Raportul nr. 1117/2011
privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Național Liberal - Organizația Județeană Argeș
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1) și
art. 36 alin. (1), (5) și (6) din Legea nr. 334/2006
privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, și cu Calendarul misiunii de control pe anul 2011, aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, precum și cu notificarea misiunii de control, în perioada 21-28 februarie 2011 s-a efectuat controlul finanțării Partidului Național Liberal - Organizația Județeană Argeș pentru anul 2010.
Constatări:
Veniturile Partidului Național Liberal - Organizația Județeană Argeș au fost obținute din cotizațiile membrilor de partid în sumă de 68.436,00 lei și donații de la persoane fizice în valoare de 63.893,00 lei.
Aceste venituri au fost evidențiate în conturile contabile prevăzute prin
Ordinul ministrului economiei și finanțelor nr. 1.969/2007
privind aprobarea reglementărilor contabile pentru persoanele juridice fără scop patrimonial, cu modificările ulterioare.
Din documentele prezentate s-a constatat că evidența încasărilor și plăților în numerar s-a ținut cu ajutorul registrului de casă, document de înregistrare operativă a încasărilor și plăților în numerar, care s-a întocmit pe baza documentelor justificative.
Au fost întocmite formularele pentru evidența cotizațiilor, precum și formularele pentru evidența donațiilor, conform
Hotărârii Guvernului nr. 749/2007
pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a
privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, cu modificările ulterioare.
Nu au fost constatate deficiențe ce puteau fi sancționate contravențional.
București, 23 martie 2011. Nr. 1.117.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.