Raportul nr. 1613/2011
privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Social Democrat - Organizația Județeană Brăila
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1) și
art. 36 alin. (1), (5) și (6) din Legea nr. 334/2006
privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu Planul de control pe anul 2011, aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, precum și cu notificarea misiunii de control, în perioada 7-18 martie 2011 s-a efectuat controlul finanțării Partidului Social Democrat - Organizația Județeană Brăila pentru anul 2010.
Constatări:
Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziția echipei de control s-a constatat că veniturile Partidului Social Democrat - Organizația Județeană Brăila au fost obținute din cotizațiile membrilor de partid în sumă de 166.626,85 lei și dobânzi bancare în sumă de 69,83 lei.
Organizarea și conducerea contabilității se realizează în conformitate cu Reglementările contabile pentru persoanele juridice fără scop patrimonial, aprobate prin
Ordinul ministrului economiei și finanțelor nr. 1.969/2007 , cu modificările ulterioare, Organizația Județeană Brăila a Partidului Social Democrat întocmind pentru veniturile și cheltuielile aferente anului 2010 Registru de casă, Registru jurnal și balanțe lunare de verificare.
Echipa de control a recomandat Partidului Social Democrat - Organizația Județeană Brăila aprofundarea permanentă și aplicarea continuă a prevederilor legale financiar-contabile în vigoare, pentru persoanele juridice care desfășoară activități fără scop patrimonial.
Nu au fost constatate deficiențe ce puteau fi sancționate contravențional.
București, 10 mai 2011. Nr. 1.613.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.