Convenția din 29 mai 1933
pentru unificarea anumitor reguli privitoare la sechestrul asigurator al aeronavelor, semnată la 29 mai 1933 la Roma
prezumat în vigoare
Recunoscând utilitatea de a adopta anumite reguli uniforme în materia sechestrului asigurator asupra aeronavelor, au numit în acest scop Plenipotențiarii lor respectivi, care valabil autorizați au încheiat și semnat următoarea convențiune:
Articolul 1
Inaltele Părți Contractante se obliga a lua măsurile necesare pentru a da putere regulilor stabilite prin prezenta convențiune.
Articolul 2
În spiritul Convenției de fața se înțelege prin sechestrul asigurator orice act, oricare ar fi denumirea sa, prin care o aeronava este oprită într-un interes privat, prin mijlocirea agenților judecătorești sau a forței publice, în profitul fie al unui creditor, fie al proprietarului sau titularului unui drept real ce grevează aeronava, fără ca acel care a cerut sechestrul asigurator să poată invoca o hotărîre executorie, obținută prealabil în procedura ordinară sau în titlu executoriu echivalent.
În cazul cînd legea competința acorda un drept de retentiune creditorului ce deține aeronava fără consimțămîntul exploatantului, exercitarea acestui drept este, în scopurile prezentei convențiuni, asimilată cu sechestrul asigurator și supusă regimului prevăzut prin convențiunea de fața.
Articolul 3
Sînt scutite de sechestrul asigurator:
a) Aeronavele afectate exclusiv unui serviciu de Stat, inclusiv posta, exceptând comerțul;
b) Aeronavele puse efectiv în serviciu pe o linie regulată de transporturi publice și aeronavele de rezerva indispensabile;
c) Orice alta aeronava afectată transporturilor de persoane sau de bunuri contra remunerație, cînd e gata de plecare pentru un astfel de transport, afară de cazul cînd e vorba de o datorie contractată pentru călătoria ce o va face sau de o creanta născută în timpul călătoriei.
Dispozițiunile prezentului articol nu se aplică sechestrului asigurator exercitat de către proprietarul deposedat de aeronava sa printr-un act ilicit.
Articolul 4
În cazul cînd sechestrul nu este interzis sau în cazul cînd o aeronava nu poate fi sechestrata și totuși exploatantul nu invoca aceasta împrejurare, o cauțiune suficienta împiedica sechestrul asigurator și da drept la ridicarea lui imediata.
Cauțiunea e suficienta dacă acoperă cuantumul datoriei și cheltuielile și dacă este afectată exclusiv plății creditorului sau dacă acoperă valoarea aeronavei, dacă aceasta valoare este inferioară cuantumului datoriei și cheltuielilor.
Articolul 5
În toate cazurile se va statua printr-o procedură sumară și rapida, asupra cererii de ridicare a sechestrului asigurator.
Articolul 6
Dacă s-a procedat la sechestrarea unei aeronave ce nu putea fi sechestrata conform dispozițiunilor prezentei convențiuni sau dacă debitorul a trebuit să depună o cauțiune pentru a împiedica sechestrul sau pentru a obține ridicarea lui, cel care a cerut sechestrul este responsabil, conform legii locului unde s-a urmat procedura, de dăuna ce ar rezultă pentru exploatant sau proprietar.
Aceeași regula se aplică în caz de sechestru asigurator efectuat fără justa cauza.
Articolul 7
Prezenta Convențiune nu se aplică nici măsurilor asigurătoare în materie de faliment, nici măsurilor conservatorii efectuate în caz de infracțiune la regulile de vama, penale sau de poliție.
Articolul 8
Prezenta Convențiune nu se opune la aplicarea conventiunilor internaționale dintre Inaltele Părți Contractante care prevăd dispozițiuni de nesechestrare mai intinse.
Articolul 9
Prezenta Convențiune se aplică pe teritoriul fiecăreia din Inaltele Părți Contractante oricărei aeronave imatriculate în teritoriul unei alte Înalte Părți Contractante.
Expresiunea "teritoriul unei Înalte Părți Contractante" înțelege orice teritoriu supus puterii suverane, suzeranitatii, protectoratului, mandatului sau autorității acelei Înalte Părți Contractante pentru care aceasta din urma este parte la Convenție.
Articolul 10
Prezenta Convențiune este redactată în limba franceza într-un singur exemplar care va rămîne depus în arhivele Ministerului Afacerilor Străine al regatului Italiei și după care o copie certificată pentru conformitate va fi transmisă prin îngrijirea Guvernului Regatului Italiei fiecăruia din guvernele interesate.
Articolul 11
Prezenta Convențiune va fi ratificată. Instrumentele de ratificare vor fi depuse în arhivele Ministerului Afacerilor Străine al Regatului Italiei, care va notifica depunerea lor fiecăruia din Guvernele interesate.
De îndată ce depunerea a cinci ratificări va fi efectuată, Convențiunea va intra în vigoare, între Inaltele Părți Contractante care o vor fi ratificat, nouăzeci de zile după depunerea celei de a cincea ratificări. Fiecare ratificare al carei depozit va fi efectuat ulterior își va produce efectele sale cu nouăzeci de zile după aceasta depunere.
Guvernul Regatului Italiei va avea sarcina sa notifice fiecăruia din Guvernele interesate data intrării în vigoare a prezentei Convențiuni.
Articolul 12
Prezenta Convențiune după intrarea sa în vigoare va fi deschisă adeziunii.
Adeziunea va fi efectuată printr-o notificare adresată Guvernului Regatului Italiei, care o va comunică fiecăruia din Guvernele interesate.
Adeziunea își va produce efectele nouăzeci de zile după notificare facuta Guvernului Regatului Italiei.
Articolul 13
Fiecare din Inaltele Părți Contractante va putea denunta prezenta Convențiune, printr-o notificare facuta Guvernului Regatului Italiei, care va aviza de aceasta imediat pe fiecare din Guvernele interesate.
Denunțarea își va produce efectele șase luni după notificarea denunțării și nu numai în privinta Părții care a procedat la aceasta.
Articolul 14
Inaltele Părți Contractante vor putea în momentul semnării depunerii ratificărilor sau a adeziunii lor sa declare ca acceptarea pe care o dau prezentei Convențiuni nu se aplică totalității sau oricărei părți a coloniilor, protectoratelor, teritoriilor de dincolo de mare, teritoriilor sub mandat sau oricărui alt teritoriu supus suveranității, autorității sau suzeranitatii lor.
Inaltele Părți Contractante vor putea ulterior sa notifice Guvernului Regatului Italiei ca înțeleg să aplice prezenta Convențiune totalității sau unei părți a coloniilor lor, protectoratelor, teritoriilor de dincolo de mare, teritoriilor sub mandat, sau oricărui alt teritoriu supus suveranității, autorității sau suveranității lor ce fuseseră excluse din declarația lor anterioară.
Ele vor putea în orice moment sa notifice Guvernului Regatului Italiei ca înțeleg sa oprească aplicarea prezentei Convențiuni totalității sau oricărei părți a coloniilor, protectoratelor, teritoriilor de dincolo de mare, teritoriilor de sub mandat sau oricărui alt teritoriu supus suveranității, autorității sau suveranității lor.
Guvernul Regatului Italiei va notifica fiecăruia din Guvernele interesate notificările făcute în conformitate cu cele doua alineate precedente.
Articolul 15
Fiecare din Inaltele Părți Contractante va avea facultatea cel mai devreme doi ani după punerea în vigoare a prezentei Convențiuni, sa provoace întrunirea unei noi conferințe internaționale, în scopul de a cerceta ameliorarile ce ar putea fi aduse prezentei Convențiuni. Ea se va adresa în acest scop Guvernului Republicii Franceze, care va lua măsurile necesare pentru prepararea acestei conferințe.
Prezenta Convențiune, facuta la Roma, la 29 Mai 1933, va rămîne deschisă pentru semnare pînă la 1 Ianuarie 1934.
Drept care Plenipotențiarii au semnat prezenta Convențiune.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.