salvare
5.5.1. Faza de incertitudine și faza de alerta
5.5.1.1. Când, în cursul unei faze de incertitudine sau a unei faze de alerta, un centru sau o filiala a centrului de coordonare a operațiunilor de salvare, după caz, este informată ca situația de urgenta a încetat, aceasta va informa la rândul sau autoritățile, unitățile sau serviciile care au fost alertate sau informate.
5.5.2. Faza de pericol
5.5.2.1. Când, în cursul unei faze de pericol, un centru sau o filiala a centrului de coordonare a operațiunilor de salvare, după caz, este informată de către nava în pericol sau de către alte surse corespunzătoare ca starea de urgență a încetat, aceasta va lua măsurile necesare pentru încetarea operațiunilor de căutare și salvare și pentru informarea autorităților, unităților sau serviciilor care au fost alertate sau informate.
5.5.2.2. Dacă, în cursul unei faze de pericol, s-a stabilit ca operațiunile de căutare ar trebui întrerupte, centrul sau filiala centrului de coordonare a operațiunilor de salvare, după caz, va suspenda operațiunile de căutare și salvare și va informa despre aceasta autoritățile, unitățile sau serviciile care au fost alertate sau informate. Se va ține seama de informațiile primite ulterior pentru a se determina dacă este cazul sau nu ca operațiunile de căutare și salvare să fie reluate.
5.5.2.3. Dacă, în cursul unei faze de pericol, s-a constatat ca orice continuare a cautarilor ar fi inutila, centrul sau filiala centrului de coordonare a operațiunilor de salvare, după caz, va inceta operațiunile de căutare și salvare și va informa despre aceasta autoritățile, unitățile sau serviciile care fuseseră alertate sau informate.
5.6. Coordonarea la fața locului a activităților de căutare și salvare
5.6.1. Activitățile unităților participante la operațiunile de căutare și salvare, fie ele unități de salvare sau alte unități care acorda asistența, vor fi coordonate astfel încât să se obțină rezultatele cele mai eficiente.
5.7. Desemnarea comandantului la fața locului și definirea responsabilităților acestuia
5.7.1. Când unitățile de salvare sunt pe punctul de a se implica în operațiuni de căutare și salvare, una dintre acestea trebuie să fie desemnată ca unitate de comanda la fața locului, cat mai curând posibil, și, de preferinta, înainte de sosirea în zona de căutare determinata.
5.7.2. Centrul sau filiala centrului de coordonare a operațiunilor de salvare corespunzătoare ar trebui sa desemneze un comandant la fața locului. Dacă acest lucru nu este posibil, unitățile implicate ar trebui sa desemneze, de comun acord, un comandant.
5.7.3. Până când va fi desemnat un comandant la fața locului, prima unitate de salvare care soseste la locul de desfășurare a operațiunilor ar trebui să-și asume automat funcțiile și responsabilitățile de comandant la fața locului.
5.7.4. Comandantul la fața locului va fi însărcinat cu următoarele funcții, dacă acestea nu au fost îndeplinite de centrul sau filiala responsabilă:
1. determinarea poziției probabile a obiectului cautarilor, a marjei de eroare probabile în poziția acestuia și a zonei de căutare;
2. adoptarea de măsuri, din motive de siguranță, pentru amplasarea unităților participante la cautari;
3. atribuirea sectoarelor de căutare corespunzătoare unităților participante la operațiunile de căutare și alocarea zonelor de căutare unităților sau grupurilor de unități;
4. desemnarea unităților însărcinate cu salvarea după descoperirea obiectului cautarilor; și
5. coordonarea la fața locului a comunicațiilor de căutare și salvare.
5.7.5. Comandantul la fața locului va fi însărcinat, de asemenea, cu următoarele funcții:
1. sa transmită rapoarte periodice centrului sau filialei centrului de coordonare a operațiunilor de salvare, care coordonează operațiunile; și
2. să raporteze centrului sau filialei centrului de coordonare a operațiunilor de salvare, care coordonează operațiunile, numărul și numele supravietuitorilor; sa comunice acestui centru numele și destinatiile unităților care au la bord supravietuitori, raportand repartizarea acestor supravietuitori pe unități, și să solicite asistența suplimentară centrului, în caz de nevoie, de exemplu, pentru evacuarea medicală a supravietuitorilor care prezintă rani grave.
5.8. Desemnarea coordonatorului cautarilor de suprafața și definirea responsabilităților acestuia
5.8.1. Dacă nici o unitate de salvare (și, mai ales, nici o nava militară) nu este disponibilă pentru a-și asuma funcțiile de comandant la fața locului și dacă un anumit număr de nave comerciale sau alt fel de nave participa la operațiuni, una dintre acestea ar trebui să fie desemnată, de comun acord, drept coordonator al cautarilor de suprafața.
5.8.2. Coordonatorul cautarilor de suprafața ar trebui să fie desemnat cat mai curând posibil și, de preferinta, înainte de sosirea în zona de căutare determinata.
5.8.3. Coordonatorul cautarilor de suprafața ar trebui sa răspundă de numărul maxim de funcții enumerate la paragrafele 5.7.4 și 5.7.5, pe care nava este capabilă să le execute.
5.9. Declanșarea operațiunilor
5.9.1. Orice unitate care primește informații asupra unui caz de pericol va întreprinde imediat acțiuni, în măsura posibilităților sale, pentru a acorda asistența, sau va alerta alte unități care ar putea acorda asistența și va informa centrul sau filiala centrului de coordonare a operațiunilor de salvare în a carei zona s-a produs cazul de pericol.
5.10. Zone de căutare
5.10.1. Zonele de căutare, determinate în conformitate cu prevederile alin. 5.3.3.2., 5.7.4.1. sau ale paragrafului 5.8.3, pot fi modificate în funcție de necesitați de către comandantul la fața locului sau de către coordonatorul cautarilor de la suprafața, care ar trebui sa informeze centrul sau filiala centrului de coordonare a operațiunilor de salvare asupra măsurilor pe care le ia și asupra motivelor care au determinat luarea acestor măsuri.
5.11. Diagrame de căutare
5.11.1. Diagramele de căutare, stabilite în conformitate cu alin. 5.3.3.6 sau 5.7.4.3 ori cu paragraful 5.8.3, pot fi înlocuite cu alte diagrame, dacă aceasta este considerată a fi necesară de către comandantul la fața locului sau de către coordonatorul cautarilor de suprafața. Acesta ar trebui sa informeze centrul sau filiala centrului de coordonare a operațiunilor de salvare asupra deciziei sale și asupra motivelor care au condus la aceasta decizie.
5.12. Reusita operațiunilor de căutare
5.12.1. Dacă operațiunile de căutare au avut succes, comandantul la fața locului sau coordonatorul cautarilor de suprafața ar trebui sa ordone unităților cel mai bine echipate sa înceapă operațiunea de salvare sau să ofere orice alta asistența necesară.
5.12.2. Unitățile însărcinate cu salvarea ar trebui sa informeze, dacă este nevoie, comandantul la fața locului sau coordonatorul cautarilor de suprafața asupra numărului și numelor supravietuitorilor care se găsesc la bord, precizând, totodată, dacă toate persoanele au putut fi recuperate și dacă este necesară asistența suplimentară, cum ar fi, de exemplu, evacuarea medicală, precum și asupra destinației unităților.
5.12.3. Când operațiunea de căutare s-a încheiat cu succes, comandantul la fața locului sau coordonatorul cautarilor de suprafața ar trebui sa informeze imediat centrul sau filiala centrului de coordonare a operațiunilor de salvare despre aceasta.
5.13. Esecul operațiunilor de căutare
5.13.1. Operațiunile de căutare nu ar trebui să se încheie decât atunci când nu mai exista nici o speranta rezonabila de recuperare a supravietuitorilor.
5.13.2. Decizia de a pune capăt cautarilor ar trebui sa apartina în mod normal centrului sau filialei centrului de coordonare a operațiunilor de căutare și salvare care coordonează operațiunile.
5.13.3. În regiunile oceanice indepartate care nu aparțin de un centru de coordonare a operațiunilor de salvare sau în care centrul responsabil nu este în măsura sa coordoneze operațiunile de căutare și salvare, comandantul la fața locului sau coordonatorul cautarilor de suprafața își poate asuma responsabilitatea de încetare a operațiunilor de căutare.
Capitolul 6 Sisteme de raportare ale navelor
6.1. Notiuni generale
6.1.1. Părțile ar trebui sa stabilească un sistem de raportare al navelor care să se aplice în orice regiune de căutare și salvare de care acestea răspund, dacă acestea îl considera necesar și fezabil pentru a facilita operațiunile de căutare și salvare.
6.1.2. Părțile care au în vedere stabilirea unui sistem de raportare al navelor ar trebui sa țină seama de recomandările pertinente ale organizației.
6.1.3. Sistemul de raportare al navelor ar trebui sa furnizeze informații actualizate asupra miscarilor navelor, pentru ca în caz de pericol să se poată:
1. reduce intervalul între momentul în care se pierde legătură cu nava și cel al începerii operațiunilor de căutare și salvare, în cazurile în care nu a fost receptionat nici un semnal de pericol;
2. identifica rapid navele a căror asistența ar putea fi solicitată;
3. delimita o zona de căutare cu o suprafața limitată, în cazul în care poziția unei nave în pericol este necunoscută și nesigura; și
4. acorda mai ușor asistența sau sfaturi medicale urgente navelor care nu au medic la bord.
6.2. Caracteristici operationale
6.2.1. Pentru realizarea obiectivelor enunțate la paragraful 6.1.3, sistemul de raportare al navelor ar trebui sa satisfacă următoarele caracteristici operationale:
1. furnizarea informațiilor, mai ales a programului de mars și a raportarii poziției, care ar putea permite anticiparea pozițiilor viitoare ale navelor participante;
2. menținerea unui curs prestabilit de navigație;
3. primirea la intervale corespunzătoare a rapoartelor de la navele participante;
4. simplitate în conceptie și exploatare; și
5. utilizarea pentru rapoarte a unui format și a unor proceduri standardizate agreate pe plan internațional.
6.3. Tipuri de rapoarte
6.3.1. Sistemul de raportare al navelor ar trebui sa conțină următoarele rapoarte:
1. Programul de mars - care să conțină numele, indicativul de apel sau identitatea statiei navei, data și ora plecării (GMT), detalii privind punctul de plecare a navei, următorul port de escala, intentiile în ceea ce privește ruta și viteza, data și ora (GMT) prevăzute pentru sosire. Modificările importante ar trebui să fie semnalate în cel mai scurt timp posibil.
2. Raportarea poziției - care să conțină numele, indicativul de apel sau identitatea statiei navei, data și ora (GMT), poziția, cursul și viteza.
3. Raportul final - care să conțină numele, indicativul de apel sau identitatea statiei navei, data și ora (GMT) sosirii navei la destinație sau plecării acesteia din zona acoperită de sistem.
6.4. Utilizarea sistemelor
6.4.1. Părțile ar trebui sa încurajeze toate navele să-și raporteze poziția atunci când traverseaza zone în care au fost încheiate înțelegeri în ceea ce privește colectarea de informații asupra pozițiilor navelor în scopuri de căutare și salvare.
6.4.2. Părțile care colectează informații asupra poziției navelor ar trebui, în măsura posibilului, să le comunice, la cerere, celorlalte state, în scopuri de căutare și salvare.
-----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.