Decizia nr. 1496/2010
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) și alin. (1^1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, precum și a celor ale art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989
prezumat în vigoare
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor "articolului unic pct. 1 și pct. 2 din
privind aprobarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 212/2008
pentru modificarea și completarea
privind taxele judiciare de timbru, precum și a
art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989", excepție ridicată de Rița Gărgărița în Dosarul nr. 10.243/299/2009 al Judecătoriei Sectorului 1 București.
La apelul nominal răspunde Gheorghe Tara, în calitate de mandatar, pentru partea Veronica Magdalena Tara, lipsă fiind autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul părții prezente, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă, întrucât aspectele invocate de autorul excepției nu reprezintă o veritabilă critică de neconstituționalitate.
După închiderea dezbaterilor, se prezintă autorul excepției Rița Gărgărița, care depune note scrise la dosar.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 16 februarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 10.243/299/2009, Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a "articolului unic pct. 1 și pct. 2 din
privind aprobarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 212/2008
pentru modificarea și completarea
privind taxele judiciare de timbru, precum și a
art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989", excepție ridicată de Rița Gărgărița într-o cauză civilă având ca obiect o acțiune în constatare.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că, prin modificarea adusă
prin noul act normativ, respectiv prin
Legea nr. 276/2009 , s-a ajuns la o limitare evidentă a accesului la justiție, acesta devenind doar un drept teoretic. Datorită taxelor stabilite de stat într-un cuantum exagerat în sarcina justițiabilului, practic persoana interesată nu se mai poate adresa instanței de judecată. În acest sens, apreciază că noua lege nu are niciun suport în realitatea economică concretă, iar modificările aduse legislației privind taxele judiciare de timbru sunt neconstituționale, prin raportare la dispozițiile constituționale ale art. 21 alin. (1) și (2), art. 53, art. 56 și ale art. 124 alin. (2).
Cu privire la prevederile
art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 , autorul excepției își manifestă nemulțumirea față de maniera în care s-a desfășurat litigiul, apreciind că "nu se poate accepta să fie în continuare victime ale imperfecțiunii legilor".
Judecătoria Sectorului 1 București consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că stabilirea obligației de plată și a cuantumului taxelor judiciare de timbru nu reprezintă o îngrădire a accesului liber la justiție, iar prin
cuantumul taxelor judiciare de timbru a fost actualizat și s-au clarificat controversele juridice existente cu privire la caracterul evaluabil sau neevaluabil al unor acțiuni, cum sunt cele în constatare, precum și referitor la obligația de timbrare a acestor cereri. Cu privire la
art. 24 din Legea nr. 10/2001 , apreciază că acest text de lege stabilește o prezumție legală relativă, care poate fi răsturnată prin proba contrară făcută de alte persoane care invocă un drept asupra imobilului naționalizat, respectându-se dreptul la un proces echitabil, precum și dreptul de proprietate al acestor persoane.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, referitor la prevederile privind taxele judiciare de timbru, este invocată jurisprudența în materie a Curții Constituționale, și anume
sau
Decizia nr. 210/2002 . Cu privire la pretinsa neconstituționalitate a
art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 , arată că acest text de lege instituie o prezumție legală relativă cu privire la întinderea dreptului de proprietate asupra imobilului și cu privire la identitatea proprietarului, prin raportare la elemente obiective. Această prezumție poate fi însă răsturnată prin proba contrară de partea adversă, ceea ce este de natură a respecta dreptul la un proces echitabil.
Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituționale. În acest sens, referitor la reglementarea de lege criticată privind taxele judiciare de timbru, invocă jurisprudența instanței de contencios constituțional, respectiv
deciziile nr. 1.587/2009
și nr. 50/2010, iar în ceea ce privește prevederile
art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 , apreciază că acestea nu contravin normelor constituționale cuprinse în art. 16, art. 21, art. 24 și art. 44, apreciind că celelalte dispoziții invocate din Legea fundamentală nu au incidență în cauză.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate, așa cum a fost invocat de autorul excepției și stabilit prin încheierea de sesizare a Curții Constituționale, îl constituie prevederile articolului unic pct. 1 și pct. 2 din
privind aprobarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 212/2008
pentru modificarea și completarea
privind taxele judiciare de timbru, precum și cele ale
art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
În realitate, din examinarea succesiunii actelor normative, Curtea constată că obiectul excepției de neconstituționalitate asupra căruia urmează a se pronunța îl constituie prevederile
art. 2 alin. (1) și alin. (1^1) din Legea nr. 146/1997
privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, lege modificată și completată prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 212/2008 , ordonanță aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 276/2009 , precum și prevederile
art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005.
Prevederile de lege criticate din
au următorul conținut:
- Art. 2: "(1) Acțiunile și cererile evaluabile în bani, introduse la instanțele judecătorești, se taxează astfel:
a) până la valoarea de 50 lei - 6 lei;
b) între 51 lei și 500 lei - 6 lei + 10% pentru ce depășește 50 lei;
c) între 501 lei și 5.000 lei - 51 lei + 8% pentru ce depășește 500 lei;
d) între 5.001 lei și 25.000 lei - 411 lei + 6% pentru ce depășește 5.000 lei;
e) între 25.001 lei și 50.000 lei - 1.611 lei + 4% pentru ce depășește 25.000 lei;
f) între 50.001 lei și 250.000 lei - 2.611 lei + 2% pentru ce depășește 50.000 lei;
g) peste 250.000 lei - 6.611 lei + 1% pentru ce depășește 250.000 lei.
(1^1) Dispozițiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și cererilor privind declararea nulității, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui act juridic patrimonial, precum și cererilor privind constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial; cererea privind repunerea părților în situația anterioară este scutită de taxă de timbru dacă este accesorie cererii privind declararea nulității, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea actului juridic patrimonial.";
-
Articolul 24
din Legea nr. 10/2001 : "(1) În absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.
(2) În aplicarea prevederilor alin. (1) și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar."
Autorul excepției susține că prevederile
art. 2 alin. (1) și alin. (1^1) din Legea nr. 146/1997
contravin dispozițiilor constituționale ale art. 21 alin. (1) și (2) privind accesul liber la justiție, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 56 referitoare la contribuțiile financiare, precum și celor ale art. 124 alin. (2) potrivit cărora justiția este unică, imparțială și egală pentru toți. În ceea ce privește
art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 , autorul excepției consideră că acesta contravine art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1) privind accesul liber la justiție, art. 23 alin. (1) referitoare la libertatea individuală, art. 24 care consacră dreptul la apărare, art. 29 alin. (1) și (2) referitoare la libertatea conștiinței, art. 30 alin. (1) și (2) privind libertatea de exprimare, art. 31 alin. (1) și (2) referitoare la dreptul la informație, art. 44 alin. (1), (2), (3), (7) și (8) referitoare la protecția proprietății private, art. 46 privind dreptul la moștenire, art. 48 privind familia și art. 49 referitoare la protecția copiilor și a tinerilor.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că nu pot fi primite criticile autorului, deoarece acesta deduce neconstituționalitatea reglementărilor criticate din modul de reglementare și de interpretare a acestora.
Astfel, acesta apreciază că noua lege prin care s-a modificat
nu are niciun suport în realitatea economică concretă, iar modificările aduse legislației privind taxele judiciare de timbru sunt neconstituționale, instituindu-se o limitare evidentă a accesului la justiție, care devine astfel doar un drept teoretic. Totodată, susține că, datorită taxelor stabilite de stat într-un cuantum exagerat în sarcina justițiabilului, practic persoana interesată nu se mai poate adresa instanței de judecată.
Cu privire la prevederile
art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 , Curtea reține că autorul excepției nu formulează o veritabilă critică de neconstituționalitate, ci, în realitate, este vorba de o problemă de apreciere a circumstanțelor concrete ce conturează fondul litigiului. Acesta își manifestă, mai exact, nemulțumirea față de maniera în care s-a desfășurat litigiul, apreciind că "nu se poate accepta să fie în continuare victime ale imperfecțiunii legilor".
Așa fiind, Curtea constată că asemenea critici nu intră în sfera sa de competență, deoarece, potrivit
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , instanța de contencios constituțional se pronunță numai asupra conformității cu Legea fundamentală a actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului.
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 2 alin. (1) și alin. (1^1) din Legea nr. 146/1997
privind taxele judiciare de timbru, și a celor ale
art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepție ridicată de Rița Gărgărița în Dosarul nr. 10.243/299/2009 al Judecătoriei Sectorului 1 București.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 18 noiembrie 2010.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Daniela Ramona Marițiu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.