HG nr. 226/2011
privind stabilirea valorii totale a ajutorului financiar în avans pentru depozitarea privată a cărnii de porc
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Stă la baza 1
- HG nr. 1044/2012 24 octombrie 2012 (prevederi anume) privind darea în administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a unui sect…
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 (prevederi anume) CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al
art. 28 din Legea bugetului de stat pe anul 2011 nr. 286/2010 ,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Valoarea totală a ajutorului financiar stabilit în avans pentru depozitarea privată a cărnii de porc este în limita sumei de 1,3 milioane euro, cursul de schimb fiind cel anunțat de Banca Centrală Europeană, potrivit prevederilor
Regulamentului (CE) nr. 1.913/2006
al Comisiei din 20 decembrie 2006 de stabilire a normelor de aplicare a sistemului agromonetar al euro în sectorul agricol și de modificare a anumitor regulamente, cu modificările și completările ulterioare.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, denumită în continuare APIA, este autoritatea competentă pentru aplicarea măsurii de acordare a ajutorului financiar pentru depozitarea privată a cărnii de porc.
Articolul 2
Se acordă ajutor financiar operatorilor care, într-un termen de 90/120/150 de zile, retrag de pe piață o cantitate de carne de porc, fixată în prealabil, proaspătă sau refrigerată, pe care o congelează și o mențin în stoc, fără schimbarea depozitului, în perioada prevăzută în contract, care poate fi de 90/120/150 de zile.
Finanțarea sumelor aprobate de către APIA, ce reprezintă ajutorul financiar pentru depozitarea privată a cărnii de porc, se asigură ca sprijin financiar aferent Fondului european de garantare agricolă - FEGA și se prefinanțează din sumele alocate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2011 din venituri din privatizare, în conformitate cu prevederile
art. 28 din Legea bugetului de stat pe anul 2011 nr. 286/2010
și ale
art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 65/2011
privind reglementarea unor măsuri financiare temporare pentru stimularea gradului de absorbție a fondurilor alocate pentru agricultură aferente schemelor de plăți directe și pentru măsuri de piață în agricultură.
Articolul 3
Perioada de depunere a cererilor privind ajutorul financiar pentru depozitarea privată a cărnii de porc este stabilită la art. 3 din
Regulamentul (UE) nr. 68/2011
al Comisiei din 28 ianuarie 2011 de stabilire a valorii ajutorului în avans pentru depozitarea privată a cărnii de porc și se încheie în conformitate cu procedura prevăzută la art. 195 alin. (2) din
Regulamentul (CE) nr. 1.234/2007
al Consiliului din 22 octombrie 2007 de instituire a unei organizări comune a piețelor agricole și privind dispoziții specifice referitoare la anumite produse agricole ("Regulamentul unic OCP"), cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 4
Prevederile prezentei hotărâri se aplică persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale și întreprinderilor familiale constituite potrivit prevederilor
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008
privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, cu modificările ulterioare, și/sau persoanelor juridice, plătitoare de TVA, denumite operatori, care îndeplinesc condițiile prevăzute în
Regulamentul (CE) nr. 826/2008
al Comisiei din 20 august 2008 de stabilire a normelor comune de acordare a ajutorului pentru depozitarea privată a anumitor produse agricole, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 5
Lista categoriilor de produse eligibile pentru ajutor financiar, sumele corespunzătoare și perioadele de depozitare, potrivit anexei la
Regulamentul (UE) nr. 68/2011
al Comisiei, sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul 6
APIA elaborează metodologia de aplicare a măsurii, ghidul solicitantului, formularistica de solicitare, înregistrare, centralizare, procedurile de acordare a ajutorului pentru depozitarea privată a cărnii de porc, cu respectarea prevederilor
Regulamentului (CE) nr. 826/2008
al Comisiei, cu modificările și completările ulterioare, și ale
Regulamentului (UE) nr. 68/2011
al Comisiei, documente ce se aprobă prin decizie de către directorul general al APIA.
APIA pune la dispoziția solicitanților formularistica și documentația necesare aplicării corecte a măsurii de acordare a ajutorului pentru depozitarea privată a cărnii de porc și le afișează pe site-ul oficial al APIA.
*
Prezenta hotărâre este conformă prevederilor
Regulamentului (CE) nr. 1.234/2007
al Consiliului din 22 octombrie 2007 de instituire a unei organizări comune a piețelor agricole și privind dispoziții specifice referitoare la anumite produse agricole ("Regulamentul unic OCP"), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 299 din 16 noiembrie 2007, cu modificările și completările ulterioare, ale
Regulamentului (CE) nr. 885/2006
al Comisiei din 21 iunie 2006 de stabilire a normelor de aplicare a
Regulamentului (CE) nr. 1.290/2005
în ceea ce privește autorizarea agențiilor de plăți și a altor entități, precum și lichidarea conturilor FEGA și FEADR, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 171 din 23 iunie 2006, cu modificările și completările ulterioare, ale
Regulamentului (CE) nr. 826/2008
al Comisiei din 20 august 2008 de stabilire a normelor comune de acordare a ajutorului pentru depozitarea privată a anumitor produse agricole, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 223 din 21 august 2008, cu modificările și completările ulterioare, și ale
Regulamentului (UE) nr. 68/2011
al Comisiei din 28 ianuarie 2011 de stabilire a valorii ajutorului în avans pentru depozitarea privată a cărnii de porc, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 26 din 29 ianuarie 2011.
PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: ──────────────── Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Valeriu Tabără Ministrul finanțelor publice, Gheorghe Ialomițianu București, 9 martie 2011. Nr. 226.
Anexa LISTA
categoriilor de produse eligibile pentru ajutor financiar, sumele corespunzătoare și perioadele de depozitare *Font 8* ┌──────────────┬─────────────────────┬────────────────────┬───────────────────┬────────────────────────┐ │Categoria │ Produse pentru │Cuantumul ajutorului│Cantități pentru │Valoarea totală a │ │de produse │care se acordă ajutor│pentru o perioadă │care se solicită │ ajutorului │ │ │ │de depozitare de │ajutor pentru │ (euro) │ │ │ │ (euro/tonă) │depozitarea │ │ │ │ │ │privată a cărnii │ │ │ │ │ │de porc │ │ │ │ │ │ (tone) │ │ ├──────────────┼─────────────────────┼─────┬───────┬──────┼─────┬──────┬──────┼─────────┬───────┬──────┤ │ │ │90 de│120 de │150 de│90 de│120 de│150 de│90 de │120 de │150 de│ │ │ │zile │zile │zile │zile │zile │zile │zile │zile │zile │ ├──────────────┼─────────────────────┼─────┼───────┼──────┼─────┼──────┼──────┼─────────┼───────┼──────┤ │Categoria 1 │Semicarcase fără │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ex 0203 11 10 │picioarele │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │anterioare, coadă, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │rinichi, diafragmă și│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │măduva spinării*(1) │ 376 │ 398 │ 420 │ 650 │ - │ - │ 244.40│ - │ - │ ├──────────────┼─────────────────────┼─────┼───────┼──────┼─────┼──────┼──────┼─────────┼───────┼──────┤ │Categoria a │Jamboane │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │2-a │Spete │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ex 0203 12 11 │Părți anterioare │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ex 0203 12 19 │Spinări cu sau fără │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ex 0203 19 11 │ceafă ori numai ceafă│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ex 0203 19 13 │separată, spinări cu │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │sau fără cotlet │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │*(2),*(3) │ 416 │ 435 │ 455 │ 485│ - │ - │ 201.760│ - │ - │ ├──────────────┼─────────────────────┼─────┼───────┼──────┼─────┼──────┼──────┼─────────┼───────┼──────┤ │Categoria a │Jamboane, spete, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │3-a │părți anterioare, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ex 0203 19 55 │spinări cu sau fără │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ceafă ori numai ceafă│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │separată, spinări cu │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │sau fără cotlet, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │dezosate*(2),*3) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ 459 │ 479 │ 499 │ 400 │ 850 │ - │ 183.600│407.150│ - │ ├──────────────┼─────────────────────┼─────┼───────┼──────┼─────┼──────┼──────┼─────────┼───────┼──────┤ │Categoria a │Piept, întreg sau │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │4-a │tăiat │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ex 0203 19 15 │dreptunghiular │ 343 │ 362 │ 381 │ 105 │ 550 │ - │ 36.015│199.100│ - │ ├──────────────┼─────────────────────┼─────┼───────┼──────┼─────┼──────┼──────┼─────────┼───────┼──────┤ │Categoria a │Piept, întreg sau │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │5-a │tăiat dreptunghiular,│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ex 0203 19 55 │fără șorici și coaste│ 369 │ 389 │ 408 │ 20 │ - │ - │ 7.380│ - │ - │ ├──────────────┼─────────────────────┼─────┼───────┼──────┼─────┼──────┼──────┼─────────┼───────┼──────┤ │Categoria a │Părți tranșate din │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │6-a │"mijloc", cu sau fără│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ex 0203 19 55 │șorici sau grăsime, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │dezosate*(4) │ 373 │ 395 │ 416 │ 20 │ - │ - │ 7.460│ - │ - │ └──────────────┴─────────────────────┴─────┴───────┴──────┴─────┴──────┴──────┴─────────┴───────┴──────┘ ____________ *(1) Se poate acorda ajutor și pentru semicarcase sub formă de bucăți Wiltshire, adică fără cap, maxilar superior, falcă, picioare, coadă, osânză, rinichi, mușchi file, omoplat, stern, coloana vertebrală, os pelvian și diafragmă. *(2) Spinările și ceafa pot avea sau nu șorici, dar stratul de grăsime de pe acestea nu poate depăși 25 mm grosime. *(3) Cantitatea contractată poate conține orice combinație din produsele menționate. *(4) Prezentate în același fel ca și produsele încadrate la codul CN 0210 19 20. ___________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.