Proiect De Lege nr. 1050/2010
privind completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 (prevederi anume) CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articolul I
privind privind organizarea și desfășurarea referendumului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 24 februarie 2000, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:
1. La articolul 11 se introduce un nou alineat (4) și va avea următorul cuprins:
"Art. 11. - (1) Președintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să își exprime voința prin referendum cu privire la probleme de interes național.
(2) Problemele care se supun referendumului și data desfășurării acestuia se stabilesc de Președintele României, prin decret.
(3) Punctul de vedere al Parlamentului asupra referendumului inițiat de Președintele României urmează să fie exprimat, printr-o hotărâre adoptată în ședința comună a celor două Camere, cu votul majorității deputaților și senatorilor.
(4) La solicitarea unui milion de cetățeni cu drept de vot, cu privire la o anumită problemă de interes național, solicitare formulată potrivit
privind inițiativa legislativă cetățenească și după consultarea Parlamentului, Președintele României cere poporului să își exprime voința prin referendum cu privire la problema de interes național care face obiectul inițiativei cetățenești."
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României în ședința din..., cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
ROBERTA ALMA ANASTASE
PREȘEDINTELE SENATULUI
MIRCEA-DAN GEOANĂ
AVIZ
referitor la inițiativa legislativă a
cetățenilor privind completarea
privind organizarea și desfășurarea referendumului
Analizând inițiativa legislativă a cetățenilor privind completarea
privind organizarea și desfășurarea referendumului,
CONSILIUL LEGISLATIV,
în temeiul
art. 2 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 73/1993 , republicată, și al art. 46 alin. (3) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,
avizează negativ inițiativa legislativă a cetățenilor, pentru următoarele considerente:
1. Inițiativa legislativă a cetățenilor are ca obiect de reglementare completarea cu un nou alineat, alin. (4), a
art. 11 din Legea nr. 3/2000
privind organizarea și desfășurarea referendumului, cu modificările și completările ulterioare, în sensul instituirii obligației Președintelui României de a declanșa procedura referendumului cu privire la probleme de interes național la solicitarea unui număr de un milion de cetățeni cu drept de vot, solicitare formulată potrivit
privind exercitarea inițiativei legislative de către cetățeni, republicată.
Prin conținutul său normativ, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice, fiind incidente prevederile art. 73 alin. (3) lit. d) din Constituția României, republicată, iar în aplicarea dispozițiilor art. 75 alin. (1) din Legea fundamentală, prima Cameră sesizată este Senatul.
2. Precizăm că același grup de inițiativă legislativă a mai înaintat Consiliului Legislativ un proiect privind modificarea
privind organizarea și desfășurarea referendumului, pentru care a fost emis Avizul cu observații și propuneri nr. 1.557 din 29 decembrie 2009.
Proiectul respectiv prevedea, ca și prezentul proiect, introducerea alin. (4) la art. 11 și, în plus, modificarea alin. (1) al art. 14.
Deși în avizul sus-menționat Consiliul Legislativ a precizat că era necesară eliminarea din proiect a pct. 1, care prevedea introducerea alin. (4) la art. 11, și reformularea, în mod corespunzător, a textului care se referea la modificarea alin. (1) al art. 14, în noua redactare a proiectului nu s-a ținut seama de observațiile și propunerile formulate, menținându-se forma propusă inițial pentru art. 11 alin. (4) și fiind eliminată modificarea art. 14 alin. (1).
3. Așa cum s-a precizat și în Avizul nr. 1.557/2009, prin norma propusă pentru art. 11 alin. (4) privind declanșarea de către Președintele României a procedurii referendumului la solicitarea unui număr de un milion de cetățeni cu drept de vot se instituie obligația Președintelui de a cere poporului să își exprime, prin referendum, voința cu privire la problemele de interes național menționate expres în solicitarea cetățenilor.
Din redactarea propusă rezultă că problemele de interes național care urmează să fie supuse referendumului sunt stabilite de către cetățeni, nu de către Președintele României.
Or, potrivit dispozițiilor art. 90 din Constituția României, republicată, și
Deciziei Curții Constituționale nr. 567/2006 , în determinarea problemelor de interes național ce se supun referendumului, Președintele României are competență exclusivă. Astfel cum a reținut instanța de contencios constituțional în decizia sus-menționată, "numai Președintele României are dreptul de a decide care sunt problemele de interes național și, în cadrul acestora, de a stabili, prin decret, problema concretă ce se supune referendumului și data desfășurării acestuia." Prin urmare, reglementarea prin lege a organizării obligatorii a referendumului de către Președintele României și stabilirea problemelor de interes național de către alte persoane decât Președintele României, astfel cum se propune în proiect, este de natură a aduce atingere competenței exclusive a Președintelui în acest domeniu, așa cum a statuat Curtea Constituțională.
Menționăm că, în reglementarea actuală, nimic nu îl împiedică pe Președintele României ca, odată sesizat chiar și de un singur cetățean, cu o anumită problemă, în măsura în care Președintele o consideră de interes național, să o supună spre consultare poporului, prin referendum.
4. Semnalăm că la redactarea proiectului nu a fost avută în vedere forma actuală a
art. 11 din Legea nr. 3/2000 , astfel cum aceasta a fost modificată și completată prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2009 .
În acest context, precizăm că norma propusă nici nu putea constitui alin. (4) al art. 11 deoarece acest articol are deja 4 alineate.
Președinte,
Dragoș Iliescu
București, 19 august 2010.
Nr. 1.050.
S-a cerut autentificarea prezentului înscris:
DECLARAȚIE DE CONSTITUIRE
a grupului de inițiativă legislativă, împuternicire și expunere de motive
Subsemnații fondatori ai grupului de inițiativă legislativă cetățenească:
- Georgescu Cătălin, cetățean român, fiul lui Ion și al Elenei, născut la data de 7.12.1973 în Galați, județul Galați, domiciliat în București, str. Sg. Ion Nedeleanu nr. 12, bl. P76, sc. A, ap. 1, sectorul 5, București, identificat cu C.I. seria RR nr. 612053, eliberată de SPCEP S5 la data de 3.06.2009, CNP 1731207131226, alegător cu drept de vot;
- Ene Viorel, cetățean român, fiul lui Marin și Maria, născut la data de 10.06.1953 în București, sectorul 3, domiciliat în București, Str. Argeșului nr. 5-7, bl. 33, sc. 3, et. 3, ap. 56, sectorul 4, identificat cu C.I. seria DP nr. 099498, eliberată de D.G.E.I.P.D.E.P. la data de 25.08.2003, CNP 1530610400135, alegător cu drept de vot;
- Rapcea Mihai, cetățean român, fiul lui Mihai și al Violetei, născut la data de 1.05.1975 în București, sectorul 8, domiciliat în București, str. Zmeica nr. 12, sectorul 4, București, identificat cu C.I. seria RT nr. 379402, eliberată de SPCEP S5 la data de 1.04.2005, CNP 1750501440014, alegător cu drept de vot;
- Varlam Ion, cetățean român, fiul lui Horia-Vlad și Elisabeta, născut la data de 8.06.1938 în București, sectorul 1, domiciliat în București, Str. Braziliei nr. 52, sectorul 1, București, identificat cu C.I. seria RR nr. 356788, eliberată de SPCEP S1 Biroul nr. 1 la data de 12.10.2005, CNP 1380608400607, alegător cu drept de vot;
- Mărtin Ion, cetățean român, fiul lui Stan și al Sultanei, născut la data de 9.09.1939 în comuna Aldeni, județul Buzău, domiciliat în București, Str. Aleea Compozitorilor nr. 8, bl. Z22, sc. A, et. 7, ap. 46, sectorul 6, identificat cu C.I. seria RD nr. 463084, eliberată de SPCEP S6 Biroul 3 la data de 10.02.2006, CNP 1390909400342, alegător cu drept de vot;
- Dan Grigore, cetățean român, fiul lui Traian și al Dumitrei, născut la data de 5.09.1944 în Lehliu, județul Călărași, domiciliat în București, str. Brașov nr. 18, bl. F1, sc. B, et. 2, ap. 28, sectorul 6, identificat cu C.I. seria RR nr. 474358, eliberată de SPCEP S6 Biroul nr. 3 la data de 25.07.2007, CNP 1440905400064, alegător cu drept de vot;
- Hîncean Rodica-Sabina, cetățean român, fiica lui Alexa și a Vioricăi, născută la data de 27.01.1980 în București, domiciliată în București, șos. Alexandria nr. 18, bl. L5, sc. A, et. 5, ap. 19, sectorul 5, București, posesoare C.I. seria RT nr. 531353, eliberată de SPCEP S5 Biroul 3 la data de 3.06.2009, CNP 2800127450070, alegător cu drept de vot;
- Surdu Mircea, cetățean român, fiul lui Gheorghe și Victoria, născut la data de 28.07.1954 în București, sectorul 4, domiciliat în București, str. Nera nr. 1, bl. F5, sc. 2, et. 4, ap. 40, sectorul 6, identificat cu C.I. seria RT nr. 579020, eliberată la data de 18.07.2008 de SPCEP S6 Biroul nr. 3, CNP 1540728400556, alegător cu drept de vot;
- Istrate Serafim, cetățean român, fiul lui Gheorghe și Elena, născut la data de 12.02.1932 în Hudești, județul Botoșani, domiciliat în București, str. Ciochină nr. 3, bl. 20, sc. 1, et. 3, ap. 7, sectorul 4, identificat cu C.I. seria DP nr. 108235, eliberată de D.G.E.I.P.-D.E.P. la data de 8.09.2004, CNP 1320212400151, alegător cu drept de vot;
- Lucan Eugen, cetățean român, fiul lui Alexandru și Eugenia-Cristina, domiciliat în Piatra Neamț, Str. Brândușelor nr. 5, bl. D24, sc. B, et. 3, ap. 32, județul Neamț, identificat cu C.I. seria NT nr. 137508, eliberată de Poliția Municipiului Piatra-Neamț la data de 10.09.2002, CNP 1720613270615, alegător cu drept de vot;
- Ștefanache Sorina, cetățean român, fiica lui Paul și Aurelia, născută la data de 17.05.1963 în Moinești, județul Bacău, domiciliată în București, str. Bârcă nr. 16, bl. M160, sc. 1, et. 2, ap. 8, sectorul 5, identificată cu C.I. seria RR nr. 354324, eliberată de SPCEP S5 Birou nr. 3 la data de 19.09.2005, CNP 2630517045884, alegător cu drept de vot,
prin prezenta declarăm că promovăm, în condițiile prevăzute de
privind exercitarea inițiativei legislative de către cetățeni, inițiativa legislativă cetățenească având ca scop modificarea
privind organizarea și desfășurarea referendumului (modificarea art. 11 și art. 14 din lege) și ne însușim expunerea de motive a inițiativei legislative, conform art. 3 alin. 1 din lege.
Declarăm, potrivit
art. 2 alin. 3 din Legea nr. 189/1999 , sub sancțiunea prevăzută de lege pentru falsul în înscrisuri oficiale, că îndeplinim condițiile prevăzute de lege pentru a face parte din grupul de inițiativă legislativă, respectiv nu suntem aleși prin vot universal într-o funcție de demnitate publică, nu suntem membri ai Guvernului, nu îndeplinim funcția de prim-ministru, avem calitatea de alegător cu drept de vot și nu ne aflăm într-o situație de a nu putea face parte din partidele politice prevăzute de lege.
Președintele Grupului de inițiativă legislativă, care va rezolva problemele operative ale grupului și va reprezenta Comitetul în Raportul cu autoritățile publice centrale și locale (obținerea avizului Consiliului Legislativ, publicarea inițiativei legislative, atestarea listelor de susținători,înregistrarea, verificarea și susținerea inițiativei legislative), este desemnat domnul avocat Georgescu Cătălin.
Prin prezenta îl împuternicim pe președintele desemnat al Grupului de inițiativă legislativă, domnul avocat Georgescu Cătălin, în condițiile prevăzute de
privind exercitarea inițiativei legislative de către cetățeni, să solicite avizul Consiliului Legislativ privind inițiativa legislativă cetățenească de modificare a
Legii. nr. 3/2000
privind organizarea și desfășurarea referendumului.
EXPUNERE DE MOTIVE
Proiect de Lege privind modificarea
privind organizarea și desfășurarea referendumului
privind organizarea și desfășurarea referendumului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 24 februarie 2000, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. Se va introduce un nou alineat, alineatul (4), care prevede:
"Art. 11. - (4) Președintele României, la solicitarea unui număr de un milion de cetățeni cu drept de vot, în condițiile prevăzute de
privind inițiativa legislativă cetățenească și după consultarea Parlamentului, va cere poporului să își exprime voința prin referendum cu privire la probleme de interes național."
2. La alineatul 1 al articolului 14 se va introduce o nouă teză, care va avea următorul cuprins:
"Se organizează referendum local de către consiliile locale sau județene, în condițiile prezentei legi, la cererea unui număr de cetățeni reprezentând minimum 30% din numărul celor înscriși pe listele electorale permanente în unitățile administrativteritoriale, respectiv județul, orașul sau comuna, ori numai în cazul subdiviziunilor interesate ale acestora."
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României în ședința din..., cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
PREȘEDINTELE SENATULUI
MOTIVUL EMITERII ACTULUI NORMATIV
Legitimitatea democratică este în momentul prezent adusă în prim-planul discursului public, respectarea ei fiind una din condițiile sine qua non ale oricărei democrații.
Legitimitatea înseamnă că reprezentanții poporului, în cadrul democrațiilor parlamentare, servesc interesul public, colectiv, și îl transpun în decizii legislative echitabile.
Transparența și participarea la procesul legislativ pot rezolva eficient problemele tehnocratice care intervin atât în procesul legislativ, îmbunătățind calitatea reglementării, cât și în procesul administrativ, asigurându-se respectarea dreptului la o bună administrare.
În teoria dreptului constituțional se amintește despre "deficitul de legitimitate", înțeles ca fiind o "inadecvare a structurilor și practicilor instituționale la necesitățile democrației reprezentative". Se accentuează în special legitimarea nu atât prin rezultat, cât legitimarea prin proces, în sensul de accentuare a participării în cadrul întregului sistem, abordare orientată către "factorii de intrare", absența birocratismului legislativ, reala putere de decizie populară, transparența și echitatea procedurii (Renaud Dehousse). Legitimitatea asigură legitimarea, dimensiunile tehnice, normative ale procesului, fiind, alături de "factorii de intrare", esențiale în câștigarea încrederii și acceptării la nivel popular, de masă.
În prezent practica referendumului național la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene este spectaculoasă și reflectă atenția acordată în aceste state legitimității, de exemplu, referendumurile organizate pentru ratificarea Tratatului privind Uniunea Europeană, sau referendumul organizat recent, în luna mai 2009, în Elveția, pentru introducerea măsurilor dispuse de Regulamentul (CE) nr. 2.252/2004 al Consiliului Europei din 13 decembrie 2004 privind standardele pentru elementele de securitate și elementele biometrice integrate în pașapoarte și în documente de călătorie emise de statele membre ale Uniunii Europene.
Comisia Europeană, în Carta albă privind guvernarea, a privit legitimitatea ca fiind strâns legată de normele democratice: "nu în primul rând și înainte de orice chestiune de deficit, adică absența unei instituții parlamentare analoage aceleia aflate în centrul vieții publice naționale, [...] criza de legitimitate politică europeană își are originea în procedurile Comunității Europene, care au devenit mai curând protocolare decât originale, [...] actuala gestionare a complexității de către puterile naționale și comunitare care se ocupă de Europa, deși este admirabilă în multe privințe, nu face cu adevărat dreptate nici bogăției de cunoștințe și nici diversității contextelor...". (Comisia Europeană, 2001)
Principiul asigurării democrației participative este asigurat de Tratatul privind Uniunea Europeană (art. 11 pct. 4, titlul II), care prevede că, la cererea unui număr de un milion de cetățeni dintr-un număr semnificativ de state membre, Comisia Europeană este invitată, în cadrul atribuțiilor sale, să întocmească un proiect de act normativ adecvat în legătură cu problemele cu care cetățenii au sesizat Comisia. Împreună cu prevederile Cartei de la NISA privind dreptul la o bună administrare, aceste prevederi normative au inspirat prezentul proiect de lege.
DESCRIEREA SITUAȚIEI ACTUALE ȘI SCHIMBĂRILE PRECONIZATE
Legea privind modificarea
privind organizarea și desfășurarea referendumului a fost, de la adoptarea sa, modificată succesiv de
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2003 ,
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2005 , respinsă prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2007 ,
și
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2007 , existând inclusiv jurisprudență relevantă a Curții Constituționale, respectiv
Decizia Curții Constituționale nr. 567/2006 ,
Decizia Curții Constituționale nr. 392/2007 .
Semnificativă pentru contextul și spiritul care se degajă din interpretarea
este
Decizia Curții Constituționale nr. 567 din 11 iulie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 14 iulie 2006, referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 12 alin. (1) din Legea nr. 3/2000
privind organizarea și desfășurarea referendumului.
În redactarea proiectului de lege, noi am reținut din motivarea Curții Constituționale următoarele: "Potrivit art. 90 din Constituție, «Președintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-și exprime, prin referendum, voința cu privire la probleme de interes național». Din examinarea textului constituțional, rezultă că acesta nu definește, pe de o parte, nici «problemele de interes național», iar pe de altă parte, nu prevede nici că aceste probleme vor fi stabilite ulterior prin lege. În lipsa unor astfel de precizări dispozițiile
art. 12 alin. (1) din Legea nr. 3/2000
adaugă la textul constituțional invocat, care stabilește doar procedura referendumului inițiat de Președinte cu privire la «probleme de interes național», ce presupune două faze:
a) consultarea Parlamentului, care urmează să adopte o hotărâre în ședința comună a celor două Camere, cu votul majorității deputaților și senatorilor asupra referendumului inițiat de Președintele României. În situația în care Parlamentul nu a fost consultat, Președintele nu va putea proceda la inițierea referendumului;
b) consultarea poporului, care își exprimă voința cu privire la problemele de interes național ce îi sunt supuse de către Președinte.
Din cele arătate se deduce, fără echivoc, că art. 90 din Constituție stabilește competența exclusivă a Președintelui în determinarea problemelor de interes național ce se supun referendumului, chiar dacă consultarea Parlamentului este obligatorie. Numai Președintele României are dreptul de a decide care sunt problemele de interes național și, în cadrul acestora, de a stabili, prin decret, problema concretă ce se supune referendumului și data desfășurării acestuia. Sub acest aspect, Curtea constată că enumerarea limitativă în cuprinsul
art. 12 alin. (1) din Legea nr. 3/2000
a unor situații considerate a fi «probleme de interes național» este de natură a îngrădi dreptul Președintelui de a consulta poporul, știut fiind faptul că, în timp, interesul național poate diferi, oricând putând interveni situații noi, care să reclame organizarea unui referendum. Orice enumerare a situațiilor considerate ca fiind de «interes național» la momentul la care legiuitorul adoptă reglementarea se poate transforma ulterior într-o îngrădire, într-o limitare care să afecteze dreptul constituțional al Președintelui de a decide singur cu privire la problemele asupra cărora vrea să consulte poporul. Acest drept exclusiv al Președintelui își găsește suportul în dispozițiile constituționale ale art. 80 referitor la «Rolul Președintelui», ale art. 2 alin. (1), potrivit căruia «Suveranitatea națională aparține poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, [...], precum și prin referendum», ale art. 81 alin. (1) referitor la legitimitatea electorală egală a Președintelui României cu legitimarea Parlamentului și ale art. 1 alin. (4), care stabilește că «Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale».
Stabilirea prin lege a problemelor de interes național reprezintă un amestec al Parlamentului în exercitarea atribuțiilor exclusive ce-i sunt conferite prin Constituție Președintelui și, ca atare, o nesocotire a principiului separației și echilibrului puterilor în cadrul democrației constituționale.
Prevederile
art. 12 alin. (1) din Legea nr. 3/2000
nu sunt susținute nici de dispozițiile art. 73 alin. (3) lit. d) din Constituție, potrivit cărora prin lege organică se reglementează «organizarea și desfășurarea referendumului», întrucât textul are în vedere stabilirea prin lege a unor măsuri tehnice, procedurale, necesare în procesul de consultare a poporului pe calea referendumului.
Pentru considerentele expuse, Curtea constată că prevederile
art. 12 alin. (1) din Legea nr. 3/2000
privind organizarea și desfășurarea referendumului, în redactarea criticată de Avocatul Poporului, limitează, în mod nejustificat, prerogativele constituționale ale Președintelui României în acest domeniu și, ca atare, sunt neconstituționale".
Această idee și principiu constituțional al supremației și suveranității poporului care se exercită prin referendum este esențială și stă la baza Proiectului de lege, acestea neputând fi limitate prin măsurile tehnice, procedurale, de consultare a poporului pe calea referendumului.
Cea mai recentă modificare a
propusă prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103 din 30 septembrie 2009
urmărește să justifice în preambul necesitatea acestor modificări, care "vizează interesul public și constituie o situație extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată": "Având în vedere faptul că Președintele României a demarat procedura pentru organizarea și desfășurarea referendumului național pentru organizarea în România a unui parlament unicameral, prin anunțul public din data de 24 septembrie 2009, trebuie luate de urgență măsurile necesare, atât legale, cât și tehnice, pentru a se putea organiza în condiții optime acest referendum și pentru a se profita de oportunitatea realizării simultane a acestui demers constituțional cu cel al desfășurării scrutinului pentru alegerea Președintelui României, stabilit, prin
Hotărârea Guvernului nr. 985/2009
privind stabilirea datei alegerilor pentru Președintele României din anul 2009, la data de 22 noiembrie 2009, ceea ce ar determina o reducere a cheltuielilor aferente acestor procese electorale cu aproximativ 15 milioane de euro.
Ținând cont de faptul că, pentru a se putea desfășura la aceeași dată, 22 noiembrie 2009, atât alegerile pentru Președintele României, cât și referendumul național de consultare a poporului privind trecerea în România la un parlament unicameral, se impune o concentrare a eforturilor tuturor actorilor implicați pentru a se parcurge procedurile legale și organizatorice necesare, având în vedere cerința ca Președintele României în funcție să poată exercita prerogativa constituțională a stabilirii referendumului național, precum și necesitatea realizării în fapt a conținutului acestei atribuții, reținându-se necesitatea obiectivă a completării, în regim de urgență, a
privind organizarea și desfășurarea referendumului, cu modificările și completările ulterioare, cu norme care să înlocuiască prevederile declarate neconstituționale prin
Decizia Curții Constituționale nr. 392 din 17 aprilie 2007
și care nu au fost puse de acord cu normele Constituției, în termen de 45 de zile de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I, văzând și că formula modificării
Legii nr. 3/2000 , cu modificările și completările ulterioare, pe calea ordonanței de urgență, a fost folosită de 4 ori până în prezent, probabil tot din motive similare, de guvernele anterioare, respectiv prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2003
pentru modificarea și completarea unor reglementări referitoare la organizarea și desfășurarea referendumului, aprobată prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2005
pentru modificarea și completarea
privind organizarea și desfășurarea referendumului,
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2007
privind stabilirea unor măsuri pentru organizarea referendumului național din data de 19 mai 2007 pentru demiterea Președintelui României, aprobată prin
Legea nr. 65/2008 , și
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2007
pentru completarea
privind organizarea și desfășurarea referendumului, aprobată prin
Legea nr. 276/2007 , având în vedere practica europeană în materie, concretizată în rezoluțiile Comisiei Europene pentru democrație prin drept (Comisia de la Veneția), care a adoptat, cu prilejul celei de-a 18-a reuniuni din 2006, documentul intitulat «Liniile directoare cu privire la organizarea referendumului», în care se precizează că, în cazul în care Parlamentul are obligația de a transmite un punct de vedere cu privire la organizarea unui referendum, trebuie să fie fixat un termen înăuntrul căruia Legislativul să își dea acest aviz consultativ, iar în cazul în care termenul nu este respectat, textul va fi supus la vot fără avizul Parlamentului, aspecte care impun necesitatea modificării legislației române".
Modificarea propusă prin prezentul proiect de lege, a cărei utilitate se justifică în actualul context politic, este un demers de alt palier, fundamental, care completează modificările de procedură avute în vedere de
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2009
și armonizarea acestora cu bunele practici europene.
În documentul european fundamental, rezoluțiile Comisiei Europene pentru democrație prin drept sunt prevăzute principii care fundamentează Proiectul de lege propus, cum ar fi egalitatea de șanse și oportunități privind organizarea referendumului, respectiv setul de reguli specifice aplicabile cererii de referendum în cazul inițiativelor populare: orice cetățean care se bucură de toate drepturile politice este îndreptățit să semneze pentru o inițiativă populară sau să solicite referendum, iar solicitarea poate fi refuzată numai în cazurile prevăzute de lege, avându-se în vedere interesul public și principiul egalității.
În opinia inițiatorilor prezentului proiect de lege, reglementarea propusă rebalansează "deficitul de legitimitate", reconectează pe cetățeni la guvernare, stimulează activismul, participarea și influențarea cetățenească a procesului legislativ, dă o nouă dimensiune autonomiei locale, responsabilizează aleșii locali și parlamentarii, îmbunătățește comunicarea politică, combate discriminarea, crește eficient democrația, constituind un exercițiu democratic util României.
Tehnoredactată de domnul avocat Georgescu Cătălin și autentificată la Biroul Notarial "Melania Popa și Asociații", astăzi, data autentificării, în 5 (cinci) exemplare, dintre care 4 (patru) exemplare s-au eliberat părților.
Declaranți
Georgescu Cătălin
Rapcea Mihai
Mărtin Ion
Hîncean Rodica-Sabina
Istrate Serafim
Ștefanache Sorina
Ene Viorel
Varlam Ion
Dan Grigore
Surdu Mircea
Lucan Eugen
Roncea George
ROMÂNIA
U.N.N.P.R. - CAMERA NOTARILOR PUBLICI BUCUREȘTI
BIROUL NOTARIAL "MELANIA POPA ȘI ASOCIAȚII"
București, str. Batiște nr. 28, sectorul 2
Tel./fax: 021.313.03.12
Număr înregistrare operator de date cu caracter personal: 11211
ÎNCHEIERE DE AUTENTIFICARE Nr. 2.512
anul 2009, luna noiembrie, ziua 12
În fața mea, Melania Popa, notar public, la sediul biroului, pentru autentificarea prezentei declarații, s-au prezentat:
- Georgescu Cătălin, domiciliat în București, str. Sg. Ion Nedeleanu nr. 12, bl. P76, sc. A, ap. 1, sectorul 5, București, identificat cu C.I. seria RR nr. 612053, eliberată de SPCEP S5 la data de 3.06.2009, CNP 1731207131226;
- Ene Viorel, domiciliat în București, Str. Argeșului nr. 5-7, bl. 33, sc. 3, et. 3, ap. 56, sectorul 4, identificat cu C.I. seria DP nr. 099498, eliberată de D.G.E.I.P. - D.E.P. la data de 25.08.2003, CNP 1530610400135;
- Rapcea Mihai, domiciliat în București, str. Zmeica nr. 12, sectorul 4, București, identificat cu C.I. seria RT nr. 379402, eliberată de 1.04.2005 de SPCEP S5, CNP 1750501440014;
- Varlam Ion, domiciliat în București, Str. Braziliei nr. 52, sectorul 1, București, identificat cu C.I. seria RR nr. 356788, eliberată de SPCEP S1 Biroul nr. 1 la data de 12.10.2005, CNP 1380608400607;
- Mărtin Ion, domiciliat în București, Aleea Compozitorilor nr. 8, bl. Z22, sc. A, et. 7, ap. 46, sectorul 6, identificat cu C.I. seria RD nr. 463084, eliberată de SPCEP S6 Biroul nr. 3 la data de 10.02.2006, CNP 1390909400342;
- Dan Grigore, domiciliat în București, Str. Brașov nr. 18, bl. F1, sc. B, et. 2, ap. 28, sectorul 6, identificat cu C.I. seria RR nr. 474358, eliberată de SPCEP S6 Biroul nr. 3 la data de 25.07.2007, CNP 1440905400064;
- Hîncean Rodica-Sabina, domiciliată în București, Șos. Alexandria nr. 18, bl. L5, sc. A, et. 5, ap. 19, sectorul 5, București, identificată cu C.I. seria RT nr. 531353, eliberată de 3.06.2009 de SPCEP S5 Biroul nr. 3, CNP 2800127450070;
- Surdu Mircea, domiciliat în București, str. Nera nr. 1, bl. F5, sc. 2, et. 4, ap. 40, sectorul 6, identificat cu C.I. seria RT nr. 579020, eliberată la data de 18.07.2008 de SPCEP S6 Biroul nr. 3, CNP 1540728400556;
- Istrate Serafim, domiciliat în București, str. Ciochină nr. 3, bl. 20, sc. 1, et. 3, ap. 7, sectorul 4, identificat cu C.I. seria DP nr. 108235, eliberată de D.G.E.I.P. - D.E.P. la data de 8.09.2004, CNP 1320212400151;
- Lucan Eugen, domiciliat în Piatra-Neamț, Str. Brândușelor nr. 5, bl. D24, sc. B, et. 3, ap. 32, județul Neamț, identificat cu C.I. seria NT nr. 137508, eliberată de Poliția Municipiului Piatra-Neamț la data de 10.09.2002, CNP 1720613270615; și
- Ștefanache Sorina, domiciliată în București, str. Bârcă nr. 16, bl. M160, sc. 1, et. 2, ap. 8, sectorul 5, identificată cu C.I. seria RR nr. 354324, eliberată de SPCEP S5 Birou nr. 3 la data de 19.09.2005, CNP 2630517045884,
care, după citirea actului, au consimțit la autentificarea prezentului înscris și au semnat toate exemplarele.
Constatându-se îndeplinirea condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege, în temeiul
art. 8 lit. b) din Legea nr. 36/1995 , cu modificările și completările ulterioare, se declară autentic prezentul înscris.
S-a încasat onorariul de 360 lei, plus TVA 19%, cu bonul fiscal nr. 1/2009.
Notar public,
Melania Popa
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.