Decizia nr. 509/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 37 și art. 38 din Codul familiei, coroborate cu art. 614 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Mărioara Pirău în Dosarul nr. 8.094/211/2007 al Curții de Apel Cluj - Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, și anume

Decizia nr. 608/2008

și

Decizia nr. 744/2007 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 27 februarie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 8.094/211/2007, Curtea de Apel Cluj - Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 37 și art. 38 din Codul familiei, coroborate cu art. 614 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Mărioara Pirău într-o cauză civilă având ca obiect divorțul.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile de lege criticate sunt neconstituționale în măsura în care instanța, ca autoritate publică, poate interveni pentru desfacerea căsătoriei fără o ascultare obligatorie a ambilor soți și fără a avea certitudinea că acțiunea de divorț reprezintă voința reală a reclamantului. De asemenea, arată că instanțele de judecată nu dispun de instrumente legale pentru a nu permite desfacerea cu ușurință a căsătoriei și, ca atare, nu acționează în sensul îndeplinirii obligației ce revine autorităților publice de a respecta și ocroti viața de familie.

Curtea de Apel Cluj - Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, arată că textele de lege criticate nu contravin normelor constituționale și convenționale invocate, ci reglementează anumite condiții particulare, în situații speciale, pentru desfacerea căsătoriei.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 37 și art. 38 din Codul familiei, coroborate cu art. 614 din Codul de procedură civilă.

Ulterior sesizării Curții Constituționale, Codul familiei a fost modificat și completat prin

Legea nr. 202/2010

privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, astfel încât textele de lege criticate din acest act normativ au următoarea redactare:

- Art. 37: "Căsătoria încetează prin moartea unuia dintre soți sau prin declararea judecătorească a morții unuia dintre soți. Căsătoria se poate desface prin divorț. Divorțul poate avea loc:

a) prin acordul soților, la cererea ambilor soți;

b) atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă;

c) la cererea aceluia dintre soți a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei.";

- Art. 38: "Divorțul prin acordul soților poate fi pronunțat de către instanța judecătorească indiferent de durata căsătoriei și indiferent dacă există sau nu copii minori rezultați din căsătorie.

Divorțul prin acordul soților nu poate fi admis dacă unul dintre soți este pus sub interdicție.

Instanța este obligată să verifice existența consimțământului liber și neviciat al fiecărui soț.

La soluționarea cererilor accesorii divorțului, referitoare la încredințarea copiilor minori, obligația de întreținere și folosirea locuinței, instanța va ține seama și de interesele minorilor.";

- Art. 614 din Codul de procedură civilă: "În fața instanțelor de fond, părțile se vor înfățișa în persoană, afară numai dacă unul dintre soți execută o pedeapsă privativă de libertate, este împiedicat de o boală gravă, este pus sub interdicție sau are reședința în străinătate; în aceste cazuri, părțile se vor putea înfățișa prin mandatar."

Autorul excepției susține că prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 26 alin. (1) și (2) referitoare la viața intimă, familială și privată și celor ale art. 48 alin. (2) privind familia, prin raportare la dispozițiile art. 8 paragrafele 1 și 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la respectarea vieții private și de familie.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că soluția legislativă criticată din Codul familiei a mai făcut obiect al controlului de constituționalitate. În acest sens, sunt, de exemplu

Decizia nr. 1.641 din 16 decembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 31 ianuarie 2011, și

Decizia nr. 1.004 din 8 iulie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 607 din 27 august 2010, prin care Curtea a statuat că prevederile de lege criticate nu contravin Legii fundamentale.

Prin aceste decizii, Curtea a constatat că prevederile criticate din Codul familiei nu fac decât să enumere cauzele de încetare a căsătoriei, una dintre acestea fiind desfacerea prin divorț, condițiile în care instanțele judecătorești îl pot pronunța, și anume când există motive temeinice și numai dacă raporturile dintre soți sunt grav vătămate, astfel încât continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ, așa cum rezultă din text.

Curtea a constatat că, în temeiul prevederilor de lege criticate, instanțele de judecată dispun de instrumente legale pentru a nu permite desfacerea cu ușurință a căsătoriei, acționând astfel în sensul garanției instituite prin art. 26 alin. (1) din Constituție. Desigur, asupra temeiniciei motivelor concrete invocate în susținerea unei cereri de divorț, precum și asupra tuturor probelor administrate în cauză, instanța judecătorească este singura competentă să aprecieze și să decidă în consecință. Aceste prevederi oferă cadrul legal pentru a defini relațiile de familie, pe de o parte, și instituția divorțului, pe de altă parte, în aceste limite legale, suficient de clare și previzibile, judecătorul fiind singurul în măsură să aprecieze, pe baza motivelor invocate de părți și a datelor specifice fiecărui litigiu, dacă raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.

Textele de lege criticate dau, prin urmare, expresie reglementărilor cuprinse la art. 48 alin. (2) teza întâi din Constituție, potrivit cărora "Condițiile de încheiere, de desfacere și de nulitate a căsătoriei se stabilesc prin lege".

În ceea ce privește pretinsa neconstituționalitate a prevederile art. 614 din Codul de procedură civilă, Curtea a statuat că procesul de divorț, în întregul său, are caracter strict personal, deoarece obiectul său implică antamarea de către instanță a unor aspecte ținând de viața intimă și familială a părților în litigiu. Așa fiind, reglementarea criticată, instituind, cu titlu de excepție de la dreptul comun în materie, obligativitatea prezenței personale a părților în fața instanței de fond, nu face decât să dea expresie acestei particularități esențiale a domeniului supus incidenței sale, respectiv procesul de divorț.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 37 și art. 38 din Codul familiei, coroborate cu art. 614 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Mărioara Pirău în Dosarul nr. 8.094/211/2007 al Curții de Apel Cluj - Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 19 aprilie 2011.