Decizia nr. 127/1998

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Gabor Kozsokar - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol, soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă, ridicată de Parchetul de pe lângă Curtea Suprema de Justiție în Dosarul nr. 3.642/1996 al Curții Supreme de Justiție - Secția civilă.

La apelul nominal se constata lipsa părților, pentru care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepției, deoarece legiuitorul a rezervat numai procurorului general dreptul de a ataca cu recurs în anulare la Curtea Suprema de Justiție hotărârile judecătorești irevocabile, pentru considerentele expres prevăzute în art. 330 din Codul de procedură civilă, astfel ca dispoziția art. 330^4 teza a doua din același cod, care substituie procurorului general orice altă persoană fizica sau juridică, este neconstitutionala.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Curtea Suprema de Justiție - Secția civilă, prin Încheierea din 5 iunie 1998, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă, ridicată de Parchetul de pe lângă Curtea Suprema de Justiție.

În motivarea excepției se apreciază ca dispozițiile art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă contravin prevederilor art. 128 și 130 din Constituție. Se susține ca, din moment ce declararea recursului în anulare constituie o prerogativa a procurorului general, este firesc ca retragerea acestei cai de atac de către initiatorul ei, conform art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă, sa reprezinte un exercițiu al acelorași atribuții, la indemana aceluiași subiect calificat, cu efect de stingere a litigiului respectiv. Prevederea atacată este neconstitutionala, deoarece transfera în competența părților litigante atribuții care, potrivit art. 130 din Constituție, aparțin exclusiv Ministerului Public și se exercită numai prin procurorii constituiți în parchete.

Exprimandu-și opinia, instanța de judecată apreciază ca excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă nu este intemeiata, textul atacat fiind constituțional.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, s-au solicitat puncte de vedere președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca, prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, rămasă definitivă prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, precum și prin alte decizii, Curtea Constituțională a constatat ca dispozițiile art. 330^4 din Codul de procedură civilă sunt constituționale, astfel încât excepția în discuție ar urma să fie respinsă.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale atacate, raportate la prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

În temeiul art. 144 lit. c) din Constituție și ale art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea este competența să soluționeze excepția de neconstituționalitate invocată.

Potrivit prevederilor art. 330^4 din Codul de procedură civilă, "până la închiderea dezbaterilor procurorul general își poate retrage motivat recursul în anulare. În acest caz, părțile în proces pot cere continuarea judecații".

Împotriva acestui text s-a invocat de mai multe ori excepția de neconstituționalitate, Curtea pronunțându-se, pentru prima oara, prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 22 octombrie 1996, în sensul că dispozițiile sale sunt constituționale. S-a reținut, în considerente, ca "art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă arata condițiile în care procurorul general își poate retrage recursul în anulare și consacra, totodată, dreptul părților din proces de a stărui pentru continuarea judecații. Or, prin aceste prevederi nu poate fi pusă în discuție nici o situație conflictuala cu dispozițiile Constituției".

Ulterior a mai fost invocată excepția de neconstituționalitate a aceluiași text și în alte cauze, însă Curtea Constituțională a menținut, prin deciziile pronunțate, soluția de constituționalitate.

Cu privire la dispozițiile art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă, se constată că nu contravin prevederilor art. 128 din Constituție. Dispoziția constituțională nu este incalcata prin faptul ca o cale de atac care se poate exercita numai de către procurorul general este continuată, în caz de renunțare a acestuia, la cererea uneia dintre părți, deoarece este în sarcina legiuitorului sa stabilească condițiile de exercitare a căilor de atac. Nu este deci vorba de o problemă de constituționalitate, ci de o opțiune legislativă care nu poate fi cenzurata de către Curtea Constituțională.

Cat privește încălcarea dispozițiilor art. 130 din Constituție, este de observat ca autorul excepției considera ca textul de lege criticat transfera în competența părților din proces atribuții care, potrivit dispozițiilor constituționale, reprezintă atributul exclusiv al Ministerului Public.

Acest text constituțional reglementează participarea Ministerului Public la activitatea judiciară în general, fără a distinge între procesele penale și civile. Procesul civil fiind o cauza a intereselor private, părțile își apara, în primul rând, ele drepturile, iar instanța, aplicând legea, veghează la apărarea ordinii de drept. În aceste condiții, nu se poate susține ca apărarea drepturilor și libertăților cetățenilor, precum și a ordinii de drept, constituie atributul exclusiv al Ministerului Public.

În concluzie, posibilitatea părții de a cere continuarea judecării recursului în anulare, în cazul în care procurorul general l-a retras, nu contravine nici unei prevederi constituționale.

Asupra dispozițiilor criticate, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat și prin deciziile nr. 67 și 68 din 16 aprilie 1998, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 195 din 26 mai 1998, constatând constituționalitatea acestora.

Motivele invocate în susținerea excepției nu sunt de natura să facă necesară reconsiderarea jurisprudenței Curții, urmând ca excepția privind dispozițiile art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă să fie respinsă.

Fața de considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă, invocată de Parchetul de pe lângă Curtea Suprema de Justiție în Dosarul nr. 3.642/1996 al Curții Supreme de Justiție - Secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 13 octombrie 1998.