Decizia nr. 131/2011

Articolul 18

alin. (1) din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal:

"Contribuabilii care desfășoară activități de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive, inclusiv persoanele juridice care realizează aceste venituri în baza unui contract de asociere, și în cazul cărora impozitul pe profit datorat pentru activitățile prevăzute în acest articol este mai mic decât 5% din veniturile respective sunt obligați la plata unui impozit de 5% aplicat acestor venituri înregistrate.";

- Art. 18 alin. (2)-(4) este abrogat;

-

Articolul 40

din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2009 : "Prevederile art. 32-34 intră în vigoare la data de 1 mai 2009."

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale, autoarea excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (4) referitor la separația puterilor în stat, art. 15 alin. (2) referitoare la neretroactivitatea legii și art. 139 referitoare la impozite, taxe și alte contribuții.

I. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 18 alin. (2)-(4) din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, Curtea constată că acestea au fost abrogate prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 87/2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 30 septembrie 2010.

Or, potrivit prevederilor

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare [...]". Având în vedere aceste dispoziții legale, precum și jurisprudența sa constantă în astfel de situații, Curtea urmează să respingă ca devenită inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 18 alin. (2)-(4) din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal.

II. Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 18 alin. (1) din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, Curtea constată că, prin

Decizia sa nr. 1.286 din 14 octombrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 9 decembrie 2010, a respins această excepție ca neîntemeiată. Astfel, Curtea a reținut că regula generală în materia impozitelor și taxelor este cuprinsă în art. 139 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia "Impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege". De asemenea, Curtea reține că, potrivit art. 56 din Constituție, contribuția cetățenilor la cheltuielile publice constituie o îndatorire fundamentală a acestora, neputându-se reține, în consecință, că prin stabilirea pe cale legală a unui impozit s-ar leza dreptul de proprietate al unei persoane. Din aceste reglementări constituționale rezultă că stabilirea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat intră în competența exclusivă a legiuitorului, acesta având dreptul exclusiv de a stabili cuantumul impozitelor și taxelor și de a opta pentru acordarea unor exceptări sau scutiri de la aceste obligații în favoarea anumitor categorii de contribuabili și în anumite perioade de timp, în funcție de situațiile conjuncturale, dar, evident, și în raport cu situația economico-financiară a țării în perioadele respective. Întrucât, astfel cum s-a arătat, stabilirea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat, precum și a condițiilor de impozitare intră în competența exclusivă a legiuitorului, adoptând reglementarea prevăzută la

art. 18 alin. (1) din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, Guvernul, în calitatea sa de legiuitor delegat, a acționat în limitele acestei competențe, prin stabilirea unei baze impozabile certe care să asigure un tratament echitabil și corect pentru toți, neputându-se reține că astfel ar fi contravenit principiului așezării juste a sarcinilor fiscale.

În ceea ce privește critica potrivit căreia se realizează o neconcordanță între prevederile legale ale Codului fiscal și cele ale

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2009 , fapt ce duce la o încălcare evidentă a dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, Curtea constată că aceasta nu poate fi primită. Astfel, în jurisprudența sa constantă, instanța de contencios constituțional a statuat că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispozițiile constituționale pretins violate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele și raportarea concluziei ce ar rezultă din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

I. Respinge ca devenită inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 18 alin. (2)-(4) din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, excepție ridicată de Societatea Comercială "Z-Agrobeea" - S.R.L. din Sacalaz în Dosarul nr. 20.732/325/2009 al Judecătoriei Timișoara.

II. Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 18 alin. (1) din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal și

art. 40 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2009

cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, excepție ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 1 februarie 2011.