Decizia nr. 1201/2010

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 64 din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, excepție ridicată de Societatea Comercială "Alprom" -S.A. din Pitești în Dosarul nr. 4.033/109/2009 al Tribunalului Argeș Secția civilă.

La apelul nominal se prezintă personal partea Grigorescu Mirela. Lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul asupra fondului părții prezente, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, considerând că textul de lege criticat nu contravine dispozițiilor din Constituție invocate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 23 aprilie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 4.033/109/2009, Tribunalul Argeș - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 64 din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii. Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială "Alprom" S.A. din Pitești cu prilejul soluționării contestației formulate de Grigorescu Mirela împotriva deciziei de concediere.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că prevederile de lege criticate sunt contrare dispozițiilor art. 21, 24, 44, 45, 53 și 136 din Constituție, precum și ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 24 lit. a) din Carta europeană revizuită. În acest sens, arată că, atâta vreme cât un salariat nu corespunde locului de muncă în care este încadrat, obligativitatea instituită de art. 64 alin. (1) din Codul muncii în sensul că "angajatorul este obligat de a-i propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate compatibile cu pregătirea profesională" reprezintă o îngrădire a drepturilor și intereselor legitime ale angajatorului.

Practic, legea obligă angajatorul să mențină încadrat în muncă un salariat care, prin modul defectuos în care își îndeplinește îndatoririle de serviciu ce îi revin, aduce atingere bunei funcționări a societății la care este angajat. De asemenea, arată că instanțele judecătorești aplică în mod unitar prevederile art. 64 și 65 din Codul muncii, fără a face o diferențiere clară privind situațiile când aceste texte trebuie aplicate.

Tribunalul Argeș - Secția civilă consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituționale. În acest sens, arată că prevederile de lege criticate nu împiedică părțile interesate să se adreseze justiției, acestea putându-se prevala, fără nicio îngrădire, de toate garanțiile procesuale care condiționează dreptul la un proces echitabil. De asemenea, arată că exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate nu trebuie absolutizată, legiuitorul fiind îndreptățit să stabilească conținutul și limitele dreptului de proprietate, potrivit art. 44 alin. (1) din Legea fundamentală. În sfârșit, menționează că exercitarea liberei inițiative și accesul persoanei la o activitate economică se pot realiza doar "în condițiile legii", după cum prevede art. 45 din Constituție.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, susținerile părții prezente, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 64 din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, dispoziții potrivit cărora: "(1) În cazul în care concedierea se dispune pentru motivele prevăzute la art. 61 lit. c) și d), precum și în cazul în care contractul individual de muncă a încetat de drept în temeiul art. 56 lit. f), angajatorul are obligația de a-i propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea profesională sau, după caz, cu capacitatea de muncă stabilită de medicul de medicină a muncii.

(2) În situația în care angajatorul nu dispune de locuri de muncă vacante potrivit alin. (1), acesta are obligația de a solicita sprijinul agenției teritoriale de ocupare a forței de muncă în vederea redistribuirii salariatului, corespunzător pregătirii profesionale și/sau, după caz, capacității de muncă stabilite de medicul de medicină a muncii.

(3) Salariatul are la dispoziție un termen de 3 zile lucrătoare de la comunicarea angajatorului, conform prevederilor alin. (1), pentru a-și manifesta în scris consimțământul cu privire la noul loc de muncă oferit.

(4) În cazul în care salariatul nu își manifestă consimțământul în termenul prevăzut la alin. (3), precum și după notificarea cazului către agenția teritorială de ocupare a forței de muncă conform alin. (2), angajatorul poate dispune concedierea salariatului.

(5) În cazul concedierii pentru motivul prevăzut la art. 61 lit. c) salariatul beneficiază de o compensație, în condițiile stabilite în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în contractul individual de muncă, după caz."

Autorul excepției consideră că prevederile de lege criticate sunt contrare următoarelor dispoziții din Constituție: art. 21 privitor la accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, art. 24 referitor la dreptul la apărare, art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți și art. 136 referitor la proprietate. De asemenea, consideră că sunt încălcate prevederile art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 24 lit. a) din Carta socială europeană.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că textele de lege criticate instituie măsuri de protecție a salariaților aplicabile în acele situații în care au intervenit factori obiectivi, care împiedică ocuparea în continuare a postului deținut, dar care nu sunt cauzate din culpa salariaților. Astfel, atât împrejurările ce țin de starea de sănătate a salariatului, cât și cele care rezultă din necorespunderea sa profesională, intervenite pe parcursul derulării contractului individual de muncă, cât și cele care sunt urmare a reintegrării în funcția ocupată a unui salariat concediat anterior nelegal sau pentru motive neîntemeiate nu sunt imputabile salariatului. În acest context, trebuie precizat că necorespunderea profesională nu se identifică cu abaterea disciplinară, ci apare fie ca urmare a intrării în vigoare a unor acte normative care impun condiții suplimentare față de cele cerute inițial, la momentul când salariatul a fost angajat, fie ca urmare a lipsei perfecționării profesionale, în condițiile în care legea nu instituie o obligație de perfecționare, fie chiar ca urmare a reducerii capacității de muncă, apărută însă pe parcursul executării contractului de muncă. În atare condiții, legiuitorul a considerat că salariatul trebuie să beneficieze de șansa de a ocupa un post adecvat pregătirii și capacității sale de muncă în cadrul unității sau într-o altă unitate.

Reglementarea acestor măsuri de protecție nu aduce atingere dreptului angajatorului de a se adresa instanțelor de judecată pentru apărarea drepturilor și intereselor legitime și nici dreptului de a beneficia de un proces echitabil. De altfel, singurul argument invocat de autorul excepției din această perspectivă este cel referitor la practica instanțelor de judecată care extind incidența art. 64 din Codul muncii și asupra art. 65 din același act normativ. Acesta nu reprezintă însă o problemă de constituționalitate, ci una de aplicare a legii, care ține de competența instanțelor de judecată.

În ceea ce privește critica referitoare la restrângerea dreptului de proprietate privată și a libertății economice, Curtea constată că acestea nu sunt drepturi absolute, Constituția consacrând dreptul persoanei de a se bucura de exercițiul lor în limitele stabilite de lege. Firește, aceste limite trebuie să fie justificate de temeiuri obiective și să aibă un caracter rezonabil și proporțional cu obiectivul urmărit. În situația de față, restrângerea drepturilor angajatorilor este justificată de necesitatea asigurării protecției drepturilor salariaților. În același timp, angajatorul nu este obligat să facă eforturi care ar depăși posibilitățile sale ori ar implica un efort disproporționat. Astfel, el este ținut să ofere un loc de muncă adecvat numai în măsura în care acesta există în unitatea sa, iar, în caz contrar, să faciliteze obținerea, prin intermediul agenției teritoriale de ocupare a forței de muncă, a unui post de muncă într-o altă unitate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 64 din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, excepție ridicată de Societatea Comercială "Alprom" -S.A. din Pitești în Dosarul nr. 4.033/109/2009 al Tribunalului Argeș - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 30 septembrie 2010.