Decizia nr. 117/1998

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Gabor Kozsokar - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent.

Pe rol, soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă, invocată de Parchetul General de pe lângă Curtea Suprema de Justiție în Dosarul nr. 2.471/1996 al Curții Supreme de Justiție - Secția civilă.

Președintele declara dezbaterile deschise.

La apelul nominal răspunde Purcariu Petru, prin avocat Dochitescu Adriana. Lipsește Consiliul Local al Municipiului Lugoj, pentru care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei. Fața de declarația părților că nu au cereri de formulat, se constata cauza în stare de judecată și se da cuvântul în fond părților.

Luând cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepției invocate, arătând ca dispozițiile art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale, deoarece transfera în competența părților litigante atribuții care, potrivit art. 130 din Constituție, aparțin Ministerului Public.

Avocatul solicita admiterea excepției de neconstituționalitate cu motivarea ca dispozițiile art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale, întrucât, potrivit prevederilor art. 130 din Constituție, declararea recursului în anulare constituie o prerogativa ce aparține exclusiv procurorului general.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Curtea Suprema de Justiție - Secția civilă, prin Încheierea din 4 martie 1998, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă, ridicată de Parchetul General de pe lângă Curtea Suprema de Justiție.

În motivarea excepției, Parchetul General de pe lângă Curtea Suprema de Justiție susține ca dispozițiile atacate contravin prevederilor art. 128 și 130 din Constituție, întrucât, din moment ce declararea recursului în anulare constituie o prerogativa care aparține exclusiv procurorului general, ca reprezentant al Ministerului Public, este firesc ca retragerea acestei cai extraordinare de atac de către initiatorul ei, conform art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă, sa reprezinte un exercițiu al acelorași atribuții, la indemana aceluiași subiect calificat, cu efect de stingere a litigiului respectiv. Prevederea atacată este neconstitutionala deoarece transfera în competența părților litigante atribuții care, potrivit art. 130 din Constituție, constituie apanajul exclusiv al Ministerului Public și se exercită prin procurorii constituiți în parchete, incalcandu-se astfel ordinea de drept.

Exprimandu-și opinia, instanța de judecată apreciază ca excepția de neconstituționalitate invocată nu este intemeiata, deoarece, în temeiul principiului disponibilității, părțile pot "să-și manifeste dreptul de dispoziție cu privire la dreptul subiectiv, iar negarea acestui drept echivaleaza cu încălcarea principiului liberului acces la justiție".

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, s-au solicitat puncte de vedere președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece, cu privire la dispozițiile art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin decizii definitive care, potrivit prevederilor art. 25 din Legea nr. 47/1992 și ale art. 145 alin. (2) din Constituție, sunt obligatorii și produc efecte numai pentru viitor.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale atacate, raportate la prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

În temeiul art. 144 lit. c) din Constituție și al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea este competența să soluționeze excepția de neconstituționalitate invocată.

Potrivit art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă, "până la închiderea dezbaterilor procurorul general își poate retrage motivat recursul în anulare. În acest caz, părțile din proces pot cere continuarea judecații".

Acest text a fost atacat integral, de mai multe ori, cu excepția de neconstituționalitate, Curtea pronunțându-se, pentru prima oara, prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 22 octombrie 1996, în sensul că dispozițiile sale sunt constituționale. În considerentele acestei decizii s-a reținut ca "art. 330^4 din Codul de procedură civilă arata condițiile în care procurorul general își poate retrage recursul în anulare și consacra, totodată, dreptul părților din proces de a stărui pentru continuarea judecații. Or, prin aceste prevederi nu poate fi pusă în discuție nici o situație conflictuala cu dispozițiile Constituției". Decizia nu a fost atacată cu recurs în ceea ce privește dispozițiile art. 330 4 , astfel ca ea a rămas definitivă.

Faptul ca întregul text a fost declarat constituțional nu a împiedicat părțile, în alte cauze, sa invoce excepția de neconstituționalitate a aceluiași text, Curtea mentinand, prin deciziile pronunțate, aceeași soluție de constituționalitate, întrucât nu au intervenit elemente noi care să facă necesară reconsiderarea practicii sale.

Cu privire la dispozițiile art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă, Curtea s-a pronunțat și prin deciziile nr. 67 și 68 din 16 aprilie 1998, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 195 din 26 mai 1998, respingând aceasta excepție. Pentru a se pronunța aceasta soluție s-a reținut, în esenta, ca textele care reglementează recursul în anulare, inclusiv art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă, nu contravin art. 125 și 128 din Constituție, deoarece faptul ca o cale de atac, care se poate exercita numai de către procurorul general, este continuată, în caz de renunțare a acestuia, la cererea uneia dintre părți, nu este o problemă de constituționalitate, ci de opțiune legislativă care nu poate fi cenzurata de justiția constituțională. S-a reținut, de asemenea, ca posibilitatea părții interesate de a cere continuarea judecării recursului în anulare, în cazul în care procurorul general l-a retras, nu contravine nici unei prevederi constituționale, deoarece art. 128 și 130 din Constituție nu sunt afectate, iar exercitarea recursului în anulare s-a făcut în condițiile legii și partea nu va putea susține un alt motiv decât cel invocat de procurorul general, dar, desigur, în lumina intereselor sale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă, invocată de Parchetul General de pe lângă Curtea Suprema de Justiție în Dosarul nr. 2.471/1996 al Curții Supreme de Justiție - Secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 29 septembrie 1998.