Decizia nr. 1489/2010

Augustin Zegrean - președinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (1), art. 7 alin. (1), art. 10 alin. (1) și

art. 13 alin. (1), (2) și (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2007

privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte comerciale, excepție ridicată de Societatea Comercială "Fruit Experience" - S.R.L. din Baia Mare în Dosarul nr. 3.993/182/2010 al Judecătoriei Baia Mare - Secția civilă și care formează obiect al Dosarului nr. 3.267D/2010 al Curții Constituționale.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

Prin Încheierea din 26 mai 2010, pronunțată în Dosarul nr. 3.993/182/2010, Judecătoria Baia Mare - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (1), art. 7 alin. (1), art. 10 alin. (1) și

art. 13 alin. (1), (2) și (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2007

privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte comerciale.

Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială "Fruit Experience" - S.R.L. din Baia Mare într-un dosar având ca obiect soluționarea unei cereri privind emiterea unei ordonanțe de plată.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în principal, că prevederile art. 2 alin. (1) din ordonanța de urgență încalcă dispozițiile constituționale cuprinse în art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, în art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare și în art. 44 alin. (1) privind dreptul de proprietate privată, întrucât permite instanței de judecată să soluționeze cauza doar pe baza susținerilor subiective ale creditoarei, fără ca debitoarea să poată administra probe în apărare. Reglementarea acțiunii în anulare vine în contradicție cu prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât nu asigură un proces echitabil pentru toate părțile.

Cu referire la dispozițiile art. 7 alin. (1) din ordonanța de urgență, autorul excepției arată că acestea împiedică exercitarea dreptului la apărare și asigurarea dreptului la un proces echitabil, deoarece soluționarea cererii creditoarei se face pe baza actelor depuse și a explicațiilor date de părți, iar emiterea unui titlu executoriu în urma unui proces sumar și executarea acestuia încalcă prevederile constituționale privind dreptul de proprietate.

Autorul excepției susține că expresia "declarațiile părților" prevăzută de art. 10 alin. (1) din ordonanța de urgență este neclară, susceptibilă de îngrădirea dreptului la apărare. Se mai arată că nu se justifică limitarea mijloacelor de probă admise în cadrul acestei proceduri numai la înscrisuri. În opinia autorului excepției, înmânarea de îndată a ordonanței de plată echivalează cu pronunțarea judecătorului înainte de a administra orice probe.

Autorul consideră că art. 13 alin. (1), alin. (2) și alin. (5) din ordonanța de urgență încalcă dispozițiile art. 21 alin. (3) privind accesul liber la justiție, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare și art. 44 alin. (1) privind dreptul la proprietate privată din Constituție.

Se apreciază că art. 13 alin. (1) din ordonanța de urgență nu precizează dacă cererea în anulare pe care o reglementează este sau nu o cale de atac, dacă face parte din procedura contencioasă sau dacă, dimpotrivă, face parte din procedura necontencioasă și nu indică probele care pot fi administrate; însă dacă s-ar reține că este vorba numai de probe cu înscrisuri, autorul susține că acest fapt contravine exigențelor asigurării unui proces echitabil. De asemenea, această prevedere încalcă și principiul egalității în drepturi prin instituirea unui termen de atac mai scurt decât în cazul litigiilor de drept comun.

Pe de altă parte, autorul excepției consideră că textul art. 13 alin. (5) din actul normativ criticat permite creditorilor să ajungă în situația în care ar putea abuza de drepturile conferite de ordonanța de urgență, încălcând principiul dreptului la apărare și pe cel al egalității în drepturi.

Autorul a mai precizat că se creează o situație inegală între debitorul din procedura somației de plată și pârâtul din procesele comerciale de drept comun prin faptul că se prevede o singură cale de atac.

Judecătoria Baia Mare - Secția civilă consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 2 alin. (1), art. 7 alin. (1), art. 10 alin. (1) și

art. 13 alin. (1), (2), (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2007

privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 31 octombrie 2007, prevederi care au următorul conținut:

- Art. 2 alin. (1): "Prezenta ordonanță de urgență se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte comerciale.";

- Art. 7 alin. (1): "Pentru soluționarea cererii, judecătorul dispune citarea părților, potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă referitoare la pricinile urgente, pentru explicații și lămuriri, precum și pentru a stărui în efectuarea plății sumei datorate de debitor ori pentru a se ajunge la o înțelegere a părților asupra modalităților de plată. Citația va fi înmânată părții cu 3 zile înaintea termenului de judecată.";

- Art. 10 alin. (1): "În cazul în care, ca urmare a verificării cererii pe baza înscrisurilor depuse, a declarațiilor părților, precum și a celorlalte probe administrate, constată că cererea este întemeiată, instanța emite o ordonanță de plată, în care se precizează suma și termenul de plată.";

- Art. 13: "(1) Împotriva ordonanței de plată debitorul poate formula cerere în anulare, în termen de 10 zile de la data comunicării acesteia.

(2) Cererea în anulare se soluționează de către instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță. [...]

(5) Hotărârea prin care a fost respinsă cererea în anulare este irevocabilă.".

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 21 privind liberul acces la justiție, art. 24 privind dreptul la apărare și art. 44 privind dreptul de proprietate.

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constată următoarele:

I. Excepția de neconstituționalitate care privește

art. 13 alin. (1), (2) și (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2007

este inadmisibilă, textul criticat neavând legătură cu cauza, întrucât la momentul ridicării excepției de neconstituționalitate nici măcar nu s-a emis ordonanța de plată.

Or, cererea în anulare este o cale de atac împotriva acestei ordonanțe, iar excepția de neconstituționalitate nu poate privi o eventualitate, interesul celui ce ridică excepția trebuind să fie născut, actual și direct. În aceste condiții, această prevedere legală criticată nu îndeplinește condiția legăturii cu cauza prevăzută de

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 . A admite că un atare text ar avea legătură cu cauza ar însemna ca în anumite faze procesuale să se poată ridica excepții de neconstituționalitate care să vizeze alte faze procesuale, ceea ce este inadmisibil.

II. Curtea constată că asupra constituționalității dispozițiilor art. 2 alin. (1), art. 7 alin. (1) și

art. 10 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2007 , Curtea s-a pronunțat în repetate rânduri, exemplu fiind

Decizia nr. 700 din 25 mai 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 415 din 22 iunie 2010,

Decizia nr. 1.480 din 10 noiembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 20 ianuarie 2010,

Decizia nr. 1.001 din 7 octombrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 18 noiembrie 2008, sau

Decizia nr. 1.116 din 16 octombrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 19 noiembrie 2008. Cu acele prilejuri, Curtea a stabilit că " Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2007

a fost adoptată pentru a stabili măsuri pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată asumate prin contracte comerciale și pentru stabilirea unei proceduri simplificate de soluționare a acțiunilor în justiție având ca obiect asemenea obligații. Or, potrivit art. 126 din Constituție, competența instanțelor de judecată și procedura în fața acestora se stabilesc prin lege, precum ordonanța criticată. Prevederile de lege criticate sunt în sensul aplicării principiului rolului activ al judecătorului, care, la soluționarea pricinilor în primă instanță, are obligația de a încerca împăcarea părților. Faptul că, potrivit

art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2007 , judecătorul citează părțile pentru explicații și lămuriri și stăruie în efectuarea plății sumei datorate nu înseamnă ca acesta se antepronunță, întrucât hotărârea se va da numai după ce judecătorul va analiza toate probele aflate la dosar, inclusiv cele propuse de debitor. Mai mult, art. 2 din ordonanță prevede că procedura reglementată de acest act normativ vizează exclusiv creanțele certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte comerciale, iar art. 10 dispune că ordonanța de plată se va emite numai în urma verificării cererii pe baza înscrisurilor depuse, a declarațiilor părților, precum și a celorlalte probe administrate, instanța constatând că cererea este întemeiată".

Soluția și considerentele deciziilor pronunțate sunt aplicabile și în cauza de față, deoarece nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

I. Respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 13 alin. (1), (2) și (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2007

privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte comerciale, excepție ridicată de Societatea Comercială "Fruit Experience" - S.R.L. din Baia Mare în Dosarul nr. 3.993/182/2010 al Judecătoriei Baia Mare - Secția civilă.

II. Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (1), art. 7 alin. (1) și

art. 10 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2007

privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte comerciale, excepție ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 11 noiembrie 2010.