Instrucțiunile nr. 2/2011
privind decontarea navetei cadrelor didactice
prezumat în vigoare
În conformitate cu
Hotărârea Guvernului nr. 81/2010
privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, cu modificările ulterioare,
în temeiul art. 105 alin. (2) lit. (f), art. 276 și
art. 304 alin. (14) din Legea educației naționale nr. 1/2011 , precum și al art. 4 din
Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 3.753/2011
privind aprobarea unor măsuri tranzitorii în sistemul național de învățământ,
ministrul educației, cercetării, tineretului și sportului emite prezenta instrucțiune.
Articolul 1
Personalului didactic din unitățile de învățământ de stat, care nu dispune de locuință și căruia nu i se poate oferi o locuință corespunzătoare în localitatea unde are postul, i se vor deconta cheltuielile pe mijloacele de transport în comun, din localitatea de reședință la locul de muncă și de la locul de muncă în localitatea de reședință. În cazul în care nu există mijloace de transport în comun între localitatea de reședință și sediul unității de învățământ, urmează a i se deconta contravaloarea a 7,5 l benzină Premium la 100 km parcurși, dacă transportul se face cu autoturismul proprietate personală. În cazul în care există mijloc de transport în comun, dar personalul didactic preferă să circule cu autoturismul proprietate personală, urmează a se deconta contravaloarea abonamentului lunar pe respectivul mijloc de transport în comun. Atunci când transportul mai multor cadre didactice se face cu un singur autoturism, plata se face numai posesorului autoturismului respectiv. Decontarea sau plata echivalentă costurilor de transport se va efectua de către autoritățile administrației publice locale din unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află unitatea de învățământ la care își desfășoară activitatea cadrul didactic, în urma solicitărilor adresate autorităților administrației publice locale, astfel:
a) decontarea contravalorii călătoriei pe mijloacele de transport în comun prin depunerea la sfârșitul fiecărei luni de activitate a biletelor de călătorie sau a abonamentului, iar decontarea contravalorii corespunzătoare a 7,5 l benzină Premium la 100 km parcurși, prin depunerea la sfârșitul fiecărei luni de activitate a documentelor justificative eliberate de unitatea de învățământ, care certifică efectuarea transportului cu autoturismul proprietate personală;
b) solicitarea contravalorii călătoriei efectuate cu mijloacele de transport în comun sau a contravalorii corespunzătoare a 7,5 l benzină Premium la 100 km parcurși, pentru cei care își asigură transportul cu autoturismul proprietate personală, ca urmare a pontajului zilnic efectuat de conducerea unității de învățământ.
Articolul 2
Consiliul de administrație al unității de învățământ propune, lunar, spre aprobare consiliului local drepturile bănești aferente personalului didactic care solicită cheltuieli de deplasare.
Articolul 3
Personalului didactic din unitățile de învățământ conexe, care nu dispune de locuință în localitatea unde are postul, i se decontează cheltuielile de transport. Decontarea sau plata echivalentă costurilor de transport se va efectua de unitatea de învățământ conexă la care își desfășoară activitatea cadrul didactic, respectându-se prevederile art. 1.
Articolul 4
Instituțiile de învățământ superior pot asigura, integral sau parțial, din surse proprii, transportul și cazarea cadrelor didactice care domiciliază în alte localități.
Articolul 5
Direcțiile de specialitate din cadrul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, inspectoratele școlare județene/al municipiului București, unitățile de învățământ, instituțiile de învățământ superior și autoritățile administrației publice locale duc la îndeplinire prezenta instrucțiune.
Articolul 6
Prezenta instrucțiune se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul educației, cercetării, tineretului și sportului, Daniel Petru Funeriu București, 17 februarie 2011. Nr. 2.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.