Decizia nr. 150/1998

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Gabor Kozsokar - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Ioan Griga - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol, soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 279 alin. 2 lit. a), a art. 361 alin. 1 lit. a) și a art. 385^1 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, invocată de Maricari Aurel în Dosarul nr. 1.620/1998 al Tribunalului Suceava.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 22 octombrie 1998, în lipsa părților legal citate, și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 27 octombrie 1998.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Tribunalul Suceava, prin Încheierea din 26 iunie 1998, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 279 alin. 2 lit. a), ale art. 361 alin. 1 lit. a) și ale art. 385 din Codul de procedură penală, ridicată de Maricari Aurel într-o cauza penală având ca obiect soluționarea recursului declarat împotriva Sentinței penale nr. 134/1998, pronunțată de Judecătoria Campulung Moldovenesc, prin care autorul excepției a fost condamnat, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 206 din Codul penal, la pedeapsa de 2.000.000 lei amenda.

În motivarea excepției se susține ca dispozițiile atacate contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, în sensul că persoanele aflate în proces penal pentru săvârșirea infracțiunilor menționate în art. 279 alin. 2 lit. a) nu beneficiază de trei grade de jurisdicție - fond, apel și recurs -, ci numai de doua - fond și recurs. În acest fel, se creează o stare de inegalitate între subiectii infracțiunilor menționate și ceilalți cetățeni, autori ai altor infracțiuni, defavorabila celor care beneficiază numai de doua grade de jurisdicție.

Exprimandu-și opinia, instanța de judecată apreciază ca excepția invocată este nefondata, deoarece infracțiunea prevăzută la art. 206 din Codul penal are un grad de pericol redus, motiv pentru care nu sunt necesare trei grade de jurisdicție.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, s-au solicitat punctele de vedere ale președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca excepția de neconstituționalitate nu este intemeiata, deoarece, asa cum a statuat Curtea Constituțională, principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. Chiar și Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, prevede în art. 2 al Protocolului sau adițional nr. 7 un dublu grad de jurisdicție. Drepturile procesuale sunt garantate, iar un control judiciar corespunzător se exercită și în cazurile în care se poate uza de o singura cale ordinară de atac, cea a recursului.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale atacate, raportate la prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

În temeiul art. 144 lit. c) din Constituție și al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea este competența să soluționeze excepția de neconstituționalitate invocată.

Din încheierea de sesizare rezultă ca textul de lege care face obiectul excepției de neconstituționalitate este indicat greșit, fiind vorba în realitate de art. 385^1 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală. Deoarece este o eroare materială care rezultă din coroborarea textelor, precum și din concluziile scrise formulate de autorul excepției, Curtea urmează să se pronunțe asupra prevederilor art. 279 alin. 2 lit. a), ale art. 361 alin. 1 lit. a) și ale art. 385^1 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală.

Potrivit dispozițiilor art. 361 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, "nu pot fi atacate cu apel sentințele pronunțate de judecătorii privind infracțiunile menționate în art. 279 alin. 2 lit. a)", iar potrivit celor ale art. 385^1 alin. 1 lit. a), "pot fi atacate cu recurs sentințele pronunțate de judecătorii în cazul infracțiunilor menționate în art. 279 alin. 2 lit. a), precum și în alte cazuri prevăzute de lege".

Din analiza celor două texte rezultă ca pentru sentințele pronunțate de judecătorii, în cazul infracțiunilor menționate în art. 279 alin. 2 lit. a), precum și în alte situații stabilite expres de lege, legiuitorul a instituit o singura cale ordinară de atac, și anume recursul.

Asadar, în reglementarea procedurii penale, organul legislativ a optat, în principal, pentru instituirea a doua cai ordinare de atac ale hotărârilor judecătorești pronunțate în prima instanța - apelul și recursul. În mod excepțional și în considerarea unor situații diferite, a fost reglementată exercitarea unei singure cai de atac, respectiv cea a recursului.

Prin aceasta nu este incalcata nici o dispoziție constituțională, deoarece atât art. 125, cat și art. 128 stabilesc competența legiuitorului de a reglementa modalitatea de exercitare a căilor de atac.

Opțiunea legislativă în reglementarea căilor de atac nu creează nici un privilegiu ori vreo discriminare între cetățeni, întrucât stabilirea lor se întemeiază pe natura infracțiunilor care constituie obiectul procesului penal, iar drepturile procesuale ale părților sunt respectate, în mod egal, în ambele situații. Or, atâta timp cît o soluție legală este corespunzătoare unor situații diferite, însuși principiul egalității în fața legii impune ca reglementarea să fie diferita, nu uniforma.

În acest sens, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 662 din 16 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 18 februarie 1998.

Cu privire la aspectele de constituționalitate a art. 279 alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, care reglementează instituția plângerii prealabile, ca o condiție cerută în anumite cazuri de declansare a acțiunii penale, se constată că nu au relevanta în cauza. Referirea la aceste prevederi în art. 361 alin. 1 lit. a) și în art. 385^1 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală a fost determinata de motive de tehnica legislativă, constituind un text de trimitere.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 279 alin. 2 lit. a), ale art. 361 alin. 1 lit. a) și ale art. 385^1 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, invocată de Maricari Aurel în Dosarul nr. 1.620/1998 al Tribunalului Suceava.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 27 octombrie 1998.