Regulament · Ministerul Justiției

Regulamentul nr. 1253/1998

privind modul de constituire, de evidențiere și de folosire a fondului de 15% pentru stimularea executorilor judecătorești

prezumat în vigoare

Data actului
15 iulie 1998
Emitent
Ministerul Justiției
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 347 din 14 septembrie 1998
Citează
2 acte
Structură
14 articole, 1 anexă · 14.476 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

  • Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României

DISPOZIȚII GENERALE

Articolul 1

(1)

Instanțele judecătorești care îndeplinesc atribuții de executare silită constituie, în conformitate cu prevederile

art. 18 din Legea nr. 50/1996

privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, un fond de 15% din sumele care se fac venit la bugetul de stat, rezultate din valorificarea bunurilor confiscate și din penalitățile încasate ca urmare a executării hotărârilor judecătorești.

(2)

Sumele rezultate și încasate de către executorii judecătorești din valorificarea bunurilor confiscate și din penalități, reprezentând creanțe bugetare, se consemnează într-un proces-verbal încheiat cu organul fiscal respectiv, în care se menționează, în mod obligatoriu:

- suma totală încasată pe calea executării silite;

- denumirea și codul fiscal al debitorului (persoana juridică sau persoana fizica);

- cheltuielile de executare pentru care exista documente justificative;

- cota de 15%, cuvenită executorului judecătoresc după scăderea cheltuielilor de executare.

(3)

Suma integrală se depune la trezoreria statului în raza căreia are domiciliul fiscal debitorul (persoana juridică sau persoana fizica), împreună cu nota prevăzută în anexa.

(4)

Casierul eliberează chitanța executorului judecătoresc pentru suma încasată, iar pe baza documentelor, se înregistrează în contabilitatea trezoreriei următoarele operațiuni, astfel:

- suma încasată se înregistrează în contul bugetului de stat, la capitolul și subcapitolul unde se încadrează venitul respectiv, inclusiv în partida plătitorului (persoana fizica sau juridică);

- sumele reprezentând cheltuieli de executare, pentru care exista documente justificative, se virează cu nota contabila în contul de cheltuieli bugetare al organului fiscal, din care s-au suportat inițial cheltuielile respective, prin creditul contului analitic în cadrul sursei de venit, intitulat:

"Cheltuieli de executare silită suportate din venituri". Contul se codifica astfel: contul sintetic 20, capitolul, subcapitolul și codul organului fiscal. Cu sumele aferente executării silite suportate în exercițiul curent se face reconstituirea de credite bugetare. În caz contrar, sumele se vărsa la bugetul de stat ca restituiri de fonduri din finanțarea bugetară a anilor precedenti, subcapitolul 22.01.05;

- cu ordin de plată, semnat de persoanele autorizate ale trezoreriei statului, se virează suma reprezentând cota de 15%, cuvenită executorului judecătoresc, în contul 50.01 "Disponibil din fonduri cu destinație specială ale ministerelor și instituțiilor subordonate", deschis pe seama tribunalului la trezoreria statului din municipiul-reședința de județ.

(5)

Suma virata se evidențiază la trezoreria care a virat suma, într-un cont analitic din cadrul sursei de venit respectiv, intitulat "Cota de 15% cuvenită executorului judecătoresc", codificat astfel: contul sintetic, capitolul, subcapitolul și codul tribunalului.

(6)

În municipiul București, sectoarele 2, 4, 5 și 6 și județul Ilfov, executorii judecătorești depun sumele încasate din valorificarea bunurilor confiscate și din penalități la unitățile C.E.C., împreună cu nota prevăzută în anexa, în contul bugetului de stat 60, capitolul și subcapitolul corespunzător venitului bugetar, deschis la unitățile Băncii Comerciale Române - S.A. pe seama administrației financiare.

(7)

După încasarea sumelor în contul bugetar, organele financiare respective procedează conform metodologiei prezentate mai sus, cu mențiunea ca sumele reprezentând cota de 15% cuvenită executorilor judecătorești se virează în contul 64.11 "Disponibil din fonduri cu destinație specială ale ministerelor și instituțiilor subordonate", deschis pe seama tribunalelor București și, respectiv, Ilfov la unitățile Băncii Comerciale Române - S.A.

Capitolul 1 Criterii de acordare a stimulentelor

Articolul 2

(1)

Fondul rezultat conform prevederilor art. 1 va fi utilizat pentru stimularea executorilor judecătorești care îndeplinesc efectiv acțiuni de valorificare a bunurilor confiscate și de încasare de penalități, ca urmare a executării hotărârilor judecătorești.

(2)

La acordarea stimulentelor se vor avea în vedere și rezultatele activității profesionale a executorului judecătoresc, comportamentul acestuia la serviciu și în relațiile cu justițiabilii, modul și termenele în care își executa obligațiile de serviciu, raporturile cu conducerea instanței și cu judecătorul delegat, precum și orice alte elemente de natura sa caracterizeze persoana și prestațiile executorului judecătoresc.

Articolul 3

(1)

Acordarea stimulentelor se face trimestrial, la propunerea președinților judecătoriilor și ai tribunalelor în activitatea cărora s-au realizat încasări în condițiile art. 1.

(2)

Propunerile președinților judecătoriilor, însoțite, după caz, de referatul judecătorului delegat, vor fi analizate și aprobate de conducerea tribunalului în circumscripția căruia se găsesc instanțele respective.

(3)

Prin conducerea tribunalului, în sensul prezentului regulament, se înțelege președintele, vicepreședintele sau, după caz, vicepreședinții și președinții de secții.

(4)

Propunerile președintelui tribunalului, însoțite de referatul judecătorului delegat, sau ale președintelui secției civile, după caz, vor fi analizate și aprobate de conducerea curții de apel.

(5)

Prevederile alin. (3) se aplică în mod corespunzător și conducerii curții de apel.

Articolul 4

Stimulentele prevăzute în prezentul regulament nu se acordă executorilor judecătorești sancționați disciplinar pentru abaterile săvârșite, timp de un an de la executarea sancțiunii.

Articolul 5

(1)

Dacă împotriva unui executor judecătoresc s-a declansat cercetarea administrativă prealabilă pentru săvârșirea unei abateri disciplinare sau s-a început urmărirea penală pentru comiterea unei infracțiuni, acordarea stimulentelor cuvenite în condițiile art. 2 se suspenda.

(2)

În cazul în care se stabilește nevinovatia pentru abaterea sau pentru infracțiunea imputată, organele prevăzute la art. 3 alin. (2) și (4) pot reexamina propunerile de acordare a stimulentelor din încasările la care a contribuit executorul judecătoresc respectiv.

Articolul 6

Cuantumul stimulentelor acordate unui executor judecătoresc în cursul unui an calendaristic nu poate depăși echivalentul veniturilor brute realizate de acesta pe parcursul a 3 luni cu veniturile cele mai mari din anul în care se efectuează plățile respective.

Articolul 7

În situația în care, în cursul unui trimestru, sumele obținute din valorificarea bunurilor confiscate și din penalitățile încasate depășesc substanțial sumele ce pot fi repartizate cu titlu de stimulente tuturor executorilor judecătorești din circumscripția teritorială a tribunalului, acoperind necesarul pentru întregul an, președintele tribunalului, o dată cu comunicarea datelor statistice privind încasările, va face propuneri de redistribuire a sumelor obținute suplimentar.

Articolul 8

(1)

Ministrul justiției, primind propunerile făcute conform art. 7, solicita președinților tribunalelor în circumscripția cărora s-a desfășurat, potrivit legii, activitatea de executare silită, sa aprobe și sa propună stimularea celor care s-au remarcat în mod deosebit în valorificarea bunurilor confiscate și în încasarea de penalități ca urmare a executării hotărârilor judecătorești, chiar dacă cuantumul încasărilor realizate în condițiile art. 1 este insuficient pentru stimularea tuturor executorilor judecătorești care îndeplinesc cerințele prevăzute la art. 2 alin. (1) și (2).

(2)

Ministrul justiției dispune alocarea fondurilor corespunzătoare, rezultate din aplicarea art. 7.

Articolul 9

(1)

Contestația formulată de executorul judecătoresc nemulțumit de hotărârea organului prevăzut la art. 3 alin. (2) se soluționează de către conducerea curții de apel.

(2)

Contestația formulată de executorul judecătoresc nemulțumit de hotărârea organului prevăzut la art. 3 alin. (4) se soluționează de Colegiul Ministerului Justiției.

(3)

Soluțiile adoptate în condițiile alin. (1) și (2) sunt definitive.

Capitolul 2 Evidenta încasării și virarii la bugetul de stat a sumelor provenite din valorificarea bunurilor confiscate și din penalitățile încasate

Articolul 10

Pentru identificarea și cunoașterea sumelor încasate din valorificarea bunurilor confiscate și din penalitățile încasate, ca urmare a executării hotărârilor judecătorești, se instituie, la tribunale și judecătorii, o evidenta specială, distinctă de registrul de valori, dar având regimul juridic al acestuia.

Evidenta respectiva va conține, obligatoriu, următoarele mențiuni:

- numărul curent;

- numărul dosarului de executare și data înregistrării acestuia;

- numele și prenumele persoanei fizice împotriva căreia s-a dispus confiscarea specială, în temeiul art. 118 din Codul penal sau al altor legi speciale, ori s-a stabilit o penalitate printr-o hotărâre judecătorească;

- indicarea bunurilor confiscate sau a cuantumului penalitatilor datorate;

- sumele provenite din valorificarea bunurilor confiscate sau din penalitățile încasate; indicarea actului în care s-au înregistrat și a datei întocmirii acestuia;

- data depunerii sumelor obținute, la unitățile trezoreriei statului sau ale Băncii Comerciale Române - S.A., după caz, în condițiile art. 1 alin. 2, și numărul chitanței eliberate;

- cuantumul cheltuielilor de executare efectuate, pe baza documentelor justificative pentru valorificarea bunurilor sau încasarea penalitatilor;

- valoarea procentului de 15% din sumele obținute, după deducerea cheltuielilor de executare;

- numele și prenumele executorului judecătoresc care a îndeplinit activitatea respectiva;

- confirmarea judecătorului delegat cu executările civile sau, după caz, a președintelui instanței asupra realității inscrierilor în evidenta.

Prevederile referitoare la păstrarea-conservarea registrului de valori al instanței se aplică în mod corespunzător.

Articolul 11

(1)

Trimestrial, în ultima decada a lunii, președintele tribunalului va comunică Ministerului Justiției - Direcția organizarea instanțelor și resurse umane cuantumul încasărilor, defalcate pe sume provenite din valorificarea bunurilor confiscate și din penalitățile încasate, rezultate ca urmare a executării hotărârilor judecătorești, de la tribunalele și judecătoriile din circumscripția teritorială a acestora.

(2)

Cu aceeași ocazie, președintele tribunalului va transmite, pentru informare, propunerile făcute de organele prevăzute la art. 3 alin. (2) și (4) pentru utilizarea acestor fonduri.

DISPOZIȚII FINALE

Articolul 12

Prin bunuri confiscate în sensul

art. 18 din Legea nr. 50/1996

privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești se înțelege: lucrurile, obiectele și valorile supuse măsurii de siguranță a confiscării speciale, potrivit prevederilor art. 118 din Codul penal, precum și dispozițiilor din legile speciale.

Articolul 13

(1)

Tribunalele înregistrează în contabilitatea proprie veniturile și cheltuielile fondului constituit pentru stimularea executorilor judecătorești din activitatea tribunalelor și a judecătoriilor din circumscripția acestora, în următoarele conturi:

- 119.01.07 - "Disponibil din fondul pentru stimularea executorilor judecătorești"

(contul bancar 64.11 - la Banca Comercială Română - S.A. și contul bancar 50.01 - la trezorerii);

- 337.07 - "Fondul pentru stimularea executorilor judecătorești", care se desfășoară în analitic pe fondurile prevăzute în prezentul regulament;

- 421.07 - "Cheltuieli pentru stimularea executorilor judecătorești", care se desfășoară în analitic pe fondurile prevăzute în prezentul regulament.

(2)

Executarea veniturilor și cheltuielilor fondului pentru stimularea executorilor judecătorești se raportează distinct în formularul "Disponibil din mijloace cu destinație specială" (anexa nr. 15 la Darea de seama contabila pentru instituțiile publice) la rândul 04 și se cuprinde în totalul de la rândul 01. Separat, în raportul explicativ, se menționează modul de constituire și utilizare a acestui fond.

Articolul 14

Pentru stimulentele acordate din fondul constituit în condițiile

art. 18 din Legea nr. 50/1996

nu se datorează contribuția pentru asigurări sociale, contribuția la Fondul pentru plata ajutorului de șomaj și contribuția pentru pensia suplimentară.

p. Ministru de stat,
ministrul justiției,
Flavius Baias,
secretar de stat

Anexa 1 EXECUTORUL JUDECĂTORESC

ORGANUL FISCAL

...........................

......................

NOTĂ

privind depunerea sumei rezultate din valorificarea bunurilor confiscate pentru recuperarea creanțelor bugetare

Nr. crt.

Suma

Contul în care se înregistrează suma

1.

Suma încasată din valorificarea bunurilor pentru recuperarea creanțelor bugetare aparținând debitorului ......................................................

2.

Cheltuieli de executare pentru care există documente justificative

3.

Sume rămase (pct. 1 - pct. 2)

4.

Cota de 15% cuvenită executorului judecătoresc, calculată asupra sumei prevăzute la pct. 3

Executorul judecătoresc,

Organul fiscal,

----------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.