Regulament · Consiliul Superior al Registrului Urbaniștilor din România

Regulamentul din 29 iulie 2010

referitor la organizarea și funcționarea Registrului Urbaniștilor din România

prezumat în vigoare

Data actului
29 iulie 2010
Emitent
Consiliul Superior al Registrului Urbaniștilor din România
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 577 din 13 august 2010
Citează
5 acte
Structură
30 de articole · 42.733 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Capitolul I Dispoziții generale

Articolul 1

(1)

În conformitate cu

Legea nr. 350/2001

privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare, Registrul Urbaniștilor din România este instituție publică, având misiunea de a gestiona, ca autoritate profesională, dreptul de semnătură în domeniul urbanismului și amenajării teritoriului, de a recunoaște calificările profesionale în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului conform

Legii nr. 200/2004

privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate în România, cu modificările și completările ulterioare.

(2)

Registrul Urbaniștilor din România se înființează ca instituție publică, autonomă, cu personalitate juridică, finanțată integral din venituri proprii, care se constituie din tarifele de atestare sau de examinare în vederea dobândirii dreptului de semnătură, de înscriere în Registrul urbaniștilor și de exercitare a dreptului de semnătură, de recunoaștere a titlurilor oficiale de calificare, de acordare a titlurilor profesionale, precum și din alte surse legale.

(3)

Registrul Urbaniștilor din România este autoritatea profesională care atestă calitatea de expert în domeniu, conferă titlurile profesionale și promovează calitatea profesiei.

(4)

Registrul Urbaniștilor din România este autoritate competentă, utilizator al Sistemului de informare al pieței interne (IMI), în conformitate cu

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 49/2009

privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii și libertatea de a furniza servicii în România, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 68/2010 .

(5)

Registrul Urbaniștilor din România are sediul central în municipiul București.

Articolul 2

(1)

Documentul pentru evidența specialiștilor cu drept de semnătură pentru documentații de amenajare a teritoriului și de urbanism este Registrul urbaniștilor, denumit în continuare registru.

(2)

În registru sunt înscriși specialiștii care au dobândit dreptul de semnătură, stagiarii, precum și profesioniștii care participă la realizarea documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism, în condițiile legii.

Articolul 3

(1)

Registrul Urbaniștilor din România îndeplinește, cu respectarea reglementărilor în vigoare, următoarele atribuții:

1. organizează examenele privind dobândirea dreptului de semnătură în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului, conform Regulamentului privind dobândirea dreptului de semnătură pentru documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism;

2. asigură și gestionează evidența specialiștilor cu drept de semnătură în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului;

3. stabilește, în detaliu, modalitățile de exercitare a dreptului de semnătură în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului;

4. monitorizează aplicarea și respectarea Regulamentului privind dobândirea dreptului de semnătură pentru documentațiile de amenajare a teritoriului și urbanism;

5. controlează exercitarea dreptului de semnătură în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului, ca urmare a sesizării autorităților administrației publice centrale și locale, a altor instituții, a persoanelor juridice și fizice sau din oficiu, și stabilește aplicarea sancțiunilor disciplinare potrivit reglementărilor în vigoare;

6. elaborează Statutul profesiunii de urbanist, care se supune aprobării Consiliului Superior al Registrului Urbaniștilor din România în conformitate cu legislația în vigoare;

7. asigură publicitatea privind specialiștii înscriși în registru;

8. propune și participă la elaborarea de reglementări în domeniul planificării teritoriale și de urbanism și în cel al proiectării urbane;

9. avizează din punct de vedere tehnic, la cererea instituțiilor interesate, norme metodologice privind elaborarea, avizarea, aprobarea și conținutul documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism;

10. organizează expoziții de specialitate și concursuri de urbanism, naționale și internaționale, și alte manifestări profesionale de interes național și internațional;

11. editează împreună cu Asociația Profesională a Urbaniștilor din România publicații de specialitate, având rol de informare și promovare a bunelor practici și de critică în domeniu;

12. acordă sponsorizări, premii pentru cele mai bune lucrări realizate și burse pentru formarea specialiștilor în învățământul superior de specialitate;

13. organizează și reglementează activitatea de formare continuă a specialiștilor cu drept de semnătură în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului;

14. monitorizează procesul de formare continuă a specialiștilor cu drept de semnătură în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului și stabilește criteriile de evaluare;

15. desfășoară activități cu caracter economic, conform legii, al căror profit va fi utilizat pentru îndeplinirea atribuțiilor;

16. menține o permanentă comunicare cu structurile sale și cu specialiștii cu drept de semnătură în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului înscriși în registru;

17. îndeplinește și alte atribuții, conform legislației în vigoare;

18. promovează domeniul și profesiunea de urbanist;

19. îndeplinește toate activitățile legale în calitate de autoritate competentă în domeniul recunoașterii titlurilor oficiale de calificare în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului;

20. reglementează acordarea titlurilor profesionale în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului în conformitate cu prezentul regulament.

(2)

Registrul Urbaniștilor din România contribuie la definirea locului și rolului specialiștilor și profesioniștilor în dezvoltarea teritorială și urbană, promovează valorile profesionale și interesul public în practica de amenajare a teritoriului și urbanism.

Articolul 4

În îndeplinirea atribuțiilor sale, în conformitate cu reglementările în vigoare, Registrul Urbaniștilor din România:

1. cooperează cu ministerele, instituțiile centrale, prefecturile, cu autoritățile administrației publice locale - consilii locale, consilii județene, primării, precum și cu structurile asociative ale administrației publice;

2. cooperează cu alte organizații profesionale în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului, precum și cu asociațiile profesioniștilor în amenajarea teritoriului și urbanism din administrația publică locală - Asociația Arhitecților Șefi de Municipii din România, Asociația Arhitecților Șefi de Județe din România - ori cu alte asociații similare;

3. cooperează cu Universitatea de Arhitectură și Urbanism "Ion Mincu" București și cu celelalte instituții de învățământ superior care desfășoară programe de formare acreditate;

4. se consultă cu Ordinul Arhitecților din România privind practica profesională în urbanism și în amenajarea teritoriului;

5. urmărește formația continuă a specialiștilor cu drept de semnătură în conformitate cu cerințele Consiliului European al Urbaniștilor și cooperează cu instituțiile care desfășoară programe de formare continuă sau programe de asistență în domeniul urbanismului și amenajării teritoriului din țară și din străinătate.

Capitolul II Organizarea și funcționarea Registrului Urbaniștilor din România

Articolul 5

Registrul Urbaniștilor din România are următoarea structură organizatorică:

1. președintele;

2. Consiliul Superior;

3. comisii de specialitate;

4. Secretariatul.

Articolul 6

(1)

Consiliul Superior este organul de conducere al Registrului Urbaniștilor din România.

(2)

Consiliul Superior al Registrului Urbaniștilor din România (Consiliul Superior) are 13 membri titulari și 6 supleanți, desemnați după cum urmează:

a) 4 membri titulari și un supleant, de către autoritatea publică centrală care are în coordonare domeniul amenajării teritoriului și urbanismul;

b) 2 membri titulari și un supleant, de către Asociația Profesională a Urbaniștilor din România;

c) 3 membri titulari și un supleant, de către Universitatea de Arhitectură și Urbanism "Ion Mincu" București;

d) 1 membru titular și un supleant, de către Asociația Arhitecților Șefi de Județe din România;

e) 1 membru titular și un supleant, de către Asociația Arhitecților Șefi de Municipii din România;

f) 2 membri titulari și un supleant, de către Ordinul Arhitecților din România.

(3)

Pot fi desemnați pentru funcția de membru al Consiliului Superior specialiștii și profesioniștii în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului, cu cel puțin 10 ani de activitate profesională în domeniu și reputație profesională recunoscută, cu drept de semnătură pentru documentațiile de urbanism și amenajarea teritoriului, cu tarifele plătite la zi și care nu au suferit sancțiuni penale, disciplinare sau administrative în exercitarea profesiunii.

(4)

Membrii supleanți ai Consiliului Superior înlocuiesc de drept membrii titulari în situația în care aceștia se află în imposibilitatea exercitării mandatului pentru o durată mai mare de 4 luni sau a nerespectării condițiilor prevăzute la alin. (3).

(5)

La lucrările Consiliului Superior participă, cu statut de invitat, un reprezentant al studenților urbaniști.

(6)

Activitatea curentă a Registrului Urbaniștilor din România este asigurată de un secretariat subordonat Consiliului Superior, condus de directorul executiv al acestuia.

Articolul 7

(1)

Consiliul Superior are următoarele atribuții în dobândirea și exercitarea dreptului de semnătură:

1. stabilește data și locul de desfășurare a atestării sau a examenului de dobândire a dreptului de semnătură;

2. numește președintele și președintele delegat ai Comisiei de examinare în vederea dobândirii dreptului de semnătură;

3. analizează și soluționează contestațiile privind respectarea regulilor de desfășurare a atestării sau a examenului privind dobândirea dreptului de semnătură;

4. hotărăște acordarea dreptului de semnătură specialiștilor care au promovat atestarea sau examenul și emite certificatele de atestare;

5. hotărăște înscrierea în registru;

6. hotărăște aplicarea sancțiunilor disciplinare, constată încetarea calității de specialist cu drept de semnătură în orice alte cazuri neimplicând răspunderea disciplinară, în condițiile prezentului regulament și ale celorlalte reglementări aplicabile;

7. coordonează elaborarea și aprobă procedurile privind acordarea dreptului de semnătură pentru capitole sau secțiuni ale documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism;

8. arbitrează, la cerere, litigii de natură profesională între specialiștii cu drept de semnătură înscriși în registru;

9. îndeplinește orice alte atribuții, în condițiile prezentului regulament și ale celorlalte reglementări aplicabile.

(2)

Consiliul Superior îndeplinește, potrivit legislației în vigoare, următoarele atribuții în domeniul practicii profesiunii de urbanist;

1. coordonează, împreună cu Asociația Profesională a Urbaniștilor din România, elaborarea Statutului profesiunii de urbanist.

2. avizează sau, după caz, recunoaște programe academice de formare sau de specializare în domeniul urbanismului și amenajării teritoriului.

(3)

Consiliul Superior îndeplinește, potrivit legislației în vigoare, următoarele atribuții privind cooperarea cu alte organizații:

1. încheie convenții de cooperare cu instituții publice sau cu alte persoane juridice române;

2. încheie convenții de cooperare bilaterală sau multilaterală cu organizații similare de peste hotare;

3. reprezintă, prin președinte sau un alt reprezentant, interesele profesioniștilor români din domeniu în cadrul Consiliului European al Urbaniștilor.

(4)

Consiliul Superior îndeplinește, potrivit legislației în vigoare, următoarele atribuții în activitatea curentă a Registrului Urbaniștilor din România:

1. aprobă programe și proiecte ce urmăresc îndeplinirea atribuțiilor Registrului Urbaniștilor din România, în raport cu resursele disponibile;

2. înființează comisii de lucru, altele decât cele prevăzute în prezentul regulament;

3. validează componența comisiilor de specialitate și de lucru;

4. aprobă regulamentele de organizare și funcționare ale comisiilor Registrului Urbaniștilor din România, precum și regulamentul privind formația continuă;

5. aprobă bugetul de venituri și cheltuieli al Registrului Urbaniștilor din România și executarea acestuia, în condițiile legii, cu evidențierea resurselor și cheltuielilor alocate în funcție de obiectivele aprobate, defalcat pe Secretariat, birouri teritoriale și comisii;

6. aprobă numărul și schema de personal angajat în Secretariat, precum și cuantumul salariilor acestuia;

7. hotărăște asupra patrimoniului Registrului Urbaniștilor din România;

8. stabilește sediul central al Registrului Urbaniștilor din România, înființează birourile sale teritoriale și stabilește sediile acestora, după caz;

9. stabilește tariful de exercitare a dreptului de semnătură, pe categorii de documentații;

10. stabilește tarifele de atestare, examinare și de înscriere în Registrul Urbaniștilor din România;

11. aprobă desfășurarea de activități cu caracter economic ce au drept scop creșterea resurselor financiare ale Registrului Urbaniștilor din România;

12. decide asupra acceptării și folosirii de donații, sponsorizări în vederea îndeplinirii atribuțiilor Registrului Urbaniștilor din România;

13. aprobă raportul anual al directorului executiv;

14. organizează expoziții de specialitate și concursuri de urbanism naționale și internaționale, manifestări profesionale de interes local și național;

15. aprobă editarea publicațiilor de specialitate;

16. hotărăște acordarea de sponsorizări, premii care se acordă celor mai bune lucrări de specialitate și burse pentru formarea specialiștilor în învățământul superior de specialitate și stabilește cuantumul acestora;

17. aprobă înființarea și acordarea unor distincții profesionale și propune acordarea de ordine și medalii ale României;

18. aprobă cuantumul indemnizației de ședință pentru membrii Consiliului Superior, comisiilor și colegiului de redacție;

19. aprobă Regulamentul privind dobândirea dreptului de semnătură pentru documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism și Regulamentul referitor la organizarea și funcționarea Registrului Urbaniștilor din România, cu avizul autorității publice centrale care are în coordonare domeniul amenajării teritoriului și urbanismului;

20. asigură continuitatea funcționării Registrului Urbaniștilor din România prin solicitarea nominalizărilor reprezentanților instituțiilor și asociațiilor care sunt reprezentate în Consiliul Superior.

Articolul 8

(1)

Consiliul Superior se întrunește în ședințe la sediul Registrului Urbaniștilor din România, ori de câte ori este nevoie, la convocarea președintelui sau a cel puțin 5 dintre membrii săi.

(2)

Convocarea Consiliului Superior se face în scris, de regulă cu o săptămână înainte de data ședinței, cu specificarea datei, a orei și a ordinii de zi a ședinței.

(3)

Materialele ce urmează a fi analizate în ședințele ordinare vor fi transmise membrilor Consiliului Superior odată cu convocarea pentru ședință.

(4)

La ședințele Consiliului Superior pot fi invitați specialiști cu drept de semnătură și alți profesioniști din domeniu, în vederea analizării problemelor de pe ordinea de zi.

(5)

În activitatea ce o desfășoară, Consiliul Superior adoptă hotărâri cu majoritate simplă de voturi.

(6)

La număr egal de voturi, votul președintelui Registrului Urbaniștilor din România este decisiv.

(7)

Lucrările ședințelor se consemnează într-un registru special, care poate fi consultat numai de către specialiștii cu drept de semnătură înscriși în registru.

(8)

La încheierea mandatului, Consiliul Superior întocmește un raport de activitate ce se transmite organizațiilor care desemnează membrii Consiliului Superior, fiind accesibil specialiștilor cu drept de semnătură înscriși în registru.

(9)

Pentru participarea la ședințele Consiliului Superior, membrii acestuia primesc o indemnizație.

(10)

Ședințele Consiliului Superior se desfășoară pe bază de regulament propriu de funcționare.

Articolul 9

(1)

Președintele Registrului Urbaniștilor din România este desemnat de către Consiliul Superior dintre membrii acestuia, prin vot direct, cu majoritatea voturilor.

(2)

Președintele reprezintă Registrul Urbaniștilor din România în relațiile cu autoritățile publice, precum și cu persoanele fizice și juridice din țară și din străinătate.

(3)

Președintele conduce lucrările Consiliului Superior și coordonează activitatea directorului executiv, conducător al Secretariatului Registrului Urbaniștilor din România, precum și a birourilor teritoriale.

(4)

Președintele poate decide formarea de grupuri de lucru pentru problemele aflate pe agenda Consiliului Superior și se poate implica în medierea litigiilor profesionale, în conformitate cu prevederile regulamentelor aprobate de Consiliul Superior.

(5)

În situația imposibilității exercitării mandatului, pe perioade determinate, exercitarea atribuțiilor se deleagă președintelui delegat desemnat de către Consiliul Superior dintre membrii acestuia, prin vot direct, cu majoritatea voturilor.

(6)

În activitatea pe care o desfășoară, președintele emite decizii.

Articolul 10

(1)

Pentru îndeplinirea atribuțiilor Registrului Urbaniștilor din România, Consiliul Superior înființează comisii de specialitate.

(2)

Comisiile Registrului Urbaniștilor din România sunt:

1. Comisia profesională;

2. Comisia de examinare în vederea dobândirii dreptului de semnătură;

3. Comisia de disciplină;

4. Comisia de cenzori.

(3)

Comisiile au caracter permanent pe durata mandatului încredințat de către Consiliul Superior.

(4)

Consiliul Superior poate decide înființarea unor comisii de lucru, altele decât cele prevăzute la alin. (2), cu caracter permanent sau pentru o durată limitată de timp.

(5)

Membrii comisiilor trebuie să îndeplinească aceleași condiții ca membrii Consiliului Superior, potrivit art. 6 alin. (3).

(6)

Din Comisia de cenzori va face parte un expert contabil.

(7)

Componența și funcționarea comisiilor se stabilesc prin regulament aprobat de către Consiliul Superior.

(8)

Secretariatul comisiilor este asigurat de către Secretariatul Registrului Urbaniștilor din România (Secretariatul).

(9)

În activitatea desfășurată, comisiile formulează propuneri/întocmesc rapoarte, în conformitate cu prezentul regulament și cu celelalte reglementări aplicabile.

Articolul 11

(1)

Comisia profesională are următoarele obiective principale:

a) definirea statutului și monitorizarea stării profesiunii, precum și a locului și rolului profesionistului în urbanism și amenajarea teritoriului, în raport cu evoluția așezărilor umane și a teritoriului;

b) evaluarea modului în care practicarea profesiunii și exercitarea dreptului de semnătură răspund problemelor de dezvoltare urbană și teritorială și respectă reglementările tehnice în domeniu;

c) creșterea gradului de adecvare a programelor de formare de bază și continuă la necesitățile impuse de dezvoltarea urbană și teritorială.

(2)

Comisia profesională are următoarele atribuții, în conformitate cu reglementările în vigoare:

a) participă la elaborarea statutului profesiunii și a codului deontologic;

b) analizează și evaluează propunerile de reglementări privind activitățile de urbanism și de amenajare a teritoriului, precum și pe cele referitoare la conținutul documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism;

c) întocmește rapoarte privind statutul profesiunii în alte țări;

d) propune sau, după caz, evaluează programe și proiecte de cooperare profesională - conferințe, seminare, ateliere;

e) emite propuneri privind dezvoltarea domeniului (participare activă, sprijinirea autorității centrale din domeniu) - modificări ale legislației, ale documentațiilor - și propune noi tipuri de documentații;

f) analizează, la solicitarea Consiliului Superior, precum și pe baza audierii unor experți, după caz, calitatea profesională a unor documentații de amenajare a teritoriului și de urbanism și, în cazul în care se constată încălcarea prezentului regulament, propune suspendarea dreptului de semnătură ca sancțiune disciplinară;

g) analizează modul în care se exercită dreptul de semnătură, inițiind acțiuni de monitorizare;

h) structurează și avizează conținutul programelor de specializare și formare continuă din domeniu, desfășurate de Registrul Urbaniștilor din România, împreună cu autoritatea publică centrală care are în coordonare domeniul amenajării teritoriului și urbanismului și/ori în cooperare cu instituții de învățământ superior sau cu alte persoane juridice;

i) analizează și propune avizarea sau, după caz, recunoașterea programelor academice de formare sau de specializare, precum și a programelor de formare continuă în domeniul urbanismului și amenajării teritoriului în vederea desăvârșirii calificării.

(3)

Obiectivele, atribuțiile, componența și modul de lucru ale Comisiei de examinare în vederea dobândirii dreptului de semnătură sunt stabilite prin Regulamentul privind dobândirea dreptului de semnătură pentru documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism.

(4)

Comisia de disciplină are următoarele atribuții principale:

a) se autosesizează;

b) cercetează abaterile disciplinare pentru care a fost sesizată;

c) propune aplicarea uneia dintre sancțiunile disciplinare;

d) propune sancțiunile disciplinare prevăzute în Regulamentul referitor la organizarea și funcționarea Comisiei de disciplină și le înaintează Consiliului Superior în vederea aplicării acestora;

e) formulează propuneri cu privire la fiecare cauză pentru care a fost sesizată, pe care le înaintează Consiliului Superior.

(5)

Comisia de cenzori are ca principală atribuție controlul privind modul în care sunt utilizate resursele Registrului Urbaniștilor din România, verificând:

a) modul în care este gestionat patrimoniul Registrului Urbaniștilor din România;

b) dacă operațiunile financiare se desfășoară în condițiile legii, sunt conforme cu hotărârile Consiliului Superior și dacă se înscriu în prevederile bugetului aprobat;

c) legalitatea bilanțului contabil al Registrului Urbaniștilor din România.

(6)

Comisia de cenzori întocmește și transmite Consiliului Superior rapoarte.

Articolul 12

(1)

Secretariatul asigură desfășurarea activității curente în baza hotărârilor Consiliului Superior.

(2)

Secretariatul se compune din directorul executiv și din personalul angajat cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată.

(3)

Organigrama este aprobată de Consiliul Superior.

(4)

Salarizarea personalului Secretariatului și birourilor teritoriale ale Registrului Urbaniștilor din România se face potrivit reglementărilor în vigoare, specifice instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii.

(5)

Directorul executiv este numit de către Consiliul Superior, conform legislației în vigoare.

(6)

Directorul executiv are următoarele atribuții principale:

a) conduce activitatea curentă a Registrului Urbaniștilor din România;

b) pune în aplicare hotărârile Consiliului Superior și deciziile președintelui;

c) asigură toate condițiile pentru desfășurarea lucrărilor Consiliului Superior și ale comisiilor de lucru ale Registrului Urbaniștilor din România;

d) asigură gestionarea curentă a patrimoniului Registrului Urbaniștilor din România;

e) asigură întocmirea și execuția bugetului Registrului Urbaniștilor din România;

f) coordonează activitatea birourilor teritoriale ale Registrului Urbaniștilor din România;

g) coordonează activitățile cu caracter economic desfășurate de Registrul Urbaniștilor din România, conform prevederilor art. 3 alin. (1).

(7)

Directorul executiv prezintă Consiliului Superior, la fiecare reuniune a acestuia, rapoarte privind activitatea curentă, precum și informări detaliate asupra unor subiecte, ca urmare a solicitării președintelui sau membrilor Consiliului Superior.

(8)

În activitatea sa, directorul executiv emite dispoziții.

(9)

Regulamentele de organizare și funcționare ale Secretariatului și birourilor teritoriale ale Registrului Urbaniștilor din România se aprobă de Consiliul Superior.

Articolul 13

(1)

Resursele financiare ale Registrului Urbaniștilor din România se constituie din tarife, donații, sponsorizări și venituri din activitățile cu caracter economic, inclusiv dobânzile bancare.

(2)

Cuantumul tarifelor se stabilește în raport cu cheltuielile necesare de organizare și funcționare ale Registrului Urbaniștilor din România.

(3)

Tarifele ce se achită Registrului Urbaniștilor din România sunt:

a) tariful de atestare sau examinare în vederea dobândirii dreptului de semnătură;

b) tariful de înscriere în registru;

c) tariful privind exercitarea dreptului de semnătură, aplicat pe categorii de documentații.

(4)

Tariful privind exercitarea dreptului de semnătură se stabilește în mod diferențiat, pentru categoriile de documentații semnate, precum și pentru coordonarea elaborării întregii documentații sau, după caz, elaborarea unor secțiuni ale acesteia. Achitarea tarifului pe categorii de documentații se face de către coordonatorul documentației de amenajare a teritoriului sau de urbanism, după caz, la data înregistrării documentației la autoritatea administrației publice locale care avizează și aprobă documentația.

(5)

Pe documentul de achitare a tarifului privind exercitarea dreptului de semnătură se vor consemna datele complete de recunoaștere a documentației, precum și numele coordonatorului; această obligație se referă la toate tipurile de documentație, indiferent dacă sunt realizate în birouri individuale sau în cadrul unor firme.

(6)

Cuantumul tarifelor se stabilește de către Consiliul Superior.

(7)

În situația susținerii examenului care are drept scop verificarea doar a cunoștințelor privind reglementările în domeniu, cuantumul tarifului de examinare se reduce cu 50%.

(8)

Înscrierea stagiarilor în registru se face fără încasarea tarifului de înscriere.

(9)

Tarifele pot fi achitate în contul deschis de Registrul Urbaniștilor din România în acest scop sau direct la sediul acestuia.

Articolul 14

(1)

Bugetul Registrului Urbaniștilor din România este elaborat de către Secretariat și se supune aprobării Consiliului Superior în conformitate cu reglementările în vigoare.

(2)

Bugetul Registrului Urbaniștilor din România cuprinde următoarele capitole:

1. bugetul Consiliului Superior;

2. bugetul comisiilor;

3. bugetul Secretariatului;

4. bugetul birourilor teritoriale.

(3)

Consiliul Superior poate transfera unele cheltuieli sau venituri dintr-un capitol în altul, în funcție de realizările/nerealizările respective.

(4)

Bilanțul anual al Registrului Urbaniștilor din România este public, iar datele esențiale se afișează pe pagina proprie de internet, la adresa www.rur.ro.

Articolul 15

(1)

Pentru activitatea desfășurată, membrii Consiliului Superior, cei ai comisiilor sau, după caz, ai grupurilor de lucru primesc indemnizații care se acordă pentru prezența la ședințe, seminare, conferințe, ateliere, întruniri și alte asemenea manifestări, pentru deplasări și pentru alte activități legate de exercitarea atribuțiilor Registrului Urbaniștilor din România.

(2)

Cuantumul indemnizațiilor se stabilește de Consiliul Superior.

Capitolul III Evidența și înscrierea în registru

Articolul 16

(1)

Înregistrarea specialiștilor cu drept de semnătură în urbanism și amenajarea teritoriului și a specialiștilor stagiari, precum și evidența altor categorii de profesioniști în domeniul urbanismului și amenajării teritoriului se organizează distinct în cadrul registrului.

(2)

Registrul cuprinde două părți:

1. specialiști cu drept de semnătură;

2. stagiari.

(3)

Partea referitoare la specialiștii cu drept de semnătură cuprinde coordonarea elaborării de tipuri de documentații, precum și elaborarea unor părți ale acestora, pentru care este acordat dreptul de semnătură.

(4)

Coordonarea elaborării documentației de amenajarea teritoriului și de urbanism cuprinde:

1. planul de amenajare a teritoriului național, simbol «A»;

2. planurile de amenajare a teritoriului județean, planurile de amenajare a teritoriului regional, planurile de amenajare a teritoriului interjudețean și planurile de amenajare a teritoriului frontalier, simbol «B»;

3. planurile de amenajare a teritoriului interorășenesc sau intercomunal, simbol «C»;

4. planurile de amenajare a teritoriului metropolitan și planurile de amenajare a teritoriului periurban al principalelor municipii și orașe, simbol «C(1)»;

5. planurile urbanistice generale de municipii împreună cu regulamentele locale aferente acestora, simbol «D»;

6. planurile urbanistice generale de orașe și comune împreună cu regulamentele locale aferente acestora, simbol «D(3)»;

7. planurile urbanistice zonale împreună cu regulamentele locale aferente acestora, simbol «D(z0)»;

8. planurile urbanistice zonale și regulamentele locale de urbanism aferente pentru parcelări de locuințe și alte funcții asociate acestora, simbol «D(z1)»;

9. planurile urbanistice zonale și regulamentele locale de urbanism aferente care au drept subiect o parcelare nouă pentru realizarea în exclusivitate de locuințe, cu maximum 20 parcele, nu mai mari de 1.000 mý fiecare, simbol «D(z2)»;

10. planurile urbanistice de detaliu, simbol «E»;

11. planurile urbanistice de detaliu care au drept subiect amplasarea unei construcții de importanță redusă, așa cum este definită în

Legea nr. 10/1995

privind calitatea în construcții, cu modificările ulterioare, simbol «E(1)».

(5)

Elaborarea unei părți din documentația de amenajare a teritoriului sau de urbanism cuprinde:

1. cadrul natural și calitatea mediului, simbol «F(1)»;

2. dezvoltarea economică a teritoriului, simbol «F2)»;

3. demografia și forța de muncă, simbol «F(3)»;

4. echiparea tehnică a teritoriului, simbol «F(4)»;

5. protejarea și dezvoltarea patrimoniului natural, simbol «F(5)»;

6. protejarea și dezvoltarea patrimoniului construit, simbol «F(6)»;

7. echipare edilitară, simbol «G(1)»;

8. sociologie urbană și demografie, simbol «G(2)»;

9. calitatea mediului, simbol «G(3)»;

10. economie urbană, simbol «G(4)»;

11. studii de istorie urbană, simbol «G(5)»;

12. amenajare peisagistică, simbol «G(6)»;

13. căi de comunicații și transporturi, simbol «G(7)»;

14. studii de teren, simbol «G(8)»;

15. alte studii, simbol «G(9)».

(6)

Prin coordonarea documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism se înțelege și elaborarea acelor părți din documentații de către specialistul a cărui pregătire profesională corespunde prevederilor art. 10-12 din Regulamentul privind dobândirea dreptului de semnătură pentru documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism.

(7)

Evidența privind alte categorii de profesioniști în domeniul urbanismului și amenajării teritoriului are caracter informativ și este organizată pe următoarele capitole:

1. cercetători și elaboratori de studii de specialitate;

2. specialiști în administrația publică;

3. specialiști în managementul urban;

4. specialiști în formare academică și continuă;

5. specialiști în dezvoltare economică urbană și rurală;

6. specialiști în dreptul urbanismului;

7. specialiști în mediere și participarea populației;

8. experți tehnici judiciari și extrajudiciari în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului;

9. alți specialiști stabiliți de Consiliul Superior.

(8)

Evidența specialiștilor în coordonarea elaborării documentațiilor, precum și în elaborarea unor părți ale acestora, prevăzute la alin. (4) și alin. (5), se organizează pe domenii de specialitate.

(9)

În registru și în evidența privind alte categorii de profesioniști, înregistrarea se face în ordine alfabetică.

(10)

Consiliul stabilește dreptul de semnătură pentru părți ale documentațiilor, precum și domenii de specialitate ale altor categorii de profesioniști, în raport cu conținutul documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism.

Articolul 17

Documentația necesară la înscrierea în registru este următoarea:

a) pentru specialiști cu drept de semnătură sau alt drept echivalent pentru documentații de amenajare a teritoriului și de urbanism:

- formular-tip de înscriere;

- certificat de atestare a dreptului de semnătură eliberat de comisia de examinare;

- dovada achitării tarifului de înscriere;

b) pentru stagiari:

- formular-tip de înscriere;

- cerere de admitere la stagiu;

- titlul oficial de calificare - copie;

- recomandarea a 2 specialiști cu drept de semnătură sau alt drept echivalent care sprijină cererea de primire în profesie ca stagiar, dintre care unul garantează îndrumarea profesională efectivă pe întreaga perioadă a stagiului, potrivit îndrumarului de stagiu aprobat de Consiliul Superior;

c) pentru alte categorii de profesioniști din domeniul amenajării teritoriului și al urbanismului:

- formular-tip de înscriere;

- titlul oficial de calificare - copie;

- diplome postuniversitare, alte titluri oficiale de calificare - copie;

- listă de articole și cărți publicate, după caz;

- curriculum vitae;

- dovada achitării tarifului de înscriere.

Articolul 18

(1)

Datele înscrise în registru, pe baza formularelor-tip de înscriere, vor avea următoarea structură:

a) numele, domiciliul și data nașterii;

b) denumirea titlului oficial de calificare, anul eliberării, instituția de învățământ superior emitentă și numărul acestuia; alte diplome sau acte care atestă studii postuniversitare ori specializări;

c) anul atestării dreptului de semnătură sau a altui drept echivalent, după caz;

d) numărul de înregistrare în registru, în ordinea cronologică a înregistrării;

e) forma de exercitare a profesiei;

f) lista lucrărilor efectuate;

g) distincții acordate de statul român, de alte state, de instituții sau autorități din țară și din străinătate;

h) diplome și specializări, obținute ulterior înscrierii în registru;

i) sancțiuni;

j) perioadele și motivele de suspendare a dreptului de semnătură - când este cazul;

k) data și motivele radierii din registru.

(2)

Datele înscrise în registru, potrivit alin. (1), se vor adapta de Consiliul Superior în funcție de categoria de specialiști cu drept de semnătură sau alt drept echivalent și stagiari stabilită la art. 16.

Capitolul IV Accesul la informațiile din registru

Articolul 19

(1)

Registrul este public. Secretariatul Registrului Urbaniștilor din România are obligația să furnizeze terților interesați informații privind datele înregistrate în evidența specialiștilor cu drept de semnătură, care au fost publicate și care nu au caracter confidențial.

(2)

Un exemplar din evidența specialiștilor cu drept de semnătură în domeniul urbanismului și al amenajării teritoriului va fi pus la dispoziție consiliilor județene și Consiliului General al Municipiului București, pentru a fi consultat de către cei interesați.

(3)

Evidența specialiștilor se afișează în format electronic pe pagina de internet la adresa www.rur.ro și se actualizează în fiecare lună.

Articolul 20

Registrul cuprinzând evidența specialiștilor cu drept de semnătură se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, la începutul fiecărui an.

Articolul 21

(1)

Secretariatul Registrului Urbaniștilor din România are obligația de a elibera, pe cheltuiala persoanei solicitante, certificate ce vor conține datele înregistrate, care prin natura lor sunt publice, privitoare la un specialist cu drept de semnătură sau alt drept echivalent în domeniul urbanismului și amenajării teritoriului ori la un profesionist aflat în baza de date.

(2)

Certificatele vor fi înseriate, vor fi semnate de președintele Registrului Urbaniștilor din România, vor conține data eliberării, precum și timbrul sec cu sigla Registrului Urbaniștilor din România. Eliberarea lor va fi consemnată într-un registru de evidență.

Capitolul V Sancțiuni disciplinare

Articolul 22

În raport cu gravitatea abaterilor săvârșite și cu urmările acestora, Comisia de disciplină poate propune aplicarea următoarelor sancțiuni disciplinare:

a) avertisment scris;

b) mustrare scrisă;

c) suspendarea dreptului de semnătură pentru documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism, pentru o perioadă de la 6 luni la 36 luni.

Articolul 23

(1)

Suspendarea pentru o perioadă de 6-36 luni a dreptului de semnătură pentru documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism se aplică în următoarele cazuri:

a) elaborarea documentațiilor fără respectarea prevederilor legale;

b) nerespectarea dreptului de autor și/sau însușirea, fără menționarea autorului, a proprietății intelectuale a acestuia;

c) neparticiparea la formele de perfecționare continuă stabilite prin regulamentul specific;

d) alte fapte care prejudiciază grav onoarea și prestigiul profesiei de urbanist;

e) neachitarea tarifelor privind exercitarea dreptului de semnătură;

f) furnizarea de orice fel de informație care se dovedește a fi falsă, inclusiv eliberarea unor documente fără suport real pentru stagiari;

g) aplicarea ștampilei de complezență.

(2)

Decizia de suspendare are formă scrisă și va conține în mod obligatoriu motivarea sa în fapt și în drept.

(3)

Decizia de suspendare își produce efectele din momentul comunicării și publicării acesteia pe pagina de internet, la adresa www.rur.ro, termenul curgând din momentul depunerii ștampilei la sediul Registrului Urbaniștilor din România.

(4)

În termen de 15 zile din momentul comunicării și al publicării deciziei de suspendare pe pagina de internet, specialiștii al căror drept de semnătură a fost suspendat sunt obligați să depună ștampila la sediul Registrului Urbaniștilor din România.

(5)

Decizia de suspendare se comunică în termen de 15 zile celor interesați, se publică pe site-ul Registrului Urbaniștilor din România, se afișează la sediul birourilor teritoriale și se înscrie în registru.

(6)

În decizia de suspendare a dreptului de semnătură se precizează termenele și procedura de contestare a acesteia.

Articolul 24

Persoanele care se consideră vătămate pot face contestație la Consiliul Superior împotriva deciziilor de neacordare sau de suspendare a dreptului de semnătură și se pot adresa instanțelor judecătorești competente.

Capitolul VI Retragerea dreptului de semnătură

Articolul 25

(1)

Dreptul de semnătură poate fi retras numai în următoarele cazuri:

a) prin renunțarea în scris a persoanei în cauză;

b) dacă nu mai sunt îndeplinite cerințele în baza căruia a fost acordat;

c) prin deces;

d) dacă persoana în cauză a fost condamnată definitiv pentru o faptă prevăzută de legea penală ca urmare a unei infracțiuni în exercitarea dreptului de semnătură.

(2)

Retragerea dreptului de semnătură atrage radierea din registru.

Capitolul VII Dispoziții tranzitorii și finale

Articolul 26

Consiliul Superior se desemnează pentru o perioadă de 2 ani.

Articolul 27

Comisiile de specialitate se desemnează de către Consiliul Superior pentru o perioadă de 2 ani.

Articolul 28

Prezentul regulament poate fi modificat sau completat la propunerea Consiliului Superior, cu avizul autorității publice centrale care are în coordonare domeniul amenajării teritoriului și urbanismului.

Articolul 29

Calitatea de expert tehnic judiciar și de expert tehnic extrajudiciar în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului se dobândește potrivit prevederilor legale în vigoare.

Articolul 30

Hotărârile Consiliului Superior privind tarifele de exercitare a dreptului de semnătură pentru documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism, de dobândire a dreptului de semnătură și de înscriere în registru, codul deontologic al urbanistului, componența Consiliului Superior, a Comisiei de examinare în vederea dobândirii dreptului de semnătură, Comisiei profesionale și Comisiei de disciplină, precum și a redacției publicațiilor Registrului Urbaniștilor din România se afișează pe pagina proprie de internet, la adresa www.rur.ro

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.