Ordin · Ministerul Sănătății

Ordinul nr. 1390/2010

privind aprobarea ghidurilor de practică medicală pentru specialitatea cardiologie

abrogat

Data actului
8 noiembrie 2010
Emitent
Ministerul Sănătății
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 68 din 26 ianuarie 2011
Abrogat
prin Ordinul nr. 337/2025, 14 iulie 2025
Citat de
1 act
Citează
3 acte
Structură
5 articole · 3.854 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Abrogat prin 1

  • Ordinul nr. 337/2025 14 iulie 2025 pentru abrogarea Ordinului ministrului sănătății nr. 1.390/2010 privind aprobarea ghiduril…

Văzând Referatul de aprobare al Direcției asistență medicală nr. Cs.A. 9.134 din 27 august 2010,

având în vedere prevederile

art. 16 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 7 lit. c) din anexa nr. 1A "Regulament de organizare și funcționare al comisiilor de specialitate ale Ministerului Sănătății" la

Ordinul ministrului sănătății nr. 326/2009

privind înființarea comisiilor de specialitate ale Ministerului Sănătății și a Comisiei naționale de transparență, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor

Hotărârii Guvernului nr. 144/2010

privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul sănătății emite următorul ordin:

Articolul 1

Se aprobă ghidurile de practică medicală pentru specialitatea cardiologie, prevăzute în anexele nr. 1-13, după cum urmează:

a) Recomandările Asociației Europene de Ecocardiografie privind standardizarea efectuării, stocării digitale și raportării ecocardiografiilor - anexa nr. 1;

b) Ghidul ESC pentru diagnosticul și tratamentul insuficienței cardiace acute și cronice 2008, partea I - anexa nr. 2;

c) Ghidul ESC pentru diagnosticul și tratamentul insuficienței cardiace acute și cronice 2008, partea a II-a - anexa nr. 3;

d) Algoritmuri de diagnostic și tratament în afecțiunile cardiovasculare - anexa nr. 4;

e) Document de consens clinic al experților Colegiului American de Cardiologie/Societății Europene de Cardiologie asupra cardiomiopatiei hipertrofice - anexa nr. 5;

f) Diagnosticul și tratamentul disecției de aortă - anexa nr. 6;

g) Ghid pentru stimularea cardiacă și terapia de resincronizare - anexa nr. 7;

h) Ghidul european de prevenție a bolilor cardiovasculare în practica clinică: rezumat - anexa nr. 8;

i) Ghid de diagnostic și tratament al hipertensiunii pulmonare arteriale - anexa nr. 9;

j) Raport al comitetului Societății Europene de Cardiologie privind moartea subită cardiacă - anexa nr. 10;

k) Ghid de diagnostic și tratament al bolilor pericardului - anexa nr. 11;

l) Document de consens al experților privind managementul bolilor cardiovasculare în timpul stării de graviditate - anexa nr. 12;

m) Ghid pentru evaluarea și tratamentul valvulopatiilor - anexa nr. 13.

Articolul 2

Anexele vor putea fi accesate pe site-ul Ministerului Sănătății, la adresa www.ms.ro, rubrica "Ghiduri clinice".

Articolul 3

Anexele nr. 1-13*) fac parte integrantă din prezentul ordin.

________

*) Anexele nr. 1-13 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 bis, care se poate achiziționa de la Centrul pentru relații cu publicul al Regiei Autonome "Monitorul Oficial", București, șos. Panduri nr. 1.

Articolul 4

Direcțiile de specialitate ale Ministerului Sănătății, direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, membrii comisiilor de specialitate ale Ministerului Sănătății, unitățile sanitare publice și private, precum și personalul medical implicat în furnizarea de servicii medicale din specialitățile implicate vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 5

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul sănătății,
Cseke Attila
București, 8 noiembrie 2010.
Nr. 1.390.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.