Decizia nr. 290/2011
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 365 și art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Fabian Niculae - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 365 și art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială Morava Expert - S.R.L. din București în Dosarul nr. 4.991/2/2010 al Curții de Apel București - Secția a V-a comercială.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 14 iunie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 4.991/2/2010, Curtea de Apel București - Secția a V-a comercială a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 365 și art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă.
Excepția a fost invocată de Societatea Comercială Morava Expert - S.R.L. din București într-un dosar având ca obiect soluționarea unei cereri de suspendare provizorie a unei sentințe arbitrale.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că reglementările criticate sunt neconstituționale întrucât, în timp ce în cazul litigiilor declanșate pe calea dreptului comun nu există un text care să prevadă posibilitatea suspendării executării provizorii a unei hotărâri judecătorești, în cazul procedurii arbitrale art. 365 stabilește o asemenea posibilitate și astfel se creează o inegalitate între subiecții de drept.
Procedura suspendării este o procedură specială, care nu permite cercetarea fondului cauzei, ci numai o "pipăire" a acesteia, iar o eventuală admitere a suspendării în acest cadru procesual s-ar putea face exclusiv în temeiul unor elemente de fapt pur subiective, neputându-se apela la apărări de fond. Astfel, se creează o stare de inegalitate între debitor și creditor, în sensul că un creditor ar fi obligat să respecte o încheiere pronunțată în urma unei examinări sumare a fondului cauzei.
De asemenea, autorul excepției de neconstituționalitate consideră că prin imposibilitatea exercitării vreunei căi de atac împotriva încheierii se aduce atingere dreptului la un proces echitabil și dreptului la apărare.
Curtea de Apel București - Secția a V-a comercială apreciază că excepția este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 365 și art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă, care au următorul conținut:
- Art. 365: "Competența de a judeca în primă instanță acțiunea în anulare revine instanței judecătorești imediat superioare celei prevăzute la art. 342, în circumscripția căreia a avut loc arbitrajul.
Acțiunea în anulare poate fi introdusă în termen de o lună de la data comunicării hotărârii arbitrale.
Instanța judecătorească va putea suspenda executarea hotărârii arbitrale împotriva căreia a fost introdusă acțiunea în anulare, numai după depunerea unei cauțiuni fixate de ea. Dispozițiile art. 403 alin. 3 și 4 se aplică în mod corespunzător.";
- Art. 403 alin. 4: "În cazuri urgente, dacă s-a plătit cauțiunea, președintele instanței poate dispune, prin încheiere și fără citarea părților, suspendarea provizorie a executării până la soluționarea cererii de suspendare de către instanță. Încheierea nu este supusă niciunei căi de atac. Cauțiunea care trebuie depusă este în cuantum de 10% din valoarea obiectului cererii sau de 500 lei pentru cererile neevaluabile în bani. Cauțiunea depusă este deductibilă din cauțiunea stabilită de instanță, dacă este cazul."
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și art. 24 privind dreptul la apărare.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra prevederilor criticate, pe baza unor critici similare.
Astfel, Curtea a făcut unele considerații asupra instituției arbitrajului și a consecințelor juridice ce decurg din folosirea acestei proceduri speciale prin
Decizia nr. 8 din 9 ianuarie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 31 ianuarie 2007, prilej cu care a reținut că arbitrajul constituie o excepție de la principiul potrivit căruia înfăptuirea justiției se realizează prin instanțele judecătorești și reprezintă acel mecanism juridic eficient, menit să asigure o judecată imparțială, mai rapidă și mai puțin formală, confidențială, finalizată prin hotărâri susceptibile de executare silită.
Curtea a arătat că arbitrajul se organizează și se desfășoară potrivit convenției arbitrale încheiate între părți, cu respectarea principiului libertății de voință a acestora, sub rezerva respectării ordinii publice, a bunelor moravuri, precum și a dispozițiilor imperative ale legii, așa cum prevede art. 341 din Codul de procedură civilă. Prin urmare, părțile pot stabili, prin convenția arbitrală sau printr-un act adițional încheiat ulterior, normele privind constituirea tribunalului arbitrar, numirea, revocarea și înlocuirea arbitrilor, termenul și locul arbitrajului, normele de procedură pe care tribunalul arbitral trebuie să le urmeze în judecarea litigiului și, în general, orice alte norme privind buna desfășurare a arbitrajului. În cazul în care părțile nu au convenit asupra unor asemenea norme, tribunalul arbitral va putea reglementa procedura ce urmează să fie aplicată.
Așa fiind, Curtea a observat că incidența dispozițiilor legale criticate este subsecventă acordului de voință intervenit între părțile care au încheiat convenția arbitrală și care au optat pentru soluționarea litigiului de către un tribunal arbitral. Împrejurarea că autorul excepției a achiesat la soluționarea litigiului pe această cale, deși cunoștea sau ar fi trebuit să cunoască dispozițiile legale referitoare la judecarea litigiului de o asemenea instituție, precum și consecințele juridice ale aplicării lor, nu îl îndreptățește să se prevaleze de necunoașterea legii și deci lipsește de temei critica reglementării în cauză.
De asemenea, prin
Decizia nr. 404 din 24 martie 2009 , publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2009, Curtea a reținut, în ceea ce privește încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, că, în măsura în care reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor celor aflați în situația prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este întemeiată.
Totodată, împrejurarea că împotriva încheierii instanței prin care s-a dispus suspendarea provizorie a executării, până la soluționarea cererii de suspendare, nu se poate promova nicio cale de atac nu este de natură să înfrângă dispozițiile constituționale referitoare la accesul liber la justiție, la folosirea căilor de atac și la înfăptuirea justiției, deoarece, pe de o parte, legiuitorul, în virtutea prerogativelor conferite de art. 126 alin. (2) din Constituție, poate stabili reguli de procedură diferite, adecvate fiecărei situații juridice, iar, pe de altă parte, prevederile constituționale nu garantează folosirea tuturor căilor de atac.
Curtea a mai reținut că specificul procedurii care presupune urgența este un motiv suficient pentru a justifica lipsa oricărei căi de atac împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea provizorie a executării silite, ceea ce nu este de natură să contravină art. 21 și 24 din Constituție.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, atât considerentele, cât și soluția deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
Distinct de cele mai sus arătate, Curtea constată că sunt neîntemeiate susținerile autorului excepției de neconstituționalitate potrivit cărora există o diferență de tratament pentru persoanele care apelează la procedura arbitrală prin raportare la persoanele care apelează direct la instanțele judecătorești, în privința executării hotărârilor. Faptul că art. 365 din Codul de procedură civilă se referă atât la calea de atac a acțiunii în anulare, cât și la suspendarea executării hotărârii arbitrale nu înseamnă introducerea unui nou caz de suspendare a executării. Posibilitatea suspendării executării operează în condiții similare și în privința hotărârilor judecătorești în temeiul art. 403 alin. 1 coroborat cu alin. 3 din Codul de procedură civilă.
Dispozițiile art. 403 alin. 3 și 4 din Codul de procedură civilă menționate de art. 365 din același cod nu fac decât să precizeze modalitatea concretă de aplicare a dispozițiilor legale criticate, în aceleași condiții ca pentru hotărârile judecătorești.
Curtea mai reține în prezenta cauză faptul că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, stabilirea competenței instanțelor și a procedurii de judecată constituie atributul exclusiv al legiuitorului, acesta fiind ținut, desigur, ca în procesul de legiferare să se circumscrie cadrului constituțional. Astfel, prevederile art. 365 din Codul de procedură civilă sunt aplicabile tuturor persoanelor aflate în aceeași situație juridică, fără discriminări.
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 365 și art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială Morava Expert - S.R.L. din București în Dosarul nr. 4.991/2/2010 al Curții de Apel București - Secția a V-a comercială.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 24 februarie 2011.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Fabian Niculae
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.