HG nr. 558/2010
privind aprobarea stemei comunei Agigea, județul Constanța
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 (prevederi anume) CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al
art. 10 alin. 2 din Legea nr. 102/1992
privind stema țării și sigiliul statului,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic
Se aprobă stema comunei Agigea, județul Constanța, prevăzută în anexa nr. 1.
Descrierea și semnificațiile elementelor însumate ale stemei sunt prevăzute în anexa nr. 2.
Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: Ministrul administrației și internelor, Vasile Blaga București, 9 iunie 2010. Nr. 558.
Anexa 1 STEMA
comunei Agigea, județul Constanța
Anexa 2 DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE
elementelor însumate ale stemei comunei Agigea,
județul Constanța
Descrierea stemei
Potrivit anexei nr. 1, stema comunei Agigea se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite.
În câmp albastru se afla un soare de aur, un pod de argint suspendat pe cabluri, iar în vârful scutului se află valuri de argint.
Scutul este trimbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.
Semnificațiile elementelor însumate
Soarele este simbol al prosperității, curajului și al demnității locuitorilor.
Podul semnifică construcția care traversează Canalul Dunăre-Marea Neagră.
Valurile de argint simbolizează capătul dinspre litoral al Canalului Dunăre-Marea Neagră, precum și deschiderea acestuia la mare.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
-------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.