Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 735/2010

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, precum și a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și alin. (3^1) și art. 4 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție

prezumat în vigoare

Data actului
1 iunie 2010
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 520 din 27 iulie 2010
Citează
5 acte
Structură
2 articole · 10.188 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • OUG nr. 134/2005 29 septembrie 2005 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind P…

Ion Predescu - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Marinela Mincă - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 134/2005

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2002

privind Direcția Națională Anticorupție, precum și a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (3^1) și

art. 4 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002

privind Direcția Națională Anticorupție, excepție ridicată de Dacian Hălmăgean în Dosarul nr. 2.762/111/2009 al Tribunalului Bihor - Secția penală, de Călin Paul Micu, Călin Vaida, Aurica Pușcaș și Josef Levente Sztrimbely în Dosarul nr. 6.160/100/2008 al Tribunalului Maramureș - Secția penală, de Bressan Tiziano în Dosarul nr. 1.257/271/2008 al Judecătoriei Oradea - Secția penală și de Ioan Cârcu și Levente Miklos Matyasi în Dosarul nr. 9.591/320/2008 al Judecătoriei Târgu Mureș.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere că excepțiile de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 8.202D/2009, nr. 8.287D/2009, nr. 8.289D/2009 și nr. 8.291D/2009 au obiect parțial identic, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispozițiile art. 164 din Codul de procedură civilă, nu se opune conexării dosarelor.

Curtea, în temeiul dispozițiilor

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 8.287D/2009, nr. 8.289D/2009 și nr. 8.291D/2009 la Dosarul nr. 8.202D/2009, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 3 noiembrie 2009, 6 octombrie 2009, 4 decembrie 2009 și 24 noiembrie 2009, pronunțate în dosarele nr. 2.762/111/2009, nr. 6.160/100/2008, nr. 1.257/271/2008 și nr. 9.591/320/2008, Tribunalul Bihor - Secția penală, Tribunalul Maramureș - Secția penală, Judecătoria Oradea - Secția penală și Judecătoria Târgu Mureș au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 134/2005

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2002

privind Direcția Națională Anticorupție, precum și a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (3^1) și

art. 4 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 134/2005 .

Excepția a fost ridicată, în dosarele de mai sus, de Dacian Hălmăgean, Călin Paul Micu, Călin Vida, Aurica Pușcas, Josef Levente Sztrimbely, Bressan Tiziano, Ioan Cârcu și Levente Miklos Matyasi.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că dispozițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 134/2005

contravin prevederilor constituționale ale art. 115 alin. (4) și (6) referitoare la domeniul de reglementare prin ordonanțe de urgență. De asemenea, prevederile art. 1 alin. (1) și (3^1) și art. 4 alin. (1) din actul criticat contravin dispozițiilor art. 132 referitoare la Statutul procurorilor, întrucât se instituie un organism paralel instituției constituționale a Ministerului Public.

Tribunalul Bihor - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este întemeiată sub aspectul înfrângerii prevederilor art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală, deoarece actul normativ criticat afectează regimul instituțiilor fundamentale ale statului.

Tribunalul Maramureș - Secția penală și Judecătoria Târgu Mureș opinează că excepția de neconstituționalitate este nefondată.

Judecătoria Oradea - Secția penală nu și-a exprimat opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul României consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 134/2005

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2002

privind Direcția Națională Anticorupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 7 octombrie 2005, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 54/2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 13 martie 2006.

De asemenea, obiect al excepției îl constituie, potrivit notelor autorilor, și dispozițiile art. 1 alin. (1) și (3^1) și

art. 4 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 134/2005 . În realitate, obiectul excepției îl constituie prevederile art. 1 alin. (1) și (3^1) și

art. 4 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002

privind Direcția Națională Anticorupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, așa cum a fost modificată prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 134/2005 , care au următorul conținut:

-

Articolul 1

alin. (1) și (3^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 : "(1) Prin prezenta ordonanță de urgență se înființează Direcția Națională Anticorupție, ca structură cu personalitate juridică, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin reorganizarea Parchetului Național Anticorupție. [....]

(3^1) Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție conduce Direcția Națională Anticorupție prin intermediul procurorului șef al acestei direcții. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează conflictele de competență apărute între Direcția Națională Anticorupție și celelalte structuri sau unități din cadrul Ministerului Public.";

-

Articolul 4

alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 : "(1) Departamentul Național Anticorupție este condus de un procuror șef care este asimilat prim-adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Procurorul șef al Departamentului Național Anticorupție este ajutat de 2 procurori șefi adjuncți, asimilați adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului său, din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunțării

Deciziei nr. 297 din 23 martie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2010, Curtea Constituțională a respins ca nefondată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 134/2005

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2002

privind Direcția Națională Anticorupție, precum și a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și alin. (3^1) și

art. 4 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002

privind Direcția Națională Anticorupție.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură a determina schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele deciziei mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 134/2005

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2002

privind Direcția Națională Anticorupție, precum și a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și alin. (3^1) și

art. 4 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002

privind Direcția Națională Anticorupție, excepție ridicată de Dacian Hălmăgean în Dosarul nr. 2.762/111/2009 al Tribunalului Bihor - Secția penală, de Călin Paul Micu, Călin Vaida, Aurica Pușcaș și Josef Levente Sztrimbely în Dosarul nr. 6.160/100/2008 al Tribunalului Maramureș - Secția penală, de Bressan Tiziano în Dosarul nr. 1.257/271/2008 al Judecătoriei Oradea - Secția penală și de Ioan Cârcu și Levente Miklos Matyasi în Dosarul nr. 9.591/320/2008 al Judecătoriei Târgu Mureș.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 1 iunie 2010.

PREȘEDINTE,
ION PREDESCU
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.