Decizia nr. 126/2011

Articolul 44

49 din Legea nr. 317/2004

fac parte din cap. IV "Atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii", secțiunea 4 "Atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii în domeniul răspunderii disciplinare a magistraților", și au fost modificate și completate prin

art. II pct. 1-5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2009

pentru modificarea

Legii nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor și pentru modificarea și completarea

Legii nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, ordonanță publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 26 iunie 2009, după cum urmează: art. II pct. 1 a modificat art. 45, art. II pct. 2 a introdus art. 45^1, art. II pct. 3 a modificat art. 46, art. II pct. 4 a introdus alin. (2^1) la art. 47, iar art. II pct. 5 a introdus alin. (4) la art. 47.

Astfel, textele de lege criticate au în prezent următorul cuprins:

- Art. 305 din Codul de procedură civilă: "În instanța de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepția înscrisurilor, care pot fi depuse până la închiderea dezbaterilor.";

-

Articolul 2

din Legea nr. 304/2004 : "(1) Justiția se înfăptuiește în numele legii, este unică, imparțială și egală pentru toți.

(2) Justiția se realizează prin următoarele instanțe judecătorești:

a) Înalta Curte de Casație și Justiție;

b) curți de apel;

c) tribunale;

d) tribunale specializate;

e) instanțe militare;

f) judecătorii.";

-

Articolul 32

din Legea nr. 304/2004 : "(1) La începutul fiecărui an, în materie penală se stabilesc două complete de 5 judecători formate numai din judecători din cadrul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

(2) În alte materii decât cea penală se stabilesc la începutul fiecărui an două complete de 5 judecători.

(3) În compunerea completelor prevăzute la alin. (2) intră, de regulă, judecători specializați, în funcție de natura cauzei.

(4) Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție aprobă compunerea completelor de 5 judecători. Judecătorii care fac parte din aceste complete sunt desemnați de președintele sau, în lipsa acestuia, de vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Schimbarea membrilor completelor se face în mod excepțional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

(5) Completul de 5 judecători este prezidat de președintele sau vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție. În lipsa acestora, completul poate fi prezidat de un președinte de secție desemnat în acest scop de președintele sau, în lipsa acestuia, de vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

(6) Cauzele care intră în competența completelor prevăzute la alin. (1) și (2) vor fi repartizate aleatoriu în sistem informatizat.";

-

Articolul 44

din Legea nr. 317/2004 : "(1) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește, prin secțiile sale, rolul de instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și a procurorilor, pentru faptele prevăzute în

Legea nr. 303/2004 , republicată.

(2) Secția pentru judecători are rolul de instanță disciplinară și pentru magistrații-asistenți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție.";

-

Articolul 45

din Legea nr. 317/2004 : "(1) Acțiunea disciplinară se exercită de comisiile de disciplină ale Consiliului Superior al Magistraturii.

(2) Comisiile de disciplină pot fi sesizate de Inspecția judiciară sau se pot sesiza din oficiu în legătură cu abaterile disciplinare ale judecătorilor și procurorilor.

(3) Comisiile de disciplină sunt formate din 3 inspectori ai Serviciului de inspecție judiciară pentru judecători și, respectiv, 3 inspectori ai Serviciului de inspecție judiciară pentru procurori.

(4) Membrii comisiilor de disciplină nu pot desfășura pe perioada mandatului decât activitate specifică acestei calități și sunt înlocuiți de membri supleanți în situațiile în care, din motive întemeiate, nu pot participa la soluționarea lucrărilor.

(5) Membrii comisiilor de disciplină și membrii supleanți sunt numiți de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, pentru un mandat de un an, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.";

-

Articolul 45

^1 din Legea nr. 317/2004 : "(1) Orice persoană interesată, inclusiv conducătorii instanțelor sau ai parchetelor, poate semnala Inspecției judiciare aspecte în legătură cu activitatea ori conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, cu încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori cu săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare.

(2) Orice semnalare privind activitatea necorespunzătoare a judecătorilor și procurorilor, greșit îndreptată la instanțe sau parchete, va fi înaintată Inspecției judiciare în termen de 5 zile de la înregistrare.

(3) Aspectele semnalate sunt supuse unor verificări prealabile efectuate de inspectorii din cadrul Serviciului de inspecție judiciară pentru judecători, respectiv ai Serviciului de inspecție judiciară pentru procurori, în cadrul cărora se stabilește dacă există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare.

(4) Dacă în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, rezultatul se comunică direct persoanei care a formulat sesizarea și persoanei vizate de sesizare.

(5) În cazul în care se constată că există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, Serviciul de inspecție judiciară pentru judecători, respectiv Serviciul de inspecție judiciară pentru procurori sesizează comisia de disciplină corespunzătoare.";

-

Articolul 46

din Legea nr. 317/2004 : "(1) În vederea exercitării acțiunii disciplinare este obligatorie efectuarea cercetării disciplinare, care se dispune potrivit art. 45 alin. (2), în termen de maximum 10 zile de la data sesizării.

(2) Cercetarea disciplinară se efectuează de inspectorii din cadrul Serviciului de inspecție judiciară pentru judecători, respectiv din cadrul Serviciului de inspecție judiciară pentru procurori.

(3) În cadrul cercetării disciplinare se stabilesc faptele și urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârșite, precum și orice alte date concludente din care să se poată aprecia asupra existenței sau inexistenței vinovăției. Ascultarea celui în cauză și verificarea apărărilor judecătorului sau procurorului cercetat sunt obligatorii. Refuzul judecătorului sau procurorului cercetat de a face declarații sau de a se prezenta la cercetări se constată prin proces-verbal și nu împiedică încheierea cercetării. Judecătorul sau procurorul cercetat are dreptul să cunoască toate actele cercetării și să solicite probe în apărare.

(4) Cercetarea disciplinară se desfășoară cu respectarea dispozițiilor legale referitoare la informațiile clasificate și la protecția datelor cu caracter personal.

(5) Cercetarea disciplinară se suspendă atunci când împotriva judecătorului sau procurorului cercetat s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru aceeași faptă.

(6) Organul de urmărire penală este obligat să comunice Consiliului Superior al Magistraturii într-un termen rezonabil actul prin care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale.

(7) Suspendarea se dispune de comisia de disciplină, prin rezoluție.

(8) Suspendarea operează până când soluția pronunțată în cauza care a motivat suspendarea a devenit definitivă. Dispozițiile alin. (6) se aplică în mod corespunzător.

(9) Cercetarea prealabilă se efectuează în termen de 30 de zile de la data dispunerii acesteia, cu excepția situației în care intervine suspendarea. Comisia de disciplină poate dispune prelungirea termenului, cu cel mult 30 de zile, dacă există motive întemeiate care justifică această măsură.

(10) În cazul în care, înainte de sesizarea secției, comisia de disciplină constată că sunt necesare verificări suplimentare, solicită completarea cercetării disciplinare. Rezultatul verificărilor suplimentare este înaintat comisiei de disciplină în cel mult 30 de zile de la data la care s-a dispus completarea verificărilor.

(11) În termen de 20 de zile de la primirea rezultatului cercetării disciplinare sau, după caz, a rezultatului verificărilor suplimentare, comisia de disciplină, în cazul în care consideră că se justifică, sesizează secția corespunzătoare în vederea soluționării acțiunii disciplinare.

(12) În cazul în care comisia de disciplină consideră că exercitarea acțiunii disciplinare nu se justifică, dispune clasarea. Rezoluția se comunică persoanelor indicate la art. 45^1 alin. (4) și inspectorului judiciar care a efectuat cercetarea.

(13) Împotriva soluției de clasare poate fi formulată contestație de persoana indicată la art. 45^1 alin. (1), de persoana vizată sau de inspectorul judiciar care a efectuat cercetarea la secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, în termen de 30 de zile de la comunicarea rezoluției.

(14) Acțiunea disciplinară poate fi exercitată în termenul de prescripție de cel mult un an de la data la care fapta a fost cunoscută.";

-

Articolul 47

din Legea nr. 317/2004 : "(1) În procedura disciplinară în fața secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii, citarea judecătorului sau procurorului împotriva căruia se exercită acțiunea disciplinară este obligatorie. Judecătorul sau procurorul poate fi reprezentat de un alt judecător ori procuror sau poate fi asistat ori reprezentat de un avocat.

(2) Judecătorul sau procurorul și, după caz, reprezentantul ori avocatul său au dreptul să ia cunoștință de toate actele dosarului și pot solicita administrarea de probe în apărare.

(2^1) Dispozițiile art. 46 alin. (5) și (6) se aplică în mod corespunzător. Suspendarea se dispune, prin încheiere, de secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii.

(3) Secțiile Consiliului Superior al Magistraturii, în cazul în care constată că sesizarea este întemeiată, aplică una dintre sancțiunile disciplinare prevăzute de lege, în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșite de judecător sau procuror și cu circumstanțele personale ale acestuia.

(4) Dispozițiile din prezenta lege ce reglementează procedura de soluționare a acțiunii disciplinare se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă.";

-

Articolul 48

din Legea nr. 317/2004 : "Secțiile Consiliului Superior al Magistraturii soluționează acțiunea disciplinară printr-o hotărâre care cuprinde, în principal, următoarele:

a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară și încadrarea juridică a acesteia;

b) temeiul de drept al aplicării sancțiunii;

c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de judecător sau procuror;

d) sancțiunea aplicată și motivele care au stat la baza aplicării acesteia;

e) calea de atac și termenul în care hotărârea poate fi atacată;

f) instanța competentă să judece calea de atac.";

-

Articolul 49

din Legea nr. 317/2004 : "(1) Hotărârile secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a soluționat acțiunea disciplinară se redactează, obligatoriu, în termen de cel mult 20 de zile de la pronunțare și se comunică de îndată, în scris, judecătorului sau procurorului. Comunicarea hotărârilor este asigurată de Secretariatul general al Consiliului Superior al Magistraturii.

(2) Împotriva hotărârilor prevăzute la alin. (1) se poate exercita recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Competența soluționării recursului aparține Completului de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Din Completul de 9 judecători nu pot face parte membrii cu drept de vot ai Consiliului Superior al Magistraturii și judecătorul sancționat disciplinar.

(3) Recursul suspendă executarea hotărârii secției Consiliului Superior al Magistraturii de aplicare a sancțiunii disciplinare.

(4) Hotărârea prin care se soluționează recursul prevăzut la alin. (2) este irevocabilă.";

-

Articolul II

pct. 6-9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2009 : " Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: [...]

6. Articolul 53 se modifică și va avea următorul cuprins:

«Art. 53. - (1) Membrii Consiliului Superior al Magistraturii care au calitatea de judecător sau procuror răspund civil, disciplinar și penal, în condițiile legii.

(2) Prevederile art. 45-47 se aplică în mod corespunzător.»

7. Articolul 54 se abrogă.

8. La articolul 61, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

«(3) Inspectorii din cadrul Inspecției judiciare sunt numiți de plen, prin concurs sau examen, pentru un mandat de 6 ani, dintre persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 60 alin. (2) și au avut calificativul foarte bine la ultima evaluare.»

9. La articolul 61, după alineatul (3) se introduc cinci noi alineate, alineatele (3^1)-(3^5), cu următorul cuprins:

"(3^1) Pe durata exercitării mandatului de inspector, judecătorii și procurorii sunt suspendați de drept din funcțiile pe care le ocupă la instanțe și parchete. Judecătorii și procurorii cu funcții de conducere sunt obligați să opteze între funcția de conducere și cea de inspector judiciar, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de a ocupa în continuare funcția de inspector judiciar. După cele 30 de zile, postul de conducere sau de inspector judiciar pentru care nu s-a făcut opțiunea devine vacant de drept.

(3^2) Inspectorii din cadrul Inspecției judiciare pot fi revocați din funcție de plen, din oficiu sau la propunerea inspectorului șef, pentru neîndeplinirea ori îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu sau în cazul aplicării unei sancțiuni disciplinare.

(3^3) Dispozițiile art. 45-47 se aplică în mod corespunzător inspectorilor judiciari. Acțiunea disciplinară se exercită de comisia de disciplină corespunzătoare serviciului de inspecție judiciară din care face parte și va fi soluționată de Secția pentru judecători sau de Secția pentru procurori, după caz.

(3^4) La încetarea funcției de inspector în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, judecătorii și procurorii revin la instanțele sau parchetele unde au funcționat anterior ori, cu consimțământul lor, la alte instanțe sau parchete unde au dreptul să funcționeze potrivit legii.

Articolul 134

^1 alin. (2)-(5) din Legea nr. 304/2004 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.

(3^5) Perioada în care judecătorul sau procurorul este inspector judiciar în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii constituie vechime în funcția de judecător sau procuror."»

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că în prezenta cauză criticile de neconstituționalitate aduse textelor de lege atacate pot fi clasificate în 3 grupe:

I. Prevederile art. 305 din Codul de procedură civilă, ale art. 2 și

art. 32 din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară și ale

art. 44-49 din Legea nr. 317/2004

sunt criticate sub aspectul neconstituționalității, întrucât recursul prevăzut de acestea nu este o cale efectivă de acces la justiție, ceea ce încalcă dispozițiile art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1)-(3), art. 24, art. 124 alin. (2), art. 125 alin. (1), art. 126 alin. (5) fraza întâi și art. 134 alin. (2) din Constituție.

II. Prevederile

art. 44-49 din Legea nr. 317/2004

instituie o procedură jurisdicțională care nu se încadrează în niciuna dintre jurisdicțiile prevăzute și admise de Constituție, iar normele ce reglementează procedura disciplinară în fața secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii nu conferă cumulativ toate garanțiile dreptului la un proces echitabil, privitoare la independența și imparțialitatea instanței, ceea ce contravine dispozițiilor art. 16 alin. (1), ale art. 21, ale art. 23 alin. (11), ale art. 24 alin. (4), ale art. 124 alin. (2) și (3), ale art. 126 alin. (1) și (5), ale art. 134 alin. (2) și (3) din Constituție, precum și "dispozițiilor corespondente" din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

III. Prevederile

art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2009

pentru modificarea

Legii nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor și pentru modificarea și completarea

Legii nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii sunt criticate din punctul de vedere al neconstituționalității extrinseci, întrucât au fost adoptate cu încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 115 alin. (4) și (6) și ale art. 1 alin. (5).

Față de aceste 3 principale critici, Curtea constată următoarele:

I. Prin

Decizia nr. 165 din 25 februarie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, Curtea, examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 49 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 , a statuat că, potrivit dispozițiilor de lege criticate, hotărârile secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a soluționat acțiunea disciplinară se pot ataca cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, la Completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție. "Aceste dispoziții de lege reprezintă o reiterare a prevederilor constituționale ale art. 134 alin. (3), potrivit cărora hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară pot fi atacate la Înalta Curte de Casație și Justiție. Totodată, potrivit dispozițiilor alin. (2) al aceleiași norme constituționale, Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește rolul de instanță de judecată, prin secțiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor. Prin urmare, legea sa organică -

Legea nr. 317/2004

- stabilește procedura de soluționare a acțiunii disciplinare în secțiunea a 4-a «Atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii în domeniul răspunderii disciplinare a magistraților» din cap. IV «Atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii», în conformitate cu dispozițiile constituționale menționate. Așadar, ținând cont că dispozițiile de lege criticate prevăd o cale de atac împotriva hotărârilor secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a soluționat acțiunea disciplinară, nu se poate susține că acestea încalcă accesul liber la justiție, consacrat prin art. 21 din Constituție."

Potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale, accesul la justiție nu presupune și accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, iar instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor de atac, este de competența exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură. Prin aceeași decizie Curtea a observat că reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale, art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție.

Prin

Decizia nr. 1.449 din 4 noiembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 6 din 4 ianuarie 2011, Curtea a reținut că, avându-se în vedere, pe de-o parte, rolul constituțional al Consiliului Superior al Magistraturii de "instanță de judecată [...] în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor", iar, pe de altă parte, dispozițiile

Legii nr. 317/2004

care prevăd o cale de atac la instanța de judecată împotriva hotărârilor secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a soluționat acțiunea disciplinară, nu se poate susține că prevederile art. 44 alin. (1) din aceeași lege încalcă accesul liber la justiție sau dreptul la un proces echitabil, consacrate prin art. 21 din Constituție și prin art. 10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Referitor la dispozițiile art. 305 din Codul de procedură civilă, prin Decizia nr. 476 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 339 din 21 mai 2010, Curtea a statuat că instituirea unor reguli speciale de procedură, inclusiv în ceea ce privește căile de atac, nu este contrară dreptului la apărare, atât timp cât ele asigură egalitatea juridică a părților. Atât în sistemul nostru procesual, cât și în alte țări, legea poate exclude folosirea unor căi de atac sau poate limita utilizarea anumitor instrumente procesuale aflate la îndemâna părților, cum sunt probele, fără ca prin aceasta să se încalce litera sau spiritul Legii fundamentale. De altfel, potrivit art. 304^1 din Codul de procedură civilă, recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele.

Întrucât criticile de neconstituționalitate din prezenta cauză privesc, parțial, aceleași aspecte și având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, considerentele și soluțiile deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Cu privire la câmpul de aplicare a dispozițiilor art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârea din 23 iunie 1981, pronunțată în Cauza Le Compte, Van Leuven et De Meyere contra Belgiei, a statuat că procedurile disciplinare intră sub incidența art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială. Astfel, garanțiile dreptului la un proces echitabil implică dreptul părților de a lua cunoștință de toate aspectele litigiului (Hotărârea din 20 februarie 1996, pronunțată în Cauza Lobo Machado contra Portugaliei) și presupun respectarea principiului contradictorialității (Hotărârea din 18 februarie 2010, pronunțată în Cauza Baccichetti contra Franței).

Totodată, cu privire la art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin Hotărârea din 26 octombrie 2000, pronunțată în Cauza Kudla împotriva Poloniei, Curtea de la Strasbourg a decis că acesta presupune existența posibilității efective de a supune judecății unei instanțe naționale cazul violării unui drept consacrat de Convenție.

Referitor la competența unor organisme profesionale de a judeca acțiuni disciplinare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că în numeroase state ale Consiliului Europei abaterile disciplinare sunt de competența acestor structuri, iar o asemenea atribuire de competență nu este contrară dispozițiilor Convenției, care impune totuși unul dintre următoarele sisteme: sau jurisdicțiile organismelor profesionale îndeplinesc exigențele art. 6 paragraful 1 din Convenție, sau ele nu le îndeplinesc și atunci legea națională trebuie să permită accesul la o instanță judecătorească care prezintă toate garanțiile dreptului la un proces echitabil și la soluționarea cauzei de către o instanță independentă și imparțială. În acest sens s-a pronunțat, în mod constant, Curtea de la Strasbourg, prin Hotărârea din 10 februarie 1983, pronunțată în Cauza Albert et Le Compte contra Belgiei, prin Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunțată în Cauza Bryan contra Marii Britanii, prin Hotărârea din 20 mai 1998, pronunțată în Cauza Gautrin și alții contra Franței, prin Hotărârea din 16 decembrie 2008, pronunțată în Cauza Frankowicz contra Poloniei, și prin Hotărârea din 29 octombrie 2009, pronunțată în Cauza Chaudet contra Franței.

Potrivit art. 134 alin. (2) din Constituția României, Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește rolul de instanță de judecată, prin secțiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor. Similar, în alte state europene, acțiunile disciplinare ale judecătorilor și procurorilor sunt de competența organismelor naționale echivalente Consiliului Superior al Magistraturii. Astfel, în Franța, Consiliul Superior al Magistraturii este instanța disciplinară a magistraților, iar deciziile pronunțate în cadrul acestei atribuții pot fi atacate la Consiliul de Stat. În Spania, instanța disciplinară este diferită în funcție de gravitatea faptelor săvârșite. Pentru fapte foarte grave este competent Plenul Consiliului General al Puterii Judiciare. Pentru fapte grave este competentă Comisia de disciplină a Consiliului General al Puterii Judiciare, iar pentru fapte mai puțin grave este competent președintele sau organul de conducere al instanței respective, iar, în acest din urmă caz, sancțiunea constă în avertisment sau amendă. În Italia, potrivit art. 105 din Constituție, măsurile disciplinare relative la magistrați sunt de competența Consiliului Superior al Magistraturii, iar ministrul justiției (care poate fi titularul acțiunii disciplinare), procurorul general de pe lângă Curtea de Casație și magistratul sancționat pot exercita recurs împotriva deciziilor Secției disciplinare a Consiliului Superior al Magistraturii în fața Secțiilor Unite ale Curții de Casație, iar instanța de control judiciar are competența de a examina atât respectarea regularității procedurii disciplinare, cât și calificarea faptelor acuzate și temeinicia luării sancțiunii.

Prin urmare, Curtea observă că, în materia răspunderii disciplinare a magistraților, legiuitorul român a adoptat o reglementare similară cu cea a altor țări din Europa, prevăzând - referitor la procedura disciplinară - o fază administrativă, cercetarea disciplinară efectuându-se de inspectorii din cadrul Serviciului de inspecție judiciară pentru judecători, respectiv din cadrul Serviciului de inspecție judiciară pentru procurori, și o fază jurisdicțională, care se desfășoară în fața secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit dispozițiilor

Legii nr. 317/2004

și celor ale Codului de procedură civilă, cu respectarea principiului contradictorialității, magistratul în cauză fiind citat, putând fi reprezentat de un alt judecător sau procuror ori asistat sau reprezentat de avocat, având dreptul să ia cunoștință de toate actele dosarului și să solicite administrarea de probe în apărare.

Împotriva hotărârii de sancționare a secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii există o cale de atac, și anume recursul în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, prevăzut de

art. 49 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 . Curtea reține că acest "recurs" nu trebuie calificat ca fiind acea cale extraordinară de atac prevăzută de Codul de procedură civilă, ci ca o veritabilă cale de atac, devolutivă, împotriva hotărârii organului disciplinar (Consiliul Superior al Magistraturii, prin secțiile sale, având doar rolul unei instanțe de judecată), cale de atac soluționată de către o instanță judecătorească, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin luarea în considerare a tuturor aspectelor și prin verificarea atât a legalității procedurii, cât și a temeiniciei hotărârii instanței disciplinare. Acesta este și sensul art. 134 alin. (3) din Constituție, potrivit căruia "Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară pot fi atacate la Înalta Curte de Casație și Justiție". Prin

Decizia nr. 148 din 16 aprilie 2003

privind constituționalitatea propunerii legislative de revizuire a Constituției României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 12 mai 2003, referindu-se la atribuția Consiliului Superior al Magistraturii, așa cum este stabilită în art. 134 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia acesta îndeplinește rolul de instanță de judecată, prin secțiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică, Curtea a statuat că această dispoziție constituțională nu poate interzice accesul liber la justiție al persoanei judecate de această "instanță extrajudiciară".

Prin urmare, îndeplinind exigențele dreptului la un proces echitabil, prin asigurarea unei căi efective de atac la o instanță judecătorească, consacrată prin art. 21 alin. (3) din Constituție și prin art. 6 paragraful 1 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, "recursul" din materia disciplinară a magistraților este o veritabilă și efectivă cale de atac împotriva hotărârii secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii, cale de atac prin care instanța de judecată, ținând seama și de rolul activ pe care trebuie să îl aibă, poate soluționa cauza sub toate aspectele, atât sub aspectul legalității procedurii disciplinare, cât și al temeiniciei hotărârii.

II. Referitor la criticile de neconstituționalitate potrivit cărora jurisdicția reglementată de

art. 44-49 din Legea nr. 317/2004

nu se încadrează în niciuna dintre jurisdicțiile prevăzute și admise de Constituție, iar normele ce reglementează procedura disciplinară în fața secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii nu conferă cumulativ toate garanțiile dreptului la un proces echitabil, privitoare la independența și imparțialitatea instanței, Curtea observă că acestea sunt neîntemeiate, deoarece, pe de o parte, însăși Constituția prevede, în art. 134 alin. (2), că, prin secțiile sale, Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește rolul de instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor, iar, pe de altă parte,

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2009 , prin care s-au modificat dispozițiile din

Legea nr. 317/2004

referitoare la Inspecția judiciară, a avut ca scop asigurarea independenței inspectorilor judiciari și a eficientizării activității acestora.

III. Cu privire la criticile de neconstituționalitate extrinsecă a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2009 , Curtea constată că și acestea sunt neîntemeiate, deoarece, astfel cum este prevăzut în preambulul actului normativ criticat, acesta a fost adoptat, avându-se în vedere "necesitatea asigurării independenței inspectorilor judiciari și a eficientizării activității acestora, aspect semnalat în mod constant de Comisia Europeană cu ocazia evaluării progreselor realizate de România în cadrul Mecanismului de cooperare și verificare", și ținându-se cont de faptul că "recent Consiliul Superior al Magistraturii a întreprins un important proces de recrutare de inspectori pentru Inspecția judiciară, măsură care, însă, ar trebui dublată, în mod necesar, și de o îmbunătățire urgentă a cadrului legislativ în care Inspecția judiciară își va desfășura activitatea, având ca bază propunerile rezultate din experiența aplicării în practică a reglementărilor în materie până în prezent". Totodată, urgența reglementării a fost justificată de "imperativul menținerii, pe cât posibil, a unui grad înalt de ocupare a posturilor vacante de conducere, pe calea extraordinară a delegării, până la ocuparea lor pe calea ordinară a concursului pentru promovarea în funcții de execuție și, respectiv, de conducere".

Prin urmare, Curtea constată că sunt îndeplinite cerințele constituționale prevăzute de art. 115 alin. (4) referitoare la adoptarea ordonanțelor de urgență numai în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, cu obligația Guvernului de a motiva urgența în cuprinsul acestora.

Referitor la pretinsa încălcare a dispozițiilor constituționale ale art. 115 alin. (6), Curtea constată că

art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2009

nu afectează regimul Consiliului Superior al Magistraturii - instituție fundamentală a statului -, ci modifică dispozițiile din

Legea nr. 317/2004

referitoare la statutul inspectorilor judiciari din cadrul Serviciului de inspecție judiciară pentru judecători și, respectiv, Serviciului de inspecție judiciară pentru procurori, așa cum s-a menționat mai sus.

De altfel, cu privire la sensul dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală, Curtea Constituțională a statuat prin

Decizia nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 25 noiembrie 2008, că "ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate dacă «afectează», dacă au consecințe negative, dar, în schimb, pot fi adoptate dacă, prin reglementările pe care le conțin, au consecințe pozitive în domeniile în care intervin".

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 305 din Codul de procedură civilă, ale art. 2 și

art. 32 din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, ale

art. 44-49 din Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii și ale

art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2009

pentru modificarea

Legii nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor și pentru modificarea și completarea

Legii nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepție ridicată de Sergiu Leon Rus și Anca Adriana Pop în Dosarul nr. 2.287/1/2009 (nr. vechi 1/2009) al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 9 judecători.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 1 februarie 2011.