Raportul nr. 10943/2010
privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Social Democrat - Organizația Județeană Bacău
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1) și ale
art. 36 alin. (1), (5) și (6) din Legea nr. 334/2006
privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, cu modificările și completările ulterioare, și cu Calendarul misiunii de control pe anul 2010, aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, precum și cu notificarea misiunii de control, în luna iunie s-a efectuat controlul finanțării Partidului Social Democrat - Organizația Județeană Bacău pentru anul 2009.
Constatări:
Veniturile Partidului Social Democrat - Organizația Județeană Bacău au fost obținute din cotizațiile membrilor de partid în sumă de 59.034,29 lei și alte venituri în sumă de 69,53 lei.
Nu au fost identificate abateri de la legislația în vigoare privind finanțarea partidelor politice.
București, 8 iulie 2010. Nr. 10.943/1.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.