Decizia nr. 851/2010

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Marinela Mincă - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 414^2 alin. 3 teza finală, art. 264 alin. 3 și 4 și art. 197 alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Valentin Adrian Codreanu în Dosarul nr. 3.108/208/2007 al Judecătoriei Caransebeș.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 7 decembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 3.108/208/2007, Judecătoria Caransebeș a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 414^2 alin. 3 teza finală, art. 264 alin. 3 și 4 și art. 197 alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Valentin Adrian Codreanu.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2), art. 21, art. 61, art. 124 și art. 126 alin. (2), deoarece nu se prevede în mod expres în legea procesuală forma pe care trebuie să o îmbrace actul de verificare a legalității și temeiniciei rechizitoriului. Semnarea adresei de înaintare a dosarului către instanța de judecată nu poate fi considerată ca fiind rezultatul unui act de verificare a actului de inculpare, ci doar o simplă corespondență între autoritățile judiciare.

De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat

Decizia nr. 9 din 18 februarie 2008 , prilej cu care a apreciat că, în conformitate cu dispozițiile art. 414^2 alin. 3 teza finală din Codul de procedură penală, lipsa verificării legalității și temeiniciei rechizitoriului reprezintă o nulitate relativă, și nu absolută, care poate fi acoperită de îndată sau prin acordarea unui termen de judecată. În opinia autorului, o asemenea interpretare duce la situația incredibilă ca o hotărâre judecătorească să modifice procedura de judecată, care, conform art. 126 alin. (2) teza finală din Constituție, este prevăzută numai prin lege. Astfel, regulile referitoare la sesizarea organelor de urmărire penală și a instanțelor de judecată, la actele de urmărire penală, la judecată, la termenele în care trebuie sau pot fi îndeplinite anumite acte reprezintă norme procedurale a căror stabilire revine exclusiv în competența legiuitorului. Față de această situație, se mai arată că se încalcă liberul acces la justiție și la un proces echitabil, precum și principiul neretroactivității legii și al aplicării legii penale mai favorabile.

În temeiul acelorași considerente, justiția nu se mai înfăptuiește în numele legii, ci în numele hotărârilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar judecătorii nu se mai supun legii, ci doar acestor hotărâri, care tind să anihileze drepturi și garanții procesuale.

Judecătoria Caransebeș opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 414^2 alin. 3 teza finală referitoare la Recursul în interesul legii, art. 264 alin. 3 și 4 referitoare la Actul de sesizare a instanței și art. 197 alin. 2 și 3 referitoare la Încălcările care atrag nulitatea din Codul de procedură penală, care au următorul conținut:

- Art. 414^2 alin. 3 teza finală: "Soluțiile se pronunță numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese. Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.";

- Art. 264 alin. 3 și 4: "Rechizitoriul este verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, iar când urmărirea este făcută de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior. Când urmărirea penală este efectuată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, rechizitoriul este verificat de procurorul-șef de secție, iar când urmărirea penală este efectuată de acesta, verificarea se face de către procurorul general al acestui parchet. În cauzele cu arestați, verificarea se face de urgență și înainte de expirarea duratei arestării preventive.

Dacă rechizitoriul nu a fost infirmat, procurorul ierarhic care a efectuat verificarea îl înaintează instanței competente, împreună cu dosarul cauzei și cu un număr necesar de copii de pe rechizitoriu pentru a fi comunicate inculpaților aflați în stare de deținere.";

- Art. 197 alin. 2 și 3: "Dispozițiile relative la competența după materie sau după calitatea persoanei, la sesizarea instanței, la compunerea acesteia și la publicitatea ședinței de judecată sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. De asemenea, sunt prevăzute sub sancțiunea nulității și dispozițiile relative la participarea procurorului, prezența învinuitului sau a inculpatului și asistarea acestora de către apărător, când sunt obligatorii, potrivit legii, precum și la efectuarea referatului de evaluare în cauzele cu infractori minori.

Nulitatea prevăzută în alin. 2 nu poate fi înlăturată în niciun mod. Ea poate fi invocată în orice stare a procesului și se ia în considerare chiar din oficiu."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prin

Decizia nr. 466 din 22 aprilie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 438 din 11 iunie 2008, a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 414^2 alin. 3 teza finală din Codul de procedură penală, statuând că prevederile art. 414^2 din Codul de procedură penală consacră instituția recursului în interesul legii ca o cale extraordinară de atac, a cărei rațiune izvorăște din necesitatea de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii, și nu de a se reforma hotărârile judecătorești definitive. În acest sens, teza finală a alin. 3 al art. 414^2 din Codul de procedură penală prevede că dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.

Curtea a reținut că această soluție legislativă nu încalcă cu nimic prevederile referitoare la accesul liber la justiție, având în vedere faptul că deciziile pronunțate ca urmare a formulării unui recurs în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțele ierarhic inferioare, acestea urmând să țină seama de ele în judecarea cauzelor aflate pe rolul lor în modul prevăzut de lege.

Totodată, referitor la critica de neconstituționalitate a prevederilor art. 414^2 din Codul de procedură penală față de art. 61 din Constituție, Curtea a constatat că aceasta nu poate fi reținută, întrucât scopul căii de atac a recursului în interesul legii nu este acela de creare a unor norme de drept, ci interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul țării de către Înalta Curte de Casație și Justiție, care se pronunță exclusiv asupra chestiunilor de drept care au primit o soluționare diferită din partea instanțelor judecătorești.

Curtea a mai constatat că nu poate fi reținută nici critica de neconstituționalitate a prevederilor contestate față de

art. 124 alin. (1) și (3) din Constituție, deoarece în Decizia nr. 528 din 2 decembrie 1997 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 26 februarie 1998, Curtea a statuat că principiul supunerii judecătorului numai față de lege, potrivit art. 124 alin. (2) din Constituție, "nu are și nici nu poate să aibă semnificația aplicării diferite și chiar contradictorii a uneia și aceleiași dispoziții legale, în funcție exclusiv de subiectivitatea interpretării unor judecători diferiți. O asemenea concepție nu ar putea duce decât la consacrarea, chiar pe temeiul independenței judecătorilor, a unor soluții ce ar putea reprezenta o încălcare a legii, ceea ce este inadmisibil, întrucât, legea fiind aceeași, aplicarea ei nu poate fi diferită". De asemenea, Curtea a constatat că "asigurarea caracterului unitar al practicii judiciare este impusă și de principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, deci inclusiv a autorităților judecătorești, deoarece acest principiu ar fi grav afectat dacă în aplicarea uneia și aceleiași legi soluțiile instanțelor judecătorești ar fi diferite și chiar contradictorii".

În plus, tot prin

Decizia nr. 466/2008

Curtea a statuat că prevederile art. 414^2 din Codul de procedură penală reprezintă expresia normei constituționale potrivit căreia "Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale".

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele deciziilor mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față, inclusiv pentru excepția ce vizează dispozițiile art. 264 alin. 3 și 4 și art. 197 alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală.

Cât privește celelalte aspecte invocate de autor în susținerea excepției, respectiv cele referitoare la verificarea legalității și temeiniciei actului de inculpare și la incidența într-un caz ori altul a dispozițiilor ce reglementează încălcări care atrag nulitatea absolută ori relativă, Curtea constată că acestea au fost dezlegate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin

Decizia nr. 9 din 18 februarie 2008 , prilej cu care a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, urmând ca dispozițiile art. 264 alin. 3 din Codul de procedură penală să se interpreteze în sensul că rechizitoriul trebuie să conțină mențiunea "verificat sub aspectul legalității și temeiniciei", iar lipsa mențiunii atrage neregularitatea actului de sesizare, în condițiile art. 300 alin. 2 din Codul de procedură penală, în sensul că ea poate fi înlăturată, după caz, fie de îndată, fie prin acordarea unui termen în acest scop. De asemenea, toate aceste critici vizează modul de aplicare și interpretare a dispozițiilor legale, care, potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, excedează competenței instanței de contencios constituțional.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 414^2 alin. 3 teza finală, art. 264 alin. 3 și 4 și art. 197 alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Valentin Adrian Codreanu în Dosarul nr. 3.108/208/2007 al Judecătoriei Caransebeș.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 24 iunie 2010.