Lege · Parlamentul

Legea nr. 202/1998

privind organizarea Monitorului Oficial al României

prezumat în vigoare republicat 7 acte modificatoare

Aceasta este o ediție anterioară a actului. Vedeți ediția curentă (republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 511 din 3 iulie 2017).

Data actului
9 noiembrie 1998
Emitent
Parlamentul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 423 din 10 noiembrie 1998
Modificări
7 acte modificatoare, prima la 21 februarie 2005, ultima la 31 martie 2021
Citat de
118 acte
Citează
19 acte
Ediții
inițial 10 noiembrie 1998 · republicat 8 iulie 2009 · republicat 11 aprilie 2013 · republicat 3 iulie 2017
Structură
21 de articole · 8.567 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Republicat prin 2

  • HG nr. 156/2017 30 martie 2017 (prevederi anume) privind aprobarea tarifelor pentru publicarea actelor în Monitorul Oficial al României, pă…
  • Decizia nr. 7/2024 22 aprilie 2024 referitoare la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 5 și ale art. 20 di…

Modificat prin 7

  • Legea nr. 1/2005 21 februarie 2005 privind organizarea și funcționarea cooperației
  • OG nr. 23/2008 27 august 2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Ofici…
  • OUG nr. 36/2012 27 iunie 2012 privind unele măsuri de reorganizare și pentru modificarea Legii nr. 202/1998 privind orga…
  • Legea nr. 242/2015 21 octombrie 2015 (prevederi anume) pentru modificarea art. 20 din Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial …
  • Legea nr. 195/2016 31 octombrie 2016 pentru modificarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României
  • Legea nr. 208/2018 25 iulie 2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Ofici…
  • Legea nr. 57/2021 31 martie 2021 (prevederi anume) pentru modificarea art. 18 din Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial …

Decizii de neconstituționalitate 3

  • Decizia nr. 388/2017 6 iunie 2017 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 202…
  • Decizia nr. 513/2019 24 septembrie 2019 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 alin. (2) din Leg…
  • Decizia nr. 101/2020 25 februarie 2020 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 151 alin. (3) din Co…

Stă la baza 10

  • Hotărârea nr. 10/2008 24 septembrie 2008 privind aprobarea tarifelor pentru publicarea actelor în Monitorul Oficial al României, pă…
  • Hotărârea nr. 11/2008 8 octombrie 2008 pentru modificarea Hotărârii Biroului permanent al Camerei Deputaților nr. 10/2008 privind…
  • Hotărârea nr. 13/2010 24 noiembrie 2010 (prevederi anume) privind aprobarea tarifelor pentru publicarea actelor în Monitorul Oficial al României, pă…
  • Hotărârea nr. 12/2011 7 noiembrie 2011 (prevederi anume) privind aprobarea tarifelor pentru publicarea actelor în Monitorul Oficial al României, pă…
  • HG nr. 411/2013 26 iunie 2013 (prevederi anume) privind aprobarea tarifelor pentru publicarea actelor în Monitorul Oficial al României, pă…
  • HG nr. 82/2014 12 februarie 2014 (prevederi anume) privind aprobarea tarifelor pentru publicarea actelor în Monitorul Oficial al României, pă…
  • HG nr. 593/2015 22 iulie 2015 (prevederi anume) privind aprobarea tarifelor pentru publicarea actelor în Monitorul Oficial al României, pă…
  • HG nr. 277/2016 13 aprilie 2016 (prevederi anume) privind aprobarea tarifelor pentru publicarea actelor în Monitorul Oficial al României, pă…
  • Legea nr. 101/2018 4 mai 2018 (prevederi anume) pentru modificarea alin. (3) al art. 20 din Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitor…
  • Lista din 10 martie 2022 10 martie 2022 aferentă trimestrului IV 2021, ce conține clasificarea medicamentelor de uz uman autorizat…

Parlamentul României adopta prezenta lege.

Capitolul 1 Dispoziții generale

Articolul 1

Monitorul Oficial al României este publicația oficială a statului român, în care se publică actele prevăzute de Constituție, de prezenta lege și de alte acte normative.

Articolul 2

Editorul Monitorului Oficial al României este Camera Deputaților.

Articolul 3

Editarea Monitorului Oficial al României constituie un serviciu public asigurat de către Regia Autonomă "Monitorul Oficial", care funcționează sub autoritatea Camerei Deputaților.

Capitolul 2 Structura Monitorului Oficial al României

Articolul 4

Monitorul Oficial al României cuprinde cinci părți, structurate în funcție de natura actelor supuse publicării.

Articolul 5

În Partea I se publică următoarele categorii de acte:

A. actele juridice ale Parlamentului:

a) legile, hotărârile și moțiunile;

b) hotărârile și moțiunile celor două Camere ale Parlamentului;

B. actele cu caracter politic ale Parlamentului și ale celor două Camere;

C. decizii ale președinților Camerei Deputaților și Senatului;

D. actele Președintelui României:

a) decretele;

b) mesajele și alte acte adresate Parlamentului;

E. actele Guvernului:

a) hotărârile, cu excepția celor care au caracter militar;

b) ordonanțele emise în temeiul unei legi speciale de abilitare;

c) ordonanțele de urgenta;

d) declarațiile de politica generală și alte asemenea declarații;

F. actele normative ale organelor de specialitate ale administrației publice centrale din subordinea Guvernului, potrivit competentei lor stabilite prin lege, adoptate în vederea organizării executării legii;

G. actele normative adoptate de autoritățile administrative autonome și de alte autorități publice, potrivit competentei lor conferite prin lege, în vederea organizării executării legii;

H. deciziile, hotărârile și avizele Curții Constituționale;

I. deciziile pronunțate de Secțiile Unite ale Curții Supreme de Justiție, ca urmare a soluționării recursurilor în interesul legii;

J. actele normative adoptate de persoane juridice - altele decât autoritățile publice - care au fost abilitate prin lege să asigure executarea unor legi;

K. alte acte care, potrivit unor dispoziții legale, se publică în Partea I a Monitorului Oficial al României.

Articolul 6

În Partea a II-a se publică:

A. stenogramele ședințelor Camerei Deputaților și Senatului;

B. stenogramele ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului;

C. sintezele lucrărilor comisiilor permanente ale Camerei Deputaților și Senatului;

D. rapoartele și dările de seama prezentate Parlamentului de către autoritățile publice, potrivit Constituției sau altor legi, după dezbaterea acestora de către Parlament.

Articolul 7

În Partea a III-a se publică, în temeiul unor dispoziții legale, acte juridice, înscrisuri, comunicări, anunțuri și altele asemenea.

Articolul 8

În Partea a IV-a se publică, în temeiul unor dispoziții legale, acte juridice referitoare la agenți economici și la alte categorii de persoane juridice, precum și alte acte stabilite prin dispoziții legale.

Articolul 9

În Partea a V-a se publică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel național și de ramura, convențiile și recomandările Organizației Internaționale a Muncii, precum și alte acte stabilite prin dispoziții legale.

Capitolul 3 Procedura publicării actelor în Monitorul Oficial al României

Secțiunea 1 Publicarea

Articolul 10

Actele care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, se înaintează secretarului general al Camerei Deputaților, în copie certificată, de către autoritățile emitente, sub semnatura conducătorului acestora sau a loctiitorului sau.

Secretarul general al Camerei Deputaților transmite Regiei Autonome "Monitorul Oficial" spre publicare actele prevăzute la alin. 1.

Articolul 11

Autoritățile emitente au obligația de a comunică neîntârziat, în scris, secretarului general al Camerei Deputaților date, informații și precizări, solicitate de acesta sau de Regia Autonomă "Monitorul Oficial", necesare îndeplinirii cerințelor de publicare.

Articolul 12

Retragerea actelor de la publicare se poate face numai de către cel care a solicitat publicarea, cu încuviințarea secretarului general al Camerei Deputaților și cu suportarea, de către solicitant, a cheltuielilor aferente, efectuate de Regia Autonomă "Monitorul Oficial" în procesul de editare și publicare.

Secțiunea 2 Republicarea și rectificarea actelor

Articolul 13

Actul normativ modificat și/sau completat se republică numai în temeiul expres al dispoziției cuprinse în actul de modificare și/sau de completare.

Republicarea actelor normative se face în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin grija autorității publice care a emis actul de modificare și/sau de completare. Data republicarii poate fi concomitenta cu data publicării actului de modificare și/sau de completare ori, în cazuri deosebite, ulterioară acestuia.

Republicarea actelor normative modificate și/sau completate prin ordonanțe ale Guvernului se face numai după aprobarea acestora din urma de către Parlament.

Articolul 14

Republicarea actelor normative se face cu aprobarea secretarului general al Camerei Deputaților, pe baza avizului prealabil al Consiliului Legislativ.

Articolul 15

În cazul în care, după publicarea actului normativ, se descoperă erori materiale, la cererea organului emitent, adresată secretarului general al Camerei Deputaților, se procedează la publicarea unei rectificari.

Rectificarea se face cu avizul prealabil al Consiliului Legislativ.

Se interzice, sub sancțiunea nulității, modificarea prevederilor unor acte normative prin recurgerea la operațiunea rectificarii.

Secțiunea 3 Cheltuielile de publicare

Articolul 16

În cazul actelor a căror publicare este prevăzută de Constituție, precum și în cazul actelor ce se publică în Partea a II-a, cheltuielile de publicare sunt suportate de Regia Autonomă "Monitorul Oficial" din bugetul propriu.

Articolul 17

Cheltuielile determinate de publicarea celorlalte acte se suporta de către emitenti, pe baza tarifelor aprobate anual de Biroul permanent al Camerei Deputaților, la propunerea Regiei Autonome "Monitorul Oficial".

Capitolul 4 Dispoziții finale

Articolul 18

Monitorul Oficial al României, Partea I, se editează, în traducere, și în limba maghiara.

Articolul 19

Procedura publicării în Părțile I-V, procedura republicarii și a rectificarii, precum și cea a publicării unor acte normative în numere speciale, cu tiraj limitat, se stabilesc de către secretarul general al Camerei Deputaților.

Articolul 20

Reproducerea legilor și a celorlalte acte normative se face numai după textele publicate în Monitorul Oficial al României.

Articolul 21

Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pe aceeași dată se abroga

art. 3 alin. 1-3 din Hotărârea Guvernului nr. 358/1991

privind înființarea și organizarea regiei Autonome "Monitorul Oficial" și cap. IV "Organizarea regiei" din Regulamentul de organizare și funcționare a Regiei Autonome "Monitorul Oficial", anexa la hotărâre, republicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 13 aprilie 1994, precum și orice alte dispoziții contrare, iar art. 3 lit. a) din regulament se modifica în mod corespunzător.

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 8 septembrie 1998, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.

p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
ADRIAN NASTASE
Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 6 octombrie 1998, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
ULM SPINEANU

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.