Decizia nr. 1437/2010

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000

pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, excepție ridicată de Simion Giurgiu în Dosarul nr. 393/174/2009 al Judecătoriei Agnita - Secția penală.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

La dosar, partea Ministerul Agriculturii - Agenția pentru Plată și Intervenție în Agricultură Sibiu a depus o cerere prin care solicită judecata în lipsă.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 3 februarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 393/174/2009, Judecătoria Agnita - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000

pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, excepție ridicată de Simion Giurgiu.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 44 referitoare la Dreptul de proprietate privată, art. 15 alin. (1) referitoare la universalitatea drepturilor și obligațiilor cetățenilor, art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, art. 24 alin. (1) referitoare la garantarea dreptului la apărare, art. 53 alin. (2) referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 16 referitoare la Egalitatea în drepturi, art. 23 referitoare la Libertatea individuală, art. 11 alin. (1) referitoare la îndeplinirea cu bună-credință de către statul român a obligațiilor ce îi revin din tratatele la care este parte, art. 135 alin. (1) referitoare la economia de piață a României și art. 20 alin. (2) referitoare la prioritatea reglementărilor internaționale în măsura în care acestea conțin dispoziții mai favorabile în ceea ce privește drepturile fundamentale ale omului, deoarece asigură o protecție superioară pentru proprietatea Comunităților Europene, față de proprietatea altor subiecte de drept național sau internațional.

În susținerea acestei ipoteze autorul excepției face trimitere la jurisprudența Curții Constituționale -

Decizia nr. 5 din 4 februarie 1999

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 214 alin. 3 din Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 5 martie 1999 potrivit căreia este încălcat textul constituțional invocat atunci când se asigură o protecție superioară proprietății de stat față de proprietatea privată (prin punerea în mișcare din oficiu a acțiunii penale în situațiile în care subiect pasiv al infracțiunii era statul).

De asemenea, deoarece aspectele legate de elementul material al infracțiunii, rezultatul faptei și subiectul pasiv nu sunt reglementate într-un limbaj univoc, autorul excepției susține că textele criticate nu răspund exigențelor de previzibilitate și precizie, putând da naștere la interpretări arbitrare chiar abuzive.

În sfârșit,

art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000

contravine dispozițiilor art. 20 alin. (2) și art. 135 alin. (1) din Constituție, deoarece, ca o consecință directă a egalității în drepturi a tuturor statelor membre ale Uniunii Europene, ar trebui ca și patrimoniul, cu referire directă la fondurile Comunităților Europene, să fie în mod egal garantat prin legislațiile naționale, atât cu mijloace civile, administrative, contravenționale, cât și prin norme de drept penal.

Judecătoria Agnita - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece prin textul legal criticat nu se încalcă în niciun fel prevederile constituționale referitoare la proprietate ori la libertatea individuală.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstitu ționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000

pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, modificată și completată prin

Legea nr. 161/2003

privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, care au următorul conținut:

- Art. 18^1 : "(1) Folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prin dispozițiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituționale ale art. 44 referitoare la Dreptul de proprietate privată, art. 15 alin. (1) referitoare la universalitatea drepturilor și obligațiilor cetățenilor, art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, art. 24 alin. (1) referitoare la garantarea dreptului la apărare, art. 53 alin. (2) referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 16 referitoare la Egalitatea în drepturi, art. 23 referitoare la Libertatea individuală, art. 11 alin. (1) referitoare la îndeplinirea cu bunăcredință de către statul român a obligațiilor ce îi revin din tratatele la care este parte, art. 135 alin. (1) referitoare la economia de piață a României și art. 20 alin. (2) referitoare la prioritatea reglementărilor internaționale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunțării

Deciziei nr. 552 din 22 aprilie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 434 din 10 iunie 2008, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 , statuând că, "potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție, legiuitorul are libertatea de a stabili prin lege organică infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora.

Acest lucru nu presupune însă uniformitate de reglementare, motiv pentru care, din anumite rațiuni de politică penală ori din considerente ce izvorăsc din realități iminente, Parlamentul poate incrimina, prin lege specială, o anumită conduită susceptibilă de a leza o serie de relații sociale ocrotite.

Așa fiind, dispozițiile legale criticate din

Legea nr. 78/2000 , care reglementează una dintre modalitățile de săvârșire a infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale Comunităților Europene, au fost instituite de legiuitor în vederea ocrotirii relațiilor sociale referitoare la încrederea publică în folosirea sau prezentarea de documente în vederea obținerii de fonduri din bugetul general al instituției europene. Aceasta reprezintă o opțiune de politică legislativă și nu aduce în niciun fel atingere dispozițiilor constituționale invocate în cauză. Astfel, textul de lege criticat se aplică tuturor persoanelor calificate ca subiecți activi și care se află în ipoteza normei, fără nicio discriminare, și, de asemenea, nu încalcă niciuna dintre garanțiile dreptului la un proces echitabil ori dreptul la apărare, partea interesată având deplina libertate de a se prevala de toate acestea.

Cât privește critica referitoare la absența din conținutul reglementării a exigențelor de previzibilitate și precizie, Curtea constată că aceasta nu poate fi primită deoarece textul are o redactare univocă, nefiind susceptibil de o interpretare abuzivă sau arbitrară. De altfel, în Cauza Wingrove contra Marii Britanii, Curtea de la Strasbourg a decis că legea internă pertinentă, care înglobează atât dreptul scris, cât și pe cel nescris, trebuie să fie formulată cu o precizie suficientă pentru a permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, circumstanțele care pot rezultă dintr-un act determinat. Or, nu se poate susține că dispozițiile legale criticate sunt văduvite de o astfel de cerință deoarece acestea nu fac altceva decât să incrimineze uzul de fals comis în scopul circumstanțiat al obținerii de fonduri pe nedrept din bugetul general al Comunităților Europene.

Cât privește pretinsa încălcare a art. 44 din Legea fundamentală, Curtea constată că acesta nu are incidență în cauză, iar dispozițiile art. 135 alin. (1) din Constituție sunt pe deplin respectate de normele legale criticate, care, dimpotrivă, reprezintă o garanție a funcționării unei economii de piață și care nu fac altceva decât să incrimineze uzul de fals comis în scopul circumstanțiat al obținerii de fonduri pe nedrept din bugetul general al Comunităților Europene. De altfel, prin reglementarea criticată nu se urmărește protecția dreptului de proprietate privată, ci protecția unor fonduri ce țin de patrimoniul unei instituții suprastatale, care, din această perspectivă, capătă, în acord cu dispozițiile art. 148 din Constituție, conotațiile unei proprietăți publice distincte.

Introducerea, prin lege specială, a unei noi infracțiuni distincte cu un regim sancționator mai sever al faptelor enumerate în

art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000

nu este de natură a afecta dispozițiile art. 20 alin. (2) referitoare la prioritatea reglementărilor internaționale, deoarece, pe de o parte, aceste prevederi constituționale sunt aplicabile numai în domeniul drepturilor omului și, pe de altă parte, vizează o problemă de aplicare a legii, constând în prioritatea reglementărilor internaționale mai favorabile, aspect care excedează competenței Curții Constituționale.

Prevederile art. 23 din Constituție nu au incidență în cauză, întrucât dispozițiile legale contestate nu dispun cu privire la libertatea individuală."

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură a determina schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele deciziei mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Distinct de acestea, Curtea mai constată că nu poate fi primită susținerea potrivit căreia este afectat dreptul de proprietate prin lipsa uniformității normelor referitoare la protecția proprietății, deoarece, potrivit dispozițiilor legale criticate, nu se suprimă dreptul constituțional, ci, dimpotrivă, se asigură garantarea și ocrotirea acestuia. Jurisprudența Curții Constituționale invocată în susținerea excepției nu este aplicabilă în cauză deoarece în acea situație diferențierea nepermisă a modalității de protecție a proprietății era făcută pe considerente arbitrare, de vreme ce dreptul constituțional era lezat prin aceeași faptă antisocială. Or, potrivit reglementării legale criticate, infracțiunea incriminată vizează un singur tip de proprietate, și anume acela al Comunităților Europene, care nu intră sub incidența art. 44 din Constituția României. Astfel, fiind vorba despre o faptă săvârșită în cadrul unei proceduri de obținere a fondurilor europene, este evident că legiuitorul s-a referit numai la bunurile aparținând Comunităților Europene, iar nu și la bunurile având ca titular persoane fizice sau persoane juridice de drept comun.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000

pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, excepție ridicată de Simion Giurgiu în Dosarul nr. 393/174/2009 al Judecătoriei Agnita - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 4 noiembrie 2010.