HG nr. 830/1998
privind înființarea Societății Naționale a Produselor Agricole - S.A. prin reorganizarea Agenției Naționale a Produselor Agricole - R.A.
prezumat în vigoare
În temeiul
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 30/1997
privind reorganizarea regiilor autonome, aprobată și modificată prin
Legea nr. 207/1997 , cu modificările ulterioare,
Guvernul României hotărăște:
Articolul 1
Se înființează societatea comercială pe acțiuni Societatea Naționala a Produselor Agricole - S.A., persoana juridică română, cu sediul în municipiul București, Str. Transilvaniei nr. 2, sectorul 1, prin reorganizarea Agenției Naționale a Produselor Agricole - R.A., care se desființează.
Societatea Naționala a Produselor Agricole - S.A. funcționează pe bază de gestiune economică și autonomie financiară, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare și cu statutul propriu prevăzut în anexa nr. 1.
Capitalul social inițial este de 872.953 mii lei, conform bilanțului contabil încheiat la data de 30 iunie 1998.
Predarea patrimoniului net al Agenției Naționale a Produselor Agricole - R.A. către Societatea Naționala a Produselor Agricole - S.A. se face pe baza bilanțului contabil de la data de 30 iunie 1998, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Articolul 2
Societatea Naționala a Produselor Agricole - S.A. are 14 sucursale județene fără personalitate juridică, cu sediile prevăzute în anexa nr. 2.
Articolul 3
Societatea Naționala a Produselor Agricole - S.A. își desfășoară activitatea în domeniul pieței cerealelor, a leguminoaselor boabe și a semințelor oleaginoase și are ca principal obiect de activitate:
a) derularea unor acțiuni specifice privind stabilizarea pieței produselor din domeniul sau de activitate, prin mandat încredințat de Ministerul Agriculturii și Alimentației, executand în acest scop activități comerciale în vederea echilibrarii cererii și a ofertei;
b) derularea acțiunilor de sustinere a politicii comerciale a Ministerului Agriculturii și Alimentației în domeniul cerealelor, al leguminoaselor boabe și al semințelor oleaginoase, în scopul asigurării echilibrelor de piața și al protejării producătorilor agricoli, în conformitate cu legislația în vigoare în acest sens;
c) elaborarea unui sistem informațional privind stocurile de cereale, de leguminoase boabe și de semințe oleaginoase, calitatea și balantele acestor produse, în vederea asigurării necesarului pentru consumurile interne.
Articolul 4
Drepturile și obligațiile Agenției Naționale a Produselor Agricole - R.A. vor fi preluate de Societatea Naționala a Produselor Agricole - S.A.
Societatea Naționala a Produselor Agricole - S.A. se substituie Agenției Naționale a Produselor Agricole - R.A. în toate litigiile în curs în care aceasta are calitatea de parte.
Articolul 5
Acțiunile Societății Naționale a Produselor Agricole - S.A. sunt deținute în totalitate de către stat, care își exercită drepturile și obligațiile decurgând din calitatea de acționar unic, prin Ministerul Agriculturii și Alimentației până la privatizarea acesteia, conform legii.
Articolul 6
Personalul Agenției Naționale a Produselor Agricole - R.A. va fi preluat de Societatea Naționala a Produselor Agricole - S.A. și este considerat transferat, pastrandu-și drepturile salariale avute până la încheierea noului contract colectiv de muncă.
Articolul 7
Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul 8
Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri orice dispoziții contrare se abroga.
PRIM-MINISTRU RADU VASILE Contrasemnează: Ministrul agriculturii și alimentației, Dinu Gavrilescu Ministrul finanțelor, Decebal Traian Remes Ministrul reformei, președintele Consiliului pentru Reforma, Ioan Muresan p. Ministrul interimar al privatizării, Victor Eros Ministrul muncii și protecției sociale, Alexandru Athanasiu
Anexa 1 STATUTUL
Societății Naționale a Produselor Agricole - S.A.
Capitolul 1 Denumirea, forma juridică, sediul, durata
Articolul 1
Denumirea
Denumirea societății comerciale este Societatea Naționala a Produselor Agricole - S.A.
În toate actele, facturile, anunțurile, publicațiile și în alte acte emanând de la Societatea Naționala a Produselor Agricole - S.A. denumirea acesteia va fi precedată sau urmată de cuvintele "societate pe acțiuni" sau de initialele "S.A.", de capitalul social, numărul de înregistrare în registrul comerțului, sediul și de codul fiscal.
Articolul 2
Forma juridică
Societatea Naționala a Produselor Agricole - S.A., denumita în continuare societate comercială, este persoana juridică română cu capital integral de stat, având forma juridică de societate comercială pe acțiuni, și își desfășoară activitatea în conformitate cu legile române și cu prezentul statut.
Articolul 3
Sediul
Sediul societății comerciale este în România, municipiul București, Str. Transilvaniei nr. 2, sectorul 1. Sediul societății comerciale poate fi schimbat în alta localitate din România, pe baza hotărârii adoptate de adunarea generală a acționarilor, potrivit legii.
La data infiintarii sale, societatea comercială are în structura 14 sucursale județene, prevăzute în anexa nr. 2, unități fără personalitate juridică.
Articolul 4
Durata
Durata de funcționare a societății comerciale este nelimitată, cu începere de la data înmatriculării ei în registrul comerțului.
Capitolul 2 Scopul și obiectul de activitate
Articolul 5
Scopul
Societatea Comercială are ca scop principal stabilizarea pieței cerealelor, a leguminoaselor boabe și a semințelor oleaginoase, prin acțiuni specifice, mandatate de Ministerul Agriculturii și Alimentației, prevăzute în prezentul statut.
Articolul 6
Obiectul de activitate
Obiectul de activitate al societății comerciale este:
a) derularea unor acțiuni specifice privind stabilizarea pieței cerealelor, a leguminoaselor boabe și a semințelor oleaginoase, prin mandat încredințat de Ministerul Agriculturii și Alimentației, executand în acest scop activități comerciale în vederea echilibrarii cererii și ofertei;
b) derularea acțiunilor de sustinere a politicii comerciale a Ministerului Agriculturii și Alimentației în domeniul cerealelor, al leguminoaselor boabe și al semințelor oleaginoase, în scopul asigurării echilibrelor de piața și al protejării producătorilor agricoli, în conformitate cu legislația în vigoare în acest sens;
c) elaborarea unui sistem informațional privind stocurile de cereale, de leguminoase boabe și de semințe oleaginoase, calitatea și balantele acestor produse, în vederea asigurării necesarului pentru consumurile interne;
d) elaborarea și publicarea periodică a unor studii privind piața interna și externa a produselor care constituie obiectul sau de activitate;
e) mandatarea, conform legii, a anumitor agenți economici pentru activități comerciale în domeniul cerealelor, al leguminoaselor boabe și al semințelor oleaginoase, în funcție de nevoile pieței și cu acordul Ministerului Agriculturii și Alimentației;
f) executarea de prestări de servicii și asistența tehnica de specialitate, în domeniul comerțului cu cereale, pentru societățile comerciale din industria alimentara;
g) executarea, pentru societățile comerciale din industria alimentara și pentru producătorii agricoli care solicită, a unor activități comerciale cu produsele din domeniu, utilizând surse financiare proprii, credite bancare și alte surse;
h) achiziționarea și vânzarea cu comision și alte prestații de servicii la produsele din domeniul sau de activitate;
i) alte activități legate de obiectul sau de activitate, stabilite de Ministerul Agriculturii și Alimentației.
Capitolul 3 Capitalul social, acțiunile
Articolul 7
Capitalul social
Capitalul social inițial al societății comerciale se constituie prin preluarea patrimoniului net, reevaluat potrivit legii, al Agenției Naționale a Produselor Agricole - R.A., care se reorganizează, evaluat la 872.953 mii lei, în baza bilanțului contabil de la data de 30 iunie 1998, împărțit în 87 de acțiuni nominative de câte 10.000 mii lei.
Capitalul social inițial este în întregime subscris de statul român, în calitate de acționar unic, și este vărsat integral la data constituirii societății comerciale.
Capitalul social inițial este deținut integral de statul român, ca acționar unic, până la transmiterea acțiunilor din proprietatea statului către terțe persoane fizice sau juridice, române sau străine, în condițiile legii.
Articolul 8
Reducerea sau majorarea capitalului social
Capitalul social poate fi redus sau majorat pe baza hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor, în condițiile și cu respectarea procedurilor prevăzute de lege.
Articolul 9
Acțiunile
Adunarea generală a acționarilor va decide forma titlurilor individuale și cumulative care atesta calitatea de acționar și data la care vor fi imprimate acestea.
Acțiunile nominative ale societății comerciale vor cuprinde toate elementele prevăzute de lege.
Acțiunile vor purta timbrul sec al societății comerciale și semnatura a 2 administratori.
Societatea comercială va tine evidenta acțiunilor într-un registru numerotat, sigilat și parafat de președintele consiliului de administrație, care se păstrează la sediul acesteia.
După transmiterea acțiunilor din proprietatea statului către terțe persoane fizice sau juridice, române sau străine, acestea vor putea deține acțiuni la societatea comercială.
Statul român își rezerva dreptul de a păstra un pachet de acțiuni sau acțiunea nominativă de control.
Articolul 10
Drepturi și obligații decurgând din acțiuni
Fiecare acțiune subscrisă și vărsată de acționari, potrivit legii, conferă acestora dreptul la un vot în adunarea generală a acționarilor, dreptul de a alege și de a fi aleși în organele de conducere, dreptul de a participa la distribuirea profitului, conform prevederilor prezentului statut și dispozițiilor legale, respectiv alte drepturi prevăzute în statut.
Deținerea acțiunii certifica adeziunea de drept la statut.
Drepturile și obligațiile legate de acțiuni urmează acțiunile în cazul trecerii lor în proprietatea altor persoane.
Când o acțiune nominativă devine proprietatea mai multor persoane, nu se va înscrie transmiterea ei decât în condițiile în care acestea desemnează un reprezentant unic pentru exercitarea drepturilor rezultând din acțiuni.
Obligațiile societății comerciale sunt garantate cu capitalul social al acesteia, iar actionarii răspund în limita valorii acțiunilor pe care le dețin.
Patrimoniul societății comerciale nu poate fi grevat de datorii sau de alte obligații personale ale acționarilor.
Un creditor al unui acționar poate formula pretenții asupra părții din profitul societății comerciale, care i se va repartiza de către adunarea generală a acționarilor, sau asupra cotei-părți din profit cuvenite acestuia la lichidarea societății comerciale, în condițiile prezentului statut.
Articolul 11
Cesiunea acțiunilor
Acțiunile sunt indivizibile cu privire la societatea comercială, care nu recunoaște decât un singur proprietar pentru fiecare acțiune.
După transmiterea acțiunilor din proprietatea statului către terțe persoane fizice sau juridice, române sau străine, cesiunea parțială sau totală a acțiunilor între acționari sau terți se efectuează în condițiile și cu procedura prevăzute de lege.
Articolul 12
Pierderea acțiunilor
În cazul pierderii unor acțiuni, proprietarul va trebui sa anunțe consiliul de administrație și să facă public faptul prin presa, în cel puțin două ziare de larga circulație din localitatea în care se afla sediul societății comerciale. Acțiunile pierdute se anulează. Anularea lor se va publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a.
După 6 luni acționarul va putea obține un duplicat al acțiunilor pierdute.
Capitolul 4 Adunarea generală a acționarilor
Articolul 13
Atribuții
Adunarea generală a acționarilor, ai carei reprezentanți sunt numiți inițial de Ministerul Agriculturii și Alimentației, este organul de conducere al societății comerciale, care decide asupra activității și politicii ei economice.
Adunarea generală a acționarilor are următoarele atribuții principale:
a) aproba propunerile privind strategia globală de dezvoltare, retehnologizare, modernizare și de restructurare economico-financiară;
b) aproba structura organizatorică a societății comerciale și numărul de posturi, precum și normativul de constituire a compartimentelor functionale;
c) alege 3 cenzori și 3 cenzori supleanți, dintre care unul trebuie să fie contabil autorizat în condițiile legii sau expert contabil autorizat;
d) alege consiliul de administrație, conform prevederilor
Legii nr. 31/1990 , republicată, prin mandat special de la Ministerul Agriculturii și Alimentației, îl descarca de gestiune și îl revoca;
e) stabilește, după caz, nivelul salariilor și al indemnizațiilor lunare ale membrilor consiliului de administrație, precum și indemnizațiile lunare ale cenzorilor;
f) aproba bugetul de venituri și cheltuieli și, după caz, programul de activitate pe exercițiul financiar următor;
g) aproba bilanțul contabil și contul de profit și pierderi, după analizarea rapoartelor consiliului de administrație și cenzorilor; aproba repartizarea profitului conform legii;
h) hotărăște cu privire la folosirea dividendelor aferente acțiunilor gestionate, pentru restructurare și dezvoltare;
i) hotărăște cu privire la contractarea de împrumuturi bancare pe termen lung, inclusiv a celor externe, stabilește competentele și nivelul de contractare a împrumuturilor bancare curente, a creditelor comerciale și a garanțiilor;
j) hotărăște cu privire la înființarea și desființarea sucursalelor, la fuziunea, divizarea și participarea la constituirea de noi persoane juridice sau asocierea cu alte persoane juridice sau fizice;
k) analizează rapoartele consiliului de administrație privind stadiul și perspectivele referitoare la profit și dividende, poziția pe piața interna și internationala, nivelul tehnic, calitatea, forta de muncă, protecția mediului, relațiile cu clienții;
l) se pronunța asupra gestiunii administratorilor și asupra modului de recuperare a eventualelor prejudicii produse societății comerciale de către aceștia;
m) hotărăște cu privire la gajarea, închirierea sau vânzarea unor active;
n) aproba regulamentul de organizare și funcționare a consiliului de administrație;
o) hotărăște schimbarea formei juridice, a sediului, a obiectului de activitate și prelungirea duratei societății comerciale;
p) aproba majorarea și reducerea capitalului social;
q) hotărăște dizolvarea anticipata a societății comerciale;
r) încheie contractul de administrare cu membrii consiliului de administrație.
Pentru atribuțiile menționate la lit. i), j), m), o) p) și q), adunarea generală a acționarilor nu va putea lua hotărâri decât în urma obținerii de către fiecare reprezentant a unui mandat special prealabil de la organul care l-a numit.
Atribuțiile adunărilor generale ordinare și extraordinare ale acționarilor se diferentiaza potrivit legii.
Articolul 14
Convocarea adunării generale a acționarilor
Adunarea generală a acționarilor se convoacă de către președintele consiliului de administrație sau de către vicepreședinte, pe baza împuternicirii date de președinte.
Adunările generale ordinare ale acționarilor au loc cel puțin o dată pe an, în cel mult două luni de la încheierea exercițiului financiar, pentru examinarea bilanțului contabil și a contului de profit și pierderi pe anul precedent și pentru stabilirea programului de activitate și a bugetului de venituri și cheltuieli pe anul în curs.
Adunarea generală a acționarilor va fi convocată de administratori ori de câte ori va fi nevoie, cu cel puțin 30 de zile înainte de data stabilită.
Convocarea va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, și într-un ziar de larga circulație.
Convocarea va cuprinde locul și data ținerii adunării generale a acționarilor, precum și ordinea de zi, cu menționarea explicita a tuturor problemelor care vor face obiectul acesteia.
Când pe ordinea de zi figurează propuneri pentru modificarea statutului, convocarea va trebui sa cuprindă textul integral al propunerilor.
Adunarea generală a acționarilor se întrunește la sediul societății comerciale sau în alt loc indicat în convocare.
Articolul 15
Organizarea adunării generale a acționarilor
Adunarea generală ordinară a acționarilor este constituită valabil și poate lua hotărâri, dacă actionarii prezenți dețin jumătate din capitalul social, iar hotărârile se iau de actionarii care dețin majoritatea absolută din capitalul social.
Adunarea generală extraordinară a acționarilor este constituită valabil și poate lua hotărâri, dacă la prima convocare actionarii prezenți sau reprezentați dețin cel puțin trei pătrimi din capitalul social, iar hotărârile se iau cu votul unui număr de acționari care să reprezinte cel puțin jumătate din capitalul social.
În ziua și la ora precizate în convocare, ședința adunării generale a acționarilor se va deschide de către președintele consiliului de administrație sau, în lipsa acestuia, de către cel care îl înlocuiește.
Adunarea generală a acționarilor va alege dintre actionarii prezenți 2 sau mai mulți secretari, care vor verifica lista de prezenta a acționarilor, indicând capitalul social pe care îl reprezintă fiecare și îndeplinirea tuturor formalităților cerute de lege și de statut pentru ținerea ședinței, și va desemna secretarul care va întocmi procesul-verbal al adunării generale a acționarilor.
Procesul-verbal va fi semnat de persoana care a prezidat ședința și de secretar.
Procesul-verbal al adunării generale a acționarilor se va scrie într-un registru sigilat și parafat.
La procesul-verbal se vor anexa actele referitoare la convocare, precum și listele de prezenta a acționarilor.
La ședințele ordinare și extraordinare ale adunării generale a acționarilor, în care se dezbat probleme referitoare la raporturile de muncă cu personalul societății comerciale, pot fi invitați și reprezentanții salariaților.
Articolul 16
Exercitarea dreptului de vot în adunarea generală a acționarilor
Hotărârile adunării generale a acționarilor se iau prin vot deschis.
Actionarii votează, de regula, prin ridicarea mainii.
Votul secret este obligatoriu pentru alegerea membrilor consiliului de administrație și a cenzorilor, pentru revocarea lor și pentru luarea hotărârilor referitoare la răspunderea administratorilor.
La propunerea persoanei care prezidează adunarea generală a acționarilor sau a unui grup de acționari prezenți sau reprezentați, care dețin cel puțin o pătrime din capitalul social, se va putea decide ca votul să fie secret.
Pentru a putea fi opozabile terților, hotărârile adunării generale a acționarilor vor fi depuse în termen de 15 zile la registrul comerțului pentru a fi menționate, în extras, în registru și publicate în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
Ele nu vor putea fi executate înainte de aducerea la îndeplinire a formalităților de mai sus.
Hotărârile luate de adunările generale ale acționarilor, în limitele legii și ale statutului, sunt obligatorii chiar și pentru actionarii care nu au luat parte la adunare sau care au votat împotriva.
Actionarii care nu sunt de acord cu hotărârile luate de adunările generale ale acționarilor cu privire la schimbarea obiectului de activitate, a sediului sau a formei juridice a societății comerciale au dreptul de a se retrage din aceasta și de a obține contravaloarea acțiunilor pe care le dețin, conform prevederilor legale.
Capitolul 5 Consiliul de administrație
Articolul 17
Organizare
Componenta consiliului de administrație se stabilește de adunarea generală a acționarilor.
Societatea comercială este administrată de un consiliu de administrație compus din 5 membri cu drept de vot, aleși de adunarea generală a acționarilor pe o perioadă de 4 ani; dintre aceștia, 3 membri pot fi înlocuiți, pe motive întemeiate, la 2 ani, cu acordul adunării generale a acționarilor.
La prima ședința consiliul de administrație alege prin vot secret dintre membrii săi un președinte și un vicepreședinte.
Administratorii pot avea calitatea de acționar.
În situația în care se creează un loc vacant în consiliul de administrație, adunarea generală a acționarilor va alege un nou administrator în vederea ocupării locului vacant. Durata pentru care este ales noul administrator pentru a ocupa locul vacant va fi egala cu perioada care a rămas până la expirarea mandatului predecesorului sau.
Consiliul de administrație se întrunește la sediul societății comerciale ori de câte ori este necesar, la convocarea președintelui sau a unei treimi din numărul membrilor săi. Ședința este prezidata de președinte, iar în lipsa acestuia, de vicepreședinte.
Secretariatul va fi asigurat de o persoană care va fi numita de președintele consiliului de administrație.
Pentru valabilitatea deciziilor este necesară prezenta a cel puțin jumătate din numărul membrilor consiliului de administrație, iar deciziile se iau cu majoritatea absolută a voturilor membrilor prezenți. Dezbaterile consiliului de administrație au loc conform ordinii de zi stabilite și comunicate de președinte cu cel puțin 7 zile înainte de data ținerii ședinței.
Dezbaterile se consemnează în procesul-verbal al ședinței, care se scrie într-un registru sigilat și parafat de președintele consiliului de administrație.
Procesul-verbal se semnează de toți membrii consiliului de administrație și de secretar.
Pe baza procesului-verbal secretarul consiliului de administrație redactează hotărârea acestuia, care se semnează de președinte sau, în lipsa acestuia, de vicepreședinte și de secretar.
Consiliul de administrație poate delega prin regulamentul sau de organizare și funcționare o parte din atribuțiile sale comitetului de direcție și poate recurge, de asemenea, la experți pentru studierea anumitor probleme.
Deciziile comitetului de direcție se iau cu majoritatea absolută a voturilor membrilor săi.
În relația cu terții societatea comercială este reprezentată de către un director general-manager, pe baza și în limitele împuternicirilor date de consiliul de administrație, care semnează actele ce o angajează față de aceștia.
Membrii consiliului de administrație vor putea exercita orice act care este legat de administrarea societății comerciale în interesul acesteia, în limita drepturilor care li se conferă prin lege și prin prezentul statut.
Președintele consiliului de administrație este obligat sa pună la dispoziție acționarilor și cenzorilor, la cererea acestora, toate documentele societății comerciale.
Membrii consiliului de administrație răspund individual sau solidar, după caz, față de societatea comercială pentru prejudiciile rezultate din infracțiuni sau din abateri de la prevederile legale, pentru abaterile de la statut sau pentru greșeli în administrarea acesteia.
În astfel de situații, ei vor putea fi revocați prin hotărârea adunării generale a acționarilor.
Membrii consiliului de administrație vor depune o garanție, conform prevederilor legale.
Sunt incompatibile cu calitatea de membru în consiliul de administrație persoanele care, potrivit
privind societățile comerciale, republicată, nu pot fi membri ai consiliului de administrație, precum și cele care, personal, rudele sau afinii lor până la gradul al doilea inclusiv, sunt în același timp patroni sau asociați la societăți comerciale cu capital privat, cu același profil sau cu care sunt în relații comerciale directe.
Nu pot fi directori ai societății comerciale și ai subunitatilor acesteia persoanele care, potrivit
privind societățile comerciale, republicată, nu pot fi fondatori sau administratori.
Administratorii pot fi aleși pentru încă un mandat.
Articolul 18
Atribuțiile consiliului de administrație
Consiliul de administrație are, în principal, următoarele atribuții:
a) stabilește organigrama societății comerciale și aproba regulamentul de organizare și funcționare a acesteia;
b) negociaza și încheie contractul de management cu managerul sau cu echipa managerială câștigătoare a concursului de selecție;
c) numește și revoca directorii executivi ai societății comerciale, atunci când aceștia nu fac parte din echipa managerială;
d) aproba garanțiile și modul de constituire a acestora pentru directorul general, directorii executivi, directorii sucursalelor și pentru persoanele care au calitatea de gestionar;
e) aproba constituirea comitetului de direcție și regulamentul sau de organizare și funcționare, desemnează membrii acestuia și propune adunării generale a acționarilor remunerația lor;
f) încheie acte juridice prin care să dobândească, sa înstrăineze, sa închirieze, sa schimbe sau sa constituie în garanții bunuri aflate în patrimoniul societății comerciale, cu aprobarea adunării generale a acționarilor, atunci când legea impune aceasta condiție;
g) aproba regulamentul delegarilor de competența pentru directorul general, directorii executivi și pentru persoanele din conducerea sucursalelor, în vederea executării operațiunilor societății comerciale;
h) aproba încheierea oricăror contracte pentru care nu a delegat competența directorilor din conducerea executivă a societății comerciale;
i) aproba contractul colectiv de muncă;
j) supune adunării generale a acționarilor, în termen de 60 de zile de la încheierea exercițiului financiar, raportul cu privire la activitatea societății comerciale, bilanțul contabil și contul de profit și pierderi pe anul precedent, precum și proiectul programului de activitate și al bugetului de venituri și cheltuieli pe anul în curs;
k) convoacă adunarea generală extraordinară a acționarilor ori de câte ori este nevoie;
l) rezolva orice alte probleme cu care a fost însărcinat de adunarea generală a acționarilor.
Capitolul 6 Comitetul de direcție
Articolul 19
Consiliul de administrație poate delega o parte din atribuțiile sale unui comitet de direcție.
Deciziile comitetului de direcție se iau cu majoritatea absolută a voturilor membrilor săi.
Capitolul 7 Gestiunea
Articolul 20
Cenzorii
Gestiunea societății comerciale este controlată de acționari și de 3 cenzori aleși de adunarea generală a acționarilor. Cel puțin unul dintre cenzori trebuie să fie expert contabil.
În perioada în care statul deține mai mult de 20% din capitalul social, unul dintre cenzori va fi recomandat de către Ministerul Finanțelor.
Adunarea generală a acționarilor alege, de asemenea, același număr de cenzori supleanți, care îi vor înlocui, în condițiile legii, pe cenzorii titulari.
Pentru a putea exercita dreptul de control, acționarilor li se pot prezenta, la cerere, date cu privire la activitatea societății comerciale, la situația patrimoniului, a profitului și a pierderilor.
Cenzorii au următoarele atribuții principale:
a) în cursul exercițiului financiar verifica gospodărirea mijloacelor fixe și a mijloacelor circulante, a portofoliului de efecte, casa și registrele de evidența contabilă și informează consiliul de administrație asupra neregulilor constatate;
b) la încheierea exercițiului financiar controlează exactitatea inventarului, a documentelor și a informațiilor prezentate de consiliul de administrație asupra conturilor societății comerciale, bilanțului contabil, contului de profit și pierderi, prezentând adunării generale a acționarilor un raport scris;
c) la lichidarea societății comerciale controlează operațiunile de lichidare;
d) prezintă adunării generale a acționarilor punctul lor de vedere la propunerile de reducere a capitalului social sau de modificare a statutului societății comerciale.
Cenzorii sunt obligați, de asemenea:
a) să facă, în fiecare luna și inopinat, inspecții ale casei și sa verifice existenta titlurilor sau a valorilor care sunt proprietatea societății comerciale sau care au fost primite în gaj, cauțiune sau depozit;
b) sa ia parte la adunările ordinare și extraordinare ale acționarilor, inserand în ordinea de zi propunerile pe care le vor considera necesare;
c) să constate depunerea regulată a garanției de către administratori;
d) sa vegheze ca dispozițiile legii, ale contractului de societate sau ale statutului să fie îndeplinite de administratori și de lichidatori.
Cenzorii se întrunesc la sediul societății comerciale și iau decizii în unanimitate. Dacă nu se realizează unanimitatea, raportul cu divergențe se înaintează adunării generale a acționarilor.
Cenzorii pot convoca adunarea generală a acționarilor, dacă aceasta nu a fost convocată de către consiliul de administrație, în cazul în care capitalul social s-a diminuat cu mai mult de 10% timp de 2 ani consecutivi sau ori de câte ori considera necesar pentru alte situații privind încălcarea dispozițiilor legale și statutare.
Drepturile și obligațiile cenzorilor se completează cu dispozițiile legale în domeniu.
Cenzorii și cenzorii supleanți sunt numiți pe o perioadă de maximum 3 ani și pot fi realeși; numărul cenzorilor trebuie să fie impar.
Sunt incompatibile cu calitatea de cenzor persoanele care intra sub incidența art. 17 penultimul alineat din prezentul statut, precum și cei care sunt rude sau afini până la gradul al IV-lea inclusiv sau sotii administratorilor, cei care primesc, sub orice formă, pentru alte funcții decât cea de cenzor, un salariu sau o remunerație de la administrator ori de la societatea comercială.
Cenzorii sunt obligați să depună înainte de începerea activității o garanție egala cu o treime din garanția stabilită pentru membrii consiliului de administrație.
În caz de deces, împiedicare fizica sau legală, încetare sau renunțare la mandat a unui cenzor, cenzorul supleant cel mai în vârsta îl înlocuiește.
Dacă în acest mod numărul cenzorilor nu poate fi completat, cenzorii rămași numesc altă persoană pe locul vacant până la cea mai apropiată adunare generală a acționarilor.
În cazul în care nu mai rămâne în funcție nici un cenzor, consiliul de administrație va convoca adunarea generală a acționarilor, care va proceda la numirea altor cenzori.
Cenzorii vor consemna într-un registru special deliberările, precum și constatările făcute în exercițiul mandatului lor.
Revocarea cenzorilor se va putea face numai de către adunarea generală a acționarilor.
Capitolul 8 Activitatea
Articolul 21
Finanțarea activității proprii
Pentru îndeplinirea obiectului de activitate și în conformitate cu atribuțiile stabilite, societatea comercială utilizează sursele de finanțare constituite în conformitate cu legea, credite bancare și alte surse financiare.
Articolul 22
Exercițiul financiar
Exercițiul financiar începe la data de 1 ianuarie și se încheie la data de 31 decembrie ale fiecărui an. Primul exercițiu financiar începe la data constituirii societății comerciale.
Articolul 23
Personalul
Consiliul de administrație al societății comerciale și cenzorii sunt aleși de către adunarea generală a acționarilor.
Membrii comitetului de direcție sunt aleși de consiliul de administrație.
Directorul general și directorii executivi ai societății comerciale sunt desemnați prin contractul de management sau sunt numiți de către consiliul de administrație.
Conducătorii sucursalelor județene, celelalte persoane din conducerea acestora și personalul de execuție din aparatul de la sediul central sunt numiți și concediati de directorul general.
Angajarea și concedierea personalului din sucursale, cu excepția celui din conducerea acestora, se fac de conducătorul sucursalei, în limita delegării de competența care i-a fost acordată.
Plata salariilor și a impozitelor aferente, a cotelor de asigurări sociale, precum și a altor obligații față de bugetul de stat se va face potrivit legii.
Drepturile și obligațiile personalului societății comerciale se stabilesc prin regulamentul de organizare și funcționare și prin regulamentul de ordine interioară.
Drepturile de salarizare și celelalte drepturi de personal se stabilesc prin contractul colectiv de muncă sau de consiliul de administrație pentru personalul numit de acesta.
Articolul 24
Amortizarea activelor corporale și necorporale
Amortizarea activelor corporale și necorporale din patrimoniul societății comerciale se va calcula potrivit regimului de amortizare stabilit de consiliul de administrație, în conformitate cu prevederile legale.
Articolul 25
Evidenta contabila și bilanțul contabil
Societatea comercială va tine evidența contabilă în lei, va întocmi anual bilanțul și contul de profit și pierderi, având în vedere normele metodologice elaborate de Ministerul Finanțelor.
Bilanțul contabil și contul de profit și pierderi vor fi depuse la registrul comerțului, conform prevederilor legale.
Articolul 26
Calculul și repartizarea profitului
Profitul societății comerciale se stabilește pe baza bilanțului contabil aprobat de către adunarea generală a acționarilor. Profitul impozabil se stabilește în condițiile legii.
Profitul societății comerciale rămas după plata impozitului pe profit se va repartiza conform hotărârilor adunărilor generale ale acționarilor și dispozițiilor legale în vigoare, pentru constituirea de fonduri destinate dezvoltării, investițiilor, modernizării, cercetării sau de alte asemenea fonduri, precum și pentru fondul cuvenit acționarilor pentru plata dividendelor.
Societatea comercială își constituie fond de rezerva și alte fonduri în condițiile legii.
Plata dividendelor cuvenite acționarilor se face de către societatea comercială în condițiile legii, după aprobarea bilanțului contabil de către adunarea generală a acționarilor.
În cazul înregistrării de pierderi, adunarea generală a acționarilor va analiza cauzele și va hotărî în consecința.
Suportarea pierderilor de către acționari se va face proporțional cu aportul la capitalul social și în limita capitalului social subscris.
Articolul 27
Registrele
Societatea comercială va tine registrele prevăzute de lege, prin grija administratorilor și, respectiv, a cenzorilor.
Capitolul 9 Asocierea
Articolul 28
Societatea comercială poate constitui, singura sau împreună cu alte persoane juridice sau fizice, alte societăți comerciale sau alte persoane juridice, în condițiile prevăzute de lege și de prezentul statut.
Articolul 29
Societatea comercială poate încheia contracte de asociere cu alte persoane juridice sau fizice, fără constituirea de noi persoane juridice, dacă asocierea este destinată realizării scopului și obiectului sau de activitate.
Articolul 30
Condițiile de participare a societății comerciale la constituirea de noi persoane juridice sau la contracte de asociere vor fi stabilite prin actele constitutive sau prin contractul de asociere, care vor fi aprobate de adunarea generală a acționarilor.
Articolul 31
Modificarea formei juridice
Societatea comercială va putea fi transformata în alta forma de societate comercială prin hotărârea adunării generale a acționarilor.
În perioada în care statul este acționar unic, transformarea formei juridice a societății comerciale se va putea face numai cu aprobarea Ministerului Agriculturii și Alimentației, prin împuterniciții mandatați sa reprezinte interesele capitalului de stat.
Noua societate comercială va îndeplini formalitățile legale de înregistrare și de publicitate, cerute la înființarea societăților comerciale.
Articolul 32
Dizolvarea
Dizolvarea societății comerciale va avea loc în următoarele situații:
a) imposibilitatea realizării obiectului sau de activitate;
b) deschiderea procedurii privind falimentul societății comerciale; pierderea unei jumătăți din capitalul social, după ce s-a consumat fondul de rezerva, dacă adunarea generală a acționarilor nu decide completarea capitalului social sau reducerea lui la suma rămasă;
c) când numărul acționarilor se menține sub 5 mai mult de 9 luni;
d) la cererea oricărui acționar, dacă împrejurările de forta majoră și consecințele lor durează mai mult de 10 luni, iar adunarea extraordinară a acționarilor constata ca funcționarea societății comerciale nu mai este posibila;
e) în orice alte situații, pe baza hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor, luată în unanimitate.
Dizolvarea societății comerciale trebuie să fie înscrisă în registrul comerțului și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
Articolul 33
Lichidarea
Dizolvarea societății comerciale are ca efect deschiderea procedurii de lichidare.
Lichidarea societății comerciale și repartizarea patrimoniului se fac în condițiile și cu respectarea procedurii prevăzute de lege.
Articolul 34
Litigiile
Litigiile de orice fel apărute între societatea comercială și persoane fizice sau juridice, române sau străine, sunt de competența instanțelor judecătorești din România.
Litigiile născute din raporturile contractuale dintre societatea comercială și persoane juridice române pot fi soluționate și prin arbitraj, potrivit legii.
Capitolul 10 Dispoziții finale
Articolul 35
Prevederile prezentului statut se completează cu dispozițiile legale referitoare la societățile comerciale, cu dispozițiile
privind societățile comerciale, republicată, și ale Codului comercial.
Anexa 2 LISTA
cuprinzând sucursalele județene din cadrul Societății Naționale a Produselor Agricole - S.A.
Nr. crt.
Sucursala
Sediul
localitatea, strada și numărul
1.
ARAD
Arad, str. Bucegi nr. 5 bis
2.
BIHOR
Oradea, Str. Sucevei nr. 4 A
3.
BRĂILA
Brăila, str. Călărași nr. 7
4.
CĂLĂRAȘI
Călărași, Prelungirea Dobrogei nr. 2
5.
CONSTANȚA
Constanța, str. Th. Burada nr. 25
6.
DOLJ
Craiova, str. Bibescu nr. 3
7.
GALAȚI
Galați, Str. Griviței nr. 38
8.
IALOMIȚA
Slobozia, șos. Amara nr. 2
9.
OLT
Slatina, Aleea Muncii nr. 2
10.
TELEORMAN
Alexandria, str. Turnu Măgurele nr. 1
11.
TIMIȘ
Timișoara, str. Eugeniu de Savoia nr. 2A
12.
TULCEA
Tulcea, Str. Progresului nr. 26
13.
VASLUI
Vaslui, str. Podu Înalt nr. 1
14.
BUCUREȘTI
București, Str. Doamnei nr. 9
----------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.