Decizia nr. 1616/2010

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent-șef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 177-183 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Valeriu Pâciu în Dosarul nr. 23.731/3/2007 al Curții de Apel București - Secția a VI-a comercială.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudența instanței de contencios constituțional.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 10 martie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 23.731/3/2007, Curtea de Apel București - Secția a VI-a comercială a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 177-183 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Valeriu Pâciu.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că procedura reglementată de dispozițiile art. 177-183 din Codul de procedură civilă - verificarea de scripte - încalcă prevederile constituționale cuprinse în art. 21 alin. (3), întrucât nu dă posibilitatea părții care contestă înscrisul de a-l examina în vederea stabilirii autenticității sale și a corespondenței cu realitatea a celor consemnate, împrejurare ce este de natură a compromite dreptul la un proces echitabil.

Curtea de Apel București - Secția a VI-a comercială consideră că nu se impunea sesizarea Curții Constituționale, întrucât nu se poate reține incidența textelor legale criticate asupra fondului cauzei, culpa aparținând apelantului care nu a înțeles să respecte dispozițiile legale care îi ofereau posibilitatea de a determina caracterul incident al prevederilor legale cu privire la fondul cauzei. Însă, având în vedere decizia de casare pronunțată de completul de recurs, instanța a dispus, conform

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate invocate. Instanța nu a formulat opinie cu privire la temeinicia criticilor.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2),

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 177-183 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:

- Art. 177: "Acela căruia i se opune un înscris sub semnătură privată este dator, fie să recunoască, fie să tăgăduiască scrisul ori semnătura.

Moștenitorii sau urmașii în drepturi ai aceluia de la care se pretinde a fi înscrisul pot declara că nu cunosc scrisul sau semnătura acestuia.";

- Art. 178: "Când una din părți declară că nu recunoaște fie scrisul, fie semnătura, instanța va păși la verificarea înscrisului.

Spre acest sfârșit, președintele instanței va obliga pe cel căruia i se atribuie scrierea sau semnătura să scrie și să semneze sub dictarea sa, părți din înscris.

Refuzul de a scrie va putea fi socotit ca o recunoaștere a scrisului.";

- Art. 179: "Dacă instanța, după verificarea înscrisului cu scrisul sau semnătura făcută în fața ei sau cu alte înscrisuri, nu este lămurită, va dispune ca verificarea să se facă prin expert, obligând părțile să depună de îndată înscrisuri pentru verificare.

Se primesc ca atare:

1. înscrisurile autentice;

2. înscrisurile private, netăgăduite de părți;

3. partea din înscris netăgăduită;

4. scrisul sau semnătura făcută înaintea instanței.

Înscrisurile depuse pentru verificare vor fi semnate de președinte, grefier și părți.

Părțile iau cunoștință de înscrisuri în ședință.";

- Art. 180: "Dacă una din părți declară că scrisul sau semnătura este falsă și cealaltă parte nu este de față, instanța va dispune înfățișarea părților în persoană, la alt termen, când partea care a invocat înscrisul va arăta mijloacele sale de apărare și va depune înscrisul pentru verificare.

(2) Părțile vor fi reprezentate și prin mandatari cu procură specială, dacă dovedesc o împiedicare bine întemeiată.";

- Art. 181: "Președintele va constata, prin proces-verbal, starea materială a înscrisului defăimat, dacă există pe el ștersături, adăugiri sau îndreptări, apoi îl va semna, spre neschimbare și-l va încredința grefei, după ce va fi semnat de grefier și de părți.

Dacă părțile nu vor sau nu pot să semneze, se va face arătare în procesul-verbal.";

- Art. 182: "La ziua sorocită, președintele întreabă partea care a înfățișat înscrisul dacă înțelege să se folosească de el.

Dacă partea lipsește, nu voiește să răspundă sau declară că nu se mai folosește de înscris, acesta va fi înlăturat.

Dacă partea care a defăimat înscrisul ca fals lipsește sau nu voiește să răspundă sau nu stăruie în declarație, înscrisul va fi socotit ca recunoscut.";

- Art. 183: "Dacă partea care defaimă înscrisul ca fals arată pe autorul sau complicele falsului, instanța poate suspenda judecata pricinii, înaintând înscrisul procurorului împreună cu procesul-verbal ce se va încheia."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituție potrivit cărora părțile au dreptul la un proces echitabil.

Analizând critica de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile de lege criticate referitoare la posibilitatea instanței de judecată, în cazul în care partea căreia i se atribuie înscrisul nu recunoaște fie scrisul, fie semnătura, de a dispune verificarea actului sub semnătură privată nu contravin dreptului părților de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor legitime, de a beneficia de un proces echitabil și de judecarea acestuia într-un termen rezonabil.

Prevederile de lege criticate reprezintă norme de procedură a căror reglementare este de competența exclusivă a legiuitorului, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție.

De altfel, cu privire la competența instanței de a hotărî asupra admisibilității unei probe, Curtea, prin

Decizia nr. 665 din 12 iunie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008, a statuat că "în ceea ce privește competența recunoscută instanței de a hotărî asupra admisibilității unei probe, în funcție de pertinența și concludența sa, aceasta este un corolar firesc și necesar al învestirii sale cu soluționarea cauzei pe care este ținută să o finalizeze printr-o hotărâre legală și temeinică. Dincolo de rațiunile care impun și justifică o atare prerogativă, consacrarea ei nu relevă însă niciun fine de neconstituționalitate [...]".

Aceste considerente reținute de Curte în decizia menționată sunt valabile și în argumentarea constituționalității prevederilor de lege criticate în cauza de față.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 177-183 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Valeriu Pâciu în Dosarul nr. 23.731/3/2007 al Curții de Apel București - Secția a VI-a comercială.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 16 decembrie 2010.