Decizia nr. 1529/2010

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Marieta Safta - prim-magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 alin. 1 și 4, art. 70 alin. 2, art. 171 alin. 1 și ale art. 224 alin. 1 și 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Istvan Balla în Dosarul nr. 1.955/255/2009 al Judecătoriei Marghita.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, arătând că dispozițiile legale criticate nu încalcă prevederile constituționale invocate de autorul excepției.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 9 februarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 1.955/255/2009, Judecătoria Marghita a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 alin. 1 și 4, art. 70 alin. 2, art. 171 alin. 1 și ale art. 224 alin. 1 și 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Istvan Balla.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile legale criticate încalcă dreptul la un proces echitabil, precum și dreptul la apărare, "atâta timp cât aceste drepturi nu sunt conferite decât după începerea urmăririi penale". Se arată în acest sens că, "în faza actelor premergătoare, făptuitorul, fie personal, fie prin intermediul apărătorului său, nu are dreptul să asiste la niciunul dintre actele care se efectuează până la începerea urmăririi penale". De asemenea, consideră că "toate aceste acte efectuate în cursul urmăririi penale, fără o minimă garanție a dreptului la apărare, nu ar trebui să poată fi valorificate prin intermediul unui proces-verbal, în condițiile art. 224 alin. 3 din Codul de procedură penală". Se apreciază că "dreptul la apărare trebuie să fie recunoscut încă din momentul audierii persoanei bănuite de săvârșirea unei infracțiuni [...], chiar dacă, din punct de vedere formal, nu a fost începută urmărirea penală".

Judecătoria Marghita apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată în cauză este neîntemeiată.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 6 alin. 1 și 4, art. 70 alin. 2, art. 171 alin. 1 și ale art. 224 alin. 1 și 3 din Codul de procedură penală, având următorul cuprins:

- Art. 6 alin. 1 și 4: "Dreptul de apărare este garantat învinuitului, inculpatului și celorlalte părți în tot cursul procesului penal. [...]

Orice parte are dreptul să fie asistată de apărător în tot cursul procesului penal.";

- Art. 70 alin. 2: "Învinuitului sau inculpatului i se aduc apoi la cunoștință fapta care formează obiectul cauzei, încadrarea juridică a acesteia, dreptul de a avea un apărător, precum și dreptul de a nu face nicio declarație, atrăgându-i-se totodată atenția că ceea ce declară poate fi folosit împotriva sa. Dacă învinuitul sau inculpatul dă o declarație, i se pune în vedere să declare tot ce știe cu privire la fapta și la învinuirea ce i se aduce în legătură cu aceasta.";

- Art. 171 alin. 1: "Învinuitul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale și al judecății, iar organele judiciare sunt obligate să-i aducă la cunoștință acest drept";

- Art. 224 alin. 1 și 3: "În vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare. [...]

Procesul-verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă."

În motivarea excepției se invocă prevederile constituționale ale art. 21 alin. (1) și (3) privind liberul acces la justiție și dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 privind dreptul la apărare, precum și ale art. 53 alin. (1) și (2) privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți, cu raportare la art. 6 paragraful 1 și paragraful 3 lit. c) și d) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate astfel cum a fost formulată, se constată că dispozițiile de lege criticate au mai fost supuse controlului Curții, din perspectiva unor critici similare.

Astfel, cu prilejul pronunțării

Deciziei nr. 647 din 28 aprilie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 10 iunie 2009, Curtea Constituțională, respingând ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 alin. 1 și 4, art. 70 alin. 2, art. 171 alin. 1 și art. 224 alin. 1 și 3 din Codul de procedură penală, a statuat, între altele, că "Actele premergătoare au o natură proprie, care nu poate fi identificată sau subsumată naturii precise și bine determinate a altor instituții. Așa cum rezultă din chiar denumirea lor, acestea premerg faza de urmărire penală, având un caracter de anterioritate desprins din scopul instituirii lor, și anume acela de a completa informațiile organelor de urmărire penală, de a verifica informațiile deținute și de a fundamenta convingerea organului de cercetare penală ori procurorului cu privire la oportunitatea începerii ori neînceperii urmăririi penale. Așa fiind, aceste acte, prin conținutul lor, au un caracter sui generis, limitat însă de atingerea scopului. Abia dincolo de această graniță se poate vorbi de o împingere într-un cadru extraprocesual al actelor care trebuie îndeplinite sub hegemonia garanțiilor impuse de faza urmăririi penale. [...] Faptul că aceste acte capătă relevanță juridică prin consemnarea într-un proces-verbal care constituie mijloc de probă nu este de natură a afecta drepturile invocate, cu precădere dreptul la apărare, deoarece partea interesată are la îndemână o suită de garanții procesuale pentru a contesta temeinicia acestora".

Prin

Decizia nr. 141 din 5 octombrie 1999 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 30 noiembrie 1999, pronunțându-se asupra constituționalității art. 6 și art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală, Curtea a reținut că "garantarea dreptului la apărare nu se poate asigura în afara procesului penal, înainte de începerea urmăririi penale, când făptuitorul nu are calitatea procesuală de învinuit sau inculpat. [...] Efectuarea de către organele de urmărire penală a unor acte premergătoare, anterior începerii urmăririi penale, în vederea strângerii datelor necesare declanșării procesului, nu reprezintă momentul începerii procesului penal și se efectuează tocmai pentru a se constata dacă sunt sau nu temeiuri pentru începerea procesului penal". S-a mai reținut, de asemenea, că, deși, "în conformitate cu prevederile art. 224 din Codul de procedură penală, procesul-verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă, dreptul la apărare al învinuitului nu poate fi considerat ca fiind încălcat, pentru că acesta are posibilitatea de a-l combate cu alt mijloc de probă", atunci când instanța ar înțelege să îi dea eficiență.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele deciziilor mai sus menționate, care au fundamentat și soluția pronunțată de Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 995 din 8 iulie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 23 august 2010, cu privire la o excepție de neconstituționalitate similară, își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 alin. 1 și 4, art. 70 alin. 2, art. 171 alin. 1 și ale art. 224 alin. 1 și 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Istvan Balla în Dosarul nr. 1.955/255/2009 al Judecătoriei Marghita.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 25 noiembrie 2010.