Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 438/2011

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței

prezumat în vigoare

Data actului
7 aprilie 2011
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 514 din 21 iulie 2011
Citat de
2 acte
Citează
3 acte
Structură
0 articole · 8.004 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 36 din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Societatea Comercială "P.S.V. Company" - S.A. din București, prin administrator judiciar Societatea Comercială "R.V.A. Insolvency Specialists" S.P.R.L., în Dosarul nr. 10.828/95/2008 al Curții de Apel Craiova - Secția a II-a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări sociale și care formează obiectul Dosarului nr. 199D/2000.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Președintele dispune a se face apelul și în dosarele nr. 200D/2011 și nr. 201D/2011 având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 36 din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Societatea Comercială "P.S.V. Company" - S.A. din București, prin administrator judiciar Societatea Comercială "R.V.A. Insolvency Specialists" S.P.R.L., în dosarele nr. 15.909/95/2008 și nr. 8.576/95/2008 ale Curții de Apel Craiova - Secția a II-a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări sociale. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Având în vedere identitatea de obiect a excepției de neconstituționalitate în dosarele mai sus menționate, Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor nr. 200D-201D/2011 la Dosarul nr. 199D/2011.

Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea cauzelor.

Curtea, în temeiul dispozițiilor

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea dosarelor nr. 200D-201D/2011 la Dosarul nr. 199D/2011, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

Prin încheierile din 14 decembrie 2010, pronunțate în dosarele nr. 10.828/95/2008, nr. 15.909/95/2008 și nr. 8.576/95/2008, Curtea de Apel Craiova - Secția a II-a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 36 din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței.

Excepția a fost invocată de Societatea Comercială "P.S.V. Company" - S.A. din București prin administrator judiciar Societatea Comercială "R.V.A. Insolvency Specialists" S.P.R.L. din București în dosare având ca obiect drepturi bănești.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile legale criticate afectează dreptul de dispoziție ca atribut al dreptului de proprietate, "prin suspendarea recursurilor" pe care le-a promovat. Astfel, sunt soluționate doar litigiile aflate în competența exclusivă a judecătorului-sindic desemnat în dosarul privind procedura insolvenței, această situație făcând imposibilă scoaterea de pe tabelul creditorilor a acelor persoane care nu au o creanță certă, lichidă și exigibilă în baza unei hotărâri definitive și irevocabile.

Chiar dacă dreptul de proprietate nu este absolut, restrângerile care îi pot fi aduse nu trebuie să afecteze însăși substanța dreptului.

Curtea de Apel Craiova - Secția a II-a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări sociale consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 36 din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, care au următorul cuprins: "De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 privind egalitatea în fața legii, art. 21 referitoare la accesul liber la justiție, art. 44 privind dreptul de proprietate din Constituție, precum și prevederilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil și celor ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorul excepției critică, în esență, modificarea adusă

art. 36 din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței prin

Legea nr. 169/2010

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 21 iulie 2010, modificare prin care s-a eliminat posibilitatea continuării judecării recursurilor promovate de debitori.

Or, Curtea constată că asemenea susțineri, care vizează, practic, modificarea unor soluții legislative în sensul dorit de autorul excepției, nu pot avea caracterul unor veritabile critici de neconstituționalitate. Totodată, potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, aceasta "se pronunță numai cu privire la constituționalitatea actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

În consecință, Curtea urmează să respingă excepția de neconstituționalitate ca inadmisibilă.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 36 din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Societatea Comercială "P.S.V. Company" - S.A. din București, prin administrator judiciar Societatea Comercială "R.V.A. Insolvency Specialists" S.P.R.L., în dosarele nr. 10.828/95/2008, nr. 15.909/95/2008 și nr. 8.576/95/2008 ale Curții de Apel Craiova - Secția a II-a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința din data de 7 aprilie 2011.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Fabian Niculae
________

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.