Ghidul din 8 noiembrie 2010
de practică medicală pentru indicații de tratament al anemiei secundare bilii cronice de rinichi - Anexa 2
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
-----------
ANEXA nr. 1
GHIDURI TERAPEUTICE:
INDICAȚII DE TRATAMENT ÎN ANEMIA SECUNDARĂ BOLII CRONICE DE RINICHI
I.
EVALUAREA ANEMIEI RENALE
1.
Inițierea evaluării anemiei [1,2]
1.1.
Bolnavii cu Boală cronică de rinichi trebuie evaluați pentru inițierea tratamentului anemiei ( Anexa 1 ) atunci când:
a.
Hb<11g/dL; Ht<33% [ Grad B ] sau
b.
Feritinemie <200 micrograme/L și indice de saturare a transferinei sub 20% (hematii hipocrome peste 10%).
2.
Evaluarea pentru inițierea tratamentului [1-3] include:
2.1.
Examen clinic pentru a determina existența:
a.
unor posibile cauze ale anemiei: deficit de fier (de exemplu, prin sângerări pe cale digestivă sau genitală, aport scăzut de fier etc.), inflamație, malnutriție, hiperparatiroidism, carență de vitamină B12 sau/și acid folic, dializă inadecvată, hipotiroidism, hemoglobinopatii;
b.
răsunetului clinic al anemiei [ Grad B ].
2.2.
Determinări de laborator obligatorii, înainte de a lua în considerare inițierea tratamentului cu agenți stimulatori ai eritropoiezei (ASE):
a.
Concentrația hemoglobinei;
b.
Indici eritrocitari (volum eritrocitar mediu, hemoglobină eritrocitară medie);
c.
Frotiu de sânge periferic;
d.
Numărarea reticulocitelor (autoanalizor standardizat);
e.
Concentrația serică a feritinei, pentru evaluarea depozitelor de fier;
f.
Procentul hematiilor hipocrome (determinare automată) sau indicele de saturare a transferinei (determinări repetate, când nu poate fi evaluat procentul hematiilor hipocrome), pentru evaluarea aprovizionării cu fier a eritropoiezei;
g.
Proteina C reactivă (determinare cantitativă) [ Grad B ].
2.3.
La nevoie, pentru diagnosticul anemiei, mai pot fi necesare:
a.
Formulă leucocitară;
b.
Puncție medulară;
c.
Dozări ale vitaminei B12 (ser) și acidului folic (eritrocite);
d.
Teste pentru hemoliză (haptoglobină, LDH, bilirubină, test Coombs etc);
e.
Electroforeza hemoglobinei;
f.
Electroforeza proteinelor serice și/sau urinare;
g.
Dozarea aluminiului seric;
h.
Evaluarea pierderilor de sânge pe cale gastro-intestinală [ Grad B ].
2.
Stabilirea cauzei anemiei [1-3]
2.1.
Cauza cea mai probabilă a anemiei este deficitul de eritropoietină, dacă investigațiile nu au evidențiat alte cauze ale anemiei (vezi 2) [ Grad B ].
2.2.
Determinarea nivelului seric al eritropoietinei endogene nu este necesară [1] [ Grad B ].
II.
OBIECTIVELE TRATAMENTULUI
3.
Ținta tratamentului anemiei renale [1-5]
4.1.
Peste 85% dintre bolnavii tratați într-un centru trebuie să aibă niveluri ale Hb mai mari de 10,5g/dL (Ht > 30%) [ Grad B ];
4.2.
De aceea, concentrațiile țintă individuale ale hemoglobinei trebuie să fie de 11g/dL [ Grad B ].
4.3.
Nu este indicat ca bolnavii tratați cu ASE să aibă valori ale Hb peste 12 g/dL, iar la acești bolnavi niveluri de peste 13 g/dL sunt contraindicate [4][ Grad B].
4.4.
La unele categorii de bolnavi, în funcție de factorii de co-morbiditate, pot fi necesare alte valori țintă ale hemoglobinei:
a.
bolnavilor cu boli cardio-vasculare tratați cu ASE nu le sunt recomandate valori normale ale hemoglobinei. Valorile țintă acceptate sunt de 11-12 g/dL, dacă simptomatologia severă (angina pectorală) nu impune altele [ Grad B ];
b.
bolnavilor homozigoți cu siclemie le sunt indicate valori țintă de 7-9g/dL ale hemoglobinei totale (HbF+HbS) [ Grad B ];
c.
în cazul bolnavilor cu diabet zaharat, al celor care asociază boală vasculară periferică sau al celor cu boli pulmonare cu hipoxemie, nu există date care să susțină că valorile țintă de-finite mai sus sunt cele optime. Până la realizarea de studii controlate, este prundent de a recomanda pentru tratamentul cu ASE valori țintă individuale de 11-12g/dL [ Grad B ].
4.5.
Valorile țintă ale hemoglobinei enunțate pentru tratamentul cu agenți stimulatori ai eritropoiezei nu trebuie folosite pentru indicarea perfuziilor cu masă eritrocitară [1-3] [ Grad A ].
III.
EVALUAREA ȘI CORECTAREA DEFICITULUI DE FIER
4.
Evaluarea și optimizarea depozitelor de fier [1-6]
5.1.
Bolnavii cu Boală cronică de rinichi trebuie să aibă un echilibru optim al fierului, astfel încât să dispună de suficient fier pentru a obține și menține o concentrație de cel puțin 11g/dL a hemoglobinei (Ht mai mare de 32%) [ Grad B ].
5.2.
Pentru a menține această țintă a concentrației hemoglobinei, trebuie administrat suficient fier pentru ca cel puțin 80% dintre bolnavii din unitate să atingă, simultan, următoarele obiective:
a.
feritina serică peste 100 micrograme/L;
b.
indicele de saturare a transferinei peste 20% (procentul hematiilor hipocrome sub 2,5% (sau) [ Grad B ].
5.3.
În practică, atingerea acestor niveluri medii în întreaga populație tratată impune obținerea următoarelor concentrații optime individuale:
a.
feritină serică mai mare de 200 micrograme/L [3-6];
b.
indice de saturare a transferinei 30-40% (procent al hematiilor hipocrome mai mic de 2,5%) [ Grad B ].
5.4.
La bolnavii la care:
a.
Hb <11g/dL, deși indicele de saturare a transferinei este peste 20% (procentul hematiilor hipocrome sub 2,5%) și feritina serică este mai mare de 100 micrograme/L
sau
b.
menținerea Hb țintă necesită doze mai mari de ASE decât cele uzuale
c.
trebuie investigate:
i.
hemoragiile oculte;
ii.
concentrația proteinei C reactive.
d.
Dacă ambele sunt negative sau în limite normale, doza de agent stimulator al eritropoiezei trebuie crescută cu 25%;
5.5.
Dacă indicele de saturare a transferinei este sub 20% (procentul hematiilor hipocrome peste 2,5%), trebuie administrat fier intravenos, 1000mg în 6-10 săptămâni [ Grad B ].
5.6.
Când nu pot fi determinate nici indicele de saturare a transferinei, nici procentul hematiilor hipocrome, trebuie evaluată dinamica Hb după administrarea intravenoasă a 1000 mg fier [ Grad B ].
5.7.
Dacă indicele de saturare a transferinei crește peste 50% (procentul hematiilor hipocrome scade sub 2,5%) și/sau feritina serică crește peste 700 micrograme/L sub tratament cu fier, este puțin probabil ca terapia marțială să determine creșterea suplimentară a hemoglobinei sau reducerea dozei de ASE [ Grad B ].
5.
Frecvența evaluării metabolismului fierului [1-3,5,7]
6.1.
În cursul tratamentului cu ASE, echilibrul fierului (depozitele de fier și fierul disponibil pentru eritropoieză) trebuie strict monitorizat [ Grad B ].
6.2.
În cursul tratamentului cu ASE trebuie investigate periodic:
a.
depozitele de fier, prin determinarea feritinei serice
și
b.
cantitatea de fier disponibilă eritropoiezei, prin determinarea procentului hematiilor hipocrome sau a indicelui de saturare a transferinei [ Grad B ] (vezi
2 pct. 1; 5 ).
6.3.
La bolnavii care au Hb stabilă fără tratament cu ASE, cu indice de saturare a transferinei mai mare de 20% (procent al eritrocitelor hipocrome mai mic de 10%) și feritina serică peste 100 micrograme/L, depozitele de fier trebuie determinate la fiecare 6 luni. Reducerea Hb sau/și scăderea volumului corpuscular mediu impun evaluarea mai frecventă [ Grad B ].
6.4.
La inițierea tratamentului cu ASE și după creșteri ale dozei de ASE, indicele de saturare a transferinei (procentul hematiilor hipocrome) și nivelurile serice ale feritinei trebuie determinate la 6 săptămâni la bolnavii care nu sunt tratați cu fier intravenos și la 3 luni la bolnavii tratați cu fier intravenos, până ce nivelul țintă al Hb a fost atins [ Grad B ].
6.5.
După atingerea nivelului țintă pentru Hb, indicele de saturare a transferinei (procentul hematiilor hipocrome) și feritina serică trebuie determinate la fiecare 6 luni [ Grad B ].
6.6.
Administrarea intravenoasă de fier (dacă doza individuală de fier este de peste 100 mg) trebuie întreruptă cu cel puțin o săptămână înaintea evaluării metabolismului fierului [ Grad B ].
6.7.
Pentru prevenirea efectelor adverse ale terapiei marțiale, trebuie evitate creșterile persistente ale:
a.
indicelui de saturare a transferinei peste 50%
și
b.
feritinemiei peste 700 micrograme/L [3,5,7-9] [ Grad B ].
6.
Administrarea suplimentelor de fier (Anexa 2) [1-3,5,7-17]
7.1.
Suplimentele de fier trebuie administrate pentru a preveni carența de fier și pentru a menține depozite adecvate de fier, astfel încât bolnavii cu Boală cronică de rinichi să poată atinge și menține concentrații individuale ale Hb mai mari de 11g/dL, cu sau fără tratament cu ASE [ Grad B ].
7.2.
La bolnavii hemodializați, refacerea depozitelor de fier va fi realizată de preferință prin administrarea fierului pe cale intravenoasă, deoarece administrarea orală este eficientă la foarte puțini dintre aceștia [ Grad A ].
7.3.
La bolnavii dializați peritoneal, fierul poate fi administrat pe cale orală, deoarece pierderea de sânge și gradul anemiei sunt mai puțin severe decât la bolnavii hemodializați [ Grad B ]. De altfel, la acești bolnavi administrarea intravenoasă a fierului este dificil de realizat practic.
7.4.
La bolnavii cu BCR încă nedializați, suplimentarea cu fier poate fi inițiată pe cale orală [ Grad B ]. Trebuie însă menționat că administrarea orală a fierului este greu tolerată digestiv; mai mult, în majoritatea cazurilor, terapia marțială orală nu determină atingerea echilibrului optim al fierului pentru eritropoieză, mai ales dacă bolnavii primesc și ASE [5,6,17] [ Grad C ]. De aceea, cei mai mulți dintre bolnavii cu BCR în stadii predialitice, în special cei tratați cu ASE, necesită suplimentare cu fier pe cale intravenoasă [10-15] [ Grad B ].
7.5.
Cei mai mulți dintre bolnavii hemodializați necesită cel puțin o doză de fier intravenos la două săptămâni pentru a atinge sau menține niveluri ale Hb mai mari de 11g/dL (Ht mai mare de 33%) [ Grad B ]. Fierul trebuie administrat intravenos, lent, în ultimele 2 ore ale ședinței HD.
7.6.
Dacă nivelurile serice ale feritinei sunt mai mari de 100 micrograme/L și indicele de saturare a transferinei este mai mare de 20% (procentul hematiior hipocrome mai mic de 10%), cei mai mulți dintre bolnavi pot atinge valori ale Hb mai mari de 11g/dL (Ht peste 33%) [ Grad B ].
7.7.
Un număr mic dintre bolnavi pot avea valori serice crescute ale feritinei din cauza inflamației sau a bolilor hepatice, dar fără a avea depozite de fier corespunzătoare. În absența infecției, acești bolnavi pot necesita doze mici de fier, chiar dacă feritina serică este crescută, dar cu monitorizare frecventă a metabolismului fierului, orientat și de dinamica valorilor Hb și a dozelor de ASE [ Grad C ].
7.8.
În cazul bolnavilor cu valori ale feritinei serice mai mari de 700 micrograme/L și indice de saturare a transferinei de peste 50%, tratamentul intravenos cu fier trebuie întrerupt pentru un interval de până la 3 luni, atât timp cât nu există semne ale deficitului funcțional de fier (procentul hematiilor hipocrome mai mare de 10% sau indice de saturare a transferinei mai mic 20%). La sfârșitul acestui interval, trebuie reevaluați parametrii metabolismului fierului, înainte de a relua terapia marțială parenterală [ Grad C ].
7.9.
Tratamentul intravenos cu fier poate fi reluat când feritinemia a scăzut sub 700 micrograme/L și indicele de saturare a transferinei sub 50% (procentul hematiilor hipocrome a crescut peste 10%), dar cu doze reduse la 1/4 - 1/2 din doza inițială [ Grad B ].
7.10.
Odată ce au fost obținute valorile optime ale Hb și ale depozitelor de fier, doza de întreținere necesară bolnavilor hemodializați este, cel mai frecvent, 25-100 mg/săptămână [ Grad B ]. Această doză săptămânală de fier trebuie să asigure menținerea nivelurilor optime ale parametrilor metabolismului fierului și încadrarea hemoglobinei în valorile țintă.
7.11.
Administrarea orală a fierului este inutilă la bolnavii dializați cronic tratați parenteral cu fier, deoarece absorbția fierului devine neglijabilă atunci când feritina serică depășește valoarea normală [ Grad B ].
7.12.
Bolnavilor tratați prin DPCA li se poate administra fier pe cale orală (săruri feroase) în doze de 200 mg fier elemental/zi la adult (3 prize sau 1 singură priză nocturnă, pe stomacul gol) sau de 2-3mg/kg/zi la copil (2-3 prize, la distanță de alimente sau alte medicamente) [ Grad B ].
7.13.
La unii bolnavi tratați prin DPCA, mai ales dacă primesc ASE, nu va fi posibilă menținerea fierului din depozite la un nivel adecvat prin tratament pe cale orală cu fier. În aceste cazuri, este necesar fier administrat pe cale intravenoasă, lent (30- 120 min.), folosind vene care nu vor fi utilizate pentru abordul vascular pentru hemodializă [ Grad B ].
7.14.
La bolnavii cu BCR încă nedializați, suplimentarea cu fier poate fi inițiată pe cale orală (săruri feroase), în doză de 200 mg fier elemental/zi la adult (3 prize sau 1 singură priză nocturnă, pe stomacul gol) sau de 2-3 mg/kg/zi la copil (2-3 prize, la distanță de alimente sau alte medicamente) [ Grad B ].
7.15.
Bolnavii cu BCR care nu tolerează digestiv fierul și cei la care administrarea orară a fierului nu determină atingerea nivelului optim al echilibrului fierului pentru eritropoieză vor primi fier pe cale intravenoasă [5,6,17] [ Grad C ].
7.16.
La bolnavii cu BCR încă nedializați, mai ales dacă primesc ASE, nu va fi posibilă menținerea echilibrului fierului prin tratament pe cale orală cu fier [5,7,17]. În aceste cazuri este necesar fier administrat pe cale intravenoasă, lent (30 min - 2 ore), folosind vene care nu vor fi utilizate pentru abordul vascular pentru hemodializă, 1000 mg în 6-10 săptămâni [10-15] [ Grad B ].
7.17.
Regimul optim de administrare a fierului intravenos nu este încă definit [ Grad C ]. Alegerea schemei trebuie să ia în considerare metoda de tratament substitutiv:
a.
Hemodializa permite administrarea comodă intravenoasă a fierului, în doze mari la intervale mai lungi sau în doze mici la fiecare ședință de hemodializă [ Grad A ]. Deși administrarea dozelor mici determină aparent un răspuns superior și este mai ieftină, ea pare asociată unui risc mai mare de infecții [ Grad B ]. Doza optimă de fier intravenos este de 25-150 mg/săptămână în primele 6 luni de tratament cu ASE [ Grad B ].
b.
La bolnavii dializați peritoneal și la cei încă nedializați, fierul poate fi administrat intravenos numai în doze mari la intervale mai lungi [ Grad B ].
7.
Monitorizarea răspunsului la administrarea de fier [1-3,5,7-17]
8.1.
În faza inițială a tratamentului, creșterea numărului de reticulocite la 7-10 zile de la administrare indică imediat stimularea activității eritropoietice. Scăderea procentului hematiilor hipocrome (și mai ales a procentului reticulocitelor hipocrome) reflectă creșterea cantității de fier disponibil pentru eritropoieză [ Grad B ].
8.2.
După inițierea tratamentului, creșterea constantă a feritinemiei indică fixarea unei cantități semnificative de fier în depozite. Niveluri ale feritinei serice de 100-200 micrograme/L permit, cu mare probabilitate, o eritropoieză normală [ Grad B ].
8.
Efecte adverse ale administrării fierului parenteral. Toxicitatea fierului [8,15-17]
9.1.
Administrarea parenterală a fierului poate determina o serie de reacții adverse [ Grad B ]:
a.
Reacții vasoactive - pot apărea după administrarea oricăruia dintre preparate. Sunt determinate de fierul liber și favorizate de administrarea rapidă a dozelor mari.
b.
Dureri abdominale și lombare înalte - au fost raportate mai ales după injectarea gluconatului de fier.
c.
Reacții anafilactice - au fost înregistrate după injectarea fierului dextran, declanșate de anticorpii anti-dextran preformați. De aceea, administrarea intravenoasă a fierului dextran cu masă moleculară mare nu este recomandată. În cazul utilizării acestui preparat, este necesară efectuarea unei doze test (singurul preparat pentru care este indicată testare prealabilă).
9.2.
Toxicitatea potențială a fierului în administrarea parenterală este nedemonstrată încă [8,15-17] [ Grad B ]:
a.
Depunerea tisulară a fierului cu leziuni consecutive este posibilă. Nu există studii care să demonstreze existența vreunei relații între nivelurile serice ale feritinei și leziunile tisulare.
b.
Valorile de siguranță par a fi între 500-800 micrograme/L.
c.
Excesul de ioni de fier creștere formarea radicalilor hidroxil liberi, cu accentuarea stresului oxidativ la bolnavi cu ateroscleroză, boli inflamatorii, diabet zaharat, hepatite cronice, dar consecințe clinice nu au fost demonstrate.
d.
Stimularea inflamației și a stresului oxidativ după administrarea intravenoasă a fierului poate determina leziuni renale (nefrotoxicitate raportată numai în studii experimentale), cu posibila accelerare a degradării funcționale renale. De aceea, folosirea fierului intravenos nu este indicată bolnavilor cu afecțiuni renale cu inflamație activă.
e.
Unele studii sugerează creșterea incidenței și severității infecțiilor după tratament intravenos cu fier, dar acest aspect este controversat încă. Până la clarificare, nu este indicată administrarea parenterală a fierului bolnavilor cu infecții [ Grad C ].
IV.
TRATAMENTUL CU AGENȚI STIMULATORI AI ERITROPOIEZEI
9.
Inițierea tratamentului cu agenți stimulatori ai eritropoiezei (Anexa 3) [1-5,7,18-20]
10.1.
Tratamentul cu agenți stimulatori ai eritropoiezei (ASE) nu este necesar la toți bolnavii cu Boală cronică de rinichi, mai ales dacă sunt bine dializați, au depozite de fier și stare de nutriție corespunzătoare. Astfel, aproximativ 20% dintre bolnavii hemodializați, 40% dintre cei dializați peritoneal și 70% dintre cei nedializați mențin hemoglobină mai mare de 10,5 g/dL și Ht peste 30% fără tratament cu ASE [1,2,20] [ Grad B ].
10.2.
La bolnavii care au Hb mai mică de 11g/dL la determinări repetate și nu au alte cauze ale anemiei este luată în discuție inițierea tratamentului cu ASE. Decizia de inițiere trebuie individualizată în funcție de impactul clinic al anemiei [ Grad A ].
10.
Calea de administrare a agenților stimulatori ai eritropoiezei (Anexa 3) [1-5,7,18-19]
11.1.
Agenții stimulatori ai eritropoiezei pot fi administrați atât pe cale subcutanată cât
și pe cale intravenoasă [ Grad B ].
11.2.
Atunci când administrarea este subcutanată, locul injecției trebuie schimbat după fiecare injectare [ Grad A ].
11.3.
Bolnavii care folosesc calea subcutanată trebuie încurajați să-și autoadministreze ASE [ Grad B ].
11.4.
În unele situații, epoetinum poate fi administrat intraperitoneal (copii dializați peritoneal, la care nu este posibilă folosirea celorlalte căi) [1][ Grad B ]. Folosirea de rutină a acestei căi nu este recomandată, având în vedere biodisponibilitatea mică a ASE după administrare intraperitoneală [18] [ Grad B ].
11.5.
La bolnavii hemodializați, deși calea intravenoasă de administrare este mai comodă, calea subcutanată permite reducerea cu 10-20% a necesarului de epoetinum [18] [ Grad A ].
11.6.
La bolnavii cu BCR încă nedializați și la cei tratați prin dializă peritoneală, se recomandă administrarea ASE pe cale subcutanată, deoarece este mai comodă, mai ales în autoadministrare [ Grad B ].
11.7.
În aceste cazuri, administrarea intravenoasă este recomandată la indicația medicului, în prezența leziunilor dermatologice, a obezității etc.
11.
Frecvența administrării agenților stimulatori ai eritropoiezei (Anexa 3) [1,5,7,18- 20,24-26]
12.1.
Frecvența optimă a administrării ASE depinde de preparatul folosit, doza și calea de administrare, de faza terapeutică, precum și de metoda de tratament substitutiv [ Grad A ].
12.2.
La bolnavii hemodializați care primesc epoetinum intravenos, este recomandată administrarea de trei ori pe săptămână, atât în faza de atac, cât și în cea de întreținere. Administrarea intravenoasă o dată pe săptămână a epoetinum nu s-a dovedit eficientă [2,7] [ Grad A ].
12.3.
La bolnavii hemodializați care primesc epoetinum subcutanat, administrarea se poate face de două sau de trei ori pe săptămână [ Grad A ].
12.4.
La bolnavii dializați stabili, aflați în tratament de întreținere al anemiei și care au un echilibru optim al fierului, administrarea epoetinum se poate face o dată pe săptămână [ Grad B ] sau o dată la 2 săptămâni [21-23] [ Grad C ].
12.5.
La bolnavii cu BCR nedializați, cei tratați prin DPCA și cei transplantați, este recomandată administrarea ASE subcutanat, de trei ori pe săptămână în faza de atac și o dată pe săptămână în faza de întreținere a tratamenului [ Grad B ].
12.6.
Darbepoetinum poate fi administrat o dată pe săptămână intravenos sau subcutanat la bolnavii hemodializați și o dată pe săptămână subcutanat la bolnavii predializați, la dializații peritoneal și la transplantați, în faza de atac a tratamentului [ Grad A ].
12.7.
Darbepoetinum poate fi administrat o dată la 2-4 săptămâni, atât subcutanat cât
și intravenos, în faza de întreținere [18,19] [ Grad B ].
12.8.
Darbepoetinum poate fi administrat o dată la două săptămâni, subcutanat sau intravenos, la bolnavii care primeau anterior epoetinum subcutanat o dată pe săptămână [18,19][ Grad B ].
12.9.
Preparatul metoxi-polietilen-glicol-epoetinum beta (Activatorul Continuu al Receptorilor pentru Eritropoietină) poate fi administrat intravenos sau subcutanat atât la bolnavii dializați cât și la cei cu Boală cronică de rinichi încă nedializați. În faza de atac, este recomandată administrarea o dată la două săptămâni, iar în cea de întreținere o dată pe lună [24,25] [ Grad B ].
12.10.
Metoxi-polietilen-glicol-epoetinum beta poate fi administrat o dată pe lună bolnavilor tratați cu epoetinum sau darbepoetinum, indiferent de frecvența anterioară a administrării [ Grad B ].
12.
Doza inițială de agenți stimulatori ai eritropoiezei [1-3,5,7,18,19,24-26]
13.1.
Doza inițială de epoetinum trebuie să fie de 50-150 UI/kg pe săptămână (4000- 10000 UI/săptămână), în funcție de masa corporală fără edeme, doza totală necesară și de necesitatea de a folosi întreaga fiolă [ Grad B ].
13.2.
Pentru darbepoetinum, se recomandă inițierea tratamentului cu doza de 0,45 micrograme/kg pe săptămână [3,5,18-19] [ Grad B ].
13.3.
Doza inițială de metoxi-polietilen-glicol-epoetinum beta este de 0.6 microg/kg o dată la două săptămâni, în funcție de masa corporală fără edeme [24-26] [ Grad B ].
13.4.
Doze mai mari sunt necesare bolnavilor cu anemie severă (Hb sub 8g/dL) și la cei cu afecțiuni care agravează anemia (de exemplu, diabet zaharat, afecțiuni acute impunând spitalizarea) [ Grad A ].
13.5.
În perioada de stabilire a dozei individuale a fiecărui bolnav, titrarea se realizează prin creșterea sau scăderea progresivă a fiecăreia dintre prizele săptămânale cu 25% [ Grad B ].
13.6.
Copiii sub 5 ani pot necesita doze mai mari de ASE (epoetinum 300 UI/kg) decât copiii mai mari sau decât adulții [ Grad B ].
13.7.
Informațiile privind agenții stimulatori ai eritropoiezei, calea și frecvența administrării acestora sunt sintetizate în Anexa 3 [ Grad B ].
13.
Monitorizarea hemoglobinei în timpul tratamentului cu agenți stimulatori ai eritropoiezei [1-3,5,7]
14.1.
Concentrația Hb trebuie măsurată la fiecare 2-3 săptămâni, atât la inițierea tratamenului cât și după creșterea/scăderea dozei, până se stabilizează valorile Hb și doza [ Grad B ].
14.2.
După stabilizarea Hb și a dozei, monitorizarea Hb se face la 4-6 săptămâni, dacă nu apar afecțiuni intercurente care pot influența nivelul Hb [ Grad B ].
14.
Titrarea dozei de agenți stimulatori ai eritropoiezei [1-3,5,7,18,19]
15.1.
Dacă după 2-4 săptămâni de la inițierea tratamentului cu agenți stimulatori ai eritropoiezei sau după modificarea dozei, creșterea Hb este mai mică de 0,7g/dL (creșterea Ht mai mică de 2%), doza de ASE trebuie crescută cu 25% [ Grad B ].
15.2.
Dacă după inițierea terapiei sau după creșterea dozei, rata de creștere a Hb depășește 2,5 g/dL pe lună (cea a Ht depășește 8% pe lună) sau dacă nivelul Hb depășește ținta, doza săptămânală de ASE trebuie redusă cu 25% [ Grad B ].
15.3.
Doza obișnuită folosită în tratamentul de întreținere este, în medie, sub 125UI/kg/săptămână pentru epoetinum, sub 0,4 microg/kg/săptămână pentru darbepoetinum și sub 200 microg/ lună pentru metoxi-polietilen-glicol-epoetinum beta [ Grad B ].
15.4.
Cele mai mici doze eficiente pentru epoetinum sunt, probabil, de aproximativ 50 UI/kg pe săptămână; 90% din bolnavi primesc mai puțin de 300 UI/kg pe săptămână [ Grad B ].
15.5.
La trecerea de la administrarea epoetinum la darbepoetinum, doza de darbepoetinum trebuie stabilită având în vedere că 200 UI epoetinum echivalează cu 1 microgram darbepoetinum [ Grad B ].
15.6.
Calculul dozei de darbepoetinum se realizează astfel:
a.
se calculează doza săptămânală de epoetinum în UI;
b.
se împarte doza săptămânală de epoetinum la 200 și se obține doza săptămânală de darbepoetinum, în micrograme;
c.
în cazul administrării în săptămână alternativă, doza per administrare se obține înmulțind cu 2 doza săptămânală de darbepoetinum, în micrograme, obținută din calculul de mai sus.
15.7.
Prima doză de darbepoetinum trebuie administrată în ziua următoarei doze planificate pentru epoetinum [ Grad B ].
15.8.
La bolnavii tratați cu epoetinum sau darbepoetinum se poate trece la administrarea metoxi-polietilen-glicol-epoetinum beta o dată pe lună, intravenos sau subcutanat [ Grad B ].
15.9.
Doza de metoxi-polietilen-glicol-epoetinum beta este stabilită în funcție de doza anterioară de epoetinum sau darbepoetinum, astfel:
a.
bolnavii care primeau anterior sub 8000 UI/săptămână epoetinum sau sub 40 micrograme/săptămână darbepoetinum, necesită metoxi-polietilen-glicol- epoetinum beta în doză de 120 microgame/lună, într-o singură administrare lunară;
b.
bolnavii care primeau anterior 8000-16000 UI/săptămână epoetinum sau 40- 80 micrograme/săptămână darbepoetinum, necesită metoxi-polietilen-glicol- epoetinum beta în doză de 200 microgame/lună, într-o singură administrare lunară;
c.
bolnavii care primeau anterior peste 16000 UI/săptămână epoetinum sau peste 80 micrograme/săptămână darbepoetinum, necesită metoxi-polietilen- glicol-epoetinum beta în doză de 360 microgame/lună, într-o singură administrare lunară;
15.10.
Prima doză de metoxi-polietilen-glicol-epoetinum beta trebuie administrată în ziua următoarei doze planificate pentru epoetinum sau darbepoetinum [ Grad B ].
15.11.
În cazul în care a fost omisă o administrare a metoxi-polietilen-glicol-epoetinum beta, următoarea doză va fi injectată cât mai curând posibil, iar schema de tratament va fi reluată cu frecvența anterioră, ținând cont de noua dată a administrării [ Grad C ].
15.12.
Preparatul metoxi-polietilen-glicol-epoetinum beta nu este recomandat copiilor
și nici adolescenților sub 18 ani.
15.13.
Eficiența și siguranța în adminstrare nu sunt documentate în cazul bolnavilor cu hepatopatii cronice severe, al celor cu hemoglobinopatii, convulsii, sângerări sau antecedente recente de sângerare care a impus perfuzii cu masă eritrocitară, nici al celor cu număr al trombocitelor peste 500000/microL și nici pentru femei în perioada de sarcină sau alăptare. Administrarea metoxi- polietilen-glicol-epoetinum beta este contraindicată la bolnavii la care există suspiciune de anemia aplazică asociată epoetinum [ Grad B ].
15.14.
Metoxi-polietilen-glicol-epoetinum beta nu este încă recomandat pentru tratamentul bolnavilor cu neoplazii [ Grad C ].
15.
Administrarea ASE perioperator, în cursul bolilor intercurente și după transplantare [1-3]
16.1.
Administrarea ASE nu trebuie întreruptă la bolnavii care necesită intervenții chirurgicale, în cursul afecțiunilor acute intercurente sau la cei care necesită perfuzii de masă eritrocitară pentru hemoragii acute. La unii dintre acești bolnavi, poate fi necesară creșterea dozei de ASE [ Grad B ].
16.2.
La bolnavii transplantați cu insuficiență renală, regulile de tratament sunt aceleași ca în cazul celorlalți bolnavi cu insuficiență renală, cu mențiunea că dozele necesare sunt mai mari pentru aceleași niveluri ale anemiei și ale ratei de filtrare glomerulară [ Grad B ].
V.
ABORDAREA BOLNAVILOR CU RĂSPUNS INADECVAT LA TRATAMENTUL CU AGENȚI STIMULATORI AI ERITROPOIEZEI
16.
Cauze de răspuns inadecvat la agenții stimulatori ai eritropoiezei [1-3,23,24,27]
17.1.
„Rezistența” la tratamentul cu ASE este arbitrar definită ca im-posibilitatea de a atinge valoarea țintă a Hb cu doze de epoetinum mai mari de 300UI/kg/săptămână, respectiv mai mari de 1,5 micrograme/kg/săptămână (aproximativ 100 micrograme/săptămână) pentru darbepoetinum sau ca necesitatea de a păstra o astfel de doză pentru menținerea hemoglobinemiei [ Grad B ]. Rezistența la ASE este, de obicei, relativă, iar răspunsul adecvat depinde de variabile ale bolnavului și de doza inițială.
17.2.
Cea mai frecventă cauză a răspunsului incomplet la ASE este carența de fier, absolută sau funcțională [ Grad B ]. În absența carenței de fier, trebuie luate în discuție: dacă doza de ASE a fost adecvată, dacă medicamentul a fost administrat și dacă modul de administrare al ASE a fost corect [ Grad B ].
17.3.
Apoi, trebuie evaluate următoarele condiții și, dacă sunt reversibile, corectate [ Grad B ]:
a.
Hiperhidratare;
b.
Sângerare cronică (tract digestiv, cale genitală);
c.
Infecție/inflamație (infecții ale căii de abord, boli chirurgicale, tuberculoză, LES, SIDA, rejet cronic al allogrefei);
d.
Dializă inadecvată;
e.
Malnutriție;
f.
Hiperparatiroidism;
g.
Deficit de acid folic sau de vitamină B12;
h.
Intoxicație cu aluminiu;
i.
Hemoglobinopatii (talasemii, siclemie);
j.
Mielom multiplu, mielofibroză;
k.
Alte neoplazii;
l.
Hemoliză;
m.
Medicamente (IECA/antagoniști ai receptorilor AT1).
n.
În absența oricăreia din situațiile de mai sus, trebuie luată în discuție anemie aplazică asociată epoetinum și este indicată puncția medulară [ Grad B ].
17.
Abordarea bolnavilor cu rezistență la agenții stimulatori ai eritropoiezei [1-3,5,7]
18.1.
Bolnavii cu rezistență la ASE trebuie investigați complet (vezi 2, 15) și examinați de un medic specialist hematolog [ Grad B ].
18.2.
Bolnavii care nu răspund la doze de epoetinum de 40.000UI/ săptămână, respectiv la doze de darbepoetinum de 200 micrograme pe săptămână, vor fi evaluați conform Recomandării 17 și va fi exclusă anemia aplazică [ Grad B ].
18.
Transfuziile cu sânge [1-3,5,7]
19.1.
Perfuziile cu masă eritrocitară trebuie evitate la bolnavii cu Boală cronică de rinichi, mai ales la cei care au în perspectivă transplantarea renală [ Grad A ].
19.2.
Sunt indicate exclusiv bolnavilor cu una sau mai multe din următoarele [ Grad B ]:
a.
anemie simptomatică (astenie, angor pectoris, dispnee) și/sau factori de risc asociați (diabet zaharat, insuficiență cardiacă, boală cardiacă ischemică, arteriopatii, vârstă înaintată);
b.
agravare bruscă a anemiei prin pierderi de sânge (hemoragii, intervenții chirurgicale) sau hemoliză;
c.
rezistență sau hiporesponsivitate la tratamentul cu ASE, cauzate, de exemplu, de asocierea unei afecțiuni hematologice sau a unei boli inflamatorii sistemice severe.
VI.
EFECTE ADVERSE ALE TRATAMENTULUI CU AGENȚI STIMULATORI AI ERITROPOIEZEI
19.
Efecte adverse ale tratamentului cu agenți stimulatori ai eritropoiezei: Hipertensiunea arterială [1-3,5,7]
20.1.
Presiunea arterială trebuie monitorizată atent la toți bolnavii dializați, mai ales la inițierea tratamentului cu ASE, până la atingerea Hb țintă. La bolnavii nedializați, presiunea arterială țintă trebuie să fie în domeniul inferior al normalului [ Grad B ].
20.2.
Controlul presiunii arteriale poate necesita: corectarea aportului de sare și apă, creșterea ultrafiltrării în dializă, inițierea medicației sau creșterea dozelor de antihipertensive și reducerea dozelor de ASE (în cazul creșterii prea rapide a Hb).
20.3.
Ultrafiltrarea trebuie folosită cu precauție la bolnavii având deja Hb aproape de normal [ Grad B ].
20.
Efecte adverse ale tratamentului cu agenți stimulatori ai eritropoiezei: Trombozarea căii de abord [1-3,5,7]
21.1.
Strategia optimă de supraveghere a fistulei/grefei pentru posibila tromboză nu este încă determinată [ Grad B ].
21.2.
Orice metodă ar fi folosită, nu este necesară o supraveghere specială pentru prevenirea trombozei la bolnavii cu fistule cu vene native sau cu grefe aflați sub tratament cu ASE [ Grad B ].
21.3.
Bolnavii cu grefe de PTFE nu par a avea un risc mai mare de tromboză decât cei cu fistule cu vene native, pentru concentrații ale Hb de 10-12g/dL. Totuși, la valori ale Hb aproape de normal, riscul de tromboză este mai mare în cazul acestor bolnavi.
21.4.
La aceeași concentrație a Hb, profilul riscului de tromboză este asemănător la bolnavii cu fistule cu vase native, dar este mai mic decât la cei cu grefe [ Grad B ].
21.5.
La bolnavii cu fistule sintetice, trebuie luat în discuție tratamentul anti-plachetar, cu alte medicamente decât aspirina [ Grad B ].
21.
Efecte adverse ale tratamentului cu agenți stimulatori ai eritropoiezei: Anemia aplazică asociată epoetinum [27,28]
22.1.
Este determinată de reacția autoimună la eritropoietină [ Grad B ].
22.2.
Incidența a crescut semnificativ (de la 3 cazuri la câteva milioane bolnavi tratați în 10 ani) începând cu 1998, cu un vârf în 2001-2002 (250 cazuri în perioada 1998-2004). Marea majoritate a cazurilor au fost înregistrate la pacienți la care se folosea calea subcutanată de administrare și preparate de epoetinum alfa (78%)
[25] [ Grad B ].
22.3.
Suspiciunea de anemie aplazică indusă de ASE se bazează pe [3,5,7,24] [ Grad B ]:
a.
tratament cu un agent stimulator al eritropoiezei de cel puțin 4 săptămâni;
și
b.
reducere bruscă și severă a concentrației hemoglobinei cu aproximativ 0,5- 1g/dL pe săptămână, neexplicată, în pofida continuării tratamentului cu ASE sau necesitatea administrării a 1-2 unități de masă eritrocitară pentru menținerea nivelului Hb;
și
c.
hemogramă cu număr normal de leucocite și trombocite;
și
d.
scăderea numărului de reticulocite sub 10 x 10 9 /L (scăderea numărului de reticulocite sub 30 x 10 9 /L atrage numai atenția asupra acestei reacții adverse).
în condiții de:
a.
excludere a altor cauze (valori anterior stabile ale hemoglobinei, depozite adecvate de fier, absența anticorpilor (IgM) anti-parvovirus B19 și a inflamației, absența criteriilor de diagnostic pentru timom, absența oricărui criteriu de diagnostic pentru limfom sau tumoră solidă, rezultate negative la testele serologice pentru hepatită B, C și infecție HIV).
22.4.
Confirmarea diagnosticului de anemie aplazică indusă de ASE necesită următoarele criterii [ Grad B ] [7,27]:
a.
anemie severă neregenerativă (vezi pct. 3);
și
b.
hipoplazie sau aplazie exclusivă a seriei roșii, fără infiltrare la examenul măduvei osoase, cu:
i.
celularitate normală
și
ii.
sub 5% eritroblaști
și
iii.
dovada blocării maturării precursorilor seriei roșii
și
c.
evidențierea anticorpilor blocanți anti-eritropoietină în ser.
22.5.
Confirmarea diagnosticului de anemie aplazică indusă de ASE impune oprirea tratamentului cu oricare dintre ASE și introducerea terapiei imunosupresoare.
Bolnavii cu anemie severă și/sau cu eventuale complicații datorate anemiei necesită transfuzii de sânge [7] [ Grad B ].
22.6.
Urmare a modificărilor în procesul de fabricație (înlocuirea albuminei umane cu polisorbat 80 și folosirea Teflonului pentru seringile pre-umplute), incidența anemiei aplazice la administrarea ASE a revenit la nivelurile de dinainte de 1998 [27,28]. Astfel, preparatele de epoetinum alfa actualmente aprobate în Europa și în România nu mai prezintă risc de anemie aplazică în administrare subcutanată.
22.
Efecte adverse ale tratamentului cu agenți stimulatori ai eritropoiezei: Stimularea creșterii tumorale [24-26]
23.1. Agenții stimulatori ai eritropoiezei sunt factori de creștere care stimulează în principal producția de eritrocite. Totuși, diferite celule tumorale pot exprima la suprafață receptori pentru eritropoietină. Prin urmare, este posibil ca agenții stimulatori ai eritropoiezei să determine proliferarea celulelor tumorale [ Grad B ].
23.
Efecte adverse ale tratamentului cu agenți stimulatori ai eritropoiezei Scăderea numărului trombocitelor din sânge [24-26]
24.1. Administrarea metoxi-polietilen-glicol-epoetinum beta a fost însoțită, în unele studii clinice, de scăderea numărului trombocitelor, însă cu menținerea în limite normale [ Grad C ].
VII.
OPTIMIZAREA TRATAMEMTULUI ANEMIEI RENALE FOLOSIND TERAPIA ADJUVANTĂ
24.
Mijloace terapeutice adjuvante: Vitaminele E, C, B12 și acidul folic [7]
25.1.
Terapia adjuvantă a anemiei renale include mijloacele terapeutice care pot optimiza răspunsul hematologic la tratamentul cu ASE.
25.2.
Cu excepția fierului și a anumitor vitamine administrate în doze farmacologice, beneficiile mijloacelor terapeutice adjuvante nu sunt clar stabilite, folosirea acestora nefiind recomandată de rutină. Totuși, există dovezi că unele mijloace terapeutice adjuvante sunt utile anumitor categorii de bolnavi [ Grad B ].
25.3.
La bolnavii cu Boală cronică de rinichi, suplimentarea de rutină cu doze mici de vitamine nu determină creșteri ale hemoglobinei. Totuși, asociate tratamentului cu ASE și fier, anumite vitamine administrate în doze farmacologice pot ameliora anemia [7] [ Grad B ].
25.4.
Vitamina E poate reduce stresul oxidativ implicat în rezistența la tratamentul cu ASE. Administrarea orală a vitaminei E, în doză unică de 1200 UI cu 6 ore înaintea ședinței de hemodializă, asociată suplimentării cu fier intravenos, poate preveni afecțiunile imputabile, pe termen lung, stresului oxidativ [ Grad B ].
25.5.
Corectarea echilibrului vitaminei C folosind doze mari (300 mg acid ascorbic de 3 ori pe săptămână, în administrare intravenoasă, postdializă, în 3 minute) poate acționa complementar vitaminei E și reduce rezistența la tratamentul cu ASE. Administrarea intravenoasă a unor astfel de doze necesită monitorizare [ Grad B ]. Având în vedere riscul precipitarii oxalaților, această metodă adjuvantă nu este indicată de rutină.
25.6.
Administrarea suplimentară de vitamină B12 (150 mcg/zi) și de acid folic (5-15 mg/zi) nu este necesară de rutină la bolnavii hemodializați cu aport dietetic echilibrat și adecvat [ Grad B ].
25.
Mijloace terapeutice adjuvante: Carnitina [7,29]
26.1.
Bolnavii hemodializați pot beneficia de administrarea suplimentară de carnitină
[7] [ Grad B ].
26.2.
Administrarea suplimentară de L-carnitină bolnavilor hemodializați, în doză de 20mg/kg, intravenos, la sfârșitul ședinței de hemodializă, poate ameliora anemia bolnavilor cu hiporesponsivitate la ASE [7,29].
26.3.
Calea optimă de administrare și doza eficientă de L-carnitină sunt în continuare obiectul unor studii clinice controlate [7].
26.
Mijloace terapeutice adjuvante: Androgenii [2,7]
28.1. Terapia cu androgeni poate fi utilizată pentru stimularea eritropoiezei la anumite categorii de bolnavi [ Grad B ].
28.1. La bărbați de peste 50 ani care sunt tratați prin DPCA, administrarea intramusculară a 200mg nandrolon decanoat o dată pe săptămână are efecte benefice asupra simptomelor anemiei și asupra stării de nutriție.
28.1. Riscul efectelor adverse serioase nu permite utilizarea androgenilor la alte categorii de bolnavi.
27.
Mijloace terapeutice adjuvante: Glutationul redus și alți agenți anti-oxidanți [2,7]
28.1. Glutationul redus și alți agenți antioxidanți pot ameliora rezistența la tratamentul cu ASE prin reducerea stresului oxidativ [ Grad B ].
28.
Mijloace terapeutice adjuvante: Ameliorarea stării de nutriție [2,3,5,7]
29.1.
Din cauza riscului de malnutriție, care poate contribui la agravarea anemiei, starea de nutriție trebuie, de asemenea, monitorizată [ Grad B ].
29.2.
Aportul dietetic corespunzător și dializa adecvată sunt elementele cheie în prevenirea și tratarea malnutriției bolnavilor cu Boală cronică de rinichi.
29.3.
Administrarea de vitamine B, C, E și L-carnitină, cu efecte benefice asupra stării de nutriție, au fost prezentate în
21
și
22 .
Anexa 1. Algoritm de abordare a anemiei renale
Anexa 2. Preparate de fier
Preparate de fier
1.
Preparate pentru administrare orală
Fier bivalent :
a.
fumarat feros *
suspensie aromatizată, 50 mg fier elemental per linguriță fiole cu soluție buvabilă a 100 mg fier elemental
b.
gluconat feros*
fiole cu soluție buvabilă cu 12 sau 24 mg fier elemental
c.
glutamat feros*
drajeuri a 21-22 mg fier elemental
fiole cu soluție a 21-22 mg, respectiv 43 mg fier elemental
d.
sulfat feros*
comprimate filmate a 105 mg fier elemental Fier trivalent:
e.
colinat feric*
soluție buvabilă, cu citrat de fier colină 200 mg per 1mL
f.
complex de hidroxid de fier(III)-polimaltoză*
sirop,10 mg fier elemental/mL
soluție orală în picături, 50 mg fier elemental/mL comprimate masticabile, 100 mg fier elemental/cp
g.
complex de hidroxid de fier(III)-polimaltoza+acid folic*
comprimate masticabile, 100 mg fier elemental + 0,35 mg acid folic/cp
2.
Preparate pentru administrare parenterală
Fier dextran *:
fiole a 100 mg fier elemental
nerecomandat, din cauza reacțiilor adverse serioase/amenințătoare de viață [ Grad B ] [7]
înaintea administrării, este obligatorie efectuarea unei doze test [ Grad B ]
Fier dextran cu greutate moleculară mică :
fiole a 100 mg fier elemental
siguranța în administrare pare superioară celei a fierului dextran înaintea administrării, este totuși obligatorie efectuarea unei doze test
Fier sucroză *:
fiole a 100mg fier elemental
considerat cea mai sigură formă de administrare parenterală a fierului, urmat de fierul gluconat [ Grad B ] [10]
Fier gluconat
fiole a 62,5 mg fier elemental
considerat sigur în administrare parenterală [7] [ Grad B ]
Fier III carboxi-maltoză
fiole a 500 mg fier elemental
Anexa 3. Agenți stimulatori ai eritropoiezei
Preparate
1)
Epoetinum alfa*
2)
Epoetinum beta*
3)
Darbepoetinum*
4)
Metoxi-polietilen-glicol-epoetinum beta (Activatorul Continuu al Receptorilor pentru Eritropoietină)*
Recomandări privind administrarea agenților stimulatori ai eritropoiezei în insuficiența renală cronică
[10]
Pre-dializă
HD
DP
TR
Cale
sc
sc sau iv
sc
sc
Frecvență
(pe săptămână)
Faza de atac
Epoetinum alfa
1-3
3
3
1-3
Epoetinum beta
1-3
3
3
1-3
Darbepoetinum alfa
1
1
1
1
Metoxi-polietilen-
glicol epoetinum beta
0,5
0,5
0,5
0,5
Faza de întreținere
Epoetinum alfa
1-3
1-3
1-3
1-3
Epoetinum beta
1-3
1-3
1-3
1-3
Darbepoetinum alfa
1 la 1-2
1 la 1-2
1 la 1-2
1 la 1-2
săptămâni
săptămâni
săptămâni
săptămâni
Metoxi-polietilen-
glicol-epoetinum beta
1 pe lună
1 pe lună
1 pe lună
1 pe lună
* preparate înregistrate în România
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
1.
*** - European Best Practice Guidelines for the management of anemia in patients with chronic renal failure. Nephrol Dial Transplant, 14(suppl 5), 1999
2.
Societatea Română de Nefrologie. Ghiduri de bună practică medicală - Anemia Renală. Editura Infomedica; București, 2005
3.
KDOQI Clinical Practice Guidelines and Clinical Practice Recommendations for Anemia in Chronic Kidney Disease. Am J Kidney Dis, 47(Suppl 3), 2006
4.
Singh AK, Szczech L, Tang KL et al. CHOIR Investigators: Correction of anemia with epoetin alfa in chronic kidney disease. N Engl J Med; 355:2085-2098; 2006
5.
National Collaborating Centre for Chronic Conditions. Anaemia management in chronic kidney disease: national clinical guideline for management in adults and children. London: Royal College of Physicians, 2006
6.
Valderrábano F: Anaemia management in chronic kidney disease patients: an overview of current clinical practice. Nephrol Dial Transplant, 17(suppl 1):13-18, 2002
7.
*** - Revised European best practice guidelines for the management of anaemia in patients with chronic renal failure, Nephrol Dial Transplant, 19(suppl 2):ii1-ii41, 2004
8.
Aronoff GR, Bennett WM, Blumenthal S, Charytan C et al, for the United States Iron Sucrose (Venofer®) Clinical Trials Group: Iron sucrose in hemodialysis patients: Safety of replacement and maintenance regimens, Kidney Int, 66:1193-1198, 2004
9.
Hörl WH: Adjunctive therapy in anaemia management. Nephrol Dial Transplant, 17(suppl 5):56-59, 2002
10.
Schustack A: Intramuscular iron replenishment and replacement combined with testosterone enanthate in maintenance hemodialysis anemia: a follow-up of up to 8 years on 16 patients. Clin Nephrol, 23(6):303-306, 1985
11.
Silverberg DS, Wexler D, Blum M et al: The interaction between heart failure, renal failure and anaemia - The Cardio Renal Anaemia Syndrome, Blood Purification, 22:277-284, 2004
12.
Silverberg DS, Blum M, Agbaria Z et al.: The effect of i.v. iron alone or in combination with low-dose erythropoietin in the rapid correction of anemia of chronic renal failure in the predialysis period, Clin Nephrol, 55:212-219, 2001
13.
Besarab A, Amin N, Ahsan M et al: Optimization of epoetin therapy with intravenous iron therapy in hemodialysis patients. J Am Soc Nephrol. 11(3):530-8, 2000
14.
Mircescu G, Gârneață L, Căpușă C, Ursea N: Intravenous iron supplementation for the treatment of anaemia in pre-dialyzed chronic renal failure patients. Nephrol Dial Transplant, 21:120-1244, 2006
15.
Sunder-Plassmann G, Hörl WH: Safety of intravenous injection of iron saccharate in haemodialysis patients. Nephrol Dial Transplant, 11:1797-1802, 1996
16.
Hörl WH: Clinical Aspects of Iron Use in the Anemia of Kidney Disease. J Am Soc Nephrol 18: 382-393, 2007
17.
Fishbane S: Iron Management in Nondialysis-Dependent CKD. Am J Kidney Dis, 49(6):736-743, 2007
18.
Macdougall I: Optimizing the use of erythropoietic agents - pharmacokinetic and pharmacodynamic considerations. Nephrol Dial Transplant, 17(suppl 5):66-70, 2002
19.
Locatelli F, Olivares J, Walker R et al. for the European/ Australian NESP 980202 Study Group.: Novel erythropoiesis stimulating protein for treatment of anemia in chronic renal insufficiency, Kidney Int, 60:741-747, 2001
20.
Valderrábano F, Hörl WH, Macdougall IC, Rossert J, Rutkowski B, Wauters J-P: PRE-dialysis survey on anaemia management. Nephrol Dial Transplant, 18:89-100, 2003
21.
Mircescu G, Gârneață L, Ciocâlteu A, Golea O, Gherman-Căprioară M, Cașsa D, Moța E, Gusbeth-Tatomir P, Ghenu A, Băluță S, Constantinovici N, Covic AC: Once-every-2-weeks and once-weekly epoetin beta regimens: equivalency in hemodialyzed patients. Am J Kidney Dis.; 48(3): 445-55; 2006
22.
Provenzano R, Bhaduri S, Singh AK; PROMPT Study Group: Extended epoetin alfa dosing as maintenance treatment for the anemia of chronic kidney disease: the PROMPT Study. Clin Nephrol, 64(2):113-123, 2005
23.
Grzeszczak W, Sulowicz W, Rutkowski B et al: The efficacy and safety of once- weekly and once-fortnightly subcutaneous epoetin in peritoneal dialysis patients with chronic renal anaemia. Nephrol Dial Transplant, 20:936-944, 2005
24.
Sulowicz W, Locatelli F, Ryckelynck J-P et al. Once-monthly subcutaneous
C.E.R.A. maintains stable hemoglobin control in patients with chronic kidney disease on dialysis and converted directly from epoetin one to three times weekly. Clin J Am Soc Nephrol. 2007;2:637-646
25.
Levin NW, Imbasciati E, Combe C, et al. Adequate Hb levels are maintained with IV
C.E.R.A. (Continuous Erythropoietin Receptor Activator) administered up to once monthly in dialysis patients irrespective of age, gender or diabetic status (ASN Abstract SA-P0206). Presented at ASN Annual Meeting, November 14-19, 2006, San Diego, California
26.
MIRCERA® Summary of Product Characteristics. F. Hoffmann-La Roche Ltd, 2007
27.
Locatelli F, Alijama P, Barany P et al.: Erythropoiesis stimulating agents and antibody-mediated pure red cell aplasia: where are we now and where do we go from here? Nephrol Dial Transplant, 19:288-293, 2004
28.
Casadevall N, Eckardt KU, Rossert J: Epoetin-induced autoimmune pure red cell aplasia. J Am Soc Nephrol, 16(suppl 1): S67-S69, 2005
29.
Eknoyan G, Latos DL, Lindberg J: Practice recommendations for the use of L- carnitine in dialysis-related carnitine disorder. National Kidney Foundation Carnitine Consensus Group, Am J Kidney Dis, 41:868-876, 2003
ADDENDUM
Urmare a publicării rezultatelor studiului Trial to Reduce Cardiovascular Events with Aranesp® Therapy (TREAT) [1] și a comentariilor ulterioare, inclusiv cele ale Anaemia Working Group al European Renal Best Practice (ERBP) [2], grupul de lucru pentru anemie al Societății Române de Nefrologie aduce următoarele precizări în ce privește Ghidurile și Indicațiile de tratament al anemiei secundare Bolii Cronice de Rinichi.
I.
Ținta tratamentului anemiei renale
1.
Peste 85% dintre bolnavii tratați într-un centru trebuie să aibă niveluri ale Hb mai mari de 10,5g/dL (Ht > 30%) [ Grad B ];
2.
De aceea, concentrațiile țintă individuale ale hemoglobinei trebuie să fie de 11g/dL [ Grad B ].
3.
Nu este indicat ca bolnavii tratați cu ASE să aibă valori ale hemoglobinei peste 12 g/dL; niveluri ale Hb de peste 13 g/dL sunt contraindicate la acești bolnavi [ Grad B ].
4.
La unele categorii de bolnavi, în funcție de factorii de co-morbiditate, pot fi necesare alte valori țintă ale hemoglobinei [3]:
a.
bolnavilor cu boli cardio-vasculare nu le sunt recomandate valori normale ale hemoglobinei. Valorile țintă acceptate sunt de 11-12g/dL, dacă simptomatologia severă (angina pectorală) nu impune altele [ Grad B ];
b.
bolnavilor homozigoți cu siclemie le sunt indicate valori țintă de 7-9g/dL ale hemoglobinei totale (HbF + HbS) [ Grad B ];
c.
în cazul bolnavilor cu diabet zaharat, al celor care asociază boală vasculară periferică sau al celor cu boli pulmonare cu hipoxemie, nu există date care să susțină că valorile țintă definite mai sus sunt cele optime. Este prundent de a recomanda valori țintă individuale de 11-12g/dL [ Grad B ].
d.
valoarea țintă a Hb va fi stabilită pentru fiecare caz în parte, în funcție de răsunetul clinic al anemiei, ținând cont de riscuri și beneficii [ Grad B ] [2,3].
5.
Valorile țintă ale hemoglobinei enunțate se referă exclusiv la tratamentul cu agenți stimulatori ai eritropoiezei și nu trebuie folosite pentru hemoglobina bolnavilor care nu primesc tratament cu ASE, nici pentru indicarea perfuziilor cu masă eritrocitară [ Grad B ] [2,3].
II.
Administrarea suplimentelor de fier. Preparatele de fier pentru administrare parenterală
1.
Preparatul Fier-sucroză (fiole a 5 mL, conținând 100 mg fier elemental) trebuie administrat intravenos, în perfuzie lentă, maximum 200 mg fier elemental per administrare, în 250 mL soluție fiziologică; dozele mai mici de 100 mg fier elemental pot fi administrate și în bolus intravenos (2 minute).
2.
Preparatul Fier III carboxi-maltoză (flacoane a 2 mL, conținând 100 mg fier elemental și flacoane a 10 mL, conținând 500 mg fier elemental) poate fi administrat intravenos până la doza unică maximă 1000 mg fier elemental (20 mL) [4]:
a.
dozele de 2-4 mL fier carboximaltoză conținând 100-200 mg fier elemental, se recomandă a fi diluate în 50 mL soluție fiziologică și administrate în bolus iv;
b.
dozele de 4-10 mL fier carboximaltoză conținând 200-500 mg fier elemental, se recomandă a fi diluate în 100 mL soluție fiziologică și administrate în perfuzie intravenoasă, în minimum 6 minute;
c.
dozele de 10-20 mL fier carboximaltoză conținând 500-1000 mg fier elemental, se recomandă a fi diluate în 250 mL soluție fiziologică și administrate în perfuzie intravenoasă, în minimum 15 minute.
III.
Inițierea tratamentului cu agenți stimulatori ai eritropoiezei
1.
La bolnavii care au Hb mai mică de 10 g/dL la determinări repetate și nu au alte cauze ale anemiei este luată în discuție inițierea tratamentului cu ASE. Decizia de inițiere trebuie individualizată în funcție de impactul clinic al anemiei [ Grad B ].
2.
Înaintea inițierii tratamentului cu ASE, este recomandată informarea bolnavilor asupra beneficiilor tratamentului, precum și asupra posibilelor reacții adverse [2,5].
IV.
Doza inițială de agenți stimulatori ai eritropoiezei
1.
Doza inițială de epoetinum trebuie să fie de 50-150 UI/kg pe săptămână (4000- 10000 UI/ săptămână), în funcție de masa corporală fără edeme, doza totală necesară și de necesitatea de a folosi întreaga fiolă [ Grad B ].
2.
Pentru darbepoetinum, este recomandată inițierea tratamentului cu doza de 0.45 micrograme/kg pe săptămână [ Grad B ] [1,6,7].
3.
Doza inițială de metoxi-polietilen-glicol-epoetinum beta este de 0.6 micrograme/kg o dată la două săptămâni, în funcție de masa corporală fără edeme [ Grad B ].
4.
Doze mai mari pot fi necesare bolnavilor cu anemie severă (Hb sub 8g/dL) și la cei cu afecțiuni care agravează anemia (de exemplu, diabet zaharat, afecțiuni acute impunând spitalizarea). Decizia de a folosi doze mai mari decât cele recomandate va lua în considerare raportul beneficiu/risc [ Grad B ] [2].
5.
În perioada de stabilire a dozei individuale a fiecărui bolnav, titrarea se realizează prin creșterea sau scăderea progresivă a fiecăreia dintre prizele săptămânale cu 25% [ Grad B ] [3].
V.
Titrarea dozei de agenți stimulatori ai eritropoiezei
1.
Dacă după inițierea tratamentului cu agenți stimulatori ai eritropoiezei sau după modificarea dozei, creșterea Hb este mai mică de 0,7 g/dL pe lună (creșterea Ht mai mică de 2% pe lună), doza de ASE trebuie crescută cu 25% [ Grad B ] [3,6].
2.
Dacă după inițierea terapiei sau după creșterea dozei, rata de creștere a Hb depășește 1 g/dL într-o perioadă de 2 săptămâni (cea a Ht depășește 3,2% pe lună) sau dacă nivelul Hb depășește ținta, doza săptămânală de ASE trebuie redusă cu 25% [ Grad B ] [3,6].
3.
Doza obișnuită folosită în tratamentul de întreținere este, în medie, sub 125 UI/kg pe săptămână pentru epoetinum, sub 0,4 micrograme/kg pe săptămână pentru darbepoetinum [ Grad B ] și sub 200 micrograme pe lună pentru metoxi-polietilen- glicol-epoetinum beta. Cele mai mici doze eficiente sunt, probabil, de aproximativ 50 UI/kg epoetinum pe săptămână; 90% din bolnavi primesc mai puțin de 300 UI/kg pe săptămână [ Grad B ] [3,6].
4.
Pentru toți agenții stimulatori ai eritropoizei, este indicată utilizarea dozei minime necesare menținerii Hb în intervalul țintă pentru tratament [2].
5.
La trecerea de la administrarea epoetinum la darbepoetinum, calculul dozei săptămânale inițiale de darbepoetinum va fi efectuat conform următoarelor recomandări:
a.
pentru doză de epoetinum < 1500 UI – darbepoetinum alfa 6,25 micrograme
b.
pentru doză de epoetinum 1500 - 2499 UI – darbepoetinum alfa 6,25 micrograme
c.
pentru doză de epoetinum 2500 - 4999 – darbepoetinum alfa 12,5 micrograme
d.
pentru doză de epoetinum 5000 - 10999 – darbepoetinum alfa 25 micrograme
e.
pentru doză de epoetinum 11000 - 17999 – darbepoetinum alfa 40 micrograme
f.
pentru doză de epoetinum 18000 - 33999 – darbepoetinum alfa 60 micrograme
g.
pentru doză de epoetinum 34000 - 89999 – darbepoetinum alfa 100 micrograme
h.
pentru doză de epoetinum > 90000 – darbepoetinum alfa 200 micrograme [7].
6.
La bolnavii care primeau epoetinum de 2 sau 3 ori pe săptămână, administrarea darbepoetinum se va face săptămânal, pentru cei cu administrare de epoetinum o
dată pe săptămână, darbepoetinum se va administra la 2 săptămâni, iar cei la care epoetinum era administrat la 2 săptămâni, vor primi darbepoetinum o dată pe lună [ Grad B ] [6,7].
7.
În faza de întreținere, frecvența recomandată a administrării ASE este de 1-3 ori pe săptămână pentru epoetinum [3], 1 la 1-4 săptămâni pentru darbepoetinum [6,7,8] și 1 pe lună pentru metoxi-polietilen-glicol-epoetinum beta. La bolnavii care primesc tratament cu darbepoetinum, ajustarea dozelor nu este recomandată la intervale mai mici de o lună [6,7].
8.
Dozele necesare atingerii și, respectiv, menținerii Hb țintă la bolnavii cu BCR încă nedializați sunt, în general, mai mici decât la cei dializați [6-8].
9.
Administrarea ASE în tratamentul bolnavilor cu neoplazii trebuie să ia în considerare raportul beneficiu/risc. Agenții stimulatori ai eritropoiezei sunt factori de creștere care stimulează în principal producția de eritrocite. Totuși, diferite celule tumorale pot exprima la suprafață receptori pentru eritropoietină. Prin urmare, este posibil ca ASE să determine proliferarea celulelor tumorale [ Grad B ] [2,3].
VI.
Cauze de răspuns inadecvat la agenții stimulatori ai eritropoiezei
1.
Înaintea stabilirii “rezistenței la ASE”, trebuie verificate din nou cauzele de hiporesponsivitate indepedente de tratamentul adresat anemiei. Astfel, sunt necesare [2,3]:
a.
Examen clinic pentru a determina existența:
i.
unor alte cauze ale anemiei: deficit de fier (sângerări pe cale digestivă sau genitală, aport scăzut de fier), inflamație, malnutriție, hiperparatiroidism, carență de vitamină B12 sau/și acid folic, dializă inadecvată, hipotiroidism, hemoglobinopatii;
ii.
răsunetului clinic al anemiei [ Grad B ].
b.
Determinări de laborator obligatorii, înainte de a stabili lipsa de responsivitate la tratamentul cu ASE:
i.
concentrația hemoglobinei;
ii.
indici eritrocitari (volum eritrocitar mediu, hemoglobină eritrocitară medie);
iii.
frotiu de sânge periferic;
iv.
numărarea reticulocitelor (autoanalizor standardizat);
v.
concentrația serică a feritinei, pentru evaluarea depozitelor de fier;
vi.
procentul hematiilor hipocrome (determinare automată) sau indicele de saturare a transferinei (determinări repetate, când nu poate fi evaluat procentul hematiilor hipocrome), pentru evaluarea aprovizionării cu fier a eritropoiezei;
vii.
proteina C reactivă (determinare cantitativă) [ Grad B ].
2.
La nevoie, pentru diagnosticul cauzei anemiei, mai pot fi necesare [2,3,8]:
a.
formulă leucocitară;
b.
puncție medulară;
c.
dozări ale vitaminei B12 (ser) și acidului folic (eritrocite);
d.
teste pentru hemoliză (haptoglobină, LDH, bilirubină, test Coombs etc);
e.
electroforeza hemoglobinei;
f.
electroforeza proteinelor serice și/sau urinare;
g.
dozarea aluminiului seric;
h.
evaluarea pierderilor oculte de sânge pe cale gastro-intestinală sau pe alte căi [ Grad B ].
Bibliografie Addendum:
1.
Pfeffer MA, Burdmann EA, Chen CYet al. A trial of darbepoetin alfa in type 2 diabetes and chronic kidney disease. N Engl J Med, 2009;361: 2019–2032
2.
Locatelli F, Aljama P, Canaud B, Covic A et al. Target haemoglobin to aim for with erythropoiesis-stimulating agents: a position statement by ERBP following publication of the Trial to Reduce Cardiovascular Events with Aranesp® Therapy (TREAT) Study. Nephrol Dial Transplant, 2010;25:2846-2850
3.
Mircescu G, Covic A et al. Ghiduri de practică medicală - Anemia secundară bolii cronice de rinichi (ed a II-a). și col, Edit Curtea Veche, București, 2008
4.
MHRA- UK Medicines and Healthcare products Regulatory Agency. Ferinject® 50mg Iron/ml Solution for Injection/Infusion PL 15240/0002; UK/H/0894/001/DC, Public Assessment Record,
http://www.mhra.gov.uk/home/groups/l-
unit1/documents/websiteresources/con014025.pdf , accessed 29/11/2010
5.
Prisant A. TREAT versus treatment: a patient’s view of a scientific interpretation. Am J Kidney Dis, 2010; 55: A31–A32
6.
European Medicines Agency. Aranesp : EPAR - Product Information, 25/08/2010 Aranesp -EMEA/H/C/000332 -IA/0085/G, last updated 09/09/2010,
http://www.ema.europa.eu/docs/en_GB/document_library/EPAR
Product_Information/human/000332/WC500026149.pdf , accessed 29/11/2010
7.
US Food and Drug Administration. Aranesp® (darbepoetin alfa) Label. FDA Approved: 11-8-07,
http://www.accessdata.fda.gov/drugsatfda_docs/label/2007/103951s5164lbl.pdf
accessed 29/11/2010
8.
Solomon SD, Uno H, Lewis EF, Eckardt K-U et al for the Trial to Reduce Cardiovascular Events with Aranesp Therapy (TREAT) Investigators. Erythropoietic Response and Outcomes
9.
in Kidney Disease and Type 2 Diabetes. N Engl J Med, 2010;363:1146-1155
ANEXA nr. 2
INDICAȚII DE TRATAMENT AL ANEMIEI SECUNDARE BOLII CRONICE DE RINICHI
I.
Evaluarea anemiei
1.
Este indicată la toți bolnavii cu insuficiență renală cronică (RFG < 60mL/min), dializați sau nedializați, și include evaluarea:
1.1.
concentrației hemoglobinei;
1.2.
hemogramei complete;
1.3.
depozitelor de fier - dozarea feritinei;
1.4.
fierului disponibil pentru eritropoieză - determinarea indicelui de saturare a transferinei (SAT) sau a procentului hematiilor hipocrome;
1.5.
prezenței inflamației - determinarea cantitativă a proteinei C reactive;
1.6.
prezenței malnutriției - dozarea albuminei serice.
1.7.
prezenței hiperparatiroidismului - dozarea fosfatemiei, calcemiei, PTH;
1.8.
prezenței altor factori care pot influența specific tabloul hematologic:
i.
hemoragii oculte, sângerări pe cale digestivă, genitală etc.;
ii.
hemodializă inadecvată;
iii.
hemoglobinopatii;
iv.
intoxicație cu aluminiu;
v.
deficit de acid folic, vitamina B12;
vi.
neoplazii;
vii.
hemoliză;
viii.
medicamente (doze mari de IECA).
Da
Rªspuns adecvat ?
Nu
Rªspuns adecvat ?
Da
Nu
Nu
Cauze rªspuns inadecvat
Da
Administrare ASE
Administrare fier
Tratarea cauzei
Ajustare dozª Adjuvante
Reevaluare periodicª
Reevaluare periodicª
Creatininemie >2mg/dL RFG <60mL/min
Existª BCR
3?
Hb < 11 g/dL
Da
Reevaluare
Existª
Nu
anemie ?
Feritinª <100 mcg/L
sau
SAT <20%
Da
Tratarea cauzei
Anemie
Nu
exclusiv renalª ?
Reevaluare
Da
Deficit
Nu
de fier ?
Da
2.
La bolnavii dializați, toate aceste determinări trebuie efectuate înaintea inițierii tratamentului anemiei.
Da
Rªspuns adecvat ?
Nu
Rªspuns adecvat ?
Da
Nu
Nu
Cauze rªspuns inadecvat
Da
Administrare ASE
Administrare fier
Tratarea cauzei
Ajustare dozª Adjuvante
Reevaluare
periodicª
Reevaluare periodicª
Creatininemie >2 mg/dL RFG <60mL/min
Existª BCR
3?
Hb < 11 g/dL
Da
Reevaluare
Existª
Nu
anemie ?
Da
Anemie
Nu
exclusiv renalª ?
Tratarea cauzei
Feritinª <100 mcg/L
sau
SAT <20%
Da
Reevaluare
Deficit
Nu
de fier ?
Da
II.
Obiectivul tratamentului
1.
Hb țintă (recoltată predialitic, ședința HD de la mijlocul săptămânii) este 11g/dL.
2.
Nu este indicat ca, sub tratament, valorile Hb să depășească 12g/dL.
3.
Niveluri peste 13g/dL sunt contraindicate.
4.
Hb țintă variază în funcție de factorii de co-morbiditate:
4.1.
pentru
bolnavii
cu
afecțiuni
cardio-vasculare:
11-12g/dL,
dacă simptomatologia severă nu impune valori mai mari;
4.2.
pentru bolnavii homozigoți cu siclemie: 7-9 g/dL Hb totală (HbF + HbS);
4.3.
pentru bolnavii cu diabet zaharat sau cu boli pulmonare cu hipoxemie: 11- 12g/dL.
5.
Nivelurile optime ale feritinei serice (recoltată după oprirea tratamentului cu fier timp de 7 zile) sunt 200-700 mcg/L.
6.
Valorile optime ale indicelui de saturare a transferinei sunt între 20 și 50%.
III.
Tactica tratamentului anemiei
A.
Inițierea tratamentului anemiei
1.
Este indicată la toți bolnavii cu:
1.1.
Hb <11g/dL sau
1.2.
Feritinemie <200 micrograme/L și indice de saturare a transferinei sub 20% (hematii hipocrome peste 10%).
2.
La bolnavii cu Hb peste 11g/dL, feritinemie peste 200 mcg/L și indice de saturare a transferinei sub 20% (hematii hipocrome peste 10%), în absența oricărui tratament adresat anemiei, este indicată monitorizarea:
2.1.
hemoglobinei - lunar;
2.2.
feritinei serice - anual.
Da
Rªspuns adecvat ?
Nu
Rªspuns adecvat ?
Da
Nu
Nu
Cauze rªspuns inadecvat
Da
Administrare ASE
Administrare fier
Tratarea cauzei
Ajustare dozª Adjuvante
Reevaluare periodicª
Reevaluare periodicª
Creatininemie >2 mg/dL
RFG <60 mL/min
Existª BCR
Da
Hb < 11 g/dL
Existª
Nu
Reevaluare
anemie ?
Da
Anemie
Nu
exclusiv renalª ?
Tratarea cauzei
Feritinª <100 mcg/L
sau
SAT <20%
Da
Reevaluare
Deficit
Nu
de fier ?
Da
B.
Evaluarea metabolismului fierului
1.
Implică evaluarea depozitelor de fier (feritină serică) și a fierului disponibil pentru eritropoieză (indice de saturare a transferinei sau procent al hematiilor hipocrome).
2.
Rezultatele determinărilor se interpretează astfel:
2.1.
feritină serică <100 micrograme/L = deficit absolut de fier;
2.2.
feritină serică >100 micrograme/L și saturarea transferinei < 20% (hematii hipocrome > 10%) = deficit funcțional de fier;
2.3.
feritină serică între 200 și 700 micrograme/L și saturarea transferinei între 20%-50% (hematii hipocrome <10%) = echilibru metabolic optim pentru eritropoieză;
2.4.
feritină serică peste 700 micrograme/L = posibilă supraîncărcare cu fier.
Da
Rªspuns
adecvat ?
Nu
Rªspuns
Da
adecvat ?
Nu
Nu
Cauze rªspuns inadecvat
Da
Administrare ASE
Administrare fier
Tratarea cauzei
Ajustare dozª Adjuvante
Reevaluare periodicª
Reevaluare periodicª
Creatininemie >2 mg/dL
Existª
RFG <60 mL/min
BCR
Hb < 11g/dL
Da
Reevaluare
Existª
Nu
anemie ?
Da
Anemie
Nu
exclusiv renalª ?
Tratarea cauzei
Feritinª <100 mcg/L
sau
SAT <20%
Da
Reevaluare
Deficit
Nu
de fier ?
Da
3.
Deficitul absolut sau funcțional de fier indică inițierea tratamentului cu fier, fără administrare concomitentă a vreunui agent stimulator al eritropoiezei.
4.
Dacă
parametrii
metabolismului
fierului
sunt
la
nivelurile
optime
pentru eritropoieză, dar hemoglobina nu atinge valorile țintă, este indicată inițierea tratamentului cu agenți stimulatori ai eritropoiezei.
C.
Administrarea fierului
1.
Bolnavi dializați
1.1.
Se administrează parenteral fier-sucroză.
1.2.
Administrarea se face în perfuzie intravenoasă lentă, în 250 mL soluție fiziologică, în ultima oră de hemodializă în cazul bolnavilor hemodializați. Dozele mai mici de 100mg fier elemental pot fi administrate și în bolus intravenos (2 minute).
1.3.
Înaintea deciziei de inițiere a tratamentului cu fier intravenos, trebuie evaluată prezența inflamației.
1.4.
Nu este recomandată administrarea intravenoasă a fierului bolnavilor cu infecții sau inflamație semnificativă.
1.5.
Doza inițială de fier sucroză este stabilită în funcție de nivelul feritinei serice:
i.
200
mg/săptămână,
dacă
feritinemia
este
mai
mică
de
100 micrograme/L, timp de 1 lună, apoi 100 mg/săptămână timp de 8 săptămâni;
ii.
100
mg/săptămână,
dacă
feritinemia
este
mai
mică
de
200 micrograme/L, timp de 12 săptămâni;
iii.
100 mg/2 săptămâni, dacă feritinemia este între 200-400 micrograme/L, timp de 12 săptămâni;
iv.
100 mg/lună dacă feritinemia este înte 400-699 micrograme/L, timp de 12 săptămâni.
1.6.
După inițierea tratamentului cu fier, feritinemia trebuie monitorizată la 3 luni, iar hemoglobina lunar.
Da
Rªspuns adecvat ?
Nu
Rªspuns adecvat ?
Da
Nu
Nu
Cauze rªspuns inadecvat
Da
Administrare ASE
Administrare fier
Tratarea cauzei
Ajustare dozª Adjuvante
Reevaluare periodicª
Creatininemie >2 mg/dL
RFG <60 mL/min
Existª BCR
Hb < 11 g/dL
Da
Reevaluare
Existª
Nu
anemie ?
Da
Anemie
Nu
exclusiv renalª ?
Tratarea cauzei
Feritinª <100 mcg/L
sau
SAT <20%
Da
Reevaluare
Deficit
Nu
de fier ?
Da
Reevaluare
periodicª
1.7.
În funcție de rezultatul determinării:
i.
feritinemie mai mare de 500 micrograme/L - se suspendă tratamentul cu fier sucroză;
ii.
feritinemie de 400-500 micrograme/L - se administrează fier sucroză 100mg/lună;
iii.
feritinemie mai mică de 400 micrograme/L - se administrează fier sucroză 100mg la 2 săptămâni;
iv.
feritinemie mai mică de 200 micrograme/L - se administrează fier sucroză 100 mg pe săptămână.
2.
Bolnavi predializați și dializați peritoneal
1.1.
Se poate începe cu administrarea orală:
i.
200 mg fier elemental/zi la adult (3 prize sau 1 singură priză nocturnă, pestomacul gol)
ii.
2-3 mg/kg/zi la copil (2-3 prize, la distanță de alimente sau alte medicamente).
1.2.
Bolnavii cu BCR care nu tolerează digestiv fierul și cei la care administrarea orală a fierului nu determină atingerea nivelului optim al echilibrului fierului pentru eritropoieză vor primi fier pe cale intravenoasă.
1.3.
După inițierea tratamentului cu fier, feritinemia trebuie monitorizată la 3 luni, iar hemoglobina lunar.
1.4.
În funcție de rezultatul determinării:
i.
feritinemie mai mare de 700 micrograme/L - se suspendă tratamentul cu fier;
ii.
feritinemie de 400-699 micrograme/L - se continuă tratamentul, cu doza redusă la jumătate;
iii.
feritinemie de 200-399 micrograme/L - se continuă schema de administrare anterioară;
iv.
feritinemie mai mică de 200 micrograme/L - se inițiază administrarea intravenoasă, cu fier sucroză, 100mg/2 săptămâni, timp de 12 săptămâni.
D.
Monitorizarea tratamentului cu fier
1.
În cursul tratamentului cu fier, hemoglobina trebuie determinată lunar.
2.
Dacă tratamentul cu fier este urmat de atingerea hemoglobinei țintă, se continuă administrarea parenterală de fier, conform indicațiilor, pentru atingerea și menținerea nivelurilor optime ale parametrilor metabolismului fierului. Hemoglobina trebuie monitorizată în continuare lunar.
3.
Dacă tratamentul cu fier este urmat de atingerea și menținerea nivelurilor optime ale parametrilor metabolismului fierului, dar fără atingerea hemoglobinei țintă, este recomandată inițierea tratamentului cu ASE.
E.
Administrarea agenților stimulatori ai eritropoiezei
1.
Inițierea tratamentului cu agenți stimulatori ai eritropoiezei este recomandată numai după atingerea nivelurilor optime ale parametrilor metabolismului fierului.
a)
Bolnavi dializați
a.1.
preparatele de epoetinum pot fi administrate intravenos sau subcutanat, de trei ori pe săptămână în faza de atac și de 1-3 ori pe săptămână în faza de întreținere a tratamentului. Este recomandată de elecție calea subcutanată, care permite reducerea necesarului de epoetinum.
a.2.
preparatele de darbepoetinum pot fi administrate subcutanat sau intravenos, o dată pe săptămână în faza de atac și o dată la 1-2 săptămâni în faza de întreținere.
a.3.
preparatul metoxi-polietilen-glicol-epoetinum beta poate fi administrat intravenos sau subcutanat, o dată la două săptămâni în faza de atac și o dată pe lună în cea de întreținere.
b)
Bolnavi predializați și dializați peritoneal
b.1.
preparatele de epoetinum trebuie administrate subcutanat, de trei ori pe săptămână în faza de atac și de 1-3 ori pe săptămână în faza de întreținere a tratamentului;
b.2.
preparatele de darbepoetinum trebuie administrate subcutanat, o dată pe săptămână în faza de atac și o dată la 1-2 săptămâni în faza de întreținere;
b.3.
preparatul metoxi-polietilen-glicol-epoetinum beta poate fi administrat intravenos sau subcutanat, o dată la două săptămâni în faza de atac și o dată pe lună în cea de întreținere;
b.4.
administrarea intravenoasă este indicată în prezența leziunilor dermatologice, a obezității etc, după decizia medicului.
Da
Rªspuns adecvat ?
Nu
Rªspuns adecvat ?
Da
Nu
Nu
Cauze rªspuns inadecvat
Da
Administrare ASE
Administrare fier
Tratarea cauzei
Ajustare dozª Adjuvante
Reevaluare periodicª
Creatininemie >2 mg/dL
RFG <60 mL/min
Existª BCR
Hb < 11 g/dL
Da
Reevaluare
Existª
Nu
anemie ?
Da
Anemie
Nu
exclusiv renalª ?
Tratarea cauzei
Feritinª <100 mcg/L
sau
SAT <20%
Da
Reevaluare
Deficit
Nu
de fier ?
Da
Reevaluare
periodicª
2.
Doza inițială de ASE este:
a)
Epoetinum:
a.1. 100 UI/kg/săptămână, dacă Hb este mai mare de 7 g/dL;
a.2. 150 UI/kg/săptămână, dacă Hb este mai mică de 7 g/dL.
b)
Darbepoetinum:
b.1.
0,45 micrograme/kg/săptămână, dacă Hb >7 g/dL;
b.2.
0,6 micrograme/kg/săptămână, dacă Hb <7 g/dL.
c)
Metoxi-polietilen-glicol-epoetinum beta:
c.1.
0.6, microg/kg o dată la două săptămâni, dacă Hb >7 g/dL;
c.2.
0,9 microg/kg o dată la două săptămâni, dacă Hb <7 g/dL.
3.
După inițierea tratamentului cu ASE, monitorizarea hemoglobinei trebuie efectuată la interval de două săptămâni:
a)
dacă Hb crește cu mai mult de 1g/dL la 2 săptămâni sau peste 12 g/dL, se reduce doza de ASE cu 25%;
b)
dacă Hb crește cu mai puțin de 0,5 g/dL la 2 săptămâni sau este sub 9 g/dL, se crește doza de ASE cu 25%;
c)
dacă Hb crește cu 0,5-1 g/dL la 2 săptămâni, doza de ASE nu se modifică.
Da
Rªspuns adecvat ?
Nu
Rªspuns adecvat ?
Da
Nu
Nu
Cauze rªspuns inadecvat
Da
Administrare ASE
Administrare fier
Tratarea cauzei
Ajustare dozª Adjuvante
Reevaluare periodicª
Reevaluare periodicª
Creatininemie >2 mg/dL
Existª
RFG <60 mL/min
BCR
Hb < 11 g/dL
Da
Reevaluare
Existª
Nu
anemie ?
Da
Anemie
Nu
exclusiv renalª ?
Tratarea cauzei
Feritinª <100 mcg/L
sau
SAT <20%
Da
Reevaluare
Deficit
Nu
de fier ?
Da
4.
După obținerea Hb țintă, doza de ASE trebuie redusă cu 25% până la doza de întreținere, respectiv doza minimă care asigură menținerea nivelului țintă al Hb (de regulă 30-50% din doza de inițiere).
5.
După stabilirea dozei de întreținere, monitorizarea hemoglobinei trebuie efectuată lunar.
6.
La bolnavii dializați stabili, aflați în tratament de întreținere și care au echilibru optim al fierului, administrarea epoetinum se poate face o dată pe săptămână sau o dată la 2 săptămâni, a darbepoetinum o dată la 2 săptămâni sau o dată pe lună, iar a metoxi-polietilen-glicol-epoetinum beta o dată pe lună.
F.
Monitorizarea tratamentului cu fier și agenți stimulatori ai eritropoiezei
1.
În cazul atingerii Hb țintă:
a)
Bolnavi dializați:
a.1.
Pentru feritinemie mai mare de 700micrograme/L:
i.
se suspendă tratamentul cu fier sucroză;
ii.
se reduce doza de ASE cu 25% lunar;
iii.
se determină feritinemia la 6 luni interval;
iv.
se determină Hb lunar.
a.2.
Pentru feritinemie 400-699 micrograme/L:
i.
se administrează fier sucroză, 100mg/lună;
ii.
se reduce doza de ASE cu 25% lunar, până la doza de întreținere;
iii.
se determină feritinemia la 6 luni interval;
iv.
se determină Hb lunar.
Da
Rªspuns adecvat ?
Da
Rªspuns adecvat ?
Nu
Nu
Nu
Cauze rªspuns inadecvat
Da
Administrare fier
Tratarea cauzei
Ajustare dozª Adjuvante
Administrare ASE
Creatininemie >2 mg/dL
RFG <60 mL/min
Existª BCR
Hb < 11 g/dL
Da
Reevaluare
Existª
Nu
anemie ?
Feritinª <100 mcg/L
sau
SAT <20%
Da
Tratarea cauzei
Anemie
Nu
exclusiv renalª ?
Reevaluare
Da
Deficit
Nu
de fier ?
Da
Reevaluare
periodicª
Reevaluare
periodicª
a.3.
Pentru feritinemie de 200-399micrograme/L:
i.
se administrează fier sucroză 100mg la 2 săptămâni;
ii.
se reduce doza de ASE cu 25% lunar, până la doza de întreținere;
iii.
se determină feritinemia la 6 luni interval;
iv.
se determină Hb lunar.
b)
Bolnavi predializați și dializați peritoneal:
b.1.
Pentru feritinemie mai mare de 700 micrograme/L:
i.
se suspendă tratamentul cu fier;
ii.
se reduce doza ASE cu 25% lunar;
iii.
se determină feritinemia la 6 luni interval;
iv.
se determină Hb lunar.
Da
Rªspuns
adecvat ?
Nu
Rªspuns
Da
adecvat ?
Nu
Nu
Cauze rªspuns inadecvat
Da
Administrare ASE
Administrare fier
Ajustare dozª Adjuvante
Reevaluare periodicª
Reevaluare periodicª
Creatininemie >2 mg/dL
RFG <60 mL/min
Existª IRC ?
Hb < 11g/dL
Da
Reevaluare
Existª
Nu
anemie ?
Da
Anemie
Nu
exclusiv renalª ?
Tratarea cauzei
Feritinª <100 mcg/L
sau
SAT <20%
Da
Reevaluare
Deficit
Nu
de fier ?
Da
Tratarea cauzei
b.2.
Pentru feritinemie 400-699 micrograme/L:
i.
se administrează fier pe cale orală, în doză redusă la jumătate;
ii.
se reduce doza de ASE cu 25% lunar, până la doza de întreținere;
iii.
se determină feritinemia la 6 luni interval;
iv.
se determină Hb lunar.
b.3.
Pentru feritinemie de 200-399 micrograme/L:
i.
se administrează fier pe cale orală, în aceeași doză;
ii.
se reduce doza de ASE cu 25% lunar, până la doza de întreținere;
iii.
se determină feritinemia la 6 luni interval;
iv.
se determină Hb lunar.
2.
În cazul neatingerii Hb țintă:
2.1.
Este indicată administrarea intravenoasă a fierului, în funcție de feritinemie, conform recomandărilor de mai sus, până la nivelurile optime ale parametrilor metabolismului fierului.
2.2.
Dacă metabolismul fierului este optim pentru eritropoieză, bolnavul trebuie evaluat pentru depistarea unuia dintre ceilalți factori de hiporesponsivitate la ASE (sângerare cronică, infecție/inflamație, dializă inadecvată, hiperparatiroidism, intoxicație cu aluminiu, hemoglobinopatii, deficit de acid folic sau de vitamină B12, mielom multiplu, mielofibroză, alte cancere, malnutriție, hemoliză, medicamente, respectiv doze mari de IECA/antagoniști ai receptorilor AT1). Dacă este posibil, este recomandată îndepărtarea acestor factori.
2.3.
Dacă investigarea completă nu identifică nici unul dintre factorii de hiporesponsivitate (cel mai frecvent subdializă, malnutriție, inflamație,
hiperparatiroidism), este recomandată creșterea dozei de ASE, până la 300 UI/kg/săptămână pentru epoetinum, respectiv 1,5 micrograme/kg/săptămână pentru darbepoetinum. Dacă nici după creșterea dozei nu este obținut răspunsul hematologic, trebuie luată în considerare anemia aplazică asociată epoetinum.
2.4.
Pot fi încercate mijloace terapeutice adjuvante:
i.
administrarea orală a vitaminei E, în doză unică de 1200 UI cu 6 ore înaintea ședinței de hemodializă;
ii.
administrarea intravenoasă a 300mg acid ascorbic, în 3 minute, după fiecare ședință de hemodializă;
iii.
administrarea intravenoasă a L-carnitinei, 20mg/kg, la sfârșitul
ședinței de hemodializă;
iv.
administrarea intramusculară a 200mg nandrolon decanoat o dată pe săptămână numai la bărbați de peste 50 ani dializați peritoneal.
IV.
Mijloace terapeutice
A.
Preparate de fier
1.
Preparate pentru administrare orală
1.1
Fier bivalent:
i.
fumarat feros*
suspensie aromatizată, 50mg fier elemental per linguriță fiole cu soluție buvabilă a 100mg fier elemental
ii.
gluconat feros*
fiole cu soluție buvabilă cu 12 sau 24mg fier elemental
iii.
glutamat feros*
drajeuri a 21-22mg fier elemental
fiole cu soluție buvabilă a 21-22mg, respectiv 43mg fier elemental
iv.
sulfat feros*
comprimate filmate a 105mg fier elemental
1.2
Fier trivalent:
i.
colinat feric*
soluție buvabilă, cu citrat de fier colină 200mg per 1mL
ii.
complex de hidroxid de fier(III)-polimaltoză* sirop, 10 mg fier elemental/mL
soluție orală în picături, 50mg fier elemental/mL comprimate masticabile, 100mg fier elemental/cp
iii.
complex de hidroxid de fier(III)-polimaltoza+acid folic*
comprimate masticabile, 100mg fier elemental + 0,35mg acid folic/cp
2.
Preparate pentru administrare parenterală
i.
Fier dextran*:
fiole a 100mg fier elemental
nerecomandat, din cauza reacțiilor adverse serioase/amenințătoare de viață
înaintea administrării, este obligatorie efectuarea unei doze test
ii.
Fier dextran cu greutate moleculară mică: fiole a 100 mg fier elemental
siguranța în administrare pare superioară celei a fierului dextran înaintea administrării, este totuși obligatorie efectuarea unei doze test
a.
Fier sucroză*:
fiole a 100 mg fier elemental
considerat cea mai sigură formă de administrare parenterală a fierului [10]
b.
Fier gluconat
fiole a 62,5 mg fier elemental
c.
Fier III carboxi-maltoză
flacoane a 100 mg fier elemental și flacoane conținând 500 mg fier elemental
B.
Agenți stimulatori ai eritropoiezei
1.
Preparate
a.
Epoetinum alfa*
b.
Epoetinum beta*
c.
Darbepoetinum*
d.
Metoxi-polietilen-glicol-epoetinum beta (Activatorul Continuu al Receptorilor pentru Eritropoietină)*
* preparate înregistrate în România
2.
Recomandări privind administrarea agenților stimulatori ai eritropoiezei în insuficiența renală cronică[10]
Cale
Pre-dializă sc
HD
sc sau iv
DP
sc
TR
sc
Frecvență (pe săptămână)
Faza de atac
Epoetinum alfa
1-3
3
1-3
1-3
Epoetinum beta
1-3
3
3
1-3
Darbepoetinum alfa
1
1
1
1
Metoxi-polietilen-
glicol-epoetinum beta
0,5
0,5
0,5
0,5
Faza de întreținere
Epoetinum alfa
1-3
3
1-3
1-3
Epoetinum beta
1-3
1-3
1-3
1-3
Darbepoetinum alfa
1 la 1-2
1 la 1-2
1 la 1-2
1 la 1-2
săpt.
săpt.
săpt.
săpt.
Metoxi-polietilen-
glicol-epoetinum beta
1/ lună
1/ lună
1/ lună
1/ lună
GLOSAR
Hemoglobina
(Hb)
1.
Concentrația Hb în sângele venos periferic este cel mai util parametru hematologic, care poate fi măsurat direct și pentru care există un standard internațional, valoarea nefiind influențată semnificativ de tehnica determinării.
2.
Rezultatele determinărilor variază cu 1-2g/dL, în funcție de volemie, respectiv de starea de hidratare, precum și de condițiile de recoltare:
a.
la bolnavii predializați și la cei dializați peritoneal, momentul recoltării nu influențează semnificativ rezultatele, volemia fiind relativ constantă;
b.
la bolnavii hemodializați, momentul recoltării este crucial:
i.
proba recoltată imediat înaintea ședinței HD subestimează concentrația reală a Hb. Probabilitatea ca rezultatul obținut să subestimeze Hb crește direct proproțional cu intervalul de timp de la ultima ședință;
ii.
proba recoltată imediat post-dializă oferă o valoare supraestimată, în timpul ședinței HD nivelul hemoglobinei crescând, în medie, cu 1,5g/dL;
iii.
având în vedere aceste variații, este recomandată recoltarea probelor înaintea ședinței de hemodializă de la mijlocul săptămânii, la bolnavii care fac trei ședințe HD pe săptămână.
Interpretarea valorilor
1.
Valorile normale variază în funcție de:
a.
vârstă și sex: la bărbați, Hb este mai mare decât la femei și scade, în medie cu 1,5g/dL între 50 și 75 ani, în timp ce la femei nu se modifică;
b.
rasă: subiecții de rasă neagră au Hb cu 0,5-0,9 g/dL mai mică decât caucazienii și orientalii, diferențe care se mențin și la bolnavii cu insuficiență renală;
c.
altitudine: Hb crește cu aproximativ 0,6g/dL la femei și 0,9g/dL la bărbați pentru fiecare 1000 m altitudine;
d.
fumat: Hb este, în medie, cu 1,5g/dL mai mare la fumători.
2.
Valori normale
a.
bărbați: 13.5-18g/dL;
b.
femei: 11.5-16g/dL.
Hematocrit
1.
Reprezintă volumul ocupat de eritrocite, exprimat procentual față de volumul probei.
2.
Valorile nu sunt determinate direct de analizoarele automate care numără celulele sanguine.
3.
Metoda de determinare nu este standardizată internațional, iar valorile pot fi diferite în funcție de tehnica folosită. De aceea, concentrația Hb în sângele venos periferic este cel mai util parametru hematologic, care poate fi măsurat direct și pentru care există un standard internațional, valoarea fiind mai puțin influențată de tehnica determinării.
4.
Valori normale:
a.
bărbați: 40-54%;
b.
femei: 37-47%.
Volumul eritrocitar mediu
1.
Reprezintă volumul mediu al unui eritrocit.
2.
Poate fi determinat automat sau calculat înmulțind cu 10 hematocritul și împărțind rezultatul la numărul eritrocitelor, exprimat în milioane pe milimetru cub.
3.
Interpretarea rezultatelor
a.
< 100fL - microcitoză;
b.
81-100fL - valori normale;
c.
> 100fL - macrocitoză.
Numărul de reticulocite
1.
Este un indicator al ratei de producției a eritrocitelor de către măduva hematogenă.
2.
Se determină cantitativ automat, coeficientul de variație fiind sub 10%.
3.
Estimările vizuale sunt exclusiv calitative, coeficientul de variație fiind peste 50%; rezultatele astfel obținute nu pot fi comparate cu cele ale determinării automate și nu pot fi utilizate.
4.
Valori normale: 25-100 x10 9 /L.
Procentul hematiilor hipocrome
1.
Reprezintă proporția hematiilor cu o concentrație de hemoglobină suboptimă (<28micrograme/dL).
2.
Reflectă cantitatea de fier disponibil pentru eritropoieză, și nu depozitele de fier.
3.
Este indicatorul cu cea mai mare capacitate de discriminare în aprecierea potențialului de răspuns al bolnavilor la administrarea de fier intravenos.
4.
Determinarea necesită analizoare speciale, disponibile în puține centre europene. În lipsa acestor analizoare, fierul disponibil pentru eritropoieză poate fi apreciat prin indicele de saturare a transferinei.
5.
Interpretarea valorilor:
a.
<2.5% - valori normale;
b.
2,5-10% - valori intermediare, interpretabile în contextul celorlalți parametri ai metabolismului fierului;
c.
peste 10% - carență funcțională de fier.
Sideremie
1.
Reprezintă concentrația fierului în sânge.
2.
Măsoară fierul feric efectiv legat de transferină.
3.
Valori normale:
a.
bărbați: 90-160 micrograme/dL;
b.
femei: 80-130 micrograme/dL.
Capacitatea totală de legare a fierului
(CTLF)
1.
Măsoară capacitatea totală a sângelui de a lega fierul. Reflectă indirect cantitatea de fier disponibil pentru eritropoieză.
2.
Are variații zilnice mari.
3.
Este influențată de prezența inflamației și de starea de nutriție;
4.
Interpretarea rezultatelor:
a.
sub 240 micrograme/dL - supraîncărcare cu fier;
b.
240-450 micrograme/dL - valori normale;
c.
peste 450 micrograme/dL - carență funcțională de fier.
Indicele de saturare a transferinei
1.
Reflectă cantitatea de fier disponibil pentru eritropoieză.
2.
Poate fi utilizat, cu o precizie inferioară, ca alternativă a procentului hematiilor hipocrome.
3.
Are variații zilnice mari.
4.
Este influențată de prezența inflamației și de starea de nutriție.
5.
Este exprimat ca procent din CTLF:
SAT
100
Sideremie
( micrograme
/
dL )
CTLF
(micrograme/dL)
sau
SAT
70,9
Sideremie
( micrograme
/
dL )
T ransferină serică (mg/dL)
6.
Interpretarea rezultatelor:
a.
sub 20% - carență funcțională de fier;
b.
20-50% - nivel optim pentru eritropoieză;
c.
peste 50% - supraîncărcare cu fier.
Feritina serică
1.
Este determinarea standard pentru aprecierea depozitelor de fier.
2.
Recoltarea trebuie efectuată la cel puțin o săptămână după ultima administrare intravenoasă de fier, mai ales dacă se folosesc intermitent doze mari de fier.
3.
Se comportă ca reactant de fază acută. Nivelurile serice pot crește de 2-4 ori în inflamație, precum și în neoplazii sau boli hepatice, prin creșterea eliberării din celulele reticulo- endoteliale, fără să reflecte neapărat o modificare a depozitelor de fier.
4.
Interpretarea valorilor:
a.
sub 20 micrograme/L - carență absolută de fier la subiect fără afectare renală;
b.
sub 100 micrograme/L - carență absolută de fier la bolnavi cu insuficiență renală cronică;
c.
100-699 micrograme/L - depozite adecvate de fier;
d.
peste 700 micrograme/L - supraîncărcare cu fier.
Aprecierea echilibrului fierului
1.
Echilibrul normal al fierului:
a.
feritinemie 100-699 ng/mL
și
b.
ST 20-50%;
2.
Deficitul absolut de fier:
a.
feritinemie sub 100 ng/mL
și
b.
ST sub 20%.
3.
Deficitul funcțional de fier:
a.
feritinemie 100-699 ng/mL
și
b.
ST sub 20%
4.
Blocada reticulo-endotelială:
a.
feritinemie 100-699 ng/mL
și
b.
ST sub 20%
și
c.
administrarea fierului este urmată de creșterea eritropoiezei și, implicit a Hb
5.
Supraîncărcare cu fier:
a.
feritinemie peste 700ng/mL
și
b.
ST peste 50%;
Rata filtrării glomerulare
(RFG)
Se calculează după una din formulele:
(1)
RFG
U vol
U
uree
U
creat
1.73
2
t
S
uree
S creat
0.0235
G
0.51456
H
0.42246
(2)
Cockroft – Gault:
RFG
140
V
G
0,85 la femei
72
S
creat
mg
/
dL
(3)
MDRD4*:
în care:
RFG
186 1)
S
creat
/ 88.4
1.154
V
0.203
0.742 (la femei)
1.210 (la afro - americani)
RFG - rata filtrării glomerulare (mL/min/m 2 ) Uvol - volumul de urină (mL)
T - durata de colectare (în minute, de obicei 1440)
Uuree, Ucreat - concentrațiile urinare ale ureei și, respectiv, creatininei (în mg/dL) Suree, Screat - concentrațiile serice ale ureei și, respectiv, creatininei (în mg/dL)
G - masa corporală (kg)
H - înălțimea (cm) V - vârsta (ani)
* -
http://nephron.org/cgi-bin/MDRD_GFR/cgi
http://www.hdcn.com/calcf/gfr.htm
1) 175 atunci când sunt folosite metode de determinare care permit extrapolarea la determinările creatininei prin spectroscopie de masă cu diluție izotopică
ADDENDUM
Urmare a publicării rezultatelor studiului Trial to Reduce Cardiovascular Events with Aranesp® Therapy (TREAT) [1] și a comentariilor ulterioare, inclusiv cele ale Anaemia Working Group al European Renal Best Practice (ERBP) [2], grupul de lucru pentru anemie al Societății Române de Nefrologie aduce următoarele precizări în ce privește Ghidurile și Indicațiile de tratament al anemiei secundare Bolii Cronice de Rinichi.
I.
Ținta tratamentului anemiei renale
1.
Peste 85% dintre bolnavii tratați într-un centru trebuie să aibă niveluri ale Hb mai mari de 10,5g/dL (Ht > 30%) [ Grad B ];
2.
De aceea, concentrațiile țintă individuale ale hemoglobinei trebuie să fie de 11g/dL [ Grad B ].
3.
Nu este indicat ca bolnavii tratați cu ASE să aibă valori ale hemoglobinei peste 12 g/dL; niveluri ale Hb de peste 13 g/dL sunt contraindicate la acești bolnavi [ Grad B ].
4.
La unele categorii de bolnavi, în funcție de factorii de co-morbiditate, pot fi necesare alte valori țintă ale hemoglobinei [3]:
a.
bolnavilor cu boli cardio-vasculare nu le sunt recomandate valori normale ale hemoglobinei. Valorile țintă acceptate sunt de 11-12g/dL, dacă simptomatologia severă (angina pectorală) nu impune altele [ Grad B ];
b.
bolnavilor homozigoți cu siclemie le sunt indicate valori țintă de 7-9g/dL ale hemoglobinei totale (HbF + HbS) [ Grad B ];
c.
în cazul bolnavilor cu diabet zaharat, al celor care asociază boală vasculară periferică sau al celor cu boli pulmonare cu hipoxemie, nu există date care să susțină că valorile țintă definite mai sus sunt cele optime. Este prundent de a recomanda valori țintă individuale de 11-12g/dL [ Grad B ].
d.
valoarea țintă a Hb va fi stabilită pentru fiecare caz în parte, în funcție de răsunetul clinic al anemiei, ținând cont de riscuri și beneficii [ Grad B ] [2,3].
5.
Valorile țintă ale hemoglobinei enunțate se referă exclusiv la tratamentul cu agenți stimulatori ai eritropoiezei și nu trebuie folosite pentru hemoglobina bolnavilor care nu primesc tratament cu ASE, nici pentru indicarea perfuziilor cu masă eritrocitară [ Grad B ] [2,3].
II.
Administrarea suplimentelor de fier. Preparatele de fier pentru administrare parenterală
1.
Preparatul Fier-sucroză (fiole a 5 mL, conținând 100 mg fier elemental) trebuie administrat intravenos, în perfuzie lentă, maximum 200 mg fier elemental per administrare, în 250 mL soluție fiziologică; dozele mai mici de 100 mg fier elemental pot fi administrate și în bolus intravenos (2 minute).
2.
Preparatul Fier III carboxi-maltoză (flacoane a 2 mL, conținând 100 mg fier elemental și flacoane a 10 mL, conținând 500 mg fier elemental) poate fi administrat intravenos până la doza unică maximă 1000 mg fier elemental (20 mL) [4]:
a.
dozele de 2-4 mL fier carboximaltoză conținând 100-200 mg fier elemental, se recomandă a fi diluate în 50 mL soluție fiziologică și administrate în bolus iv;
b.
dozele de 4-10 mL fier carboximaltoză conținând 200-500 mg fier elemental, se recomandă a fi diluate în 100 mL soluție fiziologică și administrate în perfuzie intravenoasă, în minimum 6 minute;
c.
dozele de 10-20 mL fier carboximaltoză conținând 500-1000 mg fier elemental, se recomandă a fi diluate în 250 mL soluție fiziologică și administrate în perfuzie intravenoasă, în minimum 15 minute.
III.
Inițierea tratamentului cu agenți stimulatori ai eritropoiezei
1.
La bolnavii care au Hb mai mică de 10 g/dL la determinări repetate și nu au alte cauze ale anemiei este luată în discuție inițierea tratamentului cu ASE. Decizia de inițiere trebuie individualizată în funcție de impactul clinic al anemiei [ Grad B ].
2.
Înaintea inițierii tratamentului cu ASE, este recomandată informarea bolnavilor asupra beneficiilor tratamentului, precum și asupra posibilelor reacții adverse [2,5].
IV.
Doza inițială de agenți stimulatori ai eritropoiezei
1.
Doza inițială de epoetinum trebuie să fie de 50-150 UI/kg pe săptămână (4000- 10000 UI/ săptămână), în funcție de masa corporală fără edeme, doza totală necesară și de necesitatea de a folosi întreaga fiolă [ Grad B ].
2.
Pentru darbepoetinum, este recomandată inițierea tratamentului cu doza de 0.45 micrograme/kg pe săptămână [ Grad B ] [1,6,7].
3.
Doza inițială de metoxi-polietilen-glicol-epoetinum beta este de 0.6 micrograme/kg o dată la două săptămâni, în funcție de masa corporală fără edeme [ Grad B ].
4.
Doze mai mari pot fi necesare bolnavilor cu anemie severă (Hb sub 8g/dL) și la cei cu afecțiuni care agravează anemia (de exemplu, diabet zaharat, afecțiuni acute impunând spitalizarea). Decizia de a folosi doze mai mari decât cele recomandate va lua în considerare raportul beneficiu/risc [ Grad B ] [2].
5.
În perioada de stabilire a dozei individuale a fiecărui bolnav, titrarea se realizează prin creșterea sau scăderea progresivă a fiecăreia dintre prizele săptămânale cu 25% [ Grad B ] [3].
V.
Titrarea dozei de agenți stimulatori ai eritropoiezei
1.
Dacă după inițierea tratamentului cu agenți stimulatori ai eritropoiezei sau după modificarea dozei, creșterea Hb este mai mică de 0,7 g/dL pe lună (creșterea Ht mai mică de 2% pe lună), doza de ASE trebuie crescută cu 25% [ Grad B ] [3,6].
2.
Dacă după inițierea terapiei sau după creșterea dozei, rata de creștere a Hb depășește 1 g/dL într-o perioadă de 2 săptămâni (cea a Ht depășește 3,2% pe lună) sau dacă nivelul Hb depășește ținta, doza săptămânală de ASE trebuie redusă cu 25% [ Grad B ] [3,6].
3.
Doza obișnuită folosită în tratamentul de întreținere este, în medie, sub 125 UI/kg pe săptămână pentru epoetinum, sub 0,4 micrograme/kg pe săptămână pentru darbepoetinum [ Grad B ] și sub 200 micrograme pe lună pentru metoxi-polietilen- glicol-epoetinum beta. Cele mai mici doze eficiente sunt, probabil, de aproximativ 50 UI/kg epoetinum pe săptămână; 90% din bolnavi primesc mai puțin de 300 UI/kg pe săptămână [ Grad B ] [3,6].
4.
Pentru toți agenții stimulatori ai eritropoizei, este indicată utilizarea dozei minime necesare menținerii Hb în intervalul țintă pentru tratament [2].
5.
La trecerea de la administrarea epoetinum la darbepoetinum, calculul dozei săptămânale inițiale de darbepoetinum va fi efectuat conform următoarelor recomandări:
a)
pentru doză de epoetinum < 1500 UI – darbepoetinum alfa 6,25 micrograme
b)
pentru doză de epoetinum 1500 - 2499 UI – darbepoetinum alfa 6,25 micrograme
c)
pentru doză de epoetinum 2500 - 4999 – darbepoetinum alfa 12,5 micrograme
d)
pentru doză de epoetinum 5000 - 10999 – darbepoetinum alfa 25 micrograme
e)
pentru doză de epoetinum 11000 - 17999 – darbepoetinum alfa 40 micrograme
f)
pentru doză de epoetinum 18000 - 33999 – darbepoetinum alfa 60 micrograme
g)
pentru doză de epoetinum 34000 - 89999 – darbepoetinum alfa 100 micrograme
h)
pentru doză de epoetinum > 90000 – darbepoetinum alfa 200 micrograme [7].
6.
La bolnavii care primeau epoetinum de 2 sau 3 ori pe săptămână, administrarea darbepoetinum se va face săptămânal, pentru cei cu administrare de epoetinum o dată pe săptămână, darbepoetinum se va administra la 2 săptămâni, iar cei la care epoetinum era administrat la 2 săptămâni, vor primi darbepoetinum o dată pe lună [ Grad B ] [6,7].
7.
În faza de întreținere, frecvența recomandată a administrării ASE este de 1-3 ori pe săptămână pentru epoetinum [3], 1 la 1-4 săptămâni pentru darbepoetinum [6,7,8] și 1 pe lună pentru metoxi-polietilen-glicol-epoetinum beta. La bolnavii care primesc tratament cu darbepoetinum, ajustarea dozelor nu este recomandată la intervale mai mici de o lună [6,7].
8.
Dozele necesare atingerii și, respectiv, menținerii Hb țintă la bolnavii cu BCR încă nedializați sunt, în general, mai mici decât la cei dializați [6-8].
9.
Administrarea ASE în tratamentul bolnavilor cu neoplazii trebuie să ia în considerare raportul beneficiu/risc. Agenții stimulatori ai eritropoiezei sunt factori de creștere care stimulează în principal producția de eritrocite. Totuși, diferite celule tumorale pot exprima la suprafață receptori pentru eritropoietină. Prin urmare, este posibil ca ASE să determine proliferarea celulelor tumorale [ Grad B ] [2,3].
VI.
Cauze de răspuns inadecvat la agenții stimulatori ai eritropoiezei
1.
Înaintea stabilirii “rezistenței la ASE”, trebuie verificate din nou cauzele de hiporesponsivitate indepedente de tratamentul adresat anemiei. Astfel, sunt necesare [2,3]:
a.
Examen clinic pentru a determina existența:
i.
unor alte cauze ale anemiei: deficit de fier (sângerări pe cale digestivă sau genitală, aport scăzut de fier), inflamație, malnutriție, hiperparatiroidism, carență de vitamină B12 sau/și acid folic, dializă inadecvată, hipotiroidism, hemoglobinopatii;
ii.
răsunetului clinic al anemiei [ Grad B ].
b.
Determinări de laborator obligatorii, înainte de a stabili lipsa de responsivitate la tratamentul cu ASE:
i.
concentrația hemoglobinei;
ii.
indici eritrocitari (volum eritrocitar mediu, hemoglobină eritrocitară medie);
iii.
frotiu de sânge periferic;
iv.
numărarea reticulocitelor (autoanalizor standardizat);
v.
concentrația serică a feritinei, pentru evaluarea depozitelor de fier;
vi.
procentul hematiilor hipocrome (determinare automată) sau indicele de saturare a transferinei (determinări repetate, când nu poate fi evaluat procentul hematiilor hipocrome), pentru evaluarea aprovizionării cu fier a eritropoiezei;
vii.
proteina C reactivă (determinare cantitativă) [ Grad B ].
2.
La nevoie, pentru diagnosticul cauzei anemiei, mai pot fi necesare [2,3,8]:
a)
formulă leucocitară;
b)
puncție medulară;
c)
dozări ale vitaminei B12 (ser) și acidului folic (eritrocite);
d)
teste pentru hemoliză (haptoglobină, LDH, bilirubină, test Coombs etc);
e)
electroforeza hemoglobinei;
f)
electroforeza proteinelor serice și/sau urinare;
g)
dozarea aluminiului seric;
h)
evaluarea pierderilor oculte de sânge pe cale gastro-intestinală sau pe alte căi [ Grad B ].
Bibliografie Addendum :
1.
Pfeffer MA, Burdmann EA, Chen CYet al. A trial of darbepoetin alfa in type 2 diabetes and chronic kidney disease. N Engl J Med, 2009;361: 2019–2032
2.
Locatelli F, Aljama P, Canaud B, Covic A et al. Target haemoglobin to aim for with erythropoiesis-stimulating agents: a position statement by ERBP following publication of the Trial to Reduce Cardiovascular Events with Aranesp® Therapy (TREAT) Study. Nephrol Dial Transplant, 2010;25:2846-2850
3.
Mircescu G, Covic A et al. Ghiduri de practică medicală - Anemia secundară bolii cronice de rinichi (ed a II-a). și col, Edit Curtea Veche, București, 2008
4.
MHRA- UK Medicines and Healthcare products Regulatory Agency. Ferinject® 50mg Iron/ml Solution for Injection/Infusion PL 15240/0002; UK/H/0894/001/DC, Public Assessment Record,
http://www.mhra.gov.uk/home/groups/l-
unit1/documents/websiteresources/con014025.pdf , accessed 29/11/2010
5.
Prisant A. TREAT versus treatment: a patient’s view of a scientific interpretation. Am J Kidney Dis, 2010; 55: A31–A32
6.
European Medicines Agency. Aranesp : EPAR - Product Information, 25/08/2010 Aranesp -EMEA/H/C/000332 -IA/0085/G, last updated 09/09/2010,
http://www.ema.europa.eu/docs/en_GB/document_library/EPAR
Product_Information/human/000332/WC500026149.pdf , accessed 29/11/2010
7.
US Food and Drug Administration. Aranesp® (darbepoetin alfa) Label. FDA Approved: 11-8-07,
http://www.accessdata.fda.gov/drugsatfda_docs/label/2007/103951s5164lbl.pdf , accessed 29/11/2010
8.
Solomon SD, Uno H, Lewis EF, Eckardt K-U et al for the Trial to Reduce Cardiovascular Events with Aranesp Therapy (TREAT) Investigators. Erythropoietic Response and Outcomes
9.
in Kidney Disease and Type 2 Diabetes. N Engl J Med, 2010;363:1146-1155
ANEXA nr. 3
Ghiduri de bună practică medicală
Evaluare și intervenție nutrițională în
Boala Cronică de Rinichi
Definirea gradelor utilizate în ghidurile de practică medicală [Grad A]
Situații în care există dovezi științifice (analiza primară a cel puțin unui studiu prospectiv, randomizat, controlat, cu număr de subiecți suficient de mare și un
end-point
clinic relevant) că indicația diagnostică sau terapeutică este utilă, respectiv eficientă.
[Grad B]
Situații în care există dovezi științifice (analiza secundară a unor studii prospective, randomizate, controlate, cu număr de subiecți suficient de mare, sau analiza primară a unor studii caz-control de înaltă calitate sau studii randomizate cu un număr mai mic de pacienți) că indicația diagnostică sau terapeutică este utilă, respectiv eficientă.
[Grad C]
Situații în care există dovezi științifice (studii observaționale sau modele experimentale de boli renale) că indicația diagnostică sau terapeutică este utilă, respectiv eficientă.
[Grad D]
Situații în care există dovezi științifice (studii observaționale sau modele experimentale de boli renale) cu date discordante, dar opinia este că indicația diagnostică sau terapeutică este utilă, respectiv eficientă.
INTRODUCERE
Motto:
Când dieta greșește, medicina nu are
folosință
Când dieta reușește, medicina nu își
are rostul
Proverb ayurvedic
La început, dieta a constituit baza terapiei insuficienței renale. Atunci când tratamentul prin dializă a devenit cu adevărat eficient și a permis supraviețuirea îndelungată, chiar și pentru bolnavii cu numeroase co-morbidități, malnutriția protein-energetică a început să fie recunoscută ca un factor important de prognostic negativ. Probabil că niciuna dintre aceste două extreme nu are soluție exclusiv nutrițională. Dar, din aceaste motive specialiștii nefrologi sunt mai aproape de abordarea nutrițională decât majoritatea specialităților medicale, cu excepția notabilă a diabetologilor și a nutriționiștilor.
Rolul dietei în prevenirea și tratamentul malnutriției protein-energetice la pacienții dializați, precum și în controlul unora dintre complicații asociate hemodializei, dau aceiași pondere terapiei nutriționale în îngrijirea pacientului hemodializat cu cea a dializei însăși. Valoarea dietei în terapia Bolii cronice de rinichi ar trebui să aibă aceeași valoare cu cea a dietei în terapia pacientului diabetic. Nefrologul împreună cu nutriționistul, prin metode aparent simple și puțin costistoare, pot concura la creșterea duratei și calitătii vieții acestor pacienți.
În acest sens, publicarea ghidurilor de bună practică medicală adresate evaluării și intervenției nutriționale urmărește sensibilizarea medicilor nefrologi la problemele nutriției în Boala cronică de rinichi, ceea ce considerăm că este o primă măsură de profilaxie !
Ghiduri de practică medicală
Evaluare și intervenție nutrițională în Boala Cronică de Rinichi
Sinteză
I.
EVALUAREA STĂRII DE NUTRIȚIE
Recomandarea
I-1.
Scopurile
evaluării
stării
de
nutriție
Scopurile evaluării stării de nutriție în Boala cronică de rinichi sunt:
1.
Descrierea
status -ului nutrițional al bolnavului la un anumit moment.
2.
Identificarea bolnavilor la risc de malnutriție protein-energetică (screening nutrițional).
3.
Determinarea cauzelor malnutriției protein-energetice, dacă aceasta este prezentă.
4.
Monitorizarea eficienței intervenției etiologice și nutriționale.
[Grad C]
Recomandarea I-2. Setul minim de determinări pentru evaluarea stării de nutriție
Evaluarea stării de nutriție în Boala cronică de rinichi trebuie efectuată printr-un set minim de determinări complementare:
1.
Evaluarea globală subiectivă generată de bolnav (ESG GB);
2.
Indicele de masă corporală;
3.
Suprafața mase musculare a brațului;
4.
Forța de strângere a mâinii;
5.
Albumina serică;
6.
nPNA;
7.
Chestionar de consum alimentar obișniut în 24 ore. ( Tabelul IV ).
[Grad C]
Recomandarea
I-3.
Momentul
inițierii
evaluării
stării
de
nutriție
1.
Starea de nutriție trebuie evaluată la momentul luării în evidență de către nefrolog a pacientului cu Boală cronică de rinichi în stadiile 4-5 (FG<30mL/min sau dializă). [Grad C]
2.
Evaluarea inițială include setul minim de determinări.
[Grad B]
Recomandarea
I-4.
Monitorizarea
stării
de
nutriție
1.
Monitorizarea stării de nutriție se realizează cel puțin anual prin setul minim de determinări și lunar prin componenta generată de pacient a ESG PG.
[Grad C]
2.
Dacă la vreuna dintre determinările lunare componenta generată de pacient a ESG PG devine 22 sau apar modificări ale determinărilor uzuale (albumină serică, uree, creatinină, colesterol) este indicată extinderea evaluării la întreg setul minim și cercetarea cauzei (vezi
Recomandările II-1 – II-6 ).
[Grad C]
3.
Bolnavii cu alterări ale stării de nutriție demonstrate prin anomalii ale determinărilor din setul minim și/sau supuși intervenției nutriționale trebuie investigați cu o frecvență mai mare (vezi
Tabelul I ), iar cauza malnutriției protein-energetice trebuie cercetată (vezi
Recomandările II-1 – II-6 ).
[Grad C]
Recomandarea
I-5.
Metodele
de
evaluare
a
stării
de
nutriție
Trebuie să fie standardizate, atât pentru a le crește cât mai mult obiectivitatea, cât și pentru a limita variabilitatea inter-examinatori. Detaliile de tehnică a evaluării, valorile normale și interpretarea rezultatelor sunt prezentate în
Anexele I-IV .
[Grad C]
EVALUAREA SUBIECTIVĂ GLOBALĂ A STĂRII DE NUTRIȚIE
Recomandarea
I-6.
Evaluarea
subiectivă
globală
a
stării
de
nutriție
Evaluarea subiectivă globală a stării de nutriție este o metodă validă și utilă clinic pentru aprecierea stăriide nutriție în Boala cronică de rinichi.
[Grad C]
METODELE ANTROPOMETRICE DE EVALUARE A STĂRII DE NUTRIȚIE
Recomandarea I-7. Metodele antropometrice de evaluare a stării de nutriție
Metodele antropometrice - masa corporală actuală și parametrii derivați, grosimea pliurilor cutanate, procentul estimat de masă adipoasă, suprafața, suprafața sau circumferința masei musculare a brațului și forța de strângere a mâinii - sunt indicatori valizi, utili clinic ai stării de nutriție în Boala cronică de rinichi.
[Grad C]
Recomandarea I-8. Masa corporală și parametrii derivați
Masa corporală actuală și parametrii derivați sunt indicatori valizi, clinic utili ai stării de nutriție în Boala cronică de rinichi.
[Grad C]
Recomandarea I-9. Estimarea masei corporale adipoase și a masei corporale non- adipoase
Masa corporală adipoasă și masa corporală non-adipoasă, estimate prin măsurarea pliurilor cutanate, sunt indicatori valizi, utili clinic ai stării de nutriție în Boala cronică de rinichi. [Grad C]
Recomandarea I-10. Estimarea masei musculare a brațului
Masa musculară evaluată prin circumferința, diametrul sau aria musculară a brațului în porțiunea medie este un indicator util clinic al situației proteinelor somatice în Boala cronică de rinichi.
[Grad C]
Recomandarea I-11. Forța de strângere a mâinii evaluată dinamometric este un indicator valid, clinic util al stării funcționale a masei musculare în Boala cronică de rinichi.
[Grad C]
METODELE BIOCHIMICE DE EVALUARE A STĂRII DE NUTRIȚIE
Recomandarea I-12. Serinemia este un parametru de apreciere a stării de nutriție, valid
și util în Boala cronică de rinichi.
[Grad B]
1.
Valoarea țintă individuală este 24.0g serină/dL (metoda colorimetrică cu verde de bromcrezol) și trebuie atinsă la cel puțin 60% dintre bolnavi.
[Grad B]
2.
Reducerea serinemiei sub 4.0g/dL sugerează malnutriție protein-energetică și impune cercetarea cauzelor.
[Grad B]
Recomandarea I-13. Prealbumina este un indicator al stării de nutriție, util în Boala cronică de rinichi.
[Grad C]
Reducerea sub 30mg/dL a prealbuminei sugerează malnutriție protein-energetică și impune cercetarea cauzelor.
[Grad C]
Recomandarea I-14. Colesterolul seric este un indicator util pentru aprecierea
status - ului nutrițional în Boala cronică de rinichi.
[Grad C]
Tendința la scădere sau valorile colesterolului cuprinse între 150-180mg/dL - în lipsa tratamentului hipocolesterolemiant – sugerează malnutriție protein-energetică și impune cercetarea cauzelor.
[Grad C]
Recomandarea I-15. Creatinina serică este un indicator util clinic al stării de nutriție.
[Grad C]
Scăderea creatininei serice sub 10mg/dL la bolnavi dializați stabili sugerează malnutriție protein-energetică și impune cercetarea cauzelor.
[Grad C]
Recomandarea I-16. Echivalentul proteic al azotului total apărut normalizat
(Normalized protein equivalent-nitrogen appearence - nPNA)
este un indicator util al aportului de proteine în Boala cronică de rinichi, la bolnavi în stadiul 5 dializați sau nu, aflați în echilibru metabolic.
[Grad C]
nPNA realizat trebuie să fie 0.6-0.8g/kgc/zi la cei nedializați și cel puțin 1g/kgc/zi la cei dializați.
[Grad C]
INTERVIURILE DIETETICE
Recomandarea I-17. Estimarea aportului de energie și nutrienți prin chestionarul de consum alimenatar în ultimele 24 ore
este utilă în Boala cronică de rinichi.
Deoarece reducerea aportului precede de obicei celelalte semne ale malnutriției protein- energetice, este indicată cercetarea cauzelor, atunci când este înregistrată.
[Grad C]
METODE TEHNICE DE EVALUARE A STĂRII DE NUTRIȚIE
Recomandarea
I-18.
Metodele
tehnice
de
evaluare
a
stării
de
nutriție
Absorbțiometria razelor X cu energie duală a întregului organism (DEXA), analiza bioimpedanței electrice (BIA), analiza activării neutronilor
in vivo
pot măsura cu mai multă precizie unele aspecte ale compoziției corpului, dar nu sunt recomandate ca determinări de rutină.
[Grad C]
II.
EVALUAREA ETIOLOGIEI MALNUTRIȚIEI PROTEIN-ENERGETICE
Recomandarea II-1. Evaluarea factorilor etiologici ai malnutriției protein -energetice
trebuie efectuată începând din stadiul 4 al BCR, la toți pacienții, inclusiv la cei dializați, mai ales la cei care au și modificări ale stării de nutriție ( Tabelul VI ).
[Grad C]
Recomandarea II-2. Aportul inadecvat de nutrienți
este o cauză importantă a malnutriției protein-energetice și trebuie investigat la pacienții în stadiile 4-5 ale BCR cu risc nutrițional crescut, cu malnutriție și la cei supuși intervenției nutriționale.
[Grad C]
Recomandarea II-3. Sindromul inflamator , asociat sau nu co-morbidităților, este o cauză importantă a malnutriției protein-energetice în stadiile 4-5 ale BCR, mai ales la bolnavii dializați și reprezintă un factor prognostic negativ pentru mortalitatea generală și cardio- vasculară.
[Grad C]
De aceeea,
proteina C reactivă serică
trebuie monitorizată lunar și menținută sub 5mg/L.
[Grad C]
Recomandarea II-4. Acidoza metabolică
este o cauză frecventă a malnutriției protein- energetice în stadiile 4-5 ale BCR, mai ales la pacienții dializați, și este un factor de prognostic negativ pentru mortalitate în populația dializată
[Grad C]
De aceea, valorile țintă recomandate pentru bicarbonatul seric sunt 222mEq/L.
[Grad C]
Recomandarea II-5. Tulburările endocrine ale uremiei
- rezistența la acțiunea hormonilor anabolizanți (insulina, GH/IGF1) și hiperparatiroidismul - pot contribui la apariția malnutriției în stadiul 4-5 al BCR, mai ales la bolnavii dializați și trebuie evaluate la pacienții cu malnutriție protein-energetică care nu au alți factori etiologici identificabili.
[Grad C]
Recomandarea II-6. Reducerea activității fizice , urmare a scăderii capacității de efort, este o cauză importantă a malnutriției protein energetice din BCR, mai la pacienții dializați, care trebuie avută în vedere și tratată.
[Grad C]
Recomandarea II-7. Vârsta și vechimea în dializă
sunt factori etiologici nemodificabili demonstrați ai malnutriției protein-energetice, care impun evaluare mai frecventă a stării de nutriție.
[Grad C]
III.
PROFILAXIA ȘI TRATAMENTUL MALNUTRIȚIEI PROTEIN-ENERGETICE
Recomandarea III-1. Profilaxia și tratamentul malnutriției
trebuie efectuate la toți pacienții în stadiile 4-5 ale BCR
1.
Măsurile de profilaxie se adresează factorilor etiologici discutați în
Recomandările
II.1 –II.7 , iar tratamentul
impune,
pe
lângă
corectarea
acestora,
suplimentare nutrițională.
[Grad C]
2.
Principalele măsuri de profilaxie a malnutriției sunt:
[Grad C]
-
Consilierea dietetică
-
Corectarea aportului de proteine și de energie
-
Inițierea la timp a dializei
-
Optimizarea tratamentului prin dializă
-
Depistarea și tratarea surselor de inflamație.
3.
Abordarea malnutriției protein-energetice poate fi orientată de scorul ESG-PG:
[Grad D]
-
Tratarea factorilor de risc pentru malnutriție și consilierea nutrițională sunt deobicei suficiente în cazul pacienților la risc de malnutriție (ESG-PG=2-3)
-
Pacienții malnutriți (ESG-PG>4) au nevoie, pe lângă consiliere nutrițională și de intervenții specifice;
-
Pacienții spitalizați, mai ales dacă sunt malnutriți au nevoie de consiliere nutrițională instituită rapid și repetată cu frecvență mai mare în funcție de gradul malnutriției
Recomandarea III-2. Pacienții în stadiile 4-5 ale Bolii cronice de rinichi necesită consiliere nutrițională.
a)
Planul nutrițional trebuie realizat în primele 1-2 săptămâni de la inițierea dializei, evaluat și revizuit periodic la fiecare 3-4 luni.
b)
La pacienții spitalizați, planul nutrițional trebuie să fie stabilit în primele 3 zile de la internare și trebuie revizuit zilnic, în cazul pacienților cu risc mare de malnutriție sau la o săptămînă în cazul celor cu risc mic.
Recomandarea III-3. Aportul de proteine, energie și de vitamine
trebuie adecvat stadiului Bolii cronice de rinichi, în funcție de masa corporală fără edeme sau masa corporală fără edeme ajustată (vezi
Recomandarea I-8). Tabelul XI
[Grad C]
a)
Aportul de proteine indicat
este de 0.6-0.8g/kg zi în stadiul 4-5 al BCR, de minim
1.2g/kg zi la bolnavi hemodializați și de 1.3 g/kg zi la pacienți dializați peritoneal.
[Grad B]
b)
Aportul de energie
indicat este de 35kcal/kg zi la pacienți sub 60 ani și de 30- 35kcal/kg zi la cei peste 60 ani
[Grad B]
c)
Consilierea și urmărirea nutrițională trebuie făcută de preferință de un dietetician, iar in lipsa acestuia de un specialist nefrolog avizat.
[Grad C]
Recomandarea III-4. Dieta sever hipoproteică suplimentată cu cetoanalogi ai aminoacizilor esențiali
poate fi indicată pentru a încetini progresia Bolii cronice de rinichi și amâna inițierea tratametului substitutiv renal în condiții de siguranță nutrițională, la pacienți selecționați.
[Grad C]
Recomandarea III-5. Dializa trebuie inițiată mai precoce a dializei la pacienții cu malnutriție protein-energetică.
[Grad C]
Deobicei tratametnul prin dializă este indicat la eRFG:510mL/min/1.73m 2 . Atunci când există malnutriție protein-energetică necorectabilă, dializa trebuie inițiată la valori mai mari ale eRFG.
[Grad C]
Recomandarea
III-6.
Optimizarea
tratamentului
prin
dializă
Tratamentul corect prin dializă previne și, respectiv, combate malnutriția instalată. De aceea, la bolnavii dializați trebuie urmărite și corectate următoarele elemente:
a)
Doza de dializă . eKt/V trebuie să fie de cel puțin 1.2 la pacienții HD anurici, tratați cu câte 3 ședinte (de cel puțin 4 ore fiecare) pe săptămână. Doze mai mari, până la 1.4, trebuie prescrise la femei și la cei cu co-morbidități multiple sau severe. La bolnavii DP, KT/V total al ureei >1.7 și un debit al ultrafiltrării >1L/zi.
b)
Administrarea unui
supliment alimentar
și, eventual,
exercițiul fizic
în cursul
ședintei de HD;
c)
Cale de abord . FAV nativă la >40% dintre pacienții HD;
d)
Membrane biocompatibile
pentru hemodializă;
e)
Nivelul de contaminare a apei pentru hemodializă
nu trebuie să depășească criteriile Farmacopeei Europene (<100 cfu/mL și concentrație în endotoxine <0.25 IU/mL);
f)
Menținerea
diurezei reziduale , mai ales la bolnavii DP;
g)
Corectarea
acidozei ;
h)
Corectarea
tulburărilor endocrine
(hiperparatiroidism) și a
anemiei .
[Grad C]
Recomandarea III-7. Depistarea și tratarea cauzelor inflamației
Deoarece există o relație strânsă biunivocă între malnutriție și inflamație, cauzele inflamației - legate de pacient sau de procedura de dializă - trebuie depistate și, în măsura posibilului, eliminate.
[Grad C]
IV.
TRATAMENTUL MALNUTRIȚIEI PROTEIN-ENERGETICE
Recomandarea IV-1. Tratamentul malnutriției protein-energetice presupune corectarea factorilor etio-patogenici curabili, adecvarea la necesități a tratamentului prin dializă, intervenții nutriționale (consiliere și suplimentare nutrițională), administrarea de anabolizante și terapie anti-inflamatoare.
[Grad C]
Recomandarea IV-2. Adecvarea la necesități a tratamentului prin dializă la bolnavii cu malnutriție protein-energetică prin hemodializă zilnică poate fi recomandată pentru o perioadă de 6-12 luni bolnavilor cu malnutriție și instabilitate presională și celor cu apetit scăzut după eliminarea cauzelor curabile.
[Grad D]
Recomandarea IV-3. Tratamentul malnutriției protein-energetice cu suplimente nutriționale pe cale orală
a)
Dacă în urma consilierii nutriționale aportul dietetic nu atinge nivelurile minime recomandate, este necesară introducerea de suplimente nutriționale orale.
b)
Dacă prin consiliere nutrițională și suplimentare orală aportul dietetic nu atinge nivelurile minime recomandate, este indicată administrarea alimentației pe tub nazo-gastric.
c)
Este de preferat utililzarea suplimentelor formulate specific pentru pacienții renali.
[Grad D]
Recomandarea IV-4. Tratamentul malnutriției protein-energetice prin nutriție parenterală intradialitică
a)
Nutriția parenterală intradialitică poate fi recomandată atunci când consilierea nutrițională și terapia suplimentarea orală sau enterală nu au dat rezultate.
b)
Terapia parenterală intradialitică poate fi recomandată la pacienții malnutriți, numai dacă aportul energetic spontan este >20kcal/kg corp și aportul de proteine este de cel puțin 0.8g/kg corp. În lipsa acestui aport este indicată terapia parenterală totală.
[Grad D]
Recomandarea IV-5. Tratamentul malnutriției protein-energetice cu hormoni steroizi androgeni anabolizanți
a)
În cazuri de malnutriție severă, rezistentă la alte intervenții, poate fi administrată o cură de androgeni, timp de 3-6 luni;
b)
Androgenii trebuie administrați săptămânal sau de 2 ori pe lună;
c)
Pacienții trebuie monitorizați la intervale regulate pentru efecte adverse ale androgenilor (hirsutism, priapism, hepatotoxicitate, neoplazii hepatice sau prostatice).
[Grad D]
Recomandarea IV-6. Tratamentul malnutriției protein-energetice cu alți hormoni anabolizanți
Nu sunt suficiente date pentru a recomanda tratamentul malnutriției severe uremice cu hormoni de creștere.
[Grad D]
Recomandarea IV-7. Tratamentul malnutriției protein-energetice cu stimulatori ai apetitului
Nu sunt suficiente date pentru a recomanda tratamentul malnutriției protein-energetice cu stimulatori ai apetitului.
[Grad D]
Recomandarea IV-8. Terapia antiinflamatorie în malnutriția protein-energetică
Nu sunt suficiente date pentru a recomanda strategii antiinflamatorii în tratamentul malnutriției protein-energetice.
[Grad D]
Ghiduri de practică medicală
Evaluare și intervenție nutrițională în Boala Cronică de Rinichi
Recomandări
CADRUL NOSOLOGIC
În funcție de indicele de masă corporală (IMC), pot fi definite
subunutriția
(IMC<18 kg/m 2 ),
subponderaliatea
(18:5IMC<20kg/m 2 ),
optimum
nutrițional
(20:5IMC<25 kg/m 2 ),
supraponderalitatea
(25:5IMC<30kg/m 2 ) și
obezitatea
(30:5IMCkg/m 2 ).
Malnutriția
desemnează condiția medicală produsă de o dietă improprie, insuficientă sau excesivă în raport cu necesitățile, caracterizată clinic prin scădere/creștere în greutate. Deci,
subnutriția
– care rezultă din aport alimentar scăzut, digestie/absorbție deficitară sau pierderi de nutrienți –
denutriția
– care reprezintă subnutriția cu manifestări clinice - și
obezitatea , care rezultă dintr-un aport crescut față de necesități, sunt de fapt expresiile malnutriției,
termenul de malnutriție este folosit în limbajul medical curent și în
literatură, termenul de malnutriție este asimilat denutriției .
Există două forme de malnutriție (denutriție):
1.
Malnutriția protein-energetică se referă la aport sau digestie/absorbție deficitare de proteine și/sau de energie cu manifestări clinice evidente;
2.
Malnutriția micronutrienților - denumiți astfel deoarece sunt necesari organismului în cantități mici – se referă la aportul inadecvat de vitamine și de elemente minerale cu manifestări clinice evidente.
Mecanismele de adaptare ale organismului la scăderea aportului alimentar sunt reprezentate de ( i ) foame ( ii ) folosirea inițială a rezervelor energetice - cu reducerea masei adipoase și conservarea până în stadii finale a celei proteice, ceea ce prezervă masa musculară - și ( iii ) scăderea metabolismului energetic bazal. Aceste modificări sunt reversibile, în anumite limite, la reluarea alimentației normale.
Mecanismele de adaptare ale organismului la o boală activă inflamatorie sunt reprezentate de ( i ) scăderea apetitului, ( ii ) folosirea inițială a rezervelor de proteine - cu pierderea masei musculare - și conservarea timp mai îndelungat a celor energetice și ( iii ) creșterea metabolismului energetic bazal. Dacă nu este tratată boala activă inflamatorie, aceste anomalii nu sunt, de regulă, reversibile la suplimentarea alimentației.
Cașexia
este termenul folosit pentru condiția medicală caracterizată prin scădere ponderală neintenționată, în contextul unei boli inflamatorii active, este însoțită de scăderea apetitului, astenie și reducerea importantă a maselor musculare. O definiție mai scurtă a cașexiei, folosită uneori în literatura nefrologică, este de “pacient cu topire ( wasting
1
– în limba engleză) a maselor musculare”.
Criteriile de diagnostic ale cașexiei acceptate în literatură sunt prezentate în
Tabelul I. Tabelul I. Criteriile de diagnostic ale cașexiei
1.
Pierdere neintenționată în greutate >5% din masa corporală uzuală
2.
IMC <20 la pacienți <65 ani
3.
IMC <22 la pacienți peste 65 ani
4.
Albumină serică <3.5g/dL
5.
Masă musculară redusă cu <10%
6.
Exces de citokine (creșterea PCR)
IMC – indice de masă corporală = [masă corporală (kg)]/[înălțime (m)] 2
PCR – proteina C reactivă
La pacienții cu Boală cronică de rinichi, mai ales la cei dializați, se înregistrează o prevalență înaltă a denutriției (malnutriției) protein-energetice. În același timp, la această categorie de bolnavi, inflamația este înalt prevalentă. De aceea, termenul de malnutriție în sens strict etimologic nu este corect la toți pacienții renali, în cele mai multe situații fiind
1
Waste ,
wasting
este un termen folosit frecvent în literatura anglo-saxonă pentru a desemna scăderea importantă, rapidă sau lentă, a masei musculare și sau grăsoase, în cursul unei boli acute sau cronice.
vorba despre o combinație de modificări ale stării de nutriție determinate de reducerea aportului de proteine și energie, cu cele determinate de inflamație.
Denutriția are o prevalență înaltă (18-75%) la bolnavii uremici, deși aportul proteic și de energie al acestor bolnavi este relativ adecvat. De aceea, complicațiie uremiei au un rol patogenic, iar această formă specială de denutriție, este definită ca
malnutriție uremică .
Observarea unei asocieri frecvente între subnutriție, inflamație și ateroscleroză, la pacienții cu Boală cronică de rinichi în stadii avansate, a determinat introducerea conceptului
MIA (malnutriție - inflamație – ateroscleroză)
și, ca urmare, malnutriția pacienților uremici a fost clasificată în:
-
MIA 1 , care se referă la componenta subnutriției indusă de scăderea aportului, fără inflamație asociată, implicit fără reduceri majore ale proteinelor viscerale, reversibilă prin aport;
-
MIA
2 , care se referă la componenta subnutriției indusă de inflamație, cu scăderea secundară a aportului și reduceri ale proteinelor viscerale, puțin reversibilă prin aport ( Tabelul II ).
Tabelul II. Tipuri de malnutriție protein-energetică la pacientul dializat Tipul 1 (malnutriție protein-energetică pură)
■
Asociată cu sindromul uremic
per se
■
Aport dietetic scăzut
■
Valori normale/scăzute ale albuminei serice
■
Reducerea metabolismului energetic bazal
■
Reversibilă cu dietă și dializă adecvată.
Tipul 2 (malnutriție – inflamație – ateroscleroză sau sindromul complexului malnutriție - inflamație)
■
Asociată cu inflamație și co-morbidități
■
Aport proteic scăzut/normal
■
Valori scăzute ale albuminei serice
■
Creșterea metabolismului energetic bazal
■
Puțin reversibilă prin dietă și dializă
Ulterior, din cauza interelațiilor strânse malnutriție - inflamație și a influenței lor asupra multor parametri nutriționali și a prognosticului pacienților renali, a fost propus termenul de
SCMI (sindromul complexului inflamație - malnutriție) . Pentru a sublinia asocierea clinic relevantă dintre inflamație și pierderea maselor musculare, întâlnită constant în malnutriția bonavilor renali cu componentă inflamatorie, SCMI este descris, uneori, ca
SMIC (sindrom
de malnutriție – inflamație – cașexie) . Cu același scop, a fost propusă recent înlocuirea SCMI și SMIC cu
KDW (
kidney disease wasting
), pentru a descrie pacienții cu BCR la care este observată reducerea masei adipoase și a celei musculare.
Spre deosebire de bolile inflamatorii acute (de exemplu, SIDA), în care cașexia se instalează rapid și conduce la moarte, prin mecanism direct, în populația renală inflamația este cronică, cașexia se instalează lent, nu conduce la moarte prin mecanism direct, ci indirect, prin favorizarea, de exemplu, a bolilor cardio-vasculare (calcificări valvulare, atero-, arterioscleroză). Din acest motiv, un alt termen utilizat este cel de
cașexie cu
instalare lentă . ( Tabelul III ).
Tabelul III. Terminologii propuse pentru denutriția pacientului renal
Malnutriție uremică
MIA (malnutriție - inflamație - ateroscleroză)
CSMI (sindromului complexului malnutriție – inflamație) KDW ( kidney disease wasting )
Cașexie cu instalare lentă
În recomandări, va fi folosit termenul generic de
malnutriție protein-energetică , indiferent de mecanismele patogenice ale acesteia, detaliind, după caz, forma patogenică.
Referințe
1.
Kalantar-Zadeh K, Ikizler AT, Block G, Avram MM, Kopple JD. Malnutrition Inflammation complex syndrome in dialysis patients: causes and consequences. 2003
42 (5):864-881.
2.
Stenvinkel P, Heimbürger O, Lindholm B, Kaysen GA, Bergström J. Are there two types of malnutrition in chronic renal failure? Evidence for relationships between malnutrition, inflammation and atherosclerosis (MIA syndrome).
Nephrol. Dial. Transplant. , 2000; 15 :953 - 960.
3.
Pupim LB, Ikizler AT. Uremic Malnutrition: New Insights Into an Old Problem.
Seminars In Dialysis .
16
(3):224-232;2003.
4.
Tejinder S. Ahuja TA, Mitch WE. The Evidence Against Malnutrition as a Prominent Problem for Chronic Dialysis Patients.
Seminars In Dialysis
17 (6):427-431, 2004.
5.
Kalantar-Zadeh
K.
Recent
Advances
in
Understanding
the
Malnutrition- Inflammation-Cachexia Syndrome in Chronic Kidney Disease Patients: What is Next?
Seminars In Dialysis ,
18 (5):365-369, 2005.
6.
Avesani CM, Carrero J J, Axelsson J, Qureshi A R, Lindholm B, Stenvinkel P: Inflammation and wasting in chronic kidney disease: Partners in crime.
Kidney International
70 , S8 - S13, 2006.
7.
Mak, RH; Cheung, Wai. Cachexia in chronic kidney disease: role of inflammation and neuropeptide signaling.
Current Opinion in Nephrology&Hypertension . 16 (1):27- 31, 2007.
8.
Mitch WE. Insights into the Abnormalities of Chronic Renal Disease Attributed to Malnutrition.
J. Am. Soc. Nephrol. , 2002; 13 :22-27.
9.
Kaysen GA. The Microinflammatory State in Uremia: Causes and Potential Consequences.
J. Am. Soc. Nephrol. , 2001; 12 :1549-1557.
I.
EVALUAREA STĂRII DE NUTRIȚIE
Recomandarea I-1. Scopurile evaluării stării de nutriție
Scopurile evaluării stării de nutriție în Boala cronică de rinichi sunt:
1.
Descrierea
status -ului nutrițional al bolnavului la un anumit moment.
2.
Identificarea bolnavilor la risc de malnutriție protein-energetică (screening nutrițional).
3.
Determinarea cauzelor malnutriției protein-energetice, dacă aceasta este prezentă.
4.
Monitorizarea eficienței intervenției etiologice și nutriționale.
[Grad C]
Comentarii
Degradarea stării de nutriție este documentată la reducerea FG sub 35mL/min. La 18-75% dintre bolnavii dializați poate fi evidențiată malnutriție protein-energetică, iar alterarea stării de nutriție este un factor de prognostic negativ important în Boala cronică de rinichi. Alterarea stării de nutriție se instalează progresiv, numai la o parte a bolnavilor.
În prezent, este demonstrată influența prognostică negativă a malnutriției protein- energetic ( i ) la inițierea tratamentului substitutiv renal și ( ii ) la bolnavii dializați, dar nu există o descriere stadială a alterării stării de nutriție, factorii de risc sunt relativ puțin individualizați, iar cauzele incomplet descrise.
Pentru a surprinde precoce modificarea stării de nutriție,
status -ul nutrițional trebuie evaluat de la momentul luării bolnavului în evidență nefrologică. Dacă starea de nutriție este bună, monitorizarea se face prin
screening , urmărind apariția riscului nutrițional, iar dacă la evaluarea inițială există semne de malnutriție protein-energetică, pașii următori sunt identificarea eventualelor cauze, tratarea lor, ca și monitorizarea intervenției nutriționale propriu-zise ( Figura 1 ).
Figura 1. Etapele evaluării stării de nutriție
Referințe
1.
Ikizler TA, Greene JH, Wingard RL, Parker RA, Hakim RM. Spontaneous dietary protein intake during progression of chronic renal failure.
J Am Soc Nephrol
1995; 6 :1386–1391.
2.
Leavey SF, Strawderman RL, Jones CA, Port FK, Held PJ. Simple nutritional indicators as independent predictors of mortality in hemodialysis patients.
Am J Kidney Dis
1998; 31 :997–1006.
3.
Iseki K, Kawazoe N, Fukiyama K. Serum albumin is a strong predictor of death in chronic dialysis patients.
Kidney Int
1993; 44 :115–119.
4.
Herselman M, Moosa MR, Kotze TJ, Kritzinger M, Wuister S, Mostert D. Protein– energy malnutrition as a risk factor for increased morbidity in long-term hemodialysis patients.
J Renal Nutr
2000; 10 :7–15.
[Grad C]
1.
Evaluarea globală subiectivă generată de bolnav (ESG GB);
2.
Indicele de masă corporală;
3.
Suprafața masei musculare a brațului;
4.
Forța de strângere a mâinii;
5.
Albumina serică;
6.
nPNA;
7.
Chestionar de consum alimentar obișniut în 24 ore. ( Tabelul IV ).
Recomandarea I-2. Setul minim de determinări pentru evaluarea stării de nutriție
Evaluarea stării de nutriție în Boala cronică de rinichi trebuie efectuată printr-un set minim de determinări complementare:
Comentarii
Există numeroase studii – în general retrospective, mai ales la bolnavii dializați – care demonstrează asocieri puternice între unii parametri ai stării de nutriție (ESG, indicele de masă corporală, serinemie, creatinină serică etc.) și riscul de morbiditate sau de mortalitate.
Niciuna dintre metodele actuale de evaluare nu poate descrie cu suficientă acuratețe, global, starea de nutriție din Boala cronică de rinichi. În același timp, fiecare dintre metodele utilizate curent poate investiga relativ precis doar unele dintre aspectele
status - ului nutrițional, cum ar fi aportul de nutrienți,
pool -ul de proteine viscerale sau somatice și masa adipoasă sau compoziția corporală ( Tabelul IV ).
Pentru a crește acuratețea evaluării este indicată utilizarea acestor metode în asociere, dar nici setul optim de determinări și nici intervalul dintre determinări sau creșterea preciziei prognostice prin utilizarea lor cumulată nu au fost încă demonstrate.
Evaluarea subiectivă
globală generată de bolnav
(ESG GB) este un indicator de ansamblu, a cărui validitate a fost demonstrată în numeroase studii. Segmentul generat de pacient (GB) este un instrument de
screening
bun, deoarece evaluează parametri care au valoare predictivă precoce mare pentru apariția malnutriției protein-energetice – cum este reducerea apetitului – exclude subiectivismul unui evaluator extern și este ușor de aplicat.
Indicele de masă corporală
se corelează bine cu masa adipoasă, este un indicator acceptabil al aportului de energie, iar procentul din masa corporală uzuală se corelează mai bine cu masa proteinelor somatice și indică sintetic tendința evoluției stării de nutriție.
Suprafața masei musculare a brațului
(circumferința masei musculare a brațului) este un indicator morfologic al situației proteinelor somatice, iar
forța de strângere a mâinii , aduce informații complementare în termeni funcționali.
Albumina serică , deși este influențată puternic de inflamație (reactant negativ de fază acută) și are o dinamică relativ lentă (21 zile), a fost aleasă ca determinare de rutină pentru evaluarea proteinelor viscerale, deoarece numeroase studii îi probează valoarea predictivă și este larg accesibilă.
nPNA
( Normalized Protein Equivalent-Nitrogen Appearance
– nPNA, echivalentul proteic al azotului total apărut normalizat) este modalitatea sintetică, relativ precisă și recunoscută de evaluare a aportului de proteine la bolnavii stabili metabolic, deși și
ureea
serică
prea redusă față de gradul disfuncției renale sau eficiența dializei, poate atrage atenția asupra reducerii aportului de proteine.
Chestionarul de consum alimentar din ultimele 24 de ore
estimează aportul de nutrienți, nu numai pe cel de proteine sau de energie, și permite evaluarea complianței la dieta prescrisă, mai ales dacă este aplicat seriat. Însă, este dificil de implementat dacă nu există personal specializat.
60
Tabelul IV. Determinări utilizate pentru evaluarea stării de nutriție în Boala cronică de rinichi
Categoria
Determinarea
Intervalul de monitorizare
Compartiment evaluat
BCR
stadiul 5 (HD/DP)
BCR
stadiul 4-5
BCR
cu malnutriție protein- energetică sau bolnavi sub intervenție
nutrițională
1. Determinări obligatorii
ESG – GP
La 12 luni
La 12 luni
La 3 luni
Evaluare de ansamblu a stării de nutriție
Componenta GP ( screening )
Lunar
La 1-3 luni
Lunar
Masa corporală (fără edeme, postdializă) raportată la masa corporală uzuală
Indicele de masă corporală
Lunar
La 1-3 luni
Lunar
Masa adipoasă
Aria masei musculare a brațului Forța de strângere a mâinii
La 12 luni
La 12 luni
La 3 luni
Pool
proteine somatice
Albumina serică
Lunar
La 1-3 luni
Lunar
Pool
proteine viscerale
Chestionarul alimentar în 24 ore
La 12 luni
La 12 luni
Cel puțin lunar
Aportul de nutrienți
nPNA
La 12 luni
La 12 luni
Lunar
2. Determinări utile pentru extinderea sau confirmarea datelor obținute prin determinările
Categoriei 1
Grosimea pliurilor cutanate
La nevoie
La nevoie
La 3 luni
Masa adipoasă
Prealbumina serică
La nevoie
La nevoie
La nevoie
Pool
proteine viscerale
Bioimpedanță
La nevoie*
-
La nevoie
Spații lichidiene*, masă adipoasă/non-adipoasă
Absorbțiometrie duală a razelor X (DEXA)
La nevoie
La nevoie
La nevoie
Pool
proteine somatice și masa adipoasă
3. Determinări utile clinic, care impun examinarea mai riguroasă a stării de nutriție, dacă sunt
modificate
Nivelurile (predialitice) ale: ureei, creatininei, colesterolului seric
~
~
~
~
Indexul creatininei
~
~
~
~
* Bioimpedanța poate constitui o determinare obligatorie pentru evaluarea spațiilor lichidiene, în timp ce pentru evaluarea masei corporale grăsoase și non- grăsoase este o determinare utilă complementară
ESG – GP: Evaluare subiectivă globală ( Patient Generated Subjective Global Assessement )
Componenta GP: Componenta generată de pacient a ESG GP, Rubricile 1-4
nPNA - Echivalentul proteic al azotului total apărut normalizat ( Normalized Protein Equivalent-Nitrogen Appearance - nPNA )
Referințe
1.
Clinical practice guidelines for nutrition in chronic renal failure. K/DOQI, National Kidney Foundation.
Am J Kidney Dis
2000;
35 : S1–S140
2.
Schoenfeld PY, Henry RR, Laird NM, Roxe DM. Assessment of nutritional status of the National Cooperative Dialysis Study population.
Kidney Int Suppl
1983; 23 :S80–S88.
3.
Thomas B. Manual of Dietetic Practice,
Brit Diet Assoc , 3rd edn 2001:30–37 .
4.
Kloppenburg WD, Stegeman CA, Hooyschuur M, Van der Ven J, de Jong PE, Huisman RM. Assessing dialysis adequacy and dietary intake in the individual hemodialysis patient.
Kidney Int
1999;
55 :1961–1969.
5.
Burrowes JD, Larive B, Cockram DB
et al . Effects of dietary intake, appetite, and eating habits on dialysis and non-dialysis treatment days in hemodialysis patients:
Cross-sectional
results From
the
HEMO
study.
J
Renal
Nutr
2003; 13 :191–198.
6.
Lou LM, Gimeno JA, Paul J
et al . Evaluation of food intake in hemodialysis using a food consumption and appetite questionnaire.
Nefrologia
2002; 22 : 438–447.
7.
Kopple JD, Zhu X, Lew NL, Lowrie EG. Body weight-for-height relationships predict mortality in maintenance hemodialysis patients.
Kidney Int
1999;
56 : 1136–1148
8.
Aparicio M, Cano N, Chauveau P
et al . Nutritional status of haemodialysis patients: a French national cooperative study. French Study Group for Nutrition in Dialysis.
Nephrol Dial Transplant
1999; 14 :1679–1686.
9.
Leavey SF, Strawderman RL, Jones CA, Port FK, Held PJ. Simple nutritional indicators as independent predictors of mortality in hemodialysis patients.
Am J Kidney Dis
1998; 31 : 997–1006.
10.
Leavey SF, McCullough K, Hecking E, Goodkin D, Port FK, Young EW. Body mass index and mortality in ‘healthier’ as compared with ‘sicker’ haemodialysis patients: results from the Dialysis Outcomes and Practice Patterns Study (DOPPS).
Nephrol Dial Transplant
2001; 16 :2386–2394.
11.
Abbott KC, Glanton CW, Trespalacios FC
et al . Body mass index, dialysis modality, and survival: analysis of the United States Renal Data System Dialysis Morbidity and Mortality Wave II Study.
Kidney Int
2004;
65 :597–605.
12.
Chauveau P, Combe C, Laville M
et al . Factors influencing survival in hemodialysis patients aged older than 75 years: 2.5-year outcome study.
Am J Kidney Dis
2001;
37 :997–1003.
13.
Chumlea WC, Dwyer J, Bergen C
et al . Nutritional status assessed from anthropometric measures in the HEMO study.
J Renal Nutr
2003; 13 :31–38.
14.
Pifer TB, McCullough KP, Port FK
et al . Mortality risk in hemodialysis patients and changes in nutritional indicators: DOPPS.
Kidney Int
2002;
62 : 2238–2245 .
15.
Kalantar-Zadeh K, Kopple JD, Block G, Humphreys MH. Association among SF36 quality of life measures and nutrition, hospitalization, and mortality in hemodialysis.
J Am Soc Nephrol
2001; 12 :2797–2806.
16.
Cooper BA, Bartlett LH, Aslani A, Allen BJ, Ibels LS, Pollock CA. Validity of subjective global assessment as a nutritional marker in end-stage renal disease.
Am J Kidney Dis
2002; 40 :126–132.
17.
Oe B, de Fijter CW, Oe PL, Stevens P, de Vries PM. Four-site skinfold anthropometry (FSA) versus body impedance analysis (BIA) in assessing nutritional status of patients on maintenance hemodialysis: which method is to be preferred in routine patient care?
Clin Nephrol
1998; 49 :180–185.
18.
Kaysen GA, Chertow GM, Adhikarla R, Young B, Ronco C, Levin NW. Inflammation and dietary protein intake exert competing effects on serum albumin and creatinine in hemodialysis patients.
Kidney Int
2001; 60 :333–340.
19.
Dwyer JT, Larive B, Leung J
et al . Are nutritional status indicators associated with mortality in the Hemodialysis (HEMO) Study?
Kidney Int
2005; 68 : 1766– 1776.
20.
Lowrie EG, Lew NL. Death risk in hemodialysis patients: the predictive value of commonly measured variables and an evaluation of death rate differences between facilities.
Am J Kidney Dis
1990; 15 :458–482.
21.
Iseki K, Yamazato M, Tozawa M, Takishita S. Hypocholesterolemia is a significant predictor of death in a cohort of chronic hemodialysis patients.
Kidney Int
2002;
61 :1887–1893.
22.
Foley
RN,
Parfrey
PS,
Harnett JD,
Kent
GM,
Murray
DC,
Barre PE. Hypoalbuminemia, cardiac morbidity, and mortality in end-stage renal disease.
J Am Soc Nephrol
1996;
7 :728–736.
23.
Owen WF, Jr., Lew NL, Liu Y, Lowrie EG, Lazarus JM. The urea reduction ratio and
serum
albumin
concentration as
predictors of
mortality
in
patients undergoing hemodialysis.
N Engl J Med
1993; 329 :1001–1006.
24.
Owen WF, Lowrie EG. C-reactive protein as an outcome predictor for maintenance hemodialysis patients.
Kidney Int
1998; 54 :627–636.
25.
29. Beddhu S, Kaysen GA, Yan G
et al . Association of serum albumin and atherosclerosis in chronic hemodialysis patients.
Am J Kidney Dis
2002;
40 : 721–727.
26.
30. Lowrie EG, Huang WH, Lew NL. Death risk predictors among peritoneal dialysis and hemodialysis patients: a preliminary comparison.
Am J Kidney Dis
1995;
26 : 220–228.
27.
Stenvinkel P, Barany P, Chung SH, Lindholm B, Heimburger O. A comparative analysis of nutritional parameters as predictors of outcome in male and female ESRD patients.
Nephrol Dial Transplant
2002; 17 :1266–1274.
28.
Kaysen GA. Biological basis of hypoalbuminemia in ESRD.
J Am Soc Nephrol
1998; 9 :2368–2376.
29.
Avram MM, Mittman N, Bonomini L, Chattopadhyay J, Fein P. Markers for survival
in
dialysis:
a
seven-year
prospective study.
Am
J
Kidney
Dis
1995; 26 :209–219.
30.
Goldwasser P, Michel MA, Collier J
et al . Prealbumin and lipoprotein(a) in hemodialysis: relationships with patient and vascular access survival.
Am J Kidney Dis
1993; 22 :215–225.
31.
Chertow GM, Ackert K, Lew NL, Lazarus JM, Lowrie EG. Prealbumin is as important as albumin in the nutritional assessment of hemodialysis patients.
Kidney Int
2000; 58 :2512–2517.
32.
Mittman N, Avram MM, Oo KK, Chattopadhyay J. Serum prealbumin predicts survival in hemodialysis and peritoneal dialysis: 10 years of prospective observation.
Am J Kidney Dis
2001; 38 :1358–1364.
33.
Degoulet P, Legrain M, Reach I et al. Mortality risk factors in patients treated by chronic hemodialysis. Report of the Diaphane collaborative study.
Nephron
1982;
31 :103–110.
Recomandarea
I-3.
Momentul
inițierii
evaluării
stării
de
nutriție
1.
Starea de nutriție trebuie evaluată la momentul luării în evidență de către nefrolog a pacientului cu Boală cronică de rinichi în stadiile 2-5 (FG<30mL/min sau dializă).
[Grad C]
2.
Evaluarea inițială include setul minim de determinări.
[Grad B]
Comentarii
Declinul funcției renale este însoțit de reducerea spontană a aportului de proteine până la 0.7g/kg zi, ceea ce expune bolnavii cu BCR stadiile 2-5 la risc de malnutriție protein- energetică. Starea nutrițională deficitară la inițierea dializei este asociată cu risc crescut de morbiditate și de mortalitate. În plus, modificarea dietei (aport de sare, calciu, fosfați, proteine și energie) poate influența viteza de progresie a Bolii cronice de rinichi. De aceea, evaluarea și asistența nutrițională trebuie inițiate cât mai precoce, de preferat
înainte
de începerea tratamentului de substituție a funcțiilor renale.
Evaluarea inițială trebuie să fie suficient de extinsă pentru a:
Identifica riscul de malnutriție;
Diagnostica perturbarea stării de nutriție;
Furniza date de referință pentru evaluările ulterioare;
Fundamenta intervenția nutrițională.
Setul minim de determinări (vezi
Recomandarea I-2 ) răspunde acestor deziderate.
Referințe
1.
Ikizler TA, Greene JH, Wingard RL, Parker RA, Hakim RM. Spontaneous dietary protein intake during progression of chronic renal failure.
J Am Soc Nephrol
1995; 6 :1386–1391.
2.
Leavey SF, Strawderman RL, Jones CA, Port FK, Held PJ. Simple nutritional indicators as independent predictors of mortality in hemodialysis patients.
Am J Kidney Dis
1998; 31 : 997–1006.
3.
Waugh NR, Robertson AM. Protein restriction for diabetic renal disease.
Cochrane Database Syst Rev
(2000) CD002181.
4.
Hansen HP, Tauber-Lassen E, Jensen BR, Parving HH. Effect of dietary protein restriction on prognosis in patients with diabetic nephropathy.
Kidney Int
(2002)
62 :220–228.
Recomandarea
I-4.
Monitorizarea
stării
de
nutriție
1.
Monitorizarea stării de nutriție se realizează cel puțin anual prin setul minim de determinări și lunar prin componenta generată de pacient a ESG PG.
[Grad C]
2.
Dacă la vreuna dintre determinările lunare componenta generată de pacient a ESG PG devine 22 sau apar modificări ale determinărilor uzuale (albumină serică, uree, creatinină, colesterol) este indicată extinderea evaluării la întreg setul minim și cercetarea cauzei (vezi Recomandările II-1 – II-6).
[Grad C]
3.
Bolnavii cu alterări ale stării de nutriție demonstrate prin anomalii ale determinărilor din setul minim și/sau supuși intervenției nutriționale trebuie investigați cu o frecvență mai mare (vezi Tabelul I), iar cauza malnutriției protein-energetice trebuie cercetată (vezi Recomandările II-1 – II-6).
[Grad C]
Comentarii
Evaluarea nutrițională consumă timp și resurse. Componenta generată de bolnav a ESG PG are valoare predictivă suficient de mare pentru alterarea stării de nutriție, este suficient de obiectivă și de simplu de efectuat pentru a constitui un instrument de
screening
adecvat.
Un scor mai mare de 2 al acestei componente impune extinderea explorării la întreg setul minim și, dacă apar modificări față de valorile individuale de referință, cercetarea cauzei. Aceeași atitudine este indicată dacă apar modificări ale investigațiilor de rutină ( Categoria 3, Tabelul I ).
Creșterea frecvenței evaluării și cercetarea cauzelor sunt indicate, de asemenea, la bolnavii care au malnutriție protein-energetică, înainte de inițierea intervenției nutriționale.
Referințe
1.
Ben Desbrow, Judith Bauer, Claudia Blum, Amutha Kandasamy, Alison McDonald, Kate Montgomery: Assessment of nutritional status in hemodialysis patients using subjective global assessment- patient genarated:
Journal of Renal Nutrition ; 2005
15 (2),211-216.
2.
Katrina L. Campbell, Susan Ash, Judith D.Bauer, Peter S.W. Davies :Evaluation of Nutrition Assessment Tools Compared With Body Cell Mass for the Assessment of Malnutrition in Chronic Kidney Disease:
Journal of Renal Nutrition , 2007
17 (3),189- 195.
Recomandarea I-5. Metodele de evaluare a stării de nutriție
Trebuie să fie standardizate, atât pentru a le crește cât mai mult obiectivitatea, cât și pentru a limita variabilitatea inter-examinatori. Detaliile de tehnică a evaluării, valorile normale și interpretarea rezultatelor sunt prezentate în Anexele
I-IV .
[Grad C]
Comentarii
Așa cum a fost discutat anterior, nu există o metodă care să permită evaluarea precisă și validă a stării de nutriție. Descrierea
status -ului nutrițional este realizată prin metode complementare, care evaluează diferitele componente ale organismului uman. Deși există, teoretic, posibilitatea de a evalua cu mai multă precizie compoziția organismului uman, metodele utilizabile curent (DEXA) au adresabilitate redusă, iar parametrii de evaluare nu sunt validați pentru pacienții cu Boală conică de rinichi, sau sunt disponibile numai în context de cercetare (studii de metabolism). De aceea, cea mai mare parte a datelor continuă să fie obținută prin metode clinice.
În acest context, pentru a obține rezultate valide și comparabile, însușirea tehnicilor corecte de examinare și standardizarea metodelor sunt fundamentale.
EVALUAREA SUBIECTIVĂ GLOBALĂ A STĂRII DE NUTRIȚIE
Recomandarea I-6. Evaluarea subiectivă globală a stării de nutriție
Evaluarea subiectivă globală a stării de nutriție este o metodă validă și utilă clinic pentru aprecierea stării de nutriție în Boala cronică de rinichi.
[Grad C]
Comentarii
Evaluarea subiectivă globală a stării de nutriție (ESG) se bazează pe o combinație simplă de date subiective - obținute din istoricul medical al pacientului – și de date obiective – obținute
la
examenul
fizic
sumar
al
pacientului.
Dacă
evaluatorii
sunt
antrenați corespunzător, reproductibilitatea nu constituie o problemă. Are utilitate predictivă pentru riscul
de
malnutriție
relativ
redusă,
iar
pentru
malnutriția
manifestă,
puterea
de discriminare între formele ușoare – moderate este scăzută.
Deși în acest moment există cinci variante ale ESG, nici una dinre ele nu este validată pentru bolnavii hemodializați. Studii recente demonstrează validitatea mare a ESG cu 7 puncte, folosit în studiul CANUSA pentru bolnavi dializați peritoneal.
Avantajele și dezavantajele estimării subiective globale a stării de nutriție sunt prezentate în
Tabelul V .
Tabelul V. Avantaje și dezavantaje ale Evaluării subiective globale Avantaje
Dezavantaje
Metodă simplă
Relativ completă, bazată pe date anamnestice
Nu evaluează depozitele de proteine viscerale
și de examen obiectiv
Reproductibilă
Pentru a obține o reproductibilitate bună, Puțin consumatoare de timp
este necesară formarea evaluatorilor
Utilitate prognostică demonstrată
Nu diferențiază suficient de precis malnutriția
protein-energetică medie-moderată
ESG personalizat și-a demonstrat validitatea, reproductibilitatea și practibilitatea la bolnavi oncologici. Teoretic, acest scor ar avea o serie de avantaje și în populația dializată.
Deoarece are o componentă completată direct de pacient, este redusă subiectivitatea de aprecierea a unui examinator extern. În plus, ia în discuție simptome asemănătoare cu cele pe care le au curent și bolnavii dializați, cu un număr mai mare de criterii. De aceea, valoarea predictivă a riscului de malnutriție este superioară. În plus, permite identificarea unor cauze frecvente de malnutriție. Pe de altă parte, evaluarea clinică a stării de nutriție este mai completă.
Din aceste motive, utilitatea ca test de
screening
este mai mare, iar împărțierea în grupe de ESG este mai rigurosă, permițând un triaj nutrițional superior. Validitatea clinică (față de albumină), a criteriilor (față de ESG) și reproductibilitatea au fost demonstrate într- un singur studiu efectuat pe 60 pacienți HD ( Desbrow și colab. ). În urma acestui studiu a primit un nivel de evidență de III-2 (echivalent cu
gradul C ) în diagnostic.
Tehnica efectuării ESG-PG și interpretarea rezultatelor sunt prezentate în
Anexa I .
Referințe
1.
Wiggins KL. Guidelines for Nutrition Care of Renal Patients. Renal Dietetic Practice
Group,
Am Diet Assoc , 3rd edn 2001;1–101.
2.
Clinical practice guidelines for nutrition in chronic renal failure. K/DOQI, National Kidney Foundation.
Am J Kidney Dis
2000;
35 : S1–S140.
3.
Schoenfeld PY, Henry RR, Laird NM, Roxe DM. Assessment of nutritional status of the National Cooperative Dialysis Study population.
Kidney Int Suppl
1983; 23 : S80– S88.
4.
Cooper BA, Bartlett LH, Aslani A, Allen BJ, Ibels LS, Pollock CA. Validity of subjective global assessment as a nutritional marker in end-stage renal disease.
Am J Kidney Dis
2002;
40 :126–132.
5.
Campell, Katrina L.; ASH, Susan; Bauer, J; Daveis, P S.W Critical review of nutrition assessment tools to measure malnutrition in chronic kidney disease.
Nutrition and Dietetic , 2007;
64
(1):23-30.
6.
Falak Gurreebun, George H. Hartley, Alison L. Brown, Michael C. Ward, Timothy
H.J. Goodship Nutritional Screening in Patients on Hemodialysis: Is Subjective Global Assessment an Appropriate Tool?
J. of Renal Nutrition ; 2007,
17 (2):114- 117.
7.
Steiber AL, Leon JB, Secker D, McCarthy M, McCann L, Serra M, Sehgal AR, Kalantar-Zadeh K: Multicenter Study of the Validity and Reliability of Subjective Global
Assessment
in
the
Hemodialysis
Population.
J
of
Renal
Nutrition . 2007, 17 (5):336-342.
8.
Steiber AL, Kamyar Kalantar-Zadeh, Secker D, McCarthy M, Sehgal A, McCann L. Subjective Global Assessment in chronic kidney disease: A review.
J. of Renal Nutrition ; 2004
14 (4):191-200.
9.
Ben Desbrow, Judith Bauer, Claudia Blum, Amutha Kandasamy, Alison McDonald, Kate Montgomery Assessment of nutritional status in hemodialysis patients using
patient-generated
subjective
global
assessment
J
of
Renal
Nutrition ; 2005, 15 (2):211-216.
METODELE ANTROPOMETRICE DE EVALUARE A STĂRII DE NUTRIȚIE
Recomandarea I-7. Metodele anrtopometrice de evaluare a stării de nutriție
Metodele antropometrice - masa corporală actuală și parametrii derivați, grosimea pliurilor cutanate, procentul estimat de masă grasoasă, suprafața, suprafața sau circumferința masei musculare a brațului și forța de strângere a mâinii - sunt indicatori valizi, utili clinic ai stării de nutriție în Boala cronică de rinichi.
[Grad C]
Comentarii
Aceste metode sunt utile și valide atunci când sunt practicate:
toate măsurătorile menționate, deoarece fiecare investighează un aspect specific al stării de nutriție, iar împreună permit evaluarea globală;
standardizat, de operatori antrenați, pentru a reduce riscul erorilor de măsurare;
sistematic, în dinamică, astfel încât datele fiecărui bolnav să poată fi comparate în evoluție.
Măsurătorile pot fi efectuate de asistenta nutriționistă, dar interpretarea rezultatelor revine medicului.
Deoarece în prezent nu există date care să demonstreze că în Boala cronică de rinichi valorile parametrilor antropometrici diferă de cei ai populației generale, sunt folosite ca referință datele din populația generală. Neexistând date despre populația generală din România, sunt folosite datele de referință din SUA (NHANES I/II), deși acestea pot fi diferite de cele din populația țării noastre.
Recomandarea I-8. Masa corporală și parametrii derivați
Masa corporală actuală și parametrii derivați sunt indicatori valizi, clinic utili ai stării de nutriție în Boala cronică de rinichi.
[Grad C]
Comentarii
Masa corporală
este un indicator global al stării de nutriție. Deși se corelează relativ mai bine cu masa non-adipoasă, în Boala cronică de rinichi poate fi puternic influențată de starea de hidratare. De aceea, sunt folosiți o serie de parametri derivați și corectarea masei corporale utilizând parametrii obținuți prin bioimpedanță este utilă.
În principiu,
masa corporală fără edeme
sau
masa corporală fără edeme ajustată
sunt folosite pentru prescripția nutrițională (cantitatea de proteine și de energie) sau de medicamente. Acestea pot diferi de
masa
corporală
“uscată”
utilizată la bolnavii hemodializați pentru asigurarea controlului stării de hidratare.
Procentul din masa corporală
uzuală dă informații despre tendința evoluției stării de nutriție, iar
procentul din masa corporală standard , raportează situația greutății pacientului la datele unei populații de referință (NHANES).
Indicele de masă corporală
este curent utilizat, deși corelația sa mai bună cu masa adipoasă l-ar recomanda pentru evaluarea obezității în populația generală, și nu pentru evaluarea malnutriției în BCR.
Tehnica determinării masei corporale și a parametrilor derivați, ca și interpretarea rezultatelor sunt prezentate în
Anexa II .
Recomandarea I-9. Estimarea masei corporale adipoase și a masei corporale non- adipoase
Masa corporală adipoasă și masa corporală non-adipoasă, estimate prin măsurarea pliurilor cutanate, sunt indicatori valizi, utili clinic ai stării de nutriție în Boala cronică de rinichi. [Grad C]
Comentarii
Prin măsurarea pliurilor cutanate se estimează țesutul celular subcutanat și, implicit, adipozitatea din teritoriul investigat. Scăzând circumferința (suprafața) adipoasă din cea totală a membrului investigat, se obțin informații despre circumferința (suprafața) musculară.
Deoarece 60% din proteinele organismului sunt cantonate în mușchii scheletici, măsurătorile antropometrice permit evaluarea indirectă a cantității de proteine din mușchii scheletici, deci a masei de proteine somatice. În caz de malnutriție asociată unei boli inflamatorii, principala sursă endogenă de aminoacizi o formează proteinele endogene, cele din mușchi reprezentând 60% din total. De aceea, reducerea în dinamică a masei musculare indică malnutriție protein-energetică asociată inflamației.
Folosind tabele de referință, se pot face comparații cu populația generală și se pot deriva alți parametri antropometrici ai stării de nutriție, cum este procentul de masă adipoasă din masa corporală.
Deși comparativ cu alte metode de evaluare a compoziției corpului (de exemplu, DEXA), metodele antropometrice sunt mai puțin precise, evaluarea în dinamică este utilă clinic pentru aprecierea tendinței evolutive a stării de nutriție.
Tehnica determinării masei corporale adipoase prin măsurarea pliurilor cutanate și a dimensiunilor corpului, ca și interpretarea rezultatelor sunt prezentate în
Anexa III .
Recomandarea I-10. Estimarea masei musculare a brațului
Masa musculară evaluată prin circumferința, diametrul sau aria musculară a brațului în porțiunea medie este un indicator util clinic al situației proteinelor somatice în Boala cronică de rinichi.
[Grad C]
Comentarii
În mușchi se găsesc aproape două treimi din proteinele somatice. Reducerea masei musculare mai accelerată decât prin vârstă, este un indicator al reducerii
pool -ului proteinelor, implicit un indicator al malnutriției.
Sunt o serie de date recente, experimentale și clinice, care sugerează că uremia este asociată cu un catabolism accentuat al proteinelor somatice. De aceea, măsurarea masei musculare este importantă în evaluarea stării de nutriție în Boala cronică de rinichi.
Cea mai accesibilă modalitate de estimare a masei musculare este cea clinică. Deși precizia evaluării clinice poate fi discutată, există studii care demonstrează o corelație acceptabilă între rezultatele obținute prin această metodă și cele ale unor determinări mai precise (DEXA, etc).
Tehnica estimării masei musculare a brațului, ca și interpretarea rezultatelor sunt prezentate în
Anexa IV .
Recomandarea I-11. Forța de strângere a mâinii evaluată dinamometric este un indicator valid, clinic util al stării funcționale a masei musculare în Boala cronică de rinichi.
[Grad C]
Comentarii
Forța de strângere a mâinii (FSM) este influențată de starea aparatului osteo-articular, de masa musculară și de funcționalitatea sistemului nervos. O serie de studii recente au
arătat că masa musculară evaluată prin DEXA se corelază mai bine cu forța de strângere a
mâinii
evaluată
dinamometric
decât
cu
aria
musculară
a
brațului
determinată antropometric, la bolnavi renali cu diferite grade de malnutriție protein-energetică. În plus, în obezitate, excesul de lipide din mușchi poate induce supraestimarea suprafeței musculare determinată prin măsurarea pliurilor, situație care este evitată atunci când se folosește FSM.
Deoarece este o metodă simplă și reproductibilă este inclusă în setul minim de determinări ale stării de nutriție. Astfel, FSM prezice mortalitatea și complicațiile într-o populație de pacienți chirurgicali, mortalitatea la persoanele de vârstă medie și la vârstnici, chiar la 20 ani de la evaluare. Într-o populație vârstnică, a fost, de asemenea, demonstrată valoarea predictivă a limitării funcționale la 25 ani de la evaluare și chiar a declinului cognitiv după 7 ani de la evaluare.
Au fost demonstrate asocieri strânse ale FSM cu alți indicatori nutriționali, mai ales cu aceia care evaluează masa musculară, la bolnavi vârstnici cu insuficiență cardiacă. Forța musculară și nu masa musculară s-a asociat cu mortalitatea în populația generală, într-un studiu recent.
La bolnavi hemodializați, cantitatea și calitățile funcționale ale masei musculare au fost urmărite înainte și după 12 săptămâni de efort fizic dirijat în cursul ședinței de dializă, prin tomografie computerizată (TC). Efectele bune ale efortului fizic asupra cantității masei musculare observate la TC au fost strâns corelate cu ameliorarea demonstrată prin FSM. Mai mult, într-un studiu recent, acest indicator și-a dovedit valoarea nu numai în monitorizarea
status -ului nutrițional, dar și ca
screening
nutrițional.
Studiile efectuate în populația predializată au demonstrat asocierea semnificativă a FSM cu parametri antropometrici, cu volumul masei musculare evaluat prin DEXA și prin cinetica creatininei. Dintre parametrii investigați, FSM a avut cea mai puternică asociere cu malnutriția evaluată prin ESG. Într-un alt studiu, efectuat pe 206 pacienți în predializă, au fost observate nu numai asocierile puternice dintre FSM și parametrii masei musculare, ci și valoarea predictivă a FSM, dar numai la bărbați. Analog, FSM a fost semnificativ asociat cu alți parametri de evaluare a masei musculare (cintetica creatininei) și a jucat rolul de factor prognostic independent de albumină și de PCR la ambele sexe, la bolnavi DP.
În plus, FSM permite evaluarea în dinamică a comportamentului funcțional al masei musculare, ceea ce este util clinic.
Tehnica determinării forței de strângere a mâinii și interpretarea rezultatelor sunt prezentate în
Anexa V .
Referițe
1.
Clinical practice guidelines for nutrition in chronic renal failure. K/DOQI, National Kidney Foundation.
Am J Kidney Dis
2000; 35 :S1–S140.
2.
Kopple JD, Zhu X, Lew NL, Lowrie EG. Body weight-for-height relationships predict mortality in maintenance hemodialysis patients.
Kidney Int
1999; 56 :1136–1148.
3.
Leavey SF, McCullough K, Hecking E, Goodkin D, Port FK, Young EW. Body mass index and mortality in ‘healthier’ as compared with ‘sicker’ haemodialysis patients: results from the Dialysis Outcomes and Practice Patterns Study (DOPPS).
Nephrol Dial Transplant
2001; 16 :2386–2394.
4.
Chumlea WC, Dwyer J, Bergen C
et al . Nutritional status assessed from anthropometric measures in the HEMO study.
J Renal Nutr
2003; 13 :31–38.
5.
Olof Heimbürger,
Abdul
Rashid Qureshi,
William
S. Blaner,
Lars Berglund, Peter Stenvinkel; Hand grip muscle strength, lean body mass, and plasma proteins as markers of nutritional status in patients with chronic renal failure close to start of dialysis therapy
American Journal of Kidney
2000; 36 (6):1213-1225).
6.
Peter Stenvinkel, Peter Barany, Sung Hee Chung, Bengt Lindholm, and Olof Heimbürger A comparative analysis of nutritional parameters as predictors of
outcome
in
male
and
female
ESRD
patients.
Nephrol.
Dial.
Transplant.
2002; 17 :1266 - 1274.
METODELE BIOCHIMICE DE EVALUARE A STĂRII DE NUTRIȚIE
Recomandarea I-12. Serinemia este un indicator al stării de nutriție, valid și util în Boala cronică de rinichi.
[Grad B]
1.
Valoarea țintă individuală este 24.0g serină/dL (metoda colorimetrică cu verde de bromcrezol) și trebuie atinsă la cel puțin 60% dintre bolnavi.
[Grad B]
2.
Reducerea serinemiei sub 4.0g/dL sugerează malnutriție protein-energetică și impune cercetarea cauzelor.
[Grad B]
Comentarii
Serinemia este considerată un indicator al depozitelor viscerale de proteine. Mai multe studii au demonstrat o relație inversă semnificativă între serinemie și riscul de mortalitate, atât la bolnavi hemodializați, cât și la bolnavi dializați peritoneal. Deoarece timpul biologic de semiviață al albuminei este relativ lung (20 zile), variația serinemiei nu poate identifica precoce malnutriția protein-energetică.
Mai mult, valoarea de parametru nutrițional a serinemiei este limitată în prezența inflamației acute sau cronice. Serinemia se corelează negativ cu reactanții de fază acută, iar creșterea proteinei C reactive anulează corelația pozitivă dintre serinemie și nPNA
În plus, albumina serică poate suferi modificări în caz de hiperhidratare, hepatopatii cronice sau neoplazii, acidoză (deficit de sinteză) sau pierderi pe diferite căi (urinară, digestivă, în lichidul de dializă peritoneală).
Metode de determinare a serinemiei
Metodele electroforetice și cele nefelometrice
sunt foarte specifice pentru serine, dar sunt costisitoare și durata determinării este mare.
Metoda
colorimetrică
cu
verde
de
bromcrezol
este
rapidă,
puțin
costisitoare, reproductibilă și a fost automatizată. Folosește cantități mici de plasmă, are o variabilitate redusă (5.9%) și nu este influențată de lipemie, salicilați sau de bilirubinemie. Pentru valori în
limite
normale
prin
metoda
electroforetică
(3.5-5.0g/dL),
valorile
obținute
prin colorimetrie sunt asemănătoare (3.8-5.1g/dL).
Metoda colorimetrică cu purpuriu de bromcresol
este mai specifică pentru serine, dar clinic s-a dovedit mai puțin precisă decât precedenta.
Interpretarea rezultatelor
Indiferent de metoda de determinare, interpretarea trebuie făcută în funcție de valorile de referință ale fiecărui laborator.
Serinemia 24.0g/dL (determinată prin metoda cu verde de bromcresol) este obiectivul țintă pentru starea de nutriție a bolnavilor renali. Bolnavii cu serinemie sub 4g/dL trebuie evaluați suplimentar pentru malnutriție protein-energetică.
Recomandarea I-13. Prealbumina este un indicator al stării de nutriție, util în Boala cronică de rinichi.
[Grad C]
Reducerea sub 30mg/dL a prealbuminei sugerează malnutriție protein-energetică și impune cercetarea cauzelor.
[Grad C]
Comentarii
Prealbumina (transtiretina) este un indicator al depozitelor viscerale de proteine, iar nivelul ei seric se corelează strâns cu cel al serinei. Deoarece are un timp biologic de semiviață de numai 2 zile, față de 20 zile pentru albumină, prealbumina este un indicator mai bun al sintezei hepatice de proteine.
Și transtiretina este un reactant negativ de fază acută, dar reducerea nivelului ei seric se instalează mult mai rapid decât în cazul albuminei.
Mai multe studii au demonstrat asocierea puternică a nivelurilor prealbuminei mai mici de 30mg/dL cu creșterea riscului de mortalitate.
Deoarece
determinarea
prealbuminei
nu
este
curentă,
are
probleme
de reproductibilitate și un cost superior serinemiei, utilitatea ei ca indicator al stării de nutriție este limitată.
Metode de determinare
Prealbumina poate fi determinată imunoturbidimetric sau prin ELISA. Metodele actuale de determinare au reproductibilate deficitară.
Interpretarea rezultatelor
Valorile normale sunt de 20-40mg/dL.
Valori mai mici de 30mg/dL în Boala cronică de rinichi sugerează risc de malnutriție protein-energetică, impunând cercetarea cauzelor.
Recomandarea I-14. Colesterolul seric este un indicator util pentru aprecierea
status - ului nutrițional în Boala cronică de rinichi.
[Grad C]
Tendința la scădere sau valorile colesterolului cuprinse între 150-180mg/dL - în lipsa tratamentului hipocolesterolemiant – sugerează malnutriție protein-energetică și impune cercetarea cauzelor.
[Grad C]
Comentarii
Colesterolemia este influențată mai mult de aportul energetic (hidrați de carbon și lipide) decât de cel de proteine.
Deoarece colesterolul seric total este un predictor independent al mortalității la bolnavii dializați, el trebuie inclus între parametrii de monitorizare. Relația dintre colesterolemie și mortalitate este descrisă de o curbă în “J”: riscul mortalității este mai mare atât la valori crescute (200-300mg/dL), cât și la valori din domeniul normal sau normal-scăzut (sub 200mg/dL). Însă, relația este modificată la bolnavii tratați prin DPCA (numai valori mai mari de 250mg/dL au fost asociate cu risc mare de deces), probabil din cauza aportului superior de energie (din dializant) sau a hipertrigliceridemiei coincidentale.
Colesterolemia totală redusă (sau în scădere) este predictivă pentru un risc crescut de mortalitate.
Hipocolesterolemia totală este asociată cu deficite cronice protein-energetice și/sau cu prezența unor factori de co-morbiditate (inclusiv inflamație/infecție). De aceea, bolnavii cu valori joase/normal joase ale colesterolului seric total (150-180mg/dL) trebuie investigați pentru posibile deficite nutriționale.
Colesterolemia predializă (stabilizată) poate fi corelată cu alți parametri ai stării de nutriție,
dar,
ca
și
serinemia,
este
influențată
de
parametri
non-nutriționali (inflamație/infecție).
Interpretarea rezultatelor
Colesterolemia totală serică în scădere sau cu valori cuprinse între 150-180mg/dL, în absența tratamentului hipolipemiant, indică evaluare atât pentru definirea cauzelor, cât și pentru diagnosticul malnutriției protein-energetice.
Recomandarea I-15. Creatinina serică este un indicator util clinic al stării de nutriție.
[Grad C]
Scăderea creatininei serice sub 10mg/dL la bolnavi dializați stabili sugerează malnutriție protein-energetică și impune cercetarea cauzelor.
[Grad C]
Comentarii
Creatininemia predializă reflectă diferența dintre aportul exogen (alimente bogate în creatină/creatinină, în general carne) însumat cu producția endogenă (dependentă de masa musculară) și eliminare (excreție urinară, eliminare prin dializă și degradare endogenă).
La un bolnav dializat stabil fără funcție renală reziduală semnificativă, scăderea creatininei serice sub 10mg/dL sugerează fie aport alimentar redus, fie o reducere importantă a maselor musculare și este asociată cu creșterea mortalității. De aceea, aceste circumstanțe sugerează malnutriție și impun cercetarea cauzelor.
Recomandarea I-16. Echivalentul proteic al azotului total apărut normalizat
(Normalized protein equivalent-nitrogen appearence - nPNA)
este un indicator util al aportului de proteine în Boala cronică de rinichi, la bolnavi în stadiul 5 dializați sau nu, aflați în echilibru metabolic.
[Grad C]
nPNA realizat trebuie să fie 0.6-0.8g/kgc/zi la cei nedializați și cel puțin 1g/kgc/zi la cei dializați.
[Grad C]
Comentarii
Azotul total poate fi determinat numai prin tehnici speciale, inaccesibile clinic. În schimb determinarea ureei sau a azotului ureic sunt curente. Pornind de la relația strânsă dintre azotul ureic și azotul total au fost dezvoltate ecuații care permit calcularea azotului total, implicit și a variaței acestuia. Dacă balanța azotului este echilibrată, variațiile de la o zi la alta ale azotului total sunt date, aproape în totalitate, de aportul de azot, adică de aportul de proteine.
Cu alte cuvinte,
echivalentul
proteic
al
azotului
nou
apărut
estimează aportul de proteine, indicator nutrițional fundamental în Boala cronică de rinichi.
Pentru a fi posibile comparații și interpretări clinice, PNA trebuie exprimată în raport cu dimensiunea
corporală,
operație
numită
normalizare.
Țesutul
adipos
contribuie nesemnificativ la bilanțul azotului. De aceea, pentru normalizare ar trebui folosită masa corporală non-adipoasă. Prin convenție, în loc de masa corporală non-adipoasă este folosit raportul dintre volumul de distribuție al ureei și fracția medie a volumului de distribuție al ureei din masa corporală totală.
nPNA
poate
fi
influențat
de
aportul
de
proteine
și
energie,
de
raportul anabolism/catabolism proteic și de unele medicamente (corticoizi, steroizi anabolizanți). De aceea, relația nPCR – aport de proteine este validă numai la bolnavii aflați în echilibru metabolic:
1.
aport de proteine și energie constant (variație mai mică de 10%);
2.
absența factorilor de stres metabolic (externi sau interni);
3.
absența tratamentelor care modifică metabolismul proteic (inițiere/oprire recentă a tratamentului cu steroizi anabolizanți, corticozi);
4.
doză constantă de hemodializă (Kt/V constant).
Limita inferioară a nPNA este acceptabil susținută de studiile care atestă negativarea balanței azotului la pacienții în stadiile 4-5 ale BCR când nPNA este mai mic de 0.8g/kg/zi, iar la bolnavi dializați atunci când nPNA este mai mic de 1g/kgc/ zi.
Limita superioară este încă imprecis definită. Astfel, la valori ale nPNA cuprinse între 1-
1.2 g/kg zi nivelul serinemiei s-a plafonat la 3.93g/dL și nu a mai crescut atunci când aportul a depășit 1.2g/kg zi. Dar, creșterea nPNA a fost asociată cu ameliorarea supraviețuirii la bolnavi hemodializați, bolnavii hemodializați cu nPCR cuprins între 1.24-
1.46 g/kg zi au avut șanse mai mari de supraveițuire decât cei cu nPNA<1.24g/kg zi, iar o corelație inversă între nivelul nPNA și supraviețuire a fost demonstrată recent.
În condițiile în care efectele aportului crescut de proteine (acidoză, boală osoasă renală) sunt încă insuficient de bine documentate, o limită superioară de 1.2g/kg zi pare acceptabilă pentru bolnavii dializați.
Determinarea echivalentul proteic al azotului nou apărut și interpretarea rezultatelor sunt prezentate în
Anexa VI .
Referințe
1.
Clinical practice guidelines for nutrition in chronic renal failure. K/DOQI, National Kidney Foundation.
Am J Kidney Dis
2000; 35 :S1–S140.
2.
Iseki K, Yamazato M, Tozawa M, Takishita S. Hypocholesterolemia is a significant predictor of death in a cohort of chronic hemodialysis patients.
Kidney Int
2002; 61 :1887–1893.
3.
Foley RN, Parfrey PS, Harnett JD, Kent GM, Murray DC, Barre PE. Hypoalbuminemia, cardiac morbidity, and mortality in end-stage renal disease.
J Am Soc Nephrol
1996;
7 :728–736.
4.
Chertow GM, Ackert K, Lew NL, Lazarus JM, Lowrie EG. Prealbumin is as important as albumin in the nutritional assessment of hemodialysis patients.
Kidney Int
2000; 58 :2512–2517.
5.
Mittman N, Avram MM, Oo KK, Chattopadhyay J. Serum prealbumin predicts survival in hemodialysis and peritoneal dialysis: 10 years of prospective observation.
Am J Kidney Dis
2001; 38 :1358–1364.
6.
Liu Y, Coresh J, Eustace JA
et al . Association between cholesterol level and mortality in dialysis patients: role of inflammation and malnutrition.
JAMA
2004;
291 :451–459.
7.
Cooper BA, Penne EL, Bartlett LH, Pollock CA. Protein malnutrition and hypoalbuminemia as predictors of vascular events and mortality in ESRD.
Am J Kidney Dis
2004; 43 :61–66.
INTERVIURILE DIETETICE
Recomandarea I-17. Estimarea aportului de energie și nutrienți prin chestionarul de consum alimenatar în ultimele 24 ore
este utilă în Boala cronică de rinichi.
Deoarece reducerea aportului precede de obicei celelalte semne ale malnutriției protein- energetice, este indicată cercetarea cauzelor, atunci când este înregistrată.
[Grad C]
Comentarii
Evaluarea directă, prin interviuri dietetice, poate identifica în timp util reducerea aportului de alimente, înainte de apariția semnelor malnutriției.
Interviurile dietetice
urmăresc determinarea ingestiei medii de alimente dintr-o zi, a conținutului caloric și în principii nutritive, precum și modul de preparare a alimentelor.
Există mai multe metode de obținere a informațiilor privind aportul alimentar, în cursul interviurilor dietetice:
-
Consumul alimentar obișnuit;
-
Chestionarul de frecvență a consumului unor grupe de alimente.
-
Chestionarul de consum alimetar în ultimele 24 ore.
Consumul alimentar obișnuit
solicită pacientului informații despre cantitățile și frecvența alimentelor consumate uzual, incluzând mai multe zile diferite, precum și zile de la sfârșitul săptămânii sau zile de dializă și zile fără dializă. Se urmărește realizarea unui “tipar” al alimentației care reflectă mai bine obiceiurile alimentare ale persoanei, dar se obțin mai puține informații despre cantitățile consumate zilnic. În ultimul timp, se discută din ce în ce mai mult despre rolul automonitorizării aportului dietetic folosind jurnale electronice, cu rezultate bune în creșterea aderenței la dieta prescrisă. În Boala cronică de rinichi există puțină experiență cu acest tip de evaluare.
Chestionarul de frecvență
este tot o abordare retrospectivă care apreciază tendințele pacientului de a consuma anume grupe de alimente într-un anumit interval de timp (zilnic, săptămânal, lunar etc). De obicei, se folosește o listă standardizată, în care alimentele sunt organizate pe grupe. Pot fi identificate grupele de alimente pe care pacientul le consumă în exces sau, dimpotrivă, cele care sunt deficitare. Dezavantajul constă în faptul că pacientul poate sub- sau supraestima consumul unor grupe de alimente. De asemenea, nu se obțin date cu privire la modul de preparare a acestor alimente.
Chestionarul de consum alimenatar în ultimele 24 ore
presupune înscrierea alimentelor și lichidelor ingerate în 24 ore anterioare, cu estimare cantitativă (în porții) și precizarea modului de preparare a alimentelor.
Metoda este ușor de aplicat, dar este subiectivă. Uneori pacientul nu își amintește cu exactitate toate alimentele și băuturile consumate în ultima zi. Dacă pacientul nu a mâncat acasă, nu poate aprecia corect cantitățile consumate, astfel încât jurnalul dietetic în 24 ore nu reflectă exact obiceiurile alimentare ale persoanei. De asemenea, grăsimile ascunse în sosuri nu sunt întotdeauna incluse în răspunsuri.
De aceea, chestionarul de consum alimenatar în ultimele 24 ore poate sub- sau supraestima aportul alimentar. Pentru creșterea exactității, se recomandă ca pacientul să exprime în porții cantitatea consumată pentru calculul mai corect al pricinpiilor alimentare, ceea ce este util și pentru instruirea bolnavului în realizarea dietei. Precizia poate fi crescută prin înregistrarea în 3 zile consecutive a aportului alimentar.
Necesită însă personal specializat și este laborioasă.
Pe baza informațiilor furnizate de ancheta alimentară se calculează aportul caloric și de nutrienți folosind tabelele care descriu compoziția alimentelor ( Anexa VII ). Datele sunt comparate cu obiectivele propuse în planul nutrițional, comparația fiind utilă pentru evaluarea complianței, abaterilor alimentare etc.
Referințe
1.
Clinical practice guidelines for nutrition in chronic renal failure. K/DOQI, National Kidney Foundation.
Am J Kidney Dis
2000; 35 :S1–S140.
2.
Kloppenburg WD, Stegeman CA, Hooyschuur M, Van der Ven J, de Jong PE, Huisman RM. Assessing dialysis adequacy and dietary intake in the individual hemodialysis patient.
Kidney Int
1999;
55 :1961–1969.
3.
Burrowes JD, Larive B, Cockram DB
et al . Effects of dietary intake, appetite, and eating habits on dialysis and non-dialysis treatment days in hemodialysis patients: Cross-sectional results From the HEMO study.
J Renal Nutr
2003; 13 :191–198.
4.
Lou LM, Gimeno JA, Paul J
et al . Evaluation of food intake in hemodialysis using a food consumption and appetite questionnaire.
Nefrologia
2002; 22 :438–447.
5.
Shinaberger CS, Kilpatrick RD, Regidor DL,
et al . Longitudinal associations between dietary protein intake and survival in hemodialysis patients.
Am J Kidney Dis
2006; 48 :37–44.
6.
Kaysen GA, Chertow GM, Adhikarla R, Young B, Ronco C, Levin NW. Inflammation and dietary protein intake exert competing effects on serum albumin and creatinine in hemodialysis patients.
Kidney Int
2001; 60 :333–340.
METODE TEHNICE DE EVALUARE A STĂRII DE NUTRIȚIE
Recomandarea I-18. Metodele tehnice de evaluare a stării de nutriție
Absorbțiometria razelor X cu energie duală a întregului organism (DEXA), analiza bioimpedanței electrice (BIA), analiza activării neutronilor
in vivo
pot măsura cu mai multă precizie unele aspecte ale compoziției corpului, dar nu sunt recomandate ca determinări de rutină.
[Grad C]
Absorbțiometria razelor X cu energie duală a întregului organism (DEXA)
Deoarece rezultatele sunt mai puțin influențate de starea de hidratare a bolnavului, DEXA permite evaluarea precisă, non-invazivă, a masei adipoase, masei non-adipoase, masei minerale osoase și a densității acesteia.
Presupune scanarea liniară a întregului organism cu două raze de fotoni având energie diferită. Structurile organismului atenuează diferit trecerea razelor, ceea ce permite calcularea compoziției organismului.
Este metoda etalon, față de care se judecă precizia celorlalte metode de măsurare a compoziției organismului, atât în stadiile 4-5 ale BCR, inclusiv la bolnavii dializați.
Deoarece există puține studii în Boala cronică de rinichi, interpretarea rezultatelor se face prin extrapolare, plecând de la datele obținute în populația generală, ceea ce poate fi sursă de eroare. În plus, aparatura necesară nu este larg disponibilă și investigația este costisitoare.
Ca
urmare,
DEXA
este
indicată
ca
metodă
complementară,
de aprofundare/confirmare a rezultatelor celorlalte determinări necesare pentru evaluarea stării de nutriție.
Analiza bioimpedanței electrice (BIA)
Este o metodă non-invazivă, accesibilă, dar mai puțin precisă de evaluare a compoziției organismului uman.
Este măsurată impedanța corpului – rezultând din rezistanța lichidelor și reactanța membranelor celuare - la trecerea unui curent electric. Contribuția relativă a rezistanței și reactanței se măsoară prin unghiul de fază. Diferitele țesuturi au impedanțe neegale. Plecând de la aceste informații, pot fi determinate volumul total de apă, masa adipoasă, cea non-adipoasă și cea a osului.
Cea mai mare utilitate a fost demonstrată pentru determinarea apei totale. Astfel, bioimpedanța întregului organism determinată folosind curenți electrici cu mai multe frecvențe a fost validată atât comparativ cu metode etalon de diluție (bromură de sodiu pentru apa extracelulară, deuteriu și tritiu pentru apa totală și potasiu total pentru apa intracelulară) cât și în studii clinice prospective utilizând parametri relevanți (mortalitate, morbiditate cardio-vasculară) ca modalitate de evaluare a compartimentelor lichidiene ale organismului la bolnavi dializați. Deși parametrii nutriționali determinați prin bioimpedanță (masa corporală grăsoasă, masa corporală non-grăsoasă) sunt în curs de validare în raport cu DEXA, folosirea BIA este importantă pentru determinarea masei corporale actuale și “uscate” la bolnavi dializați. De aceea, BIA poate fi inclusă ca metodă de monitorizare de rutină la bolnavi dializați pentru evaluarea stării de hidratare.
Activarea neutronică în spectru infraroșu apropiat (NIR)
in vivo
A fost utilizată pentru măsurarea cantității totale de azot. Deoarece cea mai mare parte a azotului se găsește în proteine, iar acuratețea determinării este mare, NIR este considerată metoda etalon de evaluare a malnutriției proteice.
Deoarece
radiația
în
infraroșu
apropiat
are
o
penetranță
tisulară
mare, spectrofotometria care o utilizează poate scana organismului
in vivo , detectând chiar modificări biochimice dinamice.
Sunt studii care demonstrează relații semnificative între indicele de azot - măsurat ca raportul dintre indicele măsurat și cel al populației de referință cu aceleași caracteristici de vârstă, sex și înălțime - și riscul de deces. De asemenea, conținutul în azot al organismului a fost găsit mai mic la bolnavii dializați comparativ cu populația non-renală, ceea ce este sugestiv pentru depleția de proteine.
Metoda este costisitoare, aparatura este extrem de limitat disponibilă. De aceea, NIR este încă de domeniul cercetării și nu al practicii clinice.
Referințe
1.
Allman MA, Allen BJ, Stewart PM
et al . Body protein of patients undergoing haemodialysis.
Eur J Clin Nutr
1990;
44 :123–131.
2.
Pollock CA, Ibels LS, Allen BJ
et al . Total body nitrogen as a prognostic marker in maintenance dialysis.
J Am Soc Nephrol
1995; 6 :82–88.
3.
Arora P, Strauss BJ, Borovnicar D, Stroud D, Atkins RC, Kerr PG. Total body nitrogen predicts long-term mortality in haemodialysis patients – a single-centre experience.
Nephrol Dial Transplant
1998;
13 :1731–1736.
4.
Rayner HC, Stroud DB, Salamon KM
et al . Anthropometry underestimates body protein depletion in haemodialysis patients. N ephron
1991; 59 : 33–40.
5.
Woodrow G, Oldroyd B, Turney JH, Tompkins L, Brownjohn AM, Smith MA. Whole body and regional body composition in patients with chronic renal failure.
Nephrol Dial Transplant
1996; 11 :1613–1618.
6.
Maggiore Q, Nigrelli S, Ciccarelli C, Grimaldi C, Rossi GA, Michelassi C. Nutritional and prognostic correlates of bioimpedance indexes in hemodialysis patients.
Kidney Int
1996; 50 :2103–2108.
7.
Woodrow G, Oldroyd B, Smith MA, Turney JH. Measurement of body composition in chronic renal failure: comparison of skinfold anthropometry and bioelectrical impedance with dual energy X-ray absorptiometry.
Eur J Clin Nutr
1996; 50 :295– 301.
II.
EVALUAREA ETIOLOGIEI MALNUTRIȚIEI PROTEIN-ENERGETICE
Recomandarea II-1. Evaluarea factorilor etiologici ai malnutriției protein -energetice trebuie efectuată începând din stadiul 4 al BCR, la toți pacienții, inclusiv la cei dializați, mai ales la cei care au și modificări ale stării de nutriție (Tabelul VI).
[Grad C]
Comentarii
Evaluarea etiologică a malnutriției protein-energetice este indicată la toți pacienții renali din stadiul 4 al BCR, atât în vederea depistării factorilor de risc pentru malnutriție și pentru tratarea acestora, cât și în caz de malnutriție confirmată.
La apariția malnutriției protein-energetice, în special a celei însoțite de topirea maselor musculare, contribuie dezechilibrul dintre sinteza și degradarea proteică, rezultând din reducerea sintezei și accentuarea degradării proteice musculare.
Scăderea sintezei proteice musculare este indusă de aportul proteic și energetic insuficient, mai ales în caz de pierderi asociate, de lipsa exercițiului fizic și vârstă, factori care contribuie la apariția malnutriției pure.
Tabelul VI. Factori etiologici ai malnutriției protein-energetice
Aportul de nutrienți inadecvat necesităților
Pierderile de nutrienți, necorectate prin creșterea aportului Sindromul inflamator
Tulburări ale uremiei
-
Toxicitate uremică
-
Acidoză
-
Tulburări endocrine (rezistența la insulină, hiperparatroidismul) Reducerea activității fizice
Vârsta înaintată
Durata mare a tratamentului prin dializă
Creșterea degradării proteice musculare însoțită de scăderea sintezei musculare, este indusă de inflamația sistemică, de acidoza metabolică și de dezordinile endocrine ale uremiei, în special rezistența la insulină sau, în varianta extremă, de diabetul zaharat, factori care contribuie la apariția cașexiei uremice.
Nu există în prezent un tablou complet al factorilor etiologici ai malnutriției protein- energetice, care să fie susținut de date certe. Lista prezentată în
Tabelul VI
răspunde necesităților clinice.
Referințe
1.
Jager KJ, Merkus MP, Huisman RM
et al . Nutritional status over time in hemodialysis and peritoneal dialysis.
J Am Soc Nephol
2001; 12 :1272–1279.
2.
Kuhlmann M.K., Kribben A., Wittwer M. and Hörl W.H. OPTA - malnutrition in chronic renal failure.
Nephrology Dialysis Transplantation
2007
22 ( Suppl 3 ):iii13- iii19.
3.
Bossola T et al. Malnutrition in Hemodialysis Patients: What Therapy ?
Am J Kidney Disease
2005;
58 :371-386.
4.
Stenvinkel P., Lindholm B.et al. Novel Approaches in an Integrated Therapy of Inflammatory-Associated Wasting in End-Stage Renal Disease.
Seminars in Dialysis.
17 (6):505-515,2004.
5.
Kalantar-Zadeh K., Balakrishanan V.S.: The kidney disease wasting: Inflammation, oxidative stress, and diet-gene interaction.
Hemodialysis International
10
(4):315– 325.
6.
Kalantar-Zadeh K, Ikizler T.A., Block G., Avram M.M., Kopple J.D.: Malnutrition inflammation complex syndrome in dialysis patients: causes and consequences.
Kidney Int . 2003,
42 (5):864-881.
Recomandarea II-2. Aportul inadecvat de nutrienți
este o cauză importantă a malnutriției protein-energetice și trebuie investigat la pacienții în stadiile 4-5 ale BCR cu risc nutrițional crescut, cu malnutriție și la cei supuși intervenției nutriționale.
[Grad C]
Comentarii
Scăderea aportului de proteine este evidentă din stadiul 4 al BCR, devine semnificativă în cele 3 luni premergătoare inițierii dializei și, în general, se ameliorează după inițierea dializei.
Aportul de proteine este un factor de prognostic pentru mortalitate, atât pentru populația cu BCR predializată, cât și pentru cea dializată. nPNA la inițierea dializei prezice supraviețuirea într-un studiu efectuat de
Shahid
pe 1282 pacienți cu BCR. În populația HD, un studiu efectuat pe 53 933 pacienți urmăriți timp de 2 ani a demonstrat că supraviețuirea cea mai bună o au cei cu valori ale nPNA între 1-1.4g/kg corp, iar o scădere a aportului proteic în primele 6 luni la pacienți cu nPNA între 0.8-1.2g/kg corp s-a asociat cu creșterea riscului de deces în următoarele 18 luni.
O cauză importantă a reducerii aportului este scăderea apetitului. Judecând în funcției de starea apetitului, scăderea aportului alimentar poate apare în condiții de apetit scăzut sau păstrat, fiecare dintre situații având cauze diferite ( Tabelul VII ).
Tabelul VII. Cauzele scăderii aportului de nutrienți
Cu apetit păstrat
Metode de evaluare
Lipsa educației nutriționale
Evaluare nutrițională
Restricții fizice: incapacitatea de a cumpăra, prepara sau mânca (probleme legate de miros, gust, probleme dentare)
Secțiunea generată de pacient a ESG-PG
Restricții sociale: sărăcie, suport social inadecvat
Secțiunea generată de pacient a ESG-PG
Restricții dietetice prescrise: regimuri sărace în proteine, potasiu și fosfat
Ancheta alimentară
Cu apetit scăzut
Toxicitate uremică în predializă sau dializă inadecvată
eRFG, KT/V (dializă + diureză reziduală)
Tulburări de motilitate gastrică
Tranzit intestinal
Inflamația asociată sau stărilor co-morbide
Evaluarea co-morbidităților, determinarea PCR, albuminemiei
Dezordini emoționale și/sau psihologice
Examen psihologic
Astfel,
evaluarea apetitului devine parte integrantă a anchetei alimentare la pacientul
renal .
Mai mult, scăderea apetitului pare a fi un factor de prognostic negativ independent. Un studiu efectuat de
Kalantar-Zadeh
la pacienți HD a demonstrat că diminuarea apetitului se asociază cu concentrații crescute de citokine proinflamatorii, cu hiporesponsivitate la Epo și cu o creștere de 4 ori a ratei de mortalitate, ca și o rată de spitalizare mărită. Un alt studiu, efectuat de
Chertow și colab . pe un sublot al studiului HEMO a demonstrat aceeași relație între apetit, inflamație, morbiditate și mortalitate, subliniind, în plus, importanța co- morbidităților.
Anorexia influențează și calitatea vieții acestor pacienți. Astfel, în studiul HEMO, prin aplicarea chestionarului MOSF-36 a fost demonstrată scăderea capacității fizice și mentale a pacienților anorexici, chiar și după corectarea în funcție de co-morbidități și de “doza” de dializă.
Evaluarea aportului nutrițional se face prin ancheta alimentară și/sau determinarea nPNA cu frecvența impusă de
Recomandarea I-4 , iar în caz de aport scăzut, se cercetează cauzele, folosind metodele prezentate în
Tabelul VII .
Referințe
1.
Chandna SM, Kulinskaya E, Farrington K. A dramatic reduction of normalized protein catabolic rate occurs late in the course of progressive renal insufficiency.
Nephrol. Dial. Transplant. , 2005;
20 : 2130–2138.
2.
Kalantar-Zadeh K, Block G, McAllister CJ, Humphreys MH, Kopple JD. Appetite and inflammation, nutrition, anemia, and clinical outcome in hemodialysis patients.
Am.
J. Clinical Nutrition , 2004;
80 :299–307.
3.
Burrowes JD, Larive B, Chertow GM, Cockram DB, Dwyer JT, Greene T, Kusek JW, Leung J, Rocco MV, and for the HEMO Study Group. Self-reported appetite, hospitalization and death in haemodialysis patients: findings from the Hemodialysis (HEMO) Study.
Nephrol. Dial. Transplant. , 2005; 20 :2765-2774.
4.
Shinaberger CS, Kilpatrick RD, Regidor DL, McAllister CJ, Greenland S, Kopple JD, Kalantar Zadeh K. Longitudinal Associations Between Dietary Protein Intake and Survival in Hemodialysis Patients.
American Journal of Kidney Diseases.
2006,
48 ,(1):37-49.
Recomandarea II-3. Sindromul inflamator , asociat sau nu co-morbidităților, este o cauză importantă a malnutriției protein-energetice în stadiile 4-5 ale BCR, mai ales la bolnavii dializați și reprezintă un factor prognostic negativ pentru mortalitatea generală și cardio- vasculară.
[Grad C]
De aceeea,
proteina C reactivă serică
trebuie monitorizată lunar și menținută sub 5mg/L.
[Grad C]
Comentarii
Sindromul inflamator apare din stadiul 3 al BCR și devine cvasipermanent odată cu inițierea dializei, când este întâlnit la 50-70% dintre bolnavi. Contribuie major la apariția cașexiei asociate uremiei, prin activarea proteolizei musculare, scăderea apetitului și reducerea secundară a sintezei de proteine, ca și prin mărirea rezistenței periferice la acțiunea insulinei și prin creșterea metabolismul energetic bazal.
Inflamația este un puternic factor de prognostic negativ pentru morbiditatea și mortalitatea cardio-vasculară la pacienții cu BCR, dializați sau nu, fapt demonstrat în numeroase studii.
Sindromul inflamator poate fi indus de condiții asociate BCR sau procedurii de dializă ( Tabelul VIII ).
Tabelul VIII. Cauze de inflamație în BCR Induse de BCR
Boli inflamatorii cu afectare renală (LED, vasculite)
Condiții co-morbide (boli cardio-vasculare, obezitate, diabet zaharat)
Scăderea
clerance -ului citokinelor pro-inflamatorii
Infecții, aparente sau inaparente clinic (paradontopatia, infecția cu CMV, chlamydia)
Încărcarea de volum
Stresul oxidativ (generarea speciilor reactive de oxigen și scăderea nivelului antioxidanților: vitamina E, C, seleniu, glutation)
Stresul carbonil
Malnutriție
Induse de procedura de dializă
Hemodializa
Expunerea la componentele circuitului extracorporal
Membrane de dializă bioincompatibile
Calitatea apei de dializă
Acces vascular non-nativ (cateter de HD; FAV GoreTex)
Formarea biofilmului
Infecții latente sau clinic manifeste ale căilor de abord
Alte infecții aparente sau inaparente clinic
Dializa peritoneală
Cateterul peritoneal
Expunere la soluția de DP
Peritonite
Evaluarea inflamației și a co-morbidităților trebuie să facă parte integrantă din evaluarea nutrițională a pacientului renal.
Sunt discuții referitoare la determinarea și interpretarea valorilor PCR. Deși metodele imunoturbidimetrice sunt acceptate ca standard, în domeniul valorilor mai mici de 5mg/L, imunoturbidimetria de înaltă sensibilitate este superioră celeia clasice. Cu toate acestea, există o corelație bună între cele două metode pentru întreg domeniul de valori mai mari de 5mg/L, iar între puterea de a prezice mortalitatea cardio-vasculară la bolnavi renali a fost demonstrată recent o concordanță excelentă. De aceea, valori mai mari de 5mg/L pot fi considerate ca sugestive pentru microinflamație, iar valori mai mari de 10mg/L pentru macroinflamație.
Monitorizarea inflamației se realizează prin dozare lunară a PCR ( Tabelul IX ), iar cuantificarea co-morbidităților, prin scorul Davies ( Tabelul X ).
Tabelul IX. Interpretarea nivelurilor PCR și evaluarea cauzelor posibile ale creșterii PCR <5mg/L
-
PCR normală, se monitorizează lunar
PCR 5-50mg/L, creștere cronică, dar stabilă
-
Se consideră contextul clinic
-
Evaluarea co-morbidităților
PCR >50mg/L sau care crește rapid
-
Se caută, în general, o cauză infecțioasă, boală sistemică inflamatorie reactivată sau neoplazie
Tabelul X. Scorul Davies de cuantificare a co-morbidităților
-
Neoplazie (boală activă non-cutanată)
-
Boală ischemică coronariană (istoric de IM, angor pectoris, angiografie pozitivă sau alte teste diagnostice pozitive - testul la dobutamină - sau prezența de modificări ischemice pe EKG de repaus)
-
Boală vasculară periferică (include boala reno-vasculară, periferică și cerebro-vasculară. Include boala simptomatică sau stenoze semnificative la evaluare angiografică sau Doppler)
-
Disfuncția ventriculară stângă (definită ca EPA neatribuit dezechilibrelor hidro-electrolitice sau disfuncție moderată-severă pe echocardiogramă)
-
Diabetul zaharat (DZ de tip 1 sau 2)
-
Boli de colagen (vasculite, PR, LED, scleroză sistemică)
-
Alte patologii semnificative (boală obstructivă cronică pulmonară, ciroză, boli psihice)
Scorul de co-morbiditate pentru fiecare pacient se obține prin adunarea punctelor acordate pentru fiecare clasă de co-morbiditate. Gradul de co-morbiditate derivă din acest scor.
Gradul 0 (risc scăzut)
reprezintă un scor de 0;
Gradul 1 (risc mediu) , un scor între 1-2, iar
Gradul 2 (risc înalt) , un scor cumulativ mai mare de 3.
Referințe
1.
Kuhlmann MK, Kribben A, Wittwer M, Hörl WH. OPTA - malnutrition in chronic renal failure.
Nephrol. Dial. Transplant
.
,
2007; 22 :iii13 - iii19.
2.
Utaka S, Carla M Avesani, Draibe SA, Kamimura MA, Andreoni S, Cuppari L. Inflammation is associated with increased energy expenditure in patients with chronic kidney disease.
Am. J. Clinical Nutrition , 2005; 82 : 801-805.
3.
C M Avesani, J J Carrero, J Axelsson, A R Qureshi, B Lindholm, P Stenvinkel. Inflammation and wasting in chronic kidney disease: Partners in crime.
Kidney International
70 , S8-S13;2006.
4.
Iseki K, Tozawa M, Yoshi S, Fukiyama K. Serum C-reactive protein and risk of death in chronic dialyisis patients.
Nephrol. Dial. Transplant
.
,
1999; 14 :1956–1960.
5.
Karen A, Davis M, Wendy C, Allison M, Carmel M. Is C-Reactive Protein a Useful Predictor of Outcome in Peritoneal Dialysis Patients?
J. Am. Soc. Nephrol. , 2001; 12 :814.
6.
Grootendorst DC, de Jager DJ, Brandenburg VM, Boeschoten EW, Krediet RT, Dekker FW and The NECOSAD Study Group. Excellent agreement between C- reactive protein measurement methods in end-stage renal disease patients - no additional power for mortality prediction with high-sensitivity CRP.
Nephrol Dial Transplant
Advance Access published online on July 10, 2007.
Recomandarea II-4. Acidoza metabolică
este o cauză frecventă a malnutriției protein- energetice în stadiile 4-5 ale BCR, mai ales la pacienții dializați, și este un factor de prognostic negativ pentru mortalitate în populația dializată
[Grad C]
De aceea, valorile țintă recomandate pentru bicarbonatul seric sunt 222mEq/L.
[Grad C]
Comentarii
Acidoza metabolică apare din stadiul 4 al BCR și este, de regulă, prezentă în populația hemodializată. Joacă un rol important în patogenia cașexiei asociată uremiei, prin creșterea catabolismului proteic, scăderea sintezei proteice, accentuarea rezistenței la acțiunea hormonilor anabolizanți și inducerea inflamației.
Deși nu sunt studii la bolnavi în predializă, la pacienții dializați acidoza metabolică se asociază cu un prognostic prost. Astfel,
Lowrie
și
Lew
au demonstrat o relație între nivelul bicarbonatului și mortalitate, riscul de deces fiind mai mare la valori ale bicarbonatului mai mic de 17.5mEq/L sau mai mare de 25mEq/L.Un studiu efectuat recent de
Kalantar Zadeh
pe 56 385 pacienți urmăriți 2 ani a demonstrat cea mai mică mortalitate la pacienți cu bicarbonat predialitic între 17-23mEq/L, pe când valori >23mEq/L se asociază cu creșterea riscului de deces. Această asociere dispare după corectarea pentru prezența inflamației, astfel încât valori ale bicarbonatului >22mEq/L scad riscul de mortalitate.
Evaluarea echilibrului acido-bazic trebuie să facă parte integrantă din evaluarea nutrițională a pacienților cu BCR din stadiul 5 și la cei dializați. Aceasta se realizează prin determinarea bicarbonatului seric, lunar și menținerea acestuia la valori 222mEq/L, inclusiv la bolnavii nedializați.
Referințe
1.
Kalantar-Zadeh K, Mehrotra R, Fouque D, Kopple JD. Metabolic Acidosis and Malnutrition-Inflammation Complex Syndrome in Chronic Renal Failure.
Seminars In Dialysis ,
17 (6):455-465,2004.
2.
Szeto CC, Chow KM. Metabolic Acidosis and Malnutrition in Dialysis Patients.
Seminars In Dialysis ,
17 (5):371-375;2004.
3.
Uribarri J. Mild Metabolic Acidosis and Protein Metabolism in Dialysis Patients: A Reasoned Approach to Alkali Therapy.
Seminars In Dialysis ,
12 (5):278-281,1999.
4.
Wu DY, Shinaberger CS, Regidor DL, McAllister CJ, Kopple JD, and Kalantar- Zadeh K. Association between Serum Bicarbonate and Death in Hemodialysis Patients: Is It Better to Be Acidotic or Alkalotic?
Clin. J. Am. Soc. Nephrol. 2006 ; 1 :70-78.
Recomandarea II-5. Tulburările endocrine ale uremiei
- rezistența la acțiunea hormonilor anabolizanți (insulina, GH/IGF1) și hiperparatiroidismul - pot contribui la apariția malnutriției în stadiul 4-5 al BCR, mai ales la bolnavii dializați și trebuie evaluate la pacienții cu malnutriție protein-energetică care nu au alți factori etiologici identificabili.
[Grad C]
Comentarii
La pacienții renali, răspunsul țesuturilor periferice la hormonul anabolic major, insulina, este deprimat chiar din stadiul 3 al BCR. Aceasta poate conduce la dezechilibre ale metabolismului proteic, prin scăderea sintezei și creșterea catabolismului. Administrarea insulinei anulează aceste modificări, așa cum au demonstrat
Lim și colab. , într-un studiu cu leucină marcată la pacienți predializați și dializați.
Studii recente au demonstrat asocierea între rezistența la insulină și diabetul zaharat cu malnutriția. Astfel, la 21 pacienți non-diabetici cu BCR în stadiul 5 nedializați, masa musculară evaluată prin DEXA a fost mai mică la pacienții cu rezistență crescută la insulină apreciată prin testul HOMA 1 . Un alt studiu ,
efectuat la pacienți HD non-diabetici, fără semne de inflamație, a arătat că rezistența la insulină apreciată prin testul HOMA a fost mai mare la cei cu masa musculară mai mică. La pacienții cu DZ hemodializați, pierderea de masă musculară în primul an de dializă a fost mai mare decât la cei non- diabetici.
Hiperparatiroidismul poate negativa balanța azotată și prin creșterea catabolismului proteic. Astfel,
Cuppari și colab.
au demonstrat creșterea metabolismului energetic bazal în caz de hiperparatiroidism sever, cu ameliorare după paratiroidectomie.
Evaluarea rezistenței la insulină nu face încă parte din explorarea nutrițională a pacientului renal, dar impactul asupra stării de nutriție, chiar în lipsa inflamației, și răspunsul anabolic demonstrat la administrarea insulinei, fac această determinare necesară.
Hiperparatiroidismul apare din stadiul 4 al BCR. Dozarea PTH este, deci, indicată și din punct de vedere nutrițional, cu determinare la 12 luni în stadiul 4, la 6 luni în stadiul 5 în predializă și la 3 luni la pacientul dializat.
Referințe
1.
Seoung Woo Lee, Geun Ho Park, Seung Won Lee, Joon Ho Song, Kee Chun Hong, and Moon-Jae Kim Insuline resistance and muscle wasting in non-diabetic end-stage renal disease patients.
Nephrol. Dial. Transplant. , 2007;
22 :2554-2562.
2.
Fliser D, Pacini G, Engelleiter R, et al. Insuline resitance and hyperinsulinemia are already present in patients with incipient renal disease.
Kidney Int
1998, 53 :1343– 1347.
3.
Lim VS, Yarasheski KE, Crowley JR, et al.Insuline is protein-anabolic in chronic renal failure patients.
J Am Soc Nephrol
2003
14 :2297–2304.
4.
Siew ED, Pupim LB, Majchrzak KM, Shintani A, Flakoll PJ, Ikizler TA. Insuline resistance is associated with skeletal muscle protein breakdown in non-diabetic chronic hemodialysis patients.
Kidney Int
2007
71 :146–152.
5.
Shoji T, Emoto M, Nishizawa Y. HOMA index to assess insuline resistance in renal failure patients.
Nephron
2001
89 :348–349.
Recomandarea II-6. Reducerea activității fizice , urmare a scăderii capacității de efort, este o cauză importantă a malnutriției protein energetice din BCR, mai la pacienții dializați, care trebuie avută în vedere și tratată.
[Grad C]
Comentarii
1
Rezistența la insulină poate fi estimată folosind indexul de evaluare a modelului homeostaziei glucozei (HOMA-IR), bazat pe concentrațiile
à jeun
ale glucozei (mg/dL) și insulinei (mcrU/mL), conform formulei:
HOMA
IR
glucoza
0
/ 18
insulina
0
22.5
Reducerea activității fizice apare destul de frecvent în stadiile avansate ale BCR înainte de dializă, dar este mai evidentă la bolnavii dializați. Contribuie la malnutriție protein- energetice, prin scăderea sintezei proteice care întreține, ulterior, limitarea capacității de efort, închizând un cerc vicios. La bolnavii hemodializați, exercițiul fizic de rezistență efectuat, de regulă, în cursul ședinței de dializă, a ameliorat atât cantitatea și calitatea masei musculare, cât și inflamația.
Referințe
1.
Kirsten L. Johansen, KL. Exercise in the End-Stage Renal Disease Population.
J. Am. Soc. Nephrol. , 2007; 18 : 1845-1854.
2.
Johansen K.L., Painter P.L., Sakkas GK, Gordon P., Doyle J., and Shubert T. Effects of Resistance Exercise Training and Nandrolone Decanoate on Body Composition and Muscle Function among Patients Who Receive Hemodialysis: A Randomized, Controlled Trial.
J. Am. Soc. Nephrol ., 2006;
17 :2307-2314.
3.
Cheema B., Abas H., Smith B., O'Sullivan A., Chan M., Patwardhan A., Kelly J., Gillin A., Pang G., Lloyd B., Fiatarone Singh M. Progressive Exercise for Anabolism in Kidney Disease (PEAK): A Randomized, Controlled Trial of Resistance Training during Hemodialysis.
J. Am. Soc. Nephrol. , 2007; 18 :1594-1601.
Recomandarea II-7. Vârsta și vechimea în dializă
sunt factori etiologici nemodificabili demonstrați ai malnutriției protein-energetice, care impun evaluare mai frecventă a stării de nutriție.
[Grad C]
Comentarii
Vârsta influențează negativ prognosticul pacienților hemodializați, iar malnutriția contribuie la creșterea riscului de deces. În studiul HEMO, pacienții cu vârste >50 ani au avut un aport mai scăzut de proteine și de energie, iar valorile albuminei serice au fost mai mici, față de cei <50 ani, deși tratamentul prin dializă era adecvat la ambele grupe.
Durata mare în dializă are un impact negativ asupra
status -ului nutrițional. Astfel, într- un studiu efectuat pe 3 009 pacienți HD,
Chertow
a demonstrat că durata în dializă se asociază cu declinul parametrilor nutriționali și că fiecare an în HD este asociat cu o creștere cu 6% a riscului de deces. În studiul HEMO, pacienții cu durata în HD mai mare de 5 ani au avut parametrii nutriționali mai modificați față de cei cu durata mai scurtă în dializă.
De aceea, monitorizarea unui pacient cu vârsta >50 ani și cu durata în dializă >5 ani trebuie să fie mai frecventă (preferabil la 3 luni).
Referințe
1.
Chertow GM, Johansen KL, Lew N, Lazarus JM, Lowrie EG. Vintage, nutritional status, and survival in hemodialysis patients.
Kidney Int
2000;
57 :1176–1181.
2.
Jager KJ, Merkus MP, Huisman RM et al. Nutritional status over time in hemodialysis and peritoneal dialysis.
J Am Soc Nephol
2001; 12 :1272–1279.
3.
Johansen KL, Kaysen GA, Young BS, Hung AM, da SM, Chertow GM. Longitudinal study of nutritional status, body composition, and physical function in hemodialysis patients.
Am J Clin Nutr
2003; 77 :842–846.
III.
PROFILAXIA ȘI TRATAMENTUL MALNUTRIȚIEI PROTEIN-ENERGETICE
-
Tratarea factorilor de risc pentru malnutriție și consilierea nutrițională sunt deobicei suficiente în cazul pacienților la risc de malnutriție (ESG-PG=2-3)
-
Pacienții malnutriți (ESG-PG>4) au nevoie, pe lângă consiliere nutrițională și de intervenții specifice;
-
Pacienții spitalizați, mai ales dacă sunt malnutriți au nevoie de consiliere nutrițională instituită rapid și repetată cu frecvență mai mare în funcție de gradul malnutriției
3. Abordarea malnutriției protein-energetice poate fi orientată de scorul ESG-PG: [Grad D]
-
Consilierea dietetică
-
Corectarea aportului de proteine și de energie
-
Inițierea la timp a dializei
-
Optimizarea tratamentului prin dializă
-
Depistarea și tratarea surselor de inflamație.
1. Măsurile de profilaxie se adresează factorilor etiologici discutați în
Recomandările
II.1 –II.7 , iar
tratamentul impune, pe lângă corectarea acestora, suplimentare nutrițională.
[Grad C]
2. Principalele măsuri de profilaxie a malnutriției sunt:
[Grad C]
Recomandarea III-1. Profilaxia și tratamentul malnutriției protein-enrgetice trebuie efectuate la toți pacienții în stadiile 4-5 ale BCR.
Comentarii
A delimita prevenirea de tratamentul malnutriției la pacienții renali este dificil și dezavantajos clinic. Abordarea nutrițională a pacientului renal trebuie să fie dinamică și continuu adaptată modificărilor metabolice și cerințelor nutritionale.
Deși consilierea și urmărirea nutrițională, ca și dializa adecvată, au un rol critic în prevenirea malnutriției, alte măsuri – cum sunt intervenția farmacologică, corectarea acidozei și terapia nutrițională –
pot să fie eficiente în prevenirea sau corectarea malnutriției, în funcție de faza în care sunt folosite.
Sensibilizarea specialistului nefrolog asupra riscului nutrițional al pacientului renal pare să fie, în acest moment, cea mai importantă măsură de prevenire a deteriorării
status -ului nutrițional.
Referințe
1.
Kuhlmann MK, Kribben A, Wittwer M and Hörl WH. OPTA - malnutrition in chronic renal failure.
Nephrology Dialysis Transplantation . 2007
22 ( Suppl 3 ):iii13-iii19.
Recomandarea III-2. Pacienții în stadiile 4-5 ale Bolii cronice de rinichi necesită consiliere nutrițională.
a)
Planul nutrițional trebuie realizat în primele 1-2 săptămâni de la inițierea dializei, evaluat și revizuit periodic la fiecare 3-4 luni.
b)
La pacienții spitalizați, planul nutrițional trebuie să fie stabilit în primele 3 zile de la internare și trebuie revizuit zilnic, în cazul pacienților cu risc mare de malnutriție sau la o săptămînă în cazul celor cu risc mic.
c)
Consilierea și urmărirea nutrițională trebuie făcută de preferință de un dietetician, iar in lipsa acestuia de un specialist nefrolog avizat.
[Grad C]
2.
Bossola M, Tayya L, Tortorelli A. Malnutrition in Hemodialysis Patients: What Therapy?
Am J Kidney Dis .,
46 :371-386, 2005.
Comentarii
O evaluare extinsă nutrițională, dietetică și a apetitului, este indicată în stadiile 4-5 ale BCR, pentru identificarea pacienților la risc de malnutriție și a celor malnutriți. Evaluarea nutrițională este realizată de preferință de un nutriționist sau, în lipsa acestuia, de un medic specialist nefrolog avizat.
Depistarea și îndepărtarea barierelor nutriționale - medicale (apetit scăzut, dificultăți la mestecarea alimentelor, co-morbidități asociate), legate de cunoștiințele nutriționale ale pacientului sau socio-economice (suport social, suport economic) - a permis ameliorarea stării de nutriție a pacienților dializați, așa cum este demonstrat de câteva studii.
Un studiu condus de
Sehgal
a identificat la 298 pacienți HD trei bariere medicale (apetitul scăzut, dializa inadecvată și co-morbiditățile), două de cunoștiinte nutriționale (lipsa de cunoștiințe nutriționale, câștig ponderal interdialitic crescut) și un factor socio- economic (fără ajutor la cumpărat și gătit), care sunt răspunzătoare de aportul nutrițional redus. Pe de altă parte, creșterea albuminei serice a fost mai mare după șase luni la bolnavii HD care au primit educație nutrițională intensivă, decât la bolnavii HD tratați cu suplimente nutriționale. La fel,
Leon
a demonstrat la 52 pacienți HD o creștere a albuminei serice după 6 luni, chiar în prezența inflamației, după corectarea unor bariere nutriționale medicale (dificultate la înghițit) și socio-economice (cumpărare și preparare alimente).
Planul nutrițional trebuie realizat la toți pacienții în stadiile 4-5 ale BCR și în interval de maxim 1-2 săptămâni de la inițierea dializei, deoarece odată cu inițierea dializei necesarul nutrițional se modifică.
Spitalizarea este un alt un factor de risc pentru malnutriție. Astfel,
Steiber
a găsit că mai puțin de 25% din pacienții cu BCR (în predializă sau dializați) internați într-un spital ating 75% din aportul nutrițional recomandat. De aceea, planul nutrițional este necesar și pentru fiecare pacient internat, iar urmărirea celor cu risc mare de malnutriție sau malnutriți trebuie să fie mai atentă.
Referințe
Sehgal AR, Leon J, Soinski JA. Barriers to adequate protein nutrition among haemodialysis patients.
J Renal Nutr
1998; 8 :179–187 .
Leon JB, Majerle AD, Soinski JA,
et al . Can a nutrition intervention improve albumin levels among hemodialysis patients? A pilot study.
J Renal Nutr
2001; 11 :9–15.
Akpele L, Bailey JL. Nutrition counseling impacts serum albumin levels.
J Renal Nutr
2004; 14 :143–148.
Sharma M, Rao M, Jacob S
et al . A dietary survey in Indian hemodialysis patients.
J Renal Nutr
1999; 9 :21–25.
Steiber AL. Clinical indicators associated with poor oral intake of patients with chronic renal failure.
J Renal Nutr
1999;
9 :84–88.
Recomandarea III-3. Aportul de proteine, energie și de vitamine
trebuie adecvat stadiului Bolii cronice de rinichi, în funcție de masă corporală fără edeme sau masa corporală fără edeme ajustată (vezi
Recomandarea I-8). Tabelul XI
[Grad C]
Aportul de proteine indicat
este de 0.6-0.8g/kg zi în stadiul 4-5 al BCR, de minim
1.2g/kg zi la bolnavi hemodializați și de 1.3 g/kg zi la pacienți dializați peritoneal.
[Grad B]
Aportul de energie
indicat este de 35kcal/kg zi la pacienți sub 60 ani și de 30-35kcal/kg zi la cei peste 60 ani
[Grad B]
Comentarii
Studii la bolnavi în predializă au demonstrat capacitatea acestora de a-și menține neutră balanța azotului, în absența unui stimul catabolic (acidoză, inflamație), cu un aport minim
de proteine (0.6g/kg corp), în condițiile unui aport adecvat energetic, prin reducerea degradării și creșterea sintezelor proteice. Pe de altă parte, un aport proteic crescut poate contribui
la
progresia
BCR
și
la
apariția
complicațiilor
metabolice
(hiperkaliemie, hiperfosfatemie, acidoză, anemie, HTA, toxicitate uremică). De aceeea, în stadiul 3 și 4 al BCR este recomandată reducerea aportului proteic la 0.6-0.8g/kg corp asigurând, însă, cel puțin 35 kcal/kg corp aport energetic.
Aportul proteic crește odată cu inițierea dializei. Aceasta se datorează atât corectării parțiale a toxicității uremice, cât și pierderii de nutrienți în cursul ședințelor de HD (10-13 grame aminoacizi și 20-30 grame glucoză/sedință) și dializei peritoneale (10 grame proteine/24 ore). Cel puțin în cazul HD, se adaugă efectul catabolic muscular și scăderea sintezei proteice în întregul organism, exprimând tentativa de a compensa pierderile și a reduce concentrația plasmatică a aminoacizilor. Deși încă sunt controverse privind aportul minim și maxim proteic, cel puțin la pacienții HD este nevoie de cel puțin 1g proteine/kg corp/zi, iar două studii recente nu au demonstrat un beneficiu al unui aport mai mare de
1.4g/kg corp/zi.
Aportul proteic este în relație directă cu fosfatemia, factor de risc cardio-vascular demonstrat atât pentru bolnavii în predializă, cât și pentru cei dializați. Deși la pacienții în predializă se discută valoarea unei diete hipoproteice în scăderea riscului hiperfosfatemiei, la pacienții dializați calitatea dializei și absorbția intestinală par mai importante pentru a controla fosfatemia. Însă, hipofosfatemia întâlnită în absența tratamentului cu chelatori ai fosfaților și a unei durate prelungite a ședințelor de dializă, poate fi privită ca un indicator de malnutriție.
Metabolismul energetic bazal la pacienții renali este egal sau chiar mai mic după unele studii, față de cel din populația generală și crește în condiții de acidoză, inflamație, deficit de carnitină și hiperparatiroidism. Majoritatea studiilor observaționale au demonstrat un aport scăzut energetic la pacienții dializați (20-22kcal/kg corp), chiar în lipsa malnutriției, explicat prin diminuarea importantă a exercițiului fizic și prin modul de raportare în jurnalele dietetice. Pînă la noi studii, aportul energetic indicat pacienților cu BCR stabili este egal cu cel recomandat populației generale.
Tabelul XI. Aportul nutrițional indicat în Boala cronică de rinichi în stadiile 4 și 5
Bolnavi în stadiile 4-5 ale BCR
Bolnavi hemodializați
Bolnavi dializați peritoneal
Aport proteic
0.60 până la 0.75g/kg corp
>50% valoare biologică înaltă
1.2 g/kg corp la pacienți stabili
>50% cu valoare biologică înaltă
1.2 g/kg corp la pacienți stabili
>50% cu valoare biologică înaltă
Aport energetic
35kcal/kg corp <60 ani 30-35kcal/kg >60 ani
35kcal/kg corp <60 ani
30-35kcal/kg corp >60 ani
35kcal/kg corp <60 ani
30-35kcal/kg corp >60 ani
- Aport grăsimi
25-35% din totalul de calorii
30% din totalul de calorii
30% din totalul aportului energetic
- Grăsimi saturate
<7% din totalul de calorii
10% din totalul de calorii
~
- Acizi grași polinesaturați
10% din totalul de calorii
10% din totalul de calorii
~
- Acizi grași mononesaturati
20% din totalul de calorii
20% din totalul de calorii
~
- Carbohidrați
Restul caloriilor non-proteice
Restul calorilor non-proteice
~
Minerale și oligoelemente
- Sare de bucătărie
1000-3000mg/zi
(mai mare în caz de pierderi de sare)
750-2000mg/zi (individualizat)
Variabil
- Potasiu
40-70mEq/zi
70-80mEq/zi
40-80mEq/zi
- Fosfor
<10mg/kg corp/zi
10-17mg/kg corp/zi
(sunt necesari chelatori de fosfați)
8-17mg/kg corp
- Calciu
1400-1600mg/zi
:51000mg/zi
1000mg/zi
(restul din chelatori de fosfați)
- Magneziu
200-300mg/zi
200-300mg/zi
200-300mg/zi
- Fier
210-18mg/zi
Variabil, în funcție de pierderi, Epo
10-15mg/zi
- Zinc
15mg/zi
15mg/zi
15mg/zi
Apă
1500-3000mL/zi
(individualizat)
750-1500mL/zi
Variabil, în funcție de bilanțul hidric
Vitamine*
- Tiamină
1.1-1.2mg/zi
1.1-1.2mg/zi
1-5mg
- Riboflavină
1.1-1.3mg/zi
1.1-1.3mg/zi
1.1-1.3mg/zi
- Biotină
30 mcg/zi
30mcg/zi
30mcg/zi
- Acid pantotenic
5mg/zi
5mg/zi
5mg/zi
- Niacină
14-16mg/zi
14-16mg/zi
14-16mg/zi
- Piridoxină
5-10mg/zi
10mg/zi
10mg/zi
- Vitamină B12
2.4mcg/zi
2.4mcg/zi
2.4mcg/zi
- Vitamină C
75-90mg/zi
75-90mg/zi
75-90mg/zi
- Acid folic
1-10mg/zi
1-10mg/zi
1-10mg/zi
- Vitamină E
400-800UI/zi
400-800mg/zi
Deobicei nu
- Vitamină D
~
în funcție de valorile PTH
în funcție de valorile PTH
* Dieta trebuie suplimentată cu aceste cantități
Referințe
1.
*** Energy and protein requirements. Report of a joint FAO/WHO/UNU Expert Consultation.
World Health Organ Tech Rep Ser
1985; 724 : 1–206.
2.
Rand WM, Pellett PL, Young VR. Meta-analysis of nitrogen balance studies for estimating protein requirements in healthy adults.
Am J Clin Nutr
2003;
77 :109–127.
3.
Ikizler TA, Flakoll PJ, Parker RA
et al . Amino acid and albumin losses during hemodialysis.
Kidney Int
1994;
46 : 830–837.
4.
Combarnous F, Tetta C, Cellier CC
et al . Albumin loss in on-line hemodiafiltration.
Int J Artif Organs
2002; 25: 203–209.
5.
Raj DS, Zager P, Shah VO
et al . Protein turnover and amino acid transport kinetics in end-stage renal disease.
Am J Physiol Endocrinol Metab
2004;
286 : E136–E143.
6.
Veeneman JM, Kingma HA, Boer TS
et al . Protein intake during hemodialysis maintains a positive whole body protein balance in chronic hemodialysis patients.
Am J Physiol Endocrinol Metab
2003;
284 :E954–E965.
7.
Gutierrez A, Alvestrand A, Wahren J
et al . Effect of in vivo contact between blood and dialysis membranes on protein catabolism in humans.
Kidney Int
1990; 38 :487– 494.
8.
Ikizler TA, Pupim LB, Brouillette JR
et al . Hemodialysis stimulates muscle and whole body protein loss and alters substrate oxidation.
Am J Physiol Endocrinol Metab
2002; 282 :E107–E116.
9.
Lofberg E, Essen P, McNurlan M
et al . Effect of hemodialysis on protein synthesis.
Clin Nephrol
2000; 54 : 284–294.
10.
Veeneman JM, Kingma HA, Boer TS
et al . The metabolic response to ingested protein is normal in long-term hemodialysis patients.
Am J Kidney Dis
2004; 43 :330– 341.
11.
Raj DS, Welbourne T, Dominic EA
et al . Glutamine kinetics and protein turnover in end-stage renal disease.
Am J Physiol Endocrinol Metab
2005;
288 :E37–E46.
12.
Lim VS, Ikizler TA, Raj DS
et al . Does hemodialysis increase protein breakdown? Dissociation between whole-body amino acid turnover and regional muscle kinetics.
J Am Soc Nephrol
2005; 16 :862–868.
13.
Kloppenburg WD, Stegeman CA, Hooyschuur M
et al . Assessing dialysis adequacy and dietary intake in the individual hemodialysis patient.
Kidney Int
1999;
55 :1961– 1969.
14.
Bellizzi V, Di Iorio BR, Terracciano V
et al . Daily nutrient intake represents a modifiable determinant of nutritional status in chronic haemodialysis patients.
Nephrol Dial Transplant
2003;
18 :1874–1881.
15.
Sherman RA, Cody RP, Rogers ME
et al . Interdialytic weight gain and nutritional parameters in chronic hemodialysis patients.
Am J Kidney Dis
1995;
25 :579–583.
16.
Kopple JD, Shinaberger JH, Coburn JW
et al . Optimal dietary protein treatment during chronic hemodialysis.
Transactions – Am Soc Art Int Org
1969;
15 :302–308.
17.
Ikizler TA, Greene JH, Yenicesu M
et al . Nitrogen balance in hospitalized chronic hemodialysis patients.
Kidney Int
1996;
57 :S53–S56.
18.
Borah MF, Schoenfeld PY, Gotch FA
et al . Nitrogen balance during intermittent dialysis therapy of uremia.
Kidney Int
1978;
14 :491–500.
19.
Ohkawa S, Kaizu Y, Odamaki M
et al . Optimum dietary protein requirement in nondiabetic maintenance hemodialysis patients.
Am J Kidney Dis
2004; 43 :454–463.
20.
Kloppenburg WD, Stegman CA, Kremer Hovinga TK
et al . Effect of prescribing a high protein diet and increasing the dose of dialysis on nutrition in stable chronic haemodialysis patients: a randomized, controlled trial.
Nephrol Dial Transplant
2004;
9 :1212–23.
21.
Cuppari L, Avesani CM. Energy requirements in patients with chronic kidney disease.
J Ren Nutr
2004; 14 : 121–126.
22.
Monteon FJ, Laidlaw SA, Shaib JK
et al . Energy expenditure in patients with chronic renal failure.
Kidney Int
1986;
30 : 741–747.
23.
Ikizler TA, Wingard RL, Sun M
et al . Increased energy expenditure in hemodialysis patients.
J Am Soc Nephrol
1996; 7 :2646–2653.
24.
Cuppari L, de Carvalho AB, Avesani CM
et al . Increased resting energy expenditure in hemodialysis patients with severe hyperparathyroidism.
J Am Soc Nephrol
2004; 15 :2933–2939.
25.
Kloppenburg WD, de Jong PE, Huisman RM. The contradiction of stable body mass despite low reported dietary energy intake in chronic haemodialysis patients.
Nephrol Dial Transplant
2002;17:1628–1633.
26.
Laville M, Fouque D: Nutritional aspects in hemodialysis.
Kidney Int Suppl
2000; 76 :S133–S139.
27.
Waugh NR, Robertson AM. Protein restriction for diabetic renal disease.
Cochrane Database Syst Rev
(2000) CD002181.
28.
Hansen HP, Tauber-Lassen E, Jensen BR, Parving HH. Effect of dietary protein restriction
on
prognosis
in
patients
with
diabetic
nephropathy.
Kidney
Int
(2002) 62 :220–228.
29.
Chauveau P, Combe C, Rigalleau V, Vendrely B, Aparicio M. Restricted Protein Diet Is Associated With Decrease in Proteinuria.
J.Ren. Nutr . 250-257,2007.
30.
Mircescu G, Gârneață L, Căpușă C, Stancu SH. Consequences on the Progression of Renal Failure Effects of a Supplemented Hypoproteic Diet in Chronic Kidney Disease.
J.Ren.Nutr
179-188,2007.
Recomandarea III-4. Dieta sever hipoproteică suplimentată cu cetoanalogi ai aminoacizilor esențiali
poate fi indicată pentru a încetini progresia Bolii cronice de rinichi și amâna inițierea tratametului substitutiv renal în condiții de siguranță nutrițională, la pacienți selecționați.
[Grad C]
Comentarii
De aproximativ un secol se știe că reducerea aportului proteic îmbunătățește multe din simptomele uremiei. În urmă cu o jumătate de secol, au fost găsite indicii că dietele hipoproteice severe suplimentate cu aminoacizi pot atenua simptomatologia uremică și întârzia inițierea dializei, fără răsunet major asupra stării de nutriție. Cu un deceniu în
urmă, rezultatele studiului MDRD nu au fost în măsură să susțină un efect major al dietelor hipoproteice asupra declinului eRFG. Dacă acest efect a existat, el a fost inferior celui obținut prin controlul presiunii arteriale. Mai recent, au fost definite stadiile BCR și strategiile anti-progresie. Deși dieta săracă în proteine suplimentată cu cetoanalogi ai aminoacizilor esențiali este menționată, nu sunt încă suficiente dovezi pentru a o susține.
Studiile controlate asupra dietei sărace în proteine suplimentate au avut rezultate contradictorii, în general, cele cu număr mic de participanți au raportat efecte bune, în timp ce acelea cu număr mare de participanți, rezultate incerte. Metaanalize recente susțin utilitatea acestei diete în scăderea progresiei Bolii cronice de rinichi, atât prin mecanism direct (anularea hiperfiltrării glomerulare și reducerea proteinuriei), cât și prin mecanisme indirecte (control mai bun al HTA, ameliorarea complicațiilor metabolice cum sunt hiperfosfatemia și acidoza). Astfel,
Pedrini și colab.
au analizat studii controlate însumând 1413 pacienți non-diabetici tratați cu dietă foarte săracă în proteine suplimentată cu cetoanalogi. Riscul atingerii unui end-point compus din inițierea dializei și deces a fost redus cu 33% la cei aflați la o dietă sever hipoproteică.
În toate studiile publicate, starea de nutriție a pacienților a fost menținută, ceea ce explică prognosticul la fel de bun în HD al pacienților tratați în predializă cu dietă hipoproteică suplimentată cu cetoanalogi ai aminoacizilor esențiali, față de cei tratați convențional ( Aparicio și colab. ).
Problema centrală a dietelor hipoproteice suplimentate cu cetoanalogi este cea a complianței pacienților. Dacă sunt selecționați bolnavi complianți, rezultatele sunt bune. Tehnica dietei foarte sărace în proteine suplimentată cu cetoanalogi ai amino acizilor esențiali este prezentată în
Anexa VIII .
Dietele sever hipoproteice au mai fost încercate în sindroamele nefrotice, ca măsură complementară pentru reducerea proteinuriei și în tratamentul bolnavilor care aveau Boală cronică de rinichi și proteinurie, cu rezultate promițătoare. Studiile au număr mic de participanți și cele mai multe nu sunt controlate. De aceea, această indicație necesită investigare suplimentară.
Cetoanalogii au fost administrați și bolnavilor dializați, cu scopul reducerii numărului de ore de dializă sau ca supliment nutrițional. Experiența publicată cu acest tip de intervenție este extrem de limitată.
Referințe
1.
Mitch WE: Dietary protein restriction in chronic renal failure: nutritional efficacy, compliance, and progression of renal insufficiency.
J Am Soc Nephrol
2 :823 – 831,1991.
2.
Pedrini MT, Levey AS, Lau J, et al: The Effect of Dietary Protein Restriction on the Progression of Diabetic and Nondiabetic Renal Diseases - A Meta-Analysis.
Ann Int Med
124 :627-632,1996.
3.
Fouque D, Wang P, Laville M et al: Low protein diets delay end-stage renal disease in non-diabetic adults with chronic renal failure.
Nephrol Dial Transplant
15 :1986-1992,2000.
4.
Kasiske BL, Lakatua JD, Ma JZ, et al: A meta-analysis of the effects of dietary protein restriction on the rate of decline in renal function.
Am J Kidney Dis
31 :954-61,1998.
5.
Klahr S, Levey AS, Beck GJ, et al for The Modification of Diet in Renal Disease Study Group: The Effects of Dietary Protein Restriction and Blood-Pressure Control on the Progression of Chronic Renal Disease.
N Engl J Med
330 :877- 884,1994.
6.
Walser M, Hill S: Can Renal Replacement Be Deferred by a Supplemented Very Low Protein Diet?.
J Am Soc Nephrol
10 :110–116,1999.
7.
Mitch WE: Dietary therapy in uremia: the impact on nutrition and progressive renal failure.
Kidney Int
57 :S38-S43,2000.
8.
Aparicio M, Chauveau P, De Précigout V, et al: Nutrition and Outcome on Renal Replacement Therapy of Patients with Chronic Renal Failure Treated by a Supplemented Very Low Protein Diet.
J Am Soc Nephrol
11 :708–716,2000.
9.
Prakash S, Pande DP, Sharma S et al: Randomized, double-blind, placebo- controlled trial to evaluate efficacy of ketodiet in predialytic chronic renal failure.
J Ren Nutr
14 :89-96,2004.
10.
Locatelli F, Alberti D, Graziani G et al: A. Prospective, randomised, multicentre trial of effect of protein restriction on progression of chronic renal insufficiency. Northern Italian Cooperative Study Group [see comments].
Lancet
337 :1299– 1304,1991.
11.
Hansen HP, Tauber-Lassen E, Jensen BR et al: Effect of dietary protein restriction on prognosis in patients with diabetic nephropathy.
Kidney Int
62 :220– 228,2002.
12.
Levey AS, Adler S, Caggiula AW et al and Modification of Diet in Renal Disease Study Group: Effects of dietary protein restriction on the progression of advanced renal disease in the modification of diet in renal disease study.
Am J Kidney Dis
27 : 652-663,1996
13.
Johnson DW: Dietary protein restriction as a treatment for slowing chronic kidney disease progression: The case against.
Nephrology
11 ;58-62,2006.
14.
Chauveau P, Combe C, Rigalleau V, Vendrely B, Aparicio M. Restricted Protein Diet Is Associated With Decrease in Proteinuria.
J.Ren. Nutr . 250-257,2007.
15.
Mircescu G, Gârneață L, Stancu SH, Căpușă C. Consequences on the Progression of Renal Failure Effects of a Supplemented Hypoproteic Diet in Chronic Kidney Disease.
J.Ren.Nutr
179-188,2007.
16.
V Bellizzi, B R Di Iorio, L De Nicola, R Minutolo, P Zamboli, P Trucillo,
F Catapano, C Cristofano, L Scalfi and G Conte on behalf of the ERIKA Study- group Very low protein diet supplemented with ketoanalogs improves blood pressure control in chronic kidney disease
Kidney International
(2007)
71,
245– 251.
Recomandarea III-5. Dializa trebuie inițiată mai precoce a dializei la pacienții cu malnutriție protein-energetică.
[Grad C]
Deobicei tratametnul prin dializă este indicat la eRFG:510mL/min/1.73m 2 . Atunci când există malnutriție protein-energetică necorectabilă, dializa trebuie inițiată la valori mai mari ale eRFG.
[Grad C]
Comentarii
Prezența malnutriției la inițierea dializei se asociază cu creșterea riscului de morbiditate și de mortalitate. Deși normele K DOQI și cele Europene de dializă iau în considerare criteriul RFG pentru inițierea dializei, nu s-a observat în studiile efectuate un avantaj de supraviețuire la cei cu eRFG mai mare față de cei cu eRFG mai mică la inițiere. Co- morbiditățile (mai ales diabetul zaharat) și vârsta înaintată sunt cele care prezic supraviețuirea ulterioară.
Inițierea dializei este indicată, în general, la valori ale eRFG <10mL/min. Însă, existența malnutriției - necorectabile prin aport și anularea celorlalte mecanisme etio-patogenice - inițierea dializei la valori ale eRFG >10mL/min. Cu alte cuvinte, inițierea dializei trebuie să fie un compromis între menținerea calitatea vieții pacienților fără dializă și evitarea complicațiilor care scad calitatea vieții și supraviețuirea sub dializă.
Referințe
1.
*** Clinical Practice Guidelines for Hemodialysis Adequacy.
Guidelines 1. Initiation of Dialysis , 2006.
2.
Ellis PA, Reddy V, Bari N, Cairns HS: Late referral of end-stage renal failure.
QJM
91 :727-732,1998.
3.
Ifudu O, Dawood M, Homel P, Friedman EA: Timing of initiation of uremia therapy and survival in patients with progressive renal disease.
Am J Nephrol
18 :193- 198;1998.
4.
Roubicek C, Brunet P, Huiart L, et al: Timing of nephrology referral: Influence on mortality and morbidity.
Am J Kidney Dis .
36 :35-41,2000.
Recomandarea III-6. Optimizarea tratamentului prin dializă
Tratamentul corect prin dializă previne și, respectiv, combate malnutriția instalată. De aceea, la bolnavii dializați trebuie urmărite și corectate următoarele elemente:
i)
Doza de dializă . eKt/V trebuie să fie de cel puțin 1.2 la pacienții HD anurici, tratați cu câte 3 ședinte (de cel puțin 4 ore fiecare) pe săptămână. Doze mai mari, până la 1.4, trebuie prescrise la femei și la cei cu co-morbidități multiple sau severe. La bolnavii DP, KT/V total al ureei >1.7 și un debit al ultrafiltrării >1L/zi.
j)
Administrarea unui
supliment alimentar
și, eventual,
exercițiul fizic
în cursul
ședintei de HD;
k)
Cale de abord . FAV nativă la >40% dintre pacienții HD;
l)
Membrane biocompatibile
pentru hemodializă;
m)
Nivelul de contaminare a apei pentru hemodializă
nu trebuie să depășească criteriile Farmacopeei Europene (<100 cfu/mL și concentrație în endotoxine <0.25 IU/mL);
n)
Menținerea
diurezei reziduale , mai ales la bolnavii DP;
o)
Corectarea
acidozei ;
p)
Corectarea
tulburărilor endocrine
(hiperparatiroidism) și a
anemiei .
[Grad C]
Comentarii
Conform ghidului European de adecvare a HD din 2007,
doza minimă de dializă
la pacienții HD anurici cu un minimum 3 ședințe a 4 ore fiecare pe săptămână este de 1.2, cu doze mai mari în cazul sexului feminin și în caz de co-morbidități multimple sau severe. O doză mai mare de dializă nu pare a influența
status -ul nutrițional în HD intermitentă. Astfel, studiul HEMO nu a demonstrat un beneficiu asupra parametrilor nutriționali prin creșterea eKT/V peste 1.3. În timpul celor trei ani de urmărire, nici nivelurile albuminei serice (care au scăzut cu 0.21g/dL), nici greutatea postdializă (care a scăzut cu 2.7 kg), nu par a fi fost influențate de doza de dializă, deși unii parametri nutriționali - cum sunt aportul proteic, apetitul și circumferința brațului – au avut un declin mai puțin pronunțat în lotul bolnavilor cu doză de dializă mai mare. Însă, HD zilnică (nocturnă și scurtă zilnică) s-a asociat în aproape toate studiile (cu un număr mic de subiecți efectuate până în prezent) cu creșterea aportului proteic, a albuminei serice și ameliorări ale parametrilor antropometrici. Catabolismul procedurii de HD poate fi anulat prin
administrarea de suplimente
nutriționale orale sau parenterale . Astfel,
Veeneman și colab.
au demonstrat că un prânz în timpul unei ședințe de hemodializă - constând în 0.6±0.09g proteine/kg corp și 15±2kcal/kg corp - are un efect pozitiv asupra balanței proteice. Catabolismul proteinelor la nivelul întregului organism este redusă cu 2/3, iar sinteza de proteine crește cu 125%. În acord cu aceste rezultate, strategia nutrițională care urmărește anularea efectului negativ al dializei asupra balanței azotului prin administrarea unui prânz în cursul ședinței de hemodializă crează posibilitatea prevenirii malnutriției și ar trebui instituită la toți pacienții
HD.
Studiile privind valoarea nutrițională a
exercițiului fizic
în HD au demonstrat beneficii mai mult în ceea ce privește calitatea masei musculare decât în ceea ce privește volumul muscular. O explicație ar fi dezechilibrul dintre aportul alimentar și consumul mare, ceea ce sugerează că o combinație de dietă și de exercițiu fizic ar fi cea mai potrivită.
Căile de abord non-native
(GoreTex, catetere) sunt surse potențiale de inflamație, având și impact nutrițional, astfel încât toate eforturile trebuie îndreptate pentru inițierea dializei utilizând căi de abord native, create din timp.
Utilizarea membranelor biocompatibile
a fost urmată de creșterea albuminei și a IGF1, comparativ cu membranele bioincompatibile, într-un studiu efectuat de
Parker și colab . În contrast, studiul HEMO nu a demonstrat un beneficiu net al membranelor cu flux înalt asupra
status -ului nutrițional, deși declinul indicatorilor antropometrici observată la 3 ani este mai puțin pronunțată în cazul folosirii acestor membrane.
Implicarea dovedită a calității apei
în complicațiile pe termen lung ale pacienților HD (amiloidoza asociată dializei, ateroscleroza, malnutriția), face din calitatea apei un parametru important de biocompatibilitate a dializei. Folosirea apei ultrapure s-a asociat în aproape toate studiile cu ameliorarea inflamației, cu impact nutrițional pozitiv în unele dintre acestea.
Studiile CANUSA și ADEMEX (la pacienții DP) și studiul NECOSAD (la pacienții HD) au demonstrat importanța
diurezei reziduale
pentru supraviețuire, ca și neechivalența dintre epurarea prin dializă și cea pe calea rinichiului nativ. Funcția renală reziduală este importantă și în menținerea
status -ului nutrițional la pacienții dializați. Studiile efectuate în DP au precizat pe de o parte rolul funcției renale reziduale pentru menținerea aportului proteic și de energie, utilizând chestionarul de frecvență al alimentelor și pe de altă parte, lipsa relației dintre aport și
clearance -ul peritoneal. Evaluarea directă a parametrilor nutriționali (ESG, masă musculară) a evidențiat o relație directă cu funcția renală reziduală, atât la pacienții DP, cât și la cei HD. Un studiu recent efectuat de
Wang și colab.
la pacienții DP a demonstrat relația între pierderea funcției renale reziduale și creșterea metabolismului energetic bazal, parametru de supraviețuire, independent de parametrii inflamatori. Utilizarea ca primă metodă de dializă a DP - cunoscută a menține mai mult timp diureza reziduală - poate fi o metodă valoroasă și în prevenția malnutriției. Însă, rezultatele
bune
obținute
în
conservarea
funcției
renale
reziduale
prin
folosirea membranelor
high-flux
și a apei ultrapure, sugerează că și hemodializa poate reprezenta o opțiune terapeutică pentru pacienții care nu au indicații sau refuză DP. Nu sunt date care să demonstreze valoarea diureticelor în conservarea funcției renale reziduale, dar utilizarea IECA sau a BRA, deși în studii mici, a permis menținerea diurezei reziduale. Ultrafiltrările excesive favorizează anularea diurezei reziduale, atât în HD cât și în DP. Însă, probabil că menținerea unui grad de hiperhidratare în vederea conservării diurezei reziduale nu este adecvată, având în vedere consecințele cardio-vasculare ale excesului volemic.
Referințe
1.
Tattersall J, Martin-Malo A, Pedrini L, Basci A, Canaud B, Fouque D, Haage P, Konner K, Kooman J, Pizzarelli F, Tordoir J, Vennegoor M, Wanner C, ter Wee P, Vanholder R. EBPG guideline on dialysis strategies.
Nephrol. Dial. Transplant . 22 :ii5-ii21;2007.
2.
Krediet RT, on behalf of the European Best Practice Guideline working group on Peritoneal DialysisAdequacy of peritoneal dialysis
Nephrol. Dial. Transplant . 20 :ix24- ix27 2005.
3.
Fouque D, Vennegoor M, Ter Wee P, Wanner C, Basci A, Canaud B, Haage P, Konner K, Kooman J, Martin-Malo A, Pedrini L, Pizzarelli F, Tattersall J, Tordoir J, Vanholder R. EBPG Guideline on Nutrition.
Nephrol. Dial. Transplant. ,2007; 22 :ii45 - ii87.
4.
Johanna T, Brett L, June L et al. Are nutritional status indicators associated with mortality in the Hemodialysis (HEMO) Study?
Kidney International
68 ,1766 – 1776;2005.
5.
Bernard C, Leila C,, Helen W and Ciro T Residual renal function and dialysis modality: Is it really beneficial to preserve residual renal function in dialysis patients?
Nephrology ,
11 :(4): 292-296;2006.
Recomandarea III-7. Depistarea și tratarea cauzelor inflamației
Deoarece există o relație strânsă biunivocă între malnutriție și inflamație, cauzele inflamației - legate de pacient sau de procedura de dializă - trebuie depistate și, în măsura posibilului, eliminate.
[Grad C]
Comentarii
Sursele de inflamație ale pacientului renal sunt reprezentate de: ( i ) co-morbidități (obezitate, DZ, boli cardio-vasculare, inclusiv supraîncărcarea de volum), ( ii ) infecții, câteodată inaparente clinic, cum sunt paradontopatia - care are prevalențe de până la 80% în stadiul 5 al BCR și a fost demonstrată a fi implicată în apariția malnutriției - hepatitele cronice virale, infecțiile cu
Helicobacter pylori
sau aparente clinic (tuberculoza) și ( iii ) procedura de dializă.
În același timp, malnutriția poate fi ea însăși o sursă de inflamație, de exemplu, prin aport scăzut de antioxidanți. Astfel, un studiu efectuat la bonavi HD, folosind chestionarul de frecvență al alimentelor, a pus în evidență un aport alimentar scăzut de vitamina C, iar
Hörl și colab.
au demonstrat creșterea riscului de mortalitate la pacienți cu niveluri serice scăzute de vitamina C. Studii recente demonstrează un rol antiinflamator al L-carnitinei, cu impact pozitiv asupra
status -ului nutrițional al pacienților HD.
Principala sursă de inflamație derivată din procedura de dializă este calea de abord vascular non-nativă. Astfel, nivelurile PCR sunt mai înalte, iar cele ale albuminemiei mai mici în funcție de tipul căii de abord, în ordinea: cateter, fistulă cu GoreTex, și fistulă nativă ( Lorenzo și colab. ), chiar în absența unei complicații infecțioase demonstrabile.
Majoritatea studiilor au probat diminuarea inflamației și ameliorare a stării de nutriție, în cazul folosirii apei ultrapure, apa contaminată fiind o altă sursă importantă de stimuli inflamatori la bolnavii HD.
În cazul bolnavilor DP, peritonitele, infecțiile (chiar inaparente ale cateterului) și soluțiile de dializă peritoneală bioincompatibile sunt sursele demonstrate ale inflamației.
Referințe
1.
Pupim LB, Ikizler A. Uremic Malnutrition: New Insights Into an Old Problem.
Seminars In Dialysis ,
16 (3):224-232,2003.
2.
Kalantar-Zadeh
K.Recent
Advances
in
Understanding
the
Malnutrition- Inflammation-Cachexia Syndrome in Chronic Kidney Disease Patients: What is Next?
Seminars In Dialysis ,
18 (5):365-369, 2005.
3.
Kaysen GA, Eiserich JP. Characteristics and Effects of Inflammation in End-Stage Renal Disease
Seminars In Dialysis ,
16 (6):438-446,2003.
4.
Stenvinkel P, Alvestrand A. Inflammation in End-stage Renal Disease: Sources, Consequences, and Therapy.
Seminars In Dialysis ,
15 (5):329-337,2002.
5.
Wanner C, Richardson D, Fouque D, Stenvinkel P. OPTA - Influence of inflammation/infection on anaemia therapy in haemodialysis patients.
Nephrol. Dial. Transplant .
22 : iii7-iii12;2007
6.
Deicher R, Ziai F, Bieglmayer C, Schillinger M, Hörl WH. Low Total Vitamin C Plasma Level Is a Risk Factor for Cardiovascular Morbidity and Mortality in Hemodialysis Patients.
J. Am. Soc. Nephrol. , 2005; 16 :1811 - 1818.
7.
Duranay M, Akay H, Yilmaz FM, Senes M, Tekeli N, Yücel D. Effects of L carnitine infusions on inflammatory and nutritional markers in haemodialysis patients.
Nephrol. Dial. Transplant. ,2006;
21 :3211 - 3214.
8.
Lamas JM, Alonso M, Sastre F, García-Trío G, Saavedra J, Palomares L. Ultrapure dialysate and inflammatory response in haemodialysis evaluated by darbepoetin requirements — a randomized study.
Nephrol. Dial. Transplant. ,2006; 21 :2851 - 2858.
9.
Li-Ping Chen,
Chih-Kang Chiang,
Chiu-Po Chan,
Kuan-Yu Hung,
Chiung- Shing Huang Does Periodontitis Reflect Inflammation and Malnutrition Status in Hemodialysis Patients?
American Journal of Kidney Disease
2006, 47 (5):815-822.
IV.
TRATAMENTUL MALNUTRIȚIEI PROTEIN-ENERGETICE
Recomandarea IV-1. Tratamentul malnutriției protein-energetice presupune corectarea factorilor etio-patogenici curabili, adecvarea la necesități a tratamentului prin dializă, intervenții nutriționale (consiliere și suplimentare nutrițională), administrarea de anabolizante și terapie anti-inflamatoare.
[Grad C]
Comentarii
Unele dintre măsurile terapeutice adresate malnutriției protein-energetice se suprapun celor profilactice. De aceea, pentru evitarea suprapunerilor, vor fi detaliate numai recomandările distincte de cele discutate în
Secțiunea a III-a - Profilaxia malnutriției protein-energetice .
Recomandarea IV-2. Adecvarea la necesități a tratamentului prin dializă la bolnavii cu malnutriție protein-energetică prin hemodializa zilnică poate fi recomandată pentru o perioadă de 6-12 luni bolnavilor cu malnutriție și instabilitate presională și celor cu apetit scăzut după eliminarea cauzelor curabile.
[Grad D]
Comentarii
Un program nutrițional poate avea succes numai atunci când a fost stabilită o doză de dializă optimă, au eliminați factorii care cresc catabolismul și întrerupte medicamentele care interferă cu apetitul.
Deși creșterea dozei de dializă sau folosirea membranelor cu flux înalt nu au condus în studiul HEMO la îmbunătățirea parametrilor nutriționali, mărirea numărului de ședinte de dializă, prin dializa scurtă zilnică sau nocturnă, s-a asociat cu ameliorarea apetitului și a aportului alimentar, ca și cu îmbunătățirea parametrilor nutriționali la pacienți cu malnutriție. Aceste efecte bune pot fi explicate prin creșterea activității fizice, reducerea restricțiilor dietetice, scăderea necesarului de medicamente (chelatori ai fosfaților, antihipertensive), dar și prin ameliorarea epurării substanțelor anorexigene sau prin reducerea inflamației.
Mai multe studii cu un număr mic de bolnavi susțin aceste observații. Astfel HD zilnică (2 ore de șase ori pe săptămână) a determinat creșterea aportului de proteine și de energie, ameliorând parametri antropometrici (masa musculară și masa adipoasă) sau biochimici (albuminemie, colesterol) la 12 bolnavi cu malnutriție moderată ( Trager și colab. ). Rezultate asemănătoare a raportat și
Galland
pe 8 pacienți HD transferați din HD intermitentă în cea zilnică.
HD nocturnă a condus la creșterea apetitului și a aportului alimentar. Astfel,
O’Sullivan
a remarcat creșterea aportului de proteine de la 1.07 la 1.27g/kg corp după 8 săptămîni de HD nocturnă la 5 pacienți, iar
McPhatter
a raportat creșterea aportului proteic de la 76 la 80g/zi, după 6 luni de hemodializă nocturnă.
Pierratos și colab.
au măsurat azotul total al organismului (indicator de masă musculară) la 6 luni de la inițierea HD nocturne la 24 pacienți. La 75% din aceștia s-a observat creșterea masei musculare. Alte studii comparative HD zilnică/nocturnă au arătat că nivelul seric al albuminei și circumferința masei musculare a brațului cresc la pacienții care fac HD zilnică scurtă, dar nu și la cei care fac HD nocturnă.
Rezultatele bune ale creșterii frecvenței dializelor, inclusiv asupra
status -ului nutrițional, au determinat pe mulți nefrologi să considere această metodă mai logică și mai eficientă decât terapia nutrițională enterală sau parenterală în tratamentul malnutriției.
Spre deosebire de hemodializă, hemodiafiltrarea cu regenerarea
on-line
a ultrafiltratului nu a ameliorat inflamația și nu a permis nici creșterea albuminemiei, nici creșterea colesterolului seric.
Corectarea acidozei a permis ameliorarea unor parametrii nutriționali la pacienții HD și DP. Majoritatea studiilor efectuate în HD care au urmărit ameliorarea stării de nutriție prin creșterea concentrației bicarbonatului în dializat nu avut rezultate pozitive. În schimb, suplimentarea orală cu bicarbonat (2.7±0.5g/24 ore) timp de trei luni a determinat creșterea semnificativă a albuminemiei ( Movili și colab. ). Deci, administrarea continuă a bicarbonatului este mai eficientă decât terapia intradialitică în prevenirea și corectarea malnutriției. Corectarea bicarbonatului pare benefică și la pacienții DP. Astfel,
Stein și colab.
au randomizat 200 pacienți DP în grupuri tratate cu soluție de dializă alcalină și acidă. Au fost observate creșteri mai mari în greutate și ale circumferinței masei musculare a brațului, ca și o reducere a necesarului de spitalizare, la pacienții din grupul tratat cu soluție alcalină. Recent,
Szeto și colab.
au studiat efectul bicarbonatului oral la 60 pacienți DP. Pacienții au fost randomizați pentru tratament cu bicarbonat oral (0.9g de trei ori pe zi) și
placebo , pentru 12 luni.Tratamentul cu bicarbonat a condus la îmbunătățirea scorului SGA, creșterea nPNA și reducerea spitalizărilor.
Referințe
1.
Blagg C, Lindsay RM. The London Daily/Nocturnal Hemodialysis Study.
Am J Kidney Disease . 2003; 42 ( Suppl 1 ):1–73.
2.
Tattersall J, Martin-Malo A, Pedrini L, Basci A, Canaud B, Fouque D, Haage P, Konner K, Kooman J, Pizzarelli F, Tordoir J, Vennegoor M, Wanner C, ter Wee P, and Vanholder R. EBPG guideline on dialysis strategies.
Nephrol. Dial. Transplant.
22 :ii5-ii21;2007
3.
Fouque D, Vennegoor M, ter Wee P, Wanner C, Basci A, Canaud B, Haage P, Konner K, Kooman J, Martin-Malo A, Pedrini L, Pizzarelli F, Tattersall J, Tordoir J, Vanholder R. EBPG Guideline on Nutrition.
Nephrol. Dial. Transplant. , 2007;
22 :ii45
- ii87.
4.
Kalantar-Zadeh K, Mehrotra R, Fouque D, Kopple JD. Metabolic Acidosis and Malnutrition-Inflammation Complex Syndrome in Chronic Renal Failure.
Seminars In Dialysis .
17 (6):455-465, 2004.
5.
Cheuk-Chun Szeto and Kai-Ming Chow. Metabolic Acidosis and Malnutrition in Dialysis Patients.
Seminars In Dialysis ,
17 (5):371-375, 2004.
Recomandarea IV-3. Tratamentul malnutriției protein-energetice cu suplimente nutriționale pe cale orală
a)
Dacă în urma consilierii nutriționale aportul dietetic nu atinge nivelurile minime recomandate, este necesară introducerea de suplimente nutriționale orale.
b)
Dacă prin consiliere nutrițională și suplimentare orală aportul dietetic nu atinge nivelurile minime recomandate, este indicată administrarea alimentației pe tub nazo-gastric.
c)
Este de preferat utililzarea suplimentelor formulate specific pentru pacienții renali.
[Grad D]
Comentarii
Pacienții cu malnutriție care nu reușesc să atingă nivelul aportului de proteine și energetie propus necesită suport nutrițional. Suportul nutrițional trebuie instituit în câteva zile, până la 2 săptămîni, în funcție de condiția clinică a pacientului, gradul de malnutriție și gradul de scădere a aportului nutrițional.
Suplimentele orale nutriționale au formulări desemnate special pentru pacienții HD și se găsesc ca sursă de energie, de proteine sau combinată. Suplimentele sunt în formă de mâncare
solidă,
pulbere
sau
formule
lichide.
Studiile
inițiale,
non-randomizate
și necontrolate au condus la rezultate contradictorii. Recent au fost raportate un număr de studii
randomizate.
Astfel,
Eustace
și
colab.
au
raportat
că
la
pacienții
HD
hipoalbuminemici, suplimentarea cu aminoacizi crește nivelului seric al albuminei, mărește forța de strîngere a pumnului și ameliorează calitatea vieții, dar nu și alți indicatori antropometrici. Un alt studiu a descris creșterea albuminemiei și ameliorarea unor indicatori antropometrici, după 6 luni de suplimentare cu 12g de aminoacizi ramificați pe zi.
Wilson și colab . au demonstrat că repleția nutrițională apare mai repede și este menținută o perioadă mai lungă de timp la pacienții HD cu hiposerinemie medie care au primit educație nutrițională și supliment oral decât la cei care au primit numai educație nutrițională. Într-un alt studiu, 82 adulți HD cu malnutriție moderată (BMI <20kg/m 2
și albumină <4g/dL) au fost randomizați într-un grup de control (care a primit educație dietetică) și un grup supus intervenției (care a primit un supliment nutrițional cu 500kcal și 15g proteine la sfârșitul ședinței de dializă, timp de o lună). IMC a crescut în ambele grupe, dar creșterea serinemiei a fost semnificativă numai în cel supus intervenției. De remarcat că și suplimentarea orală în timpul ședinței de dializă (475 kcal și 16.6 g proteine) poate ameliora serinemia, nivelurile prealbuminei și ESG, după 6 luni de tratament. Trebuie, însă, subliniat că în majoritatea acestor studii a fost raportat un procent mare de non-complianță la suplimentele orale.
Au fost investigate și efectele adiției zilnice a unui polimer de glucoză la dieta uzuală a pacienților HD.
Allman
a administrat 100-150 grame polimer de glucoză (echivalent cu 400-600kcal/zi) pentru 6 luni, alături de dieta uzuală, la 9 pacienți. Comparativ cu lotul de control care nu a primit supliment, a fost remarcată mărirea greutății cu 3.1±2.3 kg (1.8kg masa adipoasă și 1.3kg masa musculară), iar IMC a crescut de la 21.3 la 23 kg/m 2 . Într-un alt studiu, suplimentarea dietei uzuale cu 100 grame glucoză timp de 6 luni a produs creștere în greutate cu 2.4kg, predominant pe seama masei adipoase. În ambele studii, beneficiul a fost menținut 6 luni după întreruperea suplimentării.
Dacă suplimentul oral nu dă rezultate, este indicată administrarea pe tub nazo-gastric. Deși sunt numai două studii ( Sayce și colab. ;
Holley și colab. ), efectuate pe 18 pacienți, rezultatele par promițătoare.
O metaanaliză recentă, referitoare la beneficiul suplimentării enterale (orale sau prin tub) ca și a formulelor soluțiilor standard comparativ cu cele specifice renale, a demonstrat că suportul enteral nutrițional crește aportul proteic și energetic, cu mărirea cu 0.23g/dL a nivelelor albuminei serice, dar nu a conluzionat asupra impactului metodei asupra prognosticului și nici asupra avantajele formulelor nutriționale specifice față de cele standard.
Referințe
1.
Stratton RJ, Bircher G, Fouque D
et al . Multinutrient oral supplements and tube feeding in maintenance dialysis: a systematic review and meta-analysis.
Am J Kidney Dis
2005; 46 :387–405.
2.
Eustace JA, Coresh J, Kutchey C
et al . Randomized double-blind trial of oral essential
amino
acids
for
dialysis-associated
hypoalbuminemia.
Kidney
Int
2000; 57 :2527–2538.
3.
Caglar K, Fedje L, Dimmitt R,
et al . Therapeutic effects of oral nutritional supplementation during hemodialysis.
Kidney Int
2002; 62 :1054–1059.
4.
Cockram DB, Hensley MK, Rodriguez M,
et al . Safety and tolerance of medical nutritional products as sole sources of nutrition in people on hemodialysis.
J Renal Nutr
1998;
8 :25–33.
5.
Milano MC, Cusumano AM, Navarro ET
et al . Energy supplementation in chronic hemodialysis patients with moderate and severe malnutrition.
J Renal Nutr
1998; 8 :212–217.
6.
Sayce H, Rowe P, McGonogle R: Percutaneous endoscopic gastrostomy feeding in hemaodialysis out-patients.
J Human Nutr Diet
2000;
13 :333–341.
7.
Kopple JD. Therapeutic approaches to malnutrition in chronic dialysis patients: the different modalities of nutritional support.
Am J Kidney Dis
1999; 33 :180–185.
Recomandarea IV-4. Tratamentul malnutriției protein-energetice prin nutriție parenterală intradialitică
a)
Nutriția parenterală intradialitică poate fi recomandată atunci când consilierea nutrițională și terapia suplimentarea orală sau enterală nu au dat rezultate.
b)
Terapia parenterală intradialitică poate fi recomandată la pacienții malnutriți, numai dacă aportul energetic spontan este >20kcal/kg corp și aportul de proteine este de cel puțin 0.8g/kg corp. În lipsa acestui aport este indicată terapia parenterală totală.
[Grad D]
Comentarii
Nutriția parenterală intradialitică are avantajul administrării în timpul ședinței HD, nefiind necesar un cateter venos central.
Pupim și colab.
au demonstrat că terapia parenterală intradialitică produce creșterea sintezei proteice la nivelul întregului organism, scăderea semnificativă a proteolizei și mărirea semnificativă a sintezei de proteine la nivel muscular. Aceiași autori au găsit o creștere a sintezei albuminei în timpul HD după terapie parenterală intradialtică, efecte care sunt amplificate de exercițiul fizic. Studiile care au evaluat impactul terapiei parenterale asupra stării de nutriție au o serie de defecte (absența unui lot de control, măsurarea parametrilor nutriționali în evoluție fără evaluarea impactului asupra morbidității și mortalității, aport proteic și energetic inadecvat) ceea ce face ca beneficiile să nu poată fi evaluate.
Într-o analiză retrospectivă efectuată pe mai mult de 1500 pacienți HD tratați cu nutriție parenterală,
Chertow
a demonstrat scăderea riscului de deces, mai ales la pacienții cu albumina serică <3.5g/dL și creatinină serică <8mg/dL.
Terapia
intradialitică
parenterală
este
costisitoare,
are
efecte
numai
în
timpul administrării și este grevată de o serie de reacții adverse (greață, hipoglicemie și hiperlipemie). Recent,
Pupim și colab.
au comparat efectele asupra homeostaziei proteice în timpul HD ale terapiei orale intradialitice cu cele ale terapiei parenterale, la un grup de pacienți cu malnutriție.Terapia parenterală a fost superioară celei orale în creșterea sintezei proteice, atât la nivelul întregului organism, cât și la nivelul țesutului muscular. Mai mult, terapia orală a avut un efect anabolic muscular extins și după ședința de dializă, ceea ce nu s-a întâmplat cu terapia parenterală. Aceste avantaje ale suplimentării pe cale orală pot fi explicate prin creșterea concentrației sanguine a aminoacizilor, în ciuda pierderii în baia de dializă, ca și prin nivelurile sanguine mai persistent înalte ale insulinei.
Efectul terapiei intradialitice parenterale asupra mortalității a fost investigat recent într- un studiu efectuat de
Cano și colab.
la 186 pacienți HD malnutriți, toți primind un supliment nutrițional oral iar jumătate dintre ei și supliment parenteral. Pacienții care au primit și terapie intradialitică parenterală nu au avut o mortalitate mai mică la 2 ani, față de cei care au primit numai supliment oral. Ambele grupuri au avut creșteri ale IMC, albuminei și prealbuminei. Analiza multivariantă a arătat că o creștere a prealbuminei >30mg/L la 3 luni este asociată cu o scădere cu 54% a mortalității la 2 ani, ca și cu reducerea spitalizărilor. De aceea, în ameliorarea malnutriției, calea orală de administrare a suplimentelor nutriționale pare mai avantajoasă decât cea parenterală, iar ameliorarea nutrițională sub tratament îmbunătățește prognosticul pacienților cu malnutriție.
Utilizarea dializatului cu aminoacizi ca intervenție nutrițională la pacienții dializați peritoneal malnutriți a avut rezultate contradictorii. Astfel
Jones și colab.
au raportat beneficii, în sensul creșterii transferinei și a albuminei, mai ales la pacienții cu valori inițial scăzute ale albuminei. Sunt însă studii care au înregistrat creșteri ale concentrațiilor ureei, cu exacerbarea simptomelor uremice, ca și cu accentuarea acidozei metabolice, ca o
complicație a soluțiilor peritoneale cu aminoacizi. De aceea, utilizarea în scop nutrițional a soluțiilor cu aminoacizi pentru dializă peritoneală trebuie rezervată pacienților cu malnutriție severă.
Referințe
1.
Cano N. Intradialytic parenteral nutrition: where do we go from here?
J Renal Nutr
2004;
14 :3–5.
2.
Foulks CJ. An evidence-based evaluation of intradialytic parenteral nutrition.
Am J Kidney Dis
1999;
33 :186–192.
3.
Chertow GM, Ling J, Lew NL
et al . The association of intradialytic parenteral nutrition administration with survival in hemodialysis patients.
Am J Kidney Dis
1994;
24 :912–920.
4.
Cano N, Labastie-Coeyrehourq J, Lacombe P
et al . Perdialytic parenteral nutrition with lipids and amino acids in malnourished hemodialysis patients.
Am J Clin Nutr
1990;
52 :726–730.
5.
Pupim LB, Flakoll PJ, Brouillette JR
et al . Intradialytic parenteral nutrition improves protein and energy homeostasis in chronic hemodialysis patients.
J Clin Invest
2002;
110 :483–492.
6.
Pupim BL, Majchrzak KM, Flakoll PJ, Ikizler AT. Intradialytic Oral Nutrition Improves Protein Homeostasis in Chronic Hemodialysis Patients with Deranged Nutritional Status.
J. Am. Soc. Nephrol. , 2006; 17 :3149-3157.
7.
Pupim LB, Flakoll JP, Ikizler AT. Nutritional Supplementation Acutely Increases Albumin Fractional Synthetic Rate in Chronic Hemodialysis Patients.
J. Am. Soc. Nephrol. , 2004; 15 :1920-1926.
8.
Cano NJM, Fouque D, Roth H, Aparicio M, Azar R, Canaud B, Chauveau B, Combe C, Laville M, Leverve MX, the French Study Group for Nutrition in Dialysis.
Intradialytic
Parenteral
Nutrition
Does
Not
Improve
Survival
in Malnourished
Hemodialysis
Patients:
A
2-Year
Multicenter,
Prospective, Randomized Study
J. Am. Soc. Nephrol. , 2007;
18 :2583-2591.
Recomandarea IV-5. Tratamentul malnutriției protein-energetice cu hormoni steroizi androgeni anabolizanți
a)
În cazuri de malnutriție severă, rezistentă la alte intervenții, poate fi administrată o cură de androgeni, timp de 3-6 luni;
b)
Androgenii trebuie administrați săptămânal sau de 2 ori pe lună;
c)
Pacienții trebuie monitorizați la intervale regulate pentru efecte adverse (hirsutism, priapism, hepatotoxicitate, neoplazii hepatice sau prostatice).
[Grad D]
Comentarii
Stimularea anabolismului proteic muscular se poate face cu steroizii androgenici anabolizanți (nandrolon decanoat, oxandrolon). Aceștia induc creșterea expresiei mRNA a receptorului androgenic în mușchii scleletici, rezultând creșterea utilizării intracelulare de aminoacizi derivați din degradarea proteică și stimularea sintezei de proteine.
Datele referitoare la utilitatea lor în tratamentul malnutriției la pacienții dializați sunt limitate. Astfel
Gascon și colab.
a administrat nandrolon (200mg/săptămână timp de 6 luni) la 14 pacienți HD vârstnici netratați cu epoietin și au comparat rezultatele cu cele înregistrate la 19 pacienți tratați cu epoietin. Creșterea greutății, a masei musculare și a nivelului hemoglobinei a fost observată numai în grupul tratat cu nandrolon.
Johansen și colab.
a investigat 14 pacienți care au primit 100mg/săptămână decanofort timp de 6 luni comparativ cu 15 pacienți, cărora li s-a administrat
placebo . Pacienților cărora li s-a administrat decanofort au avut o creștere în greutate de 2.5kg, o creștere a creatininei și o reducere a oboselii.
Johansen
a evaluat recent rolul anabolic al nandrolonului, al
exercițiului fizic sau al ambelor metode timp de 3 luni, la 79 pacienți HD. Creșterea masei musculare totale a fost înregistrată numai la pacienții care au primit nandrolon. Cu toate că nu a realizat creșterea masei musculare, exercițiul fizic a ameliorat forța musculară. Asocierea a avut efecte anabolice superioare.
Deși rezultatele par bune, riscul reacțiilor adverse - virilizare și hirsutism la femei, atrofie testiculară și infertilitate la bărbați, carcinom hepatocelular și moarte subită - este mare.
Referințe
1.
Barton Pai A, Chretien C, Lau AH. The effects of nandrolone decanoate on nutritional parameters in hemodialysis patients.
Clin Nephrol
2002;
58 :38–46.
2.
Navarro JF, Mora C, Macia M
et al . Randomized prospective comparison between erythropoietin and androgens in CAPD patients.
Kidney Int
2002;
61 :1537–1544.
3.
Johansen KL, Mulligan K, Schambelan M. Anabolic effects of nandrolone decanoate in patients receiving dialysis: a randomized controlled trial.
JAMA
1999;
281 :1275– 1281.
4.
Johnson CA. Use of androgens in patients with renal failure.
Semin Dial
2000; 3 :36– 39.
5.
Johansen LK, Painter LP, Sakkas GK, Gordon P, Doyle J, Shubert T. Effects of Resistance Exercise Training and Nandrolone Decanoate on Body Composition and Muscle Function among Patients Who Receive Hemodialysis: A Randomized, Controlled Trial.
J. Am. Soc. Nephrol. ,2006; 17 :2307 - 2314.
Recomandarea IV-6. Tratamentul malnutriției protein-energetice cu alți hormoni anabolizanți
Nu sunt suficiente date pentru a recomanda tratamentul malnutriției severe uremice cu hormoni de creștere.
[Grad D]
Comentarii
Rezistența la acțiunea hormonului de creștere (HC), insulinei și insulin
growth factor 1
(IGFI) este frecventă la pacienții HD. Poate fi secundară acidozei metabolice, inflamației și creșterii concentrației proteinelor care leagă IGF.
După studiile care au raportat efecte pozitive ale hormonului de creștere asupra compoziției organismului la pacienții cu deficiență, mai recent, a fost evaluat și rolul HC în tratamentul malnutriției și, în special, efectele asupra masei musculare. Deși HC a echilibrat balanța azotului și a crescut nivelurile serice ale IGF1, nu a fost demonstrată o îmbunătățire semnificativă după la 12 luni nici a parametrilor antropometrici, nici a masei musculare.
Rasmussen și colab.
au raportat rezultatele administrării HC timp de 6 luni la 70 adulți HD cu albumina serică <4g/dL, față de un lot
placebo . Administrarea HC a crescut cu
2.5kg masa musculară și a ameliorat nivelurile serice ale albuminei, transferinei și HDL. A fost notată scăderea homocisteinei și a TNF alfa.
Nu sunt date referitoare la eficiența administrării IGF1 la pacienții HD. Timpul de înjumătățire este scurt, iar hipoglicemia și aritmiile cardiace frecvente după administrarea IGF1, ceea ce îi limitează utilitatea.
Referințe
1.
Iglesias P, Diez JJ, Fernandez-Reyes MJ
et al . Recombinant human growth hormone therapy in malnourished dialysis patients: a randomized controlled study.
Am J Kidney Dis 1998; 32 :454–463.
2.
Garibotto G, Barreca A, Russo R
et al . Effects of recombinant human growth hormone on muscle protein turnover in malnourished hemodialysis patients.
J Clin Invest
1997;
99 :97–105.
3.
Blake PG: Growth hormone and malnutrition in dialysis patients.
Perit Dial Int
1995;
15 :210–216.
4.
Ikizler TA, Wingard RL, Breyer JA
et al . Short-term effects of recombinant human growth hormone in CAPD patients.
Kidney Int
1994;
46 :1178–1183.
5.
Schulman G, Wingard RL, Hutchison RL
et al . The effects of recombinant human growth hormone and intradialytic parenteral nutrition in malnourished hemodialysis patients.
Am J Kidney Dis
1993;
21 :527–534.
6.
Ziegler TR, Lazarus JM, Young LS
et al . Effects of recombinant human growth hormone in adults receiving maintenance hemodialysis.
J Am Soc Nephrol
1991; 2 :1130–1135.
7.
Hansen TB, Gram J, Jensen PB
et al . Influence of growth hormone on whole body and regional soft tissue composition in adult patients on hemodialysis. A double- blind, randomized, placebo-controlled study.
Clin Nephrol
2000;
53 :99–107.
8.
Ericsson F, Filho JC, Lindgren BF. Growth hormone treatment in hemodialysis patients – a randomized, double-blind, placebo-controlled study.
Scand J Urol Nephrol
2004; 38 :340–347.
9.
Kotzmann H, Riedl M, Pietschmann P
et al . Effects of 12 months of recombinant growth hormone therapy on parameters of bone metabolism and bone mineral density in patients on chronic hemodialysis.
J Nephrol
2004; 17 : 87–94
10.
Bo Feldt-Rasmussen, Martin Lange, Wladyslaw Sulowicz, Uzi Gafter, Kar Neng Lai, Jonas Wiedemann, Jens Sandal Christiansen, Meguid El Nahas and the Adult Patients in Chronic Dialysis (APCD) Study Group Growth Hormone Treatment during Hemodialysis in a Randomized Trial Improves Nutrition, Quality of Life, and Cardiovascular Risk.
J. Am. Soc. Nephrol. , 2007; 18 :2161 - 2171.
Recomandarea IV-7. Tratamentul malnutriției protein-energetice cu stimulatorii ai apetitului
Nu sunt suficiente date pentru a recomanda tratamentul malnutriției protein-energetice cu stimulatori ai apetitului.
[Grad D]
Comentarii
Scăderea apetitului este frecventă la pacienții renali. În patogenia scăderii apetitului sunt implicate moleculele medii retenționate în uremie, inflamația, scăderea aminoacizilor ramificați, acumularea de substanțe anorexigene (leptina) și interferența cu substanțele orexigene,
respectiv
creșterea
rezistenței
(grelina)
sau
scăderea
concentrației (neuropeptidul Y).
Megestrol acetatul
este un derivat sintetic al progesteronului. Induce apetitul prin stimularea neuropeptidului Y hipotalamic și inhibă activitatea citokinelor proinflamatorii. Studiile efectuate la pacienții cu cancer au fost pozitive. Deși au fost raportate efecte pozitive în câteva studii la pacienții HD ( Burrowes și colab. ,
Kalantar-Zadeh și colab. ), riscul reacțiilor adverse (complicații trombo-embolice, HTA, supresie adrenală), îl face în prezent nerecomandat. Despre
alți stimulatori ai apetitului
- cum sunt canabinoizii, corticoterapia, ciproheptadina și talidomida - se discută numai la nivel teoretic, riscul reacțiilor adverse depășind, de regulă, beneficiul.
Într-un studiu raportat de
Hiroshige și colab.
pe 28 pacienți malnutriți cu anorexie, administrarea unui
supliment
de
aminoacizi
ramificați
(12g/zi) a determinat creșterea nivelurilor plasmatice ale albuminei la 1 lună și la îmbunătățirea indicatorilor antropometrici
la 6 luni de la inițierea terapiei. La întreruperea terapiei, a fost constatată revenirea la situația anterioară a aportului de proteine și energie. Aceste date trebuie însă confirmate.
Deși nivelurile plasmatice ale
grelinei
sunt crescute la pacienții dializați, administrarea subcutanată a acesteia la un grup de pacienți DP cu malnutriție moderată a permis dublarea
aportului
energetic
timp
de
24
ore
după
administrare,
fără
reducerea compensatorie în următoarele 72 ore. Nu se știe încă dacă efectul este valabil și la pacienții HD.
Rolul sistemului melanocortinic (MC) central în reglarea balanței energetice a fost demonstrat recent la pacienții renali.
Antagoniștii MC4
par o variantă terapeutică utilă în viitor a anorexiei pacientului renal. În studii experimentale, blocarea receptorului MC4 prin administrarea centrală a antagonistului agouti peptid a crescut aportul proteic, cu scăderea consumului energetic bazal și creștere în greutate. Recent
Cheung și colab. au raportat ameliorarea cașexiei la șoarecii uremici, în urma administrării periferice de NBI-12i, un antagonist al receptorului MC4, cu afinitate și selectivitate mare, care penetrează SNC, chiar după administrarea periferică.
Referințe
1.
M Bossola, L Tazza, S Giungi Anorexia in hemodialysis patients: An update.
Kidney International
70 :417 – 422, 2006.
2.
Wynne K, Giannitsopoulou K, Small CJ, Patterson M, Frost G, Ghatei MA, Brown EA, Bloom SR, Choi P. Subcutaneous Ghrelin Enhances Acute Food Intake in Malnourished
Patients
Who
Receive
Maintenance
Peritoneal
Dialysis:
A Randomized, Placebo-Controlled Trial.
J. Am. Soc. Nephrol. , 2005; 16 :2111 - 2118.
3.
Wai W. Cheung, Huey-Ju Kuo, Stacy Markison, Chen Chen, Alan C. Foster, Daniel
L. Marks, and Robert H. Mak. Peripheral Administration of the Melanocortin-4 Receptor Antagonist NBI-12i Ameliorates Uremia-Associated Cachexia in Mice.
J Am Soc Nephrol
18 :2517-2524,2007.
4.
Rammohan M, Kalantar-Zadeh K, Liang A, Ghossein C. Megestrol Acetate in a Moderate
Dose
for
the
Treatment
of
Malnutrition-Inflammation
Complex
in Maintenance Dialysis Patients.
Journal of Renal Nutrition . 2005,
15 (3):345-355.
Recomandarea IV-8. Terapia antiinflamatorie în malnutriția protein-energetică
Nu sunt suficiente date pentru a recomanda strategii antiinflamatorii în tratamentul malnutriției protein-energetice.
[Grad D]
Comentarii
Deși inflamația este considerată cauza principală a malnutriției/cașexiei la pacientul dializat, studiile privind utilitatea terapiei antiinflamatorii asupra
status -ului nutrițional sunt puține și neconcludente, cu toate că au fost sugerate mai multe strategii ( Tabelul XII ).
Terapia non-farmacologică
Din cauza diferențelor între prevalența malnutriției și inflamației la bolnavi dializați în diferite părți ale lumii, a devenit de interes recent rolul dietei, ca terapie antiinflamatorie.
Boabele de soia
sunt o sursă unică de fitoestrogeni, genisteina și daidzeină. Aceste substanțe nu sunt utile numai în protecția împotriva cancerelor hormon dependente, dar au și o serie de funcții biologice, cum ar fi modularea creșterii și proliferării celulare, a inflamației și a stresului oxidativ. Suplimentarea cu soia a dietei bolnavilor dializați duce și la scăderea inflamației, cu tendința la creștere a albuminei serice, în paralel cu mărirea nivelului seric al izoflavonelor ( Fanti și colab. ).
Consumul
de
pește , prin aportul de acizi grași omega 3, poate avea efecte antiinflamatoare și, deci, protectoare nutrițional. Deși
Kutner și colab.
au observat ca pacienții dializați care consumă pește au un risc de deces cu 50% mai mic, studiile cu
omega 3 la pacienții HD au inclus un număr mic de subiecți și nu sunt sistematizate. Au fost sugerate posibila reducere a nivelului trigliceridelor serice și ameliorarea patenței accesului vascular, dar în prezent nu se pot da indicații certe de tratament cu acizi grași omega 3.
Creșterea stresului oxidativ este o caracteristică a pacienților renali, strâns legată de inflamație. De aceea, mâncarea “vie” (fructe, vegetale, rădăcini, nuci) este de un interes major. Astfel, nucile sunt o sursă esențială de
gama tocoferol , cu proprietăți antioxidante superioare
alfa
tocoferolului,
iar
un
studiu
recent
a
demonstrat
proprietățile antiinflamatoare ale administrării acestuia la un lot de pacienți HD.
Tabelul XII. Strategii terapeutice antiinflamatoare în BCR
A.
Intervenții dietetice
-
Soia
-
Acizi grași omega 3
-
Antioxidanți (vegetale, fructe, rădăcini, nuci)
-
Dieta săracă în AGE
B.
Exercițiu fizic
C.
Intervenții farmacologice
-
Statine
-
IECA/BRA
-
N acetilcisteina
-
Vitamina E
-
Sevelamer
-
Vitamina D
-
Terapie anticitokinică (talidomidă, pentoxifilin)
-
Gama tocoferol
-
Inhibitori PPAR gama (glitazone)
AGE
(produșii de glicozilare avansată) au niveluri crescute la pacienții renali. Deși scăderea epurării pe cale renală și stresul oxidativ sunt cele mai importante cauze ale acestei creșteri, dieta este o sursă la fel de importantă.
Uribarri
a demonstrat că dieta contribuie la creșterea AGE la pacienții renali. Nu sunt încă studii care să demonstreze eficiența administrării de diete cu un conținut scăzut în AGE asupra inflamației pacienților renali.
Terapia farmacologică
Statinele
nu inhibă numai sinteza de colesterol, dar au și acțiuni antiinflamatoare, demonstrate și în BCR. Deși studiile observaționale au sugerat reducerea riscului de deces la pacienții HD care iau statine, această reducere nu a fost confirmată într-un studiu prospectiv la bolnavi HD diabetici (4D), cel puțin din punct de vedere al beneficiilor cardio- vasculare.
Administrarea
inhibitorilor enzimei de conversie a angiotensinei
(IECA) poate avea și efect antiinflamator în BCR. Astfel, cel puțin două studii susțin reducerea activității inflamatorii la pacienții renali după tratament cu IECA.
Creșterea stresului oxidativ este asociată cu un prognostic prost la pacienții HD. Două studii au demonstrat reducerea morbidității cardio-vasculare prin administrarea a 800 U vitamina E și a N acetilcisteinei.
Au fost evaluați, în studii cu număr mic de participanți, și alți agenți antiinflamatori, cum sunt
inhibitorii
PPAR
gama
(glitazonele),
pentoxifilina,
talidomida,
cu
rezultate promițătoare.
Referințe
1.
Wong JS, Port FK, Hulbert-Shearon TE, Carroll CE, Wolfe RA, Agodoa LY, Daugirdas JT: Survival advantage in Asian American end-stage renal disease patients.
Kidney Int
55 :2515–2523,1999.
2.
Velasquez MT, Bhathena SJ: Dietary phytoestrogens: a possible role in renal disease protection.
Am J Kidney Dis
37 :1056–1068, 2001.
3.
Kutner NG, Clow PW, Zhang R, Aviles X: Association of fish intake and survival in a cohort of incident dialysis patients.
Am J Kidney Dis
39 :1018–1024,2002.
4.
Gielen S, Adams V, Mobius-Winkler S, Linde A, Erbs S, Yu J, Kempf W, Schubert A, Schuler G, Hambrecht R: Anti-inflammatory effects of exercise training in the skeletal muscle of patients with chronic heart failure.
J Am Coll Cardiol
42 :869– 872,2003.
5.
Himmelfarb J, Stenvinkel P, Ikizler TA, Hakim RM: The elephant of uremia: oxidative stress as a unifying concept of cardiovascular disease in uremia.
Kidney Int
62 :1524–1538,2002.
6.
Suliman M, Heimbürger O, Barany P, Anderstam B, Pecoits-Filho R, Ayala ER, Fehrman I, Lindholm B, Stenvinkel P: Plasma pentosidine is associated with inflammation and malnutrition in end-stage renal disease patients starting on dialysis therapy.
J Am Soc Nephrol
14 :1614–1622,2003.
7.
Uribarri J, Peppa M, Cai W, Goldberg T, Lu M, He C, Vlassara H: Restriction of dietary glycotoxins reduces excessive advanced glycation end products in renal failure patients.
J Am Soc Nephrol
14 : 728–731,2003.
8.
Jiang Q, Elson-Schwab I, Courtemanche C, Ames BN: Gamma-tocopherol and its major metabolite, in contrast to alpha tocopherol, inhibit cyclooxygenase activity in macrophages and epithelial cells. Proc Natl Acad Sci USA
97 :11494–11499,2000.
9.
Chang JW, Yang WS, Min WK, Lee SK, Park JS, Kim SB: Effects of simvastatin on high-sensitivity C-reactive protein and serum albumin in hemodialysis patients.
Am J Kidney Dis
39 :1213–1217, 2002.
10.
Stenvinkel P, Andersson A, Wang T, Lindholm B, Bergström J, Palmblad J, Heimbürger O, Cederholm T: Do ACE-inhibitors suppress tumor necrosis factor-a production in advanced chronic renal failure?
J Intern Med
246 :503–507,1999.
11.
Boaz M, Smetana S, Weinstein T, Matas Z, Gafter U, Iaina A, Knecht A, Weissgarten Y, Brunner D, Fainaru M, Green MS: Secondary prevention with antioxidants of cardiovascular disease in end stage renal disease (SPACE): randomised placebo-controlled trial.
Lancet 356 :1213–1218,2000.
12.
Tepel M, van der Giet M, Statz M, Jankowski J, Zidek W: The antioxidant acetylcysteine reduces cardiovascular events in patients with end-stage renal failure.
Circulation
107 :992–995,2003.
104
Anexa I
Evaluarea subiectivă globală a stării de nutriție generată de pacient
R es wl
rubr
i cilor vor
fi
co mpl eta t e
de per
so
nalul
medical.
Vă
11111!, tu mim
,
Evaluare subiectivă globală generată
de
pacient (ESG-GP)
Fișa
I.
Sco rul
s căderii
în
g reurarc
(G)
Pe111ru
a
dc t
cm1i
no
scoru l
fo \ ositi greutatea
din
unnii cu
I
lunii. Dacă aceasta nu
este
disponibilă.
u1li
za
t
i-o
pc
cca
d i n urmă
cu
6 luni.
Dac
ă
bolnavul
a
scăzui
î n
greuta t
e
in ultimele
2
luni
adiiuga1i
I
punc i
in plus. fată de
ce
l e din
t
ab
elul
de mai
jos.
Scăde r e
în
g r e ul-at e
La
I
lunii
La 6
luni
Puncte
::
:
JO
%
:::20¾
4
5-9.9
%
10- 1 9.9%
3
3-4.9%
6
-
9.9%
2
2-2.9%
2
-
5.9%
I
0-1.9%
O-
1.9 %
O
Scorul
numeric al
f i șei
O
I
Suma
sco
rurilor rubricilor
1-4
O
A
Fișa 2
-Boala
ș i relația
ci
c u
necesarul
nutrițional
Toate
diagnostic e le
r e l evante
(sµecijicc1
fl)
Câ t e
un
punct
fi
eca
re
:
D
Ca n cer
D
S ID A
D
Cașexie
D
Escare, p l ăgi
deschise
cardiacă/pu l
monar
ă
s
au
fistu l e
D
Tra
um
e
D
Vâr
s
t
ă
>
65
ani
D
BCR
stad
iu
>
3
Sco rul numeric
al Fișei
20
B
6.
Fișa
3.
Neces ități m e t a bolice
Scoru l
neccsitiitilor mcrnbolicc este dc t
em1i
na1 din „naliza
un
or
var i abile c un oscu t
e
a c r
ește
ncccs„ru l
de calori i
și de proteine. Scorul se obti n c p r i n
însu
mare
,
as 1 fo l
cii u n
pac i ent care are febră peste
38
grade C
(3
puncte)
ș
i
ia 10
m g prcdn i
son
cronic
(2
puncte). va
obt
inc
l a aceas t ă
scctiu
nc
5
p u ncte .
Punct e
O
l
2
3
Stres
n i ciunu l
scăz ui
moderat
marc
Scorul
num
e
ric
al Fișei 3
O
C
Febră
tării
37-Js.s
·c
3g_5.39•c
>
39
°c
Durata
febre
i
fără
<
72
h
72
h
>
72
h
Medic
Data
Conicoslc r oizi
fărfi
I Omg/zi
10 - 30 m
g l z i
30mg/zi
7 F . ișa
4. Ktamenul
fizic
xamcnul fizic include
eval
u
area
su
bi
ect
i
vă
a
3
aspecte a
l
e co
m
pozi1iei corpului
:
g
r
ăsime.
m
ușch
i
și
ec
hili
bru h
i
dric.
D
eoarece evaluarea este su
bie
ct
i
vii
.
fiecare aspect a
l
exa
m
enu
l
ui este
cuan
t
ificat
pentru
gradul delictului.
Deficitu
l
de
m
asă
muscu
l
arii
arc
o pondere
m
ai
m
arc
în
scor
ul
to
t
a
l
dec
â
t deficitul
de
m
asă
ad
ipoa
să
.
Categoriile
su
nt
defini
t
e astfel: O
=
nici un deficit
;
I
+=
deficit redus;
2+
=
deficit moderat și
3+
=
defici
t
sever.
S tarea
m<isei
mu sc ulare
Ec hilibru hidric
Tâmp
l
e
(
m
ușch
i
temporal)
O
I
+
2
+
3
+
Edeme
ga
m
biere
o
2+
3+
Clavicule (pec
t
orali și de
lt
oizi)
O
I
+
2
+
3+
Edeme
sacrate
o
I
+
2+
3
+
U meri
(de lt
oizi)
O
I+
2+
3
+
AscitA
o
I
2+
3
+
Mușc hi
interosoși
O
I +
2 +
3 +
Evaluare
g
lobală
a echilibrului
hidric
o
I
+
2+
3 +
Scap ul a
(
l a1issimus dors etc.)
O
1 -t-
2 +
3 -t-
Sco
rul
numeric al Fișei
40
D
Coapsă
(cva dric eps)
O
I+
2+
3
+
Gamb
ă
(gastrocncmian)
O
I
+
2
+
3
+
Sco
rul
total
ESG-GP
D
Ev alu a re
globală mușchi
O
I +
2 +
3+
(S111110
scorurilor A
+
B
+C+
D)
Dep ozite
de
g ră sime
O
I +
2
+
3+
Vezi reco
ma
dările pemru
tria
j
d
e
mai
jos
Orbitale
O
I +
2 +
3+
Pli u lr i
c
ipilal
O
I +
2 +
3+
Ev
aluarea
subiectivă globală
D
Grăsimea
aco
perind
ultime
l
e
coa
s
te
O
I
+
2
+
3
+
A
s
tiirii
de
nutri
ț
ie
(A,
B
s
au
C)
E ,
•
aluare
g lobalil
a
deficitu
lui
ad ipo
s
O
I +
2
+
3+
Fișa
5.
Categoriile
de
ESG-
PG
Recomadări de triaj nutritional
.
Scorul obt i n u l pr i n iosumure cs 1 e fo l
osi
t
pentru a
n
1
c-gori11
S
tadiul
A
S
t
n
lliul 6
S
tslllul
d efini
intcrven t ii l
c
nutriționale
specifi ce .
Stare
bunii de
nutrii i c Ma lnutriți e
moderată
l\la lnu l ri 1ie se ,
· er:\
Prima
l
i
n
ie
de interventic nu
1
ri1iona
l
ă
o reprezintă ingrijirea op
t
imă a simptome
l
or.
Crcutotc
Stnbi
l
ă
<5%
(
I
lună)
>
5
%
( I
lunfi)
(pierdere
,
11
/0)
<
10
%
(6
l
uni)
>
1
0
%
(6
luni)
. ,
.
SAU pierdere pro rc-sivă SAU
pie rder e
pro gresivă
TrrnJ
bazat pe
scorul
numeric
Aporl
ali
m
e
n
te
Normal
Scăi.ut
net
Sever
scăzu,
0
-
1
Nu
es t e
necesară
i n
tcrvcnt
i a.
Re eva lu
are la in
t erva l
e
r egula t e,
de ru
t
inii.
SAU normnllzarc rcccnt6
Z-3
Educarea
bo l navu l ui
ș
i
a fam ili
e
i
de
către
un die 1 etician/asis t
en
1 ă,
cu
int crven1ic
Sim
111omo
cu
Fără SAU
Prczcnlo
(Rubrica 3)
P
rezcnic (
Rub
rica 3)
fannaco l ogică
o
rientată după
simp
t
ome
(vezi
Rubrica
3 ) ș ils nu după
valor
ile de
impact nut.-iționnl
omclionrc
R."CCnt.'t.
Modernt
sau
Sever SAU
dc1 riororc
labora
t
or.
D
o
fi
cl
fuocționot
Flnl
SAU
deteriorare
recent:'.!
semnificativa
rcccnco
4-8
Este
nevoie de
inlervent i a
unui dietctician
î
mpreună
cu a u n ei asis t en t e
sau
a
amcl
i
oare recen
t
ă
unui medic
,
oriental
in
fu n ctic de
si m p t o
1
(vez i
Rubrica
3 )
.
Exame
n
fi
z.
i
c
Fl\rJ
dc li cil snu
Pierdere
de
Semne cv id cnic
me
Ameliorare
recen
t
ă
masă mu sc ulara/adipoasă
de malnutri,ic
9
l
_
n dică necesitatea c rit
ică
a îngrijirii simptome l or și/sau interventic
n ut r itiona l ă.
Tehnica determinării
Evaluarea subiectivă globală generată de pacient are două componente, componenta completată de bolnav și cea completată de personalul medical calificat.
Componenta
completată
de
pacient
se adresează autoevaluării factorilor de risc nutrițional: aportul alimentar și unele dintre barierele nutriționale care îl limitează. De asemenea, conține întrebări adresate impactului pe care boala de fond și modificările stării de nutriție îl au asupra activității fizice și a greutății pacientului.
Fiecare dintre cele patru rubrici va primi un scor numeric global egal cu suma componentelor individuale, iar scorul total al componentei completate de pacient va rezulta din însumarea acestora. Scorul total maxim este 17 puncte, iar cel minim 0.
Componentă
completată
de personalul medical (medic, asistent medical calificat) evaluează co-morbiditățile și condițiile care cresc necesitățile metabolice.
Examenul fizic se adresează specific zonelor de interes pentru evaluarea sumară a stării de nutriție: masa musculară, depozitele adipoase și edeme, iar pierderea în greutate este cuantificată.
Fiecare din cele patru rubrici va primi un scor numeric, egal cu suma componentelor individuale și ulterior se va face un scor aditiv rezultat din suma celor patru. Scorul total maxim al acestei componente este 29 puncte, iar cel minim 0.
Interpretarea rezultatelor
1)
Scorul ESG . Această variantă folosește șase categorii (modificările greutății în ultimele 1-6 luni, aportul alimentar, simptomele cu impact asupra stării de nutriție, gradul deficitului funcțional și datele culese la examenul fizic sumar) pentru încadrarea pacientului într-una dintre categoriile nutriționale uzuale:
-
ESG
A
– pacient cu stare de nutriție bună;
-
ESG
B
– pacient cu malnutriție moderată;
-
ESG
C
– pacient cu malnutriție severă.
2)
Scorul de triaj
permite recomandări de triaj nutrițional:
-
Scor 0-1 Nu este necesară intervenția. Reevaluare la intervale regulate, de rutină.
-
Scor 2-3 Educarea bolnavului și a familiei de către un dietetician, asistentă cu intervenție farmacologică orientată după simptome (vezi
Rubrica 3 ) și/sau după valorile de laborator.
-
Scor 4-8 Este nevoie de intervenția unui dietetician, împreună cu a unei asistente sau a unui medic, orientat în funcție de simptome (vezi
Rubrica 3 ).
-
Scor 29
Indică necesitatea critică a îngrijirii simptomelor și/sau intervenție nutrițională.
Anexa II. Masa corporală și parametrii derivați Prinicipiu
Masa corporală
este un indicator global al stării de nutriție. Deși se corelază relativ mai bine cu masa non-grăsoasă, în Boala cronică de rinichi poate fi puternic influențată de starea de hidratare. De aceea, sunt folosiți o serie de parametri derivați.
Masa
corporală
fără
edeme
(MC FE ) reprezintă masa corporală folosită pentru prescrierea cantității de proteine și energie la pacientul renal. La pacientul HD, este masa corporală postdializă, iar la pacientul DP este masa corporală obținută după drenajul lichidului peritoneal. Dacă masa corporală fără edeme actuală a bolnavului este între 95- 115% din mediana masei corporale standard (MC S ) din datele NHANES, este folosită în calcul.
Masa corporală fără edeme ajustată
(MC FE a) trebuie folosită pentru pacienții a căror masă corporală fără edeme este mai mică de 95% sau mai mare de 115% față de mediana greutății corporale standard din datele NHANES II. Se calculează prin formula:
MC FE a = MC FE
+[(MC S
- MC FE )*0.25]
Masa corporală „uscată”
a bolnavilor dializați este greutatea corporală minimă la care nu apar semne de hipovolemie, folosită ca indicator în locul masei corporale, pentru conducerea tratamentului antihipertensiv. Precizia determinării poate fi crescută prin evaluarea volemiei folosind diametrul venei cave inferioare sau prin măsurarea indicelui cardio-toracic.
Procentul din masa corporală uzuală (%MCU) . Deoarece adulții sănătoși își mențin greutatea corporală de-a lungul vieții, scăderea rapidă în greutate atrage atenția asupra riscului de malnutriție, chiar la persoanele obeze. Menținerea constantă a greutății corporale este un indicator al unei stări bune de nutriție în Boala cronică de rinichi. Dacă masa corporală este stabilă în timp (ani), poate fi aplicată formula:
%MCU = 100*Masa corporală actuală (postdializă)/Masa corporală uzuală
La bolnavii hemodializați anurici, sunt acceptate variații de până 2% ale masei corporale legate de ultrafiltrarea apei la ședința de dializă.
Pierderea neintenționată în greutate în ultimele 3-6 luni este clasificată ca:
-
10% - clinic semnificativă;
-
5-10% - mai mult decât variația intraindividuală normală;
-
<5% - în limitele de variație intraindividuală normală.
O pierdere neintenționată în greutate >10% în ultimele 6 luni este considerată indicator de malnutriție.
Procentul
din
masa
corporală
standard
(%MCS)
se obține prin raportarea masei corporale actuale la standardele NHANES II. Valorile acceptate sunt între 95-115%. Bolnavii cu %MCS sub 95% sunt considerați a avea malnutriție moderată, iar cei sub 70%, malnutriție severă. Supraponderali sunt cei cu procent MCS 115-130. Obezitatea este moderată pentru valori de 130-150% și extremă peste 150% ( Tabelele I-VI ). Din cauza posibilelor diferențe între populații, utilitatea acestui indicator este discutabilă, mai ales în Boala cronică de rinichi.
Indicele de masă corporală (IMC)
ponderează masa prin pătratul înălțimii corporale:
IMC=MC(kg)/Î 2 (m)
Se corelează mai bine cu masa grăsoasă, de aceea este un indicator mai bun al obezității decât al malnutriției protein-energetice. În funcție de valorea IMC, OMS definește trei grade de subnutriție:
-
Gradul 1 (medie)
IMC=17-18.49kg/m 2
-
Gradul 2 (moderată)
IMC =16-16.99 kg/m 2
-
Gardul 3 (severă)
IMC<16kg/m 2
O clasificare mai completă este cea a lui
Wiggins , care descrie nu numai gradul modificării stării de nutriție în funcție de variația IMC, dar și semnificația clinică ( Tabelul XXX ).
Tabelul I. Clasificarea în funcție de IMC a modificării stării de nutriție și semnficația ei clinică
IMC
Modificarea stării de nutriție Semnificație clinică
(kg/m 2 )
<16
Subnutriție severă
Asociată cu boală
<18.5
Subnutriție
Asociată cu boală numai la anumiți pacienți
18.5-24.9
Nutriție normală
Ideală, asociată cu riscul cel mai mic de boală
25-29.9
Supraponderalitate
Poate fi asociată cu boală la anumiți pacienți
30-34.9
Obezitate clasa I
Asociată cu creșterea riscului de HTA, DZ
35-39.9
Obezitate clasa II
Asociată cu creșterea riscului de HTA, DZ
>40
Obezitate clasa III
Obezitate extremă
Tehnica determinării
De regulă, masa corporală trebuie determinată dimineața, după toaletă, pe nemâncate. La bolnavii dializați, se măsoară la mijlocul săptămânii, după ședința de hemodializă, respectiv după evacuarea cât mai completă a soluției de dializă din cavitatea peritoneală.
Anexa III. Estimarea masei corporale grăsoase ( fat body mass ) și a masei non- grăsoase ( lean body mass ) prin măsurarea pliurilor cutanate
Principiu
Estimarea masei corporale grăsoase este realizată prin măsurarea pliurilor cutanate. Precizia determinării este acceptabilă atunci când sunt culese informații din patru teritorii (triceps, biceps, subscapular și suprailiac), iar datele sunt interpretate în funcție de dimensiunea corporală. Utilizând rezultatele celor patru determinări ale pliurilor, vârsta și sexul, poate fi aflată densitatea organismului, cu ajutorul căreia, din tabelele de referință, este estimată masa corporală grăsoasă, în funcție de dimensiunea corporală.
Cu toate că pot interveni numeroși factori de eroare, utilitatea clinică este mare atunci când determinările sunt făcute seriat la același bolnav. Acuratețea tehnicii de măsurare este capitală pentru a obține rezultate valide.
A)
Măsurarea pliurilor cutanate
Tehnica determinării
Pliurile
cutatate
se
măsoară
cu
ajutotul
unui
caliper.
Pentru
a
obține
rezultate reproductibile, zonele alese pentru măsurare au fost definite cu precizie, iar tehnica măsurării este standardizată.
a)
Pliul tricipital
1.
Bolnavul în ortostatism cu spatele la examinator, cu brațele și umerii relaxați;
2.
Examinatorul se așează lateral de bolnav;
3.
Localizarea și marcarea jumătății brațului bolnavului, pe fața sa posterioară;
4.
Examinatorul prinde și pliază, paralel cu axul lung al brațului, între index și police, pielea și țesutul subcutanat la 1cm deasupra semnului care marchează jumătatea brațului;
5.
Plasează caliperul perpendicular pe lungimea pliului, la nivelul semnului, și măsoară pliul cu o precizie de 1mm, ținând în continuare pliul între degete;
6.
Examinatorul repetă măsurătoarea la membrul contralateral;
7.
Dacă între cele două măsurători este o diferență mai mică de 4mm, se face media celor două determinări. Dacă diferența este mai mare de 4mm, se fac încă două măsurători și se înregistrează media celor patru determinări.
b)
Pliul bicipital
1.
Bolnavul în ortostatism cu spatele la examinator, cu brațele și umerii relaxați;
2.
Examinatorul se așează în fața bolnavului, rotează brațul bolnavului astfel încât palma să fie orientată spre înainte;
3.
Localizarea și marcarea jumătății brațului bolnavului, pe fața sa anterioară;
4.
Examinatorul prinde și pliază, paralel cu axul lung al brațului, între index și police, pielea și țesutul subcutanat la 1 cm deasupra semnului care marchează jumătatea brațului;
5.
Plasează caliperul perpendicular pe lungimea pliului, la nivelul semnului, și măsoară pliul cu o precizie de 1mm, ținând în continuare pliul între degete;
6.
Examinatorul repetă măsurătoarea la membrul controlateral;
7.
Dacă între cele două măsurători este o diferență mai mică de 4mm, se face media celor două determinări. Dacă diferența este mai mare de 4mm, se fac încă două măsurători și se înregistrează media celor patru determinări.
c)
Pliul subscapular
1.
Bolnavul în ortostatism cu spatele la examinator, cu brațele și umerii relaxați;
2.
Examinatorul se așează în spatele bolnavului;
3.
Localizarea unghiului inferior al scapulei drepte;
4.
Examinatorul prinde și pliază, între index și police, pielea și țesutul subcutanat la 1 cm sub unghiul inferior al scapulei și medial de acesta, astfel încât să se obțină un pliu oblic (la 45º) spre cotul drept;
5.
Plasează caliperul perpendicular pe lungimea pliului la 1 cm de degete și îl măsoară, cu o precizie de 1mm, ținând în continuare pliul între degete;
6.
Examinatorul repetă măsurătoarea la membrul controlateral;
7.
Dacă între cele două măsurători este o diferență mai mică de 4mm, se face media celor două determinări. Dacă diferența este mai mare de 4mm, se fac încă două măsurători și se înregistrează media celor patru determinări.
d)
Pliul suprailiac
1.
Bolnavul în ortostatism cu fața la examinator, cu brațele și umerii relaxați (acest pliu poate fi măsurat și cu bolnavul în decubitus dorsal);
2.
Examinatorul se așează în fața bolnavului;
3.
Localizarea marginii superioare a crestei iliace și a locului de intersecție cu linia medio-axilară;
4.
Examinatorul prinde și pliază, între index și police, pielea și țesutul subcutanat, astfel încât să se obțină un pliu oblic (la 45º) în jos și medial;
5.
Plasează caliperul perpendicular pe lungimea pliului la 1 cm de degete și îl măsoară, cu o precizie de 1mm, ținând în continuare pliul între degete;
6.
Examinatorul repetă măsurătoarea la membrul controlateral;
7.
Dacă între cele două măsurători este o diferență mai mică de 4mm, se face media celor două determinări. Dacă diferența este mai mare de 4mm, se fac încă două măsurători și se înregistrează media celor patru determinări.
B)
Evaluarea dimensiunii corporale
Principiu
Evaluarea dimensiunii corporale permite mărirea preciziei interpretării determinărilor antropometrice, deoarece majoritatea parametrilor sunt influențați de dimensiunea corpului. Se bazează pe măsurarea cu un caliper a lățimii cotului la brațul dominant.
Tehnica determinării
Este realizată prin măsurarea lățimii cotului (distanța interepicondiliană), cu ajutorul unui caliper.
1.
Bolnavul în ortostatism, cu fața spre examinator;
2.
Membrele superioare întinse spre examniator, perpendicular pe corp;
3.
Antebrațul flectat pe braț la 90º, cu vârful degetelor în sus;
4.
Fața dorsală a pumnului spre examinator;
5.
Se aplică caliper-ul pe porțiunea cea mai îndepărtată a epicondililor humerusului, la 45° față de axul lung a membrului superior;
6.
Se fac două măsurători, cu o precizie de 0,1cm;
7.
Se înregistrează media celor două valori.
Interpretarea rezultatelor
Media valorilor obținute este comparată cu datele de referință ( Tabelul VI ) și în funcție de vârstă și sex, dimensiunea corporală este definită ca mică, medie sau mare.
Tabelul II.Dimensiunea corporală în funcție de lățimea cotului (cm) la bărbați și femei adulte (NHANES I și II)
Vârsta
Dimensiunea corporală
(ani)
Mică
Medie
Mare
Bărbați
18-24
6.6
>6.6și<7.7
7.7
25-34
6.7
>6.7și<7.9
7.9
35-44
6.7
>6.7și<8.0
8.0
45-54
6.7
>6.7și<8.1
8.1
55-64
6.7
>6.7și<8.1
8.1
65-74
6.7
>6.7și<8.1
8.1
Femei
18-24
5.6
>5.6și<6.5
6.5
25-34
5.7
>5.7și<6.8
6.8
35-44
5.7
>5.7și<7.1
7.1
45-54
5.7
>5.7și<7.2
7.2
55-64
5.8
>5.8și<7.2
7.2
65-74
5.8
>5.8și<7.2
7.2
C)
Estimarea masei grăsoase și masei non-grăsoase (
Durnin
și
Womersley
)
Principiu
Durnin
și
Womersley
au stabilit relația matematică dintre densitatea corpului uman, masa corporală totală și masa grăsoasă, iar relația dintre pliurile cutanate și densitate poate fi găsită în tabelele de referință, în funcție de dimensiunea corpului. Masa non-grăsoasă este calculată prin diferența din masa grăsoasă și cea totală.
Tehnica determinării
1.
Se află vârsta (ani) și masa corporală a bolnavului (kg);
2.
Se măsoară (mm) pliurile: bicipital, tricipital, subscapular și suprailiac;
3.
Se face suma celor patru pliuri și se logaritmează;
4.
Se aplică formulele din
Tabelul VIII
pentru a afla densitatea organismului (D; g/mL);
5.
Se calculează
masa corporală grăsoasă
utilizând formula: Masa grăsoasă (kg) = Masa corporală (kg) x [(4,95/D) – 4,5]
6.
Se calculează
masa corporală non-grăsoasă :
Masa corporală non-grăsoasă (kg) = Masa corporală (kg) – Masa corporală grăsoasă (kg)
Anexa IV. Estimarea ariei, diametrului și circumferinței porțiunii musculare a brațului
Principiu
Dimensiunile masei musculare reflectă starea proteinelor somatice. Prin convenție, ca zonă de referință a fost ales bicepsul, iar ca indicatori pot fi folosiți circumferința, diametrul sau aria porțiunii musculare a brațului.
Practic, sunt măsurate circumferința brațului și pliul cutanat tricipital, din care se află prin scădere circumferința porțiunii musculare a brațului. Rezultatele sunt interpretate prin comparare cu cele ale populației standard (NHANES), obținute din tabelele de referință.
Tehnica determinării
Valorile care permit compararea cu datele de referință (NHANES) sunt măsurătorile efectuate în porțiunea medie a brațului (la jumătatea distanței dintre olecran și acromion). Este folosit brațul dominant, nu la cel cu fistula arterio-venoasă sau tributar teritoriului venos în care este inserat cateterul venos central. Măsurătorile se fac cu un centimetru gradat flexibil, dar inextensibil.
1.
Bolnavul în ortostatism cu fața la examinator, cu brațele și umerii relaxați;
2.
Examinatorul se așează în spatele bolnavului;
3.
Bolnavul flectează la 90º antebrațul drept pe braț, cu palma în sus;
4.
Examinatorul localizează extremitatea superioară a acromionului și marginea de jos a olecranului;
5.
Măsoară distanța dintre cele două repere osoase, determină mijlocul intervalului și îl marchează pe tegumentul bolnavului, atât pe fața posterioară, cât și pe cea anterioară;
6.
Aplică apoi centimetrul peste semne, încojurând circumferința brațului, suficient de strâns pentru a realiza un contact strâns, dar nu atât de strâns ca tegumentul să răzbuzeze peste marginea centimetrului;
7.
Măsoară cu o precizie de 1mm;
8.
Examinatorul repetă măsurătoarea la membrul controlateral;
9.
Dacă între cele două măsurători este o diferență mai mică de 4mm, se face media celor două determinări. Dacă diferența este mai mare de 0.4cm, se fac încă două măsurători și se înregistrează media celor patru determinări.
10.
Este obținută astfel circumferința porțiunii medii a brațului ( mid-arm circumference
– MAC, în cm);
11.
Circumferința poțiunii musculare medii a brațului (inclusiv osul –
mid-arm muscle circumference
– MAMC) este obținută cu ajutorul formulei:
MAMC (cm) = MAC (cm) – (rr x TSF) [unde TSF este pliul cutanat tricipital (cm)]
Rezultatul obținut este comparat cu datele din
Tabelul IX
(datele standard sunt cele pentru a 50-a percentilă, corespunzând grupului de masă corporală, vârstă și sex al bolnavului).
Prin corectare pentru eliminarea suprafaței osoase, poate fi calculată suprafața musculară fără os a brațului (AMA –
arm muscle area ):
AMA = [MAC(cm) – rr x TSF (cm)2/4rr] – 10 (bărbați) AMA = [MAC(cm) – rr x TSF (cm)2/4rr] – 6,5 (femei)
Interpretarea rezultatelor
Datele sunt comparate cu cele din
Tabelele I-VI .
Tabelul III.
Percentile selectate ale: masei corporale, pliurilor cutanate tricipital, subscapular și ale ariei musculare a brațului (AMA) la bărbați și femei cu dimensiuni corporale mici și vârste de 25-54 ani (NHANES I, II)
Înălțimea
Masa corporală
Triceps
Subscapular
Bone-Free AMA
(cm)
(kg)
(mm)
(mm)
(cm 2 )
n
5† 10 15 50 85 90 95 5†10 15 50 85 90 95 5†10 15 50 85 90 95 5†10 15 50 85 90 95
Bărba
157
ți
23
46*50*52*6471*74* 77*
11
16
52
160
43
48*51*5361 7075*79*
6 10 17
8 12 20
32 48 54
163
73
49*53 55 66 76 7680*
5
5 10 16 18
7
7 15 25 29
37 38 49 58 63
165
112
52 53 58 66 77 81 84 4
5
6 11 17 19 21 7
8
9 14 25 28 35 31
35 37 47 60 63 71
168
129
56 57 59 67 78 83 84 5
6
6 11 18 18 20 7
8
8 14 26 26 32 31
36 38 49 60 62 71
170
132
56 60 62 71 82 83 88 5
6
6 11 18 20 22 6
7
9 15 23 25 30 35
39 41 49 58 60 62
173
107
56 59 62 71 79 82 85 5
6
6 10 15 16 20 7
8
9 13 24 30 40 33
37 40 49 59 62 69
175
97
57*62 65 74 84 8788*
6
6 11 17 20
7
7 13 24 26
36 40 58 61 63
178
46
59*62*6775 8786*90*
7 10 17
9 14 23
35 48 57
180
49
60*64*7076 7988*91*
7 10 16
8 13 22
39 47 52
183
21
62*65*67*7487*89* 93*
10
14
45
185
9
63*67*69*79* 89*91*94*
188
6
65*68*71*80* 90*92*96*
Femei
147
53
37*43 43 52 58 6266*
12 13 24 30 33
10
12 23 34 38
22
24 29 36 44
150
108
42 43 44 53 63 69 72 8 11 14 21 29 36 37 6
9
10 17 29 32 34 17 20
22 28 38 39 43
152
142
42 44 45 53 63 65 70 8 11 12 21 28 29 33 6
7
8 18 27 32 39 19 21
22 28 36 40 44
155
218
44 46 47 54 64 66 72 11 12 14 21 28 31 34 7
8
9 16 28 32 36 20 21
23 28 38 39 42
157
255
44 47 48 55 63 64 70 10 12 14 20 28 31 34 6
7
8 14 22 27 32 20 21
21 27 33 35 37
160
239
46 48 49 55 65 68 79 10 11 13 20 27 30 36 6
7
7 14 27 29 31 20 21
22 27 33 35 38
163
146
49 50 51 57 67 68 74 10 13 13 20 28 30 34 6
7
8 13 24 27 34 22 23
23 28 34 38 42
165
113
50 52 53 60 70 72 80 12 13 14 22 29 31 34 7
8
8 15 26 30 33 21 22
23 28 37 39 47
168
47
46*49*5458 6571*74*
12 19 30
9 12 25
23 27 35
170
18
47*50*52*5970*72* 76*
18
13
26
173
18
48*51*53*6271*73* 77*
20
15
25
175
5
49*52*54*63* 72*74*78*
178
1
50*53*55*64* 73*75*79*
* Valori obținute prin ecuații de regresie
† Cifrelee se referă la percentile ale populației normale din studiul NHANES.
Tabelul IV.
Percentile selectate ale: masei corporale, pliurilor cutanate tricipital, subscapular și ale ariei musculare a brațului (AMA) la bărbați și femei cu dimensiuni corporale medii și vârste de 25-54 ani (NHANES I, II)
Înălțimea
Masacorporală
Triceps
Subscapular
Bone-FreeAMA
(cm)
(kg)
(mm)
(mm)
(cm 2 )
cm
n
5† 10 15 50 85 90 95 5† 10 15 50 85 90 95 5† 10 15 50 85 90 95 5† 10 15 50 85 90 95
Bărba
157
ți
10
51*55*58*6881*83* 87*
15
13
58
160
30
52*56*59*7182*85* 89*
11
18
55
163
71
54*60 61 71 83 8490*
6
6 12 18 20
7
9 17 30 32
43
47 56 67 71
165
154
59 62 65 74 87 90 94 5
7
8 12 20 22 25 8 9
10 16 26 29 32 40 43
45 56 67 69 70
168
212
58 61 65 75 85 87 93 5
6
7 11 16 18 22 7 7
9 16 25 27 33 38 42
44 55 69 72 78
170
409
62 66 68 77 89 93100 5
7
7 13 21 23 28 8 9
10 18 26 30 33 39 42
44 53 66 69 73
173
478
60 64 66 78 89 92 97 4
5
7 11 18 20 24 7 8
9 16 25 28 31 41 44
45 55 67 71 76
175
464
63 66 68 78 90 93 97 5
6
7 12 18 20 24 7 8
9 16 25 27 31 38 41
44 54 66 69 73
178
419
64 66 70 81 90 93 97 5
6
7 12 18 20 23 7 8
9 15 24 27 30 39 42
43 55 65 68 72
180
282
62 68 70 81 92 96100 4
5
7 12 19 21 25 7 8
9 14 24 27 30 37 41
44 54 67 68 73
183
231
68 71 74 84 97100104
5
7 7 12 20 22 26 7
8 9 15 26 30 32 40
42 44 56 65 67
74
185
106
70 72 75 85100101 104
6
7 8 12 20 24 27 8
9 9 15 25 29 32 39
42 43 55 67 69
73
188
Femei
147
50
40
68*76 77 88100100 104*
41*46*5063 7775*79*
6 9 13 21 23
20 25 40
7 9 14 25 30
15 23 38
43 43 55 62 63
24 35 42
150
104
47 50 52 66 76 79 85 15 19 21 30 37 40 40 10
12
13 29 38 39 43 23 24 26 33 43 45 49
152
208
47 50 526qq1077 79 85 14 15 17 26 35 37 41
8
10 11 22 35 37 41 22 25 25 32 42 45
49
155
465
47 49 51 61 73 78 86 11 14 15 25 34 36 42 7
9
10 19 32 36 42 21 24 25 31 42 45 51
157
644
49 50 52 61 73 77 83 12 14 16 24 34 36 40 7
9
10 18 33 37 40 21 23 25 31 40 43 48
160
685
49 51 53 62 77 80 88 12 13 15 24 33 35 38 7
8
10 18 31 34 38 22 23 25 32 41 43 50
163
722
50 52 54 62 76 82 87 11 14 15 23 33 36 40 7
7
8 16 31 35 38 21 23 24 31 40 43 48
165
628
52 54 55 63 75 80 89 12 14 15 22 31 34 38 7
8
8 15 29 33 38 21 23 24 31 40 43 49
168
428
52 54 55 63 75 78 83 11 13 14 22 31 33 37 7
8
9 14 28 30 35 21 23 24 30 39 41 44
170
257
54 56 57 65 79 82 88 12 13 15 21 29 30 35 7
8
8 15 28 32 37 22 24 25 30 40 43 48
173
119
58 59 60 67 77 85 87 10 14 15 22 31 32 36 8
8
9 15 29 33 35 22 24 25 30 37 38 39
175
59
49*58 60 68 79 8287*
11 12 19 29 31
8
8 12 25 29
23 24 30 36 39
178
15
50*54*57*7080*83* 87*
19
20
32
* Valori obținute prin ecuații de regresie
† Cifrele se referă la percentile ale populației normale din studiul NHANES.
Tabelul V. Percentile selectate ale: masei corporale, pliurilor cutanate tricipital, subscapular și ale ariei musculare a brațului (AMA) la bărbați și femei cu dimensiuni corporale mari și vârste de 25-54 ani (NHANES I, II)
Înălțimea
Masacorporală
Triceps
Subscapular
Bone-Free
AMA
(cm)
(kg)
(mm)
(mm)
(cm 2 )
cm
n
5† 10 15 50 85 90 95 5† 10 15 50 85 90 95 5† 10 15 50 85 90 95 5† 10 15 50 85 90 95
Bărbați
157 1 57*
160 1 58*
163 5 59*
165 1560*
62*66*82*99* 103*108*
63*67*83*100*104* 109*
64*68*84*101*105* 110*
65*69*79102*106*111*
14
21
62
168 3760*
65*75 84103106*112*
9 14 30
13 22 36
48 58 76
170 5462*
70 71 84102111 113*
7 7 11 23 27
8 11 20 36 40
50 52 61 73 78
173 8463*
74 76 86101104 114*
9 10 14 22 23
12 14 20 31 35
51 53 65 78 86
175 12668
71 74 89103105 114 6
7 8 15 25 29 31 9 10 11 18 31 32 38 46 48 49 61 73 78 83
178 15068
72 74 87106112 114 7
7 7 14 23 25 30 7 10 11 17 31 35 38 43 47 50 61 75 77 86
180 12373
78 82 91113116 123 6
8 10 15 25 27 31 9 11 11 20 35 40 46 47 48 50 62 75 81 83
183 11473
76 78 91109112 121 5
6
7 12 20 22 25 8
9
9 19 28 30 36 45 48
50 61 77 80 86
185 10972
77 79 93106107 116 5
6
7 13 19 22 31 7
9
9 18 27 28 30 47 49
51 66 79 83 86
188 3769*
74*82 92105115*120*
8 12 19
9 18 32
53 66 78
Femei
147 6 56*
63*67*86*105*110* 117*
150 1956*
62*67*78105*109*116*
36
35
45
152 3255*
62*66*87104*109*116*
38
42
44
155 9254*
157 13559
64 66 81105117 115* 25 26 36 48 50
17 17 35 48 53
29
61 65 81103107 1131619 22 34 48 48 50 13 16 18 32 48 51 55 26 28
33 41 62 74
31 44 56 63 72
160 16258
63 67 83105109 1191820 22 34 46 48 51 11 14 16 32 44 48 50 27 30
32 43 60 65 77
163 19659
62 63 79102104 1121620 21 32 43 45 49 10 12 15 28 42 46 50 26 28
29 39 50 55 63
165 24259
61 63 81103109 1141720 21 31 43 46 48 10 12 14 29 42 48 52 27 28
29 39 56 59 67
168 16655
58 62 75 95100107 13 17 18 27 40 43 45 8 9 11 25 36 40 45 23 24
27 35 49 53 69
170 14458
60 65 80100108 1141316 17 30 41 43 49 7 10 11 25 41 46 55 25 28
30 37 50 53 55
173 8151*
66 66 76104105 111* 16 20 29 37 40
10 12 21 45 48
28
30 38 51 54
175 3950*
57*68 79105104*111*
21 30 42
11 20 43
27 35 49
178 1750*
56*61*7699*104*110*
20
16
37
* Valori obținute prin ecuații de regresie
† Cifrele se referă la percentile ale populației normale din studiul NHANES.
Tabelul VI.
Percentile selectate ale greutății corporale, pliurilor cutanate tricipital, subscapular și ale ariei musculare a brațului (AMA) la bărbați și femei cu dimensiuni corporale mici și vârste de 55-74 ani (NHANES I, II)
Înălțimea
Masacorporală
Triceps
Subscapular
Bone-Free AMA
(cm)
(kg)
(mm)
(mm)
(cm 2 )
cm
n
5† 10 15 50 85 90 95 5† 10 15 50 85 90 95 5† 10 15 50 85 90 95 5† 10 15 50 85 90 95
Bărbați
157 47 45*
49* 56 61 68 73*77*
6 9 12
11 16 23
38 46 52
160 78 47*
49 51 62 71 71 79*
5 5 10 16 17
6
6 12 21 22
34 35 43 54 55
163 107 47
50 54 63 72 74 80
4 4 4 9 20 21 22 6
7
7 14 24 25 29 26
30 31 44 53 54 56
165 132 48
54 59 70 80 90 90
5 6 7 11 18 19 24 6
8
8 16 28 28 29 26
30 34 48 57 60 62
168 112 51
55 59 68 77 80 84
5 6 7 11 16 20 20 7
7
8 15 25 26 30 25
31 35 45 54 58 64
170 128 55
60 61 69 79 81 88
5 6 6 10 15 17 25 7
8
9 13 22 25 31 30
36 37 45 53 55 59
173 95 54*
54 58 70 79 81 86*
5 5 10 15 17
7
7 13 21 22
35 35 43 55 60
175 47 56*
59* 63 75 81 84*88*
8 10 15
10 16 27
38 47 62
178 29 57*
61*63* 76 83*86*89*
11
13
48
180 14 59*
62*65* 69 85*87*91*
9
10
43
183 6 60*
64*66*76*86*89*92*
185 1 62*
65*68*78*88*90*94*
188 1 63*
67*69*77*89*92*95*
Femei
147 85 39*
46 48 54 63 65 71*
14 16 21 31 34
8
9 18 32 33
22 23 29 40 42
150 122 41
45 48 55 66 68 74
11 13 15 21 30 31 33 6
7
9 19 29 30 33 22
23 24 30 39 40 44
152 157 43
45 47 54 67 70 73
10 11 13 20 29 31 35 5
7
8 15 27 32 36 20
22 23 30 37 41 44
155 145 43
43 45 56 65 70 71
10 12 14 22 29 29 32 6
7
8 17 29 31 34 18
21 23 28 36 40 42
157 158 47
49 52 58 67 69 73
11 11 12 21 29 30 32 7
8
9 17 25 26 30 20
23 24 30 37 40 43
160 89 42*
45 49 58 67 68 74*
12 13 20 29 30
6
7 14 25 27
19 20 27 35 36
163 50 43*
47 49 60 68 70 75*
12 13 21 27 29
6
7 18 24 25
21 21 28 37 42
165 26 43*
47*49* 60 69*72*75*
18
13
28
168 12 44*
48*50* 68 70*72*76*
23
13
33
170 1 45*
48*51*61*71*73*77*
173 1 45*
49*51*61*71*74*77*
175 0 46*
49*52*62*72*74*78*
178 0 47*
50*52*63*73*75*79*
* Valori obținute prin ecuații de regresie
† Cifrele se referă la percentile ale populației normale din studiul NHANES.
Tabelul VII.
Percentile selectate ale masei corporale, pliurilor cutanate tricipital, subscapular și ale ariei musculare a brațului (AMA) la bărbați și femei cu dimensiuni corporale medii și vârste de 55-74 ani (NHANES I, II)
Înălțimea
Masacorporală
Triceps
Subscapular
Bone-Free AMA
(cm)
(kg)
(mm)
(mm)
(cm 2 )
cm
n
5† 10 15 50 85 90 95 5† 10 15 50 85 90 95 5† 10 15 50 85 90 95 5† 10 15 50 85 90 95
Bărbați
157 49 50*
54* 59 68 77 81*85*
5
12 25
11 19 27
39 48 61
160 89 51*
57 60 70 80 82 87*
7
7
11 20 23
8
10 15 26 28
36 38 50 60 63
163 210 55
59 62 71 82 83 91 5
6
6
10 17 20 26
6
7
9 15 25 27 35 35
39 40 51 64 66 71
165 335 56
60 64 72 83 86 89 5
6
7
11 17 19 24
7
8
9 17 25 29 31 35
38 41 52 63 65 72
168 405 57
62 66 74 83 84 89 6
6
7
12 18 19 22
7
9
10 16 25 28 31 34
39 42 51 60 62 67
170 509 59
64 66 78 87 89 94 5
6
7
12 18 20 23
7
9
10 17 26 29 34 35
39 42 52 65 67 70
173 413 62
66 68 78 89 95 101 6
7
8
12 18 21 23
7
9
10 17 26 29 32 37
40 42 52 65 67 70
175 366 62
66 68 77 90 93 99 5
6
7
12 19 22 25
6
8
9 16 25 28 30 31
36 40 51 62 65 72
178 248 62
68 71 80 90 95 101 6
7
7
11 18 19 21
7
9
10 16 25 27 30 36
41 44 53 63 65 68
180 146 68
70 72 84 94 97 101 5
6
6
11 16 17 20
7
9
10 15 25 26 31 36
42 44 56 65 67 71
183 81 66*
65 69 81 96 97101*
6
8
11 19 20
8
10 16 28 30
27 39 50 58 59
185 35 68*
72* 79 88 93 99*103*
8
13 16
10 15 26
43 56 67
188 11 69*
Femei
73*76* 95 98*101*104*
11
18
56
147 105 40
44 49 57 72 82 85 5
13 17 28 40 40 41
3
7
10 25 37 43 48 21 23 25 32 46 47 51
150 198 47
49 52 62 74 78 86 12
15 18 26 34 38 41
8
9
11 23 32 36 43 24 26 27 35 44 48 48
152 358 47
50 52 65 76 79 86 13
17 18 25 33 34 38
8
10
12 22 34 36 40 21 24 26 35 45 49 57
155 543 49
51 54 64 78 81 86 13
16 18 25 35 37 42
8
10
10 20 33 36 42 22 24 26 34 44 49 52
157 576 49
53 54 64 78 82 88 13
15 17 24 33 36 39
7
8
10 20 33 36 38 24 25 26 35 45 47 54
160 551 52
54 55 65 79 83 89 12
14 16 24 32 35 38
8
8
10 18 32 37 41 24 26 27 35 44 45 51
163 406 51
54 57 66 78 81 87 12
14 16 25 33 34 37
7
9
10 17 30 33 38 21 24 26 33 44 46 49
165 307 54
56 59 67 78 84 88 14
16 17 24 33 35 39
7
8
9 17 30 35 37 24 25 27 34 44 45 50
168 119 54
57 57 66 79 85 88 12
13 16 24 33 33 36
6
7
8 16 30 31 34 24 26 27 33 41 43 49
170 63 51*
59 61 72 82 85 89*
17 17 27 35 35
9 10 19 35 35
27 28 32 41 43
173 28 52*
56*59* 70 83*86*90*
25
16
36
175 5 53* 57*60*72*84*87*91*
178 1 54* 58*61*73*85*88*92*
* Valori obținute prin ecuații de regresie
† Cifrele se referă la percentile ale populației normale din studiul NHANES.
Tabelul VIII. Percentile selectate ale greutății corporale, pliurilor cutanate tricipital, subscapular și ale ariei musculare a brațului (AMA) la bărbați și femei cu dimensiuni corporale mari și vârste de 55-74 ani (NHANES I, II)
Înălțimea
Masacorporală
Triceps
Subscapular
Bone-Free AMA
(cm)
(kg)
(mm)
(mm)
(cm 2 )
cm
n
5† 10 15 50 85 90 95 5† 10 15 50 85 90 95 5† 10 15 50 85 90 95 5† 10 15 50 85 90 95
Bărbați
157
7
54*59*63*77*91*95*100*
160
12
55*60*64* 80 92*96*101*
15
20
57
163
20
57*62*65* 77 94*97*102*
21
31
44
165
36
58*63* 73 79 89 98*103*
11 14 22
14 19 27
44 59 66
168
58
59* 67 73 80 101102105*
7 8 13 21 25
9 11 20 31 35
43 47 56 67 72
170
114
65 71 73 85 103108112 6
8 9 16 21 25 27 8 11 12 20 35 35 38 41 43 44 56 71 73 79
173
128
67 71 73 83 95 98 111 6
7 8 13 20 21 23 8 10 11 18 27 30 32 41 43 46 57 69 70 74
175
131
65 70 74 84 96 98 105 6
7 8 12 18 20 23 7 11 11 19 27 30 33 40 45 45 58 70 72 79
178
144
68 73 77 87 102104117 5
6 8 14 22 25 31 9 11 13 20 30 33 37 43 48 50 59 70 71 87
180
95
65* 70 70 84 102109111*
6 6 13 18 22
8 9 15 30 30
46 47 54 70 75
183
72
67* 76 81 90 108112112*
8
8 13 23 26
8 9 20 28 31
47 48 59 73 78
185
23
68*73*76* 88105*108*113*
11
19
59
188
Femei
147
15
14
69*74*78* 89106*109*114*
53*59*63* 92 95*99*104*
12
45
15
44
54
50
150
26
54*59*63* 78 95*99*105*
36
31
49
152
72
54* 65 69 78 87 88105*
25 26 35 44 45
19 21 31 42 45
28 33 41 58 60
155
117
64 68 69 79 94 95 106 18 22 24 33 40 44 46 13 16 19 29 40 43 48 31 32 34
44 59 61 71
157
126
59 61 63 82 93 101111 19 24 24 32 40 43 50 13 19 22 30 39 48 53 28 29 34
43 59 63 76
160
154
61 65 67 80 10010211820 24 25 33 41 43 45 13 15 16 29 40 45 51 27 32 33
41 56 62 67
163
147
60 65 67 77 97 102119 18 22 23 29 42 46 50 10 12 16 24 41 46 55 28 29 32
41 54 60 78
165
117
60 66 69 80 98 102111 15 17 20 30 43 44 46 8 9 12 26 42 46 48 29 32 32
42 53 57 65
168
64
57* 60 63 82 98 105109*
18 18 27 35 40
9 12 26 34 36
31 31
40 57 58
170
40
58*64* 68 80 105104*109*
22 32 44
14 25 46
30 40 58
173
17
58*64*68* 79100*104*110*
26
21
48
175
7
59*65*69*85*101*105* 110*
178
2
60*65*69*85*101*105* 111*
* Valori obținute prin ecuații de regresie
† Cifrele se referă la percentile ale populației normale din studiul NHANES.
Tabelul IX. Echivalentul masei grăsoase, exprimat ca procent din masa corporală, pentru o serie de valori ale sumei celor patru pliuri cutanate ( Durnin, Womersley )
Bărbați (ani)
Femei
(ani)
Pliu
17-29
30-39
40-49
50+
16-29
30-39
40-49
50+
cutanat
(mm)
15
4.8
10.5
20
8.1
12.2
12.2
12.6
14.1
17.0
19.8
21.4
25
10.5
14.2
15.0
15.6
16.8
19.4
22.2
24.0
30
12.9
16.2
17.7
18.6
19.5
21.8
24.5
26.6
35
14.7
17.7
19.6
20.8
21.5
23.7
26.4
28.5
40
16.4
19.2
21.4
22.9
23.4
25.5
28.2
30.3
45
17.7
20.2
23.0
24.7
25.0
26.9
29.6
31.9
50
19.0
21.5
24.6
26.5
26.5
28.2
31.0
33.4
55
20.1
22.5
25.9
27.9
27.8
29.4
32.1
34.6
60
21.2
23.5
27.1
29.2
29.1
30.6
33.2
35.7
65
22.2
24.3
28.2
30.4
30.2
31.6
34.1
36.7
70
23.1
25.1
29.3
31.6
31.2
32.5
35.0
37.7
75
24.0
25.9
30.3
32.7
32.2
33.4
35.9
38.7
80
24.8
26.6
31.2
33.8
33.1
34.3
36.7
39.6
85
25.5
27.2
32.1
34.8
34.0
35.1
37.5
40.4
90
26.2
27.8
33.0
35.8
34.8
35.8
38.3
41.2
95
26.9
28.4
33.7
36.6
35.6
36.5
39.0
41.9
100
27.6
29.0
34.4
37.4
36.4
37.2
39.7
42.6
105
28.2
29.6
35.1
38.2
37.1
37.9
40.4
43.3
110
28.8
30.1
35.8
39.0
37.8
38.6
41.0
43.9
115
29.4
30.6
36.4
39.7
38.4
39.1
41.5
44.5
120
30.0
31.1
37.0
40.4
39.0
39.6
42.0
45.1
125
31.0
31.5
37.6
41.1
39.6
40.1
42.5
45.7
130
31.5
31.9
38.2
41.8
40.2
40.6
43.0
46.2
135
32.0
32.3
38.7
42.4
40.8
41.1
43.5
46.7
140
32.5
32.7
39.2
43.0
41.3
41.6
44.0
47.2
145
32.9
33.1
39.7
43.6
41.8
42.1
44.5
47.7
150
33.3
33.5
40.2
44.1
42.3
42.6
45.0
48.2
155
33.7
33.9
40.7
44.6
42.8
43.1
45.4
48.7
160
34.1
34.3
41.2
45.1
43.3
43.6
45.8
49.2
165
34.5
34.6
41.6
45.6
43.7
44.0
46.2
49.6
170
34.9
34.8
42.0
46.1
44.1
44.4
46.6
50.0
175
35.3
44.8
47.0
50.4
180
35.6
45.2
47.4
50.8
185
35.9
45.6
47.8
51.2
190
45.8
48.2
51.6
195
46.2
48.5
52.0
200
46.5
48.9
52.4
205
49.1
52.7
210
49.4
53.0
Tabelul X. Ecuații pentru estimarea densității corpului din suma pliurilor cutanate
Grupe vârstă
(ani)
Bărbați
Grupe vârstă
(ani)
Femei
17-19
D=1.1620–0.0630×(logL)*
17-19
D=1.1549–0.0678×(logL)*
20-29
D=1.1631–0.0632×(logL)
20-29
D=1.1599–0.0717×(logL)
30-39
D=1.1422–0.0544×(logL)
30-39
D=1.1423–0.0632×(logL)
40-49
D=1.1620–0.0700×(logL)
40-49
D=1.1333–0.0612×(logL)
50+
D=1.1715–0.0779×(logL)
50+
D=1.1339–0.0645×(logL)
* L - suma măsurătorilor celor patru pliuri cutanate (biceps, triceps, subscapular, suprailiac)
Tabelul XI. Circumferința musculară a brațului adulților (bărbați și femei), în funcție de vârstă (NHANES I, II)
Grupa
Eșantion
Populație
Medie
Percentilă
de vârstă
estimată
5th
10th
25th
50th
75th
90th
95 th
(ani)
(mil)
(cm )
Bărbați
18-74
5,261
61.18
28.0
23.8*
24.8
26.3
27.9
29.6
31.4
32.5
18-24
773
11.78
27.4
23.5
24.4
25.8
27.2
28.9
30.8
32.3
25-34
804
13.00
28.3
24.2
25.3
26.5
28.0
30.0
31.7
32.9
35-44
664
10.68
28.8
25.0
25.6
27.1
28.7
30.3
32.1
33.0
45-54
765
11.15
28.2
24.0
24.9
26.5
28.1
29.8
31.5
32.6
55-64
598
9.07
27.8
22.8
24.4
26.2
27.9
29.6
31.0
31.8
65-74
1,657
5.50
26.8
22.5
23.7
25.3
26.9
28.5
29.9
30.7
Femei
18-74
8,410
67.84
22.2
18.4*
19.0
20.2
21.8
23.6
25.8
27.4
18-24
1,523
12.89
20.9
17.7
18.5
19.4
20.6
22.1
23.6
24.9
25-34
1,896
13.93
21.7
18.3
18.9
20.0
21.4
22.9
24.9
26.6
35-44
1,664
11.59
22.5
18.5
19.2
20.6
22.0
24.0
26.1
27.4
45-54
836
12.16
22.7
18.8
19.5
20.7
22.2
24.3
26.6
27.8
55-64
589
9.96
22.8
18.6
19.5
20.8
22.6
24.4
26.3
28.1
65-74
1,822
7.28
22.8
18.6
19.5
20.8
22.5
24.4
26.5
28.1
*Valorile sunt exprimate în cm
Anexa V. Forța de strângere a mâinii Principiu
Forța de strângere a mâinii (FSM) este în relație directă cu masa musculară funcțională, deci și cu starea depozitelor somatice de proteine.
Evaluarea dinamometrică este simplă și are mai puțini factori de eroare decât măsurarea pliurilor. De aceea, FSM este un indicator bun al stării proteinelor somatice.
Tehnica determinării
Forța de strângere a mâinii se determină cu un dinamometru. Subiectul ține dinamometrul cu o mână, în linie cu antebrațul. Se fac două determinări la fiecare mână, se face media și este luată în considerare cea mai bună determinare. La pacienții HD, evaluarea se face la mâna fără fistulă AV.
Interpretarea rezultatelor
Valorile obținute se compară cu rezultatele prezentate în
Tabelul XII .
Tabelul XII. Interpretarea rezultatelor obținute la evaluarea forței de strângere a mâinii
Evaluare
Forța de strângere
(kg)
Bărbați
Femei
Excelent
>64
>38
Foarte bun
56-64
34-38
Bun
52-56
30-34
Mediu
48-52
26-30
Sub medie
44-48
22-26
Slab
40-44
20-22
Foarte slab
<40
<20
Anexa VI. Echivalentul proteic al azotului total apărut normalizat (Normalized protein equivalent-nitrogen appearence - nPNA)
Principiu
La bolnavii care sunt în echilibru metabolic, diferența dintre aportul și eliminările de azot este nulă sau puțin pozitivă (0.5g azot pe zi, din cauza eliminărilor de azot neluate în calcul). În aceste condiții de echilibru metabolic, azotul total “nou apărut” în urină, fecale și dializant ( total nitrogen appearence
- TNA) este egal cu azotul din proteinele ingerate. Deoarece conținutul în azot al proteinelor este de 16%, cantitatea echivalentă de proteine ingerate ( protein equivalent
- PE) poate fi aflată din produsul:
PE
16
TNA
6.25
TNA 100
Echivalentul proteic al azotului nou apărut
( Protein equivalent of nitrogen appearance
– PNA) estimează aportul de proteine, la bolnavii cu metabolism echilibrat. Teoretic, în condiții de echilibru metabolic, rata catabolismul proteic ( Protein catabolism rate
- PCR) ar trebui să fie matematic egală echivalentul proteic al azotului nou apărut. Însă, investigarea metabolismului azotat a arătat că rata absolută a catabolismului proteic este mai mare decât degradarea proteinelor endo- și exogene din care rezultă azotul nou apărut excretat. Mai mult, pot exista pierderi de azot sub formă de compuși azotați necatabolizați (de exemplu, peptide, aminoacizi în urină sau în soluția de dializă). De aceea, terminologia acceptată în prezent este de “echivalent proteic al azotului apărut”.
PNA
trebuie
exprimată
în
raport
cu
dimensiunea
corporală,
operație
numită normalizare. Deoarece contribuția la metabolismul proteic a țesutului adipos este mică, masa corporală non-grăsoasă se corelează mai bine cu metabolismul proteic decât masa corporală totală și ar trebui folosită pentru normalizare. În locul masei corporale non- grăsoase, pot fi folosite apa totală sau volumul de distribuție a ureei (V), care au aceiași relație strânsă cu masa corporală non-găsoasă. Din considerente clinice, KDOQI recomandă ca echivalentul proteic al azotului nou apărut normalizat ( Normalized protein equivalent of nitrogen appearance
– nPNA) să se determine folosind un “surogat” al masei corporale, obținut prin împărțirea volumului de distribuție a ureei la 0.58, constantă care reprezintă fracția medie a V din masa corporală totală. De aceea, „masa corporală” folosită pentru normalizare diferă de masa corporală obținută prin cântărirea bolnavului.
Echivalentul proteic al azotului nou apărut normalizat prin masa corporală derivată din
volumul de distibuție a ureei
( Normalized protein equivalent of nitrogen appearance
– nPNA) rezultă din formula:
nPNA
PNA V / 0.58
nPNA
poate
fi
influențat
de
aportul
de
proteine
și
energie,
de
raportul anabolism/catabolism proteic și de unele medicamente (corticoizi, steroizi anabolizanți). De aceea, poate relația nPCR – aport de proteine este validă numai la bolnavii aflați în echilibru metabolic:
1.
aport de proteine și energie constant (variație mai mică de 10%);
2.
absența factorilor de stres metabolic (externi sau interni);
3.
absența tratamentelor care modifică metabolismul proteic (inițiere/oprire recentă a tratamentului cu steroizi anabolizanți, corticozi);
4.
doză constantă de hemodializă (Kt/V constant).
Tehnica determinării echivalentului proteic al azotului apărut (PNA), Kt/V, V
I.
Determinarea PNA se face:
La bolnavi în stadiile 4-5 nedializați dupa formula
nPNA (g/kg/zi)= 149.7*G/V+0.17
unde, G/V = Uv*Uc/1440V (Uv = volumul urinii in 24 ore; Uc= concentrația ureei în urina din în 24 ore)
La bolnavi hemodializați , plecând de la Kt/V:
1.
Se determină spKt/V:
a)
cu ajutorul formulei logaritmice:
spKT/V =-Ln [R-(0.08 x t)] + [4-(3.5 x R)] x UF/W
unde:
R
este raportul concentrațiilor ureei post-/predializă, t este durata ședinței de hemodializă în ore,
UF
este volumul ultrafiltrat în litri, iar
W
este masa corporală la sfârșitul ședinței de dializă în kilograme.
Metoda este dependentă de corectitudinea recoltării probelor pentru determinarea concentrațiilor ureei.
b)
modelare (asistat de calculator), două determinări ale ureei, model
single- pool , volum variabil;
c)
modelarea pe calculator a cineticii ureei ( single-pool , trei determinări ale ureei).
2.
Se determină PNA:
a)
PNA la începutul săptămânii:
C 0 /[36.3 + (5.48/(spKt/V)) + 53.5/(spKt/V)] + 0.168
b)
PNA la mijlocul săptămânii:
C 0 /[25.8 + (1.15/(spKt/V)) + 56.4/(spKt/V)] + 0.168
c)
PNA la sfârșitul săptămânii:
C 0 /[16.3 + (4.3/(spKt/V)) + 56.6/(spKt/V)] + 0.168
unde
C 0
este concentrația azotului ureic (BUN) la începutul ședinței de dializă.
Dacă există funcție renală reziduală semnificativă, C 0
trebuie corectat: C 0’ = C 0 [1 + (0.79 +(3.08/(Kt/V))Kr/V]
unde
Kr
este
clearance
-ul rezidual al ureei (mL/min),
C 0’
și
C 0
sunt concentrațiile azotului
ureic (BUN) în mg/dL, iar
V
este volumul de distribuție al ureei, exprimat în litri.
La
bolnavii
dializați
peritoneal
(formule validate numai pentru bolnavii DPCA, dar folosite pentru toți bolnavii DP):
PNA (g/zi) = 15.7 + (7.47 x UNA) PNA (g/zi) = 34.6 + (5.68 x UNA)
PNA (g/zi) = 10.76 + (0.69 x UNA + 1,64) PNA (g/zi) = 20.1 + (7.50 x UNA)
UNA
(azotul ureic apărut) este măsurat prin însumarea eliminărilor din 24 ore (urinare și prin lichidul de dializă) cu variația capitalului total de uree al organismului în perioada de observație. Deoarece variația zilnică a capitalului total de uree al organismului este neglijabilă la bolnavii DP:
UNA = [(Vd x DUN) +(Vu x UUN)]/t
unde:
Vd
și
Vu
sunt volumele de urină și de dializant în 24 ore (litri),
DUN
(concentrația azotului ureic în dializant, în g/L),
UUN
(concentrația azotului ureic în urină, în g/L) și
BUN
(concentrația azotului ureic în sânge, în g/L), iar
t
este intervalul de observație (ore).
Relația de transformare a ureei în azot ureic (BUN) este Azot ureic (mg/dL) = 0.466 x Uree (mg/dL)
II.
Determinarea nPNA, prin normalizare
KDOQI recomandă normalizarea la V/0.58 (masa corporală derivată din volumul de distribuție a ureei V, masă corporală care
diferă
de cea măsurată prin cântărirea bolnavului):
Interpretare
nPNA (g/kg/zi) = PNA/(V/0.58)
Volumul de distribuție a ureei
( V
- determinare antropometrică)
Folosirea echivalentului proteic al azotului total apărut normalizat pentru aprecierea aportului dietetic de proteine are câteva limitări notabile:
1)
Estimarea este validă numai la bolnavii aflați în echilibru al metabolismului proteic. La bolnavii hipercatabolici, nPNA va supraestima aportul real de proteine, iar la bolnavii anabolici îl va subestima.
2)
TNA și nPNA au variații ample și rapide în funcție de aportul de proteine. De aceea, o singură determinare poate fi lipsită de acuratețe.
3)
TNA subestimează aportul dietetic de proteine mare, din cauza neluării în calcul a pierderilor de azot pe alte căi (respirație, piele etc).
4)
TNA supraestimează aportul de proteine atunci când se ingeră mai puțin de 1g proteine/kg zi, între altele, din cauza hipercatabolismului endogen.
5)
Normalizarea la masa corporală poate fi sursă de eroare, atunci când bolnavii au dimensiuni corporale extreme (mai mult de 110% sau mai puțin de 90% SBW).
Limita inferioară
a nPNA este acceptabil susținută de studiile care atestă negativarea balanței azotului la bolnavi dializați atunci când nPNA este mai mic de 1g/kg zi.
Limita superioară
este încă imprecis definită. Astfel, la valori ale nPNA cuprinse între 1-
1.2 g/kg zi nivelul serinemiei s-a plafonat la 3.93g/dL și nu a mai crescut atunci când aportul a depășit 1.2g/kg zi. Dar, creșterea nPNA a fost asociată cu ameliorarea supraviețuirii la bolnavi hemodializați, bolnavii hemodializați cu nPCR cuprins între 1.24-
1.46 g/kg zi au avut șanse mai mari de supraveițuire decât cei cu nPNA<1.24g/kg zi, iar o corelație inversă între nivelul nPNA și supraviețuire a fost demonstrată recent.
În condițiile în care efectele aportului crescut de proteine (acidoză, boală osoasă renală) sunt încă insuficient de bine documentate, o limită superioară de 1.2g/kg zi pare acceptabilă.
Anexa VII. Compoziția chimică și valoarea calorică a principalelor produse alimantare Tabelul XIII. Compoziția chimică și valoarea calorică a pricipalelor produse
alimentare
Aliment
Proteine
Lipide
Hidrați de carbon
Potasi u
Fosfo r
Natriu
Energie
g*
g*
g*
mg*
mg*
mg*
kcal*
LACTATE
Lapte de vacă integral
3.5
3.5
4.5
160
114
40
65
Lapte de vacă normalizat
3.5
1.7
4.9
160
114
40
50
Lapte smântânit
3.5
0.1
5.0
160
114
40
36
Lapte bătut de vacă
3.2
2.9
5.5
181
120
120
63
Chefir
4.0
2.8
4.0
181
120
120
59
Sana
3.5
3.6
4.0
181
120
120
64
Iaurt
3.2
2.6
4.0
181
120
120
54
Brânză grasă de vacă
13.0
9.0
4.5
65
80
18
155
Brânză dietetică de vacă
18.0
0
4.0
65
80
18
90
Brânză de burduf
27.4
27.4
0.5
146
400
515
369
Telemea de oaie
18.9
24.0
1.0
146
400
515
305
Telemea de vacă
19.4
20.4
1.0
146
400
515
273
Cașcaval Dobrogea
28.6
32.4
1.0
145
400
515
423
Cașcaval Penteleu
25.0
19.0
1.0
146
400
515
283
Parmezan
31.4
25.4
0.2
150
550
700
366
Brânzeturi topite
7.0
36.0
0.9
0
100
0
366
Carne și produse din carne
Carne de vacă slabă
20.4
2.2
0
110
200
408
104
Carne de porc slabă
20.4
6.3
0
442
170
170
142
Carne de găină
21.0
6.0
0
359
160
400
142
Carne de pui de găină
20.1
10.2
0
359
160
400
177
Creier de bovine
10.5
9.0
0
327
380
195
127
Ficat de bovine
19.7
3.0
0
310
380
333
109
Rinichi de bovine
18.0
5.0
0
259
250
450
120
Inimă de bovine
17.0
4.0
0
326
130
290
107
Limbă bovine
15.7
17.6
0
230
200
133
Preparate de tip prospături: parizer, crenvurst, polonez.
13.0
26.0
0
160
150
2000
295
De tip semiafumat:
București, italian, Vânătoresc
17.0
34.6
0
510
150
1900
391
Salam de vară
20.0
47.0
0
252
150
1260
519
Cabanos
19.4
31.7
0
226
150
1050
374
Caltaboș alb
18.2
19.7
0
143
180
750
258
Șuncă presată
24.9
20.7
0
314
220
855
294
Mușchi țigănesc
21.6
26.3
0
310
220
800
333
Toba I
23.0
22.0
0
130
250
1750
299
Lebărvurst
16.8
30.1
0
160
150
2000
349
Pateu de ficat
19.6
19.5
0
195
250
1100
261
Hașeu din carne de porc
16.6
25.5
0
190
250
1000
305
Pește și produse din pește
Anghilă
15
25
0
220
200
65
294
Crap
15.9
6.3
0
310
137
50
124
Fitofag
18
1.9
0
210
177
70
91
Merluciu
20.2
0.9
0
240
173
125
91
Sardele în ulei
22.5
21.4
0
397
430
240
291
Ton
21.5
15.5
0
40
200
43
232
Heringi
18.0
10.0
0
210
177
70
167
Aliment
Proteine
Lipide
Hidrați de carbon
Potasi u
Fosfo r
Natriu
Energie
g*
g*
g*
mg*
mg*
mg*
kcal*
Macrou
22.0
10.0
0
240
173
125
183
Stavrid
21.0
3.0
0
210
170
80
114
Crap în sos tomat
10.6
6.9
4.3
310
137
50
125
Caras în sos tomat
11.5
6.2
3.4
310
130
60
118
Babușcă în sos tomat
11.1
5.6
3.4
280
200
50
112
Cod în sos tomat
14.9
1.3
2.9
180
200
120
85
Hering în sos tomat
16.2
10.4
1.8
397
430
240
170
Macrou în sos tomat
14.5
10.6
1.6
240
173
125
164
Scrumbie de Dunăre
12.4
39.1
0
260
204
130
414
File de sardine în ulei
19.3
21.6
0
300
348
100
280
Icre crap
25.0
3.0
0
400
200
900
130
Icre știucă
27.0
1.5
0
400
0
900
125
Icre negre (caviar)
26.0
15.0
0
400
178
900
246
Icre Manciuria
35.0
12.0
0
420
490
900
255
Ouă
Ou de găină integral
14
12
0.6
140
220
130
171
Galbenuș de ou de găină
16
32
0.3
120
500
50
364
Albus de ou de gaina
13
0.2
0.5
150
35
180
57
Ou de rață (circa 60g)
7
8
0.2
80
0
70
104
Legume proaspete, conserve din legume
Ardei gras verde
1.1
0.2
2.5
186
25
0
17
Ardei gras roșu
1.3
0.4
7.3
186
0
0
39
Cartofi noi
1.7
0.2
17.4
550
0
13
80
Cartofi maturi
2.0
0.15
19.0
510
45
20
88
Castraveți
1.3
0.2
2.9
170
27
15
19
Ceapă verde
1.0
0.2
3.5
270
45
65
20
Ceapă uscată
1.5
0.2
8.0
130
45
25
40
Ciuperci
5.0
0.5
2.3
470
135
12
35
Conopidă
2.8
0.3
3.9
420
60
10
30
Dovlecei
0.9
0.1
3.2
300
20
15
18
Fasole verde
2.0
0.2
5.7
275
60
10
33
Mazăre verde boabe
8.4
0.5
14.0
311
0
30
96
Morcovi
1.5
0.3
8.8
220
40
100
45
Păstârnac
1.4
0.5
15.0
380
70
20
72
Patrunjel radăcină
1.1
0.8
10.0
900
120
35
53
Tomate
1.1
0.3
3.1
310
30
25
20
Vinete
1.3
0.2
4.8
240
20
10
27
Praz
2.3
0.4
9.9
200
57
7
54
Ridichi de lună
0.6
0.1
3.8
120
25
60
19
Ridichi de iarnă
1.3
0.1
4.9
280
35
152
36
Salată verde
1.9
0.3
2.9
320
50
3.1
22
Sfeclă rosie
1.3
0.1
9.0
100
30
80
43
Spanac
3.5
0.3
2.0
700
55
70
25
Țelină rădăcini
1.4
0.3
5.9
340
35
130
33
Urzici
7.9
0.7
7.1
0
0
0
68
Usturoi
7.2
0.2
26.0
250
0
20
137
Varză albă
1.8
0.2
5.8
400
60
30
33
Varza Bruxelles
4.0
0.5
7.0
400
78
32
50
Varza roșie
1.9
0.2
5.6
250
32
32
33
Conopidă în apă (conserve sterilizate)
0.9
0
1.5
300
0
35
10
Dovleci în apă (conserve sterilizate)
1.8
0.5
2.5
120
0
0
22
Fasole verde obișnuită (conserve sterilizate)
1.1
0.4
2.5
340
28
50
18
Mazăre verde boabe
6.5
0.5
10.0
900
53
60
72
Aliment
Proteine
Lipide
Hidrați de carbon
Potasi u
Fosfo r
Natriu
Energie
g*
g*
g*
mg*
mg*
mg*
kcal*
(conserve sterilizate)
Bame în bulion (conserve sterilizate)
1.5
0.6
6.0
0
0
0
36
Ghiveci în bulion
1.4
0.5
3.7
350
0
40
26
Tomate în bulion
1.7
0.4
3.1
300
0
25
23
Vinete în bulion
1.0
0.5
1.5
300
0
20
15
Ghiveci în ulei
2.0
8.0
4.2
330
0
40
100
Tocană de legume
1.0
6.0
3.1
310
0
40
73
Bame în ulei
1.9
6.0
6.2
0
0
0
89
Bulion de tomate
3.0
0
11.6
0
50
0
62
Pastă de tomate
5.1
0
15.4
0
68
0
85
Castraveți în oțet
0.6
0
1.5
0
20
0
9
Gogosari întregi în oțet
0.7
0
3.0
0
20
0
15
Gogoșari tăiați în oțet
0.8
0
2.6
0
20
0
14
Salată de varză roșie
1.0
0
3.0
250
32
32
16
Salată de sfeclă roșie
1.0
0
8.2
100
30
80
38
Varză acră
1.2
0
3.3
350
34
1300
18
Fructe proaspete
Banană
1.3
0.6
13.4
380
30
3
66
Caise
1.0
0
13
320
25
1
57
Capșuni
1.0
1.0
9.0
160
30
2
50
Cireșe
1.0
0.3
18.0
280
20
3
81
Coacăze
1.5
0.6
10.2
275
38
3
54
Fragi de pădure
1.3
1.0
9.8
160
38
2
54
Grapefruit
0.5
0.2
6.5
230
10
2
30
Gutui
0.5
0.5
14.2
200
28
4
65
Lămâi
0.9
0.7
6.2
170
20
3
36
Mandarine
0.8
0.1
8.7
110
23
2.2
40
Macesșe
4.1
1.2
21.8
220
25
5
117
Mere
0.3
0.5
15.0
120
10
3
67
Mure
1.5
1.4
14.1
260
50
2
77
Pepeni galbeni
0.5
0.1
5.0
320
30
14
23
Pepeni verzi
0.5
0.1
5.4
270
15
8
25
Pere
1.0
1.0
16.0
130
12
3
79
Piersici
1.0
0
10.0
260
20
3
45
Portocale
0.8
0.2
10.1
200
23
4
47
Prune
0.6
0.1
21.0
300
32
3
89
Zmeură
1.0
1.0
14.0
220
29
3
71
Struguri
2.1
1.7
18.0
300
24
2
98
Vișine
1.0
0.5
14.0
290
30
3
66
Fructe deshidratate
Caise fără sâmburi
5.2
0.4
68.0
0
139
0
304
Curmale cu sâmburi
1.9
0.6
74.0
0
64
0
316
Mere
1.0
1.0
55.0
0
48
0
239
Pere
2.4
0.4
70.0
0
61
0
300
Piersici
3.0
0.6
69.4
0
125
0
302
Prune cu sâmburi
2.5
0.5
71.0
800
85
12
306
Smochine
4.3
1.3
58.0
780
111
34
267
Stafide
2.5
0.5
71.0
708
129
31
306
Sucuri naturale, compoturi
Suc natural de mere
0.09
0
17.4
120
9
1
72
Suc de pere
0.02
0
14.1
220
10
3
57
Suc de prune
0.09
0
13.7
0
0
0
56
Suc de zmeură
0.16
0
12.3
0
12
0
51
Suc de struguri
0.13
0
20.0
300
30
2
83
Suc de tomate
1.0
0
5.0
0
32
0
25
Aliment
Proteine
Lipide
Hidrați de carbon
Potasi u
Fosfo r
Natriu
Energie
g*
g*
g*
mg*
mg*
mg*
kcal*
Compot de caise
0.5
0
14.0
0
16
0
59
Compot de cireșe
0.4
0
15.5
0
0
0
65
Compot de gutui
0
0
17.0
0
0
0
70
Compot de mere
0.3
0
17.5
0
6
0
73
Compot de pere
0.2
0
20.5
0
7
0
85
Compot de piersici
0.6
0
16.1
256
20
16
68
Compot de prune
0.4
0
15.3
0
11
0
64
Compot de vișine
0.4
0
15.5
0
17
0
65
Leguminoase uscate
Fasole boabe
23.0
1.7
47.0
1500
309
60
303
Linte boabe
25.0
1.9
52.0
700
242
90
333
Mazăre boabe
21.5
1.9
53.0
1000
303
35
323
Soia
17
9
10
515
245
237
173
Pâine, produse de panificație
Pâine de grâu albă
7.5
0.4
52.0
120
87
360
247
Pâine de grâu intermediară
7.5
0.7
48.0
0
98
0
234
Pâine de grâu neagră
8.4
1.2
48.0
190
164
400
242
Pâine secară
12.4
1.7
67.7
200
256
400
344
Pâine graham
9.1
1.0
51.0
0
218
0
256
Cornuri, chifle simple
8.2
0.4
57.1
120
61
260
271
Făină de grâu extracție 75%
11.8
1.4
72
200
132
30
356
Făină de secară
8.9
1.2
74.6
0
146
0
353
Făină de porumb
9.6
1.7
72.1
300
250
10
351
Arpacaș de orz
9.5
1.5
72.0
160
236
3
348
Orez decorticat
8.1
1.2
75.5
200
150
30
354
Gris
9.4
0.9
75.9
180
101
25
358
Fulgi de ovăz
13.6
6.3
63.3
370
353
35
374
Paste făinoase obișnuite
10.9
0.6
75.6
140
97
200
360
Paste făinoase cu ou
10.2
2.2
79.1
140
156
200
386
Biscuiți
8.2
9.5
74.0
90
150
300
425
Semințe
Arahide
25.8
44.5
15.7
680
400
7
584
Alune în coajă
12.0
63.0
17.0
690
460
4
705
Măsline negre
20.0
35.0
7.2
100
92
2300
437
Măsline verzi
12.5
10.0
8.1
0
85
0
177
Nuci
21.0
59.0
3.7
450
360
4
659
Zahăr, produse zaharoase
Zahăr
0
0
100
0.5
0
0.3
410
Glucoză
0
0
78.0
0
0
0
320
Miere de albine
0.5
0.2
81.0
10
33
5
336
Amidon
0
0
83.0
0
0
0
340
Caramele cu lapte
0
0
96.0
0
0
0
394
Caramele cu fructe
1.2
6.4
83.1
0
0
0
405
Caramele cu miere
3.7
5.0
84.0
0
0
0
406
Caramele cu rom
2.7
5.4
64.0
0
0
0
323
Caramele cu lapte și malț
6.4
6.9
81.0
0
0
0
422
Dropsuri
0
0
98.5
0
0
0
403
Dropsuri cu lapte (amaro)
2.3
2.0
95.0
0
0
0
417
Drajeuri
0
0
99.0
0
0
0
405
Bomboane fondante
3.1
9.1
78.7
0
0
0
420
Bomboane ciocolată
7.0
33.8
56.3
0
0
0
574
Sirop de fructe (vișine, zmeură)
0.4
0
64.0
0
0
0
264
Gem de caise
0.65
0
58.0
0
0
0
240
Aliment
Proteine
Lipide
Hidrați de carbon
Potasi u
Fosfo r
Natriu
Energie
g*
g*
g*
mg*
mg*
mg*
kcal*
Gem de piersici
0.64
0
58.0
0
15
0
240
Gem de prune
0.62
0
59.0
0
14
0
244
Gem de zmeură
0
0
60.0
0
0
0
246
Gem de vișine
0.83
0
60.0
0
0
0
250
Gem de capșuni
0.34
0
58.0
0
10
0
239
Gem de gutui
0.35
0
58.0
0
12
0
239
Dulceață de trandafiri
0
0
68.0
0
0
0
278
Jeleu de afine
0.6
0
76.0
0
0
0
314
Jeleu de mure
0.5
0
65.0
0
0
0
269
Marmeladă amestec
0.8
0
54.0
0
12
0
225
Marmeladă extra
0.42
0
71.0
0
10
0
292
Magiun de prune
1.5
0
55.0
0
17
0
232
Ciocolata menaj
6.5
27.5
62.0
900
619
60
536
Ciocolata cu lapte
6.9
40.0
50.0
442
445
10
605
Halva din floarea soarelui
18.8
31.5
43.0
0
0
0
546
Grasimi alimentare
Smântână 20%
2.5
30.0
3.1
126
35
70
302
Smântână 30%
2.5
29.5
3.0
95
60
30
297
Unt
6.0
74.0
2.0
14
25
10
721
Ulei de floarea soarelui
0
100
0
0
0
0
930
Ulei de floarea soarelui și soia
0
100
0
0
0
0
930
Ulei soia
0
100
0
0
0
0
930
Margarină
0
82.5
0
0
12
0
767
Ulei germeni porumb
0
100
0
0
0
0
930
Alte produse
Bere blondă (100 ml)
0.5
0
2.9
33
28
5
43
1 Ceașcă de cafea (50 ml)
0
0
0
33
1
0
1
1 Ceașcă de ceai (100 ml)
0
0
0
20
60
1
0.5
Ciocolată menaj
1.9
32
64.3
471
240
250
569
Coca Cola (100 ml)
0
0
11
150
1
8
46
Gumă de mestecat cu fructe
0.1
0
78.5
8
5
0
310
Înghețată de fructe
0
0
32.6
38
26
?
134
Ketchup
2
0.3
24
600
40
1200
109
Maioneză
1.5
80
3
18
60
400
774
Muștar
6
6
6
200
190
2500
105
Parfait
2.2
4.5
27.8
99
117
?
165
Praf de cacao
21.4
19
32.4
1600
700
40
386
Vin alb demisec (100 ml)
0.1
0
2
88
8
3
70
Vin roșu sec (100 ml)
0.1
0
0.3
100
10
3
65
*Conținutul în nutrienți este exprimat în grame la 100 g de aliment
Tabelul XIV. Corespondentul în grame al porțiilor folosite în alimentație
Alimente – materii prime
Masă (g)
Pâine albă (franzelă) 1 kg, o felie întreagă
60
Chiflă 1 buc
54
Corn (normal), 1 buc.
44
Cozonac 0,5 kg, 1 felie
50
Pesmet 1 lingură
12
Pesmet 1 linguriță
4
Orez 1 lingură
20
Orez 1 linguriță
7
Gris 1 lingură
15
Gris, 1 linguriță
5
Alimente – materii prime
Masă (g)
Făină de grâu 1 lingură
15
Făină de grâu 1 linguriță
5
Amidon 1 lingură
10
Amidon 1 linguriță
4
Praf de pâine Nephropan 1 lingură
25 g
Praf de pâine Nephropan 1 linguriță
8
Fulgi de ovăz 1 lingură
15
Orez expandat 1 lingură
8
Zahăr 1 lingură
20
Zahăr 1 linguriță
7
Miere 1 lingură
30
Gem 1 lingură
40
1 buc minigem
30
Ulei 1 lingură
10
Ulei 1 linguriță
5 g
Miniunt sau minimargarină
20
Lapte de vacă 1 lingură
15
Smântână 1 lingură
30
Frișcă 1 lingură
20
Lapte condensat 1 buc
8
Cașcaval, 1 felie (mărime medie)
30
Brânză topită, 1 felie ambalată
17
Brânză topită, 1 bucată (8 triunghiuri în cutie)
25
Brânză topită, 1 bucată (6 triunghiuri în cutie)
33
Pateu de ficat mic 1 buc.
65
Crenvurști 1 buc.
60
Parizer și tipuri similare de mezeluri 1 felie subțire
15
Diferite tipuri de salam, salam de iarnă, 1 felie subțire
5
Șuncă presată 1 felie subțire
20
Mere mijlocii 1 buc.
150
Portocală mijlocie 1 buc.
150
Banană mijlocie 1 buc
100
Struguri, ciorchină mijlocie 1 buc.
200
Pere mijlocie 1 buc
150
Kiwi 1 buc.
50
Grapefruit mijlociu 1 buc.
200
Piersică mijlocie 1 buc.
150
Caisă mijlocie 1 buc.
50
Prune mari 1 buc.
50
Pepene 1 felie mijlocie
300
Pepene galben 1 felie mijlocie
150
Roșii mici 1 buc.
50
Roșii mijlocii 1 buc.
75
Ardei mic 1 buc.
30
Alimente – materii prime
Masă
Ardei mijlociu 1 buc.
50
Ridiche (de lună) 1 buc.
20
Salată căpățână 1 buc.
200
Morcov mare 1 buc
100
Morcov mic 1 buc.
50
Castravete mijlociu sau bucată de 10 cm de castravete de seră
80
Castravete murat mijlociu 1 buc.
100
Cartof mic 1 buc.
100
Cartof mediu 1 buc.
150
Cartof mare 1 buc.
200
Ceapă roșie mijlocie 1 buc.
50
Muștar 1 lingură
20
Ketchup 1 lingură
20
Alimente – materii prime
Masă (g)
Pastă de roșii 1 lingură
20
Maioneză 1 lingură
30
Ciocolată mare, (Milka, Nestlé)
100
Napolitane mărime mijlocie 1 buc.
15
Sticksuri 1 pungă
45
Bomboană 1 buc.
5
Praf de budincă 1 pungă
40
Anexa VIII. Tehnica dietei sever hipoproteice suplimentate cu cetanalogi ai acizilor aminați
Suplimentarea dietei sever hipoproteice (0,3g/kg/zi) cu ketoanalogi ai aminoacizilor esențiali la pacienții cu Boală cronică de rinichi presupune:
1.
selectarea pacienților;
2.
consilierea pacienților pentru modificarea dietei;
3.
administrarea suplimentului nutrițional;
4.
monitorizarea pacienților;
5.
analiza rezultatelor terapiei.
1.
Selectarea bolnavilor
a)
Administrarea suplimentară de cetoanalogi ai aminoacizilor esențiali se adresează pacienților cu BCR având:
-
vârstă peste 18 ani;
-
eRFG sub 25mL/min/1.73m 2 ;
-
funcție renală stabilă în ultimele 30 zile dinaintea inițierii administrării;
-
proteinurie sub 1g/zi;
-
stare de nutriție bună (SGA A/B);
-
serinemie >3g/dL;
-
complianță anticipată drept bună la dieta propusă.
b)
Suplimentarea cu cetoanalogi nu este indicată în condiții de:
-
anorexie, greață, vărsături;
-
aport caloric inadecvat;
-
funcție renală sever alterată (eRFG <5mL/min);
-
control deficitar al presiunii arteriale (>145/85mmHg);
-
perturbări ale metabolismului aminoacizilor, hipercalcemie;
-
afecțiuni co-morbide semnificative (diabet zaharat, insuficiență cardiacă, hepatopatie activă, boli digestive cu malabsorbție, inflamație/tratament antiinflamator);
-
obstrucții/infecții ale tractului urinar;
-
manifestări ale uremiei (pericardită, polineuropatie);
-
intervenții chirurgicale majore recente sau anticipate;
-
toleranță slabă la restricții dietetice.
2.
Modificarea dietei este fundamentală pentru eficiența dietei sever hipoproteice, rolul dieteticianului fiind, din acest punct de vedere, deosebit de important.
a)
Planul de asistență nutrițională trebuie realizat înainte ca bolnavul să primească suplimentul nutrițional, urmărit și modificat în funcție de condițiile medicale și socio- economice particulare ale fiecărui caz.
b)
Planul (evaluare a stării de nutriție, istoric nutrițional, preferințe ale bolnavului, prescripție nutrițională) trebuie revizuit la fiecare 3-4 luni și implementat în context multidisciplinar.
c)
Instruirea nutrițională a bolnavului trebuie să fie inițial intensivă și, ulterior, reactualizată lunar.
d)
Dieta recomandată bolnavilor cu IRC care primesc cetoanalogi ai aminoacizilor trebuie să respecte următoarele condiții:
-
să asigure un aport caloric de 30-35kcal/kg/zi;
-
să realizeze un aport proteic de 0.3g /kg/zi;
-
să nu includă proteine cu valoare biologică mare;
-
să fie adaptată obiceiurilor culinare ale bolnavilor.
3.
Administrarea cetoanalogilor aminoacizilor esențiali:
-
compoziție: preparatul conține toți aminoacizii esențiali dietei pacienților cu IRC, dintre care cinci sub forma sărurilor de calciu ale ceto- sau hidroxi-analogilor acestora;
-
acțiune: după absorbția intestinală, cetoanalogii sunt transaminați, rezultând aminoacizii corespunzători;
-
avantaje față de administrarea de aminoacizi ca atare:
reducerea suplimentară a producției de azot;
suplimentarea aportului de calciu;
-
mod de administrare: 1tb/5kg/zi;
-
interacțiune cu alte medicamente:
în asociere cu medicamente care conțin calciu - risc de hipercalcemie;
în asociere cu medicamente care formează compuși solubili cu calciul – interferă cu absorbția
intestinală
asocierea cu hidroxid de aluminiu - impune reducerea dozelor.
4.
Monitorizarea bolnavilor include urmărirea:
-
parametrilor metabolici și ai funcției renale;
-
parametrilor stării de nutriție;
-
complianței la dietă ( Tabelul XV ).
Tabelul XV. Monitorizarea bolnavilor care primesc dietă sever hipoproteică suplimentată cu cetoanalogi
Parametru
Ritm monitorizare
Parametrii funcției renale
Simptome și semne ale sindromului uremic
lunar
-
Anorexie
-
Greață, vărsături
-
Leziuni ale mucoaselor
-
Cefalee
-
Presiune arterială
-
Stare de hidratare
-
Diureză
Parametri paraclinici:
lunar
-
Uree sanguină
-
Creatininemie (eRFG)
-
Ionogramă serică: Na + , K + , Cl -
3
-
Echilibru acido-bazic: HCO
-
-
Proteinurie/creatininurie
-
Hemoglobină
-
Calcemia
-
Fosfați serici
-
Fosfatază alcalină serică
Parametrii stării de nutriție
Jurnal alimentar
săptămânal, în prima lună, apoi lunar
Parametri antropometrici
-
Masa corporală actuală
lunar
-
Înălțime
anual
-
Indice de masă corporală (IMC)
lunar
-
Circumferința brațului
trimestrial
-
Pliu cutanat tricipital (PCT)
trimestrial
-
Perimetrul masei musculare a brațului (CMMB)
trimestrial
-
Masa corporală grăsoasă (%)
trimestrial
Scor global de apreciere (SGA)
trimestrial
Parametri paraclinici
-
Albuminemie
lunar
-
Colesterol total
trimestrial
-
Trigliceride serice
trimestrial
-
Glicemie (mg/dL)
trimestrial
-
Uree urinară (nPNA)
lunar
Aprecierea complianței la dietă (nPNA, jurnal alimentar)
săptămânal în prima lună, apoi lunar
5.
Analiza rezultatelor
Urmărește realizarea obiectivelor terapeutice: limitarea declinului funcțional renal, menținerea echilibrului nutrițional și complianța la terapie. În funcție de acestea, de decide lunar dacă tratamentul continuă sau este întrerupt.
Întreruperea administrării cetoanalogilor este indicată în condițiile în care:
-
bolnavul se află într-una din situațiile menționate drept criteriu de excludere, inclusiv necesitatea de a iniția tratamentul substituiv renal;
-
apar reacții adverse la administrarea suplimentului nutrițional;
-
bolnavul refuză continuarea programului dietetic.
ANEXA nr. 4
Definirea gradelor utilizate în ghidurile de practică medicală
[Grad A]
Situații în care există dovezi științifice (analiza primară a cel puțin unui studiu prospectiv, randomizat, controlat, cu număr de subiecți suficient de mare și un
end-point
clinic relevant) că indicația diagnostică sau terapeutică este:
-
utilă, respectiv eficientă
sau, dimpotrivă,
-
inutilă, respectiv ineficientă și chiar, în unele cazuri, dăunătoare.
[Grad B]
Situații în care există dovezi științifice (analiza secundară a unor studii prospective, randomizate, controlate, cu număr de subiecți suficient de mare, sau analiza primară a unor studii caz-control de înaltă calitate sau studii randomizate cu un număr mai mic de pacienți) că indicația diagnostică sau terapeutică este:
-
utilă, respectiv eficientă
sau, dimpotrivă,
-
inutilă, respectiv ineficientă și chiar, în unele cazuri, dăunătoare.
[Grad C]
Situații în care există dovezi științifice (studii observaționale sau modele experimentale de boli renale) că indicația diagnostică sau terapeutică este:
-
utilă, respectiv eficientă
sau, dimpotrivă,
-
inutilă, respectiv ineficientă și chiar, în unele cazuri, dăunătoare.
Recomandarea 1:
Termenul “Anomaliile metabolismului mineral și osos
asociate Bolii cronice
[Grad B] de rinichi” (aMO-BCR) definește o afecțiune sistemică a metabolismului mineral și osos datorată BCR, manifestată prin una sau mai multe dintre următoarele [10]:
1.
anomalii
B iochimice ale calciului, fosfatului, parathormonului
și vitaminei D;
2.
anomalii ale
turnover -ului, mineralizării, volumului, creșterii liniare și rezistenței scheletului
O sos;
3.
C alcificări ectopice, vasculare și ale altor țesuturi moi.
Recomandarea 2:
Evaluarea anomaliilor biochimice ale aMO-BCR trebuie
realizată
[Grad A]
periodic, în dinamică, la toți bolnavii cu disfuncție renală dovedită și RFG <60mL/min/1,73m 2
[1,2].
Recomandarea 3:
Cei mai utili parametri biochimici:
[Grad C]
• în Boala cronică de rinichi stadiile 3-5 *
ar trebui considerați nivelurile serice ale 25(OH)D și 1,25(OH) 2 D, urmate de iPTH, fosfatemie și calciul ionic (preferabil prin determinare directă);
[Grad B]
• la bolnavii dializați sunt calciul ionic (preferabil prin determinare directă), fosfatemia și iPTH [2].
I.
Recomandări de abordare a bolnavilor cu anomalii ale metabolismului mineral și osos asociate Bolii cronice de rinichi
Recomandarea 4:
Frecvența
monitorizării
anomaliilor
biochimice
ale
metabolismului mineral și
[Grad C]
osos depinde de stadiul Bolii cronice de rinichi și de situația clinică (Tabelul IV) [1,14,17,18,19].
Recomandarea 5:
Radiografiile osoase [1]:
[Grad B]
• nu sunt indicate pentru evaluarea de rutină a aMO-BCR;
•
sunt utile pentru detectarea:
[Grad C]
- calcificărilor țesuturilor moi (vasculare și periarticulare); [Grad B]
- bolii osoase prin amiloidoză < 2-microglobulinică.
Recomandarea 6:
Investigațiile imagistice complementare ale scheletului
osos [1]:
[Grad B]
• nu sunt indicate de rutină;
[Grad C]
• pot fi utile în unele cazuri particulare, ghidat de situația clinică, pentru evaluarea complicațiilor osoase din BCR (fracturi și bolnavi cu factori de risc pentru osteoporoză) și pentru evaluarea indicației de paratiroidectomie.
*
În prezentul Ghid, termenul “stadiile 3-5 ale BCR” include pacienții cu RFG <60mL/min/1,73m 2
care nu fac dializă, deoarece patologia semnificativ diferită justifică abordarea diferențiată a aMO-BCR la bolnavii cu decompensare renală (BCR stadiul 5 conform clasificării K/DOQI) dializați față de cei cu RFG
<15mL/min/1,73m 2
care nu sunt încă incluși în program de dializă.
[Grad C]
Este preferată densitometria minerală osoasă măsurată prin absorbțiometrie duală a razelor X (DEXA) la nivelul radiusului sau colului femural [1,20].
Recomandarea 7:
Biopsia
osoasă
din
creasta
iliacă
(analiză
histo-
morfometrică, dublă colorație
[Grad A]
cu tetraciclină, colorație pentru aluminiu) este modalitatea diagnostică cea mai bună a tipului de boală osoasă renală [1].
[Grad B]
Nu este indicată de rutină, dar este recomandată la pacienții cu RFG <15mL/min/1,73m 2 , în următoarele situații [1,2,14]:
•
înaintea paratiroidectomiei, la bolnavii cu expunere semnificativă la aluminiu;
•
înaintea paratiroidectomiei, la diabetici cu expunere redusă/moderată la aluminiu;
•
înaintea terapiei îndelungate cu desferioxamină (mai ales în doze mari);
•
la bolnavii simptomatici cu valori intermediare ale iPTH (100- 300pg/mL);
•
la bolnavii simptomatici cu hiperfosfatemie sau hipercalcemie persistente pentru a confirma boala osoasă cu
turnover
redus (intoxicație cu aluminiu sau alte forme).
Recomandarea 8:
Explorarea
extinderii
și
consecințelor
calcificărilor
vasculare prin:
[Grad C]
• scorul de calcificare aortică (radiografia lombară de profil) și [Grad C]
• măsurarea vitezei undei pulsului
este utilă pentru aprecierea riscului de morbiditate și mortalitate la bolnavii dializați [35,36].
Recomandarea 9:
Ecografia glandelor paratiroide este indicată la bolnavii cu
BCR și
[Grad B]
hiperparatiroidism secundar sever care nu răspunde la tratamentul medical cu derivați activi ai vitaminei D timp de 3 luni [15], situație în care trebuie suspectată hiperplazia nodulară a paratiroidelor, cu indicație de paratiroidectomie.
Recomandarea 10: Tratamentul anomaliilor metabolismului mineral și osos asociate BCR are următoarele ținte:
•
fosfatemie [1,41,42,43]:
[Grad C]
-
2,7-4,6mg/dL
(0,87-1,49mmol/L)
când
RFG
este
>15mL/min/1,73m 2 ;
[Grad B]
-
3,5-5,5mg/dL
(1,13-1,78mmol/L)
când
RFG
este
<15mL/min/1,73m 2 ;
[Grad C]
•
calcemie corectată [1]:
-
în
limitele
normale
ale
laboratorului
când
RFG
>15mL/min/1,73m 2 ;
este
[Grad C]
-
8,4-9,5mg/dL
(2,1-2,37mmol/L)
când
RFG
este
<15mL/min/1,73m 2 ;
[Grad C]
• calciul ionic: 4,6-5,4mg/dL (1,15-1,35mmol/L) [1,22];
[Grad C]
• produs fosfo-calcic (Ca x P): <55mg 2 /dL 2
(4,44mmol 2 /L 2 ) [1,41,42];
Recomandarea 11:
Controlul dietetic al hiperfosfatemiei:
[Grad C]
• nu are utilitate dovedită în Boala cronică de rinichi stadiile 3- 5, situație în care poate favoriza instalarea malnutriției;
[Grad B]
• este prima măsură terapeutică indicată la bolnavii dializați. [Grad B]
Dacă fosfatemia și/sau iPTH sunt crescute peste valorile țintă
la această categorie de bolnavi, aportul de fosfați trebuie redus la 800-1000mg/zi (adaptat necesarului proteic) [1].
Recomandarea 12:
Chelatorii intestinali de fosfați sunt indicați [1]:
[Grad B]
1. în BCR stadiile 3-5 (RFG <60mL/min/1,73m 2 ), dacă fosfatemia și/sau iPTH sunt crescute peste valorile țintă corespunzătoare stadiului BCR, când
[Grad B]
• prima opțiune terapeutică sunt sărurile de calciu;
[Grad A]
2. la bolnavii dializați, dacă fosfatemia și iPTH nu pot fi controlate prin dietă, când:
[Grad C]
• pot fi utilizați de primă intenție atât chelatorii cu calciu cât și cei fără aluminiu sau calciu.
Recomandarea 13:
Chelatorii intestinali ai fosfaților cu aluminiu:
[Grad B]
• nu sunt indicați în tratamentul îndelungat al hiperfosfatemiei [48,55].
[Grad C]
• pot fi indicați pe termen scurt (4 săptămâni) în caz de hiperfosfatemie >7mg/dL necontrolabilă prin alte metode [1], în doză de 2-3g/zi [48], urmată de alți chelatori ai fosfaților [58].
Recomandarea 15: Chelatorii intestinali de fosfați fără aluminiu sau calciu sunt recomandați:
[Grad C]
• la bolnavii cu calcificări metastatice, cu episoade frecvente de
hipercalcemie sau cu boală osoasă adinamică demonstrată sau sugerată de iPTH persistent mai mic de 150pg/mL [43,44];
[Grad C]
• la bolnavii dializați cu hiperfosfatemie persistentă sub dietă corectă și săruri de calciu, în asociere cu acestea [1].
[Grad C]
•
iPTH:
- 40-110pg/mL (4,4-12,1pmol/L)
la RFG de 15-60mL/min/1,73m 2
[1];
[Grad C]
- 150-300pg/mL (16,5-33pmol/L)* la RFG mai mic de 15mL/min/1,73m 2
[1,17,44,45]
Recomandarea 14:
Sărurile de calciu:
[Grad A] [Grad B]
[Grad B] [Grad C]
•
sunt eficiente pentru reducerea fosfatemiei;
•
sunt medicamentul de elecție dintre chelatorii intestinali de fosfați [43,48,58] ;
•
nu trebuie administrate bolnavilor dializați cu hipercalcemie
>10,2mg/dL (2,54mmol/L) sau cu iPTH <150pg/mL [1];
•
doza totală de calciu elemental din chelatorii fosfaților cu calciu nu trebuie să fie >1,5g/zi [1].
Valorile țintă ale iPTH sunt stabilite pentru determinarea prin tehnici imunoradiometrice sau imunochemiluminometrice de primă generație ( Nichols Advantage Intact )
Recomandarea 16: Suplimentarea cu calciu este indicată dacă există hipocalcemie
[Grad B]
(calcemie corectată sub 8,4mg/dL [2,1mmol/L]) asociată cu [1,58,79]:
•
simptome (parestezii, semn Chvostek, bronhospasm, laringospasm, tetanie și/sau convulsii);
•
iPTH crescut peste valorile țintă recomandate pentru stadiul Bolii cronice de rinichi.
[Grad C]
Aportul total de calciu (dietetic + săruri de calciu) nu trebuie să depășească 2g calciu elemental/zi [1,58].
Recomandarea 17: Indicațiile administrării vitaminei D/derivaților săi activi sunt:
[Grad B]
• substituție hormonală (înlocuirea deficitului de vitamină D activă), ca tratament profilactic al hiperparatiroidismului secundar. Este indicat când iPTH crește peste valorile țintă recomandate pentru stadiul Bolii cronice de rinichi și când există concentrații scăzute ale 25(OH)D (<30ng/mL). Necesită doze relativ mici de vitamină D activă [1,79];
[Grad A]
• supresia farmacologică a hiperfuncției glandelor paratiroide, ca tratament al hiperparatiroidismului secundar. Necesită doze mai mari de vitamină D activă [79].
Recomandarea 18: Calcemia (preferabil calciul ionic seric, iar dacă nu este posibil - calcemia
[Grad A]
corectată), fosfatemia și nivelul iPTH seric trebuie atent monitorizate pe parcursul tratamentului cu vitamină D și derivați [1].
Recomandarea 19:
Activatorii selectivi ai receptorilor vitaminei D:
[Grad B]
• reduc eficient parathormonul seric cu risc mai mic de hipercalcemie și hiperfosfatemie față de VDRA neselectivi [106,110];
[Grad C]
• par a ameliora supraviețuirea bolnavilor dializați [8].
Pot fi recomandați pentru tratamentul hiperparatiroidismului secundar necontrolat, mai ales dacă există tendința la hipercalcemie și/sau produs fosfo-calcic crescut sub mijloacele terapeutice uzuale:
[Grad C]
- la pacienți cu BCR stadiile 3-5; [Grad B]
- la bolnavi dializați.
Recomandarea 20: Terapia cu activatori neselectivi ai receptorilor vitaminei D: [Grad C]
• nu este indicată la bolnavi cu iPTH normal sau numai ușor
crescut [19,115].
[Grad B]
• nu trebuie administrată dacă există hipercalcemie sau hiperfosfatemie [79].
Recomandarea 21: Calcimimeticele:
[Grad A]
•
sunt eficiente pentru reducerea parathormonului seric [118,119];
[Grad C] • pot fi indicate la bolnavii dializați pentru tratamentul hiperparatiroidismului secundar Bolii cronice de rinichi
Recomandarea 23: Bicarbonatul seric trebuie menținut �22mEq/L [Grad B]
(22mmol/L).
[Grad C]
Dacă este necesar, vor fi administrate și săruri alcaline [1].
Recomandarea 24: Pentru evaluarea riscului intoxicației cu aluminiu este recomandată
[ Grad C]
determinarea aluminemiei
bazale [1]:
•
cel puțin semestrial la bolnavii cu BCR stadiile 3-5 expuși (tratați cu săruri de aluminiu);
•
anual la toți bolnavii dializați;
•
semestrial la bolnavii dializați tratați cu activatori ai receptorilor vitaminei D.
[Grad B]
Testul cu desferioxamină trebuie efectuat dacă aluminemia bazală este între 60-200µg/L. La bolnavii cu expunere cunoscută la aluminiu, testul va fi efectuat și înaintea practicării paratiroidectomiei [1,16].
Recomandarea 25: Măsurile de prevenire a intoxicației cu aluminiu constau în evitarea
[Grad B]
tratamentului cu săruri de aluminiu (antiacide gastrice cu aluminiu, sucralfat, chelatori de fosfați cu aluminiu) la bolnavii cu BCR și utilizarea unui dializant cu <10µg/L aluminiu [1].
Recomandarea 26: Tratamentul intoxicației cu aluminiu trebuie aplicat tuturor bolnavilor cu
[Grad C]
aluminemie >60µg/L, cu test pozitiv la DFO și semne clinice sugestive [1].
[Grad C]
Constă în oprirea expunerii la aluminiu, creșterea eliminării prin dializă cu membrane
high-flux
și tratament cu doze mici de desferioxamină [58].
[Grad C]
Desferioxamina este contraindicată dacă aluminemia depășește 200µg/L [1].
[Grad C]
[Grad B]
necontrolat prin mijloacele terapeutice uzuale, mai ales dacă există hipercalcemie [57];
•
pot fi utilizate în monoterapie sau în asociere cu derivați ai vitaminei D și/sau chelatori intestinali de fosfați [80];
•
nu trebuie administrate la bolnavii cu calcemie sub 8,4mg/dL.
Recomandarea 22:
Evaluarea
echilibrului
acido-bazic
prin
măsurarea
[Grad C] [Grad C]
bicarbonatului seric este indicată la toți bolnavii cu BCR și RFG <60mL/min/1,73m 2 , cu următoarea periodicitate [1]:
•
cel puțin anual la bolnavii cu RFG 30-60 mL/min/1,73m 2 ;
•
cel
puțin
trimestrial
la
bolnavii
nedializați
cu
RFG
<30mL/min/1,73m 2 ;
[Grad C]
•
cel puțin lunar la bolnavii dializați.
Recomandarea 27: Rolul noilor agenți terapeutici propuși în tratamentul osteoporozei în
[Grad C]
populația
generală
(bifosfonați,
calcitonină,
hormonală estrogenică, modulatori selectivi ai
substituție receptorilor
estrogenici) nu este bine cunoscut în boala osoasă renală.
Sunt necesare studii clinice aprofundate înainte de introducerea lor în recomandările de tratament al anomaliilor metabolismului mineral și osos asociate BCR [1].
Recomandarea 28:
Durata HD nu trebuie redusă sub 4 ore/ședință de trei ori pe
[Grad B]
săptămână [47].
[Grad C] Pentru tratamentul hiperfosfatemiei poate fi indicată creșterea frecvenței ședințelor de HD [1,48, 58].
Recomandarea 29: Prescrierea concentrației calciului în dializant trebuie [Grad C]
individualizată [132]:
[Grad C]
• dializantul cu 1,5mmol/L calciu este prima opțiune la bolnavii dializați, mai ales dacă urmează tratament cu săruri de calciu sau activatori ai receptorilor vitaminei D [58,133];
[Grad C]
• dializantul cu 1,75mmol/L calciu este recomandat în prezența hipocalcemiei (calcemie corectată <8,4mg/dL), a tratamentului cu calcimimetice sau când nu sunt necesare terapia cu săruri de calciu și activatori ai receptorilor vitaminei D [80,131];
[Grad C]
• dializantul cu 1,25mmol/L calciu poate fi recomandat bolnavilor tratați cu activatori ai receptorilor vitaminei D care au tendință la hipercalcemie și, pe termen limitat, pentru tratamentul episoadelor de hipercalcemie, a scăderii iPTH sub 150pg/mL sau al bolii osoase adinamice [16,79].
[Grad C]
Monitorizarea calcemiei și a nivelului iPTH este necesară pentru elaborarea indicației de utilizare a uneia sau alteia dintre concentrațiile calciului în dializant [132].
Recomandarea 30:
Paratiroidectomia este indicată în caz de:
[Grad C]
• hipercalcemie și/sau hiperfosfatemie rezistente la tratament, în prezența iPTH mult crescut (>800pg/mL) [1,58,134];
[Grad C]
• complicații biomecanice: fracturi, ruptura tendonului mușchiului cvadriceps [58,134];
[Grad C]
• calcifilaxie [58,134];
[Grad C]
• hiperplazie nodulară a glandelor paratiroide [15].
Recomandarea 31: Calcemia, fosfatemia, concentrația plasmatică a iPTH și bicarbonatul
[Grad C]
seric trebuie monitorizate regulat după transplantul renal (Tabelul VIII) [1].
Recomandarea 32: Fosfatemia trebuie menținută la bolnavii cu transplant renal între
[Grad C]
2,5-4,5mg/dL (0,81-1,45 mmol/L).
[Grad C]
Bolnavii cu hipofosfatemie severă <1,5mg/dL (0,48mmol/L) trebuie tratați cu suplimente orale de fosfați până la atingerea valorilor țintă, iar doza trebuie redusă dacă fosfatemia crește
>4,5mg/dL.
[Grad C] În timpul administrării fosfaților, calcemia și fosfatemia trebuie măsurate săptămânal [1].
Recomandarea 33: La bolnavii cu grefă renală, tratamentul anomaliilor metabolismului mineral
[Grad C]
și osos trebuie să respecte recomandările pentru Boala cronică de rinichi (funcție de RFG) prezentate anterior [1].
Recomandarea 34: Pentru a reduce pierderea de masă osoasă și riscul necrozei avasculare:
[Grad B]
• terapia imunosupresivă post-transplant trebuie condusă cu doza minimă eficace de corticoizi [1];
[Grad C]
• doze mici de vitamină D 3
(colecalciferol 600-800UI/zi) sunt utile în scop profilactic, la bolnavii fără hipercalcemie [136].
[Grad C]
Osteodensitometria osoasă (DEXA) ar trebui efectuată în momentul transplantului și, apoi, anual în primii 2 ani, iar la bolnavii cu scor T sub -2 poate fi luată în considerare terapia cu bifosfonați [1].
II.
Baza teoretică a recomandărilor de abordare a bolnavilor cu anomalii ale metabolismului mineral și osos asociate Bolii cronice de rinichi
Premise
Anomaliile metabolismului mineral și osos apar precoce în cursul Bolii cronice de rinichi, continuă pe parcursul pierderii progresive a funcțiilor renale și pot fi influențate de intervențiile terapeutice [1].
Debutul și severitatea anomaliilor biochimice ale metabolismului mineral și osos și ale bolii osoase renale pot fi corelate cu stadiul Bolii cronice de rinichi (BCR;
Tabelul I ), respectiv cu nivelul ratei de filtrare glomerulară (RFG) [2,3]:
-
prevalența anomaliilor metabolismului mineral și osos este ridicată la RFG
60mL/min/1,73m 2 ;
-
scăderea nivelului seric al vitaminei D 3
active (calcitriol – 1,25-dihidroxi-vitamina D 3 ) apare chiar mai precoce, la RFG
80mL/min/1,73m 2 , este corelată cu valoarea estimată
a
RFG,
iar
nivelul
de
deficiență
(<22pg/mL)
este
atins
la
RFG
30mL/min/1,73m 2 ;
-
reducerea nivelului seric al calcidiolului (25-hidroxi-vitamina D 3 ), care definește insuficiența/deficiența nutrițională de vitamină D 3 , este deseori întâlnită la pacienții cu BCR, deși prevalența raportată a fost variabilă (71-84% în stadiile 3-4 ale BCR [4] și, respectiv 12% [3])
-
creșterea
nivelului
seric
al
parathormonului
(PTH)
debutează
la
RFG
60mL/min/1,73m 2 , precede hiperfosfatemia și hipocalcemia și este corelată mai degrabă cu scăderea 1,25(OH) 2 D 3
decât a 25(OH)D 3 ;
-
creșterea
semnificativă
a
fosfatemiei
apare
începând
de
la
RFG
60mL/min/1,73m 2 , dar hiperfosfatemia evidentă clinic este uzual înregistrată la RFG
30mL/min/1,73m 2 ;
-
scăderea
calcemiei
poate
să
nu
fie
evidentă
decât
la
bolnavi
cu
RFG
30mL/min/1,73m 2 .
Tabelul I. Stadializarea Bolii cronice de rinichi
(după K/DOQI [2])
Stadiu
Descriere
RFG (mL/min/1,73m 2 )
1
Afectarea rinichiului cu RFG normală sau crescută
� 90
2
Afectarea rinichiului cu RFG ușor scăzută
60-89
3
RFG moderat scăzută
30-59
4
RFG sever scăzută
15-29
5
Decompensarea rinichiului
15 sau dializă
Boala cronică de rinichi este definită drept afectarea rinichiului sau scăderea ratei de filtrare glomerulară sub 60mL/min/1,73m 2 , persistente peste 3 luni. Afectarea rinichiului este definită prin anomalii structurale sau
marker -i de afectare, inclusiv anomalii ale probelor de sânge, urină și investigațiilor imagistice renale.
Există dovezi că anomaliile metabolismului mineral și osos asociate Bolii cronice de rinichi au influențe decisive nu numai la nivel musculo-scheletic, dar și asupra calcificărilor țesuturilor moi, mai ales la nivel vascular, astfel că este mult discutat un nou concept privind interrelația dezechilibru mineral - boală osoasă - calcificări vasculare în BCR [5]. Creșterea riscului de morbiditate și mortalitate de cauză cardio-vasculară sau generală a fost asociată cu anomaliile biochimice ale metabolismului mineral și osos în numeroase studii observaționale la pacienți cu BCR dializați [6,7,8] și non-dializați [9], ceea ce susține rolul de factor de risc cardio-vascular non-tradițional al acestora. De aceea, a fost recomandată utilizarea unei terminologii mai cuprinzătoare pentru a defini sindromul
alcătuit
din
multitudinea
tulburărilor
clinice,
biochimice
și
imagistice
corelate
cu metabolismul mineral și osos în cursul Bolii cronice de rinichi.
Recomandarea 1.
Termenul “Anomaliile metabolismului mineral și osos
asociate Bolii cronice
[Grad A] de rinichi” (aMO-BCR) definește o afecțiune sistemică a metabolismului mineral și osos datorată BCR, manifestată prin una sau mai multe dintre următoarele [10]:
1.
anomalii
B iochimice ale calciului, fosfatului, parathormonului
și vitaminei D;
2.
anomalii ale
turnover -ului, mineralizării, volumului, creșterii liniare și rezistenței scheletului
O sos;
3.
C alcificări ectopice, vasculare și ale altor țesuturi moi.
Deoarece conceptul aMO-BCR este limitat la anomaliile cauzate de reducerea semnificativă
a
funcțiilor
renale,
trebuie
rezervat
numai
adulților
cu
RFG
:560mL/min/1,73m 2
și copiilor cu RFG <89mL/min/1,73m 2
[10]. A fost propusă clasificarea descriptivă a aMO-BCR pe baza prezenței sau absenței celor trei componente majore ale definiției ( Tabelul II ).
Tabelul II. Clasificarea Anomaliilor metabolismului mineral și osos asociate Bolii cronice de rinichi
(după Moe S [10])
Tip
Anomalii biochimice (B)Boală osoasă (O)Calcificări ectopice (C)
B
+
-
-
BO
+
+
-
BC
+
-
+
BOC
+
+
+
B - anomalii de laborator (ale metabolismelor calciului, fosfatului, parathormonului, fosfatazei alcaline sau vitaminei D); O - anomaliile
turnover -ului osos, mineralizării, volumului, creșterii liniare și rezistenței osului; C
- calcificări vasculare sau ale altor țesuturi moi.
Termenul de osteodistrofie renală (boală osoasă renală) trebuie utilizat exclusiv pentru patologia osoasă asociată BCR, astfel încât este numai o componentă a sindromului aMO- BCR. Este definită de alterarea morfologiei scheletului osos. Evaluarea și diagnosticul cert al bolii osoase renale necesită biopsie osoasă cu raportarea standardizată a rezultatelor [10]. Clasificarea bolii osoase renale propusă de KDIGO ( Kidney Disease: Improving Global Outcomes ) este bazată pe trei elemente histomorfometrice esențiale (
T
urnover ,
M ineralizare,
V olum), ceea ce permite o descriere utilă clinic ( Tabelul III ). Totuși, biopsia osoasă nu este indispensabilă diagnosticului clinic de aMO-BCR, fiind indicată la cazuri selecționate.
Tabelul III. Sistemul de clasificare TMV a osteodistrofiei renale
(după Moe S [10])
Turnover
Mineralizare
Volum
Scăzut
Scăzut
Normală
Normal
Normal
Anormală
Crescut
Crescut
Boala osoasă renală prin anomalii ale metabolismului mineral este clasificată în afecțiuni cu [2, 11]:
-
turnover
osos crescut și PTH crescut: osteita fibro-chistică (fibroasă) este leziunea caracteristică hiperparatiroidismului (HPTH) secundar;
-
turnover
osos redus și PTH normal/scăzut:
osteomalacia, determinată de deficitul vitaminei D, intoxicația cu aluminiu, acidoza metabolică;
boala osoasă adinamică, determinată de supresia excesivă a PTH (probabil prin tratament cu vitamina D și calciu) sau de intoxicația cu aluminiu. Alți factori precum diabetul zaharat, vârsta înaintată sau malnutriția sunt factori de risc pentru boala osoasă adinamică.
Osteita fibroasă
este caracterizată prin fibroză medulară și creșterea
turnover -ului osos, care include atât creșterea resorbției ca urmare a numărului și activității crescute a osteoclastelor cât și creșterea
formării osului cu număr crescut de osteoblaste și creșterea depunerii de osteoid. Depunerea de colagen este, însă, dezorganizată, astfel încât osteoidul este anormal, non-lamelar [11].
Osteomalacia
apare din cauza inhibării procesului de mineralizare a osului. Este caracterizată histologic de scăderea ratei de formare a osului, activitate celulară redusă cu număr scăzut de osteoblaste și osteoclaste. Rata de depunere a osteoidului este redusă, însă depășește rata de formare a osului, astfel încât rezultă acumulare de osteoid, iar procentul suprafeței trabeculare acoperită de osteoid crește [11].
Boala osoasă adinamică
este caracterizată printr-un număr redus de osteoblaste și număr normal/redus de osteoclaste. Rata de formare a osului este redusă, iar numărul locurilor de remodelare cu os nou format este mic. Mineralizarea este scăzută, dar proporțională cu reducerea ratei de depunere a osteoidului, astfel încât grosimea osului este normală. Boala osoasă adinamică este din ce în ce mai frecvent observată la bolnavii dializați (prevalență de circa 40%), în special la cei tratați prin dializă peritoneală continuă ambulatorie [11]. Nivelul plasmatic al calciului este deseori mai mare în cazul bolii osoase adinamice decât al osteitei fibroase ca urmare a capacității reduse a osului de a tampona încărcarea exogenă cu calciu. De aceea, nu este surprinzător că boala osoasă cu
turnover
scăzut a fost asociată cu un risc crescut de calcificare vasculară [12].
Boala osoasă renală mixtă
este caracterizată de asocierea în grade variabile a unor manifestări histologice de
turnover
crescut și scăzut, astfel că sunt prezente semne de osteită fibroasă și osteomalacie. Coexistă zone de activitate crescută cu fibroză peritrabeculară și osteoid non-lamelar cu zone de activitate redusă. Raportul volum osos/volum tisular este variabil [11].
În afara tulburărilor metabolismului mineral, boala osoasă în cursul Bolii cronice de rinichi poate fi produsă și prin alte mecanisme:
amiloidoza P 2 -microglobulinică
determină
leziuni
osteo-articulare
specifice
mai
ales
la
bolnavii
dializați.
Beta2- microglobulina este o polipeptidă non-glicozilată cu greutate moleculară de 11800Da metabolizată în principal la nivelul rinichiului [1]. Acumularea în timp a �2-microglobulinei (concentrația serică raportată la dializați fiind de până la 30 de ori mai mare decât normalul, adică până la 60mg/L) favorizează depunerea de amiloid alcătuit din fibrile de
�2-microglobulină în articulații și structurile periarticulare. Sub acțiunea factorilor pro- inflamatori asociați hemodializei, �2-microglobulina nativă suferă modificări structurale (de exemplu �2-microglobulina modificată de produșii finali de glicozilare avansată a fost identificată în depozitele de amiloid). Teoretic, această proteină modificată poate interveni în patogenia amiloidozei secundare dializei prin accentuarea acumulării fibrilelor datorită reducerii degradării de către proteaze, prin amplificarea formării fibrilelor de amiloid și prin stimularea
sintezei
interleukinelor
pro-inflamatorii
sau
a
unor
metalo-proteinaze matriceale. Totuși, aceste acțiuni potențiale sunt, încă, subiect de controverse [13]. Tardiv în evoluție, este posibilă depunerea sistemică în principal la nivelul tractului gastro- intestinal și cordului [1].
Evaluarea anomaliilor metabolismului mineral și osos asociate Bolii cronice de rinichi
Recomandarea 2:
Evaluarea anomaliilor biochimice ale aMO-BCR trebuie
realizată
[Grad A]
periodic, în dinamică, la toți bolnavii cu disfuncție renală dovedită și RFG <60mL/min/1,73m 2
[1,2].
Evaluarea anomaliilor biochimice (B)
Parametri biochimici ai metabolismului mineral și osos
Pentru evaluarea metabolismului mineral și osos este necesară determinarea următorilor parametri biochimici [14,15]:
1.
Calcemie:
-
calciu ionic, măsurat direct cu electrod specific, reflectă cel mai fidel modificările biologic semnificative ale calcemiei;
-
calciu seric total poate fi utilizat pentru a calcula calciul ionic în funcție de albuminemie și de bicarbonatul seric, dar aceast „surogat”al calciului ionic este imprecis [16];
2.
Fosfatemie;
3.
Fosfatază alcalină serică:
-
totală - dacă există valori crescute ale fosfatazei alcaline totale trebuie măsurate
-glutamil-transpeptidaza (pentru excluderea bolilor hepatice) și izoenzima osoasă a fosfatazei alcaline [16];
-
izoenzima osoasă (bAP) - determinare RIA;
4.
PTH intact (iPTH) seric, determinat prin metodă imunoradiometrică;
5.
25(OH)D serică;
6.
1,25(OH) 2 D serică;
7.
Aluminiul plasmatic:
-
bazal;
-
după 5mg/kg desferioxamină (test pozitiv: creștere cu
� 50 g/L față de aluminemia bazală);
8.
Feritinemie.
Recomandarea 3:
Cei mai utili parametri biochimici:
[Grad C]
• în Boala cronică de rinichi stadiile 3-5 *
ar trebui considerați nivelurile serice ale 25(OH)D și 1,25(OH) 2 D, urmate de iPTH, fosfatemie și calciul ionic (preferabil prin determinare directă);
[Grad B]
• la bolnavii dializați sunt calciul ionic (preferabil prin determinare directă), fosfatemia și iPTH [2].
Un studiu recent prospectiv, observațional, pe 1814 subiecți cu BCR stadiile 1-4 (SEEK -
Study for the Evaluation of Early Kidney disease ) a constatat reducerea nivelurilor serice ale 1,25(OH) 2 D 3 , 25(OH)D 3
și iPTH la aproximativ 30%, 12% și, respectiv, 40% dintre aceștia [3]. Scăderea 1,25(OH) 2 D 3
a fost observată din stadiul 2 al BCR, mai precoce
decât
alte
anomalii
biochimice
și
a
fost
strâns
corelată
cu
apariția hiperparatiroidismului, în timp ce nivelul iPTH nu a fost corelat cu anomaliile calcemiei și fosfatemiei. De asemenea, corelația 25(OH)D 3
cu nivelul crescut al iPTH a fost mai puțin relevantă decât cea a 1,25(OH) 2 D 3
cu iPTH [3].
*
În prezentul Ghid, termenul “stadiile 3-5 ale BCR” include pacienții cu RFG <60mL/min/1,73m 2
care nu fac dializă, deoarece patologia semnificativ diferită justifică abordarea diferențiată a aMO-BCR la bolnavii cu decompensare renală (BCR stadiul 5 conform clasificării K/DOQI) dializați față de cei cu RFG
<15mL/min/1,73m 2
care nu sunt încă incluși în program de dializă.
Datele citate sugerează utilitatea redusă a calcemiei și fosfatemiei și susțin introducerea determinării 1,25(OH) 2 D 3
în evaluarea anomaliilor metabolismului mineral și osos în stadiile 3-5 ale BCR. Principalele limitări ale utilizării curente a acesteia decurg din disponibilitatea restrânsă a tehnicii de laborator pentru determinarea vitaminei D serice și din absența unor studii prospective, intervenționale care să demonstreze semnificația clinică a nivelului 1,25(OH) 2 D 3 .
Tabelul IV. Frecvența monitorizării anomaliilor biochimice ale metabolismului mineral și osos în BCR
Situația clinică
Parametru
predializă de rutină
dializă de rutină
tratament cu
vit D
tratament cu
DFO
RFG=30-
60mL/mi n
RFG<30
ml/min
Calcemie
anual
trim. a)
lunar
a)
săpt./bilunar
c)d)
lunar
a)
Fosfatemie
anual
trim.
lunar
săpt./bilunar
d)
lunar
Fosfatază alcalină serică
anual
trim.
lunar
lunar
la 2 luni
iPTH
anual
sem.
trim.
la 3-4 săpt. /lunar
e)
la 2 luni
25(OH)D
anual
anual
-
la 6 luni f)
-
1,25(OH) 2 D
anual
anual
-
la 6 luni f)
-
Aluminemie
sem. b)
sem. b)
anual
sem.
trim.
g)
Feritinemie
sem.
sem.
trim.
trim.
la 2 luni
DFO
- desferioxamină; trim. - trimestrial; sem. - semestrial; săpt. - săptămâni.
a)
preferabil, nivelul calciului ionic seric determinat direct, când este posibil;
b)
aluminemia bazală: numai la bolnavii cu risc crescut (terapie cu chelatori de fosfați cu aluminiu);
c)
nivelul calciului ionic seric determinat direct (când nu este disponibil, va fi utilizată calcemia totală corectată);
d)
la bolnavi dializați: săptămânal în faza de inițiere a terapiei cu derivați activi de vitamină D și de ajustare a dozelor, bilunar în primele 3 luni ale terapiei de întreținere și apoi lunar; la bolnavi cu BCR stadiile 3-5: bilunar în faza de inițiere a terapiei cu derivați activi de vitamină D și de ajustare a dozelor, lunar în primele 3 luni ale terapiei de întreținere și apoi cel puțin trimestrial;
e)
la 3-4 săptămâni în faza de inițiere a terapiei și de ajustare a dozelor până la obținerea nivelului optim al iPTH cu fosfatemie și calcemie normale; lunar, pe parcursul terapiei de întreținere (dacă doza de vitamină D 3
și concentrația iPTH sunt stabile timp de 2 luni, monitorizarea iPTH poate fi efectuată trimestrial); la bolnavii cu BCR stadiile 3-5, iPTH va fi măsurat cel puțin trimestrial pe parcursul terapiei de întreținere;
f)
numai la bolnavii cu BCR stadiile 3-5 care urmează tratament pentru corectarea deficitului nutrițional al vitaminei D: după 6 luni de tratament și, apoi, anual dacă a fost obținută normalizarea 25(OH)D și 1,25(OH) 2 D serice;
Recomandarea 4:
Frecvența
monitorizării
anomaliilor
biochimice
ale
metabolismului mineral și
[Grad C]
osos depinde de stadiul Bolii cronice de rinichi și de situația clinică (Tabelul IV) [1,14,17,18,19].
g)
testul la desferioxamină trebuie practicat înaintea inițierii terapiei și trebuie repetat la o lună după terminarea curei terapeutice de 3 luni pentru evaluarea eficienței.
Frecvența monitorizării
a)
Bolnavi în predializă, fără tratament cu derivați ai vitaminei D:
parametri uzuali (calcemie, fosfatemie, fosfatază alcalină serică) – anual pentru RFG =30-60mL/min/1,73m 2 , sau la 3 luni interval pentru RFG
30mL/min/1,73m 2
[1];
parametri specifici:
-
PTH intact – anual pentru RFG =30-60mL/min/1,73m 2 , sau la 6 luni pentru RFG
30mL/min/1,73m 2
[1];
-
25(OH)D, 1,25(OH) 2 D – anual;
-
feritinemie – semestrial;
b)
bolnavi dializați, fără tratament cu derivați ai vitaminei D:
parametri uzuali (calcemie, fosfatemie, fosfatază alcalină serică) – lunar [1,14];
parametri specifici:
-
PTH intact, feritinemie – trimestrial [1,14];
-
aluminemie – anual;
c)
bolnavi în predializă sau dializați sub tratament cu derivați ai vitaminei D:
în prima lună după inițierea terapiei/modificarea dozei la bolnavi dializați vor fi determinate săptămânal calcemia (calciul ionic) și fosfatemia [17,18], iar după 3- 4 săptămâni iPTH; pentru BCR stadiile 3-5, calcemia (calciul ionic) și fosfatemia trebuie măsurate bilunar;
în faza de întreținere a tratamentului vor fi determinate:
-
calcemia (calciul ionic) și fosfatemia bilunar la dializați, respectiv lunar pentru BCR stadiile 3-5 în primele 3 luni, apoi lunar la dializați și cel putin trimestrial în predializă [1];
-
iPTH și fosfataza alcalină – lunar [14,19]; dacă doza de vitamină D și concentrația iPTH sunt stabile timp de 2 luni, monitorizarea iPTH poate fi efectuată trimestrial; la bolnavii cu BCR stadiile 3-5, iPTH va fi măsurat cel puțin trimestrial;
-
feritinemia – trimestrial;
-
25(OH)D și 1,25(OH) 2 D – numai la bolnavii cu BCR stadiile 3-5 tratați cu ergocalciferol sau colecalciferol, după 6 luni de tratament, apoi anual dacă a fost obținută corectarea deficitului nutrițional [1];
-
aluminemia – semestrial [14];
d)
bolnavi dializați sub tratament cu desferioxamină [14]:
calcemie, fosfatemie – lunar;
iPTH, fosfatază alcalină, feritinemie – la 2 luni;
aluminemie – trimestrial.
Factori
care
influențează
interpretarea
modificărilor
parametrilor
biochimici
ai metabolismului mineral și osos
Calcemia . Calciul este prezent în sânge sub trei forme [20]:
ionic (48%);
legat de proteine (40%) – proteina predominantă de legare a calciului este albumina (90%);
complexat cu diferiți anioni (12%) – fosfat, citrat, bicarbonat.
Determinarea calcemiei totale este influențată de o serie de factori precum: serinemie, ritmul circadian (trebuie recoltat dimineața,
à jeun ), staza venoasă prelungită (corect, sub 60 secunde) și poziția pacientului (valori scăzute dacă se recoltează după decubit dorsal prelungit). Pentru bolnavii cu nivel anormal al serinemiei, calcemia totală nu reflectă fidel statusul calciului, astfel încât trebuie aplicată o formulă de corecție [21,22]:
Calcemie corectată (mg/dL) = Calcemie măsurată (mg/dL) + [0,8
(4 - serinemie în g/dL)]
Calcemia corectată, deși oferă o estimare mai bună comparativ cu calciul seric total, poate da erori la circa 30% dintre cazuri față de evaluarea furnizată de calciul ionic seric. În consecință, nivelul calciului ionic este cel mai bun indicator al metabolismului calciului la un individ [20]. Determinarea calciului ionic este influențată de modificările de pH sanguin [22]. Pentru a reduce posibilele erori date de modificările de pH, sângele trebuie:
-
recoltat în condiții de repaus;
-
recoltat în seringi umplute complet sau în tuburi cu barieră de gel;
-
transportat și procesat imediat (în caz de întârziere trebuie ținut la gheață până la efectuarea determinării).
Parathormonul . O importanță deosebită în interpretarea concentrației plasmatice a PTH intact revine tehnicii de laborator utilizate. Metoda RIA inițială (cu un singur anticorp) este nespecifică, deoarece recunoaște regiunea mediană sau C-terminală a moleculei PTH, astfel încât identifică și fragmentele carboxi-terminale și mediane ale PTH, lipsite de activitatea biologică specifică hormonului intact, dar care se acumulează în insuficiența renală cronică datorită reducerii filtrării glomerulare. Sunt necesare tehnici mai specifice pentru
PTH
intact
(1-84),
precum
cele
imunoradiometrică
(IRMA)
sau imunochemiluminometrică (ICMA), cu doi anticorpi [23].
Aceste tehnici utilizează [24]:
-
un anticorp atașat unei faze solide (plastic), direcționat împotriva unui epitop din regiunea carboxi-terminală a moleculei – realizează captura hormonului din proba de plasmă;
-
un anticorp marcat (radioactiv sau cu agent chemiluminescent) îndreptat împotriva unui epitop din regiunea amino-terminală, care permite detectarea peptidelor suficient de lungi pentru a lega ambii anticorpi.
Anticorpul de detecție în tehnicile IRMA/ICMA de primă generație ( Nichols Advantage Intact ) este direcționat împotriva unui epitop localizat în secvența de aminoacizi 15-34, astfel încât identifică atât PTH-ul intact cât și fragmentele mari carboxi-terminale (în majoritate 7- 84 PTH). Valorile normale la aceste tehnici sunt între 10-65pg/mL (10-65ng/L), cu sensibilitate 1pg/mL, coeficient de variație intra-determinare 4,1-5,7% și inter-determinare 7,5-9,2% [4]. Pentru a crește specificitatea, au fost introduse tehnici noi, în care anticorpul de detecție recunoaște numai primii 6 aminoacizi ai porțiunii N-terminale ( Scantibodies, BioIntact PTH-Nichols ) ceea ce le conferă specificitate ridicată pentru molecula intactă 1-84 a PTH [24,25]. Concentrația iPTH măsurat prin tehnicile IRMA de a doua generație este cu 40-50% mai mică decât valorile obținute prin metodele din prima generație [24]. Deoarece tehnicile imunometrice de a doua generație au devenit numai recent disponibile, majoritatea studiilor care au stat la baza elaborării ghidurilor terapeutice pentru hiperparatiroidismul secundar au utilizat metodele din prima generație, iar valorile țintă recomandate ale iPTH corespund acestor metode ( Nichols Advantage Intact ). Valorile parathormonului pot fi corelate cu tipul histomorfometric al bolii osoase renale:
–
PTH intact seric între 100-300pg/mL (2-3 x N) nu este predictiv pentru gradul
turnover -ului osos la bolnavii dializați [26].
–
iPTH >300pg/mL sugerează
turnover
osos crescut. Sensibilitatea diagnosticului de
turnover
osos crescut este sporită dacă valorile izoenzimei osoase a fosfatazei alcaline sunt crescute (bAP>20ng/mL) [14].
–
iPTH
100pg/mL este asociat mai frecvent cu
turnover
osos scăzut [14,19], deși are valoare predictivă pozitivă redusă (45%) [14]. Valoarea predictivă crește dacă se asociază nivel redus al bAP ( 27U/L) [14]. De asemenea, asocierea iPTH
150pg/mL cu calcemie >10mg/dL crește sensibilitatea diagnosticului de
turnover
osos scăzut [19].
Deoarece fragmentele C-PTH tind să se acumuleze la bolnavii cu Boală cronică de rinichi și au capacitatea de a antagoniza efectele calcemic și stimulator asupra
turnover - ului osos ale iPTH, raportul 1-84 PTH/C-PTH a fost propus ca indicator diagnostic [25]:
-
un raport >1 indică
turnover
osos normal/crescut cu o sensibilitate de 100%;
-
un raport
1 indică
turnover
osos scăzut cu o sensibilitate de 87,5%.
Totuși, sunt necesare studii suplimentare pentru o concluzie definitivă privind utilitatea clinică a acestui parametru.
Vitamina D serică.
Metoda de referință pentru determinarea 25(OH)D și 1,25(OH) 2 D în ser este cromatografia lichidă de înaltă performanță (HPLC), dar dificultățile de preparare
a probelor, disponibilitatea redusă și costurile mari o fac puțin accesibilă pe scară largă. Metodele
curente
de
determinare
sunt
tehnici
imunoradiometrice
(RIA)
sau imunoenzimatice (ELISA), care au dovedit performanțe similare HPLC [27]. 25(OH)- vitamina D serică este alcătuită din 25(OH)D 2
și 25(OH)D 3 , astfel încât capacitatea metodei de laborator de a detecta ambele molecule cu potență egală a fost considerată importantă pentru acuratețe, cu toate că date recente au sugerat contribuția biologică redusă a vitaminei D 2
la om. De asemenea, 1,25(OH) 2 D serică include 1,25(OH) 2 D 2
și 1,25(OH) 2 D 3 , cu mențiunea că receptorii tisulari ai vitaminei D au afinitate preferențială pentru 1,25(OH) 2 D 3 , ceea ce explică parțial importanța biologică mai mare a acestui metabolit al vitaminei D [27]. Performanțele unora dintre kit-urile de laborator disponibile pentru determinarea vitaminelor D serice sunt prezentate în
Tabelul V .
Tabelul
V.
Performanțele
diagnostice
ale
unor
tehnici
de
laborator
pentru determinarea vitaminei D serice
(date din referințele 4 și 28)
Tehnica de laborator
Valori normale
Sensibilit ate
Specificitat e*
Coeficient de variație (%)
intra- determinare
inter- determinare
25(OH)D – RIA IDS
9-45ng/mL
1,2ng/mL
100% / 75%
5-6,1
7,3-8,2
25(OH)D
–
Ch.
Nichols
10-68ng/mL
7ng/mL
-
3,5-8,3
5,6-12,5
25(OH)D – EIA IDS
19-58ng/mL
2ng/mL
100% / 75%
5,3-6,7
4,6-8,7
1,25(OH) 2 D – RIA IDS
20-46pg/mL
3,4pg/mL
100% / 91%
9,3-10,8
9,6-13,6
1,25(OH) 2 D
–
RIA
Nichols
15-62pg/mL
2,1pg/mL
-
9-14,6
5-8
1,25(OH) 2 D – EIA IDS
16-80pg/mL
2,5pg/mL
100% / 39%
9,3-10,7
17,6-19,7
RIA
-
tehnică
imunoradiometrică
(Radioimmunoassay);
EIA
-
tehnică
imunoenzimatică (Enzymeimmunoassay); IDS - Immunodiagnostic Systems; Ch. - chemiluminescență; * - specificitatea anti- serului pentru vitamina D 3 /D 2 .
Deoarece hidroxilarea hepatică în poziția 25 a lanțului lateral al vitaminei D 3
(colecalciferol) sau D 2
(ergocalciferol) este dependentă de substrat, nu este strict reglată și nu este alterată de BCR, nivelul plasmatic al 25(OH)D este cel mai bun indicator al aportului dietetic de vitamină D [29]. În plus, are un timp de înjumătățire de circa 3 săptămâni, ceea ce permite aprecierea depozitelor de vitamină D realizate din expunere la soare și ingestie într-o perioadă mai lungă de timp [27]. Pe baza studiilor clinice care au investigat asocierea 25(OH)D serice cu creșterea iPTH și apariția anomaliilor osoase, au fost definite [1]:
deficitul sever de vitamină D – <5ng/mL;
insuficiența vitaminei D – 5-30ng/mL.
Reducerea
25(OH)D
serice
reflectă,
în
prinicpal,
insuficiența
sau
deficiența nutrițională. Alte cauze potențiale sunt: vârsta înaintată, expunerea redusă la soare, malabsorbția intestinală, pierderea urinară în proteinuriile severe (favorizată de scăderea nivelului megalinei renale, ceea ce reduce endocitoza mediată de megalină a complexului calcidiol-proteină transportoare) și reducerea fotoconversiei cutanate a 7-dehidrosterolului consecutiv intoxicației uremice [30].
Calcitriolul, forma cea mai activă a vitaminei D 3 , este sintetizată în celulele epiteliului tubular proximal, prin hidroxilare în poziția 1a a calcidiolului. Reacția este strict reglată sub acțiunea calcemiei, fosfatemiei (valorile reduse stimulează sinteza și cele crescute o reduc), parathormonului (creșterea iPTH stimulează sinteza, iar scăderea o deprimă) și a FGF-23 (creșterea FGF-23 reduce sinteza) [29]. Timpul de înjumătățire este de 4-6 ore, ceea ce limitează utilitatea clinică a determinării 1,25(OH) 2 D serice pentru caracterizarea status-ului general al vitaminei D în organism [27]. Valoarea limită a concentrației 1,25(OH) 2 D serice care definește deficitul de calcitriol a fost recent stabilită la <22pg/mL [3]. Reducerea nivelului seric al calcitriolului reflectă îndeosebi deficitul funcțional renal,
deși pot fi implicați și alți factori supresori ai activității 1a-hidroxilazei: hiperfosfatemia, hiperuricemia, acidoza metabolică, deficitul substratului (nivelul scăzut al calcidiolului) și unele toxine uremice precum xantina și hipoxantina [30]. Contribuie direct la dezvoltarea hiperparatiroidismului secundar deoarece favorizează hiperplazia glandei paratiroide și creșterea sintezei PTH ca urmare a pierderii capacității de reglare a expresiei receptorilor vitaminei D în celulele paratiroidiene [3] și indirect prin hipocalcemia consecutivă reducerii absorbției intestinale. Spre deosebire de populația generală, la bolnavii cu BCR există o corelație moderată între nivelurile serice ale 25(OH)D 3
și 1,25(OH) 2 D 3 , datorită reducerii controlului reglator asupra activității 1a-hidroxilazei pe măsura declinului funcțional renal.
Aluminiul . Valorile acceptate ale aluminiului (Al) plasmatic la bolnavii dializați sunt
20 g/L ( 0,7 mol/L) [1,14,16]. Bolnavii cu aluminemie repetat între 20-60 g/L (0,7- 2,2 mol/L) trebuie evaluați prin test la desferioxamină pentru excluderea intoxicației cu Al [16]. Bolnavii cu valori repetat peste 60 g/L (2,2 mol/L) au, deseori, intoxicație cu Al (sensibilitate 82%, specificitate 86% și valoare predictivă 76% [20]), iar testul la desferioxamină este util pentru a estima severitatea acesteia [16]. În cazul valorilor crescute ale aluminemiei, determinarea bazală trebuie repetată la 2 săptămâni după întreruperea surselor potențiale (dializant contaminat, chelatori de fosfați) [16]. Testul la desferioxamină nu trebuie practicat dacă Al seric este mai mare de 200 g/L, datorită riscului de neurotoxicitate [1]. Interpretarea răspunsului la desferioxamină depinde de statusul fierului [14,16]:
-
în caz de deficit de fier, apar creșteri importante ale aluminemiei în absența intoxicației cu Al;
-
în caz de feritinemie >1000< g/L, testul la desferioxamină poate fi fals-negativ. Testul la desferioxamină trebuie, de asemenea, corelat cu valorile iPTH [14]:
-
un test pozitiv asociat cu iPTH >650pg/mL semnifică încărcare cu Al, dar susceptibilitate redusă la boala osoasă indusă de aluminiu;
-
un test pozitiv asociat cu iPTH
650pg/mL crește probabilitatea bolii osoase induse de aluminiu, riscul fiind maxim dacă iPTH este
150pg/mL.
Valorile aluminemiei sunt sugestive pentru boala osoasă indusă de Al, însă diagnosticul cert este posibil numai prin biopsie osoasă cu colorație specifică pentru aluminiu [20].
Evaluarea anomaliilor scheletului osos (O)
Evaluarea imagistică a scheletului osos
Recomandarea 5:
Radiografiile osoase [1]:
[Grad B]
• nu sunt indicate pentru evaluarea de rutină a aMO-BCR;
•
sunt utile pentru detectarea:
[Grad C]
- calcificărilor țesuturilor moi (vasculare și periarticulare); [Grad B]
- bolii osoase prin amiloidoză < 2-microglobulinică.
Investigații radiologice
Resorbția osoasă poate fi evidențiată pe radiografiile unor segmente osoase (mai ales mâini, craniu, clavicule) în faza avansată a osteitei fibroase. Principalele semne radiologice de boală osoasă renală datorată hiperparatiroidismului includ: resorbția subperiostală, subțierea corticalei, striații corticale longitudinale, acro-osteoliza, neoostoza periostală, creșterea masei osului spongios asociată cu osteoscleroză care realizează aspectul dungat de „tricou de rugby” al corpurilor vertebrale, osteoscleroza diploei cu aspect de „sticlă mată” al craniului. Anomaliile radiologice de osteită fibroasă sunt identificate cel mai precoce și cel mai ușor pe radiografia de mâini [31].
Alte manifestări ale osteodistrofiei renale sunt asociate cu anomalii radiologice osoase sugestive [31]:
-
zonele Looser pe ramurile ischio-pubiene ale bazinului și colul femural sau pseudofracturile coastelor sugerează osteomalacie și boală osoasă indusă de aluminiu;
-
chisturile osoase (zone radiotransparente mari) în oasele carpului, humerus, oasele
șoldului și clavicule sugerează amiloidoza < 2-microglobulinică.
Cu toate acestea, numai investigațiile radiologice osoase și densitometria osoasă nu permit diferențierea formelor patogenice de boală osoasă asociată Bolii cronice de rinichi [2].
Recomandarea 6:
Investigațiile imagistice complementare ale scheletului
osos [1]:
[Grad B]
• nu sunt indicate de rutină;
[Grad C]
• pot fi utile în unele cazuri particulare, ghidat de situația clinică, pentru evaluarea complicațiilor osoase din BCR (fracturi și bolnavi cu factori de risc pentru osteoporoză) și pentru evaluarea indicației de paratiroidectomie.
[Grad C] Este preferată densitometria minerală osoasă măsurată prin absorbțiometrie duală a razelor X (DEXA) la nivelul radiusului sau colului femural [1,20].
Tehnici imagistice complementare pentru scheletul osos
Scintigrama osoasă cu Tc99m-difosfonat
evidențiază aspecte caracteristice pentru osteita fibroasă (captare difuz crescută a radiotrasorului, predominant la nivelul craniului) și pentru boala osoasă indusă de aluminiu (captare redusă a radiotrasorului în schelet asociată
cu
creșterea
captării
în
țesuturile
moi
și,
posibil,
hipercaptare
focală corespunzător zonelor Looser). Identifică precoce osteonecroza de cap femural la bolnavii cu transplant renal [31].
Osteodensitometria
osoasă
(DEXA)
la nivelul coloanei vertebrale, șoldului (col femural) și al antebrațului (radius) permite evaluarea densității minerale osoase [31]. Sunt analizate scorul T (numărul de deviații standard față de masa osoasă medie a populației tinere de referință – 30 de ani) și scorul Z (numărul de deviații standard față de masa osoasă medie a populației de aceeași vârstă, sex și rasă). Scorul T între -1 și -2,5 indică osteopenie, iar un scor T mai mic de -2,5 definește osteoporoza.
Există controverse în privința sediului unde măsurarea densității minerale osoase (DMO) oferă cele mai precise rezultate la bolnavii renali cronici. Din cauza artefactelor de determinare consecutive sclerozei osului trabecular, DMO măsurată la nivelul coloanei vertebrale lombare și radiusului ultradistal, unde predomină osul trabecular, poate avea rezultate fals-negative. În plus, la nivel spinal intervin și erori datorate calcificărilor aortei abdominale, care sunt frecvente la acești bolnavi și pot fi responsabile de corelația redusă între DMO vertebrală și riscul de fracturi constatată de unele studii la pacienții cu BCR [20]. O mai bună corelație cu riscul de fracturi a fost raportată pentru DMO măsurată în treimea medie a radiusului, unde predomină osul cortical. De aceea, unii autori sugerează drept sedii de elecție a DEXA la pacienții cu Boală cronică de rinichi antebrațul (treimea medie a radiusului) și șoldul (capul femural) [20]. Totuși, o meta-analiză recentă a șase studii observaționale cu un număr total de 683 subiecți dializați, a găsit valori semnificativ mai mici ale DMO la bolnavii cu fracturi comparativ cu cei fără fracturi pentru DEXA efectuată la nivelul coloanei lombare, radiusului (treime medie, treime distală și ultradistal), dar nu la nivelul colului femural [32].
Reiese că nu există încă suficiente dovezi pentru a putea recomanda un sediu preferențial pentru măsurarea DMO, deși opinia bazată pe potențialii factori de eroare menționați ar sugera radiusul (treime medie) și colul femural.
Echografia calcaneeană
pentru evaluarea densității minerale osoase este ușor de efectuat, nu expune pacientul la radiații și poate reprezenta o metodă de
screening
utilă pentru identificare reducerii densității minerale osoase la bolnavii dializați. Are valoare
predictivă negativă mare și pozitivă mică, astfel că subiecții cu aspect de osteoporoză la ecografia calcaneeană necesită evaluare prin DEXA [33].
Tomografia
computerizată
(TC) poate fi utilă la bolnavii cu probleme vertebrale complexe în scopul diferențierii spondilartropatiei amiloidice de spondilitele bacteriene și de condrocalcinoza discurilor intervertebrale [31].
Rezonanța magnetică nucleară
oferă informații colaterale utile prin evidențierea tumefacției țesuturilor moi în spondilite și a leziunilor active din spondilartropatia amiloidică. Poate identifica precoce osteonecroza de cap femural la bolnavii cu transplant renal [31].
Recomandarea 7:
Biopsia
osoasă
din
creasta
iliacă
(analiză
histo-
morfometrică, dublă colorație
[Grad A]
cu tetraciclină, colorație pentru aluminiu) este modalitatea diagnostică cea mai bună a tipului de boală osoasă renală [1].
[Grad B]
Nu este indicată de rutină, dar este recomandată la pacienții cu RFG <15mL/min/1,73m 2 , în următoarele situații [1,2,14]:
•
înaintea paratiroidectomiei, la bolnavii cu expunere semnificativă la aluminiu;
•
înaintea paratiroidectomiei, la diabetici cu expunere redusă/moderată la aluminiu;
•
înaintea terapiei îndelungate cu desferioxamină (mai ales în doze mari);
•
la bolnavii simptomatici cu valori intermediare ale iPTH (100- 300pg/mL);
•
la bolnavii simptomatici cu hiperfosfatemie sau hipercalcemie persistente pentru a confirma boala osoasă cu
turnover
redus (intoxicație cu aluminiu sau alte forme).
Evaluarea morfologică a scheletului osos (biopsia osoasă)
Se recoltează os trabecular din creasta iliacă. Sunt analizate: grosimea corticalei, activitatea celulară din corticală și învelișul endoosteal [34]. Presupune dublă marcare prealabilă cu tetraciclină, pentru evaluarea ratelor de formare și de mineralizare a osteoidului. Constatările trebuie cuantificate utilizând histomorfometria (vezi
Tabelul VI ). Standardizarea tehnicilor de procesare și analizare a fragmentelor prelevate este un deziderat încă nerealizat [1,34].
Tabelul
VI.
Parametri
histomorfometrici
frecvent
utilizați
în
diagnosticul osteodistrofiei renale
(după K/DOQI [1])
Parametri tridimensionali
Valori normale
1.
Volum osos/volum tisular
16-23%
2.
Grosimea osteoidului
4-20< m
3.
Suprafața osteoidului/suprafața osului
1-39%
4.
Suprafața osteoblaștilor/suprafața osului 0,2-10%
5.
Suprafața osteoclaștilor/suprafața osului0,15-1,2%
6.
Frecvența activării
0,49-0,72/an
7.
Volumul fibrozei/volumul tisular
0
8.
Timpul de mineralizare
50 zile
-
Valorile scăzute ale parametrului 1 indică osteopenie;
-
Valorile crescute ale parametrilor 2-7 indică osteită fibroasă;
-
Valori crescute ale parametrilor 2 și 8 și scăzute ale parametrului 6 indică osteomalacie;
-
Valori scăzute ale parametrilor 2-6 și absența fibrozei indică boală osoasă adinamică.
Sunt necesare și colorații speciale pentru evaluarea depozitelor osoase de aluminiu (suprafața aluminiu-pozitivă <5% este nesemnificativă, în timp ce >25% este intens pozitivă) sau a celor de amiloid (roșu de Congo, imunohistochimie). Numai pe această bază, poate fi realizată clasificarea corectă a bolii osoase renale în [1]:
•
osteită fibroasă (consecutivă hiperparatiroidismului);
•
boală osoasă renală cu leziuni mixte;
•
osteomalacie (asociată sau nu intoxicației cu aluminiu);
•
boală osoasă adinamică (asociată sau nu intoxicației cu aluminiu).
Recomandarea 8:
Explorarea
extinderii
și
consecințelor
calcificărilor
vasculare prin:
[Grad C]
• scorul de calcificare aortică (radiografia lombară de profil) și [Grad C]
• măsurarea vitezei undei pulsului
este utilă pentru aprecierea riscului de morbiditate și mortalitate la bolnavii dializați [35,36].
Evaluarea calcificărilor ectopice (C)
Calcificările ectopice, mai ales cele vasculare, sunt o componentă de bază a triadei care definește sindromul Anomaliilor metabolismului mineral și osos asociate BCR [10]. Prevalența raportată a calcificărilor vasculare la bolnavii dializați a fost de 60-80% [5].
Tomografia computerizată cu rază electronică
(EBCT) și
tomografia computerizată
helicoidală
(spiralată - MSCT) sunt două metode precise de cuantificare a calcificărilor vasculare (cu ajutorul scorului Agatston care este calculat ca un produs între aria plăcii și coeficientul de densitate). Dezavantajele lor constau în disponibilitatea redusă, costul ridicat și imposibilitatea de a localiza calcificările în peretele arterial (în medie sau intimă) [5]. Sunt recomandate preferențial pentru desfășurarea studiilor clinice prospective longitudinale [37].
Explorarea radiologică uzuală
este o metodă semicantitativă care permite evaluarea prevalenței calcificărilor vasculare și, într-o oarecare măsură, diferențierea celor mediale de calcificările intimei. Este recomandată pentru evaluarea aMO-BCR în practica medicală curentă la pacienții cu BCR [37]. Pot fi utilizate radiografii plane de bazin, mâini sau coloană lombară de profil, pe baza cărora sunt calculate scoruri de calcificare.
De exemplu,
Adragao
și col au propus un scor de calcificare al arterelor musculare (iliace, femurale, radiale și digitale), unde este mai probabilă calcificarea liniară a mediei, utilizând radiografia de bazin antero-posterioară și radiografia de mâini [35]. Ambele radiografii au fost împărțite în câte patru cadrane printr-o linie verticală mediană (trasată prin apofizele spinoase, respectiv linia de delimitare a celor două mâini) și câte o linie orizontală
trasată
prin
extremitatea
superioară
a
capului
femural,
respectiv
prin extremitatea superioară a metacarpienelor. Prezența calcificărilor liniare în fiecare cadran a fost notată cu 1, iar absența acestora cu 0. Suma tuturor cadranelor a furnizat scorul final, care putea varia de la 0 la 8. Într-un studiu observațional prospectiv cu durată de 37 luni, autorii au constatat că scorul 23 este factor predictiv independent al mortalității cardio-vasculare, al spitalizărilor de cauză cardio-vasculară și al evenimentelor cardio- vasculare non-fatale la bolnavii dializați [35].
Scorul de calcificare aortică obținut printr-o radiografie lombară de profil a fost, de asemenea, demonstrat a avea valoare diagnostică și prognostică în populația dializată. Scorul este calculat prin sumarea punctelor atribuite pentru calcificările pereților anterior și posterior ai aortei abdominale situate în dreptul primelor 4 vertebre lombare: prezența și extinderea calcificării este evaluată separat pentru peretele anterior și, respectiv posterior al aortei, în dreptul fiecărui corp vertebral L1-L4 și este cuantificată între 0-3 [38]:
0 – absența calcificării;
1 – calcificare mică (pe o lungime mai mică de o treime din corpul vertebral);
2 – calcificare moderată (pe o lungime între 1/3 și 2/3 din corpul vertebral);
3 – calcificare extinsă (pe o lungime mai mare de două treimi din corpul vertebral).
Scorul de calcificare aortică astfel calculat poate varia între 0 și 24, scorul maxim pentru segmentul aortei corespunzător fiecărui corp vertebral fiind 6 (3 pentru peretele anterior și 3 pentru cel posterior). Recent, a fost demonstrat că prezența calcificărilor aortice este asociată cu creșterea riscului de mortalitate cardio-vasculară și de orice cauză la bolnavii dializați [36].
Explorarea
ecografică
permite,
de
asemenea,
o
evaluare
semicantitativă. Ecocardiografia poate evidenția calcificările valvulare, iar ecografia Doppler a arterelor mari (carotide) poate evalua severitatea calcificărilor vasculare.
Atât explorarea radiologică uzuală cât și cea ecografică au sensibilitate relativ redusă, dar sunt utile pentru identificarea calcificărilor vasculare în practica medicală curentă [5].
Tonometria de aplanare
permite o estimare indirectă a extinderii calcificărilor arterelor mari prin evidențierea consecințelor acesteia: creșterea presiunii și vitezei undei pulsului ca urmare a scăderii elasticității și complianței arteriale. Creșterea vitezei undei pulsului (PWV) este un indicator al rigidității vasculare consecutivă calcificărilor vasculare după cum reiese și din demonstrarea corelației existente între aceste anomalii [39]. A fost raportată drept factor predictiv independent al mortalității la bolnavii dializați [5]. Reproductibilitatea metodei este foarte bună [40], ceea ce permite utilizarea sa atât în evaluarea curentă a bolnavilor dializați cât și în studii clinice prospective.
Recomandarea 9:
Ecografia glandelor paratiroide este indicată la bolnavii cu
BCR și
[Grad B]
hiperparatiroidism secundar sever care nu răspunde la tratamentul medical cu derivați activi ai vitaminei D timp de 3 luni [15], situație în care trebuie suspectată hiperplazia nodulară a paratiroidelor, cu indicație de paratiroidectomie.
Evaluarea imagistică a glandelor paratiroide
Ecografia
este cea mai simplă și mai utilă metodă de apreciere a dimensiunilor și formei glandelor paratiroide, elemente care sunt corelate cu prezența hiperplaziei nodulare [15]. Deși la dimensiuni mai mari de 1cm ale glandelor răspunsul la terapia medicală a hiperparatiroidismului este puțin probabil, nu există în prezent dovezi certe care să susțină indicația de paratiroidectomie atunci când paratiroidele au diametrul >1cm.
Ecografia Doppler color furnizează, în plus, informații despre vascularizația glandelor paratiroide ceea ce poate indica prezența hiperplaziei nodulare (sugerată de vascularizația bogată în interiorul glandei).
Alte tehnici imagistice pentru evaluarea glandelor paratiroide nu sunt recomandate de rutină înaintea paratiroidectomiei. Dacă postoperator persistă semne de hiperparatiroidism sau acestea reapar la distanță în timp după intervenție, trebuie suspectată existența unor glande paratiroide ectopice, supranumerare, a căror vizualizare necesită
tomografie
computerizată, rezonanță magnetică nucleară, scintigrafie
sau
arteriografie selectivă
[15,31].
Obiectivele tratamentului anomaliilor metabolismului mineral și osos asociate
Bolii cronice de rinichi
Recomandarea 10: Tratamentul anomaliilor metabolismului mineral și osos asociate BCR are următoarele ținte:
•
fosfatemie [1,41,42,43]:
[Grad C]
-
2,7-4,6mg/dL
(0,87-1,49mmol/L)
când
RFG
este
>15mL/min/1,73m 2 ;
[Grad B]
-
3,5-5,5mg/dL
(1,13-1,78mmol/L)
când
RFG
este
<15mL/min/1,73m 2 ;
[Grad C]
•
calcemie corectată [1]:
-
în
limitele
normale
ale
laboratorului
când
RFG
>15mL/min/1,73m 2 ;
este
[Grad C]
-
8,4-9,5mg/dL
(2,1-2,37mmol/L)
când
RFG
este
<15mL/min/1,73m 2 ;
[Grad C]
• calciul ionic: 4,6-5,4mg/dL (1,15-1,35mmol/L) [1,22];
[Grad C]
• produs fosfo-calcic (Ca x P): <55mg 2 /dL 2
(4,44mmol 2 /L 2 ) [1,41,42];
•
iPTH:
[Grad C]
- 40-110pg/mL (4,4-12,1pmol/L)
la RFG de 15-60mL/min/1,73m 2
[1];
[Grad C]
- 150-300pg/mL (16,5-33pmol/L)* la RFG mai mic de 15mL/min/1,73m 2
[1,17,44,45]
Impactul anomaliilor metabolismului mineral și osos asupra supraviețuirii și calității vieții pacienților cu Boală cronică de rinichi este considerabil. O analiză retrospectivă a unei populații de peste 40000 bolnavi hemodializați a arătat o contribuție semnificativ mai mare la riscul de deces a anomaliilor multiple ale metabolismului mineral și osos definite prin hiperfosfatemie 25mg/dL, hipercalcemie 210mg/dL și iPTH 2600pg/mL (17,5%) față de alți potențiali factori de risc modificabili, precum anemia (<11g/dL) sau dializa ineficientă (URR<65%), care au contribuit cu 11,3% și, respectiv, 5,1% [6].
Ca
urmare,
corectarea
anomaliilor
metabolismului
mineral
și
osos
urmărește reducerea morbidității și mortalității asociate acestora. Susținerea bazată pe dovezi a valorilor recomandate pentru parametrii biochimici ai metabolismului mineral și osos provine, în majoritate, din studii populaționale cu caracter observațional retrospectiv, care au
raportat
asocieri
cu
riscul
de
deces
sau
îmbolnăviri.
Lipsesc
studii
clinice intervenționale, controlate, care să demonstreze ameliorarea supraviețuirii sau reducerea riscului de morbiditate consecutiv menținerii unui parametru de laborator între anumite valori, astfel încât nu există date certe privind o relație de cauzalitate. Mai mult, există puține studii observaționale de cohortă în populația cu BCR înaintea inițierii dializei. De aceea, gradul de importanță a dovezilor științifice rămâne, în majoritate, la nivelul C, mai ales pentru stadiile 3-5 ale BCR.
Noi studii epidemiologice susțin, cel puțin parțial, limitele recomandate de către grupurile de experți. Nivelul seric al fosfatului a fost asociat cu creșterea incidenței bolilor cardio-vasculare
în
populația
generală
fără
BCR
sau
afectare
cardio-vasculară preexistentă, într-o manieră liniară, la valori peste 3,5mg/dL riscul cardio-vascular fiind cu 55% mai mare [46]. O asociere similară a fost raportată pentru produsul fosfo-calcic, dar nu pentru calcemie [46]. Creșterea semnificativă a riscului de mortalitate în asociere cu fosfatemia >3,5mg/dL (valoare situată în intervalul de normalitate) a fost găsită și într-o
Valorile țintă ale iPTH sunt stabilite pentru determinarea prin tehnici imunoradiometrice sau imunochemiluminometrice de primă generație ( Nichols Advantage Intact )
populație de pacienți cu BCR non-dializați [9]. La bolnavii dializați, riscul relativ de deces într-un studiu cuprinzând peste patruzeci de mii de subiecți a fost semnificativ mai mare odată cu creșterea fosfatemiei >6mg/dL sau scăderea acesteia <3mg/dL, cu creșterea nivelului iPTH >600pg/mL și la valori ale calcemiei (corectate sau nu) peste 9,5mg/dL [6]. Într-un model dependent de timp, care a analizat relația dintre media trimestrială a parametrilor metabolismului mineral și riscul relativ de mortalitate după ajustare pentru administrarea vitaminei D, malnutriție și inflamație, creșterea riscului de deces a fost semnalată pentru calcemie <8,5 și >10,5mg/dL, parathormon seric <150pg/mL și pentru fosfatemie <3 sau >6,99mg/dL [8].
Deși unele valori raportate în studiile observaționale recente sunt diferite față de cele propuse în ghidurile publicate, în absența unor studii terapeutice randomizate și controlate, care să demonstreze cauzalitatea, este prematură modificarea limitelor deja recomandate pentru parametrii biochimici ai metabolismului mineral și osos în Boala cronică de rinichi.
Evoluția recentă a metodelor de determinare a iPTH poate influența țintele terapeutice recomandate. Metodele curente se bazează pe tehnica de prima generație, cu anticorp care recunoaște aminoacizii 15-34 ai moleculei, astfel încât nu discriminează fragmentele 7-84 ale PTH de molecula intactă 1-84, responsabilă de activitatea biologică. De aceea, este recomandat ca laboratoratoarele de analize medicale să precizeze pe buletinul cu rezultate tehnica utilizată și limitele normale pentru dozarea iPTH, iar interpretarea încadrării unui bolnav în limitele recomandate de ghiduri să țină cont de aceasta. Deoarece valorile normale ale metodelor Nichols de a doua generație (cu anticorp împotriva aminoacizilor 1-6) sunt în jur de 7-36pg/mL [1], dar există o variabilitate notabilă între metode și laboratoare, valorile recomandate ale iPTH ar putea fi exprimate în funcție de limitele de referință ale tehnicii de laborator ( Opinie ):
pentru BCR stadiile 3-5 ar fi indicat iPTH <1,5-2 x limita superioară a normalului;
pentru bolnavii dializați ar fi indicat iPTH între 2,5-4,5 x limita superioară a normalului.
Mijloacele terapeutice în anomaliile metabolismului mineral și osos asociate
Bolii cronice de rinichi
Restricția dietetică de fosfați
Recomandarea 11:
Controlul dietetic al hiperfosfatemiei:
[Grad C]
• nu are utilitate dovedită în Boala cronică de rinichi stadiile 3- 5, situație în care poate favoriza instalarea malnutriției;
[Grad B]
• este prima măsură terapeutică indicată la bolnavii dializați. [Grad B]
Dacă fosfatemia și/sau iPTH sunt crescute peste valorile țintă
la această categorie de bolnavi, aportul de fosfați trebuie redus la 800-1000mg/zi (adaptat necesarului proteic) [1].
Are eficacitate moderată datorită complianței inegale a bolnavilor și datorită faptului că secțiile de nefrologie și dializă nu sunt, de obicei, încadrate cu dieteticieni [47,48].
În BCR stadiile 3-5 (în predializă), recomandarea dietei sărace în fosfați pentru corectarea hiperfosfatemiei a fost propusă de ghidul K/DOQI (“aportul dietetic de fosfați trebuie restrâns la 800-1000mg/zi, adaptat nevoilor proteice în stadiile 3-5 ale BCR când fosfatemia este >4,6mg/dL” [1])și de ghidul Australian CARI (“restricția dietetică de fosfați este utilă în asociere cu carbonatul de calciu, dar trebuie asigurat un aport proteic de 0,8- 1mg/kg
pe
zi”
[49]).
Totuși,
dovezile
științifice
pentru
această
recomandare
par insuficiente. Din studiul MDRD ( Modification of Diet in Renal Disease ) reiese că dieta hipoproteică (surogat al restricției aportului de fosfați) nu a încetinit semnificativ declinul ratei de filtrare glomerulară după 2 ani de urmărire, iar un alt studiu a demonstrat că dieta hipoproteică intensivă la un grup de pacienți cu BCR stadiul 4 a avut o influență minoră asupra fosfatemiei, care a scăzut după 3 luni de intervenție cu numai 0,3mg/dL [50]. Alimentele bogate în proteine de origine animală nu sunt unica sursă de fosfați ingerați. O cantitate apreciabilă provine din aditivii alimentari (până la 1000mg/zi) și din suplimentele dietetice [51]. De aceea, poate fi recomandată evitarea alimentelor conservate și preparate industrial cu aditivi alimentari în scopul scăderii aportului dietetic de fosfați, fără a reduce concomitent aportul proteic. Din păcate, conținutul în fosfat ca aditiv alimentar nu este menționat în mod obișnuit pe eticheta alimentelor comercializate, astfel că alimentele bogate în fosfați sunt greu de identificat.
La bolnavii dializați, la care diureza reziduală este adesea absentă și capacitatea de epurare prin dializă este limitată, controlul fosfatemiei cu celelalte metode terapeutice nu poate fi obținut în absența restricției dietetice de fosfați [21,52,53]. Alimentele cu conținut crescut de fosfați cuprind [53,54]: carnea (mai ales vițel, vânat, viscere,
paté ), pește (hering, sardină, macrou, scrumbie, scoici, creveți, pastă de pește), produse lactate (lapte praf, lapte condensat, brânză cedar, brânză topită, iaurt, înghețată), cereale (musli), pâine integrală, tărâțe, produse de soia, nuci, alune, semințe, ciocolată, băuturi răcoritoare acidulate de tip Coca Cola, Pepsi Cola, bere (vezi
Anexa 2 ,
Tabelul XI ).
Dieta săracă în fosfați implică o dietă hipoproteică, iar restricțiile foarte severe trebuie evitate pentru a nu favoriza malnutriția [55]. Este indicată o dietă cu 1-1,2g proteine/kg pe zi la bolnavii hemodializați [41,47]. Trebuie menționat că alimente proteice cu valoare nutrițională echivalentă au un conținut diferit de fosfat. De aici rezultă necesitatea individualizării dietei hipoproteice pentru a asigura aportul proteic și energetic adecvat, însă cu nivelul cel mai redus de fosfat [47]. În acest sens, sunt de preferat alimentele cu un raport între conținutul în fosfat (mg)/conținut în proteine (g) sub 12, sunt acceptabile cele cu raport fosfat/proteine 13-17 și trebuie evitate alimentele cu acest raport peste 17 [53]. Câteva exemple de alimente cu raport fosfat/proteine sub 17 sunt [54]: piept de pui, curcan, ton, șuncă, ouă, cremvurști, brânză de vaci, orez, fulgi de porumb, citrice, afine, căpșuni, pepene verde ( Anexa 2 ,
Tabelul XI ).
Recent, în Germania, Austria și Elveția a fost introdus la pacienții dializați un program de autocontrol al tratamentului hiperfosfatemiei, care constă în educarea bolnavilor pentru a recunoaște conținutul în fosfați al alimentelor uzuale și a-și ajusta doza de chelatori intestinali ai fosfaților în concordanță cu cantitatea de fosfați ingerată la o masă ( Phosphate Education Program
– PEP) [51,56]. Pentru a facilita învățarea conținutului în fosfați, alimentele au fost grupate pe clase cu cantitate asemănătoare și au fost descrise prin “unitatea de fosfat” (PU), care corespunde unei cantități de 100mg fosfat/porție (de exemplu, 150g din orice carne = 3PU, iar 150g din orice pește = 4PU) (vezi
Anexa 2, Tabelul XII ). După estimarea conținutului în PU al prânzului, doza de chelator va fi ajustată de către pacient, pe baza raportului chelator/PU prescris de către medic, în general 1 tabletă/1-2PU. Acest raport este titrat individual, prin măsurători repetate ale fosfatemiei înaintea ședinței de dializă și ajustarea repetată până la atingerea valorilor țintă ale fosfatemiei [51,56].
Chelatorii de fosfați
Recomandarea 12:
Chelatorii intestinali de fosfați sunt indicați [1]:
[Grad B]
1. în BCR stadiile 3-5 (RFG <60mL/min/1,73m 2 ), dacă fosfatemia și/sau iPTH sunt crescute peste valorile țintă corespunzătoare stadiului BCR, când
[Grad B]
• prima opțiune terapeutică sunt sărurile de calciu;
[Grad A]
2. la bolnavii dializați, dacă fosfatemia și iPTH nu pot fi controlate prin dietă, când:
[Grad C]
• pot fi utilizați de primă intenție atât chelatorii cu calciu cât și cei fără aluminiu sau calciu.
Numeroase studii clinice prospective, controlate, cu peste 1000 de subiecți au evaluat eficacitatea chelatorilor intestinali de fosfați la bolnavii dializați, însă nu și la cei în predializă. Toate au demonstrat reducerea fosfatemiei sub tratamentul investigat: carbonat de calciu, acetat de calciu, hidroxid de aluminiu, gluconat de calciu, ketoglutarat de calciu, carbonat de magneziu, sevelamer hidroclorid, lanthanum carbonat [1,57].
Prescrierea chelatorilor intestinali de fosfați trebuie individualizată.
Trebuie administrați în timpul meselor sau cu 10-15 minute înainte de masă (preferabil imediat după masă decât înainte, pentru a nu afecta apetitul) [58]. Doza trebuie adaptată conținutului în fosfat al alimentelor ingerate (nu este recomandabilă prescrierea a trei doze egale în cursul zilei, deoarece numai una sau două dintre mese conțin suficient fosfat pentru a justifica administrarea chelatorilor de fosfați) [47,58] și, uneori, gustările dintre mese pot furniza o cantitate semnificativă de fosfați [56]. În acest context, utilizarea conceptului de unitate de fosfat și ajustarea dozelor de chelator intestinal al fosfaților de către pacient (PEP) poate ameliora eficiența tratamentului.
Deoarece pot influența și absorbția altor medicamente, este indicat un interval de cel puțin 1,5 ore între administrarea chelatorilor de fosfați și alte medicamente.
Chelatori de fosfați cu aluminiu
Au eficacitate ridicată, independentă de pH [47,48,58,59].
Aluminiul absorbit este eliminat din organism predominant pe cale renală, ceea ce duce la riscul acumulării sistemice în prezența deficitului funcțional renal sever. Au fost raportate
cazuri
de
anemie
microcitară,
osteomalacie,
encefalopatie
și
demență consecutiv utilizării sărurilor de aluminiu [59,60]. Datorită riscului de intoxicație cu aluminiu, administrarea lor a fost drastic limitată, fiind indicată numai pe termen scurt, la bolnavii care nu au răspuns la alte mijloace terapeutice de reducere a fosfaților [1,59].
Recomandarea 13:
Chelatorii intestinali ai fosfaților cu aluminiu:
[Grad B]
• nu sunt indicați în tratamentul îndelungat al hiperfosfatemiei [48,55].
[Grad C]
• pot fi indicați pe termen scurt (4 săptămâni) în caz de hiperfosfatemie >7mg/dL necontrolabilă prin alte metode [1], în doză de 2-3g/zi [48], urmată de alți chelatori ai fosfaților [58].
Recomandarea 14:
Sărurile de calciu:
[Grad A] [Grad B]
[Grad B] [Grad C]
•
sunt eficiente pentru reducerea fosfatemiei;
•
sunt medicamentul de elecție dintre chelatorii intestinali de fosfați [43,48,58] ;
•
nu trebuie administrate bolnavilor dializați cu hipercalcemie
>10,2mg/dL (2,54mmol/L) sau cu iPTH <150pg/mL [1];
•
doza totală de calciu elemental din chelatorii fosfaților cu calciu nu trebuie să fie >1,5g/zi [1].
Săruri de calciu
Au eficacitate mai redusă comparativ cu sărurile de aluminiu deoarece au afinitate mai mică pentru fosfat [47,59]. De aceea, necesită administrarea unui număr mare de tablete pentru a obține un control satisfăcător al fosfatemiei, ceea ce scade complianța bolnavilor și crește cantitatea de calciu absorbită [3].
Sunt frecvent utilizate
carbonatul și acetatul de calciu . Acetatul de calciu are o capacitate de legare a fosfatului de 1,04±0,11mg fosfat/mg de calciu absorbit, aproape dublă față de cea a carbonatului de calciu care leagă 0,57±0,15mg fosfat/mg de calciu absorbit [54]. Totuși, deoarece carbonatul de calciu conține 40% calciu elemental, iar acetatul de calciu 25% calciu elemental, doza totală necesară controlului hiperfosfatemiei este similară pentru cele două săruri de calciu [54]. Doza indicată este de 3-6g/zi pentru ambele preparate [47,48,54,58]. Deși au fost prescrise până la 10-15g/zi [45,58], depășirea dozei de 6g/zi este grevată de riscul reacțiilor adverse (episoade de hipercalcemie, apariția calcificărilor vasculare), cel puțin când se asociază cu vitamina D [48,58].
Întrucât acetatul de calciu are o afinitate mai mare pentru fosfatul din dietă și furnizează cu 50% mai puțin calciu absorbabil decât carbonatul de calciu, pare relativ mai eficient decât acesta [43,61]. Totuși, nu au fost evidențiate diferențe semnificative din punct de vedere al prevalenței hipercalcemiei între cele două preparate [45]. Eficacitatea CaCO 3
drept chelator intestinal de fosfați este dependentă de pH-ul gastric (scade pe măsura creșterii de pH), astfel încât asocierea cu antisecretoriile gastrice îi reduce eficiența. Din același motiv, administrarea imediat înaintea mesei îi crește capacitatea de legare a fosfatului la un nivel asemănător acetatului de calciu [54].
Utilizarea
citratului
de
calciu
este contraindicată deoarece favorizează absorbția intestinală de aluminiu [48,58] ( Anexa 2 ,
Tabelul XIII ).
Rezultatele unor meta-analize au sugerat că acetatul de calciu are eficacitate superioară altor chelatori intestinali de fosfați (inclusiv la comparația directă cu carbonatul de calciu – 4 studii), iar episoadele de hipercalcemie sunt mai des observate pe parcursul tratamentului cu carbonat de calciu față de alte preparate [1]. Cu toate acestea, datele disponibile până în prezent nu permit recomandarea fermă a unuia sau altuia dintre cele două preparate de săruri de calciu.
Sărurile de calciu și magneziu (acetat de calciu + carbonat de magneziu, carbonat de calciu + carbonat de magneziu) au o capacitate mai mare de legare a fosfaților decât sărurile calciului , din cauza ionilor de magneziu. Un studiu recent a demonstrat non- inferioritatea
asocierii
acetat
de
calciu+carbonat
de
magneziu
față
de
sevelamer hidrocloric în a menține în limite terapeutice a parametrilor metabolismului fosfo-calcic pe termen scurt la bolanvi hemodializați , cu menținerea magnezemiei în limite de siguranță.
Deoarece preparatele combinate permit reducerea aportului de calciu, magneziul are și alte efecte favorabile (ameliorarea disfuncției endoteliale)
și au un profil cost eficiență superior chelatorilor non-calcici, sărurile mixte de calciu și magneziu reprezintă o alternativă terapeutică viabilă la sărurile de calciu. Condiția este posibilitatea de a monitoriza magneziemia și de a utiliza o soluție de dializă cu o concentrație de 0,5 mmol/L magneziu.
Chelatori de fosfați fără aluminiu sau calciu
Recomandarea 15: Chelatorii intestinali de fosfați fără aluminiu sau calciu sunt recomandați:
[Grad C]
• la bolnavii cu calcificări metastatice, cu episoade frecvente de
hipercalcemie sau cu boală osoasă adinamică demonstrată sau sugerată de iPTH persistent mai mic de 150pg/mL [43,44];
[Grad C]
• la bolnavii dializați cu hiperfosfatemie persistentă sub dietă corectă și săruri de calciu, în asociere cu acestea [1].
Chelatorii de fosfați cu calciu, administrați ca primă opțiune terapeutică pacienților cu BCR, sunt eficienți în doze relativ mari, ceea ce amplifică riscul de hipercalcemie și calcificări vasculare [47,52]. Aceste reacții adverse sunt mai frecvente când doza zilnică depășește 3g carbonat de calciu [47], precum și la bolnavii care urmează tratament simultan cu derivați activi ai vitaminei D 3
[52,58]. Studii experimentale au susținut implicarea calciului în mecanismul molecular al calcificărilor vasculare, independent sau în asociere cu fosfatul [59]. Mai mult, a fost raportată o creștere a riscului relativ de deces cu 16% pe an pentru fiecare 1mg/dL creștere a concentrației calciului seric într-o cohortă de bolnavi hemodializați [6]. Alte studii au corelat progresia calcificărilor vasculare de “încărcarea” cu calciu estimată indirect prin doza prescrisă de chelatori de fosfați cu calciu, mai ales în prezența bolii osoase cu
turnover
scăzut [12,62].
Chelatorii de fosfați fără aluminiu sau calciu au fost introduși în terapie pentru a evita riscurile intoxicației cu aluminiu și ale calcificărilor tisulare. Nu sunt aprobați pentru administrare în populația pediatrică.
Sevelamer hidroclorid
(poli-alilamin-hidroclorid) este o rășină (polimer cationic) non- absorbabilă cu greutate moleculară mare, care are o capacitate de legare a fosfatului intestinal aproximativ echivalentă cu cea a carbonatului de calciu, însă incidența hipercalcemiei și a calcificărilor vasculare este semnificativ mai mică [63,64,65]. În studii experimentale pe animale a fost evidențiată capacitatea de a lega 80mg fosfat
per
1g sevelamer [1]. Studii clinice randomizate au constatat că la bolnavii dializați, incidenți sau prevalenți, există tendința de progresie a calcificărilor vasculare (coronariene), iar tratamentul cu săruri de calciu a fost asociat cu creșterea semnificativă a acestora la 6, 12 și 18 luni comparativ cu sevelamerul [66,67]. În plus, are avantajul suplimentar de a reduce colesterolul și LDL plasmatice [48,52,58]. Principalele dezavantaje constau în costul ridicat, numărul mare de tablete necesar și riscul de agravare a acidozei metabolice [68].
Cu toate acestea, studiul multicentric randomizat DCOR ( Dialysis Clinical Outcomes Revisited ), care a urmărit circa 2000 de subiecți dializați timp de doi ani și a analizat mortalitatea de cauză generală și cardio-vasculară comparativ între cei tratați cu chelatori de fosfați pe bază de calciu sau sevelamer, nu a găsit o reducere semnificativă a riscului de deces la bolnavii care au primit sevelamer, deși analiza stratificată pe grupe de vârstă a sugerat un beneficiu la pacienții de peste 65 ani [69]. În același sens, analiza datelor colectate prospectiv din DOPPS ( Dialysis Outcomes and Practice Pattern Study ) nu identificat nici un avantaj al utilizării sevelamer asupra mortalității bolnavilor dializați, după ajustare pentru vârstă, co-morbidități și variabile de laborator [70].
Mai mult, un studiu prospectiv, randomizat, dublu-orb, cu durată de 8 săptămâni la bolnavi hemodializați (CARE –
The Calcium Acetate Renagel Evaluation ) a constatat reducerea semnificativ mai mare a fosfatemiei și produsului fosfo-calcic la pacienții tratați cu acetat de calciu, care au avut o probabilitate de a atinge valorile recomandate de ghidul K/DOQI cu aproximativ 20% mai mare la fiecare săptămână de tratament față de cei care au primit sevelamer [71]. Nivelul seric al calciului a fost mai mare și episoadele tranzitorii de hipercalcemie mai frecvente pe parcursul tratamentului cu acetat de calciu [71].
În consecință, administrarea sevelamer hidroclorid trebuie limitată la cazuri bine selecționate ( Anexa 3 ).
Doza uzuală este de 0,8-1,6g x 3/zi, administrat imediat înaintea meselor, fără a depăși 8g/zi. Tabletele trebuie înghițite întregi, fără a fi mestecate sau zdrobite. Doza de inițiere [72]:
0,8g de 3 ori pe zi:
–
la bolnavi care nu primeau anterior săruri de calciu, dacă fosfatemia este 5,6- 7,5mg/dL;
–
la bolnavii anterior tratați cu săruri de calciu dacă doza acestora era <3g/zi;
1,6g de 3 ori pe zi:
–
la bolnavi care nu primeau anterior săruri de calciu, dacă fosfatemia este
>7,5mg/dL;
–
la bolnavii anterior tratați cu săruri de calciu dacă doza acestora era >3g/zi. Ajustarea dozei se realizează în funcție de fosfatemie [72]:
>5,6mg/dL – se crește fiecare doză cu 0,4-0,8g;
între 3,5-5,5mg/dL – se menține aceeași doză;
<3,5mg/dL – se scade fiecare doză cu 0,4-0,8g.
Preparatul comercial este disponibil sub formă de tablete de 800mg și 1600mg.
Lantanum carbonat (LC) . Lantanum, un metal rar cu GM 139kDa, formează în soluție un acid cationic trivalent cu afinitate ridicată pentru fosfat (capacitate de legare a fosfatului
in vitro
de 97%).
Absorbția din tractul gastro-intestinal este minimă și, spre deosebire de aluminiu, nu este eliminat pe cale renală și nu străbate bariera hemato-encefalică [59,73]. Fracțiunea de lantanum absorbită este eliminată în majoritate prin bilă [73]. În studii experimentale pe animale, capacitatea de legare a fosfatului este independentă de pH și este echivalentă hidroxidului de aluminiu și superioară carbonatului de calciu și sevelamerului [74]. Biodisponibilitatea lanthanumului este extrem de redusă, astfel încât studii clinice cu durată de până la 4 ani nu au raportat efecte toxice sau efecte de tipul celor induse de aluminiu la nivelul osului [75]. Acumularea în țesutul osos a fost redusă (maxim 9,4µg/g) și heterogen distribuită, fără influențe asupra activității biologice a osteoblastelor. După un an de tratament, a fost constatată reducerea proporției bolnavilor dilaizați cu osteodistrofie renală de orice tip, inclusiv osteomalacie și boală osoasă adinamică [75].
Studii clinice au arătat reducerea semnificativă a fosfatemiei sub tratament cu LC, dependentă de doză, cu maxim de acțiune după 3 săptămâni și fără efecte adverse notabile față de placebo. Tulburările gastro-intestinale au fost principala reacție secundară [59]. În comparație cu sărurile de calciu a dovedit eficacitate similară în privința controlului hiperfosfatemiei la bolnavi dializați, atât în studii pe termen scurt (6 luni) cât și pe termen lung (2-3 ani), cu o incidență semnificativ mai redusă a episoadelor de hipercalcemie sau de reducere excesivă a parathormonului și un nivel mai mic al produsului fosfo-calcic [76,77]. Mai mult, un studiu experimental pe animale a sugerat capacitatea LC de a reduce calcificările vasculare constituite consecutiv normalizării fosfatemiei [78]. Într-un studiu clinic pe circa 1200 subiecți randomizați pentru tratament cu lanthanum sau chelatori convenționali, mortalitatea la 2 ani a fost semnificativ mai mică în grupul celor care au primit LC, dar acest rezultat trebuie privit cu precauție deoarece studiul nu a fost conceput pentru analiza diferențelor de supraviețuire [59].
Doza de lanthanum carbonat la inițierea tratamentului depinde de nivelul fosfatului seric:
5,6-7,5mg/dL (1,8-2,4mmol/L) – doza recomandată este 750mg/zi;
7,5-9mg/dL (2,4-2,9mmol/L) – doza recomandată este 1500mg/zi;
>9mg/dL (>2,9mmol/L) – doza recomandată este 2250mg/zi.
Doza zilnică trebuie divizată în 3-4 prize, administrate în timpul meselor sau imediat după masă. După 2-3 săptămâni, doza trebuie titrată pentru a obține controlul optim al fosfatemiei. Studiile clinice efectuate cu lanthanum au arătat că, la majoritatea bolnavilor, controlul hiperfosfatemiei necesită doze între 2250-3000mg/zi. Preparatul comercial este disponibil sub formă de tablete de 250mg, 500mg, 750mg și 1000mg.
Rezultatele raportate până în prezent sugerează eficacitate similară a sevelamer și lanthanum în controlul hiperfosfatemiei, deși nu există studii clinice randomizate care să compare direct cele două preparate de fosfați fără aluminiu sau calciu. În consecință, ambele pot fi recomandate la bolnavii dializați, în cazuri selecționate, ca alternativă la sărurile de calciu ( Anexa 3 ).
Alți chelatori de fosfați fără aluminiu sau calciu sunt în diferite faze ale studiilor clinice experimentale: compuși ferici (citrat feric, clorid feric, ferihidrită, oxid-hidroxid de fier III legat de dextran modificat, hidroxid de fier polinuclear stabilizat, chitosan-fier III), compuși micști metal hidroxil-carbonat (MMH) care încorporează compuși cu fier și carbonat de magneziu sau calciu [59]. Nicotinamida și colestilanul (MCI-196) sunt alte substanțe propuse pentru reducerea absorbției intestinale a fosfaților, care au fost testate în studii clinice pe termen scurt și cu număr mic de pacienți [59]. Informațiile privind eficacitatea și siguranța acestora sunt preliminare și nu sunt suficiente pentru a elabora recomandări privind utilitatea acestor chelatori fără aluminiu și calciu în tratamentul anomaliilor metabolismului mineral și osos asociate BCR.
Suplimentarea cu calciu
Recomandarea 16: Suplimentarea cu calciu este indicată dacă există hipocalcemie
[Grad B]
(calcemie corectată sub 8,4mg/dL [2,1mmol/L]) asociată cu [1,58,79]:
•
simptome (parestezii, semn Chvostek, bronhospasm, laringospasm, tetanie și/sau convulsii);
•
iPTH crescut peste valorile țintă recomandate pentru stadiul Bolii cronice de rinichi.
[Grad C]
Aportul total de calciu (dietetic + săruri de calciu) nu trebuie să depășească 2g calciu elemental/zi [1,58].
Hipocalcemia este principalul reglator post-transcripțional al secreției parathormonului și al hiperplaziei glandei paratiroide la pacienții cu Boală cronică de rinichi [57]. În studii epidemiologice, hipocalcemia (sub 8,8mg/dL sau sub 8,5mg/dL) a fost asociată cu creșterea mortalității și a incidenței evenimentelor cardio-vasculare precum boală cardiacă ischemică și insuficiență cardiacă [1,8].
Pot fi utilizate carbonatul sau acetatul de calciu, dar trebuie administrate între mese. Absorbția gastro-intestinală presupusă a calciului este de 30-40% din doza de calciu administrată.
Aportul zilnic total maxim de calciu (2g) a fost sugerat pornind de la limita superioară recomandată de Institutul de Medicină din SUA pentru un adult normal (2,5g/zi) și ținând cont de reducerea excreției urinare a calciului în Boala cronică de rinichi [80].
Vitamina D și derivații săi
Reducerea sintezei de calcitriol în rinichi ca urmare a reducerii masei funcționale renale sau a unor factori inhibitori ai 1a-hidroxilazei (hiperfosfatemie, FGF-23), dar și deficitul nutrițional de vitamină D din cauze variate au un important rol patogenic în dezvoltarea anomaliilor metabolismului mineral și osos asociate Bolii cronice de rinichi. Date din studii epidemiologice sugerează că deficiența vitaminei D (observată la 78% dintre bolnavii nou intrați în dializă) este asociată cu creșterea riscului de mortalitate precoce, în primele trei luni după inițierea dializei [81].
Ca urmare, administrarea vitaminei D, a derivaților activi (calcitriol) sau a analogilor săi este o metodă esențială pentru corectarea hipocalcemiei și reducerea nivelului plasmatic al PTH [55]. Efectele benefice asupra creșterii iPTH sunt recunoscute și, în plus, au fost raportate ameliorarea metabolismului osos și a densității minerale osoase [80]. Mai mult, într-un studiu retrospectiv cu peste 50000 subiecți,
Teng M
și col au constatat ameliorarea supraviețuirii bolnavilor dializați sub tratament cu derivați activi ai vitaminei D 3
[82].
Recomandarea 17: Indicațiile administrării vitaminei D/derivaților săi activi sunt:
[Grad B]
• substituție hormonală (înlocuirea deficitului de vitamină D activă), ca tratament profilactic al hiperparatiroidismului secundar. Este indicat când iPTH crește peste valorile țintă recomandate pentru stadiul Bolii cronice de rinichi și când există concentrații scăzute ale 25(OH)D (<30ng/mL). Necesită doze relativ mici de vitamină D activă [1,79];
[Grad A]
• supresia farmacologică a hiperfuncției glandelor paratiroide, ca tratament al hiperparatiroidismului secundar. Necesită doze mai mari de vitamină D activă [79].
În stadiile 3-5 ale BCR, există deseori un deficit nutrițional de vitamină D reflectat prin reducerea nivelului seric al 25(OH)D, iar insuficiența substratului poate fi un contributor mai important decât deficitul 1a-hidroxilazei renale pentru reducerea vitaminei D 3
active [80]. În aceste stadii, tratamentul cu vitamină D (ergocalciferol sau colecalciferol) este recomandat ca primă treaptă terapeutică [1,83]. Un studiu retrospectiv recent a sugerat efectul favorabil al administrării de ergocalciferol timp de 6 luni asupra creșterii 25(OH)D serice și reducerii iPTH la bolnavi cu BCR stadiile 3-4, efectul fiind mai pregnant în stadiul 3 [83]. Totuși, administrarea de colecalciferol este preferabilă deoarece există dovezi că vitamina D 3
are o capacitate de creștere și menținere a nivelului 25(OH)D în ser de 3-10 ori mai puternică decât vitamina D 2
[84]. Dacă nivelul iPTH rămâne crescut după acest tratament, iar 25(OH)D este >30ng/mL, este recomandată administrarea unui derivat activ al vitaminei D 3 , în doză mică [80]. Eficacitatea derivaților activi și analogilor vitaminei D (calcitriol, alfa-calcidol, doxercalciferol, paricalcitol) în privința reducerii iPTH a fost demonstrată în studii clinice randomizate [30].
În stadiul 5 al BCR (mai ales la bolnavii dializați), activitatea 1a-hidroxilazei renale este mult redusă, astfel încât sunt necesari derivați activi ai vitaminei D 3
sau derivați care nu necesită decât hidroxilare hepatică [80]. Administrarea orală sau intravenoasă a acestora a redus semnificativ nivelul parathormonului la bolnavii dializați după cu reiese din numeroase studii clinice randomizate, controlate și meta-analize raportate în literatură [30]. În plus, studii observaționale retrospective sau prospective la bolnavii dializați, au constatat reducerea mortalității de cauză generală (cu 20% la 2 ani în cazul pacienților tratați cu orice formă injectabilă de activatori ai receptorilor vitaminei D (VDRA), într-o cohortă de peste 50000 subiecți [82]) sau cardio-vasculară (la 162 bolnavi tratați cu alfa- calcidol pe cale orală față de 80 bolnavi în lotul martor [85] și la bolnavi tratați cu calcitriol, doxercalciferol sau paricalcitol comparativ cu cei care nu au primit nici un VDRA [86]).
Tratamentul cu vitamină D a fost asociat cu o probabilitate mai mică de deces la bolnavii nou intrați în hemodializă indiferent de nivelul seric bazal al 25(OH)D [81].
Administrarea vitaminei D și derivaților săi poate fi limitată de efecte adverse datorate, în special, creșterii absorbției intestinale a calciului și fosfaților, precum și supresiei excesive a glandelor paratiroide. De aceea, monitorizarea concentrațiilor serice de calciu, fosfat și iPTH trebuie să fie riguroasă. Toate studiile clinice care au evaluat eficacitatea și siguranța terapiei cu derivați ai vitaminei D au remarcat creșterea notabilă a calcemiei și fosfatemiei comparativ cu placebo, cu unele diferențe de severitate între preparatele de VDRA investigate [30]. De asemenea, există temeri referitoare la potențialul de agravare a calcificărilor vasculare (factor de risc asociat cu mortalitatea) sub tratamentul cu vitamină D și derivați la bolnavii dializați [87], deși datele clinice care susțin aceste asocieri sunt puțin concludente [88].
Recomandarea 18: Calcemia (preferabil calciul ionic seric, iar dacă nu este posibil - calcemia
[Grad A]
corectată), fosfatemia și nivelul iPTH seric trebuie atent monitorizate pe parcursul tratamentului cu vitamină D și derivați [1].
Mod de administrare
Derivații vitaminei D pot fi administrați [79]:
„continuu” (zilnic) – mimează modalitatea continuă de sinteză a calcitriolului în rinichi;
intermitent (1-3 prize pe săptămână, doze mai mari) – asigură concentrații plasmatice ridicate, cu saturarea mai pronunțată a receptorilor vitaminei D din organele țintă.
Studiile clinice care au comparat eficacitatea celor două modalități de administrare nu au avut rezultate concludente [58,79,89].
Cale de administrare
orală – este preferată administrarea seara la culcare pentru a limita absorbția calciului indusă de derivații vitaminei D [90];
intravenoasă – ar induce scăderea acută a iPTH, înaintea modificării calciului ionic.
Studiile comparative nu au demonstrat cert eficacitatea superioară a căii intravenoase de administrare [89], deși într-o meta-analiză a patru studii cu număr relativ mic de pacienți și neuniformitatea protocoalelor a fost sugerat un efect mai bun al puls-terapiei intravenoase cu calcitriol comparativ cu puls-terapia orală [1].
Alți autori au raportat supresie similară a iPTH între terapia intravenoasă cu doxercalciferol și administrarea orală intermitentă a acestuia la dializați, dar cu incidență semnificativ redusă a episoadelor de hipercalcemie și hiperfosfatemie [91].
Administrarea intravenoasă este, în mod cert, indicată în caz de malabsorbție intestinală și la bolnavii non-complianți [79].
Preparate
Vitamina D (grup de compuși sterolici – vezi
Glosar ) acționează la nivel tisular prin legare de receptorii nucleari specifici (VDR) în urma căreia are loc heterodimerizarea acestora cu receptorul X retinoid (RXR). Complexul astfel format se leagă de elementul de răspuns la vitamina D (VDRE) din regiunea promotoare a genelor țintă, dobândind capacitate de a acționa ca transactivator sau transrepresor al acestora [92]. Receptorii vitaminei D sunt distribuiți în numeroase țesuturi (rinichi, tub digestiv, os, glande paratiroide, mușchi striat, cord, celule musculare netede arteriale, celule imune, ficat, neuroni etc), astfel încât terapia cu activatori ai VDR (VDRA) are multiple efecte
pleiotrope, independente de cele asupra metabolismului mineral și osos ( Tabelul VII ) [30,93].
Tabelul VII. Efecte potențiale ale activării receptorilor vitaminei D
[30,87] Supresia sintezei parathormonului
Prevenirea hiperplaziei glandei paratiroide
Stimularea exprimării VDR și CaSR în celulele paratiroidiene Creșterea absorbției intestinale a calciului și fosfatului Menținerea formării normale a osului
Reducerea nivelurilor reninei și angiotensinei II Inhibarea proliferării și hipertrofiei cardiomiocitelor Inhibarea proliferării celulelor musculare netede
Stimularea producției citokinelor anti-inflamatorii și deprimarea celor pro-inflamatorii Ameliorarea funcției celulelor imune
Reducerea proteinuriei
Creșterea masei și forței musculare
VDR - receptori ai vitaminei D; CaSR - receptori sensibili la calciu.
Diferențele structurale și conformaționale între derivații disponibili ai vitaminei D stau la baza diferențelor de afinitate și selectivitate tisulară față de VDR și explică, cel puțin parțial, selectivitatea acțiunilor terapeutice ale diferiților VDRA. Derivații activi, cu afinitate ridicată pentru VDR, sunt cei care au două grupări hidroxil în pozițiile 1 și 25 (calcitriol, paricalcitol, maxacalcitol), în timp ce compușii inactivi sunt cei care nu au afinitate pentru VDR și necesită hidroxilare prealabilă în ficat, rinichi sau la ambele niveluri (ergocalciferol, colecalciferol, calcifidiol, alfa-calcidiol, doxercalciferol) [30]. Selectivitatea tisulară a VDRA, datorată diferențelor conformaționale responsabile de afinitate diferită pentru proteinele transportoare și VDR, precum și de modificarea metabolismului moleculei, poate avea rol clinic esențial deoarece ar permite obținerea aceluiași efect supresor al glandelor paratiroide cu minimalizarea efectelor hipercalcemiant și hiperfosfatemiant [94]. Activatorii selectivi ai VDR disponibili în prezent sunt paricalcitolul (comercializat în Europa și SUA) și maxacalcitolul (comercializat în Japonia).
Activatori neselectivi ai receptorilor vitaminei D
Ergocalciferol (calciferol) . Vitamina D 2
non-hidroxilată are o absorbție intestinală bună (85%) și o distribuție tisulară importantă, în special la nivelul țesutului adipos, dar și în ficat, rinichi, oase, intestin. Necesită dublă hidroxilare la nivel hepatic și, respectiv, renal. Timpul de înjumătățire este de 960 ore (40 zile) și se elimină pe cale fecală după transformarea hepatică în metaboliți inactivi (95%) și renală. Doza variază funcție de severitatea deficitului de vitamină D [1]:
25(OH)D serică <5ng/mL - 50000UI/săptămână
per os
timp de 12 săptămâni, apoi lunar până la 6 luni;
25(OH)D serică 5-15ng/mL - 50000UI/săptămână
per os
timp de 4 săptămâni, apoi lunar până la 6 luni;
25(OH)D serică 16-30ng/mL - 50000UI/lună
per os
până la 6 luni.
Deși a fost raportată creșterea nivelului 25(OH)D după tratament cu ergocalciferol [83], alte studii au oferit rezultate contradictorii și unii autori contestă eficacitatea administrării vitaminei D 2
[27].
Colecalciferol . Vitamina D 3
non-hidroxilată este stocată în țesutul adipos și muscular. Pentru activare suferă o dublă hidroxilare la nivel hepatic și, respectiv, renal. Timpul plasmatic de înjumătățire este de ordinul câtorva zile [95]. Are afinitate mai mare pentru
proteina transportoare plasmatică decât vitamina D 2 , ceea ce îi conferă o biodisponibilitate superioară și poate explica eficacitatea sa de 3-10 ori mai mare [27]. Riscul de hipercalcemie este similar altor preparate.
Pentru menținerea unui nivel plasmatic normal al 25(OH)D 3
pot fi necesare doze de 25-100µg (1.000-4.000UI)/zi care, la subiecții sănătoși, nu au modificat semnificativ calcemia și calciuria [95].
Dihidrotahisterol
este un analog oral al vitaminei D 2 , care necesită activare
in vivo
prin hidroxilare hepatică. Nu necesită hidroxilare la nivel renal. Pare a avea o eficacitate similară calcitriolului pentru tratamentul osteodistrofiei renale, deși sunt disponibile puține studii bine documentate privind eficiența și siguranța sa terapeutică. Datorită duratei de acțiune prelungite ( Anexa 2, Tabelul XIV ), are risc crescut de episoade hipercalcemice mai frecvente și de lungă durată. Este disponibil numai pentru administrare orală, sub formă de tablete sau soluție [80]. O doză de 400µg DHT este echivalentă cu doza de calcitriol de 1µg [96].
Calcifediol (calcidiol)
este un derivat de sinteză al vitaminei D 3
(25-OH-colecalciferol) care necesită hidroxilare renală pentru transformarea în calcitriol. Are timp de înjumătățire de 18-21 zile, iar depozitarea în țesutul gras este mai redusă decât pentru vitamina D 3
datorită liposolubilității mai slabe. Utilizarea sa la bolnavii cu BCR, pentru prevenirea hiperparatiroidismului secundar are la bază următoarele considerente [97]:
deși are afinitate mai redusă decât calcitriolul, poate activa direct receptorii tisulari ai vitaminei D;
1a-hidroxilaza este prezentă și în alte celule decât cele renale (osteoclaste, celule musculare netede);
în insuficiența renală activitatea 1a-hidroxilazei renale este dependentă de substrat, astfel încât creșterea concentrației serice a 25(OH)D 3
poate induce creșterea producției renale a calcitriolului [1,25(OH) 2 D 3 ].
Este disponibil pentru administrare pe cale orală. Poate fi indicat în stadiile predialitice ale BCR, în caz de carență a vitaminei D [scăderea 25(OH)D din ser], în doză de 10-25< g (2-5 picături)/zi. Prezintă risc de hipercalcemie mai frecventă și prelungită față de calcitriol. Lipsesc studii clinice aprofundate privind administrarea sa la pacienții cu BCR.
Calcitriol
este metabolitul natural cel mai activ al vitaminei D 3 , cu o concentrație plasmatică normală la adult de 30-40pg/mL. Principalele proprietăți farmacologice sunt redate în
Tabelul XIV .
Eficacitatea dozelor mici de calcitriol administrat pe cale orală la pacienții cu BCR stadiile 3-4 a fost demonstrată în studii clinice randomizate, care au raportat scăderea cu circa 25% a nivelului mediu al iPTH și o toleranță bună a terapiei, deși hipercalcemia a fost mai frecventă pe măsura declinului funcțional renal, iar calciuria a crescut cu 130% [30]. La pacienții dializați, administrarea zilnică pe cale orală a unor doze mici a fost prima metodă de tratament cu VDRA care și-a dovedit utilitatea. În cazurile de hiperparatiroidism sever sau la care hipercalcemia apare frecvent, a fost propusă administrarea unor doze mai mari, intermitent, la ședințele de HD, pe cale intravenoasă sau orală. Toate aceste metode au eficiență și risc de hiperclcemie/hiperfosfatemie asemănătoare, deși unii autori preferă administrarea intermitentă, care poate oferi avantaje privind complianța și efectele terapeutice [30].
Doza de inițiere:
la bolnavi în stadii predialitice: 0,125-0,25µg/zi
per os
[17,79];
la bolnavi dializați doza săptămânală depinde de nivelul iPTH și de calea de administrare. Variază între 1,5-21µg, divizată fie în 7 prize zilnice, fie în 3 prize la ședințele de hemodializă (HD) [1,80]:
-
1,5-4,5µg/săptămână iv sau
per os
pentru iPTH 300-600pg/mL;
-
3-12µg/săptămână
per os
sau 3-9µg/săptămână iv pentru iPTH 600-1000pg/mL;
-
9-21µg/săptămână
per os
sau 9-15µg/săptămână iv pentru iPTH >1000pg/mL.
Ajustarea dozei: creșteri cu 0,5-1µg/ședința de HD la 2-4 săptămâni, până la atingerea obiectivului
terapeutic
(iPTH
=
300pg/mL),
fără
a
produce
hipercalcemie
sau hiperfosfatemie [16,17]. De obicei, nu se depășește doza de 4µg la o administrare [17]. Ajustarea dozelor trebuie să se bazeze pe nivelul iPTH [16,17].
Dozele de calcitriol și alfa-calcidol sunt echivalente. O doză de 0,5µg calcitriol este aproximativ echivalentă cu doza de 2,5µg doxercalciferol [98].
1a-hidroxicalcidol
(alfa-calcidol) este un pro-medicament transformat în 1,25(OH) 2 D 3
după 25-hidroxilare în ficat. Biotransformarea poate fi afectată în prezența bolilor hepatice sau după administrarea unor medicamente care interferă cu citocromul P450 [79]. La 10 ore după injectarea iv a unei doze de 4< g, este atinsă o concentrație maximă de calcitriol de 100pg/mL [18]. Timpul de înjumătățire plasmatică este de 15-30 ore.
Două studii prospective, placebo-controlate au susținut că tratamentul pe termen lung cu alfa-calcidol permite controlul nivelului seric al iPTH și ameliorarea densității minerale osoase sau a histologiei osoase la pacienții cu BCR stadiile 3-4 tratați timp de 18-24 luni [99,100]. Într-un studiu, 63% dintre bolnavi au avut iPTH în limite normale și densitate osoasă crescută cu 2,3-4,5% în timp ce calcemia a crescut semnificativ față de lotul martor (cu 4%) și fosfatemia nu a înregistrat diferențe semnificative între loturi [100], iar în celălalt a fost raportată reducerea mediei iPTH cu 28% și ameliorarea leziunilor osoase, concomitent cu creșterea calciuriei cu 41% [99].
Doza de inițiere:
la bolnavi în stadii predialitice: 0,25-0,5µg/zi
per os
[1];
la bolnavi dializați: 0,25µg/zi pe cale orală sau 1µg/ședința de HD pe cale iv, de 3 ori/săptămână [18,101].
Ajustarea dozei la bolnavii dializați, în funcție de calciul ionic:
nivel normal – se menține doza;
nivel crescut (>1,35mmol/L) – se reduce doza cu 1µg/săptămână;
nivel scăzut (sub 1,15mmol/L) – se crește doza cu 1µg/săptămână;
doza poate fi treptat crescută cu câte 1< g/săptămână (sub controlul săptămânal al calciului ionic) pentru a atinge iPTH de 300pg/mL. Nu trebuie depășită doza de 4µg/ședința de HD [18,101].
Doxercalciferol
(1a-hidroxi-vitamina
D 2 )
este
un
pro-medicament
similar
alfa- calcidolului, care necesită hidroxilare hepatică. Are caracteristicile farmacologice redate în
Tabelul XIV . Vitamina D activă este menținută în limite fiziologice după administrarea doxercalciferol, spre deosebire de concentrațiile serice suprafiziologice observate după calcitriol și paricalcitol. Doxercalciferolul este convertit în metabolitul activ 1a24(OH) 2 D 2 , ceea ce pare a-i conferi putere hipercalcemiantă mai redusă comparativ cu calcitriolul [80]. Eficiența clinică a fost raportată atât la bolnavi hemodializați pentru administrarea orală și intravenoasă, (un studiu clinic nerandomizat a constatat reducerea mediei iPTH seric cu 43-57% și scăderea cu peste 30% din valoarea sa bazală la 95-94% dintre subiecți) [91], cât și în stadiile 3-4 ale BCR [80]. Un studiu clinic randomizat cu 55 subiecți cu BCR stadiile 3-4 a evidențiat reducerea cu peste 30% a iPTH la 74% bolnavi și scăderea mediei iPTH cu 46%, în condițiile creșterii calcemiei cu 5% și a calciuriei cu 42%
(citat de [30]).
Doza de inițiere:
la bolnavi în stadii predialitice: 2,5µg×3/săptămână
per os
[1];
la bolnavi dializați:
-
5-10µg/ședința de HD
per os , sau 2-4µg/ședința HD iv ×3 pe săptămână pentru iPTH >600pg/mL [1,44,102];
-
5µg/ședința de HD
per os
sau 2µg/ședința HD iv ×3 pe săptămână pentru iPTH 300-600pg/mL [1].
Doza de întreținere [17]:
5-8µg/ședința HD pentru iPTH >600pg/mL;
3-4µg/ședința HD pentru iPTH 300-600pg/mL.
Doza trebuie ajustată pentru a menține iPTH între valorile țintă terapeutice, fără hipercalcemie sau hiperfosfatemie [44]. Ajustarea dozei trebuie realizată la intervale de cel puțin 4 săptămâni, astfel [102]:
iPTH >300pg/mL – se crește doza cu 0,5-2µg;
iPTH = 150-300pg/mL – se menține doza;
iPTH <150pg/mL – se întrerupe administrarea o săptămână, apoi se reia cu o doză redusă cu 0,5-2µg.
Activatori selectivi ai receptorilor vitaminei D
Recomandările privind indicațiile și administrarea terapiei cu VDRA selectivi în Boala cronică de rinichi sunt detaliate în
Anexa 4 .
Oxacalcitriol
(maxacalcitol,
22-oxa-1< ,25-dihidroxi-vitamina
D
3
)
este
un
analog sintetic, activ al vitaminei D 3 , care ar induce modificarea structurală a domeniului de legare de VDR astfel încât permite interacțiunea selectivă a VDR cu anumiți co-activatori [103]. Selectivitatea maxacalcitolului a fost sugerată în studii experimentale pe animale. Acestea au descris o “fereastra terapeutică” (obținerea efectelor benefice asupra PTH fără apariția hipercalcemiei și hiperfosfatemiei) de 6 ori mai largă și dezvoltarea mai redusă a calcificărilor
vasculare
pentru
maxacalcitol
față
de
calcitriol
[94].
În
studii
clinice eficacitatea a fost comparabilă cu calcitriolul (reducerea cu peste 30% a iPTH fiind înregistrată la 50% dintre subiecți), iar hipercalcemia și hiperfosfatemia au fost mai rar întâlnite [104]. Maxacalcitolul are afinitate de 8 ori mai redusă pentru VDR și de 400 de ori mai
mică
pentru
proteina
plasmatică
transportoare
comparativ
cu
calcitriolul
și paricalcitolul, astfel că timpul de înjumătățire seric este mai scurt față de alți VDRA [30].
Doza de inițiere (la bolnavi dializați) [104]:
10µg/ședința de HD iv dacă iPTH >500pg/mL;
5µg/ședința de HD iv dacă iPTH este mai mic de 500pg/mL.
Ajustarea dozei: creșteri treptate cu 2,5µg/ședința de HD până la atingerea obiectivului terapeutic, fără hipercalcemie sau hiperfosfatemie. În caz de hipercalcemie, doza va fi redusă cu 2,5µg/ședința de HD. Doza maximă utilizată a fost 15-20µg/ședința de HD [104].
Paricalcitol (19-nor-1a,25-dihidroxi-vitamina D
2
)
este un analog activ al vitaminei D 2 , cu acțiune selectivă, predominantă asupra glandei paratiroide față de intestin și os, ceea ce reduce semnificativ riscul de hipercalcemie și hiperfosfatemie comparativ cu calcitriolul [80,105]. Are caracteristicile farmacologice din
Tabelul XIV .
Paricalcitolul administrat pe cale intravenoasă sau orală și-a dovedit eficiența pentru controlul hiperparatiroidismului secundar la bolnavi dializați și în stadiile 3-4 ale BCR prin studii
clinice
randomizate,
placebo-controlate.
La
pacienții
dializați,
administrarea intravenoasă de paricalcitol timp de 12 săptămâni a fost urmată de reducerea mediei iPTH cu 50%, de atingerea unei scăderi mai mari de 30% din valoarea bazală la 68% dintre subiecți și de creșterea calcemiei medii cu numai 3,5% [106]. Eficacitatea terapiei orale a fost, de asemenea, raportată la bolnavii tratați prin hemodializă sau dializă peritoneală [92]. Scăderea cu peste 30% a iPTH a fost observată la 91% dintre subiecții cu BCR stadiile 3-4 tratați cu paricalcitol, fără a înregistra diferențe notabile în privința episoadelor de hipercalcemie, hiperfosfatemie și creșterea produsului fosfo-calcic față de lotul martor [107].
Studii experimentale
in vitro
și
in vivo
susțin selectivitatea acțiunii paricalcitolului deoarece, comparativ cu calcitriolul și doxercalciferolul, absorbția intestinală a calciului, stimularea resorbției osoase și mobilizarea calciului din os au fost semnificativ mai reduse [92]. Mai mult, creșterea calcificărilor vasculare și creșterea presiunii arteriale predominant sistolice, cu creșterea presiunii pulsului a fost observată numai la animalele tratate cu
calcitriol nu și după paricalcitol [108]. Deși datele clinice comparative între VDRA selectivi și neselectivi sunt relativ puține, profilul de siguranță superior și eficacitatea paricalcitolului transpar din unele studii clinice nerandomizate sau randomizate, care au evidențiat:
reducerea semnificativă a iPTH cu 50% la 6 luni și 80% la 12 luni, într-un lot de 37 bolnavi cu hiperparatiroidism rezistent la terapia cu calcitriol (studiu prospectiv nerandomizat) [109];
reducerea semnificativă a iPTH, calcemiei și foafatemiei după conversia terapiei de la
calcitriol
la
paricalcitol
și
acțiune
similară
asupra
iPTH
și
incidenței hipercalcemiei, dar cu mai puține episoade de hiperfosfatemie după conversia de la doxercalciferol (studii
crossover
cu număr mic de pacienți, citate de
Brancaccio
și col) [92];
reducerea iPTH la 50% din nivelul bazal cu 3 săptămâni mai devreme și incidența semnificativ mai mică a hipercalcemiei și creșterii produsului fosfo-calcic în comparație cu calcitriolul (studiu clinic randomizat dublu-orb) [110];
Studii epidemiologice prospective sau retrospective au raportat asocierea administrării de paricalcitol la bolnavii dializați cu ameliorarea supraviețuirii indiferent de doza utilizată [8], cu reducerea riscului de spitalizare comparativ cu bolnavii tratați cu calcitriol [111] și cu un avantaj semnificativ în privința supraviețuirii după conversia de la tratament cu calcitriol [112].
Doza de inițiere:
la bolnavi în stadii predialitice [107]:
-
2µg/zi sau 4µg x3/săptămână pentru iPTH >500pg/mL;
-
1µg/zi sau 2µg x3/săptămână pentru iPTH :5500pg/mL;
la bolnavi dializați:
-
iPTH/120 la administrarea intravenoasă [113], ceea ce înseamnă aproximativ:
•
6-10µg/ședința HD iv ×3/săptămână pentru iPTH >600pg/mL [1];
•
2,5-5µg/ședința HD iv ×3/săptămână pentru iPTH 300-600pg/mL [1];
-
iPTH/105 la administrarea orală [114].
Ajustarea dozei: creștere cu 0,04µg/kg la fiecare 2 săptămâni până se obține reducerea iPTH cu 30% [44], fără a induce hipercalcemie sau hiperfosfatemie. Doza maximă indicată este 16µg ×3/săptămână [21]. Este disponibil sub formă de soluție 5µg/mL, în fiole de 1 și 2mL sau capsule de 1µg, 2µg și 4µg.
Recomandarea 19:
Activatorii selectivi ai receptorilor vitaminei D:
[Grad B]
• reduc eficient parathormonul seric cu risc mai mic de hipercalcemie și hiperfosfatemie față de VDRA neselectivi [106,110];
[Grad C]
• par a ameliora supraviețuirea bolnavilor dializați [8].
Pot fi recomandați pentru tratamentul hiperparatiroidismului secundar necontrolat, mai ales dacă există tendința la hipercalcemie și/sau produs fosfo-calcic crescut sub mijloacele terapeutice uzuale:
[Grad C]
- la pacienți cu BCR stadiile 3-5; [Grad B]
- la bolnavi dializați.
Reacții adverse și monitorizarea tratamentului cu vitamină D
Principalele
reacții
adverse
ale
derivaților
vitaminei
D
sunt
hipercalcemia, hiperfosfatemia și boala osoasă adinamică, prin supresia excesivă a PTH. Pentru a diminua riscul de inducere a bolii osoase adinamice, dozele de vitamina D 3
trebuie reduse când nivelul iPTH se apropie de valorile țintă terapeutice (150-300pg/mL), înainte însă de a le atinge [19]. Dacă sub tratament cu derivați de vitamină D se dezvoltă boală osoasă adinamică, administrarea trebuie întreruptă [19]. Dozarea iPTH trebuie repetată la 2-4
săptămâni după sistarea terapiei pentru că, deseori, nivelul acestuia crește brusc [19]. În această situație terapia se reia cu doză mai mică decât ultima utilizată.
Monitorizarea
tratamentului
la
bolnavii
dializați
include
dozarea
calcemiei
(de preferință, calciul ionic) și fosfatemiei săptămânal, iar a iPTH după 3-4 săptămâni în prima lună după inițierea unei noi doze. Pe parcursul terapiei de întreținere calcemia și fosfatemia trebuie determinate bilunar, iar iPTH – lunar [19].
Dacă monitorizarea săptămânală nu este posibilă (stadii predialitice ale BCR, bolnavi tratați prin dializă peritoneală continuă ambulatorie), trebuie preferate schemele de tratament conservatoare, cu doze mici pe cale orală [17].
Recomandarea 20: Terapia cu activatori neselectivi ai receptorilor vitaminei D: [Grad C]
• nu este indicată la bolnavi cu iPTH normal sau numai ușor
crescut [19,115].
[Grad B]
• nu trebuie administrată dacă există hipercalcemie sau hiperfosfatemie [79].
Calcimimeticele
Activează în mod specific receptorul pentru calciu de la nivelul glandei paratiroide și al altor organe (rinichi, os), crescându-i sensibilitatea la calciul extracelular [89,116]. Inhibă sinteza și secreția PTH, precum și proliferarea celulară, astfel încât scad nivelul iPTH și pot preveni dezvoltarea hiperplaziei glandei paratiroide. Spre deosebire de tratamentul cu săruri de calciu și derivați ai vitaminei D, aceste efecte sunt obținute fără creșterea fosfatemiei sau calcemiei [80]. Stimulează secreția calcitoninei [105]. Prezintă risc de hipocalcemie [116].
Efectele calcimimeticelor se instalează în câteva ore (acțiunea maximă este la 2-6 ore după administrare) și sunt intermitente (supresia activității durează circa 12 ore). Variațiile concentrației PTH pe parcursul a 24 ore pot fi benefice asupra fiziologiei osoase, spre deosebire de supresia susținută indusă de derivații vitaminei D [117].
Recomandarea 21: Calcimimeticele:
[Grad A]
[Grad C]
•
sunt eficiente pentru reducerea parathormonului seric [118,119];
•
pot fi indicate la bolnavii dializați pentru tratamentul hiperparatiroidismului secundar Bolii cronice de rinichi
necontrolat prin mijloacele terapeutice uzuale, mai ales dacă există hipercalcemie [57];
[Grad C]
• pot fi utilizate în monoterapie sau în asociere cu derivați ai vitaminei D și/sau chelatori intestinali de fosfați [80];
[Grad B]
• nu trebuie administrate la bolnavii cu calcemie sub 8,4mg/dL.
Cinacalcet hidroclorid, un calcimimetic de tip II (activator allosteric al receptorilor sensibili la calciu), și-a dovedit eficacitatea de reducere a concentrației serice a parathormonului la bolnavi dializați în studii clinice randomizate comparativ cu placebo. Astfel, nivelul mediu al iPTH :5250pg/mL a fost atins după 26 săptămâni de tratament la 43% [118] și 39% [119] dintre dializații care au primit cinacalcet, concomitent cu reducerea calcemiei cu 6-7%, a fosfatemiei cu 7-8% și a produsului fosfo-calcic cu 13-14% [118,119]. Indiferent de nivelul inițial al iPTH, reducerea cu 230% a fost observată la 64-65% dintre subiecții tratați față de numai 11-13% în lotul martor [118,119]. Într-un studiu non- randomizat pe termen lung (extensie de 2 ani a altor 2 studii placebo-controlate) a fost raportată o eficiență similară, cu atingerea iPTH :5300pg/mL la 55% și a reducerii iPTH cu 230% la circa 60% dintre subiecți [120]. În plus, reducerea semnificativă cu până la 10% a fosfatemiei a fost constatată pe parcursul tratamentului cu cinacalcet, deși nu este o
consecință directă a mecanismului de acțiune al calcimimeticelor. Este, cel mai probabil, consecința reducerii eliberării fosfatului din os indusă de parathormon, ca urmare a scăderii concentrației acestuia [59].
Date preliminare din 2 studii referitoare la atingerea limitelor recomandate de K/DOQI pentru aMO-BCR sub tratament cu cinacalcet (TARGET:
Treatment Strategies to Achieve Recommended K/DOQI Goals in ESRD Subjects on Cinacalcet
și CONTROL:
Cinacalcet Open Label Study To Reach K/DOQI Levels ), susțin capacitatea acestuia de a menține sau ameliora atingerea valorilor recomandate cu doze reduse de derivați ai vitaminei D. În studiul TARGET, cinacalcet a permis atingerea țintelor pentru iPTH concomitent cu reducerea produsului fosfo-calcic, iar în studiul CONTROL, pacienții cu iPTH în valorile recomandate dar cu produs fosfo-calcic crescut au obținut reducerea acestuia sub 55mg 2 /dL 2 , în condițiile menținerii iPTH [121].
Tratamentul cu cinacalcet a fost, în general, bine tolerat. Reacțiile adverse mai frecvent notate au fost hipocalcemia sub 7,5mg/dL (5%) și tulburările gastro-intestinale [118]. Episoadele simptomatice de hipocalcemie în timpul administrării cinacalcet pot fi prevenite prin monitorizarea riguroasă și frecventă a calcemiei, sunt tranzitorii și pot fi rapid corectate prin creșterea dozelor de săruri de calciu sau derivați ai vitaminei D [57]. De asemenea, poate fi util dializantul cu concentrație crescută de calciu (3,5mEq/L).
Cu toate că ameliorarea anomaliilor biochimice ale metabolismului mineral și osos este convingător susținută, efectele cinacalcet asupra bolii osoase renale, a calcificărilor ectopice și a morbidității și mortalității nu sunt clarificate. Într-un studiu experimental
in vivo , apariția calcificărilor aortice a fost constatată după tratament cu calcitriol dar nu după cinacalcet, iar co-administrarea cinacalcetului nu a redus calcificările aortice induse de calcitriol [122]. Analiza secundară a 4 studii clinice randomizate cu cinacalcet administrat între 6-12 luni a sugerat reducerea cu 39% a riscului de spitalizare din cauze cardio- vasculare, cu 54% a riscului de fracturi și cu 93% a riscului de paratiroidectomie, comparativ cu placebo, fără diferențe semnificative în privința mortalității generale a bolnavilor dializați [123]. Aceste rezultate trebuie, însă, interpretate cu prudență deoarece studiile clinice analizate nu au fost concepute pentru investigarea efectelor asupra morbidității și mortalității, iar perioadele de urmărire au fost relativ scurte. Riscul dezvoltării bolii osoase adinamice sub tratamentul cu cinacalcet a fost sugerat într-un studiu asupra histomorfometriei osoase după un an de administrare a cinacalcet, care a raportat apariția acesteia la trei subiecți cu valori ușor crescute ale iPTH la inițierea terapiei.
Doza recomandată la inițierea tratamentului este de 30mg/zi. Doza poate fi crescută la intervale de 2-4 săptămâni, cu câte 30mg, până la obținerea valorilor țintă recomandate pentru iPTH (150-300mg/dL) ( Anexa 5 ). Doza uzuală de întreținere este 60-90mg/zi, iar doza maximă recomandată este 180mg/zi. Medicamentul este disponibil sub formă de tablete a 30mg, 60mg și 90mg.
Eficacitatea și siguranța pe termen lung a tratamentului cu cinacalcet la pacienții cu Boală cronică de rinichi stadiile 3-5 (în predializă) nu au fost încă stabilite.
Principala limită a terapiei cu cinacalcet derivă din costul ridicat al medicamentului, astfel încât o estimare recentă a relației cost-beneficiu efectuată în Marea Britanie a concluzionat că este improbabil ca acest tratament să fie considerat cost-eficient pentru bolnavii cu hiperparatiroidism secundar [124].
Alte intervenții terapeutice
Combaterea acidozei metabolice
Recomandarea 22: Evaluarea echilibrului acido-bazic prin măsurarea bicarbonatului seric este indicată la toți bolnavii cu BCR și RFG <60mL/min/1,73m 2 , cu următoarea periodicitate [1]:
[Grad C]
• cel puțin anual la bolnavii cu RFG 30-60 mL/min/1,73m 2 ;
[Grad C]
•
cel
puțin
trimestrial
la
bolnavii
nedializați
cu
RFG
<30mL/min/1,73m 2 ;
[Grad C]
• cel puțin lunar la bolnavii dializați.
Acidoza metabolică apare de obicei când RFG <30mL/min/1,73m 2
și progresează paralel cu declinul funcțional renal [1]. Efectul global al acidozei metabolice cronice asupra metabolismului osos este de creștere a resorbției osoase [16] prin mecanisme multiple [1]: stimularea osteoclastelor, inhibarea activității osteoblastelor, modificarea compoziției osului (reducerea apatitei), alterarea interrelațiilor homeostatice dintre calciul ionic sanguin, PTH și vitamina D 3
activă. În plus, reduce hidroxilarea vitaminei D în tubul proximal, contribuind indirect la reducerea absorbției intestinale a calciului [1].
Dacă este prezentă, acidoza metabolică trebuie tratată inițial prin creșterea dozelor de carbonat de calciu (care are și efect alcalinizant) și, dacă nu este suficient, prin administrarea de bicarbonat de sodiu
per os
[16]. Bicarbonatul de sodiu conține 11,9mEq bicarbonat/gram, iar doza recomandată este de 2-4g/zi (cca. 24-48mEq/zi). La bolnavii dializați este indicată creșterea concentrației de bicarbonat în dializant [16].
Administrarea alcalinizantelor care conțin citrat poate crește absorbția intestinală de aluminiu, astfel încât sunt contraindicate la bolnavii expuși la săruri de aluminiu [1].
Recomandarea 23: Bicarbonatul seric trebuie menținut �22mEq/L [Grad B]
(22mmol/L).
[Grad C]
Dacă este necesar, vor fi administrate și săruri alcaline [1].
Prevenirea și tratamentul intoxicației cu aluminiu
Acumularea de aluminiu poate apare la bolnavii dializați sau cu Boală cronică de rinichi cu RFG <30mL/min/1,73m 2
(BCR stadiile 4 și 5) deoarece excreția renală a aluminiului absorbit din tractul intestinal sau administrat parenteral (prin dializant sau alte căi) este redusă, iar eliminarea prin dializă este inadecvată întrucât 90% din aluminiul plasmatic este legat de proteine [1].
Recomandarea 24: Pentru evaluarea riscului intoxicației cu aluminiu este recomandată
[ Grad C]
determinarea aluminemiei
bazale [1]:
•
cel puțin semestrial la bolnavii cu BCR stadiile 3-5 expuși (tratați cu săruri de aluminiu);
•
anual la toți bolnavii dializați;
•
semestrial la bolnavii dializați tratați cu activatori ai receptorilor vitaminei D.
[Grad B]
Testul cu desferioxamină trebuie efectuat dacă aluminemia bazală este între 60-200µg/L. La bolnavii cu expunere cunoscută la aluminiu, testul va fi efectuat și înaintea practicării paratiroidectomiei [1,16].
Testul cu desferioxamină (DFO) constă în administrarea unei perfuzii iv cu 5mg/kg DFO în ultima oră a unei ședințe de hemodializă la care a fost măsurată pre-dialitic aluminemia bazală. După 2 zile (înaintea următoarei hemodialize) va fi repetată determinarea aluminemiei, iar creșterea acesteia cu 250µg/L definește un test pozitiv [1,16]. Testul nu trebuie practicat la bolnavii cu aluminemie bazală >200µg/L [1].
Recomandarea 25: Măsurile de prevenire a intoxicației cu aluminiu constau în evitarea
[Grad B]
tratamentului cu săruri de aluminiu (antiacide gastrice cu aluminiu, sucralfat, chelatori de fosfați cu aluminiu) la bolnavii cu BCR și utilizarea unui dializant cu <10µg/L aluminiu [1].
Acumularea tisulară a aluminiului este responsabilă de unele manifestări clinice distincte: encefalopatie de dializă (dezorientare, tulburări de vorbire, convulsii, tulburări de conștiență deseori intermitente și agravate tranzitor după dializă), neurotoxicitate acută (tulburări de conștiență până la comă și convulsii brusc instalate, cu evoluție spre deces), boală osoasă adinamică (dureri osoase, fracturi, slăbiciune musculară proximală apărute insidios), anemie microcitară fără deficit de fier [1].
Diagnosticul bolii osoase induse de aluminiu este sugerat de asocierea testului pozitiv la DFO cu un nivel plasmatic al iPTH <150pg/mL (16,5pmol/L), dar diagnosticul cert este furnizat numai de biopsia osoasă care arată creșterea colorației pentru aluminiu la suprafața osului >15-25% [1,58].
Odată demonstrată acumularea aluminiului, este indicată îndepărtarea acestuia prin următoarele metode:
evitarea expunerii suplimentare la aluminiu (interzicerea oricărui preparat cu aluminiu, utilizarea unui dializant cu <2µg/L aluminiu) [58];
creșterea eliminării aluminiului prin membrane de dializă
high-flux
și/sau dializă intensivă (6 zile/săptămână) [1,58];
agent chelator care mobilizează aluminiul din țesuturi, crescând concentrația sa plasmatică și, consecutiv, eliminarea prin dializă datorită gradientului mai mare sânge-dializant. Este indicată desferioxamină 2,5-5mg/kg/săptămână timp de 6 luni, dacă aluminemia bazală este <200µg/L [1,58].
Recomandarea 26: Tratamentul intoxicației cu aluminiu trebuie aplicat tuturor bolnavilor cu
[Grad C]
aluminemie >60µg/L, cu test pozitiv la DFO și semne clinice sugestive [1].
[Grad C]
Constă în oprirea expunerii la aluminiu, creșterea eliminării prin dializă cu membrane
high-flux
și tratament cu doze mici de desferioxamină [58].
[Grad C]
Desferioxamina este contraindicată dacă aluminemia depășește 200µg/L [1].
Medicamente care inhibă osteoresorbția
Inhibitorii osteoclastelor (bifosfonații și calcitonina) utilizați cu succes în tratamentul osteoporozei post-menopauză în populația generală, pot, teoretic, ameliora boala osoasă cu
turnover
crescut din BCR [125].
Bifosfonații
sunt analogi stabili ai pirofosfatului care acționează, în principal, prin promovarea apoptozei osteoclastelor, astfel încât reduc resorbția osoasă și remodelarea osoasă consecutivă [126]. Se acumulează în os datorită afinității pentru suprafața cristalelor de calciu-fosfor și sunt re-eliberați treptat în circulație [127]. Bifosfonații (alendronat, pamidronat, risedronat, ibandronat) și-au dovedit eficiența în creșterea densității minerale osoase, reducerea incidenței fracturilor, prevenirea osteoporozei induse de corticoizi și tratarea hipercalcemiei induse de metastaze osoase la pacienții fără BCR. Totuși, datorită eliminării predominant pe cale renală și a retenției prelungite la nivelul osului, administrarea lor la bolnavii cu reducerea filtratului glomerular sub 30mL/min/1,73m 2
a fost evitată, fiind rezervați pentru terapia episoadelor de hipercalcemie [126,127].
Studii recente sugerează beneficiul terapiei cu bifosfonați la bolnavii dializați cu HPTH sever, mai ales sub aspectul controlului hipercalcemiei, ceea ce ar permite administrarea unor doze mai mari de derivați ai vitaminei D [126]. Datorită eliberării crescute de fosfat din os în contextul
turnover -ului osos crescut indus de hiperparatiroidism, bifosfonații ar putea facilita controlul hiperfosfatemiei la această categorie de bolnavi [57]. Reducerea riscului de fracturi vertebrale consecutiv osteoporozei post-menopauză a fost constatată și la bolnavele cu deficit funcțional renal sever definit prin
clearance -ul creatininei estimat prin formula Cockroft-Gault <15mL/min/1,73m 2
[127]. De aceea, pot fi luați în considerare pentru tratamentul bolnavilor:
dializați
cu
antecedente
de
fracturi
și
osteoporoză
demonstrată
la osteodensitometrie (scor T <-2,5) [127];
candidați pentru terapia chirurgicală a HPTH, în scopul controlului hipercalcemiei [105,127];
dializați care asociază scăderea marcată și progresivă a densității minerale osoase demonstrată la DEXA [105];
cu grefă renală funcțională și osteoporoză dovedită la osteodensitometrie (scor T mai mic de -2,5).
Datorită efectului hipocalcemic ar putea induce creșterea iPTH [105], iar datorită efectului asupra osteoclastelor ar putea favoriza scăderea
turnover -ului osos [127]. Există și alte necunoscute în privința efectelor bifosfonaților la pacienții cu BCR, care impun prudență în recomandarea administrării: remanența acțiunii după întreruperea tratamentului, gradul eliminării prin dializă, riscul de inducere a osteonecrozei de mandibulă și capacitatea de a deteriora acut funcția renală după administrarea parenterală (intravenos) [127].
Deși există date preliminare care sugerează potențialul benefic al tratamentului cu bifosfonați la bolnavii cu BCR stadiul 5, nu pot fi încă elaborate recomandări privind administrarea acestora. Utilizarea bifosfonaților la bolnavii dializați trebuie limitată la cazuri atent selecționate, cu osteoporoză cert identificată osteodensitometric și risc mare de fracturi, sau cu fracturi deja constituite, numai după excluderea prin biopsie osoasă a osteomalaciei și bolii osoase adinamice. Dozele recomandate trebuie să fie reduse la jumătate față de cele utilizate în populația generală, iar durata terapiei trebuie limitată la maxim 2 ani [127]. Au absorbție intestinală redusă, astfel încât necesită administrarea pe stomacul gol (cu 1 oră înainte de masă). Produc deseori iritație digestivă (mai ales esofagiană). Sunt disponibili pentru administrare orală și parenterală (pamidronat, ibandronat, zolendronat).
Calcitonina
este un hormon natural produs de celulele C tiroidiene, cu acțiune hipocalcemiantă
prin
inhibiția
resorbției
osoase
mediate
de
osteoclaste.
Date experimentale
in vitro
au sugerat stimularea concomitentă a funcției osteoblastelor [1]. Are eficacitate demonstrată în boala Paget a osului, osteoliza neoplazică, osteoporoza cu
turnover
crescut. În studii animale, a dovedit o toxicitate redusă.
Este
disponibilă
pentru
administrare
parenterală
(subcutanat,
intramuscular, intravenos) și, mai recent, nazală. Biodisponibilitatea după administrare intranazală este de 50-100% comparativ cu injectarea intravenoasă [1]. Poate fi recomandată pentru tratamentul osteoporozei bolnavilor cu transplant renal.
Terapie hormonală
Estrogenii și androgenii . Pacienții cu Boală cronică de rinichi au deseori deficit al hormonilor sexuali. Terapia de substituție hormonală este eficientă pentru creșterea masei osoase la bolnavii cu deficit estrogenic sau androgenic și poate fi luată în considerare mai ales la bolnavii cu transplant renal [1].
Deoarece hipoestrogenismul este asociat cu accentuarea resorbției osoase (estrogenii antagonizează acțiunea PTH la nivelul osului), administrarea estrogenilor exogeni ar putea menține densitatea minerală osoasă la bolnavii uremici pre- și post-transplant [105,128].
Totuși, reducerea catabolismului estradiolului în insuficiența renală ar putea afecta farmacocinetica estrogenilor exogeni, ceea ce, coroborat cu riscul crescut al complicațiilor cardio-vasculare și al neoplasmului mamar raportat la femei în post-menopauză tratate cu estrogen + progestin [128], impune prudență în recomandarea de rutină a substituției estrogenice.
Modulatorii selectivi ai receptorilor estrogenici
acționează selectiv asupra receptorilor pentru estrogeni în funcție de localizarea tisulară a acestora: au efect antagonist la nivelul glandei mamare și uterului, însă acționează ca agoniști la nivelul osului. Această selectivitate le conferă, teoretic, un avantaj față de terapia hormonală cu estrogeni în sensul că permit menținerea masei osoase cu un risc mai mic de apariție a neoplasmelor genitale [128]. Au fost raportate rezultate promițătoare după tratament cu raloxifen pentru osteoporoză la bolnave uremice post-menopauză, tratate prin hemodializă [128], însă efectele pe termen lung la bolnavii uremici nu au fost suficient studiate.
Recomandarea 27: Rolul noilor agenți terapeutici propuși în tratamentul osteoporozei în
[Grad C]
populația
generală
(bifosfonați,
hormonală estrogenică, modulatori
calcitonină, substituție selectivi ai receptorilor
estrogenici) nu este bine cunoscut în boala osoasă renală. Sunt necesare studii clinice aprofundate înainte de introducerea lor în recomandările de tratament al anomaliilor metabolismului mineral și osos asociate BCR [1].
Procedura de dializă
Fosfatemia
este influențată de modalitatea de epurație extrarenală: dializa peritoneală continuă ambulatorie asigură un control mai bun decât hemodializa (HD) [47].
Dializa convențională nu poate controla singură hiperfosfatemia [129], deoarece eliminarea de fosfat prin dializă este inferioară ingestiei: eliminarea prin hemodializă este de aproximativ 800mg pe ședință (2400mg/săptămână), iar prin dializă peritoneală continuă ambulatorie este de 300-400mg/zi (2100-2800mg/săptămână) în timp ce ingestia uzuală,
la
o
dietă
cu
1-1,2g
proteine/kg
pe
zi,
este
de
800-1200mg/zi
(5600- 9600mg/săptămână) [52,54].
Eliminarea intradialitică a fosfaților depinde direct proporțional de durata și frecvența ședințelor de hemodializă. Îndepărtarea fosfatului este insuficientă în caz de <12 ore HD/săptămână.
Recomandarea 28:
Durata HD nu trebuie redusă sub 4 ore/ședință de trei ori pe
[Grad B]
săptămână [47].
[Grad C] Pentru tratamentul hiperfosfatemiei poate fi indicată creșterea frecvenței ședințelor de HD [1,48, 58].
Deoarece eliminarea de fosfat prin hemodializă este preponderent conductivă, depinzând critic de gradientul de concentrație sânge-dializant, cea mai mare parte a excreției fosfatului are loc în primele două ore ale ședinței HD [41,54]. Ca urmare, prelungirea ședinței de hemodializă este o modalitate mai puțin eficientă de a mări excreția de fosfați, fiind de preferat creșterea numărului ședințelor [58].
Într-un studiu clinic prospectiv non-randomizat, dializa zilnică de scurtă durată (șase ședințe pe săptămână a câte 3 ore) a fost asociată cu ameliorarea parametrilor biochimici ai metabolismului mineral și osos: reducerea cu 32,9% a fosfatemiei, cu 28,6% a produsului fosfo-calcic, cu 41,7% a nivelului mediu al iPTH și creșterea cu 6,3% a calcemiei după o perioadă de urmărire de un an [130].
Deși mai scăzută, eliminarea dialitică de fosfați continuă pe toată durata ședinței de dializă, ceea ce explică rezultatele studiilor care au constatat menținerea unei fosfatemii normale fără asociere de chelatori intestinali la bolnavii tratați prin dializă nocturnă prelungită, cu flux lent [80].
Concentrația calciului în dializant
influențează bilanțul calciului [58,61]:
1,25mmol/L (2,5mEq/L) – bilanț negativ;
1,5mmol/L (3mEq/L) – bilanț nul (echilibru);
1,75mmol/L (3,5mEq/L) – bilanț pozitiv.
Nu există studii clinice prospective randomizate care să ofere dovezi concludente pentru recomandarea concentrației optime a calciului în dializant, astfel încât persistă controverse în această privință. În timp ce ghidurile K/DOQI recomandă (cu nivel de
Opinie ) utilizarea de rutină a dializantului cu 1,25mmol/L calciu și, în cazuri selecționate, a celorlalte concentrații [1], în Europa este preferat dializantul cu 1,5mmol/L [131].
Utilizarea îndelungată a dializantului cu calciu scăzut (1,25mmol/L) ar trebui evitată pentru că stimulează secreția de PTH [58]. Poate fi recomandată, pe timp limitat, pentru tratamentul hipercalcemiei [16,79]. Concentrații chiar mai reduse de calciu în dializant (1mmol/L = 2mEq/L) ar putea fi utile pentru stimularea creșterii iPTH la bolnavii cu boală osoasă adinamică (iPTH <100pg/mL) [80]. Activarea remodelării și normalizarea
turnover - ului osos au fost obținute într-un studiu prospectiv pe un lot mic de bolnavi dializați peritoneal, care aveau boală osoasă adinamică demonstrată histologic, după 16 luni de utilizare a unui dializant cu 1mmo/L calciu [132].
Dializantul cu 1,75mmol/L calciu a fost propus pentru bolnavii cu hipocalcemie și pentru cei care nu necesită terapie cu chelatori intestinali de fosfați sau derivați ai vitaminei D [80].
Recomandarea 29: Prescrierea concentrației calciului în dializant trebuie [Grad C]
individualizată [132]:
[Grad C]
• dializantul cu 1,5mmol/L calciu este prima opțiune la bolnavii dializați, mai ales dacă urmează tratament cu săruri de calciu sau activatori ai receptorilor vitaminei D [58,133];
[Grad C]
• dializantul cu 1,75mmol/L calciu este recomandat în prezența hipocalcemiei (calcemie corectată <8,4mg/dL), a tratamentului cu calcimimetice sau când nu sunt necesare terapia cu săruri de calciu și activatori ai receptorilor vitaminei D [80,131];
[Grad C]
• dializantul cu 1,25mmol/L calciu poate fi recomandat bolnavilor tratați cu activatori ai receptorilor vitaminei D care au tendință la hipercalcemie și, pe termen limitat, pentru tratamentul episoadelor de hipercalcemie, a scăderii iPTH sub 150pg/mL sau al bolii osoase adinamice [16,79].
[Grad C]
Monitorizarea calcemiei și a nivelului iPTH este necesară pentru elaborarea indicației de utilizare a uneia sau alteia dintre concentrațiile calciului în dializant [132].
Paratiroidectomia
Este ultima resursă terapeutică pentru hiperparatiroidismul secundar sever sau terțiar [58].
Recomandarea 30:
Paratiroidectomia este indicată în caz de:
[Grad C]
• hipercalcemie și/sau hiperfosfatemie rezistente la tratament, în prezența iPTH mult crescut (>800pg/mL) [1,58,134];
[Grad C]
• complicații biomecanice: fracturi, ruptura tendonului mușchiului cvadriceps [58,134];
[Grad C] [Grad C]
•
calcifilaxie [58,134];
•
hiperplazie nodulară a glandelor paratiroide [15].
Evaluarea preoperatorie necesită investigații imagistice (ecografie de paratiroide, ecografie Doppler color, scintigrafie, tomografie computerizată, RMN) [15,16,134].
Indicația de paratiroidectomie trebuie luată în considerație dacă cel puțin una dintre glandele paratiroide depășește 0,5cm 3
(sau 1cm în diametru), mai ales dacă nivelul iPTH nu scade după o cură scurtă (6-8 săptămâni) cu activatori ai receptorilor vitaminei D [15,16,134]. La bolnavii la care 23 dintre glandele paratiroide sunt mărite sau prezintă hiperplazie nodulară (ecografic), indicația de paratiroidectomie este unanim acceptată [15]. Înaintea intervenției trebuie exclusă intoxicația cu aluminiu (determinarea aluminemiei, biopsie osoasă) [16,58].
Dacă numai 1 sau 2 glande paratiroide sunt mărite poate fi indicată [15]:
distrucția selectivă a glandei prin injectare percutană selectivă de etanol [15,58,135];
injectare directă de derivați activi ai vitaminei D (calcitriol sau oxacalcitriol) în glandă [15,57].
Aceste tehnici pot restabili responsivitatea la terapia medicală a hiperparatiroidismului [15].
Metode:
paratiroidectomie subtotală [58,129,134];
paratiroidectomie totală cu autotransplant de țesut recoltat din zonă non-nodulară a glandei (din glanda cea mai mică) [58,129,134];
paratiroidectomie totală fără autotransplant [58,134].
Nu există un consens în privința recomandării preferențiale a uneia sau alteia dintre metode [134]. Paratiroidectomia totală este indicată la bolnavii cu calcinoză metastatică fulminantă [58]. Nu trebuie practicată la bolnavii care sunt candidați pentru transplant renal [58,134]. După această procedură există riscul dezvoltării bolii osoase adinamice [58].
Recomandările privind tratamentul chirurgical al hiperparatiroidismului secundar sever asociat BCR și monitorizarea pre-/post-paratiroidectomie sunt detaliate în
Anexa 6 .
Anomaliile metabolismului mineral si osos la bolnavii cu transplant renal
Cu toate că transplantul renal corectează majoritatea anomaliilor caracteristice uremiei, osteodistrofia renală și alte anomalii ale metabolismului mineral și osos persistă la peste 90% dintre bolnavii transplantați. Pierderea de masă osoasă în perioada precoce post-transplant agravează osteopenia și osteoporoza la acești pacienți [1]. Morbiditatea asociată cu hiperparatiroidismul persistent după transplant mai include: hipercalcemie, hipofosfatemie, apariția litiazei renale și calcificări tisulare [1,105]. Patogenia bolii osoase și a celorlalte componente ale sindromului aMO-BCR post-transplant renal este complexă, dependentă de [136]:
terapia imunosupresoare (în principal corticoizi, dar posibil și ciclosporină A, tacrolimus);
anomalii ale ionilor divalenți: hipofosfatemie, hipercalcemie;
acidoza metabolică;
declinul funcțional al grefei renale;
persistența hiperparatiroidismului dezvoltat pre-transplant.
Recomandarea 31: Calcemia, fosfatemia, concentrația plasmatică a iPTH și bicarbonatul
[Grad C]
seric trebuie monitorizate regulat după transplantul renal (Tabelul VIII) [1].
Hipercalcemia apare la 20% dintre bolnavii cu transplant în primul an și are evoluție spontan regresivă la 70% dintre aceștia [105]. Este determinată de normalizarea producției vitaminei D 3
active și de refacerea sensibilității organelor țintă la PTH [1]. Tototdată, mobilizarea calciului din calcificările ectopice poate juca un rol [137]. Factorii predispozanți cuprind durata dializei premergător transplantului și hiperplazia preexistentă a glandelor paratiroide [105]. Hipofosfatemia apare la 50-80% dintre bolnavi în primele 3 luni după transplant și este datorată hiperfosfaturiei de cauze multiple (HPTH persistent, imunosupresoare, diuretice, reducerea absorbției intestinale, reducerea transportului tubular proximal al fosfaților) [1].
Recomandarea 32: Fosfatemia trebuie menținută la bolnavii cu transplant renal între
[Grad C]
2,5-4,5mg/dL (0,81-1,45 mmol/L).
[Grad C]
Bolnavii cu hipofosfatemie severă <1,5mg/dL (0,48mmol/L) trebuie tratați cu suplimente orale de fosfați până la atingerea valorilor țintă, iar doza trebuie redusă dacă fosfatemia crește
>4,5mg/dL.
[Grad C] În timpul administrării fosfaților, calcemia și fosfatemia trebuie măsurate săptămânal [1].
Tabelul VIII. Frecvența monitorizării unor parametri biochimici ai metabolismului mineral și osos după transplantul renal
(după K/DOQI [1])
Perioada de timp după transplantul renal a
Parametru
primele 3 luni
3-12 luni
Calcemie
la 2 săptămâni
lunar
Fosfatemie
la 2 săptămâni b
lunar
iPTH plasmatic
lunar
trimestrial
Bicarbonat seric
la 2 săptămâni
lunar
a
după un an de la transplant, monitorizarea metabolismului mineral și osos va fi efectuată corespunzător stadiului Bolii cronice de rinichi (vezi
Tabelul IV );
b
în prima săptămână post-transplant, fosfatemia trebuie măsurată zilnic.
După un transplant renal funcțional, nivelul seric al iPTH scade treptat în 3-12 luni [1]. Persistența hiperparatiroidismului secundar este însă posibilă, fiind raportată la peste 20% dintre cazuri [137], favorizată de durata dializei înainte de intervenție, de nivelurile crescute
ale
iPTH
și
calcemiei
în
momentul
transplantului.
Prevalența
necesității paratiroidectomiei la bolnavii transplantați este de cca. 3,2-5% [1,137]. A fost sugerată temporizarea tratamentului chirurgical al HPTH până la 1 an post-transplant pentru a evalua tendința la regresie spontană. Principalele indicații ale paratiroidectomiei sunt: hipercalcemie persistentă >11,5mg/dL (2,87mmol/L) la 1 an după transplant, calcifilaxie, agravarea rapidă a calcificărilor vasculare, boală osoasă simptomatică indusă de hiperparatiroidism [1,105]. În studii retrospective, a fost constatată reducerea semnificativă a funcției renale reflectată prin creșterea creatininemiei cu >15% sau scăderea
clearance - ului creatininei cu >20% după PTx, la 66% și, respectiv, 47% dintre bolnavii cu grefă renală
funcțională
investigați
[137,138].
Această
deteriorare
pare
dependentă
de amplitudinea scăderii concentrației serice a iPTH [137]. Totuși, semnificația clinică nu este clară deoarece supraviețuirea grefei renale pe termen lung nu a fost diferită la pacienții cu paratiroidectomie față de un lot de control [139]. Pentru a evita riscul adus de PTx asupra funcției grefei renale este preferabilă evaluarea riguroasă a HPTH și efectuarea paratiroidectomiei, dacă este necesară, înainte de transplantul renal. Pentru cazurile de bolnavi deja transplantați care necesită PTx, este indicată paratiroidectomia subtotală [137]. În acest context, coroborat cu rezultatele favorabile observate pe loturi mici de
pacienți după administrare de cinacalcet [140], ar trebui evaluat în studii clinice randomizate rolul potențial al calcimimeticelor pentru controlul hipercalcemiei și HPTH post-transplant renal.
Recomandarea 33: La bolnavii cu grefă renală, tratamentul anomaliilor metabolismului mineral
[Grad C]
și osos trebuie să respecte recomandările pentru Boala cronică de rinichi (funcție de RFG) prezentate anterior [1].
Necroza avasculară a capului femural este o complicație osoasă relativ frecvent întâlnită în primii doi ani după transplant, aparent independentă de HPTH [105], favorizată de terapia cu doze mari de glucocorticoizi [1].
Recomandarea 34: Pentru a reduce pierderea de masă osoasă și riscul necrozei avasculare:
[Grad B]
• terapia imunosupresivă post-transplant trebuie condusă cu doza minimă eficace de corticoizi [1];
[Grad C]
• doze mici de vitamină D 3
(colecalciferol 600-800UI/zi) sunt utile în scop profilactic, la bolnavii fără hipercalcemie [136].
[Grad C]
Osteodensitometria osoasă (DEXA) ar trebui efectuată în momentul transplantului și, apoi, anual în primii 2 ani, iar la bolnavii cu scor T sub -2 poate fi luată în considerare terapia cu bifosfonați [1].
III.
Strategia de abordare a bolnavilor cu anomalii ale metabolismului mineral și osos asociate Bolii cronice de rinichi
STRATEGII TERAPEUTICE
Mijloacele de prevenire și tratare ale anomaliilor metabolismului mineral și osos trebuie aplicate din stadiile predialitice ale BCR. Principalele metode sunt suplimentarea cu calciu, controlul hiperfosfatemiei și suplimentarea cu vitamină D sau derivați [58].
La bolnavi cu BCR stadiile 3-5 (în predializă)
Profilaxia anomaliilor metabolismului mineral și osos
Obiective
valori ale iPTH în funcție de stadiul Bolii cronice de rinichi:
-
40-70pg/mL (4,4-7,7pmol/L), la RFG 30-59mL/min/1,73m 2
[1];
-
70-110pg/mL (7,7-12,1pmol/L), la RFG 15-29mL/min/1,73m 2
[1];
-
de 2-3 ori mai mari decât normalul, la bolnavii cu decompensare renală [55,58,89];
calcemie în limitele normale ale laboratorului (8,4-10,5mg/dL) [1,55];
fosfatemie între 2,7-4,6mg/dL (0,87-1,49mmol/L) [1];
produs fosfo-calcic sub 55mg 2 /dL 2
[55];
concentrație serică a 25(OH)D >30ng/mL (75nmol/L) [97].
Intervenții (Anexa 7)
1.
Monitorizare calcemie, fosfatemie, produs fosfo-calcic, iPTH, 25(OH)D, 1,25(OH) 2 D și aluminiu plasmatic [55] (vezi
Evaluarea anomaliilor metabolismului mineral și osos ).
2.
Dacă 1,25(OH) 2 D este sub 22pg/mL (53pmol/L) [3] și 25(OH)D sub 30ng/mL (75nmol/L) [1] se administrează vitamină D: preferabil, colecalciferol 1000- 4000UI/zi [84]. A doua opțiune terapeutică este ergocalciferolul în doză dependentă de severitatea deficitului:
25(OH)D <5ng/mL: 50.000UI/săptămână
per os
12 săptămâni, apoi lunar până la 6 luni;
25(OH)D =5-15ng/mL: 50.000UI/săptămână
per os
4 săptămâni, apoi lunar până la 6 luni;
25(OH)D =16-30ng/mL: 50.000UI/lună
per os
până la 6 luni.
Este necesară monitorizarea lunară a calcemiei și fosfatemiei. Administrarea trebuie întreruptă când calciul seric total corectat depășește 10,5mg/dL (limita superioară a valorilor normale ale laboratorului). Determinarea concentrației serice a 1,25(OH) 2 D și 25(OH)D va fi repetată după 6 luni [1,3].
3.
Dacă există hipocalcemie (calcemie corectată <8,4mg/dL) se administrează 1- 1,5g/zi calciu elemental
per os
(carbonat/acetat de calciu între mese) [58].
4.
Dacă există hiperfosfatemie (>1,5mmol/L sau >4,6mg/dL) se indică administrare de săruri de calciu 3-6g/zi, în timpul meselor ± restricție dietetică de fosfați, cu scopul de a normaliza fosfatemia. Nu sunt recomandați chelatorii de fosfat cu aluminiu [55].
5.
Când iPTH începe să crească, este recomandată administrare de săruri de calciu [58,79]. Concentrațiile serice ale 1,25(OH) 2 D și 25(OH)D trebuie măsurate și trebuie corectat eventualul deficit cu dozele menționate de colecalciferol sau ergocalciferol [3,79,84].
6.
Dacă iPTH se menține constant peste limita țintă recomandată pentru stadiul Bolii cronice de rinichi și dacă fosfatemia și calcemia sunt normale (spontan sau după intervenție terapeutică), iar 1,25(OH) 2 D <22pg/mL și 25(OH)D >30ng/mL, este indicată terapie cu activatori neselectivi ai receptorilor vitaminei D (calcitriol 0,125- 0,25μg/zi sau doze echivalente de alfa-calcidol
per os ) [55,58]. Administrarea derivaților vitaminei D este absolut contraindicată în prezența hipercalcemiei și/sau hiperfosfatemiei [79]. În timpul tratamentului cu derivați ai vitaminei D, calcemia și fosfatemia trebuie monitorizate la 2 săptămâni în prima lună, lunar până la 3 luni și, apoi, cel puțin trimestrial. Administrarea va fi întreruptă dacă apare hipercalcemie sau hiperfosfatemie și vor fi instituite măsurile de corectare. Terapia va fi reluată după corectarea anomaliilor cu doză redusă la jumătate.
7.
Dacă iPTH rămâne crescut și reapar hipercalcemie, hiperfosfatemie și produs fosfo-calcic >55mg 2 /dL 2
după reintroducerea terapiei cu activatori neselectivi ai vitaminei D, poate fi recomandată administrarea activatorilor selectivi ai vitaminei D (paricalcitol 1µg/zi dacă iPTH :5500pg/mL sau 2µg/zi dacă iPTH >500pg/mL [107]). Calcemia și fosfatemia trebuie măsurate cu aceeași frecvență ca în cazul terapiei cu
VDRA
neselectivi.
Administrarea
trebuie
întreruptă
dacă
apar hipercalcemie/hiperfosfatemie și trebuie instituite măsurile de corectare. După normalizarea calcemiei, fosfatemiei și produsului fosfo-calcic, terapia va fi reluată cu doză redusă cu 30%.
8.
Nivelul bicarbonatul seric trebuie măsurat la 3 luni pentru RFG <30mL/min/1,73m 2
și anual pentru RFG 30-60mL/min/1,73m 2 . Trebuie menținut peste 22mEq/L. Dacă este necesar, vor fi administrate săruri alcaline (bicarbonat de sodiu 2-4g/zi) [1].
La bolnavi cu BCR dializați
Tratamentul anomaliilor metabolismului mineral și osos
Obiective
1.
Valori iPTH: 150-300pg/mL (16,5-33pmol/L) [1,44,45];
2.
Fosfatemie: 3,5-5,5mg/dL (1,13-1,78mmol/L) [1,41,42,43];
3.
Calcemie totală corectată: 8,4-9,5mg/dL (2,1-2,37mmol/L) [1];
4.
Calciu ionic seric: 4,6-5,4mg/dL (1,15-1,35mmol/L) [1,22];
5.
Produs fosfo-calcic <55mg 2 /dL 2
[1,41,42].
Intervenții (Anexa 8)
1.
Monitorizare calcemie, fosfatemie, fosfatază alcalină, iPTH, feritinemie, aluminiu plasmatic și echilibru acido-bazic (vezi
Evaluarea anomaliilor metabolismului mineral și osos ). Recoltarea sângelui va fi efectuată imediat înaintea începerii ședinței de HD din mijlocul săptămânii [16,41].
2.
La bolnavii normocalcemici (calcemie corectată 8,4-9,5mg/dL) este recomandat dializant cu conținut în calciu de:
1,5mmol/L pentru hemodializă;
1,25mmol/L pentru dializa peritoneală [16].
3.
Dacă există acidoză metabolică (bicarbonat seric <22mEq/L) este recomandată creșterea bicarbonatului în dializant. Dacă nu este suficient, se adaugă bicarbonat de sodiu
per os
[16].
4.
Dacă există hiperfosfatemie (>5,5mg/dL sau >1,78mmol/L) sunt recomandate:
controlul dietei și reducerea ingestiei de fosfați [16,41,79];
evaluarea eficienței dializei (trebuie excluse reducerea duratei HD, recircularea, debitul sanguin inadecvat). Pot fi recomandate creșterea frecvenței ședințelor de HD, hemodiafiltrarea [16,41,79];
administrarea sau creșterea dozelor de chelatori de fosfați: săruri de calciu în timpul meselor [16,79]. Va fi monitorizată calcemia și, dacă există tendință la hipercalcemie, este indicată reducerea calciului în dializant (1,5mmol/L sau, pentru perioade scurte - 1,25mmol/L) [16];
cură scurtă cu doze mici de hidroxid de aluminiu, în caz de hiperfosfatemie severă peste 7mg/dL [16];
întreruperea administrării derivaților vitaminei D [16,58,79].
5.
Dacă există hipercalcemie peste 9,6-10,2mg/dL
(>2,4-2,54mmol/L) sunt indicate:
reducerea calciului în dializant (1,5mmol/L sau, pentru perioade scurte - 1,25mmol/L) [16,79];
întreruperea administrării derivaților vitaminei D [16,58,79];
reducerea dozei sau întreruperea administrării chelatorilor de fosfați cu calciu [16,79];
evaluarea indicației de administrare a chelatorilor de fosfați fără aluminiu sau calciu [19];
evaluarea unor cauze extrarenale (metastaze osoase, mielom multiplu, boli granulomatoase, imobilizare) și tratarea acestora (bifosfonați, steroizi etc) [16];
evaluarea diagnosticului de boală osoasă adinamică (biopsie osoasă, dozare iPTH și aluminemie) [16] și măsuri în consecință;
în caz de criză hipercalcemică (urgență medicală) poate fi indicată dializă cu dializant fără calciu, sub monitorizare continuă EKG [16];
în caz de hipercalcemie persistentă și calcifilaxie datorate hiperparatiroidismului neresponsiv la tratament este indicată paratiroidectomie [16].
6.
Dacă iPTH este constant >300pg/mL ± fosfataza alcalină crescută:
vor fi aplicate măsurile adecvate pentru normalizarea calcemiei și fosfatemiei [16];
după
normalizarea
calcemiei
și
fosfatemiei
este
indicată
administrarea activatorilor neselectivi ai receptorilor vitaminei D în doză inițială dependentă de nivelul iPTH, divizată în 7 prize zilnice sau în 3 prize la ședințele de HD [1,80]:
-
1,5-4,5µg/săptămână iv sau
per os
pentru iPTH 300-600pg/mL;
-
3-12µg/săptămână
per os
sau 3-9µg/săptămână iv pentru iPTH 600- 1000pg/mL;
-
9-21µg/săptămână
per os
sau 9-15µg/săptămână iv pentru iPTH
>1000pg/mL.
-
doza va fi crescută progresiv la 2-4 săptămâni interval, cu 0,5-1µg/ședința de HD, până la scăderea iPTH la valorile țintă terapeutice sau până la apariția hipercalcemiei, hiperfosfatemiei și/sau creșterii Ca x P >55mg 2 /dL 2 ;
-
anomaliile biochimice ale metabolismului mineral și osos vor fi monitorizate după frecvența menționată (vezi
Evaluarea anomaliilor metabolismului mineral și osos );
în prezența hipercalcemiei >10,2mg/dL, hiperfosfatemiei sau produsului fosfo- calcic >55mg 2 /dL 2
persistente după optimizarea măsurilor de corecție și reducerea dozelor activatorilor neselectivi ai VDR, este indicată terapie cu activatori selectivi ai receptorilor vitaminei D (paricalcitol 0,04-0,1µg/kg x 3/săptămână);
în prezența hipercalcemiei >10,2mg/dL persistente sau a altor condiții care contraindică terapia cu derivați ai vitaminei D, poate fi luată în discuție administrarea de calcimimetice [57];
Toate valorile calcemiei se referă la calcemia totală corectată.
ghidarea terapiei asociate cu activatori ai receptorilor vitaminei D și săruri de calciu este realizată în funcție de valorile calcemiei și fosfatemiei [1,18]:
a)
fosfatemie între 3,5-5,5mg/dL cu calcemie:
-
8,4-9,5mg/dL – se păstrează aceleași doze;
-
<8,4mg/dL – se crește doza de vitamină D sau săruri de calciu;
-
>9,5mg/dL – se reduce doza de vitamină D cu 50% și se reduce calciul în dializant;
-
>10,2mg/dL – se întrerupe vitamina D, se întrerupe administrarea chelatorilor intestinali de fosfați cu calciu și se reduce calciul în dializant;
b)
fosfatemie <3,5mg/dL cu calcemie:
-
:58,4-9,5mg/dL – se crește doza de vitamină D;
-
>9,5mg/dL – se reduce doza de săruri de calciu și/sau se reduce calciul în dializant;
c)
fosfatemie >5,5mg/dL cu calcemie:
-
:58,4-9,5mg/dL – se scade doza de vitamină D cu 25-50% și se crește doza de săruri de calciu sau se asociază chelatori intestinali de fosfați fără aluminiu sau calciu;
-
>9,5mg/dL – se întrerupe vitamina D;
dacă iPTH scade sub 300pg/mL [19]:
-
se întrerupe administrarea activatorilor receptorilor vitaminei D;
-
se repetă dozarea iPTH după 2-4 săptămâni;
-
în cazul creșterii iPTH este indicat tratament continuu cu activatori ai receptorilor vitaminei D în doză redusă;
dacă nu se obține scăderea iPTH trebuie verificată complianța bolnavului. Eventual, va fi indicat tratament sub supravegherea personalului medical [16];
dacă persistă iPTH crescut și/sau apar hipercalcemie sau hiperfosfatemie rezistente la tratament sunt indicate [16]:
-
investigarea imagistică a glandelor paratiroide;
-
evaluarea indicației de administrare a calcimimeticelor;
-
evaluarea indicației de paratiroidectomie;
-
excluderea intoxicației cu aluminiu înaintea administrării calcimimeticelor sau practicării paratiroidectomiei.
7.
Dacă iPTH este între valorile țintă terapeutice (150-300pg/mL) cu fosfataza alcalină normală/crescută și:
calcemie normală cu fosfatemie crescută – se aplică măsurile recomandate pentru hiperfosfatemie [16];
calcemie, fosfatemie normale – este recomandat tratament cu săruri de calciu și doze mici de activatori ai receptorilor vitaminei D. La nevoie, va fi ajustată concentrația calciului în dializant (:51,5mmol/L) [16]. Monitorizarea și ghidarea terapiei vor respecta recomandările enunțate anterior.
8.
Dacă iPTH este <150pg/mL (<16,5pmol/L) cu fosfataza alcalină scăzută/normală și:
calcemie, fosfatemie normale – este recomandată asigurarea aportului nutrițional proteic adecvat și continuarea terapiei cu chelatori de fosfați [16];
calcemie crescută cu fosfatemie normală – sunt indicate măsurile menționate pentru hipercalcemie (în special reducerea tranzitorie a calciului în dializant, cu monitorizarea iPTH și revenirea la dializant cu 1,5mmol/L când iPTH începe să crească) [16,115];
calcemie normală/crescută cu fosfatemie crescută – sunt indicate măsurile menționate pentru hiperfosfatemie și hipercalcemie [16];
Este indicată evaluare pentru diagnosticul de boală osoasă adinamică (aluminemie, biopsie renală) [16] și măsuri adecvate:
a)
trebuie evitate [19,115]:
-
dializant cu calciu crescut; este recomandat dializant cu 1,25mmol/L calciu pentru o scurtă perioadă de timp;
-
administrarea activatorilor receptorilor vitaminei D;
-
dozele mari de chelatori de fosfați pe bază de calciu;
b)
terapia intoxicației cu aluminiu (dacă există) [16,115].
9.
În caz de intoxicație cu aluminiu sunt indicate:
sistarea surselor de aluminiu – chelatori de fosfați, dializant (va fi folosit dializant cu Al <2μg/L) [19,58,115];
membrane
high-flux
(pentru intoxicație moderată, la bolnavi asimptomatici) [58,115];
tratament cu desferioxamină (rezervat pentru bolnavi simptomatici: slăbiciune și dureri musculare, dureri osoase severe, fracturi) [15,19,115]:
-
2,5-5mg/kg o dată pe săptămână în perfuzie iv lentă, în 150mL soluție fiziologică sau glucoză 5%, în ultima oră a ședinței de HD, timp de 3 luni;
-
după o lună de pauză se repetă testul la desferioxamină;
-
dacă persistă supraîncărcarea cu Al se repetă cura de tratament de 3 luni;
10.
După paratiroidectomie bolnavii dezvoltă hipocalcemie și, uneori, hipofosfatemie care necesită [1,58,134,141]:
monitorizarea
calcemiei
(calciu
ionic)
la
4-6
ore
în
primele
48-72
ore postoperator și, apoi de 2 ori/zi până la stabilizare:
-
dacă nivelul calciului ionic scade sub 3,6mg/dL (corespunzător unei calcemii totale corectate de 7,2mg/dL) trebuie administrată perfuzie cu gluconat de calciu în ritm de 1-2mg calciu elemental/kg pe oră (o fiolă de 10mL calciu gluconic 10% conține 90mg de calciu elemental). Perfuzia cu calciu trebuie treptat redusă după normalizarea și stabilizarea calciului ionic;
monitorizare EKG în faza imediat postoperatorie (primele 24-48 de ore);
suplimentare pe cale orală cu săruri de calciu (când este posibil) în doză individualizată: începând cu 1-2g×3/zi până la 12g/zi. Administrarea trebuie făcută între mese;
administrarea derivaților activi ai vitaminei D 3
în doză dependentă de gradul hipocalcemiei (2-6μg/zi, calcitriol);
dozele de calciu și vitamina D 3
sunt ajustate treptat în funcție de parametrii biochimici ai metabolismului mineral și osos. Suplimentarea cu aceste preparate trebuie menținută indefinit;
suplimentare de fosfați pe cale orală, când există hipofosfatemie semnificativă;
monitorizare frecventă pe parcursul tratamentului (la 3-7 zile) a calcemiei, fosfatemiei și fosfatazei alcaline.
IV.
Anexe Anexa 4.1
PARAMETRII BIOCHIMICI AI METABOLISMULUI MINERAL ȘI OSOS ȘI FRECVENȚA RECOMANDATĂ A MONITORIZĂRII ÎN BOALA CRONICĂ DE RINICHI
Tabelul IX. Parametrii biochimici ai metabolismului mineral și osos [1,142]
Metodă
Valori normale
Sistem metric
Factor conversie
SI
Calciu
colorimetrică
8,5-10,5mg/dL
mg/dL
0,25
mmol/L
(ser)
Calciu ionic
electrod
4,6-5,4mg/dL
mg/dL
0,25
mmol/L
(ser)
ion-selectiv
Fosfat
spectrofoto-
2,6-4,5mg/dL
mg/dL
0,32
mmol/L
(ser)
Ca x PO 4
metrică calcul
<55
mg 2 /dL 2
0,08
mmol 2 /L 2
Fosfatază alc.
kinetică
30-115UI/L
UI/L
0,02
µkat/L
(ser)
PTH intact
imunometrică
10-60pg/mL
pg/mL
0,11
pmol/L
(ser)
25(OH)D
imunometrică
8-42ng/mL
ng/mL
2,5
nmol/L
(ser/plasmă)
1,25(OH) 2 D
imunometrică
18-62pg/mL
pg/mL
2,4
pmol/L
(ser/plasmă)
Aluminiu
spectrometrie
<20µg/L*
µg/L
0,035
µmol/L
(plasmă)
de absorbție
atomică
Albumină
colorimetrică
3,1-4,3g/dL
g/dL
10
g/L
* la bolnavi dializați;
PTH - parathormon; Ca x PO 4
- produs fosfo-calcic; SI - sistem internațional;
Conversia între unitățile de măsură se realizează conform formulei: unitate Sistem metric x Factor de conversie = unitate SI.
Tabelul X. Frecvența monitorizării
a) la bolnavi cu BCR stadiile 3-5 (predializă)
Situație clinică
Calciu (a
seric
Fosfați serici
iPTH
seric
25(OH)D
serică
1,25(OH) 2 D
serică
Aluminiu plasmatic
RFG = 30-59
anual
anual
anual
anual
anual
sem. (b
RFG < 29
trim.
trim.
sem.
anual
anual
sem. (b
Terapie vit. D
bilunar/ lunar (c
bilunar/ lunar (c
lunar/ trim. (d
la 6 luni (e
la 6 luni (e
sem.
RFG: rată de filtrare glomerulară (mL/min/1,73m 2 ); trim.: trimestrial; sem.: semestrial.
a)
preferabil calciul ionic determinat direct; dacă nu este posibil, calcemia totală corectată;
b)
aluminemia bazală va fi determinată numai la bolnavii cu risc de expunere (ex. chelatori intestinali de fosfați cu aluminiu);
c)
bilunar în prima lună, lunar până la 3 luni și cel puțin trimestrial ulterior;
d)
la 3-4 săptămâni după inițierea terapiei și, apoi, trimestrial;
e)
numai la bolnavii care urmează tratament pentru corectarea deficitului nutrițional al vitaminei D: după 6 luni de tratament și, apoi, anual dacă a fost obținută normalizarea 25(OH)D și 1,25(OH) 2 D serice.
b) la bolnavi dializați
Situație clinică Calciu (a
Fosfați
iPTH
Feritină
Aluminiu
seric
serici
seric
serică
plasmatic
De rutină
lunar
lunar
trim.
trim.
anual
Terapie vit. D
b) săpt./
b) săpt./
c) lunar
trim.
sem.
bilunar
bilunar
Terapie DFO
lunar
lunar
la 2 luni
la 2 luni
d) trim.
DFO: desferioxamină; trim.: trimestrial; sem.: semestrial; săpt.: săptămâni.
a)
preferabil calciul ionic determinat direct; dacă nu este posibil, calcemia totală corectată;
b)
săptămânal în faza de inițiere a terapiei și de ajustare a dozelor; bilunar în primele 3 luni ale terapiei de întreținere și, apoi, lunar;
c)
la 3-4 săptămâni în faza de inițiere a terapiei și de ajustare a dozelor până la obținerea nivelului optim al iPTH cu fosfatemie și calcemie normale; lunar, pe parcursul terapiei de întreținere; dacă doza de vitamină D și concentrația iPTH sunt stabile timp de 2 luni, monitorizarea iPTH poate fi efectuată trimestrial;
d)
testul la DFO trebuie practicat înaintea inițierii terapiei și trebuie repetat la 1 lună după terminarea curei de 3 luni pentru evaluarea eficienței.
c) la bolnavi cu transplant renal
Luni de la transplant
Calciu (a
seric
Fosfați serici
iPTH
seric
Bicarbonat seric
0-3 luni
bilunar
b) bilunar
lunar
bilunar
3-12 luni
lunar
lunar
trim.
lunar
>12 luni
corespunzător stadiului BCR reziduale
trim.: trimestrial.
a)
preferabil calciul ionic determinat direct; dacă nu este posibil, calcemia totală corectată;
b)
în prima săptămână post-transplant, fosfatemia trebuie măsurată zilnic.
Anexa 4.2
ELEMENTE TERAPEUTICE ÎN ANOMALIILE METABOLISMULUI MINERAL ȘI OSOS ASOCIATE BOLII CRONICE DE RINICHI
a)
Dieta
Tabelul XI. Conținutul în fosfați și proteine al unor alimente
[1,53]
Aliment
Cantitate
Fosfor mg
Proteine g
mg fosfor/ g proteine
Lapte integral
100g
92
3.3
27.8
Lapte praf
100g
1020
35
29.1
Smântână
100g
63
2.4
26.3
Iaurt
125g
107
4
26.8
Brânză de vaci
100g
266
30
8.9
Brânză topită
100g
795
13.2
60.2
Brânză parmezan
100g
840
35.6
23.6
Camembert 45%
100g
350
21
16.7
Mozzarella
100g
239
19.9
12.1
Brie
100g
188
22.6
8.31
Ou
1 buc
86
6
14.3
Piept de pui
100g
196
27
7.3
Curcan
100g
210
28
7.5
Mușchi de vită
100g
203
25
8.1
Mușchi de miel
100g
190
22
8.6
Pulpă de porc
100g
146
22
6.4
Ficat de vită
100g
392
23
17
Șuncă
100g
239
19
12.6
Șalău
100g
198
18.2
10.9
Păstrăv
100g
242
19.5
12.4
Sardină
100g
258
19.4
13,3
Ton
100g
200
21.5
9.3
Fasole boabe
100g
429
21.3
20.1
Fasole verde
100g
38
2.4
15.8
Ciuperci
100g
123
2.7
45.5
Cartofi
100g
50
2
25
Semințe floarea soarelui
30g
322
6
53.7
Alune
100g
333
14.1
23.6
Cola
350mL
44
0
~
Bere
350mL
43
1
43
Tabelul XII. Clasificarea alimentelor în funcție de conținutul în fosfați
Alimente cu 0PU
Alimente cu 1PUAlimente cu 2PUAlimente cu 3PUAlimente cu 4PU Alimente cu 5-6PU
(0-50mg PO 4 )
(50-100mg PO 4 )
(100-200mg PO 4 ) (200-300mg PO 4 )
(300-400mg PO 4 ) (400-600mg PO 4 )
1 albuș de ou
50g salam/șuncă
150g salată cu
150g friptură porc 150g gulaș
1 cheesburger 15g maioneză
50g lebăr
carne
150g șnitel pui
150g carne de
125g sardine 30g smântână
150g tobă
150g carne de porc
150g pulpă pui
vânat
1 triunghi brânză
unt/margarină
100g făină de grâu 1 ou fiert/prăjit
150g piept gâscă 150g cordon bleu
topită ulei
100g pâine prăjită 50g cașcaval
150g chiftele
185g ton în ulei
150g ficat
150g orez
100g (3 felii) pâine
50g mozzarella
150g cârnați
350g salată cu ton 25g cereale
cu grâu, secară 50g brânză Feta 150g file hering
și ou
3 linguri sos de
1 croissant
100g salată crabi 1 felie brânză
150g file somon friptură
200g cartofi fierți
200g cartofi prăjiți topită
150g macrou
15g muștar
200g salată cartofi 200g crochete de 50g ementaler
250g brânză 15g ketchup
50g brânză de vaci
cartofi
200g clătite cu
250g spaghete 1 măr/pară
50g brânză Brie
300g supă de
marmeladă
150g mozzarella 150g conopidă
100g parmezan
legume
cu 150g roșii
150g mazăre
150g brânză tofu
150g fasole fiartă
300g pizza cu roșii
150g morcovi
150g ciuperci
150g linte
brânză și salam 150g salată
150g pastefierte
50g pâine cu grâu
150g varză
30g lapte
și cereale 150g roșii
condensat
100g pâine cu 50g ceapă
60g înghețată
cereale
50g usturoi
50g vafe
200mL lapte 50g stafide
4 bomboane de
150g iaurt
100g portocale
ciocolată
200mL smântână
25g miere
120g plăcintă mere
150g tăieței 10g zahăr
1 gogoașă
40g musli fără
50g jeleuri
70g salam biscuiți
nuci
25g marmeladă 50g biscuiți
100g înghețată
200mL limonadă,
5 nuci/castane
150g plăcintă cu suc portocale
50g alune de
brânză
1 cafea espresso pământ
50g ciocolată
1 ceașcă ceai
300mL bere
70g (2 felii) chec negru
200mL Coca Cola 70g rulouri cu mac
100mL șampanie
1 cană capuccino 20mL coniac
200mL apă vin roșu/alb
PU: unitate de fosfat; PO 4 : fosfat.
b)
Medicație
Tabelul XIII. Caracteristicile principalilor chelatori intestinali de fosfați
(modificat după [1])
Preparat
% Ca elemental
% Ca absorbit
mg P legat/ mg Ca absorbit
Capacitate de legare P
Observații
Carbonat de calciu
40
20-300,57mg P/1mg Ca
39mg P/1g
Risc de hipercalcemie;
Necesită
monitorizare
Ca
seric
Acetat de calciu
25
a) 21/401,04mg P/1mg Ca
45mg P/1g
și produs Ca x P Idem
Citrat de calciu
21
22
?
?
Nerecomandat
(crește
absorbția Al)
Hidroxid de aluminiu
-
-
- 15-30mg P/tb
Utilizare drastic limitată Sevelamer hidroclorid
-
-
-
b) 80mg P/1g
Indicat selectiv, la bolnavi cu
hipercalcemie/calcificări/iPTH
f
Ameliorează status-ul lipidic
Lanthanum carbonat
-
-
- 45-50mg P/1g
Indicat selectiv, la bolnavi cu
hipercalcemie/calcificări/iPTH
f
Ca: calciu; P: fosfor; Ca x P: produs fosfo-calcic; Al: aluminiu; tb: tabletă;
a) : 40% la administrarea între mese;
b) : studii pe animale; f: scăzut.
Tabelul XIV. Preparate de vitamina D – proprietăți farmacologice și doze
Preparat
Activare
T1/2
Efect
Doză
de
inițiere
recomandată în BCR
in vivo
>600)
calcemic
std 3-5
dializați (iPTH <600)dializați
(iPTH
Ergocalciferol H/R
40zile
?
a) 50.000UI/săpt, po
-
-
Colecalciferol H/R
7zile
10-30zile 1.000UI/zi, po
-
-
Calcitriol
nu
16-22h
3-5zile
0,25µg/zi, po
0,5-1,5µg/HD, po/iv
1-3µg/HD, po/iv
alfa-calcidol
H
15-30h
?
0,25µg/zi, po
0,25-1µg/HD, po/iv
1-3µg/HD, po/iv
Doxercalciferol 10µg/HD po,
H
32-37h
?
2,5µg x 3/săpt, po
5µg/HD po, 5-
2µg/HD iv
2-4µg/HD iv
Paricalcitol
nu
15-16h
?
1-2µg/zi, po
2,5-5µg/HD iv
6-10µg/HD iv
BCR: Boală cronică de rinichi; H: hepatică; R: renală; h: ore; po:
per os ; iv: intravenos; ?: necunoscut/nedeterminat; HD: hemodializă;
a) : variabil funcție de deficitul vitaminei D (vezi
Strategia de abordare )
Anexa 4.3
RECOMANDĂRI
PRIVIND
ADMINISTRAREA
CHELATORILOR
INTESTINALI
DE FOSFAȚI FĂRĂ ALUMINIU SAU CALCIU LA BOLNAVII DIALIZAȚI
Indicații
Administrarea
chelatorilor
intestinali
de
fosfați
fără
aluminiu
sau
calciu
este recomandată pentru tratamentul hiperfosfatemiei la bolnavii dializați ca opțiune de rezervă, în asociere cu sau în locul sărurilor de calciu [21,43]. Urmărește menținerea fosfatemiei între valorile țintă recomandate (3,5-5,5mg/dL), cu evitarea hipercalcemiei. Este indicat, în special, la bolnavii cu speranță de viață crescută și cu șanse mici de efectuare a unui transplant renal precoce [65]. Înlocuirea sărurilor de calciu cu chelatorilor intestinali de fosfați fără aluminiu sau calciu nu este indicată de rutină [43].
Criterii de inițiere a terapiei [1,58,65,141]
1.
Calcificări metastatice extinse;
2.
Episoade repetate de hipercalcemie (>10,2mg/dL );
3.
Hiperfosfatemie la bolnavi cu iPTH <150pg/mL la două determinări consecutive, situație în care sărurile de calciu sunt contraindicate din cauza riscului de boală osoasă adinamică;
4.
Hiperfosfatemie >5,5mg/dL și produs fosfo-calcic mai mare de 55mg 2 /dL 2 , persistente în pofida tratamentului adecvat;
5.
Hiperfosfatemie >7mg/dL necontrolată după o cură scurtă (4 săptămâni) de hidroxid de aluminiu.
Strategii
Etapele selecției bolnavilor și ale intervențiilor terapeutice
1.
Monitorizarea parametrilor biochimici după frecvența menționată la
Evaluarea anomaliilor metabolismului mineral și osos.
2.
La bolnavii cu hipercalcemie >10,2mg/dL sunt indicate [16,58,79]:
întreruperea administrării de activatori ai receptorilor vitaminei D și/sau chelatorilor de fosfați cu calciu;
evaluarea și tratarea unor eventuale cauze extrarenale de hipercalcemie;
repetarea determinărilor calcemiei și fosfatemiei săptămânal;
dacă persistă hipercalcemia este indicată reducerea calciului în dializant la 1,5mmol/L;
administrarea chelatorilor de fosfați fără aluminiu sau calciu este indicată dacă:
-
se asociază hiperfosfatemie >5,5mg/dL și calcemia se menține >9,6mg/dL la 4 săptămâni după instituirea măsurilor de mai sus;
-
hipercalcemia >10,2mg/dL reapare după reluarea terapiei cu activatori ai receptorilor vitaminei D în doză redusă cu 25-30% față de doza precedentă episodului hipercalcemic care a impus întreruperea administrării;
-
hipercalcemia >10,2mg/dL reapare după reluarea administrării sărurilor de calciu în doză redusă cu 25-30% față de doza precedentă;
3.
La bolnavii cu hiperfosfatemie >5,5mg/dL și produs fosfo-calcic >55mg 2 /dL 2
sunt indicate [16,41,79]:
anamneză dietetică și reducerea ingestiei de fosfați la 800 mg/zi;
verificarea complianței la terapia cu săruri de calciu și a corectitudinii administrării (în timpul meselor, adecvat conținutului în fosfați al alimentelor, program de educație pentru fosfat);
Toate valorile calcemiei se referă la calcemia totală corectată.
evaluarea
eficienței
dializei
(vor
fi
excluse
debitul
sanguin
inadecvat, recircularea la nivelul fistulei arterio-venoase și nerespectarea programului de dializă);
întreruperea administrării de activatori ai receptorilor vitaminei D;
hidroxid de aluminiu timp de 4 săptămâni (dacă fosfatemia >7mg/dL);
repetarea determinărilor calcemiei și fosfatemiei săptămânal;
administrarea chelatorilor de fosfați fără aluminiu sau calciu este indicată dacă:
-
fosfatemia se menține >5,5mg/dL și produsul fosfo-calcic >55mg 2 /dL 2
la 4 săptămâni după instituirea măsurilor de mai sus;
-
doza de carbonat/acetat de calciu necesară pentru controlul fosfatemiei este mai mare de 4-6g/zi;
-
apare hipercalcemie sub doza eficace de carbonat/acetat de calciu;
-
hiperfosfatemia este asociată cu iPTH <150pg/mL;
-
hiperfosfatemia reapare după reluarea terapiei cu activatori ai receptorilor vitaminei D în doză redusă cu 25-30% față de doza precedentă;
4.
La bolnavii cu iPTH persistent crescut >300pg/mL în pofida tratamentului adecvat cu săruri de calciu și activatori ai receptorilor vitaminei D, sunt indicate:
administrarea chelatorilor de fosfați fără aluminiu sau calciu timp de 3 luni;
monitorizarea săptămânală a calcemiei și fosfatemiei, cu ajustarea dozelor pentru a le menține în limitele valorilor țintă terapeutice;
repetarea iPTH după 3 luni:
-
dacă iPTH = 150-300pg/mL, se continuă terapia;
-
dacă iPTH >300pg/mL, este indicată investigarea imagistică a glandelor paratiroide
și
evaluarea
indicației
de
paratiroidectomie;
va
fi
oprită administrarea chelatorilor de fosfați fără aluminiu sau calciu;
-
dacă iPTH <150pg/mL, se întrerupe administrarea sărurilor de calciu și a activatorilor receptorilor vitaminei D.
Mod de administrare și posologie
Sunt disponibile două preparate:
1.
Sevelamer hidroclorid, administrat pe cale orală, în timpul meselor sau imediat înainte de masă, în doză de 0,8-1,6g/zi [72]:
doza de inițiere:
-
0,8g de 3 ori pe zi, la bolnavi care nu primeau anterior săruri de calciu, dacă fosfatemia este 5,6-7,5mg/dL și la bolnavii anterior tratați cu săruri de calciu
<3g/zi;
-
1,6g de 3 ori pe zi, la bolnavi care nu primeau anterior săruri de calciu, dacă fosfatemia este >7,5mg/dL și la bolnavii anterior tratați cu săruri de calciu
>3g/zi.
ajustarea dozei se realizează în funcție de fosfatemie:
-
>5,6mg/dL – se crește fiecare doză cu 0,4-0,8g;
-
între 3,5-5,5mg/dL – se menține aceeași doză;
-
<3,5mg/dL – se scade fiecare doză cu 0,4-0,8g.
2.
Lanthanum carbonat, administrat pe cale orală, în timpul meselor sau imediat după masă, în doză de 750-3000g/zi:
doza de inițiere:
-
250mg de 3 ori pe zi, la bolnavii cu fosfatemie între 5,6-7,5mg/dL;
-
500mg de 3 ori pe zi, la bolnavii cu fosfatemie între 7,5-9mg/dL;
-
750mg de 3 ori pe zi, la bolnavii cu fosfatemie peste 9mg/dL;
ajustarea dozei, în funcție de fosfatemie:
-
>5,6mg/dL – se crește fiecare doză cu 125-250mg;
-
între 3,5-5,5mg/dL – se menține aceeași doză;
-
<3,5mg/dL – se scade fiecare doză cu 125-250mg.
Deoarece sevelamerul are și capacitate de legare a lipidelor [65] și ar putea interfera cu absorbția intestinală a vitaminelor liposolubile, este indicat un interval de minim 1,5-2 ore între priza de sevelamer și administrarea activatorilor receptorilor vitaminei D. Deoarece lanthanum carbonat poate crește pH-ul gastric, medicamentele cunoscute a interacționa cu antiacidele (precum ketoconazol, hidroxiclorochină, doxiciclină, chinolone) trebuie administrate la 1,5-2 ore interval de priza de lanthanum.
Sevelamer hidroclorid și lanthanum carbonat sunt contraindicate în prezența hipofosfatemiei.
Monitorizarea tratamentului cu chelatorilor de fosfați fără aluminiu sau calciu
1.
Parametri clinici :
tulburări gastro-intestinale – chestionarea bolnavului și examen clinic la fiecare
ședință de hemodializă;
evaluarea stării de nutriție – lunar.
2.
Parametri paraclinici:
fosfatemia – săptămânal până la atingerea valorilor țintă și la bolnavii în tratament concomitent cu activatori ai receptorilor vitaminei D, apoi lunar;
calcemie corectată – săptămânal până la atingerea valorilor țintă și la bolnavii în tratament concomitent cu activatori ai receptorilor vitaminei D, apoi lunar;
fosfatază alcalină serică – lunar;
iPTH – trimestrial (dacă nu se asociază tratament cu activatori ai receptorilor vitaminei D);
colesterolemie – lunar (pentru sevelamer);
trigliceridemie – lunar (pentru sevelamer);
LDL-colesterol și HDL-colesterol – trimestrial (pentru sevelamer);
transaminaze serice – lunar;
< -glutamil-transpeptidază (< GT) – trimestrial (pentru lanthanum carbonat);
probe de coagulare (protrombinemie) – trimestrial.
Anexa 4.4
RECOMANDĂRI PRIVIND ADMINISTRAREA ACTIVATORILOR SELECTIVI AI RECEPTORILOR VITAMINEI D
Indicații
Administrarea activatorilor selectivi ai receptorilor vitaminei D este recomandată în cazuri selecționate la bolnavii dializați cu hiperparatiroidism secundar (iPTH >300pg/mL) necontrolat
prin
mijloacele
terapeutice
uzuale,
mai
ales
dacă
există
tendință
la hipercalcemie și hiperfosfatemie, situații în care VDRA neselectivi sunt contraindicați. În stadiile 3-5 ale BCR, activatorii selectivi ai VDR pot fi recomandați la bolnavii cu iPTH crescut peste limita corespunzătoare stadiului bolii, dacă 25(OH)D serică este >30ng/mL și administrarea VDRA neselectivi induce hipercalcemie și/sau hiperfosfatemie. Terapia urmărește
reducerea
secreției
iPTH,
prevenirea
hiperplaziei
glandelor
paratiroide, normalizarea activității osteoblastelor/osteoclastelor și ameliorarea supraviețuirii [92].
Deși datele experimentale și clinice actuale sugerează beneficiile VDRA selectivi, nu există dovezi suficiente (de grad A sau B) în favoarea reducerii morbidității și mortalității pacienților cu BCR sub acest tratament, pentru a indica înlocuirea de rutină a calcitriolului/alfa-calcidolului cu activatorii selectivi ai receptorilor vitaminei D [143].
Criterii de inițiere a terapiei
A.
La bolnavi dializați:
1.
iPTH peste 300pg/mL asociat cu episoade de hipercalcemie (calcemie corectată
>10,2mg/dL), hiperfosfatemie >5,5mg/dL și/sau produs fosfo-calcic >55mg 2 /dL 2
sub tratament corect condus cu activatori neselectivi ai VDR, repetate chiar după reducerea calciului în dializant și optimizarea terapiei de reducere a fosfatemiei (dietă, adecvarea dializei, chelatori intestinali);
2.
calcemie corectată :510,2mg/dL;
3.
fosfatemie :55,5mg/dL;
4.
produs fosfo-calcic :555mg 2 /dL 2 ;
5.
Kt/V al ureei 21,2;
6.
aluminemie <20µg/L sau între 20-60µg/L, dacă testul la desferioxamină este negativ.
B.
În stadiile 3-5 ale BCR:
1.
iPTH peste 65pg/mL în stadiul 3 și, respectiv, peste 100pg/mL în stadiul 4 [144] la bolnavi fără deficiență nutrițională de vitamină D, care dezvoltă hipercalcemie
>10,5-11mg/dL , hiperfosfatemie >4,6mg/dL sau creșterea produsului fosfo-calcic
>55mg 2 /dL 2 , sub tratament cu activatori neselectivi ai VDR;
2.
25(OH)D serică >30ng/mL;
3.
calcemie corectată :510,5mg/dL;
4.
fosfatemie :54,6mg/dL;
5.
produs fosfo-calcic :555mg 2 /dL 2 .
Strategii
Etapele selecției bolnavilor și ale intervențiilor terapeutice
1.
Monitorizarea parametrilor biochimici după frecvența menționată la
Evaluarea anomaliilor metabolismului mineral și osos.
2.
La bolnavii dializați cu iPTH >300pg/mL sunt indicate:
aplicarea măsurilor pentru normalizarea calcemiei și fosfatemiei;
Toate valorile calcemiei se referă la calcemia totală corectată.
administrarea activatorilor neselectivi ai VDR, în doză dependentă de nivelul inițial al iPTH, titrată la 2-4 săptămâni interval pentru atingerea țintelor recomandate pentru iPTH (150-300pg/mL);
repetarea determinărilor calcemiei și fosfatemiei săptămânal și a iPTH lunar;
dacă apare hipercalcemie (calcemie corectată >10,2mg/dL) sunt indicate: reducerea calciului în dializant la 1,5mmol/L, reducerea/întreruperea dozelor de săruri de calciu, evaluarea indicației pentru chelatori de fosfați fără aluminiu sau calciu și întreruperea tranzitorie a derivaților vitaminei D;
dacă apare hiperfosfatemie >5,5mg/dL sunt indicate: evaluarea complianței la restricția dietetică de fosfați, evaluarea eficienței dializei, optimizarea terapiei cu chelatori intestinali de fosfați (ajustarea dozelor, administrarea în concordanță cu conținutul de fosfat al alimentelor, evaluarea indicației pentru chelatori de fosfați fără aluminiu sau calciu) și întreruperea tranzitorie a derivaților vitaminei D;
după normalizarea calcemiei, fosfatemiei și produsului fosfo-calcic, va fi reluată terapia cu VDRA neselectiv, în doză redusă cu 25-30%;
administrarea activatorilor selectivi ai receptorilor vitaminei D este indicată dacă iPTH se menține peste >300pg/mL și hipercalcemia, hiperfosfatemia sau produsul fosfo-calcic >55mg 2 /dL 2
reapar după aplicarea măsurilor precedente;
administrarea
VDRA
selectivi
va
fi
inițiată
numai
după
corectarea hipercalcemiei, hiperfosfatemiei și produsului fosfo-calcic;
înaintea administrării VDRA selectivi trebuie exclusă intoxicația cu aluminiu (aluminemie, test la desferioxamină).
3.
La
bolnavii
cu
BCR
stadiile
3-5
cu
iPTH
>65pg/mL
(pentru
RFG
30- 59mL/min/1,73m 2 ) sau, respectiv, >100pg/mL (pentru RFG <29mL/min/1,73m 2 ) și 25(OH)D >30ng/mL sunt indicate:
aplicarea
măsurilor
pentru
normalizarea
fosfatemiei
(dacă
există hiperfosfatemie);
administrarea unor doze mici de activatori neselectivi ai receptorilor vitaminei D;
dacă
apare
hipercalcemie
(calcemie
corectată
peste
limita
normală
a laboratorului: >10,5-11mg/dL) este indicată reducerea dozei sărurilor de calciu (dacă sunt administrate) și va fi întreruptă administrarea VDRA;
dacă apare hiperfosfatemie >4,6mg/dL sunt recomandate restricție dietetică de fosfați, introducerea/ajustarea terapiei cu chelatori intestinali de fosfați (săruri de calciu) și întreruperea VDRA;
după normalizarea calcemiei și fosfatemiei va fi reluată administrarea VDRA neselectivi în doză redusă cu 50%;
administrarea activatorilor selectivi ai receptorilor vitaminei D este indicată dacă iPTH se menține peste valoarea corespunzătoare stadiului BCR și hipercalcemia și/sau hiperfosfatemia reapar după aplicarea măsurilor precedente;
administrarea VDRA selectivi va fi inițiată numai după normalizarea calcemiei, fosfatemiei și produsului fosfo-calcic.
Contraindicații
1.
Calcemie corectată >10,2mg/dL la dializați sau peste limita normală a laboratorului (>10,5-11mg/dL) în stadiile 3-5 ale BCR;
2.
Fosfatemie >5,5mg/dL la dializați sau >4,6mg/dL în stadiile 3-5 ale BCR;
3.
Produs fosfo-calcic >55mg 2 /dL 2 ;
4.
Boală osoasă adinamică demonstrată histomorfometric sau presupusă pe baza:
-
iPTH <150pg/mL (la dializați);
-
semnelor de intoxicație cu aluminiu;
Mod de administrare și posologie
Sunt disponibile două preparate de VDRA selectivi: paricalcitol (comercializat în Europa și SUA) și maxacalcitol (comercializat în Japonia).
Administrarea paricalcitol
Doza de inițiere:
la bolnavii dializați, pe cale intravenoasă (bolus, la ședința de hemodializă): 0,04- 0,1µg/kg x 3/săptămână sau iPTH/120 (doza în µg) x 3/săptămână [113];
la bolnavi dializați pe cale orală: iPTH/105 (doza în µg) x 3/săptămână [114];
în stadiile 3-5 ale BCR: 1µg/zi dacă iPTH :5500pg/mL sau 2µg/zi dacă iPTH
>500pg/mL [107].
Ajustarea dozei:
Monitorizarea parametrilor biochimici este indicată după frecvența menționată la
Evaluarea anomaliilor metabolismului mineral și osos .
La bolnavii dializați
este preferată recoltarea probelor înaintea începerii ședinței de HD din mijlocul săptămânii, iar ajustarea dozei este recomandată la 2-4 săptămâni interval, în funcție de calcemie (preferabil calciul ionic), iPTH și fosfatemie:
1.
în funcție de calcemie:
calciul ionic seric 4,6-5,0mg/dL (sau calcemie corectată 8,4-9,5mg/dL) – se menține aceeași doză;
calciul ionic seric
5,0mg/dL (sau calcemie corectată >9,5mg/dL) – se reduce doza cu 0,04 g/kg la fiecare administrare;
calciul ionic seric
4,6mg/dL (sau calcemie corectată <8,4mg/dL) – se crește doza cu 0,04 g/kg la fiecare administrare;
calciul ionic seric >5,4mg/dL (sau calcemie corectată >10,2mg/dL) – se întrerupe temporar administrarea de paricalcitol și se aplică măsurile pentru corectarea hipercalcemiei
(reducerea
calciului
în
dializant
la
1,5mmol/L, întreruperea/reducerea dozelor de săruri de calciu, evaluarea indicației pentru chelatori de fosfați fără aluminiu sau calciu). Administrarea de paricalcitol poate fi reluată după scăderea calcemiei sub 10,2mg/dL, cu doză redusă cu 50%.
2.
în funcție de nivelul iPTH seric:
dacă scade cu 30-60% – se menține aceeași doză;
dacă scade cu <30% din valoarea precedentă inițierii terapiei – se crește doza cu 0,04 g/kg;
dacă scade cu >60% – se reduce doza cu 0,04 g/kg;
dacă scade sub 300pg/mL – se întrerupe administrarea paricalcitol. Dozarea iPTH trebuie repetată după 4 săptămâni, iar în cazul creșterii peste 300pg/mL, terapia va fi reluată cu doză redusă cu 50%.
3.
în funcție de fosfatemie:
între 3,5-5,5mg/dL – se menține aceeași doză;
peste 5,5mg/dL:
-
dacă
nivelul
calciului
ionic
este
crescut,
se
întrerupe
administrarea paricalcitol, este evaluată restricția dietetică de fosfați și se reduce calciul în dializant la 1,5mmol/L. Administrarea paricalcitolului poate fi reluată după normalizaea fosfatemiei, cu doză redusă cu 50%;
-
dacă nivelul calciului ionic este normal sau scăzut, este evaluată restricția dietetică de fosfați și adecvarea dializei, se inițiază sau se crește doza de chelatori intestinali de fosfați și se reduce doza de paricalcitol cu 0,04 g/kg;
sub 3,5mg/dL:
-
dacă nivelul calciului ionic este normal sau scăzut – se crește doza de paricalcitol cu 0,04 g/kg;
-
dacă nivelul calciului ionic este crescut – se reduce concentrația calciului în dializant la 1,5mmol/L și se reduce doza de carbonat/acetat de calciu (dacă era administrat).
4.
în funcție de produsul fosfo-calcic:
sub 55mg 2 /dL 2
– se menține aceeași doză;
peste 55mg 2 /dL 2
– se întrerupe administrarea paricalcitol, este evaluată restricția dietetică de fosfați, se reduce calciul în dializant la 1,5mmol/L și este optimizată terapia cu chelatori intestinali de fosfați. Administrarea paricalcitolului poate fi reluată după normalizarea fosfatemiei, cu doză redusă cu 50%.
În stadille 3-5 ale BCR
ajustarea dozei trebuie efectuată la 2-4 săptămâni interval, în funcție de:
1.
nivelul iPTH seric:
dacă scade cu 30-60% – se menține aceeași doză;
dacă scade cu <30% din valoarea precedentă inițierii terapiei – se crește doza cu 1 g;
dacă scade cu >60% – se reduce doza cu 1 g;
dacă scade sub 60pg/mL – se întrerupe temporar administrarea de paricalcitol și se repetă dozarea iPTH peste 4 săptămâni. Paricalcitolul poate fi reluat cu doză redusă cu 30% dacă iPTH crește din nou. La bolnavii care erau pe doza minimă, este indicată creșterea frecvenței între administrări (aceeași doză la două zile interval).
2.
dacă apare hipercalcemie peste limita normală a laboratorului (sau >10,5-11mg/dL) sau produs fosfo-calcic >55mg 2 /dL 2
– se întrerupe administrarea paricalcitolului, se întrerupe/reduce doza sărurilor de calciu (dacă erau administrate), se evaluează aportul alimentar de calciu. După normalizarea calcemiei, paricalcitolul poate fi reluat cu doză redusă cu 30%. La bolnavii care erau pe doza minimă, este indicată creșterea frecvenței între administrări (aceeași doză la două zile interval).
3.
dacă fosfatemia crește >4,6mg/dL – se crește doza/se introduce chelator intestinal de fosfați, este evaluat aportul dietetic de fosfați și, în cazul persistenței hiperfosfatemiei,
se
întrerupe
paricalcitolul.
După
normalizarea
fosfatemiei, paricalcitolul poate fi reluat cu doză redusă cu 30%. La bolnavii care erau pe doza minimă, este indicată creșterea frecvenței între administrări (aceeași doză la două zile interval).
Pe parcursul tratamentului cu paricalcitol trebuie evitată administrarea medicamentelor cu aluminiu (chelatori de fosfați, antiacide gastrice, sucralfat). Nu va fi utilizat nici un alt derivat de vitamină D.
Monitorizarea tratamentului cu activatori selectivi ai receptorilor vitaminei D
1.
Parametri clinici:
semne clinice de hipercalcemie (astenie, cefalee, greață, vărsături, dureri musculare și osoase, somnolență, anorexie, prurit, hipertensiune arterială, artimii cardiace) – chestionarea bolnavului și examen clinic la fiecare ședință de hemodializă.
2.
Parametri paraclinici:
calciu ionic seric (dacă nu este posibil, calcemie corectată), fosfatemia și produsul fosfo-calcic:
-
la bolnavi dializați, săptămânal în faza de inițiere/ajustare a dozelor, bilunar în primele 3 luni ale terapiei de întreținere și apoi lunar;
-
în stadiile 3-5 ale BCR, bilunar în faza de inițiere/ajustare a dozelor, lunar în primele 3 luni ale terapiei de întreținere și apoi cel puțin trimestrial;
iPTH:
-
la bolnavi dializați, lunar în faza de inițiere/ajustare a dozelor până la obținerea nivelului optim al iPTH cu fosfatemie și calcemie normale, apoi lunar (dacă doza de paricalcitol și concentrația iPTH sunt stabile timp de 2 luni, monitorizarea iPTH poate fi efectuată trimestrial);
-
în stadiile 3-5 ale BCR, trimestrial;
fosfatază alcalină serică – lunar la bolnavii dializați și trimestrial în stadiile 3-5 ale BCR;
calciurie (în stadiile 3-5 ale BCR) – lunar în faza de inițiere/ajustare a dozelor, apoi trimestrial;
electrocardiogramă – trimestrial;
transaminaze serice – lunar.
Precauții speciale (monitorizarea mai frecventă a calcemiei/fosfatemiei, reducerea dozelor) sunt necesare în cazul asocierilor cu medicamente metabolizate pe calea citocromului P450: ketoconazol, itraconazol, claritromicină, antivirale etc. La bolnavii tratați cu digoxin, calcemia trebuie riguros și frecvent monitorizată deoarece toxicitatea la digitalice este favorizate de hipercalcemie.
Anexa 4.5
RECOMANDĂRI PRIVIND ADMINISTRAREA CALCIMIMETICELOR LA BOLNAVII DIALIZAȚI
Indicații
Administrarea calcimimeticelor (cinacalcet hidroclorid) poate fi recomandată ca terapie de rezervă la bolnavii adulți dializați cu hiperparatiroidism secundar (iPTH >300pg/mL) necontrolat prin mijloacele terapeutice uzuale, în monoterapie sau în asociere cu derivați ai vitaminei D și chelatori intestinali de fosfați, dacă nivelul calciului seric total corectat este 28,4mg/dL. [57,80]. Este indicată în scopul menținerii iPTH în limitele optime: 150- 300pg/mL. Nu trebuie recomandată de rutină.
Criterii de inițiere a terapiei [80,145]
1.
iPTH persistent crescut peste 300pg/mL (două determinări consecutive în interval de 3 luni) sub tratament corect condus cu derivați ai vitaminei D și chelatori intestinali de fosfați, când calcemia corectată este 28,4mg/dL;
2.
Hiperparatiroidism
(iPTH>300pg/mL)
cu
hipercalcemie
(calcemie
corectată
>10,2mg/dL), hiperfosfatemie >5,5mg/dL și/sau produs fosfo-calcic >55mg 2 /dL 2 , când administrarea derivaților vitaminei D este contraindicată;
3.
Episoade repetate și persistente de hipercalcemie >10,2mg/dL sau produs fosfo- calcic peste 55mg 2 /dL 2
sub tratamentul cu activatori ai receptorilor vitaminei D, care nu răspund la reducerea calciului în dializant (3mEq/L = 1,5mmol/L), dacă iPTH este peste 150pg/mL;
Strategii
Etapele selecției bolnavilor și ale intervențiilor terapeutice
1.
Monitorizarea parametrilor biochimici după frecvența menționată la
Evaluarea anomaliilor metabolismului mineral și osos .
2.
La bolnavii cu iPTH >300pg/mL sunt indicate [1,16,58,80,145]:
aplicarea măsurilor pentru normalizarea calcemiei și fosfatemiei;
administrarea activatorilor receptorilor vitaminei D, în doză dependentă de nivelul inițial al iPTH, titrată la 2-4 săptămâni interval pentru atingerea țintelor recomandate pentru iPTH (150-300pg/mL);
repetarea determinărilor calcemiei și fosfatemiei săptămânal și a iPTH lunar;
dacă iPTH se menține >300pg/mL, trebuie verificată complianța bolnavului și evaluată indicația administrării derivaților vitaminei D la ședința de hemodializă sub supravegherea personalului medical;
dacă apare hipercalcemie (calcemie corectată >10,2mg/dL) și/sau produs fosfo- calcic peste 55mg 2 /dL 2
vor fi aplicate măsurile uzual recomandate (reducerea calciului în dializant la 1,5mmol/L, reducerea/întreruperea dozelor de săruri de calciu, întreruperea tranzitorie a derivaților vitaminei D, evaluarea indicației pentru chelatori de fosfați fără aluminiu sau calciu);
administrarea calcimimeticelor este indicată dacă:
-
iPTH se menține >300pg/mL la 2 determinări consecutive în interval de 3 luni după adecvarea terapiei cu derivați ai vitaminei D și calcemia corectată este
>8,4mg/dL;
-
hipercalcemia >10,2mg/dL
reapare după reluarea terapiei cu derivați ai vitaminei D în doză redusă cu 25-30% față de doza precedentă episodului
Toate valorile calcemiei se referă la calcemia totală corectată.
hipercalcemic care a impus întreruperea administrării și controlul iPTH nu a fost obținut;
-
produsul fosfo-calcic se menține >55mg 2 /dL 2
după reluarea terapiei cu derivați ai vitaminei D în doză redusă cu 25-30% față de doza precedentă și controlul iPTH nu a fost obținut;
-
iPTH se menține >300pg/mL și terapia cu derivați ai vitaminei D nu poate fi reluată datorită persistenței hipercalcemiei și/sau hiperfosfatemiei;
înaintea
administrării
calcimimeticelor,
la
bolnavii
cu
hipercalcemie persistentă/recurentă, este indicată evaluare pentru excluderea bolii osoase adinamice (aluminemie, test la desferioxamină, eventual biopsie osoasă).
Contraindicații
1.
Calcemie corectată :58,4mg/dL;
2.
Boală osoasă adinamică demonstrată histomorfometric sau presupusă pe baza:
-
iPTH <150pg/mL;
-
semnelor de intoxicație cu aluminiu;
3.
Boli hepatice active (clasa Child-Pugh B și C).
Mod de administrare și posologie [57,80,145]
Cinacalcet hidroclorid este disponibil sub formă de tablete de 30mg, 60mg și 90mg. Este administrat pe cale orală, în timpul meselor sau imediat după masă. Tabletele trebuie înghițite întregi și nu trebuie divizate.
Doza de inițiere
recomandată este de 30mg, o dată pe zi.
Doza optimă în tratamentul de întreținere variază între 30-180mg/zi și trebuie individualizată (uzual 60-90mg/zi).
Ajustarea dozei
trebuie efectuată la 2-4 săptămâni interval prin creșterea secvențială a dozei cu 30mg până la atingerea valorilor recomandate ale iPTH (150-300pg/dL), fără apariția hipocalcemiei: 30mg x 2/zi, 90mg o dată pe zi, 60mg x 2/zi, 90mg x 2/zi.
Calcemia corectată trebuie determinată săptămânal în fazele de inițiere și ajustare a dozei și lunar în timpul tratamentului de întreținere cu cinacalcet, iar dozele trebuie ajustate în funcție de aceasta și de apariția semnelor clinice de hipocalcemie (parestezii, mialgii, crampe musculare, tetanie, convulsii):
calcemie corectată >8,4mg/dL – doza de cinacalcet este menținută sau crescută pentru a atinge obiectivul terapeutic;
calcemie
corectată
între
7,5-8,4mg/dL
sau
apariția
semnelor
clinice
de hipocalcemie:
-
se adaugă sau se cresc dozele sărurilor de calciu;
-
se crește concentrația calciului în dializant la 3,5mEq/L (1,75mmol/L), dacă era utilizat un dializant cu calciu mai mic;
-
se adaugă sau se cresc dozele derivaților vitaminei D, dacă fosfatemia este sub 5,5mg/dL și produsul fosfo-calcic sub 55mg 2 /dL 2 ;
calcemie corectată sub 7,5mg/dL sau persistența semnelor clinice de hipocalcemie după măsurile terapeutice anterioare:
-
întreruperea administrării cinacalcet până la creșterea calcemiei corectate
>8,4mg/dL și dispariția manifestărilor de hipocalcemie;
reluarea administrării cinacalcet după o întrerupere determinată de un episod de hipocalcemie trebuie efectuată cu doza imediat inferioară celei pe care o urma bolnavul în momentul incidentului.
Nivelul parathormonului seric trebuie, de asemenea, monitorizat regulat în timpul terapiei cu cinacalcet: lunar în fazele de inițiere și ajustare a dozei și trimestrial pe parcursul tratamentului de întreținere. Administrarea cinacalcet trebuie întreruptă dacă iPTH scade sub 150pg/mL.
Monitorizarea tratamentului cu calcimimetice
1.
Parametri clinici:
tulburări gastro-intestinale – chestionarea bolnavului și examen clinic la fiecare
ședință de hemodializă;
semne clinice de hipocalcemie – chestionarea bolnavului și examen clinic la fiecare ședință de hemodializă.
2.
Parametri paraclinici:
calcemie corectată – săptămânal în fazele de inițiere și ajustare a dozei, apoi lunar (dacă este asociat tratament cu derivați ai vitaminei D, se aplică frecvența monitorizării recomandată în această situație clinică);
iPTH – lunar în fazele de inițiere și ajustare a dozei, apoi trimestrial (dacă este asociat tratament cu derivați ai vitaminei D, se aplică frecvența monitorizării recomandată în această situație clinică);
fosfatemie și produs fosfo-calcic – săptămânal în fazele de inițiere și ajustare a dozei, apoi lunar (dacă este asociat tratament cu derivați ai vitaminei D, se aplică frecvența monitorizării recomandată în această situație clinică);
fosfatază alcalină serică – lunar;
transaminaze serice – lunar.
Ajustarea dozei de cinacalcet și monitorizarea mai frecventă a calcemiei și iPTH pot fi necesare la pacienții tratați cu medicamente care inhibă citocromul P450: eritromicină, ketoconazol, itraconazol.
Anexa 4.6
RECOMANDĂRI
PRIVIND
TRATAMENTUL
CHIRURGICAL
AL HIPERPARATIROIDISMULUI SECUNDAR LA BOLNAVII DIALIZAȚI
Evaluarea indicației de paratiroidectomie
Criterii de selecție a bolnavilor
1.
Hipercalcemie
>10,2mg/dL
și/sau
hiperfosfatemie
>5,5mg/dL
rezistente
la tratament, în prezența iPTH mult crescut (valori peste 800pg/mL) [1];
2.
Calcifilaxie (ulcerații cutanate profunde, dureroase, asociate cu calcificări ale arteriolelor subcutanate) în prezența iPTH crescut >500pg/mL – indicație de urgență [1,16,146];
3.
iPTH persistent crescut >500pg/mL asociat cu [147,148]:
fracturi în os patologic;
miopatie proximală neexplicată;
ruptura tendonului mușchiului cvadriceps;
calcificări metastatice;
depresia măduvei osoase hematoformatoare (anemie rezistentă la epoietinum, pancitopenie), în absența altor cauze;
dureri osoase și prurit severe;
4.
Hiperplazie nodulară a glandelor paratiroide (sugerată dacă cel puțin una dintre glandele paratiroide depășește 0,5cm 3
sau 1cm în diametru la ecografie) [15,146].
Valorile izolat crescute ale iPTH nu sunt, prin ele însele, indicație de tratament chirurgical, dar sunt indicatori prognostici ai răspunsului terapeutic [146]. Nu toți bolnavii cu calcifilaxie au niveluri crescute ale iPTH și paratiroidectomia nu trebuie practicată în absența documentării hiperparatiroidismului [1].
Etapele selecției bolnavilor și ale intervențiilor terapeutice
1.
Dacă iPTH este crescut peste 500-800pg/mL, asociat cu manifestările clinice și biochimice menționate:
se aplică măsuri de normalizare a calcemiei: reducerea calciului în dializant la 1,5mmol/L (1,25mmol/L pentru o perioadă scurtă), reducerea/întreruperea dozei de chelatori de fosfați cu calciu sau înlocuirea lor cu chelatori fără aluminiu sau calciu, evaluarea și tratarea unor cauze extrarenale de hipercalcemie [16];
se aplică măsuri de normalizare a fosfatemiei: reducerea aportului dietetic, program de educație pentru fosfat, creșterea frecvenței dializei, chelatori de fosfați (cură scurtă de hidroxid de aluminiu, săruri de calciu, chelatori fără aluminiu sau calciu în caz de hipercalcemie asociată) [16];
după normalizarea calcemiei și fosfatemiei, cu produs fosfo-calcic <55mg 2 /dL 2 , se administrează activatori neselectivi ai receptorilor vitaminei D în puls-terapie orală sau intravenoasă (calcitriol sau alfa-calcidol 2-5µg/ședința de hemodializă) timp de 8 săptămâni [1,16]:
-
calcemia și fosfatemia trebuie determinate săptămânal în faza de inițiere și, apoi, la 2 săptămâni în primele 3 luni [1];
-
tratamentul trebuie întrerupt dacă fosfatemia >5,5mg/dL, calcemia corectată
>10,2mg/dL sau produsul fosfo-calcic >55mg 2 /dL 2 ; vor fi ajustate măsurile de combatere a hipercalcemiei și hiperfosfatemiei [1,16];
-
după corectarea valorilor, va fi reluată administrarea activatorilor neselectivi ai receptorilor vitaminei D în doză redusă cu 25-50% [1,16];
Toate valorile calcemiei se referă la calcemia totală corectată.
-
dacă apar repetate episoade de hipercalcemie și/sau hiperfosfatemie poate fi luată în considerare administrarea unui activator selectiv al receptorilor vitaminei D (paricalcitol 0,04-0,1µg/kg intravenos la ședința de hemodializă);
-
dacă derivații vitaminei D nu mai pot fi administrați datorită persistenței hipercalcemiei
și/sau
hiperfosfatemiei,
poate
fi
luată
în
considerare administrarea calcimimeticelor [57];
-
iPTH va fi determinat lunar [1];
-
rezistența la tratament este definită drept [16]:
a)
reducerea cu :550% a iPTH după 2 luni de tratament;
b)
hipercalcemie și/sau hiperfosfatemie persistente;
c)
simptome clinice persistente;
dacă
hiperparatiroidismul
este
refractar
la
tratament,
este
indicată paratiroidectomia [1,146,147].
2.
Explorarea imagistică a anomaliilor scheletului osos și calcificărilor ectopice:
radiologică:
-
radiografie de mâini și picioare (semne de osteită fibroasă, calcificări ale arterelor periferice);
-
radiografie de bazin;
-
radiografie de coloană lombară (profil);
-
radiografie toracică antero-posterioară;
-
radiografii ale segmentelor afectate (fracturi, calcificări metastatice);
densitometria minerală osoasă prin absorbțiometrie duală a razelor X (DEXA).
3.
Explorarea imagistică a glandelor paratiroide:
ecografia glandelor paratiroide (dacă este posibil, cu tehnica Doppler color) este utilă pentru aprecierea hiperplaziei nodulare și este indicată la bolnavii cu hiperparatiroidism sever refractar la tratamentul cu derivați ai vitaminei D [15];
alte tehnici imagistice pentru evaluarea glandelor paratiroide (tomografie computerizată, rezonanță magnetică nucleară, scintigrafie sau arteriografie selectivă) nu sunt recomandate de rutină înaintea paratiroidectomiei [1].
4.
Excluderea intoxicației cu aluminiu [16]:
determinarea aluminemiei bazale;
dacă aluminemia este între 60-200µg/L, va fi practicat testul la desferioxamină;
dacă testul la desferioxamină este pozitiv și la bolnavii cu risc crescut de intoxicație cu aluminiu, trebuie practicată biopsia osoasă din creasta iliacă [16,149];
în prezența intoxicației cu aluminiu vor fi sistate sursele de aluminiu, va fi administrat tratament cu desferioxamină și nu va fi practicată paratiroidectomia [16].
Alegerea tehnicii chirurgicale și îngrijirea preoperatorie
Tehnici chirurgicale
Există trei tehnici principale de paratiroidectomie (PTx) [1,58,134,147]:
paratiroidectomie subtotală;
paratiroidectomie totală cu autotransplant heterotopic de țesut recoltat dintr-o zonă non-nodulară a glandei (din glanda cea mai mică, fără noduli vizibili macroscopic; dacă este posibil, după examinare histologică);
paratiroidectomie totală fără autotransplant.
Toate aceste tehnici oferă rezultate satisfăcătoare și nici una nu pare a avea superioritate, astfel încât alegerea tehnicii depinde de experiența echipei chirurgicale [1].
Paratiroidectomia subtotală sau totală cu autotransplant
sunt utilizate cu scopul de a evita hipoparatiroidismul sever postoperator asociat cu boală osoasă adinamică și
necesitatea suplimentării îndelungate de calciu și vitamină D 3
activă [149,150]. Rezultatele obținute sunt similare pentru cele două tehnici și ambele prezintă riscul recurenței HPTH autonom, deoarece persistența insuficienței renale stimulează proliferarea celulelor paratiroide restante [147,150]. Rata de recurență sau persistență a HPTH este similară, între 5-15% din cazuri [147]. Țesutul paratiroidian transplantat poate fi plasat în regiunea pectorală sau la braț (în mușchiul brahioradial, la membrul superior fără fistulă arterio- venoasă [148]). Această din urmă localizare are avantajul unei reintervenții mai ușoare în cazul recurenței, precum și al determinării iPTH din cele două vene cubitale, ceea ce permite:
evaluarea funcționării grefei precoce postoperator: un gradient >1,5 între cele două brațe este atins la 2-3 săptămâni după intervenție și indică reluarea funcției țesutului transplantat [148];
diferențierea sursei secreției PTH în caz de recurență între țesutul autotransplantat
și țesut restant în regiunea cervicală sau ectopic [146,147].
Paratiroidectomia totală fără autotransplant
are risc redus de recurență, deși au fost raportate niveluri detectabile de iPTH chiar după această tehnică [147]. Principalul dezavantaj constă în hipoparatiroidismul postoperator cu dificultate de menținere a calcemiei și dezvoltarea leziunilor osoase adinamice [147,150]. De asemenea, crește riscul intoxicației cu aluminiu care poate fi prevenită prin evitarea sărurilor de aluminiu (inclusiv sucralfat) și utilizarea unui dializant fără aluminiu [147]. Au fost raportate rezultate bune cu această tehnică, iar anomaliile osoase histologice asociate hipoparatiroidismului nu au fost cert corelate cu simptomatologia osoasă la bolnavii dializați (cel puțin în absența intoxicației cu aluminiu) [149,150].
Cu toate că nu există consens în privința tehnicii chirurgicale optime, pot fi făcute unele recomandări pentru selecția bolnavilor la care una dintre intervenții este preferabilă:
paratiroidectomia subtotală sau totală cu autotransplant este prima alegere la bolnavii
candidați
pentru
transplant
renal
(deoarece
recurența
HPTH
după transplant este rară, iar menținerea calcemiei în limite normale în absența paratiroidelor este dificilă) [1,147,150];
paratiroidectomia
totală
este
indicată
la
bolnavii
cu
calcinoză
metastatică fulminantă [58,149]. De asemenea, este eficace și adecvată la bolnavii cu HPTH sever care nu au indicație de transplant renal [147].
Îngrijirea preoperatorie
Pentru prevenirea hipocalcemiei marcate care apare imediat postoperator mai ales la bolnavii cu hiperparatiroidism sever, cu boală osoasă clinic manifestă, este indicată administrarea activatorilor neselectivi ai receptorilor vitaminei D (calcitriol, alfa-calcidol) timp de 3-5 zile preoperator în doză de 1-4µg/zi. Aceasta este posibilă fără riscuri chiar în prezența hipercalcemiei [141].
Pentru a evita riscul hipofosfatemiei severe postoperatorii este indicată întreruperea chelatorilor intestinali de fosfați cu 2-3 zile înaintea paratiroidectomiei.
Monitorizarea și îngrijirea postoperatorie
Evoluția clinică și paraclinică post-paratiroidectomie
Paratiroidectomia influențează semnificativ simptomele clinice și anomaliile biochimice consecutive hiperparatiroidismului secundar. Pruritul și iritabilitatea diminuă marcat în primele zile postoperator, iar durerile osteo-articulare și slăbiciunea musculară sunt ameliorate net după aproximativ o săptămână [148,149].
Majoritatea bolnavilor dezvoltă imediat postoperator
hipocalcemie
tranzitorie, în unele cazuri
severă
(posibil
complicată
cu
convulsii)
care
necesită
suplimentare intravenoasă/orală de calciu și calcitriol [149]. În mod obișnuit, calcemia se stabilizează la valori normale după aproximativ 3-4 săptămâni, iar necesarul de vitamină D 3
activă scade
progresiv. Hipocalcemia persistentă sau recurentă este mai frecventă după PTx totală fără autotransplant.
În primele zile postoperator apare, deseori,
hipofosfatemie
care numai în unele cazuri necesită suplimentare orală de fosfați [134]. Hipofosfatemia moderată poate persista 3-6 luni [148]. Hipocalcemia și hipofosfatemia sunt consecința preluării rapide a calciului și fosforului de către oase și sunt mai severe la bolnavii cu osteită fibroasă avansată [134].
Fosfataza alcalină
serică crește inițial, apoi scade treptat [148].
Nivelul iPTH
seric scade brusc în prima zi postoperator, iar apoi crește treptat din a doua - a treia săptămână după PTx [148]. Recurența hiperparatiroidismului este posibilă după câțiva ani. Secreția pulsatilă a PTH este parțial restabilită la 2 ani după PTx totală cu autotransplant, dar capacitatea de adaptare la variațiile calciului ionic rămâne profund alterată [151].
Modificările osoase
și
calcificările ectopice
sunt numai parțial influențate. Deformările osoase și calcificările vasculare nu sunt ameliorate post-PTx [146,148]. Calcificările țesuturilor moi dispar în câteva luni post-operator [146]. Semnele radiologice de osteită fibroasă dispar, de regulă, după operație. Conținutul mineral și osos evaluat prin absorbțiometrie duală a razelor X crește treptat, inițial în osul trabecular și apoi în corticală, însă fără a se obține normalizarea densității minerale osoase [148].
Faza precoce postoperatorie
Postperator, tuturor bolnavilor paratiroidectomizați le sunt recomandate:
1.
Monitorizarea calcemiei (calciu ionic) la 4-6 ore în primele 48-72 ore și, apoi, de două ori pe zi, până la stabilizare [1,141]:
dacă nivelul calciului ionic scade sub 3,6mg/dL (corespunzător unei calcemii totale corectate <7,2mg/dL) trebuie administrată perfuzie cu gluconat de calciu în ritm de 1-2mg calciu elemental/kg pe oră (o fiolă de 10mL calciu gluconic 10% conține 90mg de calciu elemental). Ritmul perfuziei trebuie ajustat pentru menținerea calciului ionic în limite normale (4,6-5,4mg/dL) [1];
perfuzia cu calciu trebuie treptat redusă după normalizarea și stabilizarea calciului ionic [1];
dacă este posibilă medicația orală, trebuie administrat carbonat de calciu 1- 2g×3/zi între mese și calcitriol 2µg/zi. Dozele trebuie ajustate pentru a menține calciul ionic în limite normale [1,134].
2.
Monitorizare EKG în primele 24-48 de ore [134].
3.
Monitorizarea fosfatemiei, zilnic până la stabilizare:
dacă bolnavul urma tratament cu chelatori de fosfați preoperator, administrarea acestora trebuie redusă sau întreruptă în funcție de nivelul fosfatemiei [1];
când există hipofosfatemie semnificativă este necesară suplimentare de fosfați pe cale orală [1,134].
4.
Determinarea iPTH:
în prima zi postoperator permite aprecierea eficienței intervenției chirurgicale:
-
scăderea marcată, până la valori nedetectabile, confirmă îndepărtarea adecvată a țesutului paratiroidian [148];
-
iPTH >60pg/mL definește HPTH persistent care poate fi explicat de existența unor glande paratiroide supranumerare (eventual ectopice, mai frecvent în mediastin) sau de excizia insuficientă a țesutului paratiroidian [148]. Necesită explorare imagistică suplimentară (scintigramă paratiroidiană cu
99m Tc- sestamibi sau cu
11 C-metionină, rezonanță magnetică nucleară, tomografie computerizată);
la
2-3
săptămâni
postoperator
permite
evaluarea
funcționalității autotransplantului heterotopic paratiroidian [148].
5.
Monitorizarea parametrilor biochimici ai metabolismului mineral și osos va continua după stabilizarea valorilor:
calcemie și fosfatemie: la 3-7 zile timp de o lună, apoi la 2 săptămâni până la 3 luni;
fosfatază alcalină serică: în prima zi postoperator și la 7 zile timp de o lună, apoi lunar;
iPTH: în prima zi, după 2-3 săptămâni postoperator și la 3 luni.
Frecvența monitorizării principalelor anomalii biochimice ale metabolismului mineral și osos recomandată în primele 3 luni după paratiroidectomie este prezentată în
Tabelul XV .
Tabelul XV. Frecvența monitorizării anomaliilor biochimice ale metabolismului mineral și osos în primele 3 luni post-PTx
Interval după PTx
primele 2-3 zile
până la o lună
lunile 2-3
Calcemie (a
la 4-6 ore
la 3-7 zile (b
la 14 zile
Fosfatemie
zilnic
la 3-7 zile (c
la 14 zile
Fosfatază alcalină serică
în prima zi
la 7 zile
lunar
iPTH
în prima zi
o determinare
la 3 luni
în săptămâna 3
a)
calciul ionic seric (dacă este posibil), sau calcemie totală corectată;
b)
până la stabilizarea valorilor, determinările vor fi efectuate de 2 ori pe zi;
c)
până la stabilizarea valorilor, determinările vor fi efectuate zilnic.
Faza tardivă postoperatorie
Monitorizare
După 3 luni post-paratiroidectomie bolnavul trebuie monitorizat din punct de vedere al metabolismului mineral și osos conform frecvenței indicate la
Evaluarea anomaliilor metabolismului mineral și osos
[1]:
lunar: calcemie, fosfatemie, produs fosfo-calcic, fosfatază alcalină;
trimestrial: iPTH.
Trebuie aplicat tratament cu suplimentare de calciu, chelatori de fosfați și derivați ai vitaminei D pentru a menține parametrii biochimici între limitele țintă terapeutice [146,149].
Explorarea radiologică osoasă (radiografii de mâini, de bazin, de coloană lombară și ale segmentelor afectate) și DEXA trebuie repetate la 6 și 12 luni postoperator. Ulterior, explorarea imagistică scheletică va fi efectuată conform indicațiilor generale pentru bolnavul dializat: radiografie de mâini anual, iar celelalte investigații imagistice ghidat de situația clinică.
Recurența hiperparatiroidismului secundar
Incidența hiperparatiroidismului recurent crește treptat după paratiroidectomie, dacă există țesut paratiroidian restant (intenționat sau accidental): aproximativ 10% la 3 ani, 20% la 5 ani și 30% la 7 ani postoperator. Incidența este semnificativ mai mare dacă a fost grefat țesut paratiroidian din zonă cu hiperplazie nodulară [148].
Sursa hipersecreției de parathormon poate fi [147]:
țesut paratiroidian autotransplantat;
țesut paratiroidian restant în regiunea cervicală sau mediastin;
implant de țesut paratiroidian în țesuturile vecine;
metastaze ale unui carcinom paratiroidian.
Corectarea riguroasă a calcemiei și fosfatemiei, precum și suplimentarea adecvată cu 1,25(OH) 2 D 3
pot preveni sau întârzia recurența HPTH, însă reintervenția chirurgicală este, uneori, necesară [150]. Înaintea reintervenției este recomandată explorare pentru localizarea țesutului paratiroidian [1,150]:
studiu funcțional prin scintigrafie cu
99m Tc-sestamibi;
explorare anatomică prin RMN, TC sau ecografie;
explorare invazivă cu determinare selectivă venoasă a iPTH recoltat din venele mari sub control radiologic sau ecografic, pentru cazurile în care explorările imagistice nu au permis localizarea.
Dacă nivelul circulant al iPTH nu este foarte crescut (>1000pg/mL) și dacă autotransplantul
heterotopic
a
fost
plasat
în
musculatura
brațului,
determinarea gradientului iPTH între cele două brațe sau măsurarea iPTH circulant după blocada ischemică a membrului superior purtător al grefei paratiroidiene oferă informații privind sursa PTH [146,147].
Glosar
Parathormon
(PTH) = hormon polipeptidic format din 84 aminoacizi, sintetizat de celulele principale ale glandelor paratiroide [152]:
sinteza și secreția sunt reglate de:
-
calciul ionic plasmatic (scăderea sa stimulează sinteza, secreția și proliferarea celulară) prin intermediul receptorului membranar sensibil la calciu;
-
vitamina D 3
activă (inhibă sinteza) prin intermediul receptorului nuclear specific;
-
fosfat (hiperfosfatemia stimulează secreția).
acțiuni: molecula intactă (1-84), prin capătul amino-terminal, activează receptori tisulari specifici:
a)
la nivel renal:
-
stimulează resorbția calciului;
-
inhibă resorbția fosfatului;
-
crește activitatea 1a-hidroxilazei [crește sinteza 1,25-(OH) 2 D 3 ];
b)
la nivel osos:
-
stimulează resorbția calciului;
-
stimulează resorbția fosfatului;
-
crește
turnover -ul osos;
c)
la nivel intestinal:
-
acțiune indirectă, prin intermediul vitaminei D 3
active;
degradare prin proteoliză intraglandulară și periferică (ficat, rinichi), rezultând:
-
fragmente
amino-terminale
–
porțiunea
1-34
este
biologic
activă
și interacționează cu receptorii PTH;
-
fragmente mijlocii;
-
fragmente
carboxi-terminale
–
fragmentele
7-84
par
a
avea
acțiune independentă (hipocalcemiantă), probabil printr-un receptor diferit.
Hiperparatiroidism secundar
(HPTH) = creșterea sintezei și secreției PTH datorită reducerii concentrației serice a calciului. Este un răspuns al glandelor paratiroide la un stimul fiziologic. Dacă persistă timp îndelungat, apar proliferare celulară cu hiperplazia glandei și modificări de
set-point
al calciului, responsabile de scăderea sensibilității glandei la variațiile calcemiei. Ca urmare, hipersecreția poate continua independent de corectarea calcemiei =
hiperparatiroidism terțiar (autonom)
[152].
Hiperplazia glandelor paratiroide
= Sub acțiunea reducerii calciului ionic extracelular și a hiperfosfatemiei, celulele paratiroidiene proliferează, inițial policlonal ► hiperplazie difuză. Persistența factorilor stimulatori induce proliferarea mai marcată a celulelor cu densitate scăzută a receptorilor pentru calciu și vitamina D ► apariția unor mici noduli în interiorul glandei hiperplaziate difuz. În continuare, celulele proliferează monoclonal ► hiperplazie nodulară, iar în unele situații glanda rămâne ocupată de un singur nodul care funcționează autonom (posibil, favorizat de anomalii genetice). Existența hiperplaziei nodulare este sugerată de:
iPTH mult crescut asociat cu hipercalcemie și rezistență la terapia medicală;
glandă paratiroidă cu diametru longitudinal >1cm sau volum peste 0,5cm 3
(ecografic);
creșterea vascularizației în interiorul glandei (ecografie Doppler).
Receptor sensibil la calciu
(CaR) = homodimer localizat în membrana celulelor paratiroidiene principale și în variate alte țesuturi, alcătuit dintr-un domeniu extracelular care conține locusul de legare a calciului ionic, 7 regiuni transmembranare și un domeniu intracelular cuplat cu o proteină G, prin intermediul căreia activează fosfolipaza-C și calea calmodulinei/calcineurinei. Este reglatorul principal al producției PTH: reglează secreția, sinteza
(la
nivel
post-transcripțional),
degradarea
PTH
și
proliferarea
celulelor
paratiroidiene. Activarea CaR (sub acțiunea hipercalcemiei) reduce secreția și sinteza PTH, deprimă proliferarea. Permite un răspuns rapid la modificările calciului extracelular [116].
Set - point -ul calciului
= valoarea calciului ionic plasmatic care determină reducerea cu 50% a nivelului PTH. La subiecții cu funcție normală a glandelor paratiroide, acesta este 1,1-1,2mM [57]. Majoritatea datelor susțin că
set-point
-ul calciului este crescut la bolnavii cu hiperparatiroidism secundar Bolii cronice de rinichi, în principal datorită reducerii sensibilității la calciul extracelular a receptorilor sensibili la calciu din celulele paratiroide [57].
Calcimimetice
= compuși organici fenilalcalini cu afinitate pentru CaR de care se leagă la nivelul domeniului transmembranar. Acționează ca efectori allosterici. Induc o modificare conformațională a receptorului, crescându-i sensibilitatea la concentrația calciului extracelular. Inhibă secreția și sinteza PTH rapid și reversibil, prin modulare directă la nivelul celulei paratiroidiene, independent de calcemie și fosfatemie [116].
Vitamina D
= termenul definește un grup de compuși steroidici care îndeplinesc rol de hormon esențial în reglarea metabolismului calciului și fosforului:
surse și metabolism:
-
sinteză în piele sub acțiunea razelor UVB - vitamina D 3 ;
-
dietă - vitamina D 2
(din plante/fungi) și D 3
(ulei de pește);
-
necesită hidroxilare în ficat (poziția 25) și rinichi (poziția 1a) pentru activare;
acțiuni:
a)
la nivel intestinal:
-
stimulează absorbția calciului și fosfatului (în intestinul subțire);
b)
la nivelul glandelor paratiroide:
-
scade transcripția genei PTH;
-
reduce proliferarea celulelor paratiroidiene;
-
normalizează
set-point -ul ridicat al calciului;
-
crește exprimarea receptorilor vitaminei D și a CaR în celulele paratiroidiene;
c)
la nivel osos:
-
intervine în dezvoltarea diferitelor tipuri de celule ale osului;
-
asigură disponibilul plasmatic de calciu și fosfat necesar mineralizării osului;
-
în concentrație mare, determină mobilizarea calciului și fosfatului din os;
d)
la nivel renal:
-
efect neclar asupra reabsorbției calciului și fosfatului (pare a crește eliminarea calciului, efect aditiv cu PTH);
Receptorii vitaminei D
(VDR):
ai 1,25(OH) 2 D 3 :
-
receptorul nuclear clasic, localizat în peste 30 de țesuturi și celule, mediază modificări genomice prin legare de elementul de răspuns la vitamina D din structura diferitelor gene (crește sau scade exprimarea genei) – reglare la nivel transcripțional;
-
receptor membranar induce răspuns rapid. Este posibil să fie implicat în creșterea fluxului de calciu transmembranar la nivel intestinal și renal;
ai 24,25(OH) 2 D – receptor membranar identificat în experimente pe animale; rol necunoscut la om.
Activatori selectivi ai receptorilor vitaminei D
= molecule dezvoltate prin sinteză, care au afinitate ridicată pentru VDR și sunt caracterizate prin selectivitate de acțiune (au capacitate de a deprima sinteza PTH similar vitaminei D 3
active, dar au potență redusă asupra absorbției intestinale și a mobilizării calciului din oase).
Osteoblaste
= celule derivate din celulele stem mezenchimale locale, situate la suprafața osului, cu rol de secreție a unor componente organice și a sărurilor minerale
implicate în formarea osului. Sunt responsabile de formarea și mineralizarea osteoidului (matricea osoasă necalcificată). Au receptori pentru PTH și estrogeni.
Osteocite
= celulele principale, mature și relativ inactive ale osului. Sunt derivate din osteoblaste încorporate în structura osului. Pot avea rol în mobilizarea mineralelor din os.
Osteoclaste
= celule gigante, multinucleate, derivate din celulele liniei monocito- fagocitare, localizate la suprafața osului, cu rol de degradare a osului vechi prin resorbție. Au receptori pentru calcitonină și nu au receptori pentru PTH. Stimularea lor sub acțiunea PTH pare indirectă, probabil prin eliberarea unui factor paracrin de către osteoblaste.
Osteodistrofie renală
(ODR) = termen generic care desemnează complicațiile osoase induse de anomaliile metabolismului ionilor divalenți (în principal, calciu și fosfat) din cursul BCR. Nu include complicațiile osteo-articulare datorate amiloidozei �2- microglobulinice [153]. Cuprinde 4 entități histopatologic distincte:
osteita fibroasă;
boala osoasă cu leziuni mixte;
osteomalacia;
boala osoasă adinamică.
Osteita fibroasă
(boală osoasă indusă de hipersecreția PTH) = caracterizată prin creșterea numărului și activității osteoclastelor, osteoblastelor, osteocitelor și fibroblaștilor care determină resorbție osoasă anormală, formare anormală a osului și fibroză medulară. Examenul histopatologic al osului arată: creșterea ratei de formare a osului, a suprafeței osteoblastice
și
osteoclastice,
fibroză
medulară,
creșterea
volumului
și
suprafeței osteoidului care este de tip trabecular, neregulat și creșterea ratei de apoziție minerală [1,153].
Boala osoasă cu leziuni mixte
(osteodistrofia renală mixtă, boală osoasă cu
turnover
crescut și defect de mineralizare) = caracterizată prin diverse grade de deficit de mineralizare în asociere cu modificări osoase produse de hiperparatiroidism. Poate fi considerată o variantă a bolii osoase induse de hipersecreția PTH. Histologic, diferă de forma precedentă prin acumulare marcată de osteoid și creștere mai redusă a ratei de formare a osului, a suprafețelor osteoblastice și osteoclastice. Rata de apoziție minerală poate fi redusă [1,153].
Osteomalacie
= caracterizată prin deficit de mineralizare. Este definită de o rată scăzută de formare osoasă, creșterea marcată a grosimii osteoidului și reducerea ratei de apoziție minerală [1,153].
Boală osoasă adinamică
= caracterizată prin supresia formării osului asociată cu grade variate de resorbție osoasă. Histopatologic, prezintă reducerea ratei de formare osoasă și a ratei de apoziție minerală, însă grosimea osteoidului este normală sau scăzută [1,153].
Boală osoasă cu
turnover
crescut
= caracterizată prin stimularea osteoblastelor care determină remodelare osoasă crescută și anarhică. Cuprinde osteita fibroasă și osteodistrofia renală mixtă. Este consecința hipersecreției PTH [1,153].
Boală osoasă cu
turnover
scăzut
= caracterizată prin reducerea remodelării osoase exprimată
de scăderea numărului
și
activității osteoblastelor,
scăderea numărului osteoclastelor, reducerea volumului osului și mineralizării. Cuprinde osteomalacia și boala osoasă adinamică. Este produsă de supresia exagerată a secreției PTH, intoxicația cu aluminiu sau deficitul vitaminei D [1,153].
Calcifilaxie
(arteriopatie calcificată uremică) = sindrom caracterizat prin ulcerații cutanate ischemice progresive la nivelul degetelor, picioarelor, gleznelor și coapselor, însoțite de dureri intense și precedate, uneori, de noduli subcutanați dureroși, discret eritematoși sau de pete roșietice. Afectează bolnavi cu Boală cronică de rinichi avansată (dializați, transplantați și, rar, în stadiul 5 al BCR nedializați) [1].
Amiloidoza P2-microglobulinică
(amiloidoză asociată dializei) = afecțiune întâlnită mai frecvent la bolnavii hemodializați cronic îndelungat, dar prezentă și la uremicii tratați
prin dializă peritoneală, sau înainte de inițierea dializei, caracterizată prin depuneri de amiloid alcătuit din fibrile de �2-microglobulină în structurile articulare și periarticulare. Manifestările clinice includ sindrom de tunel carpian, spondilartropatii, hemartroză, dureri articulare și imobilitate. Tardiv, pot apare depuneri sistemice de amiloid în tractul gastro- intestinal și cord. Nu există tratament specific disponibil. Transplantul renal permite stoparea evoluției și ameliorarea simptomatologiei. La bolnavii cu risc de amiloidoză �2- microglobulinică este recomandată utilizarea membranelor de dializă non-cuprofan,
high- flux
[1].
Bibliografie
1.
*** National Kidney Foundation. K/DOQI Clinical Practice Guidelines for Bone Metabolism and Disease in Chronic Kidney Disease. Am J Kidney Dis, 42(4, suppl. 3):S1-S201, 2003.
2.
*** National Kidney Foundation. K/DOQI Clinical Practice Guidelines for Chronic Kidney Disease:
Evaluation,
Classification,
and
Stratification
-
Part
6
Guideline
10 (Association of level of RFG with bone disease and disorders of calcium and phosphorus metabolism), Am J Kidney Dis, 39(suppl. 1), 2002.
3.
Levin A, Bakris GL, Molitch M și col. Prevalence of abnormal serum vitamin D, PTH, calcium, and phosphorus in patients with chronic kidney disease: Results of the study to evaluate early kidney disease. Kidney Int, 71:31-38, 2007.
4.
LaClair RE, Hellman RN, Karp SL și col. Prevalence of calcidiol deficiency in CKD: A Cross-sectional study across latitudes in the United States. Am J Kidney Dis, 45:1026- 1033, 2005.
5.
London GM, Raggi P, Hruska KA. Vascular calcification in CKD. În: Clinical guide to bone and mineral metabolism in CKD, ed. Olgaard K. National Kidney Foundation Inc., 2006:93-110.
6.
Block GA, Klassen PS, Lazarus JM și col. Mineral metabolism, mortality, and morbidity in maintenance hemodialysis. J Am Soc Nephrol, 15:2208-2218, 2004.
7.
Young EW, Akiba T, Albert J și col. Magnitude and impact of abnormal mineral metabolism in hemodialysis patients in the Dialysis Outcomes and Practice Patterns Study (DOPPS). Am J Kidney Dis, 44:S34-S38, 2004.
8.
Kalantar-Zadeh K, Kuwae N, Regidor DL și col. Survival predictability of time-varying indicators of bone disease in maintenance hemodialysis patients. Kidney Int, 70:771- 780, 2006.
9.
Kestenbaum B, Sampson JN, Rudser KD și col. Serum phosphate levels and mortality risk among people with chronic kidney disease. J Am Soc Nephrol, 16:520-528, 2005.
10.
Moe S, Drüeke T, Cunningham J și col. Definition, evaluation, and classification of renal osteodystrophy: A position statement from Kidney Disease: Improving Global Outcomes (KDIGO). Kidney Int, 69:1945-1953, 2006.
11.
Felsenfeld
A,
Silver
J.
Pathophysiology
and
clinical
manifestation
of
renal osteodystrophy. În: Clinical guide to bone and mineral metabolism in CKD, ed. Olgaard K. National Kidney Foundation Inc., 2006:31-44.
12.
London
GM,
Marty
C,
Marchais
SJ și
col.
Arterial
calcifications
and
bone histomorphometry in end-stage renal disease. J Am Soc Nephrol, 15:1943-1951, 2004.
13.
Argiles A. AGE-beta-2 microglobulin and amyloidosis: New aspects of an unsolved problem.
http//www.ndteducational.org/argilesslide.asp
14.
Ferreira MA. Diagnosis of renal osteodystrophy: when and how to use biochemical markers and non-invasive methods; when bone biopsy is nedeed. În: Management of the Renal Patient: Expert's Recommendations and Clinical Algorithms on Renal Osteodystrophy, eds. Cannata-Andia J, Passlick-Deetjen J, Ritz E, Pabst Science Publishers, Lengerich, 2001:21-34.
15.
Fukagawa M, Kazama JJ, Shigematsu T. Management of patients with advanced secondary hyperparathyroidism: the Japanese approach. Nephrol Dial Transpl, 17(9):1553-1557, 2002.
16.
***
Medical
Expert
Group:
Clinical
Algorithms
on
renal
osteodystrophy.
În: Management of the Renal Patient: Expert's Recommendations and Clinical Algorithms on Renal Osteodystrophy, eds. Cannata-Andia J, Passlick-Deetjen J, Ritz E, Pabst Science Publishers, Lengerich, 2001:92-111.
17.
St Peter WL. Vitamin D hormone products - hypercalcemia and dosage. MEDfacts Drug Information for Dialysis Units, 2(3), 2000.
18.
Moriniere P, El Esper B, Viron B și col. Improvement of severe secondary hyperparathyroidism in dialysis patients by intravenous 1a(OH) vitamin D3, oral CaCO3 and low dialysate calcium. Kidney Int, 43 (suppl 41):S121-S124, 1993.
19.
Salusky IB, Goodman WG. Adynamic Renal Osteodystrophy: Is There a Problem? JASN, 12(9):1978-1985, 2001.
21. Martin KJ, Fukagawa M, Malluche HH. Diagnosis of bone and mineral disorders. În: Clinical guide to bone and mineral metabolism in CKD, ed. Olgaard K. National Kidney Foundation Inc., 2006:44-76.
21.
*** Protocol for the prevention and management of renal osteodystrophy in adult dialysis patients. Bone disease protocols, www.esrdnet 11.org, June 2000.
22.
Endres DB. Hypercalcemia. În: UPCMD Evaluating Abnormal Tests Results.
www.upcmd.com, dec 2001.
23.
Bailie GR. Why do different PTH assays give different results? MEDfacts Drug Information for Dialysis Units, 2(3), 2000.
24.
Goodman WG, Jüppner H, Salusky IB, Sherrard J. Parathyroid hormone (PTH), PTH- derived peptides, and new PTH assays in renal osteodystrophy. Kidney Int, 63:1-11, 2003.
25.
St. Peter WL. Update on PTH assays in patients with chronic kidney disease. MEDfacts Information on Drugs in Kidney Disease, 5(1), 2003.
26.
Coen
G,
Ballanti
P,
Balducci
A
și
col.
Serum
osteoprotegerin
and
renal osteodystrophy. Nephrol Dial Transpl, 17(2):233-238, 2002.
27.
Hart GR. Overview of vitamin D measurement and methodologies. Immunodiagnostic Systems. Review series, vol 2, 2005,
http://idsltd.com/downloads/wp2.pdf
28.
*** Immunodiagnostic systems product information.
http//www. idsltd.com/
29.
Goodman WG, Darryl Quarles L. Mineral homeostasis and bone physiology. În: Clinical guide to bone and mineral metabolism in CKD, ed. Olgaard K. National Kidney Foundation Inc., 2006:3-32.
30.
Andress DL. Vitamin D treatment in chronic kidney disease. Semin Dial, 18(4):315- 321, 2005.
31.
Reichel H, Drüeke TB, Ritz E. Skeletal disorders. În: Oxford Textbook of Clinical Nephrology, 2nd edition, vol 3, eds. Davison AM, Cameron JS, Grünfeld J-P, Kerr DNS, Ritz E, Winearls CG, Oxford University Press, Oxford, 1998:1954-1981.
32.
Jamal SA, Hayden JA, Beyene J. Low Bone Mineral Density and Fractures in Long- Term Hemodialysis Patients: A Meta-Analysis. Am J Kidney Dis 49:674-681, 2007.
33.
Taal MW, Cassidy MJD, Pearson D, Green D, Masud T. Usefulness of quantitative heel ultrasound compared with dual-energy X-ray absorptiometry in determining bone mineral density in chronic haemodialysis patients. Nephrol Dial Transplant, 14:1917- 1921, 1999.
34.
Martin KJ, Olgaard K. Diagnosis, assessment, and treatment of bone turnover abnormalities in renal osteodystrophy: Am J Kidney Dis, 43 (3):558-565, 2004.
35.
Adragao T, Pires A, Lucas C și col. A simple vascular calcification score predicts cardiovascular risk in haemodialysis patients. Nephrol Dial Transplant 19(6):1480- 1488, 2004.
36.
Okuno S, Ishimura E, Kitatani K și col. Presence of abdominal aortic calcification is significantly associated with all-cause and cardiovascular mortality in maintenance hemodialysis patients. Am J Kidney Dis, 49(3):417-425, 2007.
37.
Wolisi GO, Moe SM. The Role of Vitamin D in Vascular Calcification in Chronic Kidney Disease. Semin Dial, 18(4):307-314, 2005.
38.
Kauppila LI, Polak JF, Cupples LA și col. New indices to classify location, severity and progression of calcific lesions in the abdominal aorta: A 25-year follow-up study. Atherosclerosis, 132:245-250,1997.
39.
Raggi P, Bellasi A, Ferramosca E, Islam T, Muntner P, Block GA. Association of pulse wave velocity with vascular and valvular calcification in hemodialysis patients. Kidney Int, 71(8):802-807, 2007.
40.
Covic A, Goldsmith DJ, Panaghiu L, Covic M, Sedor J. Analysis of the effect of hemodialysis on peripheral and central arterial pressure waveforms. Kidney Int, 57(6):2634-2643, 2000.
41.
*** European Best Practice Guidelines for Haemodialysis (Part 1) - Section VII Guideline 3 - Hyperphosphataemia and calcium-phosphorus ion product. Nephrol Dial Transplant, 17(suppl 7):95-96, 2002.
42.
Block GA, Port FK. Re-evaluation of risks associated with hyperphosphataemia and hyperparathyroidism in dialysis patients. Am J Kidney Dis, 35:1226-1237, 2000.
43.
Fatica
RA,
Dennis
VM.
Cardiovascular
mortality
in
chronic
renal
failure: Hyperphosphatemia, coronary calcification, and the role of phosphate binders. Cleveland Clinic Journal of Medicine, 69(suppl 3): S21-S27, 2002.
44.
Brown
AJ,
Dusso
AS,
Slatopolsky
E.
Vitamin
D
analogues
for
secondary hyperparathyroidism. Nephrol Dial Transpl, 17(suppl 10):10-19, 2002.
45.
Fournier A, Oprișiu R. Oral calcium, sevelamer and vascular calcification in uraemic patients. Nephrol Dial Transpl, 17(12):2276-2277, 2002.
46.
Dhingra R, Sullivan LM, Fox CS și col. Relations of serum phosphorus and calcium levels to the incidence of cardiovascular disease in the community. Arch Intern Med, 167:879-885, 2007.
47.
Cannata-Andia JB, Rodriguez-Garcia M. Hyperphosphatemia as a cardiovascular risk factor - how to manage the problem. Nephrol Dial Transpl, 17(suppl 11):16-19, 2002.
48.
Drüeke
TB.
Renal
osteodystrophy:
management
of
hyperphosphataemia.
În: Management of the Renal Patient: Expert's Recommendations and Clinical Algorithms on Renal Osteodystrophy, eds. Cannata-Andia J, Passlick-Deetjen J, Ritz E, Pabst Science Publishers, Lengerich, 2001:75-79.
49.
*** The CARI Guidelines – Caring for Australians with Renal Impairment. 2005,
http//www.cari.org
50.
Kestenbaum B. Phosphate Metabolism in the Setting of Chronic Kidney Disease: Significance and Recommendations for Treatment. Semin Dial, 20(4): 286-294, 2007.
51.
Kuhlmann MK. Management of hyperphosphatemia. Hemodialysis Int, 10:338-345, 2006.
52.
Salusky IB, Goodman WG. Managing phosphate retention: is a change necessary? Nephrol Dial Transplant, 15(11):1738-1742, 2000.
53.
Lachmann T-A. Richtig Essen + Trinken bei Niereninsuffizienz. Rena Care NephroMed GmbH, Hüttenberg, 2002.
54.
Rocco MV, Easter L, Makoff R. Management of hyperphosphatemia with calcium- based binders. Seminars in Dialysis, 12(3):195-201, 1999.
55.
Rossert JA, Wauters JP. Recommendations of the screening and management of patients with chronic kidney disease. Nephrol Dial Transpl, 17(suppl 1):19-29, 2002.
56.
Kuhlmann MK. Practical Approaches to Management of Hyperphosphatemia: Can We Improve the Current Situation? Blood Purif, 25:120-124, 2007.
57.
Ureña Torres P, Prie D, Beck L, Friedlander G. New therapies for uremic secondary hyperparathyroidism. J Renal Nutr, 16(2):87-99, 2006.
58.
Locatelli F, Cannata-Andia JB, Drüeke TB, Hörl WH, Fouque D, Heimburger O, Ritz E. Management of disturbances of calcium and phosphate metabolism in chronic renal insufficiency, with emphasis on the control of hyperphosphataemia. Nephrol Dial Transpl, 17(5):723-731, 2002.
59.
Bellasi A, Kooienga L, Block GA. Phosphate binders: New products and challenges. Hemodialysis Int, 10:225-234, 2006.
60.
Malluche HH. Aluminium and bone disease in chronic renal failure. Nephrol Dial Transplant, 17(suppl 2):21-24, 2002.
61.
Coladonato JA, Szczech LA, Friedman EA, Owen WF Jr. Does calcium kill ESRD patients - the skeptic's perspective. Nephrol Dial Transpl, 17(2):229-232, 2002.
62.
Chertow GM, Raggi P, Chasan-Tabar S și col. Determinants of progressive vascular calcification in hemodialysis patients. Nephrol Dial Transplant, 19:1489-1496, 2004.
63.
Drüeke TB. Hyperparathyroidism in chronic renal failure. În: Diseases of bone and calcium metabolism, ed Arnold A, online edition,
www.endotext.org, 2002.
64.
Malluche HH, Mawad H. Management of hyperphosphataemia of chronic kidney disease: lessons from the past and future directions. Nephrol Dial Transplant, 17(7):1170-1175, 2002.
65.
Hergesell
O,
Ritz
E.
Phosphate
binders
in
uremia:
pharmacodynamics, pharmacoeconomics, pharmacoethics. Nephrol Dial Transplant, 17(1): 14-17, 2002.
66.
Chertow GM, Burke SK, Raggi P. Sevelamer attenuates the progression of coronary and aortic calcification in hemodialysis patients. Kidney Int, 62(1):245-252, 2002.
67.
Block GA, Spiegel DM, Ehrlich J și col. Effects of sevelamer and calcium on coronary artery calcification in patients new to hemodialysis. Kidney Int, 68(4):1815-1824, 2005.
68.
Nolan CR. Phosphate binder therapy for attainment of K/DOQI TM
bone metabolism guidelines. Kidney Int, 68(suppl 96):S7-S14, 2005.
69.
Suki WN, Zabaneh R, Cangiano JL și col. Effects of sevelamer and calcium-based phosphate binders on mortality in hemodialysis patients. Kidney Int, 72(9):1130-1137, 2007.
70.
Sprague SM. Treating patients with CKD who are at risk for vascular calcifications. ASN Renal Week, 2007,
http://www.hdcn.com/symp/06asn/06/06spr/06spr.htm
71.
Qunibi WY, Hootkins RE, McDowell LL și col. Treatment of hyperphosphatemia in hemodialysis patients: The Calcium Acetate Renagel Evaluation (CARE study). Kidney Int, 65:1914-1926, 2004.
72.
Ishihata F. Sevelamer Hydrocloride.
www.chugai-pharm.co.jp/html/ meeting
73.
D'Haese PC, Spasovski GB, Sikole A și col. A multicenter study on the effects of lanthanum carbonate (FosrenolTM) and calcium carbonate on renal bone disease in dialysis patients. Kidney Int, 63(suppl 85): S73-S78, 2003.
74.
Damment SJP, Webster I. The pharmacology of lanthanum carbonate (Fosrenol): a new non-aluminium, non-calcium phosphate binder. ASN Annual Meeting, San Diego, F-PO654, 2003.
75.
Persy VP, Behets GJ, Bervoets AR, De Broe ME, D’Haese PC. Lanthanum: A safe phosphate binder. Semin Dial, 19(3):195-199, 2006.
76.
Finn WF. Lanthanum carbonate versus standard therapy for the treatment of hyperphosphatemia:
safety
and
efficacy
in
chronic
maintenance
hemodialysis patients. Clin Nephrol, 65(3):191-202, 2006.
77.
Hutchison AJ, Maes B, Vanwalleghem J și col. Long-term efficacy and tolerability of lanthanum carbonate: Results from a 3-year study. Nephron Clin Pract, 102:c61-c71, 2006.
78.
Mathew S, Huskey M, Hruska KA. The role of hyperphosphatemia in vascular calcification: Actions of lanthanum carbonate. ASN Annual Meeting, San Diego F- PO097, 2006.
79.
Schöming M, Ritz E. Management of disturbed calcium metabolism in uremic patients:
1.
Use of vitamin D metabolites. În: Management of the Renal Patient: Expert's Recommendations and Clinical Algorithms on Renal Osteodystrophy, eds. Cannata- Andia J, Passlick-Deetjen J, Ritz E, Pabst Science Publishers, Lengerich, 2001:43-57.
80.
Drüeke TB, Moe S, Langman CB. Treatment approaches in CKD. În Clinical guide to bone and mineral metabolism in CKD, ed. Olgaard K. National Kidney Foundation Inc., 2006:111-137.
81.
Wolf M, Shah A, Gutierrez O și col. Vitamin D levels and early mortality among incident hemodialysis patients. Kidney Int, 72(8):1004-1013, 2007.
82.
Teng M, Wolf M, Ofshun MN și col. Activated injectable vitamin D and hemodialysis survival: A historical cohort study. J Am Soc Nephrol, 16:1115-1125, 2005.
83.
Al-Aly Z, Qazi RA, Gonzalez EA, Zeringue A, Martin KJ. Changes in serum 25- hydroxyvitamin D and plasma intact PTH levels following treatment with ergocalciferol in patients with CKD. Am J Kidney Dis, 50(1):59-68, 2007.
84.
Armas LAG, Hollis BW, Heany RP. Vitamin D 2
is much less effective than vitamin D 3
in humans. J Clin Endocrinol Metab, 89:5387-5391, 2004.
85.
Shoji T, Shinohara K, Kimoto E și col. Lower risk for cardiovascular mortality in oral 1< -hydroxy vitamin D 3
users in a haemodialysis population. Nephrol Dial Trandplant, 19(1):179-184, 2004.
86.
Tentori F, Hunt WC, Stidley CA și col. Mortality risk among hemodialysis patients receiving different vitamin D analogs. Kidney Int, 70(10):1858-1865, 2007.
87.
Levin A, Li YC. Vitamin D and its analogues: Do they protect against cardiovascular disease in patients with kidney disease? Kideny INt, 68:1973-1981, 2005.
88.
Wolisi GO, Moe SM. The Role of Vitamin D in Vascular Calcification in Chronic Kidney Disease. Semin Dial, 18(4):307-314, 2005.
89.
Drüeke TB. Treatment of secondary hyperparathyroidism with vitamin D derivates and calcimimetics before and after start of dialysis. Nephrol Dial Transpl, 17(suppl 11):20- 22, 2002.
90.
Mason NA. Pulse versus daily vitamin D dosing - Is there a right answer? MEDfacts Drug Information for Dialysis Units, 2(4), 2000.
91.
Maung HM, Elangovan L, Frazao JM și col. Efficacy and side effects of intermittent intravenous and oral doxercalciferol (1< -hydroxyvitamin D 2 ) in dialysis patients with secondary
hyperparathyroidism:
A
sequential
comparison.
Am
J
Kidney
Dis, 37(3):532-543, 2001.
92.
Brancaccio D, Bommer J, Coyne D. Vitamin D receptor activator selectivity in the treatment of secondary hyperparathyroidism - Understanding the differences among therapies. Drugs, 67(14):1981-1998, 2007.
93.
Andress D. Vitamin D in chronic kidney disease: A systemic role for selective vitamin D receptor activation. Kidney Int, 69:33-43, 2006.
94.
Andress D. Nonclassical aspects of differential vitamin D receptor activation - Implications for survival in patients with chronic kidney disease. Drugs, 67(14):1999- 2012, 2007.
95.
Vieth R, Chan P-C, MacFarlane GD. Efficacy and safety of vitamin D 3
intake exceeding the lowest observed adverse effect level. Am J Clin Nutr, 73:288-294, 2001.
96.
Mason NA. Does dihydrotachysterol have a place in renal osteodystrophy therapy? MEDfacts Drug Information for Dialysis Units, 4(3), 2002.
97.
Cannata-Andia JB, Alonso CG. Vitamin D deficiency: a neglected aspect of disturbed calcium metabolism in renal failure. Nephrol Dial Transpl, 17(11):1875-1878, 2002.
98.
Bailie GR, Johnson CA, Mason NA, St Peter WL. Rocaltrol® shortage creates unexpected challenges for prescribers of oral vitamin D products. MEDfacts Drug Information for Dialysis Units, 3(6), 2001.
99.
Hamdy NA, Kanis JA, Beneton MNC și col. Effect of alfacalcidol on natural course of renal bone disease in mild to moderate renal failure. BMJ, 310:358-363, 1995.
100.
Rix M, Eskildsen P, Olgaard K. Effect of 18 months of treatment with alfa-calcidol on bone in patients with mild to moderate chronic renal failure. Nephrol Dial Transplant, 19:870-876, 2004.
101.
Brandi L, Daugaard H, Nielsen PK, Jensen LT, Egsmose C, Olgaard K. Long-term effects of intravenous 1< (OH)D3 combined with CaCO3 and biochemical bone markers in patients on chronic hemodialysis. Nephron, 74:89-103, 1996.
102.
Mason NA. Intravenous and oral Hectorol® (doxercalciferol) dosing. MEDfacts Drug Information for Dialysis Units, 3(2), 2001.
103.
Takeyama K-I, Masuhiro Y, Fuse H și col. Selective interaction of vitamin D receptor with transcriptional coactivators by a vitamin D analog. Mol Cell Biol, 19(2):1049-1055, 1999.
104.
Akizawa T, Suzuki M, Akiba T și col. Long-term effect of 1,25 dihydroxy-22- oxavitamin D3 on secondary hyperparathyroidism in haemodialysis patients. One-year administration study. Nephrol Dial Transpl, 17(suppl 10):28-36, 2002.
105.
Elder GJ: Pathogenesis and management of hyperparathyroidism in end-stage renal disease and after renal transplantation. Nephrology, 6:155-160, 2001.
106.
Martin KJ, Gonzalez EA, Gellens M și col. 19-Nor-1a-25-dihydroxyvitamin D 2
(Paricalcitol) safely and effectively reduces the levels of intact parathyroid hormone in patients on hemodialysis. J Am Soc Nephrol, 9(8):1427-1432, 1998.
107.
Coyne D, Acharya M, Qiu P și col. Paricalcitol capsule for the treatment of secondary hyperparathyroidism in stages 3 and 4 CKD. Am J Kidney Dis, 47(2):263-276, 2006.
108.
Cardus A, Panizo S Parisi E, Fernandez E, Valdivielso JM. Differential effects of vitamin D analogs on vascular calcification. J Bone Miner Res, 22:860-866, 2007.
109.
Llach F, Yudd M. Paricalcitol in dialysis patients with calcitriol-resistant secondary hyperparathyroidism. Am J Kidnay Dis, 38(suppl 5):S45-S50, 2001.
110.
Sprague SM, Llach F, Amdahl M, Taccetta C, Batlle D. Paricalcitol versus calcitriol in the treatment of secondary hyperparathyroidism. Kidney Int, 63:1483-1490, 2003.
111.
Dobrez DG, Mathes A, Amdahl M și col. Paricalcitol-treated patients experience improved hospitalization outcomes compared with calcitriol-treated patients in real- world clinical setting. Nephrol Dial Transplant, 19:1174-1181, 2004.
112.
Teng M, Wolf M, Lowrie E și col. Survival of patients undergoing hemodialysis with paricalcitol or calcitriol therapy. New Engl J Med, 349:446-456, 2003.
113.
Mitsopoulos E, Zanos S, Ginikopoulou E și col. Initial dosing of paricalcitol based on PTH levels in hemodialysis patients with secondary hyperparathyroidism. Am J Kidney Dis, 48(1):114-121, 2006.
114.
Ross EA, Tian J, Abboud H și col. Paricalcitol capsules for the treatment of secondary hyperparathyroidism in patients on hemodialysis or peritoneal dialysis. ASN Annual Meeeting, San Diego SA-PO551, 2006.
115.
Cannata-Andia JB. Pathogenesis, prevention and management of low-bone turnover. Nephrol Dial Transpl, 15(suppl 5):15-17, 2000.
116.
Goodman WG. Calcimimetics agents and secondary hyperparathyroidism: treatment and prevention. Nephrol Dial Transpl, 17(2):204-207, 2002.
117.
Bailie GA. Calcimimetics may reduce hypercalcemia. MEDfacts Drug Information for Dialysis Units, 3(1), 2001.
118.
Block GA, Martin KJ, de Francisco ALM și col. Cinacalcet for secondary hyperparathyroidism in patients receiving hemodialysis. N Engl J Med, 350:1516- 1525, 2004.
119.
Lindberg JS, Culleton B, Wong G și col. Cinacalcet HCl, an oral calcimimetic agent for the treatment of secondary hyperparathyroidism in hemodialysis and peritoneal dialysis: A randomized, double-blind, multicenter study. J Am Soc Nephrol, 16:800- 807, 2005.
120.
Moe SM, Cunningham J, Bommer J și col. Long-term treatment of secondary hyperparathyroidism with the calcimimetic cinacalcet HCl. Nephrol Dial Transplant, 20:2186-2193, 2005.
121.
de Francisco ALM, Piñera C, Palomar R, Arias M. Impact of Treatment with Calcimimetics on Hyperparathyroidism and Vascular Mineralization. J Am Soc Nephrol 17: S281–S285, 2006.
122.
Henley C, Colloton M, Cattley RC și col. 1,25-dihydroxyvitamin D 3
but not cinacalcet HCL (Sensipar ® /Mimpara ® ) treatment mediates aortic calcification in a rat model of secondary hyperparathyroidism. Nephrol Dial Transplant, 20:1370-1377, 2005.
123.
Cunningham J, Danese M, Olson K, Klassen P, Chertow GM. Effects of the calcimimetic cinacalcet HCl on cardiovascular, fracture, and health-related quality of life in secondary hyperparathyroidism. Kidney Int, 68:1793-1800, 2005.
124.
Garside R, Pitt M, Anderson R și col. The cost-utility of cinacalcet in addition to standard care compared to standard care alone for secondary hyperparathyroidism in end-stage renal disease: a UK perspective. Nephrol Dial Transplant, 22(5):1428-1436, 2007.
125.
Lindberg JS, Moe SM. Osteoporosis in end-stage renal disease. Semin Nephrol, 19(2):115-122, 1999.
126.
Torregrosa J-V, Moreno A, Mas M, Ybarra J, Fuster D: Usefulness of pamidronate in severe secondary hyperparathyroidism in patients undergoing hemodialysis. Kidney Int, 63(suppl 85):S88-S90, 2003.
127.
Miller PD. Is There a Role for Bisphosphonates in Chronic Kidney Disease? Semin Dial, 20(3):186-190, 2007.
128.
Weisinger JR, Heilberg IP, Hernandez E, Carlini R, Bellorin-Font E. Selective estrogen receptor modulators in chronic renal failure. Kidney Int, 63(suppl 85):S62- S65, 2003.
129.
Hörl
WH.
Secondary
hyperparathyroidism:
present
and
future
therapeutic implications. Nephrol Dial Transpl, 17(5):732-733, 2002.
130.
Ayus JC, Mizani MR, Achinger SG și col. Effects of short daily versus conventional hemodialysis on left ventricular hypertrophy and inflammatory markers: A prospective, controlled study. J Am Soc Nephrol, 16:2778-2788, 2005.
131.
Shahapuni I, Mansour J, Harbouche L și col. How Do Calcimimetics Fit Into the Management
of
Parathyroid
Hormone,Calcium,and
Phosphate
Disturbances
in Dialysis Patients? Semin Dial, 18(3):226-238, 2005.
132.
Haris A, Sherrard DJ, Hercz G. Reversal of adynamic bone disease by lowering of dialysate calcium. Kidney Int, 70:931-937, 2006.
133.
Cunningham J. Calcium concentration in the dialysate and calcium supplements. În: Management of the Renal Patient: Expert's Recommendations and Clinical Algorithms on Renal Osteodystrophy, eds. Cannata-Andia J, Passlick-Deetjen J, Ritz E, Pabst Science Publishers, Lengerich, 2001:81-84.
134.
Schöming M, Ritz E. Management of disturbed calcium metabolism in uremic patients: 2. Indications for parathyroidectomy. În: Management of the Renal Patient: Expert's Recommendations and Clinical Algorithms on Renal Osteodystrophy, eds. Cannata-Andia J, Passlick-Deetjen J, Ritz E, Pabst Science Publishers, Lengerich, 2001:59-70.
135.
Nakamura M, Fuchinoue S, Teraoka S. Clinical experience with percutaneous ethanol injection therapy in hemodialysis patients with renal hyperparathyroidism. Am J Kidney Dis, 42(4):739-745, 2003.
136.
Olgaard K, Sprague SM. Post-transplant bone disease. În Clinical guide to bone and mineral metabolism in CKD, ed. Olgaard K. National Kidney Foundation Inc., 2006:141-154.
137.
Schwartz A, Rustien G, Merkel S, Radermacher J, Haller H. Decreased renal transplant function after parathyroidectomy. Nephrol Dial Transpl, 22:584-591, 2007.
138.
Evenepoel P, Claes K, Kuypers D, Maes B, Vanrenterghem Y. Impact of parathyroidectomy on renal graft function, blood pressure and serum lipids in kidnay transplant recipients: a single center study. Nephrol Dial Transplant, 20:1714-1720, 2005.
139.
Evenepoel
P,
Claes
K,
Kuypers
D,
Debruyne
F,
Vanrenterghem
Y. Parathyroidectomy after successful kedney transplantation: a single center study. Nephrol Dial Transplant, 22:1730-1737, 2007.
140.
Serra AL, Schwartz AA, Wick FH și col. Successful treatment of hypercalcemia with cinacalcet in renal transplant recipients with persistent hyperparathyroidism. Nephrol Dial Transpant, 20:1315-1319, 2005.
141.
Gibson P, Kyriakoudis P. Renal osteodystrophy. În: Ed Ren Handbook, online edition,
www.edren.org, 2002.
142.
Kratz A, Lewandrowski KB. Normal reference laboratory values. New Engl J Med, 339(15):1063-1072, 1998.
143.
Martin KJ, Gonzalez EA. Metabolic bone disease in chronic kidney disease. J Am Soc Nephrol, 18:875-885, 2007.
144.
Lindberg JS. Mineral and bone treatment options for the stage 3 and 4 CKD patient. ASN Renal Week, 2004,
http://www.hdcn.com/symp/04asn/04/04lin/04lin.htm
145.
Shahapuni I, Monge M, Oprisiu R și col. Drug Insight: renal indications of calcimimetics. Nature Clin Pract Nephrol, 2(6):316-325, 2006.
146.
Jofré R, López Gómez JM, Menárguez J și col. Parathyroidectomy: Whom and when? Kidney Int, 63(suppl 85): S97-S100, 2003.
147.
de Francisco ALM, Fresnedo GF, Rodrigo E și col. Parathyroidectomy in dialysis patients. Kidney Int, 61(suppl 80):S161-S166, 2002.
148.
Tominaga Y, Uchida K,
Haba T
și col. More than 1,000 cases of total parathyroidectomy with forearm autograft for renal hyperparathyroidism. Am J Kidney Dis, 38(4, suppl 1):S168-S171, 2001.
149.
Stracke S, Jehle PM, Sturm D și col. Clinical course after total parathyroidectomy without autotransplantation in patients with end-stage renal failure. Am J Kidney Dis, 33(2):304-311, 1999.
150.
Maxwell PH, Winearls CG. Recurrence of autonomous hyperparathyroidism in dialysis patients. Nephrol Dial Transpl, 12:2195-2200, 1997.
151.
Schmitt CP, Löcken S, Mehls O și col. PTH pulsatility but not calcium sensitivity is restored after total parathyroidectomy with heterotopic autotransplantation. JASN, 14:407-414, 2003.
152.
Coculescu M: În: Endocrinologie clinică. Edit Medicală, București, 1998:75-86.
153.
Fournier A, Oprișiu R, Hottelart C și col. Renal osteodystrophy in dialysis patients: Diagnosis and treatment. Artif Organs, 22:530-557, 1998.
ANEXA nr. 5
GHID DE PRACTICĂ MEDICALĂ ÎN HIPERPARATIROIDISMUL SECUNDAR BOLII CRONICE DE RINICHI
I.
DIAGNOSTICUL TULBURĂRILOR METABOLISMULUI MINERAL ȘI OSOS ASOCIATE BOLII CRONICE DE RINICHI
1.
Anomaliile biochimice
1.1.
Se recomandă monitorizarea concentrațiilor serice ale calciului, fosfatului, iPTH și ale fosfatazei alcaline începând cu BCR stadiul 3 (1C). La copii, se sugerează începerea monitorizării din stadiul 2 al BCR (2D).
1.2.
La pacienții cu BCR stadiul 3-5D, este rezonabil ca frecvența monitorizării calciului, fosfatului și a iPTH să se bazeze stadiul și pe rata de progresie a BCR. Intervalele rezonabile de monitorizare sunt:
a.
BCR stadiul 3: pentru calciu seric și fosfat, la fiecare 3-6 luni, iar pentru iPTH, la luarea în evidență a bolnavului și, apoi, în funcție de nivelurile de bază și progresia BCR;
b.
BCR stadiul 4: pentru calciu seric și fosfor, la fiecare 1-3 luni, iar pentru iPTH la fiecare 6-12 luni;
c.
BCR stadiul 5, inclusiv 5D: pentru calciu seric și fosfor, la fiecare 1-3 luni, iar pentru iPTH la fiecare 3-6 luni;
d.
BCR stadiul 4-5D: pentru fosfataza alcalină, la fiecare 12 luni sau mai frecvent atunci când PTH are valori mari;
e.
La pacienții care primesc tratament pentru Tulburările metabolismului mineral și osos asociate Bolii Cronice de Rinichi (TMO-BCR) este rezonabil să se crească frecvența determinărilor pentru a monitoriza tendințele și eficacitatea tratamentului precum și efectele secundare.
1.3.
La pacienții cu BCR stadiile 3-5D, se sugerează dozarea concentrației serice a 25(OH) vitaminei D (calcidiol) la luarea în evidență a bolnavului. Deficitul acesteia este rezonabil a fi corectat urmând aceleași strategii de tratament recomandate pentru populația generală (2C).
1.4.
La pacienții cu BCR stadiul 3-5D, se recomandă ca deciziile terapeutice să se bazeze mai degrabă pe tendințele evolutive, decât pe o singură determinare de laborator, luând în considerare toate evaluările documentate ale tulburărilor metabolismului mineral și osos disponibile (1C).
1.5.
La pacienții cu BCR stadiul 3-5D, pentru a ghida decizia clinică, se sugerează folosirea tendințelor valorilor individuale ale calciului seric și fosfatemiei, evaluate împreună, mai degrabă decât a produsului calciu-fosfor (CaxP) (2D).
1.6.
Se recomandă ca laboratoarele clinice să informeze clinicienii asupra metodei de laborator utilizate pentru determinări biochimice și hormonale în cazul pacienților cu BCR stadiul 3-5D și să raporteze orice schimbare a tehnicii, a sursei probei (plasmă sau ser) și a specificațiilor de manipulare a probei pentru a facilita interpretarea corespunzătoare a rezultatelor (1B).
2.
Anomaliile scheletului osos
2.1.
Se recomandă efectuarea biopsiei osoase numai în cazuri selecționate la pacienți cu BCR stadiile 3-5D care au fracturi inexplicabile, dureri osoase persistente, hipercalcemie sau hiperfosfatemie inexplicabile, suspiciune de intoxicație cu aluminiu sau înaintea tratamentului cu bifosfonați la pacienții cu BCR.
2.2.
La pacienții cu BCR stadiile 3-5D cu afectare osoasă secundară BCR, se sugerează neefectuarea de rutină a osteodensitometriei, deoarece aceasta nu detectează tipul de boală osoasă renală și nici nu prezice riscul de fractură cum se întâmplă în populația generală (2B).
2.3.
La pacienții cu BCR stadiile 3-5D, se sugerează dozarea serică a iPTH și a fosfatazei alcaline ca markeri ai turnover-ului osos, pentru evaluarea bolii osoase (2B).
2.4.
La pacienții cu BCR stadiul 3-5D, nu sugerăm dozarea de rutină a markeri-lor de sinteză (propeptidul procolagenului tip 1 C-terminal) sau a celor de degradare (piridinolina sau deoxipiridinolina) ai colagenului (2C).
2.5.
Se recomandă ca sugarilor cu BCR stadiul 2-5D să li se măsoare înălțimea cel puțin o dată pe trimestru, în timp ce copiii cu BCR stadiile 2-5D ar trebui să fie evaluați pentru creșterea liniară, cel puțin o dată pe an (1B).
3.
Calcificările vasculare
3.1.
La pacienții cu BCR stadiile 3-5D, se recomandă efectuarea la luarea în evidență a unei radiografii laterale abdominale sau a ecocardiografiei pentru a investiga existența calcificărilor vasculare/valvulare, ca metode alternative față de tomografia computerizată, metodă mai scumpă și mai iradiantă (1C).
3.2.
Se recomandă ca pacienții cu BCR stadiile 3-5D care au calcificări vasculare/valvulare cunoscute să fie considerați ca având risc cardio-vascular maxim (2A). Este indicată utilizarea acestei informații pentru conducerea tratamentului general și în special al tulburărilor metabolismului mineral și osos.
II.
TRATAMENTUL TMO-BCR
4.
Reducerea fosfatului seric și menținerea în limite normale a calcemiei
4.1.
La pacienții cu BCR stadiile 3-5 se sugerează menținerea nivelurilor serice ale fosfatului în limitele normale ale testului de laborator utilizat (2C), iar celor dializați, reducerea nivelului fosfatului cât mai aproape de nivelul normal de referință al laboratorului (2C).
4.2.
La pacienții cu BCR stadiile 3-5D, se sugerează menținerea calciului seric în intervalul de referință normal propriu fiecărui laborator (2D).
4.3.
Se sugerează corectarea acidozei metabolice (menținerea bicarbonatului seric peste 22 mEq/L) (2B). Pentru aceasta, periodicitatea determinării bicarbonatului seric este:
a.
cel puțin anual în stadiul 3;
b.
cel puțin trimestrial în stadiile 4-5 non-dializați;
c.
cel puțin lunar la bolnavii dializați.
4.4.
La pacienții cu BCR stadiul 5D, se sugerează individualizarea prescrierii concentrației calciului în dializant, în concordanță cu tendințele concentrațiilor serice ale calciului și iPTH înregistrate la monitorizare (2D). Dializantul cu 1,5 mmol/L calciu este prima opțiune la bolnavii dializați, în timp ce dializantul cu 1,25 mmol/L calciu poate fi recomandat bolnavilor tratați cu activatori ai receptorilor vitaminei D care au tendință la hipercalcemie, pentru tratamentul episoadelor de hipercalcemie și a scăderii persistente a iPTH sub de două ori valoarea normală a laboratorului sau al bolii osoase adinamice.
4.5.
La pacienții cu BCR stadiile 3-5 (2D) și 5D (2B) se sugerează administrarea de chelatori de fosfat pentru controlul hiperfosfatemiei. Alegerea tipului de chelator trebuie făcută în funcție de stadiul BCR, terapiile concomitente, posibilele efecte adverse și, nu în ultimul rând, în funcție de disponibilitatea și prețul acestora.
4.6.
La pacienții cu BCR stadiile 3-5D și hiperfosfatemie, restricționarea prescrierii chelatorilor pe bază de calciu va fi luată în considerare numai în caz de hipercalcemie recurentă (1B), calcificări arteriale (2C) sau un nivel persistent scăzut al iPTH (2C).
4.7.
La pacienții cu BCR stadiul 3-5D, se recomandă evitarea utilizării pe termen lung (peste o lună) a chelatorilor de fosfat cu conținut în aluminiu, iar la cei cu BCR stadiul 5D, evitarea contaminării cu aluminiu a dializantului pentru a preveni intoxicația cu aluminiu (1C).
4.8.
La pacienții cu BCR stadiul 3-5D, în tratamentul hiperfosfatemiei se sugerează limitarea consumului alimentelor bogate în fosfat, singură sau în combinație cu alte tratamente (2D). Restricția dietetică de fosfați la 800-1000 mg/zi (adaptat necesarului proteic) este prima măsură terapeutică indicată la bolnavii dializați dacă fosfatemia și/sau iPTH sunt crescute. Utilitatea sa la pacienții cu BCR stadiile 3-5 non-dializați este controversată și trebuie să se țină seama de riscul favorizării malnutriției.
4.9.
La pacienții cu BCR stadiul 5D și hiperfosfatemie persistentă, se recomandă creșterea eliminării fosfatului prin dializă (preferabil dialize mai frecvente de 3x/săptămână sau, dacă nu este posibil, dializă prelungită peste cinci ore) (1C).
5.
Nivelurile anormale ale iPTH
5.1.
La pacienții cu BCR stadiile 3-5 non-dializați, nivelul optim al iPTH seric nu este cunoscut. Cu toate acestea, se sugerează ca pacienții care au niveluri ale PTH intact constant peste limita normală a valorilor de referință ale laboratorului, să fie evaluați pentru identificarea hiperfosfatemiei, hipocalcemiei și a deficitului de vitamină D (2C). Este recomandat să se corecteze aceste anomalii printr-una sau mai multe dintre următoarele: reducerea aportului alimentar de fosfat, administrarea chelatorilor de fosfat, suplimente de calciu și vitamină D nativă (1C).
5.2.
La pacienții cu BCR stadiile 3-5 (cu excepția stadiului 5D), cu niveluri ale iPTH seric progresiv crescânde sau care rămân constant peste limita superioară a valorii normale a laboratorului chiar după corectarea factorilor modificabili (vezi 4.2.1.), se recomandă tratament cu calcitriol, alfa calcitriol sau activatori selectivi ai receptorilor vitaminei D (VDRA) (1C).
5.3.
La pacienții cu BCR stadiul 5D, se sugerează menținerea nivelurilor iPTH între de 2 și 9 ori limita superioară a valorii de referință a testului de laborator utilizat (2C). Sugerăm ca modificările marcate ale tendinței nivelurilor iPTH în ambele sensuri în cadrul acestui interval să determine modificarea schemei terapeutice pentru a evita astfel progresia către valori în afara intervalului (2C).
5.4.
La pacienții cu BCR stadiul 5D și cu hiperparatiroidism persistent se sugerează utilizarea analogilor de vitamină D, a activatorilor selectivi ai receptorilor de vitamina D (paricalcitol), a calcimimeticelor, sau o combinație a acestora pentru a scădea nivelurile de iPTH (2B). Selectarea inițială a medicației pentru tratamentul hiperparatiroidismului secundar trebuie să se bazeze pe nivelurile serice ale calciului și fosfatului și alte aspecte ale TMO- BCR.
a.
Doza de chelatori de fosfat calcici sau non-calcici trebuie să fie ajustată astfel încât tratamentele vizând controlul iPTH să nu compromită nivelurile serice ale fosfatului și calciului.
b.
Se recomandă să se oprească tratamentul cu calcitriol, alfacalcidol, la pacienții cu hipercalcemie (1B) sau cu hiperfosfatemie (2D) până la corectarea acestora. Activatorii selectivi ai receptorilor vitaminei D au efect
hipercalcemiant mai mic comparatic cu cei non-selectivi, dar și utilizarea lor impune o monitorizare atentă și frecventă a Ca și P.
c.
Se sugerează oprirea temporară a tratamentului cu calcimimetice la pacienții cu hipocalcemie, în funcție de gravitatea acesteia, de medicația concomitentă, de semnele și simptomele clinice (2D).
d.
În cazul în care nivelurile iPTH scad sub de două ori limita superioară a valorilor normale pentru testul utilizat, se sugerează oprirea tratamentului cu activatori ai vitaminei D și/sau cu calcimimetice și monitorizare (2C).
5.5.
La pacienții cu BCR stadiile 3-5D, cu hiperparatiroidism sever (PTH persistent peste de 9 ori limita superioară a referinței normale a laboratorului; o glandă
>1 cm sau masă paratiroidiană totală 500 mg) care nu au răspuns la tratamentul medicamentos corect cu activatori selectivi ai vitaminei D și/sau cu calcimimetice, se sugerează efectuarea paratiroidectomiei (2B).
6.
Tratamentul cu bifosfonați, alte medicamente pentru osteoporoză și hormon de creștere
6.1.
La pacienții cu BCR stadiile 1-2 cu osteoporoză și/sau cu risc ridicat de fracturi, diagnosticate pe baza criteriilor Organizației Mondiale a Sănătății, se recomandă același tratament ca în populația generală (1A).
6.2.
La pacienții cu BCR stadiul 3, cu niveluri ale PTH în intervalul de referință, care asociază osteoporoză și/sau cu risc ridicat de fractură, diagnosticate pe baza criteriilor Organizației Mondiale a Sănătății se sugerează același tratament ca în populația generală (2B).
6.3.
La pacienții cu BCR stadiul 3, cu anomalii biochimice specifice TMO-BCR și densitate minerală osoasă scăzută (DMO), se sugerează ca măsurile de tratament să țină seama de amploarea și de reversibilitatea anomaliilor biochimice, de rata de progresie a BCR și poate fi luată în considerație o eventuală biopsie osoasă (2D).
6.4.
La pacienții cu BCR stadiile 4-5D și anomalii biochimice, cu DMO scăzută și/sau fracturi de fragilitate, se sugerează efectuarea de investigații suplimentare, inclusiv biopsie osoasă, înainte de inițierea terapiei antiresorbtive (2C).
6.5.
La copii și adolescenți cu BCR stadiile 2-5D și deficite staturale, tratamentul cu hormon de creștere uman recombinant este recomandat atunci când se dorește creștere suplimentară, după corectarea malnutriției și a anomaliilor biochimice ale metabolismului mineral și osos (1A).
III.
EVALUAREA ȘI TRATAMENTUL TMO-BCR ASOCIATE TRANSPLANTULUI RENAL
7.
Particularitățile evaluării și tratamentului TMO-BCR la bolnavii cu transplant renal
7.1.
La pacienții în perioada imediat posttransplant renal, se recomandă măsurarea nivelurilor serice ale calciului și fosfatului cel puțin o dată pe săptămână, până când devin stabile (1B).
7.2.
La pacienții cu transplant renal, este rezonabil ca frecvența monitorizării calciului, fosfatului și iPTH să se bazeze pe prezența și rata de progresie a BCR. Intervale rezonabile de monitorizare sunt:
a.
În stadiile BCR 1-3T, pentru calciu seric și fosfat, la fiecare 3-6 luni, iar pentru iPTH, o dată, cu eventuale redozări ulterioare în funcție de nivelul de bază și progresia BCR;
b.
În BCR stadiul 4T, pentru calciu seric și fosfat, la fiecare 1-3 luni, iar pentru iPTH, la fiecare 6-12 luni;
c.
În BCR stadiul 5T, pentru calciu seric și fosfat, la fiecare 1-3 luni, iar pentru iPTH, la fiecare 3-6 luni;
d.
În stadiile BCR 3-5T, determinarea fosfatazei alcaline se va realiza anual, sau mai frecvent în prezența nivelurilor iPTH ridicate;
e.
La pacienții transplantați renal, aflați în tratament pentru TMO-BCR, sau la care sunt identificate anomalii biochimice specifice, este rezonabil să se crească frecvența determinărilor pentru a monitoriza, pe de o parte eficiența tratamentului, iar pe de altă parte posibilele efecte adverse. Aceste anomalii pot fi abordate la fel ca în cazul pacienților cu BCR stadiile 3-5.
7.3.
La pacienții cu BCR stadiile 1-5T, se sugerează determinarea nivelului seric al 25(OH) vitaminei D la luarea în evidență. Dozarea poate fi repetată în funcție de valorile inițiale și de eventualele intervenții terapeutice (2C).
7.4.
La pacienții cu BCR stadiile 1-5T, se sugerează corectarea deficitului de vitamină D urmând strategia de tratament recomandată pentru populația generală (2C).
7.5.
La pacienții cu transplant renal și rată de filtrare glomerulară estimată mai mare de 30 ml/min pe 1,73 m2, se sugerează măsurarea densității minerale osoase în primele 3 luni după transplantul renal în cazul în care primesc corticosteroizi sau au factori de risc pentru osteoporoză similari populației generale (2D).
7.6.
La pacienții aflați în primele 12 luni posttransplant renal cu o rată de filtrare glomerulară estimată mai mare de aproximativ 30 ml/min pe 1,73 m2 și densitate minerală osoasă scăzută, se sugerează tratament cu vitamină D, calcitriol/ alfa-calcidol sau cu bifosfonați (2D).
a.
Se sugerează alegerea tratamentului în funcție de nivelurile calcemiei, fosfatemiei, iPTH, fosfatazei alcaline și 25(OH)D (2C).
b.
Biopsia osoasă trebuie luată în considerație pentru ghidarea tratamentului, în special înainte de utilizarea bifosfonaților datorită incidenței crescute a bolii osoase adinamice.
c.
Datele existente sunt insuficiente pentru a conduce tratamentul, după primele 12 luni posttransplant.
7.7.
Se sugerează că osteodensitometria să nu fie efectuată de rutină la pacienții cu BCR stadiile 4-5T, deoarece densitatea minerală osoasă nu prezice riscul de fractură la fel ca în populația generală și nu prezice tipul de boală osoasă asociată transplantului de rinichi (2B).
7.8.
La pacienții cu BCR stadiile 4-5T cu valori reduse ale densității minerale osoase, se sugerează același tratament ca la pacienții cu BCR stadiile 4-5 (exceptând stadiul 5D) (2C).
ANEXA nr. 6
Ghiduri de practică medicală
Boala Cronică de Rinichi
Definirea gradelor utilizate în ghidurile de practică medicală
[Grad A]
Situații în care există dovezi științifice (analiza primară a cel puțin unui studiu prospectiv, randomizat, controlat, cu număr de subiecți suficient de mare și un
end-point
clinic relevant) că indicația diagnostică sau terapeutică este utilă, respectiv eficientă.
[Grad B]
Situații în care există dovezi științifice (analiza secundară a unor studii prospective, randomizate, controlate, cu număr de subiecți suficient de mare, sau analiza primară a unor studii caz-control de înaltă calitate sau studii randomizate cu un număr mai mic de pacienți) că indicația diagnostică sau terapeutică este utilă, respectiv eficientă.
[Grad C]
Situații
în
care
există
dovezi
științifice
(studii observaționale sau modele experimentale de boli renale) că
indicația
diagnostică
sau
terapeutică
este
utilă, respectiv eficientă.
INTRODUCERE
Elaborarea de ghiduri și de măsuri de evaluare pentru îngrijirea pacienților cu Boală Cronică de Rinichi (BCR) este
impusă
de
recunoașterea
pe
plan
mondial
a importanței
detectării
BCR,
în
scopul
intervenției terapeutice cât mai precoce. BCR a fost recunoscută ca o problemă
de
sănătate
publică
în
numeroase
țări dezvoltate,
iar
recunoașterea
ei
timpurie
facilitează implementarea unor măsuri generale și terapeutice cu scopul de a reduce ritmul de degradare a ratei filtrării glomerulară (RFG). Prin aceasta, se poate micșora atât numărul bolnavilor care necesită terapie de substituție a funcției excretorii renale (TSFR), cât și riscul – deja crescut – de Boală cardio-vasculară (BCV) asociat BCR. În plus, pot fi prevenite sau tratate adecvat și alte manifestări patologice asociate frecvent cu BCR.
Ghidurile prezente se referă la adulți (>18 ani) de toate vârstele. Ele sunt concepute în special pentru orientarea medicilor de familie și a medicilor nefrologi în privința aspectelor cheie de abordare a pacienților cu BCR. Totuși, ghidurile sunt utile și pentru medicii cu alte specialități
–
cardiologie,
medicină
internă,
urologie, ginecologie etc. – implicați în îngrijirea bolnavilor aflați în unul sau altul dintre stadiile BCR. Din acest punct de vedere, este de anticipat că diferite societăți profesionale medicale vor elabora ghiduri care vor atinge probleme conexe BCR. De aceea, coordonarea între diferitele ghiduri este deosebit de importantă.
Un obiectiv fundamental al ghidurilor este acela
de a încuraja clinicianul de orice specialitate să solicite
consultul unui nefrolog pentru îngrijirea unui pacient cu BCR, indiferent de stadiu.
Deci, recomandările nu trebuie interpretate ca o limitare a libertății medicilor sau a pacienților de a solicita consultații specializate, în orice moment, indiferent de starea clinică.
Recomandările ghidurilor sunt orientate în mod special către abordarea și îngrijirea pacienților cu BCR. Autorii recunosc că există numeroase alte situații în care trimiterea la nefrolog este obligatorie: insuficiența renală acută
(IRA),
sindromul
nefrotic,
anomaliile
hidro- electrolitice și acido-bazice inexplicabile, hipertensiunea arterială refractară, chiar fără alte semne ale bolii de rinichi.
În
aceste
situații,
ghidurile
prezente
au
o aplicabilitate mai redusă. De asemenea, problemele ridicate de bolnavii tratați prin mijloace de substituție a funcțiilor renale – dializă sau transplant – care vor face obiectul unor ghiduri distincte, sunt numai incidental atinse.
Deși recomandările se bazează pe date științifice, nu întotdeauna valorile de graniță există sau pot fi precis definite. De aceea, răspunderea dificilă de încadrare revine întotdeauna medicului practician, care trebuie să integreze
toate
informațiile
disponibile
în
interesul pacientului.
Recomandările
sunt
însoțite
de
măsuri
de evaluare a aplicării, utile pentru aprecierea implementării ghidului.
Referințe
Burden RP, Tomson C. Identification, management and referral of adults with chronic kidney disease: concise guidelines.
Clin Med
2005.
5 : 635-42.
Lameire N, Jager K, Van Biesen W, et al. Chronic kidney disease: a European perspective.
Kidney Int
Suppl 2005 Dec; ( 99 ):S30-S38.
Ghiduri de practică medicală
Boala Cronică de Rinichi
SINTEZĂ
I.
DIAGNOSTICUL BOLII CRONICE DE RINICHI
Recomandarea 1.1. Definiția Bolii cronice de rinichi
Boala cronică de rinichi
este definită de:
(1)
reducerea ratei filtrării glomerulară
(RFG) sub
60mL/min/ 1.73m 2 , cu durată de minim 3 luni
sau
(2)
afectarea renală
cu o durată mai mare de 3 luni. Afectarea
renală
poate
fi
diagnosticată
în
absența cunoașterii etiologiei și constă în anomalii structurale sau funcționale ale rinichiului reflectate prin:
-
anomalii
ale
examenelor
de
urină:
proteinurie,
albuminurie, hematurie, leucociturie;
-
anomalii ale analizelor din sânge: retenție azotată, diselectrolitemie, acidoză metabolică;
-
anomalii ale investigațiilor imagistice renale;
-
leziuni morfopatologice ale rinichilor la biopsia renală.
[Grad B]
Recomandarea
1.2.
Rata
filtrării
glomerulare
a)
Funcția
renală
trebuie
evaluată
folosind
rata estimată a filtrării glomerulare calculată plecând de la creatinina serică prin formula MDRD cu patru variabile (MDRD 4).
[Grad B]
b)
Creatinina
serică
trebuie
determinată
printr-o metodă care să permită extrapolarea rezultatelor la cele obținute prin metoda folosită în studiul
Modification of Diet in Renal Disease
sau la cea cromatografică.
[Grad B]
c)
La
fiecare
măsurare
a
creatininei
serice, laboratoarele trebuie să determine și să înscrie în buletinul de analiză și rata filtrării glomerulare estimată (eRFG) prin formula MDRD 4, iar rezultatul trebuie înregistrat în documentele medicale ale bolnavului.
[Grad B]
d)
Evaluarea ratei filtrării glomerulare trebuie făcută la examenul inițial, cu ocazia fiecărei internări și ulterior cel puțin anual la persoanele cu risc crescut de a dezvolta BCR (vezi
Tabelul II ) sau cu BCR confirmată.
[Grad C]
e)
O valoare a eRFG<60mL/min/1.73m 2
la un pacient fără
BCR
cunoscută
impune
reevaluare
și excluderea insuficienței renale acute ( acute kidney injury
- injurie acută a rinichiului).
[Grad B]
Recomandarea 1.3. Examenul sumar de urină
a)
Examenul sumar de urină (cu bandeletă reactivă) trebuie efectuat la examenul inițial, cu ocazia fiecărei internări și ulterior cel puțin anual la persoanele cu risc crescut de a dezvolta BCR (vezi
Tabelul II ) sau cu BCR confirmată.
[Grad C]
b)
Atunci când examenul cu bandeletă reactivă este anormal, sunt necesare explorări suplimentare.
[Grad C]
c)
La pacienții cu proteinurie 21+ persistentă la cel puțin
două
determinări
în
interval
de
două săptămâni la examenul cu bandeletă reactivă, proteinuria
trebuie
evaluată
suplimentar
prin
determinarea raportului proteinurie (albuminurie)/ creatininurie în prima urină de dimineață.
[Grad C]
d)
La bolnavii de diabet zaharat, trebuie folosite bandelete
albumin-specifice
sau
trebuie determinat raportul albuminurie/creatininurie chiar dacă testul cu bandeleta reactivă obișnuită este negativ.
[Grad B]
e)
Pacienții cu hematurie la examenul inițial cu bandeletă reactivă necesită determinarea eRFG și a proteinuriei.
[Grad C]
f)
Pacienții cu leucociturie la examenul inițial cu bandeletă
reactivă
necesită
evaluare suplimentară.
[Grad C]
g)
Pacienții cu anomalii confirmate ale examenul inițial cu bandeletă reactivă necesită examen al sedimentului urinar.
[Grad C]
Recomandarea 1.4. Leziuni ale rinichiului la investigații imagistice renale
Pacienții cu leziuni ale rinichiului demonstrate prin investigații imagistice renale au Boală cronică de rinichi, indiferent de nivelul eRFG.
[Grad C]
Recomandarea 1.5. Diagnosticul bolii renale primare
Pacienții cu Boală cronică de rinichi trebuie investigați pentru precizarea bolii renale primare.
[Grad C]
Recomandarea 1.6. Trimiterea pacienților cu Boală cronică de rinichi către nefrolog
Pacienții cu Boală cronică de rinichi trebuie îndrumați către serviciile de nefrologie pentru:
a)
Confirmarea diagnosticului de Boală cronică de rinichi;
b)
Precizarea bolii renale primare;
c)
Stabilirea planului de îngrijire;
d)
Evaluare periodică.
În acest scop, nefrologii ar trebui să negocieze cu medicii de alte specialități – medicină de familie, cardiologie, diabetologie, urologie ș.a. – protocoale comune 1
de îngrijire a paciențior cu Boală cronică de rinichi, incluzând criteriile de trimitere.
[Grad C]
II.
MONITORIZAREA ȘI TRATAMENTUL ÎN BOALA CRONICĂ DE RINICHI
Recomandarea 2.1. Stadiile Bolii cronice de rinichi
Stadiile Bolii cronice de rinichi sunt definite în funcție de valorile eRFG și trebuie menționate în documentele medicale ale pacienților ( Tabelul IX ).
[Grad B]
Recomandarea 2.2. Planul de îngrijire în Boala cronică de rinichi
a)
Toți pacienții adulți cu Boală cronică de rinichi, indiferent de stadiu sau vârstă, trebuie să fie incluși
într-un
Program
de
monitorizare
și
1
Protocoalele sunt înțelegeri scrise, cu caracter normativ, între secțiile nefrologice și secțiile de altă specialitate, recunoscute de Ministerul Sănătății Publice și de Casa Națională de Asigurări de Sănătate
tratament, cu distribuție rațională a sarcinilor
între
nivelurile
de
asistență
medicală
primară, secundară și terțiară.
[Grad C]
b)
Pentru fiecare pacient trebuie întocmit un Plan de îngrijire, care include obiectivele, parametrii și frecvența monitorizării, ca și măsurile terapeutice.
[Grad C]
c)
Planul de îngrijire include elemente generale și elemente specifice: ( i ) stadiului Bolii cronice de rinichi, ( ii ) bolii renale primare, ( iii ) riscului de progresie a Bolii cronice de rinichi, ( iv ) riscului cardio-vascular și este particularizat în funcție de situația clinică a fiecărui pacient.
[Grad C]
Recomandarea 2.3. Măsuri igienico-dietetice generale în Boala cronică de rinichi
Planul de îngrijire al tuturor pacienților adulți cu Boală cronică de rinichi, indiferent de stadiu sau de vârstă, trebuie să includă referiri la măsurile igieno-dietetice generale:
a)
Întreruperea fumatului.
[Grad B]
b)
Încurajarea exercițiilor fizice aerobe.
[Grad C]
c)
Reducerea masei corporale.
[Grad B]
d)
Reducerea aportului de sodiu sub 100mmol/zi (<2.5 g sare de bucătărie/zi) în caz de HTA și situații cu retenție hidro-salină.
[Grad B]
e)
Reducerea aportului de etanol :53
unități/zi (bărbați), respectiv :52 unități/zi (femei) 2 .
[Grad C]
Recomandarea
2.4.
Dieta
hipoproteică
a)
Pentru adulții cu Boală cronică de rinichi în stadiile 1-4, este recomandată o dietă cu 0.75–1.0g proteine/kg/zi.
[Grad B]
b)
Administrarea
unei
diete
hipoproteice
(<0.6g proteine /kg/zi) poate fi luată în discuție la pacienți în
stadiul
5,
nedializați,
în
scopul
controlului tulburărilor
metabolice
și,
posibil,
al
încetinirii modeste a progresiei Bolii cronice de rinichi.
[Grad B]
c)
Dietele
sever
hipoproteice
suplimentate
cu cetoanalogi
pot
fi
utile
în
amânarea
inițierii tratamentului
substitutiv
renal,
la
bolnavi selecționați în stadiul 5 al Bolii cronice de rinichi.
[Grad B]
Recomandarea 2.5. Controlul hipertensiunii arteriale
Tratamentul hipertensiunii arteriale trebuie inițiat la toți bolnavii, indiferent de stadiul BCR,
când PA >140/90mmHg.
[Grad A]
Valorile țintă sunt :5130/80mmHg.
[Grad A]
a)
inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei (IECA)
sau
blocanții
receptorilor
angiotensinei (BRA)
trebuie
să
facă
parte
din
schema antihipertensivă a pacienților cu BCR și proteinurie
>1000mg/g creatinină urinară, cu excepția cazuri-
2
1 unitate conține 8 grame de alcool etilic
lor
în
care
există
o
contraindicație
clară
a acestora;
[Grad A]
b)
Inițierea tratamentul cu inhibitori ai enzimei de conversie
a
angiotensinei
sau
cu
blocanți
ai receptorilor angiotensinei la pacienții cu Boală cronică de rinichi trebuie efectuată de medicul specialist nefrolog:
când eRFG :559mL/min/1.73m 2
[Grad C]
sau
atunci când sunt necesare asocieri de inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei cu blocanți ai receptorilor angiotensinei.
[Grad C]
c)
Indicațiile tratamentului hipertensiunii arteriale cu asocieri de inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei
cu
blocanți
ai
receptorilor angiotensinei la pacienți cu Boală cronică de rinichi nu sunt definite.
[Grad C]
d)
Diureticele trebuie să facă parte din schema de tratament
a
pacienților
cu
BCR,
cu
excepția cazurilor în care există o contraindicație clară a acestora.
[Grad A]
Alegerea diureticului se face în funcție de eRFG și de starea volumului extracelular:
1.
Diureticele
tiazidice
sunt
eficiente
în monoterapie când eRFG2 30mL/min/1.73m 2 .
2.
Diureticele de ansă sunt recomandate:
-
Oridecâteori
este
nevoie
de
reducerea rapidă
și
importantă
a
volumului extracelular;
-
Când eRFG<30mL/min/1.73m 2 , situație în care sunt necesare doze mai mari de diuretic de ansă.
3.
Combinația
diuretice
de
ansă
+
diuretice tiazidice este recomandată atunci când volumul extracelular este mare, evident la examenul clinic, indiferent de nivelul eRFG.
4.
Deși
diureticele
antialdosteronice
au
efect antiproteinuric
mai
pronunțat,
nu
se administrează:
-
când eRFG:530mL/min/1.73m 2 ;
-
în asociere cu IECA/BRA când eRFG
:559mL/min/ 1.73m 2 , fără recomandarea medicului specialist nefrolog;
-
la
pacienți
cu
risc
adițional
de hiperpotasemie
(diabetici,
nefropatii interstițiale), fără recomandarea medicului specialist nefrolog.
5.
Pentru
a
crește
siguranța
în
utilizare, monitorizarea
tratamentului
cu
diuretice include:
-
măsurarea presiunii arteriale;
-
determinarea eRFG;
-
măsurarea potasiului seric.
e)
Pentru controlul bun al presiunii arteriale, în Boala cronică de rinichi sunt necesare asocieri de antihipertensive din mai multe clase, adăugate progresiv ( Figura 2 ).
[Grad B]
Recomandarea
2.6.
Controlul
proteinuriei
Proteinuria trebuie redusă în Boala cronică de rinichi până la valori <500mg/g creatinină urinară, indiferent de stadiul BCR, [Grad A],
în interval de 6 luni, [Grad B]
prin:
a)
control adecvat al presiunii arteriale;
[Grad A]
b)
administrare de inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei și/sau
blocanți ai receptorilor angiotensinei;
[Grad A]
c)
dietă hiposodată și hipoproteică, renunțare la fumat și reducerea masei corporale;
[Grad B]
d)
administrare de antialdosteronice, cu excepția cazurilor în care există o contraindicație clară a acestora (vezi
Recomandarea 2.5. ).
[Grad B]
Recomandarea 2.7. Controlul nefropatiei diabetice
a)
Pentru controlul proteinuriei, pacienții cu diabet zaharat (DZ) trebuie tratați cu IECA sau BRA, titrate până la doza maximă tolerată, cu excepția situațiilor în care aceste clase de medicamente sunt clar contraindicate:
-
pentru
prevenirea
microalbuminuriei
(MA), dacă au HTA, dar nu și microalbuminurie,
[Grad B]
-
pentru prevenirea macroalbuminuriei, dacă au microalbuminurie,
indiferent
de
valorile presiunii arteriale.
[Grad A]
b)
Pentru controlul presiunii arteriale, tratamentul antihipertensiv
trebuie
condus
conform
Recomandării 2.5 . Schema antihipertensivă va include obligatoriu IECA sau BRA și diuretic.
[Grad A]
c)
La pacienții cu diabet zaharat și BCR trebuie obținut controlul bun al glicemiei, definit printr-o valoare a hemoglobinei glicozilate (HbA1c) <7.5%.
[Grad B]
d)
La pacienții cu diabet zaharat și BCR, LDL– colesterolul trebuie menținut sub 100mg/dL.
[Grad B]
Recomandarea 2.8. Controlul riscului cardio-vascular
a)
Riscul cardio-vascular trebuie evaluat anual la pacienții cu Boală cronică de rinichi - incluzând măsurarea LDL–colesterolului, a indicelui de masă corporală și PA, cu aprecierea sedentarismului, fumatului și a consumului de băuturi alcoolice,
[Grad C]
iar cei cu risc mare vor fi tratați conform ghidurilor de bună practică ale Societăților de Cardiologie.
[Grad C]
b)
Inhibitorii de HMG CoA-reductază pot întârzia progresia Bolii cronice de rinichi și reduc riscul cardio-vascular.
Inhibitorii
de
HMG
CoA- reductază vor fi utilizați la toți pacienții cu Boală cronică de rinichi în stadiile 1-5 fără dializă care au
indicație
pentru
statine
conform
ghidurilor internaționale,
în
absența
unor
contraindicații specifice.
[Grad C]
Recomandarea
2.9.
Controlul
anemiei
renale
a)
Tratamentul
anemiei
poate
ameliora
rata
de progresie, prognosticul cardio-vascular și calitatea vieții în Boala cronică de rinichi.
[Grad B]
b)
Pacienții cu Boală
cronică
de rinichi trebuie investigați pentru a stabili cauza anemiei, atunci când Hb:511g/dL.
[Grad B]
c)
Dacă Hb:511g/dL și nu se găsește o cauză a anemiei,
inițierea
tratamentului
cu
agenți stimulatori
ai
eritropoiezei
este
recomandată numai după corectarea deficitului de fier (ferinină serică 2100ng/mL; TSAT>20%).
[Grad B]
d)
Este de preferat administrarea agenților stimulatori ai eritropoiezei pe cale subcutanată în stadiile 3-5, la bolnavi non-dializați.
[Grad B]
e)
Valoarea individuală țintă a hemoglobinei este de 11g/dL, astfel încât 285% dintre bolnavii aflați în observația unui serviciu să atingă valori 210,5g/dL.
[Grad B]
f)
Nu
este
indicat
ca,
sub
tratament,
valorile hemoglobinei să depășească 12g/dL, iar niveluri peste 13g/dL sunt contraindicate.
[Grad B]
g)
Tratamentul anemiei renale trebuie condus de nefrologi.
[Grad B]
Recomandarea 2.10. Controlul tulburărilor metabolismului mineral
a)
Tratamentul tulburărilor metabolismului mineral poate ameliora afectarea scheletului osos, rata de progresie, prognosticul cardio-vascular și calitatea vieții în Boala cronică de rinichi.
[Grad C]
b)
La pacienții cu BCR înainte de inițierea dializei trebuie monitorizate și menținute în valorile țintă:
PTH intact
40-70pg/mL (4.4-7.7pmol/L) BCR Stadiul 3 70-110pg/mL (7.7-12.1pmol/L)BCR Stadiul 4-5
25(OH)D
>30ng/mL (75nmol/L)BCR Stadiul 3-5 Fosfat seric 2.7-4.6mg/dL (0.87-1.49mmol/L)BCR Stadiul 3-5 Calcemie în limitele normale ale laboratoruluiBCR Stadiul 3-5 Produs fosfo-calcic
:555mg2/dL 2 BCR Stadiul 3-5
Bicarbonat seric
22mEq/LBCR Stadiul 3-5
[Grad B]
c)
Intervențiile terapeutice indicate sunt:
Corectarea
carenței
de
vitamină
D,
când 25(OH)D <30ng/mL, în funcție de severitatea deficitului cu derivați naturali ai vitaminei D;
[Grad B]
Corectarea hiperfosfatemiei, dacă există, prin restricție dietetică de fosfați și administrare de carbonat sau acetat de calciu 3-6g/zi, în timpul meselor;
Corectarea acidozei metabolice;
Dacă iPTH continuă să fie mare, poate fi administrat calcitriol 0.125-0.25µg/zi sau doze echivalente
de
alfa-calcidol
per
os,
cu monitorizarea calcemiei, fosfatemiei și a iPTH.
[Grad B]
d)
Tratamentul trebuie condus de medicul specialist nefrolog.
[Grad B]
Recomandarea 2.11. Controlul acidozei metabolice
Acidoza metabolică apare de obicei în BCR stadiul 5, este un factor de progresie a degradării funcției renale, favorizează
malnutriția,
osteodistrofia
renală
și
are consecințe negative cardio-vasculare.
[Grad B,C]
a)
Acidoza
metabolică
trebuie
corectată
la
toți pacienții
cu
BCR
predializați,
atunci
când bicarbonatul
seric
scade
sub
17mEq/L,
cu
excepția situațiilor în care există contraindica-
ții. [Grad C]
b)
Tratamentul trebuie să aibă ca țintă un bicarbonat seric 222mEq/L.
[Grad C]
c)
Corectarea acidozei se realizează, de preferință, cu bicarbonat de sodiu, administrat pe cale orală.
[Grad C]
d)
Doza de bicarbonat de sodiu recomandată este de 0.5-1mmol (40-80mg)/kg corp pe zi, administrată în una-două prize.
[Grad C]
e)
Din cauza conținutului în sodiu, cantitatea de bicarbonat de sodiu necesară pentru combaterea acidozei
poate
conduce
câteodată
la supraîncărcare
cu
sodiu,
exacerbând
HTA
și insuficiența cardiacă.
[Grad C]
f)
Bicarbonatul de sodiu este de preferat citratului de sodiu, atunci când pacientul se află sub tratament cu chelatori de fosfat pe bază de aluminiu.
[Grad C]
Recomandarea 2.12. Administrarea medicamentelor în Boala cronică de rinichi
Administrarea
medicamentelor
trebuie
făcută
după evaluarea atentă a raportului risc/beneficiu:
a)
cu adaptarea dozei;
b)
considerând interacțiunile posibile;
c)
evitând
medicamentele
cu
efect
nefrotoxic potențial.
[Grad C]
Recomandarea 2.13. Imunizarea în Boala cronică de rinichi
La pacienții cu Boală cronică de rinichi în stadiile 4-5 trebuie:
a)
Monitorizate infecțiile cu virusuri transmisibile prin sânge (virusurile hepatitei B, C și HIV);
b)
Realizată imunizarea împotriva: virusului gripal, virusului hepatitei B și pneumococului.
[Grad C]
III.
PREGĂTIREA PENTRU TRATAMENTUL SUBSTITUTIV RENAL
Recomandarea 3.1. Pregătirea pentru tratamentul substitutiv renal
Pacienții cu Boală cronică de rinichi în stadiul 5 trebuie să fie urmăriți în serviciile de nefrologie care au facilități de dializă și relații funcționale cu centrele de transplant cu cel puțin 6 luni înainte de data anticipată a inițierii tratamentului substitutiv renal, pentru:
[Grad B]
a)
Evaluare și tratament al manifestărilor insuficienței renale (anemie, dezechilibre fosfo-calcice, hidro- electrolitice sau acido-bazice, patologie cardio- vasculară).
b)
Evaluare și consiliere în vederea alegerii metodei de tratament substitutiv renal.
c)
Realizarea căii de abord pentru dializă: fistula arterio-venoasă cu 3 luni și inserția cateterului peritoneal cu 14 zile înainte de data anticipată a inițierii dializei.
d)
Evaluarea
în
vederea
transplantului
renal
și înscrierea pe liste de așteptare cu cel puțin 6 luni înainte de data anticipată a necesității de inițiere a tratamentului substitutiv renal.
e)
Inițierea tratamentului substitutiv renal.
Ghiduri de practică medicală pentru
Boala Cronică de Rinichi
RECOMANDĂRI
I.
DIAGNOSTICUL BOLII CRONICE DE RINICHI
Recomandarea 1.1. Definiția Bolii cronice de rinichi
Boala cronică de rinichi
este definită de:
(1)
reducerea ratei filtrării glomerulară
(RFG) sub 60mL/min/ 1.73m 2 , cu durată de minim 3 luni
sau
(2)
afectarea renală
cu o durată mai mare de 3 luni. Afectarea renală poate fi diagnosticată în absența cunoașterii etiologiei și constă în anomalii structurale sau funcționale ale rinichiului reflectate prin:
-
anomalii ale examenelor de urină: proteinurie, albuminurie, hematurie, leucociturie;
-
anomalii ale analizelor din sânge: retenție azotată, diselectrolitemie, acidoză metabolică;
-
anomalii ale investigațiilor imagistice renale;
-
leziuni morfopatologice ale rinichilor la biopsia renală.
[Grad B]
Comentarii
Boala cronică de rinichi este mai degrabă un concept epidemiologic decât unul clinic. Acest concept a fost creat, între altele, pentru a unifica nomenclatura și pentru a permite comunicarea între nefrologi și medicii cu diferite specialități. La baza lui stă riscul crescut de a necesita tratament substitutiv al funcțiilor renale (sau de deces) al bolnavilor cu afectare renală persistentă (>3 luni) evidențiabilă prin diverse investigații paraclinice sau prin reducerea filtrării glomerulare sub 60mL/min/1.73m 2
cu o durată mai mare de 3 luni, indiferent de natura bolii renale primare.
Prin definiție, BCR reunește bolnavii cu diferite nefropatii, având sau nu insuficiență renală ( Figura 1 ). În ambele situații, evaluarea nefrologică este necesară, fie
pentru
diagnosticul
bolii
renale
primare,
fie
pentru evaluarea precisă a deficitului funcțional renal. Cu alte cuvinte, după diagnosticul Bolii cronice de rinichi este obligatoriu de precizat atât boala renală primară, cât și gradul deficitului funcțional renal.
Deci, în nici un caz
diagnosticul de Boală cronică de rinichi nu exclude
necesitatea
diagnosticului
de
afectare
renală,
care
trebuie stabilit de nefrolog.
Figura 1. Conceptul de Boală cronică de rinichi
În acest sens, conceptul de Boală cronică de rinichi poate fi privit ca o modalitate de triaj, bazată pe elemente de diagnostic simple și reproductibile, general aplicabile într-un sistem de sănătate.
Referințe
Burden RP, Tomson C. Identification, management and referral of adults with chronic kidney disease: concise guidelines.
Clin Med
2005.
5 : 635-42.
Lameire N, Jager K, Van Biesen W, et al. Chronic kidney disease: a European perspective.
Kidney Int
2005; [Suppl] ( 99 ):S30-S38.
Recomandarea 1.2. Rata filtrării glomerulare
a) Funcția renală trebuie evaluată folosind rata estimată a filtrării glomerulare calculată plecând de la creatinina serică prin formula MDRD cu patru variabile (MDRD 4).
[Grad B]
b)
Creatinina serică trebuie determinată printr-o metodă care să permită extrapolarea rezultatelor la cele obținute prin metoda folosită în studiul
Modification of Diet in Renal Disease
sau la cea cromatografică.
[Grad B]
c)
La fiecare măsurare a creatininei serice, laboratoarele trebuie să determine și să înscrie în buletinul de analiză și rata filtrării glomerulare estimată (eRFG) prin formula MDRD 4, iar rezultatul trebuie înregistrat în documentele medicale ale bolnavului.
[Grad B]
Măsuri de evaluare a implementării
Procentul persoanelor cu risc crescut de BCR care au consemnate în documentele medicale (foaie de observație,
dosar
de
urmărire
ambulatorie) valoarea estimată a RFG și valorile creatininei serice (CreaS).
Procentul pacienților cu BCR care au consemnate în documentele medicale (foaie de observație, dosar de urmărire ambulatorie) valoarea estimată a RFG și valorile CreaS.
Comentarii
Rata filtrării glomerulare este cel mai bun parametru de evaluare a funcției renale.
Metodele de determinare directă a ratei filtrării glomerulare –
clearance -ul creatininei endogene (în 100 minute
sau
în
24
ore),
clearance -ul
inulinei
sau
clearance -urile
izotopice
–
sunt
fie
imprecise,
fie incomode pentru bolnav sau dificil de aplicat în practica medicală uzuală.
Deoarece relația dintre rata filtrării glomerulare și creatinina serică (CreaS) nu este liniară, creatinina serică nu este un indicator bun al funcției renale. Astfel, în stadii inițiale, CreaS crește semnificativ numai în cazul unei reduceri
substanțiale
a
funcției
renale:
creșterea concentrației serice a creatininei de la 1 la 2mg/dL, poate corespunde unei scăderi a RFG de la 120 la 40mL/min. Mai mult, creatininemia este influențată nu numai de filtrarea glomerulară, ci și de vârstă, sex, volumul masei musculare, tipul dietei și de gradul excreției ei tubulare (care crește proporțional cu progresia insuficienței renale și poate fi modificat de unele medicamente).
De aceea, au fost introduse metode indirecte, de estimare a ratei filtrării glomerulare, plecând de la concentrația creatininei în ser ( Tabelul I ).
Formula Cockcroft-Gault
a fost prima utilizată și este cel mai des folosită pentru estimarea
clearance -ului creatininei
(Cl creat ).
Este
ușor
de
calculat
la
patul bolnavului. Are două dezavantaje majore: este relativ puțin
precisă
(în
general
supraestimează
RFG)
și necesită cunoașterea masei corporale a pacientului, informație frecvent inaccesibilă laboratorului.
Tabelul I. Metode de estimare prin calcul a ratei filtrării glomerulare
Ecuația cu 4 variabile MDRD (MDRD4)
RFG (mL/min/1.73 m 2 ) = 186 (1
x
[creatinina
serică µmol/L/88.4]
–1.154
x
vârsta (ani)
-0.203
x
0.742 (pentru sexul feminin) și x
1.210 (pentru afro-americani)
1)
175 atunci când sunt folosite metode de determinare care permit extrapolarea la determinările creatininei prin spectroscopie de masă cu diluție izotopică
În cazul în care laboratorul nu poate raporta în acest fel rezultatele, se poate folosi
Formula Cockroft-Gault
Cl creat
(mL/min/1.73 m 2 ) = [140 – vârsta (ani) x greutatea (kg) / 72 x creatinina serică (mg/dL)] x 0.85 (pentru sexul feminin) și ,
Alternativ, se pot folosi calculatoare
on-line
pentru aceste ecuații :
MDRD:
http://nephron.org/cgi-bin/MDRD_GFR/cgi
http://www.hdcn.com/calcf/gfr.htm
Cockroft-Gault:
http://nephron.com/cgi-bin/CGSI.cgi
Ecuațiile MDRD (
Modification of Diet in Renal
Disease
)
au un grad mai mare de precizie, deoarece au fost obținute utilizând datele unei cohorte mari de subiecți investigați după un protocol strict. Dintre aceste ecuații, cea mai utilizată este MDRD4, care ia în calcul patru variabile (creatinina serică, vârsta, sexul și apartenența etnică).
Este
recomandată
de
US
Kidney
Disease Outcomes Quality Initiative (K/DOQI) ,
European Best Practice
Guidelines
(EBPG)
și
de
Kidney
Disease Improving Outcome (KDIGO) . Are două dezavantaje majore: nu poate fi calculată la patul bolnavului și necesită
corecția
creatininei
determinate
de
fiecare laborator, pentru a corespunde valorilor obținute prin metoda de determinare utilizată în studiul MDRD (metoda Beckman
CX3).
Mai
mult,
nu
există
un
standard internațional acceptat pentru determinarea creatininei, atât
determinarea
colorimetrică
(Jaffé),
cât
și
cea enzimatică
având
variabilități
importante,
intra-
sau interlaboratoare.
De
aceea,
este
recomandat
ca laboratoarele
să
utilizeze
numai
metode
ale
căror rezultate pot fi extrapolate la cele obținute prin metoda utilizată în studiul MDRD sau prin cromatografie și să specifice metoda de determinare pe buletinul de analiză.
d) Evaluarea ratei filtrării glomerulare trebuie făcută la examenul inițial, cu ocazia fiecărei internări și ulterior cel puțin anual la persoanele cu risc
crescut de a dezvolta BCR (vezi
Tabelul II ) sau cu BCR confirmată.
[Grad C]
Măsuri de evaluare a implementării
Procentul persoanelor aflate în evidență cu eRFG determinat.
Procentul persoanelor cu risc crescut pentru BCR
și eRFG determinat anual.
Comentarii
Determinarea eRFG la bolnavi fără risc de Boală cronică de rinichi în populația generală, cu scop de
screening , are o utilitate discutabilă, numărul persoanelor depistate fiind prea mic pentru a justifica costul investigării. Cu toate acestea, eRFG trebuie determinat atunci când pacienții sunt luați în evidență, deoarece se obține o valoare de referință, în funcție de care pot fi interpretate valorile ulterioare.
Epidemiologia Bolii cronice de rinichi este în curs de evaluare. Totuși, o serie de factori de risc sunt conturați, fără ca lista din
Tabelul II
să fie definitivă. La persoanele care se află într-una dintre aceste categorii, eRFG trebuie determinat cel puțin odată pe an, pentru ca intervenția terapeutică să fie cât mai precoce.
Tabelul II. Factori de risc pentru Boala cronică de rinichi
1)
Pot crește susceptibilitatea rinichiului
Vârsta >65 ani
Istoric:
-
familial
(rude
gradul
I)
de
nefropatii, insuficiență renală, dializă sau transplant renal;
-
de greutate mică la naștere (<2.5kg);
-
de reducere a masei rinichilor (nefrectomie, rinichi unic)
-
de insuficiență renală acută în antecedente
Nivel socio-economic scăzut
Expunere la solvenți organici, benzină și derivați, siliciu, plumb
2)
Pot iniția leziuni ale rinichiului
Afecțiuni:
-
Diabet zaharat
-
Sindrom dismetabolic
-
Hipertensiune arterială
-
Boală
aterosclerotică
(coronariană, cerebrală sau periferică)
-
Boli sistemice care pot afecta rinichiul (LED, vasculite, poliartrită reumatoidă, spondilită ankilopoietică, mielom multiplu)
-
Infecții sistemice (VHB, VHC, HIV)
-
Infecții urinare complicate
-
Litiază reno-urinară de infecție, consecutivă obstrucției sau metabolic activă (>1 episod pe an)
-
Obstrucții ale tractului urinar (obstrucție cunoscută sau suspectată a colului vezical, inclusiv prin adenom al prostatei, vezică neurologică, derivații ale tractului urinar)
Situații care necesită tratamente de lungă durată cu medicamente potențial nefrotoxice:
-
inhibitori
de
enzimă
de
conversie
ai angiotensinei (IECA), blocanți ai receptorilor angiotensinei (BRA);
-
antiinflamatoare nesteroidiene (AINS);
-
carbonat de litiu;
-
mesalazină și alte derivați 5-aminosalicilici
-
inhibitori
de
calcineurină
(ciclosporină, tacrolimus)
-
antineoplazice (cis-platin, metotrexat)
3)
Pot accelera declinul funcțional renal la pacienți cu BCR confirmată*
Hipertensiune arterială
Proteinurie >1000mg/g creatinină urinară
Control incorect al glicemiei**
Dislipidemie
Obezitate
Fumat
*
Frecvența evaluării eRFG depinde de stadiul BCR și poate fi mai mare decât o dată pe an
** La bolnavii diabetici.
De asemenea, eRFG va fi determinată cu frecvența impusă de stadiu, cel puțin anual (vezi
Tabelul XI ), la pacienții cu BCR confirmată.
e) O valoare a eRFG<60mL/min/1.73m 2
la un pacient fără BCR cunoscută impune reevaluare și excluderea insuficienței renale acute ( acute kidney injury
- injurie acută a rinichiului).
[Grad B]
Comentarii
Deoarece definiția Bolii cronice de rinichi presupune valori ale eRFG mai mici de 60mL/min/1.75m 2
cu
o
durată mai mare de 3 luni , atunci când există valori mici ale eRFG în absența unui diagnostic anterior de BCR este necesară reevaluarea pacientului.
În
condițiile
în
care
insuficiența
renală
acută [injurie acută a rinichiului (IAR) –
acute kidney injury (AKI) ] presupune intervenție de urgență, până la proba contrarie, orice pacient cu depistare recentă a unei disfuncții
renale
trebuie
considerat
a
avea
IAR.
În general, IAR se caracterizează prin alterarea rapidă a funcției renale, în ore/zile, instalată într-un context clinic sugestiv. Criteriile
Acute Kidney Injury Network
pentru diagnosticul IAR sunt: o reducere abruptă (48 ore) a funcției
renale
definită
printr-o
creștere
a
nivelului creatininei serice cu mai mult de 0.3mg/dL
SAU
o creștere procentuală a creatininei serice cu mai mult de 50% (1.5 ori) față de valorile anterioare
SAU
o reducere a debitului urinar (oligurie documentată de sub 0.5mL/min pentru mai mult de 6 ore). Aceste criterii trebuie aplicate în contextul clinic și după reechilibrare hidrică, atunci când este cazul.
Reevaluarea include:
1)
Revizuirea tuturor determinărilor anterioare ale creatininei serice – dacă acestea există – pentru
estimarea
RFG
și
aprecierea
ratei deteriorării. Reducerea acceptată a eRFG este de 1mL/min pe an după vârsta de 50 de ani. Degradarea mai accelerată impune trimitere la nefrolog pentru cercetarea cauzelor.
2)
Evaluare clinică pentru:
a.
Excluderea unei afecțiuni care determină insuficiență
renală
acută
(injurie
acută
renală),
de
exemplu:
septicemie, insuficiență
cardiacă,
hipovolemie,
ob- strucție
a
căii
urinare
(vezică
urinară palpabilă) etc.;
b.
Revizuirea schemei terapeutice, în mod special a medicamentelor nou introduse cunoscute a determina scăderea eRFG prin:
i.
Modificări hemodinamice glomerulare (antihipertensive – mai ales inhibitori ai sistemului renină-angiotensină- aldosteron – sau antiinflamatoare nesteroidiene);
ii.
Reducerea volemiei (de exemplu, diuretice de ansă);
iii.
Nefrită interstițială acută alergică (de exemplu, peniciline, cefalosporine, chinolone, mesalazină, diuretice, antiinflamatoare nesteroidiene, inhibitori ai pompei de protoni).
3)
Efectuarea unui examen de urină:
a.
hematuria și proteinuria sugerează glomerulonefrita, potențial acută sau rapid progresivă;
b.
leucocituria și proteinuria sugerează nefrita interstițială, de asemenea potențial acută.
4)
Se repetă măsurarea creatininei serice cel puțin odată și cel mai târziu după 5 zile, pentru excluderea progresiei rapide.
5)
Se verifică criteriile pentru trimitere la serviciul de nefrologie (vezi
Tabelul VII ) și, în cazul în care trimiterea nu este indicată, se recomandă includerea pacientului într-un program de Boală cronică de rinichi.
Referințe
Froissart M., Rossert J, Jacquot C, et al. Predictive performance of the modification of diet in renal disease and
Cockcroft-Gault
equations
for
estimating
renal function.
J Am Soc Nephrol 2005 ;
16
(3): 763-73.
Manjunath
G.,
Sarnak
MJ,
Levey
AS.
Prediction equations to estimate glomerular filtration rate: an update.
Curr Opin Nephrol Hypertension
2001;
10 (6): 785 – 92.
Poggio ED, Nef PC, Wang X, et al. Performance of the Cockcroft-Gault and modification of diet in renal disease equations in estimating GFR in ill hospitalized patients.
Am J Kidney Dis
2005; 46 (2): 242-52.
Rule AD, Larson TS, Bergstralh EJ, et al. Using serum creatinine to estimate glomerular filtration rate: accuracy in good health and in chronic kidney disease.
Ann Int Med
2004;
141 (12): 929-37.
Van Biesen W, Vanholder R, Veys N, et al. The importance
of
standardization
of
creatinine
in
the implementation of guidelines and recommendations for CKD: implications for CKD management programmes.
Nephrol Dial Transplant;
2006,
21 (1) : 77-83.
Levey AS, Bosch JP, Lewis JB et al. A more accurate method to estimate glomerular filtration rate from serum creatinine: a new prediction equation. Modification of Diet in Renal Disease Study Group.
Ann Intern Med
1999;
130 :461–470.
Section I. Measurement of renal function, when to refer and when to start dialysis.
Nephrol Dial Transplant
2002;
17 [ Suppl 7 ]:7–15.
K/DOQI clinical practice guidelines for chronic kidney disease: evaluation, classification, and stratification.
Am J Kidney Dis
2002; 39 : S1–266.
Mehta RL et al: Acute Kidney Injury Network (AKIN): report on initiative to improve outcomes in acute kidney injury.
Crit. Care
11 :R31 (2007).
Recomandarea 1.3. Examenul sumar de urină
a)
Examenul sumar de urină (cu bandeletă reactivă) trebuie efectuat la examenul inițial, cu ocazia fiecărei internări și ulterior cel puțin anual la persoanele cu risc crescut de a dezvolta BCR (vezi
Tabelul II ) sau cu BCR confirmată.
b)
Atunci când examenul cu bandeletă reactivă este anormal, sunt necesare explorări suplimentare.
[Grad C]
Măsuri de evaluare a implementării
Procentul pacienților în evidență care au examen de urină efectuat.
Procentul pacienților cu risc crescut de BCR care au examen de urină efectuat anual.
Comentarii
Examenul
sumar
de
urină
are
un
rol
central
în diagnosticul Bolii cronice de rinichi, deoarece definiția BCR presupune și
afectare renală cu o durată mai mare
de
3
luni,
care
constă
în
anomalii
structurale
și
funcționale ale rinichiului
reflectate și prin modificări ale urinii. De aceea, examenul sumar de urină trebuie inclus între investigațiile obligatorii.
Investigația
trebuie
efectuată
din
prima
urină matinală proaspăt emisă, folosind bandelete reactive. Atunci
când
există
anomalii
(proteinurie,
hematurie, leucociturie), este necesară aprofundare prin examene complementare.
c) La pacienții cu
proteinurie �1+ persistentă
la cel puțin două determinări în interval de două săptămâni la examenul cu bandeletă reactivă, proteinuria trebuie evaluată suplimentar prin determinarea raportului proteinurie (albuminurie)/ creatininurie în prima urină de dimineață.
[Grad C]
d) La bolnavii de diabet zaharat, trebuie folosite bandelete albumin-specifice sau trebuie determinat raportul albuminurie/ creatininurie chiar dacă testul cu bandeleta reactivă obișnuită este negativ.
[Grad B]
Măsuri de evaluare a implementării
Procentul
pacienților
cu
proteinurie
�1+
la examenul cu bandeletă reactivă, la care a fost determinat
raportul
proteinurie (albumininurie)/creatininurie.
Comentarii
Testul cu bandeletă reactivă este cea mai adecvată metodă de
screening
al proteinuriei la pacientul cu risc de BCR sau cu BCR confirmată ( Tabelul II ). La pacienții cu proteinurie pozitivă (21+) la examenul sumar de urină, trebuie cercetată mai întâi
persistența proteinuriei , prin repetarea de cel puțin două ori a testului cu bandeletă reactivă în interval de două săptămâni în prima urină emisă
dimineața
(pentru
excluderea
proteinuriei ortostatice).
La pacienții cu proteinurie persistentă, excreția proteinelor urinare este în mod tradițional măsurată în colecția de urină din 24 de ore. Dacă este realizată cu acuratețe, determinarea cantitativă a proteinuriei este cea mai precisă modalitate de a măsura proteinuria. Totuși, utilitatea clinică a colectării de urină în 24 ore este limitată de inconvenientul adus pacientului, de acuratețea frecvent discutabilă a colectării integrale a probelor și de dificultatea în procesarea probelor. Numeroase studii au arătat o bună corelație între proteinuria determinată în urina colectată în 24 ore și raportul proteinurie/creatininurie determinat în urina
de dimineață. Raportul proteinurie/creatininurie se exprimă în mg/g sau în g/g, situație în care valoarea obținută este aproximativ aceeași cu cea a proteinuriei din colecția în 24 ore, exprimată în grame/24 ore.
La bolnavii de diabet zaharat, albuminuria este un indicator patognomonic precoce de Boală cronică de rinichi, precedând reducerea eRFG. Deoarece albuminuria, deși crescută, poate fi sub limita de sensibilitate a bandeletelor reactive uzuale, în monitorizarea bolnavilor cu diabet zaharat este indicată fie utilizarea de bandelete albumin- specifice,
fie
determinarea
directă
a
raportului albumină/creatinină urinare printr-o metodă suficient de sensibilă pentru a detecta niveluri ale albuminuriei mai mici de 20mg/dL. În plus, identificarea microalbuminuriei persistente atât la bolnavi diabetici cât și non-diabetici este un indicator prognostic de risc crescut al complicațiilor cardio-vasculare. De aceea, chiar în absența confirmării diagnosticului de Boală cronică de rinichi, acești pacienți trebuie atent monitorizați.
Definițiile albuminuriei și proteinuriei în funcție de metoda de determinare sunt prezentate în
Tabelul III .
Tabelul III. Criteriile de diagnostic ale albuminuriei și proteinuriei
Microalbuminurie Albuminurie Proteinurie
Urină din 24 ore
30-300mg/zi
>300mg/zi
150-300mg/zi
Bandeletă reactivă
>3mg/dL
>20mg/dL
>30mg/dL
(bandeletă albumin-specifică) Eșantion de urină*
- M
>17 mg/g
>250mg/g
>250mg/g
(1.9g/mmol)
(28g/mmol)
(28g/mmol)
- F
> 25 mg/g
> 355mg/g
>355 mg/g
(2.8g/mmol)
(40g/mmol)
(40g/mmol)
Nivelurile specifice celor două sexe provin din studiul
Warram et al
(1996) și au fost adoptate de ghidurile
K/DOQI .
American Diabetes Association
definește microalbuminuria ca raport albumină/creatinină
>30mg/g și albuminuria ca raport albumină/creatinină >300mg/g fără
niveluri specifice sexelor ( Bakker 1999 ).
*
Valorile sunt exprimate în mg albumină(proteine)/g (nmol) creatinină urinară
La prima identificare a unei proteinurii persistente
(21+ la examenul cu bandeletă indicatoare), atitudinea depinde de valoarea proteinuriei, de prezența hematuriei și de valorile eRFG:
a)
dacă raportul proteinurie/creatininurie este mai mare de 200mg/g, se trimite la nefrolog de rutină, indiferent de valoarea eRFG;
b)
dacă raportul proteinurie/creatininurie este mai mare de 1000mg/g și este asociată hematurie microscopică (sindrom nefritic), se trimite la nefrolog de urgență, indiferent de eRFG;
c)
dacă raportul proteinurie/creatininurie este mai mare
de
3000mg/g
și
este
asociată hipoalbuminemie (sindrom nefrotic), se trimite la nefrolog de urgență, indiferent de eRFG;
d)
se verifică și celelalte criterii pentru trimitere (vezi
Tabelul VII ) și, în cazul în care trimiterea nu este indicată, se recomandă includerea pacientului într-un Program de Boală cronică de rinichi.
Au fost demonstrate corelații inverse strânse între proteinuria determinată din urina recoltată în 24 ore sau proteinuria determinată din eșantion spontan emis și viteza de progresie a BCR. De aceea, proteinuria trebuie monitorizată în BCR, iar reducerea sub 500mg/g este una dintre țintele terapiei.
Concordanța
rezultatelor
obținute
pentru proteinurie prin cele două moduri nu este la fel de bună în cazul în care proteinuria este de rang nefrotic sau în acela în care masa musculară a pacientului se află la extreme, situații în care este preferată determinarea pro- teinuriei din 24 ore. De asemenea, excreția urinară de
albumină
și
proteine
variază
larg
în
timpul
zilei, dezavantaj care poate fi contracarat prin determinarea raportului proteinurie (albuminurie)/creatininurie exclusiv din prima urină de dimineață.
Referințe
Chitalia VC, Kothari J, Wells EJ, et al. Cost benefit analysis and prediction of 24-hour proteinuria from the spot urine protein-creatinine ration.
Clin Nephrol
2001;
55 (6): 436-47.
Gaspari F, Perico N, Remuzzi G. Timed urine collections are not needed to measure urine protein excretion in clinical practice.
Am J Kidney Dis 2006 ; 47 (1):1-7.
Ginsberg JM, Chang BS, Matarese RA, et al. Use of single voided urine samples to estimate quantitative proteinuria.
New Engl J Med
1983; 309 (25):1543-6.
Jafar TH, Stark PC, Schmid CH, et al. Proteinuria as a modifiable risk factor for the progression of non-diabetic renal disease.
Kidney Int
2001; 60 (3):1131-40.
Morales JV, Weber R, Wagner MB, et al. Is morning urinary protein/creatinine ration a reliable estimator of 24 hour proteinuria in patients with glomerulonephritis and different levels of renal function?
J Nephrol
2004;
17 (5):666-72.
Rodby RA, Rohde RD, Sharon Z, et al. The urine protein to creatinine ratio as a predictor of 24-hour urine protein excration in type 1 diabetic patients with nephropathy. The Collaborative Study Group.
Am J Kidney Dis
1995; 26 (6):904- 9.
Ruggenenti P, Gaspari F, Perna A, et al. Cross sectional longitudinal study of spot morning urine protein: creatinine ratio, 24 hour urine protein excretion rate, glomerular filtration, and end stage renal failure in chronic renal disease in patients without diabetes.
BMJ
1998; 316 (7130):504-9.
Schwab SJ, Christensen RL, Dougherty K, et al. Quantitation of proteinuria by the use of protein-to-creatinine ratios in single urine samples.
Arch Intern Med
1987; 147 (5):943-4.
Shidham G, Herbert LA. Timed urine collections are not needed to measure urine protein excretion in clinical practice.
Am J Kidney Dis
2006; 47 (1):8-14.
e) Pacienții cu
hematurie
la examenul inițial cu bandeletă reactivă necesită determinarea eRFG și a proteinuriei.
[Grad C]
Comentarii
Metoda
curentă
de
diagnostic
a
hematuriei
este bandeleta reactivă, procentul de rezultate fals negative fiind similar cu cel al metodei microscopice.
Sensibilitatea
bandeletei
reactive
pentru hemoglobină corespunde prezenței a 5-21 hematii/mcL sau
1-4
hematii/câmp 1 .
Valoarea
de
referință
a normalului pentru hematurie la examenul microscopic al sedimentului urinar este de 0-3 hematii/câmp 1
la bărbați și 0-12 hematii/câmp 1
la femei, ceea ce corespunde la 3- 20 hematii/mcL. Sensibilitatea bandeletei reactive pentru hemoglobină se suprapune acestor valori de referință, astfel că rezultatul cuprins între „urme” și 1+ poate fi întâlnit la până la 3% dintre subiecții normali. De aceea, hematuria este considerată patologică atunci când la bandeleta reactivă se obțin rezultate 21+.
Deoarece
metoda
bandeletei
reactive
are
o sensibilitate de 91-100% și o specificitate de 65-99% (nu poate
distinge
între
eritrocite,
hemoglobină
și mioglobină), la pacienții cu suspiciune de BCR este recomandată corelarea sa cu examenul sedimentului urinar.
Metoda etalon de evaluare a hematuriei este examenul microscopic în contrast de fază, care permite și aprecierea integrității hematiilor, iar acesta este practicat în serviciile specializate.
Utilitatea investigării hematuriei prin examen de urină în populația neselecționată este redusă, deoarece șansele de a depista astfel bolnavii cu nefropatii sunt
1
câmp microscopic cu mărire înaltă
prea mici în raport cu costurile. Indicațiile de investigare a hematuriei cu bandeleta reactivă sunt confirmarea unei hematurii macroscopice sau suspiciunea de hematurie microscopică.
Hematuria
macroscopică
necesită evaluare de urgență.
După
excluderea
rapidă
a
obstrucției
prin explorări imagistice este indicată trimitere de urgență către nefrolog, mai ales dacă eRFG este anormală sau se deteriorează.
Hematuria microscopică
trebuie căutată activ în caz de reducere recentă a eRFG (respectiv a unei creșteri recente a concentrației serice a creatininei), de
depistare
recentă
a
unei
proteinurii
sau
de suspiciune de boală multisistemică cu afectare renală. Atunci când la un examen ocazional se depistează hematurie microscopică la testul cu bandeletă reactivă, trebuie mai întâi excluse contaminarea (sângerare pe cale
genitală
–
menstruație),
infecțiile
(care
pot
fi responsabile de rezultate fals pozitive) și traumatismele. În al doilea timp, este recomandată determinarea eRFG și a proteinuriei. Bolnavii cu hematurie microscopică și eRFG<60mL/min/1.73m 2
trebuie
trimiși
de
rutină serviciilor de nefrologie, iar în cazul celor cu valori
normale ale eRFG:
a)
dacă nu există proteinurie la testul bandeletei reactive, este indicată excluderea unei cauze urologice (mai ales la vârste peste 50 de ani) și, în absența acesteia, se abordează ca BCR stadiul 1 sau 2;
b)
dacă raportul urinar proteine/creatinină >200mg/g, se referă de rutină la nefrolog și se încadrează în consecință, cel mai probabil ca BCR stadiile 1 sau 2.
Un
caz
particular
este
cel
al
bolnavilor
cu nefropatie
diabetică
constituită
care
dezvoltă microhematurie.
Deoarece
șansele
lor
de
a
avea afecțiuni
nefrologice
non-diabetice
sunt
mari,
este indicată trimiterea lor imediată către nefrolog.
Referințe
Tomson C, Porter T.: Asymptomatic microscopic or dipstick haematuria
in
adults:
which
investigations
for
which patients? A review of the evidence.
BJU Int
90 :185–98,2002.
Woolhandler
S,
Pels
RJ,
Bor
DH,
Himmelstein
DU, Lawrence RS. Dipstick urinalysis screening of asymptomatic adults
for
urinary
tract
disorders.:
I.
Hematuria
and proteinuria.
JAMA
262 :1214–9;1989.
Laitner S. Renal Disease. Population screening for bladder cancer and glomerulonephritis. A review of the evidence with policy recommendations, October 2002. rms.nelh.nhs.uk/screening/viewResource.asp?categoryID=13 40&dg=107&uri=http%3A//libraries.nelh.nhs.uk/common/reso urces/%3Fid%3D60473.
McDonald MM, Swagerty D, Wetzel L. Assessment of microscopic
hematuria
in
adults.
Am
Fam
Physician
73 (10):1748-54,2006.
http://www.clinlabnavigator.com/Tests/Urinalysis.html
Froom P, Etzion R, Barak M. What Is an Abnormal Test Strip Urinary Erythrocyte Concentration?
Clin Chem
50 (3):673- 675,2004.
f) Pacienții cu
leucociturie
la examenul inițial cu
bandeletă suplimentară.
[Grad C]
reactivă
necesită
evaluare
Comentarii
Leucocituria poate fi un indiciu de infecție urinară. Deoarece infecția urinară poate interfera semnificativ cu testele
cu
bandeletă
reactivă,
este
recomandat
ca
examenul bacteriologic al urinii să preceadă evaluarea cu bandeletă indicatoare a hematuriei sau proteinuriei .
Rezultatele pozitive sunt raportate semicantitativ ca:
„urme”,
1+,
2+,
sau
3+.
Sensibilitatea
pentru bandeletele Multistix este de 5-15 leucocite/câmp 1 , iar a bandeletelor cu reactivi Chemstrip – de 20 leucocite/mcL urină.
Atitudinea la depistarea leucocituriei depinde de existența proteinuriei. Leucocituria este semn de BCR, dacă este persistent însoțită de proteinurie cu un raport proteine/creatinină urinare >200mg/g. Situația impune trimitere de rutină la nefrolog pentru evaluare. Dimpo- trivă,
leucocituria
chiar
persistentă,
în
absența proteinuriei (raport proteine/creatinină urinare <200mg/g) sugerează leziuni ale tractului urinar, sau originea în tractul genital, mai ales la femei.
Referințe
*** K/DOQI Clinical Practice Guidelines for chronic kidney disease: evaluation, classification, and stratification.
Am J Kidney Dis
39[Suppl 1] :S1-S246;2002.
g) Pacienții cu anomalii confirmate ale examenul inițial cu bandeletă reactivă necesită examen al sedimentului urinar.
[Grad C]
Comentarii
Examenul microscopic al sedimentului urinar este o metodă diagnostică extrem de utilă în nefrologie. În afară de aspectul hematiilor, poate identifica cilindri și alte elemente patologice nedetectate cu metoda bandeletelor
1
câmp microscopic cu mărire înaltă
reactive: celule epiteliale tubulare, cristale, lipide sau microorganisme.
Referințe
*** K/DOQI Clinical Practice Guidelines for chronic kidney disease: evaluation, classification, and stratification.
Am J Kidney Dis
39[Suppl 1] :S1-S246;2002.
Fogazzi GB, Fenili D. Urinalysis and microscopy. În
Oxford Textbook of Clinical Nephrology , sub red. Davison AM, Cameron JS, Grünfeld JP, Kerr DNS, Ritz E, Winearls CG. vol 1, ed a II-a, Oxford University Press, Oxford, 1998:21-38.
Recomandarea 1.4. Leziuni ale rinichiului la investigații imagistice renale
Pacienții cu leziuni ale rinichiului demonstrate prin investigații imagistice renale au Boală cronică de rinichi, indiferent de nivelul eRFG.
[Grad C]
Comentarii
Leziunile rinichiului implică riscul potențial de degradare în timp a funcției renale, chiar dacă la depistare eRFG este mai mare sau egal cu 90mL/min/1.73m 2 . De aceea, orice pacient cu vreunele dintre anomaliile prezentate în
Tabelul IV , trebuie trimis pentru evaluare nefrologică sau urologică, după caz, și inclus în programul de Boală cronică de rinichi, indiferent de valoarea eRFG.
Tabelul IV. Leziuni ale rinichiului la investigații imagistice renale
Metoda imagistică/
Patologie renală asociată Elementul
Ultrasonografie
Aspect general
Nefrocalcinoză, litiază, hidronefroză sau
tumori
Ecogenitate crescută
Boli (micro)chistice sau nefropatii
„medicale”
Rinichi mici 1
hiperecogeni
În general, indică nefropatii cronice Rinichi mari 1
În general, indică boli asociate cu
sindrom
sau
nefrotic, boli infiltrative (amiloidoză)
tumori
Inegalitate 2
și cicatrici ale rinichilor
Sugerează boli vasculare renale, boli
datorate
urologice sau tubulo-interstițiale
calculilor sau infecției
Examen Doppler
Poate fi util în investigarea trombozei
venoase și în stenoza arterială
Urografia intravenoasă
Asimetria morfologică sau funcțională
cicatrice rinichiul
a rinichilor, prezența hidronefrozei,
a calculilor obstructivi, tumori, sau a tubilor colectori dilatați în
spongios medular
Tomografia computerizată
Obstrucții, tumori, chisturi, calculi.
Cea helicoidală cu substanță de contrast - stenoză de arteră renală
Rezonanța magnetică nucleară
Tumori, tromboze venoase, chisturi etc.
renală
Utilizarea angiografiei cu gadolinium poate fi utilă atunci când funcția
este redusă.
Scintigrafia renală
Asimetrii de formă sau de funcție
ale rinichilor
Dovezi funcționale ale stenozei arterei renale, cicatrice sau
pielonefrită
1
Diametrul longitudinal normal al rinichiului, determinat echografic este de 11±1cm și depinde de vârsta și dimensiunea corporală a pacientului
2
Diferență a diametrului longitudinal mai mare de 1.5cm
Referințe
*** K/DOQI Clinical Practice Guidelines for chronic kidney disease: evaluation, classification, and stratification.
Am J Kidney Dis
39[Suppl 1] :S1-S246;2002.
Kiw-Yong Kang, Young Joon Lee, Soon Chul Park, Chul Woo Yang, Yong-Soo Kim, In Sung Moon, Yong Bok Koh, Byung Kee Bang, and Bum Soon Choi: A comparative study of
methods
of
estimating
kidney
length
in
kidney transplantation donors.
Nephrol Dial Transplant
22 : 2322- 2327;2007.
Recomandarea 1.5. Diagnosticul bolii renale primare
Pacienții cu Boală cronică de rinichi trebuie investigați pentru precizarea bolii renale primare.
[Grad C]
Măsuri de evaluare a implementării
Procentul pacienților cu Boală cronică de rinichi care au diagnosticul bolii renale primare precizat.
Comentarii
Conceptul de Boală cronică de rinichi crează cadrul general pentru îngrijirea integrată, de către medici cu diferite specialități, a pacienților cu nefropatii, încă din stadii incipiente. Riscul unei astfel de abordări este acela de a trece cu vederea, în practica de zi cu zi, boala renală primară. Adesea, boala renală primară poate beneficia
de
măsuri
terapeutice
specifice,
care
pot reduce suplimentar progresia spre stadiile avansate, iar măsurile terapeutice adresate Bolii cronice de rinichi necesită, uneori, modulare în funcție de boala renală pri- mară.
Este
de
așteptat
ca
frecvența
recunoașterii pacienților cu Boală cronică de rinichi aflați în stadii inițiale, în care intervenția specifică adresată nefropatiei cauzale poate fi eficientă, să crească odată cu in- troducerea
conceptului
de
BCR.
De
aceea,
este recomandat ca diagnosticul nefropatiei cauzale să fie precizat la câți mai mulți dintre pacienții cu BCR.
Diagnosticul bolii renale primare trebuie stabilit, de regulă, în serviciile de nefrologie.
Deși există numeroase boli renale, simptomatologia lor poate fi sistematizată – plecând de la indicatorii de afectare renală discutați în
Recomandările 1.1-1.4
și de la unele manifestări clinice simple – în câteva tipuri de prezentare clinică ( Tabelul V ).
Tabelul V. Tipuri de prezentare clinică a bolilor rinichiului
Tipul de prezentareeRFG
Proteinurie
Sediment clinică
(mL/min/1.73m 2 )(mg/g creatinină urinară) urinar
Explorări imagistice
Alte manifestări
HTA de
variabilă
de obicei
variabil
± Asimetrie
Variabile
cauză renală
<1000
(sărac)
morfo-funcțională
renală
Insuficiență renală
15-59
variabilă
variabil
variabile
Complicații ale
reducerii RFG
Insuficiență renală
<15 sau
variabilă
variabil
variabile
Uremie
decompensată
dializă
Sindrom nefritic
variabilă
de obicei
Hematurie,
variabile
Edeme
>1000
Cilindri hematici
HTA
Sindrom nefrotic
variabilă
>3000
± Hematurie
variabile
Edeme, ± HTA
± Cilindri hematici
Hipoalbuminemie
± Corpi grăsoși
Hiperlipemie
Sindroame tubularede obicei
de obicei
de obicei
de obicei
Dezechilibre
normală
<1000
normal
normale
hidro-electrolitice, acido-
bazice,
glicozurie, aminoacidurie
Simptome ale tractuluivariabilă
de obicei
Leucociturie
de obicei
De obicei, datorate
infecției
urinar asociate bolilor
<1000
± Cilindri
anormale
sau obstrucției, litiazice
renale
leucocitari
sau nu, ale tractului urinar
Anomalii asimptomatice
290
<3000
Hematurie
variabile
267
Fără simptome
ale examenului de urină
± Cilindri hematici
Leucociturie
± Cilindri leucocitari
Anomalii radiologice 290
de obicei
de obicei
Hidronefroză, dilatații Fără simptome
reno-urinare
normală
normal
caliceale sau ale tubilor
colectori, chisturi,
asimetrie morfologică
sau funcțională renală
268
Hipertensiunea
arterială
este frecvent asociată bolilor rinichiului însoțind leziunile parenchimului renal sau
insuficiența
renală
(reno-parenchimatoasă)
sau precedând
instalarea
leziunilor
parenchimului
renal, respectiv IR, ca o consecință a leziunilor arterelor renale (reno-vasculară). eRFG este variabilă, ca și proteinuria, dar sunt întâlnite modificări ale examenului de urină în primul caz sau modificări imagistice renale într-al doilea.
Insuficiența renală , acută sau cronică, poate însoți oricare nefropatie. Adaugă tabloului clinic al bolii renale manifestări dependente de gradul de reducere a filtratului glomerular.
Sindromul
nefritic
asociază de obicei oligurie, edeme, HTA și hematurie cu cilindri hematici, proteinurie
<3000mg/g creatinină urinară și reducerea variabilă a eRFG.
Sindromul nefrotic
are ca elemente caracteristice edemul, proteinuria mai mare de 3000mg/g creatinină urinară și hipoalbuminemia. Poate sau nu să fie însoțit de HTA sau de insuficiență renală.
Sindroamele
tubulare
rezultă
din
disfuncția nefrocitară, reflectată prin dezechilibre hidrice (diabet insipid
nefrogen),
electrolitice
(hiper/-hipopotasemie, hipercalciurie,
hiperfosfaturie),
acido-bazice
(acidoză tubulară),
ale
glucozei
(glicozurie
renală)
sau
ale aminoacizilor (aminoacidurie). Mai rar primitive, acestea însoțesc bolile renale tubulo-interstițiale. De obicei, HTA lipsește, iar eRFG nu este scăzută.
Simptomelele tractului urinar
sugerează afectare renală
tubulo-interstițială,
rezultând
din
infecție
și obstrucție, litiazică sau nu.
Anomaliile asimptomatice ale examenului de urină
sunt definite ca proteinurie <3000mg/g creatinină urinară, hematurie asociată sau nu cu cilindrurie (sugerând boli
glomerulare), leucociturie și cilindrurie (sugerând boli tubulo-interstițiale). Filtratul glomerular poate sau nu să fie modificat. Prin definiție bolnavii sunt asimptomatici.
Anomaliile radiologice reno-urinare asimptomatice
sunt definite ca modificări morfologice ale rinichiului sau căilor urinare, descoperite la explorarea imagistică a unor bolnavi fără simptome și fără modificări ale eRFG sau ale examenului de urină.
Utilizarea tipului de prezentare clinică în orientarea diagnosticului spre grupele
de boli renale frecvent întâlnite în practică este schițată în
Tabelul VI .
Tabelul VI. Relația dintre tipul de prezentare clinică și principalele grupe de boli renale
Grupa de boli renale
Tipul de prezentare clinică
Nefropatia diabetică
Anomalii ale examenului de urină (proteinurie)
asimptomatice Sindrom nefrotic HTA
IR
Glomerulonefrite
Proliferative
Sindrom nefritic
Anomalii ale examenului de urină (proteinurie, hematurie, cilindrurie) asimptomatice
±HTA
±IRC
Non-inflamatorii
Sindrom nefrotic
Anomalii asimptomatice ale examenului de urină (proteinurie)
±HTA
±IRC
Nefropatii tubulo-interstițiale
Inflamatorii
Simptome ale tractului urinar Sindroame tubulare
Anomalii ale examenului de urină (proteinurie, leucociturie, cilindrurie) asimptomatice Anomalii imagistice reno-urinare asimptomatice
±HTA
±IRC
Non-inflamatorii
Sindroame tubulare
Anomalii asimptomatice ale examenului de urină (proteinurie, leucociturie, cilindrurie)
Anomalii imagistice reno-urinare asimptomatice
±HTA
±IRC
Boli renale chistice
Boli vasculare ale rinichiului
Simptome ale tractului urinar
Anomalii ale examenului de urină (proteinurie, hematurie, leucociturie, cilindrurie) asimptomatice Anomalii imagistice reno-urinare
asimptomatice
±HTA
±IRC
Vase mari
HTA
Anomalii imagistice reno-urinare asimptomatice
±IR
Vase medii
HTA
Anomalii ale examenului de urină (proteinurie) asimptomatice
±IR
Vase mici
Sindrom nefritic
± Manifestări multisistemice
±HTA
Anomalii ale examenului de urină (proteinurie, hematurie, cilindrurie) asimptomatice
Referințe
*** K/DOQI Clinical Practice Guidelines for chronic kidney disease: evaluation, classification, and stratification.
Am J Kidney Dis
39[Suppl 1] :S1-S246;2002.
Levey AS, Perrone RD, Madaio MP: Laboratory assessment of renal disease: Clearance, urinalysis and renal biopsy, in Brenner BM, Rector FR (eds):
The Kidney . Philadelphia, PA, W.B. Saunders, pp 919-968, 1991.
a)
Confirmarea diagnosticului de Boală cronică de rinichi;
b)
Precizarea bolii renale primare;
c)
Stabilirea planului de îngrijire;
d)
Evaluare periodică.
Pacienții cu Boală cronică de rinichi trebuie îndrumați către serviciile de nefrologie pentru :
Recomandarea 1.6. Trimiterea pacienților cu Boală cronică de rinichi către nefrolog
În acest scop, nefrologii ar trebui să negocieze cu medicii
de alte specialități – medicină de familie, cardiologie,
diabetologie, urologie ș.a. –
protocoale comune 1
de îngrijire a paciențior cu Boală cronică de rinichi, incluzând criteriile de trimitere .
[Grad C]
Măsuri de evaluare a implementării
Procentul secțiilor/compartimentelor/cabinetelor de nefrologie care au semnat protocoale de îngrijire a pacienților cu Boală cronică de rinichi comune cu alte specialități.
Comentarii
Este de așteptat că introducerea conceptului de Boală cronică de rinichi va determina creșterea numărului bolnavilor depistați în stadii incipiente și, în consecință, a adresabilității către serviciile de nefrologie.
Se poate anticipa că cele aproximativ 70 de servicii specializate în nefrologie din România vor avea mari dificultăți în a face față numai afluxului celor aproape 65000 de pacienți estimați a avea BCR în stadiul 3.
Pe
de
altă
parte,
numeroase
studii
atestă ameliorarea netă a evoluției pacienților cu BCR indiferent de stadiu care au beneficiat de urmărire specializată în nefrologie, în ceea ce privește controlul unor co-morbidități
hipertensiune arterială, anemie, tulburări ale meta- bolismului fosfo-calcic etc.
al ritmului de progresie a BCR
sau
al
supraviețuirii
(inclusiv
după
inițierea tratamentului substitutiv renal).
În consecință, este crucial ca fiecare serviciu nefrologic să comunice cu alte servicii medicale în vederea stabilirii unor criterii de trimitere, în cadrul impus de Ghidurile de bună practică.
1
Protocoale sunt înțelegeri scrise, cu caracter normativ, între secțiile nefrologice și secțiile de altă specialitate, recunoscute de Ministerul Sănătății Publice și de Casa Națională de Asigurări de Sănătate
În
Tabelul VII
sunt prezentate criterii cadru pentru trimiterea
bolnavilor
către
serviciile
de
nefrologie, ierarhizate în funcție de nivelul de urgență a trimiterii. Această ierarhizare este impusă de capacitatea actuală redusă
a
serviciilor
de
nefrologie
din
România
și urmărește evitarea situațiilor în care bolnavii nu au acces, în condiții de siguranță, la servicii specializate. De aceea, criteriile amintite nu trebuie interpretate ca o limitare a libertății
medicilor
sau
a
pacienților
de
a
solicita consultații specializate, în orice moment, indiferent de starea clinică.
Situațiile care impun
trimitere imediată
sunt acelea în care întârzierea inițierii tratamentului (inclusiv prin dializă) poate determina evoluție gravă sau deces.
Trimiterea de urgență
indică posibilitatea agravării situației clinice în lipsa unui tratament prompt.
Trimiterea de rutină
se adresează situațiilor în care consulturile pot fi planificate.
Informațiile necesare la trimiterea către serviciile de nefrologie sunt prezentate în
Tabelul VIII .
Tabelul VII. Criterii cadru pentru trimitere la serviciul de Nefrologie
Probleme nefrologice, indiferent de eRFG
Trimitere imediată
pentru:
Creștere a concentrației creatininei serice cu 0.3mg/dL sau creștere procentuală a creatininei serice cu mai mult de 50% (1.5 ori) față de valorile anterioare sau o reducere a debitului urinar (oligurie documentată de sub 0.5mL/min pentru mai mult de 6 ore)
HTA malignă
Tulburări ale echilibrului hidro-electrolitic (hiperkaliemie
>7.0mEq/L, hipokaliemie <2.5 mEq/L, hipercalcemie
>11mg/dL)
Tulburări ale echilibrului acido-bazic (acidoză metabolică severă, bicarbonat standard <15mEq/L)
Trimitere de urgență
pentru bolnavii cu eRFG stabil și:
Proteinurie >3000mg/g creatinină urinară și
hipoalbuminemie, ±edeme (sindrom nefrotic)
Proteinurie >1000mg/g creatinină urinară asociată cu hematurie microscopică (sindrom nefritic)
Trimitere de rutină
pentru bolnavii cu eRFG stabil și:
Proteinurie 21+ la testul bandeletei reactive (>200mg/g creatinină urinară) asociată sau nu cu hematurie microscopică
Hematurie macroscopică cu evaluare urologică negativă
În raport de eRFG
eRFG
(mL/min/1.73m 2 )
Trimitere imediată
<15mL/min/1.73m 2 , indiferent dacă sunt
prezente manifestări ale uremiei sau nu
Trimitere de urgență
15-29mL/min/1.73m 2 , dacă BCR nu este
cunoscută sau eRFG nu este stabilă și
trimitere de rutină
în restul cazurilor
Trimitere de rutină
30-59mL/min/1.73m 2
dacă se constată:
Scădere progresivă a eRFG sau creștere progresivă a concentrației creatininei serice
Prezența hematuriei microscopice
Proteinurie >200mg/g creatinină urinară
Anemie inexplicabilă (Hb<11g/dL), acidoză, kaliemie, calcemie sau fosfatemie anormale
Suspiciune de boală sistemică, de ex. LES
PA „necontrolabilă” (2150/90mmHg la 3 agenți antihipertensivi)
Trimiterea nu este necesară
60-89mL/min/1.73m 2
dacă nu există vreuna din situațiile de mai sus (vezi
Probleme nefrologice )
Orice trimitere trebuie însoțită de informațiile din
Tabelul VIII .
Tabelul VIII. Informații minimale obligatorii pentru trimitere*
1.
Anamneză medicală generală
2.
Simptomatologie reno-urinară
3.
Medicație
4.
Examen fizic (elemente relevante pozitive - PA, diureză etc.)
5.
Testul bandeletei reactive pentru hematurie și proteinurie
6.
Raportul proteinurie/creatininurie, în caz de existență a proteinuriei
7.
Hemograma
8.
Valorile serice: creatinină, sodiu, potasiu, albumine, calciu, fosfat, colesterol, glicemie
9.
Hb A1c (în diabetul zaharat)
10.
Toate rezultatele anterioare ale creatininemiei
11.
Ecografie abdominală, dacă este disponibilă
*
în cazul pacienților incluși în programe de monitorizare și tratament ale Bolii Cronice de Rinichi se adaugă parametrii de monitorizare, corespunzător stadiului
Referințe
van Biesen W, Vanholder R, Veys N et al. The importance of standardization of creatinine in the implementation of guidelines and recommendations for CKD: implications for CKD management programmes.
Nephrol Dial Transplant
2006 ;
21 (1) :77-83 .
Burden RP and Tomson C. Identification, management and referral of adults with chronic kidney disease: concise guidelines.
Clin. Med
2005; 5 :635-42.
Joint Specialty Committee on Renal Medicine of the Royal College of Physicians and the Renal Association, and the Royal College of General Practitioners.
Chronic kidney disease
in
adults:
UK
guidelines
for
identification, management
and
referral .
London:
Royal
College
of Physicians, 2006.
II.
MONITORIZAREA ȘI TRATAMENTUL ÎN BOALA CRONICĂ DE RINICHI
Recomandarea 2.1. Stadiile Bolii cronice de rinichi
Stadiile Bolii cronice de rinichi
sunt definite în funcție de valorile eRFG și trebuie menționate în documentele medicale ale pacienților ( Tabelul IX ).
[Grad B]
Recomandarea 2.2. Planul de îngrijire în Boala cronică de rinichi
a)
Toți pacienții adulți cu Boală cronică de rinichi, indiferent de stadiu sau vârstă, trebuie să fie incluși într-un
Program de monitorizare și tratament , cu distribuție rațională a sarcinilor între nivelurile de asistență medicală primară, secundară și terțiară.
[Grad C]
b)
Pentru fiecare pacient trebuie întocmit un
Plan de îngrijire , care include obiectivele, parametrii și frecvența monitorizării, ca și măsurile terapeutice.
[Grad C]
c)
Planul de îngrijire
include elemente generale și elemente specifice: ( i ) stadiului Bolii cronice de rinichi, ( ii ) bolii renale primare, ( iii ) riscului de progresie a Bolii cronice de rinichi, ( iv ) riscului cardio-vascular și este particularizat în funcție de situația clinică a fiecărui pacient.
[Grad C]
Măsuri de evaluare a implementării:
Procentul
pacienților
care
au
consemnat
în documentele medicale (foaie de observație, dosar de urmărire ambulatorie) stadiul Bolii cronice de rinichi.
Procentul pacienților din stadiile 1-5 care au Plan de îngrijire corect întocmit.
Procentul pacienților din stadiile 1-5 care au Plan de îngrijire corect efectuat.
Comentarii
Stadiile Bolii cronice de rinichi au fost definite de grupul de experți ai
United States National Kidney Foundation
plecând de la studii populaționale care au stratificat riscul complicațiilor
insuficienței
renale,
al
co-morbidităților cardio-vasculare, al inițierii tratamentului substitutiv renal sau al decesului, în funcție de valoarea eRFG ( Tabelul IX ). Valorile de
cut-off
pentru eRFG au fost alese pentru a crește
specificitatea,
cu
riscul
asumat
al
reducerii sensibilității. Cu alte cuvinte, un număr de cazuri de BCR pot scăpa încadrării corecte. De aceea, sarcina dificilă de a încadra pacienții cu valori de graniță ale eRFG, revine practicienilor responsabili de îngrijirea lor directă. În aceste situații, raționamentul clinic trebuie să integreze toate informațiile disponibile, în folosul bolnavului.
Toate măsurile de îngrijire a pacienților cu Boală cronică de rinichi sunt dictate de stadiu. De aceea,
evaluarea
precisă
a
stadiului
și
înscrierea
sa
în
documentele
medicale
ale
bolnavilor
sunt
deosebit
de
importante .
În
Tabelul IX
sunt prezentate stadiile BCR și cadrul general al planului de monitorizare și tratament pentru fiecare stadiu, iar în
Tabelul XI , parametrii de monitorizare.
278
Tabelul IX. Stadiile Bolii cronice de rinichi. Cadrul de monitorizare și tratament
Stadiul Definiție
eRFG
Frecvența minimă Responsabilitate 1
Obiective 2
ale
BCR
(mL/min/1.73 m 2 )
a examinării
Planului de îngrijire
1
Afectarea rinichiului
290
12 luni
Medic de Medicină de familie
Depistare activă a BCR prin cu funcție renală
și alte dovezi ale
screening
al bolnavilor la risc
normală
afectării renale cronice 3
Medici de alte specialități
Identificarea și combaterea factorilor
de risc (BCR, cardio-vascular)
Medici nefrologi
Tratamentul bolii primare (renale+extrarenale)
2
Afectarea rinichiului
60-89
12 luni
Medic Medicină de familie
Măsuri generale
cu alterare ușoară
(CreaS <1.5mg/dL)
Medici de alte specialități
Încetinirea progresiei
a funcției renale
și alte dovezi ale
Medici nefrologi
Reducerea riscului cardio-vascular afectării renale cronice 3
3
Afectarea rinichiului
30-59
3 4 -6 luni
Medic Medicină de familie
Tratamentul anemiei
cu alterare moderată (CreaS 1.5-4mg/dL) (12 luni când
Medici de alte specialități
Tratamentul dezechilibrelor a funcției renale
eRFG stabil 5 )
fosfo-calcice
Medici nefrologi
4
Afectarea rinichiului
15-29
2 luni
Medic Medicină de familie
Pregătire pentru tratament
cu alterare severă
(CreaS 4-6mg/dL) (6 luni când
Medici de alte specialități
de substituție a funcțiilor renale a funcției renale
eRFG stabil 5 )
Medic nefrolog
Tratamentul tulburărilor HE 6
și AB 7
5
Decompensare renală
<15
1 lună
Medic Medicină de familie
Tratament de substituție sau pacient dializat
Medic nefrolog
a funcțiilor renale
1
Responsabilitatea revine specialității subliniate
2
În fiecare stadiu, se aplică și măsurile recomandate în stadiile anterioare
3
Dovezi ale afectării renale cronice pot fi: proteinurie (microalbuminurie) persistentă; hematurie persistentă (după excluderea altor cauze, de ex. bolile urologice); anomalii structurale ale rinichilor demonstrate imagistic (de ex. boală renală polichistică, nefropatie de reflux etc.), alte boli ale rinchiului demonstrate prin biopsie renală
4
3 luni, atunci când sunt necesare monitorizare și tratament pentru anemie sau dezechilibre fosfo-calcice
5
eRFG stabil = modificare de <2mL/min/1.73 m 2
la un interval de minim 6 luni
6
Hidroelectrolitice
7
Acido-bazice
Stadiul 1
presupune valori normale ale eRFG (290mL/min/ 1.73m 2 ), diagnosticul fiind susținut de semnele afectării renale (vezi
Secțiunea I ). În primul rând, trebuie identificați bolnavii aflați în acest stadiu, prin cercetarea eRFG și a examenului de urină, la persoanele cu factorii de risc prezentați în
Tabelul II
(vezi
Secțiunea I ). Monitori- zarea nefrologică este cel puțin anuală, investigațiile minime fiind eRFG și examenul de urină. Intervențiile terapeutice se adresează factorilor de risc. Rolul principal în depistarea factorilor de risc, monitorizarea și combaterea lor îl au medicii de familie, care integrează informațiile venite de la medicii cu alte specializări implicați în îngrijirea bolnavului. În funcție de contextul clinic și de boala renală primară, intervenția specialistului nefrolog, poate fi sau nu necesară.
Tabelul X. Manifestări/consecințe ale Bolii cronice de rinichi, în funcție de stadiu
Stadiul BCR
eRFG
(mL/min/1.73m 2 )
Manifestări/consecințe ale BCR
1
90
Manifestări specifice bolii renale primare
HTA (mai frecventă comparativ cu pacienții fără BCR)
2
60-89
Manifestări specifice bolii renale primare
HTA (frecventă)
3
30-59
HTA (de regulă, 50-60%)
Scăderea absorbției calciului
Reducerea excreției fosfatului
Creșterea PTH, reducerea nivelului 25(OH)D și/sau
1,25(OH)
2 D
Alterarea metabolismului lipoproteinelor
Reducerea spontană a aportului proteic
Anemie renală
Hipertrofie ventriculară stângă
4
15-29
Manifestări din stadiul precedent, dar mai pronunțate, plus:
-
Acidoză metabolică
-
Hiperkaliemie
-
Malnutriție
-
Scăderea libidoului
5
<15
Manifestări din stadiul precedent, dar cu severitate (sau dializă)
sporită, plus:
-
Retenție hidro-salină determinând aparentă insuficiență cardiacă
-
Anorexie
-
Vărsături
-
Prurit
Stadiul 2
este diagnosticat atunci când indicatorilor de afectare renală li se asociază reducerea ușoară a eRFG (60-89mL/min/ 1.73m 2 ). Monitorizarea nefrologică este anuală, include cel puțin eRFG și examenul de urină și este condusă, de regulă, de către medicii de familie. Intervenția se adresează în principal încetinirii progresiei Bolii cronice de rinichi și reducerii riscului cardio-vascular. Deoarece mulți dintre bolnavii cu nefropatii constituite (de exemplu,
nefropatii
glomerulare,
nefropatii
diabetice, nefropatii vasculare) care beneficiază de monitorizare și intervenții terapeutice specifice se află în acest stadiu, rolul
medicilor
nefrologi
sau
cu
alte
specializări (diabetologie, cardiologie ș.a) crește.
Stadiul 3
este caracterizat de reducerea moderată a funcțiilor renale (eRFG 30-59mL/min/ 1.73m 2 ). Din punct de vedere clinic, încep să apară manifestări ale deficitului funcțiilor renale și devine necesară creșterea frecvenței (la 3-6 luni) și extinderea investigațiilor de monitorizare și a intervenției
terapeutice
în
această
zonă
(anemie, dezechilibre
fosfo-calcice)
( Tabelul
IX,
Tabelul
X ). Responsabilitatea monitorizării și intervenției se împarte între medicului de familie și specialistul nefrolog.
În
stadiul
4
, funcția renală este sever alterată (eRFG 15-29mL/ min/1.73m 2 ), iar manifestările clinice determinate de aceasta sunt mai pronunțate. Frecvența monitorizării
crește
(2
luni),
include
suplimentar investigarea electroliților și a echilibrului acido-bazic.
Intervențiile terapeutice se adresează acestor tulburări, dar locul principal revine pregătirii pentru tratamentul substitutiv renal. De aceea, responsabilitatea revine medicului specialist nefrolog.
Stadiul
5
corespunde
decompensării
renale (eRFG
<15mL/
min/1.73m 2 ).
Deoarece
alegerea momentului
inițierii
tratamentului
substitutiv
este importantă, monitorizarea se face lunar și este condusă de medicul nefrolog. Bolnavii aflați în tratament de substi- tuție a funcțiilor renale au același regim, cu mențiunea că parametrii de monitorizare sunt mai extinși, în funcție de metoda de tratament substitutiv.
Tabelul XI. Parametri de monitorizare în Boala cronică de rinichi, în funcție de stadiu
Parametru
Stadiul
1
2
3
4
5
Presiunea arterială
+
+
+
+
+
Indicele de masă corporală (IMC)
+
+
+
+
+
SGA*
± 1
± 1
± 1
+ 1
+ 1
Hemograma
+
+
+
+
+
Albumina serică
+
+
+
+
+
Glicemie
+
+
+
+
+
Hb A1c (în diabetul zaharat)
+
+
+
+
+
Colesterol seric total
+
+
+
+
+
LDL-colesterol seric
+
+
+
+
+
Trigliceride serice
+
+
+
+
+
Na (sânge ± urină)
± 1
± 1
± 1
+
+
K (sânge ± urină)
± 1
± 1
± 1
+
+
Calcemie
± 1
± 1
+
+
+
Fosfatemie
± 1
± 1
+
+
+
Echilibrul acido-bazic
± 1
± 1
± 1
+
+
Creatinina serică
+
+
+
+
+
eRFG
+
+
+
+
+ 2
Uree serică
+
+
+
+
+
Acid uric seric
+
+
+
+
+
Saturarea transferinei
± 3
± 3
± 3
± 3
± 3
Feritină serică
± 3
± 3
± 3
± 3
± 3
Proteina C reactivă
+
+
+
+
+
Fosfataza alcalină
± 1
± 1
+
+
+
TGP
± 1
± 1
± 1
+
+
TGO
± 1
± 1
± 1
+
+
Examen de urină
+
+
+
+
+
Proteine urinare
+
+
+
+
+
Uree urinară
+
+
+
+
+
Creatinină urinară
+
+
+
+
+
Parathormon intact seric
± 1
± 1
+
+
+
25(OH)D, 1,25(OH) 2 D
± 1
± 1
+
+
+
Parametru
Stadiul
1
2
3
4
5
Ag HBs și Ac anti-VHB
± 1
± 1
± 1
± 1
+
Ac anti-VHC
± 1
± 1
± 1
± 1
+
Ac anti-HIV
± 1
± 1
± 1
± 1
+
Ac anti-CMV
± 1
± 1
± 1
± 1
+
Exsudat nazal
± 1
± 1
± 1
± 1
+
Ag histocompatibilitate
-
-
-
-
+
EKG
+
+
+
+
+
Ecografie cardiacă
+
+
+
+
+
Ecografie abdominală
+
+
+
+
+
Rx torace
+
+
+
+
+
*
Scor global de apreciere subiectivă a stării de nutriție (vezi Ghiduri de practică medicală – Malnutriția în Boala cronică de rinichi)
1
În funcție de natura bolii renale primare, de situația clinică și de tratament pot fi necesare și în alte stadii ale BCR
2
La bolnavii dializați Kt/V total
3
Sunt necesare în caz de anemie (Hb<11g/dL), tratată sau nu
Referințe
Kidney Disease Quality Outcomes Initiative: Clinical practice guidelines for chronic kidney disease: evaluation, classification, and stratification.
Am J Kidney Dis
2002; 39 ( Suppl 1 ):S1- S266.
Levey AS, Eckardt KU, Tsukamoto Y, et al. Definition and classification of chronic kidney disease: a position statement from Kidney Disease: Improving Global Outcomes (KDIGO).
Kidney Int
2005; 67 (6):2089-100.
Li PK, Weening JJ, Dirks J, et al. A report with consensus statements of the International Society of Nephrology 2004 Consensus Workshop on Prevention of Progression of Renal Disease, Hong Kong, June 29,2004.
Kidney Int
( Suppl ) 2005; 94 (7):S2 – S7.
*** Societatea Română de Nefrologie. Ghiduri de practică medicală. Malnutriția în Boala cronică de rinichi. Editura Curtea Veche. București, 2007.
Recomandarea 2.3. Măsuri igienico-dietetice generale în Boala cronică de rinichi
Planul de îngrijire al tuturor pacienților adulți cu Boală cronică de rinichi, indiferent de stadiu sau de vârstă, trebuie să includă referiri la
măsurile igieno-dietetice generale :
1.
Întreruperea fumatului
[Grad B]
2.
Încurajarea exercițiilor fizice aerobe
[Grad C]
3.
Reducerea masei corporale
[Grad B]
4.
Reducerea aportului de sodiu sub 100mmol/zi
5.
(<2.5 g sare de bucătărie/zi) în caz de HTA și situații cu retenție hidro-salină
[Grad B]
6.
Reducerea aportului de etanol :53 unități/zi (bărbați), respectiv :52 unități/zi (femei) 1
[Grad C]
Măsuri de evaluare a implementării:
Procentul pacienților din stadiile 1-5 care au incluse în Planul de îngrijire măsurile igieno-diete- tice generale.
Comentarii
Fumatul
este un factor de risc, nu numai pentru bolile cardio-vasculare, dar și pentru Boala cronică de rinichi, iar un studiu recent a sugerat că întreruperea fumatului poate reduce progresia BCR.
Efortul fizic
contribuie la controlul masei corporale, la menținerea masei musculare (chiar la bolnavi dializați) și poate reduce proteinuria.
1
1 unitate conține 8 grame de alcool etilic
Reducerea masei corporale
ameliorează controlul presiunii arteriale, inclusiv la pacienți cu BCR și participă la reducerea riscului cardio-vascular.
Reducerea
aportului
de
sodiu
este un element important în controlul presiunii arteriale, crește eficiența antihipertensivă a inhibitorilor enzimei de conversie și scade proteinuria.
Consumul de etanol
în cantitate mare favorizează creșterea PA și crește riscul cardio-vascular, dar nu pare a fi un factor de risc pentru BCR la bărbații aparent sănătoși.
Referințe
Pinto-Sietsma SJ, Mulder J, Janssen WM, Hillege HL et al. Smoking is related to albuminuria and abnormal renal function in nondiabetic persons.
Ann Intern Med ; 133 :585–91;2000.
Schiffl H, Lang SM, Fischer R. Stopping smoking slows accelerated progression of renal failure in primary renal disease.
J Nephrol ; 15 :270–4;2002.
Chagnac A, Weinstein T, Herman M, Hirsh J et al. The effects of weight loss on renal function in patientswith severe obesity . J Am Soc Nephrol ; 14 :1480–6;2003.
Morales E, Valero MA, Leon M, Hernandez E, Praga M. Beneficial effects of weight loss in overweight patients with chronic proteinuric nephropathies.
Am J Kidney Dis ; 41 :319– 27;2003.
Neter JE, Stam BE, Kok FJ, Grobbee DE, Geleijnse JM. Influence of weight reduction on blood pressure: a meta- analysis of randomized controlled trials.
Hypertension ; 42 :878– 84;2003.
Pechter U, Maaroos J, Mesikepp S, Veraksits A, Ots M. Regular low-intensity aquatic exercise improves cardio-respiratory functional capacity and reduces proteinuria in chronic renal failure patients.
Nephrol Dial Transplant ;
18 :624–5;2003.
Verhave JC, Hillege HL, Burgerhof JG, Janssen WM et al. Sodium intake affects urinary albumin excretion especially in overweight subjects.
J Intern Med ; 256 :324–30;2004.
Weir MR, Fink JC. Salt intake and progression of chronic kidney disease: an overlooked modifiable exposure? A commentary.
Am J Kidney Dis ; 45 :176–88;2005.
Perneger TV, Whelton PK, Puddey IB, Klag MJ. Risk of end- stage renal disease associated with alcohol consumption.
Am J Epidemiol ; 150 :1275–81;1999.
Schaeffner ES, Kurth T, de Jong PE, Glynn RJ et al. Alcohol consumption and the risk of renal dysfunction in apparently healthy men.
Arch Intern Med ; 165 :1048–53;2005.
Recomandarea 2.4. Dieta hipoproteică
a)
Pentru adulții cu Boală cronică de rinichi în stadiile 1-4, este recomandată o dietă cu 0.75–1.0g proteine/kg/zi.
[Grad B]
b)
Administrarea unei diete hipoproteice (<0.6g proteine/kg/zi) poate fi luată în discuție la pacienți în stadiul 5, nedializați, în scopul controlului tulburărilor metabolice și, posibil, al încetinirii modeste a progresiei Bolii cronice de rinichi.
[Grad B]
c)
Dietele sever hipoproteice suplimentate cu cetoanalogi pot fi utile în amânarea inițierii tratamentului substitutiv renal, la bolnavi selecționați în stadiul 5 al Bolii cronice de rinichi.
[Grad B]
Măsuri de evaluare a implementării
Procentul pacienților cu Boală cronică de rinichi în stadiile 1-4 cu dietă cu 0.75-1.0g proteine/kg/zi.
Comentarii
A fost documentată asocierea dintre consumul crescut de proteine de origine animală și declinul funcțional renal la bolnavi cu BCR constituită, dar nu și la indivizi sănătoși, fapt
care
argumentează
că
dieta
hiperproteică (21.5g/kg/zi) este un factor de accelerare a progresiei și
nu de inițiere în BCR. Dovezi în acest sens au fost furnizate de date obținute dintr-un studiu prospectiv nerandomizat cu durată de 11 ani ( Nurses’ Health Study ), care a arătat o modificare de 0.25mL/min/ 1.73m 2
per
10g excedentare de proteine ingerate la persoanele cu RFG inițial >80mL/min/1.73m 2
(n = 1135) și o modificare de -
1.69mL/min /1.73m 2
per
10g proteine la persoanele cu RFG inițială între 55-79mL/ min/1.73m 2
(n = 489).
O dietă hipoproteică (0.6g/kg/zi) ar avea efecte potențial favorabile prin:
corectarea
simptomelor
sindromului
uremic (retenție
azotată,
acidoză,
anomalii
ale metabolismului
fosfo-calcic,
rezistență periferică la insulină) și a HTA;
încetinirea ratei de declin a funcției renale.
Susținerea efectului asupra progresiei BCR provine din studii multicentrice, randomizate și din meta-analize, deși au fost raportate și rezultate care neagă eficacitatea. Controversele pot fi explicate prin durate diferite de urmărire, includerea unor pacienți cu stadii diferite de afectare
funcțională
renală,
variabilitatea
obiectivelor urmărite și a metodelor utilizate pentru evaluarea funcției renale, neglijarea rolului complianței pacienților la dieta hipoproteică,
neglijarea
intervenției
unor
factori concomitenți.
Datorită
complianței
incomplete
la
dietă, recomandarea ingestiei de 0.6g proteine/kg greutate corporală ideală pe zi rezultă, de obicei, într-un aport efectiv de 0.7-0.8g/kg/zi. Măsurarea excreției de uree și de creatinină în urina din 24 ore este recomandată pentru monitorizarea periodică a complianței. Acest nivel al restricției de proteine pare suficient pentru a determina încetinirea vitezei de progresie a bolii renale și de
scădere a proteinuriei în nefropatiile diabetice și non- diabetice.
Deși analiza inițială a datelor din studiul MDRD ( Modification of Diet in Renal Disease ) referitoare la 585 subiecți cu RFG 25-55mL/min/1.73m 2
(MDRD - studiul A), nu a constatat o reducere semnificativă a declinului filtrării glomerulare după dieta hipoproteică (diferența între ratele de declin anual al RFG 0.8mL/ min), o analiză secundară a rezultatelor studiului B al MDRD (255 pacienți
cu
RFG
13-24mL/min/1.73m 2 )
a
arătat
că reducerea aportului proteic cu 0.2g/kg/zi a fost urmată de scăderea
cu
29%
a
declinului
filtratului
glomerular (declinul anual al RFG a fost cu 1.15mL/ min mai redus) și cu 51% a riscului relativ de includere în dializă sau deces.
Rezultatele
unor
meta-analize
au
întărit convingerea utilității dietei hipoproteice. Astfel, Pedrini a constatat o reducere cu 33% a riscului de deces sau de pierdere a rinichiului la bolnavii non-diabetici și cu 44% la cei cu diabet zaharat. Revizuirea a 13 studii clinice incluzând 1817 bolnavi cu BCR non-diabetică și 102 bolnavi cu nefropatie diabetică a concluzionat că dieta hipoproteică întârzie declinul funcțional renal în ambele situații,
deși
beneficiul
a
fost
relativ
redus (0.53mL/min/an). O estimare ulterioară a rezultatelor raportate în studiul MDRD a înregistrat întârzierea inițierii TSFR cu cel mult un an ca urmare a aderenței la dieta hipoproteică timp de 9 ani. Dieta hipoproteică poate fi încercată numai la pacienții relativ tineri, cu speranță mare de viață, fără riscuri majore de malnutriție sau mal- nutriție evidentă clinic, deoarece scăderea spontană a aportului de proteine este o caracteristică a reducerii moderat-severe a eRFG, care echivalează cu dieta hipoproteică.
Reducerea mai drastică a aportului de proteine, cu circa 50% față de necesarul minim estimat de 0.6g/kg/zi (dietă sever hipoproteică), este posibilă numai dacă este asociată
cu
suplimentare
de
analogi
fără
azot
ai aminoacizilor esențiali (cetoanalogi). Efectele favorabile ale acestei abordări terapeutice au fost susținute de studii necontrolate. De exemplu,
Zakar
a raportat la 107 bolnavi pre-dializați cu RFG medie la inițierea studiului de 16.7mL/min/1.73m 2 ,
o
scădere
medie
a
filtratului glomerular de numai 1.9mL/min/an, ceea ce reprezintă aproximativ o cincime din rata de declin observată de alți autori în absența dietei hipoproteice. Din păcate, acest studiu nu a avut lot de control. Un alt studiu, la bolnavi diabetici tratați cu IECA, a demonstrat reducerea cu numai 4% a filtratului glomerular în prezența dietei sever hipoproteice comparativ cu 16% în cazul celor cu dietă hipoproteică uzuală. Mai recent, într-un studiu cu lot de control,
dieta
hipoproteică
severă
suplimentată
cu cetoanalogi
ai
acizilor
aminați
a
permis
menținerea stabilă a eRFG și a parametrilor nutriționali timp de 6 luni, cu ameliorarea acidozei și a tulburărilor metabolismului mineral.
Recomandarea
dietei
hipoproteice
timp îndelungat, în special a celei sever hipoproteice, a ridicat problema riscului de agravare a malnutriției protein- calorice, ceea ce ar contribui la creșterea morbidității și mortalității bolnavilor cu BCR atât înainte, cât și după inițierea dializei. Cu toate acestea, rezultatele studiilor clinice nu par să susțină presupusele efecte nocive. Astfel,
Aparicio
și col nu au observat apariția malnutriției sau
creșterea
riscului
de
deces
după
inițierea tratamentului substitutiv renal la bolnavi tratați anterior cu diete hipoproteice.
Dietele
sever
hipoproteice
suplimentate
cu cetoanalogi ai aminoacizilor esențiali pot fi utile pentru întârzierea
inițierii
tratamentului
substitutiv
renal,
la bolnavi selecționați.
Referințe
Martin WF, Armstrong LE, Rodriguez NR.: Dietary protein intake and renal function.
Nutrition & Metabolism ; 2 :25;2005.
Knight EL, Stampler MJ, Hankinson SE, Spiegelman D, Curhan GC.: The impact of protein intake on renal function decline in women with normal renal function or mild renal insufficiency.
Ann Intern Med ; 138 :460-467;2003.
Hebert LA, Wilmer WA, Falkenhain ME, Ladson-Wofford SE, Nahman NS Jr, Rovin BH.: Renoprotection: One or many therapies?
Kidney Int ; 59 :1211-1226;2001.
Levey AS, Greene T, Beck GJ, Caggiula AW, Kusek JW, Hunsicker LG, Klahr S.: Dietary protein restriction and the progression of chronic renal disease: what have all of the results of the MDRD study shown? Modification of Diet in Renal Disease Study group.
Am J Kidney Dis ; 10 :2426- 2439;1999.
Pedrini MT, Levey AS, Lau J et al.: The effect of dietary protein restriction on the progression of diabetic and non- diabetic renal diseases: a meta analysis.
Ann Intern Med ;
124 : 627–32; 1996.
Kasiske BL, Lakatua JD, Ma JZ et al. A meta-analysis of the effects of dietary protein restriction on the rate of decline in renal function . Am J Kidney Dis
1998;
31 : 954–61.
Klahr S, Levey AS, Beck GJ et al. The effects of dietary protein restriction and blood pressure control on the progression of chronic renal disease.
N Engl J Med
1994;
330 : 877-84.
Locatelli F, Del Vecchio L, Pozzoni P.: Clinical benefits of slowing the progression of renal failure.
Kidney Int ; 68 ( suppl 99 ):S152-S156;2005.
Zakar G, for the Study group. The effect of a keto acid supplement on the course of chronic renal failure and nutritional parameters in predialysis patiens and patients on regular dialysis therapy: The Hungarian Ketosteril Cohort Study.
Wien Klin Wochenschr ; 113 (17-18):688-694; 2001.
Aparicio M, Chauveau P, de Precigout V, Bouchet J-L, Lasseur C, Combe C.: Nutrition and outcome on renal replacement therapy of patients with chronic renal failure treated by a supplemented very low protein diet.
J Am Soc Nephrol ; 11 :708-716;2000.
Mircescu G., Gârneață L., Stancu S.H., Căpușă C.: Effects of a supplemented hypoproteic diet in chronic kidney disease . J Ren Nutr .
17 (3):179-88; 2007
Levey AS, Beck GJ, Caggiula AW. Trends towards a beneficial effect of low protein diet during additional follow-up in the MDRD Study [abstract].
J Am Soc Nephrol ; 5 : 336A;1994.
Parving HH. Renoprotection in diabetes: genetic and non- genetic risk factors and treatment.
Diabetologia ; 41 : 745– 59;1998.
Recomandarea 2.5. Controlul hipertensiunii arteriale
Tratamentul hipertensiunii arteriale trebuie inițiat la toți bolnavii, indiferent de stadiul BCR,
când PA >140/90mmHg.
[Grad A]
Valorile țintă sunt :5130/80mmHg.
[Grad A]
Măsuri de evaluare a implementării
Proporția pacienților cu BCR aflați în evidență pentru
cel
puțin
6
luni,
a
căror
ultimă
PA consemnată este în valorile țintă .
Comentarii
Tratamentul adecvat al HTA la pacientul cu BCR are un beneficiu dublu: reducerea ratei de progresie a BCR și reducerea riscului cardio-vascular. Deși reducerea PA realizează
în
mod
evident
protecție
renală
și cardiovasculară, nivelul optim al PA este controversat.
Două studii mari, prospective și randomizate (MDRD și AASK), care au investigat efectul scăderii PA
asupra progresiei BCR, nu au dat răspunsuri clare. Cu toate acestea, analizele
post-hoc
ale datelor MDRD au arătat, totuși, că nivelul inițial al proteinuriei (>1g/ 24 ore) este determinant pentru efectul PA asupra ratei de progre- sie
a
BCR.
Astfel,
atingerea
unei
ținte
a
PA
de 125/75mmHg (față de 140/90mmHg) are un avantaj nefroprotector net. În plus, analizele secundare au scos în evidență legături semnificative între scăderea RFG și PA obținută,
determinând
autorii
să
ridice
ținta
PA
la 130/80mmHg pentru pacienții cu proteinurie <1g/zi și să o mențină la <125/75mmHg pentru cei care au proteinurie
>1g/zi. Studiul MDRD a demonstrat o reducere a riscului relativ de a atinge stadiul 5 al BCR cu 32%, iar a riscului de deces de orice cauză combinat cu atingerea stadiului 5 BCR cu 23% la pacienții randomizați pentru atingerea unor valori presionale joase.
În mod similar, o meta-analiză a datelor a 1860 pacienți non-diabetici raportează cel mai scăzut risc de progresie a BCR pentru valori ale PA sistolice de 110- 129mmHg, însă riscul de progresie a BCR crescut la cei cu PA sistolică<110 mmHg. Pentru valori presionale foarte mici, mărirea riscului renal a fost confirmată și la pacienții diabetici (analiza secundară a datelor studiului IDNT). Reducerea valorilor presionale a fost asociată, în BCR
prin
nefropatie
diabetică
cu
o
creștere
a supraviețuirii renale și generale, însă mortalitatea ge- nerală a crescut la subiecții cu PA sistolică <120mmHg.
Există consens în cadrul organizațiilor profesionale de nefrologie, hipertensiune și diabet, în a recomanda valori țintă pentru presiunea arterială <130/80mmHg la toți pacienții cu BCR, indiferent de stadiu.
Deși sunt date care sprijină alegerea unui ținte
<125/75mmHg la pacienții cu proteinurie >1g/zi, există
preocuparea că, la anumiți pacienți, atingerea acestei ținte ar avea un efect prognostic nefavorabil.
Referințe
Jafar TH, Schmid CH, Stark PC, et al. The rate of progression of renal disease may not be slower in women compared with men: a patient-level meta-analysis.
Nephrol Dial Transplantation
2003; 18 (10):2047-53.
Klahr S, Levey AS, Beck GJ, et al .
The effects of dietary protein restriction and blood-pressure control on the progression of chronic renal disease. Modification of Diet in Renal Disease Study Group.
N Eng J Med
1994; 330 (13):877- 84.
Li PK, Weening JJ, Dirk J, et al. A report with consensus statements of the International Society of Nophrology 2004 Consensus Workshop on Prevention of Progression of Renal Disease, Hong Kong, June 29, 2004.
Kidney Int
2005; ( Suppl ) 94 (7):S2-S7.
Peterson JC, Adler S, Burkart JM, et al. Blood pressure control, proteinuria, and the progression of renal disease. The Modification of Diet in Renal Disease Study.
Ann Intern Med
1995; 123 (10):754-62.
Pohl MA, Blumenthal S, Cordonnier DJ, et al. Independent and
additive
impact
of
blood
pressure
control
and angiotensin II receptor blockade on renal outcomes in the Irbesartan Diabetic Nephropathy Trial: Clinical implications and limitations.
J Am Soc Nephrol
2005; 16 :3027-3037.
Sarnak MJ, Greene T, Wang X, et al. The effect of a lower target blood pressure on the progression of kidney disease: long-term follow-up of the modification of diet in renal disease study.
Ann Intern Med
2005; 142 (5): 342-51.
a) inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei (IECA) sau blocanții receptorilor angiotensinei (BRA) trebuie să facă parte din schema antihipertensivă a pacienților cu BCR și proteinurie
>1000mg/g creatinină urinară, cu excepția cazuri- lor în care există o contraindicație clară a acestora;
[Grad A]
Măsuri de evaluare a implementării
Proporția
pacienților
cu
BCR
și proteinurie>1000mg/g
creatinină
urinară,
fără contraindicații pentru IECA sau BRA, care au cel puțin unul dintre aceste medicamente în ultima schemă terapeutică stabilită de nefrolog.
Comentarii
Numeroase studii clinice prospective, randomizate, la pacienți cu BCR, au demonstrat că tratamentul cu IECA sau
BRA
realizează
nefroprotecție,
concomitent
cu reducerea eficientă a PA.
În mod particular, tratamentul cu IECA a redus rata de progresie a BCR la pacienții cu DZ tip 1, dar și la pacienții cu nefropatii non-diabetice cu proteinurie >1g/zi. În
plus,
un
studiu
randomizat
recent
a
arătat
că tratamentul cu IECA poate asigura o protecție renală crescută (scăderea cu 43% a riscului combinat de dublare a creatininei serice, necesitate de tratament substitutiv renal sau de deces) la pacienții cu BCR non-diabetică avansată (CreaS 3-5mg/dL). O meta-analiza recentă a analizat 11 studii randomizate și controlate care compară inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei cu alte antihipertensive la pacienți cu BCR (predominant non- diabetică). Meta-analiză a evidențiat reducerea cu 31% a riscului relativ de atingere a stadiului 5 al BCR la cei tratați cu IECA, efect independent de reducerea PA. În același
timp,
efectul
nefroprotector
al
IECA
a
fost proporțional cu nivelul inițial al proteinuriei, beneficiul renal fiind absent la cei a căror proteinurie inițială era sub 0.5g/24ore. Deci,
c onform datelor actuale, vor beneficia de
tratament
cu
inhibitori
ai
sistemului
renină- angiotensină-aldosteron (SRAA) pacienții cu proteinurie
>1g/zi. Însă, nu este exclus ca unii dintre pacienții cu
proteinurie <1g/24 ore să profite de pe urma efectului nefroprotector al IECA.
Tratamentul cu BRA are, de asemenea, efect nefroprotector
scăderea cu 16-23% a riscului combinat de dublare a creatininei serice, necesitate de tratament substitutiv renal și deces
cel puțin la pacienții cu DZ tip 2 și nefropatie diabetică clinic manifestă.
Două studii prospective randomizate și controlate au
raportat
reduceri
importante
ale
morbidității
și mortalității
cardio-vasculare
posibil
consecutive tratamentului cu IECA la pacienții cu risc ridicat de evenimente cardio-vasculare majore. În schimb, analiza datelor unui studiu efectuat la pacienții cu cardiopatie ischemică stabilă nu a evidențiat un efect cardio-protector al IECA. Însă, o analiză secundară a studiului PEACE a evidențiat un risc crescut de deces la pacienții cu RFG inițială <60mL/min/1.73m 2
și o reducere importantă a mortalității generale la subgrupul tratat cu IECA. Aceste studii nu au inclus pacienți cu BCR avansată, deoarece aceasta a constituit un criteriu de excludere, astfel încât nu există dovezi certe ale reducerii riscului cardio-vascular cu IECA în stadiile avansate ale Bolii cronice de rinichi. Având în vedere că bolile cardio-vasculare reprezintă cea mai importantă cauză de deces în Boala cronică de rinchi, pare însă rezonabilă recomandarea tratamentului cu IECA/BRA atât pentru reducerea riscului cardio-vascular, cât și pentru reducerea progresiei BCR.
Referințe
Braunwald E, Domanski MJ, Fowler SE, et al. Angiotensin- converting-enzyme
inhibition
in
stable
coronary
artery disease.
New Engl J Med
2004; 351 (20):2058-68.
Brenner BM, Cooper ME, de Zeeuw D, et al. Effects of losartan on renal and cardiovascular outcomes in patients with type 2 diabetes and nephropathy.
New Engl J Med
2001; 345 (12):861-9.
Fox KM. Efficacy of perindopril in reduction of cardiovascular events among patients with stable coronary artery disease: randomised, double-blind, placebo-controlled, multicentre trial (the EUROPA study).
Lancet
2003; 362 (9386):782 - 8.
Gruppo
Italiano
di
Studi
Epidemiologici
in Nefrologia. Randomised placebo - controlled trial of effect of ramipril on decline in glomerular filtration rate and risk of terminal renal failure in proteinuric, non-diabetic nephropathy.
Lancet
1997; 349 :1857-63.
Hou FF, Zhang X, Zhang GH, et al. Efficacy and safety of benazepril for advanced chronic renal insufficiency.
N Eng J Med
2006; 354 (2):131-140.
Jafar TH, Schmid CH, Landa M, et al. Angiotensin- converting enzyme inhibitors and progression of nondiabetic renal disease. A meta-analysis of patient-level data.
Ann Int Med
2001; 135 (2):73-87.
Lewis EJ, Hunsicker LG, Bain RP, et al. The effecl of angiotensin-converting-enzyme
inhibition
on
diabetic naphropathy.
N Engl J Med
1993; 329 :1456-1462.
Lewis EJ, Hunsicker LG, Clarke WR, et al. Renoprotective effect of the angiotensin-receptor antagonist irbesartan in patients with nephropathy due to type 2 diabetes.
New Engl J Med
2001; 345 (12):851-60.
Ruggenenti P, Perna A, Gherardi G, et al. Renoprotective properties of ACE-inhibition in non-diabetic nophropathies with non-nephrotic proteinuria.
Lancet
1999; 354 (9176):359- 04.
Solomon SD, Rice MM, Jablonski KA, et al. Renal function and effectiveness of angiotensin-converting enzyme inhibitor therapy in patients with chronic stable coronary disease in the prevention of events with ACE inhibition (PEACE) trial.
Circulation
2006;
114 ;26-31.
The HOPE Study Investigators. Effects of an angiotensin- converting-enzyme
inhibitor,
ramipril
on
cardiovascular events in high-risk patients.
N Engl J Med
2000, 342 :145- 153.
Wright JT, Jr., Bakris G, Groons T, et al. Effect of blood pressure lowering and antihypertensive drug class on progression of hypertensive kidney disease: results from the AASK trial.
JAMA
2002; 288 (19):2421-31.
b)
Inițierea tratamentul cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei sau cu blocanți ai receptorilor angiotensinei la pacienții cu Boală cronică de rinichi trebuie efectuată de medicul specialist nefrolog:
când eRFG :559mL/min/1.73m 2
[Grad C]
sau
atunci când sunt necesare asocieri de inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei cu blocanți ai receptorilor angiotensinei.
[Grad C]
Măsuri de evaluare a implementării
Procentul pacienților cu BCR stadiul �3 tratați cu IECA și/sau BRA, cu schemă terapeutică stabilită de medicul nefrolog.
Comentarii
Inhibitorii sistemului renină-angiotensină-aldosteron au avantaje indiscutabile în tratamentul Bolii cronice de rinichi. Totuși, utilizarea lor este limitată în acest context de reținerea practicienilor de a le prescrie din cauza potențialelor efecte adverse, în principal scăderea acută a RFG și hiperpotasemia, ambele mai frecvente atunci când eRFG scade sub 60mL/min/1.73m 2 .
Analiza secundară a studiului
RENAAL
- care a inclus bolnavi cu nefropatie diabetică, unii cu eRFG
<30mL/min/1.73m 2
-
deci
cu
risc
major
de
efecte adverse, a relevat că proporțiile hiperkaliemiei și a creșterii acute a creatininei serice au fost similare în lotul bolnavilor tratați cu sartani, cu cele înregistrate în lotul bolnavilor
tratați
cu
medicație
antihipertensivă convențională (1.7 și 1.5% față de 1.1 și 0.5%). De asemenea, în studiul IDNT, deși riscul hiperkaliemiei a
fost
mai
mare
în
cazul
sartanilor
față
de
alte antihipertensive (1.9% pentru irbesartan, față de 0.5% pentru amlodipină), nu au existat accidente imputabile blocanților BRA. Rezultate similare au fost înregistrate și pentru IECA, în studiul REIN.
Mai
mult,
chiar
supraviețuirea
bolnavilor
cu stenoze de arteră renală este ameliorată de inhibitorii sistemului RAA și, este posibil, ca printre bolnavii incluși în studiile mari care au demonstrat reno- sau cardio- protecția să existe mulți cu stenoze asimptomatice de arteră renală.
Pe de altă parte, efectul de nefroprotecție al IECA/BRA
este
demonstrabil și
atunci
când
eRFG
<30mL/min/1.73m 2 , iar beneficiul terapeutic este cel puțin la fel de important în ciuda valorilor reduse ale filtrării glomerulare. În plus, au fost stabilite corelații între șansele de răspuns la tratament și reducerea inițială a eRFG.
De aceea, pare rezonabil ca inițierea tratamentului să fie efectuată de medicul nefrolog, atunci când, fie eRFG
<60mL/min/
1.73m 2 ,
fie
când
sunt
prescrise asocieri de IECA cu BRA.
Măsurile indicate pentru minimalizarea riscurilor
sunt:
1)
Prudență
în
administrarea
IECA/BRA
sau asocierii
lor,
la
bolnavii
cu
nefropatii interrstițiale,
nefropatii
diabetice
și
BCR avansată sau predispuși depleției volemice.
2)
Inițierea
tratamentului
cu
doza
minimă recomandată.
3)
Determinarea
creatininemiei
serice
și
a kaliemiei:
Înainte de inițierea tratamentului;
La 3, 7 și 14 zile de la inițiere;
După fiecare creștere ulterioară de doză.
4)
Dacă eRFG scade cu mai mult de 30% sunt indicate:
Întreruperea tratamentului;
Investigare pentru stenoză de arteră renală.
5)
Dacă potasemia crește >6mEq/L:
Se întrerup alte medicamente cunoscute a determina
hiperkaliemie
(antiinflamatoare non-steroidiene,
betablocante, antialdosteronice
spironolactonă, eplere- nonă);
Se evaluează dieta;
În caz de persistență a hiperkaliemiei, se întrerup IECA/BRA.
Referințe
The GISEN Group. Randomised placebo-controlled trial of effect of ramipril on decline in glomerular filtration rate and risk of
terminal
renal
failure
in
proteinuric,
non-diabetic nephropathy.
Lancet , 1997; 349 :1857-1863
Ruggenenti P, Perna A, Benini R, Bertani T, Zoccali C, Maggiore
Q,
Salvadori
M,
Remuzzi
G.
In
chronic nephropathies
prolonged
ACE
inhibition
can
induce remission: dynamics of time-dependent changes in GFR.
J Am Soc Nephrol ; 10 (5):997-1006;1999.
Brenner BM, Cooper ME, de Zeeuw D, Keane WF, Mitch WE, Parving HH, Remuzzi G, Snapinn SM, Zhang Z, Shahinfar
S;
RENAAL
Study
Investigators.
Effects
of losartan on renal and cardiovascular outcomes in patients with
type
2
diabetes
and
nephropathy.
N
Engl
J Med ; 345 (12):861-869;2001.
Remuzzi G., Ruggenenti P, Perna A et al: Continuum of Renoprotection with Losartan at All Stages of Type 2 Diabetic Nephropathy: A Post Hoc Analysis of the RENAAL Trial Results.
J Am Soc Nephrol
15 : 3117–3125, 2004.
Hou FF, Zhang X, Zhang GH, et al. Efficacy and safety of benazepril for advanced chronic renal insufficiency.
N Eng J Med
2006;354(2):131-140.
Losito A, Gaburri M, Errico R, Parente B, Cao PG. Survival of patients with renovascular disease and ACE inhibition.
Clin Nephrol ; 52 :339–43;1999.
Bakris
GL,
Weir
MR.
Angiotensin-converting
enzyme inhibitor-associated elevations in serum creatinine: is this a cause for concern?
Arch Intern Med ; 160 :685–93;2000.
Apperloo AJ, de Zeeuw D, de Jong PE. A short-term antihypertensive treatment-induced fall in glomerular filtration rate predicts long-term stability of renal function.
Kidney In ; 51 :793–7;1997.
Palmer BF. Renal dysfunction complicating the treatment of hypertension.
N Engl J Med ; 347 :1256–61; 2002.
Palmer BF. Angiotensin-converting enzyme inhibitors and angiotensin receptor blockers: what to do if the serum creatinine and/or serum potassium concentration rises.
Nephrol Dial Transplant ; 18 :1973–5; 2003.
c) Indicațiile tratamentului hipertensiunii arteriale cu asocieri de inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei cu blocanți ai receptorilor angiotensinei la pacienți cu Boală cronică de rinichi nu sunt definite.
[Grad C]
Comentarii
O serie de date experimentale și clinice au sugerat obținerea
unor
beneficii
suplimentare
prin
blocarea concomitentă a enzimei de conversie și a receptorilor angiotensinei, fapt care are susținere fiziologică deoarece angiotensina II este generată din angiotensina I și pe alte căi enzimatice (chimază, proteaze serice), care pot fi responsabile
de
până
la
40%
din
cantitatea
de angiotensină II, mai ales în situații patologice, iar BRA sunt mai eficiente datorită inhibării directe a receptorilor tisulari. Acest avantaj este reflectat mai degrabă, de re- ducerea suplimentară a proteinuriei decât de controlul mai bun al presiunii arteriale.
Nu există încă studii care să permită evaluarea precisă a beneficiilor asocierii de inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei cu blocanți ai receptorilor angiotensinei la pacienți cu Boală cronică de rinichi. Rezultatele studiului COOPERATE susțin că o combinație IECA + ARB reduce semnficativ riscul de a atinge un
end- point
combinat (dublare creatininemie sau inițiere dializă) față de IECA în monoterapie, la pacienți cu BCR non- diabetici, dar numai pe baza acestor date nu se pot face recomandări ferme.
La bolnavi diabetici, studiile demonstrează că blocada dublă determină hipotensiune arterială la 5% dintre
pacienți,
hiperkaliemie
la
3%
și
creșterea creatininei serice la 8%.
Referințe
Nakao N, Yoshimura A, Morita H, Takada M, Kayano T, Ideura T.: Combination treatment of angiotensin-II receptor blocker and angiotensin-converting-enzyme inhibitor in non-diabetic renal disease (COOPERATE): a randomised controlled trial.
Lancet . 2003; 361 (9352): 117-24.
Jacobsen P, Andersen S, Rossing K et al.: Dual blockade of the renin-angiotensin system versus maximal recommended dose of ACE inhibition in diabetic nephropathy.
Kidney Int ;
63 :1874–80;2003.
d)
Diureticele trebuie să facă parte din schema de tratament a pacienților cu BCR, cu excepția cazurilor în care există o contraindicație clară a acestora.
[Grad A]
Alegerea diureticului se face în funcție de eRFG și de starea volumului extracelular:
1.
Diureticele tiazidice sunt eficiente în monoterapie
când
eRFG230mL/min/1.73m 2 .
2.
Diureticele de ansă sunt recomandate:
-
Oridecâteori este nevoie de reducerea rapidă și importantă a volumului extracelular;
-
Când eRFG<30mL/min/1.73m 2 , situație în care sunt necesare doze mai mari de diuretic de ansă.
3.
Combinația diuretice de ansă + diuretice tiazidice este recomandată atunci când volumul extracelular este mare, evident la examenul clinic, indiferent de nivelul eRFG.
4.
Deși diureticele antialdosteronice au efect antiproteinuric mai pronunțat, nu se administrează:
-
-
când eRFG:530mL/min/1.73m 2 ;
în asociere cu IECA/BRA când eRFG
:559mL/ min/1.73m 2 , fără recomandarea medicului specialist nefrolog;
-
la pacienți cu risc adițional de hiperpotasemie (diabetici, nefropatii interstițiale), fără recomandarea medicului specialist nefrolog.
5.
Pentru a crește siguranța în utilizare, monitorizarea tratamentului cu diuretice include:
-
măsurarea presiunii arteriale;
-
determinarea eRFG;
-
măsurarea potasiului seric.
Măsuri de evaluare a implementării
Procentul pacienților cu BCR și hipertensiune arterială
tratați
cu
diuretice
din
totalul
celor hipertensivi.
Comentarii
Retenția de sodiu este o caracteristică a Bolii cronice de rinichi și conduce la creșterea volumului extracelular. Deși adesea inaparentă clinic, hipervolemia este frecventă, așa cum demonstrează studii recente efectuate cu ajutorul bioimpedanței, chiar din stadiul 2 al BCR. Mai mult, deși hipertensiunea arterială poate lipsi, consecințele cardio- vasculare precoce
remodelarea cardiacă (cu hipertrofie ventriculară stângă) și vasculare (reducerea complianței arteriale)
sunt prezente.
Administrarea de diuretice poate reduce volemia anulând aceste efecte. În plus, ele potențează efectul antihipertensiv și antiproteinuric al inhibitorilor SRAA.
Antialdosteronicele au efecte anti-proteinurice și antifibrozante,
utile
atât
în
limitarea
progresiei
Bolii cronice de rinichi, cât și în reducerea riscului cardio- vascular. Beneficiile lor sunt limitate însă de riscul hiperpotasemiei, care devine periculoasă atunci când eRFG scade sub 30mL/min/1.73m 2 , situație în care sunt contraindicate.
Riscul
hiperpotasemiei
este,
de asemenea, crescut de asocierea cu alți antagoniști ai sistemului
renină-angiotensină-aldosteron.
De
aceea, tratamentul cu antialdosteronice trebuie inițiat de medicii specialiști nefrologi.
Principalele efecte adverse ale diureticelor în BCR decurg din efectul lor farmacodinamic: hipovolemia și diselectrolitemia.
Cel
mai
adesea,
hipovolemia
se manifestă prin scăderea PA și reducerea eRFG, iar diselectrolitemia, prin variații ale potasiului seric. Pentru a minimaliza
riscurile,
este
recomandată
schema
de monitorizare prezentată în
Tabelul XII .
Tabelul XII. Monitorizarea tratamentului diuretic în Boala cronică de rinichi
Valori bazale
PAS
>120mmHg
<120mmHg
eRFG
>60
<60
% scădere eRFG
<15
>15
Nivelul bazal al potasiului seric
pentru tiazide/diuretice de ansă
>4.5
mEq/L
<4.5
mEq/L
Nivelul bazal la potasiului pentru antialdosteronice
<4 mEq/L
>4 mEq/L
Interval de
monitoriza re
După inițiere sau după creșterea dozei
4-12
săptămâni
<4
săptămâni
După stabilizarea PA
6-12 luni
1-6 luni
Referințe
Sarafidis PA, Bakris G: Antihypertensive Theraphy in the Presence of Proteinuria.
Am J Kidney Dis
49 :12-26, 2006.
Bakris G, Williams M et al: Preserving Renal Function in Adults With Hypertension and Diabetes: A Consensus Approach.
Am J Kidney Dis
36 :646-661,2000.
Bellizzi V, Scalfi L, Terracciano V et al: Early Changes in Bioelecrical Estimates of Body Composition in Chronic Kidney Disease.
J Am Soc Nephrol
17 :1481-1487, 2006.
Essig M, Escoubet B, de Zuttere D et al: Cardiovascular remodelling and exatracellular fluid excess in Early stages of Chronic Kidney Disease.
Nephrol Dial Transplant
Advance Access Publication doi: 10.1093/ndt/gfm542.
Levy A, Andreoli A et al: K/DOQI Clinical Practice Guidelines on Hypertension and Antihypertensive Agents in Chronic Kidney Disease:
Am J Kidney Dis
43 :( Suppl 1 ), 206- 222,2004.
e) Pentru controlul bun al presiunii arteriale, în Boala cronică de rinichi sunt necesare asocieri de antihipertensive din mai multe clase, adăugate progresiv ( Figura 2 ).
[Grad B]
Din discuția anterioară, rezultă că inhibitorii sistemului renină-angiotensină-aldosteron
și
diureticele
sunt antihipertensive de primă indicație în Boala cronică de rinichi. Tratamentul este condus în funcție de valorile eRFG și de înscrierea în valorile țintă. Asocierile de antihipertensive sugerate de datele existente în prezent sunt prezentate în
Figura 2 .
Figura 2. Asocieri de antihipertensive recomandate în Boala cronică de rinichi
*
Pot fi utilizați BRA, când există efecte secundare ale IECA sau la bolnavi cu diabet zaharat tip 2 cu nefropatie diabetică
Referințe
Bakris G, Williams M et al: Preserving Renal Function in Adults With Hypertension and Diabetes: A Consensus Approach.
Am J Kidney Dis
36 :646-661, 2000.
Proteinuria trebuie redusă în Boala cronică de rinichi până la valori <500mg/g creatinină urinară, indiferent de stadiul BCR,
[Grad A]
în interval de 6 luni,
Grad B]
prin:
a)
control adecvat al presiunii arteriale;
[Grad A]
b)
administrare de inhibitori ai enzimei de conversie a
angiotensinei și/sau blocanți angiotensinei;
[Grad A]
ai
receptorilor
c)
dietă hiposodată și hipoproteică, renunțare la fumat și reducerea masei corporale;
[Grad B]
d)
administrare de antialdosteronice, cu excepția cazurilor în care există o contraindicație clară a acestora (vezi
Recomandarea 2.5. ).
[Grad B]
Recomandarea 2.6. Controlul proteinuriei
Măsuri de evaluare a implementării
Procentul pacienților cu BCR aflați în evidență de cel
puțin
6
luni,
a
căror
ultimă
proteinurie consemnată este în valorile țintă .
Comentarii
Există numeroase date experimentale și clinice care susțin influența negativă a proteinuriei asupra ratei de progresie a Bolii cronice de rinichi.
Progresia nefropatiilor cronice proteinurice este cu atât mai rapidă cu cât proteinuria este mai mare: rata de
declin a RFG este 3-4mL/min/an dacă proteinuria este sub 1g/zi, însă crește la 7-14mL/ min/an la bolnavii cu proteinurie >3g/zi. Rezultate similare au fost raportate de
Ruggenenti
și col (274 bolnavi non-diabetici urmăriți 3 ani): proteinuria la inițierea studiului a fost cel mai bun factor predictiv al progresiei BCR. De asemenea, declinul eRFG a apărut la puțini dintre bolnavii cu proteinurie sub 2.5g/zi, dar a fost marcat (>10mL/ min/1.73m 2
pe an) la cei
cu
proteinurie
nefrotică
(peste
4.3g/zi).
Riscul progresiei la stadiul terminal a depășit 30% pe an pentru bolnavii cu proteinurie >4g/g creatinină urinară, iar timpul probabil până la inițierea dializei la aceștia a fost sub 1 an.
Evaluarea
factorilor
de
risc
pentru
dublarea creatininemiei sau atingerea stadiului ce necesită tratament de substituție a funcțiilor renale (TSFR) la 1513 bolnavi cu diabet zaharat tip II și nefropatie secundară în cadrul studiului RENAAL a demonstrat că proteinuria, evaluată prin raportul albumină/creatinină urinară, este cel mai puternic factor predictiv independent al progresiei bolii renale (raport de risc 6.2). Proteinuria a fost redusă cu 29% după 3 luni de tratament cu losartan, reducere care s-a menținut pe tot parcursul studiului, între 35-39%. Mai mult, reducerea proteinuriei a fost asociată cu scăderea semnifi- cativă a riscului de producere a evenimentelor renale și cardio-vasculare, mai ales cu necesitatea inițierii dializei (după ajustarea proteinuriei la valorile de pe întreaga durată a studiului, riscul estimat al inițierii dializei a scăzut de la 28.6% la 14.1%), ceea ce susține ideea că reducerea proteinuriei este parțial responsabilă de efectul reno- protector al terapiei cu losartan. Procentul de reducere a proteinuriei este un bun factor predictiv al riscului de inițiere a tratamentului substitutiv renal: pentru fiecare scădere cu 50% a proteinuriei în primele 6 luni de tratament cu
losartan, a fost evidențiată reducerea cu 36% a riscului de a atinge
end-point -ul renal combinat (dublarea creatininei serice, TSFR sau deces) și cu 45% de a ajunge la TSFR.
O analiză secundară a studiului MDRD a găsit o reducere a declinului RFG cu 1mL/min/an pentru fiecare gram de reducere a proteinuriei la 4 luni după intervenția terapeutică cu antihipertensive și dietă hipoproteică.
Deci, principalele mijloace terapeutice capabile să reducă
proteinuria
sunt
medicația
antihipertensivă condusă astfel încât presiunea arterială sistolică să fie sub 125mmHg la bolnavii cu proteinurie peste 3g/zi și medicamentele
care
antagonizează
sistemul
renină- angiotensină-aldosteron.
Acțiunea
anti-proteinurică
a inhibitorilor enzimei de conversie a angiotensinei este potențată de dieta hipoproteică, restricția dietetică de sare și de terapia diuretică. Tratamentul hipolipemiant cu statine, întreruperea fumatului și scăderea ponderală la obezi par a avea efect anti-proteinuric suplimentar.
Studii observaționale pe loturi mici de bolnavi au subliniat efecte favorabile ale terapiei cu spironolactonă sau eplerenonă (antagonist selectiv al receptorilor pentru aldosteron) asupra proteinuriei la pacienți cu BCR, mai ales la bolnavi diabetici cu microalbuminurie. Riscul hiperkaliemiei impune precauții în administrare (vezi
Recomandarea 2.5 ).
Nu numai reducerea proteinuriei este importantă, ci și intervalul de timp în care se obține. Persistența îndelungată a proteinuriei la valori mari este asociată cu un risc mai mare de degradare a funcției renale. De aceea, intervalul de 6 luni pentru reducerea prin intervenții terapeutice a proteinuriei pare rezonabil.
Referințe
Hebert LA, Wilmer WA, Falkenhain ME, Ladson-Wofford SE, Nahman NS Jr, Rovin BH. Renoprotection: One or many therapies?
Kidney Int ; 59 :1211-1226;2001.
The GISEN Group. Randomised placebo-controlled trial of effect of ramipril on decline in glomerular filtration rate and risk of
terminal
renal
failure
in
proteinuric,
non-diabetic nephropathy.
Lancet ; 349 :1857-1863; 1997.
Remuzzi G, Bertani T. Pathophysiology of progressive nephropathies.
New Engl J Med ; 339 (20):1448-1456;1998.
Brenner BM, Cooper ME, de Zeeuw D, Keane WF, Mitch WE, Parving HH, Remuzzi G, Snapinn SM, Zhang Z, Shahinfar S; RENAAL Study Investigators. Effects of losartan on renal and cardiovascular outcomes in patients with type 2 diabetes and nephropathy.
N Engl J Med ; 345 (12):861-869;2001.
Praga M. Therapeutic measures in proteinuric nephropathy.
Kidney Int ; 68 ( suppl 99 ):S137-S141;2005.
Schjoedt K.J., Rossing K., Rangnholm J.T., Boomsma F., Rossing P., Tarnow L., Parving H-H. Beneficial impact of spironolactone in diabetic nephropathy.
Kidney Int ; 68 :2829- 2836;2005.
a)
Pentru
controlul proteinuriei , pacienții cu diabet zaharat (DZ) trebuie tratați cu IECA sau BRA, titrate până la doza maximă tolerată, cu excepția situațiilor în care aceste clase de medicamente sunt clar contraindicate:
-
pentru prevenirea microalbuminuriei (MA), dacă au HTA, dar nu și microalbuminurie,
[Grad B]
-
pentru prevenirea macroalbuminuriei, dacă au
microalbuminurie, presiunii arteriale.
[Grad A]
indiferent
de
valorile
b) Pentru
controlul presiunii arteriale , tratamentul antihipertensiv
trebuie
condus
conform
Recomandarea 2.7. Controlul nefropatiei diabetice
Recomandării 2.5 . Schema antihipertensivă va include obligatoriu IECA sau BRA și diuretic.
[Grad A]
Măsuri de evaluare a implementării:
Procentul
pacienților
cu
DZ
și
MA
(fără contraindicații specificate pentru IECA sau BRA) care au avut inclus IECA sau BRA în ultima schemă terapeutică.
Proporția pacienților cu DZ și MA tratați cu IECA sau BRA în doză maximă tolerată la ultimul control medical.
Comentarii
Administrarea
inhibitorilor
enzimei
de
conversie
a prevenit apariția microalbuminuriei la pacienți cu diabet zaharat tip 2 și hipertensiune arterială normoalbuminurici, spre
deosebire
de
calcium
blocanți,
într-un
studiu randomizat controlat (BENEDICT). De aceea, IECA au indicație atât în prima linie a tratamentului antihipertensiv, cât și în prevenirea instalării proteinuriei.
Stadiul incipient al afectării renale la pacienții cu diabet zaharat este diagnosticat prin microalbuminurie. Microalbuminuria identifică pacienții cu risc crescut de nefropatie diabetică clinic manifestă (proteinurică) și insuficiență renală consecutivă. Există numeroase studii care arată că, la pacienții diabetici cu microalbuminurie, tratamentul cu IECA sau BRA reduce progresia BCR sau întârzie evoluția de la microalbuminurie la nefropatie diabetică manifestă, diminuând și riscul cardio-vascular.
La pacienții cu DZ tip 1, o meta-analiză care a inclus 12 studii cu 689 pacienți relevă că administrarea IECA a redus cu 62% riscul de evoluție spre nefropatie diabetică clinic manifestă.
În
cazul
pacienților
cu
DZ
tip
2,
efectul tratamentului cu IECA este mai puțin concludent, dar eficiența BRA este demonstrată de studii convingătoare (IRMA, RENAAL, IDNT).
De
asemenea,
trebuie
luate
în
considerare rezultatele studiului HOPE, care a arătat că tratamentul cu IECA se asociază cu o reducere de 25% a riscului de apariție a infarctului miocardic, a accidentelor vasculare cerebrale, precum și a mortalității prin boală cardio- vasculară, împreună cu o reducere de 24% a incidenței nefropatiei diabetice clinic manifeste la pacienții cu DZ tip 2 cu normo/microalbuminurie.
Referințe
Agardh CD, Garcia-Puig J, Charbonnel B, et al. Greater reduction of urinary albumin excretion in hypertensive type II diabetic patients with incipient nephropathy by lisinopril than by nifedipine.
J Hum Hypertens
1996; 10 (3):185-92.
Ahmad J, Siddiqui MA, Ahmad H. Effective postponement of diabetic nephropathy with enalapril in normotensive type 2 diabetic patients with microalbuminuria.
Diabetes Care
1997: 20 (10): 1576-81.
Parving HH, Lehnert H, Brochner-Mortensen J, et at. The effect
of
irbesartan
on
the
development
of
diabetic nophrapathy in patients with type 2 diabetes.
New Engl J Med
2001; 345 (12):870-8.
Brenner BM, Cooper ME, de Zeeuw D, Keane WF, Mitch WE, Parving HH, Remuzzi G, Snapinn SM, Zhang Z, Shahinfar S; RENAAL Study Investigators. Effects of losartan on renal and cardiovascular outcomes in patients with type 2 diabetes and nephropathy.
N Engl J Med ; 345 (12):861-869;2001.
Sano T, Kawamura T, Matsumae H, et al. Effects of long- term enalapril treatment on persistent micro-albuminuria in well-controlled
hypertensive
and
normotonsive
NIDDM patients.
Diabetes Care
1994; 17 (5):420-4.
The A. C. E. Inhibitors in Diabetic Nephropathy Trialist Group. Should all patients with type 1 diabetes mellitus and microalbuminuria
receive
angiotensin-converting
enzyme
inhibitors? A meta-analysis of individual patient data.
Ann Int Med
2001; 134 (5):370-9.
The HOPE Study investigators. Effects of ramipril on cardiovascular and microvascular outcomes in people with diabetes mellitus: results of the HOPE study and MICRO- HOPE substudy.
Lancet
2000; 355 (9200):253-9.
Trevisan R, Tiengo A. Effect of low-dose ramipril on microalbuminuria in normotensive or mild hypertensive non insulin-dependent
diabetic
patients.
North-East
Italy Microalbuminuria
Study
Group.
Am
J
Hypertension
1995; 8 (9):876-83.
UK Prospective Diabetes Study Group. Efficacy of atenolol and captopril in reducing risk of macrovascular and microvascular complications in type 2 diabetes (UKPDS 39).
BMJ
1998; 317 (7160):713-20.
Viberti G, Wheeldon NM. Microalburninuria reduction with valsartan in patients with type 2 diabetes mellitus: a blood- pressure independent effect.
Circulation
2002; 106 (6): 672-8.
Ruggenenti P, Fassi A, Parvanova Ilieva A, et al for the Bergamo
Nephrologic
Diabetes
Complications
Trial (BENEDICT) Investigators. Preventing microalbuminuria in type 2 diabetes.
N Engl J Med
2004; 351 : 1941-1951.
c) La pacienții cu diabet zaharat și BCR trebuie obținut controlul bun al glicemiei, definit printr-o valoare a hemoglobinei glicozilate (HbA1c) <7.5%.
[Grad B]
Măsuri de evaluare a implementării
Procentul pacienților cu nefropatie diabetică, urmăriți clinic cel puțin 6 luni, a căror ultimă valoare a HbA 1c
a fost <7.5%.
Comentarii
Studiile DCCT și UKPDS au adus dovezi clare, conform cărora controlul adecvat al glicemiei previne dezvoltarea microalbuminuriei și a altor complicații microvasculare la pacienți cu diabet zaharat tip 1 sau 2. Prin contrast, datele privind efectul nefroprotector al controlului glicemic strict la pacienții cu MA sunt mai puțin concludente. La pacienții cu
DZ tip 1, doar 2 din 5 studii, toate de mică amploare, au evidențiat o reducere a progresiei nefropatiei spre stadiul proteinuric la pacienții cu un control glicemic foarte strict, față de unul obișnuit. Totuși, faptul că se înregistrează ameliorări nete ale leziunilor diabetice glomerulare la pacienții cu DZ tip 1 cu normo/microalbuminurie după trans- plant pancreatic sugerează că, într-adevăr, un control riguros al glicemiei are beneficii nefroprotectoare.
În studiul UKPDS, controlul glicemic strict a fost asociat cu o întârziere în dezvoltarea proteinuriei și cu încetinirea ratei de creștere a creatininei serice, în cazul pacienților cu DZ tip 2 și microalbuminurie.
Până în prezent nu există date concludente privind efectul controlului glicemic asupra nefropatiei diabetice clinic manifeste. Totuși, pacienții în toate stadiile de nefropatie diabetică au un risc crescut de a dezvolta alte complicații
microvasculare.
În
consecință,
controlul riguros al glicemiei ar trebui instituit și pentru reducerea acestui risc.
Referințe
Bangstad
HJ,
Osterby
R,
Dahl-Jorgensen
K,
et
al. Improvement of blood glucose control in IDDM patients retards the progression of morphological changes in early diabetic nephropathy.
Diabetologia
1994; 37 (5):483-90.
Feldt-Rasmussen B, Mathiesen ER, Deckert T. Effect of two years of strict metabolic control on progression of incipient nephropathy
in
insulin-dependent
diabetes.
Lancet
1986; 2 (8519):1300-4.
Fioretto P, Steffes MW, Sutherland DE, et al. Reversal of lesions of diabetic nephropathy after pancreas transplantation.
New Engl J Med
1998; 339(2):69-75.
Microalbuminuria Collaborative Study Group. Intensive therapy and progression to clinical albuminuria in patients with insulin dependent diabetes mellitus and microalbuminuria.
BMJ
1995; 311 (7011):973-7.
Reichard P, Nilsson BY, Rosenqvist U. The effect of long- term intensified insulin treatment on the development of microvascular complications of diabetes mellitus.
N Engl J Med
1993; 329 (5):304-9.
The Diabetes Control and Complications (DCCT) Research Group. Effect of intensive therapy on the development and progression of diabetic nephropathy in the Diabetes Control and Complications Trial.
Kidney Int
1995;
47 (6): 1703-20.
The Diabetes Control and Complications (DCCT) Research Group. The efect of intensive treatment of diabetes on the development and progression of long-tem complications in insulin-dependent
diabetes
mellitus.
N
Engl
Med
1993; 329 (14):977-86.
UK Prospective Diabetes Study (UKPDS) Group. Intensive blood-glucose
control
with
sulphonylureas
or
insulin compared
with
conventional
treatment
and
risk
of complications in patients with type 2 diabetes (UKPDS 33).
Lancet
1998; 352 (9131):837-53.
d) La pacienții cu diabet zaharat și BCR, LDL- colesterolul trebuie menținut sub 100mg/dL.
[Grad B]
Măsuri de evaluare a implementării
Procentul
pacienților
cu
nefropatie
diabetică, urmăriți clinic cel puțin 6 luni, a căror ultimă valoare a LDL-colesterol a fost <100mg/dL.
Comentarii
În studiul Steno2 a fost examinat prospectiv (8 ani) efectul intervențiilor
intensive
între
care
și
tratamentul hipolipemiant cu statine
de reducere a riscului cardio- vascular și a celui de progresie a Bolii cronice de rinichi, la pacienții cu DZ tip 2 și microalbuminurie. Reducerile colesterolului total sub 175mg/dL și ale LDL-colesterolului sub 100mg/dL au fost predictori puternici ai evoluției favorabile, renale și cardio-vasculare.
Referințe
Gæde P., Vedel P, Larsen N, Jensen GVS, Parving H.H., Pedersen O.: Multifactorial Intervention and Cardiovascular Disease in Patients with Type 2 Diabetes.
N Engl J Med ; 348 ;5;2003.
Recomandarea 2.8. Controlul riscului cardio-vascular
a)
Riscul cardio-vascular trebuie evaluat anual la pacienții cu Boală cronică de rinichi
incluzând măsurarea LDL-colesterolului, a indicelui de masă corporală și PA, cu aprecierea sedentarismului, fumatului și a consumului de băuturi alcoolice,
[Grad C]
iar cei cu risc mare vor fi tratați conform ghidurilor de bună practică ale Societăților de Cardiologie.
[Grad C]
b)
Inhibitorii de HMG CoA-reductază pot întârzia progresia Bolii cronice de rinichi și reduc riscul cardio-vascular. Inhibitorii de HMG CoA- reductază vor fi utilizați la toți pacienții cu Boală cronică de rinichi în stadiile 1-5 fără dializă care au indicație pentru statine conform ghidu- rilor internaționale, în absența unor contraindicații specifice.
[Grad C]
Măsuri de evaluare a implementării
Procentul
pacienților
cu
BCR
la
care
există consemnată în documentația medicală evaluarea riscului cardio-vascular în cursul ultimului an .
Comentarii
Există dovezi din analiza secundară a unor studii epidemiologice care subliniază asocierea dislipidemiei cu
inițierea și accelerarea progresiei BCR. Analiza a 12728 de bolnavi cu creatininemie normală (11323) sau ușor crescută (sub 2mg/dL la bărbați și, respectiv, 1.8mg/dL la femei)
extrași
dintre
cei
incluși
în
studiul
ARIC ( Atherosclerosis Risk in Communities ) a evidențiat o rată a incidenței de 5.1/1 000 persoane-ani a creșterii creatininei serice cu 0.4mg/dL pe parcursul perioadei de urmărire de
2.9 ani.
Hipertrigliceridemia și HDL-colesterolul scăzut au fost factori de risc independenți pentru declinul funcțional renal: nivelul trigliceridelor 2156mg/dL a fost asociat cu un risc relativ de creștere a creatininemiei de 1.65 și unul de
1.45 pentru reducerea cu 25% a RFG, față de cel întâlnit atunci când concentrația trigliceridelor serice era sub 78mg/dL.
Alte studii observaționale, retrospective sau pros- pective, cu număr relativ mic de pacienți au arătat o relație între creșterea trigliceridelor serice, hipercolesterolemie, raport crescut LDL/HDL-colesterol, pe de o parte și dezvoltarea nefropatiei diabetice sau non-diabetice pe de altă parte, deși au existat și raportări contrare.
În studiul MDRD, a fost demonstrat că HDL- colesterolul scăzut este un factor de risc independent pentru progresia BCR. Există și alte studii care reflectă o asociere între hiperlipemie și progresia BCR, dar nu poate
fi
concluzionat
definitiv,
deoarece
rezultatele privind
fracțiunea
implicată
au
fost
heterogene
și, totodată, au fost înregistrate și studii care neagă această asociere.
Pornind
de
la
bazele
epidemiologice
a
fost presupus un rezultat favorabil al terapiei hipolipemiante asupra progresiei BCR și au fost întreprinse o serie de cercetări în acest sens, dar și în acest caz rezultatele nu sunt definitive. Totuși, majoritatea datelor susțin un efect
renoprotector al statinelor. Un studiu clinic prospectiv, randomizat,
controlat
pe
56
bolnavi
cu
BCR
și hipercolesterolemie deja tratați cu IECA sau BRA a demonstrat
reducerea
proteinuriei
și
stabilizarea
clearance -ului creatininei la bolnavii care au primit supli- mentar atorvastatin timp de un an, în comparație cu cei care au luat numai IECA/BRA, la care filtratul glomerular a scăzut.
Tonelli
și
col
au
concluzionat,
într-o
analiză secundară a unui sublot de 690 bolnavi incluși în studiul CARE ( Cholesterol and Recurrent Events ) că tratamentul cu pravastatin poate încetini declinul funcțional renal cu 2.5mL/min/an la cei care au RFG<40mL/ min/1.73m 2 , mai ales dacă au și proteinurie.
Meta-analiza a 13 studii cu număr redus de bolnavi (între 15 și 118 per studiu), urmăriți între 3 și 26 luni sub tratament hipolipemiant, în special cu statine, a concluzionat că reducerea lipidelor plasmatice poate încetini degradarea RFG cu aproximativ 1.9mL/ min/an (0.156mL/min/lună) și ar putea reduce proteinuria.
Până în prezent, nu există date care să susțină efectul renoprotector al terapiei hipolipemiante cu fibrați.
BCR este asociată cu un risc înalt de morbiditate cardio-vasculară, iar cele mai frecvente cauze de deces la pacienții cu BCR sunt cele cardio-vasculare. Cu toate că intervențiile specifice de reducere a riscului cardio- vascular au fost relativ puțin studiate în Boala cronică de rinichi, pare rezonabil a le asigura și acestor pacienți beneficiile
unor
tratamente
verificate
în
populația generală.
Un
studiu
prospectiv
a
examinat
efectul intervențiilor intensive de reducere a riscului CV la pacienții cu DZ tip 2 și microalbuminurie. Intervențiile au constat în reducerea importantă a PA, administrarea de
IECA, aspirină și tratament agresiv al dislipidemiei, cu un control sever al glicemiei, regim igieno-dietetic, sistarea fumatului și recomandarea exercițiilor fizice. Pacienții randomizați pentru tratamentul intensiv au prezentat o reducere semnificativă cu 30% a evenimentelor cardio- vasculare, în comparație cu pacienții tratați convențional, pe parcursul unui interval de urmărire de aproximativ 8 ani.
Pacienții cu boală
macrovasculară trebuie să primească
tratament
pentru
hiperlipidemie,
conform ghidurilor în vigoare. Pacienții cu diabet zaharat și BCR, dar fără boală macrovasculară demonstrată, trebuie să primească tratament hipolipemiant în conformitate cu ghidurile actuale.
La bolnavi dializați, cu diabet zaharat tip 2, populație cu înalt risc cardio-vascular, administrarea de statine
într-un
studiu
randomizat
nu
a
modificat semnificativ
mortalitatea
cardio-vasculară.
De
aceea, administrarea de statine nu pare a fi indicată de rutină la bolnavii
hemodializați.
Totuși,
analiza
relației
dintre administrarea de statine și evenimentele cardio-vasculare în studiul DOPPS, a relevat reducerea mortalității generale cu 33%, a celei de cauză non-cardiacă cu 44% și a celei de cauză cardiacă cu 23%, la bolnavii tratați cu statine.
Referințe
Gaede P, Vedel P, Larsen N, et al.: Multifactorial intervention and cardiovascular disease in patients with type 2 diabetes.
N Engl J Med ; 384
(5):383-93;2003.
Muntner P, Coresh J, Smith JC, Eckfeldt J, Klag MJ.: Plasma lipids
and
risk
of
developing
renal
dysfunction:
The Atherosclerosis
Risk
in
Communities
Study.
Kidney Int ; 58 :293-301;2000.
Cases A, Coll E.: Dyslipidemia and the progression of renal disease in chronic renal failure patients.
Kidney Int ; 68 ( suppl 99 ):S87-S93;2005.
Bianchi S, Bigazzi R, Caiazza A, Campese VM.: A controlled, prospective study of the effects of atorvastatin on proteinuria and progression of kidney disease.
Am J Kidney Dis ; 41 (3):565-570;2003.
Tonelli M, Moye L Sacks FM, Cole T, Curhan GC.: Effect of pravastatin on loss of renal function in people with moderate chronic renal insufficiency and cardiovascular disease.
J Am Soc Nephrol ; 14 :1605-1613; 2003.
Fried LF, Orchard TJ, Kasiske BL.: Effect of lipid reduction on the progression of renal disease: A meta-analysis.
Kidney Int ; 59 :260-269; 2001.
Wanner C, Krane V, Mi:rz W, et al, for the German Diabetes and Dialysis Study Group.: Atorvastatin in patients with type 2 diabetes mellitus undergoing hemodialysis.
N Engl J Med ;
353 :238-248;2005.
Mason NA; Bailie GR; Satayathum S; Bragg-Gresham JL; Akiba T; Akizawa T; Combe C; Rayner HC; Saito A; Gillespie BW; Young EW: HMG-coenzyme a reductase inhibitor use is associated with mortality reduction in hemodialysis patients.
Am J Kidney Dis .;
45 (1):119-26;2005
Ravid M, Brosh D, Ravid-Safran D et al.: Main risk factors for nephropathy in type 2 diabetes mellitus are plasma cholesterol levels, mean blood pressure, and hyperglycemia.
Arch Intern Med ;
158 : 998–1004; 1998.
Krolewski
AS,
Warram
JH,
Christlieb
AR.: Hypercholesterolemia - a determinant of renal function loss and deaths in IDDM patients with nephropathy.
Kidney Int
Suppl;
45 : S125–S131;1994.
Yang
WQ,
Song
NG,
Ying
SS
et
al.:
Serum
lipid concentrations correlate with the progression of chronic renal failure.
Clin Lab Sc ;
12 :104–8;1999.
Oda H, Keane WF.: Lipids in progression of renal disease.
Kidney Int
Suppl;
62 : S36–S38;1997.
Lam KS, Cheng IK, Janus ED et al.: Cholesterol-lowering therapy may retard the progression of diabetic nephropathy.
Diabetologia ;
38 : 604–609;1995.
Smulders YM, van Eeden AE, Stehouwer CD et al. Can reduction
in
hypertriglyceridaemia
slow
progression
of microalbuminuria in patients with non-insulin-dependent diabetes mellitus?
Eur J Clin Invest ;
27 : 997–99;1997.
Joint British recommendations on prevention of coronary heart disease in clinical practice. British Cardiac Society, British Hyperlipidaemia Association, British Hypertension Society, endorsed by the British Diabetic Association.
Heart ;
80 (Suppl 2):S1–29;1998.
Recomandarea 2.9. Controlul anemiei renale
a)
Tratamentul anemiei poate ameliora rata de progresie, prognosticul cardio-vascular și calitatea vieții în Boala cronică de rinichi.
[Grad B]
b)
Pacienții cu Boală cronică de rinichi trebuie investigați pentru a stabili cauza anemiei, atunci când Hb:511g/dL.
[Grad B]
c)
Dacă Hb:511g/dL și nu se găsește o cauză a anemiei, inițierea tratamentului cu agenți stimulatori ai eritropoiezei este recomandată numai după corectarea deficitului de fier (ferinină serică 2100ng/mL; TSAT>20%).
[Grad B]
d)
Este de preferat administrarea agenților stimulatori ai eritropoiezei pe cale subcutanată în stadiile 3-5, la bolnavi non-dializați.
[Grad B]
e)
Valoarea individuală țintă a hemoglobinei este de 11g/dL, astfel încât 285% dintre bolnavii aflați în observația unui serviciu să atingă valori 210.5g/dL.
[Grad B]
f)
Nu este indicat ca, sub tratament, valorile hemoglobinei să depășească 12g/dL, iar niveluri peste 13g/dL sunt contraindicate.
[Grad B]
g)
Tratamentul anemiei renale este condus de nefrologi.
[Grad B]
Măsuri de evaluare a implementării
Procentul pacienților cu BCR aflați cu hemoglobina la valorile țintă dintre cei aflați în evidență . Prevalența anemiei renale depinde de stadiul
BCR: 1% în stadiul 1, crește la 9% în stadiul 4 și la 33% în stadiul 5. Este mai mare al bolnavii cu diabet zaharat (22% față 8% la persoane cu BCR stadiul 3 non- diabetice).
Teoretic, corectarea anemiei ar trebui să influențeze favorabil atât progresia Bolii cronice de rinichi, cât și afectarea cardio-vasculară.
Sunt unele indicii că nivelul hemoglobinei este un factor de risc independent al progresiei BCR. Astfel, observația că un grad relativ modest de anemie afectează progresia BCR la bolnavi cu DZ tip 2 și nefropatie diabetică manifestă (riscul de dublare a creatininemiei sau inițiere a dializei a fost de 60% la cei cu Hb<11.2g/dL, față de 20%, în cazul celor cu Hb >13.8g/dL) a fost unul dintre primele argumente clinice în acest sens. Un alt studiu canadian a examinat influența concentrației serice a hemoglobinei asupra progresiei BCR către TSFR. A fost observat că riscul relativ de inițiere a tratamentului substitutiv renal este maxim pentru valorile cele mai mici ale Hb, la orice nivel al RFG inițiale.
Pe de altă parte, anemia este, alături de vârstă și HTA, un predictor independent al hipertrofiei ventriculare stângi. Creșterea presiunii arteriale cu 5mmHg este asociată cu un risc de 1.11, în timp ce reducerea concentrație hemoglobinei cu 0.5g/dL, cu unul de 1.32. Însă, nu există studii care să demonstreze regresia hipertrofiei
ventriculare
stângi
prin
corectarea hemoglobinei până la valori normale.
Corectarea
anemiei
prin
agenți
stimulatori
ai eritropoiezei ar putea, teoretic, întârzia progresia BCR nu numai datorită corectării anemiei cu reducerea hipoxiei, ci și
acțiunilor
non-hematologice
ale
eritropoietinei: reducerea stresului oxidativ (protecția celulelor tubulare, endoteliale și scăderea producției matricei extracelulare), efect
anti-apoptotic
(protecția
celulelor
tubulare
și endoteliale), efecte pro-angiogene (protecția rețelei de capilare interstițiale). Există date clinice care susțin această ipoteză.
Într-un
studiu
prospectiv,
dublarea
creatininei serice a fost atinsă în intervalul de urmărire de 9 luni la 84% din 31 bolnavi cu insuficiență renală cronică și anemie netratați cu eritropoietină, comparativ cu 52% dintre cei 42 de bolnavi anemici cu IRC tratați cu eritropoietină și 60% dintre bolnavii cu IRC non-anemici (n=35). Un studiu controlat cu durată de urmărire de aproape
2
ani,
pe
88
bolnavi
non-diabetici
cu creatininemie între 2-6mg/dL, randomizați fie pentru a primi tratament precoce cu eritropoietină 50UI/kg/săptă- mână (la Hb între 9-11.6mg/dL) sau a începe acest tratament numai când hemoglobina a scăzut sub 9g/dL, a demonstrat reducerea cu 58% a riscului relativ de a atinge
end-point -ul
cumulat
al
supraviețuirii
renale (dublarea creatininemiei sau inițierea dializei) la bolnavii tratați
precoce.
Aceasta
susține
efectul
favorabil
al corectării anemiei cu agenți stimulatori ai eritropoiezei asupra
încetinirii
progresiei
BCR
și
a
întârzierii momentului în care este necesară TSFR. În plus, atrage atenția
asupra
necesității
de
a
începe
combaterea anemiei asociate BCR cât mai precoce.
Totuși, până în prezent lipsesc dovezile clinice irefutabile ale beneficiului corectării anemiei asupra încetinirii progresiei BCR, ceea ce face ca recomandările
terapeutice să nu fie ferme. De altfel, nici valorile țintă nu sunt sprijinite de dovezi ferme. Două studii randomizate mari publicate recent au fost adresate acestor probleme.
“The Correction of Hemoglobin Outcomes in Renal Insufficiency”
(CHOIR) a demonstrat riscuri crescute pentru
end-point -ul primar combinat analizat (deces, infarct miocardic, spitalizare pentru insuficiență cardiacă) la pacienții cu BCR non-dializați alocați unei ținte de 13.5g Hb/dL, față de cele ale bolnavilor la care ținta era de 11.5g Hb/dL. Mai mult, nici creșterea calității vieții nu a fost supe- rioară
la
bolnavii
cu
valori
țintă
mai
mari.
“The Cardiovascular Risk Reduction by Early Anemia Treatment with Epoetin Beta”
(CREATE) a investigat riscul de a atinge un
end-point
primar combinat de evenimente cardio- vasculare și o serie de
end-point -uri secundare, între care necesitatea de a iniția dializa, la bolnavi în stadiile 3 și 4 ale BCR, tratați cu epoetin beta pentru a atinge două niveluri țintă ale hemoglobinei: „normale” (13-15g/dL) și „reduse” (10.5-11.5g/ dL). Nu numai că frecvența evenimentelor cardio-vasculare nu a fost redusă în grupul cu valori mai mari ale hemoglobinei, ci inițierea dializei a fost mai frecvent necesară în același grup. De aceea, o țintă indivi- duală de 11gHb/dL și o limită superioară de 12g/dL, par rezonabile.
Indiscutabil,
anemia
renală
are
o
patogenie multifactorială, deficitul de eritropoietină având un rol important, alături de alți factori, dintre care sunt de menționat inflamația și deficitul de fier. Sunt studii care arată că aproape o treime dintre bolnavii cu BCR în stadiile 4-5 non-dializați pot atinge hemoglobina țintă numai prin tratament parenteral cu fier, fără ca funcția renală reziduală să fie negativ influențată, iar la bolnavii cu echilibru optim al fierului dozele de agenți stimulatori ai eritropoiezei sunt mai mici cu 10-15%. De aceea, trata-
mentul cu agenți stimulatori ai eritropoiezei trebuie precedat de optimizarea metabolismului fierului.
O serie de date arată că dozele de agenți stimulatori ai eritropoiezei sunt mai mici cu 10-20%, atunci când administrarea se face pe cale subcutantă. Calea subcutanată permite și mărirea intervalului de administrare la 14 zile, în condiții de siguranță terapeutică.
Deoarece cei mai mulți dintre pacienții care necesită tratament al anemiei renale se află în stadiile 4 și 5 ale BCR și din cauza implicațiilor medicale menționate, tratamentul anemiei renale trebuie condus de nefrologi.
Referințe
Astor BC, Muntner P, Levin A, Eustace JA, Coresh J.: Association of kidney function with anemia: theThird National Health and Nutrition Examination Survey (1988–1994).
Arch Intern Med;
162 :1401–8;2002.
El-Achkar TM, Ohmit SE, McCullough PA, Crook ED et al.: Higher prevalence of anemia with diabetes mellitus in moderate kidney insufficiency: The Kidney Early Evaluation Program.
Kidney Int ; 67 :1483–8;2005.
Levin A, Thompson CR, Ethier J, Carlisle EJ et al.,: Left ventricular mass index increase in early renal disease: impact of decline in hemoglobin.
Am J Kidney Dis ; 34 :125– 34;1999.
Shahinfar S, Dickson TZ, Ahmed T, Zhang Z, Ramjit D, Smith RD, Brenner BM.: Losartan in patients with type 2 diabetes and proteinuria: Observations from the RENAAL study.
Kidney Int ;
62 ( suppl 82 ):S64-S67; 2002.
Levin A.: The relationship of haemoglobin level and survival: direct
or
indirect
effects?
Nephrol
Dial
Transplant,
17[Suppl5]:8-13; 2002.
Kuriyama
S,
Tomonari
H,
Yoshida
H,
Hashimoto
T, Kawaguchi
Y,
Sakai
O.:
Reversal
of
anemia
by erythropoietin therapy retards the progression of chronic renal failure, especially in nondiabetic patients.
Nephron;
77 (2):176-185 (Abstract);1997.
Gouva C, Nikolopoulos P, Ioannidis JPA, Siamopoulos KC.: Treating anemia early in renal failure patients slows the
decline of renal function: A randomized controlled trial.
Kidney Int ; 66 :753-760;2004.
Singh AK, Szczech L, Tang KL et al. CHOIR Investigators.: Correction of anemia with epoetin alfa in chronic kidney disease.
N Engl J Med ;
355 :2085–2098; 2006.
Silverberg DS, Iaina A, Peer G et al.: Intravenous iron supplementation for the treatment of the anaemia of moderate to severe chronic renal failure patients not receiving dialysis.
Am J Kidney Dis ; 27 : 234–237;1996.
Mircescu G, Gârneata L, Capusa C, and Ursea N.: Intravenous iron supplementation for the treatment of anaemia in pre-dialyzed chronic renal failure patients.
Nephro. Dial Transplant. ; 21 :120 – 124;2006.
Fishbane S, Grei GL, Maesaka JK et al.: Reduction in recombinant human erythropoietin dosage by the use of chronic intravenous iron supplementation.
Am J Kidney Dis ; 26 : 41–46;1995.
Macdougall IC, Tucker B, Thompson J et al. A randomized controlled study of iron supplementation in patients treated with erythropoietin.
Kidney Int ; 50 :1694–1699;1996.
Mircescu G, Gârneată L, Ciocâlteu A, Golea O, Gherman- Căprioară M, Capsa D, Mota E, Gusbeth-Tatomir P, Ghenu A, Bălută S, Constantinovici N, Covic AC.: Once-every-2- weeks and once-weekly epoetin beta regimens: equivalency in hemodialyzed patients.
Am J Kidney Dis .;
48 (3): 445-55; 2006.
Societatea Română de Nefrologie. Ghiduri de bună practică medicală – Anemia Renală. Editura Infomedica; București, 2005.
Recomandarea 2.10. Controlul tulburărilor metabolismului mineral
a)
Tratamentul tulburărilor metabolismului mineral poate ameliora afectarea scheletului osos, rata de progresie, prognosticul cardio-vascular și calitatea vieții în Boala cronică de rinichi.
[Grad C]
b)
La pacienții cu BCR înainte de inițierea dializei trebuie monitorizate și menținute în valorile țintă:
PTH intact
40-70pg/mL (4.4-7.7pmol/L) BCR Stadiul 3 70-110pg/mL (7.7-12.1pmol/L) BCR Stadiul 4-5
25(OH)D
>30ng/mL (75nmol/L) BCR Stadiul 3-5
Fosfat seric 2.7-4.6mg/dL (0.87-1.49mmol/L) BCR Stadiul 3-5
Calcemie în limitele normale ale laboratorului BCR Stadiul 3-5
Produs fosfo-calcic
:555mg 2 /dL 2
BCR Stadiul 3-5
Bicarbonat seric
22mEq/L BCR Stadiul 3-5
[Grad B]
c)
Intervențiile terapeutice indicate sunt:
Corectarea carenței de vitamină D, când 25(OH)D
<30ng/mL, în funcție de severitatea deficitului cu derivați naturali ai vitaminei D;
[Grad B]
Corectarea hiperfosfatemiei, dacă există, prin restricție dietetică de fosfați și administrare de carbonat sau acetat de calciu 3-6g/zi, în timpul meselor;
Corectarea acidozei metabolice;
Dacă iPTH continuă să fie mare, poate fi administrat calcitriol 0.125-0.25µg/zi sau doze echivalente de alfa-calcidol per os, cu monitorizarea calcemiei, fosfatemiei și a iPTH.
[Grad B]
d)
Tratamentul trebuie condus de medicul specialist nefrolog.
[Grad B]
Măsuri de evaluare a implementării
Procentul bolnavilor cu PTH, 25(OH)D, fosfatemie, calcemie, produs fosfo-calcic în valorile țintă, din totalul celor în evidență.
Comentarii
Tulburările
metabolismelor
calciului,
fosforului, parathormonului și ale vitaminei D au consecințe nu
numai asupra scheletului osos, ci și asupra bolii cardio- vasculare sau progresiei bolii cronice de rinichi.
Prima
manifestare
a
acestor
tulburări
este creșterea parathormonului (PTH) seric, care apare la scăderea
eRFG
sub
60mL/
min/1.73m 2 ,
înainte
de creșterea
fosfatemiei.
Creșterea
PTH
rezultă
dintr-o combinație de hipocalcemie, hiperfosfatemie și deficit de vitamină D activă. În etapele inițiale, hiperparatiroidismul este rezultatul secreției crescute de către fiecare celulă paratiroidiană, pentru ca ulterior să apară hiperplazia glandelor. De aceea, dozarea PTH este necesară din stadiile 3-4 ale BCR, mai ales că strategiile terapeutice se bazează pe nivelul PTH. Însă nu există dovezi că un control bun al hiperparatirodismului în stadii incipiente ale BCR influențează prognosticul.
Teoretic, hiperfosfatemia poate favoriza progresia BCR prin depunerile intrarenale de calciu și fosfor, prin modificări hemodinamice glomerulare, prin modificarea concentrației intracelulare de calciu și fosfor sau prin inducerea hiperparatiroidismului. În studiile clinice la om, posibila relație dintre hiperfosfatemie și progresia bolii renale a fost ilustrată inițial în studiul AASK ( African American of Kidney Study),
apoi în studiul IDNT ( Diabetic Nephropathy Trial ), însă în aceste studii nu poate fi exclusă intervenția altor factori. Două studii recente confirmă nu numai rolul hiperfosfatemiei, dar și pe cel al creșterii produsului fosfo-calcic în progresia bolii renale. Primul studiu a demonstrat că fosfatemia >3.3mg/dL și produsul fosfo-calcic >30mg 2 /dL 2
cresc cu 29% riscul de progresie a bolii renale, la 985 pacienți cu BCR în stadiile 1-5. Într-un alt studiu, efectuat la bolnavi în stadiile 4-5 ale BCR, pentru fiecare creștere a fosfatului cu 1mg/dL, declinul funcției renale a sporit cu 0.154mL/min/lună.
Tulburările metabolismului mineral reprezintă factori de risc cardio-vascular demonstrați la populația dializată, probabil prin favorizarea calcificărilor vasculare. Recent, studii efectuate în populația generală non-renală și la pacienți predializați au evidențiat aceeași creștere a riscului de mortalitate cardio-vasculară, pentru valori ale fosfatemiei >3.5mg/dL.
Ca
urmare,
fosfatemia
este
parametru
de monitorizare în stadiile 3-5 ale BCR, iar valorile țintă ar trebui să fie sub 4-6 mg/dL.
Controlul
terapeutic
al
hiperfosfatemiei
se realizează prin limitarea aportului și administrarea de chelatori ai fosfaților. Chelatorii uzuali ai fosfaților sunt săruri de calciu. Ei trebuie administrați cu prudență monitorizând calcemia, deoarece la bolnavii dializați utili- zarea lor a fost asociată cu hipercalcemie, boală osoasă adinamică și risc crescut de calcificări vasculare. Pentru sevelamer, chelator de fosfat non-calcic non-aluminic, nu sunt suficiente date la bolnavi non-dializați. Chelatorii pe bază de aluminiu sunt contraindicați, din cauza riscului intoxicației cu aluminiu. De aceea, prescrierea trata- mentului cu chelatori de fosfați trebuie atent cântărită și revine specialistului nefrolog.
Deficitul
de
vitamină
D
activă
este
un
alt determinant
al
hiperparatiroidismului
secundar
BCR. Deficitul
derivă
nu
numai
din
reducerea
suprafeței funcționale renale, cu micșorarea consecutivă a cantității de formă activă (1,25 dihidroxicalciferol), ci și din carența de vitamină D, care, deși datele sunt discordante, pare mai prevalentă decât se credea, mai ales la populația vârstnică cu BCR. Corectarea carenței cu derivați naturali ai vitaminei D ameliorează și riscul de fracturi și poate contribui la reducerea PTH. De aceea, determinarea nivelurilor 25(OH)D la pacienți în stadiul 3-4, cel puțin o
dată, pare justificată. Pe de altă parte, tratamentul cu derivați ai vitaminei D poate crește produsul fosfo-calcic, dacă
este
administrat
înainte
de
corectarea hiperfosfatemiei și în absența carenței. De aceea, calce- mia,
fosfatemia
și
produsul
fosfo-calcic
trebuie monitorizate și menținute în valorile țintă atunci când se administrează derivați ai vitaminei D.
Există studii epidemiologice în populația generală care demonstrează relații inverse între nivelul 25(OH) vitaminei D și șansele de supraviețuire, iar la bolnavii dializați, mortalitatea este mai mică la cei tratați cu derivați activi ai vitaminei D. Toate acestea sugerează că vitamina D are și efecte pleiotrope. Mai mult, dintre anomaliile metabolismului fosfo-calcic asociate BCR, cele mai
convingătoare
sugestii
privind
posibila
influență negativă asupra degradării funcționale renale se referă la deficitul vitaminei D active.
Datele disponibile sunt, de asemenea, numai din experimente
pe
modele
animale
de
boli
renale inflamatorii și non-inflamatorii. În toate cazurile, însă, dozele non-hipercalcemice ale vitaminei D au atenuat progresia leziunilor renale prin acțiuni asupra ultrastructurii și
numărului
podocitelor,
a
numărului
celulelor mezangiale, a deschiderii capilarelor glomerulare și prin efecte imunomodulatoare și antifibrogenetice. Până la confirmarea acestor supoziții în studii clinice controlate, nu pot fi făcute recomandări de utilizare a tratamentului cu derivați ai vitaminei D în scopul reducerii progresiei Bolii cronice de rinichi.
Nu există suficiente date pentru a recomanda calcimimetice în stadii incipiente ale BCR.
Referințe
De Boer IH, Gorodetskaya I, Young B, Hsu CY, Chertow GM.: The severity of secondary hyperparathyroidism in
chronic
renal
insufficiency
is
GFR-dependent,
race- dependent, and associated with cardiovascular disease.
J Am Soc Nephrol
13 :2762–9;2002.
Ritz E, Gross M-L, Dikow R.: Role of calcium-phosphorus disorders in the progression of renal failure.
Kidney Int
68 ( suppl 99 ):S66-S70;2005.
Ritz E, Kuster S, Schmidt-Gayk H, Stein G et al.: Low-dose calcitriol prevents the rise in 1,84-iPTH without affecting serum calcium and phosphate in patients with moderate renal failure (prospective placebo-controlled multicentre trial).
Nephrol Dial Transplant
10 :2228–34;1995.
Hebert LA, Wilmer WA, Falkenhain ME, Ladson-Wofford SE, Nahman NS Jr, Rovin BH.: Renoprotection: One or many therapies?
Kidney Int , 2001; 59 :1211-1226.
Locatelli F, Del Vecchio L, Pozzoni P.: Clinical benefits of slowing the progrssion of renal failure.
Kidney Int ; 68 ( suppl 99 ):S152-S156;2005.
*** Societatea Română de Nefrologie. Ghiduri de bună practică medicală. Hiperparatiroidismul secundar Bolii cronice de rinichi. Editura Infomedica, București, 2005.
Tonelli M., Sacks F., Pfeffer M., Gao Z.H., Curhan G. For the Cholesterol
and
Recurrent
Events
(CARE)
Trial Investigators.: Relation between Serum Phosphate Level and Cardio-vascular Event Rate in People with Coronary Disease.
Circulation
112 : 2627-2633, 2005.
Kestenbaum B, Sampson Joshua N., Rudser Kyle D., Patterson D.J., Seliger S.L., Young B., Sherrard D.S. and Andress D.L.: Serum Phosphate Levels and Mortality Risk among People with Chronic Kidney Disease.
J Am Soc Nephrol
16 : 520-528,2005.
Schwarz S., Trivedi B.K., Kalantar-Zadeh K., and Kovesdy C.P.: Association of Disorders in Mineral Metabolism with Progression of Chronic Kidney Disease.
Clin J Am Soc Nephrol
1 : 825–831, 2006.
Voormolen N, Noordzij M., Grootendorst D.C, Beetz Y., Sijpkens Y. W., van Manen J. G.,. Boeschoten E. W., Huisman R. M., Krediet R. T., Dekker F. W., and PREPARE study group. High plasma phosphate as a risk factor for decline in renal function and mortality in pre-dialysis patients.
Nephrol Dial Transplant , Advance Access, published on May 21, 2007.
Recomandarea 2.11. Controlul acidozei metabolice
Acidoza metabolică apare de obicei în BCR stadiul 5, este un factor de progresie a degradării funcției renale, favorizează malnutriția, osteodistrofia renală și are consecințe negative cardio-vasculare.
[Grad B, C]
a)
Acidoza metabolică trebuie corectată la toți pacientii cu BCR predializați, atunci când bicarbonatul seric scade sub 17mEq/L, cu excepția situațiilor în care există contraindicații.
[Grad C]
b)
Tratamentul trebuie să aibă ca țintă un bicarbonat seric >22mEq/L.
[Grad C]
c)
Corectarea acidozei se realizează, de preferință, cu bicarbonat de sodiu, administrat pe cale orală.
[Grad C]
d)
Doza de bicarbonat de sodiu recomandată este de 0.5-1mmol (40-80mg)/kg corp pe zi, administrată în una-două prize.
[Grad C]
e)
Din cauza conținutului în sodiu, cantitatea de bicarbonat de sodiu necesară pentru combaterea acidozei poate conduce câteodată la supraîncărcare cu sodiu, exacerbând HTA și insuficiența cardiacă.
[Grad C]
f)
Bicarbonatul de sodiu este de preferat citratului de sodiu, atunci când pacientul se află sub tratament cu chelatori de fosfat pe bază de aluminiu.
[Grad C]
Măsuri de evaluare a implementării
Procentul bolnavilor tratați cu bicarbonat de sodiu din totalul celor cu BCR și acidoză metabolică.
Comentarii
Acidoza metabolică este, de obicei, o caracteristică a pacienților aflați în stadiul 5 al Bolii cronice de rinichi. Dacă apare în stadii mai precoce, trebuie căutate alte cauze (anumite boli renale primare, de exemplu nefropatii tubulo- interstițiale). Este în principal determinată de scăderea excreției renale de acizi, dar poate fi influențată de dietă (aportul mare de proteine, inadecvat nivelului RFG, determină hiperproducție endogenă de acizi) și de terapia diuretică,
care
prin
hipopotasemie
poate
ameliora acidoza.
Acidoza
metabolică
severă
are
efect
inotrop negativ,
produce
vasodilatație
și
favorizează hiperkaliemia. În situații extreme, poate fi cauză de deces.
În
studii
experimentale
și
clinice,
acidoza metabolică cronică este factor de progresie a Bolii cronice de rinichi, prin activarea complementului la nivelul tubului proximal. Stimulează catabolismul proteic, scade sinteza de proteine și induce rezistență la hormoni ana- bolizanți, determinând malnutriție.
Acidoza intervine și în patogenia osteodistrofiei renale. Pe de o parte, favorizează pierderea de masă osoasă, prin activarea reabsorbției și scăderea sintezei osoase, iar pe de altă parte, reduce sensibilitatea glandei paratiroide
la
calciu,
contribuind
la
apariția
hiper- paratiroidismului secundar.
Studiile
la
bolnavii
dializați
au
demonstrat creșterea riscului de deces la valori, înainte de dializă, ale
bicarbonatului
<22mEq/L.
Deoarece
consecințele acute și cronice ale acidozei sunt similare și la bolnavii nedializați, este rezonabil să considerăm aceleași limite pentru corecție, deși nu există studii în acest sens. Astfel, terapia agresivă a acidozei trebuie să fie obligatoriu
implementată la orice bolnav cu Boală cronică de rinichi. Insuficiența cardiacă și HTA nu reprezintă contraindicații absolute ale terapiei cu bicarbonat, doza administrată fiind relativ mică, mai ales în condițiile unei terapii diuretice
bine
conduse.
Este
de
subliniat
că
prin corectarea acidozei, efectul diureticelor crește.
Referințe
Kalantar-Zadeh K, Mehrotra R, Fouque D, Kopple JD: Metabolic Acidosis and Malnutrition – Inflammation Complex Syndrome in Chronic Renal Failure.
Seminars In Dialysis ,
17 (6):455-465;2004.
Krieger NS, Bushinsky DA, Frick KK: Cellular Mechanism of Bone Resorbtion induced by Metabolic Acidosis
Seminars In Dialysis
16 (6): 463-466;2003.
Cheuk-Chun Szeto and Kai-Ming Chow: Metabolic Acidosis and Malnutrition in Dialysis Patients.
Seminars In Dialysis ; 17 (5): 371-375;2004.
David
Voss
D:
Acidosis
in
Predialysis
Patients.
Nephrology , 10
(5):S193-S194;2005.
Administrarea medicamentelor trebuie făcută după evaluarea atentă a raportului risc/beneficiu:
a)
cu adaptarea dozei;
b)
considerând interacțiunile posibile;
c) evitând medicamentele potențial.
[Grad C]
cu
efect nefrotoxic
Recomandarea 2.12. Administrarea medicamentelor în Boala cronică de rinichi
Măsuri de evaluare a implementării
Frecvența
reacțiilor
adverse
medicamentoase raportate.
Comentarii
Deficitul
funcțional
renal
modifică
atât
parametrii farmacocinetici – absorbția, biodisponibilitatea, distribuția, eliminarea medicamentelor și/sau a metaboliților lor – cât și pe cei farmacodinamici (interacțiunea dintre forma activă a medicamentului și structura țintă). Multe dintre medicamente se elimină, ca atare sau sub formă de metaboliți activi, pe cale renală și sunt retenționate în stadiile avansate ale Bolii cronice de rinichi. În plus, leziunile renale cresc susceptibilitatea rinichiului la efecte nedorite ale medicamentelor.
Majoritatea pacienților cu BCR sunt tratați cu mai mult de patru preparate medicamentoase diferite, iar reacțiile adverse ale medicamentelor sunt de 4-5 ori mai frecvente în stadiile avansate ale Bolii cronice de rinichi.
În consecință, administrarea medicamentelor se face numai după evaluarea raportului risc/beneficiu, selecționând medicamentele a căror farmacocinetică este cel
mai
puțin
influențată
de
insuficiența
renală
și adaptând doza în cazul celorlalte. Dacă sunt administrate simultan medicamente din mai multe clase, se vor avea în
vedere
și
posibilele
interacțiuni.
Medicamentele nefrotoxice vor fi evitate. Deși există numeroase surse de informare referitoare la administrarea medicamentelor, erorile de prescriere sunt încă numeroase.
Referințe
Long CL, Raebel MA, Price DW, Magid DJ. Compliance with dosing guidelines in patients with chronic kidney disease.
Ann Pharmacother ; 38 : 853–8;2004.
Pillans PI, Landsberg PG, Fleming AM, Fanning M,
Sturtevant
JM:
Evaluation
of
dosage adjustment
in
patients
with
renal
impairment.
Intern Med J ; 33 :10–3; 2003.
a)
Monitorizate infecțiile cu virusuri transmisibile prin sânge (virusurile hepatitei B, C și HIV);
b)
Realizată imunizarea împotriva: virusului gripal, virusului hepatitei B și pneumococului.
[Grad C]
La pacienții cu Boală cronică de rinichi în stadiile 4-5 trebuie:
Recomandarea 2.13. Imunizarea în Boala cronică de rinichi
Metode de evaluare a implementării
Procentul
pacienților
cu
BCR
stadiile
4-5 monitorizați pentru infecții cu virusuri transmisibile prin sânge.
Procentul pacienților cu BCR stadiile 4-5 imunizați.
Procentul pacienților care nu au hepatită B și care au fost vaccinați înainte de prima ședință de dializă.
Normele americane și britanice recomandă imunizarea de rutină în Boala cronică de rinichi cu vaccin anti-gripal, anti-pneumococ și anti-hepatită
B. În condițiile țării noastre, imunizarea împotriva hepatitei B are indicație majoră înainte de inițierea tratamentului substitutiv renal, având în vedere prevalența mare a infecției la bolnavii dializați.
Pacienții hemodializați prezintă un risc mic, dar semnificativ, de infecție cu virusul hepatitei B și cu alte boli
transmisibile
prin
intermediul
sângelui.
Epidemii severe de hepatită B în unitățile de hemodializă au influențat considerabil morbiditatea și mortalitatea, nu numai
la
pacienții
susceptibili,
dar
și
la
personalul medical. Pe de altă parte, infecția cu virusul hepatitei B
scade șansele de supraviețuire și limitează succesul transplantului renal.
Vaccinarea
anti-hepatită
B
poate
realiza
o protecție eficientă împotriva infecției. Studii clinice au dovedit că pacienții în program de hemodializă au răspunsuri net inferioare la vaccinare împotriva hepatitei B, în comparație cu pacienții non-renali. În vederea obținerii un nivel protector de anticorpi, este indicată administrarea vaccinului înainte de inițierea dializei, mai ales că pacienții care nu răspund complet necesită o perioadă mai mare de timp pentru a dezvolta titruri protectoare de anticorpi la re-vaccinare. Deoarece pa- cienții inițial dializați peritoneal trebuie priviți ca potențiali candidați la hemodializă, pregătirea lor trebuie să fie asemănătoare.
Pacienții ar trebui, de asemenea, să fie incluși într- un program de
screening
pentru hepatita C și infecția cu HIV, înainte de inițierea dializei, în vederea tratamentului adecvat și pentru implementarea procedurilor de izolare în unitățile de dializă.
Indicația imunizării trebuie să țină seama de boala renală
primară,
cântârind
avantajele
față
de
riscul activării nefropatiilor cu mecanism imunologic.
Referințe
Department of Health. Immunisation against infectious disease 1996 – ‘the Green Book’. Chapter 25 (revised 2004): Pneumococcal
Disease.
London:
DH,
2004.
www.dh.gov.uk/assetRoot/04/12/32/40/04123240.pdf
Department
of
Health.
Immunisation
against
infectious disease 1996 – ‘ the Green Book’. Chapter 18: Hepatitis B. London:
DH,
1996.
http://www.dh.gov.uk/assetRoot/04/07/30/12/04073012.pdf.
III.
PREGĂTIREA PENTRU TRATAMENTUL SUBSTITUTIV RENAL
a)
Evaluare și tratament al manifestărilor insuficienței renale (anemie, dezechilibre fosfo- calcice, hidro-electrolitice sau acido-bazice, patologie cardio-vasculară).
b)
Evaluare și consiliere în vederea alegerii metodei de tratament substitutiv renal.
c)
Realizarea căii de abord pentru dializă: fistula arterio-venoasă cu 3 luni și inserția cateterului peritoneal cu 14 zile înainte de data anticipată a inițierii dializei.
d)
Evaluarea în vederea transplantului renal și înscrierea pe liste de așteptare cu cel puțin 6 luni înainte de data anticipată a necesității de inițiere a tratamentului substitutiv renal.
e)
Inițierea tratamentului substitutiv renal.
Pacienții cu Boală cronică de rinichi în stadiul 5 trebuie să fie urmăriți în serviciile de nefrologie care au facilități de dializă și relații funcționale cu centrele de transplant cu cel puțin 6 luni înainte de data anticipată a inițierii tratamentului substitutiv renal, pentru:
[Grad B]
Recomandarea 3.1. Pregătirea pentru tratamentul substitutiv renal
Măsuri de evaluare a implementării:
Procentul pacienților cu BCR în stadiul 5 care au fost evaluați cu cel puțin 6 luni înainte de inițierea tratamentului substitutiv renal.
Procentul pacienților cu BCR în stadiul 5 care au primit
consiliere
referitoare
la
metodele
de
tratament substitutiv renal cu cel puțin 3 luni înainte de inițierea acestora .
Procentul pacienților care încep hemodializa cu fistulă arterio-venoasă nativă funcțională.
Procentul pacienților dializați peritoneal care au necesitat
hemodializă
temporară
înainte
de inițierea DP.
Procentul pacienților la care dializa este planificată și la care există documentația adecvată referitoare la eligibiltatea pentru transplant renal cu 6 luni înaintea inițierii dializei.
Procentul
pacienților
considerați
transplantabili care au fost plasați pe lista de așteptare pentru transplant anterior inițierii dializei.
Comentarii
În majoritatea studiilor, trimiterea târzie a pacienților spre serviciile specializate în nefrologie sau inițierea în condiții de urgență a tratamentului prin dializă sunt asociate cu riscuri crescute de mortalitate și morbiditate, precoce și pe termen lung.
Pregătirile pentru inițierea tratamentului substitutiv renal necesită intervenții complexe pentru a rezolva multiple aspecte medicale și psiho-sociale ale bolnavilor. Pacienții necesită consiliere adecvată în vederea alegerii între metodele de tratament substitutiv renal și pentru a face față impactului psiho-social pe care îl presupune tra- tamentul substitutiv renal.
În același timp, dacă bolnavii sunt luați în evidență din
timp,
este
posibilă
abordarea
„integrată”
a tratamentului substitutiv renal (dializă peritoneală ► hemodializă - transplant renal), astfel încât avantajele fiecărei metode de tratament substitutiv să fie valorificate în favoarea pacientului, cu utilizarea eficientă a resurselor sistemului.
Pe
de
altă
parte,
evaluarea
și
tratamentul manifestărilor uremiei, al patologiei cardio-vasculare sunt prioritare la pacientul cu BCR în stadiul 5, impactul lor prognostic pe termen lung fiind important.
Momentul oportun al realizării abordului pentru dializă este esențial în vederea minimalizării riscului și a stresului asociate cu debutul dializei.
Fistula arterio-venoasă (FAV) nativă este forma optimă de abord vascular pentru pacienții care necesită hemodializă. Prezența unei FAV maturate în momentul în care se inițiază dializa reduce riscurile de morbiditate, inclusiv de cauză infecțioasă, necesarul de spitalizare, conservă capitalul vascular al bolnavului și îi reduce stresul. Maturarea unei fistule arterio-venoase este un proces
de
durată.
De
aceea,
este
recomandată efectuarea fistulei cu cel puțin 3 luni înainte de data anticipată a inițierii hemodializei.
Similar,
plasarea
unui
cateter
peritoneal
în momentul
oportun
permite
instruirea
adecvată
a pacientului
pentru
efectuarea
schimburilor
dializei peritoneale și evită necesitatea hemodializei temporare. De aceea, inserția cateterului peritoneal trebuie realizată cu cel puțin 2 săptămâni înainte de data anticipată a inițierii dializei peritoneale.
Transplantul renal (TR) îmbunătățește semnificativ supraviețuirea bolnavilor care au indicații pentru această metodă
de
tratament
substitutiv
renal.
De
aceea, aprecierea oportunității și pregătirea pentru transplantul renal ar trebui realizate anterior inițierii dializei.
Cu câteva luni înainte de inițierea tratamentului substitutiv renal, trebuie evaluate indicațiile și riscurile transplantului renal (inclusiv cele cardio-vasculare) și se oferă consiliere pacientului, luându-se în considerație și posibila existență a unui donator în viață. Pacienții ar
trebui înscriși pe lista de așteptare pentru transplant renal, cu cel puțin 6 luni înaintea primei ședințe de dializă.
La modul ideal, pacientul cu BCR în stadiul 4 ar trebui evaluat și pregătit pentru un posibil transplant preemptiv, realizat înaintea inițierii dializei, sau pentru un transplant efectuat la cât mai scurt timp după inițierea dializei.
La
pacienții
cu
donator
viu
înrudit
foarte determinat, se va prefera aceasta donare, în detrimentul grefei de la cadavru.
Referințe
Caskey FJ, Wordsworth S, Ben T, et al. Early referral and planned initiation of dialysis: what impact on quality of life?
Nephrol Dial Transplantation
2003; 18 (7):1330-8.
Department of Health. National Service Framework for Renal Services, Part 1: Dialysis and Transplantation. 2004.
Kessler M, Frimat L, Panescu V, et al. Impact of nephrology referral
on
early
and
midterm
outcomes
in
ESRD: EPidemiologie de I'lnsuffisance REnale chronique terminale en Lorraine (EPIREL): results of a 2-year, prospective, community- based study.
Am J Kidney Dis
2003; 42 (3):474-85.
Khan SS, Xue JL, Kazmi WH, et al. Does predialysis nephrology care influence patient survival after initiation of dialysis?
Kidney Int
2005;
67 (3): 1038-46.
Stack AG. Impact of timing of nephrology referral and pre- ESRD care on mortality risk among new ESRD patients in the United States.
AmJ Kidney Dis
2003; 41 (2):310-8.
Winkelmayer WC, Owen WF, Jr., Levin R, et al. A propensity analysis of late versus early nephrologist referral and mortality on dialysis.
J Am Soc Nephrol
2003; 14 (2):486-92.
European Best Practice Guidelines. Renal Transplantation.
Nephrol Dial Transplant ;
15
[ suppl7 ]:39-51;2
ANEXA nr. 7
DCI: Adefovirum dipivoxilum DC: Hepsera®
Indicații
Terapie de linia a II-a (tulpini mutante rezistente la lamivudinum) la pacienți cu: nefropatii glomerulare secundare [nefropatie glomerularară membranoasă, glomerulonefrită membrano-proliferativă tip I (crioglobulinemică), glomerulonefrite proliferative extracapilare cu depozite de complexe imune) confirmate anatomopatologic și infecție virală cu virusul hepatitei B, cu replicare activă [AgHbe pozitiv
/negativ și >10 4
copii VHB ADN/mL]. Tratament
Ținta tratamentului
Reducerea titrului de copii ADN VHB/mL sub 20.000 și negativarea AgHBe.
Doze
Adefovirum dipivoxilum , în doze adaptate gradului deficitului funcțional renal:
eRFG (mL/min)
�50
30-50
10-29
<10
HD
Adefovir
10mg p.o.
la 24 ore
10mg p.o.
la 48 ore
10mg p.o.
la 72 ore
?
10mg p.o. la 7 zile
După 3 luni se testează răspunsul la terapie: dacă răspunsul este pozitiv se continuă până la 12 luni la cei AgHBe pozitiv și nedefinit la cei AgHBe negativ cu monitorizare la 6 luni, iar dacă este negativ, se oprește terapia anti-virală.
Monitorizare
Răspunsul la terapia anti-virală inițial la 3 luni (titru copii ADN VHB), apoi la 6 luni. Apariția rezistenței impune utilizarea altui anti-viral (entecavirum).
Prescriptori Medici nefrologi.
Condiții de prescriere
Conform protocolului. Necesită aprobarea comisiilor de la nivelul CNAS.
DCI: Agalsidasum beta DC: Fabrazym
Indicații
Terapie de substituție enzimatică în boala Fabry la:
-
adulți de sex masculin (> 16 ani), după confirmarea diagnosticului de boală Fabry;
-
copii de sex masculin (> 10-13 ani), în prezența manifestărilor semnificative sau la asimptomatici;
-
subiecți de sex feminin (toate vârstele), în prezența manifestărilor semnificative sau dacă este documentată progresia afectărilor de organ.
Confirmarea diagnosticului de boală Fabry implică demonstrarea unui nivel scăzut al activității alfa- galactozidazei A în plasmă și leucocite și/sau evidențierea mutației la nivelul genei GLA ce codifică alfa-galactozidaza A (la femei). Manifestări semnificative pentru boala Fabry sunt: acroparestezii cronice rezistente la tratamentul convențional, proteinurie persistentă peste 300 mg/24 ore, rată de filtrare glomerulară scăzută sub 80mL/min/1.73mp, afectare cardiacă semnificativă clinic, accident vascular cerebral sau atacuri ischemice tranzitorii în antecedente, sau modificări ischemice cerebrale la RMN.
Tratament
Ținta tratamentului
Ameliorarea simptomatologiei și prevenirea complicațiilor tardive ale bolii Fabry.
Doze
Agalsidasum beta 2mg/kg corp pe lună, divizată în două prize: se administrează 1 mg/kg, în perfuzie intravenoasă lentă (ritmul de administrare nu trebuie să depășească 15 mg/oră), la fiecare 2 săptămâni (două administrări pe lună). Durata tratamentului de substituție enzimatică este indefinită, în principiu, pe tot parcursul vieții.
Criterii de excludere din tratament
1.
reacții
adverse
severe.
Principalele
reacții
adverse
constatate
pe
parcursul
administrării agalsidasum beta sunt: amețeli, cefalee, parestezii, anxietate, depresie, vertij, rigiditate, ataxie, angină
pectorală,
cardiomegalie,
hipertensiune/hipotensiune
arterială,
bradicardie,
insuficiență cardiacă, greață și vărsături, dureri abdominale, bronhospasm, prurit, urticarie, sindrom nefrotic, febră;
2.
lipsa de complianță la tratament sau la evaluarea periodică.
Monitorizare
Presupune determinarea inițială, la fiecare 6 luni și în cazul modificării schemei terapeutice sau apariției unor complicații a următorilor parametri:
-
generali: examen fizic, prezența de angiokeratoame, greutate, indice de masă corporală;
-
ai funcțiilor renale: creatinină și uree serice, proteinurie, creatininurie, rata de filtrare glomerulară, necesitatea terapiei de substituție a funcțiilor renale;
-
cardiovasculari: presiune arterială, tulburări de ritm, semne de insuficiență cardiacă, angină pectorală, apariția unor evenimente cardio-vasculare majore (infarct miocardic acut, accident vascular cerebral ischemic), rezultat al examinării imagistice cerebrale (dacă a fost efectuată);
-
neurologici: durere acută/cronică, depresie, perspirație, toleranță la căldură/frig;
-
ai altor organe și sisteme: hipoacuzie, acufene, vertij, tulburări digestive, dureri abdominale, tuse, sindrom de obstrucție bronșică;
chestionare de calitate a vieții și percepție a durerii (SF-36, PedsQL, inventar sumar al durerii).
La fiecare 12-24 luni trebuie efectuate investigații paraclinice: ECG, ecocardiografie, audiogramă, oftalmoscopie, examen biomicroscopic ocular, acuitate vizuală, spirometrie.
Prescriptori Medici nefrologi.
Condiții de prescriere
Conform protocolului (A014E). Necesită aprobarea comisiilor de la nivelul CNAS.
DCI: Alfacalcidolum DC: Alpha D3®
Indicații
1.
BCR stadiile 3-5 pre-dializă (eRFG<60mL/min) pentru tratamentul hiperparatiroidismului secundar, ca terapie de linia a doua, la bolnavi la care iPTH persistă peste limita țintă recomandată pentru stadiul Bolii cronice de rinichi [>70pg/mL, BCR3; >110pg/mL, BCR4;
>190pg/mL, BCR 5] după corectarea deficitului nutrițional de vitamină D cu colecalciferol [25(OH)D serică >30ng/mL; 1,25(OH) 2 D serică <22pg/mL], care au fosfatemie (:54,6mg/dL) și calcemie normale (:510,5mg/dL), spontan sau după intervenție terapeutică.
2.
BCR stadiul 5 dializă, ca terapie de linia întâi a hiperparatiroidismului secundar, la bolnavii cu iPTH seric >300pg/mL (peste 5 x limita superioară a valorii normale a laboratorului) la două determinări consecutive, care au fosfatemie (:55,5mg/dL) și calcemie normale (:510,2mg/dL), spontan sau după intervenție terapeutică și nu au semne de intoxicație cu aluminiu (aluminemie
<20µg/L sau între 20-60µg/L, dacă testul la desferioxamină este negativ).
Tratament
Ținta tratamentului
Controlul hiperparatiroidismului secundar (vezi mai sus) și a valorilor calciului și fosfaților serici (vezi mai sus).
Doze
Doza de inițiere :
1.
în BCR stadiile 3-5 pre-dializă alfacalcidolum: 0,25-0,5µg/zi pe cale orală, administrate în priză zilnică unică, seara la culcare;
2.
în BCR stadiul 5 dializă : 0,25µg/zi pe cale orală, de 3 ori/săptămână.
Ajustarea dozei
1.
în BCR stadiile 3-5 pre-dializă se face la 1-3 luni, în funcție de iPTH seric:
a.
dacă iPTH scade cu 30-60% din valoarea precedentă inițierii terapiei – se menține aceeași doză;
b.
dacă iPTH scade cu <30% – se crește doza cu 25-30%;
c.
dacă iPTH scade cu >60% – se reduce doza cu 25-30%;
d.
dacă iPTH scade sub 40-70pg/mL (sub 0,5-1 x limita superioară a valorii normale a laboratorului) – se întrerupe administrarea. Dozarea iPTH trebuie repetată după 4 săptămâni, iar în cazul creșterii peste limita superioară recomandată pentru stadiul BCR, terapia cu alfacalcidolum va fi reluată în doză redusă cu 50%.
2.
în BCR stadiul 5 dializă este recomandată la 2-4 săptămâni interval în funcție de iPTH seric:
a.
dacă iPTH scade cu 30-60% – se menține aceeași doză;
b.
dacă iPTH scade cu <30% – se crește doza cu 1< g/săptămână, fără a depăși doza de 4µg/ședința de hemodializă;
c.
dacă iPTH scade cu >60% – se reduce doza cu 1< g/săptămână;
d.
dacă iPTH scade sub 300pg/mL (sub 4,5 x limita superioară a valorii normale a laboratorului) – se întrerupe administrarea. Dozarea iPTH trebuie repetată după 4 săptămâni, iar în cazul creșterii >300pg/mL, terapia cu alfacalcidolum va fi reluată în doză redusă cu 50%.
Întreruperea administrării
Este recomandată:
1.
în BCR stadiile 3-5 pre-dializă când:
a.
calcemia totală corectată este peste 10,5mg/dL (cu reluare după corectare, cu doză redusă la 50%, dacă iPTH este peste valorile țintă);
b.
fosfatemia este peste 4,6mg/dL (cu reluare după corectare, cu doză redusă la 50%, dacă iPTH este peste valorile țintă);
c.
iPTH scade sub 40-70pg/mL (sub 0,5-1 x limita superioară a valorii normale a laboratorului).
Dozarea iPTH trebuie repetată după 4 săptămâni, iar în cazul creșterii peste limita superioară recomandată pentru stadiul BCR, terapia cu alfacalcidolum va fi reluată în doză redusă cu 50%;
d.
este atins obiectivul terapeutic definit drept menținerea constantă a iPTH seric între limitele recomandate pentru stadiul Bolii cronice de rinichi (vezi mai sus).
2.
în BCR stadiul 5 dializă când:
a.
calcemia totală corectată este peste10,2mg/dL (cu reluare după corectare, cu doză redusă cu 50%, dacă iPTH se menține peste 300pg/mL);
b.
fosfatemia este peste 5,5mg/dL (cu reluare după corectare, cu doză redusă cu 50%, dacă iPTH se menține peste 300pg/mL);
c.
iPTH seric scade sub 300pg/mL (sub 4,5 x limita superioară a valorii normale a laboratorului). Dozarea iPTH trebuie repetată după 4 săptămâni, iar în cazul creșterii
>300pg/mL, terapia cu alfacalcidolum va fi reluată în doză redusă cu 50%;
d.
aluminemia crește peste 60µg/L;
e.
nu este obținut răspunsul terapeutic, situație definită drept persistența iPTH peste 500- 800pg/mL (peste 8-12 x limita superioară a valorii normale a laboratorului) după ajustarea corectă a dozelor de VDRAn și utilizarea adecvată a celorlalte mijloace terapeutice recomandate
(dietă,
adecvarea
dializei,
chelatori
intestinali
de
fosfați)
sau
apariția complicațiilor clinice ale hiperparatiroidismului secundar (calcifilaxie, fracturi în os patologic, ruptura tendonului mușchiului cvadriceps, calcificări metastatice).
Monitorizare
1.
în BCR stadiile 3-5 pre-dializă:
a.
calcemie (calcemia totală corectată sau calciu ionic seric măsurat direct cu electrod specific)
- bilunar în prima lună, lunar până la 3 luni și, apoi, trimestrial;
b.
fosfatemie - bilunar în prima lună, lunar până la 3 luni și, apoi, trimestrial;
c.
iPTH seric - la 1 lună după inițierea terapiei și, apoi, trimestrial;
2.
în BCR stadiul 5 dializă:
a.
calcemie (calciu ionic seric măsurat direct cu electrod specific sau calcemia corectată) - săptămânal în faza de inițiere a terapiei și de ajustare a dozelor; bilunar în primele 3 luni ale terapiei de întreținere și, apoi, lunar;
b.
fosfatemie - săptămânal în faza de inițiere a terapiei și de ajustare a dozelor; bilunar în primele 3 luni ale terapiei de întreținere și, apoi, lunar;
c.
iPTH - lunar în faza de inițiere a terapiei și de ajustare a dozelor până la obținerea nivelului optim al iPTH cu fosfatemie și calcemie normale. Pe parcursul terapiei de întreținere, dacă doza de VDRAn și concentrația iPTH sunt stabile timp de 2 luni, monitorizarea iPTH poate fi efectuată trimestrial;
d.
aluminemie – semestrial.
Prescriptori Medici nefrologi.
Condiții de prescriere
Conform protocolului (A007E). Nu poate fi prescris prin farmacii cu circuit deschis bolnavilor tratați prin dializă.
DCI: Aminoacizi, inclusiv combinații cu polipeptide DC: Ketosteril®
Indicații
Tratamentul cu cetanalogi ai aminoacizilor esențiali este indicat pacienților cu Boală cronică de rinichi (BCR) stadiile:
1.
4 și 5 (eRFG :530mL/min/1,73m 2 ), stare de nutriție bună (SGA A/B, serinemie >3g/dL), complianță anticipată bună la dietă,
pentru încetinirea degradării funcției renale și/sau întârzierea momentului inițierii tratamentului de substituție a funcțiilor renale .
2.
5 dializă cu stare de nutriție alterată (SGA B/C, serinemie <3g/dL) și co-morbidități (diabet zaharat, insuficiență cardiacă), pentru ameliorarea stării de nutriție.
Tratament
Ținta tratamentului
1.
Întârzierea/stoparea reducerii eRFG;
2.
Ameliorarea stării de nutriție (creșterea serinemiei, ameliorarea SGA).
Doze
1.
Pacienți cu BCR stadiul 4-5: 1tb/5kg corp-zi, repartizată în 3 prize, la mese, în asociere cu modificarea dietei: aport de 30-35kcal/kg/zi și de 0,3g proteine/kg/zi (fără proteine cu valoare biologică mare), pe toată durata tratamentului;
2.
Pacienți cu BCR stadiul 5 dializa: 1tb/5kg corp-zi, repartizată în 3 prize, la mese, în asociere cu o dietă care asigură un aport de 30-35kcal/kg/zi, pe toată durata tratamentului.
Monitorizarea bolnavilor
Presupune urmărirea:
parametrilor funcției renale
- lunar (eRFG, proteinurie),
parametrilor
metabolici
-
trimestrial (uree serică și urinară, calcemie, fosfatemie, bicarbonat seric);
parametrilor
stării de
nutriție
– semestrial (jurnal dietetic, indice de masă corporală, procent din masă corporală standard, masă grăsoasă, SGA), respectiv trimestrial (serinemie, proteină C reactivă).
Criterii de excludere din tratament
1.
Apariția semnelor viscerale ale uremiei (pericardită, tulburări gastro-intestinale, encefalopatie), dezechilibre hidroelectrolitice severe și reducerea eRFG sub 10mL/min, cu necesitatea inițierii dializei.
2.
Refuzul sau non-complianța bolnavului față de protocolul dietetic/terapeutic.
3 Apariția semnelor de malnutriție protein-calorică (SGA C, albuminemie <3g/dL).
4. Lipsa de ameliorare a semnelor de malnutriție după 6 luni, la pacienții cu BCR stadiul 5 dializă.
Prescriptori Medici nefrologi.
Condiții de prescriere Conform protocolului (V004N).
DCI: Azathioprinum DC: Imuran®
Indicații
Azathioprinum
este recomandat în tratamentul de întreținere ca:
1.
terapie de linia I sau a II-a
(după lipsă de răspuns, recăderi frecvente sau efecte adverse) în sindromul nefrotic primitiv (proteinurie >3,5g/24 ore; albumine serice <3g/dL), eRFG >30mL/min și diagnostic anatomo-histologic precizat al leziunii renale [nefropatia glomerulară membranoasă (NGM),
nefropatia
cu
leziuni
glomerulare
minime
(NLGM),
glomeruloscleroza
focală
și segmentară (GSFS) sau glomerulonefrita membrano-proliferativă (GNMP)].
2.
terapie de linia I
în sindromul nefritic [hematurie (hematii dismorfe) superioară leucocituriei, cilindrurie (cilindri hematici, granuloși), proteinurie < 3,5g/24 ± reducerea eRFG ± HTA ± edeme] din:
a.
Glomerulonefrite rapid progresive
(GNRP) documentate clinic, paraclinic (sindrom nefritic + reducerea rapidă a eRFG 250% în trei luni) și anatomopatologic (formare de semilune în
>60% dintre glomerulii examinați) și:
i.
Sindrom Goodpasture – anticorpi anti-membrană bazală glomerulară circulanți (ELISA
22UI/mL) sau imunofluorescență indirectă;
ii.
Vasculite pauciimune – anticorpi circulanți anti-mieloperoxidază (26 UI/mL) și sau anti- proteinaza C (29 UI/mL).
iii.
Glomerulonefrite prin complexe imune: NGIgA, nefropatie lupică; glomerulonefrită crioglobulinemică.
b.
Nefropatie cu depozite mezangiale de IgA (NGIgA)
documentată histologic, cu: i.proteinurie >1g/24 ore și eRFG >60mL/min, în ciuda terapiei anti- proteinurice sau
ii.degradare rapidă a funcției renale (reducerea eRFG >15% pe an).
c.
Nefropatie glomerulară lupică
[(cel puțin 4 dintre criteriile ARA) + (anticorpi anti-nucleari 21:80 și/sau anti-dsADN 230UI/mL) + sindrom nefritic/nefrotic] clasele III, IV sau V [documentate histopatologic, conform clasificării ISN/RPS].
d.
Glomerulonefrită membrano-proliferativă
(documentată histopatologic – tip I) crioglobulinemică (crioglobuline ±; factor reumatoid 2 30UI/mL; C4 <0,2g/L) asociată infecției cu virusul hepatitei C (titruri >100 ARN VHC copii/mL) cu:
i.
degradare rapidă a funcției renale (reducerea eRFG >15% pe an) sau
ii.
sindrom nefrotic.
Tratament
Ținta tratamentului
1.
În funcție de răspunsul la terapie al sindromului nefrotic, sunt definite: remisiunea completă (proteinuria scade la <0,2 g/24 ore și albumina serică crește >3,5g/dL); remisiunea parțială (proteinuria rămâne între 0,2-3,4 g/24 ore sau scade cu >50% față de valoarea inițială); recăderea (reapariția proteinuriei după ce remisia completă a durat >1 lună); recăderi frecvente (mai mult de 2 recăderi în 6 luni); corticorezistența (persistența proteinuriei după 4 luni de tratament cu prednison, în doză de 1mg/kg corp-zi) și corticodependența (reapariția proteinuriei nefrotice la scăderea sau oprirea tratamentului cortizonic).
Ținta tratamentului este remisiunea completă sau parțială.
2.
Remisia sindromului nefritic: reducerea hematuriei, proteinuriei
și stoparea reducerii
/redresarea eRFG.
Doze
Vasculite pauciimune
Terapie de linia I :
(i) Atac: Prednisonum 1mg/kg corp-zi (greutate „uscată”), cu scădere progresivă până la 10mg/zi la 6 luni, în asociere cu cyclophosphamidum 2-3mg/kg corp-zi (greutate „uscată”), 3 luni.
(ii)
Întreținere: Prednisonum 10mg/zi, 24 luni, în asociere cu
azathioprinum
2-3mg/kg corp-zi (greutate „uscată”), cu scăderea după 12 luni, 24 luni în total.
Glomerulonefrite prin complexe imune cu evoluție subacută
Terapie de linia I :
(i) Atac: Prednisonum 1mg/kg corp-zi (greutate „uscată”), cu scădere progresivă până la 10mg/zi la 6 luni, în asociere cu cyclophosphamidum 2-3mg/kg corp-zi (greutate „uscată”), 3 luni.
(ii)
Întreținere: Prednisonum 10mg/zi, 24 luni, în asociere cu
azathioprinum
2-3mg/kg corp-zi (greutate „uscată”), cu scăderea după 12 luni, 24 luni în total.
Nefropatie cu depozite mezangiale de IgA
Terapia de linia a III-a
(indicată dacă proteinuria nu scade sub 1g/24 ore, după 6 luni de
terapie de linia a II-a
sau la scăderea eRFG): prednisonum 0,5mg/kg corp-zi, în asociere cu cyclophosphamidum 2mg/kg corp-zi, 3 luni, apoi
azathioprinum , 2mg/kg corp zi, 2 ani.
Monitorizare
La bolnavii aflați sub tratament vor fi monitorizate lunar:
1.
proteinuria (determinare cantitativă);
2.
sedimentul urinar (hematurie);
3.
eRFG (determinarea creatininei serice);
4.
albumina serică;
5.
hemogramă;
6.
transaminaze serice.
7.
glicemie
Prescriptori Medici nefrologi.
Condiții de prescriere
Conform protocolului (L029N; L045M).
DCI: Calcii acetans magnezii carbonans DC: Osvaren®
Indicații
Administrarea carbonatului de calciu și magneziu este recomandată ca terapie de linia întâi în tratamentul hiperfosfatemiei în BCR stadiile 5D, când hiperfosfatemia peste 5,5mg/dL persistă chiar după restricție dietetică de fosfați și adecvarea dializei.
Tratament
Ținta tratamentului
Controlul concentrației fosfaților serici (3,5-5,5mg/dL).
Doze
Doza de inițiere :
1-8 tablete/zi, în timpul meselor.
Ajustarea
dozei
este recomandată după 2-3 săptămâni de tratament, în funcție de fosfatemie și magnezemie.
Monitorizare
1.
calcemia (calciu ionic, calcemie totală corectată), magnezemia, fosfatemia și produsul fosfo- calcic - săptămânal până la atingerea valorilor țintă și la bolnavii în tratament concomitent cu activatori ai receptorilor vitaminei D, apoi lunar;
2.
dacă magnezemia crește, poate fi necesară utilizarea unui dializant cu o concentrație redusă de magneziu;
3.
iPTH - semestrial (în absența tratamentului cu activatori ai receptorilor vitaminei D).
Întreruperea administrării
Este recomandată în caz de scădere a fosfatemiei sub 3,5mg/dL, persistentă chiar după scăderea dozelor la două determinări lunare consecutive, hipercalcemie sau hipermagnezemie.
Prescriptori Medici nefrologi.
Condiții de prescriere
Conform protocolului (V003D). Nu poate fi eliberat prin farmacii cu circuit deschis bolnavilor dializați.
DCI: Calcitriolum DC: Rocaltrol®
Indicații
Calcitriolum este indicat în:
1.
BCR stadiile 3-5 pre-dializă (eRFG<60mL/min) pentru tratamentul hiperpara- tiroidismului secundar, ca terapie de linia a doua, la bolnavi la care iPTH persistă peste limita țintă recomandată pentru stadiul Bolii cronice de rinichi [>70pg/mL, BCR3; >110pg/mL, BCR4;
>190pg/mL, BCR 5] după corectarea deficitului nutrițional de vitamină D cu colecalciferol [25(OH)D serică >30ng/mL; 1,25(OH) 2 D serică <22pg/mL], care au fosfatemie (:54,6mg/dL) și calcemie normale (:510,5mg/dL), spontan sau după intervenție terapeutică.
2.
BCR stadiul 5 dializă, ca terapie de linia întâi a hiperparatiroidismului secundar, la bolnavii cu iPTH seric >300pg/mL (peste 5 x limita superioară a valorii normale a laboratorului) la două determinări consecutive, care au fosfatemie (:55,5mg/dL) și calcemie normale (:510,2mg/dL), spontan sau după intervenție terapeutică și nu au semne de intoxicație cu aluminiu (aluminemie
<20µg/L sau între 20-60µg/L, dacă testul la desferioxamină este negativ).
Tratament
Ținta tratamentului
Controlul hiperparatiroidismului secundar (vezi mai sus) și a valorilor calciului și fosfaților serici (vezi mai sus).
Doze
Doza de inițiere :
1.
în BCR stadiile 3-5 pre-dializă (eRFG<60mL/min): calcitriol 0,125-0,25μg/zi pe cale orală;
2.
în BCR stadiul 5 dializă – doza este divizată fie în 7 prize zilnice, fie în 3 prize la ședințele de hemodializă, în funcție de nivelul iPTH:
a.
1,5-4,5µg/săptămână pentru iPTH 300-600pg/mL;
b.
3-12µg/săptămână pentru iPTH 600-1000pg/mL;
c.
9-21µg/săptămână per os pentru iPTH >1000pg/mL.
Ajustarea dozei ,
1.
în BCR stadiile 3-5 pre-dializă este recomandată la 1-3 luni interval în funcție de iPTH seric:
a.
dacă iPTH scade cu 30-60% din valoarea precedentă inițierii terapiei – se menține aceeași doză;
b.
dacă iPTH scade cu <30% – se crește doza cu 25-30%;
c.
dacă iPTH scade cu >60% – se reduce doza cu 25-30%;
d.
dacă iPTH scade sub 40-70pg/mL (sub 0,5-1 x limita superioară a valorii normale a laboratorului) – se întrerupe administrarea. Dozarea iPTH trebuie repetată după 4 săptămâni, iar în cazul creșterii peste limita superioară recomandată pentru stadiul BCR, terapia cu calcitriol va fi reluată în doză redusă cu 50%.
2.
în BCR stadiul 5 dializă este recomandată la 2-4 săptămâni interval în funcție de iPTH seric:
a.
dacă iPTH scade cu 30-60% – se menține aceeași doză;
b.
dacă iPTH scade cu <30% – se crește doza cu 0,5-1µg/ședința de hemodializă, fără a depăși doza de 4µg la o administrare;
c.
dacă iPTH scade cu >60% – se reduce doza cu 0,5-1µg/ședința de hemodializă;
d.
dacă iPTH scade sub 300pg/mL (sub 4,5 x limita superioară a valorii normale a laboratorului) – se întrerupe administrarea. Dozarea iPTH trebuie repetată după 4 săptămâni, iar în cazul creșterii >300pg/mL, terapia cu calcitriol va fi reluată în doză redusă cu 50%.
Întreruperea administrării
Este recomandată:
1.
în BCR stadiile 3-5 pre-dializă când:
a.
calcemia totală corectată este peste 10,5mg/dL (cu reluare după corectare, cu doză redusă la 50%, dacă iPTH este peste valorile țintă);
b.
fosfatemia este peste 4,6mg/dL (cu reluare după corectare, cu doză redusă la 50%, dacă iPTH este peste valorile țintă);
c.
iPTH scade sub 40-70pg/mL (sub 0,5-1 x limita superioară a valorii normale a laboratorului).
Dozarea iPTH trebuie repetată după 4 săptămâni, iar în cazul creșterii peste limita superioară recomandată pentru stadiul BCR, terapia cu calcitriol va fi reluată în doză redusă cu 50%;
d.
este atins obiectivul terapeutic definit drept menținerea constantă a iPTH seric între limitele recomandate pentru stadiul Bolii cronice de rinichi (vezi mai sus).
2.
în BCR stadiul 5 dializă când:
a.
calcemia totală corectată este peste10,2mg/dL (cu reluare după corectare, cu doză redusă cu 50%, dacă iPTH se menține peste 300pg/mL);
b.
fosfatemia este peste 5,5mg/dL (cu reluare după corectare, cu doză redusă cu 50%, dacă iPTH se menține peste 300pg/mL);
c.
iPTH seric scade sub 300pg/mL (sub 4,5 x limita superioară a valorii normale a laboratorului). Dozarea iPTH trebuie repetată după 4 săptămâni, iar în cazul creșterii >300pg/mL, terapia cu calcitriol va fi reluată în doză redusă cu 50%;
d.
aluminemia crește peste 60µg/L;
e.
nu este obținut răspunsul terapeutic, situație definită drept persistența iPTH peste 500- 800pg/mL (peste 8-12 x limita superioară a valorii normale a laboratorului) după ajustarea corectă a dozelor de VDRAn și utilizarea adecvată a celorlalte mijloace terapeutice recomandate (dietă, adecvarea dializei, chelatori intestinali de fosfați) sau apariția complicațiilor clinice ale hiperparatiroidismului secundar (calcifilaxie, fracturi în os patologic, ruptura tendonului mușchiului cvadriceps, calcificări metastatice).
Monitorizare
1.
în BCR stadiile 3-5 pre-dializă:
a.
calcemie (calcemia totală corectată sau calciu ionic seric măsurat direct cu electrod specific)
- bilunar în prima lună, lunar până la 3 luni și, apoi, trimestrial;
b.
fosfatemie - bilunar în prima lună, lunar până la 3 luni și, apoi, trimestrial;
c.
iPTH seric - la 1 lună după inițierea terapiei și, apoi, trimestrial;
2.
în BCR stadiul 5 dializă:
a.
calcemie (calciu ionic seric măsurat direct cu electrod specific sau calcemia corectată) - săptămânal în faza de inițiere a terapiei și de ajustare a dozelor; bilunar în primele 3 luni ale terapiei de întreținere și, apoi, lunar;
b.
fosfatemie - săptămânal în faza de inițiere a terapiei și de ajustare a dozelor; bilunar în primele 3 luni ale terapiei de întreținere și, apoi, lunar;
c.
iPTH - lunar în faza de inițiere a terapiei și de ajustare a dozelor până la obținerea nivelului optim al iPTH cu fosfatemie și calcemie normale. Pe parcursul terapiei de întreținere, dacă doza de VDRAn și concentrația iPTH sunt stabile timp de 2 luni, monitorizarea iPTH poate fi efectuată trimestrial;
d.
aluminemie – semestrial.
Prescriptori Medici nefrologi.
Condiții de prescriere
Conform protocolului (A006E). Nu poate fi prescris prin farmacii cu circuit deschis bolnavilor dializați.
DCI: Ciclosporinum
DC: Cicloral Hexal®, Equoral®, Sandimmun Neoral®
Indicații
Ciclosporinum
este recomandat ca terapie de linia a III-a, în cazul lipsei de răspuns, recăderilor sau efectelor adverse ale corticoterapiei/citotoxicelor din terapia de linia I, în sindromul nefrotic primitiv (proteinurie >3,5g/24 ore; albumine serice <3g/dL), eRFG >30mL/min și diagnostic anatomo- histologic precizat al leziunii renale [nefropatia glomerulară membranoasă, nefropatia cu leziuni glomerulare minime și glomeruloscleroza focală și segmentară].
Tratament
Ținta tratamentului
În funcție de răspunsul la terapie al sindromului nefrotic, sunt definite: remisiunea completă (proteinuria scade la <0,2 g/24 ore și albumina serică crește >3,5g/dL); remisiunea parțială (proteinuria rămâne între 0,2-3,4 g/24 ore sau scade cu >50% față de valoarea inițială); recăderea (reapariția proteinuriei după ce remisia completă a durat >1 lună); recăderi frecvente (mai mult de 2 recăderi în 6 luni); corticorezistența (persistența proteinuriei după 4 luni de tratament cu prednison, în doză de 1mg/kg corp-zi) și corticodependența (reapariția proteinuriei nefrotice la scăderea sau oprirea tratamentului cortizonic).
Ținta tratamentului este remisiunea completă sau parțială.
Doze
Nefropatia cu leziuni glomerulare minime
Prednisonum 1mg/kg corp zi (greutate „uscată” ), po +
ciclosporinum
maximum 5mg/kg corp zi (greutate „uscată”), po, 3 luni ( terapie de linia a III-a ). Dacă se obține răspuns, scade doza de ciclosporinum după 3 luni și continuă cu doza redusă 12-24 luni (poate fi necesară biopsie renală la 12 luni pentru excluderea nefrotoxicității ciclosporinei, dacă există creșteri ale creatininei serice >30% față de valoarea de bază). Lipsa de răspuns la 6 luni impune întreruperea administrării (ciclosporinum și predinsonum).
Nefropatia glomerulară membranoasă
Prednisonum 0.5mg/kg corp-zi, po +
ciclosporinum
3-4mg/kg corp zi, po, 6 luni ( terapie de linia a III- a ). Dacă nu exisă răspuns (reducerea proteinuriei cu mai puțin de 50%), se întrerupe ciclosporinum și se administrează terapie de linia I. Dacă se obține remisiune completă, se continuă ciclosporinum 3-4 luni, apoi se oprește. Dacă se obține remisiune parțială (reducerea proteinuriei cu >50%) se continuă ciclosporinum 12-24 luni sau nedefinit, în funcție de răspuns.
Glomeruloscleroză focală și segmentară
Prednisonum 1 mg/kg corp zi (greutate „uscată”), po +
ciclosporinum
maximum 5mg/kg corp zi (greutate „uscată”), po, 3 luni ( terapie de linia a III-a ). Dacă se obține răspuns, se scade doza de ciclosporină după 3 luni și continuă cu doza redusă 12-24 luni (poate fi necesară biopsie renală la 12 luni pentru excluderea nefrotoxicității ciclosporinei, dacă există creșteri ale creatininei serice >30% față de valoarea de bază). Lipsa de răspuns la 6 luni impune întreruperea administrării.
Monitorizare
La bolnavii aflați sub tratament vor fi monitorizate lunar:
1.
proteinuria (determinare cantitativă);
2.
sedimentul urinar (hematurie);
3.
eRFG (determinarea creatininei serice);
4.
albumina serică;
5.
hemogramă;
6.
glicemie;
7.
niveluri serice de ciclosporină(ciclosporinemia bazală, la 12 ore după administrarea precedentă, între 90-120 µg/mL).
Prescriptori Medici nefrologi.
Condiții de prescriere Conform protocolului (L028N).
DCI: Cinacalcet hidroclorid DC: Mimpara®
Indicații
Cinacalcet hidroclorid este recomandat în BCR stadiul 5 dializă, ca terapie de linia a treia a hiperparatiroidismului sever, în cazuri selecționate:
1.
iPTH peste 300pg/mL (peste 5 x limita superioară a valorii normale a laboratorului) la două determinări consecutive în interval de 3 luni;
2.
absența corectării iPTH sub tratamentul cu calcitriolum/alfacalcidolum sau imposibilitatea continuării terapiei cu aceștia datorită hipercalcemiei (calcemie totală corectată >10,2mg/dL) și/sau hiperfosfatemiei (>5,5mg/dL) recurente chiar după reducerea calciului în dializant, optimizarea terapiei de reducere a fosfatemiei și reducerea dozelor;
3.
calcemie totală corectată 28,4mg/dL;
4.
aluminemie <20µg/L sau între 20-60µg/L, dacă testul la desferioxamină este negativ.
Tratament
Ținta tratamentului
Controlul hiperparatiroidismului sever (vezi mai sus) și a valorilor calciului și fosfaților serici (vezi mai sus).
Doze
Doza de inițiere : 30mg, o dată pe zi, pe cale orală, în timpul meselor sau imediat după masă.
Doza de întreținere : între 30-180mg/zi și trebuie individualizată (uzual 60-90mg/zi).
Ajustarea dozei : se face la 2-4 săptămâni prin creșterea secvențială a dozei cu câte 30mg până la atingerea valorilor recomandate ale iPTH (150-300pg/mL), fără apariția hipocalcemiei:
30mg/zi ’ 30mg x 2/zi ’ 90mg/zi ’ 60mg x 2/zi ’ 90mg x 2/zi, în funcție de:
1.
calcemie (clinic și paraclinic):
a.
calcemie totală corectată >8,4mg/dL – doza de cinacalcet este menținută sau crescută pentru a atinge obiectivul terapeutic de reducere a iPTH;
b.
calcemie totală corectată între 7,5-8,4mg/dL și/sau apariția semnelor clinice de hipocalcemie – se reduce
doza cinacalcet cu 30mg/zi, se adaugă sau se cresc dozele sărurilor de calciu, se crește concentrația calciului în dializant la 3,5mEq/L (1,75mmol/L), se adaugă sau se cresc dozele derivaților vitaminei D (dacă fosfatemia este <5,5mg/dL și produsul fosfo-calcic <55mg 2 /dL 2 ). Dacă persistă semnele clinice de hipocalcemie și reducerea calcemiei totale corectate după aceste măsuri terapeutice, va fi întreruptă temporar administrarea cinacalcet;
c.
calcemie totală corectată sub 7,5mg/dL – se întrerupe temporar administrarea cinacalcet. După creșterea
calcemiei
>8,4mg/dL
și
dispariția
semnelor
clinice
de
hipocalcemie,
administrarea cinacalcet poate fi reluată cu doza imediat inferioară celei pe care o urma bolnavul în momentul incidentului.
2.
nivelul iPTH seric:
a.
între 150-300pg/mL – se menține aceeași doză;
b.
peste 300pg/mL – se crește doza cinacalcet treptat, cu câte 30mg/zi la 2-4 săptămâni interval, până la atingerea obiectivului terapeutic, fără apariția hipocalcemiei;
c.
sub 150pg/mL – se întrerupe administrarea cinacalcet.
Întreruperea administrării
Este recomandată în caz de:
1.
hipocalcemie (calcemia totală corectată sub 7,5mg/dL).
2.
hipocalcemie (calcemie totală corectată între 7,5-8,4mg/dL) cu semne clinice persistente de hipocalcemie;
3.
iPTH sub 150pg/mL;
4.
neresponsivitate la cinacalcet:
a.
persistența iPTH peste 500-800pg/mL (peste 8-12 x limita superioară a valorii normale a laboratorului)
după ajustarea corectă a dozelor de cinacalcet și utilizarea adecvată a celorlalte
mijloace terapeutice recomandate;
b.
apariția complicațiilor clinice ale hiperparatiroidismului sever (calcifilaxie, fracturi în os patologic, ruptura tendonului mușchiului cvadriceps, calcificări metastatice).
Monitorizare
1.
calcemie (calciu ionic seric măsurat direct cu electrod specific sau calcemia totală corectată) - săptămânal în fazele de inițiere și ajustare a dozei, apoi lunar;
2.
fosfatemie și produs fosfo-calcic - săptămânal în fazele de inițiere și ajustare a dozei, apoi lunar;
3.
iPTH - lunar în fazele de inițiere și ajustare a dozei, apoi trimestrial;
4.
aluminemie - anual.
Prescriptori Medici nefrologi.
Condiții de prescriere
Conform protocolului (H003N). Necesită aprobarea comisiilor de la nivelul CNAS. Nu poate fi eliberat prin farmacii cu circuit deschis bolnavilor dializați.
DCI: Complex de hidroxid fer (III) sucroză DC: Venofer®
Indicații
Tratamentul deficitului absolut (feritină serică <100 ng/mL) sau funcțional de fier (feritină serică >100 ng/mL și saturarea transferinei <20%) din anemia (hemoglobină sub 11g/dL) la pacienți cu Boala cronică de rinichi (eRFG<30mL/min), tratați sau nu cu agenți stimulatori ai eritropoiezei (ASE), dacă au fost excluse alte cauze ale anemiei.
Tratament
Ținta tratamentului
Ținta tratamentului este menținerea hemoglobinei pacientului între 11 și 12g/dL, a indicelui de saturare a transferinei între 20-50% și a feritinei serice între 200-500ng/mL.
Doze
1.
Bolnavi cu BCR stadiile 4 și 5 nedializați, dializați peritoneal sau transplantați, cu deficit relativ sau absolut de fier, dacă tratamentul pe cale orală (200mg fier elemental/zi) nu realizează corectarea deficitului funcțional sau relativ de fier (feritinemie mai mică de 200ng/mL), se inițiază administrarea intravenoasă, cu complex de hidroxid de fier (III) sucroză, în doză de 100mg/2
săptămâni, timp de 10 săptămâni (1000 mg în total).
2.
Bolnavi cu BCR stadiul 5 hemodializați, cu deficit relativ sau absolut de fier , administrarea fierului este exclusiv pe cale intravenoasă:
a.
Doza inițială
este de 100-200mg de complex de hidroxid de fier(III) sucroză pe săptămână, timp de 5-10 săptămâni (1000mg în total) administrat lent pe cale intravenoasă în ultimele 2 ore ale ședinței HD.
b.
Doza de întreținere
este în funcție de valorile hemoglobinei și ale feritinei serice, respectiv ale indicelui de saturare a transferinei:
i.
Dacă hemoglobina crește 211g/dL sau cu 0,5-1g/lună, iar deficitul relativ sau absolut de fier persistă, se continuă cu doza de 100mg/săptămână;
ii.
Dacă hemoglobina crește 211g/dL sau cu 0,5-1g/lună, iar deficitul relativ sau absolut de fier dispare, se continuă cu doza de 100mg la 2 săptămâni;
iii.
Dacă hemoglobina se menține sub 10g/dL, iar deficitul relativ sau absolut de fier dispare, se continuă cu doza de 100mg la 2 săptămâni și se începe administrarea de agenți stimulatori ai eritropoiezei;
iv.
Dacă feritina serică crește peste 500micrograme/L și indice de saturare a transferinei peste 50%, tratamentul intravenos cu fier trebuie întrerupt pentru un interval de până la 3 luni, atât timp cât nu există semne ale deficitului funcțional de fier (indice de saturare a transferinei mai mic 20%). La sfârșitul acestui interval, trebuie reevaluați parametrii metabolismului fierului;
v.
Dacă feritinemia a scăzut sub 500micrograme/L și indicele de saturare a transferinei sub 50%, administrarea intravenoasă a fierului poate fi reluată, dar cu doze reduse la 1/4 - 1/2 din doza inițială.
Monitorizare
1.
Hemoglobina trebuie monitorizată la două săptămâni până la atingerea dozei de întreținere și apoi lunar, pe toată durata tratamentului;
2.
Indicele de saturare a transferinei și feritina serică trebuie monitorizate lunar până la stabilirea dozei de întreținere și apoi la trei luni, pe toată durata tratamentului cu complex de hidroxid de fier (III) sucroză.
Prescriptori Medici nefrologi.
Condiții de prescriere
Conform protocolului (A010N). Bolnavilor dializați nu li se poate elibera prin farmacii cu circuit deschis.
DCI: Cyclophosphamidum DC: Endoxan®
Indicații
Cyclophosphamidum
este recomandat ca:
1.
terapie de linia I sau a II-a
(după lipsă de răspuns, recăderi frecvente sau efecte adverse) în sindromul nefrotic primitiv (proteinurie >3,5g/24 ore; albumine serice <3g/dL), eRFG >30mL/min și diagnostic anatomo-histologic precizat al leziunii renale [nefropatia glomerulară membranoasă (NGM),
nefropatia
cu
leziuni
glomerulare
minime
(NLGM),
glomeruloscleroza
focală
și segmentară (GSFS) sau glomerulonefrita membrano-proliferativă (GNMP)].
2.
terapie de linia I
în sindromul nefritic [hematurie (hematii dismorfe) superioară leucocituriei, cilindrurie (cilindri hematici, granuloși), proteinurie ± reducerea eRFG ± HTA ± edeme] din:
a.
Glomerulonefrite rapid progresive
(GNRP) documentate clinic, paraclinic (sindrom nefritic + reducerea rapidă a eRFG 250% în trei luni) și
anatomopatologic (formare de semilune în
>60% dintre glomerulii examinați) și:
i.
Sindrom Goodpasture – anticorpi anti-membrană bazală glomerulară circulanți (ELISA
22UI/mL) sau
imunofluorescență indirectă;
ii.
Vasculite pauciimune – anticorpi circulanți anti-mieloperoxidază (26 UI/mL) și sau anti- proteinaza C (29 UI/mL).
iii.
Glomerulonefrite
prin
complexe
imune:
NGIgA,
nefropatie
lupică;
glomerulonefrită crioglobulinemică.
b.
Nefropatie cu depozite mezangiale de IgA (NGIgA)
documentată histologic, cu:
i.
proteinurie >1g/24 ore și eRFG >60mL/min, în ciuda terapiei antiproteinurice sau
ii.
degradare rapidă a funcției renale (reducerea eRFG >15% pe an).
c.
Nefropatie glomerulară lupică
[(cel puțin 4 dintre criteriile ARA) + (anticorpi anti-nucleari 21:80 și/sau anti-dsADN 230UI/mL) + sindrom nefritic/nefrotic] clasele III, IV sau V [documentate histopatologic, conform clasificării ISN/RPS].
d.
Glomerulonefrită membrano-proliferativă
(documentată histopatologic – tip I) crioglobulinemică (crioglobuline ±; factor reumatoid 2 30UI/mL; C4 <0,2g/L) asociată infecției cu virusul hepatitei C (titruri >100 ARN VHC copii/mL) cu:
i.
degradare rapidă a funcției renale (reducerea eRFG >15% pe an) sau
ii.
sindrom nefrotic.
Tratament
Ținta tratamentului
În funcție de răspunsul la terapie al sindromului nefrotic, sunt definite: remisiunea completă (proteinuria scade la <0,2 g/24 ore și albumina serică crește >3,5g/dL); remisiunea parțială (proteinuria rămâne între 0,2-3,4 g/24 ore sau scade cu >50% față de valoarea inițială);
recăderea (reapariția proteinuriei după ce remisia completă a durat >1 lună); recăderi frecvente (mai mult de 2 recăderi în 6 luni); corticorezistența (persistența proteinuriei după 4 luni de tratament cu prednison, în doză de 1mg/kg corp-zi) și corticodependența (reapariția proteinuriei nefrotice la scăderea sau oprirea tratamentului cortizonic).
Ținta tratamentului este remisiunea completă sau parțială.
2. Remisia sindromului
nefritic:
reducerea hematuriei,
proteinuriei
și stoparea reducerii
/redresarea eRFG.
Doze
Nefropatia cu leziuni glomerulare minime
Prednisonum 1mg/kg corp zi (greutate „uscată” ), po, în asociere cu
cyclophosphamidum
2-3mg/kg corp zi (greutate „uscată” ), po, 3 luni ( terapie de linia a II-a ). Dacă se obține remisiune, se oprește. În caz de lipsă de răspuns (fără remisiune sau remisiune parțială), corticodependență sau recăderi frecvente sau contraindicații (sau reacții adverse) pentru corticoizi sau cyclophosphamidum, se înlocuiește cu ciclosporinum maximum 5mg/kg corp zi (greutate „uscată”), po, 3 luni ( terapie de linia a III-a ).
Nefropatia glomerulară membranoasă
Prednisonum 0.5mg/kg corp zi, po, 27 zile, în lunile 1, 3 și 5 asociat cu
cyclophosphamidum
2- 3mg/kg corp zi, 30 zile, în lunile 2, 4, 6 ( terapie de linia a II-a ), indicată dacă proteinuria este 4-8g/24 ore și eRFG>60mL/min stabil la 6 și 12 luni, în ciuda
terapiei de linia I
[inhibitori ai enzimei de conversie ± blocanți ai receptorilor angiotensinei, diuretice (saluretice ± anti-aldosteronice), inhibitori ai HMGT, 6 luni)] sau proteinurie >8g/24 ore și/sau scăderea eRFG, la 6 și 12 luni. Dacă se obține răspuns, se oprește. În cazul lipsei de răspuns, de recăderi frecvente sau contraindicații (corticoizi sau cyclophosphamidum), se înlocuiește cu ciclosporinum 3-4mg/kg corp zi, po, 6 luni ( terapie de linia a III-a ).
Glomeruloscleroză focală și segmentară
Prednisonum 1 mg/kg corp zi (greutate „uscată”), po, asociat cu
cyclophosphamidum , 2-3mg/kg corp zi, po, 3 luni ( terapie de linia a II-a ). Dacă se obține răspuns, se continuă 6 luni.
În caz de lipsă de răspuns, corticodependență sau intoleranță (corticoizi, ciclofosfamidă), se înlocuiește cu ciclosporinum maximum 5mg/kg corp zi (greutate „uscată”), po, 3 luni ( terapie de linia a III-a ).
Sindrom Goodpasture
Prednisonum 1mg/kg corp-zi (greutate „uscată”), durată totală 6 luni, asociat cu
cyclophosphamidum
2-3mg/kg corp-zi (greutate „uscată”), 3 luni.
Vasculite pauciimune
Terapie de linia I :
(i) Atac: Prednisonum 1mg/kg corp-zi (greutate „uscată”), cu scădere progresivă până la 10mg/zi la 6 luni, în asociere cu
cyclophosphamidum
2-3mg/kg corp-zi (greutate „uscată”), 3 luni.
(ii)
Întreținere: Prednisonum 10mg/zi, 24 luni, în asociere cu azathioprinum 2-3mg/kg corp-zi (greutate „uscată”), cu scăderea după 12 luni, 24 luni în total.
Glomerulonefrite prin complexe imune cu evoluție subacută
Terapie de linia I :
(i) Atac: Prednisonum 1mg/kg corp-zi (greutate „uscată”), cu scădere progresivă până la 10mg/zi la 6 luni, în asociere cu
cyclophosphamidum
2-3mg/kg corp-zi (greutate „uscată”), 3 luni.
(ii)
Întreținere: Prednisonum 10mg/zi, 24 luni, în asociere cu azathioprinum 2-3mg/kg corp-zi (greutate „uscată”), cu scăderea după 12 luni, 24 luni în total.
Nefropatie cu depozite mezangiale de IgA
Terapia de linia a III-a
(indicată dacă proteinuria nu scade sub 1g/24 ore, după 6 luni de
terapie de linia a II-a
sau la scăderea eRFG): prednisonum 0,5mg/kg corp-zi, în asociere cu
cyclophosphamidum
2mg/kg corp-zi, 3 luni, apoi azathioprinum, 2mg/kg corp zi, 2 ani.
Nefropatie lupică clasele III și IV
Terapie de linia I : prednisonum 1mg/kg corp-zi, 3 luni, apoi scădere treptată până la 6 luni în asociere cu
cyclophosphamidum
2-3mg/kg corp-zi, 3 luni sau puls iv 500mg la 2 săptămâni, 3 luni.
Glomeruloferită crioglobulinemică secundară infecției cu virusul hepatitei C
Terapie de linia I : prednisonum 0,5mg/kg corp-zi, cu scădere treptată până la 3-6 luni, în asociere cu
cyclophosphamidum
2-3mg/kg corp-zi, 3-6 luni, urmat de tratament antiviral (vezi Tratamentul infecției cu virusul hepatitei C).
Monitorizare
La bolnavii aflați sub tratament vor fi monitorizate lunar:
1.
proteinuria (determinare cantitativă);
2.
sedimentul urinar (hematurie);
3.
eRFG (determinarea creatininei serice);
4.
albumina serică;
5.
hemogramă;
6.
transaminaze serice;
7.
glicemie.
Prescriptori Medici nefrologi.
Condiții de prescriere
Conform protocolului (L027N; L045M).
DCI: Darbepoetinum alfa DC: Aranesp®
Indicații
Tratamentul anemiei (hemoglobină sub 11g/dL) din Boala cronică de rinichi (eRFG<30mL/min), dacă au fost excluse alte cauze ale anemiei și a fost atins echilibrul fierului optim pentru eritropoieză (feritină serică peste 200 ng/mL și indice de saturare a transferinei peste 20%).
Tratament
Ținta tratamentului
Ținta tratamentului este menținerea hemoglobinei pacientului între 11 și 12g/dL, a indicelui de saturare a transferinei între 20-50% și a feritinei serice între 200-500ng/mL.
Doze, cale de administrare
1.
Doza inițială
este de 0,45 mcg/kg pe săptămână, dacă Hb >7g/dL și 0,6 mcg/kg pe săptămână, dacă Hb <7g/dL (bolnavii cu transplant sau cu diabet zaharat pot necesita doze mai mari), administrată subcutanat sau intravenos, o dată pe săptămână. În cazul trecerii de la epoetin, doza inițială poate fi stabilită folosind un raport de conversie (mcg/UI) de 1:200 (recomandat de producător) sau de 1:260 (recomandat de MediCare).
2.
Ajustarea
dozei
se face în funcție de valorile hemoglobinei determinate din două în două săptămâni, până la atingerea hemoglobinei țintă:
a.
dacă Hb crește cu mai mult de 1g/dL la 2 săptămâni, se reduce doza cu 25%;
b.
dacă Hb crește cu mai puțin de 0,5g/dL la 2 săptămâni, se crește doza cu 25%;
c.
dacă Hb crește cu 0,5-1g/dL la 2 săptămâni, doza de ASE nu se modifică.
3.
După atingerea Hb țintă, doza de darbepoetinum alfa trebuie redusă cu 25% pe lună până la
doza de întreținere , respectiv doza minimă care asigură menținerea nivelului țintă al Hb (de regulă 30-50% din doza de inițiere). Administrarea se face pe cale subcutantată sau intravenoasă, o dată la două săptămâni.
4.
Doza de întreținere
este continuată nedefinit, atât timp cât hemoglobina se menține între 11- 12g/dL. Tratamentul cu darbepoetinum alfa este întrerupt dacă:
a.
media ultimelor trei determinări lunare ale hemoglobinei la bolnavi tratați cu epoetinum este mai mare de 13,5g/dL, iar bolnavul va fi monitorizat apoi lunar;
b.
este diagnosticată anemie aplazică asociată epoetin: anemie severă (scăderea bruscă a hemoglobinei 0,5-1g/dL pe săptămână, neexplicată, în pofida continuării tratamentului cu ASE sau necesitatea administrării a 1-2 unități de masă eritrocitară pentru menținerea nivelului Hb), hiporegenerativă (scăderea numărului de reticulocite sub 10 x 10 9 /L) și hipoplazie sau aplazie exclusivă a seriei roșii (sub 5% eritroblaști, fără infiltrare la examenul măduvei osoase, celularitate medulară normală, cu dovada blocării maturării precursorilor seriei roșii) și evidențierea anticorpilor serici blocanți anti-eritropoietină.
Monitorizare
1.
Hemoglobina trebuie monitorizată la două săptămâni până la atingerea dozei de întreținere și lunar după stabilirea dozei de întreținere.
2.
Indicele de saturare a transferinei și feritina serică trebuie monitorizate la trei luni, pe toată durata tratamentului cu darbepoetin alfa.
Prescriptori Medici nefrologi.
Condiții de prescriere
Conform protocolului (B011N). Nu poate fi eliberat prin farmacii cu circuit deschis bolnavilor dializați.
DCI: Entecavirum DC: Baraclude®
Indicații
Terapie de linia a II-a (mutante rezistente la lamivudinum) la pacienți cu nefropatii glomerulare secundare [nefropatie glomerulară membranoasă, glomerulonefrită membrano-proliferativă tip I (crioglobulinemică), glomerulonefrite proliferative extracapilare cu depozite de complexe imune) confirmate anatomopatologic și infecție virală cu virusul hepatitei B, cu replicare activă [AgHbe pozitiv/negativ și >10 4
copii VHB ADN/mL].
Tratament
Ținta tratamentului
Reducerea titrului de copii ADN VHB/mL sub 20.000 și negativarea AgHBe.
Doze
Entecavirum , în doze adaptate gradului deficitului funcțional renal:
eRFG (mL/min)
�50
30-50
10-29
<10
HD
Entecavirum
0,5mg p.o. la 24
ore
0,25mg p.o.
la 24 ore
0,15mg p.o.
la 24 ore
0,05mg p.o.,
la 24 ore
Administrare după HD
Entecavirum (la non-res- ponsivi la
lamivudină)
1mg p.o. la 24
ore
0,5mg p.o.
la 24 ore
0,3mg p.o.
La 24 ore
0,1mg p.o. la 24 ore
Administrare după HD
După 4 luni se testează răspunsul la terapie: dacă răspunsul este pozitiv se continuă până la 12 luni la cei AgHBe pozitiv și nedefinit la cei AgHBe negativ cu monitorizare la 6 luni, iar dacă este negativ, se oprește terapia anti-virală.
Monitorizare
Răspunsul la terapia anti-virală inițial la 4 luni (titru copii ARN VHB), apoi la 6 luni. Apariția rezistenței impune utilizarea altui anti-viral (adefovirum dipivoxilum).
Prescriptori Medici nefrologi.
Condiții de prescriere
Conform protocolului (J008N). Necesită aprobarea comisiilor CNAS.
DCI: Epoetin alfa
DC: Eprex®, Neopogen®
Indicații
Tratamentul anemiei (hemoglobină sub 11g/dL) din Boala cronică de rinichi (eRFG<30mL/min), dacă au fost excluse alte cauze ale anemiei și a fost atins echilibrul fierului optim pentru eritropoieză (feritină serică peste 200 ng/mL și indice de saturare a transferinei peste 20%).
Tratament
Ținta tratamentului
Ținta tratamentului este menținerea hemoglobinei pacientului între 11 și 12g/dL, a indicelui de saturare a transferinei între 20-50% și a feritinei serice între 200-500ng/mL.
Doze
1.
Doza inițială
este de 150UI/kg pe săptămână, dacă Hb este mai mică de 7g/dL și de 100UI/kg pe săptămână, dacă Hb este mai mare de 7g/dL (bolnavii cu transplant sau cu diabet zaharat pot necesita doze mai mari), administrată subcutanat sau intravenos, de trei ori pe săptămână.
2.
Ajustarea
dozei
se face în funcție de valorile hemoglobinei determinate din două în două săptămâni, până la atingerea hemoglobinei țintă:
a.
dacă Hb crește cu mai mult de 1g/dL la 2 săptămâni, se reduce doza cu 25%;
b.
dacă Hb crește cu mai puțin de 0,5g/dL la 2 săptămâni, se crește doza cu 25%;
c.
dacă Hb crește cu 0,5-1g/dL la 2 săptămâni, doza de ASE nu se modifică.
3.
După atingerea Hb țintă, doza de ASE trebuie redusă cu 25% pe lună până la
doza de întreține-
re , respectiv doza minimă care asigură menținerea nivelului țintă al Hb (de regulă 30-50% din doza de inițiere). Administrarea se face de preferință pe cale subcutantată, de 1-3 ori pe săptămână.
4.
Doza de întreținere
este continuată nedefinit, atât timp cât hemoglobina se menține între 11- 12g/dL. Tratamentul cu epoetinum este întrerupt dacă:
a.
media ultimelor trei determinări lunare ale hemoglobinei la bolnavi tratați cu epoetinum este mai mare de 13,5g/dL, iar bolnavul va fi monitorizat apoi lunar;
b.
este diagnosticată anemie aplazică asociată epoetin: anemie severă (scăderea bruscă a hemoglobinei 0,5-1g/dL pe săptămână, neexplicată, în pofida continuării tratamentului cu ASE sau necesitatea administrării a 1-2 unități de masă eritrocitară pentru menținerea nivelului Hb), hiporegenerativă (scăderea numărului de reticulocite sub 10 x 10 9 /L) și hipoplazie sau aplazie exclusivă a seriei roșii (sub 5% eritroblaști, fără infiltrare la examenul măduvei osoase, celularitate medulară normală, cu dovada blocării maturării precursorilor seriei roșii) și evidențierea anticorpilor serici blocanți anti-eritropoietină.
Monitorizare
1.
Hemoglobina trebuie monitorizată la două săptămâni până la atingerea dozei de întreținere și lunar după stabilirea dozei de întreținere.
2.
Indicele de saturare a transferinei și feritina serică trebuie monitorizate la trei luni, pe toată durata tratamentului cu epoetin.
Prescriptori Medici nefrologi.
Condiții de prescriere
Conform protocolului (B010N). Nu poate fi eliberat prin farmacii cu circuit deschis bolnavilor dializați.
DCI: Epoetin beta DC: Neorecormon®
Indicații
Tratamentul anemiei (hemoglobină sub 11g/dL) din Boala cronică de rinichi (eRFG<30mL/min), dacă au fost excluse alte cauze ale anemiei și a fost atins echilibrul fierului optim pentru eritropoieză (feritină serică peste 200 ng/mL și indice de saturare a transferinei peste 20%).
Tratament
Ținta tratamentului
Ținta tratamentului este menținerea hemoglobinei pacientului între 11 și 12g/dL, a indicelui de saturare a transferinei între 20-50% și a feritinei serice între 200-500ng/mL.
Doze
1.
Doza inițială
este de 150UI/kg pe săptămână, dacă Hb este mai mică de 7g/dL și de 100UI/kg pe săptămână, dacă Hb este mai mare de 7g/dL (bolnavii cu transplant sau cu diabet zaharat pot necesita doze mai mari), administrată subcutanat sau intravenos, de trei ori pe săptămână.
2.
Ajustarea
dozei
se face în funcție de valorile hemoglobinei determinate din două în două săptămâni, până la atingerea hemoglobinei țintă:
a.
dacă Hb crește cu mai mult de 1g/dL la 2 săptămâni, se reduce doza cu 25%;
b.
dacă Hb crește cu mai puțin de 0,5g/dL la 2 săptămâni, se crește doza cu 25%;
c.
dacă Hb crește cu 0,5-1g/dL la 2 săptămâni, doza de ASE nu se modifică.
3.
După atingerea Hb țintă, doza de ASE trebuie redusă cu 25% pe lună până la
doza de întreținere , respectiv doza minimă care asigură menținerea nivelului țintă al Hb (de regulă 30-50% din doza de inițiere). Administrarea se face de preferință pe cale subcutantată, de 1-3 ori pe săptămână.
4.
Doza de întreținere
este continuată nedefinit, atât timp cât hemoglobina se menține între 11- 12g/dL. Tratamentul cu epoetinum este întrerupt dacă:
a.
media ultimelor trei determinări lunare ale hemoglobinei la bolnavi tratați cu epoetinum este mai mare de 13,5g/dL, iar bolnavul va fi monitorizat apoi lunar;
b.
este diagnosticată anemie aplazică asociată epoetin: anemie severă (scăderea bruscă a hemoglobinei 0,5-1g/dL pe săptămână, neexplicată, în pofida continuării tratamentului cu ASE sau necesitatea administrării a 1-2 unități de masă eritrocitară pentru menținerea nivelului Hb), hiporegenerativă (scăderea numărului de reticulocite sub 10 x 10 9 /L) și hipoplazie sau aplazie
exclusivă a seriei roșii (sub 5% eritroblaști, fără infiltrare la examenul măduvei osoase, celularitate medulară normală, cu dovada blocării maturării precursorilor seriei roșii) și evidențierea anticorpilor serici blocanți anti-eritropoietină.
Monitorizare
1.
Hemoglobina trebuie monitorizată la două săptămâni până la atingerea dozei de întreținere și lunar după stabilirea dozei de întreținere.
2.
Indicele de saturare a transferinei și feritina serică trebuie monitorizate la trei luni, pe toată durata tratamentului cu epoetin.
Prescriptori Medici nefrologi.
Condiții de prescriere
Conform protocolului (B009N). Nu poate fi eliberat prin farmacii cu circuit deschis bolnavilor dializați.
DCI: Interferonum alfa 2a DC: Roferon A®
Indicații
Pacienții
cu:
nefropatii
glomerulare
secundare
[nefropatie
glomerularară
membranoasă, glomerulonefrită
membrano-proliferativă
tip
I
(crioglobulinemică),
glomerulonefrite
proliferative extracapilare cu depozite de complexe imune) confirmate anatomo-patologic și infecție cu virusul hepatitei B cu replicare virală activă [AgHbe pozitiv și >10 4
copii VHB ADN/mL].
Tratament
Ținta tratamentului
Reducerea titrului de copii ADN VHB/mL sub 20.000 și negativarea AgHBe.
Doze
Interferonum alfa
( 2a,
2b), în doză de 4,5 milioane unități x3/săptămână.
În infecția cu virusul hepatitei B se testează răspunsul la terapie după 4 luni: dacă răspunsul este pozitiv se continuă până la 12 luni, iar dacă este negativ, se oprește terapia anti-virală.
Monitorizare
Răspunsul la terapia anti-virală (virusul hepatitei B) inițial la 4 luni (titru copii ARN VHB), apoi la 6 luni.
Prescriptori Medici nefrologi.
Condiții de prescriere
Conform protocolului (J007N). Necesită aprobarea comisiilor CNAS.
DCI: Interferonum alfa 2b DC: Intron A®
Indicații
Pacienții
cu:
nefropatii
glomerulare
secundare
[nefropatie
glomerularară
membranoasă, glomerulonefrită
membrano-proliferativă
tip
I
(crioglobulinemică),
glomerulonefrite
proliferative extracapilare cu depozite de complexe imune) confirmate anatomo-patologic și infecție cu virusul hepatitei B cu replicare virală activă [AgHbe pozitiv/negativ și >10 4
copii VHB ADN/mL].
Tratament
Ținta tratamentului
Reducerea titrului de copii ADN VHB/mL sub 20.000 și negativarea AgHBe.
Doze
Interferonum alfa 2b , în doză de 35 milioane unități/săptămână.
În infecția cu virusul hepatitei B se testează răspunsul la terapie după 4 luni: dacă răspunsul este pozitiv se continuă până la 12 luni, iar dacă este negativ, se oprește terapia anti-virală.
Monitorizare
Răspunsul la terapia anti-virală (virusul hepatitei B) inițial la 4 luni (titru copii ARN VHB), apoi la 6 luni.
Prescriptori Medici nefrologi.
Condiții de prescriere
Conform protocolului (J006N). Necesită aprobarea comisiilor CNAS.
DCI: Irbesartanum DC: Aprovel®
Definiții
1.
Boală renală diabetică
este definită ca:
a.
Microalbuminurie sau macroalbuminurie (>300mg albumină/24 ore sau mg albumină/g creatinină) + retinopatie diabetică (± HTA ± reducerea eRFG);
sau
b.
Microalbuminurie + durată a diabetului zaharat (DZ) de tip 1 mai mare de 10 ani (± HTA ± reducerea eRFG).
2.
Microalbuminuria
este definită prin eliminarea persistentă de albumină între 30-300mg/24 ore sau 20-200 micrograme/minut sau între 20-200 mg/g creatinină la bărbat și 30-300 mg/g creatinină la femeie, dacă 2 determinări din 3 sunt pozitive în interval de 6 luni, în absența infecțiilor urinare, a DZ dezechilibrat, HTA necontrolate, insuficienței cardiace, sau a stărilor febrile.
Indicații
Irbesartanum este indicat în tratamentul de primă linie al Bolii renale diabetice cu: microalbuminurie asociată sau nu cu HTA și eRFG >60mL/min sau macroalbuminurie asociată cu HTA și eRFG
>30mL/min.
Tratament
Obiective
a.
Dispariția/reducerea/încetinirea progresiei microalbuminuriei spre macroalbuminurie;
b.
Reducerea macroalbuminuriei cu 50% după 6 luni;
c.
Reducerea degradării funcției renale.
Doze
75-300mg/zi, în priză unică, tinzând către doză maximă, sub control clinic și paraclinic strict.
Întreruperea tratamentului
Este indicată numai în caz de efecte adverse: creșterea cu >30% a creatininei serice față de valoarea bazală, în absența altor cauze de hipoperfuzie renală, este
sugestivă probabil de stenoză semnificativă de arteră renală și impune evaluare și tendința la hiperkaliemie, necorectată prin regim sau medicații asociate.
Lipsa de răspuns a microalbuminuriei (lipsa normalizării sau evoluția spre macroalbuminurie) sau a macroalbuminuriei (scăderea cu 50% a proteinuriei la 6 luni) nu impune oprirea terapiei ci asocierea altor mijloace antiproteinurice (inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei, antialdosteronice).
Monitorizare
La bolnavii aflați sub tratament vor fi monitorizate lunar, în primele trei luni și apoi trimestrial: microalbuminuria
(determinare
în
spot
urinar:
raport
albumină/creatinină
urinară)
sau macroalbuminuria (determinare cantitativă), eRFG (determinarea creatininei serice) și potasiul seric.
Prescriptori
Medici nefrologi și diabetologi.
Condiții de prescriere Conform protocolului (C008N).
DCI: Lamivudinum DC: Epivir®, Zeffix®
Indicații
Terapie de linia I
la pacienții cu: nefropatii glomerulare secundare [nefropatie glomerularară membranoasă, glomerulonefrită membrano-proliferativă tip I (crioglobulinemică), glomerulonefrite proliferative extracapilare cu depozite de complexe imune) confirmate anatomopatologic și infecție virală cu virusul hepatitei B, cu replicare activă [AgHbe pozitiv și >10 4
copii VHB ADN/mL].
Tratament
Ținta tratamentului
Reducerea titrului de copii ADN VHB/mL sub 20.000 și negativarea AgHBe.
Doze
Lamivudium , în doze adaptate gradului deficitului funcțional renal:
eRFG (mL/min)
�50
30-50
10-29
<10
HD
100mg
100mg
35mg
35mg
Lamivudina
100mg p.o.
la 24 ore
inițial, apoi 50mg,
p.o. la 24
inițial, apoi 25mg,
p.o. la 24
inițial, apoi 15mg,
p.o. la 24
inițial, apoi 10mg,
p.o. la 24
ore
ore
ore
ore
După 4 luni se testează răspunsul la terapie: dacă răspunsul este pozitiv se continuă până la 12 luni la cei AgHBe pozitiv și nedefinit la cei AgHBe negativ cu monitorizare la 6 luni, iar dacă este negativ, se oprește terapia anti-virală.
Monitorizare
Răspunsul la terapia anti-virală inițial la 4 luni (titru copii ADN VHB), apoi la 6 luni. Apariția rezistenței impune utilizarea altui anti-viral (adefovirum, entecavirum).
Prescriptori Medici nefrologi.
Condiții de prescriere
Conform protocolului (J005N). Necesită aprobarea comisiilor CNAS.
DCI: Losartanum
DC: Cozaar®, Lorista®, Losartan®, Lozap®, Relitaz®, Sartens®, Talosan®
Definiții
1.
Boală renală diabetică
este definită ca:
a.
Microalbuminurie sau macroalbuminurie (>300mg albumină/24 ore sau mg albumină/g creatinină) + retinopatie diabetică (± HTA ± reducerea eRFG);
sau
b.
Microalbuminurie + durată a diabetului zaharat (DZ) de tip 1 mai mare de 10 ani (± HTA ± reducerea eRFG).
2.
Microalbuminuria
este definită prin eliminarea persistentă de albumină între 30-300mg/24 ore sau 20-200 micrograme/minut sau între 20-200 mg/g creatinină la bărbat și 30-300 mg/g creatinină la femeie, dacă 2 determinări din 3 sunt pozitive în interval de 6 luni, în absența infecțiilor urinare, a DZ dezechilibrat, HTA necontrolate, insuficienței cardiace, sau a stărilor febrile.
Indicații
Irbesartanum și losartanum sunt indicați în tratamentul de primă linie al Bolii renale diabetice cu: microalbuminurie asociată sau nu cu HTA și eRFG >60mL/min sau macroalbuminurie asociată cu HTA și eRFG >30mL/min.
Tratament
Obiective
a.
Dispariția/reducerea/încetinirea progresiei microalbuminuriei spre macroalbuminurie;
b.
Reducerea macroalbuminuriei cu 50% după 6 luni;
c.
Reducerea degradării funcției renale.
Doze
75-300mg/zi (irbesartanum) și 25-100mg/zi (losartanum) în priză unică, tinzând către doză maximă, sub control clinic și paraclinic strict.
Întreruperea tratamentului
Este indicată numai în caz de efecte adverse: creșterea cu >30% a creatininei serice față de valoarea bazală, în absența altor cauze de hipoperfuzie renală, este
sugestivă probabil de stenoză semnificativă de arteră renală și impune evaluare și tendința la hiperkaliemie, necorectată prin regim sau medicații asociate.
Lipsa de răspuns a microalbuminuriei (lipsa normalizării sau evoluția spre macroalbuminurie) sau a macroalbuminuriei (scăderea cu 50% a proteinuriei la 6 luni) nu impune oprirea terapiei ci asocierea altor mijloace antiproteinurice (inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei, antialdosteronice).
Monitorizare
La bolnavii aflați sub tratament vor fi monitorizate lunar, în primele trei luni și apoi trimestrial: microalbuminuria
(determinare
în
spot
urinar:
raport
albumină/creatinină
urinară)
sau macroalbuminuria (determinare cantitativă), eRFG (determinarea creatininei serice) și potasiul seric.
Prescriptori
Medici nefrologi și diabetologi.
Condiții de prescriere Conform protocolului (C008N).
DCI: Metoxi-polietilen glicol epoetinum beta DC: Mircera®
Indicații
Tratamentul anemiei (hemoglobină sub 11g/dL) din Boala cronică de rinichi (eRFG<30mL/min), dacă au fost excluse alte cauze ale anemiei și a fost atins echilibrul fierului optim pentru eritropoieză (feritină serică peste 200 ng/mL și indice de saturare a transferinei peste 20%).
Tratament
Ținta tratamentului
Ținta tratamentului este menținerea hemoglobinei pacientului între 11 și 12g/dL, a indicelui de saturare a transferinei între 20-50% și a feritinei serice între 200-500ng/mL.
Doze
1.
Doza inițială
de metoxipolietilenglicol epoietin beta este de 0.6mcg/kg odată la două săptămâni (bolnavii cu transplant sau cu diabet zaharat pot necesita doze mai mari), administrată subcutanat sau intravenos.
2.
Ajustarea
dozei
se face în funcție de valorile hemoglobinei determinate din două în două săptămâni, până la atingerea hemoglobinei țintă:
a.
dacă Hb crește cu mai mult de 1g/dL la 2 săptămâni, se reduce doza cu 25%;
b.
dacă Hb crește cu mai puțin de 0,5g/dL la 2 săptămâni, se crește doza cu 25%;
c.
dacă Hb crește cu 0,5-1g/dL la 2 săptămâni, doza de ASE nu se modifică.
3.
După atingerea Hb țintă, doza de metoxipolietilenglicol epoietin beta trebuie redusă cu 25% pe lună până la
doza de întreținere , respectiv doza minimă care asigură menținerea nivelului țintă al Hb (de regulă 30-50% din doza de inițiere). Administrarea se face pe cale subcutantată sau intravenoasă, o dată la două săptămâni sau o dată pe lună.
4.
Doza de întreținere
este continuată nedefinit, atât timp cât hemoglobina se menține între 11- 12g/dL. Tratamentul cu metoxipolietilenglicol epoietin beta este întrerupt dacă:
a.
media
ultimelor
trei
determinări
lunare
ale
hemoglobinei
la
bolnavi
tratați
cu metoxipolietilenglicol epoietin beta este mai mare de 13,5g/dL, iar bolnavul va fi monitorizat apoi lunar;
b.
este diagnosticată anemie aplazică asociată epoetin: anemie severă (scăderea bruscă a hemoglobinei 0,5-1g/dL pe săptămână, neexplicată, în pofida continuării tratamentului cu ASE sau necesitatea administrării a 1-2 unități de masă eritrocitară pentru menținerea nivelului Hb), hiporegenerativă (scăderea numărului de reticulocite sub 10 x 10 9 /L) și hipoplazie sau aplazie exclusivă a seriei roșii (sub 5% eritroblaști, fără infiltrare la examenul măduvei osoase, celularitate medulară normală, cu dovada blocării maturării precursorilor seriei roșii) și evidențierea anticorpilor serici blocanți anti-eritropoietină.
Monitorizare
1.
Hemoglobina trebuie monitorizată la două săptămâni până la atingerea dozei de întreținere și lunar după stabilirea dozei de întreținere.
2.
Indicele de saturare a transferinei și feritina serică trebuie monitorizate la trei luni, pe toată durata tratamentului cu metoxipolietilenglicol epoetinum beta.
Prescriptori Medici nefrologi.
Condiții de prescriere
Nu a fost inclus în HG 720 din 09.07.2008.
Conform protocolului. Nu poate fi eliberat prin farmacii cu circuit deschis bolnavilor dializați.
DCI: Paricalcitolum DC: Zemplar®
Indicații
Paricalcitolum este recomandat în:
1.
BCR stadiile 3-5 pre-dializă (eRFG<60mL/min) ca terapie de linia a treia a hiperparatiroidismului sever, în cazuri selecționate: cu iPTH crescut peste limita corespunzătoare stadiului bolii [>70pg/mL, BCR3; >110pg/mL, BCR4; >190pg/mL, BCR 5] după corectarea carenței/deficienței de vitamină D [25(OH)D serică >30ng/mL], dacă administrarea calcitriolum/alfacalcidolum a produs
hipercalcemie
și/sau
hiperfosfatemie
repetate,
chiar
în
condițiile
reducerii corespunzătoare a dozelor, la bolnavi care au fosfatemie (:54,6mg/dL) și calcemie normale (:510,5mg/dL), spontan sau după intervenție terapeutică.
2.
BCR stadiul 5 dializă, ca terapie de linia a doua a hiperparatiroidismului sever, în cazuri selecționate:
iPTH seric persistent >300pg/mL (peste 5 x limita superioară a valorii normale a laboratorului) și episoade repetate de hipercalcemie (calcemie totală corectată >10,2mg/dL), hiperfosfatemie (>5,5mg/dL) și/sau produs fosfo-calcic crescut (>55mg 2 /dL 2 ) sub tratament corect condus cu calcidolum/alfacalcidolum, chiar după reducerea concentrației calciului în dializant și optimizarea terapiei de reducere a fosfatemiei (dietă, adecvarea dializei, chelatori intestinali), în absența intoxicației cu aluminiu (aluminemie <20µg/L sau între 20-60µg/L, dacă testul la desferioxamină este negativ).
Tratament
Ținta tratamentului
Controlul hiperparatiroidismului sever (vezi mai sus) și a valorilor calciului și fosfaților serici (vezi mai sus).
Doze
Doza de inițiere :
1.
BCR stadiile 3-5 pre-dializă (eRFG<60mL/min): iPTH >500pg/mL: 2µg/zi sau 4µg x3/săptămână; iPTH :5500pg/mL: 1µg/zi sau 2µg x3/săptămână.
2.
BCR stadiul 5 hemodializă, pe cale intravenoasă (bolus, la ședința de hemodializă):
a.
raportat la greutatea corporală: 0,04-0,1µg/kg x 3/săptămână, sau
b.
raportat la severitatea hiperparatiroidismului: iPTH/80 sau iPTH/120 (doza în µg) x 3 pe săptămână. Doza iPTH/120 este preferabilă, mai ales la bolnavii cu valori mult crescute ale parathormonului (>500pg/mL sau >8 x limita superioară a valorii normale a laboratorului), pentru a reduce riscul apariției hipercalcemiei și hiperfosfatemiei;
3.
BCR stadiul 5 dializă peritoneală, pe cale orală:
a.
raportat la greutatea corporală: 0,04-0,1µg/kg x 3/săptămână, sau
b.
raportat la severitatea hiperparatiroidismului: iPTH/105 (doza în µg) x 3/săptămână.
Ajustarea dozei :
1.
BCR stadiile 3-5 pre-dializă (eRFG<60mL/min), la 2-4 săptămâni interval în faza de inițiere a terapiei și, apoi, trimestrial în funcție de iPTH seric:
a.
dacă scade cu 30-60% din valoarea precedentă inițierii terapiei – se menține aceeași doză;
b.
dacă scade cu <30% – se crește doza cu 1µg;
c.
dacă scade cu >60% – se reduce doza cu 1µg;
d.
dacă scade sub 40-70pg/mL (sub 0,5-1 x limita superioară a valorii normale a laboratorului) – se întrerupe temporar administrarea paricalcitolum și se repetă dozarea iPTH peste 4 săptămâni. Paricalcitolum poate fi reluat în doză redusă cu 30% dacă iPTH crește din nou. La bolnavii care erau pe doza minimă, este indicată creșterea frecvenței între administrări (aceeași doză la două zile interval).
2.
BCR stadiul 5 dializă, în funcție de nivelul iPTH seric:
a.
dacă scade cu 30-60% din valoarea precedentă inițierii terapiei – se menține aceeași doză;
b.
dacă scade cu <30% – se crește doza cu 0,04µg/kg la fiecare administrare;
c.
dacă scade cu >60% – se reduce doza cu 0,04µg/kg la fiecare administrare;
d.
dacă scade sub 200pg/mL (sub 3-4 x limita superioară a valorii normale a laboratorului) – se întrerupe administrarea paricalcitol. Dozarea iPTH trebuie repetată după 4 săptămâni, iar în cazul creșterii peste 300pg/mL, terapia cu paricalcitol va fi reluată în doză redusă cu 50%.
Întreruperea administrării
Este recomandată când:
1.
BCR stadiile 3-5 pre-dializă (eRFG<60mL/min):
a.
iPTH seric sub 40-70pg/mL (sub 0,5-1 x limita superioară a valorii normale a laboratorului);
b.
calcemie totală corectată >10,5mg/dL (>2,62mmol/L) sau calciu ionic seric >5,4mg/dL;
c.
fosfatemie >4,6mg/dL (>1,5mmol/L);
d.
produs fosfo-calcic >55mg 2 /dL 2 ;
e.
atingerea obiectivului terapeutic definită drept menținerea constantă a iPTH seric între limitele recomandate pentru stadiul Bolii cronice de rinichi (vezi mai sus).
2.
BCR stadiul 5 dializă:
a.
iPTH seric sub 200pg/mL (sub 3-3,5 x limita superioară a valorii normale a laboratorului);
b.
calcemie totală corectată >10,2mg/dL sau calciu ionic seric >5,4mg/dL;
c.
fosfatemie >5,5mg/dL asociată cu calciu ionic seric >5,4mg/dL;
d.
produs fosfo-calcic >55mg 2 /dL 2 ;
e.
aluminemie >60µg/L;
f.
absența răspunsului terapeutic definită prin:
i.
persistența iPTH peste 500-800pg/mL (peste 8-12 x limita superioară a valorii normale a laboratorului) după ajustarea corectă a dozelor de paricalcitol și utilizarea adecvată a celorlalte mijloace terapeutice recomandate;
ii.
apariția complicațiilor clinice ale hiperparatiroidismului sever (calcifilaxie, fracturi în os patologic, ruptura tendonului mușchiului cvadriceps, calcificări metastatice).
Monitorizare
1.
BCR stadiile 3-5 pre-dializă (eRFG<60mL/min):
a.
calcemie (calcemia totală corectată sau calciu ionic seric măsurat direct cu electrod specific)
-
bilunar în prima lună, lunar în primele 3 luni ale terapiei de întreținere și, apoi, trimestrial;
b.
fosfatemie - bilunar în prima lună, lunar până la 3 luni și, apoi, trimestrial;
c.
iPTH seric - la 1 lună după inițierea terapiei și, apoi, trimestrial;
2.
BCR stadiul 5:
a.
calcemie (calcemia totală corectată sau calciu ionic seric măsurat direct cu electrod specific)
-
bilunar în prima lună, lunar în primele 3 luni ale terapiei de întreținere și, apoi, trimestrial;
b.
fosfatemie - bilunar în prima lună, lunar până la 3 luni și, apoi, trimestrial;
c.
iPTH seric - la 1 lună după inițierea terapiei și, apoi, trimestrial;
d.
aluminemie - semestrial.
Prescriptori Medici nefrologi.
Condiții de prescriere
Conform protocolului (A005E). Nu poate fi eliberat prin farmacii cu circuit deschis bolnavilor dializați.
DCI: Peginterferonum alfa 2a DC: Pegasys®
Indicații
Pacienții
cu:
nefropatii
glomerulare
secundare
[nefropatie
glomerularară
membranoasă, glomerulonefrită
membrano-proliferativă
tip
I
(crioglobulinemică),
glomerulonefrite
proliferative extracapilare cu depozite de complexe imune) confirmate anatomo-patologic și infecție cu virusul hepatitei C cu replicare activă [(titruri >100 ARN VHC copii/mL)] sau virusul hepatitei B cu replicare virală activă [AgHbe pozitiv/negativ și >10 4
copii VHB ADN/mL].
Tratament
Ținta tratamentului
Reducerea titrului de copii ARN VHC/mL cu 2 log sau nedectabil, sau reducerea titrului copii ADN VHB/mL sub 20.000 și negativarea AgHBe.
Doze
Peginterferonum alfa 2a , în doze adaptate gradului deficitului funcțional renal:
Stadiul BCR
Doza Peginterferonum alfa 2a
1-2 (eRFG>60mL/min)
180mcg/săpt., s.c.
3-4 (eRFG 15-
59mL/min)
135mcg/săpt., s.c.
5 (eRFG <15mL/min)
135mcg/kg–săpt., s.c.
În infecția cu virusul hepatitei C se testează răspunsul la terapie după 3 luni: dacă răspunsul este pozitiv se continuă până la 12 luni, iar dacă este negativ, se oprește terapia anti-virală.
În infecția cu virsul hepatitei B se testează răspunsul la terapie după 4 luni: dacă răspunsul este pozitiv se continuă până la 12 luni, iar dacă este negativ, se oprește terapia anti-virală.
Monitorizare
Răspunsul la terapia anti-virală (virusul hepatitei C) la 3 luni (titru copii ARN VHC)
Răspunsul la terapia anti-virală (virusul hepatitei B) inițial la 4 luni (titru copii ADN VHB), apoi la 6 luni.
Prescriptori Medici nefrologi.
Condiții de prescriere
Conform protocolului (J004N). Necesită aprobarea comisiilor CNAS.
DCI: Peginterferonum alfa 2b DC: Pegintron®
Indicații
Pacienții cu: nefropatii glomerulare secundare [nefropatie glomerularară membranoasă, glomerulonefrită membrano-proliferativă tip I (crioglobulinemică), glomerulonefrite proliferative extracapilare cu depozite de complexe imune) confirmate anatomo-patologic și infecție cu virusul hepatitei C cu replicare activă [(titruri >100 ARN VHC copii/mL)] sau virusul hepatitei B cu replicare virală activă [AgHbe pozitiv/negativ și >10 4
copii VHB ADN/mL].
Tratament
Ținta tratamentului
Reducerea titrului de copii ARN VHC/mL cu 2 log sau nedectabil, sau reducerea titrului copii ADN VHB/mL sub 20.000 și negativarea AgHBe.
Doze
Peginterferonum alfa 2b , în doze adaptate gradului deficitului funcțional renal:
Stadiul BCR
Peginterferonum alfa 2b
1-2 (eRFG>60mL/min)
1,5mcg/kg–săpt., s.c.
3-4 (eRFG 15-59mL/min)
1mcg/kg-săpt., s.c.
5 (eRFG <15mL/min)
1mcg/kg-săpt., s.c.
În infecția cu virsul hepatitei C se testează răspunsul la terapie după 3 luni: dacă răspunsul este pozitiv se continuă până la 12 luni, iar dacă este negativ, se oprește terapia anti-virală.
În infecția cu virsul hepatitei B se testează răspunsul la terapie după 4 luni: dacă răspunsul este pozitiv se continuă până la 12 luni, iar dacă este negativ, se oprește terapia anti-virală.
Monitorizare
Răspunsul la terapia anti-virală (virusul hepatitei C) la 3 luni (titru copii ARN VHC)
Răspunsul la terapia anti-virală (virusul hepatitei B) inițial la 4 luni (titru copii ADN VHB), apoi la 6 luni.
Prescriptori Medici nefrologi.
Condiții de prescriere
Conform protocolului (J003N). Necesită aprobarea comisiilor CNAS.
DCI: Prednisonum DC: Prednison®
Indicații
Prednisonum
este recomandat ca:
1.
terapie de linia I
în sindromul nefrotic primitiv (proteinurie >3,5g/24 ore; albumine serice
<3g/dL), eRFG >30mL/min și diagnostic anatomo-histologic precizat al leziunii renale [nefropatia glomerulară
membranoasă
(NGM),
nefropatia
cu
leziuni
glomerulare
minime
(NLGM), glomeruloscleroza focală și segmentară (GSFS) sau glomerulonefrita membrano-proliferativă (GNMP)].
2.
terapie de linia I
în sindromul nefritic [hematurie (hematii dismorfe) superioară leucocituriei, cilindrurie (cilindri hematici, granuloși), proteinurie ± reducerea eRFG ± HTA ± edeme] din:
a.
Glomerulonefrite rapid progresive
(GNRP) documentate clinic, paraclinic (sindrom nefritic + reducerea rapidă a eRFG 250% în trei luni) și anatomopatologic (formare de semilune în peste 60% dintre glomerulii examinați) și:
i.
Sindrom Goodpasture – anticorpi anti-membrană bazală glomerulară circulanți (ELISA
22UI/mL) sau
imunofluorescență indirectă;
ii.
Vasculite pauciimune – anticorpi circulanți anti-mieloperoxidază (26 UI/mL) și sau anti- proteinaza C (29 UI/mL).
iii.
Glomerulonefrite prin complexe imune: NGIgA, nefropatie lupică; glomerulonefrită crioglobulinemică.
b.
Nefropatie cu depozite mezangiale de IgA (NGIgA)
documentată histologic, cu:
a.
proteinurie >1g/24 ore și eRFG >60mL/min, în ciuda terapiei antipro- teinurice sau
b.
degradare rapidă a funcției renale (reducerea eRFG >15% pe an).
c.
Nefropatie glomerulară lupică
[(cel puțin 4 dintre criteriile ARA) + (anticorpi anti-nucleari 21:80 și/sau anti-dsADN 230UI/mL) + sindrom nefritic/nefrotic] clasele III, IV sau V [documentate histopatologic, conform clasificării ISN/RPS].
d.
Glomerulonefrită membrano-proliferativă
(documentată histopatologic – tip I) crioglobulinemică (crioglobuline ±; factor reumatoid 2 30UI/mL; C4 <0.2g/L) asociată infecției cu virusul hepatitei C (titruri >100 ARN VHC copii/mL anticorpi anti-VHC) cu:
degradare rapidă a funcției renale (reducerea eRFG >15% pe an) sau
sindrom nefrotic.
Tratament
Ținta tratamentului
1.
În funcție de răspunsul la terapie al sindromului nefrotic, sunt definite: remisiunea completă (proteinuria scade la <0,2 g/24 ore și albumina serică crește >3,5g/dL); remisiunea parțială (proteinuria rămâne între 0,2-3,4 g/24 ore sau scade cu >50% față de valoarea inițială); recăderea (reapariția proteinuriei după ce remisia completă a durat >1 lună); recăderi frecvente (mai mult de 2 recăderi în 6 luni); corticorezistența (persistența proteinuriei după 4 luni de tratament cu prednison, în doză de 1mg/kg corp-zi) și corticodependența (reapariția proteinuriei nefrotice la scăderea sau oprirea tratamentului cortizonic).
Ținta tratamentului este remisiunea completă sau parțială.
2.
Remisia sindromului nefritic: reducerea hematuriei, proteinuriei și stoparea reducerii
/redresarea eRFG.
Doze
1.A)
Nefropatia cu leziuni glomerulare minime
Prednisonum
1mg/kg corp zi (greutate „uscată”), po, 8 săptămâni ( terapie de linia I ). Dacă se obține remisiune completă, doza se reduce cu 0,2-0,5mg/kg corp lună, până la oprire.
În caz de lipsă de răspuns (fără remisiune sau remisiune parțială), corticodependență sau recăderi frecvente sau contraindicații (sau reacții adverse) pentru corticoizi, se adaugă
cyclophosphamidum
2- 3mg/kg corp zi (greutate „uscată”), po, 3 luni ( terapie de linia a II-a ). Dacă se obține remisiune, se oprește.
În caz de lipsă de răspuns (fără remisiune sau remisiune parțială), corticodependență sau recăderi frecvente sau contraindicații (sau reacții adverse) pentru corticoizi sau cyclophosphamidum, se adaugă
ciclosporinum
maximum 5mg/kg corp zi (greutate „uscată”), po, 3 luni ( terapie de linia a III- a ). Dacă se obține răspuns, scade doza de ciclosporinum după 3 luni și continuă cu doza redusă 12- 24 luni (poate fi necesară biopsie renală la 12 luni pentru excluderea nefrotoxicității ciclosporinei, dacă există creșteri ale creatininei serice >30% față de valoarea de bază). Lipsa de răspuns la 6 luni impune întreruperea administrării (ciclosporinum și predinsonum).
1.B)
Nefropatia glomerulară membranoasă
Prednisonum
0,5mg/kg corp zi, po, 27 zile, în lunile 1, 3 și 5 asociat cu
cyclophosphamidum
2- 3mg/kg corp zi, 30 zile, în lunile 2, 4, 6 ( terapie de linia a II-a ), indicată dacă proteinuria este 4-8g/24 ore și eRFG>60mL/min stabil la 6 și 12 luni, în ciuda
terapiei de linia I
[inhibitori ai enzimei de conversie ± blocanți ai receptorilor angiotensinei, diuretice (saluretice ± anti-aldosteronice), inhibitori ai HMGT, 6 luni)] sau proteinurie >8g/24 ore și/sau scăderea eRFG, la 6 și 12 luni. Dacă se obține răspuns, se oprește.
În
cazul
lipsei
de
răspuns,
de
recăderi
frecvente
sau
contraindicații
(corticoizi
sau cyclophosphamidum), se adaugă
ciclosporinum
3-4mg/kg corp zi, po, 6 luni ( terapie de linia a III-a ). Dacă nu exisă răspuns (reducerea proteinuriei cu mai puțin de 50%), se întrerupe ciclosporinum și se administrează terapie de linia I. Dacă se obține remisiune completă, se continuă ciclosporinum 3-4 luni, apoi se oprește. Dacă se obține remisiune parțială (reducerea proteinuriei cu >50%) se continuă ciclosporinum 12-24 luni sau nedefinit, în funcție de răspuns.
1.C)
Glomeruloscleroză focală și segmentară
Prednisonum
1 mg/kg corp zi (greutate „uscată”), po, 16 săptămâni ( terapie de linia I ). Dacă se obține remisiune completă, doza se reduce cu 0,2-0,5mg/kg corp lună, până la oprire.
În
caz
de
lipsă
de
răspuns,
corticodependență
sau
corticointoleranță,
se
adaugă
cyclophosphamidum , 2-3mg/kg corp zi, po, 3 luni ( terapie de linia a II-a ). Dacă se obține răspuns, se continuă 6 luni.
În caz de lipsă de răspuns, corticodependență sau intoleranță (corticoizi, ciclofosfamidă), se adaugă ciclosporinum maximum 5mg/kg corp zi (greutate „uscată”), po, 3 luni ( terapie de linia a III-a ). Dacă se obține răspuns, se scade doza de ciclosporină după 3 luni și continuă cu doza redusă 12-24 luni (poate fi necesară biopsie renală la 12 luni pentru excluderea nefrotoxicității ciclosporinei, dacă există creșteri ale creatininei serice >30% față de valoarea de bază). Lipsa de răspuns la 6 luni impune întreruperea administrării.
2.A)
Sindrom Goodpasture
Prednisonum
1mg/kg corp-zi (greutate „uscată”), durată totală 6 luni, asociat cu cyclophosphamidum 2-3mg/kg corp-zi (greutate „uscată”), 3 luni.
2.B)
Vasculite pauciimune
Terapie de linia I :
(i) Atac:
Prednisonum
1mg/kg corp-zi (greutate „uscată”), cu scădere progresivă până la 10mg/zi la 6 luni, în asociere cu cyclophosphamidum 2-3mg/kg corp-zi (greutate „uscată”), 3 luni.
(ii)
Întreținere:
Prednisonum
10mg/zi, 24 luni, în asociere cu azathioprinum 2-3mg/kg corp-zi (greutate „uscată”), cu scăderea după 12 luni, 24 luni în total.
Terapie de linia a II-a
(în cazul lipsei de răspuns, recăderi, efecte adverse ale corticoterapiei sau citotoxicelor):
Prednisonum
1mg/kg corp-zi (greutate „uscată”), cu scădere progresivă până la 10mg/zi la 6 luni, în asociere cu Rituximabum, 1000mg, perfuzie iv, la 2 săptămâni, 2 prize.
2.C)
Glomerulonefrite prin complexe imune cu evoluție subacută
Terapie de linia I :
(i) Atac:
Prednisonum
1mg/kg corp-zi (greutate „uscată”), cu scădere progresivă până la 10mg/zi la 6 luni, în asociere cu cyclophosphamidum 2-3mg/kg corp-zi (greutate „uscată”), 3 luni.
(ii)
Întreținere:
Prednisonum
10mg/zi, 24 luni, în asociere cu azathioprinum 2-3mg/kg corp-zi (greutate „uscată”), cu scăderea după 12 luni, 24 luni în total.
2.D)
Nefropatie cu depozite mezangiale de IgA (NGIgA)
Terapie de linia I
(indicată în NGIgA + eRFG>60mL + proteinurie >0,5g/24 ore): inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei ± blocanți receptori angiotensină 1 ± diuretice, cu monitorizare [(dacă proteinuria scade sub 0,5g/24 ore, se continuă nedefinit, cu monitorizare trimestrială (PA, eRFG; proteinurie; sediment urinar)].
Terapie de linia a II-a
(indicată dacă proteinuria nu scade sub 1g/24 ore, după 3 luni de terapie de linia I și în NGIgA + eRFG>60mL + proteinurie >1,0 g/24 ore): metilprednisolon 1g iv/zi, 3 zile, în lunile 1, 3, 5 +
prednisonum
0.5mg/kg corp în zile alterne, 6 luni.
Terapia de linia a III-a
(indicată dacă proteinuria nu scade sub 1g/24 ore, după 6 luni de
terapie de linia
a
II-a
sau
la
scăderea
eRFG):
prednisonum
0,5mg/kg
corp-zi,
în
asociere
cu cyclophosphamidum 2mg/kg corp-zi, 3 luni, apoi azathioprinum, 2mg/kg corp zi, 2 ani.
2.E)
Nefropatie lupică clasele III și IV
Terapie de linia I :
prednisonum
1mg/kg corp-zi, 3 luni, apoi scădere treptată până la 6 luni în asociere cu cyclophosphamidum 2-3mg/kg corp-zi, 3 luni sau puls iv 500mg la 2 săptămâni, 3 luni.
Terapie de linia a II-a
[indicată de lipsă de răspuns (persistența activității nefropatiei: hematurie microscopică,
proteinurie
>1g/24
ore)
la
Terapia
de
linia
I )
sau
de
efecte
adverse
ale cyclophosphamidum]:
prednisonum
1mg/kg corp-zi (greutate „uscată”), cu scădere progresivă pînă la 10mg/zi la 6 luni, în asociere cu rituximabum, 1000mg, perfuzie iv, la 2 săptămâni, 2 prize.
2.F)
Glomeruloferită crioglobulinemică secundară infecției cu virusul hepatitei C
Terapie de linia I :
prednisonum
0,5mg/kg corp-zi, cu scădere treptată până la 3-6 luni, în asociere cu cyclophosphamidum 2-3mg/kg corp-zi, 3-6 luni, urmat de tratament antiviral (vezi Tratamentul infecției cu virusul hepatitei C).
Terapie de linia a II-a
[indicată de lipsă de răspuns (persistența activității nefropatiei: hematurie microscopică,
proteinurie
>1g/24
ore)
la
Terapia
de
linia
I )
sau
de
efecte
adverse
ale cyclophosphamidum]:
prednisonum
1mg/kg corp zi (greutate „uscată”), cu scădere progresivă până la 10mg/zi la 6 luni, în asociere cu rituximabum, 1000mg, perfuzie iv, la 2 săptămâni, 2 prize.
Monitorizare
La bolnavii aflați sub tratament vor fi monitorizate lunar:
1.
proteinuria (determinare cantitativă);
2.
sedimentul urinar (hematurie);
3.
eRFG (determinarea creatininei serice);
4.
albumina serică;
5.
hemogramă;
6.
glicemie;
7.
± nivelurile serice ale ciclosporinum.
Prescriptori Medici nefrologi.
Condiții de prescriere
Conform protocolului (L045M; V004N) .
DCI: Ribavirinum
DC: Copegus®, Rebetol®
Indicații
Pacienții
cu:
nefropatii
glomerulare
secundare
[nefropatie
glomerularară
membranoasă, glomerulonefrită
membrano-proliferativă
tip
I
(crioglobulinemică),
glomerulonefrite
proliferative extracapilare cu depozite de complexe imune) confirmate anatomo-patologic și infecție virală cu virusul hepatitei C, cu replicare activă (titruri >100 ARN VHC copii/mL), cu eRFG >50mL/min.
Tratament
Ținta tratamentului
Reducerea titrului de copii ARN VHC/mL cu 2 log sau nedectabil.
Doze
Ribavirinum , în doze adaptate gradului deficitului funcțional renal:
Stadiul BCR
Ribavirinum
1-2 (eRFG>60mL/min)
800-1200mg în două doze
3-4 (eRFG 15-59mL/min)
400-800mg
(Nu este recomandată când eRFG
<50mL/min)
5 (eRFG <15mL/min)
Nu este recomandată
După 3 luni se testează răspunsul la terapie: dacă răspunsul este pozitiv se continuă până la 12 luni, iar dacă este negativ, se oprește terapia anti-virală.
Monitorizare
Răspunsul la terapia anti-virală la 3 luni (titru copii ARN VHC)
Prescriptori Medici nefrologi.
Condiții de prescriere
Conform protocolului (J002N). Necesită aprobarea comisiilor CNAS.
DCI: Rituximabum DC: Mabthera®
Indicații
Rituximabum
este recomandat ca terapie de linia a II sau a III-a, în cazul lipsei de răspuns, recăderi sau efecte adverse ale corticoterapiei/citotoxicelor, în glomerulonefrite rapid progresive [documentate clinic, paraclinic (sindrom nefritic + reducerea rapidă a eRFG 250% în trei luni) și anatomopatologic (formare de semilune în peste 60% dintre glomerulii examinați)] din vasculite pauciimune [anticorpi circulanți anti-mieloperoxidază (26 UI/mL) și sau anti-proteinaza C (29 UI/mL)] sau nefropatie lupică [(cel puțin 4 dintre criteriile ARA) + (anticorpi anti-nucleari 21:80 și/sau anti-dsADN 230UI/mL) + sindrom nefritic/nefrotic] clasele III, IV sau V (documentate histopatologic, conform clasificării ISN/RPS), respectiv glomerulonefrită membrano-proliferativă (documentată histopatologic – tip I) crioglobulinemică (crioglobuline ±; factor reumatoid 2 30UI/mL; C4 <0,2g/L) asociată infecției cu virusul hepatitei C (titruri >100 ARN VHC copii/mL).
Tratament
Ținta tratamentului
Remisia sindromului nefritic: reducerea hematuriei, proteinuriei și stoparea reducerii /redresarea eRFG.
Doze
Vasculite pauciimune
Prednisonum 1mg/kg corp-zi (greutate „uscată”), cu scădere progresivă până la 10mg/zi la 6 luni, în asociere cu
rituximabum , 1000mg, perfuzie iv, la 2 săptămâni, 2 prize.
Nefropatie lupică clasele III și IV
Prednisonum 1mg/kg corp-zi (greutate „uscată”), cu scădere progresivă până la 10mg/zi la 6 luni, în asociere cu
rituximabum , 1000mg, perfuzie iv, la 2 săptămâni, 2 prize.
Glomeruloferită crioglobulinemică secundară infecției cu virusul hepatitei C
Prednisonum 1mg/kg corp zi (greutate „uscată”), cu scădere progresivă până la 10mg/zi la 6 luni, în
asociere cu
rituximabum , 1000mg, perfuzie iv, la 2 săptămâni, 2 prize.
Monitorizare
La bolnavii aflați sub tratament vor fi monitorizate lunar:
1.
proteinuria (determinare cantitativă);
2.
sedimentul urinar (hematurie);
3.
eRFG (determinarea creatininei serice);
4.
albumina serică;
5.
hemogramă;
6.
glicemie.
Prescriptori Medici nefrologi.
Condiții de prescriere
Conform protocolului (L043M). Necesită aprobarea comisiilor CNAS.
DCI: Sevelamerum hidrocloricum DC: Renagel®
Indicații
Administrarea sevelamerum hidrocloricum este recomandată ca terapie de linia a doua în tratamentul hiperfosfatemiei în BCR stadiul 5D în cazuri selecționate, la bolnavi dializați: cu hiperfosfatemie (>5,5mg/dL) persistentă chiar după 4 săptămâni de tratament adecvat (restricție dietetică de fosfați, ajustarea dozelor de săruri de calciu la conținutul în fosfați al alimentelor ingerate, adecvarea dializei) și după o cură scurtă (4 săptămâni) de hidroxid de aluminiu sau atunci când există contraindicații ale sărurilor de calciu [(calcificări ectopice extinse, hipercalcemie (calcemiei totală corectată >10,2mg/dL, calciu ionic seric >5,4mg/dL), iPTH <150pg/mL (sub 2-3 x limita superioară a valorii normale a laboratorului) la două determinări consecutive].
Tratament
Ținta tratamentului
Controlul concentrației fosfaților serici (3,5-5,5mg/dL).
Doze
Doza de inițiere :
1.
800 mg de 3 ori pe zi, la bolnavi care nu primeau anterior săruri de calciu, dacă fosfatemia este 5,6-7,5mg/dL și la bolnavii anterior tratați cu săruri de calciu în doză <3g/zi;
2.
1,6g de 3 ori pe zi, la bolnavi care nu primeau anterior săruri de calciu, dacă fosfatemia este
>7,5mg/dL și la bolnavii anterior tratați cu săruri de calciu în doză >3g/zi.
Ajustarea dozei
este recomandată după 2-3 săptămâni de tratament, în funcție de fosfatemie:
1.
>5,6mg/dL – se crește fiecare doză cu 400-800mg;
2.
între 3,5-5,5mg/dL – se menține aceeași doză;
3.
<3,5mg/dL – se scade fiecare doză cu 400-800mg.
Monitorizare
1.
calcemia (calciu ionic, calcemie totală corectată), fosfatemia și produsul fosfo-calcic - săptămânal până la atingerea valorilor țintă și la bolnavii în tratament concomitent cu activatori ai receptorilor vitaminei D, apoi lunar;
2.
iPTH - semestrial (în absența tratamentului cu activatori ai receptorilor vitaminei D);
3.
bicarbonatul seric - la 2 săptămâni interval în faza de inițiere a tratamentului, apoi lunar;
4.
colesterolemia, trigliceridemia trebuie monitorizate trimestrial și probele de coagulare - semestrial.
Întreruperea administrării
Este recomandată în caz de scădere a fosfatemiei sub 3,5mg/dL, persistentă chiar după scăderea dozelor la două determinări lunare consecutive.
Prescriptori Medici nefrologi.
Condiții de prescriere
Conform protocolului (V003D). Nu poate fi eliberat prin farmacii cu circuit deschis bolnavilor dializați.
ANEXA nr. 8
Ghiduri de practică medicală
Reabilitare și intervenție psihologică la pacientul cu boală cronică de rinichi
INTRODUCERE
Pacienții cu boală cronică de rinichi (BCR) duc o viață profund alterată. În afară de problemele datorate bolii organice (progresia nefropatiei, apariția comorbidităților specifice BCR - anemia, hipertensiunea arterială (HTA), boala cardio-vasculară, malnutriția, boala osoasă renală, dislipidemiile, acidoza metabolică), pacienții aflați înainte de introducerea terapiilor de substituție a funcțiilor renale (TSFR) sunt supuși unor presiuni externe comparabile cu cele care acționează și asupra altor pacienți cu boală cronică (restricții alimentare, hidro-electrolitice, consum de medicamente, efectele bolii înseși, pierderi multiple - independență, speranță de viață, rol social, serviciu, funcție sexuală - alterarea planurilor de viitor, nesiguranța, afectarea imaginii și a stimei de sine). Cei care efectuează hemodializă, dializă peritoneală continuă ciclică sau dializă peritoneală intermitentă nocturnă prezintă în raport cu mașina o dependență fără precedent în istoria tehnologiei medicale. Cei tratați prin dializă peritoneală continuă ambulatorie sunt legați de un ritual circadian repetitiv al schimbării soluțiilor de dializă. Toți acești pacienți sunt grav dependenți de o procedură medicală și de un grup de personal medical. În general, răspunsul psihologic a unui anumit pacient la boală va depinde de personalitatea premorbidă a acestuia, nivelul suportului familial și social și evoluția bolii de fond.
Obiectivele tratamentului insuficienței renale cronice terminale (IRCT) sunt grupate în prezent pe două mari direcții: scăderea morbi-mortalității și creșterea calității vieții bolnavilor. Datele despre morbi-mortalitatea acestei categorii de pacienți oferă o imagine incompletă asupra eficienței actului medical, în condițiile în care conceptul de management al bolii cronice de rinichi este în plină dezvoltare, acesta cuprinzând ca o componentă esențială percepția pacienților asupra sănătății proprii. Aceasta pentru că, atunci când o boală cronică nu poate fi vindecată, maximizarea calității vieții devine un scop esențial al îngrijirii medicale. În acest context, evaluarea calității vieții pacienților uremici, prin instrumente specifice, a devenit un element indispensabil în demonstrarea eficienței intervențiilor terapeutice.
Psihologul poate interveni în îngrijirea pacientului cu BCR la mai multe niveluri: educația și consilierea (ceea ce, împreună cu intervenția medicală contribuie la reabilitarea pacientului), evalurea și abordarea modificărilor psiho-comportamentale, evaluarea periodică a calității vieții. Dacă unele din aceste intervenții presupun munca în echipă, prin intermediul unei echipe de îngrijire multidisciplinară, care intervine prin programe complexe de reabilitare, în altele, intervenția psihologului este individuală; în ultimă instanță, acestea vizează scăderea costurilor necesare îngrijirii acestor pacienți.
GRADE DE RECOMANDARE
Adaptate după
U.S. Preventive Services Task Force
(1996)
Gradul A
Echipa de experți
recomandă cu tărie
aplicarea de rutină a instrucțiunii/recomandării la pacienții eligibili (o instrucțiune/recomandare de grad „A“ indică existența unor dovezi convingătoare că aplicarea acesteia/acestora ameliorează un prognostic medical important și că potențialele beneficii depășesc substanțial potențialele efecte adverse).
Gradul B
Echipa de experți
recomandă
aplicarea de rutină a instrucțiunii/recomandării la pacienții eligibili (o instrucțiune/recomandare de grad „B“ indică existența unor dovezi rezonabile că aplicarea acesteia/acestora ameliorează un prognostic medical important și că potențialele beneficiile depășesc potențialele efecte adverse).
Gradul C
Echipa de experți
recomandă
aplicarea de rutină a instrucțiunii/recomandării la pacienții eligibili [o instrucțiune/recomandare de grad „C“ indică existența unui consens între experți în sensul aplicării acesteia/acestora, dar dovezile că această instrucțiune/recomandare este (sunt) eficientă(e) lipsesc, sunt de calitate îndoielnică sau contradictorii sau echilibrul dintre potențialele beneficii și potențialele efecte adverse nu poate fi determinat reliabil prin analiza dovezilor existente].
Gradul D
Echipa de experți
contra-indică
aplicarea de rutină a instrucțiunii/recomandarii (o instrucțiune/recomandare de grad „D“ indică cel puțin existența unor dovezi rezonabile că aplicarea acesteia/acestora este ineficientă sau că potențialele efecte adverse depășesc potențialele beneficii).
Gradul I :
Echipa de experți concluzionează că dovezile sunt
insuficiente pentru recomandarea
pro-/contra [o instrucțiune/recomandare de grad „I“ indică faptul că dovezile sunt insuficiente, lipsesc, sunt de calitate îndoielnică sau contradictorii sau că echilibrul dintre potențialele beneficii și potențialele efecte adverse nu poate fi determinat, iar experții nu au ajuns la obținerea unui consens în scopul recomandării acesteia/acestora].
I.
Instrucțiuni/recomandări
Pacientul cu boală cronică de rinichi înainte de introducerea terapiei de substituție a funcțiilor renale
Recomandare 1.
Trimiterea la nefrolog trebuie luată în considerare atunci când filtratul glomerular (FG) este <60 mL/min/1.73 m 2
și este obligatorie atunci când FG este sub <30 mL/min/1.73m 2
sau atunci când creatinina serică a crescut la 1.5mg/dL la femei și la 2.0 mg/dL la bărbați, indiferent dacă există sau nu alte indicii ale bolii renale cronice, cum ar fi proteinuria. ( Gradul B )
Recomandare 2.
Strategia terapeutică în cazul pacienților cu FG <60 mL/min/1.73 m 2
trebuie orientată către:
Recomandare 2a. Reducerea mortalității și morbidității legate de BCR. În general, aceasta se realizează în același fel cu abordarea anemiei renale, nutriției, homeostaziilor acido-bazică, fosfo-calcică și a presiunii arteriale. ( Gradul B )
Recomandare 2b. Întârzierea sau prevenirea progresiei insuficienței renale. Aceasta va include tratamentul bolii renale de fond, măsurarea sistematică a FG și a proteinuriei în scopul orientării terapiei, controlul strict al presiunii arteriale, inhibitori de ECA la pacienții cu diabet zaharat și/sau proteinurie >3 g/zi, controlul strict al glicemiei și modificarea factorilor de risc (inclusiv fumatul, anomaliile lipidice, aportul excesiv de proteine). ( Gradul B )
Recomandare 2c. Pentru implementarea acestei terapii, trimiterea la nefrolog este obligatorie. ( Gradul C )
Recomandare 3.
Pacienții cu FG <30 mL/min/1.73 m 2
și scăderea funcției renale în pofida terapiei, trebuie să se afle sub îngrijirea unui nefrolog și să fie pregătit pentru debutul insuficienței renale terminale. Aceasta include:
-
Recomandare 3a .
Alegerea celei mai adecvate locații (de ex. domiciliu sau spital) și a celei mai adecvate forme de tratament (de ex. HD, DPCA, transplant sau tratament conservator). Această alegere va implica discuția cu pacientul, familia acestuia, și echipa nefrologică. Acest proces poate necesita implicarea unor consilieri specializați în boala renală și asistenți sociali. ( Gradul C )
-
Recomandare 3b. Pregătirea unui acces de dializă de o manieră cronologic adecvată. ( Gradul B )
-
Recomandare 3c. Luarea în considerație a vaccinării anti-hepatitice; efectele acesteia trebuie evaluate regulat ( Gradul C ).
-
Recomandare 3d. Atunci când FG a scăzut sub 15mL/min/ 1.73m 2 , evaluările trebuie intensificate (la intervale de 1 lună), cu atenție specială la controlul HTA, supraîncărcării volemice, anomaliilor biochimice și tratarea malnutriției ( Gradul C ).
Recomandare 4.
La nivelul clinicii de nefrologie, în abordarea pacientului va trebui implicată o echipă multidisciplinară constând, în afară de medicul nefrolog și asistentele medicale, din:
fiziokinetoterapeut; farmacist clinic; dietetician; specialist în terapie ocupațională; asistent social cu calificare recunoscută și/sau experiență în bolile renale; echipă de îngrijire medicală la nivel primar; echipă de îngrijire medicală la nivel secundar (atunci când este necesar); coordonator de transplant/asistent de legătură; psiholog clinician cu calificare recunoscută. ( Gradul C ) Recomandare 5.
În cazul în care pacientul are un FG<30 mL/min/1.73 m 2 , trebuie să primească educație structurată privitoare la pregătirea pentru TSFR ( Gradul C ).
-
Recomandare 5a. Educația structurată sistematică precoce privitoare la BCR și TSFR ameliorează satisfacția pacientului și complianța acestuia la constrângerile medicale impuse de BCR și TSFR, comparativ cu asistența medicală standard actuală. ( Gradul I )
-
Recomandare 5b. Programele medicale structurate, echipele de îngrijire multidisciplinară (IMD) și instructorii specializați educă pacienții mai bine comparativ cu instructorii non-specializați. ( Gradul I )
-
Recomandare 5c. Educația privitoare la BCR și TSFR se corelează direct cu creșterea satisfacției pacientului, complianța la tratament și prognosticul pacientului. ( Gradul I )
Recomandare 6.
În cazul în care pacientul are un FG <30 mL/min/1.73 m 2
și nu este angajat într-un program regulat de exerciții fizice, atunci trebuie să fie educat, consiliat și încurajat în scopul creșterii activității fizice. În cazul în care pacientul este incapabil de auto-îngrijire, trebuie să fie inclus într-un program de fiziokinetoterapie și/sau reabilitare cardiacă. ( Gradul B )
-
Recomandare 6a. Există o corelație directă între funcția fizică și prognosticul pacienților cu BCR care nu necesită încă TSFR. ( Gradul I )
-
Recomandare 6b. Educația, consilierea și încurajarea în sensul efectuării exercițiilor fizice determină ameliorarea activității fizice auto-raportate, a performanței fizice măsurabile și a capacității de efort. ( Gradul I )
-
Recomandare 6c. Educația, consilierea și încurajarea în sensul efectuării exercițiilor fizice se corelează direct cu ameliorarea prognosticului medical comparativ cu pacienții care nu beneficiază de acestea. ( Gradul I )
-
Recomandare 6d. Exercițiul fizic supravegheat ameliorează prognosicul comparativ cu pacienții care nu beneficiază de acesta. ( Gradul I )
Recomandare 7.
În cazul în care pacientul are un FG <30 mL/min/1.73 m 2 , atunci trebuie încurajat să-și mențină activitatea profesională și să primească consiliere vocațională pentru identificarea preferințelor. ( Gradul I )
-
Recomandare 7b. Consilierea profesională la pacientul cu BCR pre-TSFR ameliorează menținerea profesiei în timpul TSFR. ( Gradul I )
Recomandare 8.
Evaluarea clinică individualizată sistematică ameliorează prognosticul pacienților cu BCR pre- TSFR comparativ cu asistența uzuală, caracterizată prin evaluarea psiho-socială și reabilitarea non- individualizată ( Gradul I ).
Recomandare 9.
Există o corelație pozitivă între suportul emoțional și prognosticul pacienților cu BCR pre-TSFR ( Gradul I ).
Recomandare 10.
Depresia, anxietatea și ostilitatea trebuie identificate și tratate la pacienții cu BCR pre-TSFR. ( Gradul B )
-
Recomandare 10a. Toți pacienții cu BCR pre-TSFR trebuie evaluați de psiholog în momentul diagnosticului și periodic ulterior, cu focalizare specifică pe prezența depresiei, anxietății și ostilității. ( Gradul C ).
-
Recomandare 10b. Pacienții trebuie tratați pentru depresie, anxietate și ostilitate ori de câte ori prezintă una dintre aceste stări psihologice. ( Gradul C )
Recomandare 11.
Oricărui pacient cu BCR trebuie să i se repartizeze un asistent social. Acesta poate rezolva multe dintre problemele pacientului, cum ar fi educația, transportul și suportul. ( Gradul I ) Recomandare 12.
Evaluarea calității vieții prin instrumente standardizate trebuie efectuată atunci când FG este sub
<30 mL/min/1.73 m 2
sau atunci când creatinina serică a crescut la 1.5 mg/dL la femei și la 2.0 mg/dL la bărbați. ( Gradul I )
Pacientul cu boală cronică de rinichi după introducerea terapiei de substituție a funcțiilor renale
Recomandare 13.
Toți pacienții dializați trebuie consiliați și încurajați regulat de către echipa de IMD pentru creșterea nivelului de activitate fizică. ( Gradul B )
-
Recomandare 13a. Pentru abordarea adecvată a pacienților (de ex. prin fiziokinetoterapie sau reabilitare cardiacă), trebuie identificate problemele caracteristice ale acestora (ortopedice/musculo-scheletice, cardio-vasculare sau motivaționale). ( Gradul C )
Recomandare 14. Măsurarea funcției fizice:
-
Recomandare 14a. Evaluarea fincției fizice și reevaluarea programului de activitate fizică trebuie efectuată cel puțin o dată la 6 luni. ( Gradul C )
-
Recomandare 14b. Funcția fizică poate fi măsurată prin teste obiective sau chestionare (de ex. SF-36) de performanță fizică. ( Gradul C )
-
Recomandare 14c. La fiecare pacient, trebuie identificate potențialele bariere de participare la activitățile fizice. ( Gradul C )
Recomandare 15.
Recomandări de activitate fizică:
-
Recomandare 15a. Mulți pacienți dializați sunt sever decondiționați; de aceea, aceștia pot necesita fiziokinetoterapie pentru creșterea forței și rezistenței până în momentul în care vor fi capabili să efectueze nivelurile de activitate fizică recomandate.
-
Recomandare 15ai. Pacienții care necesită reabilitare cardiacă trebuie orientați către un specialist. ( Gradul C )
-
Recomandare 15aii. Ținta de activitate trebuie să fie un exercițiu fizic de intensitate moderată de 30 minute în majoritatea zilelor săptămânii (preferabil toate). Pacienții care nu sunt activi din punct de vedere fizic trebuie să înceapă la niveluri și durate foarte joase și să progreseze în mod gradat până la nivelul recomandat ( Gradul C )
-
Recomandare 15b. Urmărire:
-
Recomandare 15bi. Evaluarea funcției fizice și încurajarea pentru participare la activitățile fizice trebuie să facă parte de rutină din planul de îngrijire a pacientului. Reevaluarea periodică trebuie să includă evaluarea modificărilor de activitate și funcție fizică. ( Gradul C )
Recomandare 16.
Toți pacienții dializați trebuie consiliați și încurajați în mod regulat să întrerupă fumatul. ( Gradul A ). Se recomandă trimiterea la un specialist în întreruperea fumatului. ( Gradul C )
-
Recomandare 16a. O atenție specială trebuie acordată pacienților deprimați cu capacitate mică de angajare în activitate fizică. ( Gradul C )
Recomandare 17.
Depresia, anxietatea și ostilitatea trebuie identificate și tratate la pacienții dializați. ( Gradul B )
-
Recomandare 17a. Toți pacienții dializați trebuie examinați de psiholog și un asistent social la inițierea dializei și cel puțin la 6 luni ulterior, pentru evaluarea stării psihologice, cu focalizare pe identificarea depresiei, anxietății și ostilității. ( Gradul C )
-
Recomandare 17b. Pacienții dializați trebuie tratați de depresie, anxietate și ostilitate dacă prezintă aceste stări psihologice ( Gradul C )
Recomandare 18.
Pacienții cu FG <30 mL/min/1.73 m 2
trebuie să fie periodic evaluați pentru indicii calității vieții (status funcțional și stare de bine). ( Gradul B )
-
pentru stabilirea nivelului de bază și monitorizarea modificărilor apărute în timp; ( Gradul B )
-
pentru evaluarea efectului intervențiilor asupra status-ului funcțional și a stării de bine. ( Gradul B )
II.
Pacientul cu boală cronică de rinichi înainte de introducerea terapiilor de substituție a
funcțiilor renale
TRIMITEREA PRECOCE CĂTRE CLINICA DE NEFROLOGIE 1
Analiza literaturii
Este clar că factorii care influențează morbiditatea și mortalitatea la pacienții dializați preexistă o perioadă îndelungată înaintea stadiului terminal de boală, când necesitatea TSFR este iminentă. Din nefericire, puțini pacienți (20-25% 2 ) sunt luați în evidență de un nefrolog înainte de începerea dializei; aceasta deși programele medicale actuale recunosc importanța implicării precoce și continue a unei echipe multi-disciplinare specializate pentru pacientul renal în îngrijirea acestora.
Este bine cunoscut că implicarea târzie a nefrologului se asociază cu numeroase prognostice negative 3,4,5,6,7 . Acestea sunt reprezentate de: accelerarea progresiei bolii renale, progresia comorbidităților (anemia, HTA, boala cardio-vasculară, malnutriția, boala osoasă renală, dislipidemiile și acidoza metabolică). De asemenea, fumatul și controlul inadecvat al glicemiei la pacienții diabetici vor influența morbiditatea și mortalitatea consecutive.
Consecințele implicării târzii a nefrologului sunt dializa de urgență, cu morbiditate și mortalitate mari și utilizarea inadecvată a fondurilor de dializă. Dializa de urgență impietează asupra modului de alegere a tipului de TSFR, pune în pericol capacitatea de a menține un abord vascular de durată, împiedică pregătirea psihologică a pacientului pentru tratament și impune spitalizarea pacientului pentru un complex patologic uneori grav. Mortalitatea în aceste situații de criză poate ajunge la 25%.
Există numeroase exemple în literatură de îngrijire suboptimală a BCR oferită de medicii de medicină primară înaintea intervenției nefrologului, studii care, pe de altă parte, demonstrează că îngrijirea realizată de către nefrologi este superioară 8,9 . Există un consens în comunitatea nefrologică privitor la avantajele luării în evidență precoce de către nefrolog 1,6,10,11 .
Consecutiv consensului între experți, instrucțiunile de mai jos sunt extrase și adaptate din
European Best Practice Guidelines for Haemodialysis (Part 1)
1 .
Recomandare 1.
Trimiterea la nefrolog trebuie luată în considerație atunci când FG este <60 mL/min/1.73 m 2
și este obligatorie atunci când FG este sub <30 mL/min/1.73 m 2
sau atunci când creatinina serică a crescut la 1.5 mg/dL la femei și la 2.0 mg/dL la bărbați, indiferent dacă există sau nu alte indicii ale bolii renale cronice, cum ar fi proteinuria. ( Gradul B )
Recomandare 2.
Strategia terapeutică în cazul pacienților cu FG <60 mL/min/1.73 m 2
trebuie orientată către:
-
Recomandare 2a. Reducerea mortalității și morbidității legate de BCR. În general, aceasta se realizează în același fel cu abordarea anemiei renale, nutriției, homeostaziilor acido-bazică, fosfo-calcică și a presiunii arteriale. ( Gradul B )
-
Recomandare 2b. Întârzierea sau prevenirea progresiei insuficienței renale. Aceasta va include tratamentul bolii renale de fond, măsurarea sistematică a FG și a proteinuriei în scopul orientării terapiei, controlul strict al presiunii arteriale, inhibitori de ECA la pacienții cu diabet zaharat și/sau proteinurie >3 g/zi, controlul strict al glicemiei și modificarea factorilor de risc (inclusiv fumatul, anomaliile lipidice, aportul excesiv de proteine. ( Gradul B )
-
Recomandare 2c. Pentru implementarea acestei terapii, trimiterea la nefrolog este obligatorie ( Gradul C ).
Recomandare 3 . Pacienții cu FG <30 mL/min/1.73 m 2
și scăderea funcției renale în pofida terapiei, trebuie să se afle sub îngrijirea unui nefrolog și să fie pregătiți pentru debutul insuficienței renale cronice terminale. Această pregătire include:
-
Recomandare 3a. Alegerea celei mai adecvate locații (de ex. domiciliu sau spital) și a celei mai adecvate forme de tratament (de ex. HD, DPCA, transplant sau tratament conservator). Această a legere va implica discuția cu pacientul, familia acestuia, și echipa nefrologică. Acest proces poate necesita implicarea unor consilieri specializați și în boala renală și asistenți sociali. ( Gradul C )
-
Recomandare 3b. Pregătirea unui acces de dializă de o manieră cronologic adecvată. ( Gradul B )
-
Recomandare 3c. Luarea în considerație a vaccinării anti-hepatitice; efectele acesteia trebuie evaluate regulat ( Gradul C ).
-
Recomandare 3d. Atunci când FG a scăzut sub 15 mL/min/1.73 m 2 , evaluările trebuie intensificate (la intervale de 1 lună), cu atenție specială la controlul HTA, supraîncărcării volemice, anomaliilor biochimice și tratarea malnutriției. ( Gradul C )
ECHIPĂ MULTI-DISCIPLINARĂ DE ABORDARE
Analiza literaturii
Există mult mai puțin consens privitor la felul în care trebuie abordată îngrijirea pacientului cu BCR în cazul în care a fost realizată luarea în evidență precoce. Îngrijirea realizată de o echipă multidisciplinară (IMD) nu este o idee nouă, fiind susținută încă de la începutul anilor 90 1 . Cu toate acestea, până în prezent, a fost studiată doar marginal și cu rezultate inconstante 12-15 . Totuși, recent, o serie de studii au demonstrat că IMD este superioară în mai multe privințe îngrijirii standard realizată de un singur nefrolog; mai important, acestea au demonstrat o importantă ameliorare a supraviețuirii după inițierea dializei 16,17 , ca și ameliorarea calității vieții pacienților dializați în cazul IMD predializă 18 .
Probleme de implementare
Există, probabil, două bariere principale în fața utilizării pe scară largă a modelului IMD. În primul rând, unii nefrologi nu acceptă că acest model este superior raportat la îngrijirea uzuală. Aparent, această atitudine se întâlnește la acei nefrologi ai căror pacienți formează grupurile de control din studiile [16] și [17]. Aceste date noi demonstrează că un asemenea mod de gândire trebuie abandonat. În al doilea rând, în multe situații, fondurile existente sunt insuficiente pentru a suporta infrastructura, spațiile și salarizarea echipei de IMD, făcând-o indisponibilă sau incompletă. Cu toate acestea, este probabil că îngrijirea prin echipă de IMD va putea în curând să-și demonstreze cost-eficiența prin ameliorarea prognosticelor, inclusiv întârzierea debutului ESRD, creșterea utilizării fistulei arterio-venoase, creșterea aplicării unor modalități de dializă la domiciliu mai ieftine, scăderea debutului catastrofic al ESRD cu utilizarea intensivă a resurselor intra-spitalicești și, poate, prin reducerea ratelor de spitalizare după începerea dializei. Însă, domeniul analizei economice a BCR este încă la începuturile sale 19,20 . Din fericire, dovezile aduse de studiile mai sus- menționate vor ajuta la crearea condițiilor care vor conduce la multiplicarea cercetărilor clinice și economice și vor promova conceptul de IMD.
O altă rațiune pentru încurajarea expansiunii abordării prin IMD este faptul că aceasta oferă oportunități semnificative pentru diagnosticul și tratamentul marelui număr de pacienți cu BCR nou referiți 21
fără supraîncărcarea resurselor limitate ale nefrologiei curente și fără creșterea masivă a pool-ului. În această privință, se pot dezvolta modele de distribuție a îngrijirii către medicii de familie, interniști etc. În mod similar, pot fi luate în considerație, evaluate și implementate modele de IMD care nu necesită evaluare de către nefolog la fiecare vizită, poate prin utilizarea unor hărți de îngrijire, algoritmi și implicarea unor asistente medicale specializate sau rezidenți în nefrologie.
Recomandare 4.
La nivelul clinicii de nefrologie, în abordarea pacientului va trebui implicată o echipă multidisciplinară constând, în afară de medicul nefrolog și asistentele medicale, din: fiziokinetoterapeut; farmacist clinic; dietetician; specialist în terapie ocupațională; asistent social cu calificare recunoscută și/sau experiență în bolile renale; echipă de îngrijire medicală la nivel primar; echipă de îngrijire medicală la nivel secundar (atunci când este necesar); coordonator de transplant/asistent de legătură; psiholog clinician cu calificare recunoscută. ( Gradul C )
REABILITAREA PACIENȚILOR CU BCR PRE-TSFR
Definiție
Acest capitol al ghidului se referă la reabilitare și utilizează terminologia, familiară organizațiilor nefrologice, impusă de
Life Options Rehabilitation Advisory Council
22 .
Reabilitarea, care poate să includă sau nu menținerea activității profesionale, este definită ca restaurarea unui nivel de funcționare cât mai apropiat celui anterior. Reabilitarea presupune ca
pacientul să fie capabil să realizeze ceea ce este necesar (activitățile cotidiene) și ceea ce dorește să realizeze.
Life Options Rehabilitation Advisory Council
descrie 5 principii fundamentale ale programului de reabilitare pentru pacienții cu boală renală terminală 24 :
1.
Educație/consiliere
2.
Exercițiu fizic
3.
Consiliere ocazională și profesională
4.
Evaluare individualizată
5.
Încurajare (suport emoțional)
Această secțiune a ghidului este subîmpărțită în capitole care corespund acestor 5 tipuri de intervenție.
Educație/consiliere
Pacienții cu BCR pre-TSFR se află în fața unor decizii importante privitoare la viața lor ulterioară, în special la TSFR pe care o vor efectua. Alegerea este dificilă, întrucât tratamentele sunt complicate, implicând restricții alimentare și hidrice, scheme medicamentoase, plasarea unui acces peritoneal sau vascular, eventual transplant. Programele de educație pre-TSFR se orientează adeseori nu doar către informarea pacientului asupra tuturor metodelor terapeutice, ci și către reducerea anxietății pacienților și a aparținătorilor și către implementarea unor strategii de auto- îngrijire avansate. Indiferent dacă tratamentele impuse se vor desfășura preponderent la domiciliu sau în centrul de nefrologie, trebuie ca pacientul să dobândească cunoștințe și abilități care să-i permită participarea la propria îngrijire. În consecință, educația pacientului este o componentă importantă în abordarea pre-TSFR și este previzibil că aceasta va influența alegerea de către pacient a unei metode de TSFR și succesul acesteia.
ANALIZA LITERATURII
Evaluarea programelor de educație sanitară se bazează pe principiul că intervenția educațională va crește cunoștințele pacientului, ceea ce va duce la o modificare a comportamentului (aderență) și la ameliorarea prognosticelor. Deși au fost dezvoltate și testate în variate condiții clinice o serie de programe educaționale, rezultatele au fost inconsistente. Demonstrarea eficienței acestor program a fost limitată de lipsa a 3 factori: (1) un nucleu definit de cunoștințe specifice bolii minim necesare pentru a putea influența prognosticele; (2) instrumente reliabile și valide pentru măsurarea cunoștințelor specifice bolii și (3) o dimensiune a eșantionului și o durată a studiilor insuficiente pentru a permite identificarea unui impact măsurabil asupra prognosticelor.
În cazul pre-TSFR, educația a fost în general centrată pe alegerea modalității de TSFR (hemodializă, dializă peritoneală sau transplant renal). Au fost publicate puține curricule pentru educarea pacientului renal. Un asemenea program a fost dezvoltat de
Canadian Pre-Dialysis Advisory Board
12,24 . De asemenea,
Oschner Clinic Renal Services
a dezvoltat un program educațional pre-ESRD 25 . Ambele programe au primit sprijin de la
Baxter Healthcare Renal Division
prin
Pre-End Stage Renal Disease Education Program . Acest program oferă un educator profesionist, către spitalele, clinicile sau medicii interesați. De asemenea, au fost dezvoltate și s-au dovedit reliabile și valide cel puțin 2 instrumente pentru măsurarea cunoștințelor privitoare la insuficiența renală și opțiunile terapeutice 26,27 .
Deși consensul experților este relativ larg în ceea ce privește necesitatea implementării precoce a unei educații structurate sistematice la pacientul cu BCR, acesta este mult mai greu de identificat din analiza cercetărilor privitoare la relația dintre intervenția educațională sau cunoștințele pacientului și satisfacția pacientului asupra îngrijirii sau prognosticele acestuia 12,26,28-40 .
La nivelul asistenței medicale primare/secundare
Educația pacientului trebuie să înceapă imediat după diagnosticul insuficienței renale și să se centreze pe importanța strategiilor orientate înspre întârzierea progresiei bolii renale și evitarea afectării renale suplimentare. Sugestiile de mai jos sunt doar orientative.
-
Apariția insuficienței renale terminale este traumatică din punct de vedere emoțional pentru cei mai mulți dintre pacienți
-
Pacienții care învață să accepte insuficiența renală terminală au o complianță superioară și un prognostic mai bun
-
Avantajele discuției precoce privitoare la insuficiența renală terminală și opțiunile TSFR:
-
Asistență în pregătirea emoțională a pacientului pentru modificarea stilului de viață
-
Încredere și continuitate stabilite la nivelul asistenței medicale primare/secundare
-
Asigură timp pentru pregătirea și luarea în considerație a dializei la domiciliu sau a transplantului de la donator înrudit viu
-
Pași simpli care pot fi discutați la nivelul asistenței medicale primare/secundare:
-
Discuții generale privitoare la progresia bolii de rinichi către boală terminală
-
Explicarea faptului că pacientul trebuie luat în evidență de un nefrolog și motivele acestei intervenții
-
Reactualizarea periodică a informațiilor oferite pacientului de către nefrolog
-
Discutarea în termeni generali a principiilor hemodializei, dializei peritoneale
și transplantului renal
-
Menținerea permanentă a legăturii informaționale dintre medicul de medicină generală și nefrolog
La nivelul asistenței medicale terțiare (clinica de Nefrologie)
Principii educaționale
Educația pacientului este un domeniu în sine, care include probleme complexe, cum ar fi complianța, rezistența la schimbare și aptitudinile comunicaționale ale echipei de IMD.
-
Învățarea trebuie să înceapă devreme și să includă informații bazale privitoare la funcția rinichiului și la relația acestuia cu situația pacientului. Educația precoce, când pacientul se simte încă relativ bine, poate reduce anxietatea prin pregătire. Ea permite alegeri, asigură consimțământ informat, încurajează independența și promovează un simț al controlului 41 .
-
Transmiterea către pacient a informației este o problemă serioasă. Deși echipa de IMD poate fi convinsă că instrucțiunile sunt înțelese, mesajul este adeseori incorect perceput sau complet neînțeles. Adesea, nu se iau în considerare stilul de a învăța al pacientului sau capacitatea sa de învățare.
-
Bariere frecvente în procesul de învățare sunt mânia, negarea, diferențele lingvistice, disabilitățile fizice, durerea, frica, anxietatea, limitările cognitive, variabilele culturale, convingerile asupra propriei sănătăți, practicile religioase. Alți factori sunt reprezentați de vârstă, comorbidități, resurse financiare, distanța până la centrul de tratament și sistemele sociale de sprijin. Capacitatea și dorința de a asimila cunoștințele trebuie evaluate la fiecare pas, întrucât acestea au un impact profund asupra înțelegerii de către pacient a cunoștințelor transmise. Realizarea unui mediu favorabil învățării - lipsit de factori externi perturbatori - este responsabilitatea educatorului.
-
Nu trebuie să fim siguri că pacientul poate citi sau înțelege materialele tipărite. 20% dintre pacienți au un nivel de lectură echivalent clasei a 5-a; la nivelul populației rurale vârstnice sau al minorităților urbane, 2 pacienți din 5 se află sub acest nivel. Nivelul mediu de pregătire intelectuală la nivelul populației americane este acela al unui elev din clasele 8-9. 50% din populația americană citește la nivelul clasei a 9-a sau inferior 42 .
-
Personalul medico-sanitar are tendința de a supraestima nivelul intelectual al pacienților. Se presupune adesea că pacientul citește la nivelul ultimei clase absolvite. În general, nivelul unui adult este cu circa 3-5 clase sub ultima clasă absolvită.
-
Materialele video, audio și broșurile sunt utile pentru educația pacienților. Pacienții trebuie informați asupra instrucțiunilor care trebuie însușite și trebuie fixate termene precise. Trebuie evitat tonul profesoral și mesajele are pot induce teama. De asemenea, trebuie evitată conjugarea la persoana a 2-a: „tu“ sau chiar
„dumneavoastră“, de ex. „trebuie să începeți să vă măsurați presiunea arterială zilnic, pentru că altminteri veți face un accident vascular“.
-
Atunci când se evaluează înțelegerea pacientului, se folosesc întrebări cu răspuns deschis, nu întrebări la care se răspunde cu da/nu. Un exemplu de întrebare cu răspuns deschis este „Spuneți-mi ce medicamente luați pentru hipertensiunea arterială?“ în loc de „Luați medicamentele pentru hipertensiune?“. Vorbiți rar și folosiți cuvinte simple. Adesea, personalul medical are tendința de a oferi o cantitate prea mare de informație dintr-o dată. Instrucțiunile trebuie să fie simple, concentrate pe un singur subiect, consistente și repetitive 43 .
Curriculă sumară
Temele fundamentale care trebuie incluse în programul educațional pentru pacienții și familiile lor sunt prezentate mai jos. Itemii 1-7 trebuie dezvoltați precoce în evoluția insuficienței renale cronice. Ceilalți pot fi atinși mai târziu, pe măsură ce insuficiența renală progresează, iar complicațiile adiționale sunt din ce în ce mai probabile.
Acest ghid dezvoltă punctele specifice educației non-medicale, urmând ca celelalte să facă obiectul unor ghiduri specifice.
-
Probleme generale ale rinichiului normal și patologic
-
Presiunea arterială
-
Dieta hipoproteică
-
Controlul glicemiei
-
Inhibitorii enzimei de conversie ai angiotensinei
-
Modificările de stil de viață
-
Anomaliile metabolismului fosfo-calcic
-
Anemia
-
Hiperkaliemia
-
Pregătirea pentru TSFR
Recomandare 5.
În cazul în care pacientul are un FG <30mL/ min/1.73 m 2 , trebuie să primească educație structurată privitoare la pregătirea pentru TSFR ( Gradul C ).
-
Recomandare 5a. Eduația structurată sistematică precoce privitoare la BCR și TSFR ameliorează satisfacția pacientului și complianța acestuia la constrângerile medicale impuse de BCR și TSFR, comparativ cu asistența medicală standard actuală. ( Gradul I )
-
Recomandare 5b. Programele medicale structurate, echipele de IMD și instructorii specializați educă pacienții mai bine comparativ cu instructorii non-specializați. ( Gradul I )
-
Recomandare 5c. Educația privitoare la BCR și TSFR se corelează direct cu creșterea satisfacției pacientului, complianța la tratament și prognosticul pacientului. ( Gradul I )
Exercițiul fizic
ANALIZA LITERATURII
Activitatea fizică este o importantă componentă a sănătății. Medicii sunt încurajați prin mai multe ghiduri să recomande de rutină ca pacienții sănătoși să practice regulat exerciții fizice 44-46 . Deși practica rutinieră de educare a pacientului asupra activității fizice este arareori aplicată 47 , este probabil că medicii o aplică mai frecvent în cazul pacienților cu risc înalt de boală sau cu o boală cunoscută 48-53 . Această consiliere s-a demonstrat a determina o ameliorare semnificativă a funcțiilor cardio-vasculare la adulții inactivi fără boli cronice serioase 54 .
În cazul pacienților hemodializați, intervențiile orientate către creșterea activității fizice determină ameliorarea stării de bine și a capacității de efort 55-59 . Un studiu recent, de mari dimensiuni,
randomizat, a demonstrat ameliorarea funcțiilor fizice la pacienții hemodializați 60 . Mai mult, chiar pacienții hemodializați cu niveluri scăzute ale funcției fizice pot beneficia de consiliere fizică, fapt demonstrat de măsurători auto-raportate sau obiective 61 . Studii prospective pe pacienți hemodializați au demonstrat că funcția fizică este înalt predictivă pentru spitalizare și mortalitate 62,63 , sugerând că exercițiile fizice sau consilierea în această direcție pot ameliora supraviețuirea prin efectele sale asupra funcției fizice și a altor efecte fiziologice. S-a demonstrat că exercițiul fizic duce și la creșterea nivelurilor de hemoglobină la pacienții hemodializați 58,64 .
În ceea ce privește pacienții cu BCR pre-TSFR, este probabil că aceștia sunt mai în măsură decât pacienții dializați să-și crească activitatea fizică, întrucât prezintă, în general, o funcție fizică mai bună și mai puține comorbidități. Mai mult, pacienții pre-TSFR pot beneficia de pe urma exercițiului fizic regulat mai mult comparativ cu pacienții cu TSFR, după cum sugerează un studiu care compară direct efectele exercițiilor fizice la pacienții predializați și dializați 65 .
Cercetările care testează efectul consilierii în sensul exercițiilor fizice la pacienții pre-TSFR sunt extrem de limitate, fiind exprimate doar în câteva studii mici 65-71 . Cu toate că aceste studii demonstrează că pacienții pre-TSFR își pot crește forța musculară și capacitatea de efort, ca și la subiecții sănătoși, studiile sunt prea mici pentru a detecta potențialele beneficii ale exercițiilor fizice asupra prognosticelor medicale.
Rezultatele acestor studii sugerează că ameliorarea funcției fizice demonstrată de măsurătorile bazate pe performanță și a capacității de efort se pot realiza și fără terapie fizică implementată din afară și supravegheată. Mai mult, aceste studii sugerează ameliorarea simptomelor și a calității vieții; totuși, aceste studii nu raportează proceduri adecvate pentru reducerea câtorva bias-uri importante. În mod special, doar unul dintre aceste studii practică o alocare randomizată la eșantionul cu exerciții fizice versus grupul de control. În cele două studii non-randomizate care utilizează grupuri de control nu se menționează elementele care impurifică datele din eșantionul tratat; în felul acesta, testul de mers 6 minute poate să fi fost influențat de diferențe în metoda de antrenament sau încurajare. În sfârșit, grupul de control dintr-un studiu 67 , nu analizează diferența atenție-placebo; în consecință, ameliorarea raportată a calității vieții poate reflecta diferențe în atenția acordată de pacient către investigator și, eventual, dorința de a-i face plăcere acestuia.
Oricum, activitatea auto-raportată și complianța la exercițiile fizice a fost mai înaltă la eșantionul care practică exerciții comparativ cu grupul de control, ceea ce concordă cu ameliorarea observată a performanței fizice măsurabile.
Recomandare 6 . În cazul în care pacientul are un FG <30mL/min/1.73 m 2
și nu este angajat într-un program regulat de exerciții fizice, trebuie să fie educat, consiliat și încurajat în scopul creșterii activității fizice. În cazul în care pacientul este incapabil de auto-îngrijire, trebuie să fie inclus într- un program de fiziokinetoterapie și/sau reabilitare cardiacă. ( Gradul B )
-
Recomandare 6a. Există o corelație directă între funcția fizică și prognosticul pacienților cu BCR care nu necesită TSFR. ( Gradul I )
-
Recomandare 6b. Educația, consilierea și încurajarea în sensul efectuării exercițiilor fizice determină ameliorarea activității fizice auto-raportate, performanța fizică măsurabilă și capacitatea de efort. ( Gradul I )
-
Recomandare 6c. Educația, consilierea și încurajarea în sensul efectuării exercițiilor fizice se corelează direct cu ameliorarea prognosticului medical comparativ cu pacienții care nu beneficiază de acestea. ( Gradul I )
-
Recomandare 6d. Exercițiul fizic supravegheat ameliorează prognosicul comparativ cu pacienții care nu beneficiază de acesta. ( Gradul I)
Consiliere profesională
Așa-numitul
Medicare Act , introdus în 1973 de guvernul SUA, prin care s-a introdus acoperirea financiară completă a TSFR, proiecta o menținerea a serviciului existent anterior îmbolnăvirii de 60%; acest nivel proiectat nu a fost atins niciodată 72 . În realitate, proporția pacienților dializați care continuă să lucreze a fost permanent sub 50% din nivelul proiectat (între 23-31%) 73 . Capacitatea de muncă scade semnificativ după inițierea TSFR, deși capacitatea funcțională de desfășurare a activităților recreative de obicei crește 35 . Studiile descriptive au identificat câțiva factori asociați cu
o probabilitate crescută de menținere a serviciului: dializa la domiciliu comparativ cu hemodializa în centru 74 ; transplantul renal 75 ; nivelul educațional mai înalt (așa-numitele „gulere albe“) 76-78 , atitudinea orientată către muncă 79 . Totuși, studiile care analizează în ce măsură personalul medical poate crește menținerea serviciului sunt puțin numeroase. În concluzie, există puține dovezi că reabilitarea vocațională după inițierea TSFR este eficientă 74 .
ANALIZA LITERATURII
Un singur studiu 13
sugerează că consilierea pre-dializă a pacienților angajați, în special a „gulerelor albastre“, ameliorează menținerea angajării; totuși, acest studiu supraestimează probabil forța acestui efect din cauza design-ului retrospectiv și durata lungă a timpului de la introducerea supravegherii și intervenție. Eșantionul de pacienți din acest studiu este înalt selecționat, din cauza faptului că, în momentul înrolării în studiu, aceștia aparțineau de o HMO ( Health Maintenance Organization , un tip de organizație care acoperă asigurări de sănătate la nivelul SUA), erau angajați și au supraviețuit în medie 4 ani după introducerea hemodializei. Dacă acest studiu ar fi fost realizat prospectiv, atunci mortalitatea ar fi redus probabil
odds ratio
observată la 2.8, favorizând grupul asupra căruia s-a intervenit.
Recomandare 7.
În cazul în care pacientul are un FG <30mL/ min/1.73 m 2 , trebuie încurajat să-și mențină activitatea profesională și să fie consiliat vocațional pentru identificarea preferințelor. ( Gradul I )
-
Recomandare 7b. Consilierea profesională la pacientul cu BCR pre-TSFR ameliorează menținerea profesiei în timpul TSFR ( Gradul I ).
Evaluare individualizată
ANALIZA LITERATURII
Există un singur studiu care analizează evaluarea clinică individualizată sistematică a pacienților pre-TSFR 14 . Acesta nu a reușit să demonstreze în timpul perioadei de evaluare individualizată (2 ani) și de urmărire ulterioară (3 ani) vreo diferență între pacienții evaluați individualizat și cei de control în ceea ce privește progresia bolii renale, mortalitatea, spitalizarea sau zilele de internare.
Recomandare 8.
Evaluarea clinică individualizată sistematică ameliorează prognosticul pacienților cu BCR pre-TSFR comparativ cu asistența uzuală, caracterizată prin evaluarea psiho-socială și reabilitarea non-individualizată. ( Gradul I )
Încurajare (suport emoțional)
ANALIZA LITERATURII
După recomandările
Life Options Rehabilitation Advisory Council , încurajarea implică creșterea speranței și facilitarea independenței la pacienți 22 . Se recomandă în mod specific ca secțiile de dializă să utilizeze o abordare de echipă; să încurajeze pacienții să învețe despre toate aspectele dializei; să crească angajamentul pacientului și al IMD către reabilitare; și să promoveze menținerea serviciului și a exercițiului fizic. În timp ce anxietatea este de așteptat să fie o țintă a consilierii la pacienții pre-ESRD, conceptul de încurajare merge dincolo de suportul emoțional, extinzându-se către felul în care echipa interacționează cu pacienții chiar la ameliorarea atmosferei din interiorul secției. Nu s-a identificat niciun studiu care să măsoare efectul oricărei dintre aceste intervenții psiho-sociale.
Recomandare 9.
Există o corelație între suportul emoțional și prognosticul pacienților cu BCR pre- TSFR. ( Gradul I )
PROBLEME PSIHOLOGICE
Reacția inițială a pacientului în fața diagnosticului de BCR include: șoc, supărare (pierdere, lipsă de ajutor, disperare), negare și finalmente acceptare 80 . De asemenea, pacienții înțeleg (deși adesea nu de la început) că dializa nu este curativă.
Depresia
Incidența variază între 5-60%. Depresia clinică adevărată este mult mai puțin frecventă decât
„sentimentul de tristețe“. Depresia este legată de pierdere: pierderea funcțiilor renale, a capacităților fizice și cognitive, a funcției sexuale, a rolului în familie, muncă și viață comunitară, adesea fiind declanșată de o boală medicală severă. Simptomele includ: stare sufletească depresivă, pierderea interesului, modificarea apetitului (crescut sau scăzut), anomalii ale somnului, oboseală, dureri
diverse, dificultăți în concentrare, ideație suicidară, sentiment de vinovăție, agitație sau întârziere psiho-motorie. Bineânțeles, o parte dintre acestea pot fi și consecința sindromului uremic.
Tratamentul se realizează prin conștientizarea problemei, evaluare precoce, consiliere, câteodată tratament medicamentos.
Anxietatea
Anxietatea este raportată la 50-70% dintre pacienți și este legată de status-ul social, muncă, sănătate pe termen lung, mortalitate, condiții financiare, acces de dializă. De obicei, se tratează prin consiliere, terapie cognitivă comportamentală, tehnici de reducere a stresului.
Alții
Suportul social
Este puternic legat de supraviețuire în numeroase boli cronice. Problemele familiale sunt frecvente la pacientul cu BCR. Pe de altă parte, suportul social poate fi privit negativ, ca o formă de dependență și lipsă a independenței 81 .
Imaginea corporală
Imaginea corporală este strâns asociată cu stima de sine și este frecvent perturbată în BCR. Poate determina o serie de reacții emoționale. Adesea este privită foarte diferit de echipa de îngrijire (o fistulă „bună“ poate fi apreciată ca desfigurantă de către pacient) 82 .
Disfuncția sexuală
Disfuncția sexuală este frecventă la pacientul cu BCR. Până la 65% dintre pacienți nu au niciodată contact sexual, deși jumătate dintre aceștia ar dori. Se asociază cu depresie și anxietate, dar și cu hiperprolactinemie, hiperparatiroidism, boli vasculare, neuropatie, medicație anihipertensivă, diabet, deficit de zinc. În cazul pacienților tineri apare și problema infertilității.
Non-complianța
Este identificată la 2-50% dintre pacienți. Se datorează adeseori unor diverse convingeri (ale pacientului) în ceea ce privește eficiența tratamentului, lipsei cunoștințelor și instruirii sau unor efecte adverse neplăcute. Se asociază cu un risc crescut de deces. Poate fi ameliorată prin îmbunătățirea comunicării și informarea pacientului. Este crucial determinată de relația dintre pacient și echipa de IMD (pacienții care nu agrează asistentele medicale sunt mai non-complianți 83 ).
Altele
BCR afectează capacitatea pacienților de a călători, de a avea vacanțe, de a obține asigurare de viață, credite bancare etc. Toate aceste probleme nu sunt, de obicei, luate în considerație de echipa de IMD, dar pot reprezenta o problemă serioasă pentru pacient. De asemenea, adeseori sunt trecute cu vederea efectele BCR asupra familiei pacientului, importante atât pentru sănătatea fizică și mentală a pacientului cât și a familiei însăși.
În sfârșit, starea de bine fizică și mentală a personalului medical poate afecta și poate fi afectată de aceea a pacientului.
Analiza literaturii
Factorii psiho-sociali, mai ales depresia și lipsa suportului se asociază la pacienții dializați cu o serie de probleme: creșterea mortalității, scăderea adecvării dializei, hipoalbuminemie, anemie, scăderea accesului pacientului la îngrijirea medicală, scăderea complianței la tratamentul medicamentos și dializă, modificarea status-ului nutrițional și a obiceiurilor alimentare, anomalii ale funcțiilor hipotalamic-hipofizară și imună. Invers, adaptarea psiho-socială este crucială pentru supraviețuirea pe termen lung.
În ceea ce privește modificările psiho-comportamentale la pacientul cu BCR pre-TSFR și impactul acestora asupra supraviețuirii și morbidității pe termen lung, acestea au fost mult mai puțin studiate; chiar la nivelul studiilor existente 40,84-87 , se poate observa că evaluarea morbidității psiho-sociale este problematică, datele fiind evident impurificate de comorbiditățile medicale frecvente la acești pacienți, efectul de case-mix și efectele intervențiilor medicamentoase.
Recomandare 10.
Depresia, anxietatea și ostilitatea trebuie identificate și tratate la pacienții cu BCR pre-TSFR ( Gradul B ).
-
Recomandare 10a. Toți pacienții cu BCR pre-TSFR trebuie evaluați de psiholog în momentul diagnosticului și periodic ulterior, pentru evaluarea
stării psihologice a pacientului, cu focalizare specifică pe prezența depresiei, anxietății și ostilității. ( Gradul C )
-
Recomandare 10b. Pacienții trebuie tratați pentru depresie, anxietate și ostilitate ori de câte ori prezintă una dintre aceste stări psihologice. ( Gradul C )
Recomandare 11.
Oricărui pacient cu BCR trebuie să i se repartizeze un lucrător social. Acesta poate rezolva multe dintre problemele pacientului, cum ar fi educația, transportul și suportul. ( Gradul I)
PERCEPȚIA CALITĂȚII VIEȚII
Analiza literaturii
Parametrii de calitate a vieții la pacientul pre-TSFR au căpătat o importanță din ce în ce mai mare în aprecierea prognosticului pacientului și în inițierea TSFR 3,88,89 . Dată fiind importanța acestora, este surprinzător de mic numărul de studii care evaluează calitatea auto-raportată a vieții la pacienții pre- TSFR 90 . Chiar și cele existente sunt dificil utilizabile din cauza deficiențelor în design-ul studiilor, în special lipsa randomizării. De asemenea, ajustările multivariate pentru diferențe case-mix nu sunt suficiente pentru ajustarea efectelor asupra calității vieții la toți acienții. În consecință, comparațiile publicate între loturi de pacienți din cohorte non-randomizate trebuie interpretate cu prudență 91 .
Îngrijirea adecvată a BCR, la nivelul unei clinici terțiare, influențează favorabil calitatea vieții raportată de pacient în cele 6 luni dinaintea inițierii dializei 18 . Este cert că prevalența înaltă a simptomelor depresive și a alterării calității vieții, ca și a comorbidităților specifice existente la nivelul inițierii TSFR sugerează necesitatea unei îngrijiri pre-TSFR cu un spectru mai larg și mai agresivă 92 . Pe această bază, se poate concepe un model prognostic pentru identificarea pacienților cu BCR cu risc crescut de status medico-psihologic scăzut. Srategiile orientate către prezervarea funcției renale reziduale, controlul PA, ameliorarea anemiei, monitorizarea calității vieții și suportul psiho-social adecvat pot reduce riscul unui prognostic infaust 93 .
Recomandare 12.
Evaluarea calității vieții prin instrumente standardizate trebuie efectuată atunci când FG este sub <30 mL/min sau atunci când creatinina serică a crescut la 1.5 mg/dL la femei și la
2.0 mg/dL la bărbați. ( Gradul I )
INTERVENȚIA PSIHO-SOCIALĂ LA PACIENTUL CU BCR PRE-TSFR
Echipa care a redactat acest ghid subliniază necesitatea implementării metodelor de psihologie clinică și suport psiho-social al pacienților cu BCR pre-TSFR. Aceasta va crește presiunea pentru identificarea unor profesioniști din acest domeniu (psihologi clinici, asistenți sociali, consilieri, fizioterapeuți, iar în cazul copiilor, specialiști în joacă și educatori) și pentru specializarea acestora 94 .
Psihologul (supraspecializat pentru activitatea în clinica de nefrologie sau cu experiență în acest domeniu) trebuie să dezvolte o cunoaștere lucrativă a efectelor fizic, psihologic/emoțional și psiho- social (de ex. familie, rol social) ale BCR. Îndatoririle specifice ale psihologului sunt 95 :
-
conduce o evaluare psihologică scurtă a tuturor pacienților, în momentul diagnosticului și periodic ulterior, concentrându-se asupra felului în care factorii psiho-sociali au un impact negativ asupra sănătății pacientului renal. Acești factori pot fi reprezentați de diagnostice psihiatrice preexistente (de ex. schizofrenie, depresie), comportamentele legate de boală, reacțiile de adaptare la boală, reacțiile de adaptare la alți factori stresanți (de ex. privațiuni). Aceste evaluări sunt realizate pe cât posibil împreună cu soțul/soția pacientului.
-
evaluarea include un test de personalitate [de ex.
Personality Assessment Inventory
(PAI),
Minnesota Multiphasic Personality Inventory -2™ (MMPI-2),
International Personality Item Pool Representation of the NEO PI-R™
(NEO-PI), pe lângă interviul clinic și informații colaterale obținute de la personalul medical. Cele mai frecvente probleme psihologice la nivelul acestei populații sunt:
dificultăți de adaptare la boală și perspectiva dializei
probleme de complianță (inclusiv auto-sabotaj al tratamentului)
frica de tratamentul medical
negarea bolii
depresie (legată de multiple pierderi și de modificări ale rolului social)
probleme maritale/familiale legate de problemele medicale
probleme legate de moarte
abuz de alcool și droguri
anomalii ale comportamentului alimentar care influențează boala renală sau tratamentul acesteia
comportamente nesănătoase (de ex. diete speciale)
-
evaluarea calității vieții prin aplicarea unui chestionar de calitate a vieții, cel mai târziu atunci când FG este sub <30 mL/min sau atunci când creatinina serică a crescut la 1.5 mg/dL la femei și la 2.0 mg/dL la bărbați.
-
urmărirea psihoterapiei individualizate, atunci când este necesar, pentru problemele mai sus menționate. Formele de terapie includ intervenții comportamentale, terapie cognitivă, terapie suportivă, terapie existențială și psiho-educație.
-
oferă servicii psihologice către membrii familiei pacienților atunci când există riscul ca problemele din această zonă să influențeze starea de sănătate fizică și mentală a pacientului. Aceste servicii includ terapie suportivă, psiho-educație și trimitere către tratament psihologic în ambulator.
-
evaluează adecvarea TSFR (PD vs. HD) și oferă recomandări către pacient și echipa de IMD. Aceste evaluări se concentrează pe factorii psiho-sociali (de ex. suport social, situația personală), capacitățile cognitive și variabilele de personalitate (de ex. responsabilitate și capacitate de colaborare, nivelul motivației, nivelul de negare a bolii, atitudinea față de echipa de IMD) care sunt apreciați ca necesari pentru succesul TSFR, împreună cu luarea în considerație a altor aspecte specifice status-ului medical (de ex. dexteritate manuală, vedere, igienă, capacitatea de deplasare).
III.
Pacientul cu boală cronică de rinichi după introducerea terapiilor de substituție a funcțiilor renale
INTERVENȚIA MULTIDISCIPLINARĂ
Educație, consiliere, reabilitare
Factorii de risc tradiționali - diabet zaharat, hipertensiune arterială, dislipidemie - și cei specifici pacienților aflați în TSFR - anemie, anomaliile metabolismului mineral - necesită evaluare periodică și tratament în conformitate cu recomandările în vigoare. Importanța relativă și ponderea fiecăruia dintre acești factori de risc la nivelul populației dializate nu este cunoscută și, în absența studiilor clinice controlate efectuate la nivelul acestei populații, trebuie urmate recomandările curente ale organizațiilor corepunzătoare, cu considerații specifice anumitor riscurilor.
Mai mult, modificările stilului de viață, cum ar fi fumatul, exercițiul fizic, ca și influențarea modificărilor psihologice (depresie, anxietate, ostilitate) sunt fundamentale, ca și în cazul populației generale. Există mai puține date privitoare la aceste probleme la populația dializată, însă dovezile existente în cadrul populației generale sunt în mod clar în favoarea necesității de abordare a fiecărei dintre acestea. Opțiunile terapeutice sunt adesea similare, dar impactul acestor factori este adeseori mai profund în cazul populației dializate. Pentru a ne asigura că echipa de dializă nu trece cu vederea importanța acestor factori, toți aceștia sunt discutați în această secțiune. Se va acorda atenție specială diferențelor dintre recomandările uzuale și cele particulare populației dializate.
Reabilitarea pacienților cu TSFR
DEFINIȚIE
Definiția corespunde celei prezentate în cadrul abordării pacientului cu BCR pre-TSFR, utilizând terminologia impusă de
Life Options Rehabilitation Advisory Council
22 . În principiu, un pacient reabilitat cu succes este acela care reușește să atingă un nivel de funcționare cât mai apropiat de cel dinainte de includerea sa în program de dializă cronică 96 . Organizația menționată descrie 5 principii fundamentale ale programului de reabilitare pentru pacienții cu boală renală terminală 23 :
-
Educație/consiliere
-
Exercițiu fizic
-
Consiliere ocazională și profesională
-
Evaluare individualizată
-
Încurajare (suport emoțional)
Întrucât cele mai multe probleme au fost deja descrise, ne vom concentra asupra câtorva probleme specifice pacientului cu TSFR. Orice intervenție de reabilitare trebuie implementată numai dacă pacientul este stabil din punct de vedere medical, ceea ce presupune să fie optim dializat (Kt/V de cel putin 1.2), să nu fie malnutrit și să prezinte o hemoglobină de cel puțin 11 mg/dl.
Reabilitarea pacienților hemodializați necesită o abordare multidisciplinară și trebuie începută din faza pre-dialitică 97 .
EXERCIȚIUL FIZIC
Definiții
Activitatea fizică
Mișcarea corpului produsă de contracția mușchilor scheletici și care crește semnificativ consumul de energie.
Activitatea fizică regulată
Efectuarea de cel puțin 30 de minute de activitate fizică de intensitate moderată în majoritatea - preferabil în toate - zilelor săptămânii. Intensitatea moderată este definită inividualizat, prin niveluri adecvate la capacitatea, necesitățile și interesul fiecărui pacient.
Funcționarea fizică
Capacitatea individului de a participa la activitățile necesare propriei vieți.
Capacitatea fizică
Capacitatea măsurată de a realiza anumite sarcini specifice, cum ar fi testele de performanță și testele de efort.
Analiza literaturii
Capacitatea de efort la pacienții dializați . Pacienții dializați prezintă niveluri foarte scăzute ale funcției fizice și ale capacității de efort, fiind adesea inactivi din punct de vedere fizic 98 . În
comparație cu persoanele sănătoase dar sedentare, capacitatea de efectuare a exercițiilor aerobice la pacienții hemodializați este mult redusă 99-102 .
Deși îndelung studiată, problema capacității reduse de efort la pacienții dializați nu a dus la identificarea exactă a cauzelor acesteia. Etiologia este frecvent multifactorială; se consideră că ar fi implicate
anemia renală
74 ,
co-morbiditățile cardiace
(aritmiile 103
și disfuncția sistolo-diastolică cardiacă) 104
și
anomaliile musculare
legate de fluxul sangvin muscular, capacitatea oxidativă musculară redusă, atrofia musculară etc 23,105 . Factorii psihologici cum ar fi
depresia
și
incomplianța la tratament
sunt considerați de asemenea importanți, explicând în parte capacitatea redusă de efort la această categorie de pacienți 106 .
Sedentarismul (inactivitatea) și supraviețuirea . Sedentarismul este un factor de risc al morbidității
și mortalității în populația generală 107 .
Datele privitoare la populația dializată indică faptul că funcția fizică auto-raportată este înalt predictivă pentru spitalizări și deces, chiar atunci când sunt corectate pentru case-mix și comorbidități 63 . De asemenea, unele studii recente au demonstrat că măsurarea obiectivă, de laborator, a capacității fizice, este independent predictivă pentru mortalitate, pacienții cu cea mai mică preluare maximală de oxigen (<17 mL/kg/min) având semnificativ cea mai înaltă mortalitate 108,109 . Nu se cunoaște în ce măsură ameliorarea capacității de efort și/sau creșterea activității fizice duce la reducerea spitalizărilor sau a mortalității la pacienții dializați.
Rezultatele sunt comparabile cu cele obținute în populația generală 110 , confirmându-se astfel avantajul pacienților non-sedentari în ceea ce privește supraviețuirea. Studierea sedentarismului ca factor de risc al mortalității în populația dializată este însă abia la început.
Efectele intervențiilor de maximizare a condiției fizice la pacienții dializați . Odată ce s-a realizat evaluarea condiției fizice a unui pacient și au fost identificate ariile problemă, se poate iniția exercițiul fizic regulat. Un program complet cuprinde exerciții de flexibilitate, forță și rezistență 69
. Recomandările privind implementarea unui astfel de program depășesc obiectivele prezentării de față, ele putând fi consultate la adresa
www.lifeoptions.org, unde există un ghid complet de exerciții fizice destinate pacienților dializați.
În ceea ce privește efectele unui program regulat de exerciții fizice la pacienții dializați, majoritatea studiilor au investigat creșterea capacității de efort, impactul asupra calității vieții și, în câteva cazuri, asupra unor factori de risc cardiovascular.
Impactul exercițiilor fizice asupra capacității de efort și a calității vieții . O serie de cercetări a demonstrat îmbunătățirea capacității de efort (evidențiată prin teste obiective) prin antrenament fizic 56,57,59,60,63,111,112
la pacienții dializați. Majoritatea acestor studii au fost realizate însă pe pacienți tineri, cu o condiție fizică relativ bună, cu puține/fără comorbidități.
În concluzie, este cert că exercițiile fizice cresc capacitatea de efort a pacienților dializați, însă efectele acestora asupra calității vieții sunt deocamdată neconcludente. O posibilă explicație o constituie diferențele dintre loturile studiate la momentul inițierii intervențiilor. Sunt necesare de aceea și alte studii care să investigheze beneficiile exercițiului fizic regulat la diferite categorii de pacienți hemodializați. În plus, ar fi utile studii care să determine diferențele privind efectele fiecărei categorii de exerciții în parte - de flexibilitate, forță și rezistență - și să investigheze menținerea efectelor antrenamentului fizic pe termen lung.
Efectele exercițiilor fizice regulate asupra factorilor de risc cardiovascular . Inactivitatea fizică este un factor de risc cunoscut pentru bolile cardio-vasculare și mortalitatea cardio-vasculară 113
ca și pentru apariția unor probleme severe, cum ar fi diabetul zaharat 114,115
și HTA 116 . La nivelul populației generale, activitatea fizică regulată: reduce HTA la persoanele hipertensive; reduce depresia și anxietatea; ajută la controlul greutății corporale; ajută la menținerea normală a structurii osoase, musculare și articulare; crește forța persoanelor vârstnice, care obțin capacitatea de a se mobiliza fără riscul căderilor; promovează bunăstarea psihologică. Acestea sunt clar demonstrate de
U.S. Surgeon General's Report on Physical Activity and Health 117
. Câteva alte ghiduri recomandă exercițiul fizic regulat ca parte a tratamentului factorilor de risc cardio-vasculari, cum ar fi
Sixth Report of the Joint National Committee on Prevention, Detection, Evaluation, and Treatment of High Blood Pressure 118
și
National Cholesterol Education Project Adult Treatment Guidelines
III 119
. În ultimele două documente, modificările stilului de viață (inclusiv activitatea fizică regulată) reprezintă prima recomandare.
Prevalența factorilor de risc cardiovasculari în populația dializată este ridicată 84
. Există studii care au evidențiat influența favorabilă a exercițiilor fizice asupra unor factori de risc cardiovascular modificabili cum ar fi hipertensiunea arterială
(http:/www.usrds.org/2001 pdf/c.pdf) 120 , metabolismul lipidelor 121,122
și disfuncția endotelială 123-126 . Câteva dintre studii au înregistrat progrese chiar și în condițiile unui antrenament fizic moderat și de scurtă durată 56,127-130 .
Deși până în prezent nu au fost realizate studii clinice pentru evaluarea efectelor activității fizice asupra riscului cardio-vascular la pacienții cu BCR, preponderența dovezilor existente și ghidurile existente privitoare la activitatea fizică la alte populații cu risc de boală cardio-vasculară sugerează necesitatea implementării similare a activității fizice la pacienții cu insuficiență renală. Literatura bine documentată privitoare la funcția fizică la nivelul acestei populații și dovezile că aceasta poate fi ameliorată prin exerciții fizice regulate impune atenția asupra acestui aspect al stilului de viață 55-
57,59,60,103,105,106,111,131-138 .
Probleme speciale. Limite ale intervenției
Sunt necesare studii ulterioare care să analizeze această asociere la toate categoriile de pacienți dializați și studii care să investigheze impactul duratei, intensității sau a tipului de exerciții fizice efectuate asupra mortalității. Cu alte cuvinte, ce ar constitui un minimum necesar de activități fizice care să influențeze supraviețuirea sau care ar fi limita superioară, dincolo de care un plus de activitate fizică ar rămâne fără efect.
Nu există studii randomizate la pacienții dializați privitoare la efectele exercițiilor fizice asupra prognosticului asupra acestor pacienți; există în schimb, studii randomizate care demonstrează efectul acestora asupra funcței fizice. Mulți pacienți sunt sever debilitați și necesită eforturi de reabilitare înalte.
Direcții de cercetare
Sunt necesare studii clinice randomizate:
a.
Pentru studierea efectelor exercițiilor fizice asupra riscului cardio-vascular la pacienții dializați.
b.
Pentru identificarea prescripției optime a exercițiilor fizice și pentru dezvoltarea unor modalități practice de încorporare a exercițiilor fizice și evaluare a funcției fizice în îngrijirea de rutină a pacienților dializați.
c.
Pentru definirea factorilor care împiedică exercițiile fizice la pacientul dializat și pentru dezvoltarea unor strategii motivaționale în scopul creșterii participării la activități fizice regulate.
d.
Pentru identificarea metodelor de încorporare eficientă a activității fizice în îngrijirea pacienților dializați
Recomandare 13.
Toți pacienții dializați trebuie consiliați și încurajați regulat de către echipa de IMD pentru creșterea nivelului de activitate fizică. ( Gradul B )
a.
Recomandare 13a. Pentru abordarea adecvată a pacienților (de ex. prin fiziokinetoterapie sau reabilitare cardiacă), trebuie identificate problemele caracteristice a acestora (ortopedice/musculo-scheletice, cardio-vasculare sau motivaționale) ( Gradul C )
Recomandare 14.
Măsurarea funcției fizice:
-
Recomandare 14a. Evaluarea funcției fizice și reevaluarea programului de activitate fizică trebuie efectuată cel puțin o dată la 6 luni ( Gradul C )
-
Recomandare 14b. Funcția fizică poate fi măsurată prin teste obiective sau chestionare (de ex. SF-36) de performanță fizică. ( Gradul C )
-
Recomandare 14c. La fiecare pacient, trebuie identificate potențialele bariere de participare la activitățile fizice. ( Gradul C )
Recomandare 15 . Recomandări de activitate fizică:
-
Recomandare 15a. Mulți pacienți dializați sunt sever decondiționați; de aceea, aceștia pot necesita fiziokinetoterapie pentru creșterea forței și rezistenței până în
momentul în care vor fi capabili să efectueze nivelurile de activitate fizică recomandate. ( Gradul C )
-
Recomandare 15ai. Pacienții care necesită reabilitare cardiacă trebuie orientați către un specialist ( Gradul C )
-
Recomandare 15aii. Ținta de activitate trebuie să fie un exercițiu fizic de intensitate moderată de 30 minute în majoritatea (preferabil toate) zilelor săptămânii. Pacienții care nu sunt actualmente activi din punct de vedere fizic trebuie să înceapă la niveluri și durate foarte joase și să progreseze în mod gradat până la nivelul recomandat ( Gradul C )
-
Recomandare 15b. Urmărire:
-
-
Recomandare 15bi. Evaluarea funcției fizice și încurajarea pentru participare la activitățile fizice trebuie să facă parte de rutină din planul de îngrjire a pacientului. Reevaluarea periodică trebuie să includă evaluarea modificărilor de activitate și funcție fizică. ( Gradul C )
SUPORTUL SOCIAL
Definiții
Suportul social este percepția persoanei că aparține unei rețele sociale în care poate primi și oferi afecțiune, apreciere și ajutor; suportul social este recunoscut ca fiind un factor important în adaptarea la boli cronice și acute 139,140 .
Mecanismul prin care rețeaua de suport social poate influența adaptarea unei persoane la boală nu este clar definit (posibil prin accesul mai bun la îngrijirea medicală, complianța mai bună la tratament și o funcționare mai bună din punct de vedere psihologic, neuroendocrin și imunologic 141,142 ), însă asocierea dintre cele două elemente este consistentă și robustă.
În cazul BCR există puține studii pe această temă. Prezentăm în continuare rezultatele celor mai importante dintre acestea.
Analiza literaturii
O serie de cercetări au dovedit asocierea percepției suportului social 143-145 , precum și oferirea de suport cu supraviețuirea pacienților hemodializați. În particular, un studiu prospectiv, longitudinal, multicentric, realizat la 295 pacienți hemodializați a demonstrat că percepția unui suport social scăzut este independent asociată cu un risc mai mare de mortalitate, independent de vârsta pacienților, de severitatea bolii, a malnutriției și a tipului de dializor. Efectele au avut aceeași magnitudine ca și a factorilor de risc medical luați în discuție. Interesant însă este faptul că un alt studiu 146 , realizat pe un lot de doar 23 de pacienți hemodializați, a dovedit că pacienții cu un suport familial mai bun prezintă o rată mai mare de mortalitate. Autorii explică rezultatele susținând că prezența IRCT și dializa reprezintă un stresor mai puternic, mai distructiv, pentru familiile organizate și realizate.
Suportul social a fost asociat la pacienții hemodializați cu o mai bună complianță la tratament 147,148 . Pacienții cu un suport familial bun prezintă o greutate interdialitică mai scăzută și rezultate mai bune la testele de laborator pentru fosfor și potasiu. În fine, un risc mai mare pentru incomplianța la regimul alimentar (exprimată prin hiperfosfatemie) s-a observat în cazul pacienților hemodializați care locuiesc singuri 149 .
Atât la pacienții incidenți cât și la cei prevalenți, suportul social primit din partea prietenilor s-a corelat pozitiv cu nivelul beta-endorfinelor circulante și invers cu interleukina-12 (IL-12) - mediatori neuroendocrini asociați cu mortalitatea, ceea ce sugerează rolul unic al prietenilor în evoluția pacienților hemodializați.
Pentru oricine, familia poate fi o sursă de suport social, dar și de stres. În populația generală, persoanele nemulțumite de soț/soție declară că au o stare de sănătate mai proastă comparativ cu cei care au căsnicii reușite sau cei divorțați 150 . În cazul în care unul dintre soți suferă de o boală cronică rolurile în familie se schimbă radical; apar complicații care afectează direct relația dintre soți precum depresia, ostilitatea, problemele de natură sexuală. Un studiu evaluând cupluri în care unul dintre soți suferea de IRCT a arătat că o proporție de 50% declarau dificultăți maritale 151 . În particular, doar la femeile cu IRCT, conflictul în cuplu (combinat și cu existența unei familii
numeroase) este asociat cu factori neuroendocrini și imunologici 152 , precum și cu mortalitatea. Explicația ar fi legată de responsabilitățile numeroase ale femeilor, de resursele economice limitate și de un suport social mai scăzut în cazul celor cu familii numeroase și/sau multigeneraționale 153 .
De asemenea, studii anterioare au arătat o mai mare frecvență a simptomelor depresive și a proceselor inflamatorii la femeile aflate în program de hemodializă 154 .
Modul în care relația personalului medical cu pacientul dializat influențează evoluția acestuia din urmă este insuficient studiat. Datele existente arată că satisfacția pacientului în legătură cu modul în care este îngrijit de nefrologi, asistente și tehnicieni se corelează pozitiv cu nivelul albuminei serice. O asociere s-a observat și cu o complianță comportamentală mai bună a pacientului (respectarea numărului și a duratei ședințelor de dializă prescrise de medic), dar numai în cazul unei relații satisfăcătoare cu medicul de dializă.
Concluzii/Recomandări
Percepția suportului social este asociată cu complianța la tratment și cu mortalitatea pacienților hemodializați. În acest sens, suportul social este un element care nu trebuie omis din evaluările efectuate de psihologii din centrele de dializă. Aceștia dispun de metode și tehnici de consiliere familială, menite să amelioreze relatiile în familie.
Sunt însă necesare demersuri pentru validarea la populația hemodializată a unor chestionare destinate exclusiv evaluării suportului social. În prezent este disponibilă în cadrul chestionarului KDQOL-SF TM
o scală de evaluare a suportului social.
FUMATUL
Analiza literaturii
Fumatul țigaretelor este universal recunoscut ca factor de risc independent al bolii cardio-vasculare. În consecință, fumatul trebuie descurajat la toți pacienții cu BCR. Această recomandare este încă și mai puternic susținută de relația dintre fumat și prognosticul infaust al pacienților dializați și transplantați 155-164 . Frecvența și durata contatului cu echipa de IMD trebuie să faciliteze eforturile serioase și concertate orientate înspre asistarea pacientului în sensul întreruperii fumatului.
Probleme speciale. Limite ale intervenției
Încetarea fumatului la pacienții dializați poate fi dificilă, ca și în populația generală.
Nu există studii comprehensive asupra utilizării farmacoterapiilor recomandate pentru întreruperea fumatului la pacienții dializați.
Recomandări de cercetare
La pacienții cu BCR sunt necesare studii pentru evaluarea farmacoterapiei și a efectelor adverse ale medicamentelor utilizate la întreruperea fumatului.
Pentru identificarea celor mai eficiente intervenții pentru întreruperea fumatului la pacienții dializați, sunt necesare studii randomizate.
Pentru identificarea efectelor întreruperii fumatului asupra prognosticului pacienților dializați, este nevoie de studii randomizate controlate.
Recomandare 16.
Toți pacienții dializați trebuie consiliați și încurajați în mod regulat să întrerupă fumatul. ( Gradul A ) Se recomandă trimiterea la un specialist în întreruperea fumatului. ( Gradul C )
-
Recomandare 16a. O atenție specială trebuie acordată pacienților deprimați cu capacitate mică de angajare în activitate fizică. ( Gradul C )
COMPLIANȚA LA TRATAMENT LA PACIENȚII HEMODIALIZAȚI
De la începutul anilor '70, complianța la tratament a reprezentat un subiect de interes în studiile clinice. Deși în prezent este disponibilă o literatură vastă pe această temă, în cazul tratamentelor cronice există încă numeroase aspecte problematice legate de măsurarea complianței, de determinanții complianței și de strategiile menite să o îmbunătățească 165 .
Hemodializa este un tratament complex, presupunând eforturi considerabile din partea pacientului 24 . Frecvența incomplianței în cazul pacienților hemodializați depinde în mare măsură de modul în care este definită. Se consideră ca cel puțin 50% dintre pacienții hemodializați sunt incomplianți la unul sau altul dintre aspectele legate de tratament 166-168 . Aceste date sunt în concordanță cu cele raportate în cazul altor boli care necesită tratamente de lungă durată 169 .
Definiție
Deoarece nu există încă un „standard de aur“ în definirea incomplianței la tratamentul prin hemodializă, recomandăm folosirea în practica clinică a măsurilor incomplianței care s-au dovedit a fi asociate cu spitalizarea și mortalitatea pacienților hemodializați:
absența de la 1 sau mai multe ședințe de hemodializă/lună
scurtarea uneia sau mai multor ședințe de dializă pe lună cu cel puțin 10 minute
nivelul potasiului peste 6.0 mEq/L
nivelul fosforului peste 7.5 mg/dL
plusul ponderal interdialitic de peste 5,7% din greutatea ideală
Dintre acestea, se consideră că cea mai bună validitate o au primii doi indicatori 22
(asa numita
„complianță comportamentală“ 30 ) deoarece nu pot fi confundați cu factori fizici sau medicali. Cu toate acestea, ei nu pot diferenția pacienții în funcție de motivul absentării sau scurtării ședinței de dializă (întemeiat sau nu). Astfel, o a treia măsură comportamentală a complianței la tratament este necesară: timpul total = procentul de timp în care pacientul face dializă comparativ cu durata totală prescrisă de medic 22 .
Deși nu este o boală în adevaratul sens al cuvântului, incomplianța la tratament are aproximativ aceleași caracteristici ale unei boli somatice 170 :
-
prezintă factori de risc;
-
poate fi evaluată și monitorizată;
-
sunt disponibile numeroase intervenții eficiente menite să o „trateze“;
-
frecvent, incomplianța crește morbiditatea și mortalitatea;
-
are un curs variabil la un pacient dat.
Factorii care afectează complianța la tratament a pacienților hemodializați
Un studiu recent 24
a investigat la un număr foarte mare de pacienți hemodializați (aproximativ 7700) proveniți din trei continente, predictorii incomplianței la tratament. Risc mai mare de a fi incomplianți s-a constatat la: pacienții tineri (pentru absență, scurtare, hiperfosfatemie și plus ponderal interdialitic); femeile (pentru plusul ponderal interdialitic); pacienții cu o condiție fizică bună și cei care nu aveau un loc de muncă (pentru hiperfosfatemie); pacienții care locuiau singuri (pentru hiperfosfatemie); pacienții cu depresie (pentru scurtarea și absența de la ședințele de dializă); fumătorii (pentru absența de la cel puțin o ședință de dializă pe lună și plusul ponderal interdialitic). Predictorii cei mai puternici ai incomplianței au fost vârsta cuprinsa între 20-39 ani și fumatul. Pacienții care erau incomplianți la unul dintre parametri aveau șanse semnificativ mai mari de a fi incomplianți și la un alt aspect legat de tratament.
Asocierea incomplianței la tratament cu spitalizarea și supraviețuirea pacienților hemodializați
Incomplianța la tratament compromite șansa pacientului aflat în program de dializă cronică de a atinge o formă fizică maximă și poate avea pe termen lung consecințe negative serioase: studii recente atestă asocierea incomplianței la tratament a pacienților hemodializați cu rata de spitalizare și cu mortalitatea 171,172 .
Un model explicativ al complianței la tratament
Din păcate, majoritatea medicilor nu dispun de cunoștințe fundamentale necesare pentru a
„diagnostica“ și iniția „terapia“ incomplianței 173 . O soluție globală pentru rezolvarea problemei incomplianței nu există, însă modelele comportamentale pot servi ca punct de plecare în identificarea factorilor care afectează complianța la tratament și în stabilirea strategiilor menite să o îmbunătățească. Un astfel de model este cel propus de
M. Chisholm
172 , care agregă mai multe teorii într-un format compact. Modelul explică deciziile în legătură cu sănătatea și punerea lor în practică pornind de la analiza individuală a beneficiilor, riscurilor și a calității vieții. Rezultatul acestei analize depinde de factori cum sunt experiența personală, cunoștințele despre boală și tratament, precum și variabilele socio-demografice, toate acestea afectând decizia de a urma sau nu un tratament medical.
Reprezentările mentale
Am considerat necesară includerea în acest model și a reprezentărilor mentale pe care pacientul le are despre boala sa și despre tratamentul pe care îl urmează. Conceptul este central modelului de
autoreglare a comportamentului în sănătate și boală al lui
Leventhal
și col 174 , prezentat pe larg într- un articol publicat în revista Nefrologia 175 . Conform acestui model, pacientul este o persoană care se comportă rațional, care acționează în acord cu teoriile sale implicite despre propria boală și își reglează comportamentul adaptativ de la moment la moment. Reprezentările mentale mediază practic comportamentele adaptative, respectiv neadaptative, la boală.
Cercetările în domeniul psihologiei sănătății au evidențiat validitatea și consistența a
cinci dimensiuni ale reprezentărilor mentale
176-179 :
-
identitatea bolii
- această dimensiune include eticheta (ex. "am cancer ") și simptomele bolii
-
cursul bolii
- se referă la expectanțele persoanei în ceea ce privește durata bolii
-
cauzele bolii
- se referă la factorii considerați de individ ca fiind răspunzători de instalarea bolii
-
consecințele bolii
- se referă la impactul fizic, emoțional, social și economic al bolii, perceput de către individ
-
controlabilitatea bolii
- această dimensiune se referă la credințele individului în posibilitățile de vindecare a bolii
În concluzie, individul iși organizează cunoștințele despre boală în jurul următoarelor întrebări:
-
Care este boala de care sufăr? (identitatea bolii)
-
Cât va dura? (cursul bolii)
-
Ce a cauzat-o? (cauzele bolii)
-
Poate fi vindecată? (controlabilitatea bolii)
-
Cum mă va afecta? (consecințele bolii)
iar reprezentările mentale ale unei boli particulare constau în răspunsurile personale ale individului la aceste întrebări 42 .
Studiul reprezentărilor mentale ale bolii a necesitat construirea unor chestionare, cel mai utilizat fiind
The Illness Perceptions Questionnaire
(IPQ) 180 . O formă revizuită a acestui chestionar (IPQ- R) este prezentată și în acest ghid (vezi
Anexa 2 ), ea fiind folosită într-un studiu cuprinzând 62 pacienți hemodializați din Centrul de Dializă și Transplant Renal Iași 181 . Studiul a oferit pentru prima dată în România informații detaliate referitoare la reprezentările mentale ale pacienților cu IRCT tratați prin hemodializă și despre impactului acestor reprezentări asupra complianței la ingestia de lichide în perioada interdialitică.
Rezultatele cercetarii au arătat că pacienții mai puțin complianți la regimul de lichide dezvoltă reacții emoționale mai puternice în legătură cu boala, consideră că IRCT are consecințe grave asupra vieții lor, percepându-și dializa mai puțin eficientă în controlul bolii. Studiul demonstrează și faptul că pacienții care consideră că rolul lor este minim în adaptarea la boala renală cronică sunt fie mai în vârstă, fie au o vechime mare în dializă sau nu-și înțeleg foarte bine afecțiunea, subestimându-și severitatea bolii de care suferă. Cu toate aceste categorii de pacienți trebuie lucrat în mod special, fiind categoriile cele mai predispuse la nerespectarea indicațiilor medicale.
Intervenții psihologice pentru îmbunătățirea complianței la tratament a pacienților hemodializați
Există un număr mare de studii care vizează îmbunătățirea complianței la tratament a pacienților hemodializați 182 , în special a complianței la regimul de lichide, aceasta fiind cel mai dificil de obținut și de menținut pe termen lung 168,183 . Într-un review recent 44
s-a constatat că o intervenție minimală o reprezintă educarea pacientului în legătură cu regimul alimentar și de lichide. Ca intervenție unică, aceasta s-a dovedit însă insuficientă în producerea unei modificări comportamentale semnificative și de durată 184 . În prezent, abordarea incomplianței la tratament include combinații de tehnici și strategii psihologice care ajută pacientul să dezvolte comportamente sănătoase, să elimine comportamentele de risc și să-și amelioreze tulburările emoționale, în cazul în care prezintă caracteristici psihopatologice evidente 185,186 .
Concluzii/Recomandări
Complianța la tratament a pacienților hemodializați este asociată semnificativ cu spitalizarea și mortalitatea. Din acest motiv, îmbunătățirea complianței la tratament a pacienților hemodializați reprezintă:
Unul dintre obiectivele principale ale activității psihologilor din centrele de dializă
Modalitatea prin care psihologul completează în mod direct actul medical Succesul unei intervenții psihologice care vizează creșterea complianței la tratament depinde în mare măsură de:
Evaluarea corectă a incomplianței (pe baza studiilor care au identificat parametrii incomplianței și predictorii cei mai semnificativi)
Prezența în pachetul de intervenție a strategiilor cognitive-comportamentale, care și-au demonstrat eficiența în obțirea unor rezultate consistente și durabile.
Din păcate, în țara noastră complianța comportamentală a pacienților nu este înregistrată adecvat în protocoalele ședintelor de dializă. Relevanța ei pentru prognosticul pacienților hemodializați necesită analiza indicilor complianței comportamentale prin studii multicentrice și evaluarea lor curentă și în centrele de dializă din România.
PROBLEME PSIHOLOGICE
Definiții
DEPRESIA MAJORĂ
Depresia majoră se caracterizează prin stare sufletească deprimată și o pierdere semnificativă a interesului în toate activitățile care persistă cel puțin 2 săptămâni și se asociază cu minim patru din următoarele simptome: tulburări de apetit sau somn; întârziere psihomotorie sau agitație; oboseală; sentiment de vinovăție sau inutilitate; probleme cu concentrarea; ideație suicidară 187 . Întrucât multe dintre simptomele somatice asociate cu depresia sunt, de asemenea, simptome ale uremiei, simptomele cognitive sunt indicatori superiori în ceea ce privește evaluarea depresiei la pacienții dializați.
ANXIETATEA
Anxietatea are atât simptome fiziologice cât și psihologice. Aspectele psihologice, care pot fi mai relevante atunci când se evaluează pacienții cu probleme medicale pre-existente, includ: sentiment de lipsă de putere; simțul pericolului iminent; alertă exhaustivă; auto-absorbție care interferă cu abilitatea de a rezolva eficient problemele; îndoieli extreme privitoare la unele întâmplări amenințătoare și capacitatea de a se descurca în fața acestora; și griji dificil de controlat și care pot interfera cu funcționarea. Aceste probleme pot fi cu sau fără cauză, sunt universale și durează mai mult decât ar fi de așteptat 188 .
OSTILITATEA
Ostilitatea implică compotramente și sentimente negative, adesea exprimate în relații interpersonale. Include caracteristici ca mânia, cinismul și lipsa de încredere 187 .
Factorii fiziologici asociați cu depresia, anxietatea și ostilitatea
La nivelul populației generale, există o asociere evidentă între depresie, anxietate și ostilitate și boala cardio-vasculară. Nu există cercetări care se adresează aocierii dintre
status -ul psihologic per se și boala cardio-vasculară la nivelul populației dializate. Cu toate acestea, întrucât există o înaltă prevalență a depresiei și anxietății, ca și o ostilitate demonstrată la această populație, este rezonabil să se recomande evaluarea și tratamentul acestor probleme cunoscute din alte situații ca înalt asociate cu boala cardio-vasculară.
Depresia, anxietatea și ostilitatea se pot asocia cu boala cardio-vasculară prin mai multe mecanisme. De exemplu, acești factori pot duce la non-aderență la regimul dietetic sau alimentar, ceea ce poate altera funcția cardio-vasculară. De asemenea, un pacient care prezintă oricare dintre aceste stări psihologice are un risc crescut de a se angaja în comportamente cu risc înalt, cum ar fi fumatul, ceea ce poate avea un impact negativ asupra sănătății cardio-vasculare. În plus, există efecte fiziopatologice ale depresiei, anxietății și ostilității.
Depresia s-a asociat cu disfuncție plachetară, hipercortisolemie, creșterea catecolaminelor plasmatice și urinare, creșterea alurii ventriculare, alterarea controlului vagal și o reducere a variabilității frecvenței cardiace. Oricare dintre acestea pot avea un impact negativ asupra bolii cardio-vasculare 189 . Pacienții care prezintă depresie prezintă hiperactivitate simpatoadrenergică, ceea ce s-a sugerat că poate contribui la dezvoltarea bolii cardio-vasculare din cauza efectelor catecolameinelor asupra funcției cardiace și asupra trombocitelor 190 . Depresia s-a asociat și cu răspunsul inflamator și progresia bolii arteriale secundare 191 . Alte modificări fiziologice asociate cu depresia care au un impact negativ asupra funcției cardio-vasculare sunt hipercoagulabilitatea, inflamația sistemică și localizată și alterările ritmului cardiac 192 .
Unii dintre pacienții anxioși prezintă o variabilitate a ratei cardiace, ceea ce poate determina alterarea patologică a tonusului autonom cardiac. Aceasta se poate datora fie creșterii stimulării simpatice, fie alterării controlului vagal, ambele fiind legate de mortalitate 187 . Activitatea medulosuprarenală și corticosuprarenală sunt crescute atunci când anxietatea este prezentă, ceea poate contribui la boala cardio-vasculară 193 . Anxietatea poate determina și spasm coronarian, ceea ce poate determina ruptura plăcii aterosclerotice 191 .
Pacienții care prezintă ostilitate și sunt expuși la anumiți stimuli, cum ar fi sarcinile mentale, prezintă valori presionale și frecvențe cardiace crescute comparativ cu cei non-ostili 187,194 , ca și alte modificări fiziologice legate de boala cardio-vasculară 187,191 .
Evaluarea și terapiile psihologice recomandate în depresia, anxietatea și ostilitatea pacientului dializat
EVALUAREA
Există dovezi că intervențiile socio-psihologice, pot reduce semnificativ morbiditatea și mortalitatea pacienților dializați și influențează pozitiv colesterolemia, presiunea arterială, alura ventriculară 191 . Dializa adecvată și controlul anemiei sunt factori care contribuie semnificativ la starea de bună dispoziție generală și calitatea vieții pacienților dializați. Acești factori, combinați cu evaluarea stării de sănătate fizică și cu potențialele efecte adverse ale medicației administrate trebuie în primul rând evaluați ca factori determinanți ai depresiei și anxietății.
În multe centre de dializă, aprecierea calității vieții pacienilor dializați prin teste psihometrice, ceea ce presupune și evaluarea depresiei, a devenit o operație de rutină. Există mai multe instrumente care apreciază nivelurile depresiei, anxietății și ostilității.
Beck Depression Inventory
(BDI), care este frecvent aplicat, este un instrument bine validat 195 .
BDI Fast Screen
este un instrument de auto- raportare dezvoltat specific pentru măsurarea depresiei la pacienții care prezintă o boală somatică 196 .
Cognitive Depression Index , un subset al BDI, controlează posibilul impact al simptomelor somatice, care poate supra-evalua artificial ratele depresiei atunci când se evaluează populația dializată 195 .
SF-36
a fost de asemenea stabilit ca un bun test screening pentru depresie la pacienții dializați 63 . Instrumentul
Kidney Disease Quality of Life
(KDQOL-SF™), derivat din SF- 36, este astăzi cel mai bine testat și acceptat instrument orientat special către populația cu boală cronică de rinichi 197 .
World Health Organization Quality of Life-100
(WHOQOL-100) și forma sa abreviată (WHOQOL-BREF), a fost dezvoltat pentru a fi utilizat în lumea întreagă într-o varietate de culturi. Ambele conțin un domeniu psihologic care evaluează depresia și anxietatea 198 .
State- Trait Anxiety Inventory
(STAI) a fost frecvent utilizat și este considerat a fi unul dintre cele mai bine standardizate teste pentru măsurarea anxietății 199 . Extensiv a fost folosit și
State-Trait Anger Expression Scale
(STAXI); el are validitate predictivă și date normative vaste și distinge între suprimarea și exprimarea mâniei 200 . Un alt instrument de măsurare a ostilității este
Cook-Medley Hostility Inventory , care este preluat din
Minnesota Multiphasic Personality Inventory
(MMPI); acest instrument a fost demonstrat a prezice mortalitatea generală și cea prin boală cardio- vasculară 194,201 .
INTERVENȚIA PSIHO-COMPORTAMENTALĂ
S-a
demonstrat că consilierea de grup care se focalizează în mod special asupra modificării caracteristicilor tipului de personalitate A, cum ar fi ostilitatea, diminuă nu doar caracteristicile tipului A, ci reduce și decesele de cauză cardiacă; aceleași efecte le are și instrucția de grup care include tehnici de reducere a stresului 187 .
Utilizarea
terapiilor cognitiv-comportamentale
diminuă anxietatea și reduc depresia la nivelul populaiei generale 202
și reduc semnificativ hipertensiunea și morbi-mortalitatea de cauză cardio- vasculară asociată HTA 200 . Tehnicile de relaxare au o valoare egală sau sunt mai eficiente comparativ cu alte intervenții psihologice în scăderea reacțiilor fiziologice la persoanele cu boală cardio-vasculară. O formă de relaxare, biofeedback-ul, scade HTA la 60% dintre participanții la studiu. Alte tehnici, cum ar fi respirația controlată, se asociază semnificativ cu mortalitatea de cauză generală 187 . Pacienții HD care au fost învățați să aplice exerciții de relaxare simple progresive prezintă niveluri de anxietate semnificativ scăzute, spre deosebire de grupul de control 199 .
Numeroase studii efectuate la nivelul populației generale au demonstrat că mânia este tratabilă prin utilizarea în combinație a mai multor tipuri de intervenție 200,202 .
Educația pacientului
s-a dovedit a avea impact asupra status-ului psihologic. Pacienții care au participat la un program educațional privitor la BCR (care a inclus informații asupra tratamentelor și potențialului impact asupra calității vieții) înainte de instituirea dializei au avut niveluri semnificativ mai scăzute ale anxietății și stare sufletească ameliorată comparativ cu grupul de control. Această diferență a persistat în primele luni de după inițierea dializei 38 .
După cum s-a discutat mai sus în acest ghid, și
exercițiile fizice
regulate au un impact asupra stării de bine a pacientului dializat.
În cazul în care simptomele depresive sau anxioase nu răspund la alte tratamente, trebuie luată în considerație amininistrarea de medicamente psihotrope. Inhibitorii de repreluare selectivă a serotoninei sau antidepresivele atipice, cum ar fi nefazodon sau bupropion pot fi luate în calcul în tratamentul pacienților deprimați 190 . Studiile au demonstrat că intervențiile farmacologice au efecte pozitive asupra stării psihice a pacienților cu BCR 203 .
Analiza literaturii
DEPRESIA
Depresia este considerată a fi
cea mai frecventă problemă psihologică a pacienților dializați
204 . În populația generală, riscul de a suferi de depresie în cursul vieții este de 10-25% în cazul femeilor și de 5-12% în cazul bărbaților. Aceasta înseamnă că o parte din pacienții care intră în program de dializă cronică au suferit deja de depresie în antecedente. Pentru această categorie de pacienți riscul de a suferi de depresie după inițierea dializei este mult mai mare. Alți factori de risc ai depresiei la pacientul hemodializat sunt: sexul feminin, vechimea mai mare în dializă, lipsa unui loc de muncă și faptul că locuiește singur.
În cazul pacienților hemodializați, depresia poate fi un răspuns la pierderile suferite odată cu începerea dializei - pierderea funcției renale, dar și a rolului în familie și la locul de muncă, a condiției fizice și mobilității, ca să enumerăm doar câteva dintre ele.
Prevalența depresiei la pacienții hemodializați
diferă de la un studiu la altul, în parte datorită metodologiei diferite de evaluare. O serie de studii care au utilizat Inventarul de Depresie Beck (B.D.I. - vezi
Anexa 1 ), un instrument validat pentru criteriile de diagnostic al depresiei din DSM III, au raportat totuși rezultate similare 205-207 . Astfel, între o treime și o jumătate dintre pacienții hemodializați au obținut scoruri la B.D.I. care sugerau prezența unui nivel cel puțin moderat de depresie (scoruri B.D.I. � 11). Mai mult, 85% dintre acești pacienți au fost diagnosticați într-o etapă ulterioară a studiului cu episod depresiv major (conform criteriilor de diagnostic DSM IV) și au obținut scoruri
� 17 la Scala de Depresie Hamilton 208 .
Suicidul , cea mai gravă complicație a depresiei, este de 15 ori mai frecvent în rândul pacienților hemodializați, comparativ cu populația generală. Această rată importantă a suicidului este favorizată de faptul că pacientul uremic are la îndemână abandonarea dializei sau manevrarea accesului vascular 8 . Rata suicidului este de aproximativ 0.2 per 1000 pacient-an. Majoritatea celor care abandonează dializa sunt fie vârstnici, fie diabetici 209,210 , fie au fost diagnosticați cu depresie severă 211 . Însă o proporție mult mai mare de pacienți recurge la alte acțiuni autodistructive care pot duce în cele din urmă la moarte. Este cazul nerespectării restricțiilor alimentare și de lichide sau, ceea ce în jargon medical se numește „sinucidere lentă“.
Evaluarea depresiei . Pentru identificarea corectă a depresiei, în cazul pacienților hemodializați trebuie făcute două distincții majore. Prima este aceea între diagnosticul de depresie și simptomele
depresiei - în sensul că o serie de simptome ale depresiei sunt frecvent întâlnite la pacienții hemodializați, dar ele nu trebuie confundate cu sindromul depresiv clinic, care presupune prezența unei constelații de simptome. În al doilea rând, există o suprapunere între simptomele depresiei și simptomele uremiei și/sau ale anemiei renale, ceea ce îngreunează recunoașterea episodului depresiv major. Diagnosticul diferențial se poate însă realiza cu ușurință dacă se ține cont de faptul că între sentimentele de vinovăție, neajutorare sau ideile suicidare și simptomele uremiei nu există nici o suprapunere. În consecință, pentru o evaluare corectă a depresiei la pacientul dializat trebuie apreciate cu acuratețe și diferențiate aspectele somatice ale depresiei de cele cognitive 2 . Se poate folosi în acest scop
Cognitive Depression Index
(primii 15 itemi ai BDI) 195,212 . Acest demers este cu atât mai important în cazul diagnosticării depresiei la inițierea dializei - o perioadă acută din punct de vedere medical. La pacienții incidenți, într-un studiu cross-secțional cuprinzând 123 pacienți hemodializați evaluați cu B.D.I. în primele 10 zile de la inițierea terapiei de substituție renală, prevalența depresiei a fost de 44% (scoruri B.D.I.
15) 213 .
Relevanța depresiei în tratamentul prin dializă cronică . Evaluarea și tratamentul depresiei în cazul pacienților hemodializați are o importanță crucială, dat fiind impactul depresiei asupra complianței la tratament, a calității vieții și, nu în ultimul rând, asupra ratei de spitalizare și supraviețuirii pacienților.
Un nivel ridicat de depresie a fost asociat cu o concentrație ridicată a fosforului în sânge, cu absența de la ședințele de dializă și cu scurtarea ședinței de dializă la pacienții cu o vechime mai mare de 1 an în dializă. În cazul pacienților incidenți, depresia a fost asociată cu absentarea de la ședințele de dializă.
Friend
și col. 214
au constatat că un nivel ridicat al depresiei este asociat cu scăderea concentrației albuminei serice la pacienții prevalenți (un
marker
al malnutriției).
Depresia este invers corelată cu percepția satisfacției asupra propriei vieți și a suportului social. De asemenea, un nivel ridicat de dizabilitate (nu și de severitate a bolii) se corelează cu un nivel ridicat al depresiei.
În fine, o serie de studii recente au demonstrat clar asocierea depresiei cu spitalizarea și mortalitatea în cazul pacienților hemodializați, cel mai important fiind studiul
Dialysis Outcomes and Practice Patterns Study
(DOPPS 2002), un studiu randomizat (de clasă A), realizat la un lot de 5256 pacienți hemodializați din SUA și Europa.
ANXIETATEA
Mai multe studii sugerează că anxietatea este mai frecvent asociată cu BCR comparativ cu populația generală; pe de altă parte, anxietatea se asociază cu creșterea frecvenței evenimentelor cardio- vasculare, fiind, în acest fel, direct asociată cu mortalitatea 187,189,
191,193,194,215-218 . Într-un studiu, aproximativ 45% din 128 pacienți dializați au prezentat semne clinice de anxietate 219 . Ca și în cazul depresiei, scorul mediu de anxietate al pacienților dializați a fost semnificativ mai înalt comparativ cu cel al subiecților normali 220 .
OSTILITATEA
Cercetările privitoare la consecințele ostilității la pacienții TSFR sunt insuficiente pentru extragerea unor concluzii. Chestionarul
Kellner Symptom , care a fost administrat doar la femei dializate, demonstrează că, atunci când pacienții dializați sunt mai deprimați, ei sunt și mai ostili comparativ cu grupul de control sănătos 221 . Un alt studiu privitor la pacienții dializați și partenerii lor a demonstrat că cei dializați prezintă o serie de reacții psihologice, inclusiv mânie 222 .
Probleme speciale (limite ale intervențiilor)
Cecetările clinice au produs date contradictorii, determinate în special de utilizarea unor diferite definiții ale problemelor psihice. Probleme adiționale în cadrul anumitor studii au fost reprezentate de dimensiunea mică a eșantioanelor, procentajul înalt a populației pierdute pe parcursul studiului și lipsa de control asupra variabilelor care pot influența rezultatele.
Acest ghid se bazează în cea mai mare parte pe studii observaționale, meta-analize și referate generale. Au fost identificate puține studii care să evalueze longitudinal asocierea dintre factorii psihologici și prognosticul pacienților dializați.
Probleme de implementare
În România, reglementările legale și restricțiile financiare împiedică specializarea clinică a asistenților sociali și supraspecializarea în dializă a psihologilor; în consecință, evaluarea socio- psihologică a pacienților este dificilă și după introducerea TSFR, fiind practic inexistentă înainte de aceasta. Atât asistenții sociali cât și psihologii, ca parte a echipei de IMD, ar trebui să evalueze pacienții stabili la 6 luni, iar pe cei instabili ori de câte ori este nevoie, ca parte a activității planificate de îngrijire de echipă.
Nefrologii nu au obișnuința evaluării psihologice de rutină a pacienților dializați, din cauza lipsei de pregătire și a convingerii că această sarcină se găsește în afara ariei lor de expertiză. De asemenea, adeseori nefrologii nu cunosc prevalența acestor probleme psihologice la populația dializată și nici intervențiile care reduc alterările psihologice.
Diferitele tehnici intervenționale discutate pentru factorii psihologici pot fi implementate de psihologul centrului sau din ambulator; costul intervenției acestuia din urmă nu este însă acoperit de actualul sistem al asigurărilor de sănătate.
Direcții de cercetare
Sunt necesare cercetări pentru:
studiul prezenței problemelor psihologice la pacienții dializați
examinarea impactului problemelor psihologice asupra prognosticului pacienților dializați
examinarea impactului intervențiilor terapeutice asupra prognosticului pacienților dializați
Recomandare 17.
Depresia, anxietatea și ostilitatea trebuie identificate și tratate la pacienții dializați. ( Gradul B )
Recomandare 17a. Toți pacienții dializați trebuie examinați de psiholog și un asistent social la inițierea dializei și ulterior cel puțin o dată la 6 luni, cu focalizare pe identificarea depresiei, anxietății și ostilității. (Gradul C)
Recomandare 17b. Pacienții dializați trebuie tratați de depresie, anxietate și ostilitate dacă prezintă aceste stări psihologice. (Gradul C)
PERCEPȚIA CALITĂȚII VIEȚII - ASOCIEREA FILTRATULUI GLOMERULAR CU INDICII DE CALITATE A VIEȚII
Premize
Atunci când o boală cronică nu poate fi vindecată, maximizarea calității vieții devine un scop esențial al îngrijirii medicale. În cadrul acestui ghid, conceptul de calitate a vieții conține noțiunile de „status funcțional“ (fizic, psihic și social) și „starea de bine“. Studii recente au demonstrat că optimizarea funcțiilor fizice și psihice ca și starea de bine la pacientul cu BCR este influențată de: trimiterea tardivă la nefrolog și îngrijirea pre-dialitică inadecvată 223 ; simptome; efectele bolii asupra funcțiilor psihice, fizice și sociale; și satisfacția față de îngrijirea medicală acordată 224 . De asemenea, măsurarea calității vieții a devenit un atribut al investigației clinice, fiind recunoscut din ce în ce mai frecvent ca endpoint pentru studii controlate și randomizate 225 . Calitatea vieții este evaluată și în studiile cross-secționale și longitudinale, fiind și o componentă importantă în analiza costuri-beneficii a unei terapii medicale 226 . Complicațiile BCR, cum ar fi anemia, malnutriția, boala osoasă renală, neuropatia, comorbidățile (diabet zaharat și boală cardio-vasculară) pot afecta negativ calitatea vieții. În consecință, pentru a ameliora calitatea vieții, pacientul trebuie să ajungă rapid la nefrolog, iar comorbiditățile trebuie să fie tratate corect.
Acest ghid descrie asocierea dintre nivelul funcției renale și domeniile de funcționare și starea de bine ale pacientului cu BCR. Trebuie analizat întregul continuum al stadiilor BCR pentru a înțelege riscurile legate de compromiterea status-ului funcțional și stării de bine. Înarmat cu aceste cunoștințe, clinicianul poate identifica mai rapid stadiile BCR la care este mai probabil să apară deficite și poate dezvolta și implementa strategii pentru tratarea pacienților cu risc înalt și ameliorarea sau eliminarea deficitelor înainte ca acestea să devină severe sau ireversibile.
Definiții
Conceptul de calitate a vieții este definit prin variabilele pe care le conține, variabile care pot fi identificate, cuantificate și modificate:
starea de sănătate (simptome și semne, valori de laborator, deces);
status funcțional (fizic, mental, social, îndeplinirea rolului), și
starea de bine (energie/oboseală, durere, percepțiile asupra propriei sănătăți, satisfacție) 227,228 .
În toate situațiile, auto-raportarea este preferabilă raportării de către personalul medical, întrucât rezultatele sunt dependente de experiența trăită și așteptările pacientului.
Dificultățile ridicate de măsurarea acestui concept încă imperfect înțeles au făcut ca cercetătorii implicați în acest domeniu să studieze mai multe variabile prin aplicarea mai multor metode și instrumente. Utilizarea mai multor instrumente a împiedicat în bună parte comparararea și interpretarea rezultatelor și obținerea concluziilor.
Tabelul I. Domeniile calității vieții măsurate de instrumente specifice
Instrument
Percepția asupra simptomelor și
sănătății
Funcția fizică
Funcția mentală
Servici
Funcția socială
Beck Depression Inventory (BDI)
Depresie
Nu
Da
Da
Da
Center for Epidemiological Studies-Depression (CES-D)
Da
Nu
Da
Nu
Nu
Cognitive Depression Index (CDI)
Nu
Nu
Da
Nu
Nu
Dartmouth COOP Functional Health Assessment Charts
Da
Da
Da
Da
Da
Duke Health Profile
Da
Da
Da
Da
Da
ESRD Severity Coefficient
Da
Nu
Nu
Nu
Nu
Euro QOL
Da
Da
Da
Da
Da
Health Index (HI)
Da
Da
Da
Nu
Nu
Illness Effects Questionnaire (IEQ)
Da
Nu
Da
Nu
Da
Karnofsky Performance Scale (KPS)
Da
Da
Nu
Da
Da
MOS Short Form 36 (SF-36
Da
Da
Da
Da
Da
Kidney Disease QOL
Da
Da
Da
Da
Da
McGill Quality of Life Questionnaire
Da
Da
Da
Da
Da
Multidimensional Scale of Perceived Social Support (MSP)
Nu
Nu
Nu
Nu
Da
NHANES Adult Questionnaire (NHANES)
Da
Da
Da
Da
Da
Quality of Well-Being Scale (QWB)
Da
Da
Da
Da
Da
Rand Health Insurance Experiment Instrument (RHIE)
Nu
Da
Da
Da
Da
Satisfaction with Life Scale (SLS)
Nu
Nu
Da
Nu
Nu
Sense of Coherence Scale
Nu
Nu
Da
Nu
Nu
Sickness Impact Profie (SIP)
Da
Da
Da
Da
Da
Social Adjustment Scale Self-Report (SAS-SR)
Nu
Da
Da
Da
Da
State Trait Anxiey Inventory (STAI)
Anxietate
Nu
Da
Nu
Nu
Symptom Checklist-90R (SCL-90R)
Da
Nu
Da
Nu
Nu
WHOQOL-100
Da
Da
Da
Da
Da
Analiza literaturii. Elemente componente și descrierea/modificarea acestora în BCR
Pacienții dializați raportează semnificativ creșterea durerii, scăderea vitalității, a sănătății generale, creșterea disfuncțiilor fizică, mentală și socială și limitarea capacității de a munci și de a participa la activități din cauza sănătății și a emoțiilor lor comparativ cu normele de referință pentru SUA. Cel puțin 25% prezintă depresie 63 . Capacitatea de efort a pacienților dializați este semnificativ inferioară celei a martorilor sănătoși 156 . Insuficiența renală afectează negativ simțul controlului și viziunea asupra sănătății a pacienților dializați 230 . Circa 39% dintre cei care lucrează cu 6 luni înaintea inițierii dializei renunță la serviciu în momentul în care încep dializa 231 . Pacienții vârstnici dializați se angajează în mai puține activități în afara casei și mulți dintre ei mai ies din casă doar pentru efectuarea dializei din cauza slăbiciunii 102 .
Modificarea indicilor status-ului funcțional și ai stării de bine se asociază cu un prognostic negativ în BCR
. Modificarea indicilor
status -ului funcțional și ai stării de bine se asociază cu creșterea riscului de deces și spitalizare, în timp ce ameliorarea scorurilor se asociază cu ameliorarea prognosticului. Pacienții cu un un scor a componentei fizice a SF-36 <34.6 prezintă un risc relativ de deces de 2.03 și un risc relativ de spitalizare de 1.67. Fiecare ameliorare cu 5 puncte a scorului componentei fizice se asociază cu o supraviețuire cu 10% mai lungă și cu 6% mai puține zile de spitalizare. Pe SF-36, un scor al sănătății mentale :S52 și un scor al componentei mentale
:S42 indică depresie. Fiecare ameliorare cu 5 puncte a scorului componentei mentale se asociază cu scăderea cu 2% a zilelor de spitalizare 63 .
Alterarea status-ului funcțional și a stării de bine se asociază cu caracteristici socio-demografice . Un venit și o educație mai scăzute se asociază cu alterări mai semnificative ale status-ului funcțional și a stării de bine la pacienții cu BCR 232 .
Alterarea status-ului funcțional și a stării de bine se poate datora afecțiunilor care determină BCR (diabet zaharat, HTA) sau complicațiilor determinate de scăderea FG (anemie, malnutriție, boală osoasă renală, neuropatie).
HTA, diabetul zaharat asociat cu angor pectoris, infarctul miocardic anterior 233 , osteoporoza și fracturile osoase 234
și malnutriția 224
sunt asociate cu un status funcțional și o stare de bine alterate la pacienții fără nefropatie cunoscută. La veteranii cu diabet zaharat, neuropatia și nefropatia diabetică s-au asociat cu cea mai semnificativă scădere a status-ului funcțional și a stării de bine 235 .
Anemia s-a asociat cu scăderea
status -ului funcțional și a stării de bine la pacienții cu FG sever scăzută și la pacienții dializați, iar ameliorarea anemiei cu eritropoietină s-a asociat cu ameliorarea status-ului funcțional și a stării de bine 236-241 .
Indicii status-ului funcțional și ai stării de bine se corelează cu nivelurile FG; sub un FG de circa 60mL/min/1.73 m 2 , există o prevalență mai înaltă a alterării indicilor status-ului funcțional și ai stării de bine . Au fost analizate datele oferite de studiile transversale și datele de bază de la nivelul studiilor longitudinale pentru evaluarea relației dintre nivelul funcției renale și nivelul status-ului funcțional și al stării de bine. Populațiile studiate includ pacienții cu funcție renală scăzută, inclusiv cei cu rinichi transplantat funcțional și pacienții dializați comparativ cu subiecții sănătoși sau primitorii de grefă renală. Deși cele mai multe dintre datele privitoare la impactul status-ului funcțional și stării de bine asupra prognosticului au fost obținute la pacienții dializați, există dovezi convingătoare că anomaliile status-ului funcțional și ale stării de bine debutează precoce la pacientul cu BCR și se corelează semnificativ cu declinul FG.
SIMPTOME
Reducerea funcției renale se asociază cu simptome cum ar fi oboseală la eforturi minime, slăbiciune, scăderea energiei, crampe, gust rău, sughiț, scăderea mirosului ( Figura 1 ). Pacienții dializați și transplantați diabetici raportează mai frecvent o stare de sănătate nesatisfăcătoare comparativ cu pacienții dializați și cei transplantați fără diabet 75,91,242-247 .
FUNCȚIA FIZICĂ
La subiecții din studiul NHANES III, scăderea FG se asociază cu modificarea capacității de mers și urcare a scărilor. La primitorii de transplant, reducerea funcției renale se asociază de asemenea cu scoruri scăzute ale funcțiilor fizice. Un alt studiu a arătat că modificarea funcțiilor fizice nu s-a corelat semnificativ cu nivelul funcției renale, dar alterarea funcției fizice a fost de 8 ori mai severă comparativ cu cea a populației generale. Pacienții dializați raportează disfuncție fizică mai severă comparativ cu primitorii de transplant, iar pacienții diabetici dializați și transplantați raportează într- o mai mare măsură disfuncție fizică comparativ cu pacienții non-diabetici 75,91,242-248 .
DEPRESIA
Reducerea funcției renale se asociază cu scăderea status-ului funcțional psiho-social, creșterea anxietății, creșterea
stres -ului, scăderea nivelului stării de bine, creșterea depresiei și percepție negativă a sănătății. Pacienții deprimați sunt mai înclinați către raportarea unei satisfacții scăzute față de viață, indiferent de funcția renală. Pacienții dializați raportează o "fericire în ceea ce privește viața personală" semnificativ scăzută și o funcție psiho-socială mai scăzută comparativ cu primitorii
de transplant. La americanii de origine mexicană, nefropatia este predictivă pentru simptomele
depresive 75,91,242-249 .
3
2
1
0
Oboseală, slăbiciune
Lipsă de energie
Crampe musculare
Echimoze, sângerări frecvente
Gust rău
Sughiț
FG 10-20
FG 20-30
FG 30-40
FG 40-50
FG 50-60
Figura 1 . Funcția renală (FG) și probabilitatea de apariție a simptomelor care afectează calitatea vieții și starea de bine în Studiul MDRD, corectate pentru vârstă, sex, rasă, diagnostic al bolii renale de bază, educație, venit și fumat (n=1284).
242
Figura 2 . Prevalența ajustată a incapacității fizice de a merge pe categorii de FG (NHANES III). Prevalența prezisă a incapacității fizice de a merge 1/4 mile la participanții adulți de 20 ani sau mai vârstnici în cursul studiului NHANES III, 1988-1994. Valorile sunt ajustate 60 de ani prin regresie polinomială. Sunt arătate intervale de confidență de 95% la anumite niveluri de FG estimat.
Figura 3.
Prevalența ajustată a incapacității fizice de a urca pe categorii de FG (NHANES III). Prevalența prezisă a incapacității fizice de a urca 20 de trepte la participanții adulți de 20 ani sau mai vârstnici în cursul studiului NHANES III, 1988-1994. Valorile sunt ajustate 60 de ani prin regresie polinomială. Sunt arătate intervale de confidență de 95% la anumite niveluri de FG estimat.
SERVICIUL ȘI ACTIVITĂȚILE UZUALE
Reducerea funcției renale se asociază cu reducerea activitățoilor lucrative, în primul rând a serviciului regulat. La pacienții cu BCR și FG<50, prezența disfuncției fizice se corelează semnificativ cu absența serviciului, dar asocierea cu funcția renală nu este semnificativă, întrucât disfuncția fizică nu este uniform prezentă. Serviciul cu normă întreagă este mai prezent la cei cu FG scăzut (creatinină serică medie 5.4mg/dL, 69%) comparativ cu cei cu boală renală terminală (creatinină serică medie 13.7 mg/dL, 12%). Mai mulți pacienți dializați raportează că sănătatea le limitează munca și alte activități comparativ cu pacienții transplantați. Pacienții dializați sau transplantați diabetici raportează într-o mai mare măsură dificultate în muncă comparativ cu pacienții dializați sau transplantați non-diabetici 75,91,243-247 .
FUNCȚIA SOCIALĂ
Reducerea funcției renale se asociază cu scăderea activității sociale, îndeplinirea funcțiilor sociale și interacțiunea socială. Pacienții dializați raportează mai puține contacte sociale și o stare de satisfacție socială mai rea comparativ cu subiecții sănătoși, în timp ce primitorii de transplant raportează funcție socială și interacțiune socială mai înalte comparativ cu pacienții dializați.
Pacienții dializați sau transplantați diabetici raportează mai frecent probleme cu interacțiunea socială comparativ cu pacienții non-diabetici. Nivelul perceput al suportului social la pacienții cu BCR nu se asociază cu nivelul funcției renale 75,91,243-247 .
Instrumente de auto-evaluare ca instrumente clinice
În prezent sunt disponibile numeroase instrumente de evaluare a percepției pacienților în legătură cu aspectele fizic, psihologic și social al stării lor de sănătate ( Tabelul I ). Un review realizat asupra instrumentelor de evaluare a calității vieții la pacienții dializați 250
a arătat că: în cele 436 articole citate au fost folosite 53 de instrumente diferite (multe dintre ele nu dispuneau însă de calitățile psihometrice necesare) - 82% erau generice, iar 18% specifice IRCT. Instrumentele generice sunt cele care pot fi utilizate pentru evaluarea calității vieții în orice boală cronică și chiar la populația sănătoasă ( Scala Karnofsky
251 ,
The Sickness Impact Profile
252 ,
The Medical Outcomes Study 36- Items Short Form Health Survey
(SF-36) 253 ). Printre instrumentele specifice BCR, cel mai folosit este
The Kidney Disease Quality of Life
(KDQOL) 254 . La populația din țara noastră sunt validate chestionarele SF-36 255
și KDQOL-SFTM (vezi
Anexa 4 ).
LIMITE ALE STUDIILOR ȘI ALE INSTRUMENTELOR
Analiza literaturii referitoare la aplicarea instumentelor de evlauare a calității vieții la pacienții dializați au arătat numeroase probleme în ceea ce privește metodologia de lucru (demografia pacienților, selecția acestora, raportarea medicației folosite, dimensiunea loturilor, analiza statistică).
Pe de altă parte, până în prezent, nu s-a stabilit un „golden standard“ pentru definirea calității vieții, altfel spus, pentru status-ul funcțional și starea de bine. Cercetătorii au studiat numeroase variabile folosind instrumente mai mult sau mai puțin standardizate. În consecință, rezultatele nu sunt comparabile între ele 250 . Lipsa comparabilității între instrumente face ca, adesea, datele rezultate să pară conflictuale. Multe studii au analizat relațiile dintre calitatea vieții și modalitățile de tratament după debutul insuficienței renale. Puține studii efectuate la persoanele cu FG scăzut au examinat relația dintre nivelul FG și calitatea vieții. Numai studiile MDRD și NHANES III au examinat calitatea vieții la mai multe niveluri ale funcției renale. Stabilirea unor informații clare în ceea ce privește felul în care deficitele precoce ale calității vieții apar pe măsură ce se deteriorează funcția renală necesită aceste date esențiale. În sfârșit, întrucât anemia s-a demonstrat a limita calitatea vieții, tratamentul incorect al acesteia poate altera rezultatele studiilor privitoare la calitatea vieții. De aceea, studiile recente privitoare la calitatea vieții pot să nu fie comparabile cu studiile efectuate anterior de 1990, chiar dacă se aplică același instrument.
APLICAȚII CLINICE
Datele raportate în studiile examinate sugerează că declinul funcțiilor renale afectează calitatea vieții pacienților la nivelul mai multor dimensiuni. Deficitele status-ului funcțional sunt raportate de pacienți chiar la niveluri incipiente ale BCR și persistă chiar după transplant. Implicațiile acestor date sunt cele stabilite într-un articol apărut sub egida
Institute of Medicine (IOM) Workshop Assessing Health and Quality of Life Outcomes in Dialysis , care recomandă:
evaluarea status-ului funcțional și a stării de bine în cursul bolilor renale prin aplicarea unor instrumente standardizate care să fie valide, reliabile, sensibile la schimbări, ușor interpretabile și ușor aplicabile:
Dartmouth COOP Charts, Duke Health Profile/Duke Severity of Illness
(DUKE/ DUSOI),
Medical Outcomes Study 36-Item Short Form
(SF-36), sau
Kidney Disease Quality of Life
(KDQOL).
evaluarea status-ului funcțional și a stării de bine cât mai devreme în cursul BCR, imediat după luarea în evidență a pacientului de către echipa de IMD pentru stabilirea unui nivel de bază, favorizarea unei intervenții cât mai precoce orientată către ameliorarea calității vieții și abordarea continuum-ului medical prin corelarea datelor clinice cu cele ale calități vieții 228 .
clinicienii trebuie să re-evalueze periodic calitatea vieții pentru a certifica starea actuală reală a pacientului și eficiența intervențiilor orientate către ameliorarea acesteia. Reevaluarea este necesară ori de câte ori pacientul:
■
raportează creșterea frecvenței și a severității simptomelor,
■
prezintă o nouă complicație a BCR
■
i se implantează o nouă cale de abord
■
începe TSFR
■
schimbă modalitatea de TSFR
■
participă la o intervenție clinică sau de reabilitare (de ex. consiliere, suport social, educație, terapie fizică, exercițiu fizic independent, reabilitare vocațională sau intervenție medicală deosebită)
Tabelul II. Instrumentele recomandate pentru evaluarea calității vieții
Instrument
(aplicație)
Caracteristici
Proprietar
Dartmouth COOP Functional
Timp: <10 min (tineri și adulți), 20 min (vârstnici
FNX Corporation
Health Assessment Charts
și dializați)
1 Dorset Lane
(generice pentru tineri, adulți
Domenii: fizic, emoțional, activități zilnice,
Lebanon, NH 03766
și bătrâni; un chart pentru
activități sociale, suport social, durere, sănătate
(800)369-6669
dializă)
generală, calitate a vieții, financiar, boli,
Attn: John Wasson, MD
simptome/probleme, limite impuse de dializă)
Web:
http://home.fnxnet.com
Cost: depinde de alegerea metodei de scorizare
Versiune automatizată: Nu
Scorizare/analiză: mai multe opțiuni
Limba: engleza
Versiune pentru ambliopi: litere mari, desene
Duke Health Profile
(DUKE)
Timp: 5 min
George Parkerson Jr, MD
(generic)
Domenii (generice): sănătate fizica, sănătate
Department of Community & Family Medicine
mentală, sănătate socială, sănătate generală,
Duke University Medical Center
sănătate percepută, stima de sine, anxietate,
Box 3886
depresie, anxietate-depresie, durere, disabilitate
Durham NC 27710
Cost: liber pentru utilizare non-comercială;
(919) 681-6560
manual 30USD
Email:
george.parkerson@duke.edu
Versiune automatizată: Duke University Medical
Web:
www.qlmed.org/duke/
Center
Limbaj: 21
Scorizare/analiză: Duke University Medical
Center
Versiune pentru ambliopi: nu
Kidney Disease Quality of
Timp: 30 min (forma lungă), 16 min (forma
KDQOL Working Group c/o Karen Spritzer
Life
(KDQOL TM )
scurtă)
UCLA School of Medicine
(specific pentru TSFR)
Domenii: generice (funcționare fizică, limitare a
Division of General Internal Medicine & Health Services
rolului de cauză fizică, durere corporală, sănătate
Research, 911 Broxton Plaza, Room 206
generală, sănătate generală, vitalitate, funcționare
Box 951736
socială, limitare a rolului de cauză emoțională,
Los Angeles, CA 90095-1736
sănătate mentală) și specifice
Fax: 310-794-0732
(simptome/probleme, efectele bolii de rinichi
Email:
KSpritzer@mednet.ucla.edu
asupra vieții de zi cu zi, limitările determinate de
Email to KDQOL group:
kdqol@rand.org
boala de rinichi, funcția cognitivă, status-ul
Web:
www.gim.med.ucla.edu/kdqol/
profesional, funcția sexuală, calitatea interacțiunii
Sau
sociale, somn
RAND Corp.
Cost: liber
1333 H St., NW Washington, DC 20004-4792
Versiune automatizata: HDO la (770) 889-5558
Attn: Caren Kamberg
Scorizare/analiză: HDO la (770) 889-5558
E-mail:
caren_kamberg@rand.org
Limbaj: 28 (versiunea română în curs de validare)
Web:
www.qlmed.org/KDQOL/index.html
Versiune pentreu ambliopi: litere mari
Medical Outcomes Study 36
Timp: 12-15 min
Quality Metric Inc.
Item Short Form
Domenii: generice (funcționare fizică, limitare a
640 George Washington Hwy Ste 201
rolului de cauză fizică, durere corporală, sănătate
Lincoln, Rl 02865
generală, vitalitate, funcționare socială, limitare a
(888) 947-9800
rolului da cauză emotională, sănătate mentală)
Email:
Info@qmetric.com
Cost: liber, copie cu permisiune
Web:
www.qlmed.org/SF-36/Index.html
Scorizare/analiza: Quality Metric, Inc. (401) 334-
sau
8800
http://sf-36.org/
Limba: 22
sau
Versiune pentru ambliopi: nu
RAND Corp.
1333 H St., NW Washington, DC 20004-4792
Attn: Caren Kamberg
E-mail:
caren_kamberg@rand.org
Web:
www.qlmed.org/KDQOL/index.html
http://www.rand.org/health/surveys_tools/mos/mos_core_36it
em.html
PROBLEME DE IMPLEMENTARE
Cercetătorii pot utiliza numeroase instrumente pentru evaluarea calității vieții la pacientul cu BCR, însă clinicianul are nevoie să știe ce instrument să aplice, când să-l aplice, cine să-l adminstreze, să calculeze scorurile și să analizeze datele. În general, este practic să se utilizeze doar câteva instrumente, cu care echipa de IMD să se familiarizeze. Instrumentele care întrunesc caracterele de validitate, reliabilitate, sensibilitate, interpretabilitate și aplicabilitate sunt
Dartmouth COOP Charts, DUKE Health Profiles, Kidney Disease Quality of Life și SF-36 . Acestea prezintă și avantajul că au fost larg utilizate la pacienții dializați și transplantați. În cursul practicii clinice, ușurința în utilizare este esențială. Aceste instrumente sunt recomandate pentru că fiecare posedă câte un manual de utilizare, iar pacientul le poate completa independent sau cu asistență minimă.
Pentru evaluarea problemelor legate de status-ul funcțional și starea de bine, echipa de IMD poate suplimenta aceste instrumente cu alte mai specifice, incluzând teste bazate pe performanță privitoare la funcția fizică și teste psihologice.
Recomandări de cercetare
Cercetările efectuate pe pacienții dializați au demonstrat că status-ul funcțional și starea de bine pre- tratament sunt indicatori prognostici ai evoluției post-tratament. În consecință, pentru evaluarea relației dintre FG și toate domeniile status-ului funcțional și stării de bine de-a lungul progresiei bolii renale, sunt necesare studii longitudinale de mari dimensiuni. Trebuie efectuate cercetări cu mai multe instrumente standardizate în scopul comparării rezultatelor acestora. Trebuie evaluate rezultatele oricărei medicații sau intervenții medicale susceptibile de a modifica rezultatele instrumentelor. Întrucât probleme cum ar fi anemia, boala osoasă renală, boala cardio-vasculară și diabetul zaharat pot afecta calitatea vieții, trebuie studiate în ce măsură tratarea corectă a acestora ameliorează status-ul funcțional și starea de bine. În sfârșit, cercetătorii trebuie să examineze eficiența intervențiilor de reabilitare în stadiile precoce ale BCR. Rezolvarea acestor probleme ar oferi dovezi știinifice suplimentare pentru efectele funcției renale și ale tratamentului asupra riscului pacientului de a dezvolta disfuncție, spitalizare și deces și ar crește înțelegerea asupra intervențiilor care ar ameliora calitatea vieții și ar reduce efectele BCR asupra pacientului, familiei lui și societății.
Instrucțiuni/recomandări
Modificările la nivelul percepției calității vieții (status funcțional și stare de bine) apar în timpul evoluției BCR și se asociază cu prognostic infaust. Aceste alterări pot fi determinate de factor socio- demografici, cauzele BCR, complicațiile BCR sau direct de reducerea FG.
Recomandare 18 . Pacienții cu FG <30 mL/min/1.73 m 2
trebuie să fie periodic evaluați pentru indicii calității vieții (status funcțional și stare de bine). ( Gradul B )
pentru stabilirea nivelului de bază și monitorizarea modificărilor apărute în timp; ( Gradul B )
pentru evaluarea efectului intervențiilor asupra status-ului funcțional și a stării de bine. ( Gradul B )
Bibliografie
1.
European Best Practice Guidelines for Haemodialysis (Part 1). Nephrology Dialysis Transplantation Volume 17, Suppl 7, July 2002:9
2.
NIH Consensus Statement-Morbidity and Mortality of Dialysis. Ann Intern Med 1994; 121: 62-70
3.
Obrador GT, Pereira BJ. Early referral to the nephrologist and timely initiation of renal replacement therapy: a paradigm shift in the management of patients with chronic renal failure. Am J Kidney Dis 1998; 31: 398-417
4.
Hood SA, Sondheimer JH. Impact of pre-ESRD management on dialysis outcomes: a review. Semin Dial 1998; 11: 175-180
5.
Eadington DW. Delayed referral for dialysis. Nephrol Dial Transplant 1996; 11: 2124-
2126
6.
Levin A. Consequences of late referral on patient outcomes. Nephrol Dial Transplant 2000; 15 [Suppl 3]: 8-13
7.
Huisman RM. The deadly risk of late referral. Nephrol Dial Transplant 2004; 19: 2175- 2180
8.
Cleveland DR, Jindal KK, Hirsch DJ, Kiberd BA. Quality of prereferral care in patients with chronic renal insufficiency. Am J Kidney Dis 2002; 40: 30-36
9.
Ifudu O, Dawood M, Homel P, Friedman EA. Excess morbidity in patients starting uremia therapy without prior care by a nephrologist. Am J Kidney Dis 1996; 28: 841- 845
10.
Mendelssohn DC, Barrett BJ, Brownscombe LM et al. Elevated levels of serum creatinine: recommendations for management and referral. Can Med Assoc J 1999; 161: 413-417
11.
Stigant C, Stevens L, Levin A. Nephrology: 4. Strategies for the care of adults with chronic kidney disease. Can Med Assoc J 2003; 168: 1553-1560
12.
Levin A, Lewis M, Mortiboy P et al. Multidisciplinary predialysis programs: quantification and limitations of their impact on patient outcomes in two Canadian settings. Am J Kidney Dis 1997; 29: 533-540
13.
Rasgon S, Schwankovsky L, James-Rogers A, Widrow L, Glick J, Butts E. An intervention for employment maintenance among blue collar workers with end stage renal disease. Am J Kidney Dis 1993; 22: 403-412
14.
Harris LE, Luft FC, Rudy DW, Kesterson JG, Tierney WM. Effects of multidisciplinary care management in patients with chronic renal insufficiency. Am J Med 1998; 105: 464-471
15.
Yeoh HH, Tiquia HS, Abcar AC, Rasgon SA, Idroos ML, Daneshvari SF. Impact of predialysis care on clinical outcomes. Hemodial Int 2003; 7: 338-341
16.
Curtis BM, Ravani P, Malberti F, Kennett F, Taylor PA, Djurdev O, Levin A. The short and long term impact of multidisciplinary clinics in addition to standard nephrology care on patient outcomes. Nephrol Dial Transplant 2005; 20: 147-154
17.
Goldstein M, Yassa T, Dacouris N, McFarlane P. Multidisciplinary predialysis care and morbidity and mortality of patients on dialysis. Am J Kidney Dis 2004; 44: 706-714
18.
White CA, Pilkey RM, Lam M, Holland DC. Pre-dialysis clinic attendance improves quality of life among hemodialysis patients. BMC Nephrology 2002, 3:3
19.
McLaughlin K, Manns B, Culleton B, Donaldson C, Taub K. An economic evaluation of early versus late referral of patients with progressive renal insufficiency. Am J Kidney Dis 2001; 38: 1122-1128
20.
Smith DH, Gullion CM, Nichols G, Keith DS, Brown JB. Cost of medical care for chronic kidney disease and comorbidity among enrollees in a large HMO population. J Am Soc Nephrol 2004; 15: 1300-1306
21.
K/DOQI Clinical Practice Guidelines for Chronic Kidney Disease: evaluation, classification, and stratification. Am J Kidney Dis 2002; 39 [Suppl 1]
22.
Life Options Rehabilitation Advisory Council. Renal rehabilitation: bridging the barriers. Madison, WI: Medical Education Institute, Inc., 1994.
23.
Life Options Rehabilitation Advisory Council: Unit self-assessment manual for renal rehabilitation. Madison, WI, Medical Education Institute, 1998
24.
Porter E. Pre-dialysis: initiatives in Canada. Nephrol News Issues. 1998 Nov;12(11):15- 6
25.
Veterans Health Administration, Department of Defense. VHA/DoD clinical practice guideline for the management of chronic kidney disease and pre-ESRD in the primary care setting. Washington (DC): Department of Veterans Affairs (U.S.), Veterans Health Administration; 2001 May
26.
Devins GM, Binik YM, Mandin H, Letourneau PK, Hollomby DJ, Barre PE, et al. The Kidney Disease Questionnaire: a test for measuring patient knowledge about end-stage renal disease. J Clin Epidemiol 1990;43(3):297-307
27.
Chambers JK, Boggs DL. Development of an instrument to measure knowledge about kidney function, kidney failure, and treatment options. ANNA J 1993;20(6):637-42, 650; discussion 643
28.
Ahlmén J, Carlsson L, Schönborg C. Well-informed patients with end-stage renal disease prefer peritoneal dialysis to hemodialysis. Perit Dial Int 1993;13 Suppl 2:S196-8
29.
Binik YM, Devins GM, Barre PE, Guttmann RD, Hollomby DJ, Mandin H, et al. Live and learn: patient education delays the need to initiate renal replacement therapy in end- stage renal disease. J Nerv Ment Dis 1993;181(6):371-6
30.
Breckenridge DM. Patients' perceptions of why, how, and by whom dialysis treatment modality was chosen. ANNA J 1997;24(3):313-9; discussion 320-1
31.
Coupe D. Making decisions about dialysis options: an audit of patients' views. EDNTNA ERCA J 1998;24(1):25-6, 31
32.
Gordon EJ, Sehgal AR. Patient-nephrologist discussions about kidney transplantation as a treatment option. Adv Ren Replace Ther 2000;7(2):177-83
33.
Groome PA, Hutchinson TA, Tousignant P. Content of a decision analysis for treatment choice in end-stage renal disease: who should be consulted? Med Decis Making 1994;14(1):91-7
34.
Groome PA, Hutchinson TA, Prichard SS. ESRD treatment modality selection: which factors are important in the decision? Adv Perit Dial 1991;7:54-6
35.
Klang B, Clyne N. Well-being and functional ability in uraemic patients before and after having started dialysis treatment. Scand J Caring Sci 1997;11(3):159-66
36.
Klang B, Bjorvell H, Cronqvist A. Patients with chronic renal failure and their ability to cope. Scand J Caring Sci 1996;10(2):89-95
37.
Klang B, Bjorvell H, Clyne N. Predialysis education helps patients choose dialysis modality and increases disease-specific knowledge. J Adv Nurs 1999;29(4):869-876
38.
Klang B, Bjorvell H, Berglund J, Sundstedt C, Clyne N. Predialysis patient education: effects on functioning and well-being in uraemic patients. J Adv Nurs 1998;28(1):36-44
39.
O'Donnell A, Tucker L. Pre-dialysis education. A change in clinical practice. How effective is it?. EDNTNA ERCA J 1999;25(2):29-32
40.
Devins GM, Hollomby DJ, Barre PE, Mandin H, Taub K, Paul LC, et al. Long-term knowledge retention following predialysis psychoeducational intervention. Nephron 2000;86:129-34
41.
Hayslip DM, Suttle CD. Pre-ESRD patient education: a review of the literature. Adv Ren Replace Ther. 1995 Jul;2(3):217-26
42.
Doak CC, Doak LG, Root JH. Teaching Patients With Low Literacy Skills. 2nd ed. Philadelphia, PA: J.B. Lippincott Company; 1996.
43.
Szczepanik ME. Assessment and selection Considerations: ESRD Patients and Families Education Materials and Media. Adv Ren Replace Ther 1995;2:207-216
44.
Fletcher GF, Balady G, Blair SN, Blumenthal J, Caspersen C, Chaitman B, et al. Statement on exercise: benefits and recommendations for physical activity programs for all Americans. A statement for health professionals by the Committee on Exercise and Cardiac Rehabilitation of the Council on Clinical Cardiology, American Heart Association. Circulation 1996;94:857-62
45.
Expert Panel on Detection, Evaluation, and Treatment of High Blood Cholesterol in Adults. Executive Summary of The Third Report of The National Cholesterol Education Program (NCEP) Expert Panel on Detection, Evaluation, And Treatment of High Blood Cholesterol In Adults (Adult Treatment Panel III). JAMA 2001;285:2486-97
46.
The Seventh Report of the Joint National Committee on Prevention, Detection, Evaluation, and Treatment of High Blood Pressure (JNC 7). http://www.nhlbi.nih.gov/guidelines/hypertension/
47.
Wee CC, McCarthy EP, Davis RB, Phillips RS. Physician counseling about exercise. JAMA 1999;282:1583-8
48.
Rosen MA, Logsdon DN, Demak MM. Prevention and health promotion in primary care: baseline results on physicians from the INSURE Project on Lifecycle Preventive Health Services. Prev Med 1984;13:535-48
49.
Bull FC, Schipper EC, Jamrozik K, Blanksby BA. Beliefs and behaviour of general practitioners regarding promotion of physical activity. Aust J Public Health 1995;19:300-4
50.
Wells KB, Lewis CE, Leake B, Schleiter MK, Brook RH. The practices of general and subspecialty internists in counseling about smoking and exercise. Am J Public Health 1986;76:1009-13
51.
Wells KB, Lewis CE, Leake B, Ware JE Jr. Do physicians preach what they practice? A study of physicians' health habits and counseling practices. JAMA 1984;252:2846-8
52.
Orleans CT, George LK, Houpt JL, Brodie KH. Health promotion in primary care: a survey of U.S. family practitioners. Prev Med 1985;14:636-47
53.
Lewis CE, Clancy C, Leake B, Schwartz JS. The counseling practices of internists. Ann Intern Med 1991;114:54-8
54.
The Writing Group for the Activity Counseling Trial Research Group. Effects of physical activity counseling in primary care: the Activity Counseling Trial: a randomized controlled trial. JAMA 2001;286:677-87
55.
Goldberg AP, Geltman EM, Gavin JR 3d, Carney RM, Hagberg JM, Delmez JA, et al. Exercise training reduces coronary risk and effectively rehabilitates hemodialysis patients. Nephron 1986;42(4):311-6
56.
Goldberg AP, Geltman EM, Hagberg JM, Gavin JR 3d, Delmez JA, Carney RM, et al. Therapeutic benefits of exercise training for hemodialysis patients. Kidney Int Suppl 1983;16:S303-9
57.
Painter PL, Nelson-Worel JN, Hill MM, Thornbery DR, Shelp WR, Harrington AR, et al. Effects of exercise training during hemodialysis. Nephron 1986;43(2):87-92
58.
Goldberg AP, Hagberg J, Delmez JA, Carney RM, McKevitt PM, Ehsani AA, et al. The metabolic and psychological effects of exercise training in hemodialysis patients. Am J Clin Nutr 1980;33:1620-8
59.
Zabetakis PM, Gleim GW, Pasternack FL, Saraniti A, Nicholas JA, Michelis MF. Long- duration submaximal exercise conditioning in hemodialysis patients. Clin Nephrol 1982;18:17-22
60.
Painter P, Carlson L, Carey S, Paul SM, Myll J. Physical functioning and health-related quality-of-life changes with exercise training in hemodialysis patients. Am J Kidney Dis 2000;35(3):482-92
61.
Painter P, Carlson L, Carey S, Paul SM, Myll J. Low-functioning hemodialysis patients improve with exercise training. Am J Kidney Dis 2000;36(3):600-8
62.
Curtin RB, Lowrie EG, DeOreo PB. Self-reported functional status: an important predictor of health outcomes among end-stage renal disease patients. Adv Ren Replace Ther 1999;6:133-40
63.
DeOreo PB. Hemodialysis patient-assessed functional health status predicts continued survival, hospitalization, and dialysis-attendance compliance. Am J Kidney Dis 1997;30:204-12
64.
Carney RM, Templeton B, Hong BA, Harter HR, Hagberg JM, Schechtman KB, et al. Exercise training reduces depression and increases the performance of pleasant activities in hemodialysis patients. Nephron 1987;47(3):194-8
65.
Fitts SS, Guthrie MR, Blagg CR. Exercise coaching and rehabilitation counseling improve quality of life for predialysis and dialysis patients. Nephron 1999;82(2):115-21
66.
Castaneda C, Gordon PL, Uhlin KL, Levey AS, Kehayias JJ, Dwyer JT, et al. Resistance training to counteract the catabolism of a low-protein diet in patients with chronic renal insufficiency. A randomized, controlled trial. [see comments]
67.
Eidemak I, Haaber AB, Feldt-Rasmussen B, Kanstrup IL, Strandgaard S. Exercise training and the progression of chronic renal failure . Nephron 1997;75(1):36-40
68.
Fitts SS, Guthrie MR. Six-minute walk by people with chronic renal failure. Assessment of effort by perceived exertion. Am J Phys Med Rehabil 1995;74(1):54-8
69.
Boyce ML, Robergs RA, Avasthi PS, Roldan C, Foster A, Montner P, et al. Exercise training by individuals with predialysis renal failure: cardiorespiratory endurance, hypertension, and renal function. Am J Kidney Dis 1997;30(2):180-92
70.
Heiwe S, Tollback A, Clyne N. Twelve weeks of exercise training increases muscle function and walking capacity in elderly predialysis patients and healthy subjects. Nephron 2001;88:48-56
71.
Clyne N, Ekholm J, Jogestrand T, Lins LE, Pehrsson SK. Effects of exercise training in predialytic uremic patients. Nephron 1991;59:84-9
72.
Gutman RA, Amara AH. Outcome of therapy for end-stage uremia: an informed prediction of survival rate and degree of rehabilitation. Postgrad Med 1978;64:183-94
73.
Rasgon S, James-Rogers A, Chemleski B, Ledezma M, Mercado L, Besario M, et al. Maintenance of employment on dialysis. Adv Ren Replace Ther 1997;4(2):152-9
74.
Evans RW, Manninen DL, Garrison LP, Hart LG, Blagg CR, Gutman RA, et al. The quality of life of patients with end-stage renal disease. N Engl J Med 1985;312:553-9
75.
Manninen DL, Evans RW, Dugan MK. Work disability, functional limitations, and the health status of kidney transplantation recipients posttransplant. Clin Transpl 1991:193- 203
76.
Ferrans CE, Powers MJ. The employment potential of hemodialysis patients. Nurs Res 1985;34(5):273-7
77.
De-Nour AK, Shanan J. Quality of life of dialysis and transplanted patients. Nephron 1980;25(3):117-20
78.
De-Nour AK, Shanan J, Garty I. Coping behavior and intelligence in the prediction of vocational rehabilitation of dialysis patients. Int J Psychiatry Med 1977-1978;8:145-58
79.
Kutner NG, Cardenas DD. Rehabilitation status of chronic renal disease patients undergoing dialysis: variations by age category. Arch Phys Med Rehabil1981;62(12):626-30
80.
Levy J, Morgan J, Brown E. Oxford Handbook of Dialysis. Second Edition. Oxford University Press. 2004
81.
Auslander G, Dobrof J, Epstein I, Rehr H. Comparing Social Work's Role in Renal Dialysis in Israel and the United States: The Practice-Based Research Potential of Available Clinical Information. Social Work in Health Care: Volume: 33 Issue: ¾, 2002
82.
Cash TF, Hrabosky JI. The Effects of Psychoeducation and Self- Monitoring in a Cognitive-Behavioral Program for Body-Image Improvement. Eat Disord. 2003 Winter;11(4):255-270
83.
White RB. Adherence to the dialysis prescription: partnering with patients for improved outcomes. Nephrol Nurs J. 2004 Jul-Aug;31(4):432-5.
84.
Devins GM, Mendelssohn DC, Barre PE, Binik YM. Predialysis psychoeducational intervention and coping styles influence time to dialysis in chronic kidney disease. Am J Kidney Dis. 2003 Oct;42(4):693-703
85.
Devins GM, Mendelssohn DC, Barre PE, Taub K, Binik YM. Predialysis psychoeducational intervention extends survival in CKD: a 20-year follow-up. Am J Kidney Dis. 2005 Dec;46(6):1088-98
86.
Jungers P, Massy ZA, Nguyen-Khoa T, Choukroun G, Robino C, Fakhouri F, Touam M, Nguyen AT, Grunfeld JP. Longer duration of predialysis nephrological care is associated with improved long-term survival of dialysis patients. Nephrol Dial Transplant. 2002 Jul;17(7):1354-5
87.
Stack AG. Impact of timing of nephrology referral and pre-ESRD care on mortality risk among new ESRD patients in the United States. Am J Kidney Dis. 2003 Feb;41(2):310- 8
88.
Douma CE, Smit W. When to start dialysis? Nephrol Dial Transplant. 2006 Jul;21 Suppl 2:ii20-ii24
89.
Marron B, Ortiz A, de Sequera P, Martin-Reyes G, de Arriba G, Lamas JM, Martinez Ocana JC, Arrieta J, Martinez F. Impact of end-stage renal disease care in planned dialysis start and type of renal replacement therapy--a Spanish multicentre experience. Nephrol Dial Transplant. 2006 Jul;21 Suppl 2:ii51-ii55
90.
Parsons DS, Harris DC. A review of quality of life in chronic renal failure. Pharmacoeconomics. 1997 Aug;12(2 Pt 1):140-60
91.
Korevaar JC, Jansen MA, Merkus MP, Dekker FW, Boeschoten EW, Krediet RT. Quality of life in predialysis end-stage renal disease patients at the initiation of dialysis therapy. The NECOSAD Study Group. Perit Dial Int. 2000 Jan-Feb;20(1):69-75.
92.
Walters BA, Hays RD, Spritzer KL, Fridman M, Carter WB. Health-related quality of life, depressive symptoms, anemia, and malnutrition at hemodialysis initiation. Am J Kidney Dis. 2002 Dec;40(6):1185-94
93.
Merkus MP, Jager KJ, Dekker FW, de Haan RJ, Boeschoten EW, Krediet RT. Predictors of poor outcome in chronic dialysis patients: The Netherlands Cooperative Study on the Adequacy of Dialysis. The NECOSAD Study Group. Am J Kidney Dis. 2000 Jan;35(1):69-79
94.
Royal College of Physicians. Renal Association. Joint Specialty Committee for Renal Disease. Meeting held on Thursday, 16 June 2005, 15.00 Hrs, at the College. Minutes
95.
United States Department of Veterans Affairs. VA Sunshine Healthcare Network.Pszchology Program. http://www.visn8.med.va.gov/visn8/tampa/education/psychologyip/rotations.asp
96.
Oberley ET, Sadler JH, et al. Renal rehabilitation: obstacles, progess and prospects for the future. Am J Kidney Dis 2000; 35:141-147
97.
Blake C, Plant WD. Measures to improve quality of life in end-stage renal disease patients. In: Therapy in Nephrology and Hypertension, Brady HR, Wilcox CS eds. Sounders 2003; pp. 747-751
98.
Painter P, Steward AL, Carey S. Physical functioning: Definitions, measurement and expectations. Adv Ren Replace Ther 1999; 6:110-123
99.
Painter P. The importance of exercise training in rehabilitation of patients with end-stage renal disease. Am J Kidney Dis 1994; 24:S2-S9
100.
Ifudu O, Paul H, Mayers J, et al. Pervasive failed rehabilitation in center-based maintenance hemodialysis patients. Am J Kidney Dis 1994; 23:394-400
101.
Avram MM, Sreehara R, Mittiman N. Long-term survival in end-stage renal disease. Dial Transplant 1998; 27:11-21
102.
Ifudu O, Matthew J, Tan CC. Dismal rehabilitation in geriatric inner-city hemodialysis patients. JAMA 1994; 27:29-33
103.
Deligiannis A, Koudi E, Tourkantonis A. Effects of physical training on heart rate variability in patients on hemodialysis. Am J Cardiol 1999; 84:197-202
104.
Lundin AP, Akerman MJ, Chesler RM, et al. Exercise in hemodialysis patients after treatment with recombinant human erythropoietin. Nephron 1991; 58:315-319
105.
Moore GE, Parsons DB, Stray-Gundersen J, et al. Uremic myopathy limits aerobic capacity in hemodialysis patients. Am J Kidney Dis 1993; 22:277-287
106.
Kouidi E, Albani M, Natsis K, et al. The effects of exercise training on muscle atrophy in hemodialysis patients. Nephrol Dial Transplant 1998; 13:685-699
107.
Surgeon General's Report on physical activity and health. From the Centers for Disease Control and Prevention. JAMA 1996; 276:522
108.
Sietsema KE, Amato A, Adler SG, Brass EP: Exercise capacity as a predictor of survival among ambulatory patients with end-stage renal disease. Kidney Int 65:719-724, 2004
109.
O'Hare AM, Tawney K, Bacchetti P, Johansen KL. Decreased survival among sedentary patients undergoing dialysis: Results from the Dialysis Morbidity and Mortality Study Wave 2. Am J Kidney Dis 2003; 41:447-454
110.
Johansen KL. Physical functioning and exercise capacity in patients on dialysis. Adv Ren Replace Ther 1999; 6:141-148
111.
111.Shalom R, Blumenthal JA, Williams RS. Feasibility and benefits of exercise training in patients on meintenance dialysis. Kidney Int 1984; 25:958-963
112.
DePaul V, Moreland J, Eager T, Clase CM. The effectiveness of aerobic and muscle strenght training in patients receiving hemodialysis and EPO: a randomized controlled trial. Am J Kidney Dis 2002; 40:1219-1229
113.
Blair SN, Kohl HW, 3rd, Paffenbarger RS, Jr., Clark DG, Cooper KH, Gibbons LW: Physical fitness and all-cause mortality. A prospective study of healthy men and women. JAMA 262:2395-2401, 1989
114.
Wei M, Gibbons LW, Mitchell TL, Kampert JB, Lee CD, Blair SN: The association between cardiorespiratory fitness and impaired fasting glucose and type 2 diabetes mellitus in men. Ann Intern Med 130:89-96, 1999
115.
Wei M, Gibbons LW, Kampert JB, Nichaman MZ, Blair SN: Low cardiorespiratory fitness and physical inactivity as predictors of mortality in men with type 2 diabetes. Ann Intern Med 132:605-611, 2000
116.
Blair SN, Goodyear NN, Gibbons LW, Cooper KH: Physical fitness and incidence of hypertension in healthy normotensive men and women. JAMA 252:487-490, 1984
117.
Office of the U.S. Surgeon General, Physical Activity and Health: A Report of the Surgeon General, in, U.S. Department of Health and Human Services, Public Health Service, 1996
118.
The sixth report of the Joint National Committee on prevention, detection, evaluation, and treatment of high blood pressure. National Heart, Lung and Blood Institute: Bethesda. Bethesda, MD, NHLBI, 1997
119.
National Cholesterol Education Project, Third Report of the Expert Panel on Detection, Evaluation and Treatment of High Blood Cholesterol in Adult (Adult Treatment Panel III), in, Bethesda, MD, NIH - NHLBI, 2000
120.
http:/www.usrds.org/2001pdf/c.pdf. The USRDS Dialysis Morbidity and Mortality Study: Wave 2. US Renal Data System. Am J Kidney Dis 1997; 30:S67-85
121.
Koniger M, Quaschning T, Wanner C, et al. Abnormalities in lipoprotein metabolism in hemodialysis patients. Kidney Int 1999; 71:S248-S250
122.
Alabakovska SB, Todorova BB, Labudovic DD, Tosheska KN. LDL subclass distribution in patients with end-stage renal disease. Clin Biochem 2002; 35:211-216
123.
Van Guldener C, Lambert J, Janssen MJ, et al. Endothelium-dependent vasodilatation and distensibility of large arteries in chronic hemodialysis patients. Nephrol Dial Transplant 1997; 12:S14-S18
124.
Joannides R, Bakkali, Le Roy F, et al. Altered flow-dependent vasodilatation of conduit arteries in maintenance hemodialysis. Nephrol Dial Transplant 1997; 12:2623-2628
125.
Bolton CH, Downs LG, Victory JG, et al. Endothelial dysfunction in chronic renal failure: roles of lipoprotein oxidation and pro-inflammatory cytokines. Nephrol Dial Transplant 2001; 16:1189-1197
126.
Brendle DC, Joseph LJ, Corretti MC, et al. Effects of exercise rehabilitation on endothelial reactivity in older patients with periferal arterial disease. Am J Cardiol 2001; 87:324-329
127.
Durstine JL, Haskell WL. Effects of exercise training on plasma lipids and lipoproteins. Exerc Sport Sci Rev 1994; 22:477-521
128.
Green DJ, Cable NT, Fox C, et al. Modification of forearm resistance vessels by exercise training in young men. J Appl Physiol 1994; 77:1829-1833
129.
Highashi Y, Sasaki S, Kurisu S, et al. Regular aerobic exercise augments endothelium- dependent vascular relaxation in normotensive as well as hypertensive subjects. Role of endothelium-derived nitric oxide. Circulation 1999; 100:1194-1202
130.
Miller BW, Cress CL, Johnson ME, et al. Exercise during hemodialysis decreases the use of antihypertensive medications. Am J Kidney Dis 2002; 39:828-833
131.
Goldberg AP, Hagberg JM, Delmez JA, Heath GW, Harter HR: Exercise training improves abnormal lipid and carbohydrate metabolism in hemodialysis patients. Trans Am Soc Artif Intern Organs 25:431-437, 1979
132.
Deligiannis A, Kouidi E, Tassoulas E, Gigis P, Tourkantonis A, Coats A: Cardiac effects of exercise rehabilitation in hemodialysis patients. Int J Cardiol 70:253-266, 1999
133.
Hagberg JM, Goldberg AP, Ehsani AA, Heath GW, Delmez JA, Harter HR: Exercise training improves hypertension in hemodialysis patients. Am J Nephrol 3:209-212, 1983
134.
Johansen KL, Chertow GM, Ng AV, Mulligan K, Carey S, Schoenfeld PY, Kent-Braun JA: Physical activity levels in patients on hemodialysis and healthy sedentary controls. Kidney Int 57:2564-2570, 2000
135.
Johansen KL, Kaysen GA, Young BS, Hung AM, da Silva M, Chertow GM: Longitudinal study of nutritional status, body composition, and physical function in hemodialysis patients. Am J Clin Nutr 77:842-846, 2003
136.
Lo CY, Li L, Lo WK, Chan ML, So E, Tang S, Yuen MC, Cheng IK, Chan TM: Benefits of exercise training in patients on continuous ambulatory peritoneal dialysis. Am J Kidney Dis 32:1011-1018, 1998
137.
Painter P, Moore G, Carlson L, Paul S, Myll J, Phillips W, Haskell W: Effects of exercise training plus normalization of hematocrit on exercise capacity and health- related quality of life. Am J Kidney Dis 39:257-265, 2002
138.
Akiba T, Matsui N, Shinohara S, Fujiwara H, Nomura T, Marumo F: Effects of recombinant human erythropoietin and exercise training on exercise capacity in hemodialysis patients. Artif Organs 19:1262-1268, 1995
139.
Christensen AJ, Smith TW, Turner CW, et al. Family support, physical impairment and adherence in hemodialysis: An investigation of main and buffering effects. J Behav Med 1992; 15:313-325
140.
House JS, Landis KR, Umberson D. Social relationships and health. Science 1988; 24:540-545
141.
Kimmel PL, Peterson RA, Weihs KL, et al. Psychosocial factors, behavioral compliance and survival in urban hemodialysis patients. Kidney Int 1998; 54:245-254
142.
Uchino BN, Caccioppo JT, Kiecolt-Glaser JK. The relationship between social support and physiological processes: A review with emphasis on underlying mechanisms and implications for health. Psychol Bull 1996; 191:488-531
143.
McClellan WM, Anson C, Birkeli K, et al. Functional status and quality of life: predictors of early mortality among patients entering treatment for end-stage renal disease. J Clin Epidemiol 1991; 44: 83-89
144.
McClellan WM, Stanwyck DJ, Anson CA. Social support and subsequent mortality among patients with end-stage renal disease. J Am Soc Nephrol 1993; 4:1028-1034
145.
Leggat JE, Orzol SM, Hulbert-Shearon TE, et al. Noncompliance in hemodialysis: predictors and survival analysis. Am J Kidney Dis 1998; 32:139-145
146.
Reiss D, Gonzalez S, Kramer N. Family processes, chronic illness and death: on the weakness of strong bonds. Arch Gen Psychiatry 1986; 43:795-804
147.
Kaveh K, Kimmel PL. Compliance in hemodialysis patients: multidimensional measures in search of a gold standard. Am J Kidney Dis 2001; 36:244-266
148.
Kimmel PL, Peterson RA, Weihs KL, et al. Psychologic functioning, quality of life and behavioral compliance in patients beginning hemodialysis. J Am Soc Nephrol 1996; 7:2152-2159
149.
Saran R, Bragg-Gresham J, Rayner H, et al. Nonadherence in hemodialysls: association with mortality, hospitalization and practice patterns in the DOPPS. Kidney Int 2003; 64: 254-262
150.
Kimmel PL, Paterson RA, Weihs KL, et al. Dyadic relationship conflict, gender and mortality in urban hemodyalisis patients. J Am Soc Nephrol 2000; 11:1518-1525
151.
Finkelstein FO, Finkelstein SH, Steele TE. Assessment of marital relationships in hemodyalisis patients. Am J Med Sci 1976; 271:21-28
152.
Kiecolt-Glaser JK, Newton T, Cacioppo JT, MacCallum RC, Glaser R, Malarkey WB.. Marital conflict and endocrine function: are men really more physiologically affected than women? J Consult Clin Psychol 1996; 64:324-332
153.
Turner-Musa J, Leidner D, Simmens S, et al. Family structure and patient survival in an African-American end-stage renal disease population: a preliminary investigation. Soc Sci Med 1999; 48: 1333-1340
154.
McEwen B. Protecting and damaging effects of mediators of stress: elaborating and testing the concepts of allostasis and allostatic load. NY Acad Sci 1999; 896:30-47
155.
Zimmermann J, Herrlinger S, Pruy A, Metzger T, Wanner C. Inflammation enhances cardiovascular risk and mortality in hemodialysis patients. Kidney Int. 1999 Feb;55(2):648-58
156.
Foley RN, Herzog CA, Collins AJ. Smoking and cardiovascular outcomes in dialysis patients: the United States Renal Data System Wave 2 study. Kidney Int. 2003 Apr;63(4):1462-7.
157.
Kestenbaum B, Gillen DL, Sherrard DJ, Seliger S, Ball A, Stehman-Breen C. Calcium channel blocker use and mortality among patients with end-stage renal disease. Kidney Int. 2002 Jun;61(6):2157-64.
158.
Bloembergen WE, Port FK, Mauger EA, Briggs JP, Leichtman AB. Gender discrepancies in living related renal transplant donors and recipients. J Am Soc Nephrol. 1996 Aug;7(8):1139-44.
159.
Tepel M, Giet MV, Park A, Zidek W. Association of calcium channel blockers and mortality in haemodialysis patients. Clin Sci (Lond). 2002 Nov;103(5):511-5.
160.
Fishbane S, Youn S, Flaster E, Adam G, Maesaka JK. Ankle-arm blood pressure index as a predictor of mortality in hemodialysis patients. Am J Kidney Dis. 1996 May;27(5):668-72.
161.
Blacher J, Pannier B, Guerin AP, Marchais SJ, Safar ME, London GM. Carotid arterial stiffness as a predictor of cardiovascular and all-cause mortality in end-stage renal disease. Hypertension. 1998 Sep;32(3):570-4.
162.
Fleischmann EH, Bower JD, Salahudeen AK. Are conventional cardiovascular risk factors predictive of two-year mortality in hemodialysis patients? Clin Nephrol. 2001 Sep;56(3):221-30.
163.
Mallamaci F, Zoccali C, Tripepi G, Fermo I, Benedetto FA, Cataliotti A, Bellanuova I, Malatino LS, Soldarini A; CREED Investigators. Hyperhomocysteinemia predicts cardiovascular outcomes in hemodialysis patients. Kidney Int. 2002 Feb;61(2):609-14.
164.
Benedetto FA, Mallamaci F, Tripepi G, Zoccali C. Prognostic value of ultrasonographic measurement of carotid intima media thickness in dialysis patients. J Am Soc Nephrol. 2001 Nov;12(11):2458-64.
165.
Kutner NG. Improving compliance in dialysis patients: Does anything work? Semin Dial, 2001; 14:324-327
166.
Curtin RB, Oberley E, Sacksteder P. Compliance and rehabilitation in ESRD patients. Semin Dial 1997; 10:52-54
167.
Wolcott DL, Maida CA, Diamond R, Nissenson AR. Treatment compliance in end-stage renal disease patients on dialysis. Am J Nephrol 1986; 6:329-338
168.
Bame S, Petersen N, Wray N. Variation in hemodialysis patient compliance according to demographic characteristics. Soc Sci Med 1993; 37:1035-1043
169.
Sackett DL, Snow JC. The magnitude of compliance and noncompliance. In Haynes RB, Taylor DW, Sackett DL, eds. Compliance in Health Care. Baltimore: John Hopkins university press, 1979; pp. 11-22
170.
Nichols-English G, Poirier S. Optimizing adherence to pharmaceutical care plans. J Am Pharm Assoc 2000; 40:475-485
171.
Held PJ, Port FK, Wolfe RA, et al. The dose of hemodialysis and patient mortality. Kidney Int 1996; 50:550-556
172.
Ifudu O, Henry P, Friedman EA. Effect of missed hemodialysis treatment(s) on mortality in patients with end-stage renal disease. Nephron 1998;79:385-386
173.
Chisholm MA. Enhancing transplant patients' adherence to medication therapy. Clin Transplant 2002; 16:30-38
174.
Leventhal H, Nerenz D, Steele D: Illness representations and coping withhealth threats, in:A handbook of psychology and health, Baum A, Singer J. vol IV, Hillsdale, NJ: Erlbaum, 1984, 219-252
175.
Seica A, Covic A, Gusbeth-Tatomir P, Covic M. Rolul psihologului intr-un centru de dializa la nivelul anilor 2000. Adaptarea pacientilor dializati la boala cronica, calitatea vietii, programe de reabilitare. Nefrologia, 2001; 17:381-388
176.
Baumann LJ, Cameron LD, Zimmerman RS, Leventhal H. Illness representations and matching labels with symptoms. Health Psychology, 1989;8:449-469
177.
Bishop GD. Lay conceptions of physical symptoms. Journal of applied Social Psychology, 1987; 17:127-146
178.
Lau RR, Bernard TM, Hartman KA. Further explorations of common-sense representations of common illnesses. Health Psycchology, 1989; 8:195-219
179.
Meyer D, Leventhal H. Commonsense-models of illness: the example of hypertension. Health Psychology, 1985; 4:115-135
180.
Broadbent E, Petriea KJ, Maina J, Weinman J. The Brief Illness Perception Questionnaire. Journal of Psychosomatic Research 60 (2006) 631- 637
181.
Seica A, Covic A, Gusbeth-Tatomir P, Covic M. Rolul reprezentarilor mentale ale bolii in non-complianta pacientilor dializati la restrictia hidro-salina. Nefrologia 2002; 17:83- 88
182.
Sharp J, Wild M, Gumley AI. A systematic review of psychological interventions for the treatment of nonadherence to fluid intake restrictions in people receiving hemodialysis. Am J Kidney Dis 2005; 1:15-27
183.
Lin CC, Liang CCA. The relationship between health locus of control and compliance of hemodialysis patients. Kao Hsiung I Hsueh Tsa Chih 1997; 13: 243-254
184.
White CA. General components of CBT for chronic medical problems, in White CA: Cognitive Behavioral Therapy for Chronic Medical Problems: A Guide to Assessment and Treatment in Practice. New York, Wiley, 2001, pp. 3-13
185.
Holdevici I. Ameliorarea performantelor individuale prin tehnici de psihoterapie. Ed. Orizonturi 2000
186.
Sharp J, Wild MR, Gumley AI, Deighan CJ. A cognitive behavioral group approach to enhance adherence to hemodialysis fluid restrictions: A randomized controlled trial. Am J Kidney Dis 2005; 6: 1046-1057
187.
Rozanski A, Blumenthal JA, Kaplan J: Impact of psychological factors on the pathogenesis of cardiovascular disease and implications for therapy. Circulation 99:2192-2217, 1999
188.
Hensie LE, Campbell RJ: Psychiatric Dictionary, Oxford University Press, 1970
189.
Todaro JF, Shen BJ, Niaura R, Spiro A, Ward KD: Effect of negative emotions on frequency of coronary heart disease (The Normative Aging Study). Am J Cardiol 92: 901-906, 2003
190.
Musselman DL, Evans DL, Nemeroff CB: The relationship of depression to cardiovascular disease: epidemiology, biology, and treatment. Arch Gen Pyschiat 55:580-592, 1998
191.
Sirois BC, Burg MM: Negative emotion and coronary heart disease: A review. Behav Modif 27 83-102, 2003
192.
Joynt KE, Whellan DJ, O'Connor CM: Depression and cardiovascular disease: mechanisms of interaction. Biol Psychiatry 54:248-261, 2003
193.
Medalie JH, Goldbourt U: Angina pectoris among 10,000 men. II. Psychosocial and other risk factors as evidenced by a multivariate analysis of a five year incidence study. Am J Med 60:910-921, 1976
194.
Goldstein MG, Niaura R: Psychological factors affecting physical condition. Cardiovascular disease literature review. Part I: Coronary artery disease and sudden death. Psychosomatics 33:134-145, 1992
195.
Kimmel PL, Weihs K, Peterson RA: Survival in hemodialysis patients: the role of depression. J Am Soc Nephrol 4:12-27, 1993
196.
Benedict RH, Fishman I, McClellan MM, Bakshi R, Weinstock-Guttman B: Validity of the Beck Depression Inventory-Fast Screen in multiple sclerosis. Mult Scler 9:393-396, 2003
197.
Hays RD, Kallich JD, Mapes DL, Coons SJ, Amin N, Carter WB, Kamberg C.(1997).Kidney Disease Quality of Life Short Form (KDQOL-SF™), Version 1.3: A Manual for Use and Scoring. Santa Monica, CA: RAND, P-7994. http://gim.med.ucla.edu/kdqol/downloads/download.html
198.
Annotated Bibliography of the WHO Quality of Life Assessment Instrument- WHOQOL. Geneva, Switzerland, Department of Mental Health, WHO, 1998
199.
Alarcon RD, Jenkins CS, Heestand DE, Scott LK, Cantor L: The effectiveness of progressive relaxation in chronic hemodialysis patients. J Chronic Dis 35:797-802, 1982
200.
Mayne TJ, Ambrose TK: Research review on anger in psychotherapy. J Clin Psychol 55:353-363, 1999
201.
Matthews KA, Haynes SG: Type A behavior pattern and coronary disease risk. Update and critical evaluation. Am J Epidemiol 123:923-960, 1986
202.
Suinn RM: The terrible twos-anger and anxiety. Hazardous to your health. Am Psychol 56:27-36, 2001
203.
Kimmel PL: Depression as a mortality risk factor in hemodialysis patients. Int J Artif Organs 15:697-700, 1992
204.
Driessen M, Balck F. Chronic renal failure: predictors of good adjustment to disease and treatment (German). Psychotherapie, Psychosomatik, Medizinische, Psychologie 1991, 41: 363
205.
Kimmel PL, Peterson RA, Weihs KL, et al. Multiple measurements of depression predict mortality in a longitudinal study of chronic hemodialysis outpatients. Kidney Int 2000; 57:2093-8
206.
Kimmel PL. Psychosocial factors in adult end-stage renal disease patients treated with hemodialysis: correlates and outcomes. Am J Kidney Dis 2000; 35:S132-40
207.
Steele TE, Baltimore D, Finkelstein SH, et al. Quality of life in peritoneal dialysis patients. J Nerv Ment Dis 1996; 184:368-374
208.
Finkelstein FO, Finkelstein SH. Depression in chronic dialysis patients: assessment and treatment. Nephrol Dial Transplant 2000; 15:1911-1913
209.
Neu S, Kjellstrand. Stopping long-term dialysis: An empirical study of withdrawal of life-supporting treatment. N Engl J Med 1986; 314:14-20
210.
USRDS 1999: Annual Report. Bethesda, National Institutes of Health, National Institute of Diabetes and Digestive and Kidney Diseases, April 1999
211.
Lopes AA, Bragg J, Young E, et al. Depression as a predictor of mortality and hospitalization among hemodialysis patients in the United States and Europe. Kidney Int 200; 62:199-207
212.
Peterson RA, Kimmel PL, Sacks CR, et al. Depression, perception of illness and mortality in patients with end-stage renal disease. Int J Psychiatry Med 1991; 21:343- 354
213.
Watnick S, Kirwin P, Mahnensmith R, Concato J. The prevalence and treatment of depression among patients starting dialysis. Am J Kidney Dis 2003;41:105-110
214.
Christensen AJ, Wiebe JS, Smith TW, et al. Predictors of survival among hemodialysis patients: Effects of perceived family support. Health Psychology 1994;13:521-525
215.
Booth-Kewley S, Friedman HS: Psychological predictors of heart disease: a quantitative review. Psychological Bulletin 101:343-362, 1987
216.
Strik JJ, Denollet J, Lousberg R, Honig A: Comparing symptoms of depression and anxiety as predictors of cardiac events and increased health care consumption after myocardial infarction. J Am Coll Cardiol 42:1801-1807, 2003
217.
Russek LG, King SH, Russek SJ, Russek HI: The Harvard Mastery of Stress Study 35- year follow-up: prognostic significance of patterns of psychophysiological arousal and adaptation. Psychosom Med 52:271-285, 1990
218.
Verrier RL, Mittelman MA: Cardiovascular consequences of anger and other stress states. Baillieres Clinical Neurology 6:245-259, 1997
219.
Kutner NG, Fair PL, Kutner MH: Assessing depression and anxiety in chronic dialysis patients. J Psychosom Res 29:23-31, 1985
220.
Livesley WJ: Symptoms of anxiety and depression in patients undergoing chronic haemodialysis. J Psychosom Res 26:581-584, 1982
221.
Fava M, Serafini E, De Besi L, Adami A, Mastrogiacomo, I.: Hyperprolactinemia and psychological distress in women undergoing chronic hemodialysis. Psychother Psychosom 49:6-9, 1988
222.
White Y, Grenyer BF: The biopsychosocial impact of end-stage renal disease: the experience of dialysis patients and their partners. J Adv Nurs 30:1312-1320, 1999
223.
Sesso R, Yoshihiro MM: Time of diagnosis of chronic renal failure and assessment of quality of life in haemodialysis patients. Nephrol Dial Transplant 12:2111-2116, 1997
224.
Schneider SM, Pouget I, Staccini P, Rampal P, Hebuterne X: Quality of life in long-term home enteral nutrition patients. Clin Nutr 19:23-28, 2000
225.
Apostolou T, Gokal R. Quality of life after peritoneal dialysis. In: Textbook of Peritoneal Dialysis. Ed. a II-a, Great Britain: Kluwer Academic Publishers, 2000; pp. 709-735
226.
Valderrabano F. Quality of life benefits of early anemia treatment. Nephrol Dial Transplant 2000; 15:23-28
227.
Tarlov AR, Ware JE Jr, Greenfield S, Nelson EC, Perrin E, Zubkoff M: The Medical Outcomes Study. An application of methods for monitoring the results of medical care. JAMA 262:925-930, 1989
228.
Rettig RA, Sadler JH, Meyer KB, Wasson JH, Parkerson GR Jr, Kantz B, Hays RD, Patrick DL: Assessing health and quality of life outcomes in dialysis: A report on an Institute of Medicine workshop. Am J Kidney Dis 30:140-155, 1997
229.
NKF K/DOKI Guidelines. K/DOQI Clinical Practice Guidelines for Chronic Kidney Disease: Evaluation, Classification, and Stratification. Part 6.Association of level of gfr with complications in adults. Guideline 12. Association of level of gfr with indices of functioning and well-being.
230.
Kutner NG, Cardenas DD, Bower JD: Rehabilitation, aging and chronic renal disease. Am J Phys Med Rehabil 71:97-101, 1992
231.
US Renal Data System. USRDS 2000 Annual Data Report, National Institutes of Health, National Institute of Diabetes and Digestive and Kidney Diseases. Bethesda, MD, 2000
232.
Harris LE, Luft FC, Rudy DW, Tierney WM: Clinical correlates of functional status in patients with chronic renal insufficiency. Am J Kidney Dis 21:161-166, 1993
233.
Bardage C, Isacson DG: Hypertension and health-related quality of life. An epidemiological study in Sweden. J Clin Epidemiol 54:172-181, 2001
234.
Hall SE, Criddle RA, Comito TL, Prince RL: A case-control study of quality of life and functional impairment in women with long-standing vertebral osteoporotic fracture. Osteoporos Int 9:508-515, 1999
235.
Ahroni JH, Boyko EJ: Responsiveness of the SF-36 among veterans with diabetes mellitus. J Diabetes Complications 14:31-39, 2000
236.
Muirhead N, for the Canadian Erythropoietin Study Group: Association between recombinant human erythropoietin and quality of life and exercise capacity of patients receiving haemodialysis. BMJ 300:573-578, 1990
237.
Beusterien KM, Nissenson AR, Port FK, Kelly M, Steinwald B, Ware JE: The effects of recombinant human erythropoietin on functional health and well-being in chronic dialysis patients. J Am Soc Nephrol 7:763-773, 1996
238.
Revicki DA, Brown RE, Feeny DH, Henry DA, Teehan BP, Rudnick MR, Benz RL: Health-related quality of life associated with recombinant human erythropoietin therapy for predialysis chronic renal disease patients. Am J Kidney Dis 25:548-554, 1995
239.
Eschbach JW, Abdulhadi MH, Browne JK, Delano BG, Downing MR, Egrie JC, Evans RW, Friedman EA, Graber SE, Haley NR: Recombinant human erythropoietin in anemic patients with end-stage renal disease. Results of a phase III multicenter clinical trial. Ann Intern Med 111:992-1000, 1989
240.
Evans RW, Rader B, Manninen DL: The quality of life of hemodialysis recipients treated with recombinant human erythropoietin. Cooperative Multicenter EPO Clinical Trial Group. JAMA 263:825-330, 1990
241.
Moreno F, Aracil F, Perez R, Valderrabano F: Controlled study on the improvement of quality of life in elderly hemodialysis patients after correcting end-stage renal disease- related anemia. Am J Kidney Dis 27:548-556, 1996
242.
Rocco MV, Gassman JJ, Wang SR, Kaplan RM: Cross-sectional study of quality of life and symptoms in chronic renal disease patients: The Modification of Diet in Renal Disease Study. Am J Kidney Dis 29:888-896, 1997
243.
Shidler NR, Peterson RA, Kimmel PL: Quality of life and psychosocial relationships in patients with chronic renal insufficiency. Am J Kidney Dis 32:557-566, 1998
244.
Klang B, Bjorvell H, Clyne N: Quality of life in predialytic uremic patients. Qual Life Res 5:109-116, 1996
245.
Fujisawa M, Ichikawa Y, Yoshiya K, Isotani S, Higuchi A, Nagano S, Arakawa S, Hamami G, Matsumoto O, Kamidono S: Assessment of health-related quality of life in renal transplant and hemodialysis patients using the SF-36 health survey. Urology 56:201-206, 2000
246.
Griep MI, Van der Niepen P, Sennesael JJ, Mets TF, Massart DL, Verbeelen DL: Odour perception in chronic renal disease. Nephrol Dial Transplant 12:2093-2098, 1997
247.
Sacks CR, Peterson RA, Kimmel PL: Perception of illness and depression in chronic renal disease. Am J Kidney Dis 15:31-39, 1990
248.
Churchill DN, Torrance GW, Taylor DW, Barnes CC, Ludwin D, Shimizu A, Smith EKM: Measurement of quality of life in end-stage renal disease: the time trade-off approach. Clin Invest Med 10:14-20, 1987
249.
Black SA, Goodwin JS, Markides KS: The association between chronic diseases and depressive symptomatology in older Mexican Americans. J Gerontol Series A Biol Sci Med Sci 53:M188-M194, 1998
250.
Cagney KA, Wu AW, Fink NE, et al. Formal literature review of quality of life instruments used in end-stage renal disease. Am J Kidney Dis 2000; 36:327-336
251.
Karnofsky DA, Burchenal JH. The clinical evaluation of chemotherapuetic agents in cancer. In: Evaluationof chemotherapuetic agents, MacLeod Cm. New-York: Columbia University Press, 1949; pp. 191-205
252.
Bergner M, Bobbitt RA, Carter WB, Gilson BS. The Sickness Impact Profile: development and final revision of a health-status measure. Med Care 1981; 19:787-805
253.
Ware JE, Sherbourne CD. The MOS 36-item Short-Form Health Survey (SF-36). Med Care, 1992;30:473-483
254.
Hays RD, Kallich JD, Mapes DS, et al. Development of the kidney disease quality of life (KDQOL) instrument. Qual Life Res 1994;3:329-338
255.
Ursea N, Mircescu G, Verzan C, et al. Perceptia asupra propriei sanatati a pacientilor hemodializati. Validarea si evaluarea chestionarului SF-36. Nefrologia 2000; 5:153-162
IV.
Asistența psihologică a pacienților din centrele de dializă. Standarde de practică
Includerea pacientului în program de hemodializă cronică
Inițierea dializei cronice reprezintă un moment extrem de stresant pentru pacientul cu insuficiența renală cronică terminală. Probabil cel mai dificil aspect pe care bolnavul și familia acestuia trebuie să-l înțeleagă și să-l accepte este că dializa nu vindecă boala renală. Prin dializă pacientul este menținut în viață însă funcțiile rinichiului nu pot fi substituite în totalitate. Conștientizarea acestui fapt dezorganizează viața bolnavului, acesta fiind obligat să-și perceapă altfel corpul și să-și reconsidere rolurile sale personale, profesionale și familiale.
Interviul psihologic la inițierea dializei cronice
Se recomandă evaluarea pacienților în decursul a 48 ore de la stabilirea necesității inițierii terapiei de substițutie a funcțiilor renale - hemodializă sau dializă peritoneală - (evident după comunicarea acestei decizii pacientului) sau în decurs de o săptămână în cazul pacienților la care s-a instituit dializa cronică de urgență (conform indicatorilor clinici ai serviciilor psihosociale, elaborați de
National Kidney Foundation ).
Scopul interviului
este de a identifica pacienții cu factori de risc psihosociali, care necesită asistență psihologică imediată, dar și de a asista nefrologul în analiza cazurilor care urmează să fie incluse în program de dializă cronică. El trebuie de aceea realizat cu toți pacienții care urmează să fie incluși în program de hemodializă cronică, cu excepția bineânțeles a celor cu o situație medicală la limită.
Se va urmări în cursul interviului inițial evaluarea următoarelor elemente, care s-au dovedit în literatura de specialitate că ar putea afecta desfășurarea în condiții bune a dializei cronice și complianța pacientului la tratament:
funcțiile cognitive (orientarea, atenția, memoria, inteligența)
statusul emoțional (anxietate, depresie)
pierderile personale anterioare
istoricul bolii renale și complianța la tratament în trecut
reprezentările mentale legate de evoluția insuficienței renale cronice
nivelul de acceptare a bolii
Concluziile evaluării vor fi redactate pe un buletin tip și vor fi atașate foii de observație medicale. Interviul psihologic la inițierea dializei cronice
ÎNTREBĂRI DE GHIDARE
În următoarele 40 min. aș dori să cunosc mai bine situația dvs., așa încât am să vă rog să-mi răspundeți la câteva întrebări. La final vă voi explica în ce fel vă poate ajuta întâlnirea noastră de astăzi.
1.
Spuneți-mi, va rog, mai întâi, cum vă simțiți.
2.
Care este boala sau bolile de care suferiți?
3.
Vă știați de mai demult cu o boală de rinichi sau acum ați aflat pentru prima dată?
Dacă răspunsul este „nu“, se trece la întrebarea nr. 6.
Dacă pacientul spune că a fost diagnosticat anterior cu o boală renală, se solicită data diagnosticării și se pun următoarele 2 întrebări despre complianța anterioară la tratament:
4.
Ce tratament ați urmat în toată această perioadă pentru boala de rinichi (solicitați să denumească medicamentele și scopul pentru care I-au fost prescrise)?
5.
Ați întrerupt vreodată acest tratament dintr-un motiv sau altul? Dacă da, care a fost acela?
6.
Ce v-a spus medicul despre tratamentul pe care trebuie să îl urmați de acum înainte?
7.
Dvs. ce părere aveți? Credeți că este adevarat că nu vă puteți vindeca și că dializa (sau transplantul renal) este singura șansă pentru dvs.?
8.
Ce știți despre hemodializă/dializă peritoneală?
9.
În general, sunteți o persoană înclinată să respecte sfaturile medicilor?
Întrebări ajutătoare: Aveți încredere în medici? Vi s-a întâmplat ceva mai deosebit care v-a făcut să vă pierdeți încrederea în medici?
5 1
4
6 1
2
4
7 3
6
8
1
10.
Oamenii au reacții dintre cele mai dificile când află că suferă de IRC avansată și trebuie să facă dializă pentru tot restul vieții (sau un transplant renal, dacă au posibilitatea). Dvs. cum vă simțiți sufletește de la aflarea acestei vești?
Dacă pacientul acuză simptome de depresie, anxietate, se continuă cu câteva întrebări de evaluare a stării emoționale .
11.
Ce alte necazuri ați mai avut în viață până acum? (se întreabă despre evenimente majore de viață: divorț, decese în familie, șomaj etc)
12.
Știți ce este un psiholog, cu ce se ocupa el? (I se explică pacientului dacă este necesar, punând accent pe diferența dintre psiholog și psihiatru).
13.
Considerați că este necesară prezența unui psiholog într-un spital ca acesta în care vă aflați? În ce fel?
EXAMENUL FUNCȚIILOR COGNITIVE
În ce zi a săptămânii suntem?
Cam ce oră credeți că este acum (fără să vă uitați la ceas)?
Vă rog să repetați după mine: minge, steag, copac. Doresc să vi le reamintiți și mai târziu, când vă voi întreba, așa că mai spuneți-le o dată.
Vă voi spune câteva numere. Când mă opresc doresc să le repetați.
Vă reamintiți care au fost cele 3 cuvinte pe care v-am rugat să le rețineți?
8
1
9
6
2
4
Vă rog să-mi spuneți opusul cuvântului:
1. înalt
2. încet
3. înăuntru
Vă rog să-mi spuneți diferența dintre: portocală-minge, minciună-greșeală
Care cuvânt diferă de celelalte și de ce: masă, măr, scaun, canapea
Care este asemănarea dintre: 1. carte-ziar; 2. ușă-fereastră; 3. biserică-teatru
Cât fac 3x9; 48:8; 8+9- 5; 2000+400-500 =?
Ce este mai mare: o treime sau o jumătate?
Să nu-ți dai vrabia din mână pe cioara de pe gard. Când pisica nu-i acasă șoarecii joacă pe masă.
Să nu vinzi pielea ursului din pădure.
Examenul funcțiilor cognitive
Examenul funcțiilor cognitive în cursul interviului inițial poate fi unul
informal
(evaluare pe baza răspunsurilor pe care le dă pacientul la întrebări) sau se poate opta pentru un examen formal, care poate lua mai multe forme:
evaluarea orientării, a memoriei de scurtă durată și imediată
un examen mai complex - vezi mai jos -, care poate dura mai mult (până la 20 min), incluzând și întrebări de evaluare a capacității de înțelegere și abstractizare - asemănări, deosebiri, cuvinte opuse, abilități de calcul (acestea din urmă sunt extrem de importante în cazul pacienților care intră în program de dializă peritoneală); rezultatele unui astfel de examen vor constitui un reper pentru stabilirea unei strategii de educare potrivită fiecarui pacient în parte
aplicarea unui test neuropsihologic - de exemplu, MMSE ( Mini Mental State Examination ) ( Anexa 5 )
Situația clinică va fi cea care va determina abordarea cea mai potrivită. Se recomandă însă o scurtă evaluare formală a funcțiilor cognitive la toți pacienții cu vârste peste 65 ani. Prezentăm în continuare un posibil model de evaluare a funcțiilor cognitive.
Evaluarea psihosocială a pacienților hemodializați
Datele obținute pe baza interviului psihologic la inițierea hemodializei vor fi completate printr-o evaluare psihosocială, în maxim 30 de zile de la externarea pacientului din spital (conform indicatorilor clinici ai serviciilor psihosociale, elaborați de
National Kidney Foundation ). Scopul acestei evaluări este acela de a identifica pentru fiecare pacient în parte problemele și aspectele pozitive în plan fizic, comportamental, emoțional, economic și social. Psihologul va redacta implicațiile acestora pentru tratament, furnizând echipei medicale informații necesare pentru asigurarea celei mai bune îngrijiri. Re-evaluarea psihosocială regulată va constitui baza activităților de reabilitare stabilite de comun acord cu pacientul.
La fel ca și interviul psihologic, fișa de evaluare psihosocială pe care o propunem ( Anexa 6 ) poate fi folosită și cu pacienții aflați în program de dializă peritoneală. În elaborarea ei s-a optat pentru o codificare numerică a informațiilor obținute de la pacienți, tocmai pentru ca acestea să poată fi folosite cu ușurință în studii medicale și psihologice realizate în centrele de dializă.
Monitorizarea psihosocială a pacienților hemodializați
Dat fiind faptul că hemodializa este un tratament de lungă durată, care presupune prezența pacienților în centrele de hemodializă de 3 ori pe săptămână, psihologii au în mod evident nevoie de un instrument de lucru în care să poată consemna modificările apărute în sfera psihosocială a pacienților, rezultatele evaluărilor psihologice periodice și intervențiile psihologice specifice și a celor de reabilitare, cu rezultatele obținute. Dincolo de aceste obiective, fișa de monitorizare psihosocială pe care o propunem ( Anexa 7 ) mai poate îndeplini câteva roluri. Astfel:
psihologul își poate organiza activitatea în centrul de hemodializă (ex. programarea pacienților)
psihologul poate raporta oricând activitatea șefului centrului de dializă, dacă acesta o cere; (în cazul rambursării serviciilor psihologice, pe baza acestei fișe de lucru se pot face raportări)
activitatea psihologilor din centrele de dializă (frecvența consulturilor, tipul intervențiilor folosite, eficiența acestora etc) poate fi investigată; pot fi astfel identificate dificultățile cu care se confruntă psihologii, pot fi luate măsuri de îmbunătățire a serviciilor psihologice etc.
informațiile înregistrate pot fi folosite în studii asupra factorilor psihosociali implicați în prognosticul pacienților hemodializați
Fișa de monitorizare psihosocială trebuie deci să existe în dosarul fiecărui pacient, alături de fișa de evaluare psihosocială. Dacă în cazul în care se lucrează individual, cu fiecare pacient în parte, modul de înregistrare în această fișă este evident, vom descrie în continuare modul de lucru cu această fișă în cazul în care psihologul inițiază intervenții de reabilitare care vizează un grup de pacienți. Spre exemplu, dacă intervenția de reabilitare are ca obiectiv conștientizarea transplantului renal ca opțiune de tratament, la rubrica „Problema identificată/Acuzele pacientului“ se va nota în fișa fiecărui pacient vizat obiectivul intervenției. La rubrica „Evaluare“ se vor trece datele care justifică inițierea intervenției de reabilitare respective (ex. „7 din 12 pacienți hemodializați nu cunosc avantajele și dezavantajele transplantului renal“).
Deosebit de importantă este ultima rubrică: „Rezultatul intervenției“. În cazul prezentat mai sus, la data evaluării efectelor intervenției de reabilitare (ex. la o lună) se va nota în fișa fiecărui pacient inclus una din urmatoarele variante: „pacientul nu este interesat“, „pacientul nu exclude transplantul renal ca opțiune de tratament în viitor“, „pacient pe lista de așteptare sau în căutare de donator viu înrudit“. Aceste exemplificări au desigur rol orientativ, libertatea psihologului în ceea ce privește modul de înregistrare a datelor este deplină.
BIBLIOGRAFIE
-
Bedside Intermed Manual. Integral multidisciplinary assessment of health care needs. English version 5.1, 2003
-
Zuckerman EL. Clinician's Thesaurus. The guidebook for writing psychological reports. The Guilford Press, New York, 2000
-
Handbook on continuous quality improvement for nephrology social work practice.
Developed by the Council of Nephrology Social Workers, National Kidney Foundation
-
NASW/NKF clinical indicators for social work and psychosocial service in nephrology settings; www.kidney.org.
-
Tudose C. Psihopatologie si psihiatrie pentru psihologi; cap. 8 Examinarea bolnavului psihic; 2003
-
Shea SC. Psychiatric interviewing. The art of understanding. A practical guide for psychiatrists, psychologists, counselors, social workers, nurses and other mental health professionals, 2nd edition. WB Sounders Company, Philadelphia, 1998.
-
Mori Dl, Gallaher P, Milne J. The Structured Interview for Renal Transplantation.
Psychosomatics, 41:5, 2000.
Anexe
Chestionare de evaluare psihologică a pacientului dializat
Cuprins
Anexa 1. Inventarul de depresie Beck (BDI) Anexa 2. Illness Perception Questionnaire
Anexa 3. Evaluarea psihosocială a pacienților hemodializați incomplianți la regimul de lichide Anexa 4. Chestionarul SF-36. Evaluarea stării de sănătate
Anexa 5. Examinarea Minimă a Stării Mentale (Mini Mental State Examination) Anexa 6. Evaluarea anamnestică a pacientului dializat
Anexa 7. Fișă de evaluare psihosocială a pacientului dializat
ANEXA 1
Inventarul de depresie Beck (BDI)
1.
Tristețe
Nu mă simt trist.
<
Mă simt trist.
<
Sunt trist tot timpul și nu pot scăpa de tristețe.
<
Sunt atît de trist și de nefericit încît nu mai pot suporta.
<
2.
Pesimism
Viitorul nu mă descurajează
<
Mă simt descurajat cînd mă gîndesc la viitor.
<
Simt că nu am ce aștepta de la viitor.
<
Simt că viitorul este fără speranță
<
3.
Sentimentul eșecului
Nu am sentimentul eșecului sau al ratării.
<
Simt că am avut mai multe insuccese decît majoritatea oamenilor.
<
Dacă mă privesc în oglindă, văd o grămadă de eșecuri.
<
Mă simt complet ratat ca persoană
<
4.
Nemulțumire
Lucrurile îmi fac aceeași plăcere ca înainte.
<
Nu mă mai bucur de lucruri sau de întîmplări ca înainte.
<
Nu mai obțin satisfacție reală din nimic.
<
Sunt nemulțumit și totul mă plictisește.
<
5.
Vinovăție
Nu mă simt în mod special vinovat de ceva.
<
Mă simt vinovat o bună parte a timpului.
<
Mă simt vinovat în cea mai mare parte a timpului.
<
Mă simt tot timpul vinovat.
<
6.
Sentimentul pedepsei
Nu mă simt pedepsit cu ceva.
<
Mă gîndesc că s-ar putea să fiu pedepsit.
<
Aștept să fiu pedepsit.
<
Simt că sunt pedepsit.
<
7.
Neplăcere față de sine
Nu sunt dezamăgit de mine.
<
Mă simt dezamăgit de mine însumi
<
Sunt desgustat de mine.
<
Mă urăsc.
<
8.
Autoacuzarea
Nu simt că sunt mai rău decît alții.
<
Mă critic pentru slăbiciunile și greșelile mele
<
Mă blamez tot timpul pentru greșelile mele.
<
Mă dezaprob pentru tot ce se întîmplă rău.
<
9.
Autoagresiune
Nu am idei de sinucidere.
<
Am idei de sinucidere dar nu vreau să le pun în practică
<
Mi-ar plăcea să mă sinucid.
<
M-aș sinucide dacă aș avea ocazia.
<
10.
Plîns
Nu plîng mai mult decît de obicei.
<
Acum plîng mai mult ca înainte.
<
Plîng tot timpul.
<
Obișnuiesc să plîng, dar acum nu mai pot nici dacă aș vrea
<
11.
Iritabilitate
Nu sunt mai nervos decît înainte.
<
Acum mă enervez mai ușor ca înainte.
<
Acum sunt nervos tot timpul.
<
Lucrurile care mă enervau înainte nu mă mai irită deloc
<
12.
Retragere socială, izolare
Nu mi-am pierdut interesul față de oamenii din jur.
<
Oamenii ceilalți mă interesează mai puțin ca înainte.
<
Mi-am pierdut interesul față de majoritatea celorlalți oameni.
<
Mi-am pierdut orice interes față de ceilalți oameni.
<
13.
Nehotărîre
Mă decid la fel de ușor ca înainte.
<
Trebuie să fac un efort ca să mă decid.
<
Am dificultăți mai mari ca înainte cînd iau o hotărîre.
<
Nu mai pot lua nici o decizie.
<
14.
Modificări în imaginea de sine
Cred că nu arăt mai rău ca înainte.
<
Sunt supărat că arăt mai bătrîn și neatractiv.
<
Simt că modificări permanente ale aspectului meu mă fac neatractiv.
<
Cred că sunt urît și neatrăgător.
<
15.
Dificultăți în muncă
Cred că pot lucra tot atît de bine ca înainte.
<
Trebuie să fac un efort suplimentar cînd încep să lucrez
<
Mă străduiesc din greu pentru a face ceva
<
Nu pot lucra absolut nimic.
<
16.
Tulburări de somn
Dorm tot atît de bine ca de obicei.
<
Nu mai dorm atît de bine ca de obicei.
<
Mă trezesc cu 1-2 ore mai devreme decît înainte și nu mai pot adormi decît greu.
<
Mă trezesc cu cîteva ore mai devreme și nu mai pot adormi.
<
17.
Fatigabilitate
Nu mă simt mai obosit decît înainte.
<
Acum obosesc mai ușor decît înainte.
<
Obosesc fără să fac aproape nimic.
<
Sunt prea obosit ca să mai pot face ceva.
<
18.
Anorexia
Pofta mea de mîncare nu e mai scăzută ca de obicei.
<
Apetitul meu nu mai e așa de bun ca înainte
<
Apetitul meu e mult mai diminuat acum
<
Nu am deloc poftă de mîncare.
<
19.
Pierdere în greutate
Nu am slăbit în ultimul timp.
<
Am slăbit peste 2 kg.
<
Am slăbit peste 5 kg.
<
Am slăbit peste 10 kg.
<
20.
Preocupările față de starea fizică
Nu sunt preocupat sau supărat în legătură cu sănătatea mea mai mult ca înainte.
<
Sunt necăjit de probleme de sănătate ca: dureri, înțepături, furnicături, tulburări ale stomacului sau constipație.
.
<
Sunt foarte necăjit de starea mea fizică și mi-e greu să mă gîndesc la altceva.
<
Sunt atît de îngrijorat de starea mea fizică încît nu mă mai pot gîndi la nimic.
<
21.
Absența libidoului
Nu am observat modificări recente ale interesului meu față de sex.
<
Sexul opus mă interesează mai puțin ca înainte.
<
Sexul opus mă interesează mult mai puțin ca înainte.
<
Mi-am pierdut complet interesul față de sexul opus
<
Cotarea și interpretarea scorurilor B.D.I.
În cazul fiecărui item, se acordă:
-
0 puncte pentru prima variantă de răspuns
-
1 punct pentru cea de-a doua
-
2 puncte pentru cea de-a treia
-
3 puncte pentru ultima variantă
Se adună punctele obținute de pacient la toți cei 21 de itemi. Scorurile vor varia între 0 – 63 puncte.
Interpretare:
0 –9
stare normală
10 –15
depresie ușoară
16 – 23
depresie moderată
24 – 63
depresie severă
ANEXA 2
Illness Perception Questionnaire
Suntem interesați de modul în care vă vedeți acum boala de care suferiți.
Vă rugăm să indicați acordul sau dezacordul dvs. în legătură cu următoarele afirmații care se referă la boala dvs., marcînd un X în căsuța corespunzătoare.
Sunt total de acord
Nu sunt deloc de
acord
Nu sunt de acord
Sunt de acord
Tl 1
Boala mea va dura puțin timp.
<
<
<
Tl 2
<
Boala mea este mai degrabă pentru totdeauna decît trecătoare.
<
<
<
Tl 3
<
Voi suferi de această boală mult timp.
<
<
<
Tl 4
<
Această boală va trece repede.
<
<
<
Tl 5
<
Mă aștept să sufăr de această boală pentru tot restul vieții.
<
<
<
Tl 6
<
Starea sănătății mele se va îmbunătăți în timp.
<
<
<
<
CQ1
Boala mea este gravă.
<
<
<
CQ2
<
Boala mea are consecințe serioase asupra vieții mele.
<
<
<
CQ3
<
Boala nu-mi afectează prea mult viața.
<
<
<
CQ4
<
Boala mea influentează modul în care mă văd ceilalți.
<
<
<
CQ5
<
Boala mea îmi afectează foarte tare situația banilor.
<
<
<
CQ6
<
Boala mea le creează probleme mari rudelor mele.
<
<
<
<
PC1
Sunt multe lucruri pe care le pot face pentru a-mi controla
<
simptomele bolii.
<
<
<
PC2
Ceea ce fac eu poate să înrăutățească sau să îmbunătățească
<
starea mea de sănătate.
<
<
<
PC3
Felul în care va evolua boala depinde de mine.
<
<
<
<
PC4
Nimic din ceea ce fac nu-mi poate influența boala.
<
<
<
PC5
<
Am puterea de a-mi influența boala.
<
<
<
<
TC1
Există puține lucruri care pot fi făcute pentru a-mi îmbunătăți
<
starea de sănătate.
<
<
<
TC2
Tratamentul pe care îl urmez va fi eficient în tratarea bolii mele.
<
<
<
TC3
<
Efectele negative ale bolii mele pot fi preîntîmpinate (evitate) prin
<
<
<
<
tratamentul pe care îl urmez.
TC4
Tratamentul pe care îl urmez imi poate ține boala în frîu.
<
<
<
TC5
<
Nimic nu mă poate ajuta în situația în care sunt.
<
<
<
<
CH1
Semnele bolii mele mă zăpăcesc.
<
<
<
CH2
<
Boala mea este un mister pentru mine.
<
<
<
CH3
<
Nu-mi înțeleg boala.
<
<
<
CH4
<
Boala mea nu are nici un sens pentru mine.
<
<
<
CH5
<
Îmi înțeleg foarte clar boala.
<
<
<
<
CY1
Semnele bolii mele se schimbă foarte mult de la o zi la alta.
<
<
<
CY2
<
Semnele bolii mele dispar și apar la intervale regulate.
<
<
<
CY3
<
Nu știu ce să mă aștept de la boala mea.
<
<
<
CY4
<
Trec prin perioade în care boala mea cînd se agravează, cînd
<
<
<
<
se îmbunătățește.
ER1
Mă apucă disperarea cînd mă gîndesc la boala mea.
<
<
<
<
ER2
Cînd mă gîndesc la boala mea mă întristez.
<
<
<
<
ER3
Boala mea mă face să mă simt nervos, revoltat.
<
<
<
<
ER4
Boala mea nu mă îngrijorează.
<
<
<
<
ER5
Faptul că sufăr de această boală mă face să mă simt neliniștit.
<
<
<
<
ER6
Boala mă face să-mi fie frică.
<
<
<
<
IPQ – dimensiuni investigate :
-
Tl: cursul bolii (6 itemi)
-
CQ: consecințele bolii (6 itemi)
-
PC: controlul personal (5 itemi)
-
TC: controlul exercitat de tratament (5 itemi)
-
CH: coerența bolii (5 itemi)
-
CY: ciclicitatea simptomelor (4 itemi)
-
ER: răspunsul emoțional la boală (6 itemi)
Cotare:
Nu sunt deloc de acord = 1 punct Nu sunt de acord = 2 puncte Sunt de acord = 3 puncte
Sunt total de acord = 4 puncte
Se cotează invers următorii itemi :
Tl 1, TI 4, Tl 6
CQ 3
PC 4
TC 1, TC 5
CH 1, CH 2, CH 3, CH 4
CY 3
ER 4
Scorurile la fiecare dimensiune variază intre 1 – 4, obținîndu-se prin calculul mediei aritmetice a punctelor pe fiecare dimensiune în parte.
Tl :
un scor mai ridicat la această dimensiune indica percepția bolii ca având un curs cronic
CQ :
un scor ridicat la această dimensiune indică faptul că pacientul își percepe boala ca având consecințe serioase asupra vieții sale
PC :
un scor ridicat la această dimensiune sugerează faptul că pacientul se percepe ca fiind eficient in controlul bolii sale
TC :
un scor ridicat la această dimensiune indică percepția dializei ca fiind eficientă în controlul complicațiilor IRCT
CH : un scor ridicat la această dimensiune indică faptul că pacientul consideră că își înțelege boala
CY :
un scor ridicat la această dimensiune relevă capacitatea pacientului de a face predicții asupra cursului și complicațiilor posibile ale bolii
ER :
un scor ridicat la această dimensiune indica un răspuns emoțional mai puternic la boală (anxietate, depresie)
ANEXA 3
Evaluarea psihosocială a pacienților hemodializați incomplianți la regimul de lichide
Numele și prenumele pacientului
Data evaluării
/
/
ziua
luna
anul
Sporul interdialitic în greutate / ultimele 3 ședințe
(% din greutatea ideală)
Vîrsta
ani.
Fumător da / nu
Consum de alcool da, frecvent (zilnic) / da, ocazional (săptămînal) / da, rar (lunar) / nu
Scoruri SF-36: (data
/
) Componenta fizică
Componenta mentală
Scor
depresie :
Deficite cognitive sau fizice:
nu / da (specificați)
Dificultăți financiare:
deloc / reduse / moderate / severe / foarte severe
Locuiește singur(ă):
da / nu
Locul
ocupat
de
sănătate
în
ordinea
priorităților
Impactul dializei asupra vieții de zi cu zi
redus / moderat / major
Evaluarea cunoștințelor despre regimul de lichide
1.
Care este greutatea admisă între două dialize?
2.
Care sunt efectele nerespectării regimului de lichide (pe termen scurt și lung)? În ce măsură considerați consumul de lichide dăunător pentru sănătate?
3.
Care sunt cauzele creșterii în greutate între două dialize peste nivelul admis?
4.
Enumerați 3 metode prin care puteți “păcăli” senzația de sete.
5.
De ce un bob de porumb ținut în gură poate alunga senzația de sete?
6.
Ce părere aveți despre aceste metode? Credeți că ajută? Vi se potrivesc?
Percepția susceptibilității si severității bolii
1.
Credeți că în prezent sunteți în pericol din cauza greutății cu care veniți între două dialize?
2.
Aveți în prezent anumite simptome din cauza surplusului în greutate?
3.
Cît de important vi se pare în acest moment să vă reduceți greutatea interdialitică (scală de la 1 la 10)?
Experiența personală
(0%, 25%, 50%, 75%, 100%)
1.
Evaluați-vă succesul perceput în ceea ce privește limitarea consumului de lichide.
2.
Evaluați măsura în care credeți că succesul se datorează eforturilor dvs.
3.
Care sunt șansele de a rezista consumului de lichide chiar și atunci cînd vă este foarte sete?
4.
În ce măsură sunteți preocupat de restricția de lichide?
5.
În ce măsură ați apelat la ajutorul altor persoane pentru a reuși să limitați consumul de lichide?
Raportul costuri beneficii
1.
Ce ar presupune ca timp și efort limitarea consumului de lichide?
-
cît de greu vi se pare să vă limitați consumul de lichide?
deloc / puțin / moderat / dificil / foarte dificil
-
consum de timp
deloc / puțin / moderat / mult / foarte mult
2.
În ce măsură considerați că limitarea consumului de lichide este benefică pentru sănătatea dvs. (merită efortul?, care ar fi diferența dacă ați veni cu greutatea recomandată de medic pe termen scurt și lung)?
COSTURI:
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
BENEFICII:
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Prezentarea instrumentului de evaluare psihosocială a pacienților hemodializați incomplianți la regimul de lichide
Sporul interdialitic în greutate este exprimat prin calculul mediei aritmetice a procentului de creștere în greutate față de greutatea ideală, la ultimele trei ședințe de dializă, incluzînd astfel și perioada week-end-ului.
Evaluarea începe cu analiza factorilor de risc ai incomplianței – o serie de factori socio-demografici și psihologici prezentați în detaliu anterior. Urmează cîteva întrebări de evaluare a cunoștințelor pacientului în legătură cu regimul de lichide, care în modelul lui Chisholm ocupă un loc de sine stătător. Conform aceluiași model am inclus apoi 3 întrebări (adaptate după Rosenbaum și col. 220 ) pentru a investiga percepția susceptibilității și severității bolii. În cazul pacienților cu incomplianță la regimul de lichide, aceasta se referă la percepția riscului de a dezvolta complicații medicale și la percepția riscului acestora pentru sănătate. În momentul în care un pacient care vine în mod constant la ședințele de dializă cu un plus ponderal interdialitic ridicat el poate prezenta sau nu anumite semne și simptome caracteristice, în primul rînd dispnee și edeme. Se consideră că acei pacienți care prezintă astfel de semne și simptome au șanse mai mari să devină complianți spre deosebire de cei asimptomatici.
Evaluarea experienței personale în reducerea consumului de lichide cuprinde 5 întrebări, a căror răspuns se exprimă în procente. Primele 3 întrebări oferă și o măsură a auto-eficacității percepute de pacient în controlul ingestiei de lichide, iar celelate două o măsură a coping-ului la boală. Întrebările au fost adaptate după Rosenbaum și col. 220
În fine, evaluarea se încheie cu analiza raportului costuri-beneficii în reducerea consumului de lichide. Se consideră că pacientul va deveni compliant în momentul în care va realiza că beneficiile complianței la regimul de lichide depășesc eforturile sale 205 .
Factorii socio-demografici evaluați prin acest instrument nu pot fi schimbați sau pot fi influențați prea puțin, însă pentru toate celelalte aspecte evaluate psihologii din centrele de dializă dispun de cunoștințele necesare, precum și de tehnici și strategii de consiliere și psihoterapie eficiente, care pot îmbunătăți complianța pacienților la consumul de lichide.
FIȘĂ DE MONITORIZARE PSIHOSOCIALĂ *
NUMELE
ȘI
PRENUMELE
PACIENTULUI
Nr. crt.
Data
MOTIVUL CONSULTULU I
PROBLEMA IDENTIFICATĂ/ ACUZELE PACIENTULUI
(Caracterul problemei)
EVALUAREA PROBLEMEI
INTERVENȚII PSIHOLOGICE
REZULTATUL INTERVENȚIEI
Caracterul problemei
A – acută
Motivul consultului
1 – evaluare regulată
Intervenții psihologice
M – materiale educationale
Rezultatul intervenției
R – problemă rezolvată
C – cronică
2 – recomandat de medic
I – informare
PR – probl. parțial rezolvată
R – recurentă
3 – solicitat de pacient
C – consiliere
NR – probl. nerezolvată
P – psihoterapie
*
Se consemnează toate modificările din sfera psiho-socială, rezultatele evaluării periodice a calității vieții și depresiei, precum si interventiile de reabilitare implementate
ANEXA 4
SF-36 Evaluarea stării de sănătate
Numele pacientului
Instrucțiuni:
Această anchetă se referă la părerea pe care o aveți asupra stării Dvs. de sănătate. Informațiile obținute ne vor permite să cunoaștem cum vă simțiți și cât de bine puteți să vă efectuați activitățile zilnice.
Răspundeți la fiecare întrebare prin încercuirea numărului corespunzător.
Dacă nu sunteți sigur cum să răspundeți la o întrebare, vă rugăm să dați cel mai bun răspuns posibil.
(încercuiți un număr)
1.
În general, ați putea spune că sănătatea Dvs. este:
Excelentă
1
Foarte bună
2
Bună
3
Mediocră
4
Proastă
5
2.
Comparativ cu un an în urmă , cum v-ați califica
Mult mai bună în prezent
1
în general sănătatea
din clipa de față ?
Ceva mai bună în prezent
2
Aproximativ la fel
3
Ceva mai rea în prezent
4
Mult mai rea în prezent
5
Sănătatea Dvs. de acum vă limitează în aceste activități ? Dacă da, cât de mult?
Mă
Mă
Nu
limitează
limitează
mă
(încercuiți un număr pe fiecare rând)
mult
puțin
limitează
3.
Următoarele întrebări se referă la activități pe care le-ați putea desfășura în timpul unei zile obișnuite.
a.
Activități obositoare
(alergat, ridicat obiecte grele,
participare la activități sportive care cer efort mare) .................................................................... 1 ..........................2
3
b.
Activități moderate
(mutarea unei mese, împingerea
unui aspirator, practicarea unui sport mai puțin solicitant - popice) ............................................ 1 ..........................2
3
c.
Ridicatul sau transportatul târguielilor .......................................................................................... 1 ..........................2
3
d.
Urcatul
mai multor
etaje pe scări ................................................................................................. 1 ..........................2
3
e.
Urcatul unui etaj pe scări ............................................................................................................... 1 ..........................2
3
f.
Aplecatul, înclinatul, îngenuncheatul ............................................................................................ 1 ..........................2
3
g.
Parcurgerea pe jos a mai mult de 1 km .......................................................................................... 1 ..........................2
3
h.
Parcurgerea pe jos a câtorva sute de metri..................................................................................... 1 ..........................2
3
i.
Parcurgerea pe jos a 100m ............................................................................................................. 1 ..........................2
3
j.
Propria îmbăiere sau îmbrăcare ..................................................................................................... 1 ..........................2
3
4.
În ultimele patru săptămâni , ați avut vreuna din următoarele probleme în munca sau activitățile Dvs. zilnice
ca urmare a stării Dvs. de sănătate fizică? (încercuiți un număr pe fiecare rând)
Da
Nu
a.
Ați redus
perioada de timp
petrecută muncind sau cu alte activități .......................................................................1
2
b.
Ați îndeplinit mai puține activități
decât ați fi dorit ...............................................................................................1
2
c.
Ați fost limitat în ceea ce privește
natura
muncii sau a altor activități .....................................................................1
2
d.
Ați avut
dificultăți
în efectuarea muncii sau a altor activități ...................................................................................1
2
(acestea vă solicită un efort în plus?)
5.
În ultimele patru săptămâni
ați avut vreuna din următoarele probleme în munca sau activitățile Dvs. zilnice
ca urmare a unor probleme emoționale
(cum ar fi deprimare sau neliniște)?
(încercuiți un număr pe fiecare rând)
Da
Nu
a.
Ați redus
perioada de timp
petrecută muncind sau cu alte activități .......................................................................1
2
b.
Ați îndeplinit mai puține activități
decât ați fi dorit ...............................................................................................1
2
c.
Ați avut dificultăți în a realiza cu
aceeași atenție și grijă ca de obicei
ceea ce ar trebui să faceți la lucru sau în alte activități ..............................................................................................1
2
6.
În ultimele patru săptămâni
în ce măsură starea Dvs.
Deloc
1
de sănătate fizică sau probleme emoționale au afectat
Puțin
2
activitățile Dvs. sociale obișnuite legate de familie, prieteni,
Moderat
3
vecini sau alte grupuri de persoane?
Mult
4
(încercuiți un număr)
Foarte mult
5
7.
Cât de mult ați simțit dureri
corporale
în ultimele patru
Deloc
1
săptămâni?
(încercuiți un număr)
Foarte slab
2
Slab
3
Moderat
4
Intens
5
Foarte intens
6
8.
În ultimele patru săptămâni
cât de mult
durerea
resimțită
Deloc
1
a afectat munca Dvs. obișnuită (inclusiv munca în afara casei
Puțin
2
și în casă)?
(încercuiți un număr)
Moderat
3
Mult
4
Foarte mult
5
Tot
Majoritatea
O bună
timpul
timpului
parte din timp
Uneori
Rareori
Niciodată
9.
Aceste întrebări se referă la felul în care v-ați simțit în
ultimele patru săptămâni . Pentru fiecare întrebare vă rugăm, să alegeți răspunsul care se apropie cel mai mult de felul în care v-ați simțit. Cât timp în
cursul ultimelor patru săptămâni ?
(încercuiți un număr pe fiecare rând)
a.
V-ați simțit plini de viață? ....................... 1.......................... 2 ..........................3 ......................... 4.......................... 5
6
b.
Ați fost foarte nervos? ............................. 1.......................... 2 ..........................3 ......................... 4.......................... 5
6
c.
V-ați simțit atât de deprimat încât
nimic să nu vă poată înveseli? ................. 1.......................... 2 ..........................3 ......................... 4.......................... 5
6
d.
Ați fost calm și liniștit? .......................... 1.......................... 2 ..........................3 ......................... 4.......................... 5
6
e.
Ați avut multă energie? .......................... 1.......................... 2 ..........................3 ......................... 4.......................... 5
6
f.
V-ați simțit descurajat și
întristat? ................................................... 1.......................... 2 ..........................3 ......................... 4.......................... 5
6
g.
V-ați simțit extenuat? ............................. 1.......................... 2 ..........................3 ......................... 4.......................... 5
6
h.
Ați fost o persoană fericită? ................... 1.......................... 2 ..........................3 ......................... 4.......................... 5
6
i.
V-ați simțit obosit? ................................. 1.......................... 2 ..........................3 ......................... 4.......................... 5
6
10.
În
ultimele patru săptămâni
au existat momente în care
Tot timpul
1
starea Dvs. de
sănătate fizică sau emoțională
v-au
În cea mai mare parte din timp
2
afectat activitățile Dvs. sociale (de exemplu vizite la
Uneori
3
prieteni, rude, etc)?
(încercuiți un număr)
Rareori
4
Deloc
5
11.
Vă rugăm să alegeți răspunsul care descrie cel mai bine cât de
adevărată sau falsă
este pentru Dvs. fiecare din următoarele afirmații:
Absolut
În mare parte
În mare parte
Absolut
adevărat
adevărat
Nu știu
fals
fals
(încercuiți un număr pe fiecare rând)
a.
Mi se pare că mă îmbolnăvesc mai ușor
decât alți oameni ................................................................... 1 ..........................2 ......................... 3.......................... 4
5
b.
Sunt la fel de sănătos ca orice cunoscut al meu ................... 1 ..........................2 ......................... 3.......................... 4
5
c.
Mă aștept ca starea sănătății mele
să se înrăutățească ................................................................. 1 ..........................2 ......................... 3.......................... 4
5
d.
Sănătatea mea este excelentă................................................ 1 ..........................2 ......................... 3.......................... 4
5
Vă mulțumim pentru colaborare!
ANEXA 5
Examinarea Minimă a Stării Mentale (Mini Mental State Examination)
Orientare
În ce an ne aflăm?
scor
puncte 1
În ce anotimp?
1
În ce dată suntem azi?
1
În ce zi?
1
În ce lună?
1
În ce țară ne aflăm?
1
În ce județ?
1
În ce oraș?
1
În ce spital?
1
La ce etaj?
1
Înregistrare
Numiți 3 obiecte, cîte unul pe secundă (de ex. minge, steag, copac)
Rugați pacientul să le repete pe toate trei. Acordați cîte un punct pentru pentru fiecare răspuns corect. Repetați cuvintele pînă ce pacientul le învață.
3
Atenție și concentrare
Rugați pacientul să spună pe litere cuvîntul “creion” în sens invers:
N O I E R C
5
Evocare
Întrebați pacientul care sunt cele 3 cuvinte date la punctul 3. Acordați cîte un punct pentru fiecare răspuns corect.
3
Limbaj
1. Arătați către un creion și un ceas.
Rugați pacientul să denumească obiectele indicate.
2
2.
Rugați pacientul să repete: “Fără nici un dacă, și sau dar”.
3.
Rugați pacientul să citească și să îndeplinească următoarea comandă scrisă: “închide ochii”.
1
4.
1
Rugați pacientul să execute o comandă complexă (în trei etape): “Luați hîrtia din mîna dreaptă, împăturiți-o
în jumătate și așezați-o pe podea”.
3
5.
Rugați pacientul să scrie o propoziție la alegere (aceasta trebuie să conțină un subiect, un predicat și un complement și trebuie să aibă sens; nu luați în considerare eventualele greșeli de ortografie atunci cînd faceți cotarea).
1
Coordonare
1. Rugați pacientul să copieze un desen (două pentagoane care se intersectează). Acordați un punct dacă sunt păstrate toate laturile și unghiurile și dacă intersecția laturilor formează un patrulater.
1
Semnificația scorurilor obținute la MMSE
Stadiu
MMSE
Trăsături specifice
Nici unul
30
Nici un simptom
Tulburari cognitive ușoare
24-29
Simptome mnezice
Ușoară
21-23
Deficite mnezice și cognitive
Moderată
18-20
Deficite cognitive clare; strategii de adaptare compensatorii
Marcată
15-17
Este necesar un grad de asistență; simptome psihiatrice
Severă
12-16
Este necesar ajutorul pentru activități zilnice de îngrijire; simptome
psihotice; agresivitate
Gravă
0-11
Necesară îngrijire instituționalizată
Short-Form 36 Health Survey Cotare și interpretare
Sf-36 evaluează calitatea vieții pe 8 dimensiuni: funcție fizică, rol-fizic, durere somatică, sănătate generală, vitalitate, funcție socială, rol-emoțional și sănătate mentală. Interpretarea se poate face pe fiecare dimensiune în parte sau pe baza a două scoruri generale: componenta fizică și componenta mentală.
COTARE
Intrebarea nr.1
excelentă = 5 puncte, foarte bună = 4,4 puncte, bună = 3,4 puncte, mediocră = 2 puncte, proastă = 1 punct
Intrebarea nr. 2
Se acordă punctele corespunzătoare variantei de răspuns alese de pacient (1,2,3,4 sau 5 puncte)
Intrebarea nr. 3
Pentru fiecare item (de la a la j) se acordă punctele corespunzătoare variantei de răspuns alese de pacient (1,2 sau 3 puncte)
Intrebarea nr. 4
Se acordă 1 punct pentru răspunsul cu DA si 2 puncte pentru răspunsul cu NU
Intrebarea nr. 5
Se acordă 1 punct pentru răspunsul cu DA si 2 puncte pentru răspunsul cu NU
Intrebarea nr. 6
deloc = 5, puțin = 4, moderat = 3, mult = 2, foarte mult = 1
Intrebarea nr. 7
deloc = 6; foarte slab = 5,4; slab=4,2; moderat = 3,1, intens = 2,2; foarte intens = 1
Intrebarea nr. 8
deloc = 6 puncte daca s-a raspuns “Deloc” la întrebarea nr. 7 sau 5 puncte dacă a răspuns la 7 cu una din celelalte variante, puțin = 4, moderat = 3, mult = 2, foarte mult = 1
Intrebarea nr 9
Pentru fiecare item (de la a la i) se acordă punctele corespunzătoare variantei de răspuns alese de pacient (1-6 puncte), ținînd cont de faptul că se cotează invers următorii itemi: 9a, 9d, 9e, 9h (1=6 puncte, 2=5, 3=4, 4=3, 5=2, 6=1)
Intrebarea nr 10
Se acordă punctele corespunzătoare variantei de răspuns alese de pacient (1,2,3,4 sau 5 puncte)
Intrebarea nr. 11
Pentru fiecare item (de la a la d) se acordă punctele corespunzătoare variantei de răspuns alese de pacient (1- 5 puncte), ținînd cont de faptul că se cotează invers următorii itemi: 11b, 11d (1=5, 2=4, 3=3, 4=2, 5=1)
Cîteva probleme care pot să apară la cotare:
-
dacă sunt încercuite două variante de răspuns adiacente, se alege la întîmplare o variantă
-
dacă sunt încercuite două variante contrare, se anulează răspunsul
-
dacă pacientul nu a răspuns la întrebarea 7, întrebarea 8 se cotează astfel: deloc = 6, puțin = 4,75, moderat = 3,5, destul de mult = 2,25, foarte mult = 1
Calculul scorurilor totale cînd unele subvariante sunt neîncercuite:
-
la întrebările cu variante multiple de răspuns se calculează scorul total dacă jumătate din variante sunt încercuite
-
la întrebările cu raspuns DA/NU scorul total se calculează dacă jumătate + 1 din variantele de răspuns sunt completate
Calculul scorurilor:
Domeniul
Suma finală pe domeniu (scorul brut)
Scorul final al fiecărui domeniu
Funcție fizică
3a+3b+3c+3d+3e+3f+3g+3h+3i+3j
[(Suma finală – 10) / 20]x 100
Rol-fizic
4a+4b+4c+4d
[(Suma finală – 4) / 4]x 100
Durere somatică
7+8
[(Suma finală – 2) / 10]x 100
Sănătate generală
1+11a+11b+11c+11d
[(Suma finală – 5) / 20]x 100
Vitalitate
9a+9e+9g+9i
[(Suma finală – 4) / 20]x 100
Funcție socială
6+10
[(Suma finală – 2) / 8]x 100
Rol-emoțional
5a+5b+5c
[(Suma finală – 3) / 3]x 100
Sănătate mentală
9b+9c+9d+9f+9h
[(Suma finală – 5) / 25]x 100
Ex. Dacă la domeniul funcție fizică scorul brut obținut de pacient a fost de 21, scorul final care poate fi interpretat va fi de [(21 – 10) / 20] x 100 = 55
Interpretare
Scorurile variază de la 0 la 100. Cu cît un scor este mai apropiat de 100 cu atît funcționarea pacientului în domeniul respectiv este mai bună.
Se pot obține și două scoruri generale:
1.
un scor la
componenta fizică
a calității vieții (se obține calculînd media aritmetică a
primelor 5
dimensiuni ale calității vieții - funcție fizică, rol-fizic, durere somatică, sănătate generală, vitalitate)
2.
un scor la
componenta mentală
a calității vieții (se obține calculînd media aritmetică a
ultimelor 5
dimensiuni ale calității vieții - sănătate generală, vitalitate, funcție socială, rol-emoțional și sănătate mentală)
ANEXA 6
Evaluarea anamnestică a pacientului dializat
CONSIMȚĂMÂNTUL PACIENTULUI
Stimate pacient dializat
Societatea Română de Nefrologie, organizație științifică și profesională a medicilor și studenților în medicină având preocupări în domeniul nefrologiei, inclusiv dializa și transplant renal, sau în domenii conexe acesteia, vă solicită partici- parea la un studiu național privind calitatea vieții, reabilitarea și calitatea îngrijirii medicale înainte și în timpul dializei. Scopul acestui studiu este identificarea metodelor de ameliorare a tratamentului și a îngrijirii medicale a pacienților dializați în România.
În consecință, vă rugăm să completați Fișa de evaluare psiho-socială a pacientului, atașată mai jos.
Trebuie să vă informăm ca participarea sau neparticiparea la acest studiu nu implică nici un risc, iar cooperarea Dvs. este absolut benevolă. În cazul în care nu doriți să participați, aceasta nu va afecta în nici un fel tratamentul prin dializă pa care îl veți efectua în continuare.
În cazul în care acceptați să răspundeți la întebările noastre, puteți cere să fiți ajutat de familie sau prieteni sau de către pesonalul Centrului de Dializă; de fapt, în cazul anumitor întrebări, preznața personalului este indispensabilă.
Totuși, în toate cazurile răspunsurile trebuie să vă aparțină . Completarea chestionarului nu va dura mai mult de o oră.
Este importat de reținut că, pentru noi, protejarea intimității Dvs. este foarte importantă. În consecință, în cazul în care veți participa la acest studiu, absolut toate informațiile pe care le veți oferi vor rămâne strict secrete.
În cazul în care aveți orice întrebare în legătură cu particparea Dvs. la acest studiu, vă rugăm să contactați persoa- nele de legătură ai comitetului de coordonare:
-
Dr. Constantin Verzan
Spitalul Clinic de Nefrologie
Dr. C. Davila , București
0723-249339
-
Psiholog Anca Seica
Clinica de Nefrologie Spitalul
CI Parhon
Iași
0740-644755
Am citit prezentarea de mai sus și sunt de acord să particip la studiul de cercetare intitulat
Studiul impactului reprezentărilor mentale ale bolii asupra calității vieții pacienților hemodializați , cu condiția ca acesta să fie condus în con- formitate cu protocol prezentat și numai după ce va fi înaintat spre autorizare și autorizat de către corpurilor medicale și etice.
Informarea la care am fost supus împreună cu ceilalți pacienți selecționați pentru includerea în studiu a cuprins în detaliu următoarele elemente:
-
scopul și design-ul studiului;
-
beneficii previzibile pentru subiecții incluși sau ceilalți pacienți;
-
efecte previzionate de medic.
Am fost, de asemenea, informat în legătură cu următoarele:
-
ofertă de informare suplimentară - investigatorul va fi întotdeauna dispus să răspundă la orice fel de întrebare îi este adresată din partea pacienților incluși în studiu;
-
întreruperea studiului - pacientul are dreptul să întrerupă propria participare la studiu în orice moment; asemenea decizie nu va avea nici un fel de repercursiuni negative asupra tratamentului său în viitor.
Toate datele obținute în cursul acestui studiu nu vor permite identificarea pacienților și/sau ale situației lor medicale."
Pacient
Nume
Semnătură
Data
Medic asociat
Nume
Semnătură
Data
Îndrumător știintific
Nume
Semnătură
Data
În cazul în care acceptați participarea, vă rugăm să semnați consimțământul de mai jos. Vă mulțumim pentru im- portanta Dvs. contribuție la cercetarea probelemelor pacienților dializați.
Împreună cu acest chestionar, vați primi un plic A4. După ce veți termina de completat chestionarul, intro- duceți-l în plic, pe care îl veți sigila și îl veți înmâna persoanei care v-a solicitat particparea la studiu. Această proce- dură va asigura confidențialitatea informațiilor pe care le oferiți. Vă mulțumim încă o dată.
CENTRUL DE DIALIZĂ
TIPUL TSFR
HD
1
DP
2
TR
3
FIȘA DE EVALUARE A PACIENTULUI *
Nume și prenume
Nr.
A.
Date demografice
1.
Când v-ați născut?
/
/
ziua
luna
anul
2.
Care este sexul Dvs.?
(încercuiți un singur număr)
bărbat
1
femeie
2
3.
Unde locuiți ?
mediu urban
1
mediu rural
2
4.
Din care etnie faceți parte?
(încercuiți un singur număr)
român
1
maghiar
2
german
3
țigan
4
evreu
5
altele
6
(vă rugăm specificați) .......................................................................................................................
5.
Cărei religii aparțineți ?
ortodox
1
catolic
2
protestant
3
alta (specificați)
4
ateu
5
Dacă sunteți pacticant activ, vă rog să specificați nivelul
nu sunt practicant
1
ocazional
2
frecvent
3
B.
Nivel educațional și situația profesional-financiară
6.
Care este cel mai înalt nivel de școlarizare pe care l-ați absolvit?
(încercuiți un singur număr)
8 clase sau mai puțin
1
câteva clase de liceu
2
diplomă de abolvire a unei școli profesionale
3
diplomă de absolvire a liceului și bacalaureat
4
școală postliceală sau câțiva ani de facultate
5
diplomă de absolvire a unei facultăți
6
doctorat
7
7.
În
ultimele 12 luni , câte luni ați lucrat cu salariu cel puțin 15 ore pe săptămână?
(încercuiți un singur număr)
mai puțin de 1 lună
1
1-3 luni
2
4-6 luni
3
7-9 luni
4
10-12 luni
5
*
Se completează de preferință de către pacient.
8.
În ultimele
4 săptămâni ...
(încercuiți un singur număr)
ați lucrat cu normă întreagă
1
ați lucrat cu jumătate de normă
2
ați fost șomer, sau fără lucru
3
ați fost pensionar de vârstă
4
ați fost pensionar de boală
5
ați urmat o școală
6
ați întreținut casa/gospodăria/lucru la domiciliu
7
nici una dintre cele menționate
8
9.
În
prezent
sunteți capabil să munciți:
(încercuiți un număr pe fiecare rând)
da
nu
cu jumătate de normă............................................................................................... 1
2
cu normă întreagă .................................................................................................... 1
2
10.
Punându-vă la socoteală și pe Dvs., câte persoane depind în cea mai mare parte de Dvs. din punct de vedere financiar?
număr de persoane .............................................................................................................................
11.
Care a fost venitul total lunar brut (din toate sursele) al familiei Dvs. în anul 2003 (vă rugăm să socotiți venitul Dvs., al partenerului de viață și al tuturor persoanelor care fac parte din familie și cu care locuiți împreună)? (Vă reamintim că răspunsurile Dvs. sunt confidențiale)
(încercuiți un singur număr)
mai puțin de 2 000 000 lei
1
între 2 000 000 – 3 000 000 lei
2
între 3 000 000 – 5 000 000 lei
3
între 5 000 000 – 10 000 000 lei
4
între 10 000 000 - 20 000 000 lei
5
mai mult de 20 000 000 lei
6
nu știu
7
C.
Situația familială și socială
12.
Sunteți căsătorit în prezent?
(încercuiți un singur număr)
nu
1
da
2
13.
În prezent locuiți într-un azil sau altă instituție socială de îngrijire? (Aceasta nu include situația în care locuiți împreună cu alți membri ai familiei care au grijă de Dvs.)
(încercuiți un singur număr)
nu
1
da ............................................................................................................2
➔
treceți la întrebarea ....
14.
Câte persoane locuiesc împreună cu Dvs. în același apartament? (Vă rugăm să vă puneți la socoteală pe Dvs., precum și toți adulții și copiii mari sau mici care locuiesc împreună cu Dvs. ca membri ai familiei)
număr de persoane ..................................................................................................................................................................
15.
Care dintre următoarele persoane locuiesc împreună cu Dvs.?
(încercuiți tot ceea ce se potrivește)
locuiesc singur
1
soțul / soția sau altcineva la fel de important
2
alte rude
3
alte persoane care nu-mi sunt rude
4
D.
Istoricul bolii renale
16.
De cât timp ați fost diagnosticat cu o boală de rinichi ?
(încercuiți un singur număr)
mai puțin de 6 luni
1
între 6 luni și 2 ani
2
între 2 și 6 ani
3
între 6 și 10 ani
4
10 ani sau mai mult
5
17.
Care a fost cauza bolii Dvs. de rinichi ?
(încercuiți mai multe numere dacă este cazul)
nu știu
1
hipertensiune
2
diabet
3
glomerulonefrită cronică
5
pielonefrită cronică
6
polichistoză renală
4
altceva
7
(ce anume?) .......................................................................................................................................
18.
De cât timp ați fost diagnosticat cu insuficiență renală cronică ?
(încercuiți un singur număr)
mai puțin de 6 luni
1
între 6 luni și 2 ani
2
între 2 și 6 ani
3
între 6 și 10 ani
4
10 ani sau mai mult
5
19.
De cât timp faceți tratament prin dializă ?
(încercuiți un singur număr)
mai puțin de 30 zile
1
între 30 zile și 6 luni
2
între 6 luni și 1 an
3
între 1 an și 2 ani
4
între 2 și 6 ani
5
între 6 și 10 ani
6
10 ani sau mai mult
7
20.
Ce afecțiuni asociate insuficienței renale cronice ați prezentat în momentul inițierii dializei ?
Nici una
1
Cardiace
2
Hipertensiune arterială
3
Boli vasculare
4
Diabet zaharat
5
Infecții
6
Hepatite
7
Sângerări
8
Digestive
9
Alte (specificați)
10
Nu știu
11
21.
Creatinina sau clearance-ul la creainină în momentul introducerii TSFR 21a.Creatinina
mg/dL
21b. Clearance-ul la creatinină
mL/min
22.
Ce boli asociate insuficenței renale cronice prezentați în momentul de față ?
Nici una
1
Cardiace
2
Hipertensiune arterială
3
Boli vasculare
4
Diabet zaharat
5
Infecții
6
Hepatite
7
Sângerări
8
Digestive
9
Alte (specificați)
10
Nu știu
11
E.
Istoricul terapiei de substituție a funcțiilor renale
Ne interesează tipurile de tratament făcute pentru boala Dvs. de rinichi.
23.
Ați făcut vreodată hemodializă? (Hemodializa este o metodă de purificare a sângelui cu ajutorul unui aparat, care se efectuează la un centru de dializă sau la spital.)
(încercuiți un singur număr)
nu
1
treceți la întrebarea 23
da
2
treceți la întrebarea 22a
22a. Când ați început tratamentul prin hemodializă? În cazul în care tratamentul prin hemodializă a fost vreodată în- trerupt, vă rugăm să specificați data începerii ultimei perioade continue de hemodializă.
/
/
ziua
luna
anul
22b. A fost întreruptă această ultimă perioadă continuă?
(încercuiți un singur număr)
nu
1
treceți la întrebarea 23 da
2
treceți la întrebarea 22c
26c. Când a fost întrerupt (de când nu mai faceți hemodializă) ?
/
/
ziua
luna
anul
24.
Ați făcut vreodată dializă peritoneală? (Dializa peritoneală este o metodă de purificare a sângelui prin cavitatea abdominală și de obicei se face acasă.)
(încercuiți un singur număr)
nu
1
treceți la întrebarea 24
da
2
treceți la întrebarea 27a
23a. Când ați început dializa peritoneală? În cazul în care tratamentul prin dializă peritoneală a fost vreodată întrerupt, vă rugăm să specificați data începerii ultimei perioade continue de dializă peritoneală.
/
/
ziua
luna
anul
23b. A fost întrerupt ă această ultimă perioadă continuă?
(încercuiți un singur număr)
nu
1
treceți la întrebarea 24 da
2
treceți la întrebarea 23c
23c. Când a fost întrerupt (de când nu mai faceți dializă peritoneală)?
/
/
ziua
luna
anul
25.
Ați efectuat vreodată un transplant de rinichi ?
(încercuiți un singur număr)
nu
1
treceți la întrebarea 25 da
2
treceți la întrebarea 24a
24a. Când ați primit ultimul transplant ?
/
/
ziua
luna
anul
24b. Cât timp a supraviețuit acest transplant ?
(încercuiți un singur număr)
mai puțin de 30 zile
1
între 30 zile și 6 luni
2
între 6 luni și 1 an
3
între 1 și 2 ani
4
între 2 și 6 ani
5
între 6 și 10 ani
6
mai mult de 10 ani
7
24c. De câte ori ați fost transplantat ?
număr de transplanturi .......................................................................................................................
26.
De cât timp faceți dializă la acest centru ?
(încercuiți un singur număr)
aceasta este prima dată
1
de mai puțin de 6 luni
2
între 7-12 luni
3
între 13-24 luni
4
de mai mult de 24 luni
5
27.
Luați în prezent în mod regulat (cel puțin 4 zile pe săptămână) medicamente prescrise de medicul Dvs. curant? Vă rugăm să nu luați în calcul și medicamentele eliberate fără prescripție medicală (ca aspirina sau antiacidele).
(încercuiți un singur număr)
Nu
2
➔
treceți la întrebarea 24 Da
1
23a. Câte tipuri de medicamente luați în prezent?
Număr de medicamente prescrise de medicul Dvs. ...........................................................................
28.
În
ultimele 6 luni , câte zile în total ați fost internat într-un spital (oricare)? Dacă nu ați fost internat nici o zi, vă rugăm să scrieți 000.
Număr de zile ....................................................................................................................................
29.
În
ultimele 6 luni , câte zile ați primit îngrijiri medicale într-un spital, dar fără a fi internat (ați venit acasă în aceeași zi)? Dacă nu ați primit îngrijiri medicale în această perioadă, vă rugăm să scrieți 000.
Număr de zile ....................................................................................................................................
Ne interesează modul în care ați înțeles principiile terapiei de substituție a funcțiilor renale †
30.
Ce înseamnă Kt/V ?
răspuns corect
1
răspuns parțial corect
2
nu șriu
3
nu mă interesează
4
†
Pacientul răspunde în fața cadrului medical
31.
De ce este importantă greutatea cu care veniți între două dialize ?
răspuns corect
1
răspuns parțial corect
2
nu șriu
3
nu mă interesează
4
F. Corectitudinea tratamentului
32.
De la începerea dializei, de câte ori ați discutat cu un nutriționist ?
(încercuiți un număr pe fiecare rând)
niciodată
1
o singură dată
2
de multe ori
3
sunt în contact permanent cu un nutriționist
4
33.
De la începerea dializei, de câte ori ați discutat cu un psiholog ?
(încercuiți un număr pe fiecare rând)
niciodată
1
o singură dată
2
de multe ori
3
sunt în contact permanent cu un nutriționist
4
34.
Cât de des sunteți consultat de medicul Dvs. ?
(încercuiți un număr pe fiecare rând)
foarte rar
1
o dată pe lună
2
la două-trei săptămâni
3
o dată pe săptămână
3
la fiecare ședință de dializă
4
35.
Ați discutat cu medicul Dvs. posibilitatea efectuării unui transplant renal?
(încercuiți un număr pe fiecare rând)
da
1
nu
2
nu știu sigur
3
36.
Ați fost evaluat pentru un transplant renal?
(încercuiți un număr pe fiecare rând)
da
1
nu
2
nu știu sigur
3
37.
Sunteți în prezent pe o listă de așteptare pentru un transplant renal?
(încercuiți un număr pe fiecare rând)
da
1
nu
2
nu știu sigur
3
G. Obiceiuri
38.
Menținerea condiției fizice este importantă pentru Dvs ?
deloc
1
nu prea importantă
2
destul de importantă
3
foarte importantă
4
39.
Ce faceți pentru a vă menține într-o condiție fizică bună ?
nimic
1
destul de puține
2
exerciții fizice regulate
2
40.
Care credeți că ar fi efectele exercițiilor fizice asupra vieții Dvs ?
nu mă interesează
1
probabil favorabile
2
favorabile
3
41.
Care este frecvența cu care practicați exercițiile fizice ?
zilnic sau aproape zilnic
1
de 4-5 ori pe săptămână
2
de 2-3 ori pe săptămână
3
o dată pe săptămână
4
mai puțin de o dată pe săptămână
5
aproape niciodată sau niciodată
6
42.
Sunteți fumător ?
activ >20 țigări/zi
1
activ 10-20 țigări/zi
2
fost fumător
pachete-an
nefumător
4
43.
Consumați alcool ?
H. Altele
consumul mediu în ultimele 4 săptămâni
mL etanol
44.
V-a ajutat cineva să completați acest chestionar?
(încercuiți un singur număr)
nu
1
da
2
48a. Dacă v-a ajutat cineva, vă rugăm să precizați în ce fel v-a ajutat?
da
nu
a.
v-a citit cineva toate întrebările sau o parte din ele? ............................................ 1
2
b.
completat cineva chestionarul în funcție de răspunsurile Dvs.?........................... 1
2
45.
Care este data de astăzi?
/
/
ziua
luna
anul
46.
Cam câte minute v-a luat să completați acest chestionar?
minute................................................................................................................................................
VÅ MULȚUMIM PENTRU PARTICIPAREA DVS. LA ACEST STUDIU.
VĂ RUGĂM SĂ ÎNAPOIAȚI ACEST CHESTIONAR PERSOANEI CARE VI L-A ÎNMÂNAT !
ANEXA 7
Fișă de evaluare psihosocială a pacientului dializat
Centrul de dializă
A.
Date demografice
Numele și prenumele
Sexul
1. masculin
2. feminin
Data nașterii
/
/
/
Domiciliul
1. urban 2. rural
C.
Situația familială și socială
Stare civilă
1.
căsătorit
2.
necăsătorit
3.
recăsătorit
4.
divorțat
5.
separat
6.
văduv
Locuiește singur
1.
nu
2. da
Dacă “nu”, specificați identitatea persoanelor cu care imparte locuința
Etnia
…………………………………………
1. român 2. maghiar 3. german 4. țigan 5. evreu 6. altele
Religia
Persoana semnificativă pentru pacient
1.
ortodox 2. catolic 3. protestant 4. alta (specificați) 5.
ateu
Practicant activ al religiei
1. nu 2. ocazional 3. frecvent
B.
Nivel educațional și situația profesional-financiară
(pe cine se bazează pacientul pentru suportul emoțional: numele, relația)
Copii
1. da, minori 2. da, majori 3. și/și 4. nu
Sex, vîrstă, stare civilă
Studii …………………………………………
1.
8 clase sau mai puțin
2.
câteva clase de liceu
3.
diplomă de absolvire a unei școli profesionale
4.
diplomă de absolvire a liceului și bacalaureat
5.
scoală postliceală sau cîțiva ani de facultate
6.
diplomă de absolvire a unei facultăți
7.
doctorat
Nivelul ocupațional în prezent
1.
angajat cu normă întreagă
2.
angajat cu jumătate de normă
3.
pensionar de vârstă
4.
pensionar de boală
5.
urmează o școală
6.
întreține casa / gospodăria
7.
altele (specificați)
Ocupația principala pre-IRCT
Estimarea venitului lunar al familiei
(se va lua în calcul venitul pacientului, al partenerului de viață și al tuturor persoanelor care fac parte din familie și cu care locuiește)
1.
mai puțin de 200 RON
2.
între 200 – 500 RON
3.
între 500 –1000 RON
4.
mai mult de 1000 RON
Informații despre părinți (vîrstă, stare de sănătate)
Nr. fraților ……………………………………….
D.
Istoricul bolii renale
Diagnosticat cu IRC – data
/
/
/ Boala renală de bază
Tratament și controale regulate pre-dializă
1. da 2. nu (cauze externe) 3. nu (cauze ce țin de pacient) Pentru 2 și 3, explicați
Data inițierii TSFR
/
/
/ Inițierea HD
1. pe fistulă
2. pe cateter
Comorbidități
1. nici una 2. cardiace 3. diabet 4. altele (specificați)
Diureza
1. absentă 2. prezentă
Cantitatea
(în
ziua
fără
dializă)
E.
Istoricul terapiei de substituție a funcțiilor renale
Pentru pacienții hemodializați
Ați făcut vreodată dializă peritoneală?
1. nu 2. da
Perioada:
de la
/
până la
/
luna
anul
luna
anul
Pentru pacienții dializați peritoneal
Ați făcut vreodată
hemodializă
_
1. nu 2. da
Perioada:
de la
/
până la
/
luna
anul
luna
anul
Pentru toți pacienții
Ați efectuat vreodată un transplant de rinichi?
1. nu 2. da
De câte ori ați fost transplantat ?
Când ați primit ultimul transplant ?
/
/
/
Cât timp a supraviețuit acest ultim transplant ?
F.
Obiceiuri
Cît de ocupat sunteți pe parcursul unei zile?
foarte
ocupat.
1
destul de ocupat
2
moderat
3
putine activitati
4
inactiv
5
Care este frecvența cu care practicați exercițiile fizice (în timpul liber) ?
zilnic sau aproape zilnic
1
de 4-5 ori pe săptămână
2
de 2-3 ori pe săptămână
3
o dată pe săptămână
4
mai puțin de o dată pe săptămână
5
aproape niciodată sau niciodată
6
Sunteți fumător ?
Consumați alcool ?
Hobby-uri
activ >20 țigări/zi
1
fost fumător
2
nefumător
3
da, frecvent (zilnic)
1
da, ocazional (săptămânal)
2
da, rar (lunar)
3
nu
4
G.
Evaluarea psihologică
(examenul funcțiilor cognitive, evaluarea personalității și a stilului de coping)
Metode și instrumente utilizate: Rezultate:
Sănătatea
și
calitatea vieții
Kidney Disease and Quality of Life™ Short Form (KDQOL-SF™ 1.3)
Acest studiu investighează punctul dumneavostră de vedere asupra propriei sănătăți. In- formațiile obținute ne vor permite să înțelegem cum vă simțiți și în ce măsură sunteți ca- pabili să vă îndepliniți activitățile de zi cu zi.
Vă mulțumim pentru că ați acceptat să răspundeți la aceste întrebări!
Kidney Disease and Quality of Life™ Short Form (KDQOL-SF™) Versiunea în limba română 1.3
Copyright © 1993, 1994, 1995 by RAND and the University of Arizona
Întrebările 1-11 aparțin Societății Române de Nefrologie pentru SF-36 Health Survey în versiune română. Reproduse cu permisiunea New England Medical Center. Copyright 1993 New England Medical Center.
Studiul Calității vieții la pacienții dializați
Care este scopul acestui studiu?
Acest studiu se realizează in colaborare de către medicii din dializă și pacienții lor. Sco- pul său este evaluarea calității vieții pacienților cu boli renale.
Cum trebuie răspuns
Vă rugăm să completați un chestionar privitor la starea Dv. de sănătate, la cum vă simțiți și cum percepeți mediul în care trăiți.
Vă rugăm să răspundeți la toate întrebările bifând cifra corespunzătoare răspunsului ales. Dacă nu știți prea bine cum să răspundeți, alegeți răspunsul cel mai apropiat de situația Dvs..
Confidențialitatea asupra informațiilor
Confidențialitatea răspunsurilor este foarte importantă pentru noi. Nu trebuie să vă scrieți numele pe chestionarul completat. Orice informație care ar putea permite identifica- rea Dv. va fi tratată ca fiind strict confidențială. În acest sens, după completare, chestiona- rul va fi închis în plic și nu va fi desfăcut decât în momentul analizării lui, proces ce va avea loc în alt centru decât cel în care efectuați dializa. Chestionarul Dv. va fi amestecat cu cele ale altor participanți la studiu, în momentul redactării raportului privind rezultatele studiului. Informațiile primite vor fi utilizate exclusiv în cadrul acestui studiu și nu vor fi făcute publice în alte scopuri fără consimțământul Dvs.
Ce beneficii voi avea participând la studiu?
Răspunsurile Dvs. ne vor ajuta să înțelegem cum resimțiți îngrijirile ce vă sunt acor- date, precum și ce impact au acestea asupra stării de sănătate a pacienților. Ele ne vor per- mite să apreciem calitatea îngrijirilor ce vă sunt acordate.
Sunt obligat să particip?
Nu sunteți obligat să răspundeți la chestionar și puteți chiar refuza să răspundeți la orice întrebare. Îngrijirea medicală nu va fi influențată de acordul Dv. de a participa la acest studiu.
Sănătatea dumneavoastră
Acest chestionar include o gamă largă de întrebări asupra sănătății și vieții Dvs. Ne interesează ce părere aveți despre fiecare din aceste probleme.
1.
În general, ați putea spune că sănătatea Dvs. este: (bifați o singură căsuță, cea care descrie cel mai bine situația Dvs. -
� )
excelentă
foarte bună
bună
accptabilă
proastă
1
2
3
4
5
2.
Comparativ cu un an în urmă , cum ați aprecia în general sănătatea Dvs.
în clipa
de față ?
mult mai bună acum decât acum un an
ceva mai bună acum decât acum un an
aproximativ la fel ca acum un an
ceva mai rea decât acum un an
mult mai rea decât acum un an
1
2
3
4
5
Mă împiedică
Mă împiedică
Nu mă îm-
3.
Următoarele întrebări se referă la activitățile pe care Dvs. le-ați putea desfășura de-a lungul unei zile obișnuite.
Sănătatea Dvs. de acum vă împiedică
în efectuarea acestor activități? Dacă da, cât de mult? (bifați o singură căsuță de pe fiecare rând -
� )
mult
puțin
piedică
1
2
3
1
2
3
1
2
3
1
2
3
1
2
3
1
2
3
1
2
3
1
2
3
1
2
3
1
2
3
a.
Activități solicitante
(alergare, ridicarea unor obiecte grele, participarea la sporturi grele)
b.
Activități moderate
(mutarea unei mese, împingerea unui as- pirator, practicarea unui joc mai puțin solicitant - popice)
c.
Ridicarea sau transportul unor cumpărături curente
d.
Urcarea
mai multor
etaje pe scări
e.
Urcatul unui
singur
etaj pe scări
f.
Aplecatul, îngenuncheatul
g.
Mers pe jos
mai mult de 1 km
h.
Mers pe jos
câteva sute de
metri
i.
Mers pe jos cca
100 de metri
j.
Propria îmbăiere sau îmbrăcare
Da
Nu
4.
În
ultimele 4 săptămâni , ați avut vreuna din următoarele probleme în munca sau activitățile Dvs. zilnice
ca urmare a stării Dvs. de sănătate fizică ?
a.
Ați redus
timpul
acordat muncii sau altor activi- tăți?
b.
Ați
realizat
mai puține activități decât ați fi dorit?
c.
Nu ați putut face orice
tip
de activitate sau muncă ați fi dorit?
d.
Ați avut
dificultăți
în desfășurarea activităților sau muncii Dvs. (de exemplu a necesitat mai mult efort)?
1
2
1
2
1
2
1
2
Da
Nu
5.
În
ultimele 4 săptămâni , ați avut vreuna din următoarele probleme în munca sau activitățile Dvs. zilnice
ca urmare a unor probleme emoționale
(cum ar fi deprimare sau neliniște)?
a.
Ați redus
timpul
petrecut muncind sau cu alte activități?
b.
Ați
realizat
mai puține activități decât ați fi dorit?
c.
V-ați desfășurat munca sau ativitatea mai puțin
atent
decât de obicei?
1
2
1
2
1
2
6.
În
ultimele 4 săptămâni
în ce măsură starea Dvs. de sănătatea fizică sau problemele emoționale au afectat activitățile Dvs. sociale obișnuite legate de familie, prieteni, vecini sau alte persoane?
deloc
puțin
moderat
mult
foarte mult
1
2
3
4
5
7.
Cât de tare ați simțit dureri
corporale
în
ultimele 4 săptămâni ?
deloc
foarte slab
slab
moderat
intens
foarte in- tens
1
2
3
4
5
6
8.
În
ultimele 4 săptămâni , cât de mult a influențat
durerea
resimțită munca Dvs. obișnuită (atât munca în afara casei cât și activitățile casnice)?
deloc
puțin
moderat
mult
foarte mult
1
2
3
4
5
9.
Aceste întrebări se referă la felul în care v-ați simțit și la lucrurile care vi s-au întâmplat în
ultimele 4 săptămâni . La fiecare întrebare vă rugăm să alegeți răspunsul care se apropie cel mai mult de felul în care v-ați simțit.
Tot tim- pul
Majori- tatea timpului
O mare parte din timp
O parte din timp
O mică parte din timp
Nicio- dată
1
2
3
4
5
6
1
2
3
4
5
6
1
2
3
4
5
6
1
2
3
4
5
6
1
2
3
4
5
6
1
2
3
4
5
6
1
2
3
4
5
6
1
2
3
4
5
6
1
2
3
4
5
6
Cât de mult timp pe parcursul
ultimelor 4 săptămâni
a.
V-ați simțit plin de viață?
b.
Ați fost foarte nervos?
c.
V-ați simțit atât de depri- mat încât nimic să nu vă poată înveseli?
d.
Ați fost calm
și liniștit?
e.
Ați avut multă energie?
f.
V-ați simțit descurajat și întristat?
g.
V-ați simțit extenuat?
h.
Ați fost o per- soană fericită?
i.
V-ați simțit obosit?
10.
Cât de mult timp în
ultimele 4 săptămâni ,
sănătatea Dvs. fizică sau problemele
emoționale
v-au influențat activitățile Dvs. sociale (de exemplu întâlniri cu prietenii, rudele, etc)
Tot timpul
În cea mai mare parte din timp
Uneori
Rareori
Deloc
1
2
3
4
5
11.
Vă rugăm să alegeți răspunsul care descrie cel mai bine cât de
adevărată
sau
falsă
este pentru Dvs. fiecare dintre următoarele afirmații?
Absolut adevărat
În mare parte adevărat
Nu știu
În mare parte fals
Absolut fals
1
2
3
4
5
1
2
3
4
5
1
2
3
4
5
1
2
3
4
5
a.
Mi se pare că mă îm- bolnăvesc mai ușor decât alți oameni
b.
Sunt la fel de sănătos ca orice cunoscut de-al meu
c.
Mă aștept ca starea sănă- tății mele să se înrău- tățească
d.
Sănătatea mea este ex- celentă
Boala dumneavoastră de rinichi
Absolut adevărat
În mare parte adevărat
Nu știu
În mare parte fals
Absolut fals
1
2
3
4
5
1
2
3
4
5
1
2
3
4
5
1
2
3
4
5
12.
În ceea ce vă privește, cât de
adevărată
sau
falsă
este fiecare din următoarele afirmații?
a.
Boala mea de rinichi îmi influențează prea mult viața
b.
Îmi petrec prea mult timp ocupându-mă de boala mea de rinichi
c.
Mă simt frustrat deoarece trebuie să mă ocup de boala mea de rinichi
d.
Mă simt ca o povară pen- tru familia mea
13.
Aceste întrebări se referă la felul în care v-ați simțit și la lucrurile care vi s-au întâmplat în
ultimele 4 săptămâni . La fiecare întrebare vă rugăm să alegeți răspunsul care se apropie cel mai mult de felul în care v-ați simțit.
Nicio- dată
O mică parte din timp
O parte din timp
O mare parte din timp
Majori- tatea timpului
Tot tim- pul
1
2
3
4
5
6
1
2
3
4
5
6
1
2
3
4
5
6
1
2
3
4
5
6
1
2
3
4
5
6
1
2
3
4
5
6
Cât de mult timp pe parcursul
ultimelor 4 săptămâni
a.
V-ați izolat de persoanele din jurul Dvs.?
b.
Ați reacționat cu întârziere la lucruri spuse sau făcute de alții?
c.
V-ați enervat ușor față de cei din jur?
d.
V-a fost greu să vă concen- trați sau să vă gândiți?
e.
V-ați înțeles bine cu alte persoane?
f.
V-ați simțit derutat?
Nu m-au deranjat de loc
M-au deranjat oarecum
M-au deranjat moderat
M-au deranjat destul de mult
M-au deranjat extrem de mult
1
2
3
4
5
1
2
3
4
5
1
2
3
4
5
1
2
3
4
5
1
2
3
4
5
1
2
3
4
5
1
2
3
4
5
1
2
3
4
5
1
2
3
4
5
1
2
3
4
5
1
2
3
4
5
14.
În ultimele 4 săptămâni, în ce măsură v-a deranjat fiecare din următoarele?
a.
Dureri în mușchi
b.
Dureri în piept
c.
Crampe
d.
Mâncărimi de piele
e.
Piele uscată
f.
Lipsă de aer, greutate la respirație
g.
Senzație de leșin sau amețeli
h.
Lipsa poftei de mâncare
i.
V-ați simțit stors, frânt
j.
Amorțeli, furnicături la mâini sau la picioare
k.
Greață, probleme cu stomacul
l.
(Numai pentru pacienții hemodializați)
Probleme cu abordul vas- cular (fistulă, cateter)
1
2
3
4
5
m.
(Numai pentru pacienții dializați peritoneal)
Probleme cu cateterul peritoneal
1
2
3
4
5
Efectele bolii de rinichi asupra vieții dvs. zilnice
Nu mă
Mă
Mă
Mă
Mă
deran-
deran-
deran-
deran-
deran-
jează de
jează
jează
jează
jează ex-
loc
oarecum
moderat
destul de
trem de
mult
mult
1
2
3
4
5
1
2
3
4
5
1
2
3
4
5
1
2
3
4
5
1
2
3
4
5
1
2
3
4
5
1
2
3
4
5
1
2
3
4
5
15.
Unii oameni sunt deranjați de efectele bolii de rinichi asupra vieții lor zilnice, pe când alții nu sunt. În ce măsură
vă deranjează
pe Dvs. fiecare din următoarele consecințe ale bolii de rinichi?
a.
Restricția de lichide
b.
Restricția de alimente
c.
Capacitatea de a munci în gospodărie
d.
Capacitatea de a călători
e.
Dependența de doctori și de personalul medical
f.
Stressul sau grijile cauzate de boala Dvs.
g.
Viața Dvs. sexuală
h.
Felul în care arătați
Următoarele 3 întrebări sunt personale și se referă la activitatea Dvs. sexuală, însă răspunsurile Dvs. sunt importante pentru înțelegerea influenței bolii de rinichi asupra vieții oamenilor.
16.
Ați avut activitatea sexuală în
ultimele 4 săpămâni
(încercuiți un singur număr)?
Nu ................................................. 1
➔
Dacă nu, treceți la întrebarea 17
Da
2
Nu a fost
O pro-
O pro-
O pro-
O pro-
o pro-
blemă
blemă
blemă
blemă
blemă
minoră
destul de
foarte
extrem
deran-
deran-
de gravă
jantă
jantă
1
2
3
4
5
1
2
3
4
5
În ce măsură ați avut probleme cu fiecare dintre următoarele în
ultimele 4
săptămâni ?
a.
Plăcerea sexuală
b.
Excitarea sexuală
17.
Pentru următoarea întrebare, vă rugăm să vă apreciați somnul utilizând o scală de la 0 (reprezentând "foarte prost") la 10 (reprezentând "foarte bun").
Dacă considerați
că somnul Dvs. se situează la mijloc între "foarte prost" și "foarte bun", vă rugăm să încercuiți 5. Dacă credeți că somnul Dvs. este mai bun cu un nivel decât 5, atunci încercuiți 6. Dacă credeți că somnul Dvs. este cu un nivel mai prost decât 5, atunci încercuiți 4, și așa mai departe.
somn foarte prost
somn foarte bun
Pe o scală de la 0 la 10, cum ați aprecia somnul Dvs. în general? (bifați o singură căsuță -
)
0
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
Nicio- dată
O mică parte din timp
O parte din timp
O mare parte din timp
Majori- tatea timpului
Tot tim- pul
1
2
3
4
5
6
1
2
3
4
5
6
1
2
3
4
5
6
18.
Cât de des în timpul
ultimelor 4 săptămâni
vi s-a întâmplat să...
a.
Vă treziți în timpul nopții și să nu mai puteți adormi?
b.
Dormiți atât cât ați avut nevoie?
c.
Vă fie greu să stați treaz în timpul zilei?
Foarte ne- mulțumit
Destul de nemulțumit
Destul de mulțumit
Foarte mul-
țumit
1
2
3
4
1
2
3
4
19.
În ceea ce privește familia și prietenii Ds., cât de mulțumit sunteți de...
a.
Timpul pe care îl puteți petrece împreună cu fa- milia sau cu prietenii
b.
Sprijinul din partea fami- liei sau al prietenilor
Da
Nu
20.
În ultimele 4 săptămâni ați avut o muncă plătită?
1
2
Da
Nu
21.
Sănătatea Dvs. vă împiedică să aveți o muncă plătită?
1
2
cum nu se poate mai rea (la fel de rea sau mai rea decât moar- tea)
nici foarte bună, nici foarte rea
cum nu se poate mai
bună
22.
În general, cum apreciați sănătatea Dvs.?
0
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
Gradul în care vă satisface îngrijirea medicală
23.
Gândiți-vă la îngrijirea medicală pe care o primiți la dializă. Cât de mulțumit sunteți de amabilitatea și interesul manifestate de personalul de îngrijire față de Dvs. ca persoană?
foarte nemul- țumitoare
nemul-
țumitoare
accepta- bile
mulțumi- toare
foarte mulțumi- toare
sunt ex- celente
cele mai bune posibil
1
2
3
4
5
6
7
Absolut adevărat
În mare parte adevărat
Nu știu
În mare parte fals
Absolut fals
1
2
3
4
5
1
2
3
4
5
24.
Cât de adevărată sau falsă este pentru Dvs. fiecare dintre următoarele afirmații?
a.
personalul de la dializă mă încurajează să fiu cât mai independent
b.
personalul de la dializă mă ajută să fac față bolii de rinichi
Vă mulțumim pentru completarea chestionarului.
*) Aprobat de
Ordinul nr. 1.392/2010 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 26 aprilie 2011.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.