Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 606/2011

pentru aprobarea amendamentului convenit între Guvernul României și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, prin scrisoarea semnată la Washington la 21 februarie 2011 și la București la 28 februarie 2011, la Acordul de împrumut dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, destinat finanțării Proiectului privind reforma sectorului sanitar - faza a II-a, semnat la București la 28 ianuarie 2005

prezumat în vigoare

Data actului
16 iunie 2011
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 440 din 23 iunie 2011
Citează
2 acte
Structură
1 articol · 5.365 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al

art. 5 alin. (2) din Legea nr. 171/2005

pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, destinat finanțării Proiectului privind reforma sectorului sanitar - faza a II-a, semnat la București la 28 ianuarie 2005, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articol unic

Se aprobă amendamentul convenit între Guvernul României, prin Ministerul Finanțelor Publice, și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, prin scrisoarea*) semnată la Washington la 21 februarie 2011 și la București la 28 februarie 2011, la Acordul de împrumut dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, destinat finanțării Proiectului privind reforma sectorului sanitar - faza a II-a, semnat la București la 28 ianuarie 2005, ratificat prin
Legea nr. 171/2005 , cu modificările și completările ulterioare.
───────────
EMIL BOC
Contrasemnează:
---------------
Ministrul finanțelor publice,
Gheorghe Ialomițianu
Ministrul sănătății,
Cseke Attila
București, 16 iunie 2011.
Nr. 606.
BANCA MONDIALĂ
BANCA INTERNAȚIONALĂ PENTRU RECONSTRUCȚIE
ȘI DEZVOLTARE Asociația Internațională pentru Dezvoltare
1818 H Street N.W Washington D.C 20433 202 -473 6048 SUA
21 februarie 2011
Excelenței sale
Gheorghe Ialomițianu,
ministrul finanțelor publice
București, România
România: Proiectul privind reforma
sectorului sanitar - faza a II-a
(Împrumut nr. 4760 RO)
Al patrulea amendament la Acordul de împrumut
Stimate domnule ministru,
Ne referim la Acordul de împrumut pentru proiectul la care se face referire mai sus, dintre România (Împrumutatul) și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (Banca), din data de 28 ianuarie 2005 (Acordul de împrumut), cu amendamentele ulterioare, și la scrisorile dumneavoastră din data de 23 septembrie 2010 și, respectiv, 19 noiembrie 2010, prin care se solicită anumite amendamente la Acordul de împrumut menționat mai sus.
Suntem de acord cu solicitarea dumneavoastră și prin prezenta ne exprimăm acordul cu privire la amendarea Acordului de împrumut, după cum urmează (modificările sunt prezentate cu caractere cursive):
1. În articolul I secțiunea 1.02 se introduce un nou paragraf (d), care va avea următorul cuprins:
"(d) «Strategia națională de raționalizare a spitalelor și a sistemului sanitar» înseamnă strategia Împrumutatului pe 2010-2012, astfel cum a fost adoptată de MS."
Toate paragrafele din secțiunea 1.02 a articolului 1 din Acordul de împrumut vor fi renumerotate în mod corespunzător.
2. În articolul II, secțiunea 2.03 se modifică după cum urmează (modificările sunt prezentate cu caractere cursive):
"Secțiunea 2.03. Noua dată-limită de tragere va fi 15 decembrie 2011 sau oricare altă dată ulterioară pe care Banca o va stabili. Banca va notifica prompt Împrumutatul despre această dată ulterioară."
3. Anexa 2 se modifică după cum urmează:
3.1. În partea C se introduce un nou subparagraf c), care va avea următorul cuprins:
"c) reabilitarea liniei de producție, fiolare și sigilare a vaccinurilor din Institutul Cantacuzino, inclusiv achiziționarea echipamentelor necesare."
3.2. În partea E se introduce un nou subparagraf 3), care va avea următorul cuprins:
"3. Furnizarea de asistență tehnică MS pentru pregătirea și demararea implementării Strategiei naționale de raționalizare a spitalelor și a sistemului sanitar."
4. În anexa 4, secțiunile I.A și I.B sunt amendate pentru aplicarea "Liniilor directoare pentru achiziții în cadrul împrumuturilor B.I.R.D. și creditelor A.I.D." (Liniile directoare pentru achiziții) și, respectiv, a "Liniilor directoare: Selectarea și angajarea consultanților de către Împrumutații Băncii Mondiale" (Liniile directoare pentru servicii de consultanță), din luna mai 2004, revizuite la 1 octombrie 2006 și 1 mai 2010.
Liniile directoare pentru achiziții și Liniile directoare pentru servicii de consultanță sunt transmise împreună cu această scrisoare.
Scrisoarea suplimentară revizuită este prezentată separat.
Va rugăm să confirmați acordul dumneavoastră cu privire la cele de mai sus, în numele României, prin semnarea, datarea și retransmiterea către noi a exemplarului anexat al acestei scrisori. Prezentul amendament va intra în vigoare la data contrasemnării de dumneavoastră a acestei scrisori.
Cu stimă,
Peter Harold,
director
Europa Centrală și Țările Baltice
Regiunea Europa și Asia Centrală
De acord: România
Prin: reprezentant autorizat
Bogdan Drăgoi, secretar de stat
Data: 28 februarie 2011.

*) Traducere.

PRIM-MINISTRU

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.