Raport · Autoritatea Electorală Permanentă

Raportul nr. 10951/2010

privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Național Liberal - Organizația Județeană Cluj

prezumat în vigoare

Data actului
8 iulie 2010
Emitent
Autoritatea Electorală Permanentă
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 496 din 19 iulie 2010
Citează
1 act
Structură
0 articole · 1.878 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1) și ale

art. 36 alin. (1), (5) și (6) din Legea nr. 334/2006

privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, cu modificările și completările ulterioare, și cu Calendarul misiunii de control pe anul 2010, aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, precum și cu notificarea misiunii de control, în luna iunie s-a efectuat controlul finanțării la Partidul Național Liberal - Organizația Județeană Cluj pentru anul 2009.

I. Constatări:

Veniturile înregistrate de Partidul Național Liberal - Organizația Județeană Cluj au fost obținute din cotizațiile membrilor de partid în sumă de 17.088,10 lei, donații în sumă de 49.132,95 lei și alte venituri în sumă de 1.584,24 lei.

În urma controlului s-a constatat că nu fost respectate prevederile

art. 9 alin. (1) din Legea nr. 334/2006

privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, cu modificările și completările ulterioare. Conform

art. 41 alin. (1) din Legea nr. 334/2006 , cu modificările și completările ulterioare, acest fapt constituie contravenție și s-a sancționat cu amendă în valoare de 5.000 lei.

II. Recomandări:

A fost recomandat Partidului Național Liberal - Organizația Județeană Cluj să organizeze și să conducă contabilitatea în conformitate cu reglementările legale și să înainteze Autorității Electorale Permanente, în termenul legal, situațiile prevăzute de

Legea nr. 334/2006 , cu modificările și completările ulterioare.

București, 8 iulie 2010.
Nr. 10.951/1.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.