Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 936/2010

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91^1-91^6 din Codul de procedură penală și art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție

prezumat în vigoare

Data actului: 6 iulie 2010
Emitent: Curtea Constituțională
Publicat în: Monitorul Oficial nr. 579 din 16 august 2010
Citat de: 2 acte
Citează: 8 acte
Structură: 1 articol · 12.984 caractere
Sursă: legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 2

Legea nr. 78/2000 8 mai 2000 (prevederi anume) pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție
Decizia nr. 484/2009 2 aprilie 2009 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 alin. 1 și 4, art.…

Are ca temei 1

Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antonella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent-șef

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91^1-91^6 din Codul de procedură penală și

art. 6 din Legea nr. 78/2000

pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, excepție ridicată de Georgeta Gabriela Ghiță și Gheorghe Bucur în Dosarul nr. 3.948/1/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 29 iunie 2010 și au fost consemnate în încheierea din acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 6 iulie 2010.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 10 februarie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 3.948/1/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91^1-91^6 din Codul de procedură penală și

art. 6 din Legea nr. 78/2000

pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.

Excepția a fost ridicată de Georgeta Gabriela Ghiță și Gheorghe Bucur într-o cauză penală.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că dispozițiile legale menționate contravin prevederilor constituționale, după cum urmează:

Dispozițiile art. 91^1-91^6 din Codul de procedură penală contravin prevederilor constituționale ale art. 21 alin. (3) și art. 28, precum și art. 6 paragraful 1 și art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în măsura în care se interpretează că permit efectuarea de interceptări și înregistrări audiovideo în faza actelor premergătoare. În legătură cu dispozițiile art. 91^3 din Codul de procedură penală, se susține că acestea sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează că nu permit efectuarea, la cererea inculpatului sau a altor părți din procesul penal, de copii de pe suporturile care conțin interceptările și înregistrările audio-video. Se arată că modificările aduse textului de lege prin

art. I pct. 49 din Legea nr. 356/2006

au făcut "să dispară" obligația organului de urmărire penală de a întocmi un proces-verbal de interceptare și înregistrare a convorbirilor și imaginilor.

Dispozițiile

art. 6 din Legea nr. 78/2000

înfrâng prevederile constituționale ale art. 11, 20, art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (12), art. 73 alin. (3) lit. h) și art. 124 alin. (2), precum și art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece reglementează infracțiunea de trafic de influență în cadrul infracțiunilor de corupție, urmând atât o procedură specială de urmărire și judecată, cât și un regim sancționator special, agravat în raport cu infracțiunea de drept comun prevăzută la art. 257 din Codul penal, lege specială, care însă nu definește conținutul și domeniul sancționator, dar care permite aplicarea, prin analogie, a pedepsei prevăzute în această normă.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susținerile autorilor excepției, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile din Codul de procedură penală, respectiv art. 91^1 cu denumirea marginală Condițiile și cazurile de interceptare și înregistrare a convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare, art. 91^2 cu denumirea marginală Organele care efectuează interceptarea și înregistrarea, art. 91^3 cu denumirea marginală Certificarea înregistrărilor, art. 91^4 cu denumirea marginală Alte înregistrări, art. 91^5 cu denumirea marginală Înregistrările de imagini și art. 91^6 cu denumirea marginală Verificarea mijloacelor de probă, precum și dispozițiile

art. 6 din Legea nr. 78/2000

pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, care au următorul conținut:

Articolul 6

din Legea nr. 78/2000 : "Infracțiunile de luare de mită - prevăzută la art. 254 din Codul penal, de dare de mită - prevăzută la art. 255 din Codul penal, de primire de foloase necuvenite - prevăzută la art. 256 din Codul penal și de trafic de influență - prevăzută la art. 257 din Codul penal se pedepsesc potrivit acelor texte de lege."

Autorii excepției susțin că aceste dispoziții de lege contravin prevederilor constituționale ale art. 11, 20, art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (12), art. 28, art. 73 alin. (3) lit. h) și art. 124 alin. (2), precum și art. 6 paragraful 1, art. 7 și 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile din Codul de procedură penală referitoare la interceptarea și înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare au mai fost supuse controlului de constituționalitate, prin raportare la critici similare. Astfel, sunt, de exemplu,

Decizia nr. 171 din 2 martie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 16 martie 2010, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91^1-91^5 din Codul de procedură penală, și Decizia nr. 484 din 2 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 4 mai 2009, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91^6 din Codul de procedură penală, prin care Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiate, aceste excepții.

Cu acele prilejuri, instanța constituțională a statuat că interceptările și înregistrările audio sau video prevăd suficiente garanții, prin reglementarea în detaliu a justificării emiterii autorizației, a condițiilor și a modalităților de efectuare a înregistrărilor, prin instituirea unor limite cu privire la durata măsurii, consemnarea și certificarea autenticității convorbirilor înregistrate, redarea integrală a acestora, definirea persoanelor care sunt supuse interceptării, iar eventuala nerespectare a acestor reglementări nu constituie o problemă de constituționalitate, ci una de aplicare, ceea ce însă excedează competenței Curții Constituționale, întrucât, potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , aceasta se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată.

De asemenea, Curtea a mai statuat că "nu poate fi primită nici susținerea potrivit căreia dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 28 și 53, deoarece înseși textele invocate oferă legiuitorului libertatea unei astfel de reglementări, secretul corespondenței nefiind un drept absolut, ci susceptibil de anumite restrângeri, justificate la rândul lor de necesitatea instrucției penale. Astfel, societățile democratice sunt amenințate de un fenomen infracțional din ce în ce mai complex, motiv pentru care statele trebuie să fie capabile de a combate în mod eficace asemenea amenințări și de a supraveghea elementele subversive ce acționează pe teritoriul lor. Așa fiind, asemenea dispoziții legislative devin necesare într-o societate democratică, în vederea asigurării securității naționale, apărării ordinii publice ori prevenirii săvârșirii de infracțiuni."

Totodată, Curtea a arătat că anumite aspecte invocate într-o cauză ori alta referitoare la modul de aplicare a dispozițiilor legale criticate nu constituie o problemă de constituționalitate, sens în care a reținut că "nu se poate admite însă ideea înfrângerii prezumției de constituționalitate ca urmare a aplicării unor dispoziții legale în contradicție cu legea ori cu principiile fundamentale".

În plus, însăși instanța europeană a validat prevederile legale contestate prin Cauza Dumitru Popescu împotriva României din 26 aprilie 2007. Astfel, după ce a reținut existența unei încălcări a art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, motivat de împrejurarea că la data comiterii faptelor legislația în materie era alta, a afirmat că în noul cadru legislativ, prin modificările aduse de

Legea nr. 281/2003

privind modificarea și completarea Codului de procedură penală și a unor legi speciale și

Legea nr. 356/2006

pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, precum și pentru modificarea altor legi, există numeroase garanții în materie de interceptare și de transcriere a comunicațiilor, de arhivare a datelor pertinente și de distrugere a celor nepertinente. Așa fiind, dispozițiile legale criticate oferă protecție împotriva amestecului arbitrar în exercitarea dreptului la viață privată al persoanei, legea folosind termeni cu un înțeles univoc.

Cât privește dispozițiile

art. 6 din Legea nr. 78/2000 , Curtea constată că au mai fost supuse controlului de constituționalitate. În acest sens este

Decizia nr. 679 din 12 iunie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 24 iulie 2008, prin care Curtea Constituțională a statuat că reglementarea

art. 6 din Legea nr. 78/2000

nu constituie o incriminare prin analogie, ci o legiferare a răspunderii penale printr-o normă juridică explicativă, care nu încalcă prevederile art. 23 alin. (12) din Constituție și nici prevederile art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. De altfel, analogia, ca instituție juridică, se plasează în sfera aplicării legii, ca argument de interpretare, și nu în cea a procesului legislativ. Folosirea acestei noțiuni pentru caracterizarea normei instituite de legiuitor conduce la o contradicție în termeni, căci analogia implică absența normei și, în consecință, libertatea recunoscută unei autorități publice - în mod excepțional și nu în materie penală - de a stabili ea însăși regula după care urmează să rezolve un caz, luând ca model o altă soluție pronunțată într-un alt cadru reglementat. Or, dispoziția legală atacată prevede expres că infracțiunile nominalizate se pedepsesc potrivit textelor din Codul penal în care sunt incriminate.

Curtea a mai constatat că nu poate primi nici susținerea potrivit căreia dispozițiile

art. 6 din Legea nr. 78/2000

încalcă celelalte principii constituționale invocate, deoarece din textul legii nu rezultă vreo contradicție în sensul reclamat de autorii excepției.

Atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile de mai sus își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză, neintervenind elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91^1-91^6 din Codul de procedură penală și

art. 6 din Legea nr. 78/2000

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 6 iulie 2010.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent-șef,
Doina Suliman

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.