Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 453/2011

privind implementarea Programului de schimburi pentru studii universitare în Europa Centrală (CEEPUS III)

prezumat în vigoare

Data actului
4 mai 2011
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 374 din 30 mai 2011
Citează
3 acte
Structură
6 articole · 3.889 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În temeiul

art. 108 din Constituția României, republicată, și al Legii nr. 292/2010

pentru ratificarea Acordului privind Programul de schimburi pentru studii universitare în Europa Centrală (CEEPUS III), semnat la Budva, Muntenegru, la 25 martie 2010,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, prin Oficiul Național CEEPUS, asigură implementarea în România a Programului de schimburi pentru studii universitare în Europa Centrală (CEEPUS III), care se derulează în baza Acordului semnat la Budva, Muntenegru, la 25 martie 2010 și ratificat prin

Legea nr. 292/2010 .

Articolul 2

Participarea României la Programul de schimburi pentru studii universitare în Europa Centrală (CEEPUS III) începe din anul universitar 2011-2012, pentru o perioadă de 7 ani, care poate fi reînnoită automat pentru o altă perioadă de 7 ani.

Articolul 3

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, prin Oficiul Național CEEPUS, acordă anual un număr de 500 de luni bursă.

Articolul 4

Beneficiarii burselor acceptați la universitățile solicitate primesc pe perioada șederii la universitatea-gazdă următoarele facilități:

a) pentru cei care efectuează studii universitare de licență se acordă o bursă lunară în cuantum egal cu echivalentul în lei al sumei de 120 euro, la cursul comunicat de Banca Națională a României pentru ultima zi a lunii precedente;

b) pentru cei care efectuează studii universitare de masterat, doctorat și postdoctorale se acordă o bursă lunară în cuantum egal cu echivalentul în lei al sumei de 150 euro, la cursul comunicat de Banca Națională a României pentru ultima zi a lunii precedente;

c) pentru mobilități cadre didactice, respectiv asistenți, lectori, conferențiari și profesori universitari, se acordă o bursă lunară în cuantum egal cu echivalentul în lei al sumei de 330 euro pentru asistenți, 360 euro pentru lectori, 390 euro pentru conferențiari și 590 euro pentru profesori, la cursul comunicat de Banca Națională a României pentru ultima zi a lunii precedente;

d) pentru cei care efectuează cursuri intensive și cursuri de limbă se va acorda jumătate din cuantumul bursei lunare prevăzute la lit. a) și b), dacă durata cursului nu depășește 15 zile, și bursă lunară integrală, prevăzută la lit. a) și b), când durata cursului depășește 15 zile;

e) cazare gratuită în cămine studențești sau în alte spații universitare amenajate în acest scop;

f) acoperirea cheltuielilor de laborator legate de realizarea programului de studii și cercetare;

g) acoperirea cheltuielilor legate de serviciile medicale, în condițiile legii.

Articolul 5

Cheltuielile privind implementarea Programului de schimburi pentru studii universitare în Europa Centrală (CEEPUS III) în România, prevăzute la art. 3 și 4, se asigură din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

Articolul 6

La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă

Hotărârea Guvernului nr. 359/2005

privind derularea Programului CEEPUS II în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 405 din 13 mai 2005.

PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
Ministrul educației, cercetării,
tineretului și sportului,
Daniel Petru Funeriu
Ministrul afacerilor externe,
Teodor Baconschi
Ministrul finanțelor publice,
Gheorghe Ialomițianu
București, 4 mai 2011.
Nr. 453.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.