Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 969/2010

privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată rămase de expropriat, situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Fluidizare trafic pe DN 1 km 8+100-17+100 și Centura rutieră în zona de nord a municipiului București - obiect 5B - Extindere la patru benzi a Centurii Rutiere a Municipiului București pe sectorul cuprins între km 2+400 și intersecția cu DN 2"

prezumat în vigoare

Data actului
15 septembrie 2010
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 664 din 28 septembrie 2010
Citează
4 acte
Structură
3 articole · 2.947 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În temeiul

art. 108 din Constituția României, republicată , și al

art. II din Legea nr. 184/2008

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 198/2004

privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată rămase de expropriat, situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Fluidizare trafic pe DN 1 km 8+100-17+100 și Centura rutieră în zona de nord a municipiului București - obiect 5B - Extindere la patru benzi a Centurii Rutiere a Municipiului București pe sectorul cuprins între km 2+400 și intersecția cu DN 2", expropriator fiind statul român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

Articolul 2

Se aprobă ca justă despăgubire pentru imobilele prevăzute la art. 1, situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Fluidizare trafic pe DN 1 km 8+100-17+100 și Centura rutieră în zona de nord a municipiului București - obiect 5B Extindere la patru benzi a Centurii Rutiere a Municipiului București pe sectorul cuprins între km 2+400 și intersecția cu DN 2", suma globală estimată de 3.200 mii lei, alocată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în limita sumelor aprobate cu această destinație potrivit

Legii bugetului de stat pe anul 2010 nr. 11/2010 , la capitolul 84.01 "Transporturi", titlul "Alte transferuri", poziția "Investiții ale agenților economici cu capital de stat".

Articolul 3

Suma prevăzută la art. 2 se virează de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în termen de cel mult 30 de zile de la data solicitării acesteia, într-un cont bancar deschis pe numele Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. pentru lucrarea de utilitate publică prevăzută la art. 1, în vederea efectuării despăgubirilor în cadrul procedurilor de expropriere, în condițiile legii.

PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
p. Ministrul transporturilor și infrastructurii,
Constantin Dascălu,
secretar de stat
Ministrul finanțelor publice,
Gheorghe Ialomițianu
București, 15 septembrie 2010.
Nr. 969.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.