Ordin · Ministerul Muncii

Ordinul nr. 9/1972

cu privire la aprobarea Normativului Republican pentru acordarea echipamentului de protecție și a echipamentului de lucru, precum și a instrucțiunilor de aplicare SUPLIMENT LA REVISTA "PROTECȚIA MUNCII" nr. 1-2

prezumat în vigoare

Data actului
23 iunie 1972
Emitent
Ministerul Muncii
Publicat în
Buletinul Oficial nr. 1 din 23 iunie 1972
Citează
1 act
Structură
2 articole · 14.942 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Articolul 1

Se aprobă Normativul Republican pentru acordarea echipamentului de lucru precum și Instrucțiunile de aplicare a normativului care fac parte integrantă din acesta.

Articolul 2

Normativul Republican pentru acordarea echipamentului de protecție și a echipamentului de lucru intră în vigoare cu începere de la 1 ianuarie 1972.

Pe aceeași dată încetează aplicabilitatea Normativului Republican experimental și a completărilor și modificărilor aduse acestuia în perioada de experimentare.

INSTRUCȚIUNI

DE APLICARE A NORMATIVULUI REPUBLICAN PENTRU ACORDAREA ECHIPAMENTULUI

DE PROTECȚIE ȘI A ECHIPAMENTULUI DE LUCRU

I. Dispozițiuni cu caracter general

În conformitate cu dispozițiunile legale în vigoare, dotarea angajaților cu echipament de protecție constituie o obligație a unităților socialiste, în vederea prevenirii accidentelor de muncă și a imbolnavirilor profesionale. Echipamentul de lucru se acordă pentru condiții de muncă în care are loc o uzura prematura sau murdarie excesiva a efectelor personale.

Acordarea echipamentului de protecție și a echipamentului de lucru se face în conformitate cu "Normativul republican pentru acordarea echipamentului de protecție și a echipamentului de lucru" elaborat de Ministerul Muncii, pe baza propunerilor ministerelor și celorlalte organe centrale, precum și a datelor obținute ca urmare a aplicării experimentale în cursul anului 1971.

Normativul republican constituie un cadru general pentru acordarea echipamentului de protecție și de lucru, conducerile unităților socialiste avînd obligația să asigure aplicarea prevederilor acestuia în condițiile concrete de desfășurare a activității la fiecare loc de muncă.

Pentru a asigura o aplicare unitară a prevederilor Normativului republican, se va ține seama de următoarele:

1. Dotarea stabilită în Normativul republican pentru fiecare meserie are un caracter maximal. Acordarea unui anumit sortiment de echipament prevăzut în normativ nu este obligatorie decît în măsura în care este justificat de condițiile în care se desfășoară procesul de producție la locul de muncă respectiv. În cazul în care unii angajați nu-și desfășoară în mod permanent activitatea în condiții care impun o anumită dotare, acestora li se va acorda echipamentul respectiv conform prevederilor referitoare la lucrări intimplatoare sau de intervenție din prezentele instrucțiuni (pct. 2).

Conducerea unității are obligația sa stabilească, cu avizul comitetului sindicatului, și sa aducă la cunoștința angajaților, dotarea prevăzută pentru fiecare meserie, în raport cu condițiile în care aceasta se efectuează.

2. Angajații care executa lucrări intimplatoare sau de intervenții în condiții diferite de cele pentru care au fost dotati, vor primi sortimentele de echipament necesare, de protecție și de lucru, astfel ca executarea lucrărilor respective să se efectueze în condiții de deplina securitate.

Dotarea în aceste cazuri se face cu caracter temporar și este stabilită de conducerea unității, respectiv a secțiilor și sectoarelor de producție.

3. Angajații care conduc direct sectoarele de producție (maiștri, ingineri, tehnicieni, etc.) și care își desfășoară activitatea în aceleași condiții ca și muncitorii vor primi echipamentul de protecție al meseriei, specialitatii sau funcției de la locul de muncă unde lucrează. Maiștrilor, precum și tehnicienilor care conduc direct formațiuni de lucru li se va acorda și echipamentul de lucru al meseriei, specialitatii sau funcției de la locurile de muncă respective. În industria miniera și la executarea altor lucrări cu caracter minier, aceasta prevedere se extinde la întregul personal care lucrează efectiv în subteran.

4. Personalul de îndrumare și control, inclusiv din cadrul unității, se doteaza cu echipament de protecție în raport cu condițiile de la locurile de muncă în care urmează să-și desfășoare activitatea de îndrumare și control. Prin excepție, celor care exercită aceasta activitate în lucrările miniere subterane, li se va acorda atît echipament de protecție cît și echipament de lucru. Acordarea acestui echipament se face cu caracter temporar, pe durata activității pe care o desfășoară la locurile de muncă respective. În acest scop, se vor prevedea la inventarul unității sau al secțiilor sortimentele de echipament necesare pentru dotarea personalului menționat mai sus.

5. Personalul de cercetare din institute, centre, întreprinderi etc., precum și cel din instituțiile de învățămînt care efectuează lucrări de cercetare sau lucrări practice în laborator și care nu este prevăzut în mod distinct în normativ, va fi dotat cu echipament de protecție stabilit pentru laborantii de diferite specialități incluși în normativ, sau cu echipamentul de protecție prevăzut pentru meseria de profil din domeniul în care se efectuează cercetarea. La acordarea echipamentului de protecție pentru personalul de cercetare se va ține seama de prevederile prezentelor instrucțiuni, referitoare la criteriile de stabilire a condițiilor în care se desfășoară activitatea.

6. Elevii și studenții care efectuează practica în producție, precum și cei care se califica la locul de muncă, beneficiază de echipamentul de protecție acordat meseriilor, specialitatilor și funcțiilor de la locurile de muncă în care vor lucra.

7. Brigadierii și șefii de echipa neprevazuti în mod distinct în normativ, fiind muncitori care au și anumite sarcini de coordonare, vor fi dotati ca și ceilalți membrii ai brigazii sau echipei, cu echipamentul de protecție și de lucru prevăzut pentru meseria și condițiile în care lucrează.

8. În cazurile în care unele meserii se exercită în condiții care duc la un grad înalt de nocivizare a echipamentului de protecție sau la o murdarie excesiva a echipamentului de lucru, pentru a se asigura o mai buna întreținere a acestuia, conducerile întreprinderilor vor putea acorda 2 bucăți din sortimentele respective (salopete, halate, pantaloni cu pieptar, combinezoane contra prafului etc.) cu dublarea duratei prevăzute pentru o singura bucata. De asemenea, la meseriile pentru care s-a prevăzut ca echipament de protecție sau de lucru unul din următoarele sortimente: salopeta, halat, combinezon, pantaloni cu pieptar, acestea avînd aceeași funcție, vor putea fi schimbate între ele, ținînd seama de condițiile de securitate, respectiv de pericolul prinderii imbracamintei de către organe de mașini în mișcare. Asemenea schimbări se pot face și între costumul vatuit și vesta vatuita.

9. Angajații care executa în mod permanent doua meserii care se desfășoară în condiții diferite vor fi dotati conform prevederilor de la meseria de baza și li se vor acorda în plus eventualele sortimente suplimentare prevăzute la cealaltă meserie.

10. În unitățile la care s-a aprobat program de lucru prelungit, durata normală se va reduce proporțional cu timpul lucrat în plus. Numărul de ore lucrate în plus săptămînal se va raporta la 48 ore, obținîndu-se procentul de reducere a duratei. Aceasta prevedere nu se aplică unităților care obțin aprobări pentru efectuarea unui număr limitat de ore suplimentare.

11. În Normativul republican, anumite sortimente de echipament au fost prevăzute în mod generic, fără a se preciza tipul necesar unor condiții determinate de lucru. Astfel s-au prevăzut "cizme de protecție" și în cadrul acestei prevederi unitățile vor stabili dacă în anumite locuri sînt necesare cizme scurte sau lungi, cizme rezistente la produse petroliere, la grăsimi etc. În același mod se va proceda și în cazurile cînd se prevăd "manusi de protecție", putindu-se acordă: manusi chirurgicale sau antiacide, imblanite, rezistente la produse petroliere, dar și palmare sau chiar degetare. Situația este similară cînd prevederile se referă la "ochelari de protecție", "sort de protecție", "masca de protecție", "casca de protecție".

12. Conducerea unității pe măsura asigurării necesarului, va putea acorda, în locul bocancilor obisnuiti prevăzuți cu echipament de protecție sau de lucru, bocanci cu bombeu metalic, ca un mijloc suplimentar de protecție. De asemenea, în locurile unde exista pericol de alunecare, bocancii cu talpa de cauciuc vor putea fi înlocuiți cu bocanci cu talpa de piele.

13. În unitățile în care exista pericolul unor degajari masive de substanțe toxice pe întreg teritoriul uzinei, conducerile unităților respective, cu aprobarea forului tutelar, vor putea asigura dotarea cu masti de protecție a tuturor angajaților.

14. Unitățile din industria zahărului care folosesc muncitori pe o perioadă limitată pentru campania de lucru, le vor putea acorda acestora echipamentul contra frigului (costum vatuit) în perioada de iarna, ca echipament de protecție, care rămîne proprietatea întreprinderii.

15. Normativul republican nu abroga prevederile de dotare stabilite pe baza altor acte normative, ca de exemplu: H.C.M. nr. 541/1960, prin care se reglementează acordarea echipamentului de protecție sanitară a produselor alimentare; H.C.M. nr. 741/1961, care reglementează regimul de lucru cu surse radioactive; H.C.M. nr. 169/1963, care reglementează acordarea de echipament pompierilor special angajați și celor voluntari etc.

La unele din meseriile sau funcțiile dotate în conformitate cu H.C.M. nr. 541/1960 s-a prevăzut și în "Normativul republican" o dotare suplimentară impusa de prevenirea accidentelor de muncă și a imbolnavirilor profesionale. În aceasta situație, la locurile de muncă unde este necesar, sortimentele prevăzute în "Normativul republican" se acordă suplimentar și cumulat, cu cele prevăzute în ambele acte normative speciale. Sortimentele prevăzute în ambele acte normative se acordă o singură dată, conform prevederilor din actul normativ special.

II. Criterii pentru stabilirea condițiilor de acordare a echipamentului

1. Dotarea cu echipament pentru o anumită condiție se face numai în cazurile în care procesul tehnologic impune desfășurarea activității în condiția respectiva. De exemplu, echipamentul prevăzut pentru condițiile: "frig" sau "intemperii" se va acorda numai în cazurile în care procesul tehnologic se desfășoară efectiv și nu este întrerupt din cauza frigului sau intemperiilor.

2. La încadrarea într-una din condițiile prevăzute în Normativul republican, se vor avea în vedere următoarele:

- Pentru "lucru cu substanțe nocive", să se acorde echipamentul prevăzut numai angajatului care lucrează în locuri de muncă unde în procesul tehnologic se folosesc sau se degaja substanțe nocive, cu care acesta vine în contact direct. La stabilirea dotării, conducerile unităților vor acorda diferențiat sortimentele prevăzute în condiția respectiva, în raport cu gradul în care angajații vin în contact cu substanțe nocive.

- Pentru "medii de pulberi" sau "zgomot", echipamentul prevăzut se va acorda la acele locuri de muncă la care nivelul noxelor respective depășește chiar și cu intermitenta limitele maxime admise.

- Pentru "medii umede", se va acorda echipamentul de protecție cînd umezeala rezultă din procesul tehnologic (lucru cu lichide, paste semisolide, lucru în apa etc.) sau din condițiile permanente de lucru (exploatări subterane cu infiltratii de apa etc.). În cazul în care "mediul umed" este rezultatul unor intemperii, care obliga angajatul sa circule în anumite perioade prin zone cu noroi sau apa (pe santiere), se va acorda încălțămintea prevăzută în normativ ca echipament de lucru.

- Pentru "frig", se va acorda echipamentul prevăzut numai angajatului care prin natura procesului tehnologic este obligat sa lucreze în exterior sau în părți neincalzite, în perioada noiembrie - martie, sau sa lucreze în instalații generatoare de frig, indiferent de anotimp. Pentru lucru în instalații generatoare de frig sau în subteran, temperatura de referința este de maximum + 10 grade Celsius.

- Pentru "radiatii calorice", se va acorda salopeta ignifugata numai la locurile de muncă unde exista pericol de aprindere, deoarece aceasta salopeta nu are rol de ecran termic la temperaturi ridicate. Bocancii cu talpa din lemn, se vor acorda numai dacă temperatura platformei de lucru depășește frecvent + 40 grade Celsius. La meseriile pentru care la condiția "radiatii calorice" s-a prevăzut dotarea cu maieu și chiloti, sau camasa și indispensabili din pinza, acordarea acestor sortimente se va face numai dacă temperatura locului de muncă depășește + 30 grade Celsius permanent. Pentru lucru în subteran, temperatura de referința este de + 28 grade Celsius.

3. La cumularea unor condiții (medii umede și lucru cu substanțe nocive etc.), sortimentele de echipament cu aceleași funcții care s-au prevăzut la ambele condiții se vor acorda o singură dată.

4. Înlocuirea unor sortimente cu funcții de protecție cu altele care nu au acest caracter nu este permisă. De exemplu: bocancii cu talpa din lemn nu pot fi înlocuiți cu bocancii obisnuiti, combinezonul contra prafului cu salopeta din doc etc., deoarece în acest caz nu mai au rol de protecție, ci reprezintă echipament de lucru.

III. Măsuri pentru utilizarea și întreținerea echipamentului

1. Echipamentul de protecție și echipamentul de lucru vor fi utilizate exclusiv în timpul programului de lucru.

2. Unitățile socialiste au obligația să asigure curatarea, denocivizarea și repararea echipamentului de protecție. Caracteristicile unor sortimente de echipament care au importanța deosebită pentru prevenirea accidentelor de muncă (centuri de siguranță, masti, manusi și încălțăminte electroizolanta, manusi de protecție etc.) vor fi verificate periodic, inclusiv cele care sînt în dotarea angajaților.

3. Angajatului căruia i se desface contractul de muncă sau este transferat în alta întreprindere i se va retrage echipamentul de protecție, chiar dacă duratele prevăzute au expirat. De asemenea, pentru echipamentul de lucru i se va retine diferența neamortizata din contribuția întreprinderii la achiziționarea echipamentului respectiv, care rămîne în proprietatea angajatului. Suma reținută va reprezenta diferența între timpul normat și cel scurs pînă la părăsirea întreprinderii.

DISPOZIȚII FINALE

1. În cazul apariției unor meserii neprevăzute în normativ, precum și a unor condiții de muncă, unitățile vor solicita prin forul tutelar, completarea de către Ministerul Muncii a prevederilor Normativului republican. Pînă la primirea aprobării, unitățile vor putea acorda, cu caracter temporar, echipamentul necesar.

2. Prezentele instrucțiuni fac parte integrantă din Normativul republican pentru acordarea echipamentului de protecție și a echipamentului de lucru.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.