Raport · Autoritatea Electorală Permanentă

Raportul nr. 1238/2011

privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Democrat Liberal - Organizația Județeană Gorj

prezumat în vigoare

Data actului
23 martie 2011
Emitent
Autoritatea Electorală Permanentă
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 211 din 28 martie 2011
Citează
4 acte
Structură
0 articole · 2.215 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1) și

art. 36 alin. (1), (5) și (6) din Legea nr. 334/2006

privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, și cu Calendarul misiunii de control pe anul 2011, aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, precum și cu notificarea misiunii de control, în perioada 21-28 februarie 2011 s-a efectuat controlul finanțării Partidului Democrat Liberal - Organizația Județeană Gorj pentru anul 2010.

Constatări:

Veniturile Partidului Democrat Liberal - Organizația Județeană Gorj au fost obținute din cotizațiile membrilor de partid în sumă de 31.879,00 lei, donații în valoare de 49.364,00 lei primite de la persoane fizice, dobânzi bancare în valoare de 9,29 lei și din închirierea spațiilor aflate în patrimoniu propriu pentru organizarea birourilor parlamentare în suma de 13.100,46 lei.

Nu au fost membri care au plătit în anul 2010 cotizații a căror valoare însumată să depășească baremul de 10 salarii minime brute pe țară.

Sumele provenite din cotizații s-au încasat numai în numerar, pe bază de chitanță.

Evidența contabilă a fost condusă potrivit

Legii contabilității nr. 82/1991 , republicată, și a

Ordinului ministrului economiei și finanțelor nr. 1.969/2007

privind aprobarea reglementărilor contabile pentru persoanele juridice fără scop patrimonial, cu modificările ulterioare.

Au fost respectate prevederile

Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 2.861/2009

pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, potrivit căruia persoanele juridice fără scop patrimonial au obligația să efectueze inventarierea generală a elementelor de activ și pasiv cel puțin o dată pe an.

Nu au fost constatate deficiențe ce puteau fi sancționate contravențional.

București, 23 martie 2011.
Nr. 1.238.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.